Sunteți pe pagina 1din 1

ABC-ul profesiei de dascăl

În opinia mea, succesul în această profesie este asigurat de către relația dintre profesor și elevii
săi. Acesta trebuie să întrunească mai multe calități – să fie calm, răbdător, ordonat și receptiv la
nevoile copiilor. El trebuie să poată rezolva anumite dificultăți și probleme pe care aceștia le au,
cum ar fi indisciplina, lipsa de încredere, dezinteresul pentru învățătură ș.a.m.d. Un profesor bun
trebuie să acorde atenție fiecărui copil, să îi observe comportamentul și personalitatea pentru a
putea forma o legătură mai puternică cu acesta. Profesorul trebuie să lase fiecare copil să își
manifeste unicitatea, deoarece în acest fel copilul își dezvoltă personalitatea mai departe.
Profesorul va impune totuși niște limite rezonabile pe care copilul le va respecta. În acest fel se
creează respect reciproc iar relația dintre profesor și elev va fi una armonioasă. Un profesor bun
nu se va transforma într-o figură pur autoritară deoarece acest lucru inspiră teamă și nesiguranță
copilului. El va limita critica și o va transforma în sfaturi binevoitoare. El trebuie să facă un copil
să prindă încredere în el și îl va asista în activitatea didactică. Profesorul trebuie să fie drept, să
aibă principii valoroase, să fie optimist și încrezător în forțele proprii, deoarece elevii îl vor
vedea ca pe un model. El trebuie să iubească copiii, să îi fie drag să lucreze împreună cu ei și să
nu-și vadă profesia ca pe un “job”. El trebuie să fie conștient că formează viitorul societății și să
facă tot posibilul să le transmită elevilor principii și valori pozitive.

S-ar putea să vă placă și