Sunteți pe pagina 1din 15

Evaluarea inteligenței emoționale

1. Scurt istoric al inteligentei emotionale

Inteligenta emotionala a fost identificata inca din 1920 de catre E.L.Thorndike si definita ca inteligenta
sociala – abilitatea de a te comporta cu intelepciune in relatiile umane. Mai tarziu, prin anii 1980, acest tip
de inteligenta a fost impartit in inteligenta inter si intrapersonala. Primul tip – cea interpersonala – fiind
abilitatea de a ii intelege pe altii (ce ii motiveaza, cum lucreaza, cum poti coopera mai bine cu ei), iar cea
de a doua – intrapersonala – aceeasi abilitate, numai ca indreptata spre propria persoana. Inteligenta
emotionala este astfel o „inteligenta sociala” care inseamna abilitatea de a stapani emotiile personale si ale
celorlalti, de a le diferentia intre ele si a folosi aceste informatii pentru a ghida modul de gandire si actiune.
Cand psihologii au inceput sa cerceteze conceptul de inteligenta, s-au concentrat pe aspecte cognitive,
precum memoria sau solutionarea unor probleme. In acelasi timp, alti cercetatori s-au concentrat pe
aspectele non-cognitive. De exemplu, David Wechsler defineste inteligenta ca fiind capacitatea globala a
individului de a actiona in vederea atingerii unui anumit scop, de a gandi rational si de a se adapta eficient
mediului in care traieste. Inca din 1940, el face referinta la elemente ale intelectului si elemente ale non-
intelectului, adica la factori afectivi, personali si sociali. La inceputul anului 1943, Wechsler sustine ca
aceste abilitati ale non-intelectului sunt esentiale in prezicerea succesului in viata. In anul 1983, Howard
Gardner a inceput sa cerceteze „inteligenta multipla”; el sustinea ca atat inteligenta interpersonala, cat si
cea intrapersonala ocupa un loc la fel de important ca si inteligenta logico-matematica (IQ).

Termenul de inteligenta emotionala a fost formulat pentru prima data in S.U.A. de Wayne Leon Payne in
anul 1985, care considera ca inteligenta emotionala implica o relationare creativa cu starile de teama,
durere si dorinta (cf. Roco, 2001).

Mai tarziu, in 1990 a fost publicata lucrarea a doi profesori americani, John Mayer si Peter Salovey, sub
forma a doua articole intr-o publicatie academica. Acestia incercau sa dezvolte o metoda stiintifica de
masurare a diferentelor dintre oameni in ceea ce priveste abilitatile in domeniul emotiilor. Ei au descoperit
ca unii oameni sunt mai priceputi in identificarea propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur si in
rezolvarea problemelor cu conotatii emotionale. Mayer si Salovey sunt creatorii teoriei inteligentei
emotionale. Lor le apartine modelul abilitatilor inteligentei emotionale, prin care definesc inteligenta
emotionala ca fiind capacitatea de a constientiza si controla emotiile. Pentru ei, inteligenta emotionala
combina sentimentele cu gandirea si gandirea cu sentimentele.

Persoana al carui nume este cel mai des asociat cu termenul de inteligenta emotionala este Daniel
Goleman, autorul lucrarii „Inteligenta emotionala”, aparuta in 199 De la prima publicare a cartii lui Daniel
Goleman pe aceasta tema, inteligenta emotionala a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbatute in
Statele Unite ale Americii. Imbinand propriile analize si investigatii cu rezultatele obtinute pana atunci in
domeniu, Goleman a reusit sa concerteze preocuparile de cercetare stiintifica asupra inteligentei
emotionale.
Definiție
Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale,
respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic.

Sună complex? Hai să aranjăm definiția în 4 ramuri.

