UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

,, NICOLAE TESTEMIȚEANU”

Catedra de Educație fizică

Referat

Tema: ,, Formarea corectă a unui sistem bogat

de deprinderi și priceperi motrice”

Au realizat:Murea Marinela
Onofraș Maria
Pînzaru Cristian
Pogribnoi Mihai
Coordonător: Stan Marian, șef catedră

Chișinău, 2018
 CUPRINS

1.DEPRINDERILE MOTRICE………………………………………………………………..3

 Caracteristicile deprinderilor motrice…………………………………………………….3

 Baza fiziologică a deprinderilor motrice………………………………………………....4

 Tipuri de deprinderi motrice……………………………………………………………..5

 Etapele formării deprinderilor motrice…………………………………………………..6

 Unitatea procesului formării deprinderilor motrice………………………………….…..7

 Condiţiile necesare formării deprinderilor motrice………………………………………8

 Transferul şi interferenţa deprinderilor motrice………………………………………….9

2. PRICEPERILE MOTRICE…………………………………………………………………10

 Caracteristicile priceperilor motrice……………………………………………………..10

 Tipuri de priceperi motrice………………………………………………………………11

 Formele de manifestare ale priceperilor motrice…………………………………...……11

 Relaţia între priceperi motrice elementare, deprinderi motrice şi priceperi motrice

complexe………………………………………………………………………………...12

3. RAPORTUL PRICEPERI - DEPRINDERI MOTRICE…………………………………13

4. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………14

2
 Totalitatea deprinderilor şi priceperilor motrice însuşite de către un individ formează aşa-
numitul „bagaj motric” al acestuia. După cum vom vedea în cele ce urmează, ele se află într-o
strânsă legătură şi interdependenţă.
De asemenea, există o puternică condiţionare a manifestării acestora, exercitată de către
calităţile motrice. Astfel, învăţarea corectă a deprinderilor şi priceperilor precum şi efectuarea lor
cu eficienţa dorită sunt dependente de indici optimi de dezvoltare a forţei, vitezei, rezistenţei şi
îndemânării, pentru fiecare situaţie în parte.

1.DEPRINDERILE MOTRICE

Deprinderile motrice sunt componente ale activităţii voluntare umane care, având la
bază perfecţionarea prin exersare a indicilor de execuţie a mişcărilor corpului şi/sau segmentelor
sale (coordonare, precizie, cursivitate, uşurinţă), ating un nivel înalt de manifestare. Mecanismul
fiziologic al deprinderilor constă în activitatea de ansamblu a sistemului nervos central, cu
participarea coordonată a ariilor motorize suplimentară, premotorie şi motorie din cortexul
cerebral, precum şi a cerebelului şi ganglionilor bazali.
Aşadar deprinderile motrice reprezintă un nivel calitativ superior de manifestare a actelor şi
acţiunilor motrice voluntare, obţinut prin repetare şi datorat acţiunii sinergice a diferitelor arii
funcţionale cerebrale şi nu numai, care vor permite realizarea de legături nervoase temporare
(constituirea stereotipurilor dinamice).
În general, formarea deprinderilor motrice constituie o problemă deosebit de importantă în
teoria şi practica domeniului nostru. Trebuie menţionat faptul că în formarea actelor motrice
complexe, un rol important îl deţin şi analizatorul chinestezic şi cel vizual, dar şi cel de-al doilea
sistem de semnalizare (limbajul).

Caracteristicile deprinderilor motrice

Conform opiniilor specialiştilor, deprinderile motrice prezintă următoarele
caracteristici principale:
 sunt componente automatizate sau parţial automatizate ale activităţii voluntare a omului;
 sunt rezultate ale repetării acţiunilor în scopul îmbunătăţirii execuţiei, pentru obţinerea de
rezultate mai bune calitativ şi cantitativ;
 fiecare mişcare este dependentă de cea precedentă şi o condiţionează pe cea care
urmează;
 se perfecţionează treptat şi neuniform;
 sunt grupate în familii de mişcări;
3
  se exprimă prin coordonare, precizie, uşurinţă şi rapiditate în execuţie;
 creează posibilitatea eliberării unei părţi a conştiinţei în vederea înfăptuirii proceselor
nervoase
 superioare.

