Istoria Egiptului Antic

Istoria celei mai antice perioade al Egiptului, era învăluită în mister şi legende.
Marii învăţaţi au crezut că vor găsi remniscienţe a unor evenimente preistorice în
vechile mituri egiptene, cum ar fi cel care descrie lupta dintre zeii Osiris şi Seth pentru
tronul Egiptului, dar este puţin probabil ca aceste mituri să aibe fond istoric.
Pe de altă parte, investigatorii preistoriei au excavat cătune şi morminte pe care ei le
situau în perioada predinastică, dar este foarte dificil de stabilit cu exactitate de când
datează aceste relicve.

În pragul celui de-al treilea mileniu înaintea erei noastre, civilizaţia egipteană se face
cunoscută, înscriindu-se în istorie, în acelaşi timp, se semnalează existenţa unui popor
cu o rasă relativ omogenă, constituirea unui stat, a unei limbi şi a unei economii agricole
remarcabile pentru punerea la punct a unui sistem complex de irigaţii. Scrierea
neobisnuită, originala, exprimând legi, obiceiuri, o religie aparte, întregesc această
civilizaţie structurată, care va evolua destul de puţin, timp de trei milenii.

Vechii egipteni foloseau mai multe denumiri pentru ţara lor. Cea mai frecventă este,
fără îndoială, Kemet, care înseamnă „pământul negru", opus „pământului roşu."
deşertic Desheref. În textele egiptene mai figurează termenii ia meri, având sensul de
„pământ iubit" şi ta nutri, cu înţelesul de „pamânt al nater-ilor," adică pământ al zeilor.
Nu se ştie prea bine de ce grecii foloseau, încă de pe timpul lui Homer, termenul de
Aegyptos, din care noi am făcut Egipt. Anumiţi autori afirmă că termenul provine,
deformat, din Ha-Ka-Ptah, numele templului lui Ptah, din Memphis.

Egiptul Predinastic

Egiptul a fost populat încă din paleolitic (aprox. mileniul X î.e.n.). În neolitic (aprox.
mileniul VIII î.e.n.), vechii egipteni se îndeletniceau cu pescuitul, cu agricultura primitivă
şi cu creşterea vitelor. Aproximativ în mileniul al V-lea î.e.n. a început descompunerea
orânduirilor gentilice şi formarea comunităţilor teritoriale. În prima jumătate a mileniul al
IV-lea, ca urmare a apariţiei plusprodusului şi a proprietăţii private, a început
diferenţierea de avere, statale timpurii, numite nomme şi conduse de nomarhi.
Dezvoltarea economică şi socială, şi mai ales necesitatea marilor lucrări de irigaţie au
grăbit unificarea Egiptului antic. Pe la mijlocul mileniului al IV-lea î.e.n. în urma unui şir
de războaie dintre nomme, s-au constituit doua state: Egiptul de Sus (la sud) şi Egiptul
de Jos (la nord). Regatul de Nord cuprindea delta, întinzându-se în triunghi, de la orasul
Memphis până la ţărmurile mâloase ale Mediteranei. Simbolul lui era papirusul: regele
din Nord purta o coroană roşie şi avea drept emblemă albina. Regatul de Sud
reprezenta întreaga vale a Nilului, de la Memphis la hotarele cu Nubia; regele din Sud
purta o coroana albă si avea drept simbol papura. Hieroglifa care redă „Cele Doua Tari"
este o monograma care uneşte papura cu papirusul. Prin mileniul III î.e.n. Egiptul de
Sus a supus Egiptul de Jos, formând un stat centralizat şi unificat cu capitala la
Memphis.
 Perioada Dinastica Timpurie

Puţine se cunosc despre această perioadă în timpul căreia, întreaga ţară pare să fi
fost unită pentru prima dată sub conducerea unui singur faraon. În mod traditional
această faptă este atribuită faraonului Menes, primul monarh al dinastiei I. Cu el
începe dinastia I. Acesta a întemeiat la graniţa dintre Egiptul de Sus şi cel de Jos
cetatea „Zidul Alb", denumită mai târziu Memphis. După Menes urmează, printre alţii,
regii Djer si Wadj, iar din dinastia a II-aNynetjer şi Khasekhemwy.

Dinastia a II-a 2770 - 2649 î.e.n. În timpul acestei dinastii, capitala era stabilită în
oraşul This, zeul cel mai venerat fiind Seth, fratele cel malefic al lui Osiris şi al lui Isis.
Printre regi se numără Nebre, Nineter, Peribsen. Primele două dinastii au domnit în
perioada timpurie a statului egiptean antic. Regii au organizat apărarea Egiptului, au
înfiinţat o administraţie centrală şi au purtat tratative chiar şi cu cetatea Byblos din
Liban. S-au dezvoltat scrierea şi socotitul, prelucrarea pietrei şi alte arte. În această
perioadă s-au pus bazele statului egiptean.