Cand spunem despre o persoana ca are inteligenta emotionala ne referim, in general, la cineva care are
o foarte buna capacitate de a empatiza cu ceilalti si, mai ales, de a le influenta emotiile. Oamenii inteligenti
emotional stiu sa ii “citeasca” pe ceilalti si sa obtina maximum de beneficii din relatiile sociale, adaptandu-
si comportamentul in functie atat de persoana, cat si de context.
Este deja bine cunoscut ca inteligenta emotionala este un ingredient cheie pentru succesul in viata
personala si profesionala si ca doar IQ-ul academic nu este suficient pentru a reusi in viata. Mai mult, un
nivel crescut al inteligentei emotionale este o caracteristica importanta a tuturor liderilor de succes.
Cum se dezvolta inteligenta emotionala?
Desi este determinata genetic si are o puternica baza in functionarea neurobiologica a creierului,
dezvoltarea inteligentei emotionale poate fi influentata de factorii de mediu din copilaria mica, odata cu
dezvoltarea limbajului si a abilitatilor de socializare ale copilului. Predispozitia genetica este “cultivata”
prin modul in care adultii din preajma copilului stiu sa stimuleze adecvat dezvoltarea competentelor
emotionale, de comunicare si de socializare ale copilului.
In ce consta inteligenta emotionala?
Exista trei abilitati importante care compun inteligenta emotionala si care pot fi educate inca din
copilaria mica:
1. Intelegerea emotiilor se refera la capacitatea de a identifica si denumi corect starile emotionale, atat
proprii, cat si pe cele ale celorlalti, dar si la capacitatea de a face discriminari fine intre intensitati
diferite ale aceleiasi stari emotionale, in special a celor mai “subtile” - de exemplu, starea de nervozitate
a unei persoane, care poate fi mai mult sau mai putin evidenta pentru ceilalti. Este vorba, in fapt, despre
dezvoltarea capacitatii de a “citi” starea emotionala a celorlalti dincolo de modul in care acestia se
manifesta verbal sau comportamental. Aceasta abilitate incepe sa se dezvolte mai ales dupa 4-5 ani,
dupa ce, din punct de vedere neurologic, copilul a atins pragul de maturitate necesar pentru a intelege ce
gandesc alte persoane din perspectiva lor personala (“teoria mintii”).
2. Exprimarea emotionala include manifestarea emotiilor prin comportamente non-verbale (mimica,
gestica, etc) si verbale (utilizarea cuvintelor potrivite, tonalitatea si prozodia limbajului, modularea
limbajului pentru a exprima corect starea emotionala etc).
3. Autoreglarea emotionala consta in dezvoltarea capacitatii de autocontrol a emotiilor, astfel incat
comportamentul copilului sa fie adaptat la cerintele vietii sociale. Autocontrolul inseamna abilitatea de a
inhiba sau de a modifica starea emotionala in functie de context. Aceasta este o abilitate care se
imbunatateste odata cu varsta si care incepe sa devina vizibila treptat abia dupa 5-6 ani, odata cu
maturizarea lobului frontal al creierului respunsabil de acest lucru.
Cum poate fi educata inteligenta emotionala la copiii mici?
Parintii pot educa aceasta abilitate descriindu-si cu acuratete propriile stari emotionale si etichetandu-le
verbal corect, precum si explicand copiilor ce simt si ce anume le-a generat acea stare emotionala
(exemplu: “ma simt trist pentru ca… “ sau “sunt putin nervos pentru ca ma deranjeaza ….”). Citindu-le
povesti si analizand trairile personajelor si consecintele comportamentelor lor in diverse situatii, copiii pot
fi ajutati sa inteleaga mai usor relatia cauza-efect in plan emotional.
De asemenea, este foarte important ca parintii sa fie cat mai naturali si veritabili in comportamentul lor si
sa nu mimeze sau sa isi mascheze starile emotionale adevarate, ca de exemplu sa manifeste bucurie sau
incantare atunci cand nu simt acest lucru. Un comportament falsificat induce in eroare copilul, ii poate
genera frustrari si poate duce la formarea unui “eu” fals, cu efecte psihologice negative pe termen lung.
Mai mult, parintii sunt ei insisi model prin felul in care isi controleaza emotiile, astfel ca un bun exemplu
de autocontrol este cea mai buna lectie de dezvoltare a inteligentei emotionale. Prin modul in care parintii
reactioneaza ei insisi la emotiile celor din jur si la diverse situatii de viata, acestia ofera copiilor lor modele
de “coping”, mai mult sau mai putin eficiente, pe care copiii le vor aplica la situatiile lor de viata viitoare.
Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii

Cum să fii ghidul emoţional al copilului tău?


Ca orice abilitate nouă pe care vreţi s-o învăţaţi (şi voi şi copilul) e nevoie de un angajament
ferm, o practică îndelungată, multă muncă şi… răbdare.

Copiii care se simt respectaţi şi valorizaţi în familiile lor au rezultate mai bune la şcoală, au mai
mulţi prieteni şi trăiesc vieţi mai sănătoase, mai fericite.

