Introducere

În literatura de specialitate conceptul de cultură are tot atâtea definiții cât și

autori. Primul sens al termenului de cultură a derivat din viața de la sate referindu-
se la cultivarea pământului. Al doilea sens se referea la modul de viață al fiecăruia,
la idealul său. UNESCO consideră cultura ca ”o serie de caracteristici distincte a
unei societăți sau grupă socială în termeni materiali, spirituali, intelectuali sau
emoționali”. Conform Dicționarului limbii Române contemporane, cultura
reprezintă ”totalitatea valorilor materiale și spirituale create de societatea omenească
de-a lungul istoriei”.1

De-a lungul istoriei termenul de cultură a fost definit diferit. Teoreticienii

culturii din secolul XVIII identifică cultura cu civilizația. Astfel E.F. Tylor(1871)
desemna prin cultură ”ansamblul complex al cunoștințelor, credințelor religioase, al
artei, moralei, obiceiurilor și al tuturor celorlalte capacități pe care le dobândește
omul ca membru al unei civilizații”. La sfârșitul secolului XIX antropologii au
propus o definiție mai amplă a culturii. Ei au definit-o drept natură umană iar fiecare
societate izolată având propria cultură. La începutul secolului XX antropologii
înțelegeau prin cultură nu doar un set de activități sau procese separate ci modele ale
acestor activități. De asemenea își face apariția și termenul de subcultură.

Antropologii Kroeber și Kluchohn priveau cultura ca o triplă relație: relația

omului cu natura, a omului cu alt om și a omului cu valorile. Un alt sociolog român,
D. Gusti distingea trei sensuri principale ale termenului de cultură: cultura
obiectivă(bunuri culturale ale unei epoci), cultura instituțională(regulile instituțiilor
sociale) și cultura personală( a fiecăruia). Procesul de globalizare a atins o serie de
domenii distincte precum cel economic, politic, social dar în momentul de față putem
vorbi și de o manifestare a acestui proces în cultură. Actualmente am putea spune că
suntem în pragul unei treceri dintr-o lume în care predomina izolarea culturală la
una în care domină factorii interculturali, de la o eră caracterizată de autonomia

1
Breban, Vasile. Dicționar al limbii române contemporane. București, Ed. Științifică și enciclopedică, 1980. P. 122
1
culturală a grupurilor izolate tradiționale la o eră a generalizării interrelațiilor și
comunicațiilor.2

Cultura reprezintă o temă foarte cercetată, iar lucrări cu referire la aspecte

culturale abundă în bibliotecile din Republica Moldova. În cadrul lucrării am folosit
o serie de autori și lucrări importante. Referitor la definirea conceptului de cultură
am analizat lucrări precum: Introducere în filozofia culturii3 de Alexandru Tănase și
lucrarea lui Breban Vasile – Dicționar al limbii române contemporane.4 De
asemenea interdependența dintre cultură și civilizație este foarte importantă. Asupra
acestei interdependențe Gheorghe Buluță a adunat și sistematizat o serie de
discursuri redactate în lucrarea ”Cultură și civilizație”.5

Dacă e să vorbim de cultură în contextul mondializării statelor putem

menționa lucrarea: Mondializarea culturală de Gerard Leclerc în care autorul
analizează acest fenomen al mondializării culturale.6 O altă lucrare importantă
asupra acestui fenomen este și Cultura și valorile morale în procesul de globalizare
de Elena Cobianu, care critică această globalizare a culturii aducând în prim plan
argumente precum: distrugerea identităților naționale și a culturilor naționale. 7
Despre interdependența dintre identități și culturi naționale s-a exprimat și autorul
Grigore Georgiu în lucrarea Națiune, cultură, identitate – cultura reprezentând
identitatea unei națiuni, fața acesteia.8

Un alt capitol important al lucrării noastre se referă la aportul culturii

românești asupra celorlalte culturi și a întregii lumi. O carte importantă în acest
domeniu este cartea lui Alexandru Duțu –Cultura română în civilizația europeană
modernă.9 Astfel pot spune că Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de riscuri

