Sunteți pe pagina 1din 68

Sistemele de alarma sunt dispozitive cu

rol de avertizare în cazul petrecerii unor


evenimente neplăcute.
 este un sistem de avertizare la efracţie cu
următoarele facilităţi: operare prin tastatură,
monitorizarea bunei funcţionări, memorie de
alarme, 1 cod de instalator şi mai multe
coduri de utilizator.
este un sistem de avertizare la efracţie, ideal
pentru apartamente, case, sedii de firmă.

Centrala este proiectată în jurul unui microprocesor RISC. Schema


electrică include şi o memorie EEPROM, astfel încât configuraţia
programată a centralei se păstrează chiar dacă centrala nu mai este
alimentată cu tensiune.
RISC (Reduced Instruction Set Computer).
Microprocesoarele RISC implementează mai puţine
instrucţiuni, sunt mai simplu de proiectat şi mai
ieftine.
Cateva exemple de microprocesoare RISC sunt:
PowerPC (dezvoltat de Motorola, IBM şi Apple);
Alpha şi MIPS R400 (dezvoltate de Digital
Equipment Corporation).

Centrala este proiectată în jurul unui microprocesor RISC. Schema


electrică include şi o memorie EEPROM, astfel încât configuraţia
programată a centralei se păstrează chiar dacă centrala nu mai este
alimentată cu tensiune.
RISC (Reduced Instruction Set Computer).
Microprocesoarele RISC implementează mai puţine
instrucţiuni, sunt mai simplu de proiectat şi mai
ieftine.
Cateva exemple de microprocesoare RISC sunt:
PowerPC (dezvoltat de Motorola, IBM şi Apple);
Alpha şi MIPS R400 (dezvoltate de Digital
Equipment Corporation).

EEPROM (Electrically Erasable Programmable Read-Only Memory )


Memorie de date ce trebuie să fie salvate când nu mai este alimentare.
Este în mod uzual folosită pentru memorarea de date importante ce nu trebuie
pierdute dacă sursa de alimentare se întrerupe dintr-o dată.
Prezintă următoarele caracteristici generale:
• 5-8 zone EOL complet programabile de tip: intrare/ieşire, instantanee, “cu urmărire”, 24h,
24h foc, 24h sabotaj (“tamper”), 24h panică, 24h urgenţă medicală, armare/dezarmare prin
cheie (“keyswitch”);
• programare de la tastatură sau de la calculator;
• 1 cod de instalator;
• 15-32 coduri de utilizator programabile, dintre care, ultimul, dacă este folosit, sistemul va
înregistra în jurnalul de evenimente un eveniment de tip “constrângere”;
• opţiuni de Armare rapidă, Perimetrală (“STAY ARMING”), Perimetrală instantanee
(“INSTANT STAY ARMING”);
• opţiune de izolare a zonelor;
• funcţie clopoţel (“chime”) ce poate fi activată/dezactivată de utilizator;
• tip de alarmare pe sirenă programabil: Continuu, Pulsatoriu sau “Silenţios”, cu durate
de alarmare distincte pentru efracţie şi incendiu;
• timpi de intrare şi ieşire programabili individual;
• opţional armare/dezarmare prin cheie (“keyswitch”) de tip momentan sau cu
menţinere;
• 2-4 ieşiri programabile cu 16 opţiuni, care pot fi: Alarmă cu memorare, Urmărirea stării
sistemului (armat/dezarmat), Temporizare intrare, Temporizare ieşire, Avarie, Impuls în caz de
avarie linie telefonică, Sirenă auxiliară, Alarmă silenţioasă, Foc, Tamper, Panică, Urgenţă
medicală, Monostabil, Puls la armare, Puls la dezarmare, Bistabil;
• memorie locală de 255 de evenimente care pot fi încărcate şi vizualizate pe calculator
• memorie de alarmă pentru primele 9 sau maimulte alarme, afişabilă pe tastatură;
• comunicator digital cu raportare la dispecerat;
• coduri de raportare programabile pentru alarmare, restaurare şi izolare a zonelor;
• restaurarea zonelor programabilă (la “închiderea” zonei, la expirarea timpului de alarmă
sau la dezarmare);
• coduri de raportare programabile pentru situaţii de avarie în sistem: Tensiune scăzută pe
acumulator, Revenire tensiune pe acumulator, Lipsă tensiune alternativă, Revenire tensiune
alternativă, Sirenă Deconectată (siguranţă scoasă sau arsă), Reconectare sirenă (înlocuire
siguranţă), Siguranţă arsă pe ieşirea AUX, Înlocuire siguranţă pe ieşirea AUX, Blocare
tastatură;
• 2 numere de telefon programabile pentru transmisia la dispecerat;
• monitorizare a stării sistemului, a bateriei şi a tensiunii de reţea;
• până la 4 tastaturi pot fi cuplate în paralel pe o unitate centrală, prin legare pe 4 fire;
“Cu Urmărire” “Zonă de 24h”
Zonele cu urmărire sunt folosite, Zonele de 24h sunt active permanent,
în general, pentru senzorii de indiferent de starea armat sau dezarmat
mişcare aflaţi în interior, pentru a a sistemului.
se crea un culoar de intrare/ieşire. Acest tip de zonă este util pentru
Aceste zone urmăresc conectarea senzorilor de geam spart.
temporizarea la intrare/ieşire
programată în sistem. “Antisabotaj”, activă 24h
“Instantanee” Zonele de tip antisabotaj (“tamper”)
Zonele instantanee sunt folosite, de sunt active permanent, indiferent de
obicei, pentru senzorii care nu se găsesc starea armat sau dezarmat a sistemului
pe culoarul de intrare/ieşire.
Zonele instantanee nu sunt active pe De “Panică”, activă 24h
perioada timpului de ieşire dar vor Zonele de panică sunt active permanent,
genera o alarmă imediat ce au fost indiferent de starea armat sau dezarmat
violate după trecerea temporizării de a sistemului.
ieşire.
Este un sistem pasiv care detecteaza energia în
infraroşu (Passive Infra Red) - PIR.
Detectorii PIR sunt cei care depistează mişcările
corpurilor care emit radiaţii de caldură.
Detectorii de mişcare pot sesiza mişcarea doar în
cadrul ariei desemnate, arie prezentată în
instrucţiunile de instalare.

