O soluție este un amestec omogen format din doi sau mai mulți componenți.

Soluțiile pot fi
saturate sau nesaturate (după cantitatea de substanță dizolvată). Orice soluție conține un
solvent (substanța care dizolvă) și un solvat (substanța care se dizolvă). În cele mai multe
cazuri, solventul este apa (soluție apoasă).

Omogenitatea
Omogenitatea este reprezentată de faptul că alcătuirea amestecului constituie un
aspect unitar. Proprietățile amestecului (concentrația, temperatura, densitatea etc) pot
fi distribuite uniform în întregul volum doar în absența fenomenului de difuzie sau în
urma încheierii acestuia. În genere, substanța prezentă în cantitatea majoritară este
considerată solvent. Solvenții pot fi sub o formă gazoasă, lichidă sau solidă. Unul sau
mai multe elemente prezente în soluție, dar care nu coincid cu solventul se numesc
solvați. Este obligatoriu ca soluția să aibă aceeași stare de agregare.

Tipuri de soluții
Gaz
 Gaz în gaz:
o aerul(solvat: oxigen și alte gaze; solvent: azot)
 Solid în gaz:
o praful atmosferic dizolvat in aer
 Lichid în gaz:
o vapori de apă în aer
Lichid
Dacă solventul este un lichid, atunci atât gazele, cât și lichide sau solide pot fi dizolvate. Exemple sunt:

 Gaz în lichid:
o Oxigen în apă
o Dioxidul de carbon în apă(sifon)
 Lichid în lichid:
o Etanolul(alcool etilic) în apă
o Băuturile alcoolice sunt în genere soluții de etanol în apă
 Solid în lichid:
o Zaharoză (zahăr) în apă
o Clorura de sodiu sau orice altă sare formează în apă un electrolit: în timpul dizolvării, sarea se
disociază în ioni.
Contraexemple: amestecuri lichide ce nu sunt omogene precum: coloizi, suspensii(o dispersie de
particule relativ mari într-un lichid) și emulsii(suspensia unor particule lichide într-un alt lichid care nu se
amestecă).

Solid
În caz că solventul este un solid, atunci atât gazele, cât și lichidele sau solidele pot fi dizolvate.

 Gaz în solid:
o Hidrogenul se dizolvă în genere în metale(exemplu: platină).
 Lichid în solid:
o Mercurul se dizolvă în aur, formând un amalgam.
o Hexanul în parafină.
 Solid în solid:
o Oțelul, o soluție de atomi de carbon într-o matrice cristalină de atomi de fier.
o Alpacca, un aliaj alcătuit din zinc(15%-30%), nichel(10%-30%) și cupru(50%-60%).

Solubilitate
Solubilitatea reprezintă proprietatea unei substanțe de a se dizolva într-o altă substanță. Din punct de
vedere cantitativ, aceasta este egală cu cantitatea de substanță ce se dizolvă la o anumita temperatură
in 100 g solvent(apă). Solubilitatea poate fi influențata de:

 Temperatură - cu cât crește temperatura cu atât crește solubilitatea(excepție făcând gazele)

 Gradul de agitare al soluției
 Mărimea granulelor substanței dizolvate
 Presiunea gazelor - cu cât presiunea este mai mare cu atât solubilitatea este mai mare

Concentrațiile soluțiilor
Concentrația procentuală masică indică masa de substanță dizolvată din 100g solutie.

Concentrația molară indică cantitatea de substanță(numărul de moli) dizolvată dintr-

un litru de soluție.
Concentrația unui amestec sau soluții exprimă cantitativ componența acestuia. Se redă prin raportare
la volumul soluției (concentrații volumetrice). Valoarea concentrației poate scădea sau crește datorită reacțiilor
chimice sau transformărilor de stare ale componenților amestecului. Diluția sau diluarea este o operație prin
care se realizează o reducere a concentrației unei substanțe dintr-un lichid. Concentrarea e operația inversă prin
care concentrația unei soluții crește datorită de exemplu evaporarii solventului.
Pentru diluare concentrare cantitatea substanței dizolvate e aceeași, astfel că produsul concentrațiilor și
volumelor e constant.

pH-ul
pH-ul (potențialul de hidrogen) reprezintă logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentrației ionilor de
hidrogen dintr-o soluție, indicând caracterul acid sau bazic al acesteia. Prin noțiunea de pH se exprimă cantitativ
aciditatea (sau bazicitatea) unei substanțe, pe baza concentrației ionilor numiți hidroniu H3O+. Pentru soluțiile
foarte diluate se consideră că pH-ul nu mai este egal cu concentrația hidroniului, ci cu concentrația molară a
soluției.

Limite pH
0 ≤ pH < 7 => pH acid | soluție acidă
pH = 7 => pH neutru | soluție neutră
7 < pH ≤ 14 => pH bazic (alcalin) | soluție bazică (alcalină)

Formulă de calcul
Pentru definirea pH-ului se folosește scara logaritmică la reprezentarea activității
ionului de hidrogen în soluție. pH-ul este egal cu logaritmul negativ al concentrației
ionului de H+(H +3O):
aH+ reprezintă activitatea ionilor de H+și nu este similară cu concentrația ionilor.
Activitatea reprezintă concentrația efectivă a ionilor de hidrogen, și este de fapt
capacitatea celorlaltor ioni de a bloca participarea ionului de H + la diferite reacții
chimice. În soluțiile diluate activitatea este aproximativ egală cu valoarea
concentrației ionului H+(H3O-). Ținând cont de acestea pH-ul se exprimă
adimensional:

Măsurare
pH-ul poate fi măsurat prin: Valori reprezentative ale pH-ului
Tipuri de substanțe pH
 Adăugarea unui indicator de pH în soluția de analizat. Acid clorhidric - HCl , 1M 0.1
Culoarea luată de indicator variază în funcție de pH-ul Acid de baterie 0.5
soluției. Utilizarea indicatorilor pentru determinări
Acidul gastric 1.5 – 2.0
calitative trebuie să țină cont de variația de culoare a
acestuia, în funcție de pH-ul soluției (de preferat sunt Suc de lămâie 2.4
indicatorii care variază pe un interval de pH cât mai Cola 2.5
mic). Oțet - CH3COOH 2.9
 Utilizarea unui aparat pH-metru cu electrozi pH Suc de portocală sau de măr 3.5
selectivi: electrod de sticlă, electrod de
hidrogen, electrod de chinhidronă. Bere 4.5
 Determinarea exactă a valorii pH-ului se face totuși Ploaie acidă <5.0
prin metode combinate: utilizarea de indicatori Cafea 5.0
împreună cu metode spectrofotometrice, pentru Ceai 5.5
identificarea fiecărui constituent ce influențează pH-ul
Lapte 6.5
(culoarea indicatorului)
Suc intestinal 6-7
Apă pură / distilata - H20 7.0
Saliva omului sănătos 6.5 – 7.4
Sânge 7.34 – 7.45
Apă de mare 8.0
Săpun de toaletă 9.0 – 10.0
Amoniac - NH3 11.5
Înălbitor 12.5
Sodă caustică - NaOH 13.9
pOH
Opusul pH-ului este pOH-ul, care măsoară concentrația ionului OH, respectiv bazicitatea soluției.
Ținând cont de disocierea apei:

și de constanta acestui proces Kw (constanta de disociere a apei), vom avea

(*)

Aplicând logaritmii rezultă relațiile:

Formulele sunt valabile pentru temperatura de 298,15 K (25 °C).