Sunteți pe pagina 1din 4

1. referitor la minorii în conflict cu legen de sex feminin.

Regulile mai prevăd că instituționalizarea minorilor aflați in


Devianță se înțelege orice conduită, gest sau manifestare care încalcă normele scrise sau nescrise ale societății conflict cu legea trebuie să fie evitată în cea mai mare misură posibilă. Vulnerabilitatea minorilor delincvenți
sau ale grupului social particular din care face parte persoana care a avut o astfel de conduită; Delincvență bazată pe criteriul de sex trebuie să fie luată în considerare la luarea deciziilor. Convenția asupra protecției
juvenilă se întelege totalitatea faptelor ce constituie încălcare a normelor juridice (indiferent de caracterul penal copiilor și cooperării în materia adoptiei internaționale, semnată la Haga, la 29 mai 1993, la care Republica
al acestora), comise la un moment dat, într- un anumit mediu de către minori; Moldova a aderat în 1998, recunoaște importanța creșterii copilului în mediul familial, priorității menținerii
Criminalitatea minorilor infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o perioadă determinată de timp, de copilului în familia sa de origine și reiterează că adopția internațională trebuie să urmareasch interesul superior
catre persoane care n-au împlinit se înțelege totalitatea vârsta de 18 ani. al copilului, prevenirea răpirii, vânzarii sau traficului de copii. Convenția stabileşte aspectele generale de
2. competența și procedură privind depunerea cererii de adopție, aprecierea capacităäții persoanei de a adopta,
O primă legătură strînsă pe care o are delincvenţa juvenilă este cu dreptul penal, deoarece ambele modul de apreciere a statutului copilului adoptabil, importanța examinării situației familiale, sociale, medicale,
cercetează fenomenul criminalităţii, deşi dreptul penal totuşi are ca obiect o sferă mai restrînsă a criminalităţii, şi anume: etc. a copilului în vederea potrivirii lui cu părinților.etc.
infracţiunea răspunderea penală pedeapsa. Delincvenţa juvenilă cercetează faptele (infracţiuni, contravenţii, delicte) comise
5.
de subiecţi minori, cauzele dezvoltării unui comportament delincvent, condiţiile şi evoluţia acestuia. Ambele discipline au
Regulile de la Beijing promovează adoptarea, în cadrul legislaţiilor naţionale, a unui set de legi, norme şi
ca finalitate combaterea şi prevenţia comportamentului infracţional. Dacă delincvenţa juvenilă este cea care propune
sancţiunile oportune aplicate minorilor, atunci dreptul penal este cel care, legiferîndu-le, le va aplica avînd ca bază legea reguli aplicate în mod specific infractorilor minori, precum şi crearea unor instituţii şi structuri care se vor ocupa de
penală. funcţionarea şi administrarea justiţiei juvenile ; încurajind acordarea unei atenţii speciale "măsurilor pozitive care implică
O altă ramură de drept cu mare adiacenţă este dreptul procesual penal, care reprezintă o activitate mobilizarea tuturor resurselor posibile, incluzând familia, voluntarii şi alte grupuri comunitare, precum şi şcolile şi alte
reglementată de lege, pe care o desfăşoară autoritatea judiciară, cu participarea activă a persoanelor interesate, ca titulare de instituţii la nivel de comunitate, pentru a promova bunăstarea minorilor, în scopul reducerii necesităţii intervenţiilor prin
drepturi şi obligaţii, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice lege, şi prin tratarea eficientă, corectă şi umană a minorului aflat în conflict cu legea"2 Potrivit acestui document,
persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la legislatorii trebuie să ia în considerare, la elaborarea legislaţiei în domeniul justiţiei juvenile, genul tinerilor care comit 163
răspundere penală. delicte şi motivele comiterii acestora, ce programe le-ar ajuta să se reabiliteze, ce genuri de pedepse ar servi pentru a
Conexiunea dintre discipline am putea să o tratăm prin următoarea paralelă: descuraja alţi tineri să comită acţiuni similare, şi ce tipuri de pedepse ar fi compatibile cu bunăstarea mentală, morală,
- dacă procesul penal este o activitate desfăşurată de organele judiciare, atunci delincvenţa juvenilă, nefiind o activitate socială şi psihologică a unui infractor minor. Printre principiile fundamentale ale Regulilor de Beijing, menţionăm
prin sine însăşi, este realizată de un spectru mai larg de subiecţi: doctrinari, organe de drept; următoarele:
- dacă procesul penal este o activitate reglementată de lege, atunci delincvenţa juvenilă este o disciplină, un domeniu de • Tratamentul echitabil şi uman al minorilor aflaţi în conflict cu legea. Scopurile justiţiei juvenile sunt de
studiu, care cercetează actele normative în materie, precum şi propune crearea sau modificarea acestora; a pune un accent mai mare pe bunăstarea persoanei minore şi de a asigura ca în cazul comiterii unei infracţiuni de un
- procesul penal se realizează într-o cauză penală, delincvenţa juvenilă există oricînd: prealabil procesului, concomitent copil să fie luate în considerare circumstanţele — atât ale delictului, cit şi cele în care se află copilul care a comis delictul.
acestuia sau postproces. • În orice caz, fiind oportun şi binevenit, copilul acuzat de un delict trebuie să fie pedepsit „fără a se
Delincvenţa juvenilă şi criminologia au legătură strînsă, deorece criminologia studiază fenomenul ajunge la proceduri judiciare, fiind asigurată respectarea deplină a tuturor drepturilor omului şi a garanţiilor legale", adică
criminalităţii în general, delincvenţa juvenilă însă cercetează doar fenomenul delincvenţial în rîndurile minorilor;
prin aplicarea alternativelor judiciare de la audieri până la programe comunitare, în care este încurajat liberul
criminologia studiază persoanlitatea infractorului, stabilind multitudinea de factori şi condiţii care îl determină să comită
consimţămînt al copilului de a participa.
fapte interzise de legea penală, pe cînd delincvenţa juvenilă studiază personalitatea delincventului minor, delictele comise
cel mai des de minori, cauzalitatea acestora, sancţiunile aplicate minorilor. Criminologia stabileşte modalităţi generale de • Atât arestul preventiv, cît şi plasarea copilului într-o instituţie în urma sentinţei, trebuie să fie făcute
prevenire şi combatere a criminalităţii, pe cînd delincvenţa juvenilă enumeră modalităţile specifice, determinate de vîrsta întotdeauna doar în ultimă instanţă şi doar pentru perioada minim necesară, numai după luarea în considerare a
fragedă, de luptă cu criminalitatea în rîndurile minorilor, de elaborare a unor măsuri eficiente de educare a tinerei generaţii. alternativelor extrajudiciare.
Delincvenţa juvenilă şi psihologia au legătură strînsă, deoarece psihologia oferă posibilitatea cunoaşterii • Recunoaşterea aspectelor specifice ale drepturilor minorilor în timpul procesului, inclusiv importanţa
proceselor psihice, temperamentului, caracterului minorului, etapele de dezvoltare a minorului şi particularităţile specifice prezenţei părinţilor, a caracterului privat al procedurilor şi rapoartelor, şi a necesităţii personalului instruit în mod special.
fiecărei perioade de vîrstă, 24 factorii de dezvoltare şi de viaţă care îşi pun amprenta pe formarea lui ca delincvent minor. Procedurile vor fi conduse într-o manieră care să permită minorilor să participe şi să se exprime în mod liber.
Delincvenţa juvenilă şi psihiatria de asemenea au legătură între ele, deoarece psihiatria studiază • Abolirea pedepsei cu moartea şi a pedepselor corporale pentru toate infracţiunile.
criminalitatea minorilor sub aspectul deviaţiei penale, care îşi are originea nu numai în factori exogeni (externi), dar adesea • Atît personalul din domeniul justiţiei, cît şi poliţiştii care lucrează cu cazuri în care sunt implicaţi copiii
se datorează exacerbării unor laturi ale personalităţii, cu dereglări la limtă sau chiar în domeniul patologiei mentale. trebuie să beneficieze de o pregătire specializată continuă.
Există legătură şi între delincvenţa juvenilă şi statistica, deoarece statistica constituie una dintre sursele • Punerea la dispoziţia copilului, în timpul tratamentului instituţional, a serviciilor educaţionale
cele mai importante de date referitoare la criminalitate ca fenomen social de masă, oferind astfel delincvenţei juvenile adecvate pentru a-i oferi asistenţă în reintegrarea socială ulterioară.
informaţie în vederea stabilirii stării şi dinamicii fenomenului. Statistica oferă informaţii în legătură cu evoluţia diferitelor • Posibilitatea eliberării va fi luată în consideraţie atât la arestare, cît şi cu prima ocazie posibilă după
categorii de infracţiuni sau delicte, creşterea lor în anumite zone sau descreşterea lor în altele, încercînd astfel să prezinte o aceasta
imagine cît mai veridică asupra tendinţelor delincvenţei juvenile. 6.
3.