Aceştia nu pot face diferenţa între străini şi cei care au dreptul să intre
în perimetrul zonei supravegheate !
Lentila Fresnel este o lentilă convergenta
la care una dintre suprafete este
constituita din inele convergente
concentrice.
Acest tip de slefuire permite realizarea de
lentile subtiri dar cu mare putere
convergenta.

Inventarea acestor lentile este atribuită fizicianului francez


Augustin-Jean Fresnel, în jurul anului 1823.
Cu această invenţie ela mărit puterea (raza) farurilor de mare
creănd fascicole vizibile de la distanţe mai mari de 20 mile (32 km).
Folosit pentru protejarea usilor şi ferestrelor, poate fi instalat în punctele de acces vulnerabile,
asigurind o protectie perimetrală.

Contactul magnetic - închis ermetic într-o atmosferă de


hidrogen pentru a împiedica corodarea componentelor
metalice ale contactului.
În interiorul acestui mediu stabil şi curat se află contactul
propriu-zis. Contactul în sine este format dintr-o folie
metalică ca o bandă şi o pereche de contacte metalice
normal închise.
Magnetul permanent care se ataşează pe elementul mobil al
uşii sau ferestrei.
Contactele magnetice reed au în componenţă magneţi
permanenţi bipolari. Un magnet de calitate poate rezista
până la 10 milioane de deschideri.

Are dezavantajul ca pot fi depaşit prin decuparea uşii sau spargerea geamului !
Sistemele de televiziune cu circuit închis (TVCI) permit
monitorizarea în timp real a evenimentelor şi persoanelor
suspecte, cât şi înregistrarea imaginilor video în scopul
verificărilor ulterioare.
Sistemele de supraveghere video sunt utilizate la
urmărirea şi înregistrarea imaginilor dintr-un spaţiu care
trebuie supravegheat şi se adresează, în principal, acelor
spaţii în care se desfăşoară diferite activităţi de producţie,
spaţiilor comerciale, depozitelor de materiale şi birourilor.