Dinastia a III-a 2649 - 2575 î.e.n. Zoser, unul dintre regii ei, a mutat capitala la
Memphis şi a construit la Saqqara o piramidă în trepte, spre a-i servi drept mormânt.
Piramida aceasta este considerată piramida care a dat startul construirii obsesive de
piramide care a culminat cu realizarea unei dintre cele şapte minuni ale lumii – Marea
Piramidă. Piramida lui Djoser are o înălţime de 60 m şi este cea mai veche construcţie
din piatră de asemenea dimensiuni din lume. printre faraonii care au domnit în timpul
acestei dinastii se numără Sanakht, Khaba, Neferka şi Hu.

Regatul Vechi

Dinastia a IV-a 2575 - 2465 î.e.n. Regii din această dinastie sunt Snefru, Keops,
Dudufri, Kefren, Mykerinos. Din punct de vedere arhitectural şi nu numai, această
perioadă coincide apogeului Egiptului Antic, în care au fost construite cele mai
impresionante monumente. Faraonul Keops este cel caruia ii aparţine cea mai mare
dintre piramidele care au fost construite vreodată. Ea se află la Gizeh, iar înălţimea ei
de aproape 147 m demonstrează limpede că faraonul era în măsură să utilizeze
resursele întregului Egipt pentru planurile sale. Cuvântul său era ordin, iar supuşii săi îl
considerau un zeu. Tot în această perioadă este construit şi un alt simbol al Egiptului şi
anume Sfinxul.

Dinastia a V-a 2465 - 2323 î.e.n. Regii din dinastia a V-a îl venerau cu fervoare pe
zeul Soarelui, Ra. Faraonul Sahure relata pe la 2500 î.e.n. despre campania sa
victorioasă împotriva libienilor şi despre expediţia flotei sale de-a lungul ţărmurilor
Mediteranei, spre Byblos. În perioada Regatului Vechi, Egiptul şi-a consolidat
graniţele şi a trimis expediţii care să aducă materii prime, în primul rând piatră,
minereuri şi lemn. S-a asigurat influenţa egipteană la sud de prima cataractă, în Nubia,
şi în Peninsula Sinai, dar încă nu exista tendinţa de extindere a Egiptului prin cuceriri.
Printre regii acelei perioade amintim pe Userkaf, Sahure, Isesi, Unas. Din timpul acestei
dinastii datează textul reprodus de regele din dinastia etiopiană Şabaka, ca şi mitul lui
Horus şi al lui Seth, dar şi textul fundamental al teologiei din Memfis.

Dinastia a VI-a 2323 - 2150 î.e.n. Faraonii care au domnit au fost Usirkare, Pepi I,
Merire şi Pepi al II-lea. În această perioadă se formează o nobilime independentă, iar
funcţiile devin ereditare. Pepi al II-lea are cea mai lungă domnie din istoria Egiptului.
Spre sfârşitul dinastiei a Vl-a, Regatul Vechi a început să decadă: înalţii funcţionari din
provincii dobândiseră o foarte mare putere personală, slăbind astfel influenţa faraonului.
Apoi, statul şi-a pierdut o parte din venituri, deoarece templele îşi sporeau mereu
posesiunile. Succesiunea la tron se decidea tot mai adesea prin luptă. Mulţi suverani
domneau doar pentru perioade scurte şi izbucneau războaie civile.

Arta Regatului Vechi

După căutările şovăielnice de la începutul artei predinastice şi primele sale realizări,

din epoca thinită, arta Regatului Vechi are o evoluţie certă, atingând apogeul odată cu
dinastia a V-a.
Arta epocii acesteia este dominată de figura impunătoare a regelui, adevărat Horus pe
pământ. Suveran absolut, el este moştenitorul unei tradiţii care contribuie la
preamărirea superiorităţii sale de netăgăduit. Piramida, mormânt regal, este mărturia
cea mai prestigioasă a acestei epoci. La acest mormânt se adauga un templu funerar,
precedat de o curte vastă, înconjurată de capele.
Prinţii şi înalţii demnitari erau îngropaţi în cavouri pe deasupra cărora se ridicau mici
piramide. Oamenii de rând dacă erau suficient de bogaţi ca să-şi poată oferi un
mormânt, alegeau mastabalele, simple cavouri-borne, sau un ansamblu de încăperi
funerare şi de capele. O lespede dreptunghiulară reprezenta mortul, aşezat în faţa
mesei pentru ofrande, în dinastia a V-a; basorelieful ajunge la o rară perfecţiune,
îmbinând fineţea trăsăturilor cu armonia culorilor, înfăţişând, în scene foarte bine
alcătuite, viaţa zilnică a nobililor egipteni.
Templele celei de a V-a dinastii sunt mai ales temple solare, consacrate lui Ra. Cultul
zeului era oficiat în aer liber, în mijlocul curţii vaste, împrejmuită cu un zid de cărămidă,
se înălţa o terasă mare, având forma unei piramide trunchiate, deasupra căruia se afla
un obelisc, în faţa căruia se înălţa altarul principal.
Statuile din Regatul Vechi erau rezervate în exclusivitate cultului funerar. Ele au fost
descoperite în capelele anexate piramidelor, în morminte şi în mastabale.
Aceste efigii din lemn, piatră dură sau calcar erau pictate. Ţinuta adoptată de persoană
sau de grupurile de persoane era destul de stereotipă: dar ansamblul, departe de a fi
banal, exprimă - mai ales în arta statuară rezervată regelui - o măiestate impunătoare şi
o nobleţe plină de măreţie. Printre capodoperele epocii cităm admirabila statuie a
regelui Zoser (muzeul din Cairo), cea a lui Mikerinos şi a soţiei sale Khamererne-bety
(muzeul din Boston) sau celebrul calcar policrom reprezentând scribul care stă aşezat
cu picioarele sub el şi a cărui figură exprimă forţă şi atenţie încordată (muzeul Luvru).