Desigur, de-a lungul anilor Consiliul Europei a elaborat şi alte recomandări, cum ar fi: Uniunea Europeană, de asemenea, tinde să reglementeze sau să stabilească un cadru legal de
Recomandarea R (88)6 cu privire la reacțiile sociale la delinevența juvenilä în rândul familiilor imigrante; contracarare a delincvenţei juvenile. În acest sens este de menţionat Rezoluţia Parlamentului European din 21 iunie 2007
Recomandarea R (87)19, adoptată la 17 septembrie 1997, privind organizarca prevenirii criminalității; privind delincvenţa juvenilă: rolul femeilor, al familiei şi al societăţii (2007/2011(INI)), prin care se „subliniază faptul că
Recomandarile Rec (2003)20, adoptate la 14 septembrie 2003, referitoare la noile moduri de abordare a fenomenul delincvenţei juvenile poate fi combătut în mod eficient numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel
delincvenței juvenile și la rolul justiției juvenile; naţional şi european, care va cuprinde trei principii directoare: prevenţia, măsurile judiciare şi extrajudiciare şi integrarea
Recomandarea R (85)11 asupra poziției victimei în procesul penal (Strasbourg, 1985): socială a delincvenţilor minori". Tinzînd spre o strategie europeană,
Recomandarea R (86)4 asupra violenței în cadrul familiei (1986); Recomandarea 1065 a Adunării Parlamentare a Rezoluţia menţionează:
CE referitoare la comerțul și alte forme de exploatare a copiilor (Strasbourg 1987); Recomandarca R (87)19 • Se recomandă statelor membre, în colaborare cu Comisia, să elaboreze şi să adopte fără întîrziere o
serie de norme şi principii directoare minime în domeniul delincvenţei juvenile, comune tuturor statelor membre, în
adoptată de Comitetul de Miniştri la 17 septembrie 1997 (Strasbourg, 1988) privind organizarea prevenirii
domeniul delincvenţei juvenile, care să se axeze pe cei trei piloni fundamentali reprezentaţi, în primul rînd, de prevenţie,
criminalității;
în al doilea rînd, de măsurile judiciare şi extrajudiciare şi, în al treilea rînd, de reabilitare, integrare şi reinserţie socială, pe
RecomandareaR (87)7 asupra principiilor referitoare la räspindirea videoprogramelor cu caracter violent, brutal baza principiilor stabilite la nivel internaţional prin Regulile de la Beijing şi Principiile de la Riyadh, prin Convenţia ONU
sau ponografic (1989); privind drepturile copilului, precum şi prin alte convenţii internaţionale în acest domeniu;
Recomandarea R (91)11 a Comitetului de Miniştri asupra exploatării sexuale, pomografiei și prostituției, precum • Se consideră că obiectivul unei abordări comune la nivel european ar trebui să fie acela de a elabora
și asupra traficului de copii și tineri adulți, adoptată la 9 septembrie 1991; modele de intervenţie pentru soluţionarea şi 164 gestionarea delincvenţei juvenile, în timp ce recursul la măsuri privative
Recomandările Rec (2003)20 ale Comitetului de Miniştri către statele membre referitoare la noile moduri de de libertate şi la sancţiuni penale ar trebui să constituie ultima alegere şi să fie pus în aplicare doar atunci cînd se
abordare a delinevenței juvenile și rolul justiției juvenile, adoptate de Comitetul de Miniştri la 24 septembrie consideră absolut necesar;
2003 la cea de a 53-a şedință a viceminiştrilor, • Se consideră că integrarea şi participarea tinerilor la toate chestiunile şi deciziile care îi privesc sînt
4. condiţii indispensabile pentru definirea unor soluţii comune, care să se bucure de succes; motiv din care consideră, că
„Declaraţia de la Geneva”; Declaraţia ce conţinea zece principii privind bunăstarea şi protecţia copilului asesorii instanţelor pentru minori ar trebui nu doar să aibă experienţă în domeniul educaţiei tinerilor, ci şi să fi beneficiat
din 1959 adoptată de Adunarea Generală; de o pregătire care să-i sensibilizeze la problema violenţei în rîndul tinerilor;
Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice din 1966, care în art.6 alin.(5) stipula: „o • Se subliniază că unul din elementele de prevenire şi de combatere a delincvenţei juvenile constă în
condamnare la moarte nu poate fi pronunţată pentru crime comise de persoane sub vîrsta de 18 ani” sau art.14 alin.(4) dezvoltarea unei politici de comunicare care să permită sensibilizarea publicului la aceste probleme, eliminarea violenţei
conform căruia „procedura aplicată tinerilor va ţine seama de vîrsta lor şi de interesul reeducării lor”. din mass-media şi sprijinul mediilor audiovizuale a căror grilă de programe nu este axată exclusiv pe programe violente;
Pactul internațional privind drepturile civile și politice, adoptar în 1966. Pactul interzice solicită, în consecinţă, fixarea unor norme europene cu scopul de a limita difuzarea violenţei atît în mediile audiovizuale,
sancționarea cu pedeapsă capitală a persoanelor sub 18 ani, dispune că tinerii deținuți să fie separați de adulți și cît şi în presa scrisă;
• Se salută intrarea în vigoare a unui cadru european de autoreglementare, prin care întreprinderile
deferiți, cât mai curând posibil, în fața unui judecător, garantează ca unui minor delinevent să se recunoască
europene se angajează în favoarea protejării adolescenţilor şi copiilor care folosesc telefoane mobile; subliniază, prin
aceleasi drepturi ca și oricărui alt inculpat în procesul penal și obligă statele pärți la Pact să instituie proceduri
urmare, necesitatea unor propuneri concrete din partea Comisiei, constrîngătoare la nivel european, în ceea ce priveşte
penale care țin cont de vârsta şi de interesul pe care il prezintă reeducarea copiilor în conflict cu legea, informarea şi sensibilizarea legate de navigarea sigură pe Internet şi utilizarea sigură a telefoanelor mobile.
Convenția cu privire la Drepturile Copilului, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a 7.
Națiunilor Unite 44/25 la 20 decembrie 1989, este un instrument juridic important în ce priveşte justiția pentru În Dicționarul juridic penal reeducarea este definită ca o funcție a pedepsei care constă în transformarea
minori (Convenția este pertinentă pentru toate statele ONU, cu exceptia SUA, care pană la moment nu au conștiinței condamnatului, în schimbarea mentalității și a deprinderilor antisociale, în formarea unei atitudini
ratificat-o). Deoarece cele doua declarații antlerioare, din 1924 și 1959, nu erau documente care så oblige statele corecte și constructive față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
lumii să le aplice, Convenția din 1989 a devenit instrumentul legal prin care statele semnatare işi puteau asuma. 8.
I) Principiul nediscriminării din cauza lipsei de maturitate fizică și intelectuală, minorul are nevoie Pentru prezentul studiu prezintă relevanță în mod special definiția legală a noțiunii de probațiune prevăzută de
de o protecție specialä și de ingrijiri speciale. Statele pārți se angajează să garanteze drepturile tuturor copiilor Legea cu privire la probațiune: „Probațiunea este o evaluare psihosocială, control al persoanelor aflate în conflict
care țin de jurisdicția lor, fărä nicio distincție, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau cu legea penală și resocializarea lor, adaptarea persoanelor liberate din locurile de detenție, pentru
altă opinie a copilului sau a pārinților, a reprezentanților säi legali, de originea lor națională, etnică sau socială, preintimpinarea savirsirii de noi infractiuni.
de situația lor materială, de incapacitatea lor sau de altă situație. 9.
2) Principiul unui interes superior și bunăstării copilului – în toate deciziile care vizează copiii, fie
că sunt luate de instituții publice sau private de ocrotire socială, de către tribunale, autorități administrative sau Teoria criminalului inascut
de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate. Statele Sunt caracterizați printr-o serie de stigmate fizice, precum: sinuseril frontale foarte promunfate, pomeții și
părți se angajează să asigure copilului protecția și îngrijirile necesare pentru bunăstarea sa, ținând cont de maxilarele voluminoase, orbitele mari și departate, asimetria fefei și a deschiderilor nazale foarte mari sau foarte
drepturile și obligațiile părinților sải, ale tutorilor săi, ale altor persoane legal responsabile pentru el, și vor lua, în mici, frunte retrasă și ingustă, bărbie lungã vou ingustă etc. Astfel, el a ajuns la aprecierea ca omul cu înclinații
acest scop, toate măsurile legislative și administrative corespunzătoare. spre viol se caracterizează prin lungimea urechilor, craniul turtit, ochii oblici ri foarte apropiați, nasul turtit,
3) Principiul dreptului la viață, supraviețuire și dezvoltare – orice copil are un drept inerent la lungimea excesivă a bărbiei; hoțul se distinge printr-o remarcabilă mobilitate a feței și a mâinilor, prin ochi sãi
viață, supraviețuire și dezvoltare, iar statele părți vor asigura în deplină măsură realizarea acestor drepturi. mici, ingrijorați și în permanentă mișcare, prin sprâncenele sale dese și lăsate pe ochi, prin nasul turtit, barbă
Dreptul la viață este consfințit în majoritatea actelor în materia drepturilor omului. Statului îi revine datoria rară, fruntea teşită şi mişcătoare; ucigasul se evidențiază prin volumul mai mic al craniului, lungimea maxilarelor,
primordială de a asigura dreptul la viață, implementând o legislație penală concretă care evită aducerea pomeții obrazului proeminenți. La originea cercetărilor lombrosiene a stat descoperirea la craniul unui criminal,
atingerilor persoanei, precum şi datoria de a lua în mod preventiv măsuri de ordin practic pentru a proteja în zona occipitală medie, a unei adâncituri (fosetă) accentuate, trăsătură ce se regăsea la unele cranii primitive.
individul a cărui viață este amenințată de acțiunile criminale ale altei persoane. Dreptul la dezvoltare reprezintă Această descoperire i-a sugerat lui Lombroso ipoteza atavismului (adică, oprirea în dezvoltare pe lanțul
un drept inalienabil al omului, în tutea căruia orice ființă omenească, precum şi toate popoarele, au dreptul să filogenetic). Urmărind ideea atavismului, Lombroso a studiat organismele inferioare, omul sălbatic și copilul, în
participe, să contribuie și să se bucure de dezvoltarea economică, socială, culturală și politică prin intermediul care vedea un „mic primitiv". El a cercetat și unele anomalii ale creierului, ale scheletului si ale unor organe
cărora toate drepturile și libertățile fundamentale pot fi pe deplin realizate. interte (inimă, ficat).