Baza fiziologică a deprinderilor motrice

La baza aplicării mecanismelor de formare, perfecţionare şi modificare a deprinderilor, stă teoria
lui Pavlov cu privire la activitatea nervoasă superioară. Deprinderile motrice se bazează pe
formarea noilor coordonate ale activităţii centrilor nervoşi. Aşadar, legile fundamentale ale
formării reflexelor condiţionate se aplică în formarea deprinderilor motrice:
1. Iradierea - apariţia pe scoarţă a unui focar de excitaţie sau inhibiţie, are tendinţa să se
răspândească, cuprinzând arii învecinate.
2. Concentrarea - treptat, excitaţia sau inhibiţia se retrage, concentrându-se în punctul de
plecare.
3. Inducţia reciprocă - în jurul unui focar de excitaţie concentrat, apare o zonă de inhibiţie
şi în jurul unui focar de inhibiţie apare o zonă de excitaţie. Apariţia acestor zone de
activitate opusă este foarte importantă, deoarece se delimitează iradierea atât a excitaţiei,
cât şi a inhibiţiei, care altfel s-ar răspândi pe toată suprafaţa scoarţei.
4. Stingerea - apare în cazul când încetează asocierea dintre excitantul condiţional şi cel
necondiţional. Stingerea are un rol deosebit de important deoarece permite să se
elaboreze reflexe în număr nelimitat, perfect acordate la condiţiile mereu schimbătoare
ale existenţei.
La formarea deprinderilor motrice concură componente chinestezice, vestibulare,
tactile, vizuale, formându-se legături temporare între terminaţiile centrale ale analizatorilor şi
diferiţi centri ai reflexelor necondiţionate.
Rolul celui de al doilea sistem de semnalizare (adică limbajul) este deosebit de important în
elaborarea aşa-numitelor reflexe condiţionate motrice, care sunt strâns legate de reacţia verbală
respectivă.Manifestarea deprinderilor motrice se datorează lanţurilor de reflexe condiţionate
constituite, prezentându-se sub forma stereotipului dinamic. Acesta din urmă presupune
asocierea unui şir de reflexe, care la excitantul declanşator vor determina efectuarea automată a
mişcării. Automatizarea deprinderii va permite desfăşurarea fenomenelor reflexe în cauză fără
perceperea lor de către individ. Automatizarea unei deprinderi are beneficii importante în ceea ce
priveşte:
 scurtarea timpului de reacţie complex,
 eliberarea scoarţei pentru activităţi adaptative,
4
  posibilitatea apariţiei unor procese paralele în scoarţa cerebrală,
 consumul energetic (mai redus),
 precizia.
În unele cazuri poate să apară fenomenul de dezautomatizare, ca urmare a unei inhibiţii externe
sau datorită oboselii şi îmbolnăvirii.

Tipuri de deprinderi motrice

Deşi există în literatura de specialitate mai multe clasificări ale deprinderilor motrice,
considerăm drept principale următoarele:
I. după finalitate
 deprinderi motrice de bază şi aplicativ-utilitare (mers, alergare, săritură, aruncări şi
prinderi, căţărare, târâre, transport de obiecte etc.),
 deprinderi motrice specifice unor ramuri de sport (ex. pasarea mingii, aruncarea la
poartă etc.)
În legătură cu această clasificare, există, pe bună dreptate, opinii conform cărora deprinderile
motrice de bază ar avea tot caracter aplicativ. De aceea, considerăm mai potrivită clasificarea în
deprinderi aplicative p r i m a r e (mers, alergare şi săritură) şi secundare (târâre, căţărare,
aruncare şi prindere etc.), respective deprinderi specifice diferitelor ramuri de sport.

II. după aria de automatizare

deprinderi motrice elementare (total automatizate),
deprinderi motrice complexe (parţial automatizate).