Copiii care sunt crescuţi cu iubire şi susţinere din partea părinţilor sunt mult mai bine protejaţi de pericolele
violenţei juvenile, ale comportamentului antisocial, dependenţei de droguri ori suicidului în adolescenţă.

Un părinte cu o conştientizare şi o înţelegere bună a propriilor emoţii – cu alte cuvinte un părinte inteligent
emoţional – poate creşte un copil inteligent emoţional. Dacă încă nu aţi reuşit să ajungeţi la un nivel de EQ
optim, nu disperaţi! Am scris și pentru voi, părinții, un ghid complex de inteligență emoțională. Este un
ghid practic care va da rezultate rapide.

Ok, să ne întoarcem la ghidarea emoţională a copiilor.

Ce presupune inteligența emoțională la copii?

Este un proces în 5 paşi, pe care vi-i vom dezvălui imediat. Însă mai întâi, să ne asigurăm că suntem
conştienţi că sarcina noastră de a creşte un copil sănătos emoţional începe încă de la naşterea bebeluşului.

Autocunoașterea – Self-awareness

Înseamnă abilitatea de a recunoaște cu precizie emoțiile și sentimentele atunci când se întâmplă.

Am accentuat cele două condiții cheie. Oamenilor le este foarte greu să înțeleagă ce simt ei personal, iar
acesta este un lucru care are sens. Spune-mi tu acum, ce simți (dintre următoarele)?

Abandon, Alertă, Anticipare, Anxietate, Apatie, Aroganță, Calm, Creativitate, Deschidere, Defensivă,
Depresie, Descurajare, Echilibru, Energie, Entuziasm, Explozie, Frică, Furie, Flexibilitate, Inhibiție,
Invincibilitate, Iraționalitate, Isterie, Jenă, Lene, Libertate, Manipulată, Manipulativă, Melancolie,
Modestie, Motivație, Nebunie, Nervozitate, Nimic, Panică, Paranoia, Pace, Plictiseală, Puternică, Rece,
Răsfăț, Receptivitate, Recunoștință, Serenitate, Somnoroasă, Străină, Suspicioasă, Terifiată, Timiditate,
Umilință, Vulnerabilitate.

Observi că nu e deloc ușor să etichetezi ce simți – iar lista nu este nici pe departe exhaustivă.

A două condiție ține de temporalitate. De câte ori ți s-a întâmplat să strigi la partener/copii, și doar apoi să
îți dai seama că de fapt tu erai de vină, probabil din cauza unor evenimente ce s-au petrecut mai devreme
(de exemplu bani, job, etc).

Stăpânirea de sine – Self -management


Reprezintă abilitatea de a-ți folosi sentimentele într-un mod constructiv. Asta înseamnă să te lași ghidat de
sentimentele pozitive pentru lucrurile care crezi tu că sunt importante pentru tine, sau pentru un interes mai
înalt – umanitar.
De asemenea, înseamnă să ai grijă la vocea critică interioară – pe care o avem toți – și să nu te lași
controlat de ea.
Este importat să înțelegi că emoțiile negative pot fi benefice, dacă le înțelegem și adoptăm o atitudine
sănătoasă. De exemplu, dacă ne simțim depresivi, trebuie să ne ascultăm corpul, emoțiile și mintea – ce vor
să ne spună? Poate că e timpul să schimbăm jobul, să ieșim dintr-o relație. Deci, în acest caz, depresia este
de fapt prietenul nostru, care ne atenționează – poate într-un mod prea brutal – că e timpul de schimbare.
Dacă nu ne luăm timp să ne înțelegem pe noi, această depresie nu va dispărea.
Doar prin ascultare, acceptare și acțiune, putem schimba ce simțim.
Conștiință sociala – Social awareness
Reprezintă capacitatea de a înțelege și simți emoțiile, gândurile, motivațiile persoanelor. Această aptitudine
este de folos în orice relație, fie la serviciu, fie în viața de familie. Cred că ești de acord că vrei să știi ce
gândesc și simt colegii tăi despre tine, și mai ales ce simt copiii și partenerul tău de viață.
Gestionarea relațiilor – Relationship management
Reprezintă capacitarea de a inspira și influența persoanele. De asemenea înseamnă înțelegerea status-quo-
ul, necesitatea de a-l schimba, și puterea de a o face. Tot aici vorbim și despre gestionarea conflictelor – fie
că sunt ele la serviciu, în familie sau în societate.
Hai să vedem beneficiile fiecărei ramuri.
Beneficii – Autocunoaștere
 Încrederea de sine
 Conștientizarea emoțiilor proprii
 Recunoașterea impactului comportamentului nostru asupra altora
 Observarea modului în care alții ne influențează emoțional
Beneficii – Stăpânire de sine
 Autocontrol peste emoțiile negative
 Recunoașterea greșelilor proprii
 Poți să transmiți clar idei și informație
 Flexibilitate/adaptabilitate
 Inițiativă și ambiție
 Optimism
Beneficii – Conștiință socială
 Empatie – înțelegi emoțiile, gândurile și motivațiile celorlalți
 Înțelegerea rețelelor sociale
 Menținerea relațiilor cu clienții la un nivel bun
Beneficii – Gestionarea relațiilor
 Model de jucător de echipă – respect, întrajutorare, cooperare
 Gestionarea conflictelor eficient
 Facilitarea schimbărilor
 Influențarea și formarea altora
De ce este Inteligența Emoțională (EQ) mai importanta decât IQ -ul?
Luăm ca exemplu mediul business, în care facem diferență între două categorii de competențe: cele de
nivel de prag, respectiv cele prin care te poți distinge.
În categoria nivelului de prag sunt aptitudinile pe care trebuie să le ai ca să primești un job: experiență și
cunoștințe în domeniu. Dar orice candidat la un job trebuie să aibă aceste competențe – ele țin de fișa de
post. Ce face diferența însă, sunt celelalte competențe.