Un mare avantaj al sistemelor video este că spre deosebire de alte sisteme, oferă identificarea
persoanelor şi acţiunilor suspecte şi dovada înregistrată a producerii evenimentului prejudicios !
Sistemele de televiziune cu circuit închis TVCI au în componenţă:
- camere video
- dispozitive de înregistrare
- dispozitive de vizualizare (monitoare)
- dispozitive de manevrare (tastaturi)
- UPS-uri
Camerele video pot fi împărţite în mai multe categorii
(dupa anumite criterii):
- vizibile sau ascunse
- de interior sau de exterior
- fixe sau mobile
- color sau alb-negru
- în spectru vizibil sau în infraroşu.
Camere video clasice au ca principale componente: obiectivul şi senzorul de
imagine.
Ele captează imaginea prin transformarea luminii ce cade pe senzorul de imagine
- CCD în semnal electric.
Un obiectiv este un ansamblu compus din una sau mai multe lentile şi un mecanism
(diafragma)

Cei 2 parametrii fundamentali ai unui obiectiv sunt:


Distanţa focală (lungimea focală) a unui obiectiv
reprezintă depărtarea dintre centrul optic al
obiectivului şi suprafaţa senzorului din interiorul
aparatului, cand obiectivul este pus la punct pentru
infinit.
Notaţia înscrisă pe obiectiv este de obicei în mm
şi indică distanţa focală minimă, adică distanţa
minimă dintre centrul optic al obiectivului
respectiv si planul senzorului.
Ţinând cont că numai partea centrală a unei
imagini formate de obiectiv întruneşte calităţi
satisfăcătoare, aceasta parte a fost numită “câmpul
imaginii”.
Distanţa focală (lungimea focală) a unui obiectiv
reprezintă depărtarea dintre centrul optic al
obiectivului şi suprafaţa senzorului din interiorul
aparatului, cand obiectivul este pus la punct pentru
infinit.
Notaţia înscrisă pe obiectiv este de obicei în mm
şi indică distanţa focală minimă, adică distanţa
minimă dintre centrul optic al obiectivului
respectiv si planul senzorului.
Ţinând cont că numai partea centrală a unei
imagini formate de obiectiv întruneşte calităţi
satisfăcătoare, aceasta parte a fost numită “câmpul
imaginii”.
formula distanţei focale a lentilelor:
1/p + 1/p' = 1/f
unde p = distanta obiect-lentila
p' = distanta lentila-imagine
f = distanta focala a lentilei.
Deschiderea diafragmei sau apertura se referă la dimensiunea orificiului prin care lumina ajunge pe
senzor.
Numarul f este o unitate de masură care identifică uniform deschiderea diafragmei pe obiective foto.
Acesta se calculează prin împărţirea diametrului orificiului de intrare a luminii la distanţa focală a
obiectivului.

Spre exemplu:
dacă deschiderea
diafragmei de 25mm
pe un obiectiv cu
focala de 100mm,
rezultă un număr
f 1/4.
Cu cât numarul f este mai mic, cu atât pozele vor fi mai luminoase.
Acesta este un principiu important în fotografie pentru că deschiderea diafragmei afectează
direct profunzimea de câmp şi timpul de expunere.
Senzorul unei camere de supraveghere este componenta care preia informaţia luminoasă
focalizată de obiectivul camerei şi o transformă în impulsuri electrice.
Acesta se prezintă sub forma unei matrice bidimensionala cu câteva milioane de celule
fotosensibile. Fiecare celulă preia un pixel de informaţie luminoasă.