4) Principiul dreptului la libera exprimare discernământ i se garantează dreptul de a-şi exprima Teoria constituţiei predispozant delincvenţialePromotorul acestei teorii este psihiatrul austriac Ernest Kretschmer care in
liber opinia copilului cu asupra oricărei probleme care îl privește, opiniile copilului fiind luate în considerare, lucrareaa Structura corpului şi caracterul examina strinsa legătură intre structura corpului uman şi trăsăturile sale
avându-se în vedere vârsta lui și gradul de maturitate (art. 12 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului). fizice.Kretschmer clasifica delincvenţii in patru tipuri1:
piknic– se caracterizează ca avind faţă plină, maini şi picioare scurte, energic, vesel, predispus spre a comite fapte ce
Libertatea de exprimare cuprinde libertatea de a căuta, a primi și a difuza informații și idei de orice natură, fără
solicită, caruia ii sunt asociate urmatoarele trasaturi psihice,: vioiciune,mobilitate, optimism, umor, spontaneitate,
să se țină seama de frontiere, sub formă verbală, scrisă, tipărită sau artistică, sau prin orice alte mijloace, la astenic – cu corpul slab, alungit, maini şi picioare lungi şi subţiri, căruia i se asociază
alegerea copilului (art.13). un profil psihologic numit schizotimic: inclinaţie spre abstractizare, interiorizare,
Normele ONU pentru protecția minorilor privați de libertate, aprobate prin Rezoluția sensibilitate, un simţ acut al onoarei, dar energic, predispus spre comiterea
54/113 din 1990, prevăd o serie de reguli destinate să ghideze deținerea minorilor în privațiune de libertate. faptelor in grup;atletic – cu o bună condiţie fizică, tip cu o dezvoltare fizică şi psihică echilibrată,
Printre altele, se arată că sistemul justiției pentru minori trebuie să susțină drepturile și siguranța și să promoveze comite fapte care solicită forţă fizică şi mai puţin inteligenţă;displastic– suferă de maladii, are anomalii corporale, din care
cauză este plin de ură,
bunăstarea fizică și mintală a minorilor. Pedeapsa cu închisoarea trebuie folosită numai ca o metodă extremă.
comite fapte din indeletnicire.. Ca şi Kretschmer, Sheldon a cercetat corelaţiile intre somatotipuri şi trăsăturile de
Normele determină vârstă până la care o persoană este considerată minor, adică vârsta de 18 ani. Totodată, personalitate
stabilesc ca limita de vârstă sub care nu este permisă privarea de libertate a unui copil trebuie determinată prin cu fenomenul de delincvenţă. Cercetări asemănătoare au efectuat şi soţii Glueck,
lege. Privarea de libertate trebuie aplicată în condiții și împrejurări care asigură respectarea drepturilor minorilor. rezultatele fiind publicate in 1956 in lucrarea Fizicul şi delincvenţa. Ei nu au ajuns la
Minorilor deținuți în instituții trebuie să li se asigure participarea la activități și programe care să le promoveze și aceleaşi concluzii ca şi Kretschmer, considerind că mai mulţi delincvenţi se intilnesc in
susțină sănătatea și respectul de sine, să le stimuleze simțul răspunderii și să încurajeze acele atitudini și rindul mesomorfilor, care corespund tipului atletic.
aptitudini care îi vor ajuta în dezvoltarea potențialului lor ca membri ai societății. Teoria inadaptării sociale
Pretinsa teorie tinde a fi una dintre cele mai remarcabile, al cărei precursor a fost O. Kinberg. După el, fiecare individ
Regulile ONU privind tratamentul deținuților femei și impunerea măsurilor nonprivative
reacţionează potrivit stimulilor mediului ambiant în funcţie de structura sa biologică proprie. În lucrarea sa Basic problems
de libertate delincvenților femei (Regulile de la Bangkok), adoptate prin Rezoluția Adunării Generale a
of Criminology din 1935, autorul arată că în vederea descoperirii cauzelor delincvenţei trebuie studiată personalitatea
ONU la data de 21 decembrie 2010. Cele 70 de reguli sunt destinate să răspunda necesităților specifice individului. Pentru a desemna personalitatea ca atare, Kinberg propune conceptul de structură biologică actuală, prin care
femeilor în sistemul de justiție penală și in detenție și să reducă privarea inutilă de libertate a femeilor. Regulile înţelege modalităţile prin care părţile unui întreg sînt îmbinate pentru a realiza funcţia. Kinberg precizează că structura nu
de la Bangkok conțin reglementări referitor la copii care insoțesc părinții in inchisori, precum și reglementări
vizează doar tăsăturile anatomice mai mult sau mai puţin statice, ci se referă la toate procesele 66 biologice, termenul Există două metode de cercetare a rolului eredităţii în devenirea criminală: metoda genealogică (după
avînd astfel o conotaţie atît statică, cît şi dinamică, anatomică şi fiziologică. predispoziţia pe care o oferă arborele genealogic) şi gemelară (studiul asupra gemenilor).
1) Nucleul constituţional semnifică ansamblul tendinţelor reacţionale ale subiectului, modul în care el reacţionează la Multiplele cercetări şi experienţe în legătură cu rolul eredităţii în criminalitate au demonstrat că acesta este
stimulii externi. Este voeba de variabile normale şi în acelaşi timp evolutive. După cum aceste tendinţe variază pentru puternic.
indivizi, Kinberg analizează variabilele caracteristice ale comportamentului la stimulii externi. Pentru aceasta, Kinberg s-a O largă răspîndire, dintre teoriile eredităţii, a avut-o teoria comozomiană. Celula organismului uman are 46
axat pe cercetările psihologului suedez Sjöbring care distinge patru factori fundamentali ai constituţiei psihice: 1) de cromozomi ce formează 23 perechi distincte, cromozomul X fiind unul feminin şi Y – masculin. Teoria comozomului
capacitatea maximă a inteligenţei unui individ; 2) validitatea spre care predispune energia cerebrală a individului; 3) crimei se fundamentează pe surplusul unui cromizom. Cercetătoarea scoţiană Patriţia Jacobs a examinat din punct de
vedere genetic 197 de deţinuţi de la închisoarea din Edinburg şi a constatat că şapte dintre ei erau purtătorii unei anomalii:
stabilitatea garduală a echilibrului emoţional; 4) gradul de unitate funcţională a activităţii subiectului. Caracterul acestor
în loc să dispună de un singur cromozom al sexului masculin Y, ei dispuneau de un cromozom Y suplimentar. În aşa fel,
factori este determinată de nivelul înalt, mediu sau slab.
P.Jacobs a ajuns la concluzia că frecvenţa anomaliei în închisori se datorează faptului că indivizii purtători de XYY sînt
2) Variantele patologice, spre deosebire de cele precedente, sînt determinate de maladiile mintale eventuale, tulburări predispuşi genetic crimei. De altfel, cromozomul “Y” a fost denumit şi cromozomul crimei.
grave ale inteligenţei sau dezechilibrări caracteriale.