De ce o persoană cu un EQ mare este în avantaj la interviul de angajare?


 Un vânzător cu un EQ mare poate vinde chiar dublu față de unul „normal” (Cooper, 2013)
 Oamenii vor să facă business cu persoanele care le plac, chiar dacă competiția are un produs mai
bun (D. Kahneman)
 O persona care își dezvoltă EQ poate să își gestioneze stresul cu mai mare succes. Asta înseamnă
accidente reduse la locul de muncă, reducere de plângeri din partea clienților/colegilor, decizii luate
cu calm, nu în panică.
 Înțelegere bună cu colegii, spirit de echipă.
 Recunoașterea greșelilor și învățarea din ele.
 Acceptarea criticii.
 Optimism.
 Auto-motivație – puterea de a lucra productiv pentru o răsplată pe lungă durată – nu imediată.
Experiența ta
Spune-mi, te rog, câteva caracteristici ale oamenilor care te-au influențat în viață – poate un șef, un bunic,
un model la televizor. Ia-ți două minute să te gândești la cineva care ți-a schimbat viața, gândește-te la trei,
patru caracteristici. Doar apoi citește mai departe.
Este adevărat că printre trăsăturile persoanei dragi, probabil niciuna nu se referă la IQ? Este adevărat că
probabil lucrurile importante, care rămân în sufletul nostru sunt de fapt trăsături ca și: ambiția, viziunea,
autocontrolul, mentoringul, empatia? Adică caracteristici care aparțin exclusiv EQ-ului.
Managerul competent?
Dacă ai avut manageri, probabil ai observat deja tiparul: cunoștințe tehnice puternice, dorește să schimbe
tot, micro-management, ia toate deciziile, nu ascultă pe colegii, nu oferă feedback de valoare. Iar
continuarea o știi deja:
Un manager este angajat pentru IQ și este concediat pentru EQ!
În viața de familie
Chiar dacă am dat exemplu de business, aceleași lucruri sunt valabile și în viața cu partenerul sau copiii,
sau în societate. Suntem mărginiți de IQ-ul static, dar EQ-ul se poate dezvolta. Putem să ne cunoaștem mult
mai bine decât acum, să ne folosim emoțiile când trebuie, dar și să le ținem în frâu când ne fac rău, să
înțelegem emoțiile, gândurile și motivațiile celor dragi, să îi inspirăm și influențăm, să schimbăm status-
quo-ul, să ne creștem unul pe celălalt către o personalitate superbă.
Test de evaluare a inteligenței emoționale
Nume_____________________ Prenumele_______________________
Vârsta__________ Data_________________
Instrucțiuni:Vă rugăm să evaluați în ce măsură sunteți de acord cu afirmațiile de mai jos , utilizând
următoarea scală:1-niciodată de acord; 2 – foarte rar de acord;3- uneori de acord,4- deseori de acord;5 –
foarte des de acord;6 – întotdeauna de acord.
1.Atât emoțiile negative cât și cele pozitive ămi servesc ca sursă de cunoaștere pentru a ști cum să procedez
în viață.
2. Emoțiile negative mă ajută să înțeleg ce trebuie să schimb în viața mea .
3.Sunt calm când simt presiune din partea cuiva .
4.Sunt în stare să observ schimbarea sentimentelor mele.
5.Când este necesar , pot să fiu calm și să mă concentrez pentru a acționa în conformitate cu cerințele vieții.
6.Când este necesar , sunt capabil să-mi trezesc un spectru larg de emoții pozitive , așa ca veselia ,bucuria,
dispoziția bună și umorul.
7.Îmi urmăresc starea mea de spirit.
8.După ce cineva m-a supărat , eu ușor îmi pot controla sentimentele.
9. Sunt în stare să ascult problemele altora.
10. Nu fac cult din emoțiile negative.
11. Sunt sensibil la cerințele emoționale ale altora.
12.Pot acționa în scopul calmării celor din jur.
13.Pot să mă impun să mă confrunt cu diverse bariere .
14.Mă strădui să abordez creativ problemelor vieții.
15. Reacționez adecvat la dispoziția, la pornirile și dorințele altora.
16. Mă calmez și mă concentrez ușor .
17.Când am timp, revin la emoțiile mele negative și încerc să înțeleg care este problema.