III. după nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea lor:

 deprinderi motrice propriu-zise (care presupun execuţii stereotipe – de exemplu în
sporturile tehnico-combinative)
 deprinderi motrice perceptiv-motrice (în care învăţarea este influenţată de ambianţă –
 deprinderi motrice inteligent-motrice (execuţii în prezenţa adversarului, cu care
interacţionează în mod activ şi intens – sporturile de luptă, jocurile sportive)

IV. o altă clasificare interesantă împarte deprinderile în:

 deprinderi motrice de locomoţie;
 deprinderi motrice de manipulare;
 deprinderi motrice de stabilitate

5
Etapele formării deprinderilor motrice
Deprinderile se dezvoltă pe etape. Toţi cercetătorii sunt de acord asupra acestui lucru.
Clasificarea etapelor se face sub raport fiziologic, psihologic şi metodic.
Deprinderile motrice nu se formează dintr-o dată, pentru formarea lor este necesar un timp.
Perioada de timp în care se formează deprinderile poate varia în funcţie de o serie de factori, din
rândul cărora amintim: complexitatea acţiunilor, capacitatea de înţelegere, interesul manifestat,
dispoziţia momentană, condiţiile delucru, starea de sănătate etc.
Vom prezenta etapele formării deprinderilor motrice, privite din cele trei unghiuri de vedere.
Sub raport fiziologic
 Etapa I - actele izolate, care constituie părţi componente le mişcării se reunesc într-o
acţiune unitară. În această etapă apar o serie de mişcări inutile, fapt care conduce la
acţiuni imperfect coordonate, cu o mare cheltuială de energie. Această etapă este
denumită a mişcărilor inutile, a lipsei de coordonare.
Mecanismele fiziologice din scoarţa cerebrală se prezintă sub forma unor întinse zone de
excitaţie, prin faptul că în sistemul nervos pătrund excitanţi pe cale extero-, proprio- şi
interoceptivă. Excitaţia la nivelul zonei de proiecţie a mai multor analizatori iradiază, inhibiţia
fiind slabă. Prin urmare, se observă mişcări generalizate ale aparatului locomotor.
 Etapa a II-a - mişcările sunt corespunzătoare scopului, dar încă mai sunt efectuate rigid,
deoarece subiecţii nu au învăţat să-şi relaxeze muşchii în măsură corespunzătoare.
Aceasta este etapa mişcărilor rigide, încordate
În scoarţa cerebrală, în această etapă, încep să se diferenţieze procesele de excitaţie şi inhibiţie.
Ca rezultat al acestui fenomen, iradierea procesului de excitaţie se reduce, în schimb are loc
procesul deconcentrare. Datorită acestor schimbări, ca urmare a activităţii celor două sisteme de
semnalizare, mişcările dobândesc un caracter stereotip. În privinţa stereotipului dinamic, unii
autori susţin că în această etapă se constituie, fără a ajunge la o exteriorizare perfectă.
 Etapa a III-a (a stabilizării deprinderii ) - rigiditatea dispare, activităţile se efectuează
uşor, cu rapiditate şi precizie. În scoarţa cerebrală, procesele de excitaţie şi inhibiţie sunt
delimitate, iar alternanţa lor se realizează într-o succesiune bine determinată. Aceasta
atrage după sine o funcţionare corespunzătoare a organelor interne, având ca rezultat o
creştere a capacităţii de manifestare a deprinderilor motrice. Stereotipul dinamic este
întărit, constituind de fapt baza deprinderilor motrice.
Sub raport psihologic
Analiza formării deprinderilor motrice sub acest raport trebuie să fie făcută în strânsă
concordanţă cu procesele fiziologice. Din punct de vedere psihologic, formarea deprinderilor
motrice parcurge următoarele etape:
6
  orientarea şi familiarizarea cu deprinderea;
 însuşirea fiecărui element component al deprinderii;
 unificarea elementelor componente ale deprinderii;
 automatizarea deprinderii
Sub raport metodic
Se menţionează următoarele etape:
 etapa iniţierii în bazele tehnice de execuţie a deprinderilor motrice;
 etapa fixării, a consolidării deprinderilor motrice;
 etapa perfecţionării deprinderilor motrice
Fiecare din aceste etape metodice are obiective specifice, pe baza cărora trebuie stabilite cele
mai adecvate metode şi mijloace de realizare a lor.
Deşi etapele formării deprinderilor motrice au fost prezentate separat (fiziologice, psihologice
şi metodice), ele nu trebuie privite mecanic, izolat, ci trebuie înţelese în strânsă legătură şi
interdependenţă unele cu altele.
În altă ordine de idei, odată deprinderea formată, exersarea trebuie continuată până la
perfecţionarea ei în cel mai înalt grad. Pe baza interacţiunii organelor de simţ, a funcţiei de
analiză şi sinteză, va apare o senzaţie complexă, specifică fiecărei ramuri sportive în parte. În
practică, aceste senzaţii specifice sunt denumite„simţuri” (de exemplu simţul mingii, simţul
rachetei, simţul apei etc.). În altă ordine de idei, calitatea efectuării deprinderii motrice este în
strânsă legătură cu starea sistemului nervos. Astfel, oscilaţiile excitabilităţii, oboseala,
intoxicaţia, fac ca mişcările să fie mai puţin coordonate, dizarmonice şi determină pierderea mai
rapidă a componentelor de bază.