3) Funcţia morală constă în promptitudinea de a reacţiona la stimuluii morali de provenienţă exterioară. Profesorul Jérôme Lejeune de la Facultatea de Medicină din Paris a confirmat că purtătorii anomaliei XYY
4 După acest criteriu Kinberg clasifică indivizii în patru tipuri: prezintă în medie înălţimea de 1,80 m, devin cheli înainte de vreme, sunt miopi şi au tulburări de caracter.
 indivizi cu funcţie morală limitată, cu element moral absent;
 indivizi care reacţionează normal; Cu toate că printre delincvenţi frecvenţa anomaliei era de până la 3%, iar mai bine de 95% din criminali nu
 indivizi bolnavi; posedau această anomalie, totuşi problema cromozomului crimei a continuat să preocupe oamenii de ştiinţă.
 indivizi bine adaptaţi la mediu, dar insensibili faţă de actele imorale. Inadaptarea la condiţiile sociale este determinantul
declanşării comportamentului criminal. Comparati teoria asociatiilor diferintiate și teoria conflictului de culturi
Modalităţile de inadaptare ar fi: fizică – cauzată de îmbolnăvirea unor organe interne, de infantilism, gigantism, Teoria asociaţiilor diferenţiate
trăsăturile fizice care îl fac să fie mai diferit de alţii; psihiatrică – determinată de maladiiile psihice pe care le posedă, din Aparţine criminologului american Edwin Sutherland, profesor la Universitatea din IndianaExplicaţia actului criminal în
cauza cărora individul nici nu poate examina realitatea; psihologică – este o reacţie negativă a indivizilor normali care sînt viziunea lui Sutherland presupune urmatoarelecoordonate:
influenţaţi de mediu. De asemenea, Kinberg distinge trei serii de situaţii precriminale : 1.comportamentul criminal este învăţat;
a) situaţii specifice sau periculoase care se caracterizează prin două trăsături: sunt ocazia de a comite fapta; tot ele 2.învăţarea se realizează în contact cu alte persoane, printr-un proces complex
de comunicare;3.învăţarea are loc mai ales în interiorul unui grup restrâns de persoane;4.procesul de învatare presupune:
constituie un impuls pentru comiterea viitoarei fapte;
asimilarea tehnicilor de comitere a
b) situaţii nespecifice, sau amorfe, care se caracterizează prin faptul că nu există împrejurarea propice pentru delict, dar infracţiunilor; orientarea mobilurilor, a tendinţelor impulsive, a
actul este pregătit, elaborat intenţionat de către subiect; raţionamentelor şi atitudinilor;8.formaţia criminală prin asociaţie nu se dobândeşte doar prin imitaţie ;9.comportamentul
c) situaţii mixte, în care ocazia de a comite crima există fără o conexiune între individ şi stimuli externi (de exemplu, în criminal este expresia unui ansamblu de nevoi şi valori, dar nu se explică prin aceasta.Un grup poate fi organizat fie de
organizaţii criminale). manieră a favoriza dezvoltarea fenomenului
criminal, fie de maniera a i se opune. Majoritatea grupurilor sunt ambivalente, iar rata criminalităţii este expresia unei
Printre cele mai importante teorii psihanalitice în analiza criminologică a comportamentului deviant se numără și organizari diferenţiate a grupului.
teoria lui Alfred Adler (1870 1937), care este cunoscută sub denumirea de teoria complexului de inferioritate. Teoria conflictelor de culturi
Principala teză a lui A.Adler constă în sentimentul de inferioritate al individului, care declanşează dorința acestuia Aparţine criminologului american Thorsten Sellin ş preşedinte al Societăţii Internaţionale de Criminologie.Termenii de
de a-și depăși condiția proprie, în contextul unor relații de compensare sau supracompensare. Complexul de cultură şi conflict au , pentru Sellin , o semnificaţie particulara.Se poate vorbi de un conflict cultural atunci când conduita
unei persoane, socialmente aprobată sau chiar cerută într-o anumită situaţie într-un grup Există în principal trei situiaţii
inferioritate poate duce la comiterea infracțiunilor, deoarece aceasta este cea mai ușoară cale, prin care individul
generatoare de conflict :
ar atrage asupra sa atenția opiniei publice, în asemenea mod compensându-şi psihologic propria inferioritate. 1.conflictul poate să apară între două atitudini perfect morale, dar bazate pe
Unul dintre principalii critici ai lui Alfred Adler a fost învățătorul german Erich Fromm (1900-1980), care valori diferite ( de exemplu în cazul colonizării ) ;
consideră că autorul teoriei „complexului de inferioritate" este inclinat să simplifice în mod exagerat 2.conflictul se poate situa între legi arbitrare ori legi care favorizeaza corupţia, pe de o parte, şi indivizi care se supun unor
problematica psihologiei infractorului. Fromm porneşte de la ideca că omul nu poate fi comparat cu un animal: concepţii morale sănătoase, pede 3.conflictul se poate ivi între legi conforme cu valorile socialmente acceptate siindivizi
„Omul se deosebeşte de animal prin aceea că el este ucigay. Acesta este unicul reprezentant al mamiferelor, ce au coduri morale particulare. ( de exemplu în cazul imigranţilor )Teoria conflictelor de culturi , ca şi ceelalte teorii
criminologice , nu poate oferi decâto explicaţie parţială cu privire la etiologia fenomenului criminal.
care, fără o motivație biologică și economică, iși maltratează și omoară semenii, primind și satisfacție". El relevă
Teoria anomiei sociale Provenită de la grecescul „a”( tradus „fără") şi nomos, „lege" sau anomia („violare a
și faptul că Adler ia în considerare doar partea rațională a fenomenelor pe care le descrie și nu poate vedea legii"), noţiunea desemnează starea de dereglare a funcţionării unui sistem sau subsistem social, dereglare datorată
dincolo de determinismele raționale ale comportamentului. dezintegrării normelor ce reglementează comportamentul indivizilor şi asigură ordinea socială. Termenul a fost introdus în
Definiti notiunia de psihanaliza. limbajul disciplinelor sociale de către filosoful francez Jean-Marie Guyau, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, dar
conţinutul sociologic şi consacrarea sa se datorează lui E. Durkheim. Termenul este utilizat de Durkheim, mai întîi, în La
Psihanaliza este o teorie cuprinzătoare, referitoare la funcţionarea psihicului uman atît normal, cît şi anormal. Prin comparaţie Division du 79 travail social (1893), pentru a desemna una din cauzele proastei funcţionări a diviziunii muncii în societatea
cu psihologia experimentală, ea se ocupă mai mult de părţile iraţionale ale activităţii psihice. din timpul său, generată de lipsa unei reglementări satisfăcătoare a relaţiilor dintre diferite elemente (neatingerea unei
Cele mai multe dintre datele folosite de cercetarea psihanalitică sînt obţinute în cursul tratamentului „solidarităţi organice") şi apoi Le Suicide (1897), unde anomia îşi găseşte aplicaţie în cunoscuta clasificare a sinuciderilor:
psihanalitic. Acestea constau din relatările făcute de pacient despre gîndurile, fantasmele şi visele sale, precum şi despre „egoiste", „altruiste", „anomice" şi „fataliste".
amintiri legate de experienţe şi trăiri ale copilăriei.19
Psihanaliza este un concept fundamentat pe dinamica persoanei umane, privind structura şi dinamica Preluînd ideile lui Durkheim, Robert Merton analizează conceptul de „anomie” ca fiind principala cauză de
psihicului, prin care se elaborează etiopatogenia bolilor psihice, pornind de la nevroze, ca şi metoda terapeutică prin dispariţie a valorilor pe care se construieşte societatea, exprimînd dispariţia tradiţiei. Cum forţele integratoare stabilesc
explorarea structurilor inconştiente (profunde) ale personalităţii. indivizii aflaţi în competiţie unul cu celălalt, aceştia nu-şi mai pot ţine dorinţele în frîu. Ei încep să ceară prea mult de la
viaţă, ajungînd pînă la dezgust de ea. Suicidul anomic apare îndeosebi în perioadele de maximă dezvoltare economică, cînd
ambiţiile indivizilor nu mai au limite exacte. Neputînd să-şi atingă aspiraţiile, indiviziii încep să nege şi să încalce regulile
Demonstrate teoria personalitati criminale a lui Jean Pinatel. doar ca să-şi atingă ţelul. Cum deci se poate stabili momentul în care o societate este anomică, în pofida sancţiunilor penale
Teoria personalităţii criminale a lui Jean Pinatel pe care le are?
Chestiunea personalităţii delincvente a fost clar abordată de către Yochelson şi Samenow (1976) în spaţiul
anglo-saxon şi de către Pinatel (1963) în spaţiul francofon. Pentru aceasta, consideră Merton, trebuie de distins două categorii de date fundamentale:
Doctor în drept, Jean Pinatel publică mai multe lucrări, dintre care Criminologia (1960), Societatea
criminogenă (1971), Fenomenul criminal (1987). El estimează necesitatea abandonării ideii existenţei diferenţei de natură 1) cultura sau ansamblul de valori care guvernează conduita indivizilor în aceeaşi societate şi desemnează
între un delincvent şi non-delincvent, între aceştia neexistînd decît o diferenţă de grad (de la un delincvent ocazional care scopul spre care trebuie să tindă membrii corpului social;
posedă un grad mai leger, pînă la unul recidivist cu un grad mai dur). Pinatel sugerează existenţa unui nucleu central al
„personalităţii criminale”. După el, delincventul ar poseda patru particularităţi care sînt identice la toţi delincvenţii. Această 2) organizarea socială sau ansamblul normelor şi instituţiilor care reglează accesul la cultură şi indică
constituţie de trăsături formează un element declanşator, facilitînd trecerea la act. Aceste trăsături sînt egocentrismul mijloacele autorizate pentru a atinge scopurile. Anomia se instalează cînd se creează o discrepanţă mare între tendinţele
(maniera de a percepe lumea în funcţie de propriile interese, de a se considera centrul universului), labilitatea (inconsistenţa indivizilor şi mijloacele legale de atingere a acestora pentru anumite categorii sociale. Aceste categorii defavorizate recurg
la adaptarea faţă de diverse situaţii, dificultatea de a urma o linie de conduită stabilă, dificultatea de apreciere a la delincvenţă.