În lume există doua tipuri de senzori folosiţi care s-au impus definitiv. Este vorba despre ultracunoscutul
CCD (charge coupled device) şi mai noul său rival CMOS (complementary metal oxide semiconductor).
Senzorul CCD (charge coupled device) este primul senzor de acest tip apărut pe piaţă.
Acesta este produs în lume doar de câţiva mari producatori ( Sony, Sharp, LG, Interline)
întrucât procesul tehnologic de construcţie este foarte costisitor.
Caracteristica acestui senzor este că informaţia luminoasă transformată în impulsuri electrice
este transferată pe suprafaţa senzorului şi citită la colţul cel mai apropiat. Un dispozitiv ADC
(analog to digital converter) transforma apoi informaţia analogă a fiecărui pixel într-o valoare
digitală prin măsurarea intensităţii sarcinii.
Rezultatul acestui proces este o imagine foarte precisă cu un nivel scăzut de zgomot şi o
rezoluţie mare care creşte direct proporţional cu mărimea senzorului.
Senzorul CMOS (complementary metal oxide semiconductor) este mai nou apărut decât
CCD.
Dacă la început el s-a dorit doar ca o variantă de reducere a costurilor şi a însemnat şi o
reducere calitativă a imaginii, ulterior el a devenit un concurent serios predecesorului lui.
Spre deosebire de CCD, CMOS-ul are pentru fiecare pixel (fotodiodă) câţiva tranzistori
miniaturizati care amplifică şi convertesc semnalul din analog în digital şi transferă informaţia
prin legături mult mai convenţionale (conductori).
Semnalul generat de senzorul CMOS este digital deci nu are nevoie de dispozitive ADC.
Marele dezavantaj vine din faptul că fotonii de lumină care bombardează senzorul lovesc nu
doar fotodiodele ci şi tranzistorii încorporaţi fapt ce scade sensibilitatea luminoasă a
senzorului.
Un avantaj al senzorului CMOS ar fi că are un consum de energie cam de 100 de ori mai
mic decât al unui senzor CCD ceea ce il face ideal pentru camerele foto digitale.
Speed-dome-ul este un echipament scump cu performanţe tehnice deosebite.
Este format dintr-o cameră de înaltă rezoluţie, un obiectiv cu zoom motorizat, un mecanism
pan & tilt care permite mişcarea camerei pe orizontala 360° şi pe verticală 90°, toate dipuse
într-o carcasă metalică sau din plastic prevazută cu un semiglob fumuriu sau transparent.
Modificarea poziţiei camerei pe orizontală şi verticală şi modificarea zoom-ului se efectuează
fie manual de către operator cu ajutorul unei console cu joystick sau de la tastatura unui PC, fie
automat în cazul în care speed-dome-ul efectuează un program cu poziţii presetate.
Camerele video tip “dome” se folosesc mai ales în interiorul spaţiilor publice şi asigură o
supraveghere mai discretă a spaţiului.
Camerele video compacte sunt camere economice, uşor de instalat, nu necesită nici un fel
de reglaj. Pe lângă camera propriu-zisă conţin şi: lentila fixă, carcasa, suport şi leduri în
infraroşu.
Camerele discrete sunt ascunse în diverse echipamente şi sunt destinate supravegherii unei
zone fără ca acest lucru să fie cunoscut.
Camerele IP furnizează ca ieşire de semnal un port standard Ethernet, ceea ce permite
conectarea într-o reţea fără nici un alt echipament suplimentar.
Înregistratoare video digitale (DVR) - diferenţa majoră faţă de videorecorderele cu
casetă este că imaginile sunt transformate digital, compresate şi stocate pe unul sau mai
multe harddisk-uri. De aici, imaginile pot fi preluate pe diverse căi: memory stick, CD,
DVD, prin reţea locală, prin Internet etc.
Deoarece imaginile video sunt transformate în format digital, DVR-urile sunt
concepute cu funcţii şi facilităţi suplimentare pentru instalator şi utilizator.
DVR-urile care au o compresie video eficientă, cum este MPEG4 sau H264, folosesc o
bandă mai mică pentru transferul stream-urilor video decat sistemele „clasice”.
MPEG (Moving Pictures Experts Group) a fost infiinţat în ianuarie 1988, având rolul de
a elabora noi standarde pentru reprezentarea codată a formatelor video, audio şi
combinaţia lor. MPEG operează în cadrul Joint ISO/IEC Technical Committee (JTC 1)
on Information Technology şi este denumit formal ca şi WG11 din cadrul SC29.
Fiecare din standardele ISO elaborate de MPEG este identificat printr-un număr din
cinci cifre (MPEG 4 are numărul de identificare ISO/IEC 14496).
Standardul MPEG4 (ISO/IEC 14496) a fost finalizat în octombrie 1998 şi a ajuns la
nivelul de standard international (IS) în primele luni ale anului 1999. Predecesorii lui
MPEG 4, MPEG 1 si MPEG 2 au făcut posibilă redarea conţinutului video interactiv de
pe formatele CD sau DVD sau prin intermediul televiziunii digitale.
H.264 sau MPEG-4 Part 10, sau AVC (de la Codare Video Avansată), este un standard
de codare video digitală care se remarcă printr-o rată de compresie ridicată.
A fost scris de către Video Coding Experts Group (VCEG) de la ITU împreună cu
Moving Picture Experts Group (MPEG) de la ISO/IEC, ca produs colectiv al
parteneriatului cunoscut sub numele de Joint Video Team (JVT).
Standardul ITU-T H.264 și standardul ISO/IEC MPEG-4 Part 10 (fostul, ISO/IEC
14496-10) sunt identice din punct de vedere tehnic.
Operating System: Embedded Linux
Language: English, etc
Recording Rate: 240fps (NTSC), 200fps (PAL)
Display Rate: 240fps (NTSC), 200fps (PAL)
Video Input: 4-8-16 ch BNC input(1.0 Vp-p 75 Ohms)
Video Output: 8ch loop, 1ch VGA , 2ch BNC, 1ch SVHS
Audio Input: 8ch RCA input
Audio Output: 1ch RCA output
Alarm Input: 8ch Relay input
Alarm Output: 4 Relay Output (4A max)
Display Resolution: 720*480 (NTSC) / 720*576 (PAL)
RecordResolution: 720*480, 720*240, 360*240(NTSC) / 720*576, 720*288, 360*288(PAL)
Format: MPEG4, H.264
Record Mode: manual, timing, alarm, motion detection
Alarm Mode: Relay
Switch Backup: DVD-RW, CD-RW, HD, USB, Network
HDD Capacity: Support 1-2-3 Hard Disk (1000G/PCS)
Numărul cadrelor pe secundă (fps) este o „unitate de masură” importantă a calităţii
sistemului video.
Aplicaţiile de supraveghere video necesită, de obicei, între 2,5 şi 7 fps, în comparaţie cu
calitatea înregistrărilor video ce ţin de televiziune, care ajunge la 25 fps în sistemul PAL.