18.Sunt în stare să mă calmez repede după o supărare neașteptată.
19.Cunoașterea sentimentelor mele adevărate mă ajuta să mă mențin într-o ,,formă bună’’.
20.Înțeleg foarte bine emoțiile altor oameni,chiar dacă ele nu sunt manifestate deschis.
21.Percep foarte ușor emoțiile după expresia feței.
22.Când trebuie de acționat,eu mă debarasez ușor de emoțiile negative.
23.În comunicare depistez ușor semnele care dezvăluie nevoile celor din jur.
24.Oamenii mă consideră un cunoscător foarte bun al emoțiilor și trăirilor celor din jur.
25.Oamenii care sunt conștienți de sentimentele lor adevărate, mult mai ușor își dirijează viața.
26.Sunt în stare să îmbunătățesc dispoziția celor din jur.
27.Pot fi consultat în problema relațiilor dintre oameni.
28.Mă predispun ușor emoțiilor altor oameni.
29.Îi ajut pe alții să-și folosească propriile porniri pentru atingerea scopurilor.
30.Mă debarasez ușor de trăirea unei neplăceri.

Cum îți îmbunătățești Inteligența Emoțională?


 În primul rând învață să spui STOP! Ia lucrurile încet, nu te grăbi. Observă-ți emoțiile. Ce simți
despre situația curentă, cum ai dori să fie, ce ai vrea să schimbi?
 Observă-te când observi alți oameni! Îi critici prea repede? Îi pui în stereotipuri negative? Încearcă
să te pui în locul lor, să vezi de ce îți spun ei ție ceea ce ei îți spun. Care e motivația lor?
 Fă teste de autoevaluare. Care sunt punctele tale forte? Dar cele slabe? Cum s-au schimbat de-a
lungul anilor?
 Examinează-te în situații de stres. Când ceva întârzie, devii anxios? Arunci cu vina în colegi? Țipi
la partener/copii?
 Ia responsabilitate pentru greșelile tale. Dacă ai greșit cuiva – coleg/partener – cere-ți scuze de
îndată. Nu lasă situația neclarificată. Nu pune în pericol/sub tensiune relația. Oamenii sunt dispuși
să te ierte dacă le arăți că ești sincer.
 Care e impactul tău asupra celorlalți? Cum îi va afecta decizia ta pe colegi, partener și copii? Pune-
te în locul lor. Există acțiuni pe care le poți face pentru tine, dar în același timp să ajute și pe alții?
 Tactică mea favorită: la momente aleatoare din zi, întrerupe tot ceea ce face și realizează că
ești aici, acum. CE SIMȚI? Tehnica îți oferă o fereastră de claritate ce durează doar 10-20 de
secunde, pentru că după aceea creierul vine din urmă cu supra-raționalizarea și înnoroiază viziunea
clară asupra emoțiilor curente.
Pe scurt
Prin dezvoltarea Inteligenței Emoționale ne creștem autocunoașterea, stăpânirea de sine, înțelegem
emoțiile, gândurile și motivațiile celorlalți, și construim relații valoroase cu ei. Nu există mod de a-ți aduce
fericirea dacă nu știi foarte foarte bine cine ești și ce dorești. La fel, nu poți să trăiești o viață în pace, dacă
nu poți transmite eficient dorințele tale celor din jur – fie că e vorba de job, partener, copii, societate.
4. Inteligenta emotionala Test Friedmann.
Acest Test EQ, mai este cunoscut sub denumirea de Testul Friedmann, Scala de Maturitate Emotionala
Friedmann sau Testul Maturitatii Emotionale.
Acest test EQ contine 25 de intrebari prin care iti poti masura nivelul de inteligenta emotionala.
Iata ce trebuie sa faci:
– Pasul 1. La fiecare intrebare trebuie sa raspunzi cu DA sau NU. In functie de raspuns (DA sau NU),
gasesti asociat un anumit numar de puncte.
– Pasul 2. Faci suma tuturor punctelor si imparti la 25 (numarul total al intrebarilor), ca sa afli care este
Punctajul Maturitatii tale Emotionale.
– Pasul 3. In functie de punctajul obtinut te incadrezi intr-o anumita categorie (gasesti sub test, evaluarea
punctajului).
Nu este obligatoriu sa faci acest test de inteligenta emotionala! Insa, daca tot citesti acest articol, consider
ca este interesant sa afli in maxim 5 minute, cum stai cu inteligenta emotionala.
Evaluarea punctajului:

 Peste 25: Perfect maturizat emotional.


 22-24: Maturizare buna.
 20-21: Nivel corespunzator de maturizare.
 18-20: Nivel mediu de maturizare.
 16-18: Situatie spre limita, tendinta spre dezechilibru.
 14-15: Usoara imaturitate emotionala.
 12-14: Reactii adolescentine, imature.
 10-12 : Reactii infantile, puerile.
 0-10: Infantilism.

5. Tipuri de inteligenta.

Exista mai multe tipuri de inteligenta, am sa ti le mentionez pe toate, dar nu voi intra in detalierea lor. In
principiu, ne intereseaza doar cele care au intr-adevar o contributie semnificativa in viata de zi cu zi.

IQ Coeficient de Inteligenta

Este cunoscut faptul ca Inteligenta IQ reprezinta o abilitate fixa, din nastere. Sigur ca aceasta afirmatie este
valabila cu exceptia unui eveniment traumatizant. Daca fizic este distrus o parte din creier, IQ in mod
evident, va scadea.

EQ Inteligenta Emotionala

Spre deosebire de IQ, care este o abilitate fixa, EQ Inteligenta Emotionala este o abilitate flexibila, care
poate fi dezvoltata pe parcursul vietii.

Insa, EQ si IQ nu reprezinta singurele componente care iti determina performantele si rezultatele in viata.
Cea mai apropiata formula care influenteaza rezultatele si pe care am intalnit-o pana acum este data de 4
elemete:

 Inteligenta Emotionala (EQ);


 Inteligenta Relationala;
 Inteligenta Educationala;
 Inteligenta Financiara.
Cele 7 tipuri de inteligenta ale lui Howard Gardner.

In 1983 Howard Gardner a introdus conceptul de “Inteligente Multiple”.


Iata cele 7 tipuri de inteligenta ale lui Howard Gardner:

 Inteligenta Matematica – Logica;


 Inteligenta Interpersonala;
 Inteligenta Spatiala;
 Inteligenta Ritmic – Muzicala;
 Inteligenta Intrapersonala;
 Inteligenta Kinestetica;
 Inteligenta Lingvistic – Verbala.

6. Beneficiile inteligentei emotionale.

Exista mai multe beneficii pe care inteligenta emotionala le are asupra vietii noastre. Practic, vorbim aici
despre gestionarea eficienta a emotiilor, asa ca majoritatea beneficiilor probabil le anticipezi si tu. Eu am sa
le mentionez doar pe cele mai importante.
6.1 Inteligenta emotionala EQ iti determina starea de sanatate.

De multe ori am primit sub diverse forme, urmatoarele 3 intrebari:

– Cum iti influenteaza inteligenta emotionala starea de sanatate?