consecinţelor propriilor acte), agresivitatea (tendinţa de a reacţiona prin violenţă), indiferenţă afectivă (dificultatea de a
resimţi simpatia faţă de alţii, incapacitatea de a se ataşa faţă de cineva, insensibilitatea la suferinţa altuia). Nici una dintre Acest model de explicare a cauzelor delincvenţei nord-americane a fost ulterior invocat şi în statele
aceste trăsături nu imprimă individului o orientare delincvenţială în mos independent, pentru aceasta ar fi necesară continentului european. În 1961 succesorii lui Merton R. Cloward şi L.Ohlin, publică lucrarea Delincvenţă şi oportunitate:
însumarea lor. teoria grupurilor criminogene tinere, în care au exprimat ideea că, atunci cînd tinerii nimeresc din lumea ideală, creată de
Semnificaţia teoriei lui Pinatel rezidă în faptul că crima este o faptă a omului, iar criminalii sînt oameni ca către educatori, în viaţa reală ei încep să se decepţioneze şi să fie frustraţi.
toţi ceilalţi, ei se deosebesc însă de ceilalţi, deoarece „trecerea la act” este expresia unei diferenţe de grad. Între psihicul
infractorului şi acela al non-infractorului deosebirea ar fi una de ordin cantitativ şi nu calitativ. 13 Reacţia tipică la aceasta este: crearea bandelor în care prin sustrageri tinerii ar atinge standartele impuse de
Important, după Pinatel, este ca, examinînd un infractor, să poţi spune dacă fapta comisă a fost un societate; reunirea în grupări agresive, prin care şi-ar înlătura frustrarea 80 generată de nedreptatea socială; includerea în
accident în viaţa lui, dacă l-a marcat porfund sau dacă există îndoieli cu privire la starea lui periculoasă. Preluînd cercetările organizaţii antisociale, în care tinereii ar întrebuinţa droguri, alcool, se închid în sine încercînd într-o astfel de manieră să se
lui De Greeff, Pinatel arată că pentru 25% dintre infractori starea periculoasă este episodică, pentru 20% este cronică, izoleze, să se refugieze de degradarea socială
pentru 55% ea este marginală, în raport cu solicitările exterioare, cei din urmă pot deveni recidivişti sau infractori
ocazionali.14 10.
Cercetările lui Pinatel au fost concretizate de către Le Blanc (1991), care a subliniat că delincvenţa nu
este aceeaşi în rîndul tuturor delincvenţilor. El pune accentul pe modificările de personalitate care au loc de-a lungul Astfel, cauzalitatea delincvenței juvenile este determinată de legătura real existentă, dependența
copilăriei şi adolescenţei. Le Blanc a tins nu să definească personalitatea delincventă, cum a făcut-o Pinatel, dar să dintre două sau mai multe fenomene, când un fenomen (cauza) în anumite condiții generează alt fenomen
caracterizeze trăsăturile unei personalităţi delincvente, acestea fiind trei: o înrădăcinare criminală, o disocialitate persistentă (efectul).
şi un egocentrism exasperat.
Definiti esenta teoriilor de orientare sociologica
11.
Teorii de orientare sociologică
Aderând la ideea caracterului cauzal al delincvenței, concretizăm că în calitate de cauză a
Teoria stigmei delincvenței este fenomenul care întotdeauna precedă și produce sau generează alt fenomen –efectul. La
Majoritatea criminologi pun accentul pe rolul pe care îl joacă instituţiile juridice penale şi atitudinea societăţii cercetarea legăturii cauzale are loc diferențierea verigii ,cauză – efect" într-un lant cauzal neîntrerupt.
însăşi faţă de dezvoltarea comportamentului deviant.
Prescripţiile legii penale (antecedentul penal, declararea persoanei drept recidivist deosebit de periculos), care 13.
se răsfrîng asupra condamnatului, nemaivorbind de atitudinea societăţii, se aplică ca o „stigmă", adică o marcă, un însemn
asupra acestuia. stfel, condițiile delincvențiale sunt fenomenele care nu generează comportamentul deviant, dar
Esenţa teoriei stigmei constă în evitarea dramatizării răului, căci, în cele din urmă, contează nu pedeapsa, ci
favorizează, înlesnesc, intensifică apariția și realizarea cauzei acesteuia. Astfel, condițiile pot fi acele situații de
modalităţile de prevenire a infracţiunii.
De fapt, teoria stigmei este un produs al evoluţiei teoriei lombrosiene care stabileşte infractorul în dependenţă loc, de timp, de impuls emoțional etc. care intensifică impulsul producerii efectului.
de anumite particularităţi antropologice numite stigmate de natură anatomice, fiziologice sau psihologice.
Stigma este o pecete socială, dar care uneori poate fi aplicată şi graţie particularităţilor fizice ale individului. 14.
De exemplu, tinerii cu freză scurtă, în vogă acum, pînă nu demult se considerau a fi stigmatizaţi drept criminali sau nişte
„răi". Noțiunea de factor al delincvenței este indispersabilă de conceptul de cauze și condiții ale
Teoria anomiei sociale delincvenței și reprezintă un sistem de fenomene sociale negative caracteristic unei anumite societăți, care
determină fenomenul antisocial ca efect al lor.

Noţiunea desemnează starea de dereglare a funcţionării unui sistem sau subsistem social, dereglare 15.
datorată dezintegrării normelor ce reglementează comportamentul indivizilor şi asigură ordinea socială.
În literatura de specialitate pot fi întâlnite diverse clasificări ale factorilor criminogeni: După originea lor: factori
interni sau endogeni; factori externi sau exogeni; factori organici sau antropologici; factori fizici sau naturali.
Robert Merton analizează conceptul de „anomie” ca fiind principala cauză de dispariţie a După originea exogenă: factori geografici; factori criminogeni economici; factori criminogeni socioculturali;
valorilor pe care se construieşte societatea, exprimînd dispariţia tradiţiei. Cum forţele integratoare stabilesc factori criminogeni politici; factori demografici.
indivizii aflaţi în competiţie unul cu celălalt, aceştia nu -şi mai pot ţine dorinţele în frîu. Ei încep să ceară prea
16.
mult de la viaţă, ajungînd pînă la dezgust de ea. Suicidul anomic apare îndeosebi în perioadele de maximă
dezvoltare economică, cînd ambiţiile indivizilor nu mai au limite exacte. Neputînd să -şi atingă aspiraţiile, L /Starea criminalității este numărul de infracțiuni săvârșite și al persoanelor care le-au comis, pe un anumit
indiviziii încep să nege şi să încalce regulile doar ca să -şi atingă ţelul. teritoriu și într-o perioadă de timp stabilită. / Nivelul criminalității este valoarea determinată din numărut total
de infracțiuni săvârșite pe un teritoriu determinat și într-o perioadă de timp stabilită, raportată la un număr
stabilit de populație, spre exemplu la 1000, 10.000 sau 100.000 de locuitori.
Teoria conflictului de culturi
17.
Criminalitatea anuală este cercetată pe mai multe planuri. deoarece ea reprezintă totalitatea infracțiunilor
Esenţa teoriei conflictului de culturi se exprimă prin modalităţile diferite de percepere a vieţii, diferitele săvârşite într-o țară pe timp de un an. De regulă, totalul infracțiunilor din lunile anului se adună reprezentând
valori fac dificilă coexistenţa umană, acestea pot suscita înrăirea reprezentanţilor altor grupări sociale. totalul infracțiunilor săvârșite în anul respectiv. Acest total, fiind comparat cu totalul general din anul precedent
Pentru a se confirma, tânărul cel mai dezavantajat va încerca fie să se ridice pe scara socială, fie prin o sau din anii precedenți, va infracționalității, o descreștere sauo creștere a criminalității din anul respectiv.
reuşită economică în limita clasei care îi aparţine. O mică parte dintre ei va reuşi, mulţi însă vor eşua, căzînd în mrejele Criminalitatea lunară reprezintă un fragment redus din mişcarea criminalității anuale. De multe ori, în conținutul
delincvenţei.
criminalității anuale se includ infracțiunile săvârșite în ultimile săptămâni sau luni ale anului precedent, acestea
Descrieti teoria cromozomului crimei. fiind în curs de verificare. De aceea, mişcarea infracționalității pe mai mulți ani, îndeosebi mişcarea ei pe 5 sau 10
Teoria cromozomului crimei ani (decenală), dacă este analizată cu atenție, ne oferă posibilitatea de a trage concluzii mai temeinice. Desigur,
cercetarea anuală este utilă pentru unele aspecte minore ale criminalității, îndeosebi în ce privește condițiile care Conceptul analitic susţine că cauzalitatea trebuie să fie distinsă de factor şi motiv, acestea fiind diferite.
pot influența săvârșirea de infracțiuni. Factorul se deosebeşte de cauză prin aceea că el nu este decît elementul care influenţează cauza, provocînd astfel un
rezultat.
18.
În acelaşi timp, factorul nu trebuie să fie confundat cu indicele sau simptomul care nu au semnificaţii
Noțiunea de personalitate are în vedere individualitatea umană unică, irepetabilă, anticipativ modificatoare a cauzale, dar posedă doar o valoare de diagnostic, identificînd astfel prezenţa unei eventuale devianţe sau delincvenţe.
mediului, deci creatoare, în integralitatea determinărilor sale bio-psiho-socio- culturale. În cadrul categoriei de „factor” pot fi identificate multiple tipologii: factor criminogen şi de inhibiţie,
19 factor-condiţie şi factor-cauză, factor favorizant şi declanşant, factor determinant şi secundar.