Prima perioadă intermediară

Situată între 2134 - 2040 î.e.n. Prima Perioadă Intermediară, o perioadă de criză şi
revolte sociale. O serie de inundaţii de mică amploare şi foametea rezultată după
acestea în timpul celei de A Sasea Dinastii au micsorat stabilitatea statului şi au
provocat unele revolte. Poporul egiptean şi-a amintit de Vechiul Regat ca de o Epoca
de Aur. Pe lângă inovaţiile în arhitectură, unele încă vizibile dupa mii de ani, au mai
cunoscut o dezvoltare remarcabilă pictura şi sculptura, precum şi medicina, literatura şi
teologia.
Perioada care a urmat a fost remarcată printr-un declin rapid. În lipsa unei puteri
centrale, provinciile au devenit state independente, adesea aflate în război unele cu
altele. Situaţia s-a înrăutăţit odată cu pătrunderea străinilor nomazi în regiunea deltei.
Scrierile din această perioadă reflectă nesiguranţa şi tristeţea unui popor pentru care:
,,Râsul a pierit. Mâhnirea cutreiera prin ţară .’’

S-au impus două regate:

Dinastia a IX-a/a X-a (Herakleopolitana) Suveranii dinastiilor a IX-a şi a X-a guvernau

de la Heracleopolis în apropierea Oazei Fayum. Dinastia a XI-a
(Tebană) Domnitorii dinastiei a Xl-a şi-au fixat capitala la Theba, Luxorul de astăzi.

Regatul Mijlociu

Dinastia a XI-a (tot Egiptul) 2040 - 1991 î.e.n. Regatul de Mijloc începe cu reunificarea
ţării sub conducerea lui Mentuhotep I. El a presupus ca Horus, numele Coroanei Albe
implică automat şi conducerea regatului sudic, şi astfel el i-a eliminat pe regii de la
Herakleopolis. Complexul său mortuar construit la Dayr al-Bahricontituie inspiraţia
arhitecturală a templului lui Hatshepsut,construit după 500 de ani. Faraonii din această
dinastie sunt: Intef I, Intef II, Intef III, Mentuhotep I, Mentuhotep II, Mentuhotep III.

Dinastia a XII-a 1991 - 1783 î.e.n. Amenemhet I a mutat capitala din nou la Memphis.
În această perioadă a avut loc o reînviere a stilului artistic din Regatul Vechi. Mai târziu,
l-a numit pe fiul său Sesostris I co-regent. Timp de 10 ani Sesostris a întreprins
campanii militare în Nubia inferioară, unde a reuşit mai multe cuceriri. Pe când se afla
într-o campanie militară în Libia, Amenemhet a fost ucis, dar la întoarcere, Sesostris I a
reuşit să-şi menţină tronul şi chiar mai mult de atât, el a reuşit să păstreze şi să
îmbunătăţească reformele făcute de tatăl său, mergând pe urmele tatălui său, a
continuat să restabilească pacea în Nubia, înaintând până la a treia cataractă,
însuşindu-şi bogatele mine de aur ale regiunii. Amenhemet II şi Sesostris II îi succedă la
tron.

Sesostris III a fost unul dintre cei mai mari faraoni ai Egiptului, a realizat o reorganizare
teritorială a Egiptului. El a împărţit Egiptul în patru părţi: Valea Nilului de Nord şi Sud;
Delta de est şi de vest. El şi succesorul său, Amenemhet III au lăsat o moştenire
artistică impresionantă în ceea ce îi priveşte pe ei doi ca pe nişte conducători buni, plini
de căldură, şi adevăraţi reformatori.

În această perioadă scrisul a luat forma clasică de egipteana de mijloc. Deşi s-au găsit
câteva texte care datează din eopca Regatului Vechi, din punct de vedere istoric
începuturile istoriografiei egiptene sunt socotite ca fiind primele secole al Regatului de
Mijloc. Cea mai importantă scriere găsită din această perioadă este : "Instructii pentru
Merikare", un discurs asupra regalităţii si responsabilităţilor morale.
 Amenhemet III, Amenhemet IV şi Sobeknefru, prima femeie monarh încheie cea de-a
XII-a dinastie. Faraonii din această dinastie sunt:Amenemhet I, Sesostris I, Amenemhet
II, Sesostris II, Sesostris III,Amenemhet III, Amenemhet IV, Regina Sobeknefru.

Dinastia a XIII-a 1783 - dupa 1640 î.e.n. Adevărata cronologie a celei de-a XIII-a
dinastie este cam vagă, din moment ce din această perioadă nu sunt prea multe
monumente care să ateste firul evoluţiei faptelor. În această perioadă au fost mulţi regi
care au domnit pentru o perioada scurtă de timp, sau care s-au născut direct cu titlul
regal. Ultimii 50 de ani au reprezentat un adevărat declin. Dupa moartea lui Ay, Egiptul
a fost condus de catre regi "pământeni", dar de o importanţă nulă. Despre acei regi nu
se ştie aproape nimic. Imigraţiile asiatice au devenit comune, iar Delta de nord-est se
confrunta cu invazii de palestinieni. Faraonii din această dinastie au fost: Wegaf, Intef
IV, Hor, Sobekhotep II, Khendjer, Sobekhotep III, Neferhotep I, Sobekhotep IV, Ay,
Neferhotep II.

Dinastia a XIV-a A durat aproximativ 57 de ani. Regi minori contemporani cu dinastiile

XIII şi XV.

Arta Regatului de Mijloc

Insuficient cunoscută, perioada tulburărilor care au zdruncinat Egiptul se incheie în

Regatul de Mijloc. Arta, dependentă de cerinţele regale sau religioase şi de pretenţiile
nobililor şi ale bogăaşilor, şi-a pierdut vigoarea, estompându-se în anarhia mediului
social, îndeosebi în nord. Arta arhitecturală renaşte odată cu restaurarea puterii regale:
ea păstreaza tradiţia Regatului Vechi, exprimându-se totuşi într-o manieră diferită.
Dispunem de mărturii destul de puţine. Vom cita, de exemplu, templul dinastiei a Xll-a la
Medinet-Madi şi cel al lui Sesostris III, la Medammud. Mormintele regale au proporţii
mai modeste, mici piramide din cărămidă. Mastabalele dispar treptat fiind înlocuite cu
morminte cum sunt hipogeele (în antichitate, construcţie subterană, alcătuită din mai
multe încăperi, destinate să servească ca mormânt)săpate în pereţii stâncilor.
Arta statuară a Regatului de Mijloc este caracterizată prin două şcoli care se
influenţează reciproc şi, în cele din urmă, se reunesc. Prima conferă personajelor o
expresie binevoitoare şi blândă, integrând tradiţia Regatului Vechi, adăugându-i însă
câteva elemente de decadenţă. A doua, al cărui centru de creaţie se află la sud,
reprezintă o noua artă, al cărui realism este în mod deliberat dur şi brutal, preamărind
virtuţile bărbăteşti războinice.
Basoreliefurile şi picturile, în ciuda unor atitudini stângace şi rudimentar exprimate, îşi
recapată maiestria recunoscută pe vremea Regatului Vechi.
Fresce vaste reprezintă numeroase personaje: pictura animalieră ajunge la o
perfecţiune rar întâlnită.
Dar cea mai mare realizare artistică a Regatului de Mijloc este incontestabil aceea a
orfevreriei, dovedind o măiestrie exceptională, fără pereche. Execuţia bijuteriilor
egiptene care ne-au parvenit demonstrează stăpânirea unei tehnici deosebite, o
uşurinţă şi un gust desăvârşit.

A doua perioadă intermediară

 Situată între 1640 - 1532 î.e.n. Migraţiile indo-europene alungă popoarele semite din
Iran şi din Babilonia. Aceasta situaţie nelinişteşte suveranii celei de-a Xlll-a dinastii, care
de la bun început îşi stabilesc capitala la Tanis, pentru a supraveghea graniţa cu Asia.
Hyksosii (păstori), indo-europeni amestecaţi cu triburi semite, se reped asupra
pământurilor roditoare ale deltei, făcând din oraşul Avaris capitala lor bine fortificată. Ei
se organizează, îşi aleg o căpetenie, ajung la Memphis şi pornesc la cucerirea
întregului Egipt.
Nu se pot menţine multă vreme în Egiptul de Sus şi sunt nevoiţi să se mulţumească cu
stăpânirea deltei. Au adus în Egipt calul, animal destul de necunoscut, au introdus carul
şi caruţa cu roţi. Ei şi-au constituit propriile dinastii (a XV-a si a XVI-a) şi, după pilda
dată de faraoni, au pus şi ei să se graveze numele lor în cartuşele de pe monumente şi
de pe statui. Ei îl adoră pe zeul Seth, zeu al deşertului şi al haosului, căruia îi pun
podoabe orientale, în cadrul procesiunilor de sărbătoare.

Dinastia a XV-a 1640 - 1532 î.e.n. Hyksosii se numeau adesea ca fiind regi păstori
sau prinţi ai deşertului. Aceştia au distrus capitala de la Memphis şi au construit alta
nouă la Avaris în Delta. Această dinastie este alcătuită din 5, probabil 6 regi, dintre care
cel mai faimos fiind Apepi I care a domnit 40 de ani. Regii acestei dinastii sunt: Sheshi,
Yakubher, Khyan, Apepi I, Apepi II.

Dinastia a XVI-a (contemporană cu Dinastia a XV-a). Legile din această perioadă au

adus o mulţime de inovaţii în Egipt, de la modelarea şi munca cu unelte din bronz la
olărie, războiul de ţesut, noi instrumente şi stiluri muzicale. Au fost introduse noi specii
de animale şi culturi agricole. Cele mai importante investiţii în Egipt în această epocă au
fost arcul, calul, şi pumnalele cu lama lungă. Regii acestei dinastii sunt: Anather,
Yakobaam.