Numărul de cadre pe secunda ale unui DVR trebuie să fie cel puţin egal cu necesarul de
cadre pe secundă estimat pentru o cameră, înmulţit cu numărul de camere video.
Dacă specificaţiile DVR-ului se referă la Câmpuri pe secundă („Fields per Second”), va
trebui ca cifra respectivă sa fie împărţită la 2 pentru a determina numărul de cadre.
În cazul înregistrării continue:

((((Nfps*Dfps)*3600sec)*24h)*Nzile)*Ncam = CHDD

NpixV*NpixH*RGB = Dfps
Exemplu: 1 cameră video color, rezoliţie 720x480, 5 fps, 30 zile
Capacitatea unui frame:
720x480x3 = 1036800 bits ≈ 127 KB
În cazul înregistrării continue:
((((127KB x 5fps)x3600sec)x24h)x30)x1 = 1645920000 KB ≈ 1607343,8 MB ≈ 1569,6 GB !
Întrucât camerele funcţioneazã în regim de detecţie a mişcãrii, se considerã cã timpul
echivalent de înregistrare continuã este de 8 ore/zi.
CHDD ≈ 523,2 GB
Pentru o rată de compresie (medie) de 100:1 rezultã:
CHDD ≈ 5,23 GB
 UPS-urile - ca orice alt sistem de securitate (centrala de alarma la efractie, antiincendiu, control acces)
sistemul video trebuie conceput cu o soluţie de back-up în cazul lipsei tensiunii de reţea.
 O soluţie la îndemână este folosirea UPS-urilor care asigură alimentarea pentru echipamente din
acumulatorii proprii în cazul lipsei tensiunii de 220V, dar care au şi rolul de a prelua fluctuaţiile nedorite de
tensiune.
Conversia KVA la KW
este dată de ecuaţia:
KVA = KW/PF
Factorul de putere este
raportul dintre puterea
reală (W) la puterea
aparentă (VA).
În mod uzual este
considerat 0,85.