Prin noțiunea de personalitate a delincventului minor înțelegemm totalitatea trăsăturilor specifice individului, Conceptul sintetic acceptă cauzalitatea ca pe un fenomen explicativ complex. Aceasta ar cuprinde un
precum și totalitatea factorilor atât interni, cât și externi, precum și elementele bio-psiho-sociale, dar și „cîmp criminogen” care este o transpunere spaţială a unui ansamblu de factori ce intervin în comportamentul uman. În
influențarea altor condiții impersonale care duc la determinarea comiterii unei fapte delincvențiale. fine, cauzalitatea în sens sintetic cuprinde o totalitate de elemente interdependente de orice natură.
20.
2. Factorii delincvenţei juvenile
Temperamentul este dimensiunea energetico-dinamică a personalității, exprimată atât în partcularitățile Factorii care facilitează apariţia delincvenţei juvenile se împart în două mari grupe: factori externi şi
activității psihice, afective, cât și în comportamentul exteriorizat. factori interni.
21. Printre factorii interni am putea evidenţia ereditatea, factorii fizici, fiziologici, temperamentul sau unele
Cu toate acestea, în sensul foarte larg, orice activitate infracţională – ca activitate umană realizată de o persoană deficienţe mintale, fie caracteriale.
responsabilă – presupune şi o fază subiectivă a actului de conduită interzis, perioada internă cuprinde, desigur, şi formele Ereditarea înseamnă transmiterea însuşirilor sau caracterelor fizice, psihice de la părinţi la copii prin
de vinovăţie neintenţionate. mijlocirea plasmei germinative.
22. Prin intermediul eredităţii nu se transmite criminalitatea ca atare, ci doar anomaliile psihice care facilitează
Caracterul este o totalitate a însușirilor psihice și morale ale individului uman manifestate în comportamentul și apariţia ei, dintre care coeficientul scăzut de inteligenţă, o conduită necontrolată sau slab controlată, absenţa simţului moral.
Dintre factorii externi un rol covîrşitor îl au familia, anturajul, şcoala, mass-media.
acțiunile sale, în atitudinile și poziția sa față de sine, față de alții, față de societate și fata de valorile unanim Familia influenţează formarea comportamentului copilului în primul rând prin relaţiile dintre părinţi. Când unul
recunoscute ale acesteia. dintre părinţi este vitreg, el va genera în sufletul copilului o anumită rezervă afectivă şi poate chiar un sentiment de
23. respingere. Ataşamentul faţă de părintele adevărat, plecat din familie (prin divorţ sau prin deces) îi creează copilului
Tributar caracterului biunivoc al relației „protecție infrastructură critică- asigurare ordine publică", intensitatea și această stare afectivă de respingere sau de indiferenţă şi-i determină pe unii la acte de vagabondaj. Sînt situaţii în care
densitatea infracționalită ii trebuie privite ca factori care determină parțial conținutul și manifestările specifice familia este formată din ambii părinţi naturali, dar atmosfera este negativă, fie datorită că sînt alcoolici, fie că sînt ei înşişi
pilonilor continuumului protecției infrastructurii critice (identificare, detecție. prevenire, avertizare şi dezvoltare). infractori. Aceste atitudini extreme generează fie o exigenţă exagerată împinsă până la teroare, fie o indulgenţă nepermis de
24. mare, copilului tolerîndu-i-se orice fel de comportament. Copilul terorizat prin bătăi va căuta în afara familiei o desfăşurare
Persoană se referă în mod curent la o ființă umană considerată a fi un individ al speciei umane, luându-se în printr-un comportament agresiv faţă de colegii mai mici. Cel răsfăţat prea mult în familie va deveni cu uşurinţă un infractor
considerare totalitatea însușirilor sale fizice și psihice. Din punct de vedere legal, persoana fizică și persoana însuşindu-şi bunuri care nu-i aparţin, ştiind că părinţii îi vor lua apărarea. Părinţii vor trebui să fie preocupaţi să-i ofere
civilă sunt instituții de drept civil. copilului un model de comportament pe care să-l poată imita apoi în calitate de cetăţean major. 4
Şcoala. Personalitatea elevului este educată de personalitatea profesorului, spiritualitatea unuia se hrăneşte din
25.
spiritualitatea altuia, ceea ce face necesară o abordare interpersonală, capabilă să asigure nu doar dimensiunea
Reieşind din cele manționate, comportamentul deviant al minorilor reprezintă ansamblul de acțiuni materiale informaţional-operaţională, transmiterea de cunoştinţe, ci şi dimensiunea umană, psihosocială, a creşterii şi coevoluţiei în
sau simbolice săvârșite persistent, repetat sau continuu de către minor, de cele mai dese ori fiind considerate comun a celor doi subiecţi.10 Este impotant ca prin manierele sale de intervenţie profesorul să nu admită astfel de modele
răspunsuri la frustrările pe care trebuie să le facă față la interacțiunea cu mediul și care provoacă daune valorilor comportamentale, cum ar fi „bufonul clasei”, „preferarea unora” etc.
sociale. S-a constatat că procentul diverselor infracţiuni este mult crescut la copiii care nu frecventează şcoala sau la cei cu
26. o frecvenţă slabă. S-a constatat, de asemenea, că infracţiunile sînt mai frecvente în cazul celor slabi la învăţătură, mai ales
Devictimizarea este procesul prin care se încearcă repunerea victimei în situația anterioară. În mod evident un în rândul repetenţilor.
Mass-media poate influenţa în sens negativ delincvenţa juvenilă; or, violenţa văzută la televizor sau la
astfel de demers nu este deloc simplu şi nu se poate rezuma, aşa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, doar
cinematograf duce la creşterea agresivităţii şi a criminalităţii în rîndul copiilor şi tinerilor.
la repararea materială a prejudiciului. Recomandarea (87) 21 a statelor membre ale UE privind asistența Dacă rolul delincventului este interpretat de un actor simpatizat de copii, efectele negative sînt mai mari, copiii
victimelor şi prevenirea victimizării, la punctul 4 enumeră și alte modalități de devictimizare: acordarea unui străduindu-se să-l imite. Literatura, filmele, programele de jocuri pe calculator care proslăvesc infracţiunea, violul sau
ajutor de urgență pentru a face față nevoilor imediate; protejarea de o eventuală răzbunare a agresorului, un crima constituie pentru copii un veritabil drog, promovîndu-le un comportament pe măsura celor citite şi văzute.12
ajutor medical, psihologic, social și material, consilierea pentru evitarea victimizărilor multiple; informarea cu
privire la drepturile victimei; asistența în cursul procesului penal; asistența pentru repararea prejudiciului și, în
măsura posibilului, suportarea de către stat a despăgubirilor. 19. Identificati vinovatia victimei in cauzalitatea delic. juv.
27.
Formele Victimizării
Victimizarea femeii. Violul şi tipurile de relaţie violator-victimă. Maltratarea şi uciderea soţiei de către soţ. Victimizarea
copilului. Bătaia şi incestul ca forme de victimizare. Victimizarea persoanelor în vîrstă. Maltratarea bătrînilor. Victimizarea
în urma infracţiunilor de furt şi tîlhărie. Victimile infracţiunilor de terorism şi luare de ostatici. 20. Relatati despre particularitatile bio-psiho-sociale ale delincventului minor.
28.
Factorii Fundamentali a victimitații Personalitatea cuprinde un ansamblu al unor dimensiuni bio-psiho-sociale, care în decursul vieţii sunt supuse unor
La cel de-al III-lea Simpozion internațional de victimologie de la Münster, din 1979, s-a stabilit că victimitatea transformări de ordin cantitativ sau calitativ, care împreună asigură dezvoltarea. În funcţie de nivelul la care are loc
releva 6 factori fundamentali, care rămân actuali și astăzi: 1) catastrofele naturale; 2) societatea (familia, asemenea modificări, se desprind trei dimensiuni:
organizarea politică, conflictele sociale, sărăcia, suprapopularea, lipsa educației); 3) traficul rutier, accidentele A. dezvoltarea biologică, transpusă în modificările fizice, morfologice şi biochimice ale organismului;
tehnologice; 4) industria care, favorizând suprapopularea, provoacă consecințe psihologice, sociale (integrare B. dezvoltarea psihică, ce constă în apariţia, instalarea şi transformarea proceselor, funcţiilor şi însuşirilor psihice;
C. dezvoltarea socială, concretizată în reglarea conduitei individului, în conformitate cu normele şi cerinţele impuse de
dificilă), economice, politice, constituind o cauză a conflictelor și a violenței; 5) criminalitatea în general; 6) colectivitate, de mediul social existenţial.1
victima ea insăși. Cele trei determinante ale personalităţii şi concomitent forme ale dezvoltării umane, există într-o strînsă interacţiune şi
29. interdependenţă, fiind corelate una cu alta şi predeterminîndu-se.