2
Leclerc, Gerard. Mondializarea culturală. Chișinău, Știința, 2003. P. 10
3
Tănase, Alexandru. Introducere în filozofia culturii. București, Ed. Științifică, 1968
4
Breban, Vasile. Dicționar al limbii române contemporane. București, Ed. Științifică și enciclopedică, 1980
5
Buluță, Gheorghe. Cultură și civilizație. București, Eminescu, 1989
6
Leclerc, Gerard. Mondializarea culturală. Chișinău, Știința, 2003
7
Cobianu, Elena. Cultura și valorile morale în procesul de globalizare. Cluj-Napoca, grinta, 2008
8
Georgiu, Gheorghe. Națiune, cultură, identitate. București, Diogene, 1997
9
Duțu, Alexandru. Cultura română în civilizația europeană modernă. București, Minerva, 1978
2
și amenințări, neclarități și provocări printre care se plasează și menținerea culturilor
naționale care se opun mondializării culturii.

Identitatea națională - parte a culturii

Procesul de globalizare aduce cu sine și schimbări culturale care se răsfrâng

anume asupra culturii locale/ naționale. Cultura specifică o națiune, conferindu-i o
identitate specifică. Unii autori abordează globalizarea ca un pericol al identității
naționale.10Tema identității naționale a devenit una foarte actuală în contextul
globalizării. Noua conjunctură istorică, marcată de tranziția post-comunistă a
redeschis tema problemei naționale. Astfel se observă și o tensiune profundă dintre
identitatea națională și integrarea europeană/ mondială.

Nici un punct de vedere explicativ al culturii nu poate ocoli raportarea la două

realități fundamentale: natura și societatea. Datorită omului, natura devine cultură,
iar prin cultură omul dobândește adevărata sa natură umană.11Cultura cuprinde nu
numai tradițiile artistice, științifice și religioase ale unei societăți ci și tehnicile sale
proprii, valorile morale ale sale, de aceea am putea afirma că cultura nu poate fi
definită fără o identitate națională. Autoafirmarea istorica a națiunii este un proces
cultural, în aceeași măsură în care este unul economic și social-politic. Cultura este
concomitent o expresie a națiunii și un factor constitutiv al existenței sale istorice.

Valorile culturale exprimă un cadru social, dar sunt și parte a comunităților

naționale. Cu toții știm că schimbările economice și sociale conțin ele însele o
componentă culturală. În formele de expresie ale culturii – de la artă la disciplinele
economice, de la reprezentările colective la idei politice se ascunde sensul devenirii
naționale. Cultura națională este foarte importantă mai ales pentru statele care s-au
constituit prin lupta împotriva dominației străine- ca și cazul poporului român. În
cazul nostru cultura a reprezentat un punct de sprijin fundamental pentru identitate
românească.12 Factorii culturali au stimulat și au întreținut energetic mișcările

10
Cobianu, Elena. Cultura și valorile morale în procesul de globalizare. Cluj-Napoca, grinta, 2008. P. 115
11
Tănase, Alexandru. Introducere în filozofia culturii. București, Ed. Științifică, 1968. P. 31
12
Georgiu, Gheorghe. Națiune, cultură, identitate. București, Diogene, 1997. P. 133
3
naționale, nu numai ale românilor ci și ale statelor care au făcut parte din Uniunea
Sovietică. Pentru aceste națiuni – limba, tradițiile istorice și culturale, obiceiurile și
identitatea națională reprezintă o adevărată bogăție a lor.

Identitatea etnică a fiecărei națiuni sa menținut la început prin limbă,

reprezentări religioase și elemente ale culturii materiale. Treptat acest spectru s-a
lărgit datorită densității creațiilor spirituale și simbolice. Actualmente, apar noi
forme de universalitate culturală, definite prin interacțiunile multiple dintre culturile
naționale prin intensificarea circulației de bunuri și valori, printr-un intens proces de
globalizare. Procesul de globalizare nu are ca scop distrugerea identităților naționale
și culturale ci o reconstrucție a ei pe alte suporturi economice, sociale și politice. Nu
se distruge cultura națională ci se creează un nou sprijin al ei – sprijinul fiind
edificarea politică și economică a lumii.