Prin urmare un UPS de 650 VA va putea susţine un consum maxim de aprox. 550 W !
Sistemele de control al accesului au rolul de a limita accesul persoanelor în
diferite spaţii, la momente diferite de timp, contribuind în acest fel la mărirea
gradului de securitate.
Restrictionarea se poate face în funcţie de drepturile de acces ale persoanelor,
facilitând obţinerii de situaţii şi rapoarte privind prezenţa, circulaţia si
răspândirea persoanelor în zonele de securitate ale obiectivului.

Sistemele de control acces reprezintă un instrument esenţial pentru


managementul resurselor umane într-o organizaţie, permiţând gestionarea
automată a intrărilor şi ieşirilor oamenilor în/din anumite zone de securitate.
Având la dipoziţie acest sistem, se poate realiza vizualizarea tuturor intrărilor şi
ieşirilor, se poate face în orice moment situaţia prezenţei personalului şi totodată se
pot defini zonele de acces pentru fiecare persoană şi intervalele de timp în care
aceasta va avea acces.
Proximity card (sau cardul de proximitate) este numele generic pentru dispozitivele cu circuite
integrate, fără contact, folosite la controlul accesului sau la plăţile electronice. Această noţiune se
referă cardurile RFID (125 kHz- 13.56 MHz), cunoscute drept contactless smartcards.
Cardurile de proximitate moderne respectă standardul ISO/IEC 14443 (proximity card) sau
standardul ISO/IEC 15693 (vicinity card).
Cardurile de proximitate sunt alimentate prin transfer de energie rezonantă şi transmit în majoritatea
cazurilor până la o distnaţă de 0-3 inci. Utilizatorul poate folosi astfel cardul din interiorul
portofelului sau a poşetei.
Radio-frequency identification (RFID) este o tehnologie care foloseşte comunicarea via undele
electromagnetice pentru a schimba date între un terminal şi un tag electronic ataşat de un obiect, în
scopul identificării şi urmăririi acestuia.
Radio-frequency identification presupune 2 componente: interogatorii (readers)şi tag-urile
(labels).
Majoritatea tag-urilor RFID conţin cel puţin 2 părţi. Una este un circuit integrat (IC) pentru stocarea
şi procesarea informaţiilor (datelor), modularea şi demodularea unei frecvenţe radio (RF), şi alte
funcţii specializate. Cealaltă parte este o antenă pentru recepţionarea şi transmiterea semnalului.
Există 2 tipuri de tag-uri RFID: passive RFID tags, care nu au sursă proprie de alimentare şi
necesită un câmp electromagnetic extern pentru a iniţia transmisia semnalului, şi active RFID tags,
care conţin o baterie şi pot transmite semnale odată ce sursă externă ('Interrogator') a fost
identificată cu succes.
Cardurile de proximitate folosesc transferul de energie rezonantă via un circuit LC.
Un circuit integrat (IC), un condensator (C), şi o bobină (L) sunt conectate în paralel.
Cititorul de card (card reader) are un câmp electromagnetic care excită bobina care la rândul său
încarcă condensatorul, acesta din urmă alimentează circuitul integrat. Apoi circuitul integrat
transmite numărul cardului (card number) prin intermediul bobinei (antenă) către cititorul de card.
1 newton (N) = 0.101971621 Kgf
10 N ≈ 1 Kgf
250 Kgf ≈ 2500 N
(G = mxg, g = 9,8 m/s2) => m ≈ 2500/9,8 ≈ 255 kg
greutate medie individ 80 kg => aprox. 3 indivizi
Este definit în standardul românesc SR CEI 839-1-2: