Regimul Juridic Al Contraventiilor - OG 2,2001-2011 PDF

03.02.2016 bibliotecahamangiu.
ro/tipareste/4759/VW7CcxCs
Capitolul I. Dispoziţii generale____________________________________ 1

Articolul 1. [Definiţia contravenţiei]___________________________ 1
Articolul 2. [Competenţa de a adopta acte normative
de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor]_______________ 21
Articolul 3. [Elementele constitutive ale contravenţiei] ________ 34
Articolul 4. [Intrarea în vigoare a actelor normative de
reglementare contravenţională. Termene.
Formalităţi necesare]____________________________________ 53
Articolul 5. [Sancţiunile contravenţionale]____________________ 59
Articolul 6. [Sfera de incidenţă a sancţiunii
contra venţiona le ]_______________________________________ 74
Articolul 7. [Avertismentul] _________________________________ 77
Articolul 8. [Amenda contravenţională. Limite.
Destinaţia fondurilor] __________________________________ 80
Articolul 9. [Munca în folosul comunităţii] ___________________ 84
Articolul 10. [Pluralitatea de contravenţii şi de
contravenienţi]_________________________________________ 92
Articolul 11. [Cauze care înlătură caracterul
contravenţional al faptei] ______________________________ 100
Articolul 12. [Aplicarea în timp a normei
contravenţionale]______________________________________ 115
Articolul 13. [Prescripţia răspunderii contravenţionale]_______ 123
Articolul 14. [Prescripţia sancţiunii amenzii
contravenţionale]______________________________________ 134
Capitolul IE. Constatarea contravenţiei________________________ 143
Articolul 15. [Persoanele care au competenţa de
a încheia un proces-verbal de contravenţie] _____________143
Articolul 16. [Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă
procesul-verbal. Dreptul contravenientului de a
formula obiecţiuni la procesul-verbal] __________________ 167
Articolul 17. [Menţiunile obligatorii ale
procesului-verbal]_____________________________________ 189
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/vW7CcxCs 1/1
03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/hr5I94Ly
11407 - Regim ul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 2/2001 comentată/2011
Cuprins O.G. nr. 2/2001
Articolul 18. [Obligaţia contravenientului de

identificare] _________________________ 221
Articolul 19. [Semnarea procesului-verbal de către
contravenient. Formalităti alternative] _______ 222
Articolul 20. [întocmirea procesului-verbal în caz de
concurs de contravenţii]______________________ 233
Capitolul IEI. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale__ 235
Articolul 21. ]Competenţa de a aplica sancţiunea.
Proporţionalitatea acesteia cu gradul de pericol
social al faptei]______________________________ 235
Articolul 22. Abrogat ________________________________ 239
Articolul 23. [Stabilirea cuantumului despăgubirii pentru
prejudiciul cauzat prin săvârşirea contravenţiei]___ 240
Articolul 24. [Confiscarea]____________________________ 242
Articolul 25. [Comunicarea procesului-verbal. Destinatari.
Termen. înştiinţarea de plată]_______________________ 244
Articolul 26. [Inmânarea procesului-verbal. Cazurile în care
se face comunicarea acestuia prin alte modalităţi] ______ 247
Articolul 27. [Comunicarea procesului-verbal.
Modalităţi] ___________________________________________ 252
Articolul 28. [Plata voluntară a amenzii. Posibilitatea de
a achita, pe loc sau în termen de 48 de ore, jumătate din
minimul prevăzut de actul de reglementare
contravenţională. C ondiţii]_____________________________ 256
Articolul 29. [Achitarea amenzii în cazul concursului de
contravenţii]______________________________________ 269
Articolul 30. [Sesizarea organelor de urmărire penală] 270
Capitolul IV. Căile de atac______________________________ 273
Articolul 31. [Plângerea contravenţională. Obiect. Titulari.
Termenul în care poate fi formulată] 273
Articolul 32. [Depunerea plângerii contravenţionale. Instanţa
competentă să o soluţioneze. Caracterul suspensiv al
căii de atac] __________________________________________ 278
Articolul 33. [Judecarea plângerii contravenţionale.
Participanţii la judecată]_______________________________ 291
Articolul 34. [Judecarea plângerii contravenţionale.
Administrarea probaţiunii. Recursul]_________ 296
VIII
bibliotecahamarglu.ro 3.02.2016 09:52:51
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/hr5I94Ly 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Fn71 J5yZ
114 0 7 - R e g im u l ju rid ic al co n travenţiilor, O .G . n r. 2/2001 co m entată/20 1 1
Cuprins
Articolul 35. [Soluţionarea plângerilor contravenţionale

cu precădere]_________________________________________ 305
Articolul 36. [Taxe de tim bru]______________________________307
Capitolul V. Executarea sancţiunilor contravenţionale___________ 309
Articolul 37. [Actele care constituie titlu executoriu
tn materie contravenţională] __________________________ 309
Articolul 38. ]Punerea în executare a sancţiunii
avertism entului]_______________________________________311
Articolul 39. ]Punerea în executare a sancţiunii amenzii
contravenţionale]_____________________________________ 313
Articolul 391. [înlocuirea sancţiunii amenzii în caz
de neplată]___________________________________________ 317
Articolul 40. [Executarea sancţiunilor contravenţionale
complementare]______________________________________ 318
Articolul 41. [Executarea sancţiunii confiscării] _____________ 321
Articolul 42. [Executarea despăgubirilor pe bază
de ta rif]______________________________________________ 322
Articolul 43. Abrogat _____________________________________ 323
Capitolul VI. Dispoziţii speciale şi tranzitorii__________________ 324
Articolul 44. [Sancţionarea contravenţiilor săvârşite
de m ilitarii în term en]_________________________________ 324
Articolul 45. Abrogat _____________________________________ 330
Articolul 46. [Stabilirea competenţei de sancţionare
contravenţională în cadrul structurilor m ilitare]_________ 330
Articolul 47. [Completarea cu dreptul comun în materie
procedurală]__________________________________________332
Articolul 48. [Raporturile cu Legea nr. 32/1968]_____________ 334
Articolul 49. [Dispoziţii tranzitorii. Aplicabilitatea ordonanţei
la litigiile în curs la momentul intrării ei în vigoare]______ 336
Articolul 50. [Dispoziţii finale. Obligaţia de actualizare
a actelor normative de reglementare contravenţională,
în vigoare la data adoptării ordonanţei] ________________ 336
Articolul 501. Abrogat_____________________________________ 338
Articolul 51. [Intrarea în vigoare] __________________________ 338
Index alfabetic_______________________________________________ 341
IX
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/Fn71J5yZ 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/3XNfUY7x
Capitolul I. Dispoziţii generale
Articolul 1. [Definiţia contravenţiei]<v

Legea contravenţională apără valorile sociale , care nu sunt ocro
tite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu
vinovăţie , stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotă
râre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului lo
cal al com uneioraşului, m unicipiului sau al sectorului m unici
p iului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General
al M unicipiului Bucureşti<2).
& Comentariu
A. Natura juridică a contravenţiilor. Raporturile cu infracţiunile
1. Textul art. 1 stabileşte, în prima sa frază, scopul legii contraven

ţionale. Potrivit textului, acesta ar fi apărarea valorilor sociale care nu
sunt ocrotite prin legea penală. Formula este cel puţin discutabilă, fiind
evident că dreptul contravenţional protejează nu valorile care nu sunt
protejate prin legea penală - căci ea protejează exact aceleaşi valori
ca şi legea penală însă protecţia oferită prin legea contravenţională
se raportează la acele fapte care nu sunt sancţionate penal(3).
(,) Denumirile marginale aie articolelor din lege nu există în versiunea oficială a
textului, ele fiind introduse de către autorii acestei lucrări, pentru a facilita
astfel căutarea în cuprinsul legii.
(2) Art. 1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 1 din Legea
nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regi
mul juridic al contravenţiilor (M. Of. nr. 268 din 22 aprilie 2002).
(3) Spre exemplu, e absolut evident că una şi aceeaşi valoare socială - siguranţa
circulaţiei rutiere - este protejată atât prin norme penale, care incriminează
O vidiu Podaru / Radu Chiriţă 1
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3XNfUY7x 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/yMauQ3sd
Articolul 1 O.G. nr. 2/2001
Amintim faptul că dreptul penal are un caracter selectiv, ceea ce

înseamnă, între altele, că acesta protejează valorile sociale numai
împotriva anumitor fapte care au potenţialitate de a leza grav acele
valori(1). în acelaşi timp însă, dreptul penal are un caracter subsidiar,
adică intervine doar în măsura în care alte ramuri de drept, mai puţin
punitive, nu sunt în măsură să ofere suficiente soluţii de protecţie a
societăţii(2). în consecinţă, putem concluziona, fără a insista asupra
acestui aspect, că dreptul contravenţional are ca scop protejarea unor
valori sociale care nu necesită o protecţie de natură penală.
Pe aceeaşi linie de gândire, putem afirma că dreptul contravenţio
nal prezintă, la rândul său, un caracter de subsidiaritate în raport de
dreptul penal, în sensul că incriminările de natură contravenţională vor
interveni doar în măsura în care nu există o faptă penală cu acelaşi
conţinut6’. Cea mai importantă consecinţă a acestui mod de a privi
lucrurile este aceea că, din punct de vedere al dreptului substanţial,
între dreptul penal şi dreptul contravenţional nu există deosebiri de
natură juridică, distincţia între cele două ramuri de drept fiind strict de
natură cantitativă(4). Aceasta presupune că instituţiile dreptului penal
substanţial şi cele ale dreptului contravenţional sunt identice, imensa
parte a dezvoltărilor legale, doctrinare sau jurisprudenţîale din dreptul
penal având aplicabilitate şi în zona dreptului contravenţional. în acest
conducerea fără permis sau conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, cât
şi de norme contravenţionale, care sancţionează depăşirea limitei de viteză
sau depăşirea neregulamentară.
(,) Fl. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2008, p. 29. '
(2) Ibidem, p. 28.
(3>I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 621/2004, în M.A. Flotca, Regimul juridic al contra
venţiilor. Comentarii şi explicaţi, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 7.
(4) S. M ir Puig, Derecho penal. Parte general, Ed. Reppertor, Barcelona, 1999,
p. 61. O afirmaţie în sens contrar, motivată pe faptul că procedura aplicabilă
litigiilor contravenţionale este civilă, iar nu penală (C. Sima, C. Brandibur,
Unele observaţii în legătură cu prevederile art. 12 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (I), Dreptul nr. 3/2002,
p. 100), nu poate fi susţinută, pentru motivele expuse mai jos.
2 O vidiu Podaru / Radu Chiriţă
bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 09:53:43
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/yM auQ3sd 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/bw1 Dflq p
I. Dispoziţii generale Articolul 1
context, probabil cea mai importantă întrebare care se poate pune este
aceea de a sti
/
în ce măsură în materie contravenţională
/
sunt incidente
principiile de procedură penală care protejează drepturi fundamentale,
în acest sens, o scurtă prezentare a jurisprudenţei C.E.D.O. în materia
contravenţiilor poate fi edificatoare.
2. Contravenţiile sunt delicte a căror natură juridică se apropie cel

mai mult de cea a unei infracţiuni. în condiţiile lipsei unei omogenităţi
juridice a sistemelor de drept din statele membre ale Consiliului Euro
pei, a fost nevoie de crearea unor criterii în baza cărora art. 6 să poată
fi aplicat unei palete de situaţii mult mai largi decât a înţeles legiuitorul
intern să subordoneze exigenţelor procedurii penale. Destul de
devreme în jurisprudenţa sa, Curtea a raportat definiţia noţiunii de
„materie penală" la trei criterii: criteriul calificării interne, cel al
naturii faptei incriminate şi cel al scopului şi severităţii sancţiunii{1).
Criteriul calificării interne presupune faptul că instanţa europeană
cercetează prima dată dacă textul care defineşte comportamentul
sancţionat face parte din dreptul penal al statului în cauză. Dacă răs
punsul este negativ, aceasta va utiliza celelalte două criterii, în special
pentru a verifica „criminalitatea" unor delicte calificate în dreptul
intern ca fiind administrative sau a faptelor calificate ca fiind delicte
disciplinare. Utilizarea acestui criteriu este, până la urmă, firească.
Dacă un stat decide să acorde caracter penal unei fapte, acordându-i
astfel un statut procedural special, ar fi cel puţin ciudat ca instanţa
europeană să ignore o astfel de calificare şi să considere că fapta este
lipsită de caracter penal. De aceea, acest criteriu se aplică cu
prioritate, celelalte două criterii utilizate de către Curte, pe care le vom
(,) C.E.D.O., Decizia Engel ş.a. c. Olandei din 8 iunie 1976. Decizia a fost ulte
rior reluată de nenumărate ori, cele trei criterii formulate de către Curte în
urmă cu 25 de ani rămânând neschimbate. In speţă, era vorba de câteva
sancţiuni disciplinare militare, în esenţă arestul şi carcera. Pentru o analiză
mult mai exhaustivă a acestor criterii, a se vedea P. Lambert, Les droits relatifs
â l'administration de la justice disciplinaire dans la jurisprudence des organes
de la Convention europeenne, în RTDH, 1995, p. 161 şi urm.
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/bw1 DfIq p 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/XXVM S9Lm
prezenta mai jos, având un caracter subsidiar, aplicându-se doar

atunci când criteriul calificării interne nu oferă o calificare penală
litigiului.
Criteriul naturii faptei incriminate reprezintă un element de dife
renţiere între dreptul penal şi cel contravenţional extrem de frecvent
utilizat de către organele de la Strasbourg. Prima regulă utilă pentru a
distinge penalul de disciplinar este aceea de a şti cui se adresează
norma în discuţie: întregii populaţii - şi atunci, de regulă, suntem în
prezenţa penalului - sau doar unei anumite categorii - avocaţi, mili
tari, medici etc. - caz în care, de cele mai multe ori, este implicat
dreptul disciplinar0’. Este de înţeles că un militar este obligat la un
comportament mai obedient faţă de stat decât o altă persoană sau că
unui avocat i se impune mai multă discreţie faţă de obligaţiile confi
denţiale care intră inevitabil în posesia sa. Această regulă nu rezolvă
însă toate problemele, fiind suficient să amintim faptul că există nume
roase infracţiuni cu subiect activ special, astfel încât Curtea a adăugat
o precizare suplimentară, luând în calcul şi gravitatea faptei comise
pentru a decela linia destul de subţire ce desparte penalul de disci-
plinar(2).
Criteriul scopului şi severităţii sancţiunii aplicate împinge în noţiu
nea de „materie penală" acele fapte în cazul cărora scopul şi gravitatea
sancţiunii sunt apropiate de dreptul penal clasic. Astfel, dacă scopul
sancţiunii aplicate este mai degrabă reparator, cauza iese din sfera
dreptului penal, însă, dacă scopul acesteia are mai degrabă un caracter
punitiv sau preventiv, atunci există un indiciu important al prezenţei
caracterului penal al faptei01. Pe de altă parte, poate cel mai important
indiciu al existenţei materiei penale este severitatea sancţiunii. în
primul rând, orice sancţiune privativă de libertate va intra în domeniul
dreptului penal. Soluţia este firească, atâta timp cât, într-o societate
ataşată principiului preeminenţei dreptului, privarea de libertate -
ll) F. Quillere-Majzoub, La defense du droit â un proces equitable, Ed. Bruylant,

Bruxelles, 1999, p. 32.
(2) C.E.D.O., Hotărârea Campbell şi Fell c. Regatului Unit din 28 iunie 1984.
(3) C.E.D.O., Hotărârea Ozturk c. Germaniei din 21 februarie 1984.
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/XXVM S9Lm 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/q2FbgfTf
exceptând situaţia în care durata şi modalitatea de executare o

transformă într-un fapt vădit lipsit de importanţă - este o sancţiune
penală, datorită valorii pe care o atribuie Convenţia libertăţii fizice a
persoanei, precum şi tradiţia tuturor statelor contractante0 Spre
exemplu, s-a decis că art. 6 este aplicabil, sub aspect penal, atunci
când o persoană a fost sancţionată cu o sancţiune cu trei zile de arest
pentru insultarea unui magistrat în cursul rezolvării unei cauze, pentru
simplul fapt că sancţiunea a fost privativă de libertate(2). în al doilea
rând, lipsa unei privări de libertate nu implică obligatoriu inexistenţa
penalului, întrucât s-a decis că au caracter penal şi acele sancţiuni de
natură pecuniară care au o valoare exorbitantă sau care, în caz de
neplată, se pot transforma într-o sancţiune privativă de libertate, indi
ferent dacă în fapt această transformare a avut loc sau nu(3).
în acelaşi timp însă, Curtea a decis recent că nu este obligatoriu ca
o sancţiune să constea într-o privare de libertate ori într-o amendă
pentru ca fapta să primească o calificare penală. Astfel, relativ la legea
lustraţiei din Polonia, care impunea sancţionarea tuturor celor care au
colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă cu o interdicţie
de a avea funcţii publice pe o perioadă de 10 ani, Curtea a considerat
că sancţiunea are caracter penal. Severitatea sancţiunii a fost estimată
plecând de la faptul că interdicţia exercitării unei funcţii publice pe o
perioadă lungă de timp are efecte importante asupra situaţiei personale
a celui sancţionat, care nu mai poate să îşi continue viaţa profesională,
în plus, Curtea a luat în calcul şi natura sancţiunii, care este evident
una punitivă şi preventîvă<4).
Aşadar, în raport de acele state al căror sistem de drept penal
cunoaşte şi contravenţiile ca o formă a infracţiunilor, prin aplicarea
criteriului calificării interne, astfel de fapte sunt întotdeauna penale,
iar procedurile de aplicare a unor sancţiuni contravenţionale intră sub
(,) C.E.D.O., Hotărârea Engel c. Olandei din 8 iunie 1976.

l2) C.E.D.O., Hotărârea Zaicevs c. Letoniei din 31 iulie 2007.
(3) C.E.D.O., Hotărârea Ozturk c. Germaniei din 21 februarie 1984; Hotărârea
Ziliberberg c. Moldovei din 1 februarie 2005.
l4) C.E.D.O., Decizia Matyjek c. Poloniei din 30 mai 2006.
bibliotecahamargiu.ro 3.02.2016 09:54:26
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/q2FbgfTf 1/1
03.02.2016 bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/f91 vU 38c
protecţia oferită prin prevederile art. 6. In acele state, precum Româ

nia, în care contravenţiile nu sunt calificate ca infracţiuni în dreptul
intern, pentru a determina caracterul penal al acestui tip de fapte, tre
buie să se facă apel la criteriile subsidiare: cel al naturii faptei şi cel al
severităţii sancţiunii. în consecinţă, au un caracter penal acele contra
venţii care au o natură juridică identică sau asemănătoare cu cea a
unei infracţiuni, protejând la nivel general o valoare socială ce vizea
ză, în linii generale, societatea, în ansamblul său, şi care sunt sancţio
nate cu pedepse având un caracter punitiv şî un minim de severitate.
Spre exemplu, s-a decis, prin deja celebra Hotărâre Anghel c. Româ
niei, că o parte din contravenţiile la Legea nr. 61/1991 sunt, în sensul
Convenţiei, acuzaţii în materie penală.
Tot astfel, s-a decis că intră în domeniul penal o contravenţie la
regimul confidenţial al anchetei penale, reglementată de dreptul
elveţian şi sancţionată cu 500 de franci elveţieni. Chiar dacă suma nu
este mare, a contat în mod esenţial în calificarea dată de Curte faptul
că această amendă se putea transforma în zile de detenţie în caz de
neplată(1). Posibilitatea transformării sancţiunii pecuniare într-una
privativă de libertate era, o vreme, foarte importantă în aprecierea
caracterului penal de către Curte, aceasta decizând că o sancţiune de
10.000 de lire sterline - o sumă importantă dar care nu se poate
transforma în închisoare, nu este o sancţiune suficient de gravă pentru
a fi socotită penală(2). Aceasta, deşi caracterul faptei comise se apropia
semnificativ de dreptul penal - neglijenţa gravă a unui avocat britanic
care a angajat în calitate de contabil un fost condamnat pentru fraudă.
Mai aproape de zilele noastre, Curtea a renunţat la acest criteriu,
pentru a se raporta şi la importanţa concretă a unei sume de bani cu
(,) C.E.D.O., Hotărârea Weber c. Elveţiei din 22 mai 1990. Practica Curţii în
materie, chiar dacă regula enunţată în hotărârea Oztiirk este reafirmată în
numeroase rânduri, este destul de confuză. Spre deosebire de afacerea Weber
c. Elveţiei, într-o situaţie aproape identică, Curtea a negat faptul că o sancţiune
de 1000 de coroane suedeze, care putea fi transformată în închisoare în caz de
neplată, ar fi o sancţiune penală (C.E.D.O., Hotărârea Ravnsborg c. Suediei d\n
23 martie 1994).
l2) C.E.D.O., Decizia Brown c. Olandei din 24 noiembrie 1998.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/f91 vU38c 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/MqQZtnNj
care se sancţionează o faptă. Totuşi, după cum instanţa europeană

ne-a obişnuit în astfel de situaţii aflate la limita între două instituţii,
este destul de greu la acest moment de formulat o concluzie certă şi
uniformă care să rezulte din jurisprudenţa instanţei europene, care este
încă în plină evoluţie spre o lărgire din ce în ce mai accentuată a
domeniului de incidenţă al art. 6. Spre exemplu, foarte recent s-a
stabilit că sancţiunea constând în demolarea unei construcţii ridicate
fără autorizaţie este o sancţiune penală din perspectiva Convenţiei,
fiind indiferent faptul că, din cauza lipsei de vinovăţie a proprietarului,
în fapt, nici măcar nu s-a pus problema răspunderii penale ori admi
nistrative a acestuia'1*.
în egală măsură, utilizând aproape exclusiv criteriul naturii şi
gravităţii comportamentului sancţionat, jurisprudenţa a fost destul de
fermă în a exclude din câmpul de aplicabilitate al art. 6 delictele
rutiere, în statele în care acestea nu sunt reglementate ca infracţiuni de
natură penală<2). în speţă, fapta comisă era conducerea pe drumurile
publice sub influenţa băuturilor alcoolice, iar sancţiunea aplicată a fost
retragerea permisului de conducere. Curtea a constatat că, în raport de
criteriul calificării interne, un astfel de delict este administrativ, fiind o
măsură preventivă care are drept scop de proteja circulaţia pe dru
murile publice de conducătorii auto periculoşi. Cu privire la natura
măsurii, Curtea constată că legea care sancţionează fapta nu prevede
nicio formă de examen de culpabilitate şi că aplicarea acestei
sancţiuni este complet independentă de eventualele consecinţe de
ordin penal pe care le poate implica fapta. Măsura retragerii permi
sului de conducere constituie o măsură de prudenţă, care nu are ca
scop pedepsirea şoferului în cauză, care trebuie distinsă de cea a anu
lării permisului, în urma condamnării penale pentru o infracţiune de
natură rutieră. în raport de criteriul severităţii sancţiunii, Curtea consta
tă că măsura este temporală, neputând depăşi 15 zile, exceptând cir
cumstanţe excepţionale. De aceea, Curtea constată că impactul acestei
(1) C.E.D.O., Hotărârea Hamer c. Belgiei din 27 noiembrie 2007.

l2) C.E.D.O., Hotărârea Escoubet c. Belgiei din 28 octombrie 1999.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Mq QZtnNj 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/fW8w3kUo
măsuri nu este, prin intensitatea şi durata sa, suficient de important

pentru a-i putea conferi o calificare penală. De aceea, Curtea a decis
că art. 6 nu este aplicabil în speţă.
Doctrina a criticat această opţiune a instanţei supranaţionale,
amintind în argumentare că, în majoritatea statelor europene, cel puţin
o parte, dacă nu în totalitate, din delictele rutiere sunt infracţiuni01. Ne
alăturăm şi noi acestor critici, acuzând Curtea şi fosta Comisie de o
oarecare lipsă de consecvenţă: este inexplicabil de ce vagabondajul
are caracter penal(2), iar conducerea în stare de ebrietate nu. Pe de altă
parte, unul dintre obiectivele sistemului jurisprudenţial al Curţii Euro
pene a Drepturilor Omului este acela de uniformizare a sistemelor juri
dice naţionale, în ideea creării unor valori europene comune care să
împiedice repetarea unor „greşeli" ale trecutului. Unul dintre mijloa
cele utilizate pentru atingerea acestei finalităţi este recursul la noţiuni
autonome de calificările date de către sistemele juridice naţionale. Or,
cât timp imensa majoritate a statelor europene dau o anumită califi
care unui delict, noţiunile autonome create de către Curte ar trebui să
conveargă în acea direcţie, încurajând uniformizarea juridică a statelor
membre, iar nu eterogenitatea sistemelor de drept ale acestora.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin acest procedeu, Curtea exclude
din domeniul de aplicabilitate a drepturilor fundamentale domenii -
extrem de vaste prin frecvenţa cu care se regăsesc în viaţa de zi cu zi -
cărora cele mai multe state europene le acordă garanţii procedurale,
cu toate că firesc ar fi ca reacţia să fie inversă. Tentaţia Curţii de a
exclude astfel de delicte este cu atât mai criticabilă, cu cât, în con
textul unui proces semnificativ de depenalizare a anumitor domenii,
statele ar putea abuza de portiţa legală permisă de Curte pentru a nega
drepturi procedurale unor întregi ramuri de drept.
în materie fiscală s-a putut constata o evoluţie a jurisprudenţei
europene cu privire la aplicabilitatea art. 6 delictelor de această natură
(1) F. Quillere-Majzoub, op. cit., p. 36.

(2) A se vedea C.E.D.O., Hotărârea De Wilde, Ooms şi Versyp c. Belgiei din 18
iunie 1971.
8 Ovidiu Podaru / Radu Chiriţă
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fW8w3kUo 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/0n4OnGwv
care nu sunt calificate ca fiind infracţiuni. Dacă mult timp Comisia{1),

susţinută de către Curte, a refuzat aplicarea art. 6 pentru delictele de
natură fiscală, ulterior jurisprudenţa a evoluat în sensul includerii în
noţiunea de materie penală şi a acestor cauze. Argumentele au fost
dezvoltate de către Curte în hotărârea Bendenoun c. FranteP : norma /
fiscală franceză care sancţiona anumite nerespectări ale Codului

general al impozitelor cu penalităţi era de aplicabilitate generală;
sancţiunea avea un caracter vădit punitiv şi preventiv, cât timp nu era
destinată pentru a acoperi un eventual prejudiciu, acesta fiind reparat
prin impunerea de dobânzi; în fine, sancţiunea avea un cuantum ridi
cat şi putea să conducă la privarea de libertate a persoanei în caz de
neplată. Din aceleaşi raţiuni, sancţiunea existentă în dreptul francez -
contrainte par corps - şi care constă în privarea de libertate a debi
torului, ca mijloc de a-l constrânge să plătească creanţa, a fost ana
lizată de către Curte ca fiind de natură penală(3). Totuşi, nu întotdeauna
Curtea recunoaşte unor sancţiuni fiscale - precum aplicarea unui
impozit majorat pentru rea-credinţă - caracterul penal, chiar şi după
hotărârea Bendenoun. Spre exemplu, s-a decis că nu are caracter
penal procedura prin care reclamantul a contestat numai cuantumul
impozitului suplimentar aplicat, pentru că el nu a contestat elementele
(,) Comisia Europeană, Decizia din 8 iulie 1980, plângerea nr. 8903/80, în
DR 21, p. 246; Decizia din 14 decembrie 1988, plângerea nr. 13013/87, în
DR 57, p. 216. Procesul de alterare a acestei poziţii, foarte ferm exprimată
până atunci, a început cu analizarea unei cauze de către Comisie, în care unui
contribuabil i s-a aplicat cu titlu de sancţiune fiscală o amendă reprezentând
de două ori cuantumul impozitului neplătit. Comisia a considerat pentru prima
dată că o astfel de sancţiune ar putea fi calificată ca fiind penală, deşi a respins
plângerea. A se vedea Comisia Europeană, Decizia Von Sydow c. Suediei din
12 mai 1987, în DR 53, p. 85.
l2) C.E.D.O., Hotărârea din 24 februarie 1994; în acelaşi sens, a se vedea
C.E.D.O., Hotărârea Benham c. Regatului Unit din 10 iunie 1996. Pentru un
excelent comentariu cu privire la hotărârea Bendenoun şi la consecinţele
acesteia, a se vedea D. Yernault, Le fisc, ses amendes et la matiere penale, în
RTDH, 1995, p. 427 şi urm.
(3) C.E.D.O., Hotărârea Jam il c. Franţei din 8 iunie 1995.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/0n4OnGwv 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/SKWWHuLT
„penale" ale sancţiunii(1). Rezultă însă din decizia Curţii că, dacă
reclamantul ar fi contestat chiar aplicabilitatea sancţiunii, adică lipsa
vreunui delict fiscal pe care să-l fi comis, art. 6 ar fi fost aplicabil. Nu
putem să nu constatăm lipsa de logică a unei astfel de soluţii. Adică,
dacă litigiul ar fi vizat existenţa delictului, Curtea era gata să admită
caracterul penal al acestuia.
3. Dacă până la acest moment, cel puţin în ceea ce priveşte situaţia

domeniului de incidenţă al garanţiilor procedurale, sistemul de drept
român nu este foarte depărtat de cel impus de la Strasbourg, în materia
contravenţiilor această constatare suferă o excepţie importantă. Potri
vit legislaţiei interne aplicabile, procedurii contravenţionale i se apli
că, dincolo de unele reguli speciale, regulile generale ale procedurii
civile. Aceasta nu înseamnă că procedura contravenţională română nu
este însoţită de garanţii ale unei proceduri echitabile, pentru că, după
cum am mai spus, art. 21 din Constituţie nu distinge după natura liti
giului, însă problema care apare este cea a atribuirii unui caracter civil
acestor garanţii de ordin procedural. între garanţiile procedurale civile
şi penale, în ciuda apropierii constante realizate de către Curte şi în
ciuda faptului că principiile generale sunt aceleaşi, persistă totuşi dife
renţe remarcabile şi extrem de importante în materie contravenţională.
Cea mai importantă este faptul că, după cum am văzut, procedura
civilă nu cunoaşte prezumţia de nevinovăţie şi impune reclamantului
sarcina probei. în materie contravenţională, aceasta înseamnă că
persoana sancţionată prin procesul-verbal de contravenţie este cea
care are obligaţia de a face proba nevinovăţiei sale, aflându-se pe o
poziţie exact opusă celei în care se află un acuzat în materie penală.
Pentru a determina natura contravenţiilor în dreptul român şi efec
tele acestei stări de fapt, trebuie plecat de la prevederile art. 1-3 din
O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Aşa cum am
văzut mai sus, din definiţia legală a contravenţiei rezultă faptul că
diferentele de natură juridică dintre contravenţii si infracţiuni sunt
r ) r r r
ll) C.E.D.O.,1 Decizia Gantzner c. Franţei

r
din 5 octombrie 1999.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/SKWWHuLT 1/1
03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Orybi ks2
minime. De aceea, este cel puţin bizară opţiunea legiuitorului român,

exprimată în art. 47 din prezenta ordonanţă, de a aplica în materie
contravenţională dispoziţiile de drept procesual civil. Practic vorbind,
situaţia este mai mult decât bizară: în timp ce Convenţia, care face
parte din dreptul intern de la momentul ratificării sale, impune, cu
privire la o bună parte a contravenţiilor, respectarea tuturor garanţiilor
existente în materie penală, reglementările interne stabilesc că dreptul
contravenţional aparţine materiei civile, iar hotărârile în materie sunt
hotărâri civile0’. Ar fi fost firesc şi în spiritul reglementărilor din cea
mai mare parte a statelor europene ca, cel puţin parţial, procedura
contravenţională să fie structurată pe procedura penală.
în practica judiciară română însă, soluţiile nu au prins acest trend
al concepţiei europene asupra raporturilor de drept contravenţional.
Astfel, spre exemplu, se afirma într-o hotărâre din practica judiciară că
sancţiunea contravenţională este o sancţiune civilă, ea neavând o
r r r ’
natură penală(2). Afirmaţia nu poate avea nicio justificare solidă. Este

mai mult decât cunoscut faptul că distincţia esenţială între o sancţiune
de natură civilă şî una de natură penală constă în aceea că prima are
un caracter preponderent, dacă nu exclusiv, reparator, în timp ce cea
de-a doua are un caracter preponderent, dacă nu exclusiv, punitiv şi
preventiv(3). Or, este imposibil de identificat caracterul reparator al
unei sancţiuni cu amenda, însoţită de confiscare, pentru depăşirea
limitei încasărilor în numerar ale unei persoane juridice ori pentru
depăşirea limitei maxime a vitezei admise pe drumurile publice. Astfel
de sancţiuni au un caracter punitiv şi preventiv mai mult decât vădit,
dacă termenul suportă grade de comparaţie. Nu trebuie uitat că, dacă
prin fapta reglementată ca fiind contravenţie se provoacă şi un pre-
(,) C.S.J., s. pen., dec. nr. 984/1993, în Dreptul nr. 7/1994, p. 98.
(2) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. civ. nr. 1256/1997, în Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă,
i. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, Răspunderea contravenţională, Ed. Atlas Lex,
Bucureşti, 1995, p. 825. Mai recent au început să apară şi hotărâri jude
cătoreşti ceva mai aproape de spiritul impus de către Curte şi care au stabilit
că o acuzaţie în materie contravenţională este o acuzaţie în materie penală, în
ciuda prevederii exprese din art. 47 din O.G. nr. 2/2001.
(3) P. Ponceia, Droit de la peine, PUF, Paris, 1995, p. 31-35.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Orybiks2 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/dVv9WVcu
judiciu, persoana responsabilă va fi obligată la repararea acestuia. Or,

dacă sancţiunea ar fi civilă, cumulul acesta de răspundere ar fi impo
sibil. Confundarea dreptului substanţial (care, în materie contraven
ţională, ţine de dreptul public, fiind identic prin natură cu dreptul
penal) cu dreptul procedural, care în materie contravenţională ţine de
dreptul civil, este o eroare gravă ce ar trebui evitată.
Tocmai de aceea România a suferit o condamnare importantă în
faţa instanţei europene, prin Hotărârea Anghel c. României. în speţă, a
fost vorba despre o contravenţie de tulburare a ordinii publice sancţio
nată, la momentul comiterii sale, cu o amendă care se putea transfor
ma în închisoare în caz de neplată. De aceea, potrivit criteriilor expuse
mai sus, Curtea nu a avut nicio dificultate în a-i atribui un caracter
penal. Totuşi, cred că merită subliniat faptul că motivarea unei astfel
de calificări nu a fost justificată doar prin caracterul posibil privativ de
libertate al sancţiunii, ci mai ales prin natura faptei comise. De aici se
poate trage concluzia că, indiferent de faptul că închisoarea contra
venţională a fost eradicată odată cu revizuirea constitutională din
f r
2003, multe dintre contravenţiile române pot primi o calificare iden

tică. Efectele pe care această hotărâre le produce asupra sistemului de
procedură contravenţională român sunt uriaşe. Pe fond, Curtea a
constatat că, prin prezumţia de legalitate a procesului-verbal de con
travenţie se răstoarnă sarcina probei, contravenientului fiindu-i încăl
cată prezumţia de nevinovăţie. în consecinţă, cel puţin în raport de
acele contravenţii ce pot conduce la o calificare penală după criteriile
Curţii, se impune adoptarea unei jurisprudenţe care să stabilească
sarcina probei contravenţiei în sarcina emitentului procesului-verbal
de contravenţie.
Ceea ce este însă important de subliniat este faptul că din Hotărâ
rea Anghel nu trebuie înţeles că orice contravenţie are caracter penal,
în realitate, trebuie plecat de la criteriile stabilite de Curte în apre
cierea acestui fapt. Astfel, o faptă precum cea a pietonului care tra
versează neregulamentar strada nu poate fi calificată ca fiind penală
nici sub aspectul naturii juridice a faptei şi nici sub aspectul severităţii
sancţiunii. în schimb, fapta conducătorului de autovehicul de a
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dVv9WVcu 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dBvgXo5
conduce sub influenţa alcoolului, fără ca fapta să fie infracţiune, este o

contravenţie care are aceeaşi natură juridică cu o infracţiune, iar sanc
ţiunea are o severitate suficient de ridicată pentru ca fapta să poată fi
calificată ca fiind penală. O parte din practica judiciară a achiesat la
criteriile oferite de C.E.D.O. în verificarea incidenţei în materia contra
venţiilor a unor principii de drept penal, precum prezumţia de nevino
văţie. Spre exemplu, raportându-se la criteriul severităţii sancţiunii, o
instanţă a decis că fapta de a parca neregulamentar, sancţionată cu
ridicarea autovehiculului, poate fi asimilată unei fapte penale. Chiar
dacă avem rezerve serioase faţă de concluzia instanţei, considerăm
lăudabil faptul că aceasta a decis să aplice criteriile oferite de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului(1).
Relativ la prezumarea nevinovăţiei unei persoane, cu consecinţa
faptului că sarcina probei apasă asupra organelor statului, trebuie însă
subliniat un aspect deosebit de important, în condiţiile unor uşoare
confuzii în practica judiciară ce a urmat pronunţării Hotărârii Anghel.
Faptul că un contravenient nu este ţinut să îşi dovedească nevinovăţia
nu înseamnă că este suficient ca acesta să conteste procesul-verbal de
contravenţie pentru a fi exonerat de răspundere. în realitate, chiar dacă
procesul-verbal de contravenţie nu beneficiază de o prezumţie de
legalitate, el constituie o probă a vinovăţiei contravenientului. O
instanţă sesizată cu o plângere contravenţională în faţa căreia nu se
prezintă nicio probă nu poate admite plângerea, în condiţiile în care
unica probă a dosarului - procesul-verbal - indică culpabilitatea
petentului. Pentru a lua un exemplu banal, dacă un agent de poliţie
observă un conducător auto care nu a respectat culoarea roşie a
semaforului, constatarea pe care acesta o face prin procesul-verbal de
contravenţie reprezintă o probă a vinovăţiei conducătorului, fără ca
prezumarea nevinovăţiei acestuia să se opună unei asemenea conclu
zii. Prin Hotărârea Anghel s-a reproşat instanţelor în cauză că nu au
ţinut cont de probele în apărare, din care rezulta cel puţin un dubiu în
sensul vinovăţiei petentului, nu faptul că s-au bazat exclusiv pe
(1) Jud. Slatina, sent. civ. nr. 1713/2007, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţio
nală. Practică judiciară 2007-2009, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 263-270.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dBvgxo5 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/sT7YGpRk
procesul-verbal de contravenţie pentru a respinge plângerea contra

venţională.
Din acest punct de vedere, considerăm că problema trebuie privită
şi prin perspectiva contravenţiei de care este acuzat petentul. Există
contravenţii care nu se constată prin simţurile proprii ale unei per
soane - cum sunt cele care privesc depăşirea limitelor de viteză sau
conducerea sub influenţa unor băuturi alcoolice în cazul cărora este
evident că proba în faţa instanţei se realizează prin mijloace speciale,
în cazul altora însă, astfel de mijloace nu sunt posibile, aşa încât
constatarea contravenţiei apare ca o probă a vinovăţiei.
B. Trăsăturile contravenţiei
r
4. în cea de-a doua parte a art. 1, legiuitorul a oferit definiţia con

travenţiei, cu ajutorul căreia se pot identifica atât trăsăturile, cât şi
continutul acesteia.
Definiţia contravenţiei - faptă comisă cu vinovăţie şi prevăzută de
lege, în sensul larg al acestui termen - este, fără îndoială, inspirată din
definiţia infracţiunii cuprinsă în art. 17 C. pen. Deşi reglementarea
contravenţională este cu mult mai nouă decât cea a Codului penal,
care datează din 1968, legiuitorul nu a făcut niciun efort de a adapta
definiţia contravenţiei la alte realităţi ale doctrinei decât cele existente
în urmă cu 30 de ani(1).
(,) Faţă de definiţia infracţiunii din art. 17 C. pen., se poate observa că lipseşte
precizarea că fapta prezintă pericol social, ceea ce este cu certitudine un plus
al reglementării în materie contravenţională prin raportare la cea penală, cât
timp este mai mult decât evident că, în măsura în care legiuitorul a decis
incriminarea unei fapte ca şi contravenţie, aceasta prezintă pericol social,
altfel nu ar mai fi fost necesară încriminarea ei (în acest sens, a se vedea
I. Santai, Noul regim al contravenţiilor. Ordonanţa nr. 2/2001 (II), în Dreptul
nr. 12/2001, p. 13). Lipsind această condiţie, este evident că în domeniul
contravenţiilor nu regăsim o instituţie asemănătoare celei reglementate prin
art. 181 C. pen., a lipsei pericolului social al faptei, prezumându-se în mod
absolut că, dacă legiuitorul a decis sancţionarea unui comportament, acesta
prezintă pericol social. A se vedea, în acest sens, Trib. Bucureşti, s. a V-a civ.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sT7YGpRk 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/BdYBkr6F
Actuala definiţie a contravenţiei, ca si cea a infracţiunii, suferă la

/ f ' t r 1
nivel conceptual, întrucât lipseşte contravenţia de, probabil, cele mai

importante două caracteristici ale sale - tipicitatea şi antijuridicitatea.
Este suficient să precizăm faptul că, după actuala definiţie, fapta poli
ţistului care dirijează circulaţia din mijlocul unei intersecţii ar constitui
contravenţie, întrucât este o faptă prevăzută de lege şi este comisă cu
vinovăţie, deşi este cert faptul că acţiunea sa nu poate fi sancţionată
contravenţional.
în realitate, contravenţia este fapta tipică şi antijuridică, comisă cu
vinovăţie şi care este prevăzută de lege, în sensul larg al acestei
noţiuni. Vom analiza pe rând cele patru trăsături ale contravenţiei.
5. Tipicitatea. Tipicitatea reprezintă corespondenţa care trebuie să

existe între fapta concretă comisă de către contravenient şi modelul
abstract descris prin norma de incriminare a contravenţiei11’. Atunci
când legiuitorul incriminează o contravenţie, se raportează la un
model abstract de faptă care aduce atingere unei valori sociale. Pentru
ca o faptă concretă să fie contravenţie, trebuie ca elementele sale să se
suprapună exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a
contravenţiei. Spre exemplu, constituie contravenţie fapta de a călători
cu mijloacele feroviare de călători fără a avea legitimaţie de călătorie
valabilă. în aceste condiţii, fapta de a călători fără legitimaţie de călă
torie cu un tren de marfă nu se încadrează în tipicitatea faptei descrise
de către legiuitor. Vom relua analiza tipicităţii contravenţiei în con
textul analizei art. 3 din prezenta ordonanţă.
şi cont. adm., dec. nr. 2524/1998, în Al. Ticlea, Răspunderea contravenţio

nală. Teorie, practică judiciară, îndrumar de constatare şi sancţionare a contra
venţiilor, legislaţie, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 22; Trib. Bucureşti,
s. cont. adm., dec. nr. 1866/1998, în D. Lupaşcu, Tribunalul Bucureşti. Cule
gere de practică judiciară, 1992-1998. Contencios administrativ, contravenţii,
Ed. AII Beck, Bucureşti, 2000, p. 205-206.
(1) J. Cerezo Mir, Curso de derecho penal espanol, Ed. Tecnos, Madrid, 2001,
voi. II, p. 18.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/BdYBkr6F 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/u2j IKmOv
6. Antijuridicitatea. Antijuridicîtatea reprezintă caracteristica unei

fapte de a contraveni ordinii juridice existente0’. Tipicitatea este un
indiciu de antijuridicitate, însă ea nu este suficientă pentru ca fapta să
fie contravenţie. în lipsa unei atingeri a ordinii juridice existente, nu
există nicio raţiune pentru a impune sancţionarea unei persoane. Spre
exemplu, fapta persoanei care, pentru a-şi salva viaţa în faţa unui atac
din partea unei alte persoane, se urcă din fugă într-un autobuz, fără a
poseda bilet, este o faptă tipică, întrucât se mulează perfect pe fapta
abstractă descrisă de către legiuitor, însă nu este antîjuridică, întrucât
ea nu aduce atingere ordinii sociale. Astfel, antijuridicitatea unei fapte
lipseşte atunci când suntem în prezenţa vreunei cauze justificative:
legitima apărare, starea de necesitate, consimţământul victimei, ordinul
legii, autorizarea legii sau ordinul autorităţii legitime. Vom analiza pe
rând aceste cauze, în contextul comentariului art. 11 din ordonanţă.
7. Vinovăţia. Vinovăţia reprezintă trăsătura contravenţiei care

impune, ca o condiţie de existenţă a unei fapte tipice, necesitatea ca
persoana care a comis actul incriminat să fi realizat, la momentul
comiterii acelui act, implicaţiile actului său şi să fi putut să determine
efectele acestuia121. Cu alte cuvinte, pentru ca o faptă să fie contra
venţie, este necesar ca autorul acesteia să fi acţionat în mod liber şi să
îşi fi putut percepe actele şi consecinţele lor. Spre deosebire de
reglementările penale, în prezenta ordonanţă nu există nicio definiţie a
vinovăţiei sau a formelor acesteia, fiind reglementate doar cauzele
care exclud vinovăţia: eroarea, constrângerea, cazul fortuit etc. Lipsa
unei astfel de definiţii este cel puţin regretabilă, singura soluţie care se
poate imagina fiind recurgerea la definiţia vinovăţiei şi a formelor sale
din dreptul penal. Este evident că se poate apela şi la soluţia definirii în
mod autonom, pe cale doctrinară sau judiciară, a formelor vinovăţiei,
însă, în contextul apropierii materiei contravenţionale de cea penală,
(1) FI. Streteanu, op. cit., p. 296.

(2) Noţiunea de vinovăţie este disputată în dreptul penal. Nu vom relua aici
discuţia în cauză, mulţumindu-ne să ne raportăm la înţelesul general acceptat
care se dă acestei noţiuni.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/u2j IKmOv 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/har5xdU e
credem că o astfel de soluţie ar implica o lipsă nedorită de consec-

venţă(1). Vom reveni însă la acest aspect, (a momentul analizării tipi-
cităţii contravenţiei.
8. Legalitatea. Legalitatea implică trăsătura contravenţiei de a fi pre

văzută de lege. Prin lege, în acest context, se înţeleg legile propriu-zise,
ordonanţele de Guvern, hotărârile Guvernului, ale consiliilor locale
ale comunelor, oraşelor, municipiilor, ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Muni
cipiului Bucureşti(2). De asemenea, prin lege se vor înţelege şi decretele
emise şi intrate în vigoare anterior Constituţiei din 1991(3). în ultima
perioadă, jurisprudenţa a achiesat la ideea după care principiul legali
tăţii funcţionează şi în materie contravenţională în termeni identici cu
principiul legalităţii pedepsei şi incriminării penale. în consecinţă,
nicio persoană nu poate să răspundă contravenţional în lipsa unei
norme care să stabilească împrejurarea că fapta comisă este contra-
venţie(4) şi nicio persoană nu poate fi sancţionată cu o sancţiune
contravenţională pe care legea nu o prevede(5).
Rezultă din acest principiu că, în primul rând, contravenţia trebuie
să fie stabilită printr-o normă juridică dintre cele enumerate expres şi
limitativ în cuprinsul art. 1 din ordonanţă. în consecinţă, o dispoziţie a
Primarului general al Bucureştiului prin care s-a stabilit o contravenţie
este nulă, întrucât nu respectă cerinţa legalităţii impusă prin art. 1 din
(,) Aceasta, cu toate că definiţia formelor de vinovăţie existente în Codul penal

suferă puternic în planul adaptării la realitatea concretă.
(2) Se observă în acest context că, odată cu menţionarea expresă a surselor drep
tului contravenţional, legiuitorul a adoptat imperativul lex scripta, condiţie
absolut necesară a aplicării principiului legalităţii (a se vedea, în acest context,
Fr. Desportes, F. Le Gunehec, Le nouveau droit penal, Ed. Economica, Paris,
1994, p. 114).
(3) Ov. Podaru, Comentariu la Ordonanţa nr. 2/2001 privind stabilirea şi sancţio
narea contravenţiilor, în P.R. nr. 3/2002, nr. 280.
(4) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2229/R/2009, în
N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 153-155.
(s) Jud. Balş, sent. civ. nr. 55/2003, în M.A. Hotca, op. cit., p. 71.
blbliotecahamangiu.ro 3.02.2016 09:57:04
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/har5xdUe 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/2shEdJkn
ordonanţă(1). Dincolo de interzicerea aplicării retroactive a legii, lega

litatea înseamnă ceva mai mult decât atât, accepţiunea sa fiind
construită în jurul a două noţiuni: accesibilitate şi previzibilitate.
Accesibilitatea presupune posibilitatea reală a celui interesat de a
cunoaşte legea, în timp ce previzibilitatea implică obligaţia statelor de
a-şi construi sistemele sancţionatorii astfel încât orice persoană să
poată prevedea consecinţele oricărei acţiuni sau inacţiuni ale sale, să
poată anticipa dacă aceasta este permisă sau interzisă de către legea
penală şi să poată anticipa sancţiunea pe care o riscă în cazul în care
acţiunea ori inacţiunea sa este ilicită. Cele două noţiuni sunt conexe,
decurgând una din cealaltă. Este evident că, atâta timp cât o lege nu
este accesibilă, nefiind cunoscută de persoana interesată, aceasta nici
nu poate prevedea consecinţele încălcării legii, dar şi că, atâta timp cât
o lege nu este previzibilă, persoana în cauză neputând să anticipeze
legalitatea acţiunii sale ori consecinţele violării legii, nu se poate vorbi
de accesibilitate reală la textul legal<2).
Pe scurt, fără a prelungi inutil discuţia, legalitatea impune, în prin
cipal, respectarea următoarelor deziderate:
- norma contravenţională nu poate re tro a c tiv i. Acest aspect al
legalităţii a primit, de altfel, şi o prevedere expresă în art. 12 din ordo
nanţă;
- norma contravenţională trebuie publicată, astfel încât să se poată
asigura accesibilitatea reală a oricărei persoane la textul ei(4). Dacă în
privinţa contravenţiilor incriminate prin lege sau prin acte ale Gu
vernului - ordonanţe sau hotărâri - nu există probleme relative la acest
aspect, astfel de acte fiind publicate în Monitorul Oficial, în practică ar
(,) Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 480/2005, în D. Severin, Răspunderea contraven
ţională. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 13.
(2) j.Fr. Renucci, Droit europeen des droits de l'homme, L.G.D.J., Paris, 2001,
p. 97.
(3) Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 222/1998, în M.A. Hotca, op. cit., p. 72.
(4) C.E.D.O., Hotărârea Kokkinakis c. Greciei din 25 mai 1993, § 52,
www.echr.coe.int; Hotărârea Silver ş.a. c. Regatului Unit din 25 martie 1983,
§ 88, www.echr.coe.int.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/2shEdJkn 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/3AwswR9k
putea să apară dificultăţi în realizarea accesibilităţii cu privire la con

travenţiile incriminate prin acte ale administraţiei publice locale. Cât
timp prin nerealizarea accesibilităţii la textul care sancţionează un
anumit comportament se aduce atingere unor drepturi fundamentale
ale persoanei, aceste autorităţi trebuie să acorde o atenţie specială
acestui aspect. O problemă mult mai serioasă cu privire la această
chestiune o reprezintă accesibilitatea cu privire la conţinutul contra
venţiilor reglementate prin norme-cadru(1). Spre exemplu, constituie
contravenţie reglementată printr-o astfel de dispoziţie cea prevăzută în
art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, care sancţionează exercitarea de
acte de comerţ fără autorizaţie. Dacă accesibilitatea la cuprinsul aces
tei norme este simplu de probat, accesibilitatea la normele care
stabilesc actele de comerţ autorizabile este mult mai dificil de realizat
în condiţiile în care acestea sunt, de multe ori, norme care nu se
publică în Monitorul Oficial(2);
- norma contravenţională trebuie enuntată cu suficientă claritate.
astfel încât orice persoană să fie în măsură să înţeleagă ce acţiuni sau
(,) Normeie-cadru sunt acele norme ce conţin o incriminare-cadru, al cărei pre

cept este formulat generic, el urmând a se concretiza graţie prevederilor unui
sau unor alte acte normative. Pentru mai multe detalii asupra noţiunii, a se
vedea Fl. Streteanu, op. cit., p. 123-129.
l2) Este evident că, în această materie, ceea ce impune principiul legalităţii este
posibilitatea de informare cu privire la conţinutul normelor juridice, şi nu
obligaţia statului de a asigura informarea persoanelor susceptibile de a intra în
conflict cu normele contravenţionale. Cu alte cuvinte, trebuie luat în conside
rare şi comportamentul contravenientului pentru a determina în ce măsură era
pentru acesta previzibil faptul că activitatea sa este ilicită. Spre exemplu,
indiferent de modul de publicare a normelor privind autorizarea vânzării cu
amănuntul a ţigărilor, este evident că pentru o persoană care şi-a instalat o
tarabă în piaţă la care vindea ţigări era previzibil că, în lipsa oricărei auto
rizaţii, fapta sa este ilicită (Jud. Mediaş, sent. civ. nr. 1684/1991, în Dreptul
nr. 3/1992, p. 61). în acelaşi timp, este discutabil dacă pentru o persoană care
a cumpărat miei pentru a-i creşte, iar ulterior a vândut o parte dintre ei, era
accesibilă norma legală, emisă de Ministerul Agriculturii, care îi impunea o
autorizaţie pentru a vinde animalele (Trib. Sălaj, dec. civ. nr. 73/1993, în
Dreptul nr. 7/1993, p. 90).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3AwswR9k 1/1

03.02.2016 bibNotecahamangiu.ro/tipareste/4759/5gkvxWk5
inacţiuni sunt interzise, pentru a-şi putea regla comportamentul0’.

Doctrina penală a propus mai multe soluţii pentru a preîntâmpina exis
tenţa unor dificultăţi sub acest aspect(2).
Tot prin art. 1 sunt arătate organele puterii de stat care au compe
tenţa de a stabili şi sancţiona contravenţii, detalii privind competenţa
acestora fiind oferite în cuprinsul art. 2 din ordonanţă. Orice con
travenţie reglementată printr-un act al altui organ decât cele enumerate
expres - Parlament, Guvern, consiliile locale şi judeţene - nu va putea
fi sancţionată, nerespectând condiţia legalităţii.
Pe lângă izvoarele de drept enumerate expres în cuprinsul ordo
nanţei, credem că, în ciuda afirmaţiei generale în sens contrar, cutuma
poate fi menţionată alături de izvoarele scrise(3). Doctrina penală străi
nă este de mult timp favorabilă acestui punct de vedere(4). în lipsa
recunoaşterii cutumei ca izvor de drept, ar fi inexplicabil de ce nu se
sancţionează o mulţime de comportamente care, altfel, ar fi constituit
contravenţii. Exemplele clasice sunt cele ale unor manifestări publice
zgomotoase cu ocazia unor evenimente speciale - nunţi, victorii
sportive etc. Dacă cutuma nu ar avea un rol exonerator în astfel de
situaţii, ar fi lipsită de raţiune nesancţionarea spectatorilor care la un
meci de fotbal tulbură liniştea publică sau a unor nuntaşi care claxo
nează în zone în care claxonatul este interzis. Practica judiciară pare a
confirma cele afirmate mai sus, chiar dacă motivarea soluţiei de exo-
(,) C.E.D.O., Hotărârea Cantorii c. Franţei din 15 noiembrie 1996, § 32,

www.echr.coe.int; Fr. Desportes, F. Le Gunehec, op. cit., p. 159-1 61.
[2) Fl. Streteanu, op. cit., p. 55-56.
13) Chiar dacă afirmam mai sus că principiul legalităţii impune cu necesitate fap
tul ca normele să fie scrise, nu trebuie pierdut din vedere că legalitatea este un
drept fundamental care aparţine persoanei şi funcţionează pentru a o proteja
pe aceasta de eventuale abuzuri ale statelor. în consecinţă, dacă un izvor de
drept nescris se mărgineşte să exonereze de răspundere, aşa cum vom vedea
că funcţionează cutuma, dreptul fundamental al persoanei nu este atins. De
aceea, având strict un rol exonerator de răspundere, cutuma poate fi admisă ca
izvor de drept fără ca aceasta să însemne o încălcare a principiului legalităţii.
14) Fr. Desportes, F. Le Gunehec, op. cit., p. 143.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5g kvxWk5 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5Aq fwLlW
nerare de răspundere este prea lapidară pentru a se putea determina

raţiunea care a stat în spatele deciziei instanţei*1’.
De aceea, credem că, pe lângă izvoarele scrise ale dreptului con
travenţional, constituie izvor de drept şi cutuma, însă numai cu rol
exonerator de răspundere.
Articolul 2. [Competenţa de a adopta acte normative de stabi

lire si sancţionare a contravenţiilor]
(1) (2) Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot
stabili si sancţiona contravenţii în toate dom eniile de activitate.
(2) Prin hotărâri ale autorităţilor adm inistraţiei publice locale sau
judeţene se stabilesc si se sancţionează
J S /
contravenţii în toate do-
/■ S
m eniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii

prin lege, în măsura în care în dom eniile respective nu sunt stabi
lite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
(3) Consiliile locale ale sectoarelor m unicipiului Bucureşti pot
stabili si sancţiona contravenţii în următoarele dom enii: salu-
/ f s
britate; activitatea din pieţe , curăţenia şi igienizarea acestora;

întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de
jo acă pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul
blocurilor de locuinţe, precum şi a terenurilor virane; întreţi
nerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor;
întreţinerea străzilor /si trotuarelor, a /şcolilor /si altor institutii
f /r
de
educaţie şi cu ltu răîn treţin erea clădirilor, îm prejm uirilor şi a
altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a restu
rilor menajere.
(1)Jud. sect. 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 1049/1995, în AL Ţiclea, op. cit., p. 179.
(2) Alin. (1)-(3) sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. unic pct. 2
din Legea nr. 180/2002.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5AqfWLl W 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/9s8r9qaa
(4) Consiliul General al M unicipiului Bucureşti poate stabili şi

alte dom enii de activitate din competenţa consiliilor locale ale
secto arelo rîn care acestea pot stabili şi sancţiona contravenţii.
(5 )(1>Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale
sectoarelor m unicipiului Bucureşti, prin care s-au stabilit contra
venţii cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt
nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios
administrativ com petentăla cererea oricărei persoane interesate.
& Comentariu
Textul reglementează problema tipurilor de acte normative care
sunt apte să stabilească şi să sancţioneze contravenţii, adică a organe
lor administrative care au o competenţă în acest domeniu. Vom ana
liza în continuare, pe de o parte, aceste autorităţi, trecând în revistă
competenţa fiecăreia în materie contravenţională (A), urmând ca, sub
secvent, să ne oprim asupra sancţiunii care loveşte actele emise cu în
călcarea acestui text legal, precum şi a unor probleme procedurale (B).
A. Autorităţile publice cu competenţă de reglementare contra

venţională
1. Din coroborarea dispoziţiilor celor cinci alineate, putem trage

următoarele concluzii:
Numai autorităţile expres arătate în acest text - toate colegiale -
pot adopta acte normative de stabilire şi reglementare a contraven
ţiilor: Parlamentul, Guvernul, consiliile judeţene, consiliile locale şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile de sector(2>;
(,) Alin. (5) a fost introdus prin art. unic pct. 3 din Legea nr. 180/2002.
(2) Este criticabilă astfel abordarea unor autori (C. Drăghici, C.V. Drăghici,
A. lacob, R. Corcheş, Drept contravenţional, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003,
p. 27) care arată că organele statului care pot emite acte normative în domeniu
sunt Parlamentul, Guvernul, „hotărâri" ale administraţiei publice locale şi
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9s8r9q aa 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/GvE9pVxG
Luându-le pe fiecare în parte, vom concluziona că:

a) Parlamentul are o competenţă generală în stabilirea contraven
ţiilor, putând, prin lege, să reglementeze orice domeniu de activitate,
în plus, ori de câte ori o anumită contravenţie este stabilită prin lege,
numai Parlamentul, printr-o altă lege, ori Guvernul, prin ordonanţă
(simplă - în baza delegării legislative - ori de urgenţă - dacă poate
justifica urgenţa) ar putea deroga de la aceasta, stabilind situaţii
speciale în care fapte având trăsăturile celor din legea specială să aibă
sancţiuni speciale. într-o asemenea speţă(1), pe bună dreptate s-a
stabilit că art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 este o normă generală prin
care se sancţionează efectuarea de acte şi fapte de comerţ fără înde
plinirea condiţiilor legale şi care este incidenţă ori de câte ori legiui
torul a impus comercianţilor obligaţia de îndeplinire a unor condiţii
legale pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, fără a stabili şi
sancţiunea ce decurge din nerespectarea acestei obligaţii. Când însă
prin norma specială legiuitorul stabileşte şi sancţiunea ce intervine în
situaţia neîndeplinirii unei anumite condiţii legale, în baza principiului
specialia generalibus derogant, singura sancţiune aplicabilă va fi cea
din norma specială; prin urmare, efectuarea de transporturi rutiere fără
licenţă de execuţie se sancţionează potrivit O.G. nr. 44/1997, ca nor
mă specială, nu potrivit Legii nr. 12/1990.
b) La fel, şi Guvernul are competenţă generală în stabilirea şi sanc
ţionarea contravenţiilor, însă, atunci când reglementează prin ordo
nanţă (simplă sau de urgenţă), el poate stabili orice fel de contravenţii,
abrogând sau modificând eventualele texte de lege preexistente; în
schimb, prin hotărâre, el nu poate reglementa decât contravenţiile care
nu au fost stabilite anterior prin lege, în caz contrar, hotărârea în cauză
va fi ilegală, putând fi înlăturată din soluţia dată de instanţă unei plân-
consiIiiIe sectoarelor Municipiului Bucureşti. In primul rând, se observă lipsa

crasă de rigoare logică; în al doilea, consiliile locale nu sunt organe ale sta
tului, ci organe locale; în al treilea rând, consiliile de sector fac şi ele parte tot
din administraţia publică locală, deci nu se justifică evidenţierea lor separată.
(1) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 399 din 17 februarie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 1-3.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/GvE9pVxG 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Q60H rXg V
geri contravenţionale unde s-ar invoca această ilegalitate pe cale de

excepţie(1). Mai exact, un proces-verbal de sancţionare emis în baza
unei hotărâri de Guvern care a modificat o lege va fi nul, întrucât,
hotărârea de Guvern fiind ea însăşi ilegală, contravenţia nu există şi,
în consecinţă, ridicându-se excepţia de nelegalitate a hotărârii{2>,
(,) Astfel, în speţa indicată la nota de subsol precedentă, dacă contravenţia spe
cială ar fi fost reglementată prin hotărâre de Guvern, iar nu prin ordonanţă, ea
ar fi fost ilegală şi o ipotetică excepţie de nelegalitate ori acţiune directă în
contencios administrativ împotriva actului de reglementare contravenţională ar
fi trebuit să fie admisă.
(2) Cu privire aspectele teoretice legate de excepţia de nelegalitate, a se vedea
T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959,
p. 260 şi urm.; R.N. Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2009, p. 509-515; A iorgovan, Tratat de drept administrativ, voi. II, ed. a 4-a,
Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 677-684. Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004
a contenciosului administrativ (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004), aşa
cum a fost ea modificată prin Legea nr. 202/2010, s-a dat o nouă reglementare
excepţiei de nelegalitate, astfel: „ Excepţia de nelegalitate: (1) Legalitatea unui
act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii
acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie,
din oficiu sau la cererea părţii interesate. In acest caz, instanţa, constatând ca
de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin
încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi sus
pendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu
este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de
sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în
ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este
instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci
când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale. (2) Instanţa de
contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă
publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. în cazul în care excepţia de nele-
galitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare
a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare
la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. (3)
Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se
declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu
precădere. (4) în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat
nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona
cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată". Pentru
bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 09:58:*
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Q60H rXg V 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/8b9SR5pg
aceasta din urmă va fi înlăturată din soluţia dată plângerii dacă instan
ţa de contencios administrativ sesizată va admite excepţia;
c) Consiliile judeţene şi cele locale, precum şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti au o competenţă cvasigenerală(1) în domeniul
reglementării contravenţiilor. Astfel, aşa cum am arătat şi cu altă
ocazîe(2), o dublă limită se impune acestor autorităţi colegiale: pe de o
parte, ele nu pot reglementa contravenţii decât în domeniile în care,
prin lege, au stabilite atribuţii, iar, pe de altă parte, este necesar ca în
aceste domenii să nu fie stabilite contravenţii (orice contravenţii) prin
lege sau hotărâre de Guvern. Cu alte cuvinte, consiliile nu pot adăuga,
într-un anumit domeniu, unele contravenţii altora, deja stabilite de
către autorităţile publice centrale: Parlamentul sau Guvernul. Totuşi,
prima limită este numai aparentă: întrucât consiliile au, la rândul lor,
competenţă generală, restrângerea este infimă: potrivit formulării de la
36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale(3>,
consiliul local are iniţiativă şî hotărăşte în toate problemele de interes
local, dacă acestea nu sunt date prin lege în competenţa exclusivă a
altui organ administrativ local(4);
d) în fine, consiliile de sectoare au o competenţă specializată în
reglementarea contravenţiilor, şi anume domeniile expres arătate la
un comentariu al acestui text legal, a se vedea A. Iorgovan, Noua lege a con

tenciosului administrativ. Comentarii şi explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2004,
p. 297-302; D.C. Dragoş, Legea contenciosului administrativ. Comentarii şi
explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 154 şi urm.
(,) Pentru conceptul de competenţă cvasigenerală - un melanj sui generis între
competenţa generală şi cea specializată a se vedea Ov. Podaru, Drept
administrativ. Voi. I. Actul administrativ (I). Repere pentru o teorie altfel,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, nr. 68.
(2) A se vedea Ov. Podaru, Comentariu la Ordonanţa nr. 2/2001 privind stabilirea
şi sancţionarea contravenţiilor, în P.R. nr. 1/2002, nr. 281.
l3) Republicată în M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007.
(4) Pentru comentariul acestui text de lege, a se vedea Ov. Podaru, Legea
nr. 215/2001 a administraţiei publice locale comentată, Ed. Sfera Juridică,
Cluj-Napoca, 2004, p. 84.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/8b9SR5pg 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/OPi4I HaD
alin. (3), la care se adaugă cele delegate(1) prin hotărâre de către Consi
liul General al Municipiului Bucureşti. Evident, Consiliul General nu
poate stabili alte domenii decât cele ce ţin de competenţa sa proprie,
căci autorităţile administrative nu pot delega atribuţii care nu le
aparţin.
2. Subscriem la opinia critică exprimată în doctrină12’ în sensul că

atribuirea competenţei de reglementare în materie contravenţională
atâtor organe administrative poate conduce la o contravenţionalizare
excesivă, putând priva, astfel, aceste norme de cele două caracteristici
ale sale, accesibilitatea şi previzibilîtatea. Desigur însă că această idee
este corectă numai în ipoteza în care organele administraţiei publice
locale reglementează contravenţii oarecum inedite, „exotice", nu şi
atunci când ele nu fac altceva decât să reglementeze, la nivel local,
contravenţii banale, pe care oricine le poate intui (de exemplu, unele
legate de păstrarea curăţeniei în pieţe sau pe străzi). în primul caz însă,
instanţa care ar judeca o ipotetică plângere contravenţională ar putea
exonera de răspundere contravenientul (sau, în cel mai rău caz pentru
acesta, i-ar putea aplica sancţiunea avertismentului), pe motivul lipsei
vinovăţiei (ori a vinovăţiei minime).
B. Sancţiunea aplicabilă în cazul încălcării competenţei de regle

mentare contravenţională. Aspecte de procedură cu privire la invo
carea nulitătii
r
3. Fără îndoială că, în cazul încălcării competenţei, sancţiunea care

loveşte actul normativ adoptat în atare condiţii este nulitatea („abso-
(,) Este vorba, în esenţă, despre hotărâri de delegare de atribuţii. Pentru explicaţii
cu privire la această noţiune, a se vedea Ov. Podaru, Actul administrativ.
Repere..., nr. 61.
(2) M. Ursuţa, Procedura contravenţională, ed. a 3-a, Ed. Universul Juridic, Bucu
reşti, 2010, p. 86-87.
26 Ovidiu Podaru / Radu Chirită
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/OPi4IHaD 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/5Af2IaFY
iută"(1)). Interesant este însă mecanismul după care aceasta ajunge să

funcţioneze. Astfel, dacă ţinem cont deopotrivă de dispoziţiile alin. (5)
şi de cele ale art. 1, art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 a conten
ciosului administrativ (care, în calitate de reglementare generală,
completează textul special), vom deduce următoarele:
Reclamant poate fi „orice persoană interesată". Evident, asta nu
transformă acest contencios dintr-unul subiectiv într-unul obiectiv{2),
căci cel care se adresează instanţei trebuie să justifice un considerent
de ordin subiectiv, un interes personal legitim. Desigur, aceste per
soane interesate, dată fiind materia de care vorbim - cea contraven
ţională - sunt de regulă contravenienţii, cei care au fost sancţionaţi
(1) Pentru un studiu asupra teoriei nulităţilor actelor administrative, a se vedea

Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 252-280. în esenţă, noi am ară
tat că în dreptul administrativ o distincţie a nulităţilor similară celei existente în
dreptul civil (absolută şi relativă) este artificială şi inutilă. Artificială, pentru că
a fost importată din dreptul civil fără a ţine seama de caracteristicile specifice
actelor administrative; inutilă, pentru că, raportat la prevederile legii conten
ciosului administrativ, toate nulităţile au acelaşi regim juridic (pot fi invocate
de orice persoană care justifică un drept ori interes legitim lezat; trebuie
invocate în faţa instanţei de contencios administrativ în termenul legal de 6
luni care poate fi prelungit până la un an de la comunicarea actului, nu pot fi
confirmate, cel puţin în accepţiunea civilistă a termenului). Aşadar, nulitatea
de drept administrativ - una singură - se apropie de cea absolută (din dreptul
civil), fără însă a se identifica cu ea, căci caracterul imprescriptibil nu îi este
propriu.
(2)în opinia noastră, prin contencios obiectiv se înţelege acel tip de contencios în
care reclamantul nu justifică niciun interes personal, subiectiv în promovarea
acţiunii, fiind doar un apărător obiectiv al stării de legalitate; în sistemul nostru
de drept, doar acţiunile promovate de prefect în temeiul art. 123 alin. (5) din
Constituţie, de Avocatul Poporului, Ministerul Public ori autoritatea publică
emitentă a unui act administrativ ilegal [acţiuni introduse în temeiul art. 1
alin. (3), (4) şi (6) din Legea nr. 554/2004] au acest caracter. Toate celelalte
acţiuni, promovate de particulari, nu pot fi încadrate decât în categoria
contenciosului subiectiv, de vreme ce acţiunea va fi respinsă în cazul în care
reclamantul nu justifică nici măcar un interes legitim ce a fost încălcat prin
actul atacat. în acelaşi sens, a se vedea Ov. Podaru, Legea nr. 215/2001...,
p. 108. Pentru o opinie diferită a se vedea D.C. Dragoş, Procedura conten
ciosului administrativ, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2003, p. 391.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5Af2IaFY 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/BaEpLTea
printr-un proces-verbal întocmit în baza unei hotărâri considerate ile

gală. Totuşi, nu este de neglijat nici ipoteza în care reclamanţi ar fi con
travenienţii virtuali (eventuali), adică persoanele (mai ales juridice) -
subiecţi pasivi - (destinatari) ai actelor de reglementare contravenţio
nală cărora legea le recunoaşte dreptul de a se adresa instanţei de con
tencios administrativ mai înainte de a fi sancţionaţi contravenţional^.
Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea va fi, în temeiul art. 2
C. proc. civ. coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contencio
sului administrativ, tribunalul în raza teritorială a căruia îşi află domi
ciliul sau sediul reclamantul ori autoritatea pârâtă (la alegerea recla
mantului), întrucât autoritatea pârâtă este una locală sau judeţeană.
Prin urmare, în mod corect s-a decis într-o speţă că nu poate fi primită
susţinerea în sensul că o hotărâre a consiliului local în baza căreia a
fost sancţionat contravenţional petentul este abuzivă, deoarece ar lărgi
cadrul de aplicare a legii. Astfel, această critică depăşeşte cadrul pro
cesual, actul normativ putând fi contestat numai pe calea conten
ciosului administrativ la instanţa competentă, şi nu în cadrul plângerii
contravenţionale*2’. Sau, cu alte cuvinte, aşa cum s-a stabilit şi în prac
tica judiciară(3), chiar dacă un anumit act normativ de stabilire şi sanc
ţionare contravenţională ar fi ilegal în sine, în lipsa unei hotărâri jude
cătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ compe
tentă de anulare (or, am adăuga noi, de constatare a nelegalităţii pe
calea excepţiei) a acestuia, el îşi produce efectele juridice astfel încât
procesul-verbal de contravenţie trebuie menţinut, instanţa care judecă
plângerea neputând, ea însăşi, să aprecieze nelegalitatea actului nor
mativ de reglementare contravenţională.
(,) Ar fi aplicabil, astfel, art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 a conten
ciosului administrativ care defineşte interesul legitim privat ca fiind un drept
subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
C3>Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1651 din 14 mai 2009,
în N. Cristuş, Circulaţia rutieră. Contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile
publice. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 76-77.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/BaEpLTea 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/BciXh89A
întrucât textul special nu derogă de la reglementarea generală, pro

cedura administrativă prealabilă va trebui îndeplinită, astfel cum este
ea prevăzută la art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului admi
nistrativ. Astfel, mai înainte de a se adresa instanţei, reclamantul
trebuie să sesizeze autoritatea emitentă a hotărârii cu recurs graţios ori
autoritatea ierarhic superioară cu recurs ierarhic, solicîtându-le să
revoce actul considerat ilegal<1). Şi atunci, date fiind termenele prevă
zute atât de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cât şi de art. 31 din O.G.
nr. 2/2001, cum ar trebui să arate comportamentul procedural adoptat
de contravenient? în ceea ce ne priveşte, credem că, după comunicarea
procesului-verbal, pe de o parte, începe să curgă termenul de 15 zile
pentru depunerea plângerii la organul emitent al procesului-verbal; pe
de altă parte, reclamantul ar trebui să devină conştient că şi actul nor
mativ de reglementare şi sancţionare contravenţională trebuie atacat în
instanţă şi, în consecinţă, în cel mai scurt timp, dar fără a fi constrâns
de vreun termen legal(2), ar trebui să depună recursul graţios la consi
liul care a adoptat hotărârea pe care se întemeiază acest proces-verbal
ori, dacă este cazul, pentru depunerea recursului ierarhic. Aşadar, este
de dorit ca contravenientul să introducă recursul graţios cât mai
repede, iar plângerea contravenţională cât mai spre sfârşitul termenului
de 15 zile, mai ales că această cale de atac este, potrivit dispoziţiilor
art. 32 alin. (3) din ordonanţă, suspensivă de executare. De la primirea
recursului graţios, consiliul are la dispoziţie 30 de zile pentru a se
pronunţa asupra acestuia. O poate face în şedinţă ordinară sau
extraordinară. Un răspuns negativ ori lipsa unui răspuns în 30 de zile -
tăcerea administraţiei - deschide calea acţiunii în contencios admi-
(,) Recursul ierarhic nu poate fi pus în discuţie cu privire la actele consiliilor

locale ori ale celor judeţene, deoarece acestea, fiind organe descentralizate,
nu au organ ierarhic superior. Problema este spinoasă însă în cazul consiliilor
de sectoare, căci Legea nr. 215/2001 nu arată în mod expres că acestea s-ar
putea bucura de autonomie locală; deci se poate susţine şi ideea că ele ar fi
subordonate Consiliului General al Municipiului Bucureşti (pentru detalii, a se
vedea Ov. Podaru, Legea nr. 21 5/2001..., p. 207).
(2) Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
actele administrative normative pot fi atacate în contencios oricând.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/BciXh89A 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/5WkPltw9
nistrativ. Şi această acţiune este bine să fie introdusă cât mai repede cu
putinţă. Iar, în condiţiile în care pe rolul a două instanţe diferite -
tribunalul, respectiv, judecătoria - sunt două acţiuni, soluţionarea
plângerii contravenţionale depinzând în mod evident de soluţia dată
acţiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1
C. proc. civ., judecătoria va suspenda soluţionarea plângerii până la
judecarea acţiunii în contencios administrativ.
4. Apoi, mai trebuie remarcat că alin. (5) este un text special care
prevede expres posibilitatea atacării cu acţiune directă a actelor
administrative normative. Textul este în perfectă consonanţă cu norma
generală - dispoziţia de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,
potrivit căreia actele administrative normative pot fi atacate cu acţiune
directă în contencios administrativ -, punându-se astfel capăt unei
dispute mai vechi a doctrinei noastre în acest sens. Totuşi, chiar dacă
există atât acest text general, cât şi textul special, particularii interesaţi
nici nu sunt nevoiţi să recurgă la calea acţiunii directe, de vreme ce,
pe lângă aceasta, ei mai au la îndemână şi excepţia de nelegalitate a
actului normativ de reglementare şi sancţionare contravenţională, iar
acest mijloc procedural are doar avantaje în raport cu acţiunea directă
în contencios administrativ: poate fi invocată direct în faţa judecătoriei
(cea care judecă plângerea contravenţională); reprezintă o economie
de timp (căci aceasta se judecă, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004,
după o procedură de extremă urgenţă); suspendarea plângerii este
obligatorie pentru judecătorie, iar nu facultativă0*; efectele, pentru
reclamant, sunt aceleaşi, atât în cazul admiterii acţiunii directe, cât şi
(,) Desigur, susţinerea este valabilă doar în ipoteza în care soluţia dată plângerii
contravenţionale depinde de soluţia ce urmează a fi dată excepţiei: or, această
conexiune poate fi apreciată, ea însăşi, de către instanţa de fond. Totuşi, în
ipoteza unei aprecieri eronate, partea interesată îşi poate motiva recursul pe
acest aspect. In schimb, în ipoteza acţiunii directe, din formularea art. 244
alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se poate desprinde ideea că, inclusiv în situaţia în
care soluţia dată plângerii contravenţionale poate depinde de cea pronunţată
în acţiunea directă, judecătoria are libertatea de a suspenda sau nu litigiul
contravenţional.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5WkPl tw9 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/VlChrdDW
în acela al admiterii excepţiei de nelegalitate: făcându-se abstracţie de

hotărârea de reglementare a contravenţiei respective, procesul-verbal
va fi anulat ca fiind lipsit de cauză (fapta săvârşită nu constituie
contravenţie). Formula soluţionării plângerii, în acest ultim caz, va fi
următoarea: reclamantul solicită instanţei anularea procesului-verbal,
autoritatea emitentă a acestuia se apără invocând dispoziţiile hotărârii
de consiliu (local, judeţean ori de sector) sau de Guvern pe care se
întemeiază procesul-verbal; reclamantul ridică excepţia de nelegalitate
a acesteia - în sensul că autoritatea emitentă nu avea competenţa să
adopte o asemenea hotărâre, încălcându-se dispoziţiile art. 2 din ordo
nanţă; instanţa, dacă consideră că există un dubiu asupra legalităţii
acestei hotărâri, suspendă cauza şi sesizează prin încheiere instanţa de
contencios administrativ competentă. Astfel, raportat la dispoziţiile
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
ori de câte orî într-un litigiu contravenţional este ridicată excepţia de
nelegalitate a actului normativ de reglementare şi sancţionare contra
venţională, instanţa este datoare să pună în vedere reclamantului (mai
exact autorului excepţiei de nelegalitate) să aleagă instanţa de conten
cios administrativ competentă teritorial să soluţioneze excepţia, dintre
cele două deopotrivă competente: cea de la domiciliul său ori cea de
la sediul autorităţii emitente a actului faţă de care se ridică excepţia{1).
Iar, în măsura în care instanţa de contencios administrativ admite
excepţia, instanţa sesizată cu plângere contravenţională, înlăturând din
soluţia acesteia hotărârea ilegală, va anula procesul-verbal atacat,
exonerându-l pe reclamant de orice răspundere contravenţională.
5. Dacă la data întocmirii procesului-verbal actul de reglementare

contravenţională era suspendat prin hotărâre judecătorească în teme
iul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
actul de sancţionare este nelegal şi trebuie anulat. Astfel, potrivit unei
decizii de speţă, Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucu-
(1) Desigur, este posibil ca reclamantul şi autoritatea pârâtă să aibă domiciliul/se

diul în raza teritorială a aceleiaşi instanţe de contencios administrativ, caz în
care, evident, această problemă nu se mai pune.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/VlChrdDW 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/M ZGq q 0Kt
reşti nr. 106/2004 privind interdicţia de acces în Municipiul Bucureşti

în baza căreia a fost aplicată sancţiunea era suspendată la data întoc
mirii procesului-verbal atacat, conform încheierii din data de 30 iulie
2004, pronunţată în dosarul nr. 6369/CA/2004. Nu are nicio relevanţă
faptul că cererea de suspendare a fost formulată de o altă societate
comercială, întrucât, dată fiind natura actului suspendat, care este un
act administrativ cu caracter normativ, suspendarea trebuie să aibă
efecte generale. Suspendarea actului atacat nu poate fi una discri
minatorie, fiind de neconceput ca pentru unele societăţi comerciale
interdicţia de acces în Bucureşti să fie suspendată, iar pentru alte
societăţi nu(1). în plus, mai trebuie arătat că nu are nicio relevanţă sub
aspectul legalităţii procesului-verbal faptul că, ulterior, acţiunea în
contencios administrativ de anulare a actului de reglementare contra
venţională a fost respinsă pe fond (acesta fiind apreciat ca legal) şi nici
faptul că recursul formulat împotriva încheierii de suspendare a actului
de sancţionare a fost admis cu consecinţa respingerii (în cele din urmă)
a cererii de suspendare a actului de sancţionare. Astfel, caracterul exe
cutoriu al încheierii de suspendare, prevăzut de art. 14 alin. (4) din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ instituie practic
interdicţia de aplicare (pentru agentul constatator) a actului de sancţio
nare, până la momentul admiterii recursului împotriva acesteia ori
până la soluţionarea pe fond (sau, după caz, în recurs) a acţiunii în
contencios administrativ.
6. Dacă interpretăm restrictiv dispoziţiile alin. (5), vom constata că

numai actele autorităţilor administraţiei publice locale pot fi atacate,
cu acţiune directă, în faţa instanţelor de contencios administrativ. Or,
aşa cum am arătat şi mai sus, şi hotărârile de Guvern ar putea fi
ilegale, deci pare ilogic să nu recunoaştem exerciţiul acţiunii în con
tencios administrativ şi împotriva acestora. în ceea ce ne priveşte,
credem că, pe lângă excepţia de nelegalitate, evident utilizabilă şi în
(1) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 2658 din 17 noiembrie 2005, în D. Severin,
op.cit., p. 9-10.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/MZGqq0Kt 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/k8rfX3U w
această situaţie, ele pot fi atacate cu acţiune directă în faţa instanţelor

de contencios pe temeiul reglementării cu caracter general: art. 1 coro
borat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ. Oricum însă, de vreme ce există şi excepţia de nelega
litate, mai accesibilă şi mai rapidă, recurgerea la acţiunea directă ni se
pare inutilă.
7. Prin acte normative cu forţă inferioară legii se pot stabili doar

faptele care constituie contravenţii şi sancţiunea aplicabilă acestora,
nu şi procedura de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunii
contravenţionale. Astfel, cu privire la acest aspect, ordonanţa nu per
mite administraţiei să deroge de la procedura instituită prin normele de
la art. 15 şi urm. în consecinţă, pe bună dreptate în practica judiciară a
fost anulată o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti
prin care s-a stabilit o nouă sancţiune (achitarea unui bilet cu supra
taxă), dar fără a se încheia proces-verbal(1).
8. în fine, toate observaţiile de mai sus cu privire la legalitatea acte

lor de reglementare şi sancţionare contravenţională sunt aplicabile
numai situaţiei în care un act administrativ normativ cu forţă juridică
inferioară este adoptat în contextul în care un altul, cu forţă superioară,
este deja în vigoare. în schimb, în situaţia în care mai întâi este adoptat
actul cu forţă inferioară (prin ipoteză, legal la data emiterii sale) şi abia
ulterior aceleaşi contravenţii sunt reglementate de un act normativ cu
forţă juridică superioară, vom fi în prezenţa abrogării primului act, iar
nu a anulării lui, după procedura descrisă mai sus. Astfel, în mod
temeinic jurisprudenţa a decis că, de vreme ce la data săvârşirii faptei
legea-cadru în domeniul gospodăririi comunale, deci şi al salubrizării,
era Legea nr. 326/2001 [care, în alin. (3) al art. 2, prevede expres că
domeniile menţionate la alineatele (1) şi (2) vor fi detaliate prin legi
(1) C.A. Bucureşti, s. a VIIl-a cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1166 din 2 octombrie
2006, în Curtea de Apel Bucureşti. Culegere de practică judiciară în materie
de contencios administrativ şi fiscal 2006, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008, p. 575-580. ' *
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/k8rfX3U w 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/0UvkopmH
speciale sau hotărâri ale Guvernului, după caz], iar în aplicarea aces
tor dispoziţii legale a fost adoptată O.G. nr. 87/2001 privind serviciile
publice de salubrizare (care a stabilit cadrul legal privind prestatorii de
servicii de salubrizare, precum şi raporturile dintre aceştia şi autori
tăţile administraţiei publice locale, inclusiv sub aspectul procedurii de
autorizare şi contravenţiile în acest domeniu), este evident că, înce
pând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 326/2001, domeniul activi
tăţii de salubrizare este rezervat, în exclusivitate, reglementării prin
lege specială sau hotărâre de Guvern, ieşind din sfera de incidenţă a
hotărârilor consiliului local. Astfel, Hotărârea Consiliului General al
Municipiului Bucureşti nr. 25/1994 şi-a încetat, la aceeaşi dată, apli
cabilitatea, singurul act normativ aplicabil în acest domeniu rămânând
O.G. nr. 87/2001, cu modificările ulterioare11*. Importanţa practică a
distincţiei este semnificativă, căci în această din urmă situaţie instanţa
învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale poate ea însăşi să
constate că actul de sancţionare contravenţională a ieşit din vigoare
prin abrogare, nefiind deci necesară sesizarea instanţei de contencios
administrativ.
Articolul 3. [Elementele constitutive ale contravenţiei]

(1) Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cu
prinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiu
nea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în
cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili limita minimă si maxi-
s /
mă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite

valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor
pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.
(2) Persoana ju rid ică răspunde contravenţional în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi
se sa n ction ează con tra ven tii.
/ /
(1) Trib. Bucureşti, s. a VI11-a, dec. civ. nr. 1787 din 21 iulie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 4-9.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/0UvkopmH 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/c4KZGvhX
Comentariu
A. Elementele contravenţiei
/
1. Primul alineat al art. 3 pare, la prima vedere, inutil, fiind evident

că prin actele normative care stabilesc contravenţii trebuie determinat
conţinutul acestora, dar şi sancţiunile aplicabile. în realitate, acest text
nu face altceva decât să sublinieze importanţa legalităţii contravenţiei,
aşa cum am arătat mai sus în contextul analizei art. 1, şi să stipuleze
expres obligaţia subînţeleasă a legiuitorului de a defini contravenţiile şi
de a le stabili câte o sancţiune.
Elementele unei contravenţii nu pot diferi de cele ale unei infrac
ţiuni,
t ' în condiţiile
t în care,f asa
f cum arătam mai sus,r între cele două
tipuri de fapte distincţia nu este una a naturii juridice. De aceea, se
poate afirma, fără dubii, că şi contravenţia cunoaşte aceleaşi elemente
ca şi infracţiunea: obiect, subiect, latura subiectivă şi latura obiectivă,
întrucât aceste elemente fac obiectul unor ample dezvoltări în doctrina
şi jurisprudenţa penală(1), nu credem că este locul aici pentru a reveni
pe larg asupra fiecăruia dintre ele, cu atât mai mult cu cât niciunul nu
prezintă particularităţi speciale în materie contravenţională121. Astfel, în
esenţă, vom considera că, asemenea unei infracţiuni, contravenţia are
un obiect juridic, anume valoarea socială protejată, un obiect material,
care reprezintă materializarea obiectului juridic, un subiect activ, con
travenientul, un subiect pasiv, cel care suferă consecinţele contra
venţiei, o latură obiectivă, anume comportamentul ilicit împreună cu
urmarea produsă de acesta, şi o latură subiectivă, care cuprinde
reprezentarea psihică a persoanei cu privire la fapta sa ilicită.
2. După cum precizam, obiectul unei contravenţii îl constituie, din

punct de vedere juridic, valorile sociale care sunt protejate prin norma
(1) M. Basarab, Drept penal. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999,
p. 140 şt urm.; C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2003, p. 96 şi urm.
l2) Jud. Calafat, sent. civ. nr. 121/2003, în M.A. Hotca, op. cit., p. 17.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/c4KZGvhX 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/OBA8q H J5
contravenţională01. Determinarea exactă a obiectului juridic prezintă

importanţă pentru a determina numărul contravenţiilor comise. Spre
exemplu, s-a decis că un conducător auto care transportă mai multe
persoane, fără a fi prevăzute în foaia de parcurs sau în tabelul însoţitor,
săvârşeşte tot atâtea contravenţii câte persoane transportă. în această
situaţie, are loc o pluralitate de încălcări ale legii, fiecare act de încăl
care având o individualitate proprie şi trebuind să fie sancţionată sepa
rat®. Credem că soluţia merită o analiză aparte. Obiectul juridic al
acelei contravenţii îl reprezintă protecţia intereselor persoanei juridice
care deţine automobilul folosit de către şofer pentru a transporta
autostopişti. Din acest punct de vedere, nu are nicio relevanţă numărul
persoanelor transportate concomitent, cât timp există un singur interes
lezat, de aceea, într-o astfel de situaţie, ar fi trebuit reţinută o singură
contravenţie. Soluţia ar fi fost corectă numai în măsura în care cei
protejaţi ar fi fost autostopiştii, caz în care se puteau reţine mai multe
interese lezate.
Din punct de vedere material, obiectul unei contravenţii îl repre
zintă materializarea obiectului juridic. Menţionăm faptul că există
numeroase contravenţii
r
fără obiect material,r întrucât valoarea socială
protejată nu este susceptibilă de materializare. Pentru a rămâne la
exemplul de mai sus, contravenţiile rutiere nu au obiect material,
întrucât legea nu protejează niciun obiect material determinat. Obiec
tul material nu trebuie confundat cu obiectul cu care contravenientul
comite fapta sau cu obiectul rezultat de pe urma faptei. Spre exemplu,
cu privire la contravenţiile reglementate în domeniul evaziunii fiscale,
nu constituie obiect nici actele cu care se maschează anumite chel
tuieli, nici sumele de bani rezultate în urma evaziunii, întrucât legea
nu le protejează nici pe unele, nici pe celelalte.
Din acest punct de vedere, contravenţiile pot fi clasificate în con
travenţii materiale,' care au un obiect material, si contravenţiile for
t ' r r
(1) Spre exemplu, în cazul contravenţiilor rutiere, obiectul juridic este constituit
de siguranţa circulaţiei rutiere.
(2) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 443/1966, în J.N. nr. 8/1966, p. 165 şi dec.
nr. 1285/1966, în R.R.D. nr. 3/1967, p. 160.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/OBA8q H J5 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Bq dc1 HaR
male, care sunt lipsite de obiect material. Distincţia prezintă impor

tanţă sub aspectul momentului comiterii contravenţiei. Dacă cele
materiale se vor considera a fi comise la data la care este lezat obiectul
material, în cazul celor formale, momentul comiterii este cel al
comiterii actului de executare.
3. Din punct de vedere al subiectului contravenţiei, trebuie făcută

o distincţie, preluată din dreptul penal, între subiectul activ şi cel
pasiv.
Subiect activ este persoana fizică sau juridică ce comite actul incri
minat de norma contravenţională. Prin urmare, o altă entitate decât
persoanele fizice sau juridice nu poate răspunde contravenţional. Ni se
pare astfel destul de greu de înţeles o decizie din practica noastră judi
ciară recentă0 prin care s-a stabilit că este valabil un proces-verbal de
sancţionare cu amendă contravenţională a unei asociaţii agricole -
„Toamna bogată" - fără personalitate juridică. Evident, sancţiunea ar fi
trebuit aplicată, eventual, asociaţilor persoane fizice, dacă aceştia s-au
făcut vinovaţi de săvârşirea contravenţiei. Şi mai stupefiantă este o altă so
luţie jurisprudenţială potrivit căreia este temeinic şi legal un proces-verbal
prin care s-a aplicat amendă contravenţională unui consiliu local co-
munal(2). în speţă, contravenient era comuna, care, potrivit art. 21 din
Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, are patrimoniu pro
priu şi capacitate juridică deplină, fiind persoană juridică de drept
public(3). Consiliul local este numai un organ al acesteia, fără perso
nalitate juridică şi patrimoniu propriu. Iar acest aspect este evidenţiat
01Trib. Cluj, dec. civ. nr. 605/R/2005, nepublicată.

(2) Trib. Timiş, dec. civ. nr. 566/R/2004, în C. Dumitrescu, L. Uţă, Practică judi
ciară adnotată, 2004-2005, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 135-137.
Problema capacităţii juridice a contravenientului nici nu a fost adusă în
discuţie, deşi, în opinia noastră, era evidentă.
l3) Desigur, aici şi-ar avea locul discuţia extrem de interesantă din alte sisteme de
drept dacă persoanele juridice de drept public răspund contravenţional (şi
penal). în tăcerea legii, credem că, la noi, distincţia persoană juridică de drept
public - persoană juridică de drept privat nu îşi are locul, aplicându-se bine
cunoscutul adagiu latin ubi iex non distinguit, nex nos distinguere debemus.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Bq dc1 HaR 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/GFg NhRhV
în jurisprudenţă: „ Personalitatea juridică este reglementată de Decretul

nr. 31/1954 ş i î n lumina acestui act normativ, consiliul local nu este
persoană juridică, deoarece nu are patrimoniu propriu. Aceasta nu în
seamnă însă că un colectiv de persoane fizice care răspund în solidar
pentru măsurile luate nu ar putea fi sancţionat contravenţional//(1).
în mod identic, este nejustificată sancţionarea contravenţională a
unei societăţi care administrează un club de fotbal pentru fapte comise
de suporterii acestei echipe, situaţie extrem de frecventă în practica
organelor Jandarmeriei®.
De aceea, contravenient poate fi doar persoana fizică sau juridică
căreia legea îi impune o obligaţie. Spre exemplu, s-a decis că fapta
unei persoane de a fi ajutat pe un membru al familiei sale la ridicarea
unei construcţii nu constituie contravenţie în sensul prevăzut prin
Decretul nr. 545/1958, deoarece această muncă poate fi prestată
indiferent de calificarea pe care o are, în cadrul sprijinului şi ajutorului
material caracteristic relaţiilor de familie(3).
r
Pentru a putea fi subiect activ al unei contravenţii, potrivit art. 11

din ordonanţă, persoana fizică trebuie să îndeplinească două condiţii:
să aibă 14 ani împliniţi şi să aibă discernământ; pentru persoana juridi
că, ordonanţa nu prevede niciun fel de condiţii pentru punibilitatea ei.
Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică ce suferă conse
cinţele dăunătoare ale contravenţiei şi căreia îi aparţine valoarea so
cială protejată prin norma contravenţională. Subiectul pasiv poate fi şi
unul general, anume societatea în ansamblul ei, atunci când valoarea
socială protejată nu aparţine niciunei persoane determinate, ci colec
tivităţii. Spre deosebire de dreptul penal, în dreptul contravenţional, de
ll) Trib. Maramureş, dec. civ. nr. 575/2004, în C. Dumitrescu, L Uţă, op. cit.,
p. 132-135. Evident, cu privire la ultima afirmaţie, instanţa de recurs se referă
la răspunderea contravenţională a persoanelor fizice care alcătuiesc organul
administrativ.
(2) M.A. Hotca, op. cit., p. 24.
(3) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1024/1965, în R.R.D. nr. 1/1966, p. 157. în
acelaşi sens, Trib. Botoşani, dec. civ. nr. 2/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu,
Reglementarea sancţionării contravenţiilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973,
p. 45. ’ ’ 7 ’ ’
bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 10:31:‘
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/GFg NhRhV 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/myD lekco
regulă, subiectul pasiv este unul general, existând relativ puţine contra
venţii ce sancţionează fapte îndreptate împotriva unor persoane fizice
sau juridice determinate0\
4. După cum spuneam mai sus, latura obiectivă constă în acţiunea

sau inacţiunea descrisă în norma de stabilire şi sancţionare a con
travenţiei, în urmarea pe care comportamentul ilicit îl produce, pre
cum şi în raportul de cauzalitate care trebuie să existe între celelalte
două elemente de mai sus. Elementul material al laturii obiective poate
să constea atât într-o acţiune - spre exemplu, conducerea sub influen
ţa băuturilor alcoolice -, cât şi într-o inacţiune - spre exemplu, nepre-
zentarea unei persoane ce găseşte un buletin de identitate în termen de
48 de ore la cel mai apropiat organ de poliţie. Textul legal desem
nează, de fiecare dată, exact fapta care constituie contravenţie. Spre
exemplu, constituie contravenţie fapta de a călători cu un mijloc de
transport fără legitimaţie de transport, iar nu fapta de a călători cu un
mijloc de transport în comun fără a avea în acel moment în posesie o
legitimaţie de călătorie. De aceea, nu constituie contravenţia prevă
zută de Decretul nr. 329/1966 fapta călătorului găsit în tren fără legiti
maţie de călătorie, care ulterior dovedeşte că poseda, la data încheierii
procesului-verbal de contravenţie, o asemenea legitimaţie®.
Astfel, în primul rând, este necesară existenţa unui comportament
ilicit care să aparţină contravenientului. în măsura în care acţiunea
sau inacţiunea sancţionabilă nu îi aparţine, este exclusă răspunderea
sa(3). Spre exemplu, atunci când legea sancţionează contravenţional
ll) R.N. Petrescu, op. cit., p. 511.

(2>Trib. pop. laşi, sent. civ. nr. 6610/1967, în R.R.D. nr. 6/1968, p. 145.
(3) Este adevărat că în materie contravenţională nu este prevăzut expres un prin
cipiu al caracterului personal al răspunderii precum în materie penală, însă
acesta poate fi dedus uşor din scopul aplicării unei sancţiuni contravenţionale.
Cât timp aceasta are un rol punitiv şi preventiv şi în niciun caz reparator, ar fi
lipsită de orice utilitate şi raţiune impunerea unei sancţiuni altei persoane
decât cea responsabilă de comiterea acţiunii sau inacţiunii ilicite. A se vedea,
în acest sens, Jud. Drobeta Turnu-Severin, sent. civ. nr. 3857/1997, în Al. Ţiclea,
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/myDlekco 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/QKGLrM5i
omisiunea unor reprezentanţi ai unei persoane juridice de a furniza

anumite informaţii, este lipsită de fundament juridic aplicarea unei
sancţiuni unui asociat al acelei persoane juridice, dar care nu are cali
tatea de reprezentant al acesteiam. Tot astfel, referitor la contravenţiile
cu privire la ridicarea unei construcţii fără autorizaţiile necesare, cât
timp legea impune obligaţia obţinerii autorizaţiilor celui care are pro
prietatea construcţiei la momentul edificării acesteia, este ilegală apli
carea unei sancţiuni persoanei care a intrat în proprietatea construcţiei
ulterior ridicării'2’ sau persoanei care a dirijat lucrările de construcţie01.
în acest context, trebuie analizată practica organelor constatatoare
a contravenţiilor rutiere ori a celor vamale de a dresa procese-verbale
de contravenţie contra proprietarului maşinii implicate în comiterea fap
tei, atunci când persoana care a condus autovehiculul nu a fost iden
tificată. Spre exemplu, în ipoteza unei parcări ilegale, procesul-verbal
de contravenţie va fi îndreptat contra proprietarului autovehiculului,
indiferent de persoana care a comis actul incriminat, respectiv parca
rea ilegală. Este evident că o astfel de practică este impusă de nece
sităţi de ordin practic, fiind imposibil ca organul constatator al contra
venţiei să identifice de fiecare dată persoana care a parcat ilegal, însă
problema este de a şti, pe de o parte, în ce măsură o astfel de practică
este conformă cu prevederile legale şi, pe de altă parte, care este mo
dalitatea concretă a persoanei sancţionate de a înlătura răspunderea
sa, în măsura în care autorul faptei sancţionabile este un terţ.
Relativ la prima problemă, credem că impunerea unei prezumţii cu
privire la autorul faptei este permisă, în condiţiile în care astfel de pre
zumţii simple sunt utilizate cu o frecvenţă mare în domeniul penal în
care, oricum, exigenţele raportate la caracterul personal al răspunderii
op. cit., p. 36-37; Trib. Mehedinţi, s. corn. şi cont. adm., dec. nr. 69/C/R/1997,
în Al. Ţiclea, op. cit., p. 38.
ll) Jud. Câmpina, sent. civ. nr. 3338/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 21-22; Jud.
Vălenii de Munte, sent. civ. nr. 1762/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 39.
(2) Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 1067/1996, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 25-26.
(3) Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 133/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 25.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/QKGLrM5i 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ApYxB9FL
sunt mai ridicate(1). în acelaşi timp însă, prezumţia trebuie să fie

relativă, întrucât impunerea unei prezumţii absolute ar contraveni atât
caracterului personal al răspunderii, cât şi dreptului la un proces
echitabil şi prezumţiei de nevinovăţie. Astfel, dacă persoanei sancţio
nate nu i permite să probeze faptul că nu ea a comis actul incriminat,
ar însemna ca, de multe ori, să răspundă pentru o faptă pe care a
comis-o altcineva. Or, din simplul fapt al împrumutării sau închirierii
unei maşini, pentru a rămâne la exemplul de mai sus al contravenţiei
parcării neregulamentare, nu se poate deduce o calitate de garant a
proprietarului autovehiculului faţă de faptele comise de cel care
devine detentor al bunului(2). Absurditatea situatiei este si mai evidentă f r
dacă luăm în calcul ipoteza în care maşina ar fi furată, când ar fi cel

puţin bizar ca o persoană să ajungă să răspundă pentru faptele comise
de hoţ cu bunul furat.
Mai mult, dacă prezumţia ar fi absolută, aceasta ar însemna că
judecătorului nu i se permite să stabilească faptele care au stat la baza
încheierii procesului-verbal de contravenţie, ceea ce contravine dispo-
(,) De altfel, aceasta este şi opinia C.E.D.O., care, printr-o serie de decizii cu pri
vire la litigii de natură penală, a precizat că prezumţia de nevinovăţie nu se
opune stabilirii unor prezumţii de responsabilitate, cu condiţia ca prezumţia să
fie relativă şi să aibă o justificare rezonabilă. A se vedea, cu titlu de exemplu,
Hotărârea Curţii din 7 octombrie 1988 în cauza Salabiaku c. Franţei,
www.echr.coe.int, în care C.E.D.O. a sancţionat legislaţia franceză care pre-
zuma responsabilă penal orice persoană care deţinea substanţe stupefiante în
autovehiculul pe care îl conducea. Totuşi, după cum am precizat şi mai sus,
statul francez a fost sancţionat nu pentru că a impus o astfel de prezumţie, ci
pentru că prezumţia era absolută, neputând fi răsturnată prin proba contrarie.
A se vedea şi D. Viriot-Barrial, La preuve en droit douanier et la Convention
europeenne des droits de l'homme (Â propos de trois arrets du 25 fevrier 1993
de la Cour europeenne des droits de l'homme), în Revue des sciences
criminelles et de criminologie, 1994, p. 325.
(2) Practica în materie pare însă a se îndrepta în direcţia opusă, cât timp s-a decis
anularea unui proces-verbal de contravenţie întocmit pentru o parcare ilegală
pe numele şoferului, instanţa motivând prin faptul că sancţiunea trebuia în
dreptată contra proprietarului autoturismului, chiar dacă nu acesta îl conducea
(Trib. Bucureşti, s. a V-a civ. şi cont. adm., dec. nr. 5225/1998, în Al. Ţiclea,
op. cit., p. 290-291).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ApYxB9F L 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/TsI1 E Kow
ziţiilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 parag. 1 din Convenţia euro
peană a drepturilor omului, care garantează dreptul la un proces echi
tabil. Or, atunci când una dintre părţile litigiului - anume statul, repre
zentat de organul constatator - stabileşte faptele, iar nu judecătorul,
lipsa caracterului echitabil al procedurii este mai mult decât evi-
dentă(1). în plus, prezumţia de nevinovăţie care trebuie să guverneze şi
materia contravenţională, cel puţin în opinia C.E.D.O/21 la care ne
raliem şi noi, nu poate să impună prezumţii de responsabilitate abso
lute, în condiţiile în care chiar şi impunerea unor prezumţii relative de
(,) C.E.D.O., Hotărârea O. c. Regatului Unit din 8 iulie 1987, § 63, www.echr.coe.int;
Hotărârea Boden c. Suediei din 27 octombrie 1987, § 35, www.echr.coe.int;
Hotărârea Sporrong şi Lonnroth c. Suediei din 23 septembrie 1982, § 86,
www.echr.coe.int;' Hotărârea de Geouffre de la Pradelle c. Franţei /
din 16
decembrie 1992, § 54, www.echr.coe.int. Şi instanţele române au pronunţat
soluţii pe aceeaşi linie, anulând un proces-verbal de contravenţie pentru
conducere în stare de ebrietate, atunci când unica proba a fost mirosul de
alcool perceput de către agentul de poliţie, întrucât este imposibil ca o parte să
stabilească probele fără a exista vreo posibilitate de control din partea instanţei
(Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 462/1994, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 285).
(2) Amintim faptul că C.E.D.O. a decis includerea contravenţiilor, ca regulă, în
materia penală şi deci prezumţia de nevinovăţie este o garanţie existentă şi în
acest domeniu. Mai mult, potrivit C.E.D.O., prezumţia de nevinovăţie se apli
că, în esenţa ei, şi în materie civilă (a se vedea, mutatis mutandis, C.E.D.O.,
Hotărârea Erkner şi Hofauer c. Austriei din 23 aprilie 1987, § 67,
www.echr.coe.int), astfel încât este evident că ea acoperă şi materia contra
venţiilor. în acelaşi mod par să judece şi o parte dintre instanţele române, cât
timp, de exemplu, s-a dispus anularea unui proces-verbal de contravenţie
pentru o faptă cu privire la circulaţia rutieră, pe motiv că prin procesul-verbal
nu s-a făcut proba existenţei unui indicator rutier, instanţa instituind astfel
sarcina probei în cadrul obligaţiilor agentului constatator, ceea ce constituie
un element fundamental al prezumţiei de nevinovăţie (Trib. Bucureşti, s. civ.,
dec. nr. 104/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 256). în acelaşi sens, s-a decis că
organul constatator are obligaţia să probeze în faţa instanţei depăşirea limitei
legale de viteză (Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 189/1996, în Al. Ţiclea,
op. cit., p. 280) ori faptul că un conducător auto a consumat băuturi alcoolice
(Jud. Caransebeş, sent. civ. nr. 2945/1995, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 282-283;
Jud. Reşiţa, sent. civ. nr. 2451/195, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 283-284).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/TsI1 EKow 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/TdKq 3XQP
responsabilitate se situează undeva la limita admisibilităţii în raport de

exigenţele unui proces echitabil.
în aceste condiţii, credem că cel sancţionat poate obţine în instanţă
anularea procesului-verbal de contravenţie pe acest motiv, urmând ca,
după arătarea persoanei care a comis contravenţia, să se încheie un alt
proces-verbal de contravenţie contra acesteia. în acest context, se
ridică însă alte două probleme. Pe de o parte, este de discutat cine
trebuie să identifice acea persoană. Credem că, atâta timp cât per
soana sancţionată pentru o faptă pe care nu a comis-o nu are calitatea
de agent constatator al unei contravenţii, este suficient să probeze
faptul că nu a comis actul ilicit, fără a putea fi obligată să identifice ea
persoana contravenientului. Pe de altă parte, cât timp, în ipotezele pe
care le discutăm aici, era imposibilă identificarea persoanei responsa
bile, credem că prescripţia răspunderii ar trebui, în mod normal, între
ruptă prin încheierea procesului-verbal anulat. Totuşi, de lege lata, o
astfel de soluţie nu poate fi susţinută11’, de aceea se impune adaptarea
dispoziţiilor prezentei contravenţii sub acest aspect.
în al doilea rând, pe lângă necesitatea ca persoana sancţionată să
comită acţiunea ori inacţiunea incriminată, este evident obligatoriu ca
actul comis de către aceasta să fie cel descris în norma de incrimi
nare. în condiţiile în care faptei concrete comise îi lipseşte unul dintre
elemente descrise în norma legală, este certă lipsa unei contravenţii.
Spre exemplu, atunci când legea sancţionează comiterea unei fapte pe
o durată mai lungă de timp, iar o persoană comite acea faptă doar
într-o singură ipoteză, fapta sa nu poate să îi atragă răspunderea®.
Urmarea unei contravenţii o constituie atingerea pe care o suferă
valoarea socială protejată. Dacă rezultatul prevăzut de norma de incri
minare este o urmare vizibilă în lumea înconjurătoare, atunci contra
venţia este una de rezultat, în timp ce, dacă urmarea este o stare de
pericol pentru anumite valori sociale, contravenţia este una de pericol.
(1) In acest sens, a se vedea Trib. Mehedinţi, s. com. şi cont. adm., dec.
nr. 69/C/R/1997, în Ai. Ţiclea, op. cit., p. 38.
l2) Jud. Vălenii de Munte, sent. civ. nr. 2931/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 20-21.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/TdKq3XQP 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/DoCg 0EYs
Pentru a fi realizat elementul obiectiv al unei contravenţii, este

necesar ca între acţiunea şî inacţiunea ilicită să existe un raport de
cauzalitate, raport care este, de regulă, prezumat în cazul contra
venţiilor de pericol. Deşi este o problemă intens discutată şî disputată,
raportul de cauzalitate nu prezintă specificitate în dreptul contra
venţional, astfel încât ne mărginim să trimitem la dezvoltările care au
avut loc în doctrina penală(1).
5. în raport de latura subiectivă, ar trebuie precizat în primul rând

că există o distincţie semnificativă faţă de reglementările penale.
Astfel, în dreptul contravenţional lipseşte o normă echivalentă art. 19
alin. ultim C. pen.(2), astfel încât se poate considera că, în lipsa unei
precizări exprese sau implicite în norma de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei, aceasta se va considera comisă indiferent dacă e comisă
din culpă sau cu intenţie(3). Precizăm că, pentru a exista răspundere
contravenţională, este totuşi necesară existenţa cel puţin a unei culpe,
nefiind admisibilă instituirea unei răspunderi obiective(4). Cu alte cu
vinte, pentru ca o persoană să poată răspunde contravenţional, cel
puţin ar fi trebuit ca ea să poată prevedea că fapta sa ar putea să
producă un rezultat periculos pentru valorile sociale protejate.
(,) Fl. Streteanu, op. cit., p. 353-364.

(2) Acesta precizează faptul că acţiunea se sancţionează numai dacă este inten
ţionată, în lipsa unei prevederi exprese în sens contrar, în timp ce omisiunea se
sancţionează indiferent de forma de vinovăţie cu care este comisă fapta,
exceptând situaţia în care legea sancţionează expres numai intenţia.
l3) R.N. Petrescu, op. cit., p. 509; A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed. AII,
Bucureşti, 2002, p. 386; Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 840/1998, în
C.P.J. 1992-1998, p. 200; dec. nr. 905/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 218.
(4) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 1552/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 23-25.
Motivarea acestei interdicţii este aproape evidentă. In lipsa unei culpe, apli
carea unei sancţiuni ar rămâne fără raţiune, cât timp nu ar avea niciun sens
pedepsirea unei persoane care nu putea să prevadă că actul său va produce o
urmare cu periculozitate socială, iar despre un eventual caracter preventiv al
sancţiunii nici nu s-ar putea vorbi în acest context.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/DoCg0EYs 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/9xCqsiKd
în acest context, nu credem că se poate afirma că majoritatea

contravenţiilor au un caracter pur material, fără a se mai căuta dacă
autorul acestora a fost animat sau nu de bună-credinţă(1). Acceptarea
acestei idei nu ar însemna altceva decât admiterea ideii de răspundere
obiectivă. Or, cum am afirmat mai sus, natura juridică a unei contra
venţii este identică cu cea a unei infracţiuni. în consecinţă, chiar în
lipsa unei prevederi legale exprese, nu credem că poate exista în drep
tul român o răspundere în lipsa culpei. Argumentul de text este aproa
pe evident, în condiţiile în care art. 11 din ordonanţă exonerează de
răspundere contravenţională persoana care se află într-o mulţime de
ipoteze care înlătură culpa: cazul fortuit, eroarea, lipsa de discer
nământ etc. De aceea, credem că, fără urmă de îndoială, necesitatea
existenţei cel puţin a unei culpe este o condiţie esenţială de existenţă a
contravenţiei, Iar ideea mai sus citată este mai degrabă rodul unei
formulări nefericite, prin care autorii au dorit să sublinieze opţiunea
legiuitorului de a nu crea, de regulă, în domeniul contravenţiilor un
regim juridic diferit al culpei faţă de intenţie.
Tot astfel, trebuie sancţionată la nivel teoretic ideea raportării, care
se face uneori, a vinovăţiei la noţiunea care se utilizează în dreptul
civil, unde există o oarecare confuzie între inexistenţa culpei şi lipsa
raportului de cauzalitate ori lipsa unei acţiuni ilicite a persoanei
sancţionate(2). Spre exemplu, s-a decis anularea unui proces-verbal de
contravenţie pe motivul lipsei de culpă a celui sancţionat, atunci când
acesta a fost sancţionat pentru omisiunea de a obţine o autorizaţie de
construcţie, deşi altcineva îşi luase această obligaţie01. Soluţia este
(,) M. Duţu, G. Duţu, Consideraţii asupra specificului contravenţiilor la regimul

de autorizare a construcţiilor, în Dreptul nr. 10-11/1995, p. 82.
(2>Acesta este un alt motiv pentru care se impune trecerea judecării litigiilor din
materie contravenţională către secţiile penale ale instanţelor, întrucât confuzia
credem că se datorează obişnuinţei instanţelor civile de a raporta noţiuni din
dreptul contravenţional la cele civile, chiar dacă, prin esenţa lor, contravenţiile
aparţin materiei penale.
C3>Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. civ. nr. 1559/C/1997, în Al. Ţiclea, op. cit.,
p. 23. în acelaşi sens, a se vedea şi Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. civ.
nr. 1552/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 23-25.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9xCq si Kd 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/jrIkSba5
evident corectă, însă motivarea suferă la nivel teoretic, întrucât per

soana care a fost sancţionată putea în mod evident să prevadă produ
cerea unei urmări periculoase pentru societate, cât timp a cunoscut
lipsa autorizaţiei respective. Corect ar fi fost ca instanţa să îşi motiveze
soluţia pe lipsa unei acţiuni ilicite din partea celui sancţionat, iar nu pe
lipsa unei culpe.
Revenind însă la latura subiectivă, aceasta lipseşte atunci când nu
există nici măcar culpă din partea persoanei în cauză. După cum s-a
precizat în doctrina penală, îdeea de culpă presupune, între altele,
nerespectarea unor obligaţii de dîligenţă atunci când legea impune
astfel de obligaţii. Pe cale de consecinţă, atunci când o persoană îşi
respectă cu scrupulozitate obligaţiile de dîIigenţă impuse prin lege,
culpa sa este exclusă, ca şi o eventuală răspundere contravenţională a
acesteia. Spre exemplu, o persoană care a efectuat toate inspecţiile
tehnice ale autovehiculului său Impuse prin lege nu poate fî sancţio
nată pentru faptul că a circulat cu defecţiuni la sistemul de direcţie al
acestuia, cât timp nu exista o altă posibilitate să constate acele defec-
ţiuni(,). în mod identic, un conducător auto care trece pe culoarea roşie
a semaforului la indicaţiile unui agent de poliţie nu comite nicio
contravenţie, lipsind vinovăţia acestuia®.
Tot astfel, nu poate fi sancţionată o persoană juridică ce comer
cializează ţigări cu timbre false, cât timp timbrarea se face de către
producător sau importator, iar comerciantul care doar vinde ţigările nu
are posibilitatea de a verifica autenticitatea timbrelor aplicate şi, în
consecinţă, nu i se poate imputa nicio culpă pentru distribuirea unor
pachete de ţigări marcate cu timbre false(3). Atunci când însă se poate
observa la o simplă examinare faptul că timbrele sunt false, s-a consi
derat că există cel puţin o culpă din partea agentului comercial în
(,) Jud. Caransebeş, sent. civ. nr. 2476/1995, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 276.
(2) Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 2493/2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră...,
p. 34. ’ ' '
(3) Trib. Mehedinţi, dec. civ. nr. 268/R/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 681; Trib.
Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 504/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 226-227.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/jrIkSba5 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/UJrD2Eec
vânzarea de ţigări marcate necorespunzător, astfel încât aplicarea unei

sancţiuni contravenţionale este posibilă(1).
în schimb, atunci când legea impune anumite obligaţii de diligenţă,
care nu au fost îndeplinite de către persoana în sarcina căreia au fost
impuse, culpa acesteia în neîndeplinirea obligaţiei conduce la tragerea
ei la răspundere, chiar dacă ulterior rezultatul se produce datorită unui
caz fortuit. Spre exemplu, cât timp legea impunea repatrierea valutei
de către exportatori într-un anumit termen, aceştia aveau obligaţia de a
lua măsuri asigurătorii pentru a se realiza acest fapt, în caz contrar
neputând invoca lipsa culpei pe motiv că societatea parteneră nu şi-a
îndeplinit obligaţiile contractuale de plată la timp(2).
B. Răspunderea contravenţională a persoanei juridice
6. Alineatul (2) al art. 3 impune în materie contravenţională răspun

derea persoanelor juridice. Spre deosebire de dreptul penal, în materie
contravenţională răspunderea persoanelor juridice este o realitate de
multă vreme, opţiunea legiuitorului fiind logică, atâta timp cât o mare
parte dintre contravenţii, precum cele în materie fiscală sau comer
cială, nu pot fi comise, practic vorbind, decât de persoane juridice0*.
Astfel, ca tehnică de reglementare, răspunderea poate fi instituită, în
01 Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 861/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 224;
Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 1033/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 225.
(2) Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 156/1997, în AL Ţiclea, op. cit., p. 829.
(3) S-a susţinut şi ideea în sensul că această prevedere a art. 5 alin. (2) din ordo
nanţă este o noutate deplină, afirmându-se că până la prezenta reglementare
persoanele juridice nu răspundeau contravenţional, ci numai li se putea aplica
o sancţiune contravenţională, fără ca ele să răspundă (/. Poenaru, Noul regim
al contravenţiilor. Ordonanţa nr. 2/2001 (I), în Dreptul nr. 12/2001, p. 6-7).
Faptul că legislaţia anterioară generală, Legea nr. 32/1968, nu consacra răs
punderea directă a persoanelor juridice nu înseamnă că prin legi speciale
aceasta nu a fost instituită în atât de multe situaţii, încât e cel mult bizară
afirmaţia că introducerea răspunderii contravenţionale a persoanei juridice are
un caracter de noutate (a se vedea şi I. Santai, Noul regim al contravenţiilor.
Ordonanţa nr. 2/2001 (II), în Dreptul nr. 12/2001, p. 17).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/U JrD 2Eec 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/P8kLvXLE
normele speciale, fie în mod expres - atunci când se precizează expres

care este sancţiunea pentru persoane juridice - fie implicit - atunci
când, chiar în lipsa unei prevederi exprese, este evident că acea
contravenţie poate fî comisă numai de către o persoană juridică(1).
Prima concluzie care se desprinde din analiza textului legal este
aceea că, în mod regretabil, legiuitorul a preferat să nu ofere o for
mulare generală a condiţiilor şi situaţiilor în care o persoană juridică
răspunde contravenţional, urmând ca acest lucru să fie stabilit prin
fiecare act normativ în parte. Opţiunea ni se pare criticabilă din mai
multe motive. în primul rând, lipsa unor prevederi general aplicabile
poate conduce la o lipsă de consecvenţă, care nu este de dorit. în al
doilea rând, lipsa unor norme generale care să regleze condiţiile în
care o persoană juridică va fî trasă la răspundere contravenţională
implică, dîn păcate, de multe ori, lipsa unor reglementări complete în
diverse acte normative speciale. De aceea, ar fî de dorit o prevedere
generală a situaţiilor şi a condiţiilor în care o persoană juridică poate fi
trasă la răspundere contravenţională.
în aceste condiţii, ţinând cont de natura oarecum asemănătoare a
răspunderii contravenţionale şi a celei penale, considerăm că regulile
de principiu pe baza cărora poate fi stabilită răspunderea contraven
ţională a persoanei juridice sunt unele împrumutate şi adaptate din
dreptul penal. Potrivit art. 191 C. pen., „ Persoanele juridice, cu excep
ţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfă
şoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund
penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate
sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost
săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. Răspun
derea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi
infracţiuni".
Astfel, legea penală română consacră un model de răspundere pena
lă directă, în care persoana juridică răspunde pentru fapta proprie, şi nu
(1) F. Bradin, E. Popescu, Raportul dintre răspunderea managerului şi cea a per

soanei juridice în materie contravenţională, în Dreptul nr. 10/2003, p. 216.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/P8kLvXLE 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/KOqF8x4j
pentru fapta altei persoane. Aşa cum rezultă din textul art. 191 C. pen.,
răspunderea poate fi angajată doar în sarcina unei persoane juridice,
adică a unei entităţi căreia legea civilă îi recunoaşte această perso
nalitate. Pe cale de consecinţă, o entitate căreia nu îi este recunoscută
personalitatea juridică - spre exemplu, o societate civilă sau o aso
ciere în participaţie - nu poate fi subiect activ al unei infracţiuni şi,
după părerea noastră, nici al unei contravenţii. Spre exemplu, primăria
unei localităţi nu poate fi subiect activ al unei contravenţii, întrucât nu
are personalitate juridică(1). Sucursala unei societăţi comerciale nu are
personalitate juridică proprie şi nu poate fi subiect al răspunderii
contravenţionale®. Tot astfel, o persoană juridică în curs de formare,
deşi dispune de o anumită capacitate, limitată la ceea ce este necesar
pentru constituire, nu poate intra sub incidenţa legii penale atâta timp
cât nu şi-a dobândit personalitatea juridică.
în egală măsură se pune problema efectelor pierderii personalităţii
juridice asupra răspunderii penale. Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1)
lit. g) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,
acţiunea penală nu mai poate fi exercitată atunci când a intervenit
amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea
persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor.
în materie penală, legea exceptează expres anumite categorii de
persoane de la răspundere. Considerăm că regulile privitoare la răs
punderea penală a persoanei juridice nu trebuie împrumutate în mod
similar şi în materie contravenţională, acest „împrumut" bazat pe
analogie fiind necesar să fie redus la regulile şi principiile de bază ale
angajării răspunderii unei persoane juridice. De aceea, considerăm că
exceptarea statului şi a autorităţilor publice cuprinsă în legea penală
nu funcţionează
r si
f în materie contravenţională,
f f astfel încât acestea
pot avea calitatea de subiect activ al unei contravenţii.
(1) Trib. Bihor, dec. civ. nr. 255/R/CA/2007, în M. Ursuţa, op. cit., p. 91.
(2) Jud. Făurei, sent. civ. nr. 305/2009, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţio
nală..., p. 51.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/KOq F8x4j 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/Jg6BEewa
7. în raport de faptele pentru care o persoană juridică poate răs

punde, art. 191 C. pen. nu conţine nicio precizare în acest sens. Evi
tând să individualizeze persoanele fizice sau organele prin intermediul
cărora răspunderea penală a persoanei juridice ar putea fi angajată,
legiuitorul a evitat limitarea sferei acestor persoane şi, implicit, oferirea
de posibilităţi de a eluda răspunderea penală prin încredinţarea for
mală de către persoana juridică a unor atribuţii de decizie altor persoa
ne decât cele expres prevăzute de lege. Spre exemplu, dacă răspun
derea persoanei juridice nu ar putea fi antrenată decât prin intervenţia
formală a unui organ, această răspundere ar putea fi uşor eludată prin
evitarea intervenţiei organului vizat sau prin neadoptarea deciziei în
forma cerută de lege(1). Ca atare, atât în materie penală, cât şi în
materie contravenţională, pot fi imputate persoanei juridice actele co
mise de organe, reprezentanţi, mandatari, prepuşi sau chiar persoane
care, formal, nu lucrează pentru persoana juridică, dar care, în fapt,
acţionează sub autoritatea acesteia ori de a căror acţiune persoana
juridică a beneficiat. Nu trebuie înţeles însă de aici că o societate răs
punde pentru orice faptă comisă de o persoană care are legătură cu ea,
cum ar fi faptele săvârşite de salariaţi care doar au profitat de cadrul
juridic sau material oferit de societate pentru a comite contravenţii în
interes personal®.
Aşa cum vom vedea în cele ce urmează, acest model de regle
mentare nu condiţionează angajarea răspunderii penale a persoanei
juridice de identificarea persoanei fizice implicate în comiterea
aceleiaşi infracţiuni.
8. în ceea ce priveşte elementul material, legiuitorul penal a con

sacrat trei criterii pe baza cărora o infracţiune poate fi atribuită unei
persoane juridice, acestea putând fi, în opinia noastră, împrumutate şi
în materia contravenţiilor. Potrivit art. 191 C. pen., persoanele juridice
(1) FI, Streteanu, R, Chirită, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2008, p. 314.
(2) Ph. Hammer, S. Romaniello, La responsabilite penale des personnes morales.
La Loi du 4 Mai 1999, Ed. Kluwer, Diegem, 1999, p. 5.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/Jg6BEewa 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/E7BfM Kq u
răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de

activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. în cazul
primei categorii de fapte, este vorba despre fapte care se leagă de
politica generală a persoanei juridice ori de activităţile principale
menite să ducă la realizarea obiectului social, şi nu de fapte care au
fost doar ocazionate de activităţi legate indirect de acest obiect. Astfel,
se vor include aici: contravenţiile privind concurenţa, cele privind
regimul unor activităţi economice, privind protecţia mediului, privind
protecţia muncii etc. în categoria faptelor comise în interesul per
soanei juridice se vor regăsi contravenţiile ce exced cadrului activi
tăţilor legate de realizarea obiectului de activitate, dar care sunt sus
ceptibile să aducă un beneficiu persoanei juridice. în fine, faptele
comise în numele persoanei juridice sunt cele care nu se leagă nemij
locit de obiectul de activitate şi nici nu sunt de natură a-i aduce un
beneficiu, dar se comit în procesul organizării activităţii şi funcţionării
acesteia.
Fiind un model de răspundere directă, răspunderea penală a per
soanei juridice instituită de art. 191 C. pen. impune constatarea unui
element subiectiv propriu persoanei juridice, separat de elementul
subiectiv ce caracterizează fapta unei anumite persoane fizice. Pentru
aceasta se va avea în vedere, în primul rând, poziţia subiectivă a orga
nelor de conducere a entităţii colective. Astfel, fapta poate avea la
bază fie o decizie adoptată intenţionat de persoana juridică, fie o
neglijenţă a acesteia, neglijenţă ce poate consta, spre exemplu, într-o
organizare internă deficitară, în măsuri de securitate insuficiente sau în
restricţii bugetare nerezonabile ce au creat condiţiile comiterii contra-
venţiei(1). Cum însă răspunderea persoanei juridice nu se limitează la
faptele comise de organele acesteia, în cazul faptelor unor prepuşi sau
mandatari, este necesar ca persoana juridică să fî avut cunoştinţă de
intenţia de a le comite şi să fi consimţit ori să fi îndemnat la săvârşirea
lor. în cazul faptelor din culpă, trebuie să se constate că persoana
ll) FI. Streteanu, R. Chiriţă, op. cit., p. 315.
http://bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/E7BfM Kq u 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/IYQjxxgB
juridică a avut cunoştinţă de riscul comiterii lor şi a neglijat să adopte

măsurile necesare pentru a le preveni(1).
9. în fine, din caracterul personal al răspunderii persoanei juridice

rezultă faptul că aceasta este separată de răspunderea persoanei fizice
care a comis actul ilicit, astfel încât cele două forme de răspundere
pot fi cumulate. Soluţia cumulului celor două răspunderi îşi găseşte
justificarea în primul rând în considerente de utilitate şi eficienţă a
represiunii penale. Dacă s-ar admite exonerarea de răspundere a
persoanelor fizice în urma condamnării persoanei juridice, acestea ar
fi încurajate la crearea de persoane juridice drept paravan pentru
activitatea lor ilicită. în urma sancţionării societăţii în cadrul căreia s-a
comis fapta, nu ar fi nimic mai simplu decât constituirea unei alte
societăţi şi continuarea activităţii ilicite de către aceleaşi persoane
fizice „sub o altă etichetă"<2). Pe de altă parte, de multe ori, a sancţiona
numai persoana fizică prezintă dezavantaje evidente, întrucât foarte
frecvent salariatul care comite actul material de executare nu este în
poziţia de a refuza acest lucru. Spre exemplu, constituie contravenţie
conducerea unui camion cu defecţiuni la sistemul de frânare. Or, dacă
conducerea societăţii dispune unui angajat să circule cu camionul în
acele condiţii, este cel puţin excesiv să i impute acest fapt doar şofe
rului, cât timp acesta nu este în poziţia de a putea refuza, practic
vorbind, efectuarea acelui act.
De aceea, nu putem fi acord cu ideea după care orice sancţiune
aplicată unei persoane juridice va fi recuperată de la cel care a comis
actul de executare0*. Persoana juridică este subiect al răspunderii con
travenţionale şi răspunde pentru fapta sa proprie, şi nu pentru fapta
altuia. Atunci când legea impune anumite obligaţii în sarcina unei
persoane juridice, este evident că nerespectarea acelor obligaţii - pre-
(,) Ph. Hamer, S. Romaniello, op. cit., p. 7.

(2) în acelaşi sens, Fr, Van Remoortere, La question de la responsabilite penale
des personnes morales en droit de renvironnement, în Revue de droit penal et
de criminologie, 1991, parag. 75.
(3) C. Drăghici, C.V. Drăghici, A lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 38.
0 3.02.2016 11:17:49
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/IYQjxxgB 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/V3Q3j KwW
cum obţinerea unor autorizaţii de construire, depunerea ori deţinerea

unor documente etc. - va atrage răspunderea acestora, iar nu a per
soanei fizice ce o reprezintă, cât timp aceasta din urmă nu are niciuna
dintre obligaţiile legale. De aceea, întocmirea actului de constatare a
contravenţiei pe numele unui angajat al persoanei juridice, atunci
când obligaţia legală îi revenea acesteia din urmă, constituie o cauză
de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenţie01. în acest
context, pare inutil de precizat că, atunci când sancţiunea se aplică
persoanei juridice, calitatea procesuală activă de a contesta actul
constatator îi aparţine acesteia, şi nu unui reprezentant al persoanei
juridice'2’.
10. Toate aceste reguli împrumutate din dreptul penal nu pot

compensa însă lipsa unei reglementări precise în materie contraven
ţională, extrem de necesară pentru a asigura respectarea legalităţii.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât există extrem de numeroase acte nor
mative care stabilesc sancţiuni contravenţionale şi în sarcina per
soanelor juridice, fără a face niciun fel de alte precizări, între care şi
Codul fiscal. De aceea, ar fi cu atât mai necesară existenţa unei regle
mentări generale în această materie.
Articolul 4. [Intrarea în vigoare a actelor normative de regle

mentare contravenţională. Termene. Formalităţi necesare]
(1) (3} D ispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se
sancţionează contravenţiile intră în vigoare în termen de 30 de
zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor loca
le sau judeţene, punerea în aplicare se face şi cu respectarea
(,) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 111 3/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 185.
(2) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 31/1997, în C.P.J. 1992-1998, p. 233.
(3) Alin. (1) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 1. din
Legea nr. 526/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (M. Of. nr. 1149 din 6
decembrie 2004).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/V3Q3j KwW 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/F7tK7TOk
condiţiilor prevăzute la art. 49 alin. 2 din Legea adm inistraţiei

publice locale nr. 215/2001.
(2) In cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un
termen mai scurt, dar nu mai puţin de 70 zile.
(3) Hotărârile autorităţilor adm inistraţiei publice locale sau jude
ţene prevăzute la art. /, prin care se stabilesc şi se sancţionează
contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţa publică prin afişare sau prin
orice altă formă de publicitate în condiţiile Legii nr. 215/2001<v.
& Comentariu
1. în actuala sa formă, textul legal necesită următoarele observaţii:
Aşa cum am arătat şi în studiul nostru publicat la scurtă vreme de la
intrarea în vigoare a ordonanţei01, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică
numai actelor administrative normative, adică hotărârilor de Guvern
şi hotărârilor consiliilor judeţene, locale şi de sectoare. Şi asta, deoa
rece prezenta ordonanţă are forţa juridică a unei legi ordinare (după
aprobarea ei - este adevărat, cu modificări - de către Parlament); în
consecinţă, dacă o altă ordonanţă sau o lege ar stabili un termen mai
scurt decât acest termen general, el s-ar aplica în mod evident, în vir
tutea principiilor posterior derogat priori şi specialia generalibus dero-
gant. Aşadar, termenul minim pentru textele legale este cel de 3 zile
prevăzut de Constituţie la art. 78(3). Astfel, într-o speţă(4), s-a dispus
anularea procesului-verbal de contravenţie, reţinându-se că la data
săvârşirii faptei aceasta nu constituia contravenţie, întrucât nu
ll) Art. 4 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 4 din Legea
nr. 180/2002.
(2) Ov. Podaru, Comentariu..., p. 282.
l3) Ne exprimăm nedumerirea faţă de opinia exprimată în doctrină potrivit căreia
actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii intră în
vigoare la data publicării, dar se pun în aplicare la 30 de zile de la publicare
(A Iorgovan, op. cit., p. 391).
(4) Trib. Bihor, dec. nr. 253/R/CA/2007, în M. Ursuţa, op. cit., p. 87, nota 1 de la
subsol.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/F7tK7TOk 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/B97oLery
trecuseră 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a O.G.

nr. 55/2005, actul normativ care sancţiona contravenţia reţinută în
procesul-verbal. Soluţia este cel puţin discutabilă, de vreme ce, potrivit
art. V din acest act normativ, „Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3
zile de la data publicării în Monitorul O ficial al României, Partea /";
or, fiind vorba despre un act juridic cu forţă egală celei a regle
mentări i-cadru (O.G. nr. 2/2001) şi fiind şi un act special, el poate
deroga de la acesta, astfel încât şi normele de reglementare contra
venţională erau în vigoare la data întocmirii procesului-verbal.
2. Raţiunea acestor termene constă, în mod evident, în acordarea

posibilităţii reale de cunoaştere a textelor contravenţionale celor
cărora li se adresează.
Aşa cum s-a arătat în doctrina noastră mai veche(1), calculul terme
nului de intrare în vigoare a actului normativ de reglementare con
travenţională se face pe zile libere, astfel că nu intră în calcul nici ziua
în care actul a fost adus la cunoştinţa publicului (dies ad quem), nici
ziua în care acest termen expiră (dies ad quo), aşa încât, în realitate,
termenul de intrare în vigoare a acestor acte normative este de 32
(respectiv 12) zile.
3. Modificarea variantei iniţiale a alin. (1) prin înlocuirea sintagmei

„ actele normative" cu cea actuală „dispoziţiile din actele normative"®
a pus capăt tuturor discuţiilor apărute în doctrina şi în practica noastră
judiciară cu privire la momentul în care intră în vigoare un act admi
nistrativ normativ care în marea sa parte conţine norme fără nicio legă
tură cu domeniul contravenţional, dar, în plus, cuprinde şi un capitol
(de regulă, restrâns ca întindere) care reglementează şi sancţionează
contravenţii131. Raportat la actuala formulă a alin. (1), este evident că
ll) L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 31.

(2) Modificarea s-a făcut prin Legea nr. 526/2004.
(3) Pentru analiza acestor dispute teoretice şi a soluţiilor posibile, a se vedea
Ov. Podaru, R. Chiriţă, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juri-
O vidiu Podaru / Radu C h iriţă 55
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/B97oLery 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/WVwYWJ kK
un asemenea act administrativ intră în vigoare secvenţial: partea fără

legătură cu domeniul contravenţional îşi produce efectele de la publi
care ori, după caz, de la data stabilită prin chiar actul normativ, în
vreme ce normele contravenţionale intră în vigoare la 30 de zile (ori
mai repede, dar cel puţin Ia 10 zile, în cazuri urgente) de la publicare.
în practică însă, se poate ridica următoarea problemă: cum intră în
vigoare un asemenea act normativ dacă la final conţine o dispoziţie
expresă în sensul intrării sale în vigoare de la publicare (sau după un
anumit termen, dar mai scurt de 30 de zile(1))? în opinia noastră, două
situaţii sunt posibile:
a) în măsura în care prevederea în cauză este una generală, vagă,
principială (de exemplu: „Prezenta hotărâre intră în vigoare la data
publicării"), problema este una de interpretare, iar nu de legalitate a
dispoziţiei în cauză. Cu alte cuvinte, un asemenea act administrativ
intră în vigoare secvenţial, cu respectarea prescripţiilor art. 4 din O.G.
nr. 2/2001, fără ca actul normativ în discuţie să trebuiască să fie atacat
în instanţă şi anulat pe motiv de ilegalitate;
b) în ipoteza în care prevederea respectivă este mai concretă,
trădând intenţia administraţiei de a se abate de la prevederea legală
supusă analizei [de exemplu: „Prezenta hotărâre în integralitatea ei (în
totalitatea ei; inclusiv a rt ... etc.) intră în vigoare la data publicării"],
atunci, în temeiul prezumţiei de legalitate şi al caracterului executoriu
de care se bucură orice act administrativ, acesta va intra în vigoare la
data publicării, însă persoana care se consideră lezată în drepturile
sale o poate ataca în contencios administrativ (pe calea acţiunii directe
ori a excepţiei de nelegalitate), urmând ca, după declararea textului ca
nelegal, instanţa care judecă plângerea contravenţională să constate că
dic al contravenţiilor comentată şi adnotată, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca,

2006, p. 38-41. '
(,) Desigur, în ipoteza stabilirii unor termene mai lungi de 30 de zile pentru
intrarea în vigoare a unui asemenea act normativ, întregul act va intra în vigoa
re la data prescrisă, căci dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 2/2001 nu sunt încăl
cate, de vreme ce termenele stabilite de acesta, de protecţie pentru particulari,
sunt minimale.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/W/wYWJkK 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/yueBDsqt
norma contravenţională care a stat la baza procesului-verbal atacat nu

intrase încă în vigoare la data săvârşirii „contravenţiei", exonerându-l
astfel pe petent de obligaţia de a răspunde contravenţional.
într-o speţă din practica judiciară s-a stabilit că este nelegal
procesul-verbal întocmit înainte de expirarea termenului suspensiv
prevăzut de lege(1). în speţă, actul de reglementare contravenţională (o
hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti) fusese adus
la cunoştinţă publică la data de 26 iulie 2004, iar contravenţia reţinută
în sarcina recurentei-petente a fost constatată la data de 3 august 2004.
Susţinerea instanţei de recurs în sensul că, în speţă, nu se pune pro
blema legalităţii hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucu
reşti, ci a datei la care intră în vigoare prevederile acesteia referitoare
la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor din domeniul pe care îl
reglementează, dată care influenţează esenţial şi decisiv legalitatea
procesului-verbal de contravenţie, este corectă numai în măsura în
care actul normativ în cauză nu are o prevedere expresă în sensul că el
intră în vigoare, în integralitatea lui, mai repede de 10 zile de la data
publicării. în caz contrar, pentru a nu-şi produce efectele, nelegalitatea
acestei dispoziţii ar fi trebuit să fîe constatată de către instanţa de
contencios administrativ pe calea acţiunii directe ori a excepţiei de
nelegalitate.
4. în ceea ce priveşte dispoziţia de la alin. (2), se ridică întrebarea

cine poate aprecia urgenţa, în special atunci când contravenţiile sunt
reglementate prin hotărâre de Guvern sau de consilii? Desigur, într-o
primă etapă, administraţia este cea care apreciază caracterul urgent al
intrării în vigoare a anumitor contravenţii, însă este oare posibil ca
instanţa de judecată, sesizată cu o plângere contravenţională pe calea
excepţiei de nelegalitate, să constate lipsa caracterului urgent al unui
anumit act normativ contravenţional şi, prin urmare, neaplicarea aces
tuia la data săvârşirii pretinsei „contravenţii"? în ceea ce ne priveşte,
(1) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 1396 din 2 iunie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 10-13.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/yueBDsqt 1/1
03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/9eQEPWmn
înclinăm să credem că da. Ar exista şi un argument contrar, acela că

aprecierea urgenţei este o chestiune mai mult de oportunitate decât de
legalitatea actului şi, prin urmare, singura care are această putere
discreţionară de apreciere este administraţia, orice imixtiune a instan
ţei reprezentând o încălcare a principiului constituţional al separaţiei
puterilor în stat. Acest argument nu rezistă însă în faţa dispoziţiilor
Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care reglementează
„excesul de putere" - art. 1 coroborat cu art. 2 lit. n) -, din care se des
prinde ideea că şi oportunitatea unui act administrativ poate fi contro
lată de către instanţa de contencios. în plus, alte două argumente ar
putea fi aduse în sprijinul ideii contrare: pe de o parte, chiar textul
alin. (2) ne face să considerăm „urgenţa" o chestiune de legalitate, iar
nu de oportunitate, iar, pe de alta, să nu uităm că în materie contra
venţională controlul instanţei este oricum unul de plină jurisdicţie10.
5. în ceea ce priveşte intrarea în vigoare a actelor normative ale

administraţiei publice locale (hotărârile consiliilor locale, judeţene, dar
si ale celor de sector - chiar dacă textul comentat nu le aminteşte în
r r
mod expres), aceasta se poate realiza astfel:

a) prin afişare la sediul autorităţii (pe suport de hârtie sau, mai nou,
posibil şi electronic, pe site-ul internet al acesteia) sau prin publicare
într-un cotidian de circulaţie locală, specializat sau nu(2);
b) numai după scurgerea unui termen de 5 zile de la comunicarea
actului către prefect [art. 49 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a admi
nistraţiei publice locale](3). Cu alte cuvinte, dacă un act de reglemen
tare şi sancţionare contravenţională a fost adus la cunoştinţă publică,
dar nu a fost comunicat prefectului, el nu va putea fi pus în aplicare,
chiar dacă a trecut termenul de 30 (respectiv 10) zile de la publicarea
(,) Pentru detalii asupra acestui tip de control, a se vedea şi mira, comentariul
art. 34 din prezenta ordonanţă.
(2) Pentru detalii cu privire la operaţiunea publicării, a se vedea Ov. Podaru,
Actul administrativ. Repere..., nr. 135-136.
(3) Pentru un comentariu al acestuia, a se vedea Ov. Podaru, Legea nr. 215/2001...,
p. 111 şi urm.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/9eQEPWmn 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/AfYoqroq
sa. Iar acest lucru particularul interesat l-ar putea invoca pe calea
excepţiei de nelegalitate.
Articolul 5. [Sancţiunile contravenţionale]

(1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complemen
tare.
(2) Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda contravenţională;
c) n>prestarea unei activităţi în folosul com unităţii;
d )(2} abrogată.
(3) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din con
travenţii;
b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului
sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităti;
c) închiderea unităţii;
d) blocarea contului bancar;
e) suspendarea activităţii agentului econom ic;
f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori
pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
(4) Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau
complementare.
(5) (3) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul
(,) Lit. c) este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din O.U.G.
nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale (M. Of. nr. 747
din 26 octombrie 2003).
(2) Lit. d) a fost abrogată prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 108/2003.
(3) Alin. (5) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 5 din Legea
nr. 180/2002.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/AfYoq roq 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/BRWhM N0u
de pericol social al faptei săvârşite.

(6 )(v Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi
de gravitatea faptei.
(7) Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o
sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe
sancţiuni complementare.
£$ Comentariu
Articolul 5 din ordonanţă constituie cadrul general al normelor pri

vitoare la sancţiunile contravenţionale, stabilind atât clasificările şi
enumerarea acestora, dar şi principiile generale de aplicare a sancţiu
nilor contravenţionale.
A. Principiile aplicării sancţiunilor contravenţionale
Alineatele (4)-(7) ale art. 5 stabilesc, fie explicit, fie implicit, trei
principii de aplicare a sancţiunilor contravenţionale: principiul legali
tăţii, principiul proporţionalităţiî şi principiul non bis in idem i2). Le vom
analiza pe scurt în cele ce urmează.
(,) Alin. (6) şi (7) au fost introduse prin art. unic pct. 6 din Legea nr. 180/2002.
(2) Unii autori {M.A. Hotca, op. cit., p. 95) vorbesc şi despre alte principii vizând
sancţiunile contravenţionale, precum principiul stabilirii unor sancţiuni contra
venţionale compatibile cu concepţia moral-juridică a societăţii, ca element al
umanismului dreptului contravenţional. Nu credem că dreptul penal substan
ţial poate fi adaptat la cel contravenţional de o manieră atât de profundă, încât
să putem considera ca toate instituţiile de drept penal, inclusiv principiul uma
nismului, să aibă un corespondent în legea contravenţională. De aceea, o con
diţionare a aplicării sancţiunii contravenţionale de compatibilitatea acesteia cu
filosofia morală şi socială a societăţii ni se pare o exagerare şi o limitare inu
tilă, care priveşte mai degrabă legiuitorul decât organul ce aplică sancţiunea
contravenţională.
bibliotecahamargiu.ro 3.02.2016 11:20::
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/BRWhM N0u 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/MZLCnCWH
*\. Principiul legalităţii sancţiunii contravenţionale. Acesta rezultă

atât din dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din ordonanţă, cât şi din dispoziţiile
art. 5, care stabilesc lista sancţiunilor complementare. Principiul impu
ne două tipuri de obligaţii: unele ce apasă asupra organelor legiuitoare
în materia contravenţiilor, enumerate în art. 2 din ordonanţă, altele ce
apasă asupra organului ce aplică sancţiunile contravenţionale.
în raport de organele ce au competenţa de a stabili contravenţii
prin acte normative, problema principală priveşte dispoziţiile alin. (4)
din art. 5, care permite ca prin legi speciale să se poată stabili şi alte
sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate în
cuprinsul art. 5. întrebarea esenţială este aceea de a şti dacă stabilirea
unor sancţiuni speciale poate fi dispusă numai prin lege sau noţiunea
de „lege" utilizată de legiuitor în art. 5 alin. (4) trebuie interpretată în
sens larg ca incluzând orice act normativ adoptat de un organ com
petent potrivit art. 2 din ordonanţă. La prima vedere, tentaţia este
aceea de a considera că, dacă legiuitorul s-a raportat la noţiunea de
„lege", deşi în cuprinsul ordonanţei referirile sunt de regulă corecte din
punct de vedere juridic, fiind făcute la „acte normative", atunci
înseamnă că acesta a dorit să restrângă posibilitatea de a crea noi
sancţiuni contravenţionale doar la lege. Posibil să fie aşa, într-o inter
pretare strictă a legii, însă considerăm că poziţia contrară ar trebui să
fie cea corectă, din două motive. în primul rând, ar fî cel puţin bizar ca
un organ precum consiliul local să poată adopta acte normative prin
care să creeze contravenţii noi, fără a-i permite să creeze şi sancţiuni
contravenţionale noi, adaptate pentru contravenţia nou creată. în al
doilea rând, considerăm că raportarea nu trebuie realizată la noţiunea
de „lege", ci la cea de „lege specială", sintagmă frecvent uzitată în
jargonul juridic pentru a desemna noţiunea de normă specială, chiar
dacă este incorectă. De aceea, considerăm că prin norme speciale se
pot crea şi alte sancţiuni contravenţionale odată cu crearea unor noi
contravenţii, indiferent dacă normele în cauză sunt legi, ordonanţe sau
acte administrative. Oricum, trebuie să fim fermi în a stabili că,
indiferent de punctul de vedere adoptat, prin „lege" trebuie înţeles
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/MZLCnCWH 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/H Deg DcY0
inclusiv ordonanţele, pentru că ele au forţa şi natura juridică a unor

legi. în plus, însăşi „legea generală" este o ordonanţă a Guvernului.
Totuşi, considerăm necesară o precizare suplimentară. Posibilitatea
diverselor organe administrative de a crea noi contravenţii şi noi
sancţiuni nu poate fi nelimitată. Dreptul contravenţional, la fel ca
dreptul penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde
alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru a asigura protejarea
societăţii. în aceste condiţii, legalitatea actelor administrative care
stabilesc şi sancţionează contravenţii trebuie supusă unui control spe
cial al legalităţii. Considerăm că, în această ipoteză, un act administra
tiv normativ nu numai că nu poate contraveni legii, dar nici nu poate
completa legea. Dacă un anumit domeniu de activitate este regle
mentat prin lege sau acte cu valoare de lege, o autoritate administra
tivă nu poate, în opinia noastră, să completeze panoplia contra
venţiilor în domeniu adăugând unele noi sau stabilind noi sancţîuni<1).
Concluzia noastră este fundamentată pe două argumente. în primul
rând, dacă impunerea unei sancţiuni pentru un anumit comportament
constituie ultima ratio a dreptului, iar legiuitorul a apreciat prin lege
care sunt comportamentele sancţionabile, se poate deduce uşor ideea
după care legiuitorul nu a dorit să sancţioneze şi alte acte. în conse
cinţă, dacă un alt organ intervine şi adaugă la lista contravenţiilor din
lege unele noi, stabilind şi sancţiuni noi, acest organ cenzurează opera
legislativului, ceea ce contravine Constituţiei. în al doilea rând, dacă a
fost adoptată o lege într-un anumit domeniu, este pentru că societatea
a simţit nevoia unei astfel de reglementări sancţionatoare. Impunerea
unor sancţiuni contravenţionale este întotdeauna o măsură de excep
ţie, aşa încât voinţa de a impune astfel de măsuri legislative trebuie
interpretată în mod strict. în consecinţă, considerăm că, atunci când
există o lege - sau un act asimilabil legii din punct de vedere al forţei
juridice nu se pot crea nici contravenţii noi, nici sancţiuni noi în
acel domeniu. Puterea organelor administrative de a stabili noi contra
venţii şi sancţiuni trebuie redusă la domeniile de activitate neregle-
ll)în acest sens, a se vedea şi supra, comentariul art. 2.
bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 ll:2 0 :‘
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/HDegDcY0 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/88OpkuT6
meritate prin lege, în caz contrar exercitarea acestei competenţe con

ducând la adoptarea unor acte nelegale. în măsura în care o lege
sancţionează anumite comportamente, toate celelalte trebuie să fie
considerate, prin lege, ca fiind nesancţionabile administrativ. în caz
contrar, un organ administrativ s-ar subroga Parlamentului. De aceea,
considerăm că diverse acte normative ale unor organe administrative
care sancţionează acţiuni ori omisiuni în domenii în care există legi
sau ordonanţe ori care stabilesc sancţiuni noi pentru contravenţiile
deja reglementate prin lege - circulaţie rutieră, construcţii, mediu,
drept fiscal etc. - sunt nelegale.
în raport de organele ce aplică sancţiunea contravenţională, prin
cipiul legalităţii le impune nu doar să aplice una dintre sancţiunile
generale cuprinse în art. 5 din ordonanţă, ci să aplice una dintre
sancţiunile stabilite pentru contravenţia pe care o sancţionează. De
asemenea, sancţiunea aplicată trebuie să se încadreze între limitele
prevăzute pentru fapta respectivă, nefiind posibilă nici urcarea peste
maximul stabilit şi nici coborârea sub minimul legal(1).
2. Principiul proporţionalităţii. Cuprins în alin. (5) şi (6) ale art. 5

din ordonanţa comentată, acest principiu îşî are originea în dispoziţiile
art. 53 din Constituţie, care permit limitarea exerciţiului unor drepturi
sau libertăţi/
fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare
este necesară într-o societate democratică şi este proporţională cu
situaţia care a determinat-o. Orice sancţiune contravenţională, la fel ca
şi una penală(2), implică restrângerea unor drepturi sau libertăţi, astfel
încât stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale trebuie să
se realizeze astfel încât să fie proporţională cu fapta comisă de contra
venient. Şi acest principiu impune obligaţii atât în sarcina „legiuito
rilor", cât şi a organelor de aplicare a sancţiunilor.
(1) Trib. Bucureşti, s. a VI11-a, dec. civ. nr, 1844 din 4 august 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 160.
(2) Pentru o prezentare detaliată a principiului proporţionalităţi în materie penală,
a se vedea FI. Streteanu, op. cit., p. 87 şi urm.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/88OpkuT6 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/5n0kM 3Wl
Odată cu stabilirea prin acte normative a contravenţiilor şi a sanc

ţiunilor aplicabile acestora, organele cu competenţă în acest domeniu
au obligaţia constituţională şî legală de a stabili sancţiuni proporţio
nale cu faptele calificate contravenţii. Din acest punct de vedere, tre
buie menţionată o decizie a Curţii Constituţionale. Astfel, prin Decizia
nr. 156/2000(1), instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile Co
dului rutier care impuneau confiscarea vehiculelor cu tracţiune ani
mală care circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul
este neconstituţională, pentru că sancţiunea este lipsită de proporţio-
nalitate cu fapta comisă. Dîn acest punct de vedere, lista dispoziţiilor
din legile speciale care ridică probleme este impresionantă, dar pro
babil că legislaţia în materia pieţei de capital este cea care pune cele
mai multe probleme de constituţionalitate. Potrivit art. 276 din Legea
nr. 297/2004 privind piaţa de capital, amenda minimă pentru încăl
carea oricăror regulamente ale C.N.V.M. este de 0,5% din capitalul
social vărsat. Cum multe dintre societăţile listate au capital social
subscris în valoare de milioane de euro, rezultă că pentru orice
încălcare a unor regulamente ale C.N.V.M., indiferent cât de mică,
amenda minimă are o valoare de sute de mii de euro, ceea ce este
lipsit de proporţionalitate.
De asemenea, organele competente să aplice sancţiuni contra
venţionale au obligaţia să o facă de o manieră proporţională, între
limitele stabilite prin actul normativ în discuţie. Proporţionalitatea se
determină, în baza art. 5 alin. (6) din ordonanţă, prin raportare la
natura şi gravitatea faptei. Această aplicare proporţională trebuie să
vizeze atât sancţiunea principală, cât şi sancţiunile complementare{2>,
iar o astfel de obligaţie aparţine atât organului constatator, cât şi
instanţei de judecată sesizate cu o plângere contravenţională131. Aceas
ta din urmă are competenţa de a analiza legalitatea procesului-verbal
(,) M. Of. nr. 527 din 26 octombrie 2000.

(2) Jud. Câmpina, sent. civ. nr. 2651 din 25 septembrie 2008, în N. Cristuş,
Circulaţia rutieră..., p. 172.
(3) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2491 din 27 octombrie 2005, în
D. Severin, op. cit., p. 156.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5n0kM3Wl 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/dUrpAa0w
din toate punctele de vedere, inclusiv cel al proporţionalităţii sancţiu

nii. De aceea, suntem de acord cu soluţia instanţei de judecată care a
considerat că, pentru a permite instanţei realizarea acestei atribuţii,
agentul care aplică sancţiunea are obligaţia legală de a preciza în
cuprinsul procesului-verbal de contravenţie elementele de fapt avute
în vedere la individualizarea sancţiunii, atunci când aplică o sancţiune
peste minimul legal(1).
în aprecierea gravităţii faptei trebuie avute mai multe criterii ce ţin
de starea de fapt şi care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus
de periculozitate socială a faptei. Primul dintre acestea este, în mod
evident, gradul de culpabilitate a contravenientului, fiind evident că
fapta unei persoane ce are discernământ diminuat este mai puţin gravă
decât a celui cu discernământ complet®. De asemenea, contextul în
care se comite fapta este relevant pentru aprecierea gravităţii acesteia.
Spre exemplu, fapta persoanei care s-a deplasat din casă câţiva metri
pentru a-şî cumpăra ţigări, fără a avea asupra sa actele de identitate,
nu poate fi sancţionată cu amendă fără a încălca principiul propor-
ţionalităţii<3). De asemenea, unul dintre elementele cele mai importante
în aprecierea gravităţii unei fapte este rezultatul produs. Spre exemplu,
s-a apreciat că o contravenţie rutieră ce a produs o foarte uşoară
zgârietură datorită unei manevre greşite de parcare este una lipsită de
gravitate, astfel încât se impune aplicarea unei sancţiuni cu avertis
ment, fără a se mai aplica alte sancţiuni complementare, mai ales că
victima evenimentului rutier nici nu a depus vreo plângere(4).
ll) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 136 din 19 ianuarie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 178.
(2) Jud. Odorheiu Secuiesc, sent. civ. nr. 113 din 23 ianuarie 2009, în A P. Coman,
N. Moroşanu, Contravenţia. Practică judiciară 2008-2009, Ed. Moroşan,
Bucureşti, 2010, p. 150.
(3) Trib. Harghita, dec. civ. nr, 18/R din 20 ianuarie 2009, în A P . Coman,
N. Moroşanu, op. cit., p. 171.
(4>Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1875 din 25 mai 2009,
în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 167.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dUrpAa0w 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/8GXcD8cX
3. Principiul non bis in idem. Stabilit prin prevederile alin. (7) din
art. 5, acesta interzice aplicarea a două sancţiuni principale pentru
aceeaşi faptă, permiţând însă aplicarea unor sancţiuni complementare
multiple. în doctrina penală, mai aplecată asupra incidenţei acestui
principiu decât cea de drept contravenţional, s-a ridicat problema dacă
în analiza acestei interdicţii trebuie făcut apel la un criteriu material
sau la cel al calificării. Mai concret, întrebarea este dacă noţiunea de
aceeaşi faptă se raportează la existenţa unei fapte materiale identice
ori la existenţa unei calificări identice. Dacă prima variantă este cea
corectă, atunci înseamnă că verificarea respectării regulii se face cer
cetând dacă, pentru aceeaşi faptă, o persoană a fost sau nu condam
nată de două ori, indiferent de calificarea juridică a faptei respective.
Dacă a doua este varianta corectă, atunci trebuie verificat dacă o
persoană a fost sau nu condamnată de două ori pentru aceeaşi faptă,
privită din punct de vedere al calificării juridice.
Privind la ansamblul doctrinei penale şi jurisprudenţei C.E.D.O.
consacrate dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, este
dificil de formulat un răspuns, întrucât hotărârile Curţii par să se fi
înclinat fie într-o parte, fie în cealaltă a balanţei, evitând să ofere un
răspuns cert acestei probleme. în schimb, sesizată cu o problemă iden
tică, instanţa de la Luxembourg a optat în favoarea criteriului
material01, nu pentru cel al calificării, la fel cum au decis şi instanţele
franceze(2). După părerea noastră, răspunsul trebuie să fîe puţin
nuanţat, motiv pentru care înţelegem perfect ezitările judecătorilor de
la Strasbourg în această materie. în principal, considerăm că criteriul
material, nu cel al calificării este cel care trebuie utilizat, întrucât,
altfel, criteriul calificării ar permite prea uşor abuzul statelor care,
ll) C.J.C.E., Hotărârea C-436/04 Leopoid Henri Van Esbroeck din 9 martie 2005.
Pentru o prezentare exhaustivă a hotărârii instanţei comunitare, a se vedea
H. Mock, „N e bis in idem", Une locution dont le sens ne semble pas etre le
meme â Luxembourg qu'ă Strasbourg, în RTDH 2006, p. 637 şi urm.
[2) Cass. fr., dec. din 19 ianuarie 2005, în RSC 2005, p. 936, cu notă de
J.Fr. Renucci.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/8GXcD8cX 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/rVeDy99Q
după o soluţie de nesancţionare, de achitare, ar putea începe o nouă

procedură, schimbând doar calificarea faptei.
Totuşi, nu credem că aplicarea strictă a criteriului material este în
interesul justiţiei şi considerăm că există ipoteze în care utilizarea
criteriului calificării juridice nu ar putea să aducă atingere drepturilor
contravenientului. Credem că decisiv din acest punct de vedere este
motivul pentru care s-a pronunţat nesancţionarea persoanei supuse
ulterior la o nouă procedură acuzatorie. Dacă, spre exemplu, nesanc
ţionarea a intervenit pentru că fapta nu este prevăzută de lege, este
evident că declanşarea unei noi proceduri este interzisă de principiul
securităţii raporturilor juridice pe care îl implică regula non bis in
idem. Dacă însă prima procedură s-a finalizat pentru lipsa unei
condiţii de tragere la răspundere exterioară faptei propriu-zise, credem
că reluarea acesteia după îndeplinirea condiţiei respective nu poate
afecta vreun drept al persoanei în cauză. în fapt, în prima situaţie
nimeni nu s-a pronunţat asupra vinovăţiei sale, astfel încât nu pot
exista două hotărâri contradictorii cu privire la aceleaşi fapte.
Problemele cele mai însemnate din acest punct de vedere le prezintă
faptele cu durată de consumare. Aşa cum vom arăta mai jos, con
siderăm că aplicarea unei sancţiuni contravenţionale întrerupe unitatea
contravenţiei, astfel încât continuarea omisiunii ilicite constituie o nouă
contravenţie, iar aplicarea unei noi sancţiuni nu reprezintă o încălcare
a principiului non bis in idem, deşi calificarea este identică(1).
B. Sancţiunile
f
contravenţionale
r
4. Potrivit alin. (2) al art. 5, sancţiunile principale sunt: avertis

mentul, amenda şi prestarea unei munci în folosul comunităţii, detalii
privind aplicarea şi executarea acestor sancţiuni fiind oferite prin
articolele următoare.
(1)în sens contrar, a se vedea Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 2509 din 27
octombrie 2005, în D. Severin, op. cit., p. 167.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/rVeDy99Q 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/6E60C kuE
Sancţiunile complementare generale aplicabile sunt: confiscarea

bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea
sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de
exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii; blocarea contului
bancar; suspendarea activităţii agentului economic; retragerea licenţei
sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ
exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea
terenului în starea iniţială. Trebuie precizat faptul că, pentru a se putea
dispune o astfel de sancţiune, trebuie ca textul de sancţionare a con
travenţiei să o prevadă în mod special, nefiind suficientă precizarea
generală din cuprinsul art. 5(1).
Sancţiunile complementare nu trebuie confundate cu anumite
măsuri conservatorii prevăzute de legislaţia specială. Spre exemplu,
măsura opririi executării construcţiilor neautorizate, până la soluţio
narea cererii de desfiinţare a acestora, are un caracter conservator mai
mult decât evident şi nu poate fi socotită ca fiind o sancţiune comple-
mentară(2).
5. Confiscarea. Aceasta constă în trecerea forţată unui bun sau a

unei sume de bani în patrimoniul statului. Modul în care este însă
instituită această sancţiune poate ridica o serie de întrebări. Chiar dacă
vom reveni ulterior asupra acestui subiect, lipsa oricărei precizări
generale cu privire la condiţiile în care se poate dispune confiscarea
lasă loc arbîtrariului. Chiar dacă normele care stabilesc şi sancţionează
contravenţiile la ora actuală impun confiscarea unor bunuri doar în
situatii
/
în care era de domeniul evidentei necesitatea unei astfel de t
sancţiuni, nu se poate pierde din vedere faptul că reglementarea

generală lasă o posibilitate prea largă de aplicare a măsurii. Astfel,
potrivit acestei norme, s-ar putea dispune şi confiscarea unor bunuri
(,) Spre exemplu, s-a decis că nu se confiscă banii câştigaţi din săvârşirea contra
venţiei de apelare la mila publicului, întrucât art. 1 lit. a) din Decretul
nr. 153/1970 nu prevede acest lucru Qud. sect. 7 Bucureşti, sent. civ.
nr. 399/C/1970, în C. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 213).
{2) M. Duţu, G. Duţu, op. cit., p. 84.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/6E60CkuE 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/fs3i khoX
care nu sunt ale contravenientului, fapt care rezultă cu evidenţă şi din

interpretarea art. 41 din ordonanţă, ceea ce contravine grav art. 41 din
Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a
drepturilor omuluin>. Susţinerea unor soluţii de confiscare a bunului
unui terţ faţă de contravenţie pe faptul că legea nu distinge după cum
bunul confiscabil este sau nu al contravenientului® este contrară pre
vederilor enumerate. După cum spuneam mai sus, răspunderea contra
venţională este personală, ceea ce presupune faptul că sancţiunea
contravenţională poate fi aplicată numai celui care a comis o con
travenţie, nu şi unui terţ. Faţă de terţ nu există nicio justificare raţională
pentru a se putea dispune confiscarea. Nu trebuie uitat că această
sancţiune complementară joacă, la fel ca orice altă sancţiune contra
venţională, un dublu rol: de măsură punitivă şi de mijloc de prevenire
a comportamentului contravenţional. Or, dacă o persoană nu a comis
vreo contravenţie, niciunul dintre scopurile enunţate mai sus nu poate
fi atins şi, de aceea, considerăm că este lipsită de justificare confis
carea unui bun al unui terţ, care nu are nicîo legătură cu săvârşirea
contravenţiei01. Cu atât mai aberantă pare o decizie a unei instanţe de
judecată care a anulat un proces-verbal de contravenţie pe acest
motiv, refuzând însă să anuleze şi măsura confiscării pe motiv că
proprietarul acestora nu a formulat plângere contravenţională(4).
Mai mult, posibilitatea confiscării bunului unei persoane care nu a
comis vreo contravenţie ridică şi o altă problemă. Cât timp împotriva
sa nu există întocmit vreun proces-verbal de contravenţie, aceasta nu
are nicio posibilitate reală de a-şi proteja dreptul de proprietate, în
ciuda dispoziţiilor art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor
(,) C.E.D.O., Decizia Apis ş.a. c. Slovaciei din 10 ianuarie 2000, www.echr.coe.int.
(2) Jud. Drobeta Turnu-Severin, sent. civ. nr. 8418/1997, în Al. Ţiclea, op. cit.,
p. 58-60; Trib. Arad, s. civ., dec. nr. 59/1999,în Al.Ţiclea, op. cit., p. 683.
13) Practica judiciară a refuzat totuşi, uneori,să dispunăconfiscareabunurilor
altuia (Trib. Mehedinţi, s. com. şi cont. adm., dec. nr. 69/C/R/1997, în
Al. Ţiclea, op. cit., p. 38). A se vedea, de asemenea, jurisprudenţa citată în
M. Ursuţa, op. cit., p. 186, sub nota 3.
14) M. Ursuţa, op. cit., p. 187.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fs3ikhoX 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/8Qg U N psw
omului, care obligă statele să instituie proceduri prin care orice per
soană care se consideră lezată în exercitarea vreunui drept garantat
prin Convenţie -în speţă, dreptul de proprietate - să poată obţine satis
facerea intereselor sale. Or, atunci când celui căruia i se confiscă un
bun ca urmare a faptei altuia nu îşi poate proteja dreptul de pro
prietate, violarea art. 13 sus-menţionat este mai mult decât evidentă{1>.
Faptul ca, în principiu, cel al cărui bun este confiscat urmare a faptei
altuia ar putea să introducă o acţiune în răspundere delictuală contra
contravenientului prin care să obţină despăgubiri pentru prejudiciul
suferit nu este suficient pentru a înlătura violarea art. 13, întrucât
aceste text implică obligaţia statului de a crea proceduri prin care să se
poată obţine nu numai repararea unui eventual prejudiciu, ci şi admi
terea, măcar implicită, de către stat a încălcării unui drept garantat prin
Convenţie12’. Or, în condiţiile în care actul prin care se aduce atingere
dreptului de proprietate este actul prin care se dispune confiscarea -
de regulă, procesul-verbal de contravenţie -, aparţinând, aşadar,
statului, o astfel de recunoaştere este imposibil de realizat în cursul
unei proceduri judiciare deschise împotriva altei persoane decât statul.
De asemenea, faptul că, potrivit art. 31 din ordonanţă, cel ale cărui
bunuri sunt confiscate, fără ca acesta să fi comis vreo contravenţie,
poate ataca actul constatator cu privire la măsura confiscării nu este
suficient pentru a evita o condamnare în faţa C.E.D.O. pe baza art. 13
din Convenţie. Aceasta, întrucât contestaţia contra procesului-verbal
cu privire la confiscare nu poate privi un element esenţial al dreptului
de proprietate, anume pierderea proprietăţii unui lucru ca urmare a
faptei altuia. De asemenea, posibilitatea de a se aplica măsura confis
cării pentru orice bun folosit la comiterea unei contravenţii poate con
duce la situaţii rizibile, cum ar fi confiscarea unei autovehicul pe care
contravenientul l-a parcat ilegal. Spre exemplu, trebuie menţionat că
(,) A se vedea, mutatis mutandis, C.E.D.O., Hotărârea Rotaru c. României din 4

mai 2000, § 55, www.echr.coe.int, şi, în special, Hotărârile Klass şi alţii c.
Germaniei din 6 septembrie 1978, § 55, www.echr.coe.int, şi Malone c.
Regatului Unit din 2 august 1984, § 53, www.echr.coe.int.
l2) C.E.D.O., Hotărârea Rotaru c. României din 4 mai 2000, § 56, www.echr.coe.int.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/8Qg U N psw 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/BRr pOJ mT
O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede,

în art. 96 alin. (2) lit. c), posibilitatea confiscării, ca sancţiune comple
mentară, a bunurilor folosite la comiterea contravenţiei.
Mai mult, din textul ordonanţei lipseşte orice precizare supli
mentară cu privire la confiscarea bunurilor obţinute în urma comi
terii contravenţiei, fiind evident necesară o precizare inspirată din
Codul penal, potrivit căreia bunurile se pot confisca numai în măsura
în care nu servesc la despăgubirea persoanei vătămate. Altfel, ar
însemna ca contravenientului să i se confişte bunuri pe care le-a
restituit deja, ceea ce nu mai are nicîun sens. De altfel, fosta instanţă
supremă a decis, cu mult timp în urmă, că materialul lemnos care a
făcut obiectul unei infracţiuni sau contravenţii silvice va fi restituit
persoanei juridice sau fizice păgubite ori de câte ori acestea sunt
identificate. Numai în cazul în care păgubitul nu este identificat se va
pronunţa confiscarea materialului(1).
6. Suspendarea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei

de exercitare a unei activităţi [lit. b)], a activităţii agentului economic
[lit. e)] ori „retragerea temporară" a licenţei sau a avizului pentru
anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior [lit. f)].
Toate aceste sancţiuni complementare constau, în esenţă, în încetarea
temporară a efectelor actelor în baza cărora contravenientul îşi desfă
şoară activitatea. Măsura are atât caracter preventiv, cât şi sancţio-
nator. Astfel, dacă contravenientul va continua să desfăşoare activita
tea pentru care a fost sancţionat, pe lângă repetarea contravenţiei ini
ţiale, el ar putea fi pasibil de o sancţiune şi pentru o altă contravenţie
(desfăşurarea unei activităţi fără autorizaţie) ori chiar infracţiunea de
exercitare fără drept a unei profesii (art. 281 C. pen.).
în plus, două observaţii de ordin teoretic se impun:
a) formula „retragere temporară" utilizată de legiuitor ni se pare
nefericit aleasă. Astfel, termenul de retragere, utilizat în doctrina admi
nistrativă ca un sinonim al revocării ori retractării, reprezintă o măsură
ll) Plenul Trib. Suprem, dec. nr. 7/1 965, în J.N. nr. 5/1965, p. 134.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/BRrpOJmT 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/KRjvTykM
definitivă, deci sintagma analizată nu poate constitui decât o contra

dicţie de termeni, un paradox;
b) chiar dacă prin termenii de aviz şi acord se înţelege, de regulă, o
operaţiune material tehnică, neproducătoare, prin sine însăşi, de efecte
juridice0’, textul se referă la acele situaţii în care aceşti termeni sunt
utilizaţi în mod greşit de către legiuitor, ele fiind, în realitate, veritabile
acte administrative0’. Altfel, dacă avizul de care vorbeşte art. 5 este o
veritabilă operaţiune administrativă, neproducătoare de efecte juridice,
urmată de un act administrativ (autorizaţie, licenţă, permis etc.), retra
gerea avizului ulterior emiterii actului nu are niciun efect juridic cu
privire la legalitatea exercitării activităţii în cauză, atâta timp cât actul
final a rămas în vigoare.
Ca exemplu care poate fi oferit cu privire la aplicarea acestei sanc
ţiuni complementare, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socia
lă, a ordinii şi liniştii publice prevede că, în cazul comiterii unor con
travenţii de către localuri de alimentaţie publică, se poate dispune
suspendarea activităţii pe o perioadă între 10 şi 30 de zîle.
7. Anularea după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de

exercitare a unei activităţi [lit. b)], retragerea definitivă a licenţei sau
a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ
exterior [lit. f)], urmată, eventual, de închiderea unităţii [lit. c)]. Aşa
cum am remarcat şi în studiul nostru iniţial, termenul de anulare este
impropriu pentru a avea semnificaţia unei sancţiuni aplicate contra
venientului pentru o faptă săvârşită ulterior obţinerii valabile a acestei
autorizaţii0’, atâta timp cât este de domeniul noţiunilor elementare de
drept că un act juridic nu poate fi anulat decât în măsura în care a fost
(,) A se vedea, spre exemplu, T. Drăganu, Actele..., p. 125 şi urm.; R.N. Petrescu,
op. cit., p. 300 şi urm.; I. lovănaş, op. cit., p. 41 şi urm.
(2) A se vedea art. 51 din Legea apelor nr. 107/1996 (M, Of. nr. 244 din 8 octom
brie 1996), care se referă !a avizul de gospodărire a apelor şi avizul de ampla
sament, R.N. Petrescu, op. cit., p. 321.
(3) A se vedea Ov. Podaru, Comentariu..., p. 285.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/KRjvTykM 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/LIwJ5tlA
emis în mod nevalabil, viciul care atrage nulitatea existând, aşadar,

încă în momentul emiterii sale. Prin urmare, de lege ferenda, credem
că termenul cel mai adecvat ar fi acela de revocare, evident, cu efecte
numai pentru viitor. în plus, cele arătate la punctul anterior cu privire
la aviz (acord) îşi păstrează actualitatea şi aici.
Dacă această sancţiune a revocării actului administrativ care stă la
baza activităţii contravenientului se poate aplica atât persoanelor
fizice, cât şi celor juridice, este evident că cea mai drastică sancţiune
contravenţională, „închiderea unităţii", echivalentul pedepsei cu
moartea din dreptul penal, se poate aplica numai persoanelor juridice.
închiderea unităţii constă în interdicţia funcţionării unui punct de
lucru al unui agent economic, în principiu atunci când acesta a comis
contravenţii la legislaţia privind alimentaţia publică. în practică însă,
de multe ori această sancţiune nu are niciun efect: astfel, în cazul unor
SRL-uri aflate la limita solvabilităţii, fără bunuri în proprietate, dar care
funcţionează în anumite localuri cu încălcarea legii, în cazul închiderii
acestora prin dispoziţia agentului constatator, asociaţii vor înfiinţa o
altă societate comercială care va prelua imediat activitatea celei
închise.
8. Blocarea contului bancar. Această sancţiune complementară

implică interdicţia de a efectua tranzacţii bancare de orice natură şi
vizează acele contravenţii care privesc activitatea bancară sau piaţa
financiară.
9. Desfiinţarea lucrărilor si aducerea terenului în starea iniţială.

Aceasta priveşte obligarea celui care a comis o contravenţie în
domeniul construcţiilor să desfiinţeze, pe cheltuiala sa, construcţiile în
raport de care s-a săvârşit contravenţia şi să aducă terenul pe care era
ridicată construcţia la starea iniţială. Această sancţiune se poate
dispune doar de către instanţă, la cererea primarilor11.
(1) M. Duţu, G. Duţu, op. cit., p. 84. Afirmaţia este valabilă doar în situaţia în care,
prin construcţia edificată cu încălcarea normelor de urbanism, nu este vătă-
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/LIwJ5tlA 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/g74XSe2F
Articolul 6. [Sfera de incidenţă a sancţiunii contravenţionale]

(1) Avertism entul şi amenda contravenţională se pot aplica ori
cărui contravenient persoană fizică sau juridică.
(2) Prestarea unei activităţi în folosul com unităţii se poate aplica
numai contravenienţilor persoane fizice (V.
& Comentariu
1. Articolul 6 delimitează sfera sancţiunilor principale în funcţie de

categoriile de contravenienţi cărora le-ar fi aplicabile. Astfel, alin. (1)
stabileşte că amenda şi avertismentul pot fi aplicate oricărui contrave
nient, indiferent dacă acesta este persoană fizică sau juridică, în timp
ce alin. (2) restrânge domeniul de aplicabilitate al muncii în folosul
comunităţii la contravenienţii persoane fizice.
Dintre sancţiunile susceptibile de aplicare în cazul persoanelor juri
dice, amenda este pedeapsa comună. Se consideră, astfel, că sancţiu
nea pecuniară prezintă, în primul rând, avantajul de a atinge în mod
direct persoana juridică, dat fiind că orice persoană are propriul său
patrimoniu. în plus, ea presupune costuri minime pentru executare şi,
atunci când este corect individualizată, are un efect intimidant sufi
cient de mare pentru a asigura realizarea scopului pedepsei(2). Prin
natura ei, amenda aduce atingere scopului principal al companiei -
obţinerea unui profit - astfel că persoana juridică va compara câştigul
pe care se aşteaptă să îl obţină din comiterea delictului cu pierderea
mată o anumită persoană (de regulă vecinii), căci, în această ultimă ipoteză, şî
persoana vătămată poate formula acţiune civilă prin care să obţină obligarea
proprietarului construcţiei edificate ilegal la desfiinţarea acesteia, tocmai
pentru a înlătura atingerea adusă dreptului său de proprietate (prin edificarea
ilegală a construcţiei).
ll) Art. 6 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din O.U.G.
nr. 108/2003.
(2) j. Rădulesco, La responsabilite penale des personnes morales, în Revue inter
naţionale de droit penal, 1929, p. 304; N. Gunsburg, R. Mommaert, La res
ponsabilite penale des personnes morales privees, în Revue Internationale de
droit penal, 1929, p. 231.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/g 74XSe2F 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/K9ojs4pM
pe care o va suferi dacă va fi condamnată. De aceea, dacă amenda are

un cuantum prea mic, ea nu va produce niciun efect, fiind considerată
un simplu risc al afacerii. Pentru a fi deci eficientă, amenda trebuie să
fie suficient de oneroasă încât să producă un impact asupra societăţii.
Spre exemplu, dacă amenda aplicabilă este de două ori mai mare
decât profitul generat de comiterea faptei ilicite, societatea va fi tentată
să continue săvârşirea acesteia dacă, potrivit estimărilor sale, şansele
de a fi descoperită se situează sub 50%(1).
2. Cu toate acestea, ea este totuşi departe de a fi sancţiunea ideală,

aplicarea ei ridicând nu puţine probleme. Astfel, dat fiind că forţa
economică a întreprinderilor este diferită, individualizarea amenzii ar
trebui să se facă şi în raport de acest criteriu, nefiind de imaginat impu
nerea aceleiaşi amenzi în cazul unei asociaţii familiale şi în ipoteza
unei societăţi multinaţionale. Un mod de individualizare eficient ar
putea fi determinarea cuantumului amenzii prin raportare la activul
patrimonial sau la cifra de afaceri(2). O amendă cu un cuantum foarte
ridicat poate avea însă un pronunţat efect de ricoşeu asupra unor terţi
nevinovaţi, putând duce chiar la compromiterea activităţii persoanei
juridice, aducând astfel atingere intereselor legitime ale acţionarilor,
salariaţilor, creditorilor şi altor persoane legate de activitatea întreprin-
derii(3). în acest sens, s-a arătat în doctrină că, deşi fapta a fost comisă
de un organ al persoanei juridice, acesta va fi ultimul afectat de sanc
ţiunea pecuniară aplicată soci etăţi i(4). Dacă o corporaţie va fi obligată
să îşi reducă cheltuielile în urma aplicării unei amenzi oneroase, este
foarte probabil ca ea să procedeze la concedieri şi, astfel, membrii
inocenţi ai personalului salariat vor fi cei care vor suporta efectele
(,) R. Hidalgo, G. Salomon, P. Morvan, Entreprise et responsabilite penale,

L.C.D.J., Paris, 1994, p. 63.
(2) J. Rădulesco, op. cit., p. 304.
l3) J. D'Haenens, La responsabilite penale des personnes morales, în Annales de
droit de Louvain, 1983, p. 749.
(4) }. Gobert, Controlling Corporate Criminality: Penal Sanctions and Beyond,
Web Journal of Current Legal Issues, 1998, p. 4.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/K9ojs4pM 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/6YNJxs39
sancţiunii aplicate. în măsura în care nu se recurge la concedieri, o

altă modalitate de a face faţă obligaţiei de plată a amenzii este creş
terea preţurilor - mai ales atunci când persoana juridică are, într-un
anumit domeniu, o poziţie de monopol-, astfel încât cei care vor
suporta în realitate amenda vor fi beneficiarii produselor şi serviciilor
oferite de persoana juridică. Nu ar fi însă exclus ca aplicarea amenzii
să ducă la dizolvarea societăţii comerciale, aşa cum s-ar putea întâm
pla în măsura în care capitalul social ar scădea sub limita impusă de
lege, ca efect al executării unei amenzi într-un cuantum excesiv şi
dacă nu se reuşeşte majorarea capitalului social(1).
O soluţie preconizată de doctrină12* pentru înlăturarea acestui efect
de ricoşeu ar consta în obligarea societăţii comerciale la emiterea de
acţiuni până la valoarea amenzii pe care ar fî trebuit să o plătească.
Acţiunile ar urma să fie puse în vânzare şi, astfel, persoana juridică nu
ar mai fi nevoită să mobilizeze alte fonduri pentru plata amenzii,
evitându-se pe această cale reducerea producţiei şi disponibilizarea
personalului. Singurii care ar fi dezavantajaţi pe această cale ar fi
acţionarii existenţi la data aplicării sancţiunii, valoarea de piaţă a
acţiunilor lor scăzând. Suportarea de către acţionari a efectului de
ricoşeu este însă acceptabilă, întrucât ei erau beneficiarii activităţii
ilicite a companiei şi tot ei erau cei care aveau posibilitatea exercitării
unui control asupra activităţii organelor şi reprezentanţilor. Acest mod
de sancţionare păstrează însă un neajuns al amenzii tradiţionale, anu
me posibilitatea companiei de a aprecia a priori rentabilitatea activi
tăţii ilicite. Dacă o continuare a comiterii contravenţiei rămâne profi
tabilă chiar în condiţiile amenzii, compania nu va fi descurajată în
continuarea activităţii infracţionale. Din perspectiva persoanei juridice,
delictul nu mai este în acest caz un rău cauzat societăţii, ci o altă
cheltuială de capital(3).
ll) R. Hidalgo, G. Saiomon, P. Morvan, op. cit., p. 63.

(2) J. Cofee, No soul to Damn; No Body to Kill; Un unscandalized Inquiry intothe
Problem of Corporate Punishment, Michigan Law Review, 1981, p. 412.
(3) ]. Gobert, op. cit., p. 6.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/6YN Jxs39 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/fJ95sZrG
3. Considerăm că, de lege ferenda, s-ar putea reveni asupra solu

ţiei de a nu aplica munca în folosul comunităţii persoanelor juridice
care comit contravenţii. Soluţia este aplicată de ceva vreme în unele
legislaţii străine şi beneficiază de unele argumente în favoarea apli
cabilităţii sale. în primul rând, prin intermediul său, statul poate bene
ficia gratuit de anumite servicii pentru care altfel ar fi trebuit să plăteas
că (spre exemplu, dacă o societate de construcţii săvârşeşte o contra
venţie, ar putea fi utilă condamnarea ei la repararea sau construirea
unor obiective de interes public) ori ar putea să degreveze anumite
servicii publice de obligaţiile care ţin de protecţia socială (de exemplu,
o societate de transport ar putea fi obligată să transporte pensionarii şi
elevii cu tarife reduse).
Pentru aceste motive, considerăm că, de lege ferenda, ar trebui să
se renunţe la înapiicabilitatea muncii în folosul comunităţii persoa
nelor juridice contraveniente.
Articolul 7. [Avertismentul]
(!) Avertism entul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a
contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite,
însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
(2) Avertism entul se aplică în cazul în care fapta este de gravi
tate redusă.
(3) Avertism entul se poate aplica şi în cazul în care actul norma
tiv de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această
sancţiune. /
Comentariu
1. Articolul 7 explică în ce constă sancţiunea cu avertisment, anu

me în faptul că i se atrage atenţia contravenientului cu privire la peri
culozitatea socială a faptei sale şi i se recomandă ca pe viitor să
respecte dispoziţiile legale. După cum rezultă din cuprinsul dispoziţiei
legale, avertismentul poate fi scris sau verbal. Avertismentul se aplică
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/fJ95sZrG 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/eh9GEE1 f
oral ori de câte ori contravenientul este prezent la constatarea faptei şi

sancţiunea este aplicată de agentul constatator şi în scris atunci când
contravenientul nu este de faţă ori, chiar fiind de faţă, prin contra
venţie s-au produs pagube ori există bunuri supuse confiscării. El se
consideră executat, în acest caz, prin comunicarea procesului-verbal
de contravenţie*1’.
2. Alineatul (2) este, într-o bună măsură, inutil, cât timp este abso
lut evident că această sancţiune, lipsită, practic vorbind, de vreun
caracter punitiv şi care cu greu ar putea să aibă drept consecinţă pre
venţia contravenţiilor, este aplicabilă doar faptelor mărunte, lipsite de
o anumită gravitate. Textul legal ar fî fost mult mai util dacă ar fi oferit
anumite criterii după care să se poată aprecia de către organele abili
tate să aplice sancţiuni contravenţionale când o faptă poate fi con
siderată ca fiind de o gravitate redusă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit alin. (3) al dispoziţiei
comentate, avertismentul este o sancţiune aplicabilă oricărei contra
venţii, indiferent dacă textul legal care o stabileşte prevede avertis
mentul printre sancţiunile aplicabile. La prima vedere, această dispo
ziţie ar părea să ridice anumite probleme sub tărâmul respectării prin
cipiului legalităţii sancţiunii, însă concluzia nu se poate susţine, în
condiţiile în care ea creează practic o situaţie mai uşoară contrave
nientului. Pe de altă parte, sancţiunea este evident legală, atâta timp
cât ea este prevăzută expres în legea-cadru - prezenta ordonanţă - a fi
aplicabilă tuturor contravenţiilor, indiferent de legea specială care le
reglementează. Căci este bîne ştiut faptul că o reglementare specială se
completează cu reglementarea generală, în măsura în care prima nu
cuprinde dispoziţii derogatorii.
3. Raportat la dispoziţiile alin. (3), ni se pare cel puţin bizară o

soluţie recentă din practica judiciară a Tribunalului CIuj(2), care pur şi
(1) C. Drăghici, C.V. D răg h iciA. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 40.
l2) Trib. Cluj, dec. civ. nr. 512/R/2005, nepublicată.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/eh9GEE1f 1/1
03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/OTaKAOT G
simplu ignoră această dispoziţie legală. Astfel, prin sentinţa civilă

nr. 6916/2005, Judecătoria Cluj-Napoca a transformat amenda contra
venţională în avertisment, apreciind că amenda este excesivă în raport
cu gradul de pericol social al faptei. Or, arată instanţa de recurs,
„pentru fapta reţinută în sarcina contravenientului, Legea nr. 50/1991
prevede amendă de la 10 milioane la 100 milioane lei, care trebuie
aplicată între aceste limite, conform prevederilor art. 21 din O.G.
nr. 2/2001". în consecinţă, recursul autorităţii pârâte a fost admis, iar
sentinţa recurată a fost modificată în totalitate, în sensul respingerii
plângerii contravenţionale şi menţinerii ca legal şi temeinic a proce-
sului-verbal atacat. Două aspecte dorim să semnalăm cu privire la
această soluţie:
a) este adevărat că, potrivit art. 21 alin. (3) din ordonanţă, sancţiu
nea trebuie aplicată între limitele expres arătate în actul de sancţio
nare, însă, chiar dacă textul legal nu prevede expres (fiind, aşadar,
criticabil din acest punct de vedere), el nu se referă decât la sancţiunea
amenzii contravenţionale,
/ ' întrucât:
-avertismentul nu are limite speciale;
- prestarea unei activităţi în folosul comunităţii nu poate fi aplicată
de către administraţie, ci numai de instanţa de judecată;
b) soluţia Tribunalului Cluj ar putea fi corectă numai într-o singură
ipoteză: atunci când actul normativ special de reglementare a con
travenţiilor, având o forţă juridică cel puţin egală unei legi ordinare
(astfel încât să poată înlătura prevederile ordonanţei-cadru), prevede
expres că sancţiunea avertismentului nu se poate aplîca(1). Or, în speţă,
o asemenea prevedere nu există.
Prevederea legată de aplicabilitatea avertismentului la orice fel de
contravenţie ar putea fi discutabilă din alt punct de vedere, anume
acela că este cel puţin ciudat ca pentru contravenţii grave, precum
(,)în acelaşi sens, cu privire la unele prevederi în materia contravenţiilor rutiere,

a se vedea şi C.L. Popescu, Regimul contravenţional special instituit de Ordo
nanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice şi de Regulamentul său de aplicare, aprobat prin Hotărârea Guver
nului nr. 85/2003, în Dreptul nr. 5/2003, p. 6.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/OTaKA0TG 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/SZDVWSBm
cele la legislaţia mediului, să se poată aplica o sancţiune atât de

uşoară. Considerăm însă că, la ora actuală, susţinerea poate fi facil
combătută. Amintim că, în baza art. 181C. pen., există fapte prevăzute
de legea penală pentru care se poate aplica mustrarea, o sancţiune
aproape identică în conţinut cu avertismentul. Or, dacă pentru o faptă
penală, chiar dacă nu este infracţiune, întrucât este lipsită de pericolul
social al unei infracţiuni, se poate aplica o astfel de măsură, este
evident că ea poate subzista şi pentru contravenţii, indiferent cât de
grave sunt, in abstracto, acestea.
Articolul 8 . (1} [Amenda contravenţională. Limite. Destinaţia fon

durilor]
(1) Amenda contravenţională are caracter administrativ.
(2) Limita m inim ă a am enzii contravenţionale este de 25 lei (2>,
iar lim ita maximă nu poate depăşi:
a) 100.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordo
nanţă;
b) 50.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale
Guvernului;
c) 5.000 l e i î n cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale
consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al M unicipiului
Bucureşti;
S '
d) 2.500 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale
consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, m unicipiilor şi ale
sectoarelor m unicipiului Bucureşti.
(1) Art. 8 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 7 din Legea
nr. 180/2002.
(2) Sumele sunt exprimate în monedă nouă, conform art. 5 alin. (5) din Legea
nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/SZDVWSBm 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/3uq 8VwM k
(3) (v Sum ele provenite din am enzile aplicate persoanelor ju ri

dice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral
la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate , potrivit legii, de
autorităţile adm inistraţiei publice locale şi am enzilor privind cir
culaţia pe drumurile publice , care se fac venit integral la buge
tele locale.
(4 )(2) Sum ele provenite din am enzile aplicate persoanelor fizice
în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la
bugetele locale.
Comentariu
Primul alineat al art. 8 stabileşte caracterul administrativ al

amenzii, indicând astfel mai degrabă faptul că aceasta nu are caracter
penal. în consecinţă, nomele de drept penal care privesc reabilitarea,
cazierul, prescripţia executării etc. nu sunt incidente şi în materie
contravenţională, amenda nefiind altceva decât o creanţă a statului
asupra contravenientului şi nimic mai mult.
2. Şi la acest text legal vom remarca inutilitatea unei prevederi,

aceea a alin. (2) lit. a), căci, de vreme ce această dispoziţie are forţa
juridică a unei legi ordinare, printr-o altă asemenea lege ori printr-o
ordonanţă (simplă sau de urgenţă) - ca să nu mai vorbim de o even
tuală lege organică - se pot stabili, în mod special, alte limite ale
amenzii ce sancţionează unele contravenţii. Or, în acest caz, vom
constata că textul general este inaplicabil.
Concluzia care se impune este aceea că alin. (2) lit. a) conţine o
prevedere inutilă, fără niciun fel de sancţiune în caz de încălcare. Şi
asta pentru că, în toate situaţiile, legea specială trebuie să stabilească
anumite limite speciale ale amenzii; or, dacă acestea sunt conforme cu
(1) Alin. (3) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea
nr. 182/2006.
l2) Alin. (4) a fost introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 182/2006.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3uq 8VwM k 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/HX4AuY8q
textul general (se încadrează în limitele generale), agentul constatator

va ţine seama oricum de textul special, conformitatea acestuia cu cel
general neavând niciun fel de importanţă; în situaţia contrară, de ase
menea agentul constatator va ţine seama de legea specială, iar con
travenientul nu va avea la îndemână niciun mijloc juridic prin care să
invoce încălcarea limitelor generale stabilite de textul prezentei ordo-
nante(1).
Astfel, valoare juridică efectivă au doar dispoziţiile alin. (2) lit. b),
c) şi d). în cazul încălcării acestora, contravenientul poate, în temeiul
art. 1 sau art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
să sesizeze instanta de contencios administrativ cu acţiune în anulare
r r
sau cu excepţia de nelegalitate a acestor texte, astfel încât, în situaţia

admiterii cererii, instanţa sesizată cu soluţionarea plângerii contra
venţionale o va judeca fără să ţină seama de dispoziţiile normative
considerate nelegale.
3. Alineatul (3) stabileşte destinaţia sumelor încasate cu titlu de

amendă:
a) dacă acestea au fost aplicate persoanelor juridice, ca regulă ele
se vor face venit la bugetul de stat; prin excepţie, aceste amenzi se fac
venit la bugetele locale în două ipoteze: aceea a amenzilor aplicate de
autorităţile administraţiei publice locale (1), respectiv în cazul celor
dispuse de către autorităţile centrale ori deconcentrate, dacă este vor
ba despre contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice (2);
b) dacă acestea au fost aplicate persoanelor fizice, în toate cazurile
ele se fac venit la bugetele locale.
(,) în doctrină (C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 29)
s-a exprimat opinia potrivit căreia, în baza principiului constituţional al supre
maţiei legii, ordonanţele (sic!!!), hotărârile Guvernului şi celelalte acte norma
tive de reglementare contravenţională trebuie să fie conforme cu prevederile
prezentei legi-cadru. Opinia este, evident, greşită, raportată la ideea că o ordo
nanţă de Guvern are cel puţin forţa juridică a unei legi ordinare, ca şi prezenta
„lege-cadru", şi, prin urmare, poate deroga de la aceasta.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/HX4AuY8q 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Wg fTIixe
în ambele situaţii, textul legal ridică problema stabilirii exacte a

bugetului local ia care se fac venituri aceste amenzi. Coroborând aces
te prevederi cu cele ale art. 39 alin. (2) din ordonanţă, rezultă că su
mele în cauză se vor face venit la bugetul unităţii administrativ-teri-
toriale unde domiciliază contravenientul persoană fizică ori unde
persoana juridică sancţionată contravenţional îşi are domiciliul fiscal.
4. Pornind de la destinaţia sumelor încasate cu titlu de amendă

contravenţională, s-ar putea ridica întrebarea în ce măsură concesio
narea unui serviciu public care presupune şi aplicarea de amenzi con
travenţionale este legală, ştiut fiind faptul că, potrivit mecanismelor
contractului de concesiune, în mod normal concesionarul este cel
care, într-o primă fază, colectează aceste amenzi {care, astfel, se fac
venit la bugetul său privat), retrocedând ulterior o parte dintre acestea
concedentului, sub forma redevenţei (fixă ori procentuală)01. în ceea ce
ne priveşte, credem că art. 8, în sine, nu constituie o piedică la
încheierea unui contract de concesiune de servicii (care are, printre
consecinţe, şi pe aceea că amenzile se percep de către concesionar
într-o primă fază şi, numai ulterior, o parte dintre acestea sunt retro
cedate concedentului), atâta timp cât un text de lege special prevede
această posibilitate legală. Articolul 8 nu face decât să stabilească o
destinaţie de principiu a sumelor provenite din amenzi în ipoteza (cea
mai frecventă) în care serviciul public este prestat de către administra
ţie. Desigur că particularul interesat ar putea ataca în instanţă contrac-
(,) Au fost, astfel, de notorietate scandalurile izbucnite în practica administrativă

şi judiciară pe marginea montării radarelor fixe de către societăţi comerciale
private care, în baza unui contract de concesiune încheiat (de cele mai multe
ori fără licitaţie) cu anumite primării, reţineau 50% (sau, uneori, chiar mai
mult) din amenzile achitate de conducătorii autovehiculelor care depăşeau
viteza legală în localitate, virând doar restul la bugetele locale. Indignarea
populaţiei nu pornea însă de la faptul concesiunii serviciilor publice în cauză,
ci de ta modul în care s-a încheiat concesiunea (direct, fără urmarea unei for
me oarecare de competiţie) şi de la procentul (exagerat) din amendă reţinut de
către prestatorul serviciilor. Sunt şi motivele pentru care, frauda la interesul pu
blic fiind evidentă, aceste concesiuni au dispărut subit.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/WgfTIixe 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/orbILLjC
tul de concesiune dacă consideră că a fost încheiat în mod fraudulos,

în această ipoteză, întrucât de valabilitatea contractului de concesiune
depinde valabilitatea procesului-verbal de sancţionare contravenţio
nală (de pildă, sub aspectul competenţei agentului constatator, prin
ipoteză un angajat al concesionarului), soluţionarea plângerii con
travenţionale ar trebui suspendată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1
C. proc. civ., până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ.
Articolul 9. [Munca în folosul comunităţii]

(!) (V Prestarea unei activităţi în folosul com unităţii poate fi sta
bilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi
300 de ore.
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se stabileşte alternativ cu
amenda.
(3) (2) în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în
termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii
/
si
/
nu există posibilitatea executării silite > organul din care face

parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a
cărei rază teritorială s-a săvârsit contravenţia, în vederea înlocui
rii am enzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea
unei activităţi în folosul com unităţii, ţinându-se seama de partea
din amendă care a fost achitată.
(4) La prim ul termen de judecată, instanţa, cu citarea contrave
nientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de
zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
(,) Alin. (1) şi (2) sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din
O.U.G. nr. 108/2003.
(2) Alin. (3)-(6) au fost introduse prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 352/2006
pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor (M. Of. nr. 640 din 25 iulie 2006).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/orbILLjC 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/VLDINr9R
(5) (V în cazul în care contravenientul nu achită amenda în ter

m enul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea
am enzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în
folosul comunitătii.
/
(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei acti
vităţi în folosul com unităţii este supusă recursului.
£$ Comentariu
1. Articolul 9 reglementează condiţiile în care se poate aplica mun
ca în folosul în comunităţii<2). Trebuie precizat de la bun început că
această sancţiune are un caracter special, datorită faptului că exe
cutarea ei vine în contradicţie cu unul dintre drepturile fundamentale
ale persoanei, anume de a nu fi supus muncii forţate, garantat prin
art. 4 din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin Convenţia
nr. 29 din 28 iunie 1930 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi prin
Convenţia privind abolirea muncii forţate din 1957.
în acest sens, trebuie să menţionăm că, potrivit jurisprudenţei
C.E.D.O., noţiunea de „muncă forţată" implică trei elemente constitu
tive care se aplică cumulativ(3). în primul rând, trebuie ca munca sau
serviciul realizat de persoana în cauză să nu fi fost consimţite anterior
de către aceasta141. în al doilea rând, trebuie ca aceasta să fie ame-
ll) Alin. (5) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 1 din Legea
nr. 293/2009.
(2) Sancţiunea contravenţională a prestării unei munci în folosul comunităţii nu
trebuie confundată cu alte ipoteze în care aceasta intervine ca o obligaţie
legală, pe care o persoană este nevoită să o execute pentru alte motive decât
comiterea unei contravenţii, cum ar fi obligaţia prevăzută în art. 6 alin. (2) din
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Pentru detalii, a se vedea
A. Vasile, Cu privire la natura juridică a prestării unei activităţi în folosul
comunităţii, în Dreptul nr. 4/2003, p. 132-134.
l3) C.E.D.O., Hotărârea Van der Mussele c. Belgiei din 23 noiembrie 1983, § 37,
www.echr.coe.int.
(4) Uneori, s-a considerat că existenţa unui consimţământ anterior nu este sufi
cient, spre exemplu, atunci când consimţământul oferit a fost impus ca o
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/VLD INr9R 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/6o2cuJ Lt
ninţată cu o sancţiune în caz de nerespectare a obligaţiei impuse. în

fine, este necesar ca obligaţia de muncă impusă să fie injustă sau opre
sivă ori ca munca sau serviciul să fie inutil, penibil sau vexatoriu(1>.
Articolul 4 din Convenţia europeană a drepturilor omului permite
supunerea unei persoane la muncă forţată în patru categorii de situaţii:
munca persoanelor aflate în detenţie, serviciul militar sau serviciul
militar alternativ, serviciul impus în caz de calamităţi, munca impusă
de obligaţiile civice normale(2).
După cum se poate observa, condamnarea contravenţională la
muncă în folosul comunităţii este, pe de o parte, o muncă forţată, iar,
pe de altă parte, nu se înscrie în niciuna dintre cele patru situaţii de
excepţie prevăzute de art. 4 din Convenţia europeană a drepturilor
omului. în acest context, nu reuşim să înţelegem raţiunea pentru care
Curtea Constituţională a decis că forma iniţială a art. 9 alin. (5) din
ordonanţă, care condiţiona transformarea amenzii neexecutate în
muncă în folosul comunităţii de acordul contravenientului, este ne
constituţională. Prin Decizia nr. 1354 din 10 decembrie 2008{3>,
instanţa de control constituţional a rezolvat întreaga problemă într-o
singură frază: „ Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, aplicarea sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în
folosul comunitătii este condiţionată de acordul contravenientului.
s s
Acest fapt este de natură a lipsi de eficienţă sancţiunea aplicată pentru

comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor
art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în conformitate cu care «în
condiţie pentru satisfacerea altor interese ale persoanei (C.E.D.O., Hotărârea

Van der Mussele c. Belgiei din 23 noiembrie 1983, § 37, www.echr.coe.int).
(,) Comisia Europeană a Drepturilor Omului, Decizia X. c. Olandei din 3 maî
1983, plângerea nr. 9322/81, Decisions et rapports de la Commission Euro
peenne des Droits de l'Homme nr. 32, p. 186.
(2) în această din urmă categorie intră obligativitatea de a acorda asistenţă unei
persoane în caz de pericol sau a proteja un interes public, cum ar fi obligaţia
de luptă contra unui incendiu, obligaţia poliţiştilor de a rămâne peste progra
mul obişnuit de muncă în anumite situaţii urgente, obligaţia a fi jurat etc.
(3) M. Of. nr. 887 din 29 decembrie 2008.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/6o2cuJ Lt 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/QMxoYhU K
România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este

obligatorie». în consecinţăCurtea urmează să constate că sintagma
«cu acordul acestuia», folosită în cuprinsul textului analizat, este ne
constituţională
Motivarea ar fi excelentă, dacă nu ar fi inexistentă. Magistraţi Curţii
Constituţionale par să fî uitat nu numai de art. 4 din Convenţia euro
peană a drepturilor omului, ci şi de celelalte acte mai sus menţionate,
cu atât mai mult cu cât respectarea lor este obligatorie şi prioritară. Or,
dacă munca forţată aplicată drept sancţiune contravenţională nu se
regăseşte între cele patru ipoteze de excepţie cuprinse în art. 4 din
Convenţie, aplicarea sa este contrară ei. Tocmai în considerarea aces
tui act, aplicabilitatea sancţiunii a primit o reglementare specială, con
cretizată în următoarele reguli:
- munca în folosul comunităţii nu se poate stabili decât pentru
contravenţiile reglementate prin lege(1). Mai mult, potrivit textului revi
zuit al Constituţiei, după părerea noastră, munca în folosul comunităţii
nu poate fi reglementată decât prin lege, deoarece Constituţia prevede
că orice dispoziţii care implică restrângeri ale drepturilor fundamentale
ale persoanei ţin de domeniul exclusiv al legii;
- munca în folosul comunităţii trebuie prevăzută prin norma de
sancţionare obligatoriu alternativ cu amenda. Aceasta, pentru a per
mite contravenientului care ar fi pasibil de aplicarea sancţiunii să alea
gă dacă doreşte să execute munca în folosul comunităţii sau doreşte să
suporte o amendă contravenţională. S-a considerat că, atâta timp cât
contravenientul poate să aleagă între cele două sancţiuni şi alege
munca în folosul comunităţii, aplicarea sancţiunii nu ar mai contraveni
art. 4 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât, existând
consimţământul persoanei în cauză, serviciul nu ar mai fi considerat
muncă forţată, ci muncă consimţită(2). Aceasta nu înseamnă însă că
(,) Ov. Podaru, Comentariu..., p. 283.

(2) Tocmai de aceea, această soluţie este departe de a putea fi calificată ca bizară,
aşa cum s-a considerat (/. Poenaru, op. cit., p. 7-8), cât timp ea este impusă de
prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului, tratat internaţional care
se aplică cu prioritate faţă de orice altă dispoziţie de drept intern român.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/QMxoYhUK 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/wBJcK4Pv
organul care aplică sancţiunea trebui să îl întrebe pe contravenient de

la bun început ce alege, ci doar în momentul în care, în funcţie de gra
vitatea faptei şi circumstanţele personale ale contravenientului, ar
înclina să aleagă sancţiunea cu munca în serviciul comunităţii. în
cazul în care contravenientul nu doreşte să presteze această muncă,
organul care aplică sancţiunea este obligat să aplice o sancţiune cu
amenda, între limitele prevăzute în norma de sancţionare a contra
venţiei;
- munca în folosul comunităţii se poate dispune pe o durată de
maxim 300 de ore. Potrivit art. 3 din O.G. nr. 55/2002, sancţiunea
prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută după progra
mul de muncă ori, după caz, programul şcolar al contravenientului, pe
o durată cuprinsă între 50 şi 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar
în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi. în cazul în care contravenientul
are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din cursul săptă
mânii, iar autorităţile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot
asigura supravegherea activităţii contravenientului, durata maximă de
lucru nu poate depăşi 8 ore pe zi;
- munca în folosul comunităţii se poate dispune doar de către
instanţa de judecată, potrivit art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 55/2002. Din
acest punct de vedere, textul acelei ordonanţe nu este corelat cu cel al
O.G. nr. 2/2001, din care poate să rezulte şi ipoteza în care agentul
care aplică sancţiunea contravenţională ar putea, dacă legea prevede
sancţiunea pentru fapta în cauză, să aplice el însuşi sancţiunea, după
Curtea Constitutîonală,
/
fără să tină cont de acordul contravenientului.
f t
în acest sens, art. 6-8 din O.G. nr. 55/2002 precizează că, în cazul
contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternativ
cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, dacă
agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este îndestulă
toare, aplică amenda. Dacă, în raport cu gravitatea faptei, se apreciază
că amenda este neîndestulătoare, agentul constatator încheie procesul-
verbal de constatare a contravenţiei
/
si îl înaintează, în cel mult 48 de f '
ore, instanţei competente. Competenţa aparţine judecătoriei în a cărei

circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Instanţa apreciază asupra
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/wBJcK4Pv 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/mrdYKoTe
legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi pronunţă prin hotărâre

irevocabilă11una dintre următoarele soluţii:
- aplică sancţiunea amenzii;
- aplică sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii,
dacă apreciază că aplicarea amenzii contravenţionale nu este îndestu
lătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale şi finan
ciare pentru plata acesteia;
- anulează procesul-verbal.
2. Executarea acestei sancţiuni se realizează potrivit dispoziţiilor

din O.G. nr. 55/2002. Potrivit acestora, activitatea în folosul comunită
ţii se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea
locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei
şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de activităţi în folosul cămine
lor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcoli
lor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale (art. 2). în toate
situaţiile, instanţa stabileşte natura activităţilor ce vor fi prestate de
contravenient în folosul comunităţii, pe baza datelor comunicate de
primarul localităţii în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa,
ţinând seama de aptitudinile sale fizice şi psihice, precum şi de nivelul
pregătirii profesionale (art. 13). Sancţiunea prestării unei activităţi în
folosul comunităţii se pune în executare de către prima instanţă de
judecată prin emiterea unui mandat de executare. Câte o copie de pe
dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică
primarului unităţii administratîv-teritoriale şi unităţii de poliţie în a
căror rază teritorială îsi are domiciliul sau reşedinţa contravenientul,
r f / '
precum şi contravenientului. Mandatul de executare se întocmeşte în

4 exemplare şi cuprinde: denumirea instanţei care l-a emis, data emi
terii, numărul şi data hotărârii care se execută, datele privitoare la
(,) Este cel puţin bizar faptul că sentinţa prin care se aplică această sancţiune în
mod direct este irevocabilă, în timp ce, potrivit art. 9 din O.G. nr. 2/2001, sen
tinţa prin care se înlocuieşte amenda cu munca în folosul comunităţii este
supusă recursului. Considerăm că aceste norme de procedură ar trebui
corelate pentru o reglementare unitară.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/mrdYKoTe 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/XRMSfKjV
persoana contravenientului: numele, prenumele, data şi locul naşterii,

domiciliul şi reşedinţa, dacă este cazul, şi codul numeric personal,
precum şi durata şi natura activităţii ce urmează să fie prestată de
contravenient. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii
se execută în raza unităţii administrativ-teritoriale în care contrave
nientul îşi are domiciliul sau reşedinţa (art. 15)
Primarul are obligaţia să aducă la îndeplinire mandatul de execu
tare, stabilind de îndată conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată
de contravenient, condiţiile în care acesta execută sancţiunea, precum
şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la
care se va presta activitatea. La stabilirea conţinutului activităţii ce
urmează să fie prestată de contravenient, primarul va avea în vedere
pregătirea profesională şi starea sănătăţii acestuia, atestate prin acte
eliberate în condiţiile legii. Este interzisă stabilirea pentru contra
venient a prestării de activităţi în subteran, în mine, metrou ori în alte
asemenea locuri cu un grad ridicat de risc în prestarea activităţii,
precum şi în locuri periculoase ori care, prin natura lor, pot pricinui
suferinţe fizice sau pot produce daune sănătăţii persoanei. Dacă ser
viciul public în cadrul căruia contravenientul prestează activitatea a
fost concesionat unei societăţi comerciale cu capital integral sau par
ţial privat, contravaloarea prestaţiilor efectuate se virează la bugetul
unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se execută sancţiunea.
3. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi

aplicată şi minorilor, dacă la data săvârşirii faptei au împlinit vârsta de
16 ani. Activitatea se prestează pe o durată cuprinsă între 25 de ore şi
150 de ore. Este interzisă obligarea minorului la prestarea unei activi
tăţi care comportă riscuri sau este susceptibilă să îi afecteze educaţia
ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spiri
tuale, morale sau sociale.
4. Articolul 21 din O.G. nr. 55/2002 oferă o nouă mostră de

coerenţă legislativă, stabilind că, în cazul în care contravenientul, cu
rea-voinţă, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidenţă şi
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/XRM SfKj V 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Wg q yM udn
executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea sancţiunii după

începerea activităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la
locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unităţii de
poliţie sau a conducerii unităţii la care contravenientul avea obligaţia
să se prezinte şi să presteze activitatea în folosul comunităţii, poate
înlocui această sancţiune cu sancţiunea amenzii. Cu alte cuvinte, dacă
f f f
contravenientul nu execută sancţiunea amenzii, ea trebuie să fie înlo

cuită cu cea a muncii în folosul comunităţii - art. 9 din O.G.
nr. 2/2001 -, iar dacă nu îşi execută cu rea-credinţă nici această
sancţiune, ea va fi înlocuită cu amenda - art. 21 din O.G. nr. 55/2001.
Demn de Caragiale...
Mai mult, într-un acces brusc de aplicare fermă a principiului
legalităţii, Secţiile Unite ale înaltei Curţi au decis că „ dispoziţiile art. 9
alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la
dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă şi la dispoziţiile
art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sen
sul admisibilităţii
/ cererilor de înlocuire a sancţiunii
/ amenzii cu sanctiu-/
nea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul
comunităţii indiferent dacă contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi
sancţionate prin legi, ordonanţe ale Guvernului sau alte acte cu
caracter normativ /si chiar dacă actul care stabileste rsi sancţionează
contravenţiile nu prevede, alternativ cu sancţiunea amenzii sancţiu
r
,r
nea prestării unei activităţi în folosul comunităţi" (s.n.)(1). Rezultă,

aşadar, că înalta Curte consideră că o sancţiune poate fi aplicată şi
atunci când legea nu o prevede. Justificarea soluţiei, aceea că înlo
cuirea priveşte nu aplicarea unei sancţiuni, ci executarea sa, este de o
subtilitate care ne scapă şi nu putem înţelege cum a putut fi atât de
flagrant ignorat principiul nulla poena sine lege.
(1) I.C.C.J., S.U., dec. nr. 7 din 20 septembrie 2010, în M. Of. nr. 126 din 18 fe
bruarie 2011.
bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 11:50::
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Wg qyM udn 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/q rLBYV62
Articolul 10. [Pluralitatea de contravenţii şi de contravenienţi]

(1) Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii
sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie.
(2 )(v Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-ver-
balsancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depă
şi dublul maximului am enzii prevăzut pentru contravenţia cea
mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta
ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul com unităţii.
(3) In cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au participat
m ai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat.
Comentariu
A. Pluralitatea de contravenţii
/
1. Primele două alineate ale art. 10 analizează o ipoteză care ar

putea fi denumită, pentru facilitatea exprimării, pluralitate de contra
venţii.
/
Dintre sistemele de aplicare a sancţiunii în caz de pluralitate de

fapte - al absorbţiei, al cumulului aritmetic şi al cumulului juridic
(contopirii) legiuitorul a ales să aplice, de regulă, sistemul cumulului
aritmetic, dispunând, în primul alineat al art. 10, că, în caz de plura
litate de contravenţii, sancţiunile stabilite pentru fiecare contravenţie în
parte vor fi executate fiecare în parte(2). Nu are nicio importanţă dacă
faptele sunt, juridic vorbind, omogene sau nu, cumulul sancţiunilor
operând chiar dacă contravenţia comisă este aceeaşi(3).
(,) Alin. (2) al art. 10 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 5 din
O.U.G. nr. 108/2003.
(2) întrucât legiuitorul nu face nicio precizare referitoare la acest aspect, urmează
să înţeleg că aceste reguli sunt aplicabile atât sancţiunilor principale, cât şi
celor complementare.
(3) D. Octavian, N. lonescu, Notă la decizia civilă nr. 193/1981 a Tribunalului
Maramureş, în R.R.D. nr. 2/1982, p. 54.
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/q r LBYV62 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/P6p3flYa
I. Dispoziţii generale ArticoluMO
Chiar dacă uneori este mai greu de imaginat funcţionarea concretă

a sistemului - spre exemplu, atunci când ar trebui cumulate trei
sancţiuni cu avertisment sau două sancţiuni complementare cu
închiderea unităţii -, este, până la urmă, sistemul cel mai firesc de
sancţionare în caz de pluralitate de fapte şi care înlătură dezavantajele
pe care le implică celelalte două sisteme. De aceea, opţiunea legiuito
rului ni se pare normală.
Spre deosebire de legislaţia penală, în materie contravenţională
legiuitorul nu a mai distins între mai multe posibile forme de plura
litate de contravenţii. Totuşi, în doctrină s-a vorbit izolat despre exis
tenţa unei recidive contravenţionale0*. In esenţă, în cuprinsul studiului
mai sus citat, se face o enumerare a acelor texte care instituie contra
venţii şi care prevăd, în acelaşi timp, o sancţionare mai dură a faptelor
comise după ce contravenientul a mai fost sancţionat anterior pentru
aceeaşi faptă. Avem unele rezerve faţă de calificarea ca recidivă
contravenţională a acestor fapte, considerând că, în esenţă, elemen
tele subliniate în studiul citat sunt mai degrabă elemente de cir-
cumstanţiere a faptelor respective®. Oricum, o discuţie asupra acestui
subiect este Inutilă, cât timp toate normele aduse în discuţie ţin de
legislaţia specială şl nu există nicio normă generală care să trateze
subiectul unei recidive contravenţionale.
2. în al doilea aliniat se analizează o situaţie particulară, în raport

de care se pot ridica o mulţime de critici. în textul ordonanţei se pre
vede un sistem de sancţionare special în ipoteza în care pluralitatea de
contravenţii a fost constatată prin acelaşi proces-verbal. în această
situaţie, s-a stabilit ca sancţiunea pentru pluralitatea de contravenţii să
se aplice după sistemului cumulului aritmetic, cu o limită superioară a
(,) C.L. Popescu, Recidiva contravenţională, în Dreptul nr. 3/1997, p. 37 şi urm.

(2) Mai mult, cea mai mare parte a situaţiilor prezentate nici măcar nu impun, ca
o condiţie de existenţă, faptul ca pluralitatea de contravenţii să fi fost despăr
ţită de acte de constatare a unei contravenţii, astfel încât ni se pare că noţiunea
de recidivă a fost nefericit aleasă. Este mai degrabă vorba de sancţionarea
specială a unor pluralităţi omogene de contravenţii.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/P6p3flYa 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/sJG6K2db
sancţiunii aplicabile. Această limită este de 300 de ore, în cazul pres

tării muncii în folosul comunitătii,/
si dublul maximului sancţiunii
1 r f
amenzii pentru contravenţia cea mai gravă, în cazul sancţiunii pecu

niare. Aşadar, în acest caz, se va stabili câte o sancţiune pentru fiecare
contravenţie în parte, sancţiunile astfel stabilite se vor cumula, fără ca
sancţiunea finală să depăşească limita prevăzută mai sus.
După cum spuneam, dispoziţia legală permite ridicarea unor
observaţii critice. în primul rând, ideea utilizării unui sistem diferit de
sancţionare în cazul în care pluralitatea de contravenţii se constată
prin acelaşi proces-verbal este discutabilă. Amintim faptul că, potrivit
art. 20 din ordonanţă, dacă o persoană săvârşeşte mai multe contra
venţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie
un singur proces-verbal. Cu alte cuvinte, dacă faptele sunt constatate
în acelaşi moment, va exista o limită maximă a sancţiunii, în timp ce,
dacă faptele sunt constatate la momente diferite, sancţiunile vor fi
cumulate, fără nicio limitare a sumei lor. Diferenţa între cele două
' r
situaţii poate avea mai multe raţiuni, dar în niciun caz periculozitatea
socială a faptelor comise. Or, cum între ipoteza în care o persoană
comite două contravenţii care sunt constatate prin două procese-ver-
bale diferite şi ipoteza în care exact aceleaşi două fapte ar fi constate
prin acelaşi proces-verbal nu există diferenţă de pericol social, nu
există niciun fel de raţiune de politică de combatere a contravenţiilor
care să justifice un tratament sancţîonator diferenţiat. Se creează astfel
o situaţie inechitabilă, care este greu de acceptat. Nu trebuie uitat că,
de multe ori, două sau mai multe contravenţii comise de aceeaşi per
soană nu sunt constatate prin acelaşi proces-verbal, pentru că regulile
de competenţă a constatării contravenţiilor nu o permit sau pentru că
nu sunt descoperite toate în acelaşi timp. Or, niciuna dintre aceste
ipoteze nu este imputabilă contravenientului, astfel încât acesta să fie
supus unui tratament sancţîonator mai dur decât în cazul în care
faptele ar fi descoperite deodată, iar agentul constatator ar avea com
petenţa materială să le constate pe toate.
în al doilea rând, se poate discuta chiar utilitatea unui astfel de
sistem de sancţionare, întrucât acesta preia cea mai mare parte a
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sJG6K2db 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/R n6cC QYq
deficienţelor sistemului absorbţiei. între acestea, cea mai importantă

este aceea că, practic vorbind, în ipoteza în care o persoană a comis
mai multe contravenţii, el va beneficia pentru unele dintre ele de o
cauză de impunitate. Să presupunem că o persoană a comis 10
contravenţii de natură fiscală, pentru care legea prevede o sancţiune
între 100 şi 1000 lei, iar toate cele 10 contravenţii se constată cu
ocazia unui control efectuat de organele abilitate. Dacă pentru fiecare
dintre cele 10 contravenţii, ce vor fi constate de acelaşi organ şi prin
acelaşi proces-verbal, s-ar stabili câte o sancţiune de 500 lei amendă,
contravenientul ar fi obligat la plata dublului maximului amenzii,
adică 2000 lei. Cu alte cuvinte, pentru 6 dintre cele 10 contravenţii,
acesta nu ar suporta nicio sancţiune, beneficiind de o cauză de impu
nitate, care nu poate avea vreo justificare rezonabilă.
în al treilea rând, din textul legal lipseşte o precizare importantă,
care riscă să producă confuzie în practică. Astfel, se afirmă că, în cazul
amenzii, limita maximă se calculează în funcţie de maximul special al
amenzii pentru contravenţia cea mai gravă, fără a se preciza care este
contravenţia cea mai gravă. Ne întrebăm, în aceste condiţii, oare prin
contravenţia cea mai gravă se va avea în vedere contravenţia care are
maximul special mai mare ori contravenţia pentru care s-a stabilit
efectiv o sancţiune mai mare? Cu alte cuvinte, gravitatea la care se
referă art. 10 se analizează in abstracto sau in concretoi Un răspuns
ferm este imposibil de dat, însă, pentru a mai atenua din efectele
inechitabile ale acestui sistem de sancţionare, considerăm că ar fi mai
util ca prin „contravenţia mai gravă" să se înţeleagă cea care are un
maxim special al sancţiunii mai mare. Astfel, limita sancţiunii maxime
ar putea fi mai ridicată şi maî apropiată de cumulul aritmetic al
sancţiunilor dispuse.
în fine, acest text nu reglementează deloc situaţia în care pentru
unele dintre faptele constatate prin acelaşi proces-verbal s-au aplicat
sancţiuni cu amenda, iar pentru altele sancţiuni cu munca în folosul
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Rn6cCQYq 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/EohSTH61
comunităţii0*. în lipsa vreunei precizări, nu se poate înţelege decât că

pentru fiecare categorie de sancţiuni principale se va aplica sistemul
cumulării limitate, iar sancţiunile astfel stabilite se vor executa fiecare
în parte. Necesitatea unei reglementări exprese se observă dacă ne
raportăm la situaţia în care contravenientul nu doreşte să presteze
munca în folosul comunităţii, ci doreşte să execute o sancţiune cu
amenda. într-un asemenea caz, care ar fi limita superioară? în lipsa
unei prevederi exprese, limita superioară va rămâne cea a dublului
maximului contravenţiei celei mai grave, însă, pentru a înlătura necla
rităţile, se impune, într-o reglementare viitoare, să se trateze în mod
expres situaţia.
în practica judiciară s-a decis în mod corect că, „în ipoteza prevă
zută de art 10, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie reţinu
tă în sarcina contravenientului şi constatată prin acelaşi proces-verbal,
urmând ca amenzile astfel stabilite să fie cumulate. în consecinţă,
aplicarea în mod direct de către agentul constatator a unei sancţiuni
contravenţionale cumulate, fără arătarea amenzilor stabilite pentru
fiecare contravenţie în parte, este nelegală, întrucât nu se poate verifi
ca dacă individualizarea sancţiunilor aplicate a fost corect stabilită
pentru fiecare contravenţie în parte, în funcţie de criteriile prevăzute
de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, şi nici nu se poate şti care este
sancţiunea stabilită în situaţia în care se constată că pentru una dintre
faptele reţinute a intervenit o cauză de nulitate (...). în acest mod,
recurentului i-a fost produsă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât
prin anularea procesului-verbal (...)M2).
(1) Dacă între sancţiunile stabilite pentru faptele cuprinse în acelaşi proces-verbal
se regăsesc mai multe care au fost sancţionate cu avertisment, acestea se vor
cumula. La fel dacă există fapte sancţionate cu avertisment, iar altele cu
amendă sau muncă în folosul comunităţii. în acest sens, a se vedea I. Condor,
Probleme procedurale în legătură cu noua reglementare privind stabilirea şi
sancţionarea unor contravenţii (I), în R.R.D. nr. 9/1970, p. 109; T. Pop, Pro
bleme procedurale în legătură cu noua reglementare privind stabilirea şi
sancţionarea unor contravenţii (II), în R.R.D. nr. 9/1970, p. 112.
(2) Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a confl. mun., dec. civ. nr. 1429/2004, în C. Dumi-
trescu, L. Uţă, op. cit., p. 153-1 57.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/EohSTH61 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/LK2Z U foj
B. Pluralitatea de contravenienţi r
3. Al treilea alineat al art. 10 tratează situaţia pluralităţii de contra

venienţi. Sub impresia legitimă a dreptului penal, prima întrebare
justificată este aceea de a şti dacă în materie contravenţională se
sancţionează, precum în dreptul penal, instigarea şi complicitatea.
Noţiunea de „persoane care participă" utilizată în cuprinsul art. 10
ne-ar putea duce cu gândul la o astfel de concluzie, participanţii fiind
definiţi, în Codul penal, ca autor, complice şi instigator, la aceste cate
gorii doctrina şi jurisprudenţa penală adăugând şi categoria coauto
rilor. Credem că, în ciuda asemănărilor de natură în dreptul contraven
ţional şi dreptul penal, există mai multe argumente care să ne facă sa
nu utilizăm art. 23 C. pen. ca normă la care se face referire.
în primul rând, după cum am afirmat deja în mai multe rânduri,
principiul legalităţii impune o interpretare strictă a normelor care sta
bilesc şi sancţionează contravenţiile. Or, în cuprinsul acestora este
descris doar actul de executare al autorului faptei, iar o interpretare
strictă nu poate să permită extinderea punibilităţii şî asupra unor per
soane care nu comit acel act de executare descris în norma legală, în
lipsa unei norme exprese. Nu credem că o astfel de normă ar putea fi
cea existentă în dreptul penal, iar art. 10 din ordonanţă să fie o normă
de referire, întrucât, dacă am admite acest lucru, s-ar aduce atingeri
grave ale previzibilităţii legii contravenţionale. Mai mult, după cum s-a
subliniat, de regulă, normele de referire se raportează la textele exis
tente în acelaşi act normativ, şi nu la dispoziţii din alte acte norma-
tive(1).
In plus, este arhicunoscut faptul că periculozitatea socială a faptei
complicelui ori instigatorului este mai scăzută decât cea a faptei
autorului. Or, în condiţiile în care contravenţiile sunt fapte care
prezintă un pericol social ceva mai scăzut, ar fi uşor nefiresc ca fapta
complicelui sau instigatorului la o contravenţie să fie sancţionabilă.
ll) FI. Streteanu, op. cit., p. 134.
O vidiu Podaru / Radu Chirită 97
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/LK2Z U foj 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/8G53eXSn
Concluzionăm, aşadar, că în materia contravenţiilor pot fi sancţio

nate doar faptele autorilor şi cele ale coautorilor, adică ale acelora
care comit actul de executare prevăzut în norma de incriminare0’.
Noţiunea de act de executare se va determina în principal după un
criteriu de natură formală, urmărindu-se dacă comportamentul persoa
nei se circumscrie celui descris prin norma care stabileşte şi sancţio
nează contravenţia.
4. în acest context, trebuie însă analizată o situaţie specială, acea a

aşa-numitului autor mediat. Realitatea concretă a relevat existenţa
unor situaţii în care o persoană încalcă o normă juridică fără vinovăţie,
fiind „împins de la spate" de către o persoană care are forma de vino
văţie cerută de norma de incriminare. Spre exemplu, dacă o persoană
este îmbrâncită de către o altă persoană pe o trecere de pietoni, pe
culoarea roşie a semaforului, sau o persoană este urcată cu forţa în
tren, fără a avea legitimaţie de călătorie valabilă. Doctrina penală, care
s-a aplecat mult mai serios asupra acestui gen de situaţii, a formulat
două teorii prin care să se rezolve problema punibiIităţîi unor fapte de
acest gen: teoria pârtieipaţiei improprii, adoptată şi în actualul Cod
penal, şi cea a autorului mediat.
Credem că, datorită dezavantajelor pe care le presupune prima
dintre acestea, soluţia care trebuie urmată este cea oferită prin teoria
autorului mediat. Aceasta presupune că, în ipoteza în care o persoană
comite un act de executare sancţionabil fără vinovăţie, fiind un simplu
instrument în mâna altei persoane, aceasta din urmă este cea care, în
realitate, comite actul de executare, fiind astfel autor al faptei sancţio
nabile. Fără a intra în multitudinea de argumente juridice şi logice pe
baza cărora s-a creat această teorie, îmbrăţişată de imensa parte a
sistemelor penale europene, putem preciza că logica fundamentală a
teoriei este următoarea: de ce dacă o persoană foloseşte o piatră pen
tru a sparge o fereastră e considerată autor al faptei, iar dacă utilizează
o persoană, împingând-o în fereastră, ar pierde calitatea de autor?
ll) C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 16.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/8G53eXSn 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Ei ikPT py
Cum, din punct de vedere al faptei persoanei în cauză, situaţiile sunt

echivalente, ar trebui ca şi încadrarea juridică să fie echivalentă.
Trebuie însă subliniat faptul că este autor mediat numai acea per
soană care foloseşte o altă persoană ca simplu instrument în calea
încălcării normei juridice. Nu intră în această categorie faptele în
cazul cărora persoana care comite actul de executare are capacitatea,
chiar limitată, de a alege săvârşirea sau nu a faptei în cauză.
în consecinţă, credem că art. 10 alin. (3) se referă la sancţionarea
autorului, a autorului mediat sau a coautorului, cel din urmă intrând în
această categorie pentru că, fără îndoială, cât timp el comite un act de
executare, este pasibil de sancţionare.
5. în privinţa sancţionării coautorilor, se mai ridică o problemă,

lăsată nerezolvată de laconismul exagerat al legiuitorului în această
materie, anume de a stî în ce condiţii actele de executare săvârsite de
' r f r
două persoane pot fi socotite ca acte de coautorat şi când actele vor fi

privite izolat, ca acte ale unor autori distincţi ai contravenţiei. Discuţia
nu are numai o importanţă teoretică, ci şi una practică. Astfel, dacă
luăm în discuţie o contravenţie care presupune mai multe acte de exe
cutare, iar acestea sunt comise de mai multe persoane, dacă acestea
pot fi socotite coautori, vor răspunde pentru contravenţia în cauză,
actele lor putând fi însumate pentru a se realiza conţinutul contra
venţiei. în schimb, dacă aceştia nu vor fi socotiţi coautori, nu există
nicio raţiune de a le însuma actele, iar fiecare va răspunde strict pentru
actele lui, în măsura în care aceste acte, privite izolat de cele ale
celorlalte persoane, realizează conţinutul unei contravenţii.
Pentru a rezolva această problemă, singura soluţie rezonabilă este
aceea de a face apel la dezvoltările doctrinei penale, care s-a confrun
tat şi ea în materia coautoratului cu aceeaşi tăcere legislativă. Aceasta
a stabilit, în mod unanim, că, pentru existenţa coautoratului, sunt
necesare următoarele condiţii, la care nu putem decât să facem referire
si în domeniul sancţionării
/ /
contravenţiilor:
/
- existenţa unei legături subiective între persoanele care participă,

adică existenţa unei înţelegeri exprese sau implicite între persoanele în
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Ei ikPT py 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Xxop466a
cauză, care realizează că actul lor de executare se însumează cu actul

de executare al altei persoane;
- toate persoanele să comită acte de executare, ca o condiţie sine
qua non a existenţei coautoratului;
- norma care sancţionează fapta să nu prevadă ca o condiţie de
existenţă a faptei participarea mai multor persoane, întrucât, în acest
caz, fiecare ar fi autor al faptei respective, iar nu coautor.
Articolul 11. [Cauze care înlătură caracterul contravenţional al

faptei]
(1) Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul
legitim ei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau
morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare
complete, erorii de fapt; precum şi infirm ităţii, dacă are legătură
cu fapta săvârşită.
(2) M inorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional.
(3) Pentru contravenţiile săvârşite de m inorii care au îm plinit 14
ani m inim ul si maximul am enzii stabilite în actul norm ativ
pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
(4) <1) M inorul care nu a îm plinit vârsta de 16 ani nu poate fi
sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul com unităţii.
(5) Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se
constată num ai de instanţa de judecată.
& Comentariu
Articolul 11 reglementează ceea ce numeşte în cuprinsul său cauze
care înlătură caracterul contravenţional al faptei(2), precum şi răspun-
(1) Alin, (4) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G.
nr. 108/2003.
(2) Denumirea de cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei este mai
mult decât nefericit aleasă, întrucât, cât timp fapta comisă în una dintre aceste
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Xxop466a 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/D Fk0y46l
I. Dispoziţii generale A rtico lu lH
derea contravenţională a minorilor. Vom analiza pe rând, în cele ce

urmează, aceste dispoziţii.
1. Legitima apărare. în lipsa unei definiţii a acesteia, vom apela la

prevederile art. 44 C. pen. pentru a determina condiţiile de existenţă a
legitimei apărări. Trebuie însă precizat de la bun început că nu vom
insista prea mult asupra acestui subiect, întrucât este mai mult decât
dificil de imaginat o ipoteză în care legitima apărare să fie cauză justi
ficativă pentru o contravenţie, cât timp una dintre condiţiile sale este
aceea ca actul prevăzut de norma contravenţională să fie o violenţă
îndreptată contra unei persoane. Or, astfel de fapte sunt întotdeauna
infracţiuni. r
Totuşi, vom enumera, fără prea multe alte precizări, condiţiile legi
timei apărări:
- existenţa unui atac;
- atacul să fie material, adică să constea într-o acţiune de ordin
fizic îndreptată contra obiectului protejat;
- atacul să fie direct, adică între atacator şi obiectul vizat să nu existe
obstacole importante, capabile să împiedice desfăşurarea atacului;
- atacul să fie imediat,' adică să fie în curs de desfăsurare
/
ori imi-
nent;
- atacul să fie injust, adică contrar normelor juridice. Aceasta
implică, cu necesitate, ca atacul să provină din partea unei persoane
cu discernământ. De asemenea, caracterul injust al atacului presupune
ca acesta să constea într-o acţiune intenţionată sau, cel puţin, să fie
perceput de către cel care se apără ca fiind o acţiune intenţionată;
- atacul să pună în pericol grav o persoană, drepturile acesteia ori
un interes public;
circumstanţe este prevăzută de legea contravenţională, este cel puţin bizar ca

fapta să nu aibă caracter contravenţional. în realitate, cauzele enumerate în
cuprinsul art. 11 pot fi clasificate în cauze justificative - care înlătură antiju-
ridicitatea faptei, precum legitima apărare - şi cauze care înlătură vinovăţia -
precum minoritatea ori iresponsabilitatea.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/D Fk0y46l 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/xLUvKVCg
- apărarea să constea într-o violenţă îndreptată împotriva atacato

rului;
- apărarea să fie prevăzută de o normă care stabileşte şi sancţio
nează o contravenţie;
- apărarea să fie proporţională cu atacul.
2. Starea de necesitate. Din nou, pentru a determina condiţiile de

aplicare a acestei cauze justificative, trebuie să ne raportăm la dispo
ziţiile Codului penal, mai exact la art. 45.
Potrivit acestuia, condiţiile stării de necesitate sunt următoarele:
- existenţa unei stări de pericol îndreptat contra unei persoane, a
drepturilor acesteia sau unui interes public. Nu are nicio relevanţă
natura stării de pericol, aceasta putând fi determinată atât de o faptă
umană, cât şi de un fenomen natural sau de fapta unui animal;
- starea de pericol trebuie să fie iminentă;
- starea de pericol să nu fi putut fi evitată decât prin comiterea
unei fapte prevăzute de un act normativ ca fiind contravenţie. Această
condiţie impune ca săvârşirea faptei prevăzute de norma contravenţio
nală să fie singura opţiune de salvare a valorii ce era pusă în pericol;
- starea de pericol să nu fi fost produsă de către cel ce invocă
starea de necesitate;
- între acţiunea de salvare şi starea de pericol să existe o anumită
proporţional itate.
Ipotezele în care starea de necesitate poate să intervină drept cauză
justificativă în materie contravenţională sunt extrem de numeroase, în
special în materia contravenţiilor prevăzute de legislaţia rutieră. Spre
exemplu, poate fi exonerat de răspundere şoferul unui autobuz care
efectuează transportul în comun, care staţionează în locuri în care
staţionarea este interzisă, din cauză că locul destinat staţiei de autobuz
era ocupat de alte automobile parcate acolo(1).
(1) Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 36/1996, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 276.
Soluţia instanţei este corectă, însă motivarea este bizară. în loc să invoce
starea de necesitate drept cauză justificativă, instanţa a decis anularea
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/xLUvKVCg 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/LsDkYKar
în acelaşi timp însă, nu se află în stare de necesitate acela care

opreşte într-o zonă în care staţionarea este interzisă pentru a efectua o
reparaţie la sistemul de semnalizare, întrucât starea de pericol deter
minată de defectarea acestuia putea fi înlăturată şi dacă contra
venientul conducea, chiar fără sistem de semnalizare, o porţiune de
drum, până la un loc mai puţin expus pericolului de accidente decât o
intersecţie0
Uneori se poate constata uşor o confuzie imensă care se face de
către instanţele de judecată între starea de necesitate şi constrângerea
fizică. Spre exemplu, în speţa soluţionată de Tribunalul Municipiului
Bucureşti'2’, în care o societate comercială a fost sancţionată pentru
omisiunea de a ţine registre de casă, motivându-şi comportamentul
prin blocajul financiar şi circuitul greoi al banilor prin bănci, instanţele
au preferat, vizibil greşit, să analizeze situaţia sub aspectul stării de
necesitate, deşi în cuprinsul hotărârii se făcea menţiune la condiţiile de
existenţă a constrângerii fizice. Este evident că, într-o asemenea
ipoteză, discuţia trebuie purtată în raport de prevederile privind forţa
majoră - chiar dacă condiţiile sale nu sunt îndeplinite, întrucât aspec
tele invocate în apărare nu sunt nici imprevizibile, nici inevitabile -, şi
nu în raport de starea de necesitate, cât timp blocajul financiar şi cir
cuitul bancar greoi nu creează vreo stare de pericol pe care făptuitorul
să o fi înlăturat prin comiterea faptei prevăzute de legea contra
venţională.
3. Constrângerea fizică. Numită adeseori şi forţă majoră, constrân

gerea fizică înlătură vinovăţia în acele situaţii în care se săvârşeşte un
act de executare sanctionat
/
ca o contravenţie, din cauza unei forte / f '
procesului-verbal de contravenţie pe motiv că exista un acord tacit între şoferii

de autobuz şi agenţii de circulaţie privind posibilitatea opririi în acel loc. Or, o
astfel de înţelege tacită nu poate fi analizată ca o cauză justificativă, nici măcar
ca o permisiune a legii, pentru că agentul de circulaţie nu creează legea.
(1)Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 5071/1995, în AL Ţiclea, op. cit., p. 278.
(2) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 697/1997, în C.P.J. 1992-1998,
p. 229-230. *
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/LsDkYKar 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/T32Wq yf1
exterioare imprevizibile şi inevitabile, de natură fizică, ce determină o

persoană să comită actul incriminat. Forţa majoră înlătură vinovăţia în
comiterea faptei pentru că, într-o astfel de împrejurare, persoana în
cauză pierde controlul acţiunilor sale, devenind un simplu instrument
în mâinile forţei exterioare, indiferent dacă aceasta este de natură
umană, animală ori un fenomen natural. Spre exemplu, dacă o maşină
oprită la culoarea roşie a semaforului este izbită din spate de o altă
maşină şi intră, din forţa inerţiei, în intersecţie, şoferul care o conduce
va fi exonerat de răspunderea contravenţională, întrucât acţiunea de a
trece pe culoarea roşie a fost comisă fără vinovăţie.
Pentru a putea interveni această cauză exoneratoare, este însă
necesar ca acea forţă care determină comiterea actului de executare să
fie exterioară sferei de activitate a persoanei care invocă forţa majoră.
De asemenea, este necesar ca apariţia forţei exterioare să fi fost
imprevizibilă şi inevitabilă, adică să nu îi fi permis persoanei în cauză
să evite încălcarea normei contravenţionale.
Spre exemplu, a fost exonerată de răspundere, chiar dacă instanţa
nu a făcut referire directă în motivare la forţa majoră, persoana care a
refuzat să se legitimeze în faţa unui agent de poliţie, întrucât cartea sa
de identitate se afla la o secţie de poliţie pentru efectuarea unor
proceduri legale111.
Pe de altă parte însă, forţa majoră există doar dacă acţiunea ori
inacţiunea incriminate s-au produs ca urmare a unui fapt exterior
inevitabil şi imprevizibil. în consecinţă, nu există forţă majoră atunci
când contravenientul nu a depus declaraţiile fiscale din cauza cozilor
de la ghişeele organului fiscal, întrucât această situaţie era atât
previzibilă, cât şi evitabilă(2). Măcar evitabilitatea este evidentă, în
(,)Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 25/1996, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 277.
(2) Jud. Ploieşti, sent. civ. nr. 1834/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 818-819. Păcat
însă că soluţia instanţei de a respinge contestaţia nu s-a raportat deloc la con
diţiile constrângerii fizice, instanţa mulţumindu-se să amintească faptul că
obligaţiile de depunere a declaraţiilor fiscale sunt instituite prin norme impe
rative. Or, cum nimeni nu contestă imperativitatea acelor norme, în niciun caz
nu se poate trage concluzia că circumstanţele exoneratoare de răspundere ar
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/T32Wqyf1 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/9U oOmSo9
condiţiile în care contestatara nu a probat faptul că ar fi stat la acele

cozi fără să reuşească să ajungă la ghişeu.
4. Constrângerea morală înlătură vinovăţia uneî persoane pentru

comiterea unui act prevăzut de legea contravenţională atunci când
actul a fost comis sub imperiul unei ameninţări provenite din partea
unui terţ. Pentru a opera cauza exoneratoare de răspundere, trebuie ca
ameninţarea să fie serioasă si actuală si să fie irezistibilă, în sensul în
/ r t r
care persoana ameninţată să nu fi avut la dispoziţie nicio altă moda

litate rezonabilă de înlăturare a ameninţării decât comiterea actului
incriminat. Nu este obligatoriu ca ameninţarea să privească neapărat
persoana căreia i se solicită comiterea actului sancţionabil, aceasta
putând să privească şi o persoană apropiată ei, însă este necesar ca
ameninţarea să constea într-o faptă ilicită, constrângerea neputând fi
invocată atunci când ameninţarea constă într-un fapt licit (precum
deschiderea unui acţiuni judecătoreşti ori denunţarea unei fapte
penale).
5. Cazul fortuit înlătură vinovăţia celui care comite un act prevăzut

de o normă contravenţională, întrucât rezultatul acţiunilor acestuia se
produce datorită intervenţiei unui eveniment exterior sieşi şî impre
vizibil. Practic vorbind, cazul fortuit apare la punctul la care încetează
culpa unei persoane, întrucât, dacă culpa presupune faptul că per
soana în cauză putea să fi prevăzut rezultatul faptelor sale, chiar dacă
nu l-a prevăzut, cazul fortuit presupune că nimeni nu putea să prevadă
acest rezultat. Există, spre exemplu, caz fortuit atunci când, din cauza
exploziei unui cauciuc, o maşină intră pe contrasens, depăşind linia
continuă care desparte sensurile de mers. Fiind situat dincolo de limita
culpei, cazul fortuit nu există atunci când făptuitorului i se poate
imputa o culpă în producerea evenimentului care determină rezultatul
prevăzut în norma de sancţionare a unei contravenţii. Pentru a reveni
la exemplul precedent, dacă conducătorul autovehiculului nu a
interveni doar dacă norma ar fi permisivă, fiindu-ne greu să ne imaginăm ce

contravenţie este stabilită printr-o normă care să nu fie imperativă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9UoOmSo9 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/cwl3xte2
respectat normele privind utilizarea cauciucului sau acesta avea durata

de folosire expirată, cazul fortuit nu va mai putea interveni ca o cauză
exoneratoare.
în raport de această cauză justificativă, credem că, uneori, practica
a extins mult prea mult aplicabilitatea ei. Spre exemplu, s-a decis
exonerarea de răspundere a unei societăţi pentru omisiunea depunerii
bilanţului contabil, pe motiv că, în condiţiile în care cei doi asociaţi ai
persoanei juridice au decedat, a existat un caz fortuit care a făcut
imposibilă respectarea obligaţiei legale(1). In esenţă, o astfel de situaţie
ar putea fi analizată ca fiind un caz fortuit, însă, în exemplul citat,
decesul celor doi asociaţi intervenise cu mai mult de un an înainte de
data la care era exigibilă obligaţia depunerii bilanţului contabil. în
aceste condiţii, constatarea lipsei unei culpe din partea societăţii este
cel puţin rizibilă, exonerarea pe temeiul existenţei unui caz fortuit
putând fî reţinută eventual numai atunci când asociaţii ar fi decedat în
imediata apropiere a termenului legal, întrucât doar atunci se putea
constata lipsa unei culpe a soci etăţi i<2).
Pe aceeaşi linie, a unei înţelegeri greşite a condiţiilor de existenţă a
cazului fortuit, se înscrie şi o altă ipoteză, în care o instanţă a decis că
există caz fortuit atunci când o persoană conduce sub influenţa băutu
rilor alcoolice un autoturism, pentru că, din cauza unei defecţiuni,
soţia acestuia cala în permanenţă motorul, iar deplasarea s-a efectuat
numai pe distanţa de 100 de metri până la domiciliul contravenien-
tului(3). Soluţia este mai mult decât hilară. Cel mult, ipoteza ar fi putut
fi analizată sub imperiul stării de necesitate, în măsura în care lăsarea
automobilului la 100 de metri de casă ar fi prezentat vreo stare de
pericol, iar contravenientul nu avea nicio altă posibilitate să asigure
parcarea acestuia lângă domiciliu decât conducerea sub influenţa
băuturilor alcoolice, ceea ce e greu de presupus. în niciun caz însă nu
se poate afirma că persoana în cauză a comis fapta de a conduce
ll) Jud. Ploieşti, sent. civ. nr. 1278/1997, în Ai. Ţiclea, op. cit., p. 33-34.
(2) In acest sens, dincolo de motivarea particulară a hotărârii, a se vedea Jud.
Ploieşti, sent. civ. nr. 13950/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 34-35.
(3) Jud. Reşiţa, sent. civ. nr. 2451/1995, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 283-284.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/cwl3xte2 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/l7TBrL1r
maşina sub imperiul unui fapt exterior, decât dacă la o calare a auto
turismului mişcarea acestuia l-ar fi aruncat la volan în locul soţiei
(sic!).
6. Iresponsabilitatea este o cauză care înlătură vinovăţia datorită

lipsei de discernământ a persoanei, care, la momentul comiterii faptei,
nu putea să aibă controlul faptelor sale sau nu putea să îşi reprezinte
consecinţele faptelor sale. Cauzele care pot determina iresponsa
bilitatea sunt, de regulă, bolile de natură psihică, precum debilitatea
mintală(1) sau psihopatia paranoidă(2), dar lipsa de discernământ poate
să aibă şi alte cauze, cum ar fi, pentru a da cel mai facil exemplu,
somnul. Lipsind discernământul la momentul comiterii unui act
sancţionabil ca o contravenţie, fie temporar, fie definitiv, persoana este
exonerată de răspundere, întrucât nu se poate vorbi de vinovăţie într-o
asemenea ipoteză.
Totuşi, pentru ca o persoană să beneficieze de această cauză de
exonerare, trebuie ca discernământul său să fie inexistent, şi nu doar
diminuat. în măsura în care o persoană are discernământ, chiar şi
diminuat, raţiunile care stau la baza exonerării celor iresponsabili nu
se regăsesc, astfel încât diminuarea discernământului datorată unei
boli psihice poate fi analizată doar ca o circumstanţă de individuali
zare a sancţiunii, şi nu ca o cauză exoneratoare. De aceea, conside
răm eronată orice decizie în sens contrar(3).
7. Beţia involuntară completă înlătură vinovăţia persoanei pentru

faptele comise în această stare, indiferent dacă este produsă de alcool
sau de alte substanţe care au capacitatea de a afecta la nivel inte-
(,) Jud. Craiova, sentinţa civilă nr. 8276/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu,
op. cit., p. 145.
(2) Jud. Sector 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 1236/1971, în L. Groza, Gh.
Părăuşanu, op. c it, p. 145.
(3) în sensul înlăturării răspunderii contravenţionale în ipoteza unei discernământ
diminuat, dar existent, a se vedea Jud. Sector 1 Bucureşti, sentinţa civilă
nr. 2460/1995, în Al. Ţiclea, Legislaţie..., p. 26.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/l7TBrL1r 1/1
03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/drVv2Ztx
lectual o persoană, astfel încât aceasta să nu fie capabilă să îşi

controleze acţiunile sau să perceapă consecinţele lor. Cât timp starea
de beţie este involuntară, este indiferent dacă ea se produce prin admi
nistrarea fortată de astfel de substante sau din cauza unor accidente.
r r
Mai trebuie numai subliniat faptul că beţia constituie cauză exonera

toare de răspundere numai dacă este completă, nu şi atunci când este
incompletă.
B. Eroarea de fapt. Eroarea înlătură, la rândul ei, vinovăţia atunci

când o persoană a comis un act prevăzut de o normă contravenţio
nală, cunoscând greşit sau necunoscând o circumstanţă de care
depinde realizarea elementelor contravenţiei. Spre exemplu, dacă o
persoană depăşeşte viteza maximă admisă, în condiţiile în care
indicatorul rutier care semnala o limitare a acesteia nu era vizibil de
pe şosea, poate să invoce eroarea de fapt pentru a fi exonerată de
răspundere contravenţională.
Pentru ca eroarea de fapt să opereze ca o cauză exoneratoare,
trebuie să se probeze, în primul rând, că nu este imputabilă persoanei
în cauză, în sensul că aceasta nu putea, în mod rezonabil, să realizeze
că percepe în mod greşit starea de fapt existentă. Spre exemplu, s-a
decis că eroarea îi este imputabilă contravenientului şi nu poate fi
cauză exoneratoare atunci când acesta a călătorit pe o linie de auto
buz preorăşenească cu un bilet de călătorie valabil pe liniile oră
şeneşti, motivându-şi fapta prin aceea că, fiind din altă localitate, nu a
ştiut că se află pe o linie preorăşenească, şi nu o linie orăşenească{1).
Pe de altă parte, trebuie ca eroarea să vizeze un element de care
(,) Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ, decizia civilă nr. 1252/C/1997,
în Al. Ţiclea, Legislaţie..., p. 34. Soluţia ni se pare discutabilă, în special în
raport de faptul că instanţa nu a motivat în ce ar fi constat culpa petentului. In
măsura în care ar fi existat pe autobuzul respectiv sau în staţia de autobuz o
avertizare privind caracterul liniei de transport în comun soluţia instanţei ar fi
corectă. în caz contrar, însă, credem că mai aproape de realitatea juridică, ar fi
fost o soluţie de admitere a plângerii contra procesului-verbal de contravenţie.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/drVv2Ztx 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fSmofmts
depinde existenţa sau inexistenţa contravenţiei, şi nu o circumstanţă

care nu priveşte elemente contravenţiei.
9. O discuţie mult mai serioasă merită eroarea de drept. De lege

lata, eroarea de drept nu constituie cauză justificativă în materie
contravenţională. Deşi această opţiune este o îndelungată tradiţie în
ansamblul legislaţiei române, considerăm că este momentul renunţării
la ea, din mai multe motive.
în primul rând, dacă plecăm de la raţiunile instituirii prezumţiei
absolute de cunoaştere a legii, constatăm că acestea nu mai sunt de
actualitate, prin schimbarea situaţiei sistemului juridic şi social. Regula
romană nemo consetur ignorare legem are la bază ideea de culpă a
persoanei. La acel stadiu al dreptului, cu puţine reguli şi bazat pe un
corp social al cetăţenilor destul de implicat în treburile cetăţii, culpa
celui care nu cunoaşte legea putea fi reţinută. La momentul actual,
numărul imens al normelor juridice face imposibilă cunoaşterea
tuturor acestora, chiar pentru persoane cu studii de specialitate ori care
lucrează în domeniul juridic. La aceasta se adaugă diviziunea
profesională a societăţii şi tehnicitatea din ce în ce mai accentuată a
limbajului juridic, care transformă de cele mai multe ori legea într-un
domeniu rezervat doar unor „aleşi", astfel încât, în cazul celor care nu
au studii juridice, prezumţia de cunoaştere a legii se transformă într-o
ficţiune. Or, prezumţiile sunt acele propoziţii care, de regulă, sunt
adevărate, însă de cele mai multe ori sunt imposibil ori foarte greu de
probat(1). Ficţiunile, pe de altă parte, sunt propoziţii care, de regulă, nu
sunt adevărate, dar care sunt utilizate din raţiuni de ordin practic®. Pe
(,) Este suficient să luăm exemplul prezumţiei de proprietar al posesorului, cea a

bunei-credinţe ori cea de nevinovăţie.
(2) Exemplul cel mai facil de oferit este cel al regulii ubicuităţii, potrivit căreia se
consideră că o infracţiune este comisă în întregime pe teritoriul a două sau mai
multe state, atunci când pe teritoriul acestora au fost comise acte de executare
ori s-a produs rezultatul, deşi în realitate fapta nu s-a săvârşit în întregime pe
teritoriul nici unuia dintre statele implicate. Tot astfel, ficţiunea după care se
consideră că o persoană reabilitată nu a comis niciodată vreo infracţiune. Sau,
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fSmofmts 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/348bXXsZ
scurt, prezumţiile afirmă, de cele mai multe ori, lucruri adevărate, în

timp ce ficţiunile ridică la rangul de adevăr nişte minciuni, care pre
zintă utilitate practică.
în condiţiile în care este cert că propoziţia „orice om cunoaşte toate
legile care consacră contravenţii" e o minciună, deci o ficţiune, rămâ
ne de verificat dacă există o utilitate practică în a o considera ade
vărată. Considerăm că aceasta lipseşte, cel puţin în materie contraven
ţională. Cât timp răspunderea contravenţională - în dreptul român -
este subiectivă, bazată pe intenţia de a încălca o lege sau pe culpă în
aprecierea rezultatelor unei acţiuni, ideea de cunoaştere absolută a
legii poate să conducă în anumite situaţii la o răspundere obiectivă,
fără culpă. Exemplul cel mai facil există atunci când legea se aplică de
la data publicării în Monitorul Oficial, însă acesta ajunge în localităţi
în care exista deficienţe de comunicare cu câteva zile mai târziu sau în
cazul persoanelor analfabete ori al străinilor. I se poate cere unui străin
ca, la momentul în care pătrunde pe teritoriul român, să citească şi să
cunoască toată legislaţia rutieră, vamală ori fiscală într-o limbă pe care
nu o înţelege? întrebarea este evident retorică.
Argumentele ar putea continua, însă ne oprim aici, întrucât credem
că este relativ evident că ficţiunea cunoaşterii legii contravenţionale
constituie o atingere nejustificabilă a principiului legalităţii. Nu cre
dem că o justificare a menţinerii ficţiunii ar putea fi preîntâmpinarea
unor situaţii în care persoane acuzate de contravenţii să invoce cu
succes necunoaşterea legii. Tot astfel cum, printr-o prezumţie simplă,
se presupune că oricine ştie că este interzis să traversezi strada prin
locuri nemarcate ori că e interzis să arunci substanţe toxice în râuri, se
poate presupune că oricine ştie că o mulţime de acte sunt contravenţii,
fără a înţelege însă prin aceasta că oricine cunoaşte toate contra
venţiile existente.
Până la urmă, dacă în dreptul penal se admite deja de ceva vreme o
formă a erorii de drept ca o cauză exoneratoare, iar în noul Cod penal
introducerea unei forme a erorii de drept între cauzele care înlătură
ca să ne raportăm la dreptul familiei, ficţiunea în sensul că o căsătorie nulă nu

e existat niciodată.
11 0 Ovidiu Podaru / Radu Chiriţă
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/348bXXsZ 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/N0kiVT9m
vinovăţia este unul dintre punctele centrale ale reformei sistemului

penal, este cu atât mai uşor de promovat ideea în materia contraven
ţiilor. Iar aceasta, cu atât mai mult cu cât eroarea de fapt este de mult
admisă ca o cauză justificată, atât în materie penală, cât şi în materie
contravenţională, în aproape toate statele care îşi centrează sistemul
penal şi contravenţional pe răspunderea subiectivă.
10. Infirmitatea. Dintre cauzele exoneratoare enumerate expres în

cuprinsul art. 11, infirmitatea este singura care nu se regăseşte între
cauzele exoneratoare de răspundere penală. De aceea, dacă pentru
analiza condiţiilor de existenţă a celorlalte cauze se poate face apel la
legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa existente în dreptul penal, această
cauză ar fi avut nevoie de o reglementare mai amplă, pentru a putea
determina condiţiile în care operează.
Acea unică precizare a ordonanţei, „ dacă are legătură cu fapta
săvârşită", este oricum inutilă, pentru că este evident că, dacă nu are
legătură cu fapta comisă, infirmitatea nu are cum să constituie cauză
exoneratoare de răspundere. Această legătură nu poate fi decât un
raport de cauzalitate, astfel încât, pentru a fi exonerat de răspundere
cel care a comis o faptă incriminată drept contravenţie, trebuie să pro
beze că între starea sa de infirmitate şi săvârşirea faptei există un raport
de cauzalitate, în lipsa acestuia fiindu-ne imposibil de identificat
raţiunile exonerării de răspundere. Instanţele par să meargă pe aceeaşi
linie de gândire, stabilindu-se, spre exemplu, punibilitatea unei persoa
ne, ce suferea de un handicap fizic, pentru o parcare ilicită, pe care
aceasta a motivat-o prin aceea că, având nevoie de medicamente, a
parcat cât mai aproape de o farmacie*1’.
Oricum, în lipsa oricărei precizări a legiuitorului, ne este greu să ne
imaginăm o situaţie în care infirmitatea să poată opera drept cauză de
înlăturare a vinovăţiei şî în care nu ar fi fost incidenţă o altă cauză
dintre cele enumerate în cuprinsul art. 11, întrucât credem că ar fi fost
(1) Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 6191/1995, în Al. Ţiclea, Legislaţie...,
p. 26-27 ' ' f
O vidiu Podaru / Radu Chir iţă 111
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/N0k VT9m 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/Swktws72
oricum incidente fie dispoziţiile privitoare la constrângerea fizică, fie

cele privind iresponsabilitatea ori starea de necesitate.
11. Cauze justificative nereglementate expres. Pe lângă cele 9

cauze reglementate în cuprinsul alin. (1) al art. 11, la care se adaugă
minoritatea făptuitorului, credem că se poate susţine, fără dificultăţi,
existenţa a încă două cauze justificative care nu au primit o regle
mentare expresă'1*. In ciuda acestui fapt, după cum vom vedea, ele pot
să funcţioneze, în opinia noastră, şi să înlăture punibiIitatea unui act
sancţionabil drept contravenţie. In această categorie nu intră, în prin
cipiu, îndeplinirea ulterioară comiterii contravenţiei a obligaţiilor lega-
ie(2). Trebuie precizat că, dacă legea specială prevede că nu se sancţio
nează fapta atunci când, ulterior constatării contravenţiei, contrave
nientul îşi îndeplineşte obligaţiile legale care au stat la baza comiterii
faptei, aceasta este o cauză de nepedepsire a contravenţiei, iar nu o
cauză justificativă.
Prima dintre aceste cauze nereglementate o constituie ordinul sau
autorizarea legii. Caracterul justificat al acestei cauze decurge din fap
tul că, atunci când legea obligă sau permite unei persoane comiterea
unui act, acel act îşi pierde caracterul ilicit, astfel încât el nu poate fi
sancţionat din punct de vedere penal ori contravenţional. Spre
exemplu, legea permite vehiculelor serviciilor de ambulanţă să circule
cu depăşirea limitei de viteză ori să ignore culoarea semaforului. în
aceste condiţii, în care legea autorizează un astfel de comportament,
nu se poate vorbi de o răspundere contravenţională.
(,) Precizăm faptul că, în materie penală, s-a propus reţinerea între cauzele justi
ficative şi a consimţământului victimei. Nu reţinem şi noi această cauză din
mai multe considerente. Pe de o parte, pentru că în opinia noastră, pentru a fi
cauză justificativă, consimţământul victimei trebuie să fie totuşi reglementat în
mod expres. Pe de altă parte, cum normele contravenţionale nu au decât
extrem de rar ca obiect juridic persoana, consimţământul victimei nu şi-ar găsi
aproape niciodată aplicabilitate în materie contravenţională.
(2) Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ, decizia nr. 1463/1997,
în Tribunalul Bucureşti, Culegere..., p. 254-255.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Swktws72 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/3nNV7oLx
A doua cauză la care facem referire este comanda autorităţii legi

time. în principiu, ni se pare firesc ca, atunci când o persoană comite
un act de executare al unei contravenţii la ordinul unui autorităţi legi
time, persoana să fie exonerată de răspundere. Este cert că aceasta se
poate întâmpla doar cu respectarea anumitor condiţii: ordinul să pro
vină de la un organ cu atribuţii în acest sens, superior pe scară ierar
hică făptuitorului; ordinul să nu fie în mod vădit ilegal. Spre exemplu,
dacă un muncitor primeşte ordin să ridice o construcţie de la condu
cătorul societăţii din care face parte, este absurd să i se ceară mun
citorului să verifice dacă constructia beneficiază de autorizaţie emisă
de autorităţile competente ori dacă sunt respectate toate prevederile
legale privind siguranţa în construcţii.
12. Răspunderea contravenţională a minorilor este reglementată

de alin. (2)-(4) ale art. 11.
în primul dintre aceste texte, se instituie o prezumţie absolută de
lipsă de discernământ pentru minorul care nu a împlinit 14 ani, după
modelul legislaţiei penale. în acest context, trebuie subliniat faptul că,
cel puţin în doctrina penală, s-a susţinut de multă vreme necesitatea
reducerii vârstei de la care minorul este responsabil, întrucât studiile
criminologice au constatat o creştere alarmantă a numărului de fapte
de natură penală comise de către aceştia, concomitent cu o dezvoltare
intelectuală mai rapidă, astfel încât prezumţia lipsei de discernământ
devine de multe ori o ficţiune(1). Pentru a da doar un exemplu facil, ne
întrebăm de ce li se mai predă în şcoală minorilor din clasele primare
principalele reguli de circulaţie, dacă aceştia sunt prezumaţi în mod
absolut că oricum nu au discernământul să le înţeleagă şi să le aplice,
în acest context, trebuie menţionat faptul că minorii nu vor răspunde
contravenţional nici atunci când contravenţia constă în nerespectarea
unei obligaţii care le este impusă personal. Spre exemplu, dacă un
minor de 13 ani circulă cu autobuzul fără bilet, acesta nu poate fi tras
(1) Menţionăm că situaţia este în acest sens în majoritatea legislaţiilor europene,

în cazul cărora momentul începerii responsabilităţii este anterior vârstei de
14 ani.
O vidiu Podaru / Radu Chiriţă 11 3
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3nN V7oLx 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/Da7nDPJ6
la răspundere contravenţională, ci, eventual, doar la răspundere civilă,

putând fi obligat la repararea prejudiciului cauzat transportatorului(1).
Păstrând modelul penal, minorii de peste 14 ani, care sunt pre-
zumati
r relativ ca având discernământ," sunt sancţionaţi
r r în limite redu-
se la jumătate în cazul amenzii. De asemenea, ca măsură de protecţie
a minorilor şi pentru a se corela legislaţia contravenţională cu legislaţia
muncii şî cu cea privind drepturile copilului, s-a instituit regula după
care minorilor care nu au împlinit 16 ani nu li se poate aplica sancţiu
nea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Chiar dacă ordo
nanţa nu conţine nicîo prevedere în acest sens, considerăm că mino
rului i se va putea aplica această sancţiune tot pe o durată redusă, între
25 şi 150 de ore. Este totuşi regretabilă lîpsa unei prevederi de acest gen
în ordonanţă, pentru motivele pe care le-am dezvoltat în altă parte<2).
Mai trebuie doar menţionat că minorilor care răspund contravenţio
nal nu li se pot aplica alte sancţiuni principale decât cele prevăzute în
legislaţia contravenţională.
13. Constatarea existenţei cauzelor exoneratoare. Prin una dintre

cele mai bizare reglementări din cuprinsul prezentei ordonanţe, în
art. 11 alin. (5) se dispune că existenţa cauzelor exoneratoare se
constată de către instanţa de judecată.
Bizareria acestei dispoziţii legale este scoasă în evidenţă prin mai
multe observaţii pe care le putem face.
în primul rând, dacă organul constatator al contravenţiei are capa
citatea intelectuală şi juridică să verifice dacă sunt reunite toate ele
mentele infracţiunii, nu vedem de ce acesta a fost considerat incapabil
să verifice şi existenţa unei cauze justificative sau a uneî cauze care
exclude vinovăţia. Mai mult, tipicitatea sau vinovăţia sunt condiţii de
existenţă a contravenţiei. Or, dacă agentul constatator este în măsură
să verifice existenţa tuturor condiţiilor de existenţă a contravenţiei, este
(1) A se vedea Ov. Podaru, Comentariu..., p. 287.

l2) Ibidem.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/Da7nDPJ6 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/yuX2nASB
I. Dispoziţii generale Articolul12
cel puţin ciudat ca el să nu poată verifica existenţa celor două trăsături

generale ale oricărei contravenţii.
în al doilea rând, aplicarea acestei dispoziţii conduce la situaţii
inacceptabile din punct de vedere al echităţii care trebuie să domine
instituirea normelor juridice. Presupunând că o persoană comite un act
de executare a unei contravenţii fiind într-o situaţie de forţă majoră, este
cel puţin stupid ca acelei persoane să i se întocmească proces-verbal de
contravenţie, care e titlu executoriu, şi să fie obligată să conteste acest
proces-verbal în faţa instanţei pentru a obţine exonerarea sa de
răspundere, suportând, fără a avea vreo culpă, cheltuielile materiale şi
de timp pe care le presupune orice procedură judiciară.
în fine, din punctul de vedere al agentului constatator şi al orga
nului administrativ din care acesta face parte, în măsura în care plân
gerea contravenţională este admisă, ne întrebăm care este acea culpă
procesuală a acestora care ar conduce la obligaţia lor de a suporta
cheltuielile de judecată, atâta timp cât agentul constatator este în
imposibilitate de a împiedica, prin exercitarea corectă a atribuţiilor
sale, declanşarea litigiului contravenţional.
Pentru a ne limita la aceste argumente, credem că se impune cu
necesitate, de lege ferenda, abrogarea acestei dispoziţii.
Articolul 12. [Aplicarea în timp a normei contravenţionale]

(1) D acă printr-un act norm ativ fapta nu mai este considerată
contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvâr-
sită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
(2) D acă sancţiunea prevăzută în noul act norm ativ este mai
uşoară se va aplica aceasta. în cazul în care noul act norm ativ
prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior
va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului norm ativ în vigoa
re la data săvârsirii acesteia.
Ovidiu Podaru / Radu Chiriţă 11 5
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/yuX2nASB 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/JyLh10vA
Comentariu
Articolul 12 reglementează aplicarea în timp a normei contra

venţionale, vizând atât o ipoteză asemănătoare dezincriminării din
dreptul penal, cât şi ipoteza aplicării legii mai favorabile.
A. Dezincriminarea contravenţiei r
1. în primul său alineat, art. 12 reglementează o ipoteză asemă

nătoare dezincriminării existente în dreptul penal, dispunând că, dacă
ulterior comiterii unei contravenţii fapta nu mai este prevăzută drept
contravenţie, consecinţele comiterii acelei fapte încetează. Trebuie
precizat, de la bun început, că aceste dispoziţii îşi au incidenţa atunci
când fapta în abstract nu îşi mai găseşte echivalent în legea nouă.
Dezincriminarea unei contravenţii nu trebuie confundată cu simpla
abrogare a normei care a sancţionat-o. Astfel, dacă la momentul ieşirii
din vigoare a normei care sancţiona o contravenţie fapta continuă să
fie sancţionată printr-o altă normă juridică, art. 12 nu este aplicabil.
Din păcate, textul legal suferă din punct de vedere al reglementării,
întrucât se referă doar la aplicarea sancţiunii, nu şi la executarea
acesteia. După o lungă perioadă în care a susţinut o poziţie contrară,
în 2007 Curtea Constituţională şi-a modificat jurisprudenţa anterioară,
stabilind constitutionalitatea
/
condiţionată a art. 12 din ordonanţă, în
f t '
sensul în care alin. (1) al acestuia este constituţional doar în măsura în

care el vizează şi executarea sancţiunii. Astfel în Decizia sa nr. 228
din 13 martie 2007m, instanţa constituţională a stabilit, corect, că:
„Legiuitorul, ţinând seama de unele schimbări intervenite în rela
ţiile sociale, precum şi de datele referitoare la fenomenul contra
venţional, poate decide la un moment dat ca anumite fapte antisociale,
care erau calificate şi sancţionate drept contravenţii, dar care prezintă
un pericol social redus, să fie scoase din domeniul contravenţional.
ll) M. Of. nr. 283 din 27 aprilie 2007.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/JyLh10vA 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/v5Yj9N SY
Potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta

nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar
dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act
normativ. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu
general a faptelor săvârşite şi produc efecte pentru viitor începând cu
momentul intrării în vigoare a actului normativ nou şi, prin urmare,
efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior
încetează de la data apariţiei noului act normativ.
Aplicarea legii noi care nu mai prevede şi nu mai sancţionează
contravenţional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul
intrării în vigoare a acesteia şi la stadiul derulării cauzei. Totodată,
contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvâr
şirii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi executării
sancţiunii. Din acest punct de vedere, sintagma «nu se mai sancţio
nează» trebuie înţeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a legii
care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contraven
ţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs
de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai
execută.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale
aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce
aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta,
doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea inten
ţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare te
are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în
vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincri-
minată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată,
chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
în concluzie, Curtea reţine că prin textul de lege care formează
obiectul excepţiei se creează discriminări între persoanele care se gă
sesc în aceeaşi situaţie de contravenienţi, ceea ce este contrar preve
derilor art. 16 alin. (!) din Constituţie. Diferenţierea de tratament juri
dic în cadrul aceleiaşi categorii de subiecte de drept este permisă
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/v5Yj9N SY 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/dlVtM LY2
numai dacă se justifică prin raţiuni obiective şi rezonabile, în cazul de

faţă însă, persoane aflate obiectiv în aceeaşi situaţie juridică beneficia
ză de tratament juridic diferit; în funcţie de anumite condiţii subiective
şi aleatorii, ceea ce contrazice exigenţele principiului constituţional al
egalităţii în drepturi
în consecinţă, urmare a acestei soluţii, în măsura în care între mo
mentul comiterii faptei contravenţionale şi executarea sancţiunii inter
vine o lege care transformă actul contravenientului într-unul licit, aces
ta nu mai poate fi sancţionat şî nicî nu maî poate fi supus executării
vreunei sancţiuni. In schimb, dacă sancţiunea a fost deja executată,
art. 12 din ordonanţă nu permite restabilirea situaţiei anterioare şi nici
nu creează condiţiile unei acţiuni în despăgubiri împotriva statului.
Mijlocul juridic prin care contravenientul poate să obţină neexe-
cutarea sancţiunii aplicate este plângerea contra procesului-verbal,
dacă se mai află în termenul legal, sau contestaţia la executare, dacă
termenul legal a fost depăşit ori plângerea sa anterioară intrării în
vigoare a legii noi a fost respinsă(1).
B. Aplicarea legii contravenţionale mai favorabile
2. Al doilea alineat al art. 12 tratează situaţia succesiunii de legi

contravenţionale. Din păcate, şi această dispoziţie suferă din cauza
unei reglementări incomplete, întrucât nu precizează cu certitudine
momentul la care trebuie să intervină legea nouă pentru ca prevederile
sale să devină aplicabile. Este indiferent dacă legea nouă intervine
înainte de executarea sancţiunii sau e necesar ca succesiunea de legi
contravenţionale să aibă loc între momentul comiterii contravenţiei şi
momentul aplicării sancţiunii?
Răspunsul este dificil de dat în condiţiile actualei reglementări. Pe
de o parte, se poate susţine că, în condiţiile în care art. 12 vorbeşte, în
cuprinsul alin. (2), de aplicarea sancţiunii, legea nouă trebuie să
intervină până la momentul aplicării unei sancţiuni. Pe de altă parte, în
ll) M. Ursuţa, op. cit., p. 195.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dl VtM LY2 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/cet1L5Er
materie penală, momentul intervenirii legii mai favorabile nu intere

sează, iar, după cum spuneam mai sus, jurisprudenţa C.E.D.O. impune
statelor membre retroactivitatea legii mai favorabile şi în domenii care,
în dreptul intern, se circumscriu dreptului contravenţional. în plus,
văzând argumentele expuse de Curtea Constituţională în decizia mai
sus citată şi pentru a fi consecvenţi faţă de reglementările existente în
dreptul penal şi pentru a nu crea o distincţie inutilă între două ramuri
de drept care sunt identice ca natură şi scop, considerăm că legea mai
favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit
între momentul comiterii contravenţiei si momentul executării r r
integrale a sancţiunii1.
Astfel, dacă ulterior momentului săvârşirii unei contravenţii şi până
la aplicarea unei sancţiuni intervine o normă juridică ce prevede o
sancţiune mai uşoară, se va aplica acest din urmă act. Dacă ulterior
aplicării unei sancţiuni şi înainte de executarea integrală a sancţiunii
intervine o normă contravenţională mai favorabilă, contravenientul va
solicita aplicarea sancţiunii din norma nouă fie printr-o plângere
contra procesului-verbal, fie printr-o contestaţie la executare.
Dacă ulterior comiterii unei contravenţii va interveni o lege mai
puţin favorabilă, legea veche va ultraactiva, sancţiunea fiind stabilită în
limitele prevăzute de aceasta.
Pentru a se putea asigura aplicarea acestor dispoziţii, trebuie însă
stabilite câteva elemente suplimentare, respectiv momentul intrării în
vigoare a normei, momentul comiterii contravenţiei, precum şi crite
riile de stabilire a legii mai favorabile.
3. Cu privire la momentul intrării în vigoare a normei contraven

ţionale, au fost expuse anumite ipoteze în contextul analizei asupra
art. 4 din ordonanţă. Pe lângă acele ipoteze, trebuie însă precizat că
există şi alte situaţii în care o normă contravenţională întră în vigoare:
(1) Spre deosebire de dreptul penal, în materie contravenţională nu prezintă niciun

interes aplicarea retroactivă a legii mai favorabile, dacă sancţiunea a fost deja
executată.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/cet1 L5Er 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/KBC7ScvD
- norma contravenţională generală intră în vigoare la momentul

ieşirii din vigoare a unei norme speciale care reglementa aceeaşi
materie. Simpla intrare în vigoare a unei norme speciale nu implică
abrogarea normei generale;
- respingerea unei ordonanţe ori a unei ordonanţe de urgenţă de
către Parlament poate conduce la intrarea în vigoare a unei norme
anterioare, ce fusese abrogată prin ordonanţa respinsă;
- declararea ca fiind neconstituţională a unei legi sau ordonanţe,
fără ca Parlamentul să modifice norma în cauză în intervalul de 45 de
zile prevăzut de Constituţie, poate să conducă, odată cu abrogarea
normei neconstituţionale, la reintrarea în vigoarea a unei norme ante
rioare ce fusese abrogată prin norma neconstîtuţională.
4. Cu privire la momentul comiterii contravenţiei, trebuie făcute

unele distincţii.
Astfel, contravenţiile de rezultat, între care se regăsesc contraven
ţiile în cazul cărora urmarea prevăzută de norma legală constă într-un
anumit rezultat care trebuie atins pentru a se realiza forma tipică a
contravenţiei, se consideră a fi comise la momentul producerii rezulta
tului prevăzut în norma de sancţionare. în acelaşi timp, contravenţiile
de pericol, în care intră acele contravenţii în cazul cărora urmarea
faptei constă într-un pericol pentru valorile sociale protejate prin
sancţionarea contravenţiei în cauză, se consideră comise la momentul
t r '
comiterii actului de executare sancţionat.