Dinastia a XVII-a (Tebană) 1640 - 1550 î.e.n. În timp ce hyksosii domneau în nord, în
Teba se afirma o nouă familie de conducători. Aceştia au controlat partea Egiptului
situată între Elephantina şi Abydos în centru. Prmii conducători nu au încercat să-i
provoace pe hyksoşi, iar intre ei a existat o pace nu foarte uşoară. Oricum, regii mai
târzii din această zonă s-au ridicat împotriva hyksoşilor şi au purtat o mulţime de batalii
cu aceştia.

Pe atunci domnea un rege, Sekenenra, dar regatul lui cuprindea doar regiunea din
sud, hycsosii puseseră stăpânire pe oraşele din nord: monarhul lor se numea Apozis şi
ţara întreagă îi aducea pri-noasele unui pamant mănos, încărcat cu toate bunătăţile
Egiptului. Războiul între cei doi regi a izbucnit şi Sekenenra, în vârstă de 35 ani, a fost
ucis în luptă. Mumia lui a fost descoperită recent, prezentând urmele unei mutilări
îngrozitoare. O secure de luptă i-a despicat partea superioară a frunţii, pe o portiune de
cinci centimetri; o altă lovitură a patruns până la creier, deasupra ochiului drept; o spadă
i-a străpuns obrazul stâng; o lance i s-a înfipt în craniu, deasupra urechii stângi, şi o
măciucă i-a strivit ochiul, orbita şi rădăcina nasului. Jertfa lui nu a fost zadarnică,
deoarece succesorii lui au izbutit să-i alunge pe mârşavi de pe pământul atât de roditor
al Egiptului. Către 1600 î.e.n., un faraon teban, Kamosis, îi respinge pe hyksosi, spre
nord, recucereşte oraşul Memfis şi luptă împotriva nubienilor, care vroiau să profite de
slăbiciunea de care dădeau dovada egiptenii, pentru a pune stăpânire pe bunurile lor.
Fratele său, Ahmosis, cucereste in 1550 î.e.n. oraşul Avaris şi izgoneşte definitiv
năvălitorii. A doua perioadă intermediară sfârşeşte cu Ahmosis.
 Regatul Nou

Dinastia a XVIII-a 1550 - 1307 î.e.n. În această perioadă au fost marii domni, Ahmosis
care i-a expulzat pe hyksosi din Egipt, urmat de Tutmes I care a fost primul faraon care
a cucerit teritorii în Est-ul apropiat şi Africa. Regina Hatshepsut si Tutmes III care au
făcut din Egiptul antic o super putere. Magnificul Amnehotep III care a început o
adevarata revoluţie artistică, Amenhotep IV (Akhnaton) şi Nefertiti care au început o
revoluţie religioasă-conceptul unui singur Zeu şi în sfârşit Tutankhamon care este atât
de faimos în zilele noastre.Odată cu această familie a început un succes nemaivăzut
până atunci pe plan extern. A fost o succesiune la tron a unor regi/ne capabili,care au
pus bazele unui Egipt puternic atât pe plan economic cât şi politic pentru urmaşii din
dinastia a XIX-a. Faraonii acestei dinastii sunt: Ahmose, Amenhotep I, Tutmes I,
Tutmes II, Regina Hatshepsut, Tutmes III, Amenhotep II, Tutmes IV, Amenhotep III,
Amenhotep IV (Akhnaton), Tutankhamon, Ay, Horemheb.

Dinastia a XIX-a 1307 - 1196 î.e.n. Seti I a avut parte de o domnie foarte prospera. El
a restaurat o mulţime de temple, monumente care au fost lăsate în paragină. Templul
său de la Abydos ne arată o mulţime de reliefuri sculptate, cu şi despre acea viaţă
antică. Fiul său, Ramses II este figura dominantă a acestei ere. În tot acest timp hitiţii au
devenit o putere asiatică puternică şi astfel a izbucnit între aceste două popoare un lung
şir de războaie şi tratate. De acum Egiptul a devenit o societate antică multilaterală, fapt
reprezentat de expresia artistică mult diversificată. Din păcate istoria nu se putea opri în
loc, iar fiul lui Ramses II, Merenptah face mari eforturi în păstrarea prestigiului egiptean.
Faraonii acestei dinastii sunt: Ramses I, Seti I, Ramses II, Merenptah, Amenmessu,
Seti II, Saptah, Tausret.

Dinastia a XX-a 1196 - 1070 î.e.n. Faraonul Setnakht a domnit foarte puţin timp, dar a
restaurat disciplina, după o perioadă lungă de haos. Fiul său, Ramses III a fost ultimul
mare faraon. El are bucuria de a reda Egiptului clipele de glorie, prin
înfrângereaOamenilor Mării care a distrus total Imperiul Hitit şi au distrus totul în calea
lor spre sud. Dupa Ramses III Egiptul a început să sufere un declin economic. Au urmat
la tron o mulţime de regi care s-au autointitulat Ramses, datorită renumelui şi
cunoştinţelor de care s-a bucurat acesta. Faraonii acestei dinastii sunt: Setnakht,
Ramses III, Ramses IV, Ramses V, Ramses VI, Ramses VII, Ramses VIII, Ramses IX,
Ramses X, Ramses XI.