Unitatea procesului formării deprinderilor motrice rezultă din următoarele considerente:

 caracterul dinamic şi continuu al acestui proces – fiecare element ce urmează a fi însuşit
decurge din precedentul şi la rândul lui constituie baza pentru formarea deprinderii
viitoare;
 între învăţare şi perfecţionare nu poate fi trasată o limită precisă;
 fiecărei etape îi sunt comune atât activitatea de conducere şi îndrumare a profesorului cât
şi cea de exersare din partea elevului;
 metodele folosite sunt comune pentru toate etapele;
 în procesul formării deprinderilor motrice se urmăreşte permanent şi dezvoltarea
calităţilor motrice ce asigură perfecţionarea deprinderii.

7
În procesul didactic aceste etape nu pot fi delimitate precis deoarece formarea, consolidarea şi
perfecţionarea unei deprinderi motrice constituie un tot unitar. Unitatea procesului formării
deprinderilor motrice rezultă din următoarele considerente:
 caracterul dinamic şi continuu al acestui proces – fiecare element ce urmează a fi însuşit
decurge din precedentul şi la rândul lui constituie baza pentru formarea deprinderii
viitoare;
 între învăţare şi perfecţionare nu poate fi trasată o limită precisă; - fiecărei etape îi sunt
comune atât activitatea de conducere şi îndrumare a profesorului cât şi cea de exersare
din partea elevului;
 metodele folosite sunt comune pentru toate etapele;
 în procesul formării deprinderilor motrice se urmăreşte permanent şi dezvoltarea
calităţilor motrice ce asigură perfecţionarea deprinderii.