– De ce oamenii cu o inteligenta emotionala ridicata sunt mult mai sanatosi decat cei cu inteligenta
emotionala scazuta?

– Care este rolul inteligentei emotionale?

Despre importanta inteligentei emotionale se pot spune foarte multe, insa personal consider ca cel mai
semnificativ exemplu in acest sens este experimentul doctorul german Ryke Hamer. Acesta a tratat cu
succes peste 31.000 de bolnavi, doar stand de vorba cu ei.

Totusi cum a reusit aceasta performanta uimititoare? De fapt, doctorul facea un singur lucru cu bolnavii. Le
explica amanuntit legatura dintre starea de sanatate mentala si starea de sanatate fizica.

Doctorul sustine ca sursa imbolnavirii o constituie un program mental distructiv, datorat unui soc
emotional. El a denumit acest soc Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer). Doctorul
sustine ca organismul uman are capacitatea de a se vindeca singur, daca persoana intelege cu adevarat
cauza bolii si isi modifica constiinta in directia sanatatii.

Personal cred in descoperirea doctorului Ryke Hamer, intrucat daca acesta s-ar fi inselat, atunci pur si
simplu era imposibil sa vindece 31.000 de bolnavi. De fapt, boala este o consecinta, este rezultatul unui
mod de gandire negativ care mai departe, declanseaza mecanismele care initializeaza starea de boala si apoi
o agraveaza.
6.2 Alte beneficii ale unei inteligente emotionale ridicate.

 determina modul in care reactionezi la tot ce se intampla in viata;


 determina evolutia profesionala;
 influenteaza in mod semnificativ calitatea vietii in plan personal;
 influenteaza calitatea relatiilor sociale;
 te ajuta la o cunostere de sine mult mai buna;
 te ajuta sa ai o mai buna comunicare cu ceilalti;
 creste gradul de adaptare la situatii noi si provocari;
 te mentine intr-o stare de control mult mai buna;
 contribuie semnificativ asupra starii tale de fericire;
 determina in mare parte rezultate tale (Ai remarcat ca oamenii cu rezultate mari au un control
emotional mai ridicat? Crezi ca este o intamplare?).

7. Legatura dintre inteligenta emotionala EQ si IQ.

Se crede ca nu exista nicio legatura, cel putin cunoscuta pana in prezent, intre EQ si IQ. Cele doua nu se
influenteaza, ci se completeaza.

Iata cum ilustreaza Robert Stenberg diferenta dintre Inteligenta Emotionala EQ si Intelect IQ.

„Doi copii se plimbau printr-o padure. Unul dintre ei era foarte bun la invatatura, premiant, foarte apreciat
de adulti (IQ). Celalalt era un smecheras, slab la invatatura dar foarte descurcaret in viata de zi cu zi (una
dintre caracteristicile persoanelor inteligente emotional).
Celor doi copii le iese un urs in fata. Primul face repede niste calcule si dezamagit ajunge la concluzia ca
nu poate scapa cu fuga din fata ursului. Celalalt, foarte calm, se apleaca, isi verifica pantofii si isi strange
mai bine sireturile.
Primul, foarte trist, spune ca a facut calcule si nu au nicio sansa sa scape de urs, daca o vor lua la
fuga. Cel de-al doilea ii raspunde, cu calm: Te inseli! Tot ce trebuie sa fac este sa fiu cu un pas inaintea ta.”

8. Ce sunt emotiile si cum le poti controla?


Emotiile sunt reactii specifice fata de un eveniment sau mai bine punctat, emotiile sunt reactii la experienta
ta de viata, intrucat fundatia emotiilor vine din trecut.
Iata la ce ma refer:
Emotiile sunt influentate de experienta de viata a fiecaruia, asta insemnand ca la aceeasi experienta si in
aceleasi circumstante, emotiile tale vor fi diferite de ale mele.
Si iata un exemplu concret: sa presupunem ca tu esti doctor chirurg si faci operatii iar eu sunt speaker si le
vorbesc oamenilor.
Pe de o parte, daca tu ma pui pe mine sa fac o operatie, chiar daca este una foarte simpla si imi arati ce
trebuie facut, eu voi tremura si in mod sigur nu voi putea face acea operatie. Tu insa vei face asta cu
precizie. Deci reactionam diferit in fata aceleiasi situatii. Starea ta de control provine din experientele tale.
Pe de alta parte, daca eu te pun pe tine sa tii un discurs in fata a 1000 de oameni, este posibil sa iti tremure
vocea si sa te blochezi. In acelasi timp, eu fiind speaker, voi tine acel discurs fara probleme. Din nou,
reactionam diferit in fata aceleasi situatii.
Daca iti doresti sa afli mai multe despre ce sunt emotiile si cum le poti controla, (managementul emotiilor)
iti recomand articolul de mai jos: https://programarea-succesului.ro/emotii/