Regatul Nou aduce Egiptului ultimile sclipiri de glorie. Faraonii se războiesc fără
încetare în Asia dar, în acelaşi timp, ei înalţă temple splendide în cinstea zeilor şi edifică
morminte măreţe pentru rămăşiţele lor pământeşti. Urmează decadenţa, ocupaţia
străină, apoi uitarea. Această perioadă istorică oferă prilejul de a prezenta noi faţete ale
civilizaţiei egiptene: războiul şi armata, succesiunile faraonice, o religie eretică, pe cât
de limitată pe atât de strălucitoare, construirea templelor si relatarea făcuta de diferite
cronici ale vremii.

Arta Regatului Nou

Departe de a suscita o reînnoire artistică, aşa cum a însemnat Regatul de Mijloc la
sfârşitul primei perioade intermediare, Regatul Nou urmează, în succesiune logică,
Regatului de Mijloc, în domeniul artistic. Dar el izbucneşte triumfător şi, dupa expresia
lui Pierre de Bourguet, „face să pătrundă lumina lui vie şi strălucitoare peste tot."
Digresiunea amarniană, compusă din realism brutal, pentru arta statuară, şi dintr-o
arhitectură mai sobră, pentru temple, nu va reuşi sa frâneze acest entuziasm care va
cuprinde întreaga ţară, până la hotarele cu Nubia.
Cele mai numeroase vestigii arhitecturale ale artei egiptene pe care le admirăm în
ziua de azi provin din Regatul Nou. Egiptul antic pe care-l descoperă turiştii în valea
Nilului este (cu excepţia Marilor Piramide) Egiptul Regatului Nou.
Templele de la Karnak, Luxor, Deir el-Bahari, Abu-Simbel sau admirabilele realizări
ale necropolei tebane sunt exemplele sale edificatoare. Aici se atinge o neîntrecuta
culme a artei arhitecturale egiptene, care se defineşte şi prin gigantism, dacă luăm ca
exemplu realizările colosale ale lui Ramses al ll-lea.
Arta statuară, care a sintetizat diferitele şcoli ale Regatului de Mijloc, îi adaugă
elemente noi, cum sunt cele importate din Asia, caracterizate prin moliciune şi supleţe,
înlăturând rigiditatea severă. Artiştii depăşesc reprezentarea naturalistă şi se străduiesc
să redea o anumită realitate interioară a subiectului, ceea ce constituie şi explică
farmecul şi eleganţa unor statui. Frumuseţea înlocuieşte adevărul, vigoarea şi forţa
cedează locul farmecului şi seducţiei plastice, în acest gen, una din capodoperele de la
începutul Regatului Nou este admirabila statuie a marelui Tutmosis al lll-lea. mergând
pe cele „nouă arcuri".
Ar fi atâtea lucruri de spus despre arhitectură şi sculptură încât am fi tentaţi să
neglijăm celelalte arte. Si, cu toate acestea, am putea discuta la infinit despre bijuterii,
mobilier funerar, diferite obiecte de uz casnic, bronzuri, ceramică. Si s-ar cuveni să
acordam un loc deosebit picturii, pentru care Regatul Nou a fost epoca de aur, iar artiştii
săi se numără printre cei mai de seamă, din toate timpurile.

A treia perioadă intermediară

Situată între 1070 - 712 î.e.n. În a treia perioadă intermediară, s-a înregistrat o
fragmentare a Egiptului şi intervenţia libanezilor şi a etiopienilor.

Dinastia a XXI-a 1070 - 945 î.e.n. Declinul Egiptului a început să se manifeste încă de
la începutul dinastiei a XXI-a întemeiate de Smendes. Acesta a transferat capitala de la
Per-Ramses la Tanis, într-o tentativă extremă de a sărbatori controlul asupra ţării şi de
a menţine contractele cu străinătatea. Toate acestea s-au întâmplat chiar dacă influenţa
politică a Egiptului asupra teritoriilor vecine era demult pierdută. Peste autoritatea
faraonilor aflaţi la putere în Deltă s-a suprapus cea a teocraţiei sacerdotale tebane. În
Egiptul de Sus, în tot acest timp a intrat în joc noua forţă a generalilor libieni, al căror
suveran Tanit Osorkon a fost primul reprezentant.