Principii Coordonatele biologice ale personalităţii delincventului minor
Principiile care stau la baza elaborarii prezentei masuri de prevenire a victimizarii propriei A. Vîrsta constituie nişte coordonate morfologice care pun în evidenţă dezvoltarea psihică, fizică şi
persoane si a membrilor familiei au în vedere stabilirea cadrului institutional al sistemului de servicii sociale plasamentul individului în societate.
destinate prevenirii si combaterii violentei în familie, atât la nivel central cât si la nivel local, precum si Fiecare vîrstă reprezintă o etapă calitativ nouă a dezvoltării psihice şi se caracterizează printr-o multitudine de schimbări
dezvoltarea capacitatii sistemului pentru abordarea multisectoriala a problematicii violentei în familie. care, luate în ansamblu, formează specificul structurii personalităţii minorului la etapa dată a dezvoltării. Perioadele de
1.Principiul respectarii demnitatii umane. Fiecarei persoane îi este respectata demnitatea, prin evitarea vîrstă ale dezvoltării psihice depind într-o anumită măsură de numărul de ani trăiţi şi de gradul de maturizare a
atitudinilor si comportamentelor umilitoare si degradante. organismului minorului, însă ele pot să nu coincidă cu vîrsta lui cronologică.
2.Principiul nondiscriminarii si egalitatii de sanse. Politica în domeniu va fi aplicata fara discriminare, având în Din punct de vedere juridic, vîrsta este importantă în stabilirea responsabilităţii, inclusiv a celei penale.
vedere respectarea si promovarea drepturilor persoanelor afectate de violenta în familie. Aceste drepturi sunt B. Sexul exprimă un ansamblu al trăsăturilor morfologice, psihologice şi sociale prin care indivizii se disting
aplicabile în egala masura cetatenilor români si cetatenilor straini aflati în mod legal în România, cu respectarea în femei şi bărbaţi. Indiferent de sex, persoana ce a comis o faptă prejudiciabilă este trasă la răspundere. Cu toate acestea,
prevederilor legislatiei în vigoare, precum si prin asigurarea accesului liber si nediscriminatoriu al acestora la pentru unele infracţiuni în calitate de subiect activ le este specific doar un anumit sex; de exemplu, autor al pruncuciderii
serviciile specifice destinate prevenirii si combaterii violentei în familie. poate fi doar mama biologică.
3.Principiul promovarii valorilor non-violentei la nivelul comunitatii. Mai mulţi criminologi şi psihologi susţin că biologic şi social femeia este mai puţin predispusă spre delicte decît
Cunoasterea gravitatii efectelor comportamentului violent la nivelul societatii implica actiuni concertate ale bărbatul, deoarece constituţia sa fizică este la general mai puţin compatibilă cu forţa masculară pe care o solicită faptele de
statului si societatii civile în vederea schimbarii paternului cultural în ceea ce priveste toleranta populatiei la violenţă. Însă, actualmente spectrul faptelor s-a extins mult mai mult decît la agresiuni, astfel încît femeia poate comite
actele de violenta în familie. infracţiuni ce nu necesită forţă fizică.
4.Principiul responsabilizarii. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active si înalt Coordonatele psihologice ale personalităţii delincventului minor
motivate, dar si responsabile fata de sine, familie, prieteni, colegi, vecini, comunitate. Aceasta presupune Dezvoltarea psihică este procesul de formare şi restructurare continuă a unor însuşiri, procese, funcţii şi
responsabilizarea fiecaruia pentru problemele celorlalti, complementar cu responsabilizarea colectivitatii fata de structuri psihocomportamentale prin valorificarea subiectivă a experienţei social-istorice, în vederea amplificării
problemele si dificultatile cu care membrii sai se confrunta. Este vitala atât responsabilizarea agresorului pentru posibilităţilor adaptative ale organismului.
actele de violenta comise, cât si a institutiilor abilitate sa intervina în rezolvarea cazurilor de violenta în familie. Dezvoltarea psihică are un caracter complex, multifuncţional, ea nu este uniformă, dar poliformă şi
5.Principiul participarii. Promovarea participarii si consultarii beneficiarilor la toate nivelele de decizie, printr-o continuă. Din punctul de vedere al delincvenţei juvenile ar interesa primordial trei aspecte ale dezvoltării psihice:
abordare sensibila la diferentele culturale, de vârsta si gen. Promovarea implicarii comunitatii locale, în mod temperamentul, aptitudinile şi caracterul.
special a autoritatilor publice, pentru a identifica si a diagnostica în mod corect natura problemelor si a riscurilor. A. Temperamentul este dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii, exprimată atît în partcularităţile activităţii psihice,
6.Principiul complementaritatii dintre prevenire si combatere. afective, cît şi în comportamentul exteriorizat.
Tratarea efectului fenomenului violentei în familie este costisitoare si prezinta riscul perpetuarii problemei. Sînt recunoscute patru tipuri temperamentale: coleric, sanguinic, flegamtic şi melancolic.
Prevenirea violentei prin masuri active si prin implicarea tuturor actorilor sociali constituie unul dintre Este importantă cunoaşterea temperamentului unui copil sau minor pentru determinarea măsurilor
dezideratele actualei strategii. comportamentale aplicate faţă de el, a corectei orientări a activităţii sale, a intervenirii pozitive în evoluţia sa socială. Dacă
7.Principiul securizarii si protectiei victimei. Acest principiu, considerat esential în orice demers întreprins pentru un copil este hiperactiv, urmează a se valoriza activitatea lui pentru a evita deciziile pripite, erorile, pentru a-i doza şi a-i
solutionarea cazurilor de violenta în familie, garanteaza interventia, în limita cadrului legal, prin actiuni care sa ordona programul de lucru.
asigure inclusiv protectia fizica a victimei. B. Aptitudinile exprimă însuşirea individuală care determină efectuarea cu succes a unei anumite
8.Principiul centrarii pe persoana. Acest principiu presupune centrarea pe nevoile persoanei si implicarea ei activităţi.
activa în toate deciziile ce o privesc. Aptitudinile se leagă de potenţialitatea efectuării acţiunii în baza asigurării unor condiţii optime. Există
9.Principiul parteneriatului. Politica în domeniul prevenirii si combaterii violentei în familie trebuie sa includa aptitudini simple care favorizează efectuarea multor activităţi, ce cuprind, la rîndul lor, aptitudini generale, de grup (acestea
mecanisme parteneriale: grupurile si organizatiile reprezentative (comunitate locala, organizatii includ factorul verbal, numeric, perceptiv, fluiditatea frazelor, de reprezentare spaţială, dexteritate manuală) şi speciale, şi
neguvernamentale, organizatii ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în procesul de proiectare a politicilor cele complexe (tehnice, ştiinţifice, artistice).
în domeniu. Rolul cunoaşterii şi depsitării la timp a aptitudinilor este de a forma pe viitor o
10.Principiul abordarii multidisciplinare. Asigurarea accesului beneficarilor la servicii, în functie de nevoile personalitate complexă.
identificate, într-o abordare multidisciplinara si multisectoriala. C. Caracterul exprimă un ansamblu de atitudini-valori, stabile, generalizate, determinante
30. pentru o persoană, care se întemeiază pe convingeri puternice. Spre deosebire de
Definiția temperament, caracterul se formează pe parcursul vieţii.
Măsurile care se pot lua pentru prevenirea și limitarea sau chiar eliminarea fenomenului victimal și a efectelor În structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini: faţă de sine; faţă de ceilalţi în societate; faţă de
sale se pot clasifica în două categorii: măsuri de protecție socială și măsuri de autoprotecție. muncă. Familiei şi micromediului din apropierea minorului îi revine sarcina de formare a caracterului acestuia, cultivîndu-i
responsabilităţile şi dexterităţile pozitive şi utile.
17. Identificati trasaturile caracteristici ale victimei minore Coordonatele sociale ale personalităţii delincventului minor
Copilul face parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută, datorită particularităţilor Familia, relaţiile sociale, şcoala, educaţia, strada mereu au avut o influenţă importantă în devenirea unei
psihocomportamentale şi de vîrstă specifice: lipsit aproape complet de posibilităţi fizice şi psihice de apărare, capacitate personalităţi. În decursul vieţii minorul este influenţat de macromediu (societatea în ansamblu, civilizaţia), micromediu
redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, în special ale adulţilor, capacitate redusă de a (grupurile sociale mici: şcoala, colectivul) şi anturajul imediat din apropierea minorului (familia, rudele, prietenii, strada).
înţelege efectele, consecinţele unor acţiuni proprii sau ale altor persoane, capacitate redusă ampatică, incapacitatea de a Un grup de factori determinanţi în apariţia violenţei juvenile îl reprezintă familia, anturajul, gradul de
discerne între intenţiile bune şi cele rele ale altor persoane, nivelul înalt de sugestibilitate şi credulitate, sinceritate şi educaţie şi cultura, la aceştia adăugîndu-se o serie de factori situaţionali reprezentaţi de locul de debut al violenţei, ingestia
puritatea sentimentelor, gîndurilor şi intenţiilor etc. Datorită acestor caracteristici, copilul poate fi uşor antrenat în acţiuni de alcool sau droguri ce favorizează trecerea la act, utilizarea armelor, precum şi asocierea cu alte persoane sau alte acte
victimizante pentru el, poate fi manevrat, minţit, determinat să comită acte ale căror consecinţe negative pentru alţii şi infracţionale.15
pentru el nu poate să le prevadă. Forme foarte grave de victimizare a copilului se întîlnesc şi în cadrul familiei, cum ar fi Referitor la familie şi gradul de educaţie putem afirma ca o educaţie negativă, ce nu recunoaşte normele
bătaia şi incestul, cu consecinţe extrem de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare şi maturizare existente în societate, va duce implicit la o structurare negativă de personalitate şi la un caracter de tip antisocial, în timp ce
psihocomportamentală a acestuia. o educaţie pozitivă va configura un comportament adecvat normelor sociale16.