Condiţiile necesare formării deprinderilor motrice

ÎN PRIMA ETAPĂ – rol important îi revine profesorului. Trebuie să se urmărească:
 denumirea corectă a deprinderii;
 cunoaştere de către elev a scopului acţiunii;
 prezentarea procedeelor prin care se poate însuşi deprinderea ce se va învăţa;
 demonstrarea deprinderii;
 explicaţia pentru formarea planului general al acţiunii trebuie să însoţească demonstraţia;
 demonstraţia şi explicaţiile se fac în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi nivelul
de pregătire al elevilor;
Demonstraţia se va face:
 în condiţii reale (global) într-o succesiune lentă a secvenţelor de mişcare;
 analitic cu direcţionarea observaţiei spre fazele principale a elementelor deprinderii;
 folosirea materialelor intuitive.
Explicaţia trebuie să fie:
 precisă şi sugestivă;
 concisă şi concretă;
 accesibilă;
 să stimuleze imaginaţia elevilor;
 să prezinte caracteristicile esenţiale ale mişcărilor.
Procedee de stimulare a observaţiei elevilor şi de scoatere în evidenţă a dominantelor deprinderii
se pot realiza prin:
 Modificarea timbrului vocii;
8
  Repetarea cuvântului care reprezintă mişcarea “cheie”;
 Oprirea demonstraţiei în poziţiile importante;
 Exagerarea demonstraţiei în momentele acţiunilor de bază;
 Primele execuţii pot fi precedate de exerciţii pregătitoare;
 La primele execuţii sunt foarte importante corectările – frontale dar mai ales cele
individuale.
În această etapă densitatea lecţiei este mai scăzută şi nu se recomandă folosirea întrecerilor.
ÎN ETAPA A DOUA
 preocuparea de bază constituie exersarea şi continuitatea în repetarea deprinderii;
 trebuie crescut considerabil numărul de repetări în condiţiile de execuţie constante;
 activitatea principală a profesorului constă în organizarea exersării şi corectarea
greşelilor.
ÎN ETAPA A TREIA
 Principala preocupare este orientată spre aplicarea deprinderilor în condiţii cât mai
variate şi concrete de aplicare.
 Principalul mijloc de exersare îl reprezintă integrarea deprinderilor în forme de întrecere,
de competivitate:
 estafete simple şi combinate;
 parcursuri aplicative;
 jocuri sportive;
 concursuri de sărituri, alergări, aruncări, etc.
Pentru realizarea în condiţii optime a formării deprinderilor motrice în toate etapele sunt valabile
următoarele recomandări generale:
 folosirea controlului şi a autocontrolului asupra fixării deprinderii;
 dezvoltarea şi perfecţionarea corespunzătoare a calităţilor motrice în paralel cu repetarea
deprinderilor;
 continuitatea în execuţie pentru ca deprinderea însuşită să nu se piardă.

Transferul şi interferenţa deprinderilor motrice

Transferul deprinderilor motrice apare atunci când deprinderile însuşite anterior influenţează
favorabil învăţarea altor deprinderi noi. Elementele comune din structura deprinderilor vechi
sunt folosite prin trecerea lor în structurile deprinderilor noi.
Interferenţa deprianderilor motrice apare atunci când deprinderile dobândite anterior
influenţează nefavorabil însuşirea deprinderilor noi.
Factorii care influenţează transferul negativ (fenomenul de interferenţă) sunt:
9
  dezvoltarea şi pregătirea fizică unilaterală;
 bagajul motric sărac;
 specializarea îngustă;
 dezvoltarea insuficientă a calităţilor motrice;
 deprinderile motrice greşit însuşite sau insuficient consolidate; - neînţelegerea scopului
acţiunii şi a structurii mişcărilor ca urmare a explicaţiilor necorespunzătoare;
 greşeli metodice în organizarea procesului de instruire (neasigurarea pauzelor necesare
între repetări, programarea unor mijloace asemănătoare în cazul în care se constată
fenomenul de interferenţă a unor deprinderi motrice).
Absenţa exerciţiilor şi repetarea lor la intervale mari de timp produc slăbirea deprinderilor,
pierderea preciziei şi uşurinţei în efectuarea mişcărilor componente. Datorită celui de al doilea
sistem de semnalizare se pot reactualiza legăturile temporare şi în lipsa execuţiei, a exerciţiilor
practice.

2. PRICEPERILE MOTRICE

Priceperile constau din îndeplinirea unei acţiuni pe baza cunoştinţelor anterioare, prin alegerea
şi aplicarea unor procedee, luând în consideraţie condiţiile desfăşurării acţiunii.
În ciuda unor divergenţe de opinie cu privire la întâietatea deprinderilor sau a priceperilor ca şi
componente ale motricităţii individului, majoritatea specialiştilor sunt de acord că cele din urmă
fac posibilă îndeplinirea acţiunilor în condiţii variate, prin valorificarea bagajului de deprinderi
motrice însuşite anterior de către individ.
De multe ori priceperile motrice nu se pot delimita cu mare precizie de deprinderile motrice,
deoarece sunt în legătură şi se întrepătrund. Dacă, în ceea ce priveşte deprinderile, acestea se
bazează pe menţinerea condiţiilor execuţiei în exersare, în cazul priceperilor motrice creşte
complexitatea acţiunii, deoarece subiectul va trebui să răspundă unor condiţii variate. În
manifestarea priceperilor motrice, capacitatea de analiză a situaţiei şi de elaborare a răspunsului
optim pentru condiţiile respective sunt hotărâtoare.