Intensificarea fără precedent a comunicării, circulației persoanelor,

mărfurilor, serviciilor și a forței de muncă dezvoltă contactul dintre valorile culturale
a diverse popoare. Împrumuturile între culturi reprezintă fenomene pozitive care au
existat dintotdeauna pe parcursul istorie. Conflictele etnice, religioase, cu tentă
politică sau economică au de asemenea și o importantă componentă culturală.

Diversitatea culturală și multitudinea de culturi trebuie să rămână și în viitor

o sursă ”de inspirație” pentru cultura universală. Factorul care se opune globalizării
este cultura. R. Robertson observă că unificarea globală a fost împiedicată de către
divergențele culturale, în special cele religioase care separă lumea în diverse
dimensiuni. De asemenea el afirma ”Religia în sensul cel mai general al acestui
termen, este factorul critic în globalizare”. Creatorii în literatură, artă, filosofie,
știință vor aparține întotdeauna unui spațiu mai mult sau mai puțin stabil iar operele
lor vor poseda elemente specifice acestui spațiu. Valorile culturii universale la fel au
un cadru național de referință.

4
 Relațiile culturale dintre România și Uniunea Europeană

În principiu Uniunea Europeană de asemenea ar reprezenta o globalizare la

scară mai mică. România face parte din Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007.
Ca și oricare alt stat, România are o serie de tradiții și obiceiuri naționale care fac
parte din cultura noastră, iar odată cu anul 2007 sa încercat neutralizarea unor
obiceiuri naționale. Însă în Uniunea Europeană există o teză precum că obiceiurile
fiecărui stat trebuie respectate, însă cu condiția ca ele să nu afecteze valorile generale
europene. Deși o putere mondială, Europa nu este conectată corespunzător la noile
provocări ale globalizării, unele dintre ele fiind revoluția tehnico-științifică,
migrația.

În domeniul culturii, Uniunea Europeană are un amplu program. Deviza sub

care acționează – Unitate în diversitate- reflectă respectul și tendința de păstrare a
culturilor membrilor săi. Uniunea Europeană promovează valorile sale fundamentale
precum – demnitatea, libertatea, egalitatea și solidaritatea. Uniunea Europeană a
sprijinit și orientat în probleme de cultură și educație țările care au aderat la ea. S-au
inițiat și s-au dezvoltat relații puternice între noii membri și statele Uniunii
Europene, și s-au elaborat o serie de programe cu susținere financiară. Un astfel de
program este și – Cultura 2000 realizat în România și care a urmărit încurajarea
creativității, accesul public la cultură, dialogul cultural. Un alt program numit –
Dimensiunea culturală a democrației- a fost menit să stimuleze modernizarea,
eficiența managementului și crearea de mecanisme de sprijin pentru asigurarea
durabilității proiectelor culturale.

Anul 2008 a fost declarat –Anul european al dialogului intercultural –care

promova buna înțelegere între cetățenii europeni, întărirea legăturilor între națiunile
europene și între diverse minorități. Proiectele culturale sunt menite să ducă la
formarea unei identități europene, pe baza respectării și promovării identităților
naționale. Cetățenii europeni, dincolo de valorile definite de Uniunea Europeană
continuă să-și păstreze identitatea națională, în variatele forme de manifestare.
Cultura unește oamenii dar trebuie să le pună în valoare și specificul național.
5
 O expresie a strânselor relații dintre Franța și România sun proiectele ce
consolidează apropierea culturală și conștiința comună europeană. Aici putem
menționa proiectele: Comedia Franceză în România, Primăvara poeților. Au fost
lansate proiecte culturale pentru promovarea poeziei românești în Europa mai ales
în spațiul francofon. De asemenea un alt proiect major este Festivalul – Roumanie
insolite –care vizează cunoașterea culturii românești în străinătate, prin prezentări
de cărți, filme, întâlniri cu scriitori. Un obiectiv important al acestor proiecte este
acela că prin relevarea culturii românești se urmărește să se distrugă acele
prejudecăți despre noi, care sunt prezente în spațiul european.