9. Carti inteligenta emotionala.


Pe final de articol iti recomand top 3 carti de inteligenta emotionala:
1 Inteligenta emotionala – Daniel Goleman
2 Inteligenta emotionala in Leadership – Daniel Goleman
3 Inteligenta emotionala -Travis Bradberry si Jean Greaves

Acum ca ai ajuns la sfarsitul acestui articol, vreau sa te felicit pentru interesul acordat!
✪ Daca iti doresti sa ne sustii si sa oferi valoare celor din jur, da un Share, acorda o nota articolului –
(click pe Rating) si lasa in sectiunea de Comentarii, opinia ta cu privire la acest subiect!

Succesul tau este programabil!


Gabriel Radu

Inteligenta emotionala (EQ) te ajuta sa ai mai mult succes la job decat celebrul coeficient de inteligenta
IQ, sa ai relatii mai bune cu cei din jur si sa fii mai fericita. Iata cum sa-ti dezvolti aceasta capacitate.
Inteligenta emotionala nativa sau educata
Inteligenta emotionala este capacitatea prin care ne putem identifica, intelege si gestiona
emotiile. Dezvoltarea inteligentei emotionale ne ajuta la o mai buna cunoastere a propriilor
noastre abilitati si potentialitati, la eficientizarea comunicarii si relationarii, la cresterea gradului de
adaptare, a confortului si a calitatii vietii.
Daca ne dezvoltam intr-un mediu in care sunt induse modele comportamentale si de gandire eficiente, ale
caror obiective sunt constientizarea si exprimarea inteligenta a emotiilor, empatia si abilitatea de a le
gestiona, cu siguranta evoluam din aceasta perspectiva si avem sansa sa devenim persoane inalt functionale
din punct de vedere emotional.
Inteligenta emotionala te poate ajuta sa iti schimbi viata
Schimbarea fiecaruia dintre noi presupune, inainte de toate, determinare si motivatie.
Ce poate fi mai important decat starea noastra de bine emotional, relatiile autentice cu cei din jur,
eficienta si functionalitatea in ceea ce priveste demersurile adaptative? Toate acestea sunt consecintele unor
capacitati emotionale bine dezvoltate.
Lipsa inteligentei emotionale
Albert Ellis spunea ca fiinta umana este nascuta cu tendinte constructive si creatoare. In fiecare dintre
noi rezida capacitati de dezvoltare, astfel incat si tipologia „opacului emotional' beneficiaza de prezumtia
de evolutie, atata timp cat constientizam importanta acestei evolutii si beneficiam de un mediu favorabil.
Inteligenta emotionala scazuta
Atunci cand suntem incapabili sa ne controlam impulsurile, cand ne este greu sa facem fata frustrarilor,
cand suntem agresivi, detasati emotional, neimplicati, inhibati, hipercritici, inexpresivi, cand avem o viata
relationala dizarmonica, suntem aroganti, plini de dispret si snobism, lipsiti de compasiune, nonempatici,
insensibili la nevoile celor din jur, dam dovada de inteligenta emotionala scazuta.
Din aceeasi categorie fac parte comportamentele patologice specifice tulburarilor de personalitate
antisociala, borderline, histrionica sau narcisica.
Legatura dintre inteligenta emotionala si IQ
Toate elementele, fenomenele si procesele sistemului psihic uman sunt interdependente, intercorelate.
Relatia intre IQ si IE nu trebuie perceputa ca aceea dintre doua capacitati care se exclud reciproc si nu
trebuie sa absolutizam rolul niciuneia dintre ele.
In realitate nu regasim extreme in care, atunci cand suntem exclusiv functionali din
perspectiva emotionala, suntem total disfunctionali din punct de vedere al capacitatilor cognitive, si nici
invers. Cele doua capacitati sunt specific umane, fac parte din realitatea noastra psihica, intre ele existand
corelatii la anumite nivele.

S-ar putea să vă placă și