Caracteristicile priceperilor motrice

Priceperile motrice prezintă câteva caracteristici esenţiale, care, în acelaşi timp, le definesc dar
le şi diferenţiază în raport cu deprinderile motrice, şi anume:
 sunt componente neautomatizate ale activităţii voluntare umane;
 sunt dependente de volumul şi complexitatea deprinderilor motrice însuşite anterior;
 exprimă măiestria practică în situaţii variabile;
 se perfecţionează prin exersare în condiţii mereu schimbătoare;

10
  se bazează pe calitatea proceselor cognitive, pe care, de altfel, le şi influenţează.
Tipuri de priceperi motrice
În ceea ce priveşte clasificarea priceperilor motrice, analogia cu deprinderile motrice, pe baza
cărora se manifestă, este evidentă. Astfel, câteva din posibilele clasificări ar fi:

I. după finalitate:
 priceperi motrice aplicative primare şi secundare,
 priceperi motrice specifice unor ramuri de sport

II. după gradul de complexitate

 priceperi motrice elementare (care valorifică, în situaţii variate, deprinderile motrice
elementare)
 priceperi motrice complexe (care valorifică, de asemenea în situaţii variate, deprinderile
motrice complexe)
Păstrând raţionamentul, putem împărţi priceperile motrice după tipul acţiunii necesar a fi
efectuată în:
 priceperi motrice de locomoţie;
 priceperi motrice de manipulare;
 priceperi motrice de stabilitate

Formele de manifestare ale priceperilor motrice:

1. Priceperi motrice elementare sunt “modalităţi de acţiune în care se organizează un
răspuns motor pe baza cunoştinţelor şi a unor capacităţi motrice existente în bagajul
teoretic şi practic al unei persoane dobândite în urma experienţei anterioare, folosite în
condiţiile iniţiale ale unei secvenţe de învăţare” (Epuran M., 2002).
Priceperile elementare se pot însuşi pe trei căi:
 prin observarea şi imitarea altor persoane;
 prin efectuarea acţiunilor după explicaţiile altora;
 prin încercări efectuate pe baza experienţei anterioare.
Priceperile elementare sunt mişcări efectuate conştient prin alegerea celor mai potrivite gesturi
motrice în raport cu situaţia dată.
2. Priceperile motrice complexe (sau superioare) “reprezintă posibilitatea, dobândită prin
învăţare, de a executa o anumită acţiune – atât pe plan real cât şi mental - în condiţii
foarte variate, realizând o adaptare promptă a comportamentului motor la eventualele
schimbări” (Epuran M., 2002)
11
 Priceperile motrice complexe reprezintă valorificarea pe plan superior a întregului complex de
abilităţi motrice şi chiar intelectuale în vederea realizării şi îndeplinirii unor acţiuni conştiente.
Achiziţiile dobândite prin învăţarea anterioară, reprezentate prin deprinderi, cunoştinţe şi scheme
operaţionale, sunt folosite printr-un comportament de tip inteligent – adaptării la noile condiţii.
Privite astfel, priceperile motrice complexe, în limbajul obişnuit pot fi înţelese ca iscusinţă,
dibăcie sau abilitate.
Priceperile motrice complexe apar după însuşirea deprinderilor motrice şi se realizează prin
capacitatea de a compara şi combina mişcările deja cunoscute în vederea rezolvării situaţiilor
problemă ce apar în mediul înconjurător.