Dinastia a XXII-a şi a XXIII-a 945 - 712 î.e.n. Urcarea pe tron a suveranilor de origine
libiană a fost considerată de dinastia a XXII-a, numită şi cea libiană, având capitala la
Bubastis, în Deltă. Încă de la primul suveran al acestui neam, Sesonk I, s-a exercitat o
duelitate a puterii în Egipt între Bubastis şi Teba, fapt care a determinat un dezechilibru.
Aceasta autoritate s-a deteriorat după aproape un secol, când, începând cu Sesonk al
II-lea, Egiptul s-a fragmentat în trei state independente: unul corespunzând dinastiei a
XXII-a, cu capitala la Bubastis; al doilea aparţinând dinastiei a XXIII-a, cu capitala la
Tanis, iar al treilea era condus în mod independent de marii sacerdoţi a lui Amon.
 Dinastia a XXV-a (Nubia şi Teba) 770 - 712 î.e.n. Independenţa statului teban a ajuns
la sfârsit când suveranul dinastiei a XXIII-a, Osorkon al III-lea, a numit-o pe fiica sa
„divina adoratoare a lui Amon”, încredinţându-i controlul direct asupra Tebei. Totuşi,
aceasta situatie a durat puţin, care, în cele din urmă, fărâmiţează Egiptul înainte de a fi
parţial cucerit de catre un suveran nubian.

Perioada târzie

Dinastia a XXV-a (Nubia şi tot Egiptul) 712 - 664 î.e.n. În adevăr, nubienii, care se
desprinseseră, de câteva secole, de imperiul egiptean, întemeiaseră la Napata un regat
independent, puternic influentat de cultura egipteana, fiind credincioşi ai cultului lui
Amon. în 712 î.e.n., Pianki a fost ales rege al acestui oraş, actualul Karina, aşezat în
centrul Sudanului, în aval de a patra cataractă a Nilului. Pianki cucereste Egiptul şi
fondează dinastia a XXV-a.

Armatele asiriene ale regelui As-sarhaddon străbat Sinai şi atacă Egiptul. Este un
adevărat dezastru, în mai puţin de două săptămâni ele ajung la Memphis, asediază
oraşul şi îl cuceresc curând. Armatele egiptene sunt înfrânte, una câte una. Guvernul
asirian stăpâneşte delta, iar monarhii din sud îi plătesc tribut.
Taharqua, faraonul nubian, recucereşte Memfis în 669 î.e.n. Nu este decât un răgaz,
în 666 î.e.n., Asurbanipal, fiul lui Assarhaddon, trimite în Egipt forţe considerabile.
Memphis şi Teba sunt ocupate; apoi asirienii părăsesc Egiptul, lăsând, însă, câteva
trupe de ocupaţie.
Tanutamon, succesorul lui Taharqua, restabileşte într-o oarecare măsură, dreptul său
de a-şi exercita autoritatea asupra deltei: dar veleităţile sale de recucerire primesc o
replica cumplită din partea asirienilor, în 664 î.e.n. Ţara este distrusă. Teba, cel mai
mare şi mai frumos oraş al Egiptului, este naruit. Masacrele sunt îngrozitoare şi secole
de-a rândul rămân întipărite atât în mintea egiptenilor, cât şi a altor popoare
orientale. Dinastia nubiană nu se reface după această înfrângere, iar Tanutamon este
constrâns să se înapoieze la Napata, unde succesorii săi vor menţine, multe secole de-
a rândul, un regat independent. Cu toată civilizaţia sa egipteană, care, de altfel, se va
africaniza treptat, acest Sudan nubian a parasit Egiptul definitiv.

Dinastia a XXVI-a (Sais) 664 - 525 î.e.n. Prinţ al Saisului, oraş al deltei, Psammetic l
(663-609), alungă asirienii din Egipt şi întemeiază dinastia a XXVI-a. Egiptul cunoaşte
atunci o epocă de reînoire; civilizaţia sa va străluci pentru ultima oară pe pământ asiatic
sau nubian...mic răgaz îngăduit înaintea căderii definitive.
Încercând să-şi regăsească unitatea culturală: Egiptul se întoarce către trecutul său
glorios, cel al monarhilor absoluţi din Regatul Vechi. Cultul divinităţilor asiatice, care se
impusese treptat, este părăsit. Se revine la puritatea originară a teologiei egiptene. Sunt
readuse la lumină şi cinstite Textele Piramidelor, se copiază, cu fidelitate glacială,
statuile ale căror trăsături erau deja rigide, din Regatul Vechi; basoreliefurile caută să se
inspire din cele care împodobesc anticele mastabale.
Arta saită, ultima licărire a artei egiptene, nu va regăsi forţa şi vigoarea vremurilor
străvechi. Arhaismul sait nu este decât o renaştere artificiala; geniul civilizaţiei egiptene
a apus definitiv, mistuindu-se în decadenţă.
 Dinastia a XXVII-a (Persană) 525 - 404 î.e.n. Egiptul întreg este invadat, până la
graniţele cu Nubia; începe dinastia a XXVII-a, cuprinzând faraonii de obârşie persană:
Cambize (525-522), care moare nebun, în Siria: Darius l (522-485), care reorganizează
Egiptul după propriile sale legi ancestrale şi este învins de greci la Maraton; Xerxes
(485-464) care trebuie să stăpânească o răscoală egipăteană, ivită la sfârşitul domniei
tatalui sau: Artaxerxes l (464-424), care trebuie să trimita 300000 oameni în Egipt
pentru a pune capăt unei rebeliuni importante, şi Darius II (424-404), care pierde
Egiptul.