Republica Moldova nu face parte din Uniunea Europeană încă, dar acest fapt
nu împiedică dialogurile interculturale atât cu statele de pe continentul European cât
și de pe cel asiatic. Astfel am putea menționa proiectul ”Dialog intercultural în
Moldova” implementat de către Consiliul Național al Tineretului din Moldova” și
susținut de Fundația Elvețiană pentru copii ”Pestalozzi”. În cadrul acestui proiect
schimburile interculturale se realizează în Elveția unde copii sunt antrenați în diverse
activități: ateliere, emisiuni radio, dezbateri. Scopul acestui proiect este de a spori
nivelul de toleranţă şi dialog intercultural al copiilor/tinerilor reprezentanţi ai
diferitor minorităţi etnice din Republica Moldova prin facilitarea unui schimb
intercultural cu caracter educativ în care tinerii își pot valorifica propriile tradiții
pentru a învăța şi a cunoaște alte culturi și reprezentanți ai acestor culturi. Un alt
obiectiv al schimbului intercultural este de a contribui la creșterea respectului de
sine, astfel consolidându-se identitatea personală. Prin interacțiunea cu participanții
din alte țări, participanţii din Republica Moldova vor putea identifica similaritățile
și diferențele culturale, pentru a reflecta asupra stereotipurilor și prejudecăților
despre alte etnii și culturi pentru a le depăși.

De asemenea astfel de schimburi culturale au loc pe teritoriul Republicii

Moldova și cu ajutorul ambasadelor altor state. De exemplu în această toamnă au
fost realizate o serie de evenimente menite să ne familiarizeze cu culturi ale altor
popoare: Seara culturii coreene, zilele culturii ruse etc. În baza unui Acord de

6
parteneriat trilateral, încheiat de Direcția generală educație, tineret și sport
municipiul Chișinău cu Facultatea de Litere (USM) și Inspectoratul Școlar Județean
Galați, recent, a fost realizat un proiect transfrontalier cu genericul „Unitate prin
diversitate”. Astfel, 45 de profesori de limba și literatura română din Galați au
participat la un șir de activități împreună cu alți 15 profesori de limba și literatura
română de la diverse instituții de învățământ din Chișinău, făcând schimb de bune
practici. Or, subiectul care i-a întrunit în discuții pe literați a fost interculturalitatea.

Concluzii

În concluzii putem menționa că de-a lungul istoriei cultura a reprezentat

factorul cel mai important al neamului, care a permis supraviețuirea unei identități
politice, de aceea în prezent pentru fiecare stat cultura rămâne a fi parte importantă
a identității lor. În contextul globalizării, se produc o serie de schimbări și în
domeniul cultural iar dialogul cultural reprezintă modalitatea prin care au loc aceste
schimbări. O serie de autori critică globalizarea culturală privind-o ca o distrugere a
entităților naționale, a tradițiilor deja existente. Alți autori de o potrivă menționează
efectele pozitive ale schimburilor culturale. Astfel globalizarea culturală trebuie
privită ca o perspectivă spre crearea unui set internațional de valori general-umane
însă fără asuprirea sau distrugerea culturilor naționale. După cum am observat deja
Uniunea Europeană și alte organizații internaționale nu doresc distrugerea culturilor
naționale ci doar fondarea unei culturi universale care să permită liberul schimb de
informații și acceptarea fiecărei persoane în societate cu propriul lor set de valori și
obiceiuri.

7
 Bibliografie

1. Tănase, Alexandru. Introducere în filozofia culturii. București, Ed.

Științifică, 1968
2. Breban, Vasile. Dicționar al limbii române contemporane. București, Ed.
Științifică și enciclopedică, 1980
3. Buluță, Gheorghe. Cultură și civilizație. București, Eminescu, 1989
4. Leclerc, Gerard. Mondializarea culturală. Chișinău, Știința, 2003
5. Cobianu, Elena. Cultura și valorile morale în procesul de globalizare. Cluj-
Napoca, grinta, 2008
6. Georgiu, Gheorghe. Națiune, cultură, identitate. București, Diogene, 1997
7. Duțu, Alexandru. Cultura română în civilizația europeană modernă.
București, Minerva, 1978