Inadaptări comportamentale ale minorilor vizează, de asemenea, şi tulburările de relaţii între ei şi părinţi,
18. Identificati notiunile de „cauza”, „conditie” si de „factor” al delic. juv. profesori, colegi, încălcarea normelor etice şi de conduită şcolară sau extraşcolară. Spectrul acestor devianţe este foarte larg
(minciuni, calomnieri, agresivităţi, atitudini nonconformiste, gesturi, chiulire de la ore, lipsa respectului şi a distanţei în
relaţiile cu adulţii, vagabondajul etc.), dar cel mai grav este că ele pot deveni acte delincvente. Orice fenomen psihic este
determinat de influenţă externă şi orice acţiune externă poate determina psihicul spre alegerea unei conduite numai fiind
1. Aspecte generale privind cauzele şi factorii delincvenţei juvenile trecută prin filtrul interior, adică prin însuşirile, stările psihice ale persoanei în momentul trecerii la actul delincvenţial.
În materia delincvenţei juvenile cauzalitatea este o noţiune complexă care prezintă trăsături caracteristice ei: Cauzele sociale vizează influenţele nocive ale condiţiilor de viaţă în care se află minorul în faza predelictuală. Prin urmare,
-cauzalitatea nu apare ca un fapt generator unic, dar ca un ansamblu de factori interdependenţi. Astfel, conceptul de cauzalitate presupune un complex de condiţii, situaţii, factori impulsionanţi, şi nu putem accepta fie cauzele
putem afirma că cauzalitatea nu este „lineară”, dar „în reţea”; externe, fie cele interne, ca fiind în mod unilateral predispozante spre delincvenţa juvenilă.
-fenomenul are mereu explicaţii într-un cadru spaţio-temporal specific (cauze interne şi externe);
-cauzalitatea nu poate fi evaluată în manieră globală, ea trebuie mereu apreciată în funcţie de nivelul la
care ea se plasează, fiind vorba în acest caz de cauzalitate individuală.
Cauzalitatea poate fi înţeleasă într-un sens analitic sau sintetic.
21. Reproduceti notiunea de stare, structura si dinamica a criminalitati minorilor.

starea (nivelul) criminalităţii sau delincvenţei juvenile, constituie suma crimelor saudelictelor săvîrşiteşi a persoanelor
cele-au comis (persoane vinovateminore), precum şi prin coeficienţi sau indici relativi ai delincvenţei juvenile.
Nivelul delincvenţei juvenile se reprezintă prin valoarea determinată din numărul t ot a l de infracţiuni
săvîrşite pe un teritoriu determinat într-o perioadă de timp stabilită, raportată la un număr stabilit de populaţie.
Prin structura delincvenţei juvenile înţelegem configuraţia elementelor componente ale delincvenţei juvenile, în cadrul sistemului în
ansamblu.
Descrierea structurii delincvenţei înseamnă, în primul rînd, relevarea elementelor ei constitutive în baza unor particularităţi; în al doilea
rînd, stabilirea ponderii specifîce a fiecărui element în cadrul delincvenţei juvenile în ansamblu; în al treilea rînd, stabilirea legăturii între elemente; în al
patrulea rînd, stabilirea legăturii între fiecare element particular cu sistemul delincvenţei şi criminalităţii în general.
Structura delincvenţei juvenile cuprinde:
-delincvenţa după tipul de devianţă;
-după tipul personalităţii delincventului minor;
-după structura sociodemografică etc.
Dinamica delincvenţei juvenile constituie evoluţia fenomenului în timp şi spaţiu, în comparaţie cu alte
perioade şi spaţii. După dinamică se determină mişcarea delincvenţei juvenile pe anotimpuri, zone teritoriale, diferenţe între
delincvenţa urbană şi cea rurală etc.

22. Relatati teoria indepartari sociale.

Fiecare individ reacţionează potrivit stimulilor mediului ambiant în funcţie de structura sa biologică
proprie.
Structura personalităţii este compusă, în primul rînd, din nucleul constituţional, care cuprinde trăsăturile
ereditare normale, în al doilea rînd – din trăsăturile ereditare patologice şi, în al treilea rînd – din funcţia morală.
2) Nucleul constituţional semnifică ansamblul tendinţelor reacţionale ale subiectului, modul în care el reacţionează la
stimulii externi. Este voeba de variabile normale şi în acelaşi timp evolutive. După cum aceste tendinţe variază pentru
indivizi, Kinberg analizează variabilele caracteristice ale comportamentului la stimulii externi. Pentru aceasta, Kinberg
s-a axat pe cercetările psihologului suedez Sjöbring care distinge patru factori fundamentali ai constituţiei psihice: 1)
capacitatea maximă a inteligenţei unui individ; 2) validitatea spre care predispune energia cerebrală a individului; 3)
stabilitatea garduală a echilibrului emoţional; 4) gradul de unitate funcţională a activităţii subiectului. Caracterul
acestor factori este determinată de nivelul înalt, mediu sau slab. 3
3) Variantele patologice, spre deosebire de cele precedente, sînt determinate de maladiile mintale eventuale, tulburări
grave ale inteligenţei sau dezechilibrări caracteriale.
4) Funcţia morală constă în promptitudinea de a reacţiona la stimuluii morali de provenienţă exterioară. 4 După acest
criteriu Kinberg clasifică indivizii în patru tipuri:
 indivizi cu funcţie morală limitată, cu element moral absent;
 indivizi care reacţionează normal;
 indivizi bolnavi;
 indivizi bine adaptaţi la mediu, dar insensibili faţă de actele imorale.
Inadaptarea la condiţiile sociale este determinantul declanşării comportamentului criminal. Modalităţile
de inadaptare ar fi: fizică – cauzată de îmbolnăvirea unor organe interne, de infantilism, gigantism, trăsăturile fizice care îl
fac să fie mai diferit de alţii; psihiatrică – determinată de maladiiile psihice pe care le posedă, din cauza cărora individul
nici nu poate examina realitatea; psihologică – este o reacţie negativă a indivizilor normali care sînt influenţaţi de mediu.
De asemenea, distingem trei serii de situaţii precriminale5:
a) situaţii specifice sau periculoase care se caracterizează prin două trăsături: sunt ocazia de a comite fapta; tot ele
constituie un impuls pentru comiterea viitoarei fapte;
b) situaţii nespecifice, sau amorfe, care se caracterizează prin faptul că nu există împrejurarea propice pentru delict, dar
actul este pregătit, elaborat intenţionat de către subiect;
situaţii mixte, în care ocazia de a comite crima există fără o conexiune între individ şi stimuli externi (de
exemplu, în organizaţii criminale).

23. Stabiliti rolul anomaliilor genetice in determnarea comportamentului delincventilor minori.

24. Stabiliti rolul nivelului de instruire si educatie in formarea personalitati delicventului minor.

nivelul de instruire şi educaţie :


(A) rolul educaţiei în familie;
(B) rolul educaţiei şcolare;
(C) organizarea timpului liber.
(A)Rolul educaţiei în familie, corespunde unei obligaţii morale, legale, religioase, conform căreia
părinţii sînt cei care altoiesc personalitatea propriilor copii. Dintre carenţele educaţionale în familie se remarcă: insuficienta
atenţie acordată copilului, certurile dese între părinţi, instabilitatea cuplului părintesc, viviile grave ale părinţilor ce
constituie model pentru copii, lipsa de coerenţă în atitudinile ambilor părinţi faţă de faptele copilului, instabilitate afectivă,
neurmărirea activităţii şcolare etc. În paralel cu formula clasică a familiei divorţate, ca o cauză a disconfortului psihologic
al minorului, s-au introdus şi expresiile de „separare afectivă”, „separare efectivă”, care, în lipsa ataşamentului, a
comunicabilităţii între părinţi şi copii, distruge atmosfera familială şi creează repercursiuni asupra copilului. Orice
dezacorduri familiale vor crea la copil tulburări comportamentale.
(B) Rolul educaţiei şcolare, insuficienta şcolarizare, dezavantajarea unor elevi, aprecierile neobiective,
tolerarea indisciplinei etc. favorizează diminuarea efectului procesului instructiv-educativ, conducînd spre o eventuală
devianţă. Supraaprecierea unui elev mediocru conduce la indiferenţa acestuia; injusta apreciere a celui care a meritat o notă
mai mare va genera descurajarea lui; sarcinile didactice prea uşoare vor inhiba energia nervoasă şi capacităţile copilului;
critica adusă răspunsurilor elevului că ar fi incomplete, vor conduce treptat la faptul că elevul se va obişnui cu cunoştinţele
sale limitate, complexîndu-se astfel şi degradînd. Dezacordul între profesori şi copii poate genera insuccesul celor din
urmă.
(C) Organizarea timpului liber cuprinde odihna, distracţia care contribuie la formarea personalităţii.
Este foarte important a i se organiza copilului un aşa regim care să îi oferă stabilitate, sau a diversifica genul activităţilor
pentru copiii temperamentali. La acest capitol un rol important îi revine şi statului prin crearea unor centre de activitate sau
de dezvoltare a copiilor. Multe dintre delicte se comit de către copii din „neavînd ce face”.