Relaţia între priceperi motrice elementare, deprinderi motrice şi priceperi motrice

complexe.
I. În funcţie de participarea sistemului nervos central:
 Priceperi motrice elementare – sunt mişcări efectuate conştient prin alegerea celor mai
adecvate gesturi motrice în raport cu situaţia dată.
 Deprinderile motrice – sunt mişcări automatizate în care conştiinţa este orientată spre
efectele acţiunii.
 Priceperile motrice complexe – sunt mişcări efectuate conştient prin valorificarea pe
plan superior a abilităţilor motrice şi intelectuale pentru rezolvarea eficientă a unor
acţiuni întreprinse în condiţii schimbătoare sau chiar dificile.

II. În funcţie de condiţiile în care se desfăşoară:

 Priceperi motrice elementare - mişcările simple efectuate în condiţiile iniţiale ale
învăţării sunt coordonate pe baza experienţelor motrice însuşite anterior
 Deprinderile motrice – sunt alcătuite din structuri de mişcări coordonate efectuate în
condiţii standard
 Priceperile motrice complexe – mişcările sunt coordonate pe baza schemelor
operaţionale elaborate mental prin valorificarea superioară a cunoştinţelor şi
experienţelor anterioare efectuate în condiţii noi

III. În funcţie de alegerea secvenţelor motrice:

 Priceperi motrice elementare – secvenţele motrice se învaţă mai repede datorită
experienţelor motrice mai bogate

12
  Deprinderile motrice – constau dintr-o succesiune logică de secvenţe motrice însuşite în
procesul învăţării
 Priceperile motrice complexe – secvenţele motrice sunt efectuate prin luarea unor
decizii în folosirea unei variante eficiente alese din mai multe posibile

IV. În funcţie de folosirea feedback-ului:

 Priceperi motrice elementare – controlul mişcărilor sunt prepoderent realizate prin
feedback – ul exterior
 Deprinderile motrice – controlul mişcărilor se efectuează pe baza feedback-ului interior
 Priceperile motrice complexe – controlul mişcărilor se efectuează atât pe baza
feedback-ului interior cât şi cel exterior

V. În funcţie de stabilitatea efectuării secvenţelor de mişcare:

 Priceperi motrice elementare – au stabilitate cât timp persistă modelul
 Deprinderile motrice – au stabilitate când condiţiile în care se desfăşoară nu se schimbă
 Priceperile motrice complexe – au stabilitate relativă şi se pot reorganiza rapid la
factorii perturbatori ce apar când se desfăşoară în condiţii variabile (prin plasticitatea
sistemului nervos central)

3. RAPORTUL PRICEPERI - DEPRINDERI MOTRICE

Priceperile motrice se caracterizează prin participarea conştiinţei care asigură adaptarea
acţiunilor proprii la situaţii noi folosind cele mai adecvate mijloace de realizare.
În cazul deprinderilor motrice conştiinţa va urmări în mod deosebit rezultatele şi efectele
acestora asupra persoanei şi nu mijloacele prin care se realizează concret activitatea.
Priceperile şi deprinderile motrice sunt în strânsă legătură ele influenţându-se reciproc:
 în faza de învăţare a deprinderilor atenţia trebuie să se concentreze asupra mecanismelor
de realizare a execuţiei, deprinderea devenind pricepere datorită participării conştiinţei;
 când se întrerupe un timp îndelungat exersarea, la reluare, priceperile sunt cele care ajută
la redobândirea mecanismelor care asigură cursivitatea şi uşurinţa efectuării mişcărilor,
 prin repetare şi exersarea deprinderilor motrice se asigură dobândirea unor priceperi
superioare, care în cazul apariţiei situaţiilor noi ajută la continuitatea efectuării mişcărilor
ce intră în alcătuirea structurală a deprinderilor respective.

13
4. BIBLIOGRAFIE

1. Didactica educației fizice, Curs, Cristea Dana Ioana

2. http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/Deprinderile-si-priceperile-mo12.php

3. https://ru.scribd.com/doc/268282978/Deprinderi-Si-Priceperi-Motrice

4. http://cyd.ro/deprinderile-motrice/

14