De asemenea, trebuie precizat că, de regulă, contravenţiile
omisive - la care actul de executare constă în neexecutarea unei
obligaţii - se consideră comise din momentul în care obligaţia legală
de a executa actul era incidenţă. Totuşi, atunci când legea impune un
termen până la care actul trebuie executat, contravenţia omisivă se va
considera comisă la data împlinirii acelui termen.
în fine, contravenţiile continue se vor considera comise la mo
mentul ultimului act de executare. Astfel, pentru a se putea aplica
dispoziţiile alin. (2) al art. 12, este necesar ca legea nouă să intervină
după acest moment. Dacă legea nouă intervine pe parcursul desfăşu-
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/KBC7ScvD 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/ewr8q Zvb
rării activităţii contravenţionale, se va aplica întotdeauna legea nouă,

indiferent dacă este mai favorabilă sau nu.
5. Pentru a determina criteriile de decelare a legii mai favorabile,

trebuie apelat tot la criteriile determinate de doctrina şi jurisprudenţa
penală, în lipsa oricărei precizări în acest sens.
Astfel, primul criteriu care trebuie luat în considerare este cel al
sancţiunii principale. Dacă într-o normă sancţiunea principală este
mai uşoară, acea normă va fi mai favorabilă, indiferent de sancţiunile
complementare existente în cuprinsul său. Presupunând că art. 5 face
o ierarhizare a sancţiunilor principale, se poate afirma, în raport de
natura sancţiunii, că munca în folosul comunitătii este o sancţiune mai
f ' r f
dură decât amenda, iar aceasta din urmă este o sancţiune mai grea
decât avertismentul. Cum însă art. 9, astfel cum a fost modificat prin
O.U.G. nr. 108/2003, impune posibilitatea sancţionării unei contra
venţii cu muncă în folosul comunităţii doar alternativ cu amenda, iar
art. 7 alin. (3) prevede existenţa avertismentului în orice normă de
sancţionare a unei contravenţii, practic vorbind, sunt posibile urmă
toarele situatii:
- dacă legea veche prevede ca sancţiune numai avertismentul, iar
legea nouă prevede alternativ cu avertismentul şi o altă sancţiune, va fi
mai favorabilă legea veche;
- dacă legea veche prevede ca sancţiune avertismentul alternativ
cu amenda, iar legea nouă prevede şi posibilitatea aplicării muncii în
folosul comunităţii, fără a schimba cuantumul amenzii, va fi mai
favorabilă legea veche;
- dacă, în ipoteza de mai sus, cuantumul amenzii din legea nouă
va fi mai mare, este mai favorabilă legea veche;
- dacă, în aceeaşi ipoteză, cuantumul amenzii din legea nouă este
mai mic, considerăm că va fi mai favorabilă legea nouă, chiar dacă
permite şi aplicarea sancţiunii mai dure a muncii în folosul comu
nităţii. Aceasta, deoarece, după cum am arătat mai sus, incidenţa art. 4
din Convenţia europeană a drepturilor omului face ca persoana con
damnată să poată alege între a i se aplica munca în folosul comunităţii
O vidiu Poda ru / Radu Chiriţă 121
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ewr8qZvb 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/SyN2dXox
şi amenda prevăzută alternativ. Or, dacă cuantumul amenzii este mai

redus decât în legea veche, iar contravenientul alege amenda, este
evident că legea nouă este legea mai favorabilă. Dacă acesta alege
munca în folosul comunitătii, / 1 înseamnă că el consideră că această
sancţiune este mai uşoară decât amenda prevăzută alternativ, deci tot
legea nouă este mai favorabilă;
- dacă ambele legi prevăd, în afară de sancţiunea cu avertisment
prevăzută implicit, doar amenda, iar minimul acesteia este mai mare
în legea veche, în condiţiile aceluiaşi maxim, va fi mai favorabilă legea
nouă. Este evident că, dacă minimul este acelaşi, iar maximul mai
mare este în legea veche, va fi mai favorabilă tot legea nouă. La fel
dacă atât minimul, cât şi maximul din legea veche sunt mai mari decât
cele din legea nouă;
- dacă ambele legi prevăd doar amenda, iar în legea veche
minimul este mai scăzut decât în legea nouă, însă maximul este mai
ridicat decât în norma nouă, legea mai favorabilă se determină în
funcţie de orientarea agentului care aplică sancţiunea către minim sau
către maximul sancţiunii. Dacă sancţiunea va fi orientată spre minim,
va fi mai favorabilă legea veche, iar dacă, în funcţie de circumstanţele
în care s-a comis fapta, sancţiunea va fi orientată spre maxim, va fi mai
favorabilă legea nouă;
- dacă ambele legi prevăd alternativ munca în folosul comunităţii
şi amenda, cât timp contravenientul poate refuza să execute munca în
folosul comunităţii, alegând să execute amenda prevăzută alternativ,
credem că legea mai favorabilă va fi determinată în funcţie de
cuantumul amenzii după regulile de mai sus.
Atunci când sancţiunea principală este aceeaşi, iar sancţiunile
complementare diferă, este dificil de realizat o ierarhie a acestora din
urmă, astfel încât să se poată determina, in abstracto, care lege ar fi
mai favorabilă. într-o astfel de ipoteză, considerăm că organul care
aplică sancţiunea trebuie să evalueze din punct de vedere patrimonial
ambele sancţiuni complementare şi să decidă, în raport de acest fapt,
care dintre normele în discuţie
/
include o sancţiune mai uşoară. t *
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/SyN2dXox 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/QI5M 5top
De asemenea, mai trebuie precizat că este interzisă crearea unei

lex tertia, combinând dispoziţii ale unor norme diferite. Astfel, nu se
poate alege sancţiunea principală dintr-o normă şi sancţiunea comple
mentară dintr-o altă normă, întrucât astfel s-ar crea o a treia normă,
care nu a fost emisă de vreunul dintre organele enumerate în cuprinsul
art. 3.
în fine, raportat la prevederea din alin. (2) teza a Il-a, trebuie arătat
că, aplicând raţionamentul a fortiori, precum şi principiul legalităţii
incriminării şi a sancţiunii, dacă legea veche, în vigoare în momentul
săvârşirii faptei, nu o reglementează ca fiind contravenţie, iar legea
nouă, intrată în vigoare ulterior, o sancţionează într-un anume fel, evi
dent că, aşa cum s-a stabilit într-o speţă, un proces-verbal de contra
venţie este nelegal dacă este întocmit în astfel de condiţii01.
Articolul 13. [Prescripţia răspunderii contravenţionale]

(1) Aplicarea sancţiunii am enzii contravenţionale se prescrie în
termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(2) în cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin. (1)
curge de la data constatării faptei. Contravenţia este continuă în
situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.
(3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit
că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu
curge pe tot tim pul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de
cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de jude
cată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la
alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a
fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv
constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(1) Trib. Cluj, dec. civ. nr. 589/R/2005, nepublicată. în speţă, la data săvârşirii
faptei, ea nu era contravenţie, devenind doar ulterior, prin adoptarea Hotărârii
nr. 808 din 23 noiembrie 2004 a Consiliului local al municipiului Cluj-
Napoca.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/QI5M5top 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/qfPwBK50
(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescrip

ţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.
& Comentariu
A. Prescripţia răspunderii contravenţionale
1. Articolul 13 din ordonanţă reglementează prescripţia răspunderii

contravenţionale01. De la bun început, trebuie remarcat faptul că
art. 13 reglementează prescripţia aplicării sancţiunii, iar nu prescrip
ţia constatării contravenţiei, ceea ce este normal, cât timp răspun
derea contravenţională se materializează în sancţiunea aplicată, şi nu
în simpla constatare a contravenţiei. Reglementarea este cu atât mai
utilă, cu cât nu permite, astfel, ca, de la data constatării unei contra
venţii până la data aplicării unei sancţiuni, să curgă un interval exa
gerat de timp, astfel încât utilitatea aplicării sancţiunii să poată fi pusă
la îndoială.
Ca regulă generală, potrivit alin. (1) al art. 13, termenul de prescrip
ţie este de 6 luni şi se calculează de la data comiterii faptei incri
minate, iar constatarea intervenirii prescripţiei se poate realiza, potrivit
practicii judiciare, şi pe calea plângerii contravenţionale, instanţa
urmând să anuleze un proces-verbal prin care se sancţionează o faptă
prescrisă121. Rămâne, aşadar, de determinat momentul la care se consi
deră comisă o contravenţie. Utilizând o clasificare clasică din dreptul
penal, contravenţiile ar putea fi împărţite în contravenţii de rezultat şi
în contravenţii de pericol.
în prima categorie intră acele contravenţii în cazul cărora urmarea
prevăzută de normă legală constă într-un anumit rezultat, care trebuie
ll) Nu insistăm aici asupra raţiunii existenţei unei astfel de prescripţii. în esenţă,
credem că, dacă de la data comiterii unei contravenţii până la aplicarea unei
sancţiuni curge un interval de timp prea mare, dispare utilitatea socială a
aplicării unei sancţiuni.
(2) Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 2759/R/2005, în N. Cristuş, Răspunderea contra
venţională..., p. 300. A se vedea şi practica citată în M. Ursuţa, op. cit., p. 193.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/q fPwBK50 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/oHFOSQB3
atins pentru a se realiza forma tipică a contravenţiei. Spre exemplu,

fapta de a parca un autovehicul într-o zonă în care parcarea este
interzisă. în cazul acestor contravenţii, ele se consideră comise la
momentul la care se produce rezultatul prevăzut de norma de incri
minare, adică în momentul la care autovehiculul este parcat.
în categoria contravenţiilor de pericol intră acele contravenţii în
cazul cărora urmarea faptei constă într-un pericol pentru valorile
sociale protejate prin contravenţia în cauză. într-un asemenea caz, se
prezumă că, prin simpla realizare a actului de executare, s-a adus atin
gere valorii protejate, astfel încât contravenţia se comite la momentul
comiterii actului de executare. Spre exemplu, conducerea pe drumu
rile publice cu depăşirea limitei legale a vitezei este o astfel de contra
venţie, legea prezumând că, dacă se depăşeşte limita maximă de
viteză, există un pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Trebuie, de asemenea, precizat că, în ce priveşte contravenţiile
omisive, în cazul cărora legea sancţionează neîndeplinirea unui act,
acestea se vor considera comise la momentul de la care exista
obligaţia de a efectua actul în cauză. Totuşi, atunci când legea impune
un termen până la care actul trebuia efectuat, contravenţia va fi comisă
la momentul expirării acelui termen. Spre exemplu, art. 17 din Legea
nr. 87/1994 impunea un termen până la care trebuiau depuse la
administraţiile financiare anumite documente, asa încât o astfel de
/ f r
faptă se va considera ca fiind comisă la data expirării acelui termen(1).
B. Contravenţiile continue
2. în alin. (2), ordonanţa reglementează situaţia contravenţiilor

continue. Dispoziţia este criticabilă, din cel puţin două motive. în pri
mul rând, ordonanţa oferă contravenţiilor continue o definiţie incom
pletă. Afirmând că „o contravenţie este continuă atunci când încălca
rea obligaţiei durează în timp", legiuitorul pare să sugereze că numai
contravenţiile omisive pot fi continue, ceea ce este fals. Spre exemplu,
ll) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 222/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 201-202.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/oHFOSQB3 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/hIXMhBDl
conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa

alcoolului este tot o contravenţie continuă, fără a fi omisivă. Este
adevărat că prin încălcarea obligaţiei se poate înţelege şi încălcarea
unei norme prohibitive, însă de lege ferenda ar fi mai convenabil ca
definiţia contravenţiei continue să fie subsumată noţiunii de act de
executare. Astfel, o definiţie mult mai corectă ar putea fi: „contravenţia
este continuă atunci când actul de executare durează în timp".
Noţiunea de contravenţie continuă a dat naştere unor intense
discuţii atât în practica judiciară, cât şi în doctrină, consecinţa fiind, de
regulă, o sumă de confuzii, rezultat probabil al faptului că litigiile
contravenţionale sunt judecate de persoane care au prea puţine
legături cu dreptul penal. Se confundă masiv, mai ales în practică,
epuizarea contravenţiei continue cu constatarea acesteia, la fel cum se
confundă masiv noţiunea de contravenţie omisivă cu cea de contra
r f
venţie continuă. Sigur că imensa parte a contravenţiilor omisive sunt

unele continue, însă nu toate infracţiunile omisive sunt şi continue.
Asa cum afirmam si mai sus, o contravenţie este omisivă atunci când
r r 1 r
legea impune realizarea unui act, iar cel asupra căruia apasă o astfel
de obligaţie nu şi-o îndeplineşte. Atunci când legea nu cuprinde
niciun termen până la care trebuie îndeplinită obligaţia, ea este
continuă de la momentul la care obligaţia legală trebuia îndeplinită
până la îndeplinirea obligaţiei01 sau până la constatarea contra
venţie^21. Spre exemplu, omisiunea de a îndeplini formalităţile nece
sare constituirii unei asociaţii de locatari este o obligaţie fără termen,
în consecinţă, contravenţia constând în neîndeplinirea obligaţiei este
una continuă*31. în mod identic, s-a decis că obligaţia ce revine condu
cătorului unităţii de a anunţa, potrivit art. 9 din H.C.M. nr. 966/1965,
orice accident de muncă, în urma căruia s-a produs moartea sau inva
liditatea unui muncitor, are caracter permanent, în sensul că se men-
(,) I.C.C.J., decizia nr. 4644/2005, în M.A. Hotca, op. cit., p. 145.
(2) Constatarea unei contravenţii întrerupe unitatea acesteia, întrucât întrerupe
unitatea laturii subiective (C.S.J., dec. civ. nr. 403/2004, în M.A. Hotca, op.
cit., p. 144-145).
(3) Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 1805/2005, în D. Severin, op. cit., p. 28.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/hIXMhBDl 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/M Eg AXZ8j
ţine actuală până în momentul în care se aduce la îndeplinire, cei în

cauză fiind în contravenţie până la data înregistrării şi anunţării
accidentului, dată până la care nu operează prescripţia01.
în schimb, contravenţia nedepunerii unor documente contabile
până la data stabilită de lege este tot o contravenţie instantanee, şi nu
una continuă121, întrucât obligaţia există până la un anumite termen, iar
neîndeplinirea sa până la termenul în cauză consumă şi epuizează
contravenţia131. în mod identic, nedepunerea declaraţiei de venit până
la termenul instituit de lege este tot o contravenţie instantanee, nu una
continuă141. De asemenea, calcularea defectuoasă a TVA este tot o
contravenţie instantanee, care se consumă la data depunerii docu
mentelor fiscale, neavând nicio relevanţă faptul că obligaţia de plată la
bugetul statului se prescrie în termen de 5 anî151.
Natura contravenţiei ce constă în încălcarea obligaţiei ridicării unei
construcţii numai după obţinerea autorizaţiei de construcţie a născut
dezbateri destul de aprinse în doctrină şi în jurisprudenţă, existând atât
ideea după care fapta este continuă şi subzistă cât timp subzistă
construcţia ridicată fără autorizaţie161, cât şi Ideea după care o astfel de
concepţie ar transforma practic contravenţia într-una imprescriptibilă
şi, de aceea, prescripţia ar trebui să curgă de la momentul începerii
ridicării construcţiilor
/ neautorizate171. Susţinem
/ si
/ noi aceeaşi
/ soluţie,
/ '
întrucât ceea ce sancţionează contravenţia este începerea unor lucrări

fără autorizaţie, iar nu existenta unei constructii.
f f /
Tocmai de aceea,*
f
subiect activ este cel care avea obligaţia ridicării construcţiei, iar nu
posesorul acesteia, în măsura în care cele două persoane nu se
(,) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 161 1/1 967, în R.R.D. nr. 3/1968, p. 152.
(2) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 222/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 201-202.
(3) Jud. Măcin, sent. civ. nr. 267/2009, în N. Cristuş, Răspunderea contraven
ţională..., p. 295.
(4) Trib. Bucureşti, dec. nr. 1526/2004, în M.A. Hotca, op. cit., p. 142.
(5) Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 80/R/2006, în N. Cristuş, Răspunderea contraven
ţională..., p. 180.
(6) Al. Negoiţă, Drept administrativ şt elemente de ştiinţa administraţiei, apud
M. Duţu, G. Duţu, op. cit, p. 83.
(7) L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 18.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/M Eg AXZ8j 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/81 H BAxP7
identifică. Această faptă este o faptă instantanee, cât timp obligaţia de

a deţine autorizaţia se raportează la momentul ridicării edificiului{1>.
Instanţa supremă a considerat însă că o astfel de contravenţie este
una continuă, prin Decizia pronunţată în recurs în interesul legii
nr. 7/2000 stabilindu-se că fapta se consumă pe tot parcursul edificării
construcţiei(2). După părerea noastră, o astfel de soluţie este rodul unei
confuzii între efectele unui act şi actul propriu-zis. Ceea ce trebuie
verificat pentru a califica o faptă, indiferent dacă e contravenţie ori
infracţiune, este dacă actul de executare durează un interval de timp
mai lung, nu dacă efectul acestuia durează un interval de timp mai
lung. Pentru a da un exemplu de şcoală, consecinţele omorului durea
ză o eternitate, fără ca aceasta să însemne că omorul este o faptă con
tinuă. în consecinţă, cât timp legea impune îndeplinirea unei obligaţii
până la un anumit termen, ajungerea la termen fără a fi îndeplinită
obligaţia consumă contravenţia şi o şi epuizează, întrucât efectele
neîndeplinirii actului rămân aceleaşi01. Orice persoană care ridică o
construcţie este obligată ca, la data demarării construcţiei, să deţină o
autorizaţie de construcţie valabilă. Această obligaţie are un singur
moment la care trebuie să fie raportată: data începerii lucrărilor. Dacă
considerăm că încălcarea cestei obligaţii ar avea caracter continuu, ar
însemna să socotim că obligaţia (şi dreptul) de a obţine autorizaţia
subzistă şi pe timpul ridicării construcţiei, urmând să înceteze la
momentul finalizării acesteia. Or, legea nu permite obţinerea unei
autorizaţii în perioada ridicării construcţiei decât prin modalitatea
românească de intrare în legalitate. De altfel, chiar instanţa supremă,
în aceeaşi decizie, afirmă că obţinerea unei autorizaţii de construire pe
parcursul ridicării edificiului nu înlătură caracterul contravenţional al
faptei. Este adevărat că ridicarea unei construcţii fără autorizaţie
(,) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 1139/1997, în C.P.J. 1992-1998, p. 186.
(2) Practica judiciară a urmat aceeaşi idee. A se vedea Trib. Bucureşti, dec. civ.
nr, 1833/R/2009, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 114.
(3) în acelaşi sens, cu privire la o altă contravenţie, a se vedea O. Rădulescu,
P. Rosenberg, A. Tudor, Despre prescripţia răspunderii contravenţionale, în
Dreptul nr. 9/2004, p. 160.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/81 H BAxP7 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/sMCLHPUy
creează un efect care se prelungeşte în timp, însă, aşa cum spuneam

mai sus, nu trebuie confundat efectul unui act ilicit cu însuşi actul în
cauză. Tot astfel, chiar dacă efectele se prelungesc în timp, fapta de a
depozita saci cu deşeuri pe trotuar este o contravenţie instantanee, şi
nu continuă(1).
Revenind la textul legal şi la tratamentul juridic al contravenţiilor
continue, mult mai serioasă este obiecţia vis-â-vis de faptul că, potrivit
dispoziţiei de mai sus, în cazul acestor contravenţii termenul de pres
cripţie curge de la data constatării acesteia. Pare că autorii textului
legal au confundat momentul epuizării unei contravenţii continue cu
momentul constatării eî<2). Este evident, în mod normal, că termenul de
prescripţie a răspunderii ar trebui să curgă de la data epuizării contra
venţiei, adică cel al ultimului act de executare, care nu coincide
neapărat cu momentul constatării contravenţiei01. Spre exemplu, dacă
o persoană nu realizează înregistrările contabile conform normelor în
vigoare timp de câteva luni, după care să realizeze înregistrările în
contabilitate în conformitate cu dispoziţiile legale, contravenţia ar
putea fi constatată la mult timp de la acel moment. Este firesc ca,
într-un asemenea caz, termenul de prescripţie să curgă de la ultimul
moment al neîndeplinirii obligaţiei legale, şi nu de la data constatării
acestui fapt de către organele de control fiscal.
De altfel, cum, de regulă, potrivit art. 21 din ordonanţă, constatarea
unei contravenţii coincide cu aplicarea unei sancţiuni, este greu de
imaginat cum ar mai putea să curgă termenul de prescripţie a răspun
derii, dacă acesta curge de la data constatării contravenţiei. De aceea,
credem că se impune cu necesitate modificarea acestui text în sensul
ll) Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 42/2004, în M.A. Hotca, op. cit., p. 142.
(2> Confuzia apare uneori şi în hotărârile judecătoreşti care se referă la acest
aspect. A se vedea, cu titlu de exemplu, Jud. sect. 2 Bucureşti, sent. civ.
nr. 7380/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 32-33. Există însă şi soluţii ale unor
instanţe care nu confundă cele două momente (a se vedea Trib. Bucureşti,
s. cont. adm., dec. nr. 1995/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 191-192; dec.
nr. 739/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 195-1 96).
(3) în acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremă. A se vedea C.S.J., dec. civ.
nr. 4644/2005, în M.A. Hotca, op. cit., p. 146.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sM C LH PU y 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/72dl M S8e
în care să se prevadă că termenul de prescripţie curge de la data ulti

mului act de executare*1K
C. Suspendarea cursului prescripţiei
3. Alineatul (3) al art. 13 reglementează şi un caz de suspendare a

cursului prescripţiei*21, anume atunci când fapta a dat naştere la urmă
rire penală, fiind iniţial calificată ca infracţiune. Suspendarea cursului
prescripţiei într-un asemenea caz este firească, întrucât procedura de
aplicare a unei sancţiuni contravenţionale întâlneşte un obstacol în
procedura penală declanşată pentru aceeaşi faptă.
Chiar dacă textul legal se raportează, în mod expres, numai la
ipoteza în care, în cursul procesului penal, s-ar constata că fapta
constituie contravenţie, considerăm că acesta este aplicabil şi atunci
când se decide finalizarea procesului penal, chiar fără a se menţiona
natura faptei comise. Procurorul sau instanţa de judecată nu este obli
gată să facă precizarea naturii contravenţionale a faptei atunci când
constată că fapta nu constituie infracţiune. De aceea, credem că, de
regulă, curgerea termenului de prescripţie a răspunderii contraven
ţionale va fi suspendată de fiecare dată când se declanşează urmărirea
penală, fără a se ajunge la o hotărâre de condamnare penală a persoa
nei în cauză.
Practic vorbind, sunt posibile mai multe ipoteze.
Dacă s-a început urmărirea penală, termenul de prescripţie de 6
luni este suspendat pe intervalul de timp cuprins între momentul sesi
zării organului de urmărire penală şi momentul în care procesul penal
(,) De altfel, practica a anticipat acest moment. A se vedea Trib. Bucureşti, dec.
civ. nr. 207/R/2006, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 182.
(2) ipoteza reglementată este un caz de suspendare a prescripţiei, şi nu de între
rupere a cursului acesteia, concluzia rezultând din faptul că în norma comen
tată se prevede că prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe timpul urmării
penale. Or, dacă am fi fost în faţa unui caz de întrerupere a cursului prescrip
ţiei, termenul de 6 luni ar fi trebuit să curgă în întregime de la momentul
finalizării procedurii penale.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/72dlM S8e 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/RcawduSF
ia sfârşit fie printr-o soluţie de scoatere de sub urmărire din partea

procurorului, fie de achitare din partea instanţei de judecată pe motiv
că faptei îi lipseşte unul dintre elementele infracţiunii. Cât timp textul
nu distinge, este indiferent modul în care are loc sesizarea organului
de urmărire penală: denunţ, plângere sau proces-verbal de sesizare din
oficiu. Astfel, de la data la care procesul penal se finalizează, termenul
de prescripţie a răspunderii contravenţionale reîncepe să curgă. Spre
exemplu, dacă de la comiterea faptei până la momentul sesizării orga
nului judiciar penal au curs 2 luni, din momentul în care contra
venientul este scos de sub urmărire sau achitat, începe să curgă restul
de 4 luni din termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale.
Dacă procesul penal se finalizează cu o soluţie de achitare pe
motiv că fapta nu există sau nu a fost comisă de către inculpat, terme
nul de prescripţie a răspunderii contravenţionale nu mai poate să
curgă, în condiţiile inexistenţei răspunderii contravenţionale, cât timp
soluţia instanţei penale are autoritate de lucru judecat. De asemenea,
soluţia este identică şi atunci când achitarea are ca motiv existenţa
vreuneia dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, întrucât
acestea se regăsesc şi între cauzele care înlătură caracterul contraven
ţional al faptei.
Situaţia este mai complexă atunci când un astfel de motiv este
indicat de către procuror într-o rezoluţie de scoatere de sub urmărire.
Cum rezoluţiile procurorului nu au autoritate de lucru judecat, apre
ciem că, pe durata urmăririi penale, termenul de prescripţie a răspun
derii contravenţionale se suspendă, urmând însă a fi reluat de la data
finalizării procesului penal.
Atunci când procesul penal se finalizează cu o soluţie de achitare
sau scoatere de sub urmărire pe motiv că fapta nu prezintă pericolul
social al unei infracţiuni, răspunderea contravenţională rămâne fără
obiect, întrucât, într-o asemenea ipoteză, persoana în cauză este
sancţionată, iar normele în materia drepturilor fundamentale nu permit
o dublă sancţionare pentru aceeaşi faptă, în baza principiului non bis
in idem.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/RcawduSF 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/9VGR9ysj
Dacă însă litigiul penal se finalizează cu o soluţie de întrerupere a

procesului penal, situaţia merită o atenţie specială. Când motivul de
întrerupere a procesului penal a fost prescripţia răspunderii penale,
este evident că şi răspunderea contravenţională este prescrisă, întrucât
termenele de prescripţie în materie penală sunt oricum mai lungi decât
cele din materie contravenţională. Atunci când cauza de întrerupere a
procesului penal a fost lipsa ori retragerea plângerii prealabile sau
intervenţia amnistiei, considerăm că cursul termenului de prescripţie a
răspunderii contravenţionale va fi reluat la data soluţiei de încetare a
procesului penal. Aceasta, deoarece, în ipotezele mai sus menţionate,
nu există nicio soluţie asupra fondului litigiului penal şi, de regulă,
aceste cauze de încetare a procesului penal nu sunt incidente în
materie contravenţională.
După cum prevede în mod expres şi textul comentat, dacă până la
data sesizării termenul de prescripţie de 6 luni s-a împlinit, răspun
derea contravenţională este înlăturată la data împlinirii celor 6 luni.
Articolul 13 reglementează şi o prescripţie specială a aplicării unei
sancţiuni contravenţionale, care are un termen de un an, în ipoteza
intervenirii unui caz de suspendare a prescripţiei. Astfel, indiferent cât
durează motivul de suspendare a cursului prescripţiei de 6 luni, nu se
mai poate aplica vreo sancţiune de natură contravenţională dacă de la
data comiterii faptei a trecut mai mult de un an.
D. Termene speciale de prescripţie
4. în fine, ultimul alineat al art. 13 permite ca prin norme speciale

să se stabilească termene de prescripţie diferite faţă de cele cuprinse în
acest articol(1).
Cele două termene, de 6 luni si de 1 an, sunt termene substanţiale
' r ' f
şi se calculează socotind şi data de la care încep să curgă, precum şi

data la care se împlinesc. Astfel, dacă se comite o contravenţie la 1
(1) Spre exemplu, art. 278 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital stabi
leşte un termen de prescripţie a răspunderii contravenţionale de 3 ani.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/9VGR9ysj 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/rQSKyq T v
ianuarie 2005, aplicarea unei sancţiuni se prescrie la data de 1 iulie

2005, ultima zi în care ar fi fost posibilă aplicarea sancţiunii fiind 30
iunie 2005.
Invocarea împlinirii prescripţiei se face pe calea unei obiecţiuni în
cuprinsul procesului-verbal sau pe calea unei excepţii în faţa instanţei
de judecată sesizate cu o plângere la procesul-verbal de contravenţie.
La final, rămâne de discutat opţiunea legiuitorului de a stabili un
termen de prescripţie numai pentru executarea sancţiunii amenzii, nu
şi pentru celelalte sancţiuni principale ori pentru sancţiunile comple
mentare. Sub acest aspect, opţiunea legiuitorului ni se pare mai mult
decât discutabilă. Pe de o parte, e bizar să fie prescriptibilă numai exe
cutarea sancţiunii celei mai grave(1), Iar executarea celor mai uşoare să
fie imprescriptibilă. Mai mult, e cel puţin ciudat ca, în ipoteza unei
sancţiuni cu prestarea unei munci în folosul comunităţii alternativ cu
amenda, prima să fie executabilă, în timp ce cea de-a doua sa fie
prescrisă. Pe de altă parte, este ciudat ca sancţiunile penale să fie, în
principiu, prescriptibile, în timp ce sancţiunile contravenţionale să fie
imprescriptibile.
în condiţiile în care omisiunea legiuitorului pare intenţionată, este
imposibil să utilizăm analogia, chiar şi în favoarea contravenientului®,
astfel încât trebuie precizat că celelalte sancţiuni nu se prescriu, astfel
încât se poate ajunge în ipoteza cel puţin bizară în care să nu se aplice
o sancţiune cu amenda din cauza prescripţiei, însă să se poată dispune
confiscarea unor bunuri(3). Totuşi, de lege ferenda, se impune cu nece-
(,) Amintim faptul că vom considera amenda ca fiind sancţiunea mai gravă decât
munca în folosul comunităţii, pentru că, atâta timp cât cea de-a doua este
întotdeauna prevăzută alternativ cu amenda, iar aplicarea sa depinde de voin
ţa contravenientului, atunci când se va aplica munca în folosul comunităţii
acest lucru se va petrece strict datorită voinţei celui condamnat, care va pre
fera această variantă decât plata unei amenzi. In consecinţă, amenda poate fi
socotită întotdeauna sancţiunea mai aspră. Mai mult, ordinea în care sunt
prevăzute sancţiunile în cuprinsul art. 5 sugerează acelaşi lucru.
(2) Mutatis mutandis, FI. Streteanu, op. cit., p. 64.
p. 832. y
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/rQSKyqTv 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/ig 2VvLNe
sitate reanalizarea acestei dispoziţii, astfel încât bizareriile juridice

evocate mai sus să dispară(1).
Articolul 14. [Prescripţia sancţiunii amenzii contravenţionale]

(1) Executarea sancţiunii am enzii contravenţionale se prescrie
dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost co
m unicat contravenientului în termen de o lună de la data apli
cării sancţiunii.
(2 )<
2>Abrogat.
(3) (3>Abrogat.
jiZ Comentariu
Pe lângă termenul anterior de prescripţie - cel pentru aplicarea
sancţiunii amenzii contravenţional -, art. 14 prevede un al doilea
termen, tot de prescripţie, după cum îl consideră alin. (1). Cel puţin
trei probleme ridică acest text legal.
Prima - dacă suntem, într-adevăr, în prezenţa unui termen de
prescripţie.
A doua, dat fiind faptul că alin. (2) şi (3) au fost abrogate(4), se ridică
întrebarea: în măsura în care procesul-verbal a fost comunicat în 30 de
(,) Aceasta, cu atât mai mult cu cât posibilitatea aplicării sancţiunii confiscării ori
a suspendării activităţii oricând poate să vină în contradicţie mai mult decât
flagrantă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a
drepturilor omului. Acesta impune cu necesitate faptul ca posibilitatea privării
de proprietate a unei persoane să fie justificată de o cauză de utilitate publică.
Or, la momentul la care dispare starea de pericol social care a determinat
aplicarea unei sancţiuni contravenţionale complementare, lipseşte cauza de
utilitate publică ce să justifice luarea unei măsuri privative de proprietate. A se
vedea şi Ov. Podaru, Comentariu..., p. 290.
(2) Alin. (2) a fost abrogat prin O.G. nr. 61/2002 (publicată în M. Of. nr. 644 din
30 august 2002 şi abrogată, la rândul său, prin Legea nr. 174/2004).
(3) Alin. (3) a fost abrogat prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 108/2003.
(4) înainte de abrogare, alin. (2) prevedea că executarea sancţiunii contravenţio
nale se prescrie în termen de 2 ani de la data aplicării sancţiunii.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ig 2VvLNe 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/sbjWNSSx
zile, mai există un alt termen de prescripţie a executării sancţiunii

contravenţionale?
în fine, a treia, care este mijlocul procedural prin care se poate
invoca prescripţia executării amenzii contravenţionale?
A. Natura juridică a termenului prevăzut de art. 14 alin. (1)
1. Cu privire la această problemă, aşa cum am arătat şi cu altă

ocazie(1), în măsura în care acceptăm ideea că prescripţia în dreptul
contravenţional seamănă, ca natură juridică, mai degrabă cu cea din
dreptul penal decât cu aceea din dreptul civil, vom constata că ter
menul de 30 de zile prevăzut de alin. (1), singurul rămas neabrogat, nu
are nicio legătură, nici ca durată, nici ca raţiune de a fi, cu un termen
de prescripţie. Astfel, în dreptul penal, aşa cum s-a arătat în literatura
juridică străină(2), instituirea termenelor de prescripţie are ca raţiune
necesitatea de a uita şi a ierta, precum şi faptul că, după o anumită
perioadă de timp, societatea nu mai resimte nevoia să pedepsească un
anumit infractor pentru o anumită faptă comisă cândva. Or, după 30
de zile, nu se poate susţine că societatea nu mai simte nevoia să sanc
ţioneze un contravenient. Pe de altă parte, termenul este prea scurt
pentru a „uita" ori a „ierta".
Dar, chiar dacă am raporta acest termen la raţiunile prescripţiei din
dreptul comun (civil) reglementate de Decretul nr. 167/1958, şi anume
sancţionarea creditorului care rămâne într-o stare de pasivitate impu
tabilă, ignorând să îşi realizeze creanţa, vom ajunge la o concluzie
asemănătoare: că termenul de 30 de zîle nu se potriveşte nîci în aceste
tipare. Astfel, potrivit dreptului comun, în termenul de prescripţie, pen
tru a-şi putea realiza creanţa, creditorul trebuie fie să introducă o
acţiune în justiţie, fie să înceapă executarea silită a creanţei. Deci
(,) Ov. Podaru, Caducitatea manifestărilor de voinţă în dreptul public român, teză,
Cluj-Napoca, 2002, p. 94 şi urm.
(2) A se vedea Fr. Desportes, F. Le Gunehec, Le nouveau droit penal, tome I, 7e
ed., Economica, Paris, 2000, p. 888. De remarcat că doctrina română nu
tratează această problemă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sbj W N SSx 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/twC193p7
ieşirea din pasivitate constă în adresarea unei cereri unui organ

competent (fie instanţa de judecată, fie executorul judecătoresc), în
scopul obţinerii reparaţiei urmărite. Or, în cazul de faţă, în termenul
de 30 de zile organul constatator nu trece la realizarea creanţei, el
trebuind doar să comunice procesul-verbal contravenientului, deci să
îndeplinească o operaţiune material-tehnică, aducerea la cunoştinţa
acestuia a conţinutului actului administrativ de sancţionare. Prin
f r
urmare, întrucât numai după îndeplinirea acestei formalităţi actul îşi

poate produce efectele, doar după acest moment putem vorbi despre
existenţa unei creanţe.
în realitate,' asa
r cum am mai arătat(1),’ termenul în discuţie
/ este unul
care, în caz de depăşire, atrage caducitatea actului în discuţie, iar nu
prescripţia(2). Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenţiei este,
în realitate, un act administrativ emis sub condiţia extinctivă(3) a neco-
municării sale către contravenient în termenul legal de o lună de la
data aplicării sancţiunii. îndeplinirea acestei condiţii conduce deci la
caducitatea actului în discuţie, iar nu la prescripţia acestuia. Din
păcate însă, termenul de prescripţie este mult prea încetăţenit, el fiind
consacrat legal încă prin vechea reglementare (art. 14 din Legea
nr. 32/1968), aşa încât va fi foarte greu de schimbat, terminologic vor
bind. Totuşi, de lege ferenda, propunem ca textul art. 14 alin. (1) să
(,) Ov. Podaru, Caducitatea..., teză, p. 97.

(2) Practica judiciară utilizează însă, în mod evident, termenul de prescripţie, iar
nu pe cel de caducitate. De pildă, într-o soluţie de speţă s-a statuat: „Comuni
carea procesului-verbal de constatare a contravenţiei celui sancţionat, peste
termenul de 30 de zile (...), duce la prescrierea executării sancţiunii" (Jud. sect. 1
Bucureşti, sent. civ. nr. 546/1971, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 61).
(3>Condiţia extinctivă (diferită de cea rezolutorie) reprezintă acel eveniment viitor
şi nesigur că se va produce, de care depinde eficacitatea, pentru viitor, a unui
act juridic (a se vedea, în acelaşi sens, în dreptul civil, şi D. Chirică, Condiţiile
de validitate şi efectele promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, în
P.R. nr. 1/2002, p. 244-245; în dreptul administrativ, Ov. Podaru, Actul admi
nistrativ. Repere..., nr. 35). Desigur, acest tip de condiţie se poate apropia foar
te mult, ca efecte, de condiţia rezolutorie dacă, până în momentul emiterii lui,
actul nu a produs niciun efect juridic.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/twC193p7 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/8ttuynfZ
aibă următoarea formulare: „Dacă procesul-verbal de constatare a

contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o
lună de la data aplicării san cţiu n iiacesta este caduc şi sancţiunea
amenzii contravenţionale nu mai poate fi executată".
B. Termenul de prescripţie a executării sancţiunii contravenţionale

în cazul comunicării regulate a procesului-verbal
2. Problema determinării acestui termen se rezolvă relativ simplu,

dacă vom corela dispoziţiile analizate cu cele ale Codului de pro
cedură fiscală. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) C. proc. fisc.,
amenzile contravenţionale sunt considerate creanţe bugetare. Apoi,
potrivit art. 131 C. proc. fisc., executarea creanţelor bugetare se
prescrie în termenul general de 5 ani(1). Acesta este veritabilul termen
de prescripţie®. Adică autoritatea administrativă are o creanţă certă,
lichidă şi exigibilă şi rămâne într-o stare de pasivitate, care îi este
imputabilă, astfel încât, după trecerea acestei perioade de timp,
obligaţia devine una naturală.
(,) Pentru o soluţie în acest sens, pronunţată înainte de intrarea în vigoare a

Codului de procedură fiscală, dar întemeiată pe acelaşi considerent [termenul
era de 3 ani, fiind prevăzut de art. 98 lit. b) din O.G. nr. 11/1996], a se vedea
Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 813/1998 şi dec. nr. 927/1998, în C.P.J.
1992-1998, p. 171-174. în prezent însă soluţia este evidentă raportat la
dispoziţiile exprese ale art. 131 C. proc. fisc.: „(1) Dreptul de a cere executarea
silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de I ianuarie
a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. (2) Termenul de
prescripţie prevăzut la alin. (!) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi
contra venţionale
i2) Există practică judiciară constantă (este adevărat şi aceasta se referă la ter
menul de 3 ani prevăzut de O.G. nr. 11/1996, ia art. 98) în sensul că acest tip
de prescripţie nu poate fi invocată pe calea plângerii contravenţionale, ci nu
mai pe aceea a contestaţiei la executare (Tribunalul Bucureşti, secţia de con
tencios administrativ, decizia nr. 2807/1998, decizia nr. 1395/1998, decizia
nr. 815/1998, decizia nr. 554/1998, decizia nr. 460/1998, în Tribunalul Bucu
reşti, Culegere..., p. 241-246).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/8ttuynfZ 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/8d DwrwJ n
C. Mijlocul procedural prin care se constată caducitatea proce-

sului-verbal (prescripţia executării sancţiunii contravenţionale)
3. Această problemă ridică din nou discuţii. Astfel, odată ce pro

cesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a amenzii nu a
fost comunicat în termenul de 30 de zile, care este mijlocul procedural
prin care se poate invoca „prescripţia" executării sancţiunii amenzii
(sau, mai exact, caducitatea procesului-verbal)?
a) Contestaţia la executare, prevăzută de art. 399 şi urm. C. proc. civ.
şi art. 172-174 C. proc. fisc/1’, este în afara oricărei discuţii, mai ales
că textul analizat se referă la prescripţia executării sancţiunii amenzii
contravenţionale. Cu alte cuvinte, vorbim de situatia în care fie
r • /
procesul-verbal nu a fost comunicat deloc, fie a fost comunicat, dar

după trecerea termenului de 30 de zile, iar contravenientul va rămâne
el într-o stare de pasivitate, până în momentul în care autoritatea
competentă va trece la executarea efectivă a creanţei bugetare. Adică
până la primirea înştiinţării prin care particularul este somat să facă
plata, înştiinţare însoţită de copia titlului executoriu, respectiv pro-
cesul-verbal de contravenţie. Din acel moment începe să curgă ter
menul de 15 zile pentru introducerea contestaţiei la executare. Pe
această cale, contravenientul va invoca prescripţia executării sancţiu
nii şi, în mod normal, soluţia va fi aceea de admitere a contestaţiei.
b) însă, în situaţia în care procesul-verbal se comunică după trecerea
termenului de o lună prevăzut de lege, se ridică întrebarea, în termenul
de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, contravenientul poa
te invoca „prescripţia" pe calea plângerii contravenţionale?® Un răs-
(,) Pentru un comentariu pertinent al acestor texte de lege, a se vedea D. Dascăiu,

C. Alexandru, Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de procedură
fiscală, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 408 şi urm. Autorii se pronunţă în sen
sul că reglementarea iniţială a O.G. nr. 2/2001, înainte de abrogarea alin. (2)
al art. 14, era mult mai aproape de realităţile practice decât actuala regle
mentare a Codului de procedură fiscală.
(2) Prescripţia executării amenzii contravenţionale, întemeiată pe depăşirea ter
menului de 5 ani prevăzut de art. 131 C. proc. fisc., nu poate fi, în niciun caz,
blbliotecahamangiu.ro 3.02.2016 01:57::
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/8dDwrwJn 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/7aXWF LLP
puns negativ ar putea avea dezavantajul unei interpretări incorecte, dar

profund vătămătoare pentru contravenient, de către instanţa care ar
judeca o eventuală contestaţie la executare: dacă acesta a considerat că
executarea s-a prescris, din momentul în care a primit o copie a
procesului-verbal, de ce nu a făcut plângere împotriva acestuia? Şi, pe
acest temei, contestaţia să fie respinsă. Pe de altă parte, potrivit dispo
ziţiilor art. 31 din O.G. nr. 2/2001, „împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face
plângere Or, din această formulare - extrem de generală - nu
rezultă că plângerea se reduce la situaţiile în care se poate invoca
nulitatea procesului-verbal; în realitate, orice viciu al acestuia, care
l-ar face ineficace, ar putea fi invocat pe această cale. Pe de altă parte,
şi sintagma utilizată de art. 34 din ordonanţă - „ verifică legalitatea şi
temeinicia procesului-verbal" (s.n.) - este discutabilă, întrucât în drep
tul administrativ există un curent de opinie semnificativ în sensul că
operaţiunile de publicitate (publicare ori comunicare) reprezintă for
malităţi de care depinde valabilitatea, dacă nu chiar existenţa actului
administrativ'1*; în consecinţă, legalitatea lor ar putea fi verificată de
către instanţa sesizată cu plângere contravenţională.
invocată pe calea de atac a plângerii, aşa cum, într-o speţă, s-a pronunţat
instanţa: „(...) va constata prescrisă executarea sancţiunii si, în consecinţă, va
anula procesul-verbal şi va exonera petentui de plata amenzii, fără a trece la
analiza temeiniciei şi legalităţii încheierii acestora" (Jud. sect. 1 Bucureşti,
sent. civ. nr. 8419/1994, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 39). Soluţia este - cel puţin
procedural - nelegală, întrucât anularea procesului-verbal se poate dispune
pentru vicii ale acestuia existente în momentul redactării lui (cauzele de
nulitate sunt anterioare ori concomitente cu emiterea actului administrativ).
Or, faptul de a nu-l pune în executare în termen de 5 ani (prezenta speţă se
referă, este adevărat, la termenul de un an prevăzut de Legea nr. 32/1968, dar,
oricum, problema juridică este aceeaşi) reprezintă un fapt posterior încheierii
procesului-verbal, deci nu se justifică anularea acestuia, ci doar exonerarea
contravenientului de plata amenzii şi, eventual, anularea oricărui act de
executare (de pildă, somaţia de plată). Dar, pentru a le obţine, mijlocul proce
dural este contestaţia la executare, iar nu plângerea contravenţională.
ll) Pentru detalii, a se vedea Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 162-164.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/7aXWF LLP 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/wTP1 ehmf
Totuşi, în măsura în care o practică judiciară s-ar stabili definitiv în

sensul admisibilităţii doar a contestaţiei la executare ca modalitate pro
cedurală de contestare a procesului-verbal, înclinăm înspre această
variantă. Astfel, cu plângere se atacă procesul-verbal dacă în mo
mentul emiterii sale este viciat; or, în acest caz, vom avea un caz de
nulitate a acestuia; dimpotrivă, caducitatea procesului-verbal presu
pune o situaţie în care acesta este valabil emis, însă „viciul" de care
este atins este posterior emiterii sale; în consecinţă, doar o cale de atac
ulterioară, deci contestaţia la executare, se justifică. In acelaşi sens s-a
pronunţat şi practica judîcîară(1), corect, credem noi. Există însă şi solu
ţii în sensul că instanţa învestită cu o plângere contravenţională prin
care se solicita anularea procesului-verbal pe motivul necomunicării
lui în termenul legal a admis plângerea, constatând însă prescrisă exe
cutarea sancţiunii(2).
în fine, ar mai fi de lămurit o singură problemă legată de interpre
tarea acestui text de lege, şi anume în termenul de o lună prevăzut de
(,) Jud. Cluj-Napoca, sent. civ. nr. 13736/2004, nepublicată. Astfel, instanţa a
arătat că: „(...) executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă
procesul-verbal de contravenţie nu a fost comunicat în termen de o lună de la
data aplicării sancţiunii. In speţă însă, executarea procesului-verbal de contra
venţie nu a început, nefiind efectuat vreun act de executare. De altfel, execu
tarea silită a fost suspendată de la data înregistrării de către petentă a plângerii
împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 263/2004. Apoi, instanţa apre
ciază că legalitatea şi temeinicia actelor de executare pot fi verificate doar în
cadrul procedurii contestaţiei la executare, prevăzută de art. 399 şi urm.
C. proc. civ. (...)". La fel, Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 2322/1998, în
C.P.J. 1992-1998, p. 207-208. Potrivit acestei decizii de speţă, soluţionând
plângerea contravenţională, instanţa este obligată a se pronunţa pe fondul
plângerii, şi anume cu privire la legalitatea şi temeinicia întocmirii actului de
constatare, deci pentru aspecte anterioare sau concomitente întocmirii actului.
Prescripţia executării sancţiunii vizează fapte ulterioare, ce pot fi invocate doar
pe calea contestaţiei la executare. De menţionat că, prin sentinţa civilă
nr. 10795/1998 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, casată prin decizia ară
tată mai sus, s-a decis contrariul.
(2) Jud. sect. 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 5151/1997, în A i Ţiclea, op. cit., p. 56.
Desigur, din punct de vedere procedural, se poate pune problema pronunţării
extra petita.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/wTP1ehmf 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/ptM 1QRe5
acest text al ordonanţei copia de pe procesul-verbal trebuie doar să fie

expediată de organul emitent ori trebuie să ajungă la contravenient? în
ceea ce ne priveşte, credem că, dacă prîn comunicare se înţelege adu
cerea la cunoştinţa celui interesat a conţinutului actului administrativ
care îl priveşte, atunci o comunicare în sensul legii va consta în punerea
efectivă la dispoziţia contravenientului a acestui proces-verbal(1). Cu alte
cuvinte, nu este suficient ca acest act administrativ să fie expediat în
termenul de o lună, cî el trebuie să şî ajungă la destinatar®. Dar,
desigur, nici acesta nu ar putea să îşi invoce propria culpă în situaţia în
care procesul-verbal, în concret, a ajuns la destinatar, dar el nu a luat
la cunoştinţă despre conţinutul lui (de pildă, a ajuns în poşta contra
venientului, dar acesta nu a ridicat corespondenţa; sau procesul-verbal
a fost afişat cu respectarea prevederilor legale, dar contravenientul, din
varii motive, nu a luat la cunoştinţă conţinutul lui; în schimb, de vreme
ce obligaţia de comunicare incumbă autorităţii din care face parte
organul constatator, nu este suficient ca acesta să îl înştiinţeze pe con
travenient să se prezinte la sediul autorităţii ori la oficiul poştal pentru
a i se comunica o copie de pe procesul-verbal). Altfel spus, şi în
acest caz ar trebui să se aplice sistemul informării, similar cu cel apli
cabil în situaţia formării contractelor încheiate la distanţă. Deci, atât
sistemul emisiunii(3), cât şi cel al luării la cunoştinţă ni se par puţin
(,) Textul legal vorbeşte despre „comunicarea" procesului-verbal, iar nu despre

„trimitereaîn vederea comunicării".
(2) Această interpretare avantajează, din păcate, contravenienţii care au domi
ciliul în străinătate, căci sunt foarte mici şansele ca procesul-verbal să le fie
comunicat acestora în termen de 30 de zile. De lege ferenda, propunem regle
mentarea expresă a unui termen mai lung pentru aceste situaţii.
l3) în sensul că acest sistem este cel aplicabil, a se vedea A. Iorgovan, Tratat de
drept administrativ, ed. a 4-a, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, nr. 767 (nota 1 de
la subsol, p. 431). Aceeaşi opinie este îmbrăţişată şi de alţi autori (M.A. Hotca,
Regimul juridic al contravenţiilor. Comentarii şi explicaţii, ed. a 3-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2008, p. 237; M. Ursuţa, op. cit., p. 203), în sprijinul ei invo-
cându-se art 104 C. proc. civ. Or, acest text nu se aplică, pe de o parte, pen
tru că actul nu se comunică instanţelor judecătoreşti, ci unui particular, pe de
alta, pentru că nu e un act strict de procedură, ci unul care face, ulterior,
obiect al unei proceduri judiciare. în fine, dacă am face o analogie cu proce-
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ptM1QRe5 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/v9Oi F V6w
forţate0
în fine, ar mai fi de menţionat şi faptul că, aşa cum s-a pronunţat şi
practica judiciară®, termenul de prescripţie se aplică numai în ceea ce
priveşte sancţiunea contravenţională principală, dar efectele contra
venţiei se menţin, astfel încât termenul de prescripţie nu are niciun
efect asupra despăgubirilor civile3». în schimb, în opinia noastră,
această formă de prescripţie (caducitatea procesului-verbal) afectează
şi sancţiunile complementare, căci, din interpretarea art. 5 din ordo
nanţă, cât şi din însăşi utilizarea termenului „complementar", acest tip
de sancţiune nu poate fi aplicat decât odată cu o sancţiune principală.
dura afişării procesului-verbal la domiciliul contravenientului, dacă acesta se

află la o oarecare distanţă de sediul organului din care face parte agentul
constatator, ne întrebăm, dacă acesta porneşte de la sediul său în termenul
legal, dar ajunge la locul afişării a doua zi, în afara termenului, vom fi în
prezenţa unei comunicări regulate? Evident că nu. Noţiunea de comunicare
sugerează o obligaţie de rezultat, astfel că, în opinia noastră, avizul de primire
trebuie semnat în termenul de prescripţie.
(,) Pentru detalii cu privire la aceste sisteme, a se vedea L. Pop, op. cit., p. 154 şi
urm.; C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. AII,
Bucureşti, 1998, p. 50 şi urm.
p. 71. '
l3) Discuţia are sens numai în cazul depăşirii termenului de comunicare a pro
cesului-verbal, de 30 de zile, căci în situaţia celui de 5 ani, prevăzut de
art. 131 C. proc. fisc., se depăşeşte implicit şi termenul general de 3 ani în care
se prescrie executarea despăgubirilor civile.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/v9Oi FV6w 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/dNdXUJrm
Capitolul II. Constatarea

contravenţiei
/
Articolul 15. [Persoanele care au competenţa de a încheia un

proces-verbal de contravenţie]
(V Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de
persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi
sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi
constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: prim arii, ofiţerii şi subofiţerii din
cadrul M inisterului Adm inistraţiei şi Internelora>/ special abilitaţi
persoanele îm puternicite în acest scop de m iniştri şi de alţi con
ducători ai autorităţilor adm inistraţiei publice centrale, de pre
fecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, prim ari, de prim arul
general al m unicipiului Bucureştip recum şi de alte persoane
prevăzute în legi speciale.
(3) O fiţerii si subofiţerii din cadrul M inisterului Adm inistraţiei si
/ / / / /
Internelor constată contravenţii privind: apărarea ordinii publi

ce; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ;
vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi neali
mentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte dom enii de activi
tate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.
(1) Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a înfiinţat prin reorganizarea Ministerului

Internelor şi Reformei Administrative, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 221/2008
pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice
centrale (M. Of. nr. 882 din 24 decembrie 2008).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dNdXU Jrm 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/XUxVNdtQ
Comentariu
A. Consideraţii generale. Faptul generator al răspunderii contra

venţionale
1. Din formularea generică a alin. (1) - „ contravenţia se constată

printr-un proces-verbal" - vom deduce că, în realitate, faptul gene
rator al răspunderii contravenţionale îl constituie contravenţia: un
fapt material-juridic, după expresia consacrată în literatura română de
specialitate'1’. Altfel spus, întrucât procesul-verbal nu face altceva
decât să constate acest fapt generator, în măsura în care este legal şi
temeinic, el nu ar trebui, strict teoretic vorbind, să producă efecte
juridice proprii, ci doar să le circumstanţieze şi să le determine cu
exactitate pe cele ale contravenţiei ca fapt generator. în continuarea
acestui raţionament, ar trebui să constatăm că procesul-verbal nu este
un act administrativ veritabil, ci doar o simplă operaţiune material-teh-
nică, aceasta neputând fi atacată în instanţă, de vreme ce, neprodu
când efecte juridice proprii, nu poate vătăma drepturi (ale particu
larilor).
Acest raţionament nu este nici pe departe corect, nici practic.
Corect nu este, întrucât contravenţia nu face să genereze decât în
abstract obligaţia de a răspunde contravenţional. Fără un proces-verbal
care să concretizeze această răspundere, să îi determine exact întin
derea, răspunderea contravenţională nu poate subzista. Tocmai de
aceea, în literatura de specialitate se vorbeşte despre acte administra
tive de con stata re(2). Şi nici practică nu ar fi varianta considerării
procesului-verbal ca o operaţiune material-tehnică, întrucât, aşa cum
vom arăta, există extrem de multe situaţii în care, depăşindu-şi atribu
ţiile, agenţii constatatori „constată" o contravenţie inexistentă ori apli
că o sancţiune disproporţionată faţă de contravenţia săvârşită, astfel
încât răspunderea contravenţională subzistă exclusiv în temeiul pro-
(1) A se vedea T. Drăganu, Actele..., p. 11.

l2) Ibidem, p. 91.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/XUxVNdtQ 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/q W7xZHM f
II. Constatarea contravenţiei

_________________________ Articolul 15
r___________________________________________________
cesului-verbal ilegal. Or, în aceste situaţii, întrucât efectele juridice

sunt produse chiar de procesul-verbal, acesta este, în mod evident, un
act administrativ, ce poate fi atacat în instanţă. Ca o aplicaţie a acestei
susţineri, în practica judiciară s-a decis că, întrucât „în cauză nu s-a
întocmit proces-verbal, iar lipsa procesului-verbal atrage şi lipsa con
travenţiei", măsura ridicării permisului de conducere este nelegală(1>.
în continuare, mai înainte de a aborda problema competenţei agen
ţilor constatatori - principala materie reglementată de acest text legal,
întrucât art. 15 este primul din ordonanţă care vorbeşte despre actul de
sancţionare în materie contravenţională se impune a analiza câteva
chestiuni legate de acesta: vom vorbi astfel mai întâi despre natura
juridică a procesului-verbal (B), apoi de forţa lui probantă (C), de
modalitatea de constatare a contravenţiilor (D) şi, abia apoi, despre
valabilitatea procesului-verbal, între ale cărei condiţii se numără şi
competenţa de emitere (E).
B. Natura juridică a procesului-verbal de constatare a contra

venţiei
/ si
/ de aplicare
r a sancţiunii
r
contravenţionale
f
2. Aşa cum am arătat şi mai sus, procesul-verbal este, în esenţă, un

act administrativ veritabil. în doctrina noastră s-a exprimat şi o opinie
mai nuanţată(2), în sensul că trebuie făcută distincţia, în esenţă, între
procesul-verbal de constatare (prin care, aşadar, agentul constatator
doar constată contravenţia, fără a avea şi dreptul de a aplica sancţiu
nea) şi procesul-verbal de aplicare a sancţiunii (când, pe lângă atri-
(,) Jud. Oradea, sent. civ. nr. 7192/1995, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 46. Soluţia este
greşită la nivel teoretic, căci contravenţia se disociază de procesul-verbal de
constatare (a se vedea, în acest sens, contravenţiile sancţionate cu avertisment
oral). Soluţia este însă corectă sub aspectul faptului că nicio sancţiune -
principală sau complementară (cu excepţia arătată mai sus) - nu se poate
aplica în lipsa redactării unui proces-verbal, deci efectele juridice ale celor
două situaţii (lipsa oricărei răspunderi contravenţionale) sunt aceleaşi.
(2) C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 75 şi autorii ară
taţi la notele de subsol.
http://bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/q W7xZHMf 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/uSa5wc9Q
buţia de constatare, agentul o are şi pe cea de a sancţiona). în primul

caz, am fi în prezenţa unui act pregătitor care, prin el însuşi, nu pro
duce efecte juridice. în cel de-al doilea caz, am avea de-a face cu un
act administrativ de autoritate (care produce efecte juridice - în primul
rând, obligaţia contravenientului de a achita amenda). Distincţia este
corectă, teoretic, însă fără prea multe consecinţe practice. Căci, în pri
ma situaţie, legalitatea procesului-verbal de constatare va fi verificată
odată cu aceea a sancţiunii aplicate de către organul competent; în
cea de-a doua situaţie, de asemenea acest proces-verbal poate fi verifi
cat de instanţă sub aspectul legalităţii şi temeiniciei lui.
Potrivit unei alte opinii<1), procesul-verbal este „un act administrativ
oficial cu caracter jurisdicţîonal"(2). Nu credem că poate fi vorba
despre aşa ceva, întrucât:
a) acte administrative „neoficiale" nu există, după informaţiile
noastre;
b) procesul-verbal nu întruneşte caracterele unui act administrativ-
jurisdicţional: contradictoria!itate, respectarea dreptului la apărare,
stabilitate etc.(3)
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii contravenţionale
t /
este, aşadar,
/ ’
un act administrativ veritabil,’ '
un act administrativ de constatare.

într-o lucrare recentă care nu poate fi trecută cu vederea<4), pu-
nându-se la îndoială această natură juridică, s-a arătat că, raportat la o
multitudine de elemente specifice ale acestuia, de lege lata, el are o
natură juridică mixtă - act administrativ şi act de procedură con-
(,) Ibidem.
(2) Cu privire la caracterul jurisdicţional al procesului-verbal s-au mai pronunţat şi
A. Iorgovan, Tratat..., voi. II, p. 428 şi R. lonescu, Drept administrativ,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 223-224.
13) Pentru detalii, a se vedea şi C. Clipa, Jurisdicţiile speciale administrative, teză
de doctorat, Cluj-Napoca, 2004, p. 148-180. împărtăşim, aşadar, opinia unui
strălucit reprezentant al „Şcolii de la Cluj" (/. lovănaş, Consideraţii teoretice cu
privire la răspunderea administrativă, teză de doctorat, Cluj-Napoca, 1968,
p. 222), exprimată în acest sens.
14) M. Ursuţa, op. cit., p. 208-221.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/uSa5wc9Q 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/NSN H 3FBV
II. Constatarea contravenţiei Articolul 15
travenţională - în vreme ce, de lege ferenda, se va impune calificarea

procesului-verbal contravenţional sub aspectul naturii juridice ca act
procedural contravenţional.
Deşi apreciem originalitatea acestei opinii, dintru început arătăm
că ne disociem în totalitate de ea. Astfel, în primul rând, îi putem opu
ne un argument tras din tradiţia dreptului administrativ: încă de la naşte
rea acestei ramuri de drept, de acum două sute de ani, procesul-verbal
de contravenţie a reprezentat actul administrativ tipic: actul de poliţie.
Căci ce alt exemplu mai bun se poate furniza pentru un act juridic
care să îndeplinească trăsăturile fundamentale ale categoriei pe care
astăzi o numim „act administrativ individual": act unilateral (1), emis
în regim de putere publică (2), pentru punerea în executare a legii (3)?
A încerca azi să îi atribuim acestui act o altă natură juridică înseamnă,
între altele, a nega una dintre constantele dreptului administrativ.
Dar asta nu e totul.
Actul administrativ are o definiţie legală [art. 2 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ], definiţie care, la
rândul său, are în spate două secole de tradiţie01. Or, ne întrebăm noi,
care dintre trăsăturile stabilite de această lege organică (dar şi de
principiile dreptului public) nu ar fi îndeplinită de procesul-verbal de
contravenţie? Niciuna! Altfel spus, toate condiţiile sunt îndeplinite!
Actul în cauză este unilateral, producându-şi astfel efectele juridice
independent de consimţământul destinatarului său(2), este emis în
regim de putere publică, cu scopul de executare în concret a legii (mai
exact, a actului de reglementare contravenţională) şi, în mod evident,
actul de sancţionare produce efecte juridice. Prin urmare, procesul-
verbal de contravenţie este şi trebuie să rămână un act administrativ!
ll) Potrivit acestei definiţii, actul administrativ reprezintă actul unilateral cu

caracter individual sau normative emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
(2) Pentru detalii cu privire la această condiţie, a se vedea Ov. Podaru, Actul
administrativ. Repere..., nr. 11.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/NSN H 3FBV 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/2ZSvS9gH
De fapt, autorul citat nu neagă aceste aspecte, arătând însă că actul

în cauză are unele particularităţi care îl îndreptăţesc să reclame, măcar
de lege ferenda, o altă natură juridică. Or, unei asemenea abordări în
primul rând îi lipseşte rigoarea logică: un element oarecare nu face
parte dintr-o anumită categorie dacă îi lipseşte o trăsătură caracte
ristică acestei categorii, nu şi dacă are particularităţi (trăsături) în
plus(V! Apoi, natura juridică a unei instituţii juridice este ceva intrinsec
acesteia, care nu poate fi deci stabilită artificial prin lege.
Mai departe se impune să analizăm care sunt aceste trăsături dis
tinctive, pentru a vedea dacă acestea justifică atributul „ atipic" pe care
autorul citat i-l acordă de lege lata:
a) lipsa caracterului executoriu, rezultat din art. 32 alin. (3), potri
vit căruia plângerea suspendă executarea. Susţinerea este fundamental
greşită, căci, în esenţă, un act nu are un asemenea caracter numai în
ipoteza în care el poate fi pus în executare doar cu acordul (încu
viinţarea) prealabil(ă) a instanţei, nu şi dacă o eventuală procedură
judiciară suspendă executarea sa(2). Pe de altă parte, chiar trecând
peste această observaţie, de ce nu am vorbi mai degrabă de un carac
ter executoriu condiţionat (de introducerea plângerii), decât de lipsa
acestuia? în fine, amânarea (condiţionarea) caracterului executoriu al
unui act juridic este mai degrabă o chestiune care ţine de politica
legislativă decât de natura juridică a acestui act. Astfel, în materia
autorizaţiilor de construire, în ultimii 10 ani s-au succedat legislaţii (în
esenţă modificări ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de
construcţii) care, uneori, prevedeau că acţiunea în contencios admi-
(1) Este ca şi cum am spune că omul nu poate fi considerat vertebrat/mami

fer/primat (oricare dintre categorii), pentru că, spre deosebire de oricare alt
„element" al acestora ... vorbeşte articulat! Cât de bizar ar fi să propunem ca,
printr-un text de lege viitor, să îl decretăm, în virtutea acestei calităţi pe care o
posedă, ca nefăcând parte din categoriile de mai sus...
(2) Să luăm, de pildă, un contract de împrumut încheiat sub semnătură privată şi
unul autentic. Ultimul este executoriu, primul nu. In consecinţă, pentru ca un
act sub semnătură privată să poată fi pus în executare, este nevoie de o hotă
râre judecătorească, prealabilă executării silite, care să „încuviinţeze" această
executare, în esenţă să îl oblige pe debitor la plată.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/2ZSvS9g H 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Fwq hO7M L
nistrativ suspendă de drept autorizaţia, alteori (ca şi în prezent) se

făcea trimitere la dreptul comun (Legea contenciosului administrativ)
în materie de suspendare. Or, ar fi exagerat să susţinem că autorizaţia
de construire e mai mult sau mai puţin tipică, în funcţie de regle
mentarea în vigoare;
b) existenţa unor cauze specifice de ineficacitate: prescripţia exe
cutării sancţiunii amenzii contravenţionale, respectiv decontravenţio-
nalizarea faptei. In realitate, argumentele sunt de suprafaţă, căci, aşa
cum am arătat şi cu altă ocazie, „prescripţia" respectivă nu este altceva
decât un caz de caducitate a procesuluî-verbal; or, aproape toate acte
le administrative individuale susceptibile de executare silită pot fi
caduce în teorie(1); de asemenea, decontravenţionalizarea (abrogarea
reglementării care a stat la baza emiterii procesului-verbal) nu repre
zintă altceva decât un caz de schimbare fundamentală a circumstan
ţelor de drept(2) care au stat la baza emiterii actului administrativ,
situaţie de revocare a actului în cauză (ori, în situaţii limită, tot de
caducitate a acestuia);
c) posibilitatea instanţei care judecă plângerea contravenţională
de a modifica procesul-verbal (sub aspectul sancţiunii). Şi aceste ele
mente sunt extrinseci naturii juridice a actului atacat, la fel ca şi
celelalte particularităţi evidenţiate, care ţin de regimul procedural al
plângerii contravenţionale01 (competenţa materială şi teritorială de a
judeca acţiunea în contencios administrativ, respectiv plângerea
contravenţională, existenţa procedurii administrative prealabile şi a
timbrajului în primul caz, respectiv a posibilităţii motivării orale a
recursului, în cel de-al doilea). Sunt variate raţiuni care îl determină pe
(,) Pentru detalii cu privire la caducitatea actelor administrative, a se vedea

Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 234-245.
(2) Pentru detalii, ibidem, nr. 203.
(3) Aplicând acest raţionament, am putea susţine, bunăoară, că procesul-verbal de
sancţionare în materie rutieră a devenit, prin intrarea în vigoare a Legii
nr. 202/2010, care stabileşte caracterul irevocabil al hotărârilor pronunţate de
prima instanţă, un proces-verbal atipic, deci un act administrativ şi mai atipic
(sic!).
http://bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Fwq hO7M L 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/0xb1 ilou
legiuitor să stabilească instanţa competentă, întinderea competenţelor

instanţelor de control judiciar, reguli diferite de procedură etc., dar
criteriile sunt, de multe ori, străine naturii juridice a actului: multi
tudinea cauzelor aflate pe rolul instanţelor, specificul materiei în care
actul administrativ îşi produce efectele (drept contravenţional, drept
funciar, dreptul străinilor, dreptul construcţiilor etc.).
în ceea ce ne priveşte, credem că procesul-verbal este un act admi
nistrativ (tipic), fiind exclusă, de lege lata şi de lege ferenda, calificarea
lui ca act de procedură (contravenţională), din cel puţîn două consi
derente simple: (1) actul administrativ nu este un act de procedură, ci
unul de drept material; (2) de altfel, nici nu există acte de procedură
contravenţională. în final vom analiza şi principala consecinţă juridică
a acestei naturi juridice: teoria nulităţilor aplicabile acestora (3).
3. Distincţia fundamentală act de drept material (substanţial) - act

de procedură (procesual). încadrarea procesului-verbal în prima
categorie. Deşi, după cunoştinţele noastre, nimeni nu s-a ocupat, în
dreptul nostru, de această distincţie, pornind de la ideea că orice act
juridic stabileşte un raport juridic între două subiecte de drept, vom
constata că aceasta are la bază un criteriu extrem de simplu: dacă
raportul juridic este unul de drept substanţial, tot astfel este şi actul
care îl reglează; dimpotrivă, dacă actul în cauză stabileşte un raport
juridic de procedură (judiciară), suntem în prezenţa unui act de proce
dură. Astfel, într-o opinie de incontestabilă autoritate, acesta din urmă
a fost definit ca reprezentând „manifestarea de voinţă sau operaţiunea
juridică, în forma prevăzută de lege, făcută pentru declanşarea proce
sului civil şi în cadrul acestuia (s.n.) de către instanţa de judecată sau
ceilalţi participanţi la proces//(1). Acelaşi autor oferă şi o altă variantă a
definiţieî(2): „orice manifestare de voinţă şi orice operaţiune juridică
făcută în cursul şi în cadrul procesului civil (s.n.), de către instanţă,
(1) I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, voi. I, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005,
nr. 122. Desigur că autorul se referă la o specie a actului de procedură - actul
de procedură civilă.
l2) Ibidem, nr. 143.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/0xb1 ilou 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/KX8uGcM b

_________________________ Articolul 15
r___________________________________________________
părţi sau ceilalţi participanţi la procesul civil, în legătură cu exerci

tarea prerogativelor şi îndeplinirea obligaţiilor procesuale" (s.n.).
Premisa esenţială a existenţei unui act de procedură îl reprezintă,
aşadar, un proces (litigiu), pendinte sau prefigurat0*. în consecinţă,
procesul-verbal nu poate fi un act de procedură {căci nu există un
litigiu, nici prezent, dar nici viitor - în vederea căruia(2) să fie redactat
acest act), ci, mai degrabă, un act de drept substanţial (de drept public,
administrativ) care face obiectul unei eventuale proceduri (judiciare)
viitoare. Raportul juridic care se leagă între stat (întruchipat prin orga
nul administrativ din care face parte agentul constatator) şi contrave
nient este un raport de drept material (administrativ, contravenţional),
un raport care poate fi confundat cu cel de procedură numai pentru că
(a) este impregnat de ideea de putere publică şi (b) finalizează o proce
dură contravenţională (necontencioasă). Dacă însă, pe aceste conside
rente, am spune că procesul-verbal este un act de procedură, atunci
toate actele administrative ar fi acte de procedură (deci cele două sin
tagme ar fi sinonime), pentru că toate actele administrative îndeplinesc
cele două condîţii(3).
(,) Acelaşi autor (ibidem, nr. 123) arată, astfel, că există uneori şi acte extraju
diciare, preliminare ori succesive judecăţii (de exemplu, somaţia), însă, pe de
o parte, acestea se înfăptuiesc de auxiliari ai justiţiei, iar, pe de alta (am adău
ga noi), ele sunt făcute cu scopul prefigurării drepturilor şi obligaţiilor proce
durale viitoare).
(2) Altfel spus, posibilitatea ca în viitor cel sancţionat să formuleze plângere
contravenţională nu are relevanţă, pentru că în niciun caz nu putem susţine că
procesul-verbal a fost întocmit cu scopul de a prefigura acest litigiu viitor.
l3) Mai exact, cu privire la cea de-a doua condiţie, putem spune fără îndoială că
aproape întotdeauna actul administrativ este precedat de anumite formalităţi
procedurale. Ar fi însă greşit să susţinem că titlurile de proprietate emise în
temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar sunt acte de procedură funciară,
că autorizaţiile de construire nu sunt acte administrative, ci acte de procedură
urbanistică, şi aşa mai departe. Este necesar să înţelegem că actul administrativ
nu este altceva (printre altele) decât un instrumentum, precedat de o procedură
administrativă oarecare, prin care un raport juridic de natură variată (civilă,
contravenţională, funciară, urbanistică etc.) se concretizează (materializează).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/KX8uGcM b 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Lav0nPCl
4. Inexistenţa unei proceduri contravenţionale (judiciare). Distinc

ţia fundamentală a actelor (juridice) poate comporta, la rândul său,
subclasificări. Astfel, pe de o parte, actele de drept substanţial se sub-
divid în alte două categorii „fundamentale": acte de drept public,
majoritatea unilaterale, întemeiate pe puterea publică (emanaţie a
autorităţilor publice), respectiv acte de drept privat, majoritatea
bilaterale, întemeiate pe ideea de egalitate a părţilor. Pe de altă parte,
actele de procedură se subdivid în funcţie de un criteriu strict formal:
numărul de proceduri judiciare distincte pe care le reglementează
dreptul pozitiv. în sistemul nostru sunt două asemenea proceduri, cea
civilă şi cea penală. în consecinţă, nu pot exista, în prezent, decât
două tipuri fundamentale de acte de procedură. Concluzia, pe care am
anticipat-o, este simplă: acte de procedură contravenţională nu există,
pentru simplul motiv că, de lege lata, nu există reglementată distinct o
procedură contravenţională judiciară. Toate actele procedurale sunt,
în esenţă, acte de procedură civilă (cu care O.G. nr. 2/2001 se com
pletează). Desigur că, raportat la specificul dreptului contravenţional,
această procedură este contaminată cu elemente ale procedurii pena
le; dar nu înseamnă că din acest melanj (preponderent civil) s-a născut
o procedură sui generis, procedura contravenţională. Dar, chiar dacă
ar fi aşa, primul act de procedură „contravenţională" este plângerea,
actul de sesizare a instanţei. în consecinţă, procesul-verbal de sancţio
nare nu poate fi altceva decât un act de drept substanţial (administra
tiv), deci un veritabil act administrativ. Niciodată nu am pus la îndoia
lă multitudinea de varietăţi de acte administrative11’: faptul că această
noţiune comportă atât de multe subcategorii nu ne îndreptăţeşte însă,
în niciun caz, să considerăm că toate acestea sunt acte administrative
„atipice": stă în tipicul actului administrativ să fie atât de variat.
5. Consecinţa juridică a calificării procesului-verbal: teoria nulită

ţilor aplicabile acestuia. Mărturisim că am învestit atâtea argumente în
(1) Cu privire la posibilele clasificări în materie, a se vedea Ov. Podaru, Actul

administrativ. Repere..., nr. 27-47.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Lav0nPCl 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/l IpykR2F

_________________________ Articolul 15
r___________________________________________________
problema clarificării naturii juridice a procesului-verbal cu un singur

scop: acela de a stabili regimul juridic al sancţiunilor care intervin în
cazul încălcării legii (mai ales a normelor de procedură cu forţă
juridică superioară). Teoria nulităţilor este sensibil diferită în dreptul
substanţial faţă de procedurile judiciare. Pornind însă de la concluzia
anterioară potrivit căreia procesul-verbal este un act administrativ, ar
trebui să fie incidente nu regulile din procedura civilă, ci cele din
dreptul public material11’. Consecinţa nu poate fi decât una: substan
ţial, nu există decât un singur tip de nulitate. Dar această idee o vom
dezvolta ulterior, la comentariul art. 16.
C. Forţa probantă a procesului-verbal
6. Cu privire la această problematică, două opinii rezonabile pot fi

susţinute:
Prima, în sensul că procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi
aplicare a sancţiunii, fiind un act autentic (căci provine de la un organ
administrativ învestit cu putere publică), are forţa probantă a acestor
acte. Astfel, cu privire la menţiunile referitoare la împrejurările pe care
agentul constatator le-a putut constata cu propriile sale simţuri în
exercitarea atribuţiilor12*, procesul-verbal face dovada deplină până la
înscrierea în fals<3). Dimpotrivă, în cazul celorlalte menţiuni (referitoare
(,) Pentru detalii cu privire la teoria nulităţilor în dreptul administrativ, a se vedea

ibidem, nr. 252-280.
(2) De pildă, agentul constatator observă depăşirea liniei continue de către un
autoturism sau traversarea, de către un pieton, pe culoarea roşie a semaforului.
(3) Procedura înscrierii în fals este reglementată de art. 180-184 C. proc. civ. ast
fel: Art. 180: „ Dacă una din părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi
cealaltă parte nu este de faţă, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în per
soană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele
sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare" [alin. (1)]. „Părţile pot
fi reprezentate şi prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împie
dicare bine întemeiată" [alin. (2)]. Art. 181: „ Preşedintele va constata, prin
proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ştersă
turi, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare şi-l va încre-
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/l IpykR2F 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/51G5d9mF
la împrejurările pe care agentul constatator nu le-a putut constata per

sonal ori, chiar făcând-o, şi-a depăşit atribuţiile), ele fac dovada până
la proba contrară(1).
Cea de-a doua soluţie, îmbrăţişată masiv de practica judiciara, este
mult mai simplă: procesul-verbal face întotdeauna dovada până la
proba contrară(2), contravenientul putând dovedi liber, cu orice mijloc
de probă, caracterul neconform cu realitatea al menţiunilor înscrise în
procesul-verbal (evident, pe calea plângerii contravenţionale)0*. Tribu-
dinţa grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi" [alin. (1)]. „D acă

părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal"
[alin. (2)]. Art. 182: „La ziua fixată, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat
înscrisul dacă înţelege să se folosească de el" [alin. (1)]. „D acă partea lipseşte,
nu voieşte să răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va
fi înlăturat" [alin. (2)]. „D acă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipseşte
sau nu voieşte să răspundă sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca
recunoscut" [alin. (3)]. Art. 183: „D acă partea care defaimă înscrisul ca fals
arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata
pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va
încheia". Art. 184: „Când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea
publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa c iv ilă p rin
orice mijloace de dovadă".
(,) De pildă, stabilirea de către agentul constatator a faptului că contravenientul a
depăşit viteza legală.
(2) Evident, chiar dacă forţa probantă a procesului-verbal este relativă, asta nu
înseamnă că ea ar putea fi răsturnată prin simpla susţinere a contravenientei că
acesta este netemeinic, în condiţiile în care nu a administrat probe în acest
sens (Jud. sect. 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 10146/1994, în Al. Ţiclea,
I.D. Tărăcilă, I. Niţă Stan, C. Rujoiu, /VI. Corbu, op. cit., p. 111. în acelaşi sens
s-a exprimat şi doctrina noastră mai veche: L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit.,
p. 69-70 şi autorii arătaţi la nota 11 de la subsol).
(3) în acest sens, a se vedea Jud. sect. 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 8314/1998, în
Al. Ţiclea, op. cit., p. 40. Se observă, astfel, atât faptul că probaţiunea este
liberă, cât şi faptul că răsturnarea prezumţiei de adevăr cade în sarcina contra
venientului, instanţa neputând face acest lucru din oficiu: „(...) având în vedere
că (...) procesul-verbal de contravenţie se bucură de o prezumţie relativă de
adevăr, contestatorul putând să facă dovada neadevărului faptei consemnate
în procesul-verbal şi faţă de împrejurarea că, deşi s-au acordat mai multe
termene pentru a da posibilitatea contestatorului să trimită un reprezentant în
faţa instanţei pentru a formula şi administra probe suplimentare (...), iar acesta
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/51 G5d9mF 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/jXbu1 k1b

_________________________ Articolul 15
r___________________________________________________
nalui Cluj foloseşte, de altfel, şi o expresie curentă pentru a evidenţia

nu a dovedit o
acest fapt: „petiţionarul a recunoscut fapta săvârşită şi
altă stare de fapt decât cea reţinută în procesul-verbal contestat"
(s.n., Ov.P.)(1).
Deşi prima soluţie pare mai riguroasă teoretic, este evident că orice
asemenea argument păleşte în faţa imenselor dezavantaje practice pe
care le-ar presupune. Să ne imaginăm astfel ce s-ar întâmpla dacă, în
majoritatea litigiilor contravenţionale, petentul s-ar vedea nevoit, pen
tru a-şi dovedi nevinovăţia, să apeleze la procedura specială a înscrie
rii în fals, plângerea fiind suspendată de fiecare dată pentru a putea fi
sesizate organele de urmărire penală(2). Este motivul pentru care o
îmbrăţişăm fără rezerve.
r r
nu s-a prezentat (...), instanţa (...) va respinge plângerea ca neîntemeiată

O soluţie asemănătoare o oferă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sen
tinţa civilă nr. 422/1997 (în Al. Ţiclea, op. cit., p. 41): „La termenul din 2 iulie
1996, petentul a solicitat şi instanţa i-a încuviinţat administrarea probei cu acte
şi a probei testimoniale cu doi martori. La acest termen de judecată, petentul şi
martorii, pe care s-a obligat să îi aducă personal, nu s-au prezentat în instanţă
pentru administrarea probelor încuviinţate. întrucât procesul-verbal face
dovada deplină asupra situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba
contrarie - probă pe care petentul nu a făcut-o - instanţa urmează să respingă
plângerea sa ca neîntemeiată". în acelaşi sens, Trib. Prahova, s. civ., dec.
nr. 1036/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 41-42; Jud. Ploieşti, sent. civ.
nr. 5048/1998, ibidem, p. 42-43; Trib. Bucureşti, s. cont.adm., dec.
nr. 1459/C/1998, ibidem, p. 43-44; Jud. sect. 2 Bucureşti, sent. civ.
nr. 9057/1998,ibidem, p. 44-45; Jud. sect. 4 Bucureşti, sent. civ.
nr. 1824/1999,ibidem, p. 45-46; Jud. sect. 4 Bucureşti, sent. civ.
nr. 904/1995, înAl. Ţiclea, I.D. Tărăcilă, I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op.
cit., p. 67-68.
(,) Trib. Cluj, dec. civ. nr. 513/R/2005, nepublicată; idem, dec. civ. nr. 520/R/2005,
nepublicată; idem, dec. civ. nr. 545/R/2005, nepublicată; idem, dec. civ.
nr. 548/R/2005, nepublicată; idem, dec. civ. nr. 554/R/2005, nepublicată;
idem, dec. civ. nr. 560/R/2005, nepublicată.
(2) Evident, aproape de fiecare dată soluţia acestora ar fi neînceperea urmăririi
penale (sau scoaterea de sub urmărire penală) pe motiv că lipseşte unul dintre
elementele esenţiale ale infracţiunii de fals (mai exact intenţia - ca latură
subiectivă).
http://bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/jXbu1 k1b 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/aFLmBMXZ
De actualitate este însă problema coliziunii dintre două mari pre

zumţii care guvernează două ramuri de drept ce se intersectează în
acest domeniu [prezumţia de nevinovăţie (specifică dreptului penal),
respectiv prezumţia de legalitate a procesului-verbal (specifică drep
tului administrativ)]. Din această perspectivă, aşa cum arătam în con
textul analizei art. 1 din ordonanţă, sunt două elemente care trebuie
avute în vedere.
în primul rând, trebuie avut în vedere faptul că nu toate contra
venţiile au o natură juridică suficient de apropiată de cea a unei infrac
ţiuni, astfel încât să cadă sub incidenţa prezumţiei de nevinovăţie,
drept recunoscut doar în materie penala, atât prin Constituţie, cât şi
prin Convenţia europeană a drepturilor omului. în consecinţă, atunci
când discutăm despre o contravenţie care excede acestui domeniu,
dispoziţiile privitoare la prezumţia de nevinovăţie nu sunt incidente,
prevalând cele ce vizează prezumţia de legalitate a actului administra
tiv. Cu toate acestea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că, şi atunci
când nu ne aflăm în faţa unei acuzaţii în materie penală, litigiul intră
sub incidenţa normelor care garantează dreptul la un proces echitabil.
După părerea noastră, aceasta implică necesitatea asigurări unui mi
nim de dovezi din partea agentului constatator, altfel contravenientul
fiind pus în faţa probei unor fapte negative, ceea ce este lipsit de
echitabilitate. Pentru a lua numai exemplul contravenţiei de a circula
cu un autovehicul cu o viteză peste limita legală, dacă tot procesul în
materie contravenţională s-ar desfăşura pe baza prezumţiei de legali
tate a procesului-verbal, contravenientul s-ar afla într-o ipoteză impo
sibilă din punct de vedere al administrării probelor, ceea ce ar afecta
echitabilitatea procedurii.
Atunci când delictul poate primi o calificare penală, considerăm că
prezumţia de nevinovăţie va prevala asupra celei de legalitate a actului
administrativ, iar organul constatator are obligaţia de proba în faţa
instantei
/
toate elementele contravenţiei,
/
în caz contrar urmând ca '
procesul-verbal să fie anulat. Acest fapt rezultă cu destulă claritate din

