Sunteți pe pagina 1din 1

Familia monoparentală

Familia reprezinta nucleul instrumental fundamental al structurii sociale mai largi in


sensul ca toate celelalte instituţii depind de influenţele acesteia. Când afirmă că educaţia este”
o functie” eminamente sociala” inclusiv cea efectuata de familie Durkheim are în vedere mai
intai dependenta acesteia de o serie de alte fapte sociale cum ar fi structura grupata pe varste
şi sexe, de clasa, diviziunea sociala a muncii.
Educaţia este înţeleasa ca process obiectiv asociat unei structuri obiective: fiecarui tip
de structura sociala ii corespunde un tip particular de educatie sau repreyinta in acelasi timp
produsul structurii respective si conditia conservarii ei. Structurii nucleare a familiei ii
corespunde un tip de educaţie particularist si incarcat de afectivitate care corespunde
“exigentelor funcţionale « ale familiei dar nu si celor ale colectivitaţii nationale. Cu timpul
continutul si sfera conceptului »educatie familiala « s-au largit fara ca aceasta sa afecteze
prioritatea acordata raporturilor parinti-copii. Astazi el desemneaza ansamblul funcţionarii
familiale in raport cu educaţia. Inteles in sens larg practica sociala si camp al cunoasterii, el
se refera la trei tipuri de cunoastere :
- activitatea desfasurata de parinti in vederea educarii copiilor lor ;
- activitatea de interventie sociala realizata in scopul pregatirii, sprijinirii sau
suplinirii parintilor in activitatea de educare a copiilor ;
- activitatea de cercetare stiintifica si de invatamant avand ca obiect educatia
familiala1.

Conceptul « educatie familiala « este utilizat indeosebi de psihologi, pedagogi, specialisti in


interventie sociala. Evolutiile contemporane ale sistemului familial se desfasoara in doua
directii contradictorii, dar care se presupun reciproc : pe deoparte familia isi poate defini cu
tot mai multa claritate limitele in raport cu sediul social ; pe dealta parte deschiderea sa catre
acest mediu creste, volumul si diversitatea schimburilor materiale si informationale fiind tot
mai mari. Educatia familiala nu mai poate fi redusa, in aceste conditii la procese intra-
familiale ; ea presupune intense legaturi cu exteriorul.
Astfel la sfarsitul anilor 1970, dezvoltarea personalitatii copilului este inteleasa de cercetatori
ca rezultat al incrucisari unui ansamblu de factori familiali, scolari, comunitari.