Dinastia a XXVIII-a 404 - 399 În 404, după un lung război de neatârnare, dus de
Amyrtee (404-398), conducătorul partidului national, acesta devine rege şi fondează
dinastia a XXVIII-a a Egiptului. Cele două dinastii următoare, chiar dacă domnesc
asupra întregului Egipt, nu pot înlătura necazurile pe care le îndura un popor de atâtea
secole: decadenţa civilizaţiei, autoritatea marilor dregători locali, certurile dinastice
necontenite, importanţa crescândă a mercenarilor străini (mai ales greci), ameninţarea
prezentată de împărăţiile asiatice.

Dinastia a XXIX-a 399 - 380 î.e.n. Cinci regi aparţin dinastiei a XXIX-a: Neferites l,
Mutis, Psammutis, Achoris si Neferites II.

Dinastia a XXX-a 380-343 î.e.n. Este reprezentată de trei regi: Nectanebo l, Teos si
Nectanebo II. Nectanebo II are de înfruntat opoziţia celor credincioşi dinastiei a XXIX-a.

A doua perioadă Persană 343 - 332 î.e.n. în Persia, Artaxerxes III (358-338) decide
să recucerească Egiptul. El eşuează prima dată, în 351 î.e.n. Dar, în 343-342 î.e.n.,
iarna, el întruneşte o armată formidabilă, de 300000 oameni, sprijinită şi de o flotă de
300 corăbii. Atacat pe mare şi pe uscat, Egiptul este repede învins. Nectanebo II se
refugiază în Egiptul de Sus, care este cucerit definitiv de perşi, în 341. Trei suverani
perşi vor stăpâni succesiv valea Nilului: Artaxerxes III, apoi Arses (338-335) şi Darius III
(335-330).

Perioada Greco-Romană

Dinastia macedoneană 332 - 304 î.e.n. În 332 î.e.n., Alexandru cel Mare, după ce l-a
învins pe Darius III la Issos, „eliberează" ţara. În noiembrie 332 î.e.n. pătrunde în Egipt
unde nu întâlneşte rezistenţă. A reuşit prin ofrande aduse lui Amon să se declare fiu al
zeului ceea ce-i dădea dreptul de a moşteni tronul Egiptului. El a mai întemeiat în Egipt
şi un oraş pe care l-a numit Alexandria (332/331 î.e.n.) aici construindu-se mai târziu
una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, farul din Alexandria. Farul din Alexandria se
ridica înalt deasupra insulei, în port. Focul din vârful său ardea zi şi noapte, ghidând
navele pierdute în valurile furtunilor. În fiecare zi, căruţe trase de cai cărau tone de lemn
înăuntrul turnului pentru a menţine focul aprins.Alexandru a întrerupt consolidarea
imperiului în 3 iunie 323 î.e.n. datorită sănătăţii sale având să se stingă din viaţă la 13
iunie 323 î.e.n. la vârsta de numai 33 de ani, murind fără a-şi desemna un succesor.

Dinastia ptolemeică 304 - 30 î.e.n. Ptolemeu I Soter, unul dintre cei mai străluciţi
generali ai lui Alexandru, devine satrap (guvernator) al Egiptului punând bazele celui
mai puternic stat militar-birocratic al lumii elenistice. Adoptă titlul de rege întemeind
dinastia ptolemeică/lagidă - Egiptul Lagid care cuprindea Egiptul până la prima
cataractă şi Cyrenaica.

274 î.e.n. Începe conflictul de 150 de ani cu Regatul Seleucid pentru posesiunile din
sudul Siriei.

116 î.e.n. Egiptul Lagid este împărţit în 3 state.

74 î.e.n. Cyrenaica devine provincie romană.

48-47 î.e.n. Războiul Alexandrin, disputa dinastică dintre Cleopatra VII şi fratele ei
Ptolemeu XIII. Caesar întervine şi o instalează pe tronul Egiptului pe Cleopatra.

47-30 î.e.n. Domnia Cleopatrei care încearcă, cu ajutorul lui Caesar şi ulterior al lui
Marcus Antonius, să restabilească vechile graniţe ale REgiptului Lagid.

30 î.e.n. Capitularea Alexandriei şi sinuciderea Cleopatrei şi a lui Marc Antonius.

Egiptul, ultimul stat elenistic este cucerit de Octavianus şi transformat în provincie
romană.

Împăraţii romani 30 î.e.n. - 395 e.n. După cucerirea de către Octavianus, egiptul
devine o provincie romană administrată direct de un prefect al împăratului. Pentru
următorii 600 de ani, Egiptul a fost coşul de pâine al Romei, aducând imperiului
transporturi constante de făină. Împăraţii luau de asemenea aur şi argint din minele
Egiptului. Dar pe de altă parte, Egiptul a "cucerit" Roma. Romanii mândri, impresionaţi
de monumentele, oamenii şi cultura antică a Nilului, au imitat multe tradiţii egiptene
chiar şi în moarte.Integrarea Egiptului în Imperiul roman duce la o influenţă culturală
asupra culturii romane. Astfel la Roma, se dezvolta cultul lui Osiris şi Isis. Romanii
bogaţi din Egipt îşi conservau trupurile, după moarte, în mumii. Artiştii pictau portretul
persoanei decedate şi îl ataşau sicriului, la fel ca măştile din Egiptul Antic.