Hotărârea Anghel a C.E.D.O., mai sus amintită. Sigur că prevalenta
prezumţiei de nevinovăţie nu conduce la ignorarea completă a proce-
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/aFLmBMXZ 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/toFQuo9r
sului-verbal de contravenţie, întrucât, aşa cum am arătat, prezumţia de

nevinovăţie este compatibilă cu anumite prezumţii de vinovăţie, care
pot fi stabilite prin procesul-verbal de contravenţie. Spre exemplu,
identificarea unor alimente expirate puse la vânzare de un comerciant
prin procesul-verbal de contravenţie este suficientă pentru a crea o
prezumare a culpabilităţi comerciantului, răsturnând sarcina probei,
fără a afecta drepturile sale fundamentale.
D. Modalitatea de constatare a contravenţiilor
7. O dispută interesantă s-a creat în doctrină cu privire la aspectele

centrate pe ideea de „flagrant" şi de „constatare cu propriile simţuri"
a contravenţiei11’. în mod corect, credem noi, s-a arătat că:
a) cele două noţiuni nu se confundă: pot exista contravenţii care să
fie constatate cu propriile simţuri de către agenţii constatatori, chiar
dacă nu au fost surprinse în flagrant (în materia construcţiilor, a conta
bilităţii etc., ele rezultând în mod indubitabil din evidenţa lucrurilor).
Astfel, chiar dacă o contravenţie a fost deja săvârşită, consecinţele sale
produse (vizibile) pot fi constatate ulterior, cu propriile lor simţuri, de
către agenţii constatatori, care astfel pot aplica o sancţiune autorului
(descoperit) al faptei;
b) pot fi sancţionate acele contravenţii susceptibile a fi constatate
de către agenţi direct, cu propriile lor simţuri, chiar dacă nu sunt fla-
grante(2). Raţionamentul nu este însă dus mai departe. Tocmai de
aceea, suntem de părere că sunt posibile trei ipoteze:
(,) Pe larg, a se vedea Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă, I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op.
cit., p. 56; C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 71-73.
l2) Ar fi fost astfel inechitabil ca o persoană care a săvârşit indubitabil o contra
venţie să nu poată fi sancţionată pentru că nu a fost prinsă în flagrant. în doc
trina noastră mai veche s-a exprimat şi opinia, pe care noi nu o împărtăşim, în
sensul că o contravenţie nu poate fi constatată decât personal de către agentul
constatator, în momentul săvârşirii ei (s.n., Ov.P., R.C.). în cazul în care
agentul constatator dresează procesul-verbal ulterior, după relatările altor per
soane - s-a arătat acesta este lovit de o nulitate relativă (L Groza,
Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 68, nota 9 de la subsol). Aşa cum am arătat însă şi
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/koFQuo9r 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/U rpELHxC
- în cazul contravenţiilor continue (de pildă, călătoria fără legiti

maţie pe mijloacele de transport în comun etc.), ele pot fi constatate
personal şi în flagrant, pe tot timpul desfăşurării lor, până la epuizare;
- în cazul contravenţiilor instantanee (ori continue, după epui
zare), ale căror efecte se prelungesc în timp, astfel încât pot fi consta
tate de către agent personal, chiar ulterior comiterii (de exemplu: cele
la regimul construcţiilor, după edificarea acestora, ori cele la regimul
contabilităţii), ele pot fi sancţionate şi ulterior momentului săvârşirii,
cu condiţia să nu se fi prescris;
- în cazul celorlalte contravenţii (continue sau instantanee), ale
căror efecte nu mai sunt vizibile după consumare sau epuizare, o
cutumă s-a format în sensul că agentul constatator, de vreme ce nu
poate constata contravenţia orî efectele ei negative cu propriile lui
simţuri, nu va putea aplica nicio sancţiune0*.
mai sus, procesul-verbal poate fi dresat şi ulterior, dacă însă contravenţia este
constată personal - nu neapărat cu propriile simţuri - de către agentul
constatator. Dacă însă acesta se ghidează după relatările altor persoane,
procesul-verbal ar putea fi perfect valabil într-un singur caz: dacă contra
venientul recunoaşte şi el săvârşirea faptei. In caz contrar, procesui-verbal va fi
lovit de nulitate, dar nu relativă, ci virtuală.
(,) Astfel se explică de ce nu este firească amendarea a doua zi a unei persoane
care a călătorit fără bilet pe un mijloc de transport în comun ori care a provo
cat scandal public, chiar dacă ar exista martori care să confirme agentului
constatator existenţa contravenţiei. Numai în această situaţie poate fi consi
derată corectă o soluţie jurisprudenţială potrivit căreia „ Constatarea contraven
ţiei, precum şi întocmirea procesului-verbal respectiv trebuie făcute personal
de către agentul constatator, chiar în ziua săvârşirii faptei, şi nu după trei zile
de la comiterea acesteia" (Jud. sect. 4 Bucureşti, sent. civ. nr. 5969/1970, în
L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 68). In acelaşi sens, şi deciziile în sensul
că „nu este valabil procesul-verbal de constatare a contravenţiei prin care
agentul instrumentator nu a constatat în mod nemijlocit contravenţia şi l-a
încheiat la o dată ulterioară săvârşirii ei, pe baza unor probe sau informaţii
culese mai târziu" (Jud. Arad, sent. civ. nr. 929/1971, sent. civ. nr. 930/1971 şi
sent. civ. nr. 925/1971, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 72). Izolat s-au
pronunţat şi soluţii în sens contrar, dezaprobate de doctrină: „Este valabil
procesul-verbal de constatare a contravenţiei la dispoziţiile art. 2 lit. a) din
Decretul nr. 153/1970, întocmit de către agentul constatator după spusele unei
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/UrpELHxC 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/nfF FnHj0

_________________________ Articolul 15
r___________________________________________________
în plus, mai trebuie semnalat şi faptul că, uneori, în practica admi

nistrativă, pentru a se constata anumite fapte care ar întruni trăsăturile
unor contravenţii, se apelează la aşa-numitele note de constatare care,
ulterior, se vor constitui în anexe la procesul-verbal. în consecinţă, este
suficient să existe contravenţie în momentul redactării notei de constatare,
fiind irelevant dacă, ulterior, în momentul redactării procesului-verbal,
trăsăturile unei contravenţii mai sunt sau nu întrunite'1’.
E. Valabilitatea procesului-verbal
8. Potrivit formulei doctrinare binecunoscute, condiţiile de vala

bilitate a actelor administrative sunt respectarea competenţei (1), a for
mei şi procedurii de emitere a actului (2), a conformităţii conţinutului
actului cu actele juridice cu forţă superioară (obiectul licit) (3), precum
şi cu scopul legii - cauza licită (4)(2). Vom discuta în continuare despre
prima condiţie - competenţa de emitere a procesului-verbal de
persoane interesate în cauză, a doua zi după pretinsa săvârşire a faptelor" (în

condiţiile în care faptele nu au fost constatate personal de către organul
constatator)-Jud. Dorohoi, sent. civ. nr. 178/1971, în L. Groza, Gh. Părăuşanu,
op. cit., p. 74. Soluţia este greşită, mai ales că persoana care a depus recla-
maţia este interesată în speţă, astfel încât sancţionarea contravenientului de
către agentul constatator nu este imparţială.
(1) Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a confl. mun., dec. civ. nr. 1579/2004, în C. Dumi-
trescu, L. Uţă, op. cit., p. 132-135. în speţă s-au făcut două verificări sono-
metrice la data de 2 septembrie 2003, respectiv 2 octombrie 2003, ocazii cu
care s-a constatat depăşirea, de către agregatele frigorifice, a nivelului maxim
de zgomot admis, redactându-se, în acest sens, note de constatare semnate şi
ştampilate de către reprezentantul societăţii sancţionate contravenţional, note
care cuprindeau şi menţiunea: „prezenta poate constitui anexă la procesul-
verbal de constatare a contravenţiilor, dacă este cazul". Procesul-verbal a fost
redactat abia ulterior, în cursul lunii noiembrie, dată până la care contrave
nienta a adoptat măsuri tehnice de antifonare. Singura problemă juridică ce
s-ar fi putut ridica în speţă, raportat la situaţia de fapt, ar fi fost prescripţia apli
cării sancţiunii (nu a fost cazul, întrucât trecuse doar o lună de la redactarea
notei de constatare la întocmirea procesului-verbal de aplicare a sancţiunii).
(2) Ibidem, p. 107; R.N. Petrescu, op. cit., p. 257 şi urm.; I. lovănaş, op. cit., p. 35
şi urm.; Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 48-49.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/nfF FnHj0 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/GEOU5E4
contravenţie
e '
iar celelalte condiţii
/
vor fi analizate în comentariile
articolelor următoare.
Competenţa reprezintă o condiţie esenţială de valabilitate a orică
rui act administrativ, deci şi a procesului-verbal de constatare a con
travenţiei. Articolul 15 din ordonanţă abordează chiar problema com
petenţei de încheiere a proceselor-verbale de contravenţie, atunci
când vorbeşte despre agenţii constatatori.
Din punctul de vedere al competenţei acestora, ar trebui să distin
gem agenţi constatatori cu competenţă generală (deci care pot consta
ta orice fel de contravenţie, chiar dacă această abilitare a lor nu este
prevăzută într-un text normativ special, excepţie făcând acele contra
venţii ale căror constatare şi sancţionare sunt date expres în compe
tenţa unor agenţi constatatori anume arătaţi şi desemnaţi exclusiv) şi
agenţi constatatori cu competenţă specială {care pot constata numai
contravenţii expres arătate în acte normative speciale)(1). Din redac
tarea alin. (1) se deduce însă concluzia că toţi agenţii constatatori au
competenţă specială, întrucât această abilitare a lor trebuie prevăzută
expres în actul normativ special care stabileşte şi sancţionează
contravenţii. în plus, textul art. 15 este redactat destul de confuz, astfel
încât, chiar în lipsa stipulaţiei de la alin. (1), ar fi greu de stabilit care
organe administrative au competenţă generală şi care au o competenţă
specială. Totuşi, concluziile care se pot desprinde (analizând, uneori,
şi practica judiciară relevantă) sunt următoarele:
a) Pentru ca o persoană să fie agent constatator, trebuie să pri
mească o „abilitare" în acest sens de la persoanele anume arătate în
art. 15. Astfel, deţin puterea de abilitare:
(i) miniştrii şi alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice
centrale;
(ii) prefecţii;
(iii) preşedinţii consiliilor judeţene;
(1) Pentru clasificarea competenţei, a se vedea T. Drăganu, Actele..., p. 114 şi

urm.; R.N. Petrescu, op. cit., p. 60; I. lovănaş, op. cit., p. 38; Ov. Podaru,
Actul administrativ. Repere..., nr. 68.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/GEOU5E4i 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Sg JnsLKu

_________________________ Articolul 15
r___________________________________________________
(iv) primarii, inclusiv Primarul general al municipiului Bucureşti;

(v) alte persoane prevăzute în legi speciale*1’.
încă din acest moment se ridică o întrebare, al cărei răspuns nu
pare a fi facil: aceste persoane, ele însele, pot fi agenţi constatatori?
Soluţia ar putea fi atât una pozitivă, întemeiată pe principiul qui potest
plus, potest et minus (deci, de vreme ce el poate împuternici o altă
persoană să constate contravenţiile, rezultă că deţine chiar el această
putere, în mod originar) sau pe un altul, nemo dat quod non habet, dar
şi una negativă, întemeiată pe interpretarea ad litteram a voinţei legiui
torului, care, atunci când a vrut ca şi aceste autorităţi administrative să
poată constata contravenţii, a arătat-o în mod expres: este cazul pri
marilor. Totuşi, în ceea ce ne priveşte, înclinăm înspre prima variantă,
argumentul în sens contrar putând fi combătut, întrucât, de vreme ce
aceia care abilitează pot împuternici orice persoană, nimic nu îi împie
dică să se „autoabiliteze"; ar fi, desigur, doar o formalitate inutila,
lucru care ne îndreptăţeşte să credem că aceste autorităţi administra
tive au, prin lege, posibilitatea de a constata contravenţii, legiuitorul
alegând însă formulări nefericite pentru a-şi exprima întenţîile(2).
b) „Abilitarea" de care vorbeşte art. 15 este, în realitate, o dele
gare de semnătură<3), iar nu una de atribuţii141, prin urmare, primarul,
(,) Prevederea doar lasă o posibilitate deschisă în acest sens, căci, la o simplă
privire aruncată peste legislaţia de specialitate, se poate observa că, în situaţia
contravenţiilor reglementate prin acte ale autorităţilor centrale, persoana abili
tată să împuternicească agenţi constatatori este un ministru, în vreme ce, în
situaţia contravenţiilor reglementate prin acte ale autorităţilor publice locale,
această persoană este preşedintele consiliului judeţean ori primarul.
(2) Problema este, desigur, mai mult teoretică, întrucât extrem de rar s-ar putea
vedea în practică un ministru ori un prefect care să constate o contravenţie şî
să aplice o amendă contravenţională, date fiind atribuţiile lor, şi aşa destul de
numeroase şi de greu de îndeplinit în mod corespunzător.
13) Unii autori (C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 68)
vorbesc despre delegarea de competenţă, noţiune cel puţin inexactă, întrucât,
aşa cum pe bună dreptate s-a susţinut (/. lovănaş, op. cit., p. 36-37), întreaga
competenţă a unui organ administrativ nu poate fi transmisă (în afara unor
situaţii excepţionale), ci numai anumite atribuţii, expres arătate.
14) Deosebirea dintre cele două tipuri de transmitere a competenţei organelor
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/SgJnsLKu 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/NiP9ulGJ
de pildă, chiar după ce abilitează mai multe persoane pentru a consta

ta anumite contravenţii, poate, el însuşi, să constate aceleaşi fapte
antisociale.
c) în opinia noastră, nu există agenţi constatatori cu competenţă
generală, chiar dacă, pe plan local, am putea fi tentaţi să considerăm
că primarii ar avea o asemenea competenţă11*. Ne întemeiem susţi
nerea pe prevederile alin. (1), potrivit cărora procesul-verbal trebuie să
fie încheiat de „ persoanele anume prevăzute (s.n.) în actul normativ
care stabileste si sancţionează contravenţia". Aşadar, nu există agenţi
/ s / O / s r ’
constatatori care să poată constata contravenţii în baza unei reglemen

tări generale, ci numai în baza unei prevederi exprese din actul normativ
special care reglementează şi sancţionează contravenţia respectivă.
d) în fine, în continuarea aceleiaşi idei, ar trebui să conchidem,
raportat la prevederile legate de ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative'21că, deşi aceştia au,
aparent, cea mai largă competenţă în domeniul contravenţional, totuşi,
şi în domeniile expres arătate de alin. (3) (apărarea ordinii publice;
administrative constă în aceea că, în situaţia delegării de atribuţii, organul care

deleagă se dezînvesteşte de atribuţiile transmise, neputându-le exercita în
continuare, în vreme ce, în situaţia delegării de semnătură, delegantul poate
exercita atribuţiile transmise, în paralel cu organul abilitat (pentru detalii, a se
vedea şi Ov. Podaru, Legea nr. 215/2001..., p. 163-164; Ov. Podaru, Actul
administrativ. Repere..., nr. 61).
(,) în doctrină s-a opinat că primarii, ca şi ofiţerii de poliţie, „au un drept de
constatare general în multe domenii de interes general" (C. Drăghici,
C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 70). Susţinerea este însă mult
prea vagă („multe" domenii) pentru a putea răspunde la întrebarea: aceşti
agenţi au o competenţă generală sau nu? De asemenea, în doctrina noastră
mai veche s-a exprimat şi opinia că atât primarii, cât şi organele de poliţie (mi
liţie, la acea vreme) au o competenţă generală în constatarea contravenţiilor
(L Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 63). La fel, A. Iorgovan, op. cit.,
ed. a 4-a, nr. 758-759. Opinia este, credem noi, greşită, raportat la conside
rentele arătate mar sus.
(2) între timp, în temeiul O.U.G. nr. 221/2008 (M. Of. nr. 882 din 24 decembrie
2008), Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a format prin reorganizarea
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/N iP9ulGJ 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/H9yU6HlT

_________________________ Articolul 15
r___________________________________________________
circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea,

circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor
şi băuturilor alcoolice), este necesar ca, în actele normative care regle
mentează în mod special aceste domenii, să se stipuleze de asemenea
că ofiţerii şi subofiţerii în discuţie pot constata contravenţii. în realitate,
raportat şi la principiile care guvernează relaţia între o reglementare
generală şi una specială, concluzia corectă trebuie să fie următoarea:
aceşti ofiţeri sau subofiţeri pot fi agenţi constatatori numai dacă actul
normativ special - care, pentru a putea deroga de la reglementarea
generală, trebuie să aibă cel puţin forţa juridică a unei legi ordinare -
nu stabileşte o competenţă exclusivă în sarcina altor autorităţi admi
nistrative.
Dar, tot legat de această problemă şi de lacunele art. 15, se ridică
întrebarea: de cine trebuie să fie abîlitati aceşti ofiţeri si subofiţeri r r r r r
pentru a putea fi agenţi constatatori? în ceea ce ne priveşte, achiesăm

la soluţia pronunţată în practica judiciară potrivit căreia, întrucât poli
ţistul rutier are ca atribuţie principală tocmai constatarea şi aplicarea
sancţiunilor în cazul contravenţiilor aflate în competenţa sa, chiar
legea abilitează poliţistul rutier să acţioneze în sensul arătat; prin
urmare, nu este necesară existenţa, în plus, a unui ordin de serviciu
care să prevadă aceeaşi abilitare pentru un anumit membru al poliţiei
rutiere, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziţie legală în vigoare nu
condiţionează legalitatea unui proces-verbal de constatare a contra
venţiei de existenţa unui asemenea ordin(1). Desigur, există sintagma
„special abilitaţi", prevăzută de alin. (2), însă, în opinia noastră, aceas
ta nu impune în mod obligatoriu un act administrativ individual de
abilitare, fiind suficientă, credem noi, existenţa unei specializări care
să îi permită să acţioneze într-un anumit domeniu de activitate a poli
ţiei (de pildă, un poliţist rutier nu poate constata şi sancţiona contra
venţii în domeniul economic etc.).
e) Două probleme interesante în materie de competenţă le întâlnim
în situaţia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice:
(1) Jud. Caransebeş, sent. civ. nr. 1408 din 26 iunie 2009, în N. Cristuş, Răspun
derea contravenţională..., p. 94-96.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/H9yU6HlT 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/5E9g QemG
(i) Astfel, în cazul contravenţiilor care se constată cu mijloace teh

nice omologate, într-o speţă s-a stabilit că, în această situaţie, opera
torul radar este cel care doar asigură manipularea lor continuă, astfel
că în niciun caz nu se poate considera că este obligatoriu ca acest
operator sa fie şi cel care trebuie să procedeze la întocmirea
procesului-verbal, care poate fi făcută, pe baza celor înregistrate de
aparatele radar, de către un alt agent de poliţie(1). Soluţia, chiar dacă ar
putea fi corectă la nivelul strict al determinării competenţei prin textul
legal, este cel puţin discutabilă privită prin prisma dreptului la apărare
al contravenientului, aşa cum este el modelat de art. 6 din Convenţia
europeană a drepturilor omului. Astfel, având în vedere şi faptul că, de
cele mai multe ori, în jurisprudenţa noastră, contravenientului i se soli
cită să îşi probeze nevinovăţia şi să răstoarne prezumţia de legalitate
de care se bucură procesul-verbal, a-l priva pe acesta de orice mijloc
(posibil) de probă nu reprezintă decât o încălcare a dreptului său la
apărare. Astfel, mai ales în situaţia în care la constatarea contravenţiei
nu au existat martori, fiind de faţă doar contravenientul şi agentul
constatator (eventual doi asemenea agenţi), unul dintre mijloacele de
probă de care petentul s-ar putea servi ar fi, în temeiul art. 33-34 din
ordonanţă, ascultarea agentului constatator, eventual pus faţă în faţă
cu petentul (confruntare). Or, în ipoteza în care procesul-verbal nu
este întocmit de agentul care a utilizat efectiv aparatul radar, singurul
mijloc de probă aflat la îndemâna petentului devine ineficient, astfel
că acesta din urmă suferă o vătămare care nu poate fî înlăturată decât
prin anularea procesului-verbal.
(ii) într-o altă speţă(2), pe bună dreptate instanţa a anulat procesul-
verbal întocmit de un prepus al unei societăţi comerciale (căreia, pro
babil, i se concesionase prin hotărâre a consiliului local serviciul pu
blic al administrării parcărilor), în condiţiile în care dispoziţiile art. 216
alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de
(1) Jud. Câmpina, sent. civ, nr. 2651 din 25 septembrie 2009, în N. Cristuş, Circu
laţia rutieră..., p. 172-1 76.
(2) Trib. Olt, dec. nr. 326 din 15 mai 2008, în N. Cristuş, Răspunderea contraven
ţională..., p. 93-94.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5E9g QemG 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/m6kewAIR

________________________________________________________________ r_________________________________________________________________________________________________________________________________
aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

stabilesc competenţa exclusivă a organelor de poliţie pentru aplicarea
sancţiunilor de blocare a roţilor autoturismului, de plată a amenzii
aplicate şi a taxei speciale. într-o asemenea speţă, soluţia ar putea fi,
totuşi, alta, în condiţiile în care organul competent (deci Poliţia Rutie
ră, iar nu consiliul local) îşi deleagă această atribuţie, dacă, desigur, un
text de lege permite expres în cauză delegarea de atribuţii0*.
f) Din dispoziţiile art. 16 ar rezulta că, la nivelul municipiului Bu
cureşti, Primarul general şi persoanele împuternicite de acesta ar avea
întotdeauna competenţă de sancţionare (în materia problemelor de
interes local). în realitate însă, aşa cum s-a arătat şi în practica judi
ciară, legea specială este aceea care delimitează clar competenţa Pri
măriei Generale de aceea a primăriilor de sector, inclusiv în materie
contravenţională. Astfel, în situaţia contravenţiilor săvârşite la regimul
construcţiilor, competenţa de sancţionare se suprapune peste com
petenţa de a emite autorizaţia de construire. în consecinţă, cum pri
marii de sector au competenţă generală în acest domeniu, Primarul
general putând emite autorizaţie de construire numai în cazurile
anume arătate la art. 4 lit. c) din Legea nr. 50/1991, încheierea unui
proces-verbal de către o persoană împuternicită de Primarul general,
cu încălcarea competenţei autorităţilor sectorului 1, atrage nulitatea
acestuia<2).
g) în practica judiciară pot apărea confuzii regretabile între com
petenţa de a încheia un proces-verbal de contravenţie şi calitatea
procesuală pasivă în plângerea contravenţională. Astfel, porni ndu-se
probabil de la ideea similară în sensul că numai cel sancţionat
contravenţional are calitate procesuală activă, într-o speţă(3) s-a stabilit
că, întrucât în materia contravenţiilor legate de fondul funciar, potrivit
(,) Pentru detalii cu privire la delegarea de atribuţii, a se vedea Ov. Podaru, Actul
administrativ. Repere..., nr. 61.
(3) Trib. Vrancea, s. corn., cont. adm. şi fisc., dec. nr. 593/2009, în N. Cristuş,
Răspunderea contravenţională..., p. 88-89.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/m6kewAIR 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/LKr4qa5U
art. 1103 din Legea nr. 18/1991, constatarea şi sancţionarea acestora se

face de prefect sau de împuterniciţii acestora, Comisia judeţeană
Vrancea (de la care provine procesul-verbal) nu are calitate procesuală
pasivă în cauză. Pe fondul cauzei însă, raportat la gravitatea redusă a
faptei, pe bună dreptate instanţa de fond ar fi dispus înlocuirea
amenzii cu avertismentul. Soluţia este un non-sens, cel puţin din două
puncte de vedere:
(i) la nivel teoretic, calitate procesuală pasivă într-o plângere
contravenţională are organul din care face parte agentul constatator
(deci cel care l-a întocmit efectiv), iar nu organul competent în
abstract să îl întocmească. Astfel, necompetenţa este o cauză care
conduce la admiterea plângerii (procesul-verbal urmând a fi anulat),
iar nu la respingerea ei prin scoaterea din cauză a organului care, fără
a avea competenţă, a aplicat o sancţiune contravenţională;
(ii) de vreme ce, în speţă, singurul intimat (Comisia judeţeană
Vrancea) a fost scos din cauză, admiţându-se excepţia lipsei calităţii
sale procesuale pasive, nu vedem cum s-a putut judeca plângerea pe
fond, fără intimat. în mod evident, din punct de vedere procedural, în
aceste condiţii de admitere a excepţiei, plângerea ar fi trebuit să fie
respinsă ca inadmisibilă.
h) Indiferent de dimensiunea competenţei (materială11*, teritorială12*,
temporală sau personală) încălcate de către agentul constatator131,
sancţiunea este aceeaşi: nulitatea procesului-verbal. Şi pe bună drep
tate s-a decis în practica judiciară că viciul necompetenţei (fiind de
(,) De pildă, împuterniciţii Primăriei generale a Capitalei au încălcat competenţa

agenţilor constatatori ai primăriilor de sector (a se vedea, în acest sens, Trib.
Bucureşti, s. a VIfl-a, dec. civ. nr. 1671 din 7 iulie 2005, în D. Severin, op. cit.,
p . 50-52).
l2) De pildă, întocmirea unui proces-verbal cu încălcarea competenţei teritoriale

a unui comisariat regional al Gărzii Financiare (a se vedea, în acest sens, Trib.
Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 259 din 13 februarie 2006, în D. Severin, op.
cit., p. 52-54).
(3) Pentru detalii privind dimensiunile competenţei, a se vedea Ov. Podaru, Actul
administrativ. Repere..., nr. 67-71.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/LKr4q a5U 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/w5DuEZbB

_________________________ Articolul 16
r___________________________________________________
ordine publică) nu poate fi acoperit printr-o confirmare ulterioară0’, în

lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens<2).
Articolul 16. [Menţiunile pe care trebuie să le cuprindă pro

cesul-verbal. Dreptul contravenientului de a formula obiecţiuni
la procesul-verbal]
(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în
mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, pre
numele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul consta
tator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul nu
m eric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenien
tului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei
şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor
îm prejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la eva
luarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului norma
tiv prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indi
carea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca
urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea
achitării în termen de 48 de ore a jum ătate din m inim ul am enzii
prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea
posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la
care se depune plângerea.
(1!) (3) în cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără
cetătenie sau cetăteni români cu dom iciliul în străinătate, în
(,) Trib. Bucureşti, s. a VIH-a, dec. civ. nr. 259 din 13 februarie 2006, precitată.
Astfel, în speţă, competenţa comisariatelor regionale putea fi prorogată prin
aprobarea scrisă, obţinută în prealabil, a Comisarului general.
(2) Ulterior soluţionării speţei citate mai sus, H.G. nr. 1538/2003 (actul de regle
mentare contravenţională) a fost modificată prin H.G. nr. 1757/2006 (M. Of.
nr. 1030 din 27 decembrie 2006), în sensul că, în anumite situaţii, aprobarea scrisă
a Comisarului general putea fi obţinută şi ulterior.
(3) Alin. (11) a fost introdus prin art. unic pct. 3 din Legea nr. 526/2004.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/w5DuEZbB 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/tpheCcTi
procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi nu

mărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei
de stat; data eliberării acestuia şi statul emitent.
(2 )(V Abrogat.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
(5) In cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal
va cuprinde şi numele, prenum ele şi dom iciliul părinţilor sau ale
altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
(6) în situaţia în care contravenientul este persoană juridică în
procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea,
sediul, numărul de înm atriculare în registrul com erţului şi codul
fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei
care o reprezintă.
(7) în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator
este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de
a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare.
O biecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la ru
brica „A lte m enţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
& Comentariu
A. Generalităţi
1. Respectarea formei şi a procedurii prevăzute de lege reprezintă,

asa
r
cum am mai arătat si
r
mai sus,t a doua condiţie de valabilitate a /
actelor administrative. Astfel, procesul-verbal, ca orice act admi

nistrativ, trebuie să îmbrace forma scrisă.
(1) Alin. (2), (3) şi (4) au fost abrogate prin art. H din Legea nr. 357/2003 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România (M. Of. nr. 537 din 25 iulie 2003).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/tpheCcTi 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/v9Lo1 bL7
Mai înainte însă de a trece la analiza menţiunilor pe care acesta

trebuie să le conţină, trebuie clarificată o problemă care ţine de aspec
tul formal general al procesului-verbal: ce influenţă au ştersăturile sau
completările ulterioare asupra procesului-verbal? Ideal ar fi, aşa cum
remarcau unii autori(1), ca, în acel moment, agentul constatator să
anuleze procesul-verbal început şi să treacă la redactarea altuia. In
tăcerea dispoziţiilor ordonanţei însă, în faţa unui proces-verbal ilizibil
sau care cuprinde ştersături ori completări, trebuie să facem distincţie
între mai multe situaţii diferite:
a) dacă ştersăturile ori completările nu există pe toate exemplarele
procesuluî-verbal, acesta ar trebui anulat (evident, dacă se referă la
menţiunile esenţiale12’), întrucât nu se poate determina cu certitudine
care dintre exemplare reflectă realitatea şi, deci, trebuie luat în consi
derare;
b) în caz contrar, procesul-verbal trebuie anulat numai în situaţia în
care ştersăturile sau completările fac ca procesul-verbal să fie parţial
ilizibil, astfel încât unele dintre menţiunile obligatorii ar avea de
suferit. De pildă, într-o speţă, procesul-verbal a fost anulat, întrucât,
scrisul fiind ilizibil, nu s-a putut determina care este fapta pretinsă a fi
comisă de către petiţionară131. Aplicând acelaşi raţionament, soluţia
trebuie aplicată şi în situaţia în care nu există nicio ştersătură ori corec
tură, însă pur şi simplu scrisul agentului constatator nu poate fi citit
(este ilizibil).
B. Menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-

verbal. Aspecte generale
2. Articolul 16 nu face altceva decât să stabilească anumite condiţii

formale pe care trebuie să le îndeplinească procesul-verbal. Sinteti-
zându-le, vom desprinde următoarele categorii de menţiuni:
(,) C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 79.

(2) De pildă, pe cele două exemplare sunt două date diferite de săvârşire a contra
venţiei ori fapta este mai explicit descrisă pe unul dintre exemplare (al agen
tului constatator), ori prenumele contravenientului nu coincide etc.
(3) Jud. Vălenii de Munte, sent. civ. nr. 83/1998, în AL Ţiclea, op. cit., p. 49.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/v9Lo1 bL7 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/q X9l Pg cT
a) cele referitoare la agentul constatator: numele, prenumele, cali

tatea şi instituţia din care face parte acesta;
b) cele referitoare la contravenient: datele personale din actul de
identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de mun
că ale acestuia, precum şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor
sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia, în cazul
minorilor (pentru contravenienţii persoane fizice), datele din paşaport
ori din alt document de trecere a frontierei (pentru contravenienţii
cetăţeni străini, cetăţeni români cu domiciliul în străinătate ori apa
trizi), respectiv denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în regis
trul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identi
ficare a persoanei care o reprezintă (pentru contravenienţii persoane
juridice);
c) cele referitoare la fapta care întruneşte trăsăturile constitutive ale
unei contravenţii: descrierea acesteia, cu indicarea datei, orei şi locu
lui în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce
pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor
pagube pricinuite (temeiul de fapt al întocmirii procesului-verbal);
indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează
contravenţia (temeiul de drept al acestuia);
d) menţiuni procedurale: posibilitatea achitării în termen de 48 de
ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă
acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii
de atac şi organul la care se depune plângerea;
e) alte menţiuni: data şi locul unde este încheiat procesul-verbal,
respectiv, când este cazul, indicarea societăţii de asigurări, în situaţia
în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie.
C. Dreptul contravenientului de a formula obiecţiuni
3. Consideraţii teoretice. Alineatul (7) cuprinde o condiţie de

procedură şi una de formă a procesului-verbal, condiţii distincte, cu
sancţiuni distincte şi totuşi adeseori confundate în jurisprudenţă, con
fuzia având la bază, evident, tot neclaritatea textului legal. Astfel, din
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/q X9l Pg cT 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/9diLRq 1D
interpretarea strictă a acestor dispoziţii vom constata că agentul

constatator are două obligaţii:
a) obligaţia de a aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de a
face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare;
b) obligaţia de a le consemna în procesul-verbal, la rubrica „alte
menţiuni". r
Or, în practica judiciară, de multe ori a fost anulat procesul-verbal

pentru simplul motiv că nu i s-a adus la cunoştinţă contravenientului
dreptul de a face obiecţiuni, ceea ce, în opinia noastră, de cele mai
multe ori este greşit. însă, pentru a stabili care sancţiune ar trebui apli
cată în concret, se impune mai întâi a trasa câteva consideraţii
generale cu privite la posibilele sancţiuni aplicabile viciilor de formă
ori de procedură de care este afectat un proces-verbal de contra-
venţie(1). în acest scop, mai întâi vom trece în revistă posibilele teorii
legate de nulitate (a), după care vom determina sistemul aplicabil
procesului-verbal de contravenţie (b); în fine, îl vom aplica la
problema obiecţiunîlor la actul de sancţionare (c).
a) Posibile teorii ale nulităţii actelor juridice. Ar fi fundamental
greşit să susţinem că procesului-verbal de contravenţie i-ar putea fi
„ataşat" un sistem al nulităţilor sui generis. în realitate, cum actul de
sancţionare contravenţională intră într-o categorie anumită de acte
juridice, în mod firesc nulităţile care i se aplică sunt cele specifice
categoriei din care face parte. Vom avea astfel la îndemână două teorii
posibile:
(i) Teoria nulităţilor actelor de procedură (civilă). Astfel, dobân
desc importanţă în acest context clasificările nulităţii în expresă şi vir
tuală, respectiv în absolută şi relativă.
(1) Problema este importantă nu numai în contextul analizei dreptului contrave

nientului de a formula obiecţiuni, ci şi în ideea stabilirii unor raporturi de prin
cipiu dintre art. 16 şi art. 17 din ordonanţă: astfel, în vreme ce primul text
instituie obligativitatea anumitor menţiuni, cel de-al doilea sancţionează cu
nulitatea numai lipsa unora dintre acestea.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9di LRq 1D 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/TZj 6Rd Eh
Astfel, potrivit primei clasificări abordate în procedura civilă{1),

nulităţile de procedură sunt exprese şi virtuale. Pentru a le putea
invoca, cel interesat trebuie să justifice o vătămare produsă prin viciul
care afectează actul de procedură. Deosebirea dintre ele este aceea
ca, în situaţia nulităţilor exprese, vătămarea se prezumă, în vreme ce,
în cazul nulităţilor virtuale, vătămarea trebuie dovedită, distincţie care
are un suport legal în prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit celei de-a doua (întemeiată pe un criteriu disputat în
doctrina de special itate(2) - interesul ocrotit ori natura normelor de
procedură încălcate), vom avea nulităţi absolute şi nulităţi relative.
Interesul practic al distincţiei dintre cele două rezidă în regimul juridic
aplicabil nulităţilor. Astfel, potrivit art. 108 C. proc. civ., nulitatea
absolută (de ordine publică) poate fi invocată de oricare dintre părţi ori
de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii (inclusiv în recurs), în
vreme ce nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea căreia
legea a înţeles să îi acorde protecţie, numai în cursul efectuării actului
procedural (dacă partea este prezentă) sau la primul termen de jude
cată cu procedura completă, următor celui în care s-a săvârşit nere-
gularitatea (în caz contrar), în toate cazurile, înainte de a se pune
concluzii pe fond.
(ii) Teoria nulităţilor actelor administrative. Aşa cum am arătat
într-o lucrare apărută recent(3), în dreptul administrativ şi, mai exact, cu
privire la actele administrative nu există decât un singur tip de nulitate
(căreia i se alătură inexistenţa), având un singur regim juridic(4>. Dis-
(,) A se vedea I. Deleanu, op. cit., nr. 150; V.M. Ciobanu, Tratat de procedură
civilă, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997, p. 468-469; G. Boroi, D. Rădescu, Codul
de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. AII, Bucureşti, 1994, p. 141 şi
urm.; O. Ungureanu, Nulităţile în procedura civilă, Ed. AII Beck, Bucureşti,
1998, p. 40-41; M. Tăbârcă, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 160.
(2) Pentru diferitele probleme, a se vedea I. Deleanu, op. cit., nr. 150, nota 1 de la
subsolul p. 292.
(3) Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 252 şi urm.
(4) Ea poate fr invocată de orice persoană care justifică vătămarea unui drept ori a
unui interes legitim, în termenele prevăzute de art. 7 şi art. 11 din Legea
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/TZj6RdEh 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/p88g FFT L

________________________________________________________________ r _________________________________________________________________________________________________________________________________
tincţia civilistă între nulităţi absolute şi nulităţi relative nu îşi are apli
cabilitate la actul administrativ (unilateral), întrucât caracterul relativ
(absolut) al nulităţii porneşte de la persoanele care o pot invoca: una
anume, indicată de o normă care o protejează (nulitatea fiind astfel
relativă, adică numai raportat la persoana în cauză), ori, dimpotrivă,
de orice persoană care justifică un interes (ea fiind deci absolută, adică
raportat la întreaga societate). Or, în dreptul administrativ nu există loc
de relativitate, de vreme ce, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004,
orice persoană care justifică încălcarea unui drept ori a unui interes
legitim are calitate de a solicita instanţei anularea actului.
b) Posibile clasificări ale nulităţilor procesului-verbal de contra
venţie. Revenind la procesul-verbal de contravenţie, din punct de
vedere teoretic, cel mai corect ar fi să recunoaştem că i se aplică
regimul juridic al nulităţilor specific categoriei de acte din care face
parte. Astfel, având în vedere că la comentariul articolului precedent
am ajuns la concluzia netăgăduită că procesul-verbal reprezintă un act
administrativ tipic, fără îndoială că ar trebui să i se aplice regimul
nulităţii unice din dreptul administrativ, iar nu acela bipartit (nulitate
absolută - nulitate relativă) din procedura civilă. în continuare, însă,
vom aduce câteva argumente în plus pentru a susţine inaplicabilitatea
acestui din urmă regim juridic:
(i) distincţia nu are fundament legal, căci art. 108 C. proc. civ. nu
se poate aplica prin analogie. Astfel, acest text de lege se aplică strict
la actele de procedură judiciară, deci la actele făcute în timpul pro
cesului civil, de către unul dintre participanţii la judecată. în conse
cinţă, având în vedere raţiunile edictării lui, el nu poate fi extins la
actul dedus judecăţii;
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „confirmarea" nulităţii fiind un

concept inaplicabil. De altfel, ideea unui singur tip de nulitate rezultă cu cla
ritate şi din jurisprudenţa instanţei noastre supreme [pentru detalii, a se vedea
Ov. Podaru, Drept administrativ. Voi. I. Actul administrativ (II). Un secol de juris-
prudenţă (1909-2009), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, speţele nr. 449-451].
http://bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/p88g FFT L 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/i53g PpkD
(ii) distincţia nu are consecinţele indicate de art. 108 C. proc. civ.,

prin urmare, extrapolarea lui la procesul-verbal echivalează totodată
şi cu alterarea distincţiei din procedura civilă. Astfel, nici măcar auto
rul ori jurisprudenţa care o susţin(1) nu pretind că regimul juridic al
nulităţii actului de sancţionare s-ar mula pe prevederile art. 108
C. proc. civ.; de altfel, o asemenea susţinere ar fi greşită, căci, indife
rent de cauza nulităţii (formale) a procesului-verbal, ea poate fî invo
cată şi în cursul judecării plângerii, deci nu numai în cuprinsul aces-
teia(2). în consecinţă, importarea acestei distincţii procedurale la o altă
materie echivalează şi cu modificarea ei substanţială, căci categoriile
de nulitate rezultate ar avea un alt regim juridic decât cel original. Or,
această alterare este nepermisă din punct de vedere juridic în lipsa
unui text expres de lege;
(iii) distincţia nu are un criteriu riguros pe care să se întemeieze.
Astfel, pe de o parte, a susţine că nulitatea absolută intervine în ipo
teza încălcării normelor imperative, iar cea relativă în cazul încălcării
unei norme dispozitive este inexact: în dreptul public toate normele
au caracter imperativ. Ceea ce interesează cu adevărat într-o speţă
oarecare este aceea de a stabili dacă încălcarea normei lezează în
concret o anumită persoană: Or, existenţa în concret a unei vătămări
nu are nimic de-a face cu un criteriu abstract de distinctîe între două
tipuri de sancţiuni. Pe de altă parte, a susţine că unele formalităţi sunt
instituite în scopul protejării unor principii fundamentale ale dreptului
contravenţional (dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie etc.), în
vreme ce altele ocrotesc un interes privat (al contravenientului, de regu
lă) este iarăşi inexact: toate formalităţile obligatorii din procesul-verbal
urmăresc exact acelaşi lucru: protejarea contravenientului de arbi-
trariu, abuz, incertitudine. Doar că încălcarea în concret a unei anu-
ll) M. Ursuţa, op. cit., p. 132-134, respectiv p. 169-1 70 şi deciziile de speţă indi
cate la notele 2 şi 3 de la subsol (p. 170).
(2) Astfel, de vreme ce viciul afectează un act juridic anterior primului termen de
judecată, aplicarea riguroasă a art. 108 C. proc. civ. ne-ar determina să cre
dem că o nulitate „relativă" nu poate fi invocată decât cel mai târziu la primul
termen de judecată cu procedura completă. Or, în mod evident, nu este aşa.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/i53g PpkD 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/DEUXt7H4

__________________________r____________________________________________________
mite reguli de formă (procedură) îi afectează sau nu această protecţie,

declanşând, după caz, mecanismele nulităţii;
(iv) distincţia nu are nicio importanţă practică. Având în vedere
că, pe de o parte, regimul juridic distinct prevăzut pentru cele două
categorii de nulităţi de către art. 180 C. proc. civ. nu se aplică actului
de sancţionare contravenţională, iar, pe de alta, nu avem nici măcar
un criteriu de distincţie, ne întrebăm care este importanţa practică a
instituirii ei. Singura variantă posibil a fi susţinută este legată strict de
teza finală a art. 17: în anumite cazuri, „nulitatea poate fi constatată şi
din oficiu". însă, pe de o parte, această distincţie poate fi făcută exclu
siv cu privire la cele patru menţiuni de la art. 17; or, promotorul aces
tei distincţii susţine că există nulităţi absolute virtuale(1) (deci altele
decât acestea), astfel că, în viziunea sa, nu acesta ar fi criteriul de dis
tincţie. Pe de altă parte însă, un singur tip de nulitate reuşeşte, credem
noi, să satisfacă şi exigenţele art. 17 teza ultimă. Astfel, plecând de la
ideea că nulitatea intervine dacă (a) norma de procedură (admi
nistrativă) este încălcată, (b) producându-i contravenientului o vătă
mare (c) iremediabilă pe altă cale {decât nulitatea), vom constata că
lipsa totală a următoarelor menţiuni: (1) „numele, prenumele şi calita
tea agentului constatator", (2) „numele şi prenumele contravenientu
lui" persoană fizică / „denumirea şi sediul contravenientului1 " persoană
juridică, (3) „fapta săvârşită", (4) „data comiterii" acesteia şi (5) „sem
nătura agentului constatator" îndreptăţeşte instanţa, chiar în lipsa sesi
zării contravenientului, să constate nulitatea. Or, această prevedere
este firească, având în vedere că, în aceste ipoteze, vătămarea drep
tului la apărare este evidentă şi nici măcar nu poate fi înlăturată, nu
pentru că legea nu ar permite, ci pentru că obiectiv este imposibil să
probezi lipsa unei vătămări în aceste ipostaze<2). în concluzie, clasifi
carea nulităti absolute - nulităti relative nu ne serveste la nimic.
f f /
(,) M. Ursuţa, op. cit., p. 134 şi 170.

(2)în opinia noastră, voinţa legiuitorului trebuie interpretată astfel: suntem în pre
zenţa nulităţii exprese dacă lipsesc „ numele, prenumele şi calitatea agentului
constatator"în bloc, nu şi dacă lipseşte numai unul dintre elementele formali
tăţii în cauză, când aceasta este doar viciată. Ne întemeiem această susţinere
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/DEUXt7H4 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/87KQqFfD
Mergând mai departe cu raţionamentul, în continuare ne propunem

să stabilim dacă cealaltă clasificare a nulităţilor din procedura civilă
(exprese şi virtuale) îşi găseşte aici aplicabilitatea, cu alte cuvinte, dacă
art. 105 C. proc. civ. s-ar putea aplica prin analogie. Deşi, la o jude
cată sumară, răspunsul ar trebui să fie negativ, aplicându-se prin ana
logie raţionamentul pe care l-am expus în cazul art. 108 C. proc. civ.,
în realitate, la o analiză mai atentă, răspunsul corect este cel opus:
astfel, dacă art. 108 instituie un regim juridic special şi complex care
nu poate exista, pe de o parte, în lipsa unui text legal care să îl
prevadă, iar, pe de alta, în lipsa unui litigiu pendinte în momentul
întocmirii actului de procedură, prevederile art. 105, pe de o parte, nu
necesită pentru aplicare existenţa unui asemenea proces, iar, pe de
alta, nu fac altceva decât să recunoască temei legal în dreptul pozitiv
unei teorii care foarte bine ar putea exista şî în lipsa acestui text legal.
Să explicăm:
în dreptul administrativ, în general, o persoană nu poate obţine
anularea unui act care provine de la administraţie decât probând o
vătămare: „ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al
său ori într-un interes legitim arată art. 1 din Legea contencio
sului administrativ. în consecinţă, aplicând în această ramură de drept
şi teoria salvgardării actului, este firesc ca o persoană care se consideră
vătămată printr-o neregularitate formală a actului să probeze faptul că
acea neregularitate îl vatămă; în caz contrar, aceasta are un caracter
neesenţial şi nu poate duce la anularea actului. în plus, în dreptul
administrativ majoritatea normelor fiind imperative, nulitatea se aplică
(dacă este cazul) în lipsa unui text care să o consacre expres: de
în primul rând pe modul de redactare: atunci când legiuitorul a vrut ca lipsa

unui anumit element (singur) să atragă nulitatea, a făcut-o în mod expres:
„semnătura agentului constatator" nu figurează în primul bloc de elemente
formale; este şi firesc, pentru că semnificaţia lui este distinctă: nu e vorba
despre identificarea acestuia, cu scopul de a-l audia ulterior (ori a-i verifica
competenţa), ci despre asumarea răspunderii acestuia pentru act (momentul în
care proiectul de proces-verbal se transformă în act administrativ sancţionator).
Acelaşi raţionament este valabil şi în cazul datelor de identificare ale contra
venientului.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/87KQq FfD 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/IQuGXuEs

________________________________________________________________ r _________________________________________________________________________________________________________________________________
regulă, nulitatea este, deci virtuală. însă, în ipoteza în care legiuitorul

consacră unei formalităţi o atenţie anume, stipulând că încălcarea
acesteia atrage nulitatea actului emis astfel, este de presupus că el vine
în ajutorul persoanei (persoanelor) protejate de normă, pe care le dis
pensează astfel de dovada prejudiciului suferit. Dar, desigur, această
situaţie nu echivalează cu o nulitate de drept, căci, în opinia noastră,
organul emitent s-ar putea apăra arătând că reclamantul nu a suferit
nicio vătămare. Prezumţia este, aşadar, relativă. Altfel spus, regula
instituită de art. 105 C. proc. civ. este aplicabilă prin analogie şi pro
cedurilor extrajudiciare, pentru simplul fapt că ea poate fi dedusă pe
cale de interpretare (chiar în lipsa unui asemenea text) din regula
generală (obligaţia reclamantului de a-şi justifica motivarea) corobo
rată cu intenţia legiuitorului care instituie nulitatea expresă de a-l dis
pensa pe reclamant de dovada vătămării.
Distincţia nulitate expresă - nulitate virtuală se aplică, aşadar, şi
nulităţilor formale ale procesului-verbal.
c) Aplicarea teoriei nulităţilor la cazul obiecţiunilor contravenien
tului. Revenind la dispoziţiile alin. (7), vom constata că neîndeplinirea
obligaţiei de a aduce la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face
obiecţiuni nu este sancţionată expres cu nulitatea, deci vom fi în
prezenţa unei nulităţi virtuale. Numai refuzul de a consemna aceste
obiecţiuni în procesul-verbal atrage nulitatea expresă. Adică situaţia în
care agentul constatator îl încunoştinţează pe contravenient de exis
tenţa dreptului său legal (o formă a dreptului la apărare) ori cazul în
care acesta îşi cunoştea dinainte dreptul său, însă, având obiecţiuni de
făcut şi aducându-i-le la cunoştinţa agentului constatator, acesta refuză
să le menţioneze în procesul-verbal.
Această distincţie fiind făcută, vom deosebi două situaţii diferite:
(i) în cazul în care agentul constatator nu a adus la cunoştinţa
contravenientului dreptul de a face obiecţiuni şi cel din urmă invocă
acest lucru în instanţă atunci când solicită anularea procesului-verbal,
instanţa, din oficiu, va trebui să verifice, pe de o parte, dacă petentul îşi
cunoştea dreptul (de pildă, este de profesie avocat ori a mai fost sancţio
nat contravenţional şi cunoaşte procedura), caz în care, în mod evident,
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/IQuGXuEs 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/AM cLnJ mc
nu a suferit nicio vătămare prin omisiunea agentului constatator, ori a

acceptat această vătămare, de vreme ce nu a solicitat el însuşi, din
proprie iniţiativă, să i se înscrie obiecţiunile în procesul-verbal; pe de
altă parte, dacă a aflat ulterior de acest drept, instanţa va analiza care
ar fi fost obiecţiunile contravenientului şi, deci, în ce măsură neadu-
cerea la cunoştinţa acestuia, în timp util, a dreptului de la alin. (6) i-a
adus vreo vătămare (care constă, de regulă, în atingerea adusă drep
tului la apărare al contravenientului). Şi, în mod evident, dacă
obiecţiunile contravenientului nu ar fi existat ori sunt nesemnificative,
înseamnă că acesta nu poate justifica nicio vătămare prin neaducerea
la cunoştinţă a dreptului de a face obiecţiuni. Dimpotrivă, în situaţia în
care obiecţiunile acestuia erau importante (legate, bunăoară, de un alt
element esenţial de formă: fapta săvârşită, locul exact, data săvârşirii
contravenţiei etc.), astfel încât contravenientul poate justifica o
vătămare, instanţa poate anula procesul-verbal. Suntem astfel de acord
cu jurisprudenţa potrivit căreia, în principiu, dreptul la apărare poate fi
valorificat şi ulterior, pe calea introducerii plângerii contravenţionale,
astfel că simpla susţinere a contravenientului în sensul că agentul
constatator nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare (dar fără a arăta
care ar fi fost ipoteticele obiecţiuni - deci fără a proba vătămarea) nu
poate conduce la anularea procesului-verbal<1). Pe de altă parte, este
corectă soluţia jurisprudenţială(2) pronunţată în sensul că, în lipsa
înscrierii la rubrica menţionată a obiecţiunilor sau în lipsa acestora,
instanţa nu poate verifica dacă i s-a adus la cunoştinţă petentului acest
drept, menit să îi garanteze dreptul la apărare. Cu o precizare: dacă
acest drept nu poate fi satisfăcut suficient pe calea plângerii contra
venţionale, idee pe care o vom dezvolta în continuare;
ll) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 829 din 16 martie
2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 108-111; Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a
confl. mun., asig. soc., cont adm. şi fisc., dec. civ, nr. 388 din 17 februarie
2005, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 113-11 5.
(2) Jud. Călăraşi, sent. civ. nr. 899 din 23 martie 2007, în N. Cristuş, Circulaţia ru
tieră..., p. 115-11 8.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/AMcLnJmc 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/nVrC8fnh

__________________________r____________________________________________________
(ii) în cazul în care contravenientul are obiecţiuni, însă, din

diferite motive, agentul constatator refuză să le consemneze în pro
cesul-verbal, fapt care, în mod evident, trebuie dovedit de contrave
nient prin orice mijloc de probă - vătămarea se prezumă, nulitatea
fiind, în această situaţie, expresă. De pildă, în cazul în care contrave
nientul semnează procesul-verbal cu menţiunea „cu obiecţiuni", iar
acestea nu sunt arătate expres în procesul-verbal, ne aflăm chiar în
această situaţie, procesul-verbal fiind anulat de către instanţă(1). Totuşi,
în ceea ce ne priveşte, nu credem că acest proces-verbal ar trebui în
toate cazurile anulat, căci prezumţia de vătămare este numai una rela
tivă. Cu alte cuvinte, cade în sarcina organului constatator să dove
dească faptul că refuzul de a consemna obiecţiunile în procesul-verbal
nu a cauzat niciun prejudiciu contravenientului (de pildă, erau absolut
nerelevante, neavând nicio legătură cu fapta săvârşită). Totuşi, oricât
de aberante ar putea părea obiecţiunile ridicate de contravenient, în
opinia noastră, pentru a înlătura orice suspiciune care ar plana asupra
valabilităţii procesului-verbal, organul constatator ar trebui să accepte
înscrierea oricărei susţineri a acestuia cu privire la fapta comisă.
4. Poziţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Problema posibilităţii

contravenientului de a formula obiecţiuni /
a făcut obiectul atentiei
/
înaltei noastre Curţi care, printr-o decizie pronunţată într-un recurs în

interesul legii(2), a dat o altă interpretare acestui text legal. Vom repro
duce mai jos integral textul acestei decizii, după care vom formula
câteva observaţii proprii:
„în practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere

unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Ordo
nanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la
nerespectarea de către agentul constatator, în momentul încheierii
(1)Jud. Sebeş, sent. civ. nr. 201/2004, nepublicată.

(2) I.C.C.J., S.U., dec. nr. XXII din 19 martie 2007 (M. Of. nr. 833 din 5 decembrie
2007).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/nVrC8fnh 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/q4X7u2TS
procesului-verbal, a obligaţiei de a aduce la cunoştinţa contravenien

tului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de
constatare.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că nerespectarea de
către agentul constatator a obligaţiei la care se referă art. 16 alin. (7)
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, atrage
nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
S-a motivat că, din moment ce aceste dispoziţii conţin norme
imperative, de ordine publică, ce rezultă atât din importanţa instituţiei
juridice reglementate, cât şi din forţa probantă conferită de lege
procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se impune ca neres
pectarea lor să fie sancţionată cu nulitatea absolută a actului încheiat.
Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că, atâta vreme cât neîndepli-
nirea de către agentul constatator a obligaţiei de a aduce la cunoştinţa
contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul
actului de constatare nu se regăseşte între cazurile de nulitate absolută
strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul art. 17 din Ordonanţa Guver
nului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, trebuie să se considere că o
atare omisiune nu ar putea să atragă decât nulitatea relativă a proce
sului-verbal de constatare a contravenţiei ce a fost încheiat în astfel de r
condiţii.
Ca urmare, s-a decis că, pentru a se dispune anularea procesului-ver-
bal de constatare a contravenţiei, este necesar ca reclamantul-contra-
venient să dovedească nu numai că agentul constatator şi-a încălcat
obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă dreptul de a face obiecţiuni, ci şi
că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată
decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispo
ziţiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în intere
sul legii.
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Le
gea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instituie
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/q 4X7u2TS 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/PpNyuUfH
cadrul general de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Prin

dispoziţiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglemen
tează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contra
venţiilor, cu precizarea menţiunilor obligatorii pe care trebuie să le
cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca
reprezentanţi ai autorităţilor publice abilitate prin lege să constate şi să
sancţioneze contravenţiile, condiţiile în care poate fi contestat
procesul-verbal de constatare a contravenţiei, ca şi regimul general al
sancţiunilor contravenţionale, al aplicării şi executării acestora.
în art. 16 alin. (1) din acest act normativ sunt enumerate datele pe
care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de
constare a contravenţiei, iar la alin. (V), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol
au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie menţionate în cazul
contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni
români cu domiciliul în străinătate, al contravenienţilor minori,
precum şi în situaţia în care contravenientul este o persoană juridică.
în cadrul alin. (7) al aceluiaşi art. 16 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 s-a prevăzut că «în momentul încheierii procesului-verbal
agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenien
tului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de
constatare», precizându-se că «obiecţiunile sunt consemnate distinct
în procesul-verbal la rubrica „Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii
procesului-verbal».
în legătură cu instituirea acestei obligaţii, a cărei nerespectare
atrage sancţiunea nulităţii procesului-verbal, este de observat că, în
raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziţia înscrisă în art. 16
alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu
poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar
relativă.
în acest sens este de observat că si în art. 19 din Ordonanţa Guver
nului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinţe specifice pe care trebuie
să le îndeplinească, în anumite situaţii, procesul-verbal încheiat de
agentul constatator al contravenţiei, este adevărat, fără a se mai men
ţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.
Ovidiu Podaru / Radu Chiriţă 181
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/PpNyuUfH 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/0aNWUvFn
Or, situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întot

deauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contraven
ţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art 17
din ordonanţă.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că «lipsa menţiunilor
privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi
prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa
denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii
acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea pro
cesului-verbal», specificându-se că numai în astfel de situaţii «nulitatea
se constată si din oficiu».
/
în raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care

nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contra
venţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte
cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un
asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiec-
ţiunilor contravenientului la conţinutul lui, nulitatea procesului-verbal
de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a
pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea
acelui act.
De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerinţelor
de a aduce la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni
cu privire la conţinutul actului de constatare şi de a consemna distinct
acele obiecţiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a
procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
în consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 pri
vind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 239 din Co
dul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii
şi a se stabili că nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraven
ţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare, atrage nulitatea relativă a procesului-verbal
de constatare a contravenţiei".
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/0aNWUvFn 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Kg bLM S4c

__________________________r____________________________________________________
Aşa cum am arătat şi cu altă ocazîe(1), la fiecare lectură a acestei

decizii date în interesul legii, prima idee care ne trece prin minte (idee
care nu ne aparţine) este aceea că orice decizie pronunţată în interesul
legii în materia contenciosului administrativ(2) nu poate fi decât una
mai slabă calitativ decât o hotărâre oarecare a Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal a înaltei Curţi, pentru simplul fapt că, atunci
când se pronunţă o hotărâre în interesul legii, judecătorii specializaţi
în contencios administrativ sunt în minoritate(3).
Soluţia este fundamental greşită, întrucât, aşa cum am arătat într-o
altă Iucrare(4), dar şi supra, actul administrativ nu este susceptibil de
două tipuri de nulităţi, absolută şi relativă: or, cum procesul-verbal de
contravenţie este un act administrativ, regula ar trebui să se impună.
Astfel:
a) Pe de o parte, sintagma „ nulitatea se constată şi din oficiu" tre
buie interpretată în sensul că, atunci când menţiunile în cauză lipsesc,
atât organul constatator (ori superiorul acestuia), cât şi instanţa sesizată
cu plângere pot constata nulitatea, revocând (respectiv anulând) actul
din oficiu. Dar lipsa acestei prevederi legale în cazul refuzului de a
insera în procesul-verbal menţiunile contravenientului nu înseamnă că
ll) A se vedea Ov. Podaru, Actul administrativ. Un secol de jurisprudenţă...,

p. 427 (comentariul aceleiaşi decizii în interesul tegii).
(2) Desigur că ideea poate fi generalizată la orice fel de hotărâre pronunţată în
interesul legii, în orice materie.
l3)în consecinţă, nu poate fi decât binevenită modificarea legislativă a recursului
în interesul legii adusă prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea judecării proceselor (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010), care
introduce în Codul de procedură civilă art. 3306, potrivit căruia, în această
situaţie, completul este alcătuit din 20 de judecători, dintre care 14 fac parte
din secţia în competenţa căreia intră soluţionarea problemei interpretabile şi
câte doi din celelalte secţii.
(4) Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 264. Opinia noastră nu este însă
nici pe departe singulară: pentru repere jurisprudenţiale în acest sens, a se
vedea Ov. Podaru, Actul administrativ. Un secol de jurisprudenţă..., deciziile
înaltei Curţi (Secţia de contencios administrativ şi fiscal) reproduse la pct. 449,
decizii care toate pleacă de la premisa că în dreptul administrativ nu există
nicio deosebire între nulitatea absolută şi cea relativă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Kg bLM S4c 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/cC PSM6x8
nu s-ar putea ajunge la aceeaşi situaţie. De pildă, dacă plângerea a fost

formulată de către contravenient pe alte temeiuri, nimic nu împiedică
instanţa ca, din oficiu, să pună în discuţia părţilor acest refuz de con
semnare a obiecţiuni lor şi, constatând un anume prejudiciu pe care l-a
suferit contravenientul, să anuleze procesul-verbal. Desigur, s-ar putea
reproşa opiniei noastre că, pentru a se putea invoca nulitatea, contra
venientul trebuie să probeze un prejudiciu, deci nulitatea ar trebui să
fie oricum relativă. în realitate, ideea de prejudiciu nu are nimic de-a
face cu caracterul absolut ori relativ al nulităţii. Fără prejudiciu, forma
litatea încălcată rămâne una neesenţială, care nu este deci aptă să
atragă niciun fel de nulitate.
b) Pe de altă parte, chiar dacă am fi de acord cu susţinerea înaltei
Curţi în sensul că de fiecare dată contravenientul trebuie să justifice un
prejudiciu care i-a fost creat prin neconsemnarea obiecţiunilor în
procesul-verbal, în realitate, aşa cum am arătat şi supra, trebuie făcută
distincţia între o ipoteză de nulitate virtuală (neaducerea la cunoştinţa
contravenientului a dreptului de a face obiecţiuni), situaţie în care
contravenientul este cel care trebuie să facă o dovadă în acest sens, şi
cazul în care agentul constatator refuză să consemneze obiecţiunile
contravenientului în procesul-verbal - ipoteză în care avem o nulitate
expresă, a cărei consecinţă este o prezumţie (simplă) de prejudiciu în
favoarea contravenientului, rămânând astfel în sarcina agentului
constatator răsturnarea ei. In practica judiciară, opinia noastră ar putea
fi apropiată de aceea a înaltei Curţi prin aceea că, în fiecare caz în
parte, instanţa va pune în vedere contravenientului să dovedească
faptul (a) că a avut obiecţiuni; (b) că agentul constatator a refuzat să le
consemneze în procesul-verbal şi (c) faptul că acestea erau pertinente,
în sensul că ar fi putut fundamenta apărarea contravenientului (fapt
care, de altfel, instanţa îl poate aprecia singură). Dacă aceste condiţii
sunt îndeplinite, se poate prezuma că contravenientul a suferit un
prejudiciu şi, dacă autoritatea pârâtă nu răstoarnă această prezumţie,
sancţiunea nulităţii devine pe deplin aplicabilă.
c) Atunci când înalta Curte a utilizat conceptul de „nulitate rela
tivă", ea nu l-a folosit în sensul civilist: nulitate care poate fi invocată
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/cC PSM 6x8 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/s9uwvnhJ

__________________________r____________________________________________________
doar de persoana protejată expres de norma care o instituie. împru

mutând drept criteriu principalul efect al distincţiei dintre nulitatea
expresă şi nulitatea virtuală(1) (caracterul prezumat al vătămării), ea nu
ataşează relativismul nulităţii la persoana care are calitate să o invoce,
ci la prezumţia de vătămare. Prin urmare, chiar dacă din decizia curţii
rezultă, printre altele, că „ actele administrative pot fi lovite de nulitate
relativă", ea se referă la altceva decât la acel tip de nulitate împru
mutat din dreptul civil.
d) în fine, trecând peste faptul că instanţa noastră supremă s-a
„jucat" cu un concept pe care nu pare să îl stăpânească prea bine
(nulitatea relativă), ea a aruncat în sarcina petentului obligaţia de a
proba un prejudiciu pe care uneori nu îl poate dovedi decât dacă
apelează la prezumţii. Or, în această ipoteză, se poate susţine că s-a
inversat sarcina probei (deci că dispoziţiile obligatorii ale înaltei Curţi
pot fi în mod inteligent eludate). Astfel, în opinia noastră, dacă în faţa
instanţei de fond petentul solicită anularea unui proces-verbal emis de
un agent constatator căruia îi lipseşte numele, el va susţine că, ne-
având pe cine audia ca agent constatator, a suferit un prejudiciu pro
cesual: încălcarea dreptului la apărare; dacă lipseşte fapta săvârşită, nu
are faţă de ce să pregătească o apărare, deci i se încalcă acelaşi drept
procesual. Dar dacă lipseşte numele şi prenumele contravenientului
ori semnătura agentului constatator, atunci pur şi simplu nu avem
niciun act administrativ! în ciuda literei art. 17 din O.G. nr. 2/2001,
procesul-verbal este inexistent, iar nu nul: în primul caz, pentru că
obligaţia de a suporta sancţiunea contravenţională nu este „ataşată"
niciunei persoane, deci actul nu produce nicio clipă vreun efect juri
dic; în al doilea caz, pentru că nu avem deocamdată decât un proiect
de proces-verbal!
în concluzie, ceea ce se poate observa din analiza acestei soluţii
jurisprudenţiale (dar şi din altele) este un pozitivism exagerat care
„întunecă" judecata instanţelor, acestea refuzând practic să facă o
(1) De remarcat că această distincţie nu putea fi utilizată de înalta Curte în acest

raţionament, căci, întrucât unele nulităţi sunt prevăzute de lege (art. 17 din O.G.
nr. 2/2001), ele sunt exprese, în vreme ce altele, neprevăzute, sunt virtuale.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/s9uwvnhJ 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/paBXIGDu
analiză a textelor legale dincolo de litera acestora. Astfel, ajungem să

ne întrebăm: dacă legiuitorul ar abroga subit teza „ Nulitatea se constată
şi din oficiu", toate nulităţile procesului-verbal de contravenţie devin
„relative"?
5. Aspecte din practica judiciară. Dreptul de a formula obiecţiuni

este unul extrem de important pentru contravenient, acesta practic
prefigurând apărările care urmează a fi formulate în instanţă. Prin
urmare, este de înţeles, într-o oarecare măsură, jurisprudenţa care îl
tratează cu circumspecţie pe contravenientul care mai întâi semnează
procesul-verbal fără a avea obiecţiuni, fiind de acord cu starea de fapt
reţinută în actul de sancţionare, după care solicită în instanţă anularea
acestuia, invocând, pe de o parte, o anumită eroare în care se afla, iar,
pe de alta, apărări care nu au fost arătate cu ocazia redactării pro-
cesului-verbal la care a fost prezent{1). Fiind de acord cu această
orientare (şi cu soluţia citată), arătăm că o absolutizare ar fi, totuşi,
greşită. Astfel, pe de o parte, ar putea fi bănuit de rea-credinţă numai
contravenientul care nu formulează obiecţiuni cu privire la starea de
fapt, nu şi la alte elemente de nelegalitate a procesului-verbal (să nu
uităm că, de regulă, cel sancţionat nu are studii juridice); pe de altă
parte însă, cel puţin la nivel teoretic, eroarea în care s-ar afla
contravenientul atunci când declară că nu are obiecţiuni (şi semnează
procesul-verbal ca atare) ar fi putut fi indusă de către agentul constata
tor care, într-un fel sau altul, l-a „convins" la o atare conduită. Or,
într-o asemenea ipoteză, pe care contravenientul ar putea-o proba,
soluţia nu ar mai trebui să fîe aceeaşi(2).
(,) A se vedea Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1088 din 2
aprilie 2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 45-46. Soluţia este aceeaşi şi
atunci când există o contradicţie între susţinerile contravenientului din mo
mentul redactării procesului-verbal şi cele arătate în instanţă (Trib. Bucureşti,
s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr, 1254 din 23 aprilie 2009, în N. Cristuş,
Circulaţia rutieră..., p. 44-45).
(2) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2372 din 25 iunie
2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 44-45.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/paBXIGDu 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/njmDP86v

__________________________r____________________________________________________
într-o altă speţă, aceeaşi instanţă a apreciat că semnarea proce-

sului-verbal fără obiecţiuni echivalează cu „ asumarea implicită a
comiterii f a p t e i Susţinerea (care în speţa citată rezultă şi din coro
borarea atitudinii contravenientului cu alte probe din dosar) ar putea fi
corectă numai dacă această atitudine a fost rezultatul unei voinţe
libere şi neviciate, pe de o parte, şi, pe de alta, în cazul contravenţiilor
săvârşite de persoanele juridice, numai dacă provine de la persoana
împuternicită să reprezinte contravenientul(1). în ceea ce ne priveşte,
preferăm abordarea aceleiaşi instanţe dîntr-o altă speţă(2>: semnarea fără
rezerve a procesului-verbal are, în principiu, semnificaţia acordului cu
privire la menţiunile consemnate şî la sancţiunea aplicată. Şi, deşi
această nu echivalează cu prezumţia irefragabila de recunoaştere a
faptei, cel sancţionat are obligaţia de a-şi justifica atitudinea substanţial
diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului-verbal, în
condiţiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii
acestuia. în lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana
sancţionată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul
fără obiecţiuni, simpla negare a situaţiei de fapt în astfel de condiţii nu
poate conduce la înlăturarea prezumţiei de veridicitate a celor expuse
în procesul-verbal contestat.
Obiecţiunile înscrise la rubrica „Alte menţiuni" pot avea şi o anu
mită forţă probantă. Astfel, într-o speţă(3), în care petentul a fost sanc
ţionat pentru contravenţia de a fi circulat fără autorizaţie aferentă unui
anumit tonaj, acesta a făcut dovada în faţa instanţei că a achitat în
aceeaşi zi, prin ordin de plată, autorizaţia în cauză. Desigur, în această
ipoteză, se ridică un dubiu cu privire la momentul exact al plăţii res
pective: fusese aceasta făcută anterior sancţionării petentului ori abia
(,) Raţionamentul nu s-ar putea apfica, bunăoară, în cazul în care contravenient

este o societate de transport, iar semnatarul procesului-verbal este conducă
torul auto - prepus al societăţii în cauză.
(2) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1290 din 23 aprilie
(3) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 684 din 5 martie 2009,
în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 77-79.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/njmD P86v 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/kkLh4Ctt
ulterior, acesta urmărind să îşi fabrice o apărare cu privire la un act de

sancţionare legal emis raportat la starea de fapt existentă în momentul
redactării sale? Or, raportat la obiecţiunea din procesul-verbal, potrivit
căreia contravenientul a prezentat agentului constatator ordinul de
plată, menţiune care se coroborează cu înscrisul depus la dosar,
rezultă în mod evident că la momentul întocmirii procesului-verbal
autorizaţia era achitată, deci contravenţia nu există.
în cazul în care contravenientul nu cunoaşte limba română, dar
totuşi semnează procesul-verbal fără obiecţiuni, practica a stabilit nuli
tatea procesului-verbal de contravenţie, ca fiind contrar dispoziţiilor
art. 6 parag. 3 lit. e) din Convenţia europeană a drepturilor omului{1>.
Considerăm că, dacă ignorarea prevederilor Convenţie europene este
criticabilă, la fel de criticabilă este aplicarea acestora acolo unde este
cazul. In primul rând, subliniem faptul că dispoziţiile menţionate sunt
incidente numai în materie penală, incidenţa lor fiind, aşadar,
restrânsă la un număr limitat de contravenţii. Pe de altă parte, chiar şi
în materie penală, textul menţionat este aplicabil în principal în faza
de judecată a procedurii, Convenţia utilizând noţiunea de „audienţă",
în realitate, o persoană care nu vorbeşte limba română are posibilitatea
de a refuza să semneze un act pe care nu îl înţelege, cu atât mai mult
cu cât, mai ales în materia contravenţiilor rutiere, procedura este
identică în cea mai mare parte a statelor europene. De aceea, nu
putem fi de acord cu soluţia anulării automate a oricărui proces-verbal
de contravenţie încheiat în asemenea circumstanţe.
r r
O problemă interesantă se ridică atunci când contravenientul este

persoană juridică: cine are, în această situaţie, dreptul de a face obiec
ţiuni? într-o speţă, instanţa a stabilit că în mod corect agentul consta
tator a reţinut că prepusul petentei - conducătorul auto - nu are calita
tea de reprezentant al acesteia, calitate ce aparţine administratorului
societăţii. în aceste condiţii, conducătorul auto nu putea face obiec
ţiuni, consemnându-se în mod corect că procesul-verbal a fost întoc
mit în lipsa reprezentantului contravenientei. Prin urmare, dacă repre-
ll) Trib. Buzău, dec. civ. din 1 iunie 2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 120.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/kkLh4Ctt 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/bEdK0IrV

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
zentantul societăţii nu era de faţă, agentul constatator nu avea cui să

aducă la cunoştinţă dreptul de a face obiecţiuni, legea permiţând doar
consemnarea obiecţiuni lor făcute de contravenientul care se află de
r
faţă la întocmirea procesului-verbal, iar nu de acesta prin telefon(1). So

luţia ni se pare de un formalism exagerat. Să nu uităm totuşi că art. 16
alin. (7), instituind un drept al contravenientului, trebuie interpretat în
favoarea, şi nu în contra acestuia. La extrem, dacă am interpreta acest
text în sensul că, dacă administratorul unei societăţi comerciale nu
este de faţă, atunci „contravenientul nu este de faţă" şî, prin urmare,
nu poate formula obiecţiuni, ar conduce la concluzia că, în ipoteza în
care procesul-verbal a fost întocmit în momentul şî în locul săvârşirii
contravenţiei, contravenientul nu a fost de faţă la comiterea acesteia.
Şi atunci, cine a săvârşit contravenţia? Este fără îndoială un raţio
nament absurd. în atare situaţii, în opinia noastră, prepusul societăţii
(conducătorul auto) sau administratorul acesteia, prîn telefon, trebuie
lăsat să formuleze obiecţiuni, iar acestea trebuie înscrise în procesul-
verbal. în speţa de faţă, soluţia pe fond, corectă în sine, ar fi putut fi
păstrată şi cu motivarea în sensul că refuzul de a înscrie obiecţiunile în
procesul-verbal nu a cauzat contravenientului un prejudiciu care să
necesite anularea actului de sancţionare. r
Articolul 17. [Menţiunile obligatorii ale procesului-verbal]

Lipsa m enţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agen
tului constatator; numele şi prenumele co n traven ien tu lu iiar în
cazul persoanei juridice lipsa denum irii şi a sediului acesteia, a
faptei săvârşite şi a datei com iterii acesteia sau a semnăturii
agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. N ulita
tea se constată si din oficiu.
(1)Jud. Făurei, sent. civ. nr. 950/2008, definitivă prin dec. civ. nr. 201 din 6 apri
lie 2009 a Tribunalului Brăila, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 165-169.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/bEdK0IrV 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/xI U lG W J M
Comentariu
La o primă vedere, dintre numeroasele menţiuni pe care trebuie să

le cuprindă procesul-verbal, numai unele dintre ele sunt considerate
de legiuitor esenţiale, astfel încât lipsa lor să fie sancţionată cu nuli
tatea procesului-verbal, prezenţa celorlalte părând mai degrabă o
simplă recomandare făcută de legiuitor agenţilor constatatori. în
realitate însă, potrivit distincţiei arătate la comentariul art. 16 - nulităţi
exprese, nulităţi virtuale - în cazul lipsei menţiunilor considerate
esenţiale, vătămarea se prezumă, pe când, dacă se invocă lipsa celor
lalte menţiuni, o vătămare trebuie dovedită.
Sintetizând argumentele, mai întâi vom analiza pe rând situaţia
menţiunilor obligatorii a căror lipsă este sancţionată cu nulitatea de
către art. 17 (A), apoi a celor prevăzute de art. 16 şi care nu sunt relua
te în art. 17 (B), urmând ca, la final, să analizăm şi teza ultimă a art. 17
referitoare la constatarea din oficiu a nulităţii (C).
A. Menţiunile obligatorii a căror lipsă este sancţionată cu nulitatea

de către art. 17
în cazul acestora, prezumţia de vătămare este relativă, astfel încât,

în anumite situaţii, aceasta ar putea fi răsturnată. Le vom analiza pe
rând:
1. Numele, prenumele şi calitatea agentului constatator. în mod
evident, dacă lipseşte chiar numele acestuia, vătămarea este evidentă,
de vreme ce există un dubiu serios cu privire la persoana care a redac
tat procesul-verbal, aducându-se astfel atingere dreptului la apărare al
contravenientului, prin imposibilitatea ascultării agentului care a
redactat actul sancţionator. în schimb, în situaţia în care lipseşte doar
prenumele (apare doar iniţiala acestuia) ori calitatea agentului consta
tator, prezumţia de vătămare rămâne în picioare în măsura în care
autoritatea competentă nu dovedeşte că, în cadrul acesteia, există un
singur agent constatator cu acest nume (ori cu acest nume şi iniţială a
prenumelui sau cu acest nume şi prenume, indiferent de calitate). O
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/xIU lG W JM 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/xTdcJj hj

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
interpretare în alt sens ar fi excesiv de formalistă şi, evident, contrară

interesului public care reclamă sancţionarea contravenienţilor*0. Mai
trebuie făcută o precizare însă: de vreme ce suntem în prezenţa unei
nulităţi exprese şi a unei prezumţii de vătămare, această probă îi
revine autorităţii pârâte. Astfel, în măsura în care aceasta nu depune
întâmpinare şi nici nu îşi trimite un reprezentant în faţa instanţei, nu se
poate decide administrarea acestei probe din oficiu, hotărându-se
efectuarea unei adrese la autoritatea competentă în vederea stabilirii
dacă în cadrul autorităţii pârâte există unul sau mai mulţi agenţi
constatatori cu datele de identificare din procesul-verbal(2). Aşadar,
încă din acest moment se impune precizarea că o oarecare diferenţă
de tratament juridic există între lipsa unei formalităţi şi efectuarea ei
viciată, căci, în primul caz, vătămarea se prezumă (şi, uneori, este
aproape imposibil de răsturnat această prezumţie), în vreme ce, în cel
de-al doilea, ea trebuie probată de către petent.
2. Numele şi prenumele contravenientului persoană fizică, res

pectiv denumirea şi sediul contravenientului persoană juridică. Fără
îndoială că lipsa acestor elemente creează un dubiu serios asupra
identificării contravenientului, care nu poate fi identificat ulterior,
astfel încât, în aceste situaţii, instanţa nu are altceva de făcut decât să
(1) în dreptul public (în special în dreptul administrativ) există principiul preemi
nenţei interesului public faţă de interesele private (a se vedea, de pildă,
R.N. Petrescu, op. cit., p. 63). Totuşi, acest principiu nu semnifică faptul că
interesul privat ar putea fi călcat în picioare de cel public, căci, în situaţia
nerespectării acestuia, particularul va fi beneficiarul unei reparaţii, de regulă o
despăgubire bănească, dar nu numai. Astfel, în speţa de faţă, prejudiciul suferit
de particular va fi acoperit prin anularea procesului-verbal emis cu nerespec
tarea condiţiilor de formă. însă, în cazul în care există un singur agent consta
tator cu elementele de identificare (chiar incomplete) din procesul-verbal, con
travenientul nu a suferit nicio vătămare şi, în consecinţă, răspunderea contra
venţională se va angaja în sarcina sa.
(2) Precizarea este importantă pe tărâm probator, întrucât este deja un fapt notoriu
că, în majoritatea situaţiilor, autoritatea pârâtă nu se prezintă în faţa instanţei
prin reprezentanţii săi şi, în destule situaţii, nici nu îşi precizează poziţia
procesuală.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/xTdcJj hj 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/3xCBRyEc
anuleze procesul-verbal. Suntem astfel întru totul de acord cu jurispru-

denţa potrivit căreia menţionarea greşită a prenumelui contravenien
tului atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei0*,
dar numai dacă dubiul privind identificarea persistă. Aceeaşi poziţie ar
trebui adoptată în ipoteza în care contravenientului i-a fost trecut un
prenume în plus (în speţă, Sebastian)(2). De asemenea, lipsa oricăror date
de stare civilă a contestatorului atrage nulitatea procesului-verbaP. A
fortiori, nu este valabil procesul-verbal de constatare a contravenţiei în
care se menţionează drept făptuitor o altă persoană decât cea care a
săvârşit contravenţia'4’. Astfel, toate aceste cazuri de îndeplinire viciată
a elementului de formă reprezintă cazuri de nulitate virtuală care,
astfel, nu îl dispensează pe petent de dovadă.
în sens contrar, de amintit şi decizia potrivit căreia, atâta timp cât
în cauză procesul-verbal cuprinde toate datele de identificare ale con
travenientului, date pe care petentul nu le-a contestat, consemnarea
greşită a numelui de familie nu constituie o împrejurare care să poată
fi calificată ca lipsă a menţiunilor privind numele contravenientului,
astfel că tribunalul a apreciat că prima instanţă a dat dovadă de un
formalism exagerat când a dispus anularea procesului-verbal sub acest
(,)Trib. Bucureşti, dec. nr. 537/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 252-253. în speţă,

procesul-verbal a fost anulat întrucât pe petent îl chema V.N. şi nu V.M.
(2) Jud. sect. 3 Bucureşti, sent. civ. nr. 123/2004, www.amenda.ro.
(3) Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 564/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 48. în
acelaşi sens s-a pronunţat şi practica noastră judiciară mai veche: „ neiden-
tificarea cu exactitate în procesul-verbal de constatare a contravenţiei a
persoanei contravenientului (datele sale personale, dom iciliul şi locul săvârşirii
contravenţiei) duce la nulitatea procesului-verbal" (Jud. sect. 2 Bucureşti, sent.
civ. nr. 492/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 73); idem, Jud. sect.
4 Bucureşti, sent. civ. nr. 5462/1970; Jud. sect. 3 Bucureşti, sent. civ.
nr. 128/1971: „ Neidentificarea în procesul-verbal de constatare a contravenţiei
a contravenientului, prin datele de stare civilă, numărul buletinului de
identitate etc., atrage nulitatea procesului-verbal".
(4) Jud. Tulcea, sent. civ. nr. 359/1970; idem, sent. civ. nr. 467/1970 şi sent. civ.
nr. 806/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 72.
bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 03::
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3xCBRyEc 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/fHu3cruV

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
aspect(1). De asemenea, eroarea privind o literă din prenumele contes-

tatorului nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal de
contravenţie^.
Discuţii ar putea implica doar lipsa sediului persoanei juridice
contraveniente, căci, după cum se ştie, cel puţin într-un judeţ, poate
exista o singură societate comercială cu aceeaşi denumire. Iar dacă în
procesul-verbal apar şi alte date de identificare, cum ar fi numele unui
administrator (ori al altui reprezentant), numărul de înmatriculare în
registrul comerţului ori codul fiscal, nu credem ca, prin simpla lipsă a
sediului, contravenientul să fi suferit vreo vătămare care să reclame
imperativ anularea procesului-verbal.
Un caz interesant, însă frecvent întâlnit în practică, este acela în
care contravenientul nu are deloc acte de stare civilă, neavând,
practic, nicio identitate din punct de vedere legal. în aceste situaţii, ar
fi nefiresc să considerăm că un proces-verbal nu poate fi redactat în
mod legal(3), mai ales că imposibilitatea de a trece în cuprinsul
procesului-verbal datele de identitate ale contravenientului nu îi sunt
imputabile agentului constatator. în această ipoteză, credem noi, în
toate cazurile, procesul-verbal ar trebui redactat în prezenţa unui mar
tor care să îl poată identifica pe contravenient, iar în cuprinsul proce
sului-verbal să fie trecute orice elemente de identificare ale acestuia
(poreclă, semnalmente etc.). Desigur, până la momentul în care
sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii nu va fi una
extrem de eficace, discuţia este mai mult teoretică, întrucât asemenea
(,) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1833/R/2009, în
(2> Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2366 din 13 octombrie 2005, în
D. Severin, op. cit., p. 97-99.
(3) problema este şi mai acută în situaţia angajării răspunderii penale, căci faptele
ar fi mult mai grave. Insă în această situaţie, existând şi varianta arestării ca
măsură procesuală preventivă, autorităţile au posibilitatea, în acest interval de
timp, să iniţieze şt chiar să finalizeze procedura de atribuire a unei identităţi
infractorului care refuză să facă el o cerere în acest sens organelor com
petente.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fH u3cruV 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/rGE7cKfE
persoane nu vor achita niciodată amenda contravenţională, insolvabi

litatea lor fiind notorie.
3. Fapta săvârşită. Ca o primă observaţie, pe care jurisprudenţa se

pare că nu a observat-o, vom arăta că numai lipsa completă a menţiu
nii atrage nulitatea expresă a procesului-verbal. Or, aşa cum vom
vedea în continuare, în practică, această situaţie apare destul de rar,
discuţii apărând în cazurile în care fapta nu este descrisă suficient ori
corespunzător sau este descrisă greşit (inexact), caz de nulitate
virtuală.
Cu privire la acest element de formă, esenţial pentru respectarea
dreptului la apărare al contravenientului, s-a format o bogată juris-
prudenţă. Astfel, este adevărat că, în mod ideal, aceasta ar trebui să se
refere (1) la o scurtă descriere a faptei în concret, astfel încât să fie
reţinute informaţiile esenţiale cu privire la această faptă, precum şi (2)
la identificarea legală a acesteia, prin trimiterea făcută de agentul
constatator la textul legal care o incrîmînează<1). însă, dacă vom corela
(,) Este corectă, aşadar, opinia potrivit căreia constituie un viciu al procesului-verbal
simpla reproducere a formulării textului de lege care stabileşte conţinutul
general al contravenţiei (C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op.
cit., p. 81). De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi practica noastră judiciară
mai veche: „Trecerea în procesul-verbal de constatare a conţinutului
dispoziţiilor art. 2 lit. g) din Decretul nr. 153/1970 nu reprezintă o consemnare
a faptei săvârşite, deoarece acestea reprezintă doar temeiul legal al stabilirii
faptelor contravenţionale, care nu au fost descrise în procesul-verbal respectiv"
(Jud. sect. 4 Bucureşti, sent. civ. nr. 5461/1970; idem, sent. civ. nr. 5462/1970;
Jud. Tulcea, sent. civ. nr. 467/1970; idem, sent. civ. nr. 359/1970, în L. Groza,
Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 72). Trebuie să semnalăm însă şi jurisprudenţa
contrară: astfel, potrivit unei decizii recente, descrierea faptei a fost făcută în
mod corespunzător de către agenţii constatatori, aceştia consemnând în
cuprinsul procesului-verbal că „în acelaşi spaţiu de vânzare intimata efectua şi
acte de comerţ cu ridicata şi acte de comerţ cu amănuntul". Chiar dacă fapta
concretă coincide cu conţinutul normei legale, aceasta nu înseamnă că erau
necesare alte menţiuni din partea reprezentanţilor recurentei pentru ca
procesul-verbal să fie legal întocmit. Fapta constă în derularea a două tipuri de
comerţ în acelaşi spaţiu, activitate prohibită de lege, şi nu se impunea
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/rGE7cKfE 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/Qyj aXH Zr
dispoziţiile art. 17 cu cele ale art. 16, vom constata că nulitatea

expresă intervine numai în situaţia în care procesul-verbal nu cuprinde
descrierea contravenţiei ca faptă antisocială, nu şi atunci când lipseşte
încadrarea legală a acesteia, ea fiind prevăzută distinct la art. 16, fiind,
deci, eventual, un caz de nulitate virtuală a procesului-verbal. Şi, în
plus, în ceea ce ne priveşte, vom mai adăuga că o descriere succintă a
faptei este suficientă, cu condiţia să o poată identifica suficient de pre
cis. în consecinţă, este corectă, în opinia noastră, soluţia pronunţată în
practica judiciară în sensul că, dacă organul constatator a arătat amă
nunţit în ce constă fapta sancţionată (depăşirea pragului permis de lege
pentru zgomotele produse de agregatele frigorifice), este nerelevant
faptul că în procesul-verbal atacat nu au fost indicate şi descrise apara
tele generatoare de zgomot, destinaţia acestora, poziţionarea lor etc.(1)
Credem că această formalitate este necesară (prin prisma respectării
dreptului la apărare al contravenientului) din două considerente:
- numai astfel instanţa va putea verifica încadrarea corectă a faptei
în textul normei care reglementează şi sancţionează contravenţia (pu
tând astfel să verifice dacă sancţiunea a fost dozată în mod cores
punzător®);
- numai aşa va putea contravenientul mai întâi să verifice realitatea
menţiunilor consemnate de agent în procesul-verbal, putând face,
indicarea altor detalii pentru individualizarea contravenţiei (Trib. Bucureşti,

s. a Vlll-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 261/R/2006,
în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 152-154). Soluţia este cel
puţin discutabilă, raportat la faptul că vânzarea en gros a unor bunuri de o
valoare considerabilă se poate face şi la bucată, prin urmare, în anumite
cazuri, cele două tipuri de vânzare (cu ridicata şi cu amănuntul) s-ar putea
identifica. Probabil că nu a fost cazul în speţă, dar, pentru a înlătura orice fel
de discuţie, în procesul-verbal ar fi trebuit indicate, cel puţin exemplificativ,
bunurile vândute cu ridicata, respectiv cu amănuntul.
(,) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun., dec. civ. nr. 1579/2004, în C. Dumi-
trescu, L. Uţă, op. cit., p. 132-135. De menţionat că Judecătoria sectorului 2
Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2909/2004, modificată în totalitate prin
decizia arătată mai sus, a decis contrariul.
l2) Ai. Ţiclea, I.D. Tărăcilă, I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 125.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/QyaXHZr 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/WsH 16f4y
dacă este cazul, obiecţiuni la acesta, iar, mai apoi, în faţa instanţei, să
poată face proba contrară*1
Sistematizând jurisprudenţa formată pe acest text legal, putem
desprinde următoarele idei:
a)’ Procesul-verbal nu trebuie să conţinăf o formulă sacramentală
de genul „contravenientul a săvârşit următoarea faptă: fiind
suficient ca elementele esenţiale ale acesteia să se poată desprinde din
întreg conţinutul procesului-verbal. Astfel, într-o speţă, Judecătoria
sectorului 1 Bucureşti (sentinţa civilă nr. 11268/1998) a anulat
procesul-verbal nr. 123/1997 pe motiv că acesta nu descrie fapta pro-
priu-zisă, ca realitate faptică, chiar dacă din conţinutul acestuia rezultă
faptul că, la data de 29 iunie 1997, efectuându-se un supracontrol la
avionul care efectua cursa OE 803, după încheierea formalităţilor de
îmbarcare şi a celor vamale, a fost descoperit cetăţeanul străin G.S.
care avea ascunşi în pantofi, sub căptuşeala de pe talpă, suma de
20.000 mărci germane. Considerăm corectă soluţia instanţei de recurs în
sensul valabilităţii procesului-verbal, descrierea faptei fiind suficientă(2).
b) De asemenea, suntem de acord cu jurisprudenţa potrivit căreia
nu este suficientă desemnarea faptei prin termeni generici, abstracţi,
cum ar fi „ com portam ent jig n ito r faţă de organul de p o liţie", întrucât
împiedică instanţa a verifica în ce măsură comportamentul a fost sau
nu jignitor(3), întrucât nu se specifică în ce au constat faptele, situaţie
ce duce la anularea actului ca nelegal(4). Sau „m arcajele găsite pe sti
cle le de băuturi alco o lice m enţionate în procesul-verbal sunt necores-
punzătoare"(5) orî „n u s-au respectat dispoziţiile legale p rivin d obliga-
(,)în acelaşi sens, şi Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2263
din 22 iunie 2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 87-89.
p . 176-177. '
(3) lată, aşadar, vătămarea pe care o suferă contravenientul: o atingere adusă
dreptului său la apărare.
(5) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 616/R/2009, în N. Cristuş,
bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 03:15^
http://bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/WsH 16f4y 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3q 5xbGi 6
ţiile medicilor veterinari de liberă practică sau ale medicilor veterinari

independenţi în aplicarea măsurilor de control al pestei porcine"(V. La
fel, este corectă anularea procesului-verbal de sancţionare a contrave
nientei pe motiv că aceasta „nu a prezentat documentele şi actele
solicitate la Intrarea Ciutului", fiind necesară precizarea faptei în con
cret, prin indicarea efectivă a actelor solicitate de organul de control(2),
respectiv că a săvârşit „abateri din punct de vedere al avizelor şi auto
rizaţiilor", fără indicarea avizului şi autorizaţiei care lipseau(3). în caz
contrar, petentului i se încalcă dreptul la apărare, căci, orice acte ar
susţine că ar fi fost dispus să le prezinte organului constatator la
momentul săvârşirii pretinsei contravenţii, autoritatea intimată ar putea
susţine că, în realitate, era vorba despre alte acte (de vreme ce acestea
nu au fost arătate concret în procesul-verbal). Aceeaşi este şi situaţia în
cazul menţiunii „autoturismul emitea noxe peste limita legală admi
săM4). La fel, este viciat şi un proces-verbal care cuprinde următoarea
menţiune: „desfăşura activitate comercială şi de alimentaţie publică
fără îndeplinirea condiţiilor legale - nu a dat curs invitaţiei nr. 10 din
data de 12 iunie 1997 de prezentare a actelor//(5]. în acelaşi sens, „nu
este valabil procesul-verbal de contravenţie la dispoziţiile H.C.M.
nr. 2490/1969, care constată executarea unor lucrări de construcţie la
un imobil, încălcând prevederile autorizaţiei, fără să se arate în ce
constau aceste încălcăriM6). Dimpotrivă, este discutabilă soluţia potrivit
ll) Trib. Olt, s. corn., dec. nr. 49 din 31 ianuarie 2008, în N. Cristuş, Răspunderea
contravenţională..., p. 149-151.
p. 189-190. '
l3) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 282 din 3 februarie 2005, în
(4) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1606 din 14 mai 2009,
(5) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr, 1807/1998, în C.P.J. 1992-1998,
p. 253-254. ,
(6) Jud. Craiova, sent. civ. nr. 9626/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit.,
p. 72.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3q 5xbGi6 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Y8k2Ua7i
căreia nu este descrisă fapta contravenţională prin menţiunea „ au

demolat fără autorizaţie corp clădire parter în strada Străbuna'*".
Tendinţa de a descrie fapta cu cuvintele legiuitorului este mai mare
la contravenţiile omisive: astfel, într-o speţă, petentul a fost sancţionat
pentru că „nu a asigurat şi controlat măsurile tehnico-organizatorice de
protecţie a muncii pentru limitarea riscului producerii unui accident de
muncă//i2). Pe bună dreptate acest proces-verbal a fost anulat pentru
nedescrierea faptei contravenţionale, insuficienţa spaţiului din formu
larul tipizat neputând justifica această omisiune.
c) Dacă faptele nu au fost reţinute corect prin procesul-verbal (lu
cru care poate fi dovedit cu martori), acesta trebuie anulat(3). Cu atât
mai mult, nu este valabil procesul-verbal de constatare a contravenţiei
în care se consemnează fapte care nu au fost săvârşite de contrave
ni ent(4).
d) în practica judiciară nu există un punct unitar de vedere cu
privire la situaţia, frecvent întâlnită, în care în actul de constatare a
contravenţiei este descrisă corect fapta care constituie contravenţie,
însă, din eroare, s-a indicat un alt text de lege. într-o primă optică,
acest lucru nu duce la anularea procesului-verbal, fiind vorba despre o
eroare materială(5). Cu atât mai mult, s-a stabilit că ar fi un formalism
excesiv ca inadvertenţa privind litera din articolul care reglementează
n>Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 223/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 188.
D. Severin, op. cit., p. 102-105. în acelaşi sens, şi Trib. Bucureşti, s. a VII l-a,
dec. civ. nr. 2406 din 13 octombrie 2005, în D. Severin, op. cit., p. 105-107,
în speţă contravenientul fiind sancţionat pentru că „nu a îndeplinit unele
măsuri impuse de o autoritate publică". La fel şi Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a,
dec. civ. nr. 2460 din 20 octombrie 2005, în D. Severin, op. cit., p. 107-109,
contravenientul fiind sancţionat pentru „nerespectarea reglementărilor cu
privire la efectuarea inventarierii".
(3) Jud. sect. 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 7646/1994, în Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă,
I. Niţă Stan, C. Rujoiu, /VI. Corbu, op. cit., p. 64.
(4) Jud. Tulcea, sent. civ. nr. 1214/1970 şi sent. civ. nr. 1730/1971; Jud. Arad,
sent. civ. nr. 839/1971, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 72.
p. 181-182. '
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Y8k2Ua7i 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/IwkR F d5O
prioritatea de trecere să atragă anularea procesului-verbal, în condiţiile

în care instanţa constată că petentul a încălcat normele legale privind
prioritatea de trecere, iar sancţiunea este aceeaşi, indiferent dacă ne
raportăm la art. 167 lit. a) sau la art. 167 lit. b) din Regulamentul de
aplicare a O.U.G. nr. 195/2002(1). De asemenea, în condiţiile în care
în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a menţionat în mod greşit că
fapta constituie contravenţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. g) şi
sancţionată de art. 226 lit. e) din O.G. nr. 85/2003 în loc de H.G.
nr. 85/2003, este evident că ne aflăm în prezenţa unei simple erori
materiale (asupra tipului de act normativ), care, în lipsa unei vătămări
create contravenientului (aplicarea unei sancţiuni mai grave, imposi
bilitatea stabilirii contravenţiei săvârsite si a încadrării acesteia etc.) nu
f f r '
poate conduce la anularea procesului-verbal contestat121. Altfel spus, în

unele situaţii, încadrarea juridică greşită nu atrage nulitatea procesului-
verbal0’. Alte instanţe au arătat că, în măsura în care, temeiul legal
fiind eronat, o încadrare juridică corectă atrage o altă sancţiune,
anularea parţială a procesului-verbal (sau, mai exact, am spune noi,
reformarea acestuia sub aspectul sancţiunii) se impune(4). în alte cazuri,
a fost aplicată chiar sancţiunea cea maî drastică, nulitatea (totală), pe
considerentul că, indicând un temei de drept greşit atunci când a pre
cizat textul de lege care prevede drept contravenţie fapta săvârşită de
petentă, agentul constatator a încălcat principiul legalităţii [art. 1
raportat la art. 16 alin. (1) din ordonanţă] care trebuie să guverneze
(,) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 1893 din 18 august 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 117-119.
(2) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 96 din 13 ianuarie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 119-122.
(4)Jud. Ploieşti, sent. civ. nr. 1311/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 27-28. în speţă,
întrucât contravenţia săvârşită se încadra în dispoziţiile art. I pct. B lit. b) din
O.G. nr. 22/1996, şi nu în art. I pct. B lit. e) din aceeaşi ordonanţă, instanţa în
mod corect a redus sancţiunea de la 2.000.000 lei la 500.000 lei, având în
vedere limitele legale ale contravenţiei efectiv săvârşite.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/IwkR Fd5O 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/h3WIZsPB
încheierea oricărui act de autoritate(1); aceeaşi sancţiune a fost aplicată

şi într-o altă situaţie când fapta descrisă nu putea fi încadrată în
dispoziţiile legale indicate în cuprinsul procesului-verbal, ci într-un alt
act normativ(2). în ceea ce ne priveşte, cu această din urmă soluţie am
fi de acord doar la nivel de principiu, atunci când între cele două acte
normative nu există nicio legătură; în schimb, în ipoteza în care, din
eroare, agentul constatator, indicând corect textele aplicabile, menţio
nează în procesul-verbal în loc de legea aplicabilă (O.U.G.
nr. 195/2002) normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 85/2003),
soluţia corectă ar trebui să fie aceea a menţinerii procesului-verbal ca
valabil, în speţă fiind vorba despre o simplă eroare materială care nu îl
lezează, ea însăşi, pe contravenient.
Desigur, dată fiind varietatea de soluţii, s-ar impune să stabilim un
criteriu după care, în ipoteza în care, în cadrul procesului-verbal,
temeiul legal al contravenţiei este greşit, vom stabili că suntem în
prezenţa unei simple erori materiale cu consecinţa menţinerii actului
de sancţionare ca valabil, respectiv că se impune anularea lui. Pentru a
determina acest criteriu, trebuie să pornim de la câteva premise:
(i) că între menţiunile obligatorii „descrierea faptei contraven
ţionale" şi „ indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se
sancţionează contravenţia" există o strânsă legătură, ele configurând
controlul jurisdicţional ulterior;
(ii) că numai vicierea primului element este sancţionată în mod
expres cu nulitatea (în situaţia extremă a lipsei sale totale), în cazul
celui de-al doilea aceasta fiind virtuală; în consecinţă, contravenientul,
pentru a putea obţine declararea nulităţii, ar trebui să justifice o vătăma
re care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal;
(iii) că, cel puţin deocamdată, instanţa care judecă plângerea nu
are „deplină jurisdicţie" decât cu privire la sancţiune, nu şi la fapta
săvârşită, respectiv la încadrarea legală a acesteia. Cu alte cuvinte, de
(2) Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ.
nr. 1254 din 12 mai 2005, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 95-96.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/h3WiZsPB 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/CF3kEg c9

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
lege lata, judecând plângerea, instanţa nu are posibilitatea să schimbe

încadrarea juridică a faptei şi să îi aplice contravenientului o sancţiune
potrivit textului legal pe care ea (şi nu agentul constatator) l-a reţinut,
ci numai să verifice dacă încadrarea juridică reţinută de acesta din
urmă este corectă sau nu şi să acţioneze în consecinţă.
în plus, va trebui să constatăm că, ori de câte ori temeiul legal este
indicat greşit, vom fi în prezenţa unei erori săvârşite de agentul
constatator, căci nu este de conceput ca acesta să vicieze cu intenţie
forma procesului-verbal, însă se pune problema în ce măsură această
eroare trebuie să producă efecte juridice distructive cu privire la actul
de sancţionare. Criteriul ar trebui să fie, în mod evident, posibilitatea
producerii unei vătămări contravenientului. Tocmai de aceea, în
situaţia în care agentul constatator a indicat „H.G." în loc de „O.G.",
iar o asemenea hotărâre fie nu există, fîe reglementează cu totul alte
raporturi juridice, în vreme ce trimiterea la ordonanţă ar fi exactă,
temeiul legal potrivind-se perfect faptei descrise corespunzător în
procesul-verbal, eroarea nu ar trebui să producă efecte juridice, căci
nu se poate imagina nicio atingere adusă dreptului la apărare al
contravenientului. In schimb, în alte ipoteze, dacă temeiul legal este
greşit, dar cele două texte sancţionează contravenţii, care, posibil, au o
oarecare asemănare între ele, iar fapta nu este descrisă suficient de
exact (chiar dacă acesta nu ar constitui un viciu în sine al procesului-
verbal), astfel încât încadrarea juridică este îndoielnică (viciul de for
mă afectează astfel fondul problemei), atunci este posibilă o atingere
adusă dreptului la apărare al contravenientului, astfel încât sancţiunea
nulităţii poate fi aplicată. Rămâne oricum la latitudinea instanţei să
aprecieze, de la caz la caz, această vătămare (posibilă) şi să acţioneze
în consecinţă.
e) în fine, în strânsă legătură cu ipotezele de mai sus, ar mai fi de
arătat că, dacă descrierea faptei contravenţionale arătate prin pro
cesul-verbal nu se încadrează în textul indicat în actul de sancţionare r
(iar aplicabilitatea unui alt text de lege nici măcar nu este adusă în
discuţie), procesul-verbal este nul pentru încălcarea principiului
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/C F3kEg c9 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Gc1 OWXM v
legalităţii01. Astfel, în speţă, o persoană a fost sancţionată pentru fapta

de a întocmi acte auto pe domeniul public în alte locuri decât cele
autorizate, în vreme ce textul de lege special indicat în procesul-verbal
stabilea ca fiind contravenţie
/
anumite activităti comerciale de vânzare r
a unor mărfuri pe domeniul public.
4. Data comiterii faptei. Menţiunea datei săvârşirii contravenţiei

este importantă din mai multe puncte de vedere. în primul rând, data
este necesară pentru calcularea termenului de prescripţie® şi a terme
nului de depunere a plângerii, în cazul în care cel sancţionat recurge
la această cale de atac(3); în plus însă, în ipoteza în care contravenien
tul contestă săvârşirea vreunei fapte care ar putea constitui contra
venţie, data este importantă şi pentru respectarea dreptului la apărare
al acestuia, întrucât numai raportat la data înscrisă în procesul-verbal
contravenientul ar putea face o dovadă contrară (negativă): că nu s-a
aflat în locul indicat în procesul-verbal la data pretinsei contravenţii.
Tocmai de aceea, într-o asemenea ipoteză, lipsa datei (ori data greşită),
vătămându-l iremediabil (căci nimeni nu poate face dovada că nu s-a
aflat niciodată într-un anumit Ioc), trebuie să conducă la anularea
procesului-verbal. în fine, raportat la data înscrisă în procesul-verbal,
se verifică şi legislaţia aplicabilă contravenţiei imputate petentului.
în practica judiciară au fost întâlnite două situaţii distincte în care
se pune în discuţie acest element de formă a procesului-verbal: pe de
o parte, lipsa acesteia (a), iar, pe de alta, existenţa unei date eronate
sau incomplete (b).
a) în primul rând, este evident că lipsa datei va atrage sancţiunea
nulităţii procesului-verbal, întrucât nu se poate determina momentul
săvârşirii contravenţiei, iar contravenientul este pus în situaţia de a nu
(2) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 2332/1998, dec. nr. 739/1998 şi dec.
nr. 678/1997, citate supra.
(3) Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă, I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 125.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Gc1 OWXM v 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/lYh8ubi P

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
se putea apăra în mod efectiv(1). însă, pe de o parte, trebuie arătat că

data trebuie să conţină ziua, luna şi eventual anul săvârşirii contra
venţiei, nu şi ora, lipsa ultimului element de identificare temporală
putând constitui, eventual, un caz de nulitate virtuală a procesului-
verbal, în situaţia în care contravenientul probează o vătămare (de
pildă, 23 de ore din 24 ale zilei în care s-a comis contravenţia acesta a
fost în străinătate, deci există un dubiu serios în sensul comiterii de
către acesta a contravenţiei respective). O bogată doctrină şi jurispru-
denţă s-au format pe lipsa menţiunii privind data săvârşirii contra
venţiei şi sancţiunea aplicabilă acestui viciu: nulitatea „absolută" a
procesului-verbal(2). Sintetizând această practică, putem desprinde
următoarele concluzii:
(i) Cum data săvârşirii contravenţiei nu este întotdeauna aceeaşi cu
cea a constatării ei, există obligativitatea menţionării separate a celor
două date(3). Prin urmare, data încheierii procesului-verbal nu poate fi
asimilată cu data săvârşirii faptei, astfel încât, dacă cea de-a doua
lipseşte, iar procesul-verbal a fost încheiat la o altă dată decât aceea a
constatării faptei, sancţiunea aplicabilă va fi nulitatea actului de sanc-
ţionare(4). Totuşi, dacă data săvârşirii contravenţiei este identică cu data
constatării ei, atunci menţionarea unei singure date în procesul-verbal
este suficientă151. De acord cu această jurisprudenţă, cu o importantă
menţiune însă: să se poată deduce (fără echivoc) din cuprinsul
procesului-verbal că fapta a fost săvârşită la data constatării ei. Pe
(,) Astfel, când ar trebui el să probeze că s-a aflat într-un alt loc decât cel al
săvârşirii contravenţiei?
(2) A se vedea Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 2332/1998, dec.
nr. 1995/1998, dec. nr. 2688/1998, dec. nr. 824/1998, dec. nr. 2243/1998,
dec. nr. 739/1998, dec. nr. 651/1998, dec. nr. 678/1997, dec. nr. 1849/1998,
dec. nr. 191 8/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 190-1 98 şi 250-252.
B) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 739/1998 şi dec. nr. 1918/1998, citate
supra.
(4) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2560 din 29 iulie
(5) Trib. Bucureşti, s. a V-a civ. şi cont. adm., dec. nr. 1726/1998, în Al. Ţiclea,
op. cit., p. 32.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/lYh8ubi P 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/lg GXjyVe
aceeaşi linie de gândire, dacă faptele descrise au caracter continuu,

menţionarea ca dată a comiterii lor a datei controlului efectuat nu con
travine prevederilor legale, dat fiind şi specificul faptelor sancţionate(1).
(ii) Necesitatea menţionării datei săvârşirii contravenţiei se impune şi
în cazul contravenţiilor la regimul construcţiilor (Legea nr. 50/1991),
nefiind relevante susţinerile în sensul că nu se poate determina cu
exactitate acest moment, construcţiile fiind edificate cu câţiva ani în
urmă. în consens cu această susţinere, nu prezintă relevanţă în speţă
nici inserarea, în procesul-verbal, a datelor controalelor efectuate®.
c,) Trib. Prahova, s. civ., dec. nr. 1021/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 29-30.
(2) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 824/1998, citată supra. Raportat la această
jurisprudenţă, ni se pare cel puţin bizară o soluţie din practica judiciară potrivit
căreia este valabil din punctul de vedere al datei săvârşirii contravenţiei un
proces-verbal prin care s-au constatat mai multe contravenţii „ începând cu data
de 24 ianuarie 1996" (Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. civ. nr. 1256/1997, în
Al. Ţiclea, op. cit., p. 823-825). Şi asta, întrucât, fiind vorba despre mai multe
contravenţii distincte, chiar dacă ele se constată prin aceiaşi proces-verbal,
prescripţia aplicării sancţiunii curge, pentru fiecare dintre ele, de la o dată dis
tinctă, aceea a săvârşirii lor. Soluţia ar fi putut fi reţinută doar în cazul contra
venţiilor unice, continue. De asemenea, ni se pare cel puţin discutabilă soluţia
contrară, în sensul că data şi locul săvârşirii contravenţiilor continue, cum ar fi
cele prevăzute de Legea nr. 50/1991, ar fi lipsite de relevanţă, chiar presupu
nând că aceste contravenţii ar fi continue (E. Popa, Lipsa de relevanţă a absenţei
menţiunilor referitoare la data şi ora săvârşirii contravenţiilor reglementate de
Legea nr. 50/1991, în Dreptul nr. 2/1994, p. 79-80; Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă,
I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M Corbu, op. cit., p. 53). Astfel, pe linia instituită de
decizia în recurs în interesul legii pronunţată de I.C.C.J., dacă respectiva contra
venţie nu s-a epuizat (construcţia este în curs de edificare), data controlului este
şi data săvârşirii contravenţiei, dar trebuie precizată expres (deci nu este lipsită
de relevanţă). Dacă însă construcţia este terminată, determinarea datei săvârşirii
contravenţiei nu are cum să fie irelevantă, căci astfel contravenientul nu ar putea
beneficia niciodată de prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale, chiar
dacă comportamentul său ilicit a încetat. Pentru o soluţie jurisprudenţială în
sensul că data constatării faptei nu se confundă cu data săvârşirii contravenţiei
decât atunci când executarea lucrării neautorizate ar fi în curs de desfăşurare,
însă întrucât în cauză lucrările fuseseră deja finalizate la data întocmirii
procesului-verbal, acesta este lovit de nulitate (neprecizând o dată expresă a
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/lg GXjyVe 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/iYpFWLTb

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
Mai exact, aşa cum am arătat mai sus, faptele contravenţionale în

materia construcţiilor sunt, în opinia noastră, fapte instantanee, astfel
încât precizarea datei începerii construcţiei, ca dată a comiterii
contravenţiei, este obligatorie în condiţiile art. 17 din ordonanţă.
De aceea, este evident că în cazul construcţiilor în curs de exe
cutare nu poate fi considerată ca dată a săvârşirii faptei decât data
constatării contravenţiei (urmând însă ca procesul-verbal să men
ţioneze expres acest aspect), iar în cazul construcţiilor finalizate, data
săvârşirii faptei este cea a terminării construcţiei (aceasta trebuind, de
asemenea, menţionată expres în procesul-verbal, potrivit art. 16 din
O.G. nr. 2/2001, care este operant în această ipoteză), acesta fiind
momentul din care trebuie calculată şi curgerea termenului de
prescripţie prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991.
(iii) De asemenea, în ipoteza contravenţiilor continue săvârşite prin
omisiune (de exemplu, cea constând în necomunicarea, de către pro
prietarul unui autovehicul, a datelor de identificare a persoanei căreia îi
fusese încredinţat acesta (şi care, deci, la un anume moment, a săvârşit
o contravenţie rutieră), este obligatorie inserarea datei la care a fost
săvârşită contravenţia, în caz contrar procesul-verbal fiind lovit de
nulitate111. Suntem de acord cu această soluţie, întrucât, pe de o parte,
suntem în prezenţa sancţiunii nulităţii exprese, iar, pe de alta, în lipsa
menţiunii privind data săvârşirii, contravenientul oricum este lezat în
dreptul său la apărare, întrucât nu poate face dovada îndeplinirii, până
la momentul pretinsei săvârşiri a contravenţiei, a obligaţiilor legale
care îi incumbau. Semnalăm totuşi şi existenţa unei jurisprudenţe în
sens contrar: în cazul contravenţiilor continue (în speţă, neaducerea
trotuarului la starea iniţială după executarea unor lucrări la reţeaua de
gaze), data săvârşirii faptei coincide cu data constatării; în consecinţă,
într-o asemenea situaţie, lipsa din cuprinsul procesului-verbal a datei
săvârşirii faptei), a se vedea Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ.
nr. 2302/R/2009, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 11 8-1 20).
(1) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2560 din 29 iulie
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/iYpFWLTb 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/KaBcbfq 9
săvârşirii nu constituie cauză de nulitate(1). Soluţia este greşită: chiar

dacă cele două date se identifică, acest lucru trebuie specificat în mod
expres; numai dacă din cuprinsul procesului-verbal ar fi rezultat acest
lucru în mod neechivoc [de exemplu: actul cuprinde menţiunea „ la
data controlului contravenientul se face vinovat de De ase
menea, în opinia noastră, ar fi binevenită în atare speţe şi menţiunea în
sensul că suntem în prezenţa unei contravenţii continue, ca modalitate
de descriere a faptei săvârşite.
(iv) Nu este absolut necesar ca această dată să fie trecută la ru
brica special destinată ei, procesul-verbal fiind corect redactat şi dacă
data de 5 ianuarie 1998 este trecută la rubrica „a săvârşit urmă
toarele^.
(v) In cazul în care la rubrica „data contravenţiei" sunt menţionate
două zile diferite, procesul-verbal este lovit de nulitate, întrucât instan
ţa nu poate verifica în care anume zi s-a comis fapta(3).
(vi) Procesul-verbal este nelegal încheiat dacă din conţinutul său
rezultă că în sarcina persoanei sancţionate au fost reţinute cel puţin
trei fapte contravenţionale distincte şi nu s-a aplicat decât o singură
amendă, iar, pe de altă parte, nu reiese care este data săvârşirii aces
tora, întrucât nu poate fi reţinută data încheierii procesului-verbal, date
fiind conţinutul diferit al faptelor contravenţionale constatate şi moda
litatea distinctă în care acestea puteau fi săvârşite(4). Aşadar, în ipoteza
sancţionării, prin acelaşi proces-verbal, a mai multor contravenţii,
este necesară precizarea expresă a datei săvârşirii fiecăreia dintre ele.
b) Pe de altă parte, echivalează cu lipsa datei (sub aspectul sancţiu
nii aplicabile) şi situaţia datei inexacte (eronate), deci situaţia în care
l3) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 1807/1998, în C.P.J. 1992-1998,
p. 253-254. în speţă, procesul-verbal atacat menţiona că „în ziua de 17, 12
iunie 1997...".
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/KaBcbfq 9 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/g Zw1 AGGZ

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
agentul constatator trece în procesul-verbal - intenţionat sau din eroa

r e - o altă dată decât cea reală, iar contravenientul poate dovedi
inexactitatea datei (de pildă, la data trecută în procesul-verbal se afla
în altă localitate). în fine, aceeaşi ar trebui să fie şi situaţia datei in
complete, în măsura în care ea nu se poate determina în mod neechi
voc prin completarea cu alte elemente intrinseci procesului-verbal.
Bunăoară, dacă data săvârşirii faptei cuprinde doar ziua şi luna (lipsind
anul), acest din urmă element ar putea fi dedus cu uşurinţă, anul în
curs fiind prezumat; în schimb, dacă lipseşte ziua săvârşirii faptei,
sancţiunea nulităţii este mult mai probabilă. Desigur, aceste aspecte
vor fi apreciate în mod suveran de către instanţa de judecată.
Cea mai importantă problemă legată de data eronată este de a şti
când va atrage nulitatea procesului-verbal şi când acest viciu va fi
apreciat ca o simplă eroare materială fără consecinţe juridice. Astfel, în
practica noastră judiciară s-a stabilit că este nelegal procesul-verbal
încheiat pentru o pretinsă contravenţie constatată ulterior, rezultând
astfel că agentul constatator a încheiat procesul-verbal înainte de
efectuarea controlului, ceea ce atrage nulitatea acestuia01. Un aspect
care nu ar trebui trecut cu vederea (şi care ar fi putut conduce la
soluţia contrară) este acela că, în speţă, procesul-verbal a fost încheiat
la 13 iunie 2008 pentru o pretinsă contravenţie constatată la 5 iulie
2008. Aşadar, fiind eronată o singură literă a lunii datei săvârşirii
contravenţiei, oare soluţia menţinerii procesului-verbal nu ar fi fost mai
rezonabilă(2)? într-o altă speţă s-a reţinut că, având în vedere că data
încheierii actului sancţîonator consemnată în procesul-verbal este
anterioară celei în care s-a reţinut săvârşirea contravenţiilor, respectiv
la o diferenţă de şase zile, nu se poate reţine eroarea materială invo
cată de agentul constatator01. Dimpotrivă, o altă instanţă s-a oprit la
(2) Desigur că niciodată soluţia corectă nu poate fi apreciată decât ţinând cont de
întregul dosar al cauzei, cu întregul material probator.
(3) Trib. Maramureş, s. com. şi cont. adm., dec. nr. 1362/R din 6 noiembrie 2009,
în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 127-129.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/gZw1 AGGZ 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/VdyWP4PG
soluţia contrară, întrucât legea sancţionează cu nulitatea absolută

numai lipsa datei la care a fost întocmit procesul-verbal, şi nu alte erori
materiale privind această menţiune din cuprinsul procesului-verbal
contestat. în consecinţă, cum actul de sancţionare cuprindea data la
care a fost întocmit (3 aprilie 2009), dată în afara oricărui dubiu, pre
cizarea şi a unei alte date în cuprinsul procesului-verbal, cauzată de o
eroare de dactilografiere, nu poate conduce la anularea actului(1).
în ceea ce ne priveşte, credem că dilema trebuie abordată (şi
rezolvată) pornind de la o dublă distincţie:
(i) în primul rând, trebuie să deosebim situaţia erorii de aceea a
fraudei; altfel spus, trebuie să stabilim dacă inserarea unei date greşite este
rezultatul culpei agentului constatator sau al intenţiei acestuia. In cel de-al
doilea caz, întotdeauna sancţiunea va fi nulitatea procesului-verbal, căci
nu este de conceput ca rezultatul unei fraude (un proces-verbal făcut
cu intenţia de a vătăma) să fie menţinut. Desigur că proba manope
relor dolosive, care îi incumbă petentului, este extrem de greu, dacă
nu imposibil de făcut, motiv pentru care această ipoteză prezintă mai
puţină însemnătate practică;
(ii) în al doilea rând, presupunând că ne aflăm într-un caz al
înscrierii din culpă a unei date eronate, trebuie să pornim de la o pre
misă unică: aceea că data eronată este rezultatul unei erori materiale.
Prin urmare, problema nu este aceea de a şti când suntem în prezenţa
nulităţii şi când în aceea a erorii materiale, ci aceea de a stabili când
această eroare materială are caracter esenţial (şi, în consecinţă, ar
atrage sancţiunea nulităţii) şi când ea este neesenţială, putând fi reme
diată (cu consecinţa menţinerii procesului-verbal). Iar un răspuns
corect nu poate fi dat decât pornind de la teoria nulităţilor pe care am
exprimat-o de atâtea ori până în acest loc: va fi incidenţă sancţiunea
nulităţii ori de câte ori vătămarea petentului nu poate fi înlăturată altfel
(adică salvând actul). în plus, să nu uităm că, dacă petentul face proba
că data înscrisă în procesul-verbal este greşită, data reală lipseşte, deci
(1) Jud. Giurgiu, sent. civ. nr. 1164/2009, în N. Cristuş, Răspunderea contraven
ţională..., p. 129-1 30.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/VdyWP4PG 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/7Lfwg 6OQ
s-ar putea susţine chiar că suntem în prezenţa nulităţii exprese, care

face ca vătămarea contravenientului să se prezume. în consecinţă,
anularea procesului-verbal ar trebui să fie, în această ipoteză, regula.
în consecinţă, numai atunci când agentul constatator ar putea face
proba caracterului neesenţial al erorii, procesul-verbal ar putea fi men
ţinut. Or, această probă nu poate fi făcută decât cu elemente intrinseci
procesului-verbal care, eventual, să fie coroborate cu elemente extrin
seci acestuia (poziţia contravenientului, declaraţii de martori etc.).
Dar ce înseamnă că o anumită eroare materială cu privire la dată
are caracter neesenţial? în opinia noastră, vom fi în această situaţie în
ipoteza în care, în baza probelor de la dosar, instanţa poate stabili, în
afara oricărui dubiu rezonabil, care este data reală a săvârşirii faptei
sancţionate0’. în acest sens, importantă este şi conduita petentului.
Astfel, dacă acesta contestă exclusiv data săvârşirii contravenţiei (dar
recunoaşte, cel puţin implicit, fapta şi vinovăţia sa), instanţa ar putea
ajunge mai uşor la soluţia menţinerii procesului-verbal, apreciind că
eroarea este una neesenţială, decât în ipoteza în care contravenientul
contestă însăşi săvârşirea faptei, dar din cauza erorii care afectează
data acesteia nu se poate apăra în mod corespunzător.
5. Semnătura agentului constatator. Ultimul element esenţial al

procesului-verbal, a cărui lipsă va atrage anularea procesului-verbal,
aşa cum s-a decis într-o speţă(2), este semnarea acestuia de către agen
tul constatator. în ceea ce ne priveşte, credem că:
(,) în teorie ar mai putea exista o situaţie când eroarea asupra datei ar avea un
caracter neesenţial: aceea când greşeala agentului constatator nu îi afectează
pe contravenient în niciun fel. Mai exact, oricare dată am lua-o în considerare
(cea inserată în procesul-verbal ori cea reală), prescripţia nu s-a împlinit,
plângerea a fost depusă în termen, legislaţia în materie nu s-a modificat, iar
contravenientul nu este lezat în dreptul său la apărare.
I. Niţă Stan, C. Rujoiu, /VI. Corbu, op. cit., p. 65.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/7Lfwg6OQ 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/45mKP6m6
a) lipsa semnăturii nu poate fi acoperită prin confirmarea0* ulte

rioară comunicării acestuia. Astfel, contrar literei art. 17, apreciem că
un proces-verbal nesemnat de către un agent constatator este inexis
tent din punct de vedere juridic (având doar natura juridică a unui
proiect de proces-verbal), întrucât nicîun agent administrativ nu şi-a
asumat conţinutul actului şi răspunderea pentru acesta, conferindu-i
forţă juridică. Tocmai de aceea credem că, în speţă, ar trebui să se
aplice regimul juridic al inexistenţei actelor juridice: ea poate fi invo
cată oricând, fără limită de termen; actul nu se bucură de prezumţia de
legalitate; semnarea ulterioară a procesului-verbal valorează refacerea
acestuia(2), operaţiunea producându-şi efectele juridice doar pentru
viitor;
b) semnarea procesului-verbal de către un alt agent constatator
decât cel al cărui nume apare în procesul-verbal echivalează cu lipsa
semnăturii, cu precizarea că, în această ipoteză, sancţiunea este nuli
tatea actului de sancţionare (iar nu inexistenţa sa), întrucât, existând o
semnătură pe procesul-verbal, sunt întrunite condiţiile de existenţă, ca
act juridic, a acestuia, actul fiind însă afectat de un viciu de nelegali-
tate esenţial, care atrage sancţiunea nulităţii;
c) semnătura trebuie aplicată pe ambele exemplare ale procesului-
verbal. în mod corect s-a arătat într-o speţă că ambele exemplare ale
procesului-verbal de constatare a contravenţiei au valoarea de origi
nale şi trebuie să conţină semnătura agentului constatator. Lipsa sem
năturii agentului constatator pe duplicatul înmânat petentului atrage
(,) Avem în vedere cel de-al doilea sens al confirmării actelor administrative, şi
anume acoperirea viciului de formă care afectează actul de către organul
emitent al acestuia, prin îndeplinirea ulterioară a formalităţii care lipseşte (pen
tru sensurile confirmării în dreptul administrativ, a se vedea T, Drăganu, op.
cit., p. 137-138; R.N. Petrescu, op. cit., p. 314; I. lovănaş, op. cit., p. 45-46;
Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 115).
l2) Pentru detalii a se vedea Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 278.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/45mKP6m6 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/o6q 92TU R
nulitatea procesului-verbal, chiar dacă exemplarul rămas în păstrare

intimatei poartă o astfel de semnătură*1
B. Menţiunile prevăzute la art. 16 ca obligatorii, dar care nu sunt

sancţionate de art. 17 cu nulitatea (expresă)
în cazul acestora, de regulă, sancţiunea ar trebui să fie o nulitate

virtuală, aplicabilă numai în situaţia în care contravenientul probează
că, prin viciile de formă respective, a suferit o vătămare. în continuare,
vom analiza cele mai importante asemenea menţiuni, pentru a verifica
în ce măsură lipsa lor ar putea atrage, în concret, nulitatea actului de
sancţionare.
6. Locul săvârşirii faptei. Din economia prevederilor art. 16 rezultă

faptul că locul săvârşirii faptei, alături de dată, oră, respectiv împreju
rările care pot conduce la stabilirea gravităţii faptei şi a evaluării pagu
belor pricinuite, nu este altceva decât un element al descrierii faptei
contravenţionale. Un element a cărui lipsă nu atrage însă, de plano,
sancţiunea nulităţii, ci numai dacă petentul probează că prin această
omisiune a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel. Bună
oară, într-o speţă(2), pe bună dreptate instanţa a anulat procesul-verbal
în condiţiile în care în acesta este inserată doar strada, fără a fi trecut
un număr de imobil; în această situaţie, nu pot fi verificate apărările
contravenientului cu privire la poziţionarea autovehiculului său,
conform marcajelor, în parcarea amenajată, situată pe aceeaşi stradă,
într-o alta, în procesul-verbal s-a reţinut că recurentul ar fi oprit auto
turismul „în zona de acţiune a indicatorului «oprirea interzisă»", fapta
fiind săvârşită pe str. Lascăr Catargiu. Pe bună dreptate s-a decis că o
astfel de modalitate de descriere a faptei şi de indicare a locului
săvârşirii ei nu respectă exigenţele art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001,
(2) Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ.
nr. 2253 din 29 septembrie 2005, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 98-99.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/o6q 92TU R 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/IFisMwCG
întrucât prin neindicarea adresei exacte la care ar fi fost oprit autoturis

mul instanţa de judecată este în imposibilitate să verifice dacă acel
punct se afla în zona de acţiune, precis delimitată, a indicatorului
rutier(1). încercând o generalizare, din această speţă, corectă în opinia
noastră, vom constata că vom fi în prezenţa sancţiunii nulităţii
procesului-verbal ori de câte ori menţiunile cu privire la locul săvârşirii
faptei sunt insuficiente pentru verificarea apărărilor formulate de către
petent. De pildă, în speţa de mai sus, ne-am putea imagina atât o ipo
teză în care nici inserarea unui număr administrativ de imobil să nu fie
suficientă pentru o descriere corespunzătoare a locului săvârşirii
faptei(2), cât şi una în care indicarea străzii să fie suficientă: dacă
procesul-verbal are ca anexă o fotografie ori o înregistrare video expli
cită, credem că o menţiune în sensul „pe str. X, conform foto (video)
anexă la prezentul proces-verbal" ar fi suficientă pentru a-i asigura
valabilitatea din acest punct de vedere.
7. împrejurările care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la

evaluarea eventualelor pagube pricinuite. în practica judiciară s-a
stabilit că una dintre aceste împrejurări, esenţiale pentru valabilitatea
unui proces-verbal, o constituie evidenţierea legăturii dintre persoana
despre care se pretinde că ar fi săvârşit o contravenţie şi fapta în-
săşi(3). Astfel, este vorba despre acele speţe care, de regulă, se potrivesc
pe următorul tipar:
(,) Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a, dec. civ. nr. 1650 din 30 iunie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 112-114.
(2) De pildă, dacă lungimea unui asemenea imobil ar fi semnificativă (30-40 m),
astfel încât susţinerile contravenientului tot nu pot fi verificate, agentul
constatator trebuie să recurgă la repere secundare: numărul administrativ al
imobilului de peste drum, diverse elemente arhitectonice ale imobilului în faţa
căruia s-a săvârşit fapta sancţionată, distanţa până la următorul imobil etc. In
caz contrar, instanţa care judecă plângerea este îndreptăţită să anuleze
procesul-verbal.
(3) A se vedea, de pildă, Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1357
din 30 aprilie 2009, dec. civ. nr. 1729 din 22 noiembrie 2007, dec. civ.
nr. 1957 din 6 decembrie 2007, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 100-104.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/IFisM wCG 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/AuU FytSZ
a) nu există identitate între proprietarul autoturismului implicat în

săvârşirea contravenţiei şi persoana sancţionată;
b) contravenţia este probată în afara oricărui dubiu (de regulă, cu
fotografie ori înregistrare video), însă nu şi identitatea contravenien
tului;
c) contravenientul neagă vehement săvârşirea contravenţiei; mai
mult, uneori el poate ridica suspiciuni serioase cu privire la calitatea sa
de autor al faptei contravenţionale, putând proba, de pildă, furtul acte
lor sale de identitate ori că, la data săvârşirii faptei care i se impută, se
afla într-un alt loc etc.;
d) în fine, de multe ori nu numai că un asemenea proces-verbal nu
este semnat de către contravenient, dar nu poartă nici semnătura unui
martor(1) şi, în cazuri extreme, nu sunt consemnate nici împrejurările
care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
în atare ipoteze, dreptul la apărare al contravenientului fiind
evident lezat, sancţiunea anulării procesului-verbal se impune.
8. Numele, prenumele şi domiciliul părinţilor ori ale altor repre

zentanţi legali, în cazul contravenienţilor minori. într-o speţă(2>,
instanţa a anulat un proces-verbal care nu cuprindea aceste menţiuni,
dar care, în plus, a fost întocmit cu încălcarea art. 10 din ordonanţă,
sancţiunile nefiind individualizate pentru fiecare faptă în parte,
respectiv art. 11 alin. (3), potrivit căruia, pentru faptele săvârşite de
minorii care au împlinit 14 ani, minimul şi maximul prevăzute de lege
se reduc la jumătate. în această ipoteză, cumulul viciilor de formă are
(1) în aceste cazuri, un martor care să ateste faptul că persoana căreia i se impută
săvârşirea contravenţiei refuză să semneze procesul-verbal este crucial. Astfel,
un asemenea martor ar putea confirma, el însuşi, legătura care există între
contravenţie şi autorul acesteia, astfel că procesul-verbal ar putea fi salvat de
la nulitate. In schimb, în ipoteza în care acest martor arată că procesul-verbal
a fost încheiat în lipsa contravenientului şi că el nu ar putea arăta cum a
stabilit agentul constatator care este autorul contravenţiei, sancţiunea nulităţii
ar trebui aplicată.
(2) Jud. Vălenii de Munte, sent. civ. nr. 2024 din 6 noiembrie 2008, în N. Cristuş,
Circulaţia rutieră..., p. 105-106.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/AuU FytSZ 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/AWW4Su9P
drept consecinţă firească anularea procesului-verbal. Ne întrebăm,

însă, în ce măsură primul viciu de nelegalitate, singur, ar putea con
duce la aplicarea aceleiaşi sancţiuni.
Pornind de la aceeaşi premisă, că suntem în situaţia unei nulităţi
virtuale, în practica judiciară s-a arătat că lipsa menţiunii privind
domiciliul părinţilor contravenientului minor sau indicarea unui prenu
me al tatălui care nu apare în actul de naştere al petentului nu consti
tuie cauze de nulitate absolută a procesului-verbal, putând atrage cel
mult nulitatea „relativă" a actului, condiţionată de probarea unei
vătămări(1); or, această vătămare, pentru a nu putea fî înlăturată decât
prin anularea procesului-verbal, trebuie să fie legată de identificarea
completă a contravenientului, lucru extrem de rar întâlnit în practică{2>.
9. Datele suplimentare de identificare ale persoanei fizice/juri

dice. a) Practica noastră judiciară s-a pronunţat, de pildă, în sensul că
lipsa menţiunilor privind ocupaţia şi locul de muncă ale contravenien
tului, precum şi datele de identificare ale proprietarului autoturismului
(altul decât contravenientul sancţionat pentru viteză excesivă) nu pot
atrage nulitatea procesului-verbal pe considerente de formă(3).
b) Potrivit unei soluţii pronunţate în practica judiciară, neindicarea
în procesul-verbal a datelor de identificare ale societăţii petente (cod
fiscal şi număr de înmatriculare în registrul comerţului) şi a datelor de
identificare ale persoanei ce o reprezintă nu prezintă relevanţă,
(,) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2366 din 13 octombrie 2005, în
(2) Astfel, contravenientul ar trebui să facă dovada că există două persoane cu
aceleaşi date de identificare, ele diferind doar prin numele părinţilor (ori
reprezentanţilor legali). Desigur că, în condiţiile existenţei codului numeric
personal (CNP), acest lucru este imposibil. Prin urmare, viciul de formă despre
care vorbim ar putea atrage nulitatea numai dacă este dublat de un altul, legat
de CNP (acesta lipseşte ori este greşit), ori este vorba despre persoane care nu
au acte de identitate, astfel încât arătarea numelor părinţilor ar deveni
esenţială.
(3) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. si fisc., dec. civ. nr. 192 din 19 ianuarie
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/AW^4Su9P 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/prgIDFDc

_________________________ Articolul 17
r___________________________________________________
întrucât, printr-o interpretare logică, dar şi sistematică a textului art. 16

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, se impune cu necesitate concluzia că o
atare obligaţie incumbă atunci când este posibil să fie cerute relaţii sub
acest aspect, ceea ce nu este cazul în speţă, unde săvârşirea contra
venţiei a fost constatată şi sancţionată în trafic, ca şi atunci când aceas
ta se realizează în prezenţa reprezentantului legal al contravenientului
(pentru că, neîndoielnic, sintagma „persoana care o reprezintă"
vizează numai reprezentantul legal), ceea ce iarăşi nu este cazul în
speţa de faţă, procesul-verbal fiind încheiat în lipsa acestuia01.
într-o altă speţă, de asemenea corectă, instanţa a stabilit că lipsa
menţiunilor privind numărul de înmatriculare şi codul fiscal pot atrage
nulitatea doar dacă se dovedeşte existenta unei vătămări care să nu r r
poată fî înlăturată decât prin anularea actului(2). Or, această vătămare

poate exista numai dacă, lipsind aceste date suplimentare de iden
tificare, există un dubiu cu privire la identitatea contravenientului (a),
iar acesta neagă faptul că ar fi săvârşit contravenţia (b). în caz contrar,
acesta nu poate invoca nicio vătămare produsă prin neregularităţile
(neesenţiale) de formă. Potrivit aceleiaşi orientări, lipsa menţiunilor
privind ocupaţia, locul de muncă şî actul de identitate al contrave
nientului nu atrage nulitatea procesului-verbal cât timp partea nu a
dovedit producerea unei vătămări ca efect al omisiunii, iar identifi
carea sa după nume, prenume, domiciliu şi CNP este certă(3).
10. Indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţio

nează contravenţia. Despre acest element de legalitate am vorbit pe
larg atunci când am analizat un altul, a cărui lipsă este sancţionată în
mod expres cu nulitatea de către art. 17: „descrierea faptei săvârşite".
în acest loc ne vom limita astfel la interpretarea noţiunii de „act
(,) Trib. Arad, dec. civ. nr. 612/R/2009, în N. Cristuş, Răspunderea contraven
ţională..., p. 141-142.
(2) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 1672 din 7 iulie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 94-95.
(3) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 2405 din 13 octombrie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 95-96.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/prg ID FD c 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/q DdRN V37
normativ", destul de nefericit aleasă de către legiuitor. Suntem, astfel,

de acord cu soluţia jurisprudenţială potrivit căreia sintagma „actul nor
mativ" trebuie interpretat în sensul că se referă la articolul din lege şi
la actul normativ care impun în sarcina cetăţeanului o anumită con
duită. Dacă nu s-ar da o astfel de interpretare sintagmei în discuţie,
s-ar ajunge în situaţia ca o persoană sancţionată contravenţional să nu
ştie ce obligaţie impusă de lege în sarcina sa a încălcat, iar instanţa
învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, în loc să
analizeze legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie
contestat, ar trebui să procedeze la încadrarea juridică a faptei în
raport de situaţia de fapt reţinută de agentul constatator şi de sancţiu
nea aplicată. Aceasta este inadmisibil, întrucât excede atribuţiilor
instanţei de judecată, conducând la arbitrariu şi la nelegalitatea incri
minării contravenţiei00.
De asemenea, este corectă şi soluţia potrivit căreia, indiferent de
faptul că actul normativ avut în vedere de agentul constatator are o
arie largă de aplicabilitate, fiind un act cunoscut sau mai puţin cunos
cut, el trebuie menţionat în actul sancţionator, neavând relevanţă sub
aspectul legalităţii procesului-verbal de contravenţie notorietatea apli
cabilităţii actului normativ la care recurenta face referire în cererea de
recurs(2). Oricum, în fiecare speţă în parte, instanţa trebuie să verifice
posibilitatea existenţei unei vătămări suferite de către contravenient.
11. Data întocmirii procesului-verbal. De regulă, instanţele refuză

să anuleze actul de sancţionare pentru lipsa sau eroarea cu privire la
acest element de formă, arătând că este unul neesenţial, de vreme ce
petentul nu dovedeşte o vătămare suferită din această cauză. O inte
resantă conexiune poate fi stabilită însă între această condiţie de formă
şi posibilitatea contravenientului de a achita jumătate din minimul
amenzii în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului-verbal.
(1) Trib. Neamţ, s. corn., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 372/R/2008, în N. Cristuş,
(2) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 1317 din 19 mai 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 122-124.
21 6 O vidiu Podaru / Radu Chiriţă
http://bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/q DdRN V37 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/sW9U aX6u
Astfel, într-o speţă, prin inserarea lunii ianuarie 2008 la data încheierii
procesului-verbal (6 ianuarie 2008 în loc de 6 februarie 2008), petenta
a fost privată de posibilitatea efectivă de a uza de favoarea conferită de
lege, astfel încât procesul-verbal în cauză a fost anulat(1).
12. Formalităţi a căror lipsă/viciere nu atrage nulitatea actului de

sancţionare. în opinia noastră, există cel puţin trei situaţii în care, chiar
dacă această vătămare ar fi dovedită, sancţiunea nu ar trebui să fie
nulitatea, justificându-se alte remedii procedurale. Astfel:
a) Referitor la lipsa menţiunii privind posibilitatea achitării în ter
men de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate, sancţiunea ar
trebui să fie repunerea în termen, la cererea contravenientului,
sancţiune aplicabilă în situaţia în care petentul nu cunoştea această
posibilitate legală în momentul aplicării sancţiunii şi a aflat de aceasta
pe altă cale, ulterior. în această situaţie, prin analogie, termenul de 48
de ore va începe să curgă (în cazul admiterii plângerii, evident) de la
comunicarea sentintei judecătoreşti®. Aceeaşi ar trebui să fie soluţia si
/ ) r f f r
în situaţia în care, în lipsa acestei menţiuni, se refuză de către funcţio

narul însărcinat să încaseze amenda primirea unei sume de bani
reduse (jumătate din minim). într-o speţă însă, instanţa a stabilit că prin
indicarea greşită a valorii a jumătate din minimul amenzii i s-a cauzat
petentului o vătămare, acesta neputând beneficia de dispoziţiile legale
care îi dădeau dreptul să achite jumătate din minimul amenzii în 48 de
ore. Această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actu
lui, instanţa de judecată neavând posibilitatea să repună petentul în
termenul de achitare a amenzii în cuantum redus(3). Desigur că soluţia
ar fi corectă dacă ultima frază ar fi corectă. Ne întrebăm însă care ar fi
justificarea acestei ultime susţineri, în speţă, instanţa limitându-se la a
(,)Jud. Ploieşti, sent. nr. 7021 din 10 iulie 2008, nepublicată.

(2) Sau, mai exact, potrivit art. 101 alin. (2) C. proc. civ,, de la miezul nopţii zilei
următoare celei în care s-a comunicat hotărârea.
(3) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 857 din 24 martie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 124-126.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sW9UaX6u 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/dGxVWPxM
evidenţia această imposibilitate legală(1). în ceea ce ne priveşte, cre

dem că nimic nu poate împiedica instanţa care soluţionează plângerea
contravenţională să repună petentul în acest termen, căci sintagma
„ hotărăşte asupra sancţiunii", foarte largă, trebuie interpretată şi în
sensul că poate dispune ca amenda să fie achitată în cuantum redus.
b) în ceea ce priveşte termenul de exercitare a căii de atac, din
nou, în situaţia în care contravenientul probează că nu îl cunoştea,
sancţiunea ar putea fi numai repunerea în termen. Aşadar, simpla
susţinere a contravenientului că nu cunoştea acest termen nu este
suficientă, instanţa apreciind, de la caz la caz, veridicitatea acestei
afirmaţii în funcţie de situatia concretă a contravenientului: vârstă,
/ f f '
pregătire profesională etc. Şi, evident, dacă plângerea a fost depusă în

termen (chiar în necunoştinţă de cauză), lipsa menţiunii de care
discutăm nu poate atrage nicio sancţiune.
c) In fine, cu privire la organul la care se depune plângerea ca
menţiune obligatoriu a fi inserată în procesul-verbal, lipsa acesteia ar
putea atrage vreo sancţiune numai în situaţia în care plângerea a fost
depusă la un organ necompetent să o primească. însă, şi în această
situaţie, sancţiunea nu ar putea fi nulitatea, ci considerarea, de către
instanţă, că plângerea a fost regulat introdusă.
13. Constatarea nulităţii. O ultimă problemă legată de comentariul

art. 17 ţine de ultima propoziţie a acestui text legal: „ nulitatea se
constată şi din oficiu". Această dispoziţie trebuie interpretată, în mod
evident, în sensul că cel sancţionat a făcut plângere contravenţională,
însă a invocat alte motive de nulitate ori chiar de netemeinicie a pro-
cesului-verbal. In această situaţie, observând motivul de nulitate nein
vocat, instanţa, în virtutea principiului rolului său activ, va pune în
discuţia părţilor acest motiv şi, considerându-l întemeiat, va admite
plângerea şi va anula procesul-verbal atacat. Astfel, în practica judi-
ll) Pentru detalii, a se vedea infra, comentariul art. 31.
21 8 Ovidiu Podaru / Radu Chirită
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dGxWA/PxM 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/5I2TF s3u
ciară(1), pe bună dreptate s-a decis că nu constituie un motiv automat

de respingere a plângerii considerentul că petenta, după ce a solicitat
termen pentru lipsă de apărare, nu s-a mai prezentat în faţa instanţei
pentru a şi-o susţine. Dimpotrivă, instanţa de fond avea datoria să
verifice condiţiile de formă şi de fond ale procesului-verbal şi să
dispună anularea acestuia.
în doctrină s-a susţinut şi opinia contrară, în sensul că nulitatea se
constată în condiţiile prevăzute de legea civilă, nefiind necesară
plângerea contravenţională'2*. Opinia este greşită, credem noi, raportat
şi la dispoziţiile art. 37 din prezenta ordonanţă, potrivit cărora
procesul-verbal neatacat în termen constituie titlu executoriu. Este
adevărat că organul emitent, dacă doreşte, poate, din oficiu, să îşi
revoce propriul act afectat de un viciu de nulitate în baza principiului
paralelismului de forme şi competenţe. în caz contrar însă, o acţiune
în constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal întemeiată pe
dreptul comun este, credem noi, inadmisibilă. Este interesant însă fap
tul că, uneori, o soluţie apropiată este împărtăşită şi de unele instanţe:
„(...) această formă de nulitate (...) poate fi constatată şi din oficiu de
către instanţă în condiţiile prevăzute de legislaţia civilă , nefiind nece
sară o acţiune din partea contravenientuluiM3\ Prin urmare, credem că
se impun unele precizări.
Astfel, în măsura în care contravenientul este reclamant, atacând
procesul-verbal - de regulă cu plângere, dar nici o contestaţie la
executare nu este exclusă -, viciile acestuia vor conduce la anularea
lui. însă, în cazul în care autoritatea publică este reclamantă, iar
contravenientul este pârât(4), procesul-verbal nu poate fi anulat de către
(,) Trib. Bucureşti, s. a V-a civ. şi cont. adm., dec. civ. nr. 2527/1998, în
Al. Ţiclea, op. cit., p. 47-48.
(2) C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş, op. cit., p. 81.
l3) Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 4874/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 49-50.
(4) De pildă, în speţa de mai sus, Primarul general al municipiului Bucureşti a
solicitat instanţei să dispună desfiinţarea unor lucrări executate ilegal. Un alt
caz ar fi acela în care autoritatea publică solicită instanţei aplicarea, în sarcina
contravenientului, a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/5I2TFs3u 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/grNkF 1Ce
instanţă, căci, neexistând o cerere în acest sens, instanţa s-ar pronunţa

ultra petita. Soluţia corectă procedural este aceea a ridicării din oficiu
(şi admiterii subsecvente) a excepţiei nulităţii procesului-verbal şi, în
consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei. în schimb, în cadrul
procesual al unei plângeri contravenţionale, „excepţia" de nulitate a
procesului-verbal de contravenţie nu este o excepţie propriu-zisă, ci
este un aspect de fond ce se impune a fi analizat odată cu celelalte
motive invocate prin plângere(1). Cu alte cuvinte, aşa cum s-a stabilit
într-o altă speţă, critica recurentei privind nepronunţarea instanţei de
fond pe „excepţia" nulităţii procesului-verbal este neîntemeiată, întru
cât recurenta avea calitatea de reclamantă, nulitatea procesului-verbal
fiind, astfel, invocată pe cale de acţiune, nu pe cale de excepţie.
Aspectele invocate de contestatoare nu constituiau „excepţii" (acestea
tinzând la respingerea sau întârzierea judecării acţiunii, nu la admi
terea ei), ci motive ale contestaţiei ce au fost analizate de prima
instanţă ca atare, nefîind necesar să se pronunţe asupra lor prin
dispozitiv0’.
Concluzia la care ne-am oprit - aceea că nulitatea se constată
numai în condiţiile introducerii regulate a unei plângeri contraven
ţionale - rezultă şi dintr-o speţă relativ recentă. Astfel, pe bună drep
tate s-a stabilit că tardivitatea plângerii este o excepţie de fond abso
lută şi peremptorie, care se soluţionează înaintea fondului, conform
art. 137 C. proc. civ. Aşadar, chiar dacă prin plângere se invocă
motive de nulitate absolută a procesului-verbal, instanţa este obligată
să analizeze toate excepţiile invocate de partea adversă înainte de a
intra în cercetarea fondului prici ni i(3).
(,) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2745 din 24 noiembrie 2005, în
(2) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ, nr. 396 din 17 februarie 2005, în
D. Severin, op. cit., p. 126/129.
(3) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2736 din 24 noiembrie 2005, în
http://bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/g rNkF1Ce 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/SpBvlenH

__________________________________________________________________ r _____________________________________________________________________________________________________________________________________
Articolul 18. [Obligaţia contravenientului de identificare]

Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la
cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac
m enţiunile prevăzute la art 16 alin. (3). în caz de refuz, pentru
legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la
ofiţeri şi subofiţeri de poliţie >jandarm i sau gardieni publici.
& Comentariu
Există, desigur, numeroase situaţii în care contravenientul, dorind
sa scape de aplicarea sancţiunii contravenţionale, refuză să prezinte
agentului constatator actele de identitate, sperând astfel fie că va fi
lăsat în pace, fie că i se va aplica un avertisment. De cele mai multe
ori, acesta, deşi are actele asupra sa, susţine contrariul ori că nu are
deloc acte de identitate (i-ar fi fost furate sau au fost pierdute). în
aceste situaţii însă, art. 18, coroborat cu alte dispoziţii în materie, sta
bileşte prerogativele agenţilor constatatori, căci nu este de conceput
ca, în aceste situaţii, contravenientul să rămână nesancţîonat.
Astfel, în măsura în care agentul constatator nu este el însuşi ofiţer
sau subofiţer de poliţie, jandarm sau gardian public -căci în aceste
situaţii îl poate chiar el legitima, cumulând practic două calităţi -, va
trebui să apeleze la aceştia în vederea identificării contravenientului.
De altfel, potrivit art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, republicată0*,
constituie contravenţie refuzul unei persoane de a da relaţii pentru
stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a
se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a
organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate
în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Legitimarea persoanei în ipoteza
refuzului de legitimare se va realiza doar de către poliţist în temeiul
art. 31 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 218/2002(2) privind Poliţia
română, potrivit cărora: „în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit
(1) M. Of. nr. 71 din 31 ianuarie 2011.

(2) M. Of. 305 din 9 mai 2002.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/SpBvenH 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/lldvH h5R
legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are

următoarele drepturi şi obligaţii principale:
a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care
încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au
comis o faptă ilegală;
b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor,
periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale,
precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror
identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile
nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să
folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi
luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore,
ca măsură administrativă
Articolul 19. [Semnarea procesului-verbal de către contrave

nient. Formalităţi alternative]
(!) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul
constatator si de contravenient. în cazul în care contravenientul
nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul
constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care
trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. în acest caz
procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de
identitate al martorului /si semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) în lipsa unui martor agentul constatator va preciza m otivele
care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Comentariu
A. Consideraţii generale
1. în completarea dispoziţiilor art. 17, care impun ca procesul-verbal

să fie semnat de către agentul constatator, art. 19 impune ca această
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/lldvH h5R 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/FHL4SZqy

________________________________________________________________ r _________________________________________________________________________________________________________________________________
formalitate (ca şi semnătura contravenientului) să fie realizată pe

fiecare pagină a procesului-verbal. în consecinţă, prima problemă pe
care o ridică analiza acestui text legal este aceea de a şti care este
sancţiunea care se impune în cazul în care procesul-verbal este semnat
de către agentul constatator, dar numai pe ultima pagină. în practică
s-a stabilit, într-o speţă, că, în condiţiile în care procesul-verbal nu este
semnat pe fiecare pagină de către agenţii constatatori, existenţa semnă
turii pe verso-ul procesului-verbal nu acoperă această nelegalitate, ţi
nând cont că prima filă, care cuprinde cele mai importante elemente -
descrierea faptei şi sancţiunea aplicată -, nu este certificată de cei care
au întocmit procesul-verbal(1). în această speţă, procesul-verbal a fost
anulat, în condiţiile în care, pe lângă acest viciu, nici fapta nu fusese
descrisă corespunzător; în teorie însă, nesemnarea procesului-verbal
pe fiecare pagină de către agentul constatator ar putea atrage nulitatea
actului de sancţionare numai în ipoteza în care contravenientul
reclamă un prejudiciu cauzat prin nerespectarea acestei condiţii de
formă. Or, în opinia noastră, acest lucru ar putea fi luat în discuţie
numai în cazul în care contravenientul contestă autenticitatea unei
pagini a procesului-verbal, nesemnată de agentul constatator, suspec-
tându-l că, după redactarea procesului-verbal, ar fi înlocuit o pagină
cu alta (probabil pentru a remedia, ulterior, o ilegalitate de formă). Iar
asta presupune ca procesul-verbal să nu fi fost înmânat contrave
nientului la momentul redactării Iui, căci, în acest caz, cel sancţionat
(care prin ipoteză a semnat, la rândul său, procesul-verbal) nu poate
proba un prejudiciu în condiţiile în care cele două exemplare ale pro-
cesului-verbal sunt identice(2). în concluzie, invocarea viciului nesem-
nării procesului-verbal pe fiecare pagină de către agentul constatator
(,) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ.
nr. 466/R/2006, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 147-149.
(2) Desigur, în cazul în care cele două exemplare ale procesului-verbal diferă sub
aspectul conţinutului, actul de sancţionare ar trebui anulat în toate cazurile, ca
o modalitate de sancţionare a fraudei săvârşite de agentul constatator (căci nu
e de conceput ca un exemplar al procesului-verbal să fie modificat altfel decât
cu intenţie de către autorul său).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/F H L4SZqy 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/TEnh9Kec
fără a contesta autenticitatea vreunei pagini nesemnate de acesta nu

poate atrage nicio sancţiune, căci, fiind vorba despre o nulitate virtua
lă, contravenientul trebuie să probeze că viciul î-a cauzat un preju
diciu. De aceea, considerăm discutabilă soluţia potrivit căreia neînde-
plinirea acestei formalităţi atrage automat nulitatea procesului-verbal{1).
O altă condiţie de formă a procesului-verbal este semnarea aces
tuia de către contravenient. Evident, aceasta nu poate fi o condiţie
esenţială, a cărei lipsă să atragă automat nulitatea procesului-verbal,
căci, dacă ar fî aşa, nimeni n-ar mai semna actul de sancţionare, ştiind
că, în acest caz, este scutit de sancţiune. Tocmai de aceea, ordonanţa
a stabilit alte formalităţi, substitutive, care să suplinească această lipsă
în cazul refuzului ori imposibilităţii contravenientului de a semna
procesul-verbal. Astfel, cele trei formalităţi sunt:
a) semnarea procesului-verbal de către contravenient;
b) semnarea procesului-verbal de către un martor;
c) arătarea motivelor pentru care nu a putut fî îndeplinită niciuna
dintre formalităţile de mai sus (de exemplu: „ contravenientul refuză să
sem neze si, din cauza orei înaintate - 01.00 - într-un termen rezonabil
nu a putut fi găsit niciun m artor care să sem neze procesul-verbal").
Câteva precizări se impun şi cu privire la aceste condiţii alternative
de procedură, pe care le vom analiza succesiv:
B. Semnătura contravenientului
2. în primul rând, aceasta are semnificaţia luării la cunoştinţă a

conţinutului procesului-verbal(2), şi nu a achiesării la sancţiune (deci a
(,) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 192 din 27 ianuarie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 129-131. Soluţia este criticată, de altfel, şi prin nota marginală a
autorului culegerii de jurisprudenţă.
(2) De altfel, chiar tripla formalitate pe care o analizăm are acelaşi scop: garan
tarea dreptului la apărare al contravenientului prin faptul că acestuia i s-a adus
la cunoştinţă fapta pentru care a fost sancţionat sau cel puţin autoritatea a
depus toate diligentele necesare în acest sens.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/TEnh9Kec 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/4J2gD2aQ

__________________________r____________________________________________________
recunoaşterii vinovăţiei sale)(1). Cu alte cuvinte, simpla semnare a

procesului-verbal, fără nicio altă precizare, la rubrica „ am luat la cu
noştinţă" nu poate conduce, de plano, la soluţia respingerii plângerii,
aşa cum greşit s-a statuat într-o speţă(2). Desigur, semnătura (aplicată
însă la rubrica „ Obiecţiuni") ar putea fi luată în considerare în soluţia
care s-ar da plângerii, însă în niciun caz aceasta nu ar putea fi respinsă
ca inadmisibilă. Numai în situaţia în care contravenientul declară în
procesul-verbal că recunoaşte fapta şi este de acord cu sancţiunea
aplicată, regretând fapta, iar consimţământul său este neviciat (deci
este dat în deplină cunoştinţă de cauză şi este liber), plângerea ar pu
tea fi respinsă pe acest temei. Practica judiciară s-a pronunţat, de altfel,
în sensul că plângerea contravenţională este nefondată în situaţia în
care contravenientul a recunoscut săvârşirea faptei şi nu a formulat
obiecţiuni cu privire la modul de efectuare a controlului vamal{3>.
Potrivit unei alte soluţii de speţă, „ Petiţionara nu a reuşit să facă
dovada prin probe lipsite de echivoc (s.n., Ov.P., R.C.) că nu a săvârşit
contravenţia pentru care a fost amendată, faţă de recunoaşterea sa că a
săvârşit contravenţia urmând a respinge plângerea ca neîntemeiată'^.
O soluţie similară o întâlnim şi în practica Tribunalului Cluj: „ Petiţio-
(,) La aceeaşi concluzie ajung şi alţi autori: C. Drăghici, C.V. Drăghici, A. lacob,
R. Corcheş, op. cit., p. 79.
(2) Trib. Bucureşti, s. a V-a civ. şi cont. adm., dec. civ. nr. 2606/1998, în
(3>Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 178/1887, în C.P.J. 1992-1998, p. 257.
în acelaşi sens, Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 8860/1994, în Al. Ţiclea,
I.D. Tărăcilă, I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 65. La fel s-a
pronunţat şi practica noastră judiciară mai veche: „ Odată ce contravenientul a
recunoscut săvârşirea contravenţiei cu ocazia încheierii procesului-verbal pe
care l-a şi semnat, nu mai poate dovedi în instanţă că nu a săvârşit fapta" (Jud.
Baia-Mare, sent. civ. nr. 778/1971, în L Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 79).
Deşi autorii citaţi critică această sentinţă, arătând că, raportat la forţa probantă
relativă a procesului-verbal, dovada contrară se poate face prin orice mijloc de
probă, în ceea ce ne priveşte, considerăm că soluţia jurisprudenţială arătată
este greşită numai în măsura în care ea nu ar permite contravenientului să facă
dovada vicierii consimţământului său, atunci când a recunoscut fapta comisă.
l4) Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 4714/1995, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 48.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/4J2g D2aQ 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/UjhTE7dx
narul a recunoscut fapta săvârşită şi nu a dovedit o altă stare de fapt

decât cea reţinută în procesul-verbal contestat/An. Din interpretările
directă şi per a contrario a acestor raţionamente, vom putea ajunge la
aceleaşi două concluzii, corecte:
a) plângerea este admisibilă chiar în faţa recunoaşterii faptei de
către contravenient, consemnată în procesul-verbal;
b) în acest caz, situaţia contravenientului pe tărâm probator este
mai grea.
în fine, ar mai fi de arătat că refuzul contravenientului de a semna
procesul-verbal, ca şi lipsa semnăturii din cauza neputinţei de a semna
nu au nicio influenţă asupra forţei probante a actului sancţionator(2>.
C. Semnătura martorului
3. Raţiunea
/
formalităţii.
/
Cazuri în care nu este necesară. Vom
începe prin a arăta că, deşi ar fi de dorit ca martorul să fi asistat şi la
săvârşirea contravenţiei, fiind, în acest caz, în situaţia de a relata
instanţei amănunte importante cu privire la ea, semnificaţia de bază a
acestei semnături este cea de atestare a redactării regulate a procesului-
verbal. Cu alte cuvinte, ceea ce atestă martorul este că procesul-verbal a
fost redactat în prezenţa sa şi că cel sancţionat, contravenientul, nu a
fost de faţă orî nu a vrut sau nu a putut să semneze procesul-verbal{3>.
în consecinţă, deşi corectă, este puţin inexact motivată soluţia instanţei
de anulare a procesului-verbal în cazul în care nu a existat un martor
care să adeverească împrejurările privind săvârşirea contravenţiei şi a
ll) Trib. Cluj, dec. civ. nr. 513/R/2005, nepublicată; Trib. Cluj, dec. civ.
nr. 520/R/2005, nepublicată; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 545/R/2005, nepublicată;
Trib. Cluj, dec. civ. nr. 548/R/2005, nepublicată; Trib. Cluj, dec. civ.
nr. 554/R/2005, nepublicată; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 560/R/2005, nepublicată.
(2) L. Groza, Gh. Părăuşanuf op. cit., p. 78.
(3) Aceeaşi este şi poziţia majoritară a jurisprudenţei actuale. A se vedea, de
pildă, Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 672 din 5 martie
2009, respectiv dec. civ. nr. 3230 din 2 octombrie 2008, în N. Cristuş, Cir
culaţia rutieră..., p. 145-149.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/UjhTE7dx 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/muVxe7Bs
refuzului de a semna(1). Această soluţie este însă corectă şi sub aspectul

irelevantei unor declaraţii scrise de martori, întocmite ulterior.
r t '
în lipsa semnăturii contravenientului, semnătura martorului este,

aşadar, esenţială(2). Cu toate acestea, sunt puţin două situaţii în care
formalitatea nu este necesară:
a) atunci când contravenţia este înregistrată cu mijloace tehnice
certificate şi omologate, situaţie în care dobândesc aplicabilitate
dispoziţiile art. 109 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002(3);
b) în mod evident, atunci când procesul-verbal este semnat chiar
de către contravenient14’. Să nu uităm că principala semnificaţie a sem
năturii martorului este aceea de a confirma cauza nesemnării actului
de sancţionare de către destinatarul său (lipsă, refuz, imposibilitate).
4. Sancţiune. Aşa cum corect s-a stabilit în practica judiciară, sem

nătura martorului nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii. Fiind
vorba de o nulitate virtuală, anularea intervine, în condiţiile art. 105
C. proc. civ., doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă
din viciul constatat şi care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea
actului. Rolul martorului fiind acela de a confirma modalitatea de
întocmire a procesului-verbal, nu există vătămare atunci când nu se
(,) Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 9813/1994, în Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă,
I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 66.
(2) Prin urmare, se impune anularea procesului-verbal în condiţiile în care repre
zentantul contravenientei nu l-a semnat, iar agentul constatator a menţionat:
„ contravenientul nu este de faţă, nu poate să ia la cunoştinţă despre conţinutul
procesului-verbal", asta mai ales în condiţiile în care instanţa a apreciat ca
fiind un abuz faptul de a efectua un control şi a aplica o sancţiune contra
venţională la ora 1.30 noaptea (pentru verificarea desfăşurării activităţii de
comerţ) - Trib. Bucureşti, s. a V-a civ. şi cont. adm., dec. civ. nr. 2696/1998,
în Al. Ţiclea, op. cit., p. 53-54.
(3) în acest sens, a se vedea şi Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., cont. adm. şi fisc.,
dec. civ. nr. 167/2008, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 143-145.
(4) A se vedea şi Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1106 din
2 aprilie 2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 151-152.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/muVxe7Bs 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/xBSXq57Q
contestă acest aspectm. De cele mai multe ori însă, contravenientul

poate justifica încălcarea dreptului său la apărare (nu mai are alţi
martori, a formulat obiecţiuni şi nu poate face dovada refuzului agen
tului constatator de a le consemna în procesul-verbal etc.). Prin urma
re, considerăm exagerată opinia în sensul că încălcarea prevederilor
art. 19 atrage nulitatea absolută (deşi virtuală) a procesului-verbal(2>. In
realitate, aşa cum am mai arătat(3), fiind o nulitate materială, iar nu
strict procesuală (căci procesul-verbal de contravenţie este un act
administrativ, deci un act juridic de drept material, iar nu un act de
procedură strictă), nu poate exista decât un singur fel de nulitate, care
poate fi invocată doar de către persoana care justifică o vătămare
cauzată chiar prin viciul de formă (procedură) în cauză. Desigur că, în
cazul în care legiuitorul stabileşte sancţiunea nulităţii în mod expres,
petentul este scutit de proba prejudiciului, în vreme ce, în caz contrar,
el trebuie să facă această probă. Or, întotdeauna, prejudiciul, în
această materie, va fi legat de lezarea dreptului său la apărare (şi, deci,
de prezumţia de nevinovăţie); pe de altă parte, în dreptul public, toate
normele a căror încălcare ar putea atrage nulitatea sunt imperative;
tocmai de aceea, susţinem noi că, într-o anumită speţă, numai dacă
petentul probează că dreptul său la apărare a fost lezat, instanţa poate
anula procesul-verbal. Bunăoară, în această ipoteză, dacă contrave
nientul recunoaşte în fata/
instantei
/
condiţiile
r/
în care a fost încheiat
procesul-verbal (că nici nu a avut obiecţiuni etc.) şi dacă părţile pot
oricum proba cu alţi martori starea de fapt care a condus la sancţio
narea petentului, este exagerată anularea procesului-verbal pentru că
actul nu a fost semnat de către un martor ori pentru că acestuia îi lip
sesc datele de identificare. Aşadar, credem că aceste garanţii proce
durale îşi găsesc aplicabilitatea mai ales în situaţii limită, când contra-
(,) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2847 din 15 decembrie 2005, în
D. Severin, op. cit., p. 131-1 33.
(2) Pentru dezvoltări, a se vedea M. Ursuţa, op. cit., p. 169-170, precum şi
practica judiciară indicată la notele de la subsol.
(3) A se vedea supra, comentariul art. 16.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/xBSXq 57Q 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/61 q wfN D C

__________________________r____________________________________________________
venţia este săvârşită în circumstanţe greu de probat de către con

travenient.
O situaţie care ridică probleme în practică este aceea în care
procesul-verbal se redactează nu la data şi locul săvârşirii contraven
ţiei, ci ulterior, la sediul organului din care face parte agentul consta
tator. într-o asemenea speţă, s-a stabilit că este nelegal întocmit proce-
sul-verbal în condiţiile în care a fost încheiat nu la locul constatării
contravenţiei, unde era posibil ca niciuna dintre persoanele prezente
să nu dorească să îşi decline identitatea, ci la sediul agentului consta
tator, la o dată ulterioară constatării, unde nu este credibil că nu a fost
găsită nicio persoană, din afara sau din cadrul instituţiei, dispusă să
confirme încheierea actului în lipsa contravenientului. Nefiind legal
întocmit, procesul-verbal nu poate face dovada deplină a situaţiei de
fapt constatate, fiind lipsit de forţa probantă recunoscută de lege
actelor de constatare legal întocmite. Nulitatea care afectează proce-
sul-verbal este una relativă, însă se asociază în cauză cu vătămarea
produsă contravenientului prin întocmirea actului în modalitatea
constatată, respectiv lipsirea de posibilitatea de a proba netemeinicia
acestuia(1). Deşi corectă pe fond, soluţia este discutabilă, cel puţin în
parte, la nivelul motivării sale: astfel, vătămarea suferită de contra
venient nu este cauzată de lipsa martorului la sediul agentului consta
tator, ci de decizia acestuia din urmă de a nu redacta procesul-verbal
pe loc, ci doar ulterior, astfel încât contravenientul a fost lipsit atât de
dreptul de a formula obiecţiuni, cât şi de un martor care să ateste, la
faţa locului, împrejurările legate de redactarea procesului-verbal. Por
nind de la această speţă, ne întrebăm dacă nu cumva, generalizând, ar
trebui instituită obligativitatea redactării procesului-verbal pe loc, cu
excepţia situaţiei în care raţiuni de ordin obiectiv împiedică acest lucru,
în caz contrar, agentul constatator ar avea oricând la îndemână o soluţie
extrem de simplă pentru a eluda atât dreptul contravenientului de a
formula obiecţiuni, cât şi acela de a beneficia, în lipsă, de un martor
care să poată relata împrejurările în care s-a redactat procesul-verbal.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/61 q wfN DC 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ftZiq NjM
Căci este evident că un martor luat de pe stradă, din faţa sediului

organului din care face parte agentul constatator, nu este altceva decât
o paiaţă care nu poate servi nimănui.
5. Interdicţia specială instituită de alin. (2). O precizare binevenită

o aduce şi alin. (2): „ Nu poate avea calitatea de martor un alt agent
constatator'*^. Şî totuşi, nici această prevedere nu este în afara oricărei
discuţii. Astfel, în ceea ce ne priveşte, credem că o anumită persoană
intră sub interdicţia prevăzută de acest text numai în măsura în care:
(a) are atribuţia de a constata contravenţii de tipul celei pentru care s-a
redactat procesul-verbal în discuţie şi (b) este în exerciţiul funcţiei. Cu
alte cuvinte, nu este nici suficient ca persoana în cauză să aibă, în
abstract, atribuţii de agent constatator (de pildă, un angajat al Gărzii
Financiare este solicitat să fie martor la o contravenţie privind tulbu
rarea liniştii publice), dar nici ca potenţialul martor să aibă aceeaşi
calitate de agent constatator pe care, însă, la momentul respectiv, nu
o exercită (de pildă, un ofiţer din Ministerul Administraţiei şi Inter
nelor, aflat în vacanţă, este solicitat pe autostradă să semneze ca mar
tor un proces-verbal de constatare a contravenţiei la regimul circulaţiei
pe drumurile publice). Potrivit unei soluţii jurisprudenţiale, faptul că
martorul se afla în serviciul agentului constatator nu are relevanţă în
speţă, nefiind un motiv de anulare a procesului-verbal(2). Soluţia este
formal corectă, în măsura în care martorul nu are şi atribuţii de
constatare a contravenţiilor. Ne întrebăm însă dacă nu cumva, de lege
ferenda, interdicţia nu ar trebui să se extindă şî asupra acestei categorii
de persoane, dat fiind şi scopul instituirii ei: asigurarea prezenţei unei
persoane imparţiale care să asiste la redactarea procesului-verbal. Prin
urmare, considerăm corectă soluţia unei instanţe care a constatat
imparţialitatea martorului (acesta se afla în relaţii de duşmănie cu
petentul, între ei existând pe rol şi un dosar penal, motiv pentru care
(1) Pentru jurisprudenţă în acest sens, a se vedea Trib. Vaslui, dec. civ.
nr. 31 3/2005, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 178-1 79.
(2) Trib. Bucureşti, s. a V-a civ. şi cont. adm., dec. civ. nr. 2239/1998, în
230 Ovidiu Podaru/ Radu Chiriţă
blbliotecahamangiu.ro 3.02.2016 03:25::
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ftZiq NjM 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/aouEofwv

________________________________________________________________ r _________________________________________________________________________________________________________________________________
mărturia nu a putut fi reţinută, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal

atacat a fost întocmit la sesizarea acestuia) şi, în consecinţă, a anulat
procesul-verbal(1). De asemenea, ne raliem şi notei marginale formu
late la o soluţie jurisprudenţială(2), potrivit căreia interpretarea dată de
instanţa de recurs în speţă (în sensul că interdicţia trebuie interpretată
strict, neputând fi extinsă la alte categorii de martori) este de natură să
lipsească de orice eficienţă modificările aduse prin textul O.G.
nr. 2/2001 domeniului contravenţiilor şi să genereze o practică nefi
rească a instituţiilor însărcinate să constate contravenţii în diverse
domenii, întrucât aceste instituţii pot, în mod facil, să ocolească
interdicţia impusă de art. 19 din ordonanţă, desemnând, în calitate de
agent constatator, doar pe unul dintre membrii echipei de constatare,
în acest fel, constatarea contravenţiilor s-ar putea face de echipe
„mixte" formate dintr-un agent constatator şi un alt angajat al institu
ţiei, care să aibă „atribuţii" de martor.
6. Situaţia în care formalitatea a fost îndeplinită viciat. Ce se

întâmplă însă atunci când procesul-verbal cuprinde numele şi
semnătura unui martor. însă nu conţine si datele sale de identificare?
In ceea ce ne priveşte, credem că, dacă vom fî consecvenţi raţiona
mentului urmat la art. 17, vom ajunge la concluzia că, fiind într-o
situaţie de nulitate virtuală, această sancţiune va fi aplicabilă numai în
cazul în care contravenientul ar suferi vreo vătămare,> deci în situatia
r
în
care autoritatea pârâtă nu indică adresa ori nu prezintă martorul pentru
a fi audiat(3). Aceeaşi sancţiune ar trebui să fie aplicată si în situatia în
f f i / /
(2>Este vorba despre Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 2415 din 13 octom
brie 2005, în D. Severin, op. cit., p. 139-142.
l3)în acest sens, a se vedea şi Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 226 din 6
februarie 2006, în D. Severin, op. cit., p. 137-139. Intr-un caz, instanţa a fost
mai tranşantă, anulând pentru acest viciu procesul-verbal atacat (Trib. Bucu
reşti, s. cont. adm., dec. nr. 692/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 187). Mai mult,
într-o altă speţă (soluţia o considerăm, totuşi, exagerată), procesul-verbal a fost
anulat, întrucât datele de identificare ale martorului nu erau exacte, „ numărul
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/aouEofwv 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/88h2Z2ZO
care martorul care a semnat nu cunoaşte motivul pentru care i s-a soli
citat acest lucru(1), dar poate atesta faptul că procesul-verbal s-a
redactat în faţa sa. Contravenientul poate justifica, totuşi, o vătămare în
situatia în care a avut obiecţiuni care nu au fost consemnate în
/ r
procesul-verbal, iar refuzul de a semna este legat tocmai de aceste

obiecţiuni, a căror pertinenţă o poate justifica ulterior. Or, în această
situaţie, este evidentă vătămarea dreptului său la apărare, de vreme ce
se află în situaţia imposibilităţii de a proba refuzul consemnării obiec-
ţiunilor în procesul-verbal, imposibilitate cauzată de agentul consta
tator care nu şi-a îndeplinit o altă obligaţie procedurală, aceea de a
informa martorul asistent cu privire la rolul său.
D. Arătarea motivelor pentru care nu a putut fi îndeplinită niciuna

dintre formalităţile analizate mai sus r
7. Deşi ordonanţa nu prevede expres, indicarea acestor motive

trebuie să se facă în cuprinsul procesului-verbal(2), iar nu într-un docu
ment separat (raport, referat etc.). Explicaţia este simplă: deoarece cele
trei formalităţi sunt alternative, este firesc ca ele să fie prezente în
acelaşi act; or, procesul-verbal este cel care trebuie semnat de către
contravenient şi tot procesul-verbal trebuie semnat de către un martor.
Arătarea motivelor este esenţială, simpla menţiune la rubrica „mar
tor" în sensul că „nu există martori" sau „martor lipsă" nefiind sufi
cientă, procesul-verbal fiind, în acest caz, lovit de nulitate(3). Desigur,
desi în teorie această nulitate este una virtuală, deci contravenientul ar
r ’
străzii arătate ca domiciliu fiind m odificat" (Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec.
nr. 1844/1998, în C.P.J. 1992-1998, p. 249-250). '
(,) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1461 din 8 mai 2008,
(2)în acelaşi sens, şi L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 78.
(3)Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 4874/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 49-50.
în acelaşi sens, şi Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 9813/1994, respectiv
sent. civ. din 6 decembrie 1999 în Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă, I. Niţă Stan,
C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 66-67.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/88h2Z2ZO 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/bGM DFfl O

_________________________ Articolul 20
r___________________________________________________
trebui întotdeauna să justifice o vătămare, în practică procesul-verbal

va fi aproape de fiecare dată anulat(1) (mai ales în situaţia în care mar
tor este un alt agent constatator), întrucât este afectat dreptul la apărare
al contravenientului: fără îndoială că martorul va susţine
/
întotdeauna
că acesta a refuzat să semneze (ori nu a putut/nu a fost de faţă); mai
mult, el va cunoaşte şi aspecte legate de fondul contravenţiei, fapt care
va influenţa situaţia procesuală a contravenientului pe tărâm probator.
Or, să nu uităm că interdicţia legală instituie, tacit, o prezumţie de
parţialitate a acestui martor.
în schimb, este legal încheiat procesul-verbal de contravenţie în
situaţia în care agentul constatator a indicat în cuprinsul acestuia în
mod clar că se refuză declinarea identităţii de către vreo persoană care
să îşi asume calitatea de martor(2). Explicaţia este, aşadar, suficientă
pentru a se considera că exigenţele art. 21 au fost respectate. Desigur
că, în asemenea împrejurări, contravenientul poate proba că explicaţia
nu corespunde realităţii şi, probând şi un prejudiciu, să obţină
anularea procesului-verbal.
Articolul 20. [întocmirea procesului-verbal în caz de concurs

de contravenţii]
(!) D acă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate
în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur
proces-verbal.
(2) a) Abrogat.
(,) Pentru exemple de situaţii în acest sens, a se vedea M. Ursuţa, op. cit.,
p. 172-174 şi practica judiciară indicată la notele de la subsol.
(3) Alin. (2) a fost abrogat prin art. unic pct. 8 din Legea nr. 180/2002.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/bGM DFflO 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/g IH jX SI a
Comentariu
Articolul 20 impune ca, în cazul în care agentul constatator des

coperă, cu aceeaşi ocazie, faptul că o persoană a comis mai multe
contravenţii, care nu au fost constatate anterior prin alte acte constata
toare, să încheie un singur proces-verbal de contravenţie prin care să
constate şi să sancţioneze toate faptele. Probabil că această dispoziţie
a fost impusă de raţiuni de utilitate practică, fiind mai rapidă proce
dura de întocmire a procesului-verbal în acest fel decât dacă s-ar fi
întocmit câte un proces-verbal separat, cât timp fiecare dintre ele ar fî
trebuit să cuprindă toate menţiunile obligatorii, dintre care majoritatea
sunt comune.
Principala consecinţă de ordin practic a acestei dispoziţii este
aceea că, în Ipoteza reglementată de art. 20, se va aplica un regim
sancţîonator special, potrivit dispoziţiilor art. 10, la al cărui comen
tariu facem trimitere'1’.
în orice caz, faptul că trebuie întocmit un singur proces-verbal nu
înseamnă că nu trebuie arătată distinct fiecare contravenţie în parte, cu
sancţiunea aplicată pentru aceasta. în consecinţă, suntem întru totul de
acord cu o soluţie din practica judiciară, potrivit căreia, „în cazul con
cursului de contravenţii,
/ '
trebuie individualizată fiecare contravenţie
/
în
parte, cu fiecare sancţiune în parte. Procesul-verbal care cuprinde o
înşiruire de fapte contravenţionale şi stabileşte o sancţiune pentru toate
contravenţiile este nelegal'Ă2).
(1) A se vedea supra, comentariul art. 10 din ordonanţă.

http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/g IH jX SI a 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Q5w1 AsbQ
Capitolul III. Aplicarea sancţiunilor

contravenţionale
r
Articolul 21. [Competenţa de a aplica sancţiunea. Proporţio-

nalitatea acesteia cu gradul de pericol social al faptei]
(V în cazul în care prin actul norm ativ de stabilire şi sancţionare
a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator; prin
procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
(2) Dacă , potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice si sanc
ţiunea,, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată orga
nului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. în acest caz
sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancţiunea se aplică în lim itele prevăzute de actul norm ativ
şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al fap
tei săvârşite, ţinându-se seama de îm prejurările în care a fost să
vârşită fapta, de modul şi m ijloacele de săvârşire a acesteia, de
scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circum stan
ţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise
în procesul-verbal.
Comentariu
A. Consideraţii referitoare la persoana competentă să aplice sanc

ţiunea. Implicaţii practice
1. Din interpretarea coroborată a alin. (1) şi (2) ale art. 21 se des

prinde regula potrivit căreia agentul constatator poate aplica şi sanc
ţiunea, indicând-o în cuprinsul procesului-verbal: altfel spus, compe-
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Q5w1 AsbQ 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/4toWfBcc
tenta în materie contravenţională este, de regulă, atribuită unui singur

agent constatator. Numai prin excepţie (deci dacă există un text spe
cial care să prevadă contrariul'1’) o altă persoană decât agentul consta
tator (de regulă, superiorul acestuia) va aplica sancţiunea prin rezoluţie
pe procesul-verbal: este vorba, deci, de acele ipoteze în care com
petenţa este scindată între doi funcţionari(2). Şi, făcând o interpretare
sistematică a textelor ordonanţei, vom putea constata că:
a) Termenul de prescripţie prevăzut la art. 13 alin. (1) (prescripţia
aplicării sancţiunii contravenţionale) îşi are aplicabilitate tocmai în
această situaţie.
b) Logic este ca acest proces-verbal să fie comunicat contravenien
tului numai după ce i se aplică şi sancţiunea, astfel încât acesta să îl
poată contesta inclusiv sub aspectul „oportunităţii" (exercitării dreptu
lui de apreciere de care dispune agentul constatator), deci al proporţio-
nalităţii sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând
cont de toate criteriile prevăzute la alin. (3). Dacă am admite ideea
contrară, am ajunge la soluţia curgerii a două termene diferite pentru
introducerea plângerii (unul pentru contestarea elementelor contra
venţiei ori aspectelor formale ale procesului-verbal, celălalt pentru
contestarea tipului şi cuantumului sancţiunii), deci a posibilităţii
existenţei a două plângeri pe rolul instanţei cu privire la acelaşi
proces-verbal, lucru care ar îngreuna prea mult situaţia. De altfel,
această din urmă soluţie este contrară literei art. 25 din ordonanţă.
c) Coroborând textul cu prevederile art. 16-17, respectiv art. 33
alin. (1) din ordonanţă, vom constata că, sub sancţiunea nulităţii, în
procesul-verbal trebuie trecute datele de identificare ale „agentului
(,) De menţionat că nu contează forţa juridică a acestuia, putând fi vorba de lege,

ordonanţă sau hotărâre de Guvern, hotărâre de consiliu judeţean sau consiliu
local. Şi asta, întrucât chiar legea-cadru, prezenta ordonanţă, permite dero
garea, nefăcând distincţie în funcţie de tipul actului normativ.
(2) Pentru o posibilă teorie (incipientă) cu privire la scindarea competenţei, a se
vedea Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 65. Aplicând această
teorie în materie contravenţională, vom concluziona, în esenţă, că agentul
constatator şi cel care aplică sancţiunea sunt coautori ai procesului-verbal de
contravenţie.
236 O vidiu Podaru/ Radu Chiriţă
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/4toWIBcc 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/KA6a0W6t
III. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale Articolul 21
constatator", deci ale persoanei care a constatat contravenţia, nu a

superiorului care a aplicat sancţiunea; totuşi, citat şi ascultat va fi aces
ta din urmă, în temeiul art. 33. Acest lucru pare firesc, întrucât astfel
instanţa va putea verifica în ce măsură aprecierea gravităţii sancţiunii,
făcută de acesta, respectă prevederile alin. (3) din art. 21. în conse
cinţă, în opinia noastră, lipsa din rezoluţie a oricăror date de identifi
care a agentului care a aplicat sancţiunea ar putea conduce la nulita
tea virtuală a procesului-verbal, atâta timp cât contravenientul ar putea
fi lezat în dreptul său la apărare (prin imposibilitatea de a solicita
ascultarea acestuia ori chiar prin imposibilitatea existenţei unei certitu
dini în sensul că persoana care se prezintă pentru a fi ascultată este chiar
organul care a aplicat sancţiunea contravenţională pe procesul-verbal).
Desigur că nimic nu împiedică instanţa să procedeze şi la ascultarea
agentului care a constatat contravenţia; dimpotrivă, prevederile art. 33
alin. (1) partea finală sunt în acest sens: judecătorul va proceda la
ascultarea „(...) oricăror alte persoane în măsură să contribuie la
rezolvarea temeinică a cauzei
d) Lipsa oricărei sancţiuni din cuprinsul procesului-verbal atrage
nulitatea acestuia'1’. Şi, deşi alin. (1) nu prevede expres sancţiunea
nulităţii (care, astfel, este una virtuală), întotdeauna contravenientul va
putea justifica un prejudiciu: acela că, în cuprinsul procesului-verbal
fiind indicate limitele amenzii (minimă şi maximă), el are interesul să
evite executarea silită a maximului acesteia, întemeiată pe o interpre
tare abuzivă a procesului-verbal de către organele de executare. Prac
tica noastră judiciară s-a pronunţat în sensul că, chiar dacă prin pro-
cesul-verbal întocmit de agentul constatator nu s-a aplicat o sancţiune,
ci s-a constatat doar fapta săvârşită, petenta justifică un interes legitim
şi actual pentru promovarea unei acţiuni, chiar prin întâmpinarea for
mulată în cauză recurenta-intimată susţinând că există posibilitatea
aplicării unei sancţiuni în baza celor constatate prin procesul-verbal(2).
(1) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 696/R/2009, în N. Cristuş,
(2) Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2717 din 24 noiembrie 2005, în
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/KA6a0W6t 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/WWWVN C Oe
Astfel, dacă în procesul-verbal de constatare nu sunt indicate nici

măcar limitele amenzii, nefăcându-se astfel nicio trimitere la vreun act
normativ de reglementare contravenţională, viciul lipsei vreunei sanc
ţiuni
t este dublat de acela al încălcării art. 16 (neindicarea
' actului nor-
mativ care reglementează contravenţia), astfel încât, cu atât mai mult,
actul de constatare se impune a fi anulat.
B. Individualizarea sancţiunii
2. Dincolo de prevederea inutilă potrivit căreia sancţiunea se

aplică între limitele fixate de actul normativ, alin. (3) al art. 21 sta
bileşte criteriile de individualizare a pedepsei. Inspirate din legislaţia
penală, acestea sunt: împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul
şi mijloacele de săvârşire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă,
precum şi circumstanţele personale ale contravenientului şi celelalte
date înscrise în procesul-verbal. Astfel, spre exemplu, s-a considerat
că, dat fiind că o persoană suferind de schizofrenie paranoidă şi fără
serviciu a comis o contravenţie cu un grad de pericol destul de scăzut,
o sancţiune cu avertisment este suficientă prin raportare la circumstan
ţele personale ale contravenientului0*. De asemenea, s-a mai decis că
la stabilirea cuantumului amenzii se va putea ţîne cont şî de venitul
lunar al contravenientului^ sau de faptul că acesta este student şi nu
realizează venituri(3).
în acelaşi timp, este evident că existenţa unei condamnări contra
venţionale anterioare nu poate fi cauză a aplicării unui cuantum mai
redus al amenzii, pe motiv că existe tranşe din amenda anterioară de
ll) Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 289/1996, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 35-36.
Ne întrebăm totuşi, faţă de această soluţie, de ce instanţa nu a analizat, chiar şî
din oficiu, existenţa discernământului, în condiţiile în care, de regulă, schizo
frenia paranoidă conduce la înlăturarea acestuia.
(2) Jud. sect. 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 748/1970; Inspectoratul sanitar de stat ju
deţean Suceava, încheierea nr. 5/1971, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit.,
p. 101.
(3)Jud. sect. 8 Bucureşti, sent. civ. nr. 225/1971, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op.
cit., p. 101.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/WWWVN COe 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/76aT5XDi
achitat, ci, din contră, acest fapt nu poate fi reţinut drept criteriu de
individualizare a sancţiunii*11. Tot astfel, în materia contravenţiilor,
niciun text nu îngăduie scăderea amenzii sub minimul legal. Amenda
având un caracter administrativ, nu i se pot aplica prin asemănare
dispoziţiile Codului penal referitoare la circumstanţele atenuante2’.
De aceea, nu putem fi de acord cu soluţia unei instanţe care a stabilit
că provocarea nu este o scuză absolutorie care să apere de răspundere
contravenţională, ci doar de atenuare a sancţiunii0’.
r ' r
Probabil precizarea cea mai importantă este aceea care indică

necesitatea proporţionalităţii între fapta comisă şi sancţiunea apli
cată. Aceasta, întrucât proporţionalitatea între fapta comisă şi conse
cinţele comiterii ei este una dintre cerinţele impuse prin jurisprudenţa
C.E.D.O. în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi,
fiind analizată mai sus,' în contextul analizei art. 5 din ordonantă{4). f
Din dispoziţiile alin. (3) se mai desprinde şi regula - diferită de cea

aplicabilă în materie penală - că sancţiunea nu poate fi aplicată sub
minimul ori peste maximul prevăzut de norma specială, neexistând
circumstanţe atenuante ori agravante care să aibă acest efect. în con
secinţă, este corectă soluţia jurisprudenţială potrivit căreia „ sub mini
mul prevăzut de lege nu se poate coborî prin invocarea altor conside
rente sociale, ci numai dacă gradul de pericol social al faptei impune o
altă sancţiune//{5) (în speţă, avertismentul - s.n., Ov.P., R.C.).
Articolul 22. (6>Abrogat
(,)Jud. Ploieşti, sent. civ. nr. 12238/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 830.
(2) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1927/1960, în L.P. nr. 6/1961, p. 124; Trib.
Suprem, col. civ., dec. nr. 856/1962, în J.N. nr. 7/1963, p. 169.
(3) Jud. sect. 7 Bucureşti, sent. civ. nr. 352/C/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu,
op. cit., p. 176. în acelaşi sens, Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1927/1960, în
L.P. nr. 6/1961, p. 124.
l4) C.E.D.O., Hotărârea Muller ş.a. c. Elveţiei din 24 mai 1988, www.echr.coe.int;
Hotărârea Handyside c. Regatului Unit din 7 decembrie 1976, www.echr.coe.int.
(5) Trib. Cluj, dec. civ. nr. 513/R/2005, nepublicată.
l6) Art. 22 a fost abrogat prin art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 108/2003.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/76aT5XDi 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/ev9Lq khV
Articolul 23. [Stabilirea cuantumului despăgubirii pentru preju

diciul cauzat prin săvârşirea contravenţiei]
(1) în cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pa
gubă şi există tarife de evaluare a acesteia, persoana împu
ternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acor
dul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespun
zătoare în procesul-verbal.
(2) D acă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată
îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun.
Comentariu
Articolul 23 tratează situaţia persoanei prejudiciate prin săvârşirea

contravenţiei. Şi din coroborarea acestuia cu dispoziţiile art. 31 şi
art. 36 din prezenta ordonanţă, analizând fiecare dintre cele două ipo
teze prevăzute de acest text legal, vom putea desprinde următoarele
concluzii:
a) în situaţia în care există tarife de evaluare a pagubei0\ acordul per
soanei vătămate reprezintă o condiţie de valabilitate a procesului-verbal,
mai precis o condiţie de formă, dar numai cu privire la despăgubirea
stabilită. Acest acord trebuie menţionat expres în procesul-verbal şi
lipsa lui ar putea fi considerată acoperită prin ne introducerea plângerii
de către aceasta în termenul de 15 zile de la comunicare. însă acest viciu
de formă ar putea conduce la anularea - parţială - a procesului-verbal, în
măsura în care partea vătămată a suferit o pagubă. în cazul în care
agentul constatator a avut acordul persoanei vătămate atunci când a
stabilit despăgubirea, credem că aceasta din urmă va mai putea face
(1) De pildă, asemenea prevederi există în art. 51 (respectiv anexele I şi II) din Legea
nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (M. Of. nr. 944 din 22
noiembrie 2006). în general, este logic ca asemenea prevederi să existe atunci
când persoana vătămată este o persoană juridică de drept public.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ev9Lq khV 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/edPM M Qat
plângere numai dacă va putea dovedi că voinţa sa a fost afectată de un

viciu de consimţământ, lucru extrem de greu în practică*1’.
O situaţie interesantă este aceea în care procesul-verbal prin care
s-a stabilit şi despăgubirea nu este comunicat părţii vătămate în termen
de 30 de zile de la aplicarea lui. în această ipoteză, deşi la o primă
vedere ar trebui să susţinem că dispoziţia de stabilire a despăgubirii
din procesul-verbal este caducă, prin urmare, persoana vătămată poate
să îşi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun, la o analiză mai
atentă nu este deloc aşa. Astfel, art. 14 stabileşte termenul de 30 de zile
pentru comunicarea procesului-verbal exclusiv în favoarea contra
venientului. în consecinţă, numai acesta poate invoca prescripţia exe
cutării sancţiunii (în teorie, caducitatea procesuluî-verbal(2)); astfel că
persoana vătămată nu poate invoca ea însăşi această caducitate, pen
tru simplul motiv că, dintr-o eroare regretabilă, ordonanţa nu prevede
nicio sancţiune pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 25
alin. (2) înăuntrul căruia trebuie să îi fie comunicat procesul-verbal. De
altfel, persoana vătămată nici nu ar avea vreun interes să invoce
„prescripţia executării sancţiunii" care, prin definiţie, îi profită numai
contravenientului, dacă, ipotetic vorbind, am vrea să aplicăm sancţiu
nea prescripţiei, prevăzută de art. 14, prin analogie. în concluzie,
oricând i s-ar comunica procesul-verbal, partea vătămată trebuie să îl
atace cu plângere, dacă se consideră lezată prin stabilirea despăgubirii
de către agentul constatator. în situaţia în care comunicarea întârzie
excesiv şî persoana vătămată formulează acţiune civilă întemeiată pe
dreptul comun, în ceea ce ne priveşte, credem că procesul-verbal ar
putea fi atacat inclusiv pe calea unei completări de acţiune131prin care
partea vătămată să solicite anularea parţială a procesului-verbal (în
ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii). în cazul în care nu o face,
(,) Cu privire la problema generală a acordului unui particular la emiterea unui

act administrativ şi la consecinţele lipsei acestuia, a se vedea Ov. Podaru,
Actul administrativ. Repere..., nr. 105.
(2) Pentru detalii, a se vedea supra, comentariul art. 14 din ordonanţă.
(3) Aceasta este dublată şi de extinderea cadrului procesual, fiind necesară şi
introducerea în proces a organului din care face parte agentul constatator.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/edPM M Qat 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/y2U cM 62q
apreciem că acţiunea civilă ar trebui să fie respinsă ca fiind lipsită de

interes (care, din momentul stabilirii presupus legale a despăgubirii, nu
mai este nici „actual", nici „legitim").
b) Dacă nu există tarife de evaluare a pagubei, situaţia persoanei
vătămate este mult mai grea şi parcă discriminatorie faţă de cazul
contrar. Astfel, dacă în ipoteza precedentă persoana vătămată, făcând
plângere, ar fi fost scutită de taxa de timbru potrivit art. 36 din ordo
nanţă, în situaţia de faţă „dreptul comun" aplicabil reclamă, dimpo
trivă, plata unei taxe de timbru(1). Tocmai de aceea, pentru a înlătura
diferenţele de tratament, de lege ferenda, propunem ca textul art. 23
alin. (2) să fie completat: „(...) dispoziţiile art. 36 aplicându-se şi în
această situaţie".
Articolul 24. [Confiscarea]

(1) Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confis
carea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii,
în toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal
bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de
conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând men
ţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) în cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este
obligat la plata contravalorii lor în lei.
(3) Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este pro
prietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte
persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor men
ţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului
(,) Este vorba despre o acţiune civilă în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile

art. 998-999 C. civ., cu toate consecinţele care decurg de aici: instanţa com
petentă este cea de la domiciliul sau sediul pârâtului (contravenientul, iar nu
autoritatea care îl sancţionează), şi nu cea de la locul unde a fost săvârşită
contravenţia; este vorba despre procedura obişnuită, neaplicându-se cea de
urgenţă; există şi calea de atac a apelului, dacă paguba este mai mare de
100.000 lei etc.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/y2UcM62q 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/V9PYa9Xm
sau se vor preciza m otivele pentru care identificarea nu a fost

posibilă.
& Comentariu
Articolul 24 reglementează modul de executare a sancţiunii con
fiscării. Aceasta este dispusă de către agentul constatator, ceea ce, în
opinia noastră, constituie o alegere cel puţin nefericită a legiuitorului,
care ar fi trebuit să atribuie această competenţă instanţei, cu scopul de
a asigura compatibilizarea perfectă a legislaţiei interne cu prevederile
Convenţiei europene a drepturilor omului. Prin art. 1 din Protocolul
nr. 1 la aceasta se interzice privarea de proprietate, cu excepţia situa
ţiei în care aceasta se realizează pentru o cauză de utilitate publică, iar
măsura este prevăzută de lege. Prin sintagma „ prevăzut de lege",
C.E.D.O. înţelege nu orice dispoziţie de drept intern, ci doar acele
dispoziţii care oferă anumite garanţii contra arbitrariului(1). Or, potrivit
jurisprudenţei constante a instanţei europene, principala garanţie
contra arbitrariului o constituie faptul că o măsură privativă de drepturi
nu este dispusă de un organ executiv, astfel cum dispune şi art. 24 din
ordonanţă. Este adevărat că aplicarea măsurii poate fi contestată în faţa
unei instanţe care beneficiază de prezumţia de independenţă şi impar
ţialitate, însă o compatibilizare perfectă cu jurisprudenţa C.E.D.O. ar fi
impus ca măsura confiscării să poată fi dispusă doar de către instanţă,
iar agentul constatator să poată lua doar măsurile conservatorii cu
privire la bunurile confiscabile.
Altfel, art. 24 este suficient de explicit cu privire la modalitatea în
care se execută sancţiunea, dubiile noastre cu privire la modalitatea de
reglementare a acestei sancţiuni fiind expuse mai sus, în contextul
analizei art. 5.
(1) A se vedea, mutatis mutandis, C.E.D.O., Hotărârea Klass şi alţii c. Germaniei,

precitată, www.echr.coe.int; Hotărârea Malone c. Regatului Unit, precitată,
www.echr.coe.int.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/V9PYa9Xm 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/wNu4Nk3k
Articolul 25. [Comunicarea procesului-verbal. Destinatari. Ter

men. înştiinţarea de plată]
(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va com unica,
în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi
proprietarului bunurilor confiscate.
(2) Com unicarea se face de către organul care a aplicat sancţiu
nea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.
(3) (V în situatia în care contravenientul a fost sanctionat cu
amenda, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu
procesul-verbal, acestuia i se va com unica şi înştiinţarea de p la
tă. în înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la
obligativitatea achitării am enzii la instituţiile abilitate să o înca
seze, potrivit legislaţiei în vigoare şi, după caz, a despăgubirii, în
termen de 15 zile de la com unicare, în caz contrar urmând să se
procedeze la executarea silită.
Comentariu
Articolul 25 şi urm. tratează problema comunicării procesului-

verbal celor interesaţi, stabilindu-se că:
a) Organul obligat să efectueze comunicarea este cel care a apli
cat amenda. Aşadar, nu este vorba, în mod necesar, de agentul consta
tator ca persoană direct implicată, ci de organul administrativ, înţeles
în sens de autoritate administrativă, din care face parte acesta. Totuşi,
în măsura în care, dintr-o disfunctionalitate a administraţiei,
' /
comunica f '
rea s-ar face de către un alt organ administrativ, nu credem că acesta

ar fi un motiv de anulare a procesului-verbal decât în situaţia în care
destinatarii actului justifică o pagubă suferită prin acest viciu, lucru
dacă nu imposibil, cel puţin extrem de rar întâlnit în practică; pe de
altă parte, aşa cum am arătat şi cu altă ocazie, în cazul în care
nr. 526/2004.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/wN u4N k3k 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/n1 pi ml If
domiciliul contravenientul este în afara razei teritoriale de competenţă

a organului din care face parte agentul constatator, dacă contravenien
tul refuză primirea procesului-verbal prin poştă {refuză să semneze
confirmarea de primire), nu ar fi deloc ilegală afişarea sa de către orga
nul administrativ corespondent celui din care face parte agentul
constatator, dar care are competenţă teritorială la domiciliul contra
venientului (şi căruia, prin ipoteză, procesul-verbal îi fusese expediat
prin poştă).
b) Destinatar al comunicării poate fi contravenientul (în toate
cazurile), partea vătămată (în cazul în care s-a stabilit despăgubirea
prin procesul-verbal, pe bază de tarif, ori atunci când procesul-verbal
a fost întocmit în urma unei plângeri prealabile formulate de către
aceasta(1)) şi proprietarul bunurilor confiscate (când acestea aparţin
altei persoane decât contravenientul).
c) Termenul pentru comunicare este de o lună şi curge de la apli
carea sancţiunii. Prin urmare, în situaţia în care sancţiunea a fost apli
cată de o altă persoană decât organul constatator, termenul curge de la
data rezoluţiei aplicate pe procesul-verbal. Desigur, în situaţia în care
data trecută pe acesta nu este cea reală, cel interesat nu ar putea face
dovada contrară decât recurgând la procedura înscrierii în fals
(art. 180 şi urm. C. proc. civ.), care, date fiind circumstanţele speţei,
are prea puţine şanse de reuşită, falsul fiind aproape imposibil de
dovedit. Nerespectarea acestui termen atrage, aşa cum am mai arătat(2>,
caducitatea procesului-verbal sau, în limbajul ordonanţei, prescripţia
executării sancţiunii amenzii contravenţionale, dar numai în ipoteza
necomunîcării procesului-verbal contravenientului sau proprietarului
bunurilor confiscate. în cazul nerespectării termenului de comunicare
către persoana vătămată, aşa cum am arătat la comentariul art. 23, nu
există nicio sancţiune.
(1) De pildă, contravenţiile reglementate de Legea nr. 11/1991 privind concurenţa

neloială (M. Of. 24 din 30 ianuarie 1991).
l2) A se vedea supra, comentariul art. 14 din ordonanţă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/n1 pim1 If 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/VfT22ZLY
O distincţie interesantă se poate face, în opinia noastră, în situaţia în

care bunurile confiscate aparţin unei alte persoane şi procesul-verbal nu
este comunicat în termen unuia dintre cei doi destinatari. Astfel, dacă
viciul de comunicare îl vizează pe contravenient, întrucât executarea
sancţiunii principale (amenda) se prescrie, nici sancţiunea comple
mentară a confiscării nu poate subzista; în consecinţă, şi proprietarul
bunului confiscat va fi exonerat de sancţiune, în mod indirect. în
ipoteza în care viciul de comunicare îl vizează însă pe acesta din
urmă, el nu poate invoca prescripţia prevăzută de art. 14 care, prin
definiţie, vizează doar executarea sancţiunii principale a amenzii. In
consecinţă, calea de atac care îi este la îndemână va fi, în opinia noas
tră, contestaţia la executare (art. 399 şi urm. C. proc. civ.), în cadrul
căreia contestatorul poate invoca şî apărări de fond contra titlului
executoriu (inclusiv necomunicarea acestuia în termenul stabilit de
ordonanţă).
d) Anexa la procesul-verbal: înştiinţarea de plată. Ca natură
juridică, aceasta nu este un act administrativ, ci numai o operaţiune
material-tehnică, întrucât principalul efect juridic - obligaţia de plată a
amenzii - este produs nu de aceasta, ci de procesul-verbal. în conse
cinţă, o eventuală contestaţie la executare (prezentă sub forma con
testaţiei la titlu) se va îndrepta împotriva acestuia din urmă, iar nu a
înştiinţării de plată.
Cu privire la executarea silită, în ceea ce ne priveşte, credem că,
deşi ordonanţa nu distinge, trebuie să deosebim situaţia în care se
execută amenda de cea în care se execută o eventuală despăgubire. Şi
asta din mai multe puncte de vedere: în primul rând, amenda este o
creanţă bugetară, pe când despăgubirea nu; în consecinţă, în primul
caz se aplică dispoziţiile Codului de procedură fiscală, pe când, în cel
de-al doilea, prevederile Codului de procedură civilă. Deci organele
de executare vor fi cele speciale, aflate în subordinea autorităţilor
locale, în primul caz, respectiv executorul judecătoresc, în cel de-al
doilea. Termenul de prescripţie a celor două creanţe este diferit: 5 ani
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/VfT22ZLY 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/tHpgL9tV
în primul caz, 3 în cel de-al doilea(1). în fine, mai trebuie arătat că, în
această din urmă situaţie, executarea nu se poate face din oficiu, ci
numai dacă persoana vătămată face o cerere expresă în acest sens,
ieşind din starea de pasivitate.
în ceea ce priveşte termenul de executare, cel de 15 zile de la
primirea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, credem că acesta
trebuie respectat numai în ipoteza în care contravenientul nu intro
duce plângere împotriva procesului-verbal, căci, în caz contrar, aceas
ta este suspensivă de executare.
Articolul 26. [înmânarea procesului-verbal. Cazurile în care se

face comunicarea acestuia prin alte modalităţi]
(!) D acă agentul constatator aplică şi sancţiunear iar contrave
nientul este prezent la încheierea procesului-verbalcopia de pe
acestal2} şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului,
făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contra
venientul va semna de primire.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faţă de celelalte persoane că
rora trebuie să li se com unice copia de pe procesul-verbal, dacă
sunt prezente la încheierea acestuia.
(3) în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi
prezent, refuză să semneze procesul-verbal, com unicarea aces
tuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul
constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
(,) Este vorba despre art. 131 C. proc. fisc., respectiv termenul general de prescripţie
de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
(2) în acest loc, textul original a fost rectificat (a fost vorba despre o eroare materia
lă) prin Rectificarea nr. 2 din 12 iulie 2001 a Regiei Autonome Monitorul Oficial
(M. Of. nr. 584 din 18 septembrie 2001), potrivit căreia, la art. 26 alin. (1), în
loc de „(...) la încheierea procesului-verbal acestuia copia de pe acesta (...)" se
va citi „(...) la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta (...)".
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/tH pg L9tV 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/6bPyUWWE
Comentariu
Articolele 26-27 stabilesc modalităţile de comunicare a procesului-

verbal şi a înştiinţării de plată. Le vom analiza pe rând:
1. înmânarea. O primă asemenea modalitate este înmânarea, posi

bil a fi efectuată în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ două
condiţii:
a) agentul constatator aplică şi sancţiunea;
b) contravenientul (sau altă persoană destinatară a procesului-
verbal) este de faţă şi este de acord să îl semneze. în opinia noastră,
procesul-verbal se va înmâna contravenientului şi în situaţia în care,
de faţă fiind, nu îl poate semna(1), dar acceptă să îl primească. în aceas
tă ipoteză, procesul-verbal trebuie semnat şi de un martor, în temeiul
art. 19 din ordonanţă, care va atesta împrejurările în care a fost
redactat şi înmânat procesul-verbal.
în toate aceste situaţii, contravenientul va semna, practic, de două
ori procesul-verbal. Prima semnătură are semnificaţia, aşa cum am
arătat şi mai sus, a recunoaşterii, de către contravenient, a faptului că
procesul-verbal s-a întocmit în prezenţa sa, că i s-a adus la cunoştinţă
conţinutul acestuia şi că nu are obiecţiuni (ori că acestea i-au fost
consemnate la rubrica destinată acestora), iar, prin cea de-a doua,
contravenientul (sau alt destinatar al procesului-verbal) recunoaşte
faptul că i s-a înmânat un exemplar.
în practica judiciară s-a decis că, deşi petenta a refuzat să semneze
procesul-verbal, acesteia i s-a adus la cunoştinţă conţinutul actului,
fapt confirmat şi de martorul asistent, astfel că, începând cu această
dată, respectiv 12 ianuarie 2007, petenta era în drept să formuleze
plângere contravenţională în condiţiile art. 31 alin. (1) din O.G.
nr. 2/2001, context în care, la data de 7 februarie 2007, când a depus
(1) Bunăoară, contravenientul nu ştie să scrie ori, din cauza unui handicap fizic,
nu poate face acest lucru.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/6bPyUWWE 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/yioLFI4T
plângerea la poştă, aceasta era tardiv formulată0’. Soluţia este fără

îndoială greşită, căci conţinutul alin. (1) este fără echivoc: aducerea la
cunoştinţa contravenientului a conţinutului procesului-verbal nu poate
valora comunicare (chiar dacă martorul asistent atestă acest lucru),
pentru că nu întruneşte două condiţii legale imperative: (i) copia pro-
cesuluî-verbal nu a fost înmânată contravenientului, respectiv (ii) aces
ta nu a semnat de primire. O concluzie foarte importantă se desprinde
de aici: aceea că, în toate cazurile, comunicarea procesului-verbal se
face în scris. De altfel, nu vedem cum, în această speţă, comunicarea ar
fi putut fi completă, cu toate menţiunile din procesul-verbal.
într-o speţă, pe bună dreptate s-a stabilit că semnarea procesului-verbal
de către contravenient nu dovedeşte înmânarea actului, în condiţiile în
care semnătura nu se află la rubrica privind înmânarea procesului-verbal
şi sancţiunea s-a aplicat ulterior(2). Mai mult, în opinia noastră, dacă se
poate proba faptul că sancţiunea a fost aplicată ulterior, chiar dacă
petentul a semnat recunoscând faptul că actul de constatare (dar fără
sancţiune) i-a fost înmânat, comunicarea deplină nu a fost făcută,
termenul de 15 zile pentru introducerea plângerii începând să curgă
de la data comunicării sancţiunii aplicate.
2. Modalităţi subsidiare de comunicare. în cazul în care cel puţin

una dintre cele două condiţii nu este îndeplinită, comunicarea se va
face prin modalitatea trimiterii prin poştă sau a afişării. De remarcat
însă că art. 26 cuprinde numai dispoziţii de principiu cu privire la
aceste două tipuri subsidiare de comunicare: obligativitatea efectuării
lor şi termenul în care se realizează. Două observaţii trebuie făcute cu
privire la aceste modalităţi subsidiare:
a) asa cum am mai arătat, termenul de o lună este Tnsotit de sanctiu-
' r f t *
nea prescripţiei numai la comunicarea făcută contravenientului. De

unde vom deduce că, în ceea ce priveşte persoana vătămată ori proprie-
(2) Trib. Bucureşti, s. a VIIl-a, dec. civ. nr. 306 din 3 februarie 2005, în
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/yoLFI4T 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/pi2teVjM
tarul bunurilor confiscate, ei pot primi comunicarea procesului-verbal şi

după această dată, fără să se poată invoca ineficacitatea acestuia;
b) alin. (3) conţine şi o inexactitate, în sensul că, în ipoteza în care
nu agentul constatator este cel care aplică sancţiunea {şi, deci, la apli
carea acesteia contravenientul nu este prezent), nu neapărat agentul
constatator este cel care trebuie să îndeplinească operaţiunea comu
nicării, aceasta putând fi făcută, aşa cum am arătat şi mai sus(1), de
orice persoană din cadrul autorităţii administrative sancţionatoare. Mai
mult, în opinia noastră, operaţiunea de afişare ar putea fi făcută chiar
de un alt organ administrativ, cu condiţia să fie acelaşi tip de organ
administrativ, care, în plus, să fie competent teritorial să realizeze ope
raţiunea de afişare. De pildă, în cazul unui contravenient cu domiciliul
în Satu-Mare care săvârşeşte o contravenţie rutieră în municipiul
Mangalia (şi, în plus, refuză să semneze avizul de primire al pro
cesului-verbal), este firesc ca operaţiunea de comunicare să fie făcută
de Serviciul Poliţie Rutieră din Satu-Mare (căruia, în prealabil, pro-
cesul-verbal i-a fost comunicat prin poştă de către organul admi
nistrativ analog din municipiul Mangalia). în caz contrar, ar trebui să
admitem fie consecinţa imposibilităţii de sancţionare a contrave
nientului, fie că sancţionarea se face cu cheltuieli chiar mai mari decât
amenda aplicată (care nici nu e sigur că va fî achitată), lucru, desigur,
inadmisibil.
Fără îndoială că cele două forme de aducere la cunoştinţă a
conţinutului procesului-verbal sunt alternative, iar nu cumulative. Prin
urmare, pe bună dreptate s-a decis în practica judiciară că, întrucât la
data întocmirii procesului-verbal contestatoarea a fost de faţă, primind
chiar un exemplar al acestuia, nu mai este necesară şi o comunicare
ulterioară a sa, astfel încât în mod greşit s-a constatat de către instanţa
de fond că executarea amenzii este prescrisă(2).
în doctrina noastră mai veche(3) s-a arătat că este valabilă comuni-

(2) Trib. Bucureşti, s. a tV-a civ., dec. nr. 307/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 55-56.
(3) L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 91.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/pi2teVjM 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/1MA5uLPd
carea procesului-verbal neînsoţit de înştiinţarea de plată; în schimb, co

municarea acesteia din urmă, dar fără o copie de pe procesul-verbal,
este nevalabilă. în acest caz, contravenientul va putea introduce
contestatie la executare contra acesteia, întrucât titlul executoriu însusi
/ ' r
nu a fost comunicat. Până aici suntem întru totul de acord cu opinia

autorilor citaţi. Aceştia arată în continuare însă că, în cea din urmă
situaţie, exercitând calea de atac a contestaţiei la executare, contrave
nientul va fi repus în termenul de comunicare, i se va comunica
procesul-verbal, după care va putea exercita căile legale de atac (în
speţă, plângerea contravenţională). în realitate, soluţia corectă va fi cu
totul alta: exercitând contestaţia la executare, dacă se va dovedi că
procesul-verbal nu i-a fost comunicat în termenul legal, instanţa de
executare va constata caducitatea acestuia (prescripţia executării
sancţiunii), astfel încât orice executare contravenţională va înceta.
O chestiune importantă este aceea de a stabili cine trebuie să facă
proba comunicării regulate şi în termenul legal a procesului-verbal.
Astfel, într-o speţă(1), în care contravenientul a invocat ca motiv de
nelegalitate a procesului-verbal doar necomunicarea acestuia în
termen, instanţa a respins plângerea, întrucât petentul nu a dovedit
acest lucru, depunând la dosarul cauzei doar copia plicului expediat
de I.P.J., în care este indicată doar data primirii plicului la oficiul poş
tal din Bucureşti, nu şi faţa acestui plic, în care există ştampila oficiului
poştal care a primit corespondenţa pentru expediere. La nivel princi-
pial(2), soluţia este greşită, căci autoritatea intimată este aceea care
trebuie să probeze comunicarea regulamentară a propriului act (de
vreme ce obligaţia de comunicare îi revine tot acesteia)131. De la acelaşi
ll) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2550 din 13 august
2008, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră..., p. 176-1 77.
(2) Soluţia concretă ar putea fi, totuşi, corectă, căci comportamentul în instanţă al
petentului (depunerea în copie, şi nu în original, doar a verso-ului plicului de
comunicare) pare a sugera o încercare de inducere în eroare a acesteia, fapt,
evident, sancţionabil.
(3) Pentru detalii cu privire la obligaţia de comunicare a unui act administrativ
individual, a se vedea Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 138. în
acelaşi sens s-a pronunţat şi practica noastră judiciară (Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a,
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/1MA5uLPd 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/6JcAaJAy
principiu trebuie să pornim şi atunci când autoritatea emitentă a

procesului-verbal îi pretinde contravenientului să se deplaseze la ofi
ciul poştal pentru a-şi ridica exemplarul personal al procesului-verbal.
Fără îndoială că refuzul acestuia de a se conforma nu poate atrage
nicio sancţiune în sarcina sa, de vreme ce niciun text de lege nu pre
vede vreo obligaţie în acest sens a celui sancţionat. într-o asemenea
ipoteză, organul din care face parte agentul constatator are ca alterna
tivă subsidiară posibilitatea afişării procesului-verbal la domiciliul sau
sediul contravenientului. în consecinţă, este fundamental greşită o
decizie în sensul că termenul de formulare a plângerii contravenţio
nale se raportează la data la care s-a comunicat procesul-verbal prin
poştă, chiar dacă contravenientul nu s-a prezentat pentru ridicarea
corespondenţei0*.
în fine, ca un ultim aspect, mai trebuie menţionat şi faptul că, în
cazul comunicării procesului-verbal prin poştă, cu aviz de primire,
data de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii con
travenţionale este data înmânării plicului către contravenient, nu data
la care petentul a fost avizat că a primit corespondenţa2*.
Articolul 27. [Comunicarea procesului-verbal. Modalităţi]

Com unicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face
prin poştă, cu aviz de prim ire , sau prin afişare la dom iciliul sau
la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consem
nează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
dec. civ. nr. 2362 din 13 octombrie 2005, în D. Severin, op. cit., p. 86-88),
arătându-se totodată că nu constituie o astfel de probă copia borderoului de
expediere a corespondenţei, întrucât nu există certitudinea că petentului i-a fost
comunicat, în mod real, procesul-verbal atacat.
(1) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 1322 din 19 martie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 83-85.
op. cit., p. 81-83.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/6JcAaJAy 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/9F2Ik0Ia
Comentariu
Vom analiza în continuare cele două modalităţi de comunicare a

procesului-verbal „la distanţă".
1. Trimiterea prin poştă, cu aviz de primire. Avizul (confirmarea)

de primire are, credem noi, semnificaţia dovedirii în afara oricărui
dubiu a primirii de către contravenient a procesului-verbal. Şi, apli
când algoritmul deja cunoscut, cum ordonanţa nu prevede sancţiunea
nulităţii în mod expres, rezultă că, în măsura în care trimiterea nu s-a
făcut cu aviz de primire, operaţiunea comunicării nu îşi va produce
efectele în măsura în care organul constatator nu poate face dovada,
în afara oricărui dubiu, că o copie de pe procesul-verbal a intrat în
posesia contravenientului, lucru aproape imposibil.
în practică se întâlneşte frecvent situaţia în care administraţia trece
la comunicarea procesului-verbal în această modalitate, însă contra
venientul, nefiind acasă, refuză sau omite să se deplaseze ulterior la
oficiul poştal pentru a-l ridica. în această ipoteză, în opinia noastră,
procesul-verbal nu poate fi considerat comunicat, iar contravenientului
care invocă necunoaşterea şi necomunicarea acestuia nu i se poate
opune principiul nemo auditur propriam turpitudinem alegans. Căci,
pornind de la un alt principiu, acela că obligaţia comunicării revine
organului din care face parte agentul constatator, acestuia nu îi rămâ
nea, în situaţia analizată, decât să treacă la afişarea actului, în con
diţiile legale, şi nu să îi impute contravenientului refuzul luării la cu
noştinţă a procesului-verbal. Căci, prin ipoteză acestuia din urmă nu îi
revine nicio obligaţie cu privire la comunicare0’. O soluţie asemă
nătoare a fost pronunţată în practica noastră judiciară: „ din copia
plicului aflată în dosar rezultă că la data reţinută de instanţa de fond ca
dată a comunicării procesului-verbal expirase termenul de păstrare a
(1) Situaţia este absolut similară cu aceea în care contravenientul, de faţă fiind la
redactarea procesului-verbal, refuză să îl semneze. Este evident că în această
ipoteză nimeni nu îi poate imputa acest refuz, administraţia trecând la formele
subsecvente de comunicare a procesului-verbal.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9F2Ik0Ia 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/DLpb60qa
recomandatei expediate de agentul constatator. însă procesul-verbal

nu a fost comunicat la acea dată contravenientului, nefiind afişat la
domiciliul acestuia, conform dispoziţiilor legale menţionate, ceea ce
înseamnă că lipseşte o comunicare a procesului-verbal care să
întrunească cerinţele legale//(1).
în schimb însă, în condiţiile în care organul din care face parte
agentul constatator a depus la dosar confirmarea de primire a cores
pondenţei şi petenta contestă calitatea de angajat a persoanei care a
semnat respectiva confirmare de primire sau conţinutul corespondenţei
aferente respectivei confirmări, aceasta este cea care trebuie să facă
dovada susţinerilor sale(2), căci intimata se bucură, în acest caz, de o
prezumţie de comunicare regulată a actului de sancţionare.
2. Afişarea. Această ultimă modalitate de aducere la cunostintă a

/ r r
actului de sancţionare, pentru a valora comunicare a procesului-verbal,

trebuie, la rândul său, să îndeplinească două condiţii:
a) să se facă la domiciliul sau sediul contravenientului. într-o speţă
la care am mai făcut trimitere01, afişarea a fost făcută la punctul de
lucru al contravenientului. Şi, considerăm noi, pe bună dreptate
instanţa a stabilit că procesul-verbal nu a fost comunicat regulamentar,
de vreme ce societatea comercială contravenientă a susţinut tot timpul
că nu a primit un exemplar din procesul-verbal, susţinere adeverită şi
de comportamentul acesteia anterior introducerii plângerii, când s-a
adresat de două ori autorităţii din care făcea parte agentul constatator
(Primăria Cluj-Napoca) pentru a obţine o copie de pe actul de sancţio
nare, precum şi de faptul că s-a adresat cu plângere judecătoriei ime
diat ce a obţinut această copie (mult, însă, după trecerea termenului de
o lună prevăzut de art. 26). Pe de altă parte, faptul că la punctul de
N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., op. cit., p. 104-106.
(2) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ, nr. 1 din 5 ianuarie 2006, în D. Severin,
op. cit., p. 78-80.
(3) Jud. Cluj-Napoca, sent. civ. nr. 13736/2004, citată supra, la comentariul
art. 14 din ordonanţă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/D Lpb60q a 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/q3w8LRJc
lucru funcţiona un bar, afişarea pe uşa acestuia, raportat la faptul că

intrarea era folosită de foarte multă lume, creează o incertitudine cu
privire la ajungerea efectivă la cunoştinţa contravenientului a copiei de
pe procesul-verbal şi, în consecinţă, la regularitatea comunicării. Prin
urmare, cum contravenientul a putut justifica un prejudiciu cauzat prin
încălcarea normei de procedură, nulitatea (virtuală) a actului de afişare
a trebuit să fie pronunţată. în schimb, pe bună dreptate s-a stabilit
într-o altă speţă(1) că, dacă petentul a cunoscut procesul-verbal, exer
citând în termen calea de atac, afişarea procesului-verbal la punctul de
lucru nu i-a provocat vreo vătămare, prin urmare, acest viciu de
procedură nu este unul esenţial. în baza aceluiaşi raţionament, afişarea
s-ar face necorespunzător şi la reşedinţa contravenientului (desigur, cu
excepţia situaţiei când chiar acesta a cerut, în scris, ca orice modalitate
de comunicare a procesului-verbal să se realizeze în acel loc), astfel
încât administraţia trebuie să probeze faptul ajungerii la cunoştinţa
efectivă a contravenientului a conţinutului actului de sancţionare. Cu F f
atât mai puţin este valabilă o comunicare făcută la locul săvârşirii

contravenţiei (adresă diferită de domiciliul contravenientului)0*;
b) să fie consemnată într-un proces-verbal, semnat de cel puţin un
martor. întrebarea care se ridică este aceea dacă poate fi martor un
agent constatator sau, dimpotrivă, şi în această situaţie se aplică inter
dicţia prevăzută la art. 19 alin. (2) din ordonanţă. în tăcerea legii şi din
interpretarea sistematică a celor două texte, s-ar părea că interdicţia se
aplică numai la procesul-verbal de constatare a contravenţiei, nu şi la
acela de atestare a afişării procesului-verbal. în ceea ce ne priveşte,
credem că este o scăpare a legiuitorului şi, de aceea, de lege ferenda,
propunem astfel completarea art. 27 teza a Il-a: „(...) dispoziţiile art. 19
alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător". Pentru că, dacă vom
analiza situaţia, raţiunea pentru care nu este de dorit ca un alt agent
constatator să fie martor se menţine şi în acest caz. Totuşi, şi de lege
(1) Trib. Bihor, dec. nr, 340/CA/2005, în M, Ursuţa, op. cit., p. 201, nota 1 de la
subsol.
(2) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 351 5 din 16 octombrie
2008, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 106-107
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/q 3w8LRJc 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/JAFufsrW
lata, de la caz la caz, judecătorul ar putea aprecia regularitatea opera

ţiunii de afişare a procesului-verbal, ţinând cont de toate împrejurările
speţei, deci şi de acest element. Astfel, în speţa amintită mai sus, afişa
rea procesului-verbal la punctul de lucru al contravenientului a fost
atestată de mărturia unui agent constatator, angajat al autorităţii admi
nistrative care aplicase sancţiunea amenzii contravenţionale. Or, în
acest caz, nu mai este vorba despre un amănunt nesemnificativ, ci de
un element care poate atârna greu în aprecierea legalităţii operaţiunii
de afişare a procesului-verbal.
Desigur, procesul-verbal de atestare a afişării trebuie să cuprindă şi
datele de identificare a martorului semnatar, pentru ca, în caz de nevoie,
instanţa să poată dispune citarea acestuia în vederea audierii sale.
Articolul 28. [Plata voluntară a amenzii. Posibilitatea de a

achita, pe loc sau în termen de 48 de ore, jumătate din minimul
prevăzut de actul de reglementare contravenţională. Condiţii]
(1) (1> Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel
mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după
caz, de la data com unicării acestuia, jumătate din minim ul
am enzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând
menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. în actul
norm ativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate tre
buie menţionată în mod expres. Termenele statornicite pe ore
încep să curgă de la m iezul nopţii zilei următoare, iar termenul
care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul
este suspendat se va prelungi până la sfârşitul prim ei zile de
lucru următoare.
(2) Am enzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la
Casa de Econom ii si Consemnatiuni - C.E.C. S.A. sau la unitătile
f r f
(1) Alin. (1) şi (2) sunt reproduse astfel cum a fost modificate prin art. unic pct. 5
din Legea nr. 526/2004.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/JAFufsrW 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/X3j PSQ bl
Trezoreriei S ta tu lu iia r am enzile cuvenite bugetelor locale se

achită la Casa de Econom ii si Consemnatiuni
/
- C.E.C. - S.A. sau /
la casieriile autorităţilor adm inistraţiei publice locale ori ale

altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugete
lor locale , indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea func
ţionează, de cetătenia, dom iciliul sau de reşedinţa contrave
nientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghi
şeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentu
lui constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta
face parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).
(3) (V Am enzile contravenţionale pot fi achitate şi prin interme
diul instrumentelor de plată electronică în cadrul Chişeului vir
tual de plăţi, proiect-pilot coordonat de M inisterul Com unica
ţiilo r şi Tehnologiei Inform aţiei, parte a Sistem ului e-guvernare,
din cadrul Sistem ului Electronic National. în acest caz:
a) achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin
prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de
plată emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta specificând data
şi ora efectuării plăţii;
b) se elim ină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie
de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de
Ghişeul virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din
care acesta face parte.
(,) Alin. (3) a fost introdus prin art. art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2006 pentru
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor (M. Of. nr. 78 din 27 ianuarie 2006), iar partea introductivă a
acestuia este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 1 din
Legea nr. 353/2006.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/X3j PSQb1 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/4Yq YVmW5
Comentariu
A. Aspecte generale
1. Aşa cum am semnalat şi cu altă ocazie(1), spre deosebire de

vechea reglementare, Legea nr. 32/1968, în care posibilitatea de a
achita pe loc sau în termen de 48 ore jumătate din minimul amenzii
prevăzut de actul normativ de sancţionare constituia regula, în vreme
ce excepţie făceau acele situaţii în care acte normative speciale
stipulau expres contrariul01, în viziunea noii ordonanţe, principiul este
răsturnat: ca regulă, contravenientul nu poate achita pe loc sau în
termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii, excepţie făcând
situaţiile în care un act normativ special - indiferent de forţa lui juri
dică, întrucât ordonanţa îi permite în mod expres, nefăcând distincţie -
prevede această facilitate. în măsura în care această condiţie este
îndeplinită, contravenientul poate plăti:
a) jumătate din minimul amenzii prevăzut de actul normativ de
stabilire a contravenţiei, deci nu jumătate din amenda aplicată în con
cret de agentul constatator, cum acesta ar putea pretinde unui
contravenient ignorant;
b) fie pe loc, fie în termen de 48 de ore de la încheierea ori comu
nicarea procesulu-verbal. Şi această precizare este utilă, întrucât, în
măsura în care contravenientul are dubii cu privire la valabilitatea
procesului-verbal, ar fi de dorit să nu se grăbească să achite pe loc
această sumă diminuată, tentat fiind de cuantumul redus al acesteia si
de susţinerile agentului constatator care adeseori „uită" să îi atragă
atenţia acestuia şi de termenul de 48 de ore, susţinând că numai pe loc
se poate achita jumătate din acest minim.
în opinia noastră, termenul de 48 de ore curge de la miezul nopţii
zilei următoare celei în care a fost încheiat procesul-verbal, în situaţia
(1) Ov. Podaru, Ordonanţa nr. 2/2001..., p. 291.

(2) Şi, pentru a putea deroga de la o lege, actul care făcea excepţie trebuia să aibă
o forţă juridică cel puţin egală cu aceasta.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/4Yq YVmW5 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/S2IXM2ch
în care contravenientul este de faţă şi îl semnează, primind un exem

plar, ori a fost comunicat, în celelalte cazuri (fie nu este de faţă, fie
refuză să îl semneze, astfel încât se trece la comunicarea acestuia).
în ceea ce ne priveşte, considerăm că, deşi şi-ar îngreuna consi
derabil situaţia în faţa instanţei, achitarea acestei sume nu atrage, de
plano, respingerea plângerii contravenţionale ca inadmisibilă, fără ca
judecătorul să mai palpeze fondul01. Astfel, în anumite cazuri, plata
poate fi făcută din eroare (sau, mai exact, în urma dolului agentului
constatator, care îi prezintă deformat contravenientului realitatea) şi
nici nu poate fi considerată o confirmare a actului nul pentru simplul
fapt că, potrivit doctrinei dreptului civil(2), confirmarea trebuie făcută în
deplină cunoştinţă de cauză, iar nu sub imperiul unui viciu de consim
ţământ. Alteori, contravenientul achită de bunăvoie această sumă
diminuată, pentru că pur şi simplu nu doreşte să piardă acest privilegiu
recunoscut de lege, anticipând, astfel, eventuala soluţie (nedorită de el)
de respingere a plângerii ca neîntemeiată. Sub vechea reglementare,
opiniile au fost, de asemenea, împărţite. Potrivit uneia(3), plângerea este
inadmisibilă, căci achitarea sumei reduse echivalează, din partea
contravenientului, cu o „recunoaştere totală a vinovăţiei sale" ori cu o
„recunoaştere a debitului pe care îl are de acoperit la organul finan
ciar". S-a exprimat însă şi opinia opusă, corectă, în sensul că plângerea
este admisibilă, întrucât, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut în
mod expres contrariul, iar, pe de alta, pentru că plata pe loc nu poate
(,) în sens contrar, a se vedea C. Drăghici, C. V. Drăghici, A. lacob, R. Corcheş,

op. cit., p. 100. Aceşti autori precizează totuşi că numai împotriva sancţiunii
amenzii contravenientul pierde dreptul de a mai introduce plângere, el
păstrându-şi acest drept în ceea ce priveşte sancţiunile complementare; de
asemenea, Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 3367/1970, sent. civ.
nr. 2330/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 105.
l2) A se vedea E. Lupan, Drept civil. Partea generală, Universitatea Creştină „Di-
mitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1995, p. 238; G. Boroi, Drept civil. Partea
generală, Ed. AII, Bucureşti, 1998, p. 253.
(3) V. Timofte, Notă (I) la sentinţa civilă nr. 3934/1985 a Judecătoriei Suceava, în
R.R.D. nr. 11/1986, p. 45-46; Gh. Brânduşea, Despre termenele de prescripţie
prevăzute de art. 13 şi 14 din Legea nr. 32/1958, în R.R.D. nr. 2/1984, p. 43.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/S2IXM2ch 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/uOyZkMuJ
avea decât sensul simplificării procedurii de constatare, iar nu cel al

lipsirii contravenientului de calea de atac. Desigur, în acest caz, plân
gerea se poate îndrepta împotriva procesului-verbal dacă acesta există
ori împotriva măsurii de sancţionare, probată cu chitanţa de plată, în
caz contrar(1). în acelaşi sens al admisibilităţii plângerii s-a pronunţat şi
practica noastră judiciară recentă(2).
în fine, ca o ultimă precizare, plata amenzii se poate face uneori
direct la agentul constatatar(3) ori la CEC, trezorerie(4> sau la ghişee
le/casieriile autorităţilor publice locale ori instituţiilor de stat abilitate,
respectiv ghişeele de la punctele de trecere a frontierei, în aceste ca
zuri o copie (simplă) trebuind trimisă la autoritatea din care face parte
agentul constatator(5), astfel încât aceasta să nu continue urmărirea
silită în necunoştinţă de cauză. Iar ca o noutate de ultimă oră, plata se
poate face şi prin intermediul Ghişeului virtual de plăţî<6), care are o
evidenţă informatizată a tuturor plăţilor efectuate prin această moda
litate, astfel încât obligaţia trimiterii copiei chitanţei de plată la agentul
constatator nu mai subzistă, căci plata poate fi verificată de acesta în
mod direct.
(,) Al. Ţiclea, I. D. Tărăcilă, I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 71.
(2) Trib. Cluj, dec. nr. 799 din 8 aprilie 2009, nepublicată; Jud. Cluj-Napoca,
sent. civ. nr. 10196 din 24 septembrie 2008, nepublicată.
(3>Această modalitate este foarte practică, motiv pentru care, în opinia noastră,
ea ar trebui să fie generalizată. Astfel, în cazul în care această modalitate nu
există, de multe ori contravenientul care se ştie vinovat de săvârşirea contra
venţiei este tentat să ofere mită agentului constatator nu numai pentru a scăpa
mai ieftin, dar şi pentru a economisi timp, fiind binecunoscută birocraţia de la
ghişee. Dimpotrivă însă, în prezent, această practică este din ce în ce mai
restrânsă.
(4) în principiu, distincţia trebuie făcută după cum contravenientul este persoană
fizică sau persoană juridică.
15) Este suficientă o copie simplă, întrucât, în baza acesteia, organul constatator
poate face verificările de rigoare pentru a afla dacă plata a fost făcută
într-adevăr ori este vorba despre o copie fabricată. Iar chitanţa în original este
firesc să rămână la contravenient, pentru ca, în caz de nevoie, acesta să fie în
posesia unicului document care face dovada deplină a plăţii amenzii.
16) Pentru detalii, facem trimitere la adresa: http://www.ghiseul.ro.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/uOyZkM uJ 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/SJ43F Q7Q
B. Natura juridică a termenului de 48 de ore. Posibilitatea suspen

dării, întreruperii şi repunerii în termen
2. O problemă pe care nici art. 28 şi nici alt text al ordonanţei nu o

rezolvă expres, deşi are o importanţă practică însemnată, o constituie
natura juridică a termenului de 48 de ore, cu consecinţa posibilităţii
întreruperii acestuia ori a repunerii în termen, în anumite situaţii.
în ceea ce ne priveşte, considerăm că, deşi acesta este un termen
de decădere substanţial, el este susceptibil de suspendare, respectiv
repunere în termen (nu şi de întrerupere). Astfel, în măsura în care în
interiorul termenului de 48 de ore contravenientul formulează plân
gere împotriva procesului-verbal, acesta se suspendă, urmând să con
tinue să curgă de la comunicarea sentinţei instanţei de fond ori de la
pronunţarea deciziei instanţei de recurs, evident, numai în situaţia în
care plângerea a fost respinsă. De asemenea, în situaţia în care, din
anumite motive, contravenientul a fost în imposibilitate de a achita
amenda redusă în intervalul de 48 de ore (de pildă, din culpa agen
tului care nu a inserat în cuprinsul actului de sancţionare această
menţiune, cei însărcinaţi cu încasarea amenzilor refuză să primească
suma redusă), el poate cere instanţei, pe calea plângerii, ca obiect
subsidiar anulării procesului-verbal, ori pe calea contestaţiei la exe
cutare, repunerea în acest termen pentru a se putea libera de datorie
achitând amenda în acest cuantum diminuat.
în practica judiciară, însă, s-a stabilit contrariul. Astfel, după ce,
printr-o hotărâre irevocabilă, s-a apreciat că cererea de întrerupere a
termenului de 48 de ore nu poate fi formulată pe calea plângerii
contravenţionale, întrucât, potrivit art. 34, instanţa este competentă
doar să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, în vreme ce
petitul menţionat vizează modalitatea de executare a amenzii{1>, în
cadrul judecării contestaţiei la executare, prima instanţă a apreciat că
introducerea plângerii contravenţionale nu întrerupe termenul de 48
(1) Trib. Cluj, s. cont. adm. şi fisc., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 256/R din 28
martie 2008, nepublicată.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/SJ43FQ7Q 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Qv3mZj7V
de ore (presupunând că plângerea a fost introdusă mai înainte ca

acesta să se fi scurs), în esenţă, pentru următoarele motive:
(a) legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca termenul de 48 de ore
să curgă la expirarea termenului de 15 zile (pentru introducerea plân
gerii), pentru a vorbi despre o eventuală întrerupere a termenului de
decădere în situaţia formulării plângerii;
(b) este adevărat că plângerea suspendă executarea, însă este vorba
despre executarea sancţiunilor aplicate de către agentul constatator;
(c) posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii este un
drept conferit contravenientului, şi nu o obligaţie a acestuia, prin
urmare, atâta timp cât O.G. nr. 2/2001 stabileşte în mod expres că ter
menul de 48 de ore curge de la momentul înmânării procesului-verbal,
neavând nîdo legătură cu plângerea formulată, nu poate fi vorba nici
despre întreruperea acestui termen în ipoteza formulării plângerii
contravenţionale şi a curgerii unui nou termen după soluţionarea
irevocabilă a plângerii formulate01.
într-o altă speţă(2), instanţa a ajuns la aceeaşi soluţie (termenul de
48 de ore nu este susceptibil de a fi întrerupt), întrucât:
(a) tocmai aceasta este raţiunea unui termen de decădere;
(b) oricum, petenta ar fi avut posibilitatea achitării în termenul de
48 de ore a jumătate din minimul sancţiunii, fără ca aceasta să fie
considerată o recunoaştere a celor cuprinse în procesul-verbal, fiind
doar o manifestare a exerciţiului dreptului său conferit de art. 28 din
O.G. nr. 2/2001.
în ceea ce ne priveşte, credem că problema necesită o atenţie
deosebită, meritând, astfel, o analiză mai aprofundată. Se impune
astfel să determinăm, pe de o parte, scopul acestei prevederi legale (1),
iar, pe de alta, natura juridică a termenului de 48 de ore (2).
(1) Jud. Cluj-Napoca, sent. civ. nr. 10196 din 24 septembrie 2008, nepublicată.
(2) Trib. Cluj, s. cont. adm. şi fisc., confl. de mun. şi asrg. soc., dec. nr. 799 din 8
aprilie 2009, nepublicată.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Qv3mZj7V 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/c9RcZJAU
3. Scopul facilităţii instituite în favoarea contravenientului. Dacă

ajungem să ne întrebăm care ar fi raţiunea care l-a determinat pe
legiuitor ca, de-a lungul timpului, să instituie sistemul ablaţîunii{1),
creând o asemenea facilitate contravenientului, două ar putea fi, în
opinia noastră, asemenea considerente:
a) unul de ordin moral: acela de a-l determina să îşi recunoască de
bunăvoie vinovăţia;
b) unul de procedură (pragmatic): acela de a-l determina să achite
de bunăvoie amenda stabilită (în cuantum redus), evitându-se astfel
declanşarea procedurii executării silite, care implică alte cheltuieli
pentru autorităţile publice implicate.
a) în ceea ce priveşte prima variantă dintre cele două, chiar dacă
am admite că, la origini (1968), aceasta ar fi putut fi raţiunea instituirii
sistemului ablaţiunii, în prezent credem că ideea nu mai poate fi susţi
nută, pentru un motiv extrem de simplu: raportat la aceste consi
derente de ordin moral, sistemul ar fi trebuit să fie regula: or, raportat
la reglementarea în vigoare azi (rămâne la latitudinea organului cu
competenţă de reglementare contravenţională dacă îl instituie sau nu,
de la caz la caz), este de neconceput ca în unele cazuri legiuitorul să
dorească (şi,astfel, să utilizeze „stimulente" de ordin patrimonial) ca
acela care a săvârsit o contraventîe /
să îsi recunoască vinovăţia,
f / '
iar /
alteori nu. Acesta ar trebui să fie considerentul de ordin teoretic

raportat la care să apreciem că plata amenzii reduse nu are drept
consecinţă respingerea ca inadmisibilă a plângerii introduse ulterior.
b) Rămâne deci al doilea considerent: legiuitorul înţelege să îl
stimuleze pe contravenient să plătească de bunăvoie (evitându-se,
astfel, riscul insolvabilităţii sale, precum şi cheltuieli legate de execu
tarea silită), creându-i o importantă facilitate fiscală; totuşi, întrucât
uneori scopul general al combaterii contravenţiilor (prevenţia generală
şi specială) nu se poate realiza prin aceasta, titularul puterii de
reglementare în materie contravenţională poate aprecia, de la caz la
(1) Pentru detalii cu privire la acesta şi atunci când era reglementată de vechea
Lege nr. 32/1968, a se vedea A. Iorgovan, op. cit., nr. 767.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/c9RcZJAU 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/P2T3R 1F g
caz, dacă instituie sau nu posibilitatea prevăzută de art. 28 din ordo

nanţă. Or, aşa stând lucrurile, orice text de lege ar trebui interpretat în
sensul că îşi produce efectele în sensul respectării principiului general
al legalităţii, precum şi a moralei, iar nu în contra acestora. în conse
cinţă, ar fi cel puţin anormală o susţinere în sensul că textul art. 28 l-ar
încuraja pe contravenient să achite amenda în cuantum diminuat chiar
în ipoteza unui proces-verbal ilegal (din varii motive). în consecinţă,
urmărindu-se strict evitarea executării silite în cazul proceselor-verbale
legal întocmite, este firesc ca această facilitate să fie recunoscută
contravenientului şi după soluţionarea plângerii (singurul mijloc de
control judiciar al legalităţii actului de sancţionare).
Prin urmare, în continuare se impune a analiza dacă este posibil,
din punct de vedere procedural, ca termenul de 48 de ore să curgă şi
după soluţionarea căii de atac.
4. Natura juridică a termenului de 48 de ore. a) Analiza variantelor

posibile. Teoretic, sunt doar trei soluţii posibile: termen de prescripţie (i),
termen de decădere procesual (ii), respectiv material (iii).
(i) Despre un termen de prescripţie nu poate fi vorba, pentru că,
pur şi simplu, dreptul în discuţie (de a plăti în 48 de ore amenda dimi
nuată) nu este unul căruia i se poate ataşa o acţiune, astfel încât,
potrivit formulei utilizate de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind
prescripţia extinctivă, depăşirea termenului să poată atrage stingerea
„ dreptului ta acţiune".
(ii) Pornind de la definiţia dată în doctrină111, potrivit căreia terme
nul procedural (categorie din care face parte şi cel de decădere pro
cedural) este timpul stabilit pentru a face un act de procedură sau în
care, dimpotrivă, este interzisă îndeplinirea acelui act, având în vedere
că manifestarea de voinţă a celui sancţionat de a face plata redusă nu
este un act de procedură, căci nu este făcut în timpul unui proces sau
cu scopul de a declanşa (prefigura) un proces, nici în această categorie
nu poate intra termenul de 48 de ore.
ll) I. Deleanu, op. cit., nr. 153.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/P2T3R 1Fg 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/dW6BiT pi
(iii) Pornind de la premisa că posibilitatea de plată a amenzii redu

se în termen de 48 de ore este un drept subiectiv al contravenientului,
vom concluziona că neexercitarea lui în termen atrage pierderea a
însuşi dreptului, deci termenul de 48 de ore este unul de decădere
substantial.
/
b) Regimul juridic al termenelor de decădere substanţiale. Aşa

cum s-a observat în doctrină01, de lege lata nu există o reglementare
generală sau, cel puţin la nivel de principiu, a termenelor de decădere
în dreptul civil român, însă doctrina şi jurisprudenţa le consideră ter
mene riguroase, nesusceptibile de suspendare, întrerupere sau repu
nere în termen. însă nicăieri nu sunt analizate cauzele acestei stări de
lucruri. în ceea ce ne priveşte, credem că termenele de decădere nu au
incidente în curgerea lor normală pentru simplul fapt că nu există text
legal care să prevadă posibilitatea suspendării, întreruperii, repunerii
în termen. Astfel, pe de o parte, reglementarea generală a prescripţiei
nu se aplică (Decretul nr. 1967/1958), căci în speţă nu suntem în pre
zenţa unui termen de prescripţie; pe de alta, nici dispoziţiile Codului
de procedură civilă nu se aplică (art. 101-104), pentru că, în speţă, nu
suntem în prezenţa unui termen de procedură. Prin urmare, raţiona
mentul este simplu: dacă legea instituie un anumit termen fără a preve
dea posibilitatea suspendării, întreruperii, repunerii în termen, acest
termen trebuie să curgă fără niciun incident.
Dar asta nu înseamnă în niciun caz faptul că legiuitorul nu ar putea
reglementa posibilitatea suspendării, a întreruperii sau a repunerii în
termen, fără ca, prin aceasta, să afecteze natura juridică a termenului
în discuţie. Cu alte cuvinte, incidentele nu sunt incompatibile cu ter
menele de decădere: prin urmare, un raţionament de tipul „ este de
esenţa termenelor de decădere de a nu putea fi supuse suspendării,
întreruperii ori repunerii" este greşit. în realitate, un termen de decă
dere este de decădere fiindcă stinge însuşi dreptul subiectiv, drept care
este substanţial (iar nu procedural), şi nu fiindcă nu poate fi suspendat
ll) M. Nicolae, Prescripţia extinctivă, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, nr. 29.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/dW6BiTpi 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/tr7Pyp8B
etc. Iar dacă legiuitorul, instituind un asemenea termen, stabileşte că el

este supus numai întreruperii, atunci acesta este regimul său juridic<1).
Ceea ce vrem să arătăm, în concluzie, este faptul că încadrarea
unui termen în una dintre categoriile posibile analizate mai sus nu se
face după regimul său juridic, ci după natura dreptului care se stinge
la împlinirea termenului. Deşi legiuitorul a prefigurat, pentru două
dintre cele trei categorii de termene, un regim unitar, asta nu înseamnă
nici că (a) în cele două situaţii (termene de prescripţie ori de decădere
procesuale) nu ar putea institui derogări de la acest regim juridic prin
texte de lege speciale, nici că (b) în cea de-a treia situaţie (termene de
decădere substanţiale) nu ar putea stabili că acestea ar fi suspuse
suspendării, întreruperii ori repunerii în termen.
în consecinţă, cu privire la termenul de 48 de ore, în continuare ne
propunem să stabilim dacă nu cumva textele ordonanţei nu permit
suspendarea, întreruperea ori repunerea în termen.
c) Termenul de 48 de ore - termen supus suspendării şi repunerii
în termen. Astfel, dintru început dorim să arătăm că niciun text din
ordonanţă nu prevede posibilitatea întreruperii acestui termen. Ne
îndepărtăm astfel de opinia noastră exprimată în prima ediţie a acestei
iucrărî<2), opinie care, de altfel, în privinţa întreruperii, nu se întemeia
pe niciun argument. Credem însă că termenul pe care îl analizăm este
susceptibil de suspendare (i) şi de repunere în termen (ii).
(i) Suspendarea are ca temei legal dispoziţiile art. 32 alin. (3) din
ordonanţă, potrivit cărora plângerea suspendă executarea. Astfel,
raţionamentul este foarte simplu: având în vedere că executarea poate
fi silită şi voluntară, iar aceasta din urmă poate privi amenda redusă ori
ll) Ca termen de comparaţie, am putea arăta că nimic nu împiedică legiuitorul să

stabilească un anumite termen de prescripţie care nu este supus, prin excepţie
de la regimul general, repunerii în termen (ci doar suspendării şi întreruperii).
Fără îndoială că un asemenea termen rămâne a fi de prescripţie, fără ca
regimul său juridic puţin diferit să îi altereze natura juridică.
{2) Ov. Podaru, R. Chintă, op. cit., p. 156.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/tr7Pyp8B 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/GSvbuHj8
cea întreagă01, întrucât textul legal nu distinge între diferitele tipuri de

executare, trebuie să deducem că toate formele de executare sunt
suspendate: ubi lex non distinguit (...). Prin urmare, revenind la argu
mentele exprimate în practica judiciară (arătate în prima parte a ana
lizei noastre), nu rezistă criticii susţinerea în sensul că prin introduce
rea plângerii se suspendă doar sancţiunile stabilite de agentul consta
tator, pentru simplul motiv că art. 32 alin. (3) nu conţine aceste preci
zări! Pentru identitate de raţionament, nu subzistă nici argumentul în
sensul că posibilitatea de plată a amenzii reduse reprezintă un drept,
iar nu o obligaţie, deci nu se suspendă prin plângere: întotdeauna exe
cutarea silită, indiferent de forma concretă pe care o îmbracă, cuprin
de un ansamblu de drepturi şi obligaţii care trebuie privite ca o unitate;
or, raportat la modul de formulare a art. 32 alin. (3), este evident că
întreaga executare se suspendă. în fine, argumentul că legiuitorul nu a
prevăzut posibilitatea ca termenul să curgă şi după soluţionarea plân
gerii este vădit neîntemeiat: tocmai aceasta este raţiunea şi mecanis
mul suspendării - ca restul termenului, care încă nu a apucat să se
scurgă, să reînceapă să curgă din momentul în care cauza de suspen
dare a încetat.
Aşa cum am mai arătat, la aceeaşi concluzie ar trebui să ajungem şi
dacă pornim de la o interpretare raţională a art. 28: este de necon
ceput ca legiuitorul să încurajeze, prin acordarea acestei facilităţi
contravenientului, acoperirea, prin plata amenzii reduse, a viciilor de
care suferă procesul-verbal. Tocmai de aceea ar fi de dorit ca termenul
să poată curge, măcar în parte, şi după exercitarea controlului judiciar
(dacă petentul este diligent). în plus, deşi favorabilă particularului,
soluţia achitării în 48 de ore a amenzii reduse, urmată de solicitarea
restituirii acesteia în cazul în care plângerea a fost admisă, nu este
suficientă pentru particular: astfel, pe de o parte, în cazul amenzilor
mari s-ar putea ca acesta să nu dispună de sume într-un termen atât de
(1) Pentru detalii cu privire la modurile de executare a amenzii contravenţionale,

a se vedea M. Ursuţa, op. cit., p. 377-382.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/GSvbuHj8 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/9YdDw3xP
scurt; pe de altă parte, este binecunoscută dificultatea de a recupera

diverse sume de la bugetele publice.
Desigur, se pune problema, în cazul suspendării, de când curge
restul din termenul de 48 de ore care nu s-a scurs până la introducerea
plângerii. în opinia noastră, deşi nu suntem în prezenţa unui termen de
decădere procedural, raportat la dispoziţiile art. 47 din ordonanţă, se
aplică prin analogie prevederile art. 101 alin. (2) C. proc. civ., astfel
încât restul termenului reîncepe să curgă de la miezul nopţii zilei
următoare celei în care soluţia respingerii plângerii contravenţionale a
rămas irevocabilă.
(ii) Repunerea în termen. încă de la început dorim să arătăm că
această instituţie nu are nimic de-a face cu cele prevăzute de art. 19
din Decretul nr. 167/1958 (în materia termenelor de prescripţie),
respectiv de art. 103 C. proc. civ. (în materia termenelor de decădere
procedurale). Aşadar, în materie contravenţională ne putem imagina
repunerea în termen nu ca o modalitate de a înlătura consecinţele unei
împrejurări mai presus decât voinţa părţii care o invocă, ci ca un
mijloc de a salva procesul-verbal de la nulitate. Iar această instituţie
atipică şi-ar putea avea temeiul legal în dispoziţiile art. 34 alin. (1) din
ordonanţă, potrivit cărora „ instanţa poate verifica legalitatea proce
sului-verbal, hotărând în consecinţă asupra sancţiunii". Or, în ipoteza
în care actul de sancţionare suferă de un viciu de ilegalitate - lipsa
menţiunii posibilităţii achitării în termen de 48 de ore a amenzii redu
se -, instanţa ar putea hotărî nu înlăturarea completă a sancţiunii, prin
anularea procesului-verbal, ci repunerea în termenul de 48 de ore, o
modalitate mult mai adecvată de reparare a prejudiciului suferit de
contravenient. Să nu uităm că, pe de o parte, instanţa care soluţio
nează plângerea are competenţă de plină jurisdicţie, iar, pe de alta,
anulând procesul-verbal, interesul public are de suferit, căci o per
soană vinovată de săvârşirea unei contravenţii rămâne nesancţionată
din cauza unui viciu de procedură, în condiţiile în care există un alt
remediu mai adecvat.
în fine, în opinia noastră, instanţa poate pronunţa această soluţie
chiar în ipoteza în care contravenientul nu a solicitat-o expres (dar nu
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9YdDw3xP 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/fM92dvm9
în contra voinţei lui01), admiţând în parte plângerea şi reformând

procesul-verbal sub aspectul menţiunii obligatorii a posibilităţii plăţii
amenzii reduse în termen de 48 de ore, repunându-l implicit pe
contravenient în acest termen.
Articolul 29. [Achitarea amenzii în cazul concursului de con

travenţii]
Dispoziţiile art. 28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 10
alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minim ul
am enzii prevăzute de actul norm ativ pentru fiecare dintre con
travenţiile constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească
maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.
Comentariu
Articolul 29 permite aplicarea dispoziţiilor privind posibilitatea

achitării a jumătate din minimul amenzii şi în cazul unei pluralităţi de
contravenţii constatate prin acelaşi proces-verbal. Amintim că, potrivit
art. 10 alin. (2) din ordonanţă, în această situaţie cumularea amenzilor
aplicate pentru fiecare contravenţie în parte nu este nelimitată, fiind
limitată de dublul maximului pentru contravenţia cea mai gravă
dintre cele comise. Prin aplicarea corespunzătoare a art. 28, se dispu
ne în prezentul articol din ordonanţă că, în cazul plăţii a jumătate din
minimul amenzii, cumulul sancţiunii pentru pluralitatea de contra
venţii urmează să fie limitat de maximul prevăzut pentru contravenţia
cea mai gravă. Pentru alte precizări privind acest sistem de sancţionare
a pluralităţii de contravenţii, facem trimiterea cuvenită la comentariul
art. 10 alin. (2)(2).
(,) Dacă instanţa pune în discuţia părţilor, din oficiu, acest aspect, iar contrave
nientul declară că nu doreşte acordarea acestei facilităţi (desigur, în subsidiar
faţă de anularea procesului-verbal), această atitudine poate valora renunţare la
drept, astfel încât instanţa nu poate dispune repunerea în termen.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fM 92dvm9 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/J Pi hCj VY
Articolul 30. [Sesizarea organelor de urmărire penală]

(1) D acă persoana îm puternicită să aplice sancţiunea apreciază
că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât; potrivit legii
penale , constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire
penală competent.
(2) în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior
s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea
constitui contravenţie , actul de sesizare sau de constatare a fap
tei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după
caz; de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată orga
nului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce
se impun conform legii.
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul pre
văzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să
aplice sancţiunea.
& Comentariu
Textul art. 30 vine să stabilească raportul dintre contravenţie şi
infracţiune, atunci când o faptă poate fi calificată atât drept contraven
ţie, cât şi drept infracţiune. O astfel de ipoteză nu numai că este posi
bilă, dar se pot oferi o infinitate de exemple în acest sens, cel mai sim
plu de dat fiind cel al persoanei care comite infracţiunea de tulburare a
liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri, faptă care are un
echivalent şi în contravenţiile prevăzute în Legea nr. 61/1991. De
aceea, nu putem fi de acord cu afirmaţia după care nu pot exista astfel
de fapte(1), în realitate existând, într-o astfel de ipoteză, un concurs de
calificări.
In consecinţă, plecând de la analiza care a fost făcută concursului
de calificări0*, pot interveni următoarele ipoteze. Dacă o faptă a fost
(1) I. Poenaru, op. cit., p. 5.

l2) FI. Streteanu, op. cit., p. 278-286.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/J PihCjVY 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/tHlx4dl L
calificată printr-o lege ca fiind infracţiune, iar ulterior intervine o lege

nouă care califică aceeaşi faptă, reglementând-o, într-o modalitate
identică, drept contravenţie, se va considera norma penală implicit
abrogată, urmând ca faptele calificate ca infracţiuni până la acel
moment să fie considerate ca fiind contravenţii*11. Pentru ca această
abrogare tacită să subziste, este absolut necesar ca elementele celor
două fapte să fie identice în ambele norme. Spre exemplu, astfel s-a
întâmplat cu fapta de cerşetorie care a fost incriminată ca infracţiune
prin art. 326 C. pen., până la intrarea în vigoare a Legii nr. 61/1991,
care, prin art. 2 pct. 3, sancţiona drept contravenţie o faptă cu exact
acelaşi conţinut'2’. Cât timp cele două reglementări sunt incompatibile,
este evident că legea mai nouă o va abroga pe cea veche, astfel încât
aceasta din urmă trebuie considerată ca fiind implicit abrogată01.
Evident că soluţia se păstrează şi atunci când în legea veche fapta era
considerată ca fiind contravenţie, iar legea nouă o califică infracţiune.
Dacă reglementările nu sunt incompatibile, în sensul că domeniul de
reglementare nu este identic, atunci se va face aplicarea principiului
lex specialia, urmând să se aplice norma care are un domeniu de
reglementare mai restrâns.
Revenind însă la reglementarea din art. 30 din ordonanţă, se poate
observa uşor că aceasta cuprinde un caz de sesizare din oficiu a orga
nelor de urmărire penală, făcută la sesizarea organului constatator.
Este cert că, dacă organul constatator are şi calitatea de organ de
(,) Această soluţie este valabilă numai în cazul în care noua lege este una orga
nică, altfel ea neavând forţa necesară să abroge o lege care reglementează o
infracţiune. Prin urmare, în măsura în care noua lege este una ordinară, ea va
fi neconstituţională (căci, abrogând o lege penală, intervine într-un domeniu
rezervat prin Constituţie exclusiv legilor organice). In măsura în care contra
venţia este reglementată printr-un act administrativ normativ, acesta va fi nele
gal, împotriva lui existând calea de atac a acţiunii în contencios administrativ
ori a excepţiei de nelegalitate.
(2) FI. Streteanu, op. cit., p. 212.
(3) Pentru o opinie în sens contrar, a se vedea D. Octavian, N. lonescu, op. cit.,
p. 54.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/tHlx4dl L 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/mx2Aob4p
urmărire penală, acesta se poate sesiza din oficiu cu privire la comi

terea unei infracţiuni.
Dacă ulterior fapta nu primeşte calificarea de infracţiune, ci rămâne
calificată ca fiind contravenţie, procedura se întoarce, împreună cu
actele procedurale îndeplinite, la agentul constatator. Din raţiunile
expuse mai sus(1), intervalul de timp în care au avut loc actele de urmă
rire sau cercetare penală nu se va lua în considerare la calculul
termenului de prescripţie.
Se poate observa, totuşi, în această materie, o gravă necorelare a
dispoziţiilor art. 30 cu cele ale art. 13 alin. (3) din ordonanţă. Potrivit
acelui text, sesizarea unui organ de urmărire penală suspendă cursul
prescripţiei, în timp ce interpretarea literală a art. 30 alin. (3) duce cu
gândul la consacrarea unui caz de întrerupere a prescripţiei. Pentru
motivele expuse cu prilejul analizei art. 13, considerăm că prescripţia
este doar suspendată, şi nu întreruptă. De lege ferenda, trebuie însă, în
mod cert, înlăturată lipsa de corelare între cele două dispoziţii legale.
ll) A se vedea supra, comentariul art. 13 din ordonanţă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/mx2Aob4p 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/sgibg5XK
Capitolul IV. Căile de atac
Articolul 31. [Plângerea contravenţională. Obiect. Titulari. Ter

menul în care poate fi formulată]
(1) împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi
de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15
zile de la data înm ânării sau com unicării acestuia.
(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce pri
veşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate>
altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura
confiscării.
jg ţ Comentariu
Calea de atac ordinară în materie contravenţională este, aşadar,
plângerea. Articolul 31, care o reglementează, atinge trei elemente ale
acesteia: obiectul (1), termenul (2) şi titularii (persoanele care au
calitate procesuală activă) (3).
1. Obiectul plângerii contravenţionale. întrucât formularea legală

este extrem de permisivă, „împotriva procesului-verbal (...) se poate
face plângere (...)", vom deduce că obiectul acesteia ar putea fi:
a) anularea totală sau parţială a acestuia, în situaţia în care este
afectat de anumite vicii de formă sau de fond(1);
(1) Vom fi în prezenţa unei nulităţi parţiale, bunăoară, atunci când contravenien
tul recunoaşte săvârşirea contravenţiei, execută sancţiunea principală, însă o
contestă pe cea complementară (de exemplu, confiscarea), care nu este prevă
zută de lege pentru contravenţia săvârşită.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sg ibg5XK 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/fmIUY1 uO
b) reformarea acestuia sub aspectul sancţiunii, în sensul diminuării

cuantumului amenzii ori al înlocuirii acesteia cu avertismentul;
c) în subsidiar, restituirea amenzii plătite din eroare;
d) în ce-l priveşte pe proprietarul bunurilor confiscate (contrave
nientul sau altă persoană), şi restituirea totală sau parţială a lucrurilor
confiscate;
e) în ce-o priveşte pe persoana vătămată prin contravenţie, majo
rarea despăgubirii stabilite prin procesul-verbal;
f) repunerea în termenul de 48 ore (în cazul respingerii petitului de
anulare a procesului-verbal) pentru achitarea a jumătate din minimul
amenzii stabilit prin actul normativ special, evident, în situaţia în care
sunt întrunite condiţiile repunerii în termen;
g) îndreptarea unei erori materiale din procesul-verbal, dacă
petentul solicită acest lucru. Astfel, într-o speţă, în urma analizării
procesului-verbal contestat, instanţa a constatat că prenumele
petentului a fost greşit menţionat „Cristina", în loc de „Cristian", deşi
codul numeric personal începe cu „1", cifră aferentă persoanelor de
sex masculin. în acest context şi doar pentru acest motiv, plângerea a
fost admisă în parte în sensul îndreptării erorii materiale strecurate în
actul de constatare şî sancţionare11’. în opinia noastră, soluţia este
discutabilă: se pune astfel întrebarea, care este interesul procesual al
petentului pentru a solicita acest lucru? în principiu, el ar trebui să
invoce viciul de formă pentru a solicita anularea procesului-verbal, iar
nu remedierea acestui viciu pentru a face plata;
h) în fine, aşa cum am mai arătat şi supra(2), deşi practica judiciară
s-a pronunţat în sens contrar(3), ar exista argumente şi în sensul
(,) Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. nr. 131 63 din 21 iunie 2010, nepublicată.
l3) De pildă, potrivit unei decizii relativ recente, „prima instanţă a reţinut în mod
nelegal că a intervenit prescripţia executării sancţiunii amenzii contravenţionale,
aspect ce nu vizează fondul cauzei, ci faza de executare, astfel încât nu poate fi
analizat ca motiv de nulitate a procesului-verbal de contravenţie" (Trib. Brăila,
s. corn., dec. civ. nr. 20/R/2005, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională...,
p. 184-187). De asemenea, potrivit altei soluţii jurisprudenţiale, constatarea
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fmI UY1 uO 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/24J eG0K2
IV. Căile de atac Articolul 31
solicitării, pe calea plângerii, a constatării prescripţiei răspunderii

contravenţionale (caducităţii procesului-verbal), pe motivul necomu-
nicării acestuia în termenul de 30 de zile. De altfel, în doctrină01 s-a
exprimat o opinie (la care achiesăm) în sensul că obiectul plângerii
contravenţionale ar trebui să fie mai larg decât verificarea legalităţii şi
temeiniciei plângerii contravenţionale. Astfel, instanţa ar trebui să
poată verifica întrunirea tuturor condiţiilor de angajare a răspunderii
contravenţionale. Tocmai de aceea, pe lângă constatarea prescripţiei
executării sancţiunii, instanţa sesizată cu plângere ar putea exonera
contravenientul de răspundere pe motivul decontravenţionalizării,
între timp, a faptei săvârşite ori ar putea înlătura sancţiunea în cazul
decesului contravenientului, la cererea succesorilor.
2. Termenul de introducere a plângerii contravenţionale. In primul

rând, este de semnalat faptul că textul analizat conţine o inadvertenţă
terminologică: termenul de 15 zile curge de la data înmânării sau
comunicării procesului-verbal; în realitate, cum înmânarea nu este
altceva decât o modalitate de comunicare a acestuia, de lege ferenda
textul alin. (3) ar trebui reformulat: „(...) de la data comunicării proce-
sului-verbal, într-una din formele acesteia, prevăzute la art. 26-27".
Termenul de 15 zile este unul de prescripţie, calculându-se pe zile
libere, introducerea plângerii cu depăşirea acestuia atrăgând, evident,
respingerea ei ca tardivă(2).
prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită nu poate interveni fără ca

partea care solicită aceasta să aibă un interes actual, ceea ce presupune
declanşarea executării silite printr-un act începător de executare. Cu ocazia
judecării unei plângeri contravenţionale sunt analizate aspectele legate de
temeinicia şi legalitatea actului de constatare şi sancţionare a contravenţiei (Trib.
Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 2441 din 20 octombrie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 94-95). In acelaşi sens, şi Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 1601
din 30 iunie 2005, în D. Severin, op. cit., p. 151-154.
(1) A i Ursuţa, op. cit., p. 241-242.
(2) Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. civ. nr. 507/C/1997 şi Jud. Ploieşti, sent.
civ. nr. 2355/1998, în A i Ţiclea, op. cit., p. 60-61; Jud. Arad, sent. civ.
nr. 6349/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 67.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/24JeG0K2 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/amEftcKg
O situaţie interesantă este aceea în care plângerea contravenţională

este introdusă înaintea comunicării procesului-verbal. Practica judi
ciară s-a pronunţat în sensul că o asemenea plângere trebuie respinsă
ca prematură(1). în ceea ce ne priveşte, credem că o asemenea soluţie
ar putea fi, în anumite cazuri, excesiv de formalistă şi profund vătămă
toare pentru un contravenient care nu are cunoştinţe juridice. Astfel, în
măsura în care contravenientul află, pe orice cale, despre existenţa şi
conţinutul procesului-verbal şi până la primul termen de judecată actul
de sancţionare este comunicat în forma respectivă, plângerea nu ar
trebui respinsă ca prematură, astfel încât, între timp, să se scurgă şi
termenul de 15 zile pentru atacarea acestuia. Abia în situaţia contrară,
când nici până la termen procesul-verbal nu a fost comunicat, astfel
încât contravenientul nu poate face dovada neechivocă a existenţei
sale juridice, soluţia corectă ar fi respingerea plângerii ca prematur
introdusă.
3. Calitatea procesuală activă. Aşa cum s-a arătat în jurispru-

denţă21, alte persoane decât contravenientul pot formula plângere
numai în situaţiile expres arătate la alin. (2). Prin urmare, o plângere
formulată de către patronul societăţii comerciale în cadrul căreia
contravenienta lucra ca vânzătoare va fi respinsă ca fiind făcută de
către o persoană fără calitate procesuală activă. De asemenea, plânge
rea făcută de părinte pentru copilul său major fără mandat legal apare
(1)Jud. sect. 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 72/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op.
cit., p. 114.
(2> Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 1068/1998, în C.P.J. 1992-1998,
p. 177-1 78. Hotărârea este pronunţată în baza vechii reglementări, lucru lipsit
însă de importanţă, căci art. 31 alin. (2) din Legea nr. 32/1968 este identic cu
art. 31 alin. (2) din prezenta ordonanţă. Soluţii asemănătoare au fost pronun
ţate şi în alte speţe: Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. civ. nr. 1082/1996, în
Al. Ţiclea, op. cit., p. 56-57; Jud. Buftea, sent. civ. nr. 2219/1997, idem,
p. 57-58; Trib. Bucureşti, s. a VII l-a, dec. civ. nr. 2841 din 15 decembrie 2005,
în D. Severin, op. cit., p. 58-60.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/amEftcKg 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/LsnV0trn
ca fiind făcută de o persoană fără calitate, plângerea fiind personală{1).

în schimb, doctrina a recunoscut calitatea procesuală activă a succeso
rilor unei persoane decedate de a ataca procesul-verbal întocmit pe
numele antecesorului lor(2).
La o analiză mai atentă, soluţia este extrem de criticabilă. Astfel, să
nu uităm că procesul-verbal este un act administrativ şi că, potrivit
art. 126 alin. (6) din Constituţie, controlul legalităţii acestora este
garantat, pe calea contenciosului administrativ. Singurul motiv pentru
care împotriva proceselor-verbale persoanele interesate nu formulează
procedură prealabilă urmată de acţiune în contencios administrativ
este acela că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
a contenciosului administrativ, sunt exceptate de la procedura comună
actele administrative cu privire la care este prevăzută o altă procedură
judiciară. Or, trecând peste discuţiile aprinse legate de caracterul de
lege ordinară (iar nu organică) a O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea
nr. 180/2002, plângerea contravenţională este tocmai o asemenea pro
cedură judiciară paralelă. Prin urmare, pentru alte persoane decât
contravenientul, proprietarul bunurilor confiscate şi partea vătămată,
trebuie să recunoaştem, în ipoteza în care justifică un interes legitim
pentru a ataca procesul-verbal(3), una din următoarele două posibilităţi:
I. Niţă Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 81-82; în acelaşi sens s-a pro
nunţat şi practica noastră judiciară mai veche, fie că este vorba despre plângeri
formulate de părinţi pentru copiii lor majori ori de unul dintre soţi pentru
celălalt (Jud. sect. 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 1354/1971; Jud. sect. 3 Bucureşti,
sent. civ. nr. 187/1971, Jud. sect. 3 Bucureşti, sent. civ. nr. 36/1971, în L. Groza,
Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 105-106). Nici chiar invocarea iresponsabilităţii
contravenientului nu poate conduce la o altă soluţie, dacă iresponsabilitatea
nu este dovedită cu acte legale.
(2) Pentru detalii, a se vedea C. Radu, Un caz de nulitate virtuală a proceselor-ver-
bale de constatare a contravenţiilor, în Dreptul nr. 1/2000, p. 129; M. Ursuţa,
op. cit., p. 247-248.
(3) De pildă, un creditor chirografar (sau gajist) al proprietarului bunului confiscat
ar putea avea şi el interesul de a formula plângere împotriva procesului-verbal
pentru a conserva patrimoniul executabil al debitorului său ori garanţia pe
care o are.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/LsnV0trn 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/j RHHLGm l
a) posibilitatea de a formula plângere contravenţională în temeiul

art. 31 din ordonanţă. Se poate susţine astfel că alin. (1), utilizând o
formulă extrem de generoasă - „se poate face plângere" nu limi
tează persoanele cu calitate procesuală activă, iar alin. (2) restrânge
doar posibilitatea persoanei vătămate şi a proprietarului bunurilor con
fiscate de a formula plângere doar cu privire la propria lor vătămare,
lucru de altfel firesc;
b) posibilitatea de a formula acţiune în contencios administrativ (sau
excepţie de nelegalitate), dacă textul art. 31 este interpretat restrictiv şi
se consideră că alte persoane decât cele expres arătate nu îl pot invoca
şi deci nu au acces la procedura judiciară paralelă. în caz contrar, am
ajunge la o situaţie de neconceput: aceea că, deşi printr-un act admi
nistrativ se cauzează un prejudiciu unei persoane (iar aceasta are un
interes legitim, dacă nu chiar un drept subiectiv de a-l ataca), acesteia i
se neagă orice acces la justiţie, situaţie contrară art. 21 din Constituţie.
în ceea ce ne priveşte, am opta pentru prima variantă, pentru
argumentele prezentate mai sus, cu precizarea că, pentru alte persoane
decât cele indicate expres în cuprinsul art. 31, termenul curge de la
luarea la cunoştinţă a conţinutului procesului-verbal, pe orice cale (de
vreme ce acesta nu i se comunică).
Articolul 32. [Depunerea plângerii contravenţionale. Instanţa

competentă să o soluţioneze. Caracterul suspensiv al căii de
atac]
(!) Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de consta
tare a contravenţiei se depune la organul din care face parte
agentul constatator, acesta fiind obligat să o prim ească şi să
înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens.
(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trim it de îndată ju
decătoriei în a cărei circum scripţie a fost săvârşită contravenţia.
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/j RHHLGm l 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/2c7j IOYs
(3) Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor pre

văzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce
priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.
Comentariu
A. Despre constituţionalitatea alin. (1) al art. 32
1. Alineatul (1) a făcut obiectul Deciziei nr. 953 din 19 decembrie

2006 a Curţii Constituţionale01, pe care o reproducem în continuare:
„Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine

următoarele:
Prin Decizia nr. 200 din 29 aprilie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, Curtea Consti
tuţională a statuat că art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu
îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, ci instituie
norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Această
modalitate de reglementare reprezintă, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecă
toreşti, opţiunea exclusivă a legiuitorului.
Spre deosebire de situaţia reţinută în decizia sus-menţionată, Curtea
constată că în cauza de faţă se pune problema încălcării accesului
liber la justiţie din perspectiva faptului că organul din care face parte
agentul constatator ar putea să nu înainteze instanţei de judecată plân
gerea depusă împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare
a contravenţiei. Deşi textul legal impune obligaţia, şi nu latitudinea
acestuia de a o înainta instanţei de judecată, totuşi, astfel cum rezultă
din dosarul de faţă, deşi autorul excepţiei a expediat prin poştă plân
gerea sa la data de 27 aprilie 2006, organul din care face parte agentul
constatator nu a înaintat-o instanţei. Concomitent cu această plângere,
ll) M. Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2007.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/2c7j IOYs 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/M g 0sprQ3
autorul excepţiei s-a adresat direct instanţei de judecată cu plângerea

în cauză.
Curtea reţine că primordial în analiza acestei probleme de consti
tuţionalitate este faptul ca, prin decizia pe care o va pronunţa, să se
asigure accesul liber la justiţie al oricărei persoane. Astfel existenţa
oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă
sau raţională şi care ar putea până la urmă să nege acest drept al per
soanei, încalcă în mod flagrant prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din
Constituţie. în cazul de faţă, obligaţia depunerii plângerii la organul
din care face parte agentul constatator, ca o condiţie de acces la justi
ţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil nici prin faptul
că, primind plângerea, organele administrative ar avea cunoştinţă de
ea şi nu ar pomi la executarea amenzii aplicate. Mai mult decât atât,
textul de lege criticat poate da naştere la abuzuri săvârşite de către
agenţii organelor administrative, ceea ce, în final, chiar dacă ar duce la
tragerea la răspundere penală sau disciplinară a acestora, ar îngreuna
sau chiar nega dreptul contestatorului la accesul liber la justiţie.
în sensul principiului constituţional instituit de art. 21 privind acce
sul liber la justiţie se înscrie şi posibilitatea oricărei persoane de a se
adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea
drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Sub acest aspect,
precizarea din alin. (2) al art. 21, potrivit căreia nicio lege nu poate
îngrădi exercitarea acestui drept, este firească. Din acest punct de
vedere, textul criticat, prevăzând că «plângerea însoţită de copia de pe
procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din
care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească
şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens», contravine
textelor constituţionale enunţate mai sus, îngrădeşte accesul direct la
justiţie atâta timp cât nu prevede ca alternativă şi posibilitatea ca plân
gerea să poată fi depusă şi la instanţa de judecată.
în consecinţă, Curtea reţine că sunt încălcate prevederile art. 21
alin. (1)-(3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi, implicit,
dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 parag. 1 din
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Mg 0sprQ3 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/Sa8fD PO8
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor funda

mentale şi ale art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului.
Curtea mai reţine că, deşi art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernu
lui nr. 2/2001 instituie norme de procedură privind soluţionarea plân
gerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare
a contravenţiei şi că această modalitate de reglementare reprezintă,
potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi pro
cedura în faţa instanţelor judecătoreşti, opţiunea exclusivă a legiuito
rului, care, în alegerea soluţiilor sale legislative, trebuie să ţină seama
de prevederile constituţionale, neputându-le eluda în exercitarea com
petenţei sale în materie de procedură. în caz contrar, se încalcă preve
derile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, «în România, res
pectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie».
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că excepţia de ne
constituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Gu
vernului nr. 2/20001 este întemeiată, urmând să o admită".
Spre deosebire de dreptul comun, unde orice acţiune în justiţie se

depune la instanţa competentă să soluţioneze cererea - de regulă
instanţa în a cărei rază teritorială îşi află domiciliul sau sediul pârâtul -
în materie contravenţională ordonanţa instituia [mai înainte de decla
rarea alin. (1) ca fiind neconstituţional] două derogări:
a) plângerea se depunea la autoritatea administrativă din care face
parte agentul constatator;
b) instanţa competentă să o soluţioneze este judecătoria în raza
teritorială a căreia s-a săvârşit contravenţia11în opinia noastră, alin. (2)
(,) Una dintre raţiunile pentru care legiuitorul a optat pentru această competenţă
exclusivă este, credem noi, şi existenţa unor contravenţii exclusiv „locale".
Astfel, cum, potrivit art. 1 şi art. 2 din ordonanţă, chiar consiliile locale pot
reglementa şi sancţiona contravenţii, este firesc ca acestea să fie judecate toc
mai de către judecătoria în raza teritorială a căreia aceste fapte sunt contra
venţii, iar nu de către una (de pildă, cea de la domiciliul contravenientului) în
raza teritorială a căreia aceste fapte nu sunt reglementate şi sancţionate contra
venţional.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Sa8fD PO8 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/C U uoh2g J
instituie, printr-o normă imperativă, un caz de competenţă teritorială

exclusivă, idee ilustrată şi în jurisprudenţă0’.
B. Probleme ridicate de interpretarea art. 32 după declararea ca

neconstituţional a alin. (1)
2. Dat fiind faptul că alin. (1) a fost declarat neconstituţional,

interpretarea art. 32 ridică mai multe probleme:
Prima dintre acestea este legată de raţiunile care l-au determinat pe
legiuitor să stabilească iniţial că depunerea plângerii se face la organul
din care face parte agentul constatator. în ceea ce ne priveşte, credem
că, pe de o parte, s-a urmărit crearea unei situaţii mai uşoare pentru
contravenient care, uneori, trebuia să facă demersuri anevoioase pen
tru a afla care este instanţa competentă să soluţioneze plângerea< 2>
. în
schimb, din antetul procesului-verbal rezultă cu uşurinţă organul din
(,) Potrivit unor soluţii jurisprudenţiale, „se declină competenţa soluţionării unei
plângeri împotriva unui proces-verbal de constatare a unei contravenţii în
materie de construcţii, care a fost introdusă la judecătoria dom iciliului contra
venientului, şi nu la cea a locului săvârşirii faptei" (Jud. sect. 2 Bucureşti, sent.
civ. nr. 541/1970 şi sent. civ. nr. 2057 bis/1970, în L. Groza, Gh. Părăuşanu,
op. cit., p. 110). în acelaşi sens, şi Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc.,
dec. civ. nr. 255 din 26 ianuarie 2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră...,
p. 177-179. în consecinţă, în materie contravenţională, în mod corect s-a sta
bilit într-o speţă că este irelevant unde este situat sediul contravenientului
(Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ.
nr. 2620/R/2005, în N. Cristuş, Răspunderea contravenţională..., p. 229-230).
Şi, deşi această competenţă este una exclusivă, de ordine publică (în acest
sens, a se vedea şi Jud. Mangalia, sent. civ. nr. 147 din 20 ianuarie 2009, res
pectiv jud. Tulcea, sent. civ. nr. 958 din 26 martie 2009, în N. Cristuş, Răspun
derea contravenţională..., p. 230-234), raportat la noile prevederi din art. 1591
C. proc. civ. (introduse prin Legea nr. 202/2010), excepţia de necompetenţă
teritorială poate fi invocată numai până la prima zi de înfăţişare.
(2) Uneori chiar „locul săvârşirii contravenţiei" este greu de determinat: să ne
imaginăm doar situaţia unei contravenţii săvârşite într-un tren aflat în mişcare;
alteori, chiar dacă se determină cu uşurinţă acest loc, este posibil ca contra
venientul să nu cunoască instanţa competentă (de exemplu, o contravenţie
rutieră săvârşită într-o comună din Câmpia Bărăganului).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/C U uoh2g J 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/0ScH UZN w
care face parte agentul constatator; prin urmare, contravenientului i-ar

fi fost mult mai uşor să o expedieze pe adresa acestuia. Pe de altă
parte, să nu uităm că, potrivit alin. (3), introducerea plângerii suspendă
executarea; or, este de dorit ca organul constatator să fie primul care
cunoaşte acest fapt, căci el este acela care declanşează executarea
silită prin trimiterea procesului-verbal neatacat în termen la organele
de executare competente. Or, prin depunerea plângerii la instanţă s-ar
putea ca, până la primirea citaţiei (iar aceasta să dureze câteva luni),
administraţia să treacă la executare care, raportat la prevederile
alin. (3), ar fi ilegală, organul de executare fiind în eroare (necu
noaşterea introducerii plângerii - cale de atac suspensivă de drept).
După declararea textului legal ca fiind neconstituţional, fără îndoială
că plângerea trebuie depusă la instanţa competentă să o soluţioneze.
A doua problemă este legată de sancţiunea pe care ar atrage-o
eventual depunerea plângerii direct la organul din care face parte
agentul constatator. Fără îndoială că situaţia este identică cu aceea
inversă, prezentă până la declararea textului ca neconstituţional (plân
gerea era depusă direct la instanţă, deşi textul legal prevedea obli
gativitatea depunerii ei la organul din care face parte agentul consta
tator). Or, aşa cum ne-am pronunţat şi cu altă ocazie<1), am considerat
de fiecare dată că, în tăcerea legii şi în lipsa oricărui prejudiciu, depu
nerea neregulată a plângerii nu poate atrage nulitatea acesteia, din mai
multe considerente:
a) în primul rând, pentru că, atunci când a simţit nevoia, legiuitorul
a instituit această sancţiune expres: de pildă, potrivit art. 288 alin. (2)
C. proc. civ., apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub
sancţiunea nulităţii. Mai mult chiar, în situaţia în care a făcut-o [art. 302
alin. (2) C. proc. civ. prevede, în esenţă, aceeaşi sancţiune cu privire la
calea de atac a recursului], Curtea Constituţională a declarat textul ne-
constituţional(2), în esenţă, pentru că instituie un formalism excesiv de
(1) Ov. Podaru, Ordonanţa nr. 2/2001..., p. 292.

(2) A se vedea Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008 referitoare la excepţia de ne-
constituţionalitate a prevederilor art. 302 din Codul de procedură civilă (M.
Of. nr. 562 din 25 iulie 2008), Curtea Constituţională statuând că dispoziţiile
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/0ScH UZN w 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Jt8Jsxwr
rigid care afectează grav efectivitatea căii de atac, restrângând nejus

tificat accesul liber la justiţie;
b) în al doilea rând, pentru că, cel puţin în prezent, există o cutumă
puternic înrădăcinată în mentalitatea noastră (justificată de vechea
prevedere legală care a existat încă de la intrarea în vigoare a Legii
nr. 32/1968), în sensul că plângerea se depune la organul din care face
parte agentul constatator, iar uneori această cutumă este întărită chiar
de o menţiune în acest sens inserată în cuprinsul procesului-verbal. în
consecinţă, ar fi exagerată o soluţie în sensul respingerii ca tardivă a
unei plângeri contravenţionale depuse în termen la organul din care
face parte agentul constatator, dar care a ajuns la instanţa de judecată
ulterior expirării termenului de 15 zile de introducere a plângerii{1>,
mai ales dacă în procesul-verbal există menţiunea indicată®.
De asemenea, tot ca un aspect care ţine de introducerea regulată a
plângerii, ce se întâmplă în cazul în care ea nu este însoţită de copia
procesului-verbal atacat? Practica noastră judiciară mai veche s-a pro
nunţat în sensul că o asemenea plângere ar trebui respinsă pe acest
temeî(3). în tăcerea legii, soluţia ni se pare exagerată. Contravenientul ar
putea foarte bine să depună această copie la primul termen de judecată
sau la termenul acordat de instantă în acest sens. De asemenea, instanta / ' r
ar putea obliga autoritatea pârâtă, în temeiul art. 172 C. proc. civ., să

depună o copie după acest proces-verbal, dacă petentul justifică moti
ve serioase pentru care nu a putut prezenta el o copie în instanţă. Abia
în cazul în care procesul-verbal nu se depune în cauză de niciuna
art. 302 C. proc. civ. sunt neconstituţionale în partea care prevede „ sub sanc
/
ţiunea nulitătii".
/
ll) în practică pot exista două ipoteze distincte: fie administraţia trimite instanţei
procesul-verbal, dar după expirarea termenului de 15 zile, fie îl returnează
expeditorului, iar acesta îl înregistrează la instanţă, dar, între timp, termenul de
15 zile se scursese deja.
(2) Astfel, încălcarea art. 16 din prezenta ordonanţă (prin menţionarea greşită a
„organului" la care se depune plângerea) a cauzat petentului o vătămare care
poate fi înlăturată prin considerarea plângerii ca regulat introdusă.
(3) Jud. sect. 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 2125/1970, în L Groza, Gh. Părăuşanu,
op. cit., p. 114.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Jt8Jsxwr 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/1 Doj87Xc
dintre părţi, existând dubii serioase chiar asupra existenţei acestuia,

plângerea ar putea fi respinsă ca fiind lipsită de obiect.
O altă problemă este legată de dispoziţia potrivit căreia organul
administrativ, fiind sesizat cu plângerea în cauză, este „obligat să o pri
mească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens". Or, dat
fiind faptul că alin. (1) a fost declarat neconstituţional, dacă totuşi con
travenientul alege să depună plângerea la administraţie, mai subzistă
obligaţia acesteia de a o primi? în ceea ce ne priveşte, credem că nu,
însă în caz de refuz organul din care face parte agentul constatator este
obligat să îi indice contravenientului instanţa competentă să o solu-
ţioneze(1). Dacă plângerea este primită, atunci credem că obligaţia de a
înmâna depunătorului o dovadă în acest sens subzistă(2). Ulterior, orga
nul administrativ este obligat să trimită plângerea instanţei competente
să o judece [să nu uităm că alin. (2) nu a făcut obiectul deciziei de
neconstituţionalitate], această obligaţie subzistând şi în situaţia în care,
în temeiul art. 104 C. proc. civ., petentul expediază prin poştă plânge
rea la organul din care face parte agentul constatator. Pentru a evita însă
orice fel de interpretări abuzive, precum şi pentru a ilustra faptul că
după declararea alin. (1) ca neconstituţional nu este interzisă depunerea
plângerii la organul administrativ (doar că aceasta nu poate fi singura
soluţie admisă), de lege ferenda, propunem următoarea formulare a
art. 32 alin. (1): „ Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de
constatare a contravenţiei se poate depune atât la instanţa competentă
să o soluţioneze, cât şi la organul din care face parte agentul consta
tator, fie direct, prin registratura autorităţii publice, caz în care aceas-
(,) Ca o precizare suplimentară, în acest caz considerăm că, chiar în caz de refuz
de înregistrare a plângerii, data introducerii sale este aceea la care s-a înre
gistrat la organul din care face parte agentul constatator (sau data poştei, de
expediere la acesta).
(2) Organul administrativ care, pe de o parte, ar primi plângerea, dar, pe de alta,
ar refuza să furnizeze o dovadă depunătorului în acest sens (cu scopul,
probabil, de a face pierdută ulterior această plângere) ar fi, fără îndoială, de
rea-credinţă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/1 Doj87Xc 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/ExXnTj B J
ta este obligată să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă

în acest sens, fie prin poştă, recomandat
Deşi ordonanţa nu prevede, credem că în mod corect plângerea ar
trebui depusă în două exemplare, unul pentru organul constatator şi
altul pentru instanţă. De asemenea, dovada de care vorbeşte alin. (1)
ar trebui să constea în aplicarea parafei autorităţii pe o cerere de
înregistrare, depusă în două exemplare, pe care se va da un număr de
înregistrare şi data certă.
în fine, ordonanţa nu stipulează un termen cert în care autoritatea
sesizată cu plângerea trebuie să o depună la instanţa competentă,
limitându-se a arăta că acest lucru trebuie făcut „de îndată". Sancţiu
nea, însă, este evidentă: de vreme ce plângerea suspendă executarea -
se înţelege, de la data depunerii sale la autoritatea administrativă com
petentă neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiei de trimitere a
plângerii la judecătorie conduce la imposibilitatea de a executa crean
ţa bugetară, îar dacă această situaţie se prelungeşte, se va ajunge, în
cele dîn urmă, la prescripţia acestei creanţe(1).
în plus, în practica judiciară s-a mai arătat(2) că, într-o situaţie, deşi
ll) Din păcate însă, ar putea exista o situaţie în care această „sancţiune", a impo
sibilităţii executării sancţiunii contravenţionale, să nu fie suficientă pentru
contravenient. Astfel, în ipoteza în care administraţia fiscală înregistrează
creanţa bugetară în sarcina contravenientului - debitor al bugetului local -,
chiar dacă nu trece la executare, acesta din urmă ar putea fi prejudiciat în
ipoteza în care, dorind să înstrăineze un bun al său propriu (de regulă imobil),
solicită de la Direcţia de impozite şi taxe locale o adeverinţă (certificat)
fiscal(ă) în sensul că nu are restanţe la impozite, iar administraţia refuză să îi
elibereze un astfel de act până la plata amenzii. Or, în această ipoteză, presat
fiind de timp, contravenientul ar putea achita „benevol" amenda, în ciuda carac
terului suspensiv al depunerii plângerii contravenţionale care, pe de altă parte,
nu este trimisă instanţei. Pentru a evita asemenea situaţii, de lege ferenda, s-ar
impune stabilirea unui termen în interiorul căruia administraţia să fie obligată să
trimită instanţei procesul-verbal (în ipoteza în care contravenientul alege să
depună plângerea la administraţie), sub sancţiunea caducităţii actului de
sancţionare contravenţională (prescripţiei executării sancţiunii).
p. 209-210. *
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ExXnTj B J 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/0fsN E8Ys
a fost legal sesizată cu plângere, autoritatea pârâtă a refuzat să dea

curs legal acesteia şi să o înainteze judecătoriei, cu următoarea
motivare: „dat fiind faptul că plângerea contravenţională pe care ne-aţi
transmis-o prin corespondenţă nu a avut număr de înregistrare şi dată,
nu a putut fi înregistrată, pentru a putea fi luată în considerare vă
rugăm să faceţi dovada momentului în care aţi intrat în posesia p.v.c.
nr. 5 din 5 aprilie 1995". Rezultă că organul vamal este în culpă
pentru faptul că, în loc să înregistreze plângerea contravenţionala şi să
o înainteze la judecătorie, îi comunică petentei refuzul de înregistrare
şi îi cere „dovezi". în consecinţă, organul constatator nu se poate
prevala de propria lui culpă în invocarea excepţiei de tardivitate a
plângerii înregistrate direct la judecătoria competentă, evident, mult în
afara termenului de 15 zile.
Cu privire la caracterul suspensiv al plângerii contravenţionale, de
lege ferenda, propunem ca, asemănător cu art. 284 alin. (5) C. proc. civ.
referitor la caracterul suspensiv al apelului, art. 32 alin. (3) să fie for
mulat în sensul: ,,Plângerea depusă în termen suspendă executarea
(...)", pentru că altfel, pentru a scăpa de executarea silită a amenzii,
particularul ar putea depune plângere după plângere împotriva ace
luiaşi proces-verbal (mai ales că sunt scutite de plata taxeî de timbru),
iar acestea, deşi vor fi respinse pe baza autorităţii de lucru judecat, vor
reuşi să amâne la nesfârşit plata amenzii.
într-o speţă din practica judiciară, pe bună dreptate s-a stabilit că,
dacă s-a dispus confiscarea unor bunuri, suspendarea acestei măsuri
nu va putea fi cerută de contravenient prin folosirea procedurii ordo
nanţei preşedinţiale, ci va fi aplicabilă procedura specială în materie
contravenţională01 (adică introducerea plângerii suspendă de drept
măsura confiscării, astfel încât procedura ordonanţei preşedinţiale nu
are obiect). Fiind vorba însă de măsura confiscării, la o analiză mai
atentă, această procedură specială şi-ar putea găsi o utilitate; astfel,
introducerea plângerii suspendă numai măsura confiscării bunurilor
(sau, aşa cum vom arăta mai jos, a valorificării lor). însă acestea sunt
(1) C.A. Craiova, s. com. şi cont. adm., dec. nr. 391 din 31 august 2001, în N. Cristuş,
Răspunderea contravenţională..., op.cit., p. 314-315.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/0fsN E8Ys 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang i u.ro/tipareste/4759/DBLIG4ED
reţinute de organul din care face parte agentul constatator, astfel încât,
dacă măsura administrativă provizorie lezează contravenientul (împie-
dicându-i, bunăoară, activitatea), în opinia noastră, suspendarea ei s-ar
putea solicita pe calea ordonanţei preşedinţiale.
în ceea ce priveşte plângerea persoanei vătămate care suspendă
executarea despăgubirii, considerăm cel puţin bizară această dispozi
ţie legală, introdusă numai din graba legiuitorului care nu a văzut dife
renţa între creanţa reprezentând despăgubirea şi cea constând într-o
amendă. Astfel, în ultima situaţie, cel care face plângerea, contra
venientul, este cel executat, prin urmare, este firesc ca introducerea
plângerii să suspende o eventuală executare pornită împotriva sa. în
schimb, persoana vătămată, atunci când face plângere, este nemul
ţumit de cuantumul despăgubirii, pe care îl consideră prea mic. Şi, în
această situaţie, pe de o parte, dispoziţia legală analizată pare inutilă,
întrucât, de vreme ce a depus plângere, persoana vătămată nici nu
doreşte, la acest cuantum, să execute despăgubirea; pe de altă parte,
întrucât, în această situaţie, tocmai persoana vătămată porneşte exe
cutarea, fiind nefiresc şi nejustificat ca, exercitându-şi un drept al său
procesual - plângerea contravenţională acesta să îşi pună practic
frână la propria realizare a creanţei. Firesc este ca doar plângerea
contravenientului să suspende executarea despăgubirii. Tocmai de
aceea, de lege ferenda, propunem înlăturarea acestei dispoziţii din
textul art. 32.
în fine, în ceea ce priveşte suspendarea măsurii confiscării, credem
că aceasta este pe deplin operantă numai în situaţia în care bunul nu a
fost confiscat pe loc de către agentul constatator, pentru că, în această
situaţie, măsura confiscării fiind deja adusă la îndeplinire, suspendarea
nu mai are obiect. Pe de altă parte, nu este de dorit nici ca introduce
rea plângerii să aibă ca efect restituirea - cel puţin temporară - a
bunurilor confiscate (un fel de întoarcere a executării), întrucât peri
colul înstrăinării acestor bunuri este evident. Tocmai de aceea, sensul
corect al acestui text legal - o propunere de lege ferenda pentru
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/DBLIG4ED 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/X2nTDvBr
claritate - este în sensul că plângerea suspendă procedura de valo

rificare a bunurilor confiscate, iar nu confiscarea însăşi1’.
Referitor la caracterul suspensiv al plângerii, probleme delicate se
pot ridica în practica judiciară în legătură cu sancţiunea comple
mentară a reţinerii permisului de conducere în cazul contravenţiilor la
regimul circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, într-o speţă, pe lângă
sancţiunea principală, contravenientului i-a fost reţinut permisul de
conducere pe o perioadă de 15 zile. Acesta a făcut plângere la jude
cătorie, respingându-i-se, contravenientul a declarat recurs. Instanţa de
control judiciar l-a admis(2) cu justificarea că, pentru contravenţia
săvârşită, durata maximă a suspendării permisului putea fi de 30 de
zile; or, până la judecarea recursului trecuseră deja 85 de zile, deci,
din acest punct de vedere, procesul-verbal este ilegal.
Soluţia prezentată este un non-sens, din mai multe puncte de
vedere. în primul rând, prin procesul-verbal atacat, reţinerea permi
sului s-a dispus pentru 15 zile, nu pentru 85, deci, din acest punct de
vedere, procesul-verbal este absolut legal. Termenul de 85 de zile nu
are nicio semnificaţie juridică în speţă. Şi chiar dacă, în fapt - un fapt
ilicit, de altfel -, permisul ar fi fost reţinut pe această perioadă, acest
fapt este unul posterior emiterii procesului-verbal, neputând avea
consecinţe asupra valabilităţii sale.
în al doilea rând, atât plângerea, cât şi recursul sunt suspensive de
executare; în consecinţă, şi măsura suspendării dreptului de a conduce
autovehicule ar fi trebuit să fie suspendată. în practica administrativă,
acest aspect este ilustrat prin emiterea „dovezii"- o adeverinţă emisă în
situaţia în care permisul a fost reţinut în vederea suspendării şi s-a
înregistrat la autoritatea din care face parte agentul constatator o
plângere contravenţională.
(,) Există însă şi posibilitatea suspendării măsurii confiscării, însă între timp
administraţia să ia măsura provizorie a ridicării bunului în vederea confiscării,
măsură care să nu fie afectată de caracterul suspensiv al plângerii.
(2) Trib. Arad, s. com. şi cont. adm., dec. civ. nr. 607/R/2004, în C. Dumitrescu,
L. Uţă, op. cit., p. 137-140.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/X2nTDvBr 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/t03V1ZTZ
La o analiză mai atentă însă, vom observa că, în acest caz, efectul
suspensiv nu este total. Astfel, permisul nu se restituie pentru moment,
până la încetarea suspendării (prin soluţionarea plângerii ori a recursu
lui), ci se eliberează „dovada"; or, aceasta nu permite posesorului să
conducă autoturisme în străinătate, deci, din acest punct de vedere,
permisul de conducere rămâne suspendat.
O problemă intens discutată este cea legată de admisibilitatea
plângerii contravenţionale în situaţia în care, până la judecarea aces
teia, contravenientul a achitat amenda aplicată0*. Astfel, într-o speţă(2),
instanţa a respins plângerea ca fiind lipsită de obiect. Considerăm
această soluţie ca fiind greşită, pentru cel puţin două considerente:
a) pe de o parte, obiectul principal al plângerii este anularea pro
cesului-verbal. Suspendarea executării sancţiunii nu este decât unul
dintre efecte. Şi faptul că în urma plăţii nu mai are ce să fie suspendat
nu echivalează cu lipsa obiectului plângerii, căci în urma anulării
amenda poate fi restituită;
b) pe de altă parte, dacă există motive de nulitate expresă, instanţa
este datoare să le constate din oficiu, neputându-se prevala de o even
tuală „confirmare" a nulităţii de către contravenient prin plata amenzii
(de altfel, asemenea nulităţi sunt neconfirmabile).
Cu toate acestea, suntem de acord cu soluţia jurîsprudenţială{3>
potrivit căreia achitarea amenzii după sesizarea instanţei cu plângere
atrage respingerea acesteia ca neîntemeiată. Căci, în acest caz, nu se
poate imagina o altă raţiune a plăţii decât aceea a recunoaşterii faptei
şi vinovăţiei (cu excepţia, evident, a plăţii făcute prin constrângere,
situaţie prea puţin imaginabilă în practică). Din fericire, această soluţie
este astăzi larg împărtăşită de jurisprudenţă.
(,) Problema am mai discutat-o şi în contextul achitării de către contravenient pe

loc sau în 48 de ore a jumătate din minimul prevăzut de textul de incriminare.
(2)Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 18408/1997, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 67.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/t03V1 ZTZ 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/inJC5Zcr
Articolul 33. [Judecarea plângerii contravenţionale. Participan

ţii la judecată]
(1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30
de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a
persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat
sancţiunea, a m artorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plân
gere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie
la rezolvarea tem einică a cauzei.
(2) în cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui acci
dent de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări
menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Comentariu
Articolele 33-35 cuprind câteva dispoziţii procedurale derogatorii

de la dreptul comun (Codul de procedură civilă), necesare în vederea
soluţionării grabnice şi temeinice a plângerii.
Astfel, deşi din dispoziţia de la alin. (1) nu rezultă că citarea marto
rilor din procesul-verbal s-ar face la primul termen de judecată, consi
derăm binevenită şi în spiritul ordonanţei jurisprudenţă formată în
acest sens. Şi, date fiind prevederile exprese ale aceluiaşi text legal, ar
fi utilă şi citarea martorilor indicaţi în plângere, la acelaşi prim termen
de judecată (evident, în măsura în care există asemenea martori,
indicaţi şi cu adresa lor de domiciliu). în acest caz, plângerea ar putea
fi soluţionată la primul termen de judecată, respectându-se astfel
principiul celerităţii judecăţii, care se poate desprinde şi din limitarea
primului termen de judecată la 30 de zile(1).
(1) Desigur că acest termen este unul de recomandare, fără nicio sancţiune, astfel
încât aproape niciodată acesta nu este respectat. însă, dat fiind şi caracterul
suspensiv al plângerii, extrem de rar contravenientul se grăbeşte să îşi vadă
plângerea soluţionată de urgenţă.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/inJC 5Zcr 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/evVwkFL9
A. Părţile în litigiul contravenţional
1. în poziţia reclamantului se află contravenientul (ori persoana

vătămată sau proprietarul bunurilor confiscate), parte care, în prac
tică, poartă denumirea generică de petent.
De cealaltă parte se află autoritatea pârâtă (intimată). Aşadar,
pârât nu este agentul constatator, ci organul administrativ din care face
parte acesta. Agentul constatator nu poate fi decât, eventual, repre
zentantul pârâtului în litigiu.
Referitor la pârât, pe bună dreptate s-a decis în practica judiciară că
este irelevantă împrejurarea că autoritatea administrativă emitentă a
procesului-verbal (în speţă, Garda Financiară) este lipsită de perso
nalitate juridică, întrucât calitatea procesuală de drept administrativ nu
este condiţionată de personalitatea juridică a autorităţii publice emi
tente a actului administrativ. Ceea ce determină capacitatea unei
autorităţi publice de a sta în proces este abilitarea legală de a emite un
anume act administrativ, potrivit atribuţiilor anume conferite de lege{1>.
Potrivit unei soluţii jurisprudenţiale relativ recente(2), este corect ca
în calitate de pârât să figureze municipiul. în ceea ce ne priveşte,
agreăm această soluţie, cu condiţia ca în calitate de reprezentant al
acestuia să figureze tocmai autoritatea emitentă a procesului-verbal.
Explicaţia este simplă: pe de o parte, această autoritate nu are perso
nalitate juridică, fiind un simplu organ al unităţii administrativ-terito-
riale, iar, pe de alta, oricum, în antetul procesului-verbal figurează:
„Municipiul X/Consiliul local/Direcţia (serviciul) de (...)". Prin urmare,
ar fi evident exagerată soluţia respingerii unei plângeri contravenţio
nale pe motivul lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului în
(1) C.A. Timişoara, dec. civ, nr. 233/2005, în C. Dumitrescu, L, Uţă, op. cit.,
p. 140-143. Cu privire la raporturile dintre capacitatea administrativă şi com
petenţă, a se vedea Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 51-55.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/evVwkF L9 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/j KGQug 63
litigiul contravenţional, atâta timp cât acesta figurează chiar pe pro

cesul-verbal atacat(1).
De asemenea, pe poziţia unui chemat în garanţie<2) (art. 60 şi urm.
C. proc. civ.) se va afla, în anumite situaţii, şi societatea de asigurări
menţionată în procesul-verbal. Potrivit unor decizii pronunţate în
practica noastră judiciară recentă, necitarea societăţii de asigurări în
fondul cauzei atrage casarea hotărârii primei instanţe131. Soluţia este
principial corectă, excepţie făcând situaţiile (extrem de rare, credem
noi) când societatea de asigurări arătată în procesul-verbal atacat nu ar
avea niciun interes în cauză(4).
în opinia noastră, şi cererile de intervenţie voluntară (în interes
propriu sau în interesul uneia dintre părţi) sunt admisibile în litigiul
contravenţional (care se completează cu dispoziţiile Codului de pro
cedură civilă - deci şi cu art. 49-56). De pildă, în situaţia contra
venţiilor sancţionate la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
aceasta ar putea interveni în interesul autorităţii pârâte, căci are un
interes evident ca plângerea contravenţională îndreptată împotriva
procesului-verbal redactat în cauză să se respingă, căci, în această
situaţie, dorind ulterior să introducă o acţiune în daune împotriva
contravenientului, îi va fi mult mai uşor să dovedească culpa pârâtului
în săvârşirea faptei ilicite.
(,) Evident, soluţia se referă exclusiv la procesele-verbale redactate de autorităţile

publice locale.
(2) Este vorba însă de un soi de chemare în garanţie din oficiu, întrucât legea nu
condiţionează citarea societăţii de asigurări de o cerere de introducere în
cauză a acesteia de către partea interesată.
l3) Trib. Cluj, dec. civ. nr. 551/R/2005, nepublicată; Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a
confl. mun., dec. civ. nr. 2566 din 4 noiembrie 2004, în N. Cristuş, Circulaţia
rutieră..., p. 179-1 80.
(4) De pildă, în situaţia în care plângerea ar avea ca obiect exclusiv confiscarea
unor bunuri.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/j KGQug 63 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/U0SE52qd
B. Alţi participanţi la judecată. Probleme legate de persoanele

propuse ca martori
2. Ceilalţi participanţi la soluţionarea plângerii sunt martorii ori

alte persoane care pot contribui la aceasta (experţi, interpreţi etc.). în
ce-i priveşte pe primii, formula imperativă utilizată de alin. (1) ne con
duce la concluzia că ascultarea lor este obligatorie, dacă aceştia au
fost indicaţi în procesul-verbal ori în plângere. Acelaşi ar trebui să fie
şi regimul juridic al martorilor propuşi de părţi până la primul termen
de judecată. în consecinţă, apreciem corectă soluţia instanţei de recurs
de casare a unei sentinţe pronunţate de prima instanţă fără audierea
unui martor propus de petent, în condiţiile în care acesta nu şi-a
îndeplinit obligaţia de a-l aduce fără citare, obligaţie asumată în mod
voluntar(1). Pe bună dreptate instanţa de recurs a apreciat că această
obligaţie nu are niciun fundament legal, astfel încât instanţa de fond
era datoare să treacă la audierea martorului chiar în lipsa părţii care l-a
propus, dispunând citarea Iui(2). De asemenea, este corectă o soluţie
jurisprudenţială potrivit căreia respingerea plângerii doar în baza
prezumţiei de legalitate a actului sancţionator, fără audierea martorului
semnatar al procesului-verbal şi a martorilor propuşi de către petent,
afectează prezumţia de nevinovăţie a celui împotriva căruia statul
formulează o „acuzaţie" şi reprezintă o ingerinţă nejustificată în drep
tul la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 din Convenţia euro
peană a drepturilor omului, dar şî în Constituţie0*.
O jurisprudenţă destul de bogată s-a format cu privire la ascultarea
martorilor a căror credibilitate este pusă sub semnul întrebării:
(,) Trib. Bucureşti, s. a tX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 258 din 26 ianuarie
l2) (n opinia noastră însă, petentul ar fi putut fi sancţionat cu amenda prevăzută
de art. 1081 C. proc. civ., întrucât a pricinuit amânarea judecăţii, putând de
asemenea fi obligat la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin întârziere, în
condiţiile art. 1083 C. proc. civ.
(3) Trib. Dolj, s. cont. adm., dec. civ. nr. 64/R/2008, în N. Cristuş, Răspunderea
contravenţională..., p. 308-310.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/U0SE52q d 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/hlY Sj 17w
a) o primă categorie este aceea a martorilor aflaţi în relaţie de

rudenie ori afinitate (neprohibită) sau de prietenie cu contravenientul
(şi propuşi, evident, de acesta). în aceste cazuri, pe bună dreptate
unele declaraţii, apreciate ca nesincere, au fost înlăturate de către
instanţe, cu consecinţa respingerii plângerii prealabile, însă în mod
justificat: fie în declaraţia martorului existau lacune evidente care au
condus la concluzia instanţei că acesta nu fusese atent la fapta apre
ciată de agentul constatator ca fiind contravenţie (şi, în consecinţă,
propunerea audierii acestuia a fost făcută pro causa)a\ fie declaraţia
acestuia era în mod evident subiectivă şi tendenţioasă {„eu am văzut
că viteza cu care circula era de 70 km/h"), în condiţiile în care contra
venientul fusese înregistrat cu mijloace tehnice omologate în timp ce
circula prin localitate cu viteza de 138 km/h(2), fie chiar prezenţa
martorului la faţa locului în momentul săvârşirii faptei era pusă la
îndoială01;
b) o a doua categorie este aceea a martorilor aflaţi în relaţie de
duşmănie cu contravenientul (şi propuşi, evident, de agentul constata
tor). Cu privire la aceştia, facem trimitere supra, la comentariul art. 19
din prezenta ordonanţă. în esenţă, şi ascultarea acestora ar trebui
făcută cu circumspecţie; mai mult decât atât, în măsura în care se
poate face dovada că la faţa locului maî erau şi alte persoane, a căror
imparţialitate nu poate fi negată, dar care nu pot fi ascultate de către
instanţă, căci la momentul judecării plângerii nu mai pot fi identificate,
instanţa ar putea anula procesul-verbal pe motivul încălcării regulii
[art. 19 alin. (2)] aplicate prin extensie.
(,) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2586 din 12 august
(2) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1155 din 6 aprilie
(3) Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2592 din 12 august
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/hlY Sj 17w 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/PunGPE6e
Articolul 34. [Judecarea plângerii contravenţionale Administra .

rea probaţiunii. Recursul]
(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce veri
fică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care
a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezen
tat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în
vederea verificării legalităţii şi tem einiciei procesului-verbal, şi
hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi
asupra măsurii confiscării.
(2) <v D acă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecăto
rească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu re
curs în termen de 15 zile de la com unicare/ la secţia contencios
adm inistrativ a tribunalului. M otivarea recursului nu este obli
gatorie. M otivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instan
ţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.
Comentariu
Articolul 34 abordează, destul de sumar, trei probleme distincte:

(A) administrarea probaţiunii în faţa primei instanţe; (B) limitele com
petenţei primei instanţe de a se pronunţa în materie contravenţională şi
(C) recursul - calea de atac împotriva sentinţei instanţei de fond. Le
vom analiza pe rând, după care se impune şi o discuţie cu privire la
raporturile dintre O.G. nr. 2/2001 şi Legea nr. 554/2004 a contencio
sului administrativ (D).
A. Administrarea probaţiunii
1. După cum se poate observa, procedura contravenţională - o

sumă de excepţii de la procedura civilă, cu care ea se completează -
(1) Alin. (2) al art. 34 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. IX din Le
gea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării pro
ceselor (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010).
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/PunGPE6e 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/eslfI2d2
este, în fapt, contaminată cu elemente de procedură penală, căci

ascultarea contravenientului şi a părţii vătămate, a agentului consta
tator nu se încadrează nicăieri în probaţiunea cunoscută în materie
civilă, fiind, în realitate, mijloace de probă sui generis: declaraţia con
travenientului (care poate fi consemnată separat, într-un înscris semnat
de acesta, ori poate fi doar menţionată în încheierea de şedinţă), a
agentului constatator, a persoanei vătămate prin contravenţie ori a
proprietarului bunurilor confiscate. Desigur, dacă forţăm puţin lucru
rile, putem califica aceste declaraţii ca reprezentând interogatorii luate
din oficiu participanţilor la procesul contravenţional01. în realitate,
acestea ar trebui să se asemene cu declaraţiile părţilor din procedura
penală01.
în plus, în situaţii limită (bunăoară, atunci când niciun martor nu a
fost de fată la săvârsirea contravenţiei, iar martorul asistent declară că
/ r f '
are cunoştinţă doar despre împrejurările legate de încheierea proce-

sului-verbal), pentru a respecta atât prezumţia de nevinovăţie, cât şi pe
aceea de legalitate a actului de sancţionare, în lumina jurisprudenţei
Anghel c. României şi Neaţă c. României, apreciem că instanţa este
obligată să îl asculte atât pe contravenient, cât şi pe agentul care a
constatat fapta, să considere aceste declaraţii ca mijloace de probă,
iar, dacă acestea nu se potrivesc, aplicând prin analogie prevederile
art. 197 alin. (2), aceştia „ vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi faţă în faţă".
(,) Mai mult, în practică s-a format o cutumă în sensul audierii ca martor a
agentului constatator. Şi, chiar dacă, în opinia noastră, acest „obicei" nu este
întru totul legal, noi îl considerăm mai adecvat decât un interogatoriu, întrucât,
agentul trebuind să depună jurământ şi ştiind că este pasibil de mărturie
mincinoasă în cazul în care nu spune adevărul, declaraţia sa ar putea fi mult
mai aproape de realitate. Raportat însă la prevederile art. 220 C. proc. civ.,
potrivit cărora „ Reprezentantul legal poate fi chemat personal la interogatoriu
pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de el în această calitate", raportat şi
la faptul că, în cele din urmă, agentul constatator este, atunci când redactează
procesul-verbal, un reprezentant al autorităţii din care face parte, soluţia
interogatoriului, şt nu cea a mărturiei pare mai aproape de cea legală, văzută
dintr-un punct de vedere strict.
l2) A se vedea, în acest sens, şi M. Ursuţa, op. cit., p. 288-289.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/eslfI2d2 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/g Gh46Nlc
Cu alte cuvinte confruntarea ar trebui să fie ultimul mijloc de probă la

care să recurgă instanţa, soluţia finală urmând a fi pronunţată în
funcţie de aprecierile concrete ale acesteia cu privire la atitudinea
(sinceră orî nesinceră, convingătoare sau nu etc.) a celor doi.
B. Limitele competenţei primei instanţe de a se pronunţa în

materie contravenţională r
2. Plângerea contravenţională nu este altceva decât o variantă a

acţiunii în contencios administrativ, de vreme ce procesul-verbal de
constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale
este, ca natură juridică, un act administrativ. împotriva acestuia nu se
poate formula însă acţiune în contencios administrativ pe dreptul
comun(1) (art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ),
întrucât s-ar încadra într-un fine de neprimire [art. 5 alin. (2) din
această lege], potrivit căruia nu pot fi atacate în contencios admi
nistrativ actele pentru controlul căruia este prevăzută, prin lege orga
nică, o procedură specială. Diferenţa esenţială faţă de acţiunea comu
nă în contencios administrativ(2) o constituie întinderea prerogativelor
(,) Un interes al introducerii unei asemenea acţiuni este evident, dacă avem în
vedere că termenul de introducere a plângerii contravenţionale este de 15 zile,
în vreme ce, în temeiul noii reglementări, termenul pentru introducerea acţiu
nii în contencios este de 6 luni de la soluţionarea plângerii prealabile. Aşadar,
scăpând termenul de 15 zile, contravenientul ar putea fi tentat să introducă
acţiune în contencios administrativ împotriva procesului-verbal.
(2) Plângerea contravenţională are o sumedenie de particularităţi faţă de acţiunea
comună în contencios administrativ: instanţa competentă să o soluţioneze
este, din punct de vedere material, judecătoria, iar nu tribunalul sau curtea de
apel, iar din punct de vedere teritorial, instanţa în circumscripţia căreia a fost
săvârşită contravenţia, iar nu cea de la domiciliul sau sediul reclamantului (ori
pârâtului); plângerea suspendă de drept executarea, acţiunea în contencios nu;
pentru a introduce plângere, este nevoie de o calitate procesuală activă spe
cială (o au contravenientul, persoana vătămată, proprietarul bunurilor confis
cate), în vreme ce acţiune în contencios administrativ poate introduce orice
persoană fizică sau juridică ce justifică vătămarea unui drept sau a unui interes
legitim; plângerea se introduce direct la instanţă, acţiunea în contencios nece-
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/g Gh46Nlc 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/4rEyfr Ph
instanţei de control judiciar: astfel, deşi majoritatea doctrinei române

susţine contrariul*1*, contenciosul subiectiv român nu este unul de plină
jurisdicţie, ci numai unul care se apropie de acesta, fiind, în realitate, un
control mai larg decât contenciosul în anulare, dar mai restrâns decât
unul de plină jurisdicţie. Altfel spus, dacă în contenciosul de drept
comun instanţa poate doar să anuleze actul şi să oblige, eventual,
organul emitent să emită un altul, cu un conţinut care să satisfacă
dreptul particularului, în procedura contravenţională instanţa poate să
reformeze ea însăşi actul atacat - procesul-verbal -, hotărârea dată în
soluţionarea plângerii substituindu-se practic acestui proces-verbal. Pe
de altă parte, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanţa
de contencios administrativ nu se putea pronunţa asupra temeiniciei
procesului-verbal, deci asupra oportunităţii acestuia, în vreme ce
instanţa sesizată cu plângere contravenţională putea verifica oricând
procesul-verbal din toate punctele de vedere. Aparent, distincţia nu ar
mai fi operantă în noile condiţii legislative, dat fiind faptul că din art. 1
coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, instanţa de
contencios administrativ poate cenzura şi abuzurile administraţiei
comise prin exercitarea necorespunzătoare a puterii discreţionare cu
care a fost învestită. De acord,’ însă în materie contravenţională
f instan-
ţa poate reforma procesul-verbal, chiar dacă nu este vorba despre un
abuz, ci pur şi simplu apreciază altfel datele speţei în concret.
Deşi, de vreme ce contenciosul contravenţional este unul „de plină
jurisdicţie", nu ar trebui să existe limite ale primei instanţe de a se
pronunţa în materie contravenţională, în realitate, aşa cum s-a stabilit
sită o procedură prealabilă (recursul graţios sau ierarhic); în schimb, plângerea

se poate depune şî la autoritatea pârâtă, în vreme ce acţiunea se depune nu
mai la instanţa competentă; plângerea este scutită de taxa de timbru, acţiunea
în contencios este supusă unei asemenea taxe; recursul împotriva sentinţei
instanţei care a soluţionat plângerea nu trebuie motivat, recursul în contencios
administrativ dimpotrivă.
(1) A se vedea A. Iorgovan, Tratat..., p. 402; R.N. Petrescu, op. cit., p. 416; I. lovănaş,
op. cit., p. 137.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/4rEyfrPh 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/DI00rpdG
într-o speţă din practica judiciară0*, potrivit art. 34, legiuitorul nu a

lăsat la latitudinea instanţei posibilitatea schimbării încadrării juridice
şi nici stabilirea altei sancţiuni, instituind numai un control asupra
legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie. Altfel spus,
instanţa sesizată cu plângere contravenţională este ţinută de încadra
rea juridică făcută de agentul constatator, iar deplina ei jurisdicţie
porneşte de la şi este limitată de această încadrare. în consecinţă, ori
de câte ori instanţa constată că, în realitate, contravenientul a săvârşit
o altă faptă contravenţională, chiar mai gravă, nu îi rămâne decât să
anuleze procesul-verbal pentru că principiul legalităţii a fost încălcat.
Desigur că această situaţie lezează interesul public, căci contravenien
tul rămâne nesancţionat; tocmai de aceea, de lege ferenda, propunem
introducerea unui alineat nou în art. 34, potrivit căruia „ Dacă cu
ocazia administrării probaţiunii instanţa constată că fapta săvârşită de
contravenient se încadrează într-un alt text legal decât cel reţinut de
agentul constatator, ea are posibilitatea să schimbe încadrarea juridică
şi, cu respectarea dreptului la apărare, să aplice contravenientului o
sancţiune pentru fapta efectiv săvârşită". în acest context, de lege lata,
este discutabilă legalitatea unei hotărâri judecătoreşti potrivit căreia, în
baza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că în fapt viteza
de rulare a petentului era mult mai mică, astfel încât a dispus schim
barea încadrării juridice a contravenţiei, reducerea amenzii aplicate,
anularea măsurii de reţinere a permisului de conducere şi restituirea
acestuia petentului(2). Mărturisim însă că, trecând peste aspectul „pozi
tivist" al problemei, la nivelul dreptului pur şi al echităţii, soluţia este
corectă, astfel încât, chiar de lege lata, poate că ar fî benefică generali
zarea unei asemenea jurisprudenţe care să îl determine pe legiuitorul
nostru să iasă din pasivitate şi să îi confere acesteia cadrul legal de
care are nevoie. Pe de altă parte, este de reţinut şi soluţia jurispruden-
(,)Trib. Buzău, s. corn., dec. din 19 mai 2009, în N. Cristuş, Circulaţia rutieră...,
p. 225-231; de asemenea, Jud. Câmpina, sent. civ, nr. 2427 din 12 septembrie
2008, ibidem, p. 108-110.
(2) Jud. Huşi, sent. civ. nr. 1012/2008, în N. Cristuş, Răspunderea contraven
ţională..., p. 31 3-314.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/D I00rpdG 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/tmZCFBKe
ţială potrivit căreia din lectura aceluiaşi articol rezultă că instanţa nu

este competentă să completeze procesul-verbal de contravenţie,
reţinând şi „culpa" altei persoane la producerea unui accident auto(1).
Cu privire la interpretarea sintagmei „hotărăşte asupra sancţiunii",
pe bună dreptate s-a decis în practica judiciară că această prerogativă
nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancţiuni apli
cabile (amendă, avertisment), ci şi la tot ceea ce presupune legalitatea
sancţiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat
întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei(2). De asemenea,
aceeaşi sintagmă ne poate conduce la concluzia că instanţa sesizată
cu plângere se poate pronunţa şi cu privire la intervenţia prescripţiei
executării sancţiunii01.
C. Calea de atac - recursul
3. Că plângerea nu este altceva decât o variantă aparte a acţiunii în

contencios administrativ rezultă şî din reglementarea căiî de atac îm
potriva sentinţei judecătoriei: este vorba despre recurs, care se judecă
de către secţia de contencios administrativ a tribunalului4. Decla-
f
ll) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 241 din 9 februarie 2006, în D. Severin,
op. cit., p. 197-202. Desigur că interesul petentului de a solicita acest lucru
este legat de asigurările auto, pe de o parte, respectiv de lipsa oricărei taxe de
timbru în materie contravenţională. In ceea ce ne priveşte, credem că soluţia
este corectă, astfel încât petentului nu îi mai rămâne decât să formuleze o
acţiune întemeiată pe dreptul comun pentru a stabili culpa concurentă a
celuilalt conducător auto implicat în accidentul de circulaţie. Desigur că o
asemenea acţiune va fi supusă prevederilor legale în materia taxelor de timbru.
(2) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr. 2491 din 27 octombrie 2005, în
D. Severin, op. cit., p. 156/1 59.
(3) M. Ursuţa, op. cit., p. 205.
(4) Sau de către tribunalele administrative, în momentul în care acestea vor fi
înfiinţate.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/tmZCFBKe 1/1
03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/7WkTJ2p1
rarea recursului cu depăşirea termenului atrage, evident, respingerea

acestuia ca tardiv(1).
De remarcat însă că, tot ca o influenţă a procedurii penale şi a
prezumţiei de nevinovăţie, recursul este, pe de o parte, suspensiv de
executare, iar, pe de alta, el nu trebuie motivat în termenul de 15 zile,
motivele putând fi arătate chiar oral, în faţa instanţei de recurs. Prin
urmare, este absolut greşită soluţia instanţei potrivit căreia nemotivarea
recursului în termenul legal atrage nulitatea acestuia(2). Discutabilă este
chiar şi soluţia anulării ca nemotivat a recursului în cazul în care
aceste motive de recurs nu au fost indicate nici până la primul termen
de judecată, în scris, dar nici oral, în faţa instanţei de recurs01. In ceea
ce ne priveşte, considerăm că, şi în acest caz, când contravenientul se
mărgineşte la a declara recurs, fără a se mai interesa de soarta lui, cum
această cale de atac are caracter devolutiv, instanţa de control judiciar
este obligată să verifice dacă procesul-verbal atacat îndeplineşte toate
cerinţele de formă pe care prezenta ordonanţă le reclamă sub sancţiu
nea nulităţii absolute(4). Este o modalitate prin care se poate da efi
cienţă prevederii tezei ultime din art. 17, potrivit căreia „ nulitatea se
constată şi din o f ic iu Soluţia ar putea fî însă corectă atunci când este
vorba despre recursul formulat de către autoritatea intimată, întrucât,
în acest caz nefiind vorba despre aplicabilitatea tezei finale a art. 17,
instanţa de recurs nu are ce să constate „din oficiu"; în consecinţă,
pentru a evita anularea recursului, acesta trebui motivat cel puţin oral.
Mai mult, cum tribunalul, ca instanţă de control judiciar, nu este
ţinut de anumite motive de recurs, el poate verifica sentinţa instanţei
de fond inclusiv din punctul de vedere al temeiniciei sale. Astfel încât,
(,) Trib. Bucureşti, s. a V-a civ. şi cont. adm., dec. civ. nr. 2328/1998 şi dec. civ.
nr. 20/1999, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 73-74; Trib. Mehedinţi, s. civ., dec. civ.
nr. 455/R/1998, ibidem, p. 77-78; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 569/R/2005,
nepublicată.
(3) Trib. Cluj, dec. civ. nr. 529/R/2005, nepublicată; Trib. Cluj, dec. civ.
nr. 562/R/2005, nepublicată.
l4) Pentru detalii, a se vedea supra, comentariul art. 17.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/7WkTJ2p1 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9ABXy6yl
dacă va considera amenda aplicată ca fiind exagerată, ea poate admite

recursul cu consecinţa reducerii amenzii(1).
Desigur că prezenta ordonanţă nu prevede unde trebuie depus
recursul. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 47, incidente vor fi pre
vederile Codului de procedură civilă. Or, potrivit art. 302 C. proc. civ.,
„Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă". Desigur că
depunerea recursului la o altă instanţă decât acesta nu poate atrage
nulitatea lui, după declararea ca neconstituţională a sintagmei „sub
sancţiunea nulităţii" din art. 302, prin Decizia nr. 737 din 24 iunie
2008 a Curţii Constituţionale, la care am mai făcut trimitere. în această
ipoteză, instanţa sesizată cu judecarea recursului îl va trimite instanţei
competente. în plus, pentru a verifica dacă recursul a fost introdus în
termen, se va ţine cont de momentul în care acesta a fost depus la
instanţa necompetentă, iar nu de acela în care a fost înregistrat la
instanţa competentă să îl judece.
D. Raporturile prezentei ordonanţe cu Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ
4. O problemă teoretică cu grave repercusiuni practice a fost

sesizată în doctrina noastră(2), problemă care derivă din faptul că art. 5
alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (a contenciosului administrativ} - lege
organică - permite derogări de la procedura tot de ea instituită doar
prin „lege organică". Or, O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări, nu
are decât forţa juridică a unei legi ordinare. Concluzia ar putea bul
versa în mod brutal jurisprudenţă: întreaga procedură contravenţională
prevăzută de prezenta ordonanţă a fost, de fapt, implicit abrogată prin
intrarea în vigoare a noii Legi a contenciosului administrativ.
Concluzia teoretică, percepută la un nivel rece, intelectual, pare
corectă. Practica judiciară însă, mai mult sau mai puţin în cunoştinţă
(1) Trib. Mehedinţi, s. civ., dec. nr. 328/R/1998, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 82-83.
(2) FI. Coman-Kund, Instanţa competentă în materie contravenţională în lumina
prevederilor noii Legi a contenciosului administrativ, în C.J. nr. 5/2005, p. 83;
D.C. Dragoş, Legea contenciosului..., p. 183-184.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9ABXy6yl 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/S4S01 d9q
de cauză, refuză cu încăpăţânare să o aplice. Şi atunci? Va trebui să

considerăm oare că judecătoriile de pe tot cuprinsul ţării pronunţă mii
de sentinţe nule, care îşi produc efectele doar în fapt? Problema este
extrem de delicată.
O soluţie rezonabilă nu putem găsi decât dacă vom ţine cont şi de
următoarele constatări:
a) legiuitorul nu a avut niciodată intenţia să abroge procedura din
prezenta ordonanţă: şi dacă a făcut-o, aceasta îşi are cauza în acea
doză nepermisă de indiferenţă şi inconştienţă relativă la corelarea
legislativă;
b) abrogarea tacită de care vorbim ar avea repercusiuni grave asu
pra organizării judiciare: tribunalele şi curţile de apel (chiar şi înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs) ar fi, probabil, supraaglomerate
de litigii, în marea lor parte având o valoare redusă; şi, din acest punct
de vedere, „rezistenţa" jurisprudenţei la aceste argumente teoretice cu
consecinţe nedorite este justificată.
în ceea ce ne priveşte, noi propunem (sau, mai exact, constatăm) o
altă soluţie: textul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a născut
mort. Un avorton captivant, numai bun ca material de studiu pentru
teoreticienii dreptului public care, fascinaţi, îl supun unei autopsii
minuţioase. Care nu se justifică. Pentru că, în faţa acestei semi-con-
ştienţe a legiuitorului, este lăudabil faptul că practicienii dreptului,
amintindu-şi câteodată că sunt învestiţi cu putere publică, îşi pot
permite să fie şi pretori. Şi să îl constrângă pe legiuitor să reacţioneze
şi să îşi abroge anomaliile.
Credem că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a născut, cu
privire la acest aspect, desuet. Pentru că, încă din momentul adoptării
lui, a început să se formeze o jurisprudenţă masivă în sens contrar, lată
deci un caz - extrem de rar - de cutumă abrogatorie(1).
însă singura soluţie posibilă de lege ferenda este aceea a adoptării
unei noi reglementări în materie contravenţională, de această dată pe
(1) Cutuma este susţinută legal şi de deciziile Curţii Constituţionale apărute ulte
rior (a se vedea, bunăoară, Decizia nr. 182/2006, publicată în M. Of. nr. 366
din 26 aprilie 2006).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/S4S01 d9q 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/bQAJ nZN s
calea unei legi organice: pentru că unei alte soluţii i se opune nu numai
art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care stabileşte că
orice excepţie de la aceasta trebuie impusă printr-un text având valoa
rea unei legi organice, ci însuşi art. 126 alin. (6) din Constituţie, care
garantează, în favoarea particularului, controlul judiciar al actelor
administrative „pe calea contenciosului administrativ
Articolul 35. [Soluţionarea plângerilor contravenţionale cu pre

cădere]
Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sanc
ţionare a contravenţiilor se soluţionează cu precădere.
& Comentariu
în prima ediţie a comentariului prezentei ordonanţe, vorbeam des
pre urgenţă ca trăsătură esenţială a litigiului contravenţional, care se
justifică, pe de o parte, prin interesul public ca creanţele bugetare să
fie executate cât mai rapid cu putinţă, iar, pe de alta, prin interesul
contravenientului de a-şi vedea situaţia personală cât mai repede
clarificată01. în realitate însă, sintagma „cu precădere" nu se referă la
judecarea cu celeritate sporită a plângerilor contravenţionale, ci la
judecarea lor cu prioritate în cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată. Cu
alte cuvinte, indiferent de vechimea lor, potrivit acestui text legal, liti
giile contravenţionale trebuie puse pe lista de şedinţă a unui complet
de judecată înaintea celorlalte litigii, de altă natură (civilă, comercială, de
familie etc.). în opinia noastră, textul este criticabil, întrucât nu există
nicio justificare pentru această prioritate. Singurul motiv teoretic, acela
al prezenţei agentului constatator în sala de judecată pentru a fi ascul
tat, nu este suficient de puternic; astfel, este adevărat că nu ar fi de
dorit ca agentul constatator să îşi piardă mai multe ore aşteptându-şi
rândul în sala de judecată, însă acest neajuns ar putea fi remediat în
concret prin luarea cauzei respective peste rând, doar la termenul la
ll) Ov. Podaru, R. Chiriţă, op. cit., p. 178.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/bQAJnZNs 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/WZ r86vN A
care agentul constatator este prezent. Nu se justifică astfel generali

zarea priorităţii judecării litigiilor contravenţionale. Dimpotrivă,
aceasta ar putea bulversa şedinţa de judecată, căci aproape în fiecare
litigiu contravenţional trebuie ascultat cel puţin un martor şi ar fi
nefiresc ca celelalte părţi care au cauze înscrise pe ordinea de şedinţă
sa trebuiască să aştepte audierea tuturor acestor martori.
Aşa cum am arătat şi supra, la comentariul art. 33, singurul text din
care se desprinde ideea celerităţii judecării plângerii contravenţionale
este alin. (1) al acestuia din urmă, care impune, este adevărat, fără
nicio sancţiune, stabilirea primului termen de judecată la mai puţin de
30 de zile de la înregistrarea acesteia la instanţă.
Raportată la analiza de mai sus, întrebarea dacă soluţionarea
plângerilor contravenţionale poate fi suspendată de către instanţă nu
poate primi decât un răspuns afirmativ. Astfel, dat fiind faptul că, pe de
o parte, nicî acest text şi nici un altul nu interzic expres posibilitatea
suspendării, iar, pe de alta, potrivit art. 47, dispoziţiile ordonanţei se
completează cu cele ale Codului de procedură civilă, credem că posi
bilitatea suspendării nu poate fi exclusă de plano. Totuşi, instanţele
trebuie să analizeze cu mare atenţie o cerere de suspendare, pentru ca
nu cumva aceasta să fie un mijloc eficient de amânare a executării
sancţiunii contravenţionale. Astfel, dintre cazurile de suspendare, vom
constata că situaţiile de la art. 242 C. proc. civ. nu sunt aplicabile (în
principiu, niciodată autoritatea administrativă nu va cere suspendarea
pentru a putea vorbi de un acord de voinţă al părţilor în acest sens, iar
dacă niciuna dintre părţi nu se prezintă - situaţie des întâlnită în prac
tică -, s-a format o jurisprudenţă, corectă, în sensul soluţionării plân
gerii în lipsă, chiar dacă niciuna dintre părţi nu a solicitat acest lucru).
Apoi, situaţiile de suspendare de drept a judecăţii, prevăzute de
art. 243 C. proc. civ., se aplică şi în procedura contravenţională, însă
sunt destul de rar întâlnite în practică. în fine, în ceea ce priveşte cazu
rile de suspendare facultativă prevăzute de art. 244 C. proc. civ., cre
dem că, dacă pentru soluţionarea plângerii rezolvarea celuilalt litigiu
ori a plângerii penale este esenţială, atunci, practic, suspendarea plân-
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/WZr86vNA 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/Ryq hd6H m
gerii se impune(1).
în consecinţă, ni se pare greşită soluţia jurisprudenţială potrivit că
reia, având în vedere caracterul urgent al plângerilor contravenţionale
şi procedura specială reglementată de O.G. nr. 2/2001, acestora nu li
se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea judecăţii, instanţa pro
cedând la judecarea plângerii, chiar dacă petentul nu solicitase jude
carea în lipsă(2). Astfel, pe de o parte, niciun text din prezenta ordo
nanţă nu interzice (şi nici măcar nu este incompatibil cu) suspendarea
plângerii, iar, pe de alta, potrivit art. 47, prezenta reglementare spe
cială se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Articolul 36. [Taxe de timbru]

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţio
nare a contravenţiei, recursul formulat împotriva hotărârii jude
cătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi orice alte
cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
& Comentariu
Corelându-se perfect cu dispoziţiile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru(3), această dispoziţie nu face altceva
(,) De pildă, în situaţia în care contravenientul invocă în plângerea sa legitima

apărare ori starea de necesitate, fiind amendat pentru tulburarea liniştii publi
ce, şi, paralel cu plângerea contravenţională, a depus şi o plângere penală
împotriva agresorului, condamnarea acestuia din urmă este esenţială pentru
soluţionarea plângerii contravenţionale, pe de o parte. Iar, pe de alta, admi
nistrarea probaţiunii în procesul penal este extrem de importantă pentru litigiul
contravenţional (în care, de pildă, nu pot fi audiaţi minori sub 14 ani - mai
ales în situaţia în care, prin ipoteză, toţi martorii conflictului dintre cele două
persoane ar fi avut sub această vârstă). Deci, în această situaţie, instanţa sesi
zată cu soluţionarea plângerii contravenţionale ar putea-o suspenda până la
soluţionarea plângerii penale.
(3) M. Of. nr. 173 din 29 iulie 1997.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Ryq hd6H m 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/nni BhKcT
decât să sublinieze încă o dată influenţa procedurii penale şi a princi

piilor care guvernează procesul penal asupra procedurii contraven-
ţionale(1). Aşadar, indiferent de obiectul plângerii (anularea ori reforma
rea procesului-verbal, restituirea amenzii plătite din eroare, consta
tarea prescripţiei etc.), aceasta este scutită de taxă de timbru.
în ceea ce ne priveşte, credem că şi contestaţia la executare ar
trebui să fie scutită de taxă de timbru, dat fiind faptul că se încadrează
în categoria „altor cereri incidente"(2). Astfel, la nivel teoretic, este criti
cabil ca plângerea contravenţională împotriva unui proces-verbal să fie
scutită de taxă de timbru (deci calea de atac pe care contravenientul o
are la îndemână atunci când actul îi este comunicat potrivit legii), însă
contestaţia la executare (deci calea de atac utilizabilă atunci când
nicio comunicare nu a fost făcută, când administraţia nu şi-a îndeplinit
atribuţiile legale) să fie supusa condiţiei plăţii unei taxe de timbru. De
asemenea, ar fi cel puţin bizar ca, atunci când se solicită constatarea
prescripţiei executării sancţiunii pe calea plângerii, să opereze scutirea
de taxă de timbru, în vreme ce, atunci când se solicită acelaşi lucru pe
calea contestaţiei la executare, petentul să fie obligat la plata unei
asemenea taxe. De lege ferenda, propunem ca acest aspect să fie
reglementat în mod expres.
(,) Pentru discuţii pe larg cu privire la raporturile dintre prezenta lege şi proce
durile civilă, penală şi administrativă, precum şi cu ramurile de drept penal,
civil şi administrativ, a se vedea infra, comentariul art. 47.
(2) Astfel, vom interpreta această sintagmă în sens larg „cereri incidente în dome
niul contravenţional", iar nu în sens restrâns, „ cereri incidente în judecarea
plângerii contravenţionale", cum ar fi diverse cereri de intervenţie accesorie,
completări la plângere etc.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/nni BhKcT 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/NtqrrWDY
Capitolul V. Executarea sancţiunilor

contravenţionale
r
Articolul 37. [Actele care constituie titlu executoriu în materie

contra venţională]
Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 3 7, precum
şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat
plângerea constituie titlu executoriu , fără vreo altă formalitate.
£$ Comentariu
La o analiză mai atentă, textul de mai sus este criticabil, întrucât
lasă să se creadă că, pe de o parte, în materie contravenţională întot
deauna există un titlu executoriu (procesul-verbal, dacă nu s-a for
mulat plângere, respectiv hotărârea judecătorească, în caz contrar) şi,
pe de alta, că ori de câte ori contravenientul a exercitat calea de atac,
titlul executoriu ar fi hotărârea judecătorească. în realitate, o abordare
corectă a problemei trebuie să pornească de la premisa că titlul
executoriu reprezintă un act juridic individual prin intermediul căruia
sancţiunea contravenţională este pusă în executare, în contra voinţei
contravenientului. în general, titlul de creanţă (actul juridic care atestă
faptul că particularul este debitorul organului administrativ) devine
titlu executoriu ulterior, după scurgerea unui termen ori îndeplinirea
unei condiţii. în consecinţă, în materie contravenţională putem avea
următoarele situaţii:
a) inexistenţa unui titlu executoriu. Situaţia se întâlneşte atât în
ipoteza anulării procesului-verbal (vicii de formă ori inexistenţa con
travenţiei), cât şi în aceea a reformării lui prin înlocuirea amenzii cu
avertismentul. Astfel, în această ultimă ipoteză, este greu de asimilat
comunicarea hotărârii judecătoreşti cu „executarea silită a sancţiunii
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/NtqrrWDY 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/mIOOEpeW
avertismentului"; în consecinţă, într-o atare ipoteză sancţiunea execu-

tându-se automat, nu avem o veritabilă executare silită;
b) procesul-verbal de constatare a contravenţiei este titlu execu
toriu. Momentul la care există un titlu executoriu variază, în funcţie de
împrejurări:
- la expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din
ordonanţă, dacă nu a fost formulată plângere împotriva acestuia;
- la expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea sentinţei
primei instanţe, prin care s-a respins plângerea, dacă cel sancţionat nu
a formulat recurs;
- la pronunţarea hotărârii irevocabile (de soluţionare a recursului)
prin care s-a respins plângerea01.
în aceste ultime două ipoteze, contrar literei art. 37, este evident că
procesul-verbal va fi pus în executare, iar nu hotărârile judecătoreşti
de respingere a plângerii contravenţionale;
c) hotărârea judecătorească este titlu executoriu. în opinia noastră,
acest lucru se întâmplă în două situaţii: atunci când una dintre hotă
rârile judecătoreşti reformează procesul-verbal sub aspectul sancţiunii,
în sensul diminuării cuantumului amenzii*21, precum şi în cazul în care,
(,)în această ipoteză ne aflăm fie dacă s-a respins recursul contravenientului îm
potriva sentinţei primei instanţe prin care i s-a respins plângerea, fie dacă s-a
admis recursul autorităţii din care face parte agentul constatator împotriva
sentinţei primei instanţe prin care s-a admis plângerea contravenientului, cu
consecinţa modificării în totalitate a acestei sentinţe în sensul respingerii
plângerii.
(2> Nu putem fi de acord cu opinia exprimată în doctrină (A4. Ursuţa, op. cit.,
p. 375), potrivit căreia hotărârea judecătorească de respingere a plângerii
poate constitui titlu executoriu, căci, în acest caz, actul instanţei nu cuprinde
în sine nicio dispoziţie care să poată fi executată, procesul-verbal fiind acela
care stabileşte obligaţia pecuniară a contravenientului; de asemenea, este
criticabilă şi opinia aceluiaşi autor în sensul că întotdeauna titlul executoriu îl
reprezintă sentinţa primei instanţe; astfel, în măsura în care, de pildă, prima
instanţă admite plângerea cu consecinţa anulării procesului-verbal, iar instanţa
de recurs, admiţând în parte recursul autorităţii din care face parte agentul
constatator, dispune diminuarea amenzii, această ultimă hotărâre (irevocabilă)
31 0 O vidiu Podaru / Radu Chiriţă
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/mIOOEpeW 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/fHX2lRCV
V. Executarea sancţiunilor contravenţionale Articolul 38

______________________________________ r___________________________________r_________________________________________________________________________________
la sesizarea autorităţii administrative, se aplică sancţiunea prestării

unei activităti în folosul comunitătii.
r t
Nici procesul-verbal neatacat în termen, nici hotărârea judecă

torească irevocabilă nu trebuie învestite cu formulă executorie înainte
de a fi puse în aplicare. Totuşi, în situaţia persoanei vătămate care este
pusă în situaţia executării silite a despăgubirii, credem că, mai înainte
de a trece la executarea efectivă, executorul judecătoresc trebuie să
obţină încuviinţarea executării, în condiţiile art. 3731 C. proc. civ.
Articolul 38. [Punerea în executare a sancţiunii avertismen

tului]
(1) Avertism entul se adresează oral atunci când contravenientul
este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este apli
cată de agentul constatator.
(2) în celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin
com unicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu
rezoluţia corespunzătoare.
(3) D acă sancţiunea a fost aplicată de instanţă prin înlocuirea
am enzii contravenţionale cu avertisment, comunicarea acesteia
se face prin încunoştinţare scrisă.
Comentariu
Tradiţional, în dreptul administrativ se vorbeşte despre un principiu

al formalismului0’ ori despre o regulă a formei scrise a actelor adminis-
trative(2). Şi tot tradiţional, ca excepţie, este amintită sancţiunea avertis
mentului care se adresează oral când contravenientul este prezent.
Sintetizând dispoziţiile art. 38 şi coroborându-le cu alte texte ale ordo-
reprezintă titlu executoriu, căci ea se pune în executare, nu procesul-verbal şî

nici sentinţa primei instanţe.
11] A se vedea Ov. Podaru, Caducitatea..., teză, passim.
i2) T. Drăganu, op. cit., p. 120 şi urm.; R.N. Petrescu, op. cit., p. 298-299; I. lovănaş,
op. cit., p. 41; A Iorgovan, op. cit., p. 302-303.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fHX2l R C V 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/9NVypBAB
nanţei, vom putea distinge cele două modalităţi posibile de executare

a avertismentului - cea mai uşoară sancţiune contravenţională în
urma cărora se stinge obligaţia de a răspunde contravenţional. Astfel:
a) avertismentul se adresează (se consideră executat) oral (pe cale
verbală) dacă sunt întrunite cumulativ două condiţii:
- contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei;
- sancţiunea este aplicată pe loc de către agentul constatator;
b) avertismentul se adresează în scris în două ipoteze:
- sancţiunea este aplicată de un funcţionar - altul decât agentul
constatator - la o dată ulterioară, caz în care procesul-verbal se comu
nică prin poştă, cu rezoluţia scrisă a avertismentului;
- prin procesul-verbal s-a dispus amendarea contravenientului,
acesta a formulat plângere, iar instanţa, apreciind amenda ca fiind
disproporţionată în raport cu circumstanţele cauzei, a înlocuit-o cu
avertismentul; în această situaţie, deşi textul legal este puţin ambiguu,
avertismentul se consideră executat prin comunicarea sentinţei primei
instanţe. Deci aceasta nu trebuie să redacteze şi să comunice, în mod
separat, un alt înscris care să conţină sancţionarea cu avertisment a
contravenientului. De asemenea, în această situaţie, chiar dacă împo
triva sentinţei în cauză s-a pronunţat recurs, instanţa superioară se va
mărgini să respingă recursul - în condiţiile în care acest lucru se impu
ne -, însă avertismentul se va considera comunicat tot prin sentinţa
instantei de fond.
De asemenea, în situaţia în care avertismentul se aplică direct de
către instanta
/ de recurs,f această hotărâre ar trebui comunicată contra-
venientului, în temeiul art. 38 alin. (3), sancţiunea considerându-se
executată la data comunicării deciziei irevocabile.
în fine, cu privire la această problematică mai trebuie să eviden
ţiem un aspect cu o foarte mare importanţă practică. Astfel, în măsura
în care agentul constatator se decide să aplice contravenientului sanc
ţiunea avertismentului, o pune în practică şi ulterior se răzgândeşte şi
aplică amenda, redactând proces-verbal în acest sens, actul de sanc
ţionare contravenţională este ilegal şi va fi anulat de către instanţa de
judecată, întrucât:
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/9N VypBAB 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/wNjC4U Iu

_______________________________________ r ___________________________________ r __________________________________________________________________________________
- pe de o parte, în speţă, actul administrativ, fiind executat material,

devine irevocabil(1);
- în consecinţă, întrucât este obiectiv imposibilă retragerea avertis
mentului după executarea sa, rezultă că pentru fapta respectivă contra
venientului i s-a aplicat deja o sancţiune şi situaţia nu mai poate fi
schimbată; prin urmare, o a doua sancţiune principală ar încălca prin
cipiul non bis in idem, prevăzut, în materie contravenţională, de art. 5
alin. (7) din ordonanţă.
Articolul 39. [Punerea în executare a sancţiunii amenzii contra

venţionale]
(1) Punerea în executare a sancţiunii am enzii contravenţionale
se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de
câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal
de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege;
b) de către instanţa judecătorească , în celelalte cazuri.
(2) <
2>în vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1)
vor com unica din oficiu procesul-verbal de constatare a contra-
(1) Pentru această excepţie de la principiul revocabilităţii actelor administrative, a

se vedea T. Drăganu, Actele..., p. 234 şi urm.; R.N. Petrescu, op. cit., p. 329;
I. lovănaş, op. cit., p. 59-60; A. Iorgovan, op. cit., p. 343-344; A. Trăilescu, op.
cit., p. 200. Intr-o altă abordare, actul pe care îl analizăm face parte din
categoria actelor individuale, legale, care impun o sarcină particularului. Or,
aceste acte pot fi revocate pe considerente de oportunitate, însă numai dacă
sunt înlocuite cu un act (tot defavorabil) mai blând pentru particular (o
sancţiune mai puţin drastică). în caz contrar, actul revocat poate fi privit ca un
act creator de drepturi, deci favorabil particularului (dreptul acestuia de a nu fi
sancţionat mai drastic decât sancţiunea deja primită) şi, în consecinţă, fiind
legal, devine irevocabil [pentru detalii, a se vedea Ov. Podaru, Actul admi
nistrativ, Repere..., nr. 204, respectiv 200, pct. i.4,; H. Maurer, Droit admi-
nistratif allemand (tr. par Al. Fromont), L.G.D.J., Paris, 1994, p. 308 şi urm.].
(2) Alin. (2) şi (3) sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din
Legea nr. 182/2006.
Ovidiu Podaru / Radu Chiriţă 31 3
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/wNjC4U Iu 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/lHtL5rXw
venţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în terme

nul legal', în termen de 30 de zile de la data expirării acestui ter
men, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevo
cabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile
de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, or
ganelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a
căror rază teritorială dom iciliază contravenientul persoană fizică
sau, după caz, îşi are dom iciliul fiscal contravenientul persoană
juridică;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat,
organelor de specialitate ale unităţilor subordonate M inisterului
Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
în a căror rază teritorială îsi
/■
are dom iciliul fiscal contravenientul
persoană juridică.
(3) Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile
legale privind executarea silită a creanţelor fiscale.
(4) împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la
executare, în condiţiile legii.
Comentariu
Articolul 39 reglementează modalitatea de executare a sancţiunii

amenzii contravenţionale.
în primul rând, se impune să observăm că prin sintagma „punerea
în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale" legiuitorul înţelege
nu executarea efectivă (care este realizată de alte organe administra
tive), ci declanşarea acesteia. Astfel, fie organul care a aplicat sancţiu
nea, fie instanţa de judecată care a respins contestaţia contra proce-
sului-verbal de contravenţie va comunica din oficiu o copie de pe
procesul-verbal, respectiv dispozitivul hotărârii judecătoreşti organelor
care au atribuţia recuperării creanţelor bugetare în raza teritorială a
cărora domiciliază sau îşi are sediul contravenientul. în ce priveşte
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/lHtL5rXw 1/1
03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/8BUQmag v
termenul de 30 de zile, ne îndoim de efectivitatea acestuia (şi, implicit,

de introducerea lui în ordonanţă). Astfel, pe lângă faptul că termenele
sunt de recomandare, se poate observa că:
a) după declararea ca neconstituţional a textului art. 32 alin. (1) din
ordonanţă prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006 a Curţii Consti
tuţionale, întrucât plângerea se depune direct la instanţa competentă,
iar nu la organul din care face parte agentul constatator, există posibili
tatea ca, în termen de 30 de zile de la expirarea celor 15 zile în care se
poate depune plângere, organul administrativ nici să nu fi primit citaţia
de la judecătorie. în consecinţă, ar putea fi chiar recomandat ca acesta
să nu respecte termenul de 30 de zile, pentru a nu iniţia o executare
silită nelegală (neavând cunoştinţă despre plângerea contravenţională,
nu cunoaşte nici faptul că executarea silită este suspendată). De lege
ferenda, s-ar impune modificarea acestui termen cu unul mai lung;
b) în ce priveşte comunicarea hotărârii irevocabile, termenul ar
trebui corelat cu cel de 30 de zile prevăzut de art. 264 alin. (1)
C. proc. civ.: dacă instanţa are obligaţia redactării hotărârii în termen
de 30 de zile de la pronunţare, cel mai firesc ar fi ca prin lege să se
instituie un al doilea termen, consecutiv primului, în care să se reali
zeze comunicarea către organele de executare silită. în ceea ce ne pri
veşte, nu agreăm ideea comunicării dispozitivului hotărârii irevocabile
(fără motivare), din cel puţin două puncte de vedere: pe de o parte, în
ipoteza unei admiteri în parte a căii de atac (recursului), în lipsa moti
vării ori a sentinţei instanţei de fond, efectele hotărârii irevocabile ar
putea fi greu (ori chiar imposibil) de stabilit; pe de alta, nu este exclus
ca instanţa să fi omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, astfel
încât să fie necesară completarea ori lămurirea înţelesului (întinderii)
hotărârii judecătoreşti, lucru care se poate face abia după motivarea sa.
în continuarea raţionamentului dezvoltat în comentariul art. 37 din
prezenta ordonanţă, vom arăta că, în ipoteza în care plângerea contra
venţională a fost respinsă, în opinia noastră, instanţa de judecată tre
buie să comunice organelor de executare atât hotărârea irevocabilă
(pentru a se face proba soluţiei date plângerii), cât şi procesul-verbal
de sancţionare contravenţională (titlul executoriu în acest caz).
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/8BUQmag v 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/hKhT0Dhb
Executarea efectivă a acestora se face potrivit dispoziţiilor Capito

lului VIII (art. 136 şi urm.) din Codul de procedură fiscală.
O problemă interesantă a fost sesizată de curând în practica judi
ciară: în contestaţia la executare se pot invoca apărări de fond, vicii
ale procesului-verbal, în situaţia în care acesta nu a fost atacat cu plân
gere în termenul legal? Considerăm corectă soluţia negativă a instanţei
de recurs(1), întrucât:
a) cum dreptul comun în materie este Codul de procedură civilă,
aplicabil este art. 399 alin. (3), potrivit căruia, în cazul în care execu
tarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de către
o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare
apărări de fond împotriva titlului, dacă legea nu prevede în acest scop
o altă cale de atac; or, prezenta ordonanţă reglementează o asemenea
cale: plângerea împotriva procesului-verbal, pe care contravenientul
nu a exercitat-o;
b) art. 39 din prezenta ordonanţă este de asemenea clar:,,împotriva
actelor de executare (s.n., Ov.P., R.C.)" se poate face contestaţie la
executare.
Aceeaşi este şi opinia unor autori exprimată în materie fiscală®.
Prin excepţie, credem că, aşa cum s-a stabilit în practica judicia
ră*^, contestaţia la titlu este admisibilă în condiţiile în care contraven
ţia a fost săvârşită în fapt de o altă persoană decât cea sancţionată, per
soană care a furat actul de identitate al contestatorului, procesul-verbal
de constatare a contravenţiei a fost comunicat „contravenientului" pe
vechea adresă, unde acesta nu mai locuia, între timp acesta schimbân-
du-şi domiciliul, odată cu actul de identitate, pe cel vechi declarându-l
furat.
Apoi, mai trebuie doar menţionat că, în caz de neexecutare cu rea-
credinţă, nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 631 C. pen. pri
vind înlocuirea pedepsei amenzii cu în închisoarea, pentru că, altfel,
11) Trib. Bihor, s. com. şi cont. adm., dec. civ. nr. 67/R/CA/2005, în C. Dumitres-
cu, L. Uţă, op. cit., p. 146-148.
12) D. Dascălii, C. Alexandru, op. cit., p. 411-412.
(3)Jud. Cluj-Napoca, sent. civ. nr. 4371/2004, nepublicată.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/hKhT0Dhb 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/7nRp6SSA

______________________________________ r___________________________________r_________________________________________________________________________________
ar exista o atingere mai mult decât grosolană a principiului legalităţii,

cât timp s-ar ajunge la aplicarea unei sancţiuni care nu este prevăzută
de lege(1). De altfel, această idee este evidentă în actualele condiţii
legislative, în contextul abrogării actelor normative care instituiau
sancţiunea închisorii contravenţionale, înlocuită în prezent cu aceea a
prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
în opinia noastră, în cazul în care contravenientul refuză, cu
rea-credinţă, să achite amenda, aceasta nu poate fi transformată nici în
sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, întrucât nu
există un temei legal pentru această transformare, O.G. nr. 55/2002
nereglementând această posibilitate.
Articolul 391. (2> [înlocuirea sancţiunii amenzii in caz de neplată]

(1) în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în ter
men de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii si nu / f
există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în

circum scripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlo
cu irii am enzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
com unităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amen
dă care a fost achitată.
(2 )<3) în cazul în care contravenientulcitat de instanţă, nu a achi
tat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează
la înlocuirea am enzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în
folosul com unităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru
m inori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei acti
vităţi în folosul com unităţii este supusă recursului.
(1) Trib. Dolj, dec. pen. nr. 579/1983, în R.R.D. nr. 7/1985, p. 58-59.
(2) Art. 391 a fost introdus prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 352/2006.
nr. 293/2009.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/7nRp6SSA 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ycFUWpQH
(4) Urm ărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de

către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a
cărei rază s-a săvârsit
/ contravenţia
f ,' în colaborare cu serviciile
specializate din prim ării.
Comentariu
Articolul 391 stabileşte procedura de înlocuire a sancţiunii amenzii

cu munca în folosul comunităţii în caz de neplată a acesteia în termen
de 30 de zile. Textul legal creează o ipoteză la limita incredibilului, în
care o persoană care nu a achitat amenda contravenţională şi nu poate
fi executată silit cere transformarea acesteia în muncă în folosul comu
nităţii. Situaţia reglementată aduce mai degrabă cu voluntariatul, fiind
greu de crezut, dacă nu imposibil, că o persoană care nu riscă nimic
îşi va da acordul să muncească în folosul comunităţii timp de 50 de
ore. De aceea, în lipsa unei aplicabilităţi practice a textului, credem că
nu se impun comentarii suplimentare.
Articolul 40. [Executarea sancţiunilor contravenţionale com

plementare]
Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face
potrivit dispoziţiilor legale.
js$ Comentariu
Textul art. 40 este cel puţin bizar, precizarea potrivit căreia exe
cutarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit
dispoziţiilor legale fiind, în cel mai bun caz, inutilă. Ar fi fost cu sigu
ranţă mai util ca legiuitorul să precizeze modul de executare a acestor
sancţiuni, în loc să declame necesitatea respectării legii la aplicarea
lor. Potrivit prezentei ordonanţe, sancţiunile complementare sunt: con
fiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; sus
pendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autori
zaţiei de exercitare a unei activităti; închiderea unitătii; blocarea
/ r ' r ’
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ycFUWpQH 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/pYq efjOM

_______________________________________ r ___________________________________ r __________________________________________________________________________________
contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic; retragerea

licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi
de comerţ exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi
aducerea terenului în starea iniţială.
/
Le vom analiza pe rând în cele ce urmează, încercând să decelăm

modalitatea în care se va executa fiecare dintre aceste sancţiuni.
a) Confiscarea. Executarea sancţiunii confiscării beneficiază de o
reglementare specială, în art. 41, motiv pentru care facem trimitere la
acest text.
b) Suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a
autorizaţiei de exercitare a unei activităti. Credem că o astfel de sanc
ţiune se va executa diferit, în funcţie de organul care a dispus-o. în mă
sura în care sancţiunea a fost dispusă de către instanţa de judecată,
aceasta are competenţa de a dispune şi anularea orî suspendarea avi
zului, acordului sau autorizaţiei de exercitare a unei activităţi, în baza
competenţei sale generale de a anula acte administrative individuale.
Dacă contravenţia este constatată şi sancţionată de către organul care
a emis avizul, acordul sau autorizaţia de exercitare a activitătii în
r r /
cauză, considerăm că sancţiunea se va executa de către acest organ

administrativ, în baza competenţei sale de a-şi revoca propriile acte. în
fine, dacă contravenţia a fost sancţionată de către un alt organ al pu
terii executive decât cel care a emis avizul, acordul ori autorizaţia de
funcţionare, considerăm că acesta are obligaţia de a sesiza organul care
a emis actele administrative în cauză, comunicându-i procesul-verbal de
contravenţie si solicitându-i anularea orî revocarea actelor în discuţie.
/ f r
Asta, în măsura în care, prin lege specială, organul din care face parte
agentul constatator nu are el competenţa de a o face. Şi, cel puţin
teoretic, în situaţia refuzului organului emitent al avizului de a şi-l
retrage, calea acţiunii în contencios administrativ în baza art. 1 din
Legea nr. 554/2004 este deschisă contra acestui refuz nejustificat.
c) închiderea unităţii. Aplicarea acestei sancţiunii este de compe
tenţa Registrului Comerţului în raza teritorială a căruia este înregistrată
unitatea. De aceea, în cazul aplicării acestei sancţiuni, o copie de pe
procesul-verbal se comunică Registrului Comerţului, care va efectua
http://bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/pYqefjOM 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/g nTj lntY
radierea unităţii din scriptele sale. De asemenea, considerăm necesară

comunicarea aplicării acestei sancţiuni şi organelor fiscale în raza
teritorială a cărora era înregistrată unitatea, precum şi unităţii bancare
în care aceasta îşi avea deschis contul curent, pentru a asigura exe
cutarea reală a sancţiunii.
d) Blocarea contului bancar. Sancţiunea se va pune în executare de
către unitatea bancară unde contravenientul are deschis contul a cărui
închidere a fost decisă. Pentru aceasta, o copie de pe procesul-verbal
se va comunica societăţii bancare în cauză.
e) Suspendarea activităţii agentului economic. Suspendarea activi
tăţii agentului economic echivalează cu o închidere temporară a uni-
tătii.
r De aceea,’ considerăm că modalitatea de executare este identică
cu cea care vizează închiderea unităţii, cu precizarea caracterului tem
porar al acesteia.
f) Retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori
pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv. Dacă
sancţiunea a fost aplicată de instanţa de judecată ori de către organul
care a emis licenţa ori avizul pentru desfăşurarea activităţii în cauză,
executarea sancţiunii se face, după caz, prin hotărâre judecătorească
ori prin revocarea actului administrativ de către autoritatea emitentă.
Atunci când sancţiunea a fost aplicată de către un alt organ, acesta
trebuie să comunice aplicarea sancţiunii către organul administrativ
emitent al licenţei sau al avizului, pentru ca acesta să dispună retra
gerea acestuia.
g) Desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială nu
pot fi puse în executare decât de către autorităţile administrative care
dispun de mijloacele tehnice pentru realizarea acestor operaţiuni, la
sesizarea organului care a dispus aplicarea sancţiunii în discuţie. De
altfel, în practică au fost întâlnite situaţii în care, deşi exista hotărâre
judecătorească irevocabilă de demolare a unui imobil, aceasta nu a
putut fi adusă la îndeplinire de către organele administrative din cauza
insuficienţei mijloacelor tehnice de a face acest lucru în siguranţă
pentru clădirile din jur şi fără a cheltui sume importante.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/g nTj lntY 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/YIEGQg pf

______________________________________ r___________________________________r_________________________________________________________________________________
Articolul 41. [Executarea sancţiunii confiscării]

(1) Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus
această măsură, în condiţiile legii.
(2) în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-
verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere
sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui
în drept.
(3) D acă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate ,
instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire
care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor.
Comentariu
Articolul 41 reglementează modul de executare a sancţiunii com

plementare a confiscării. în esenţă, prin trimiterea la condiţiile legii
trebuie înţeles trimiterea la textele legale care reglementează execu
tarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale în materie penală.
Alineatul (2) se circumscrie situaţiei în care, ulterior aplicării sanc
ţiunii confiscării, contravenientul obţine anularea procesului-verbal de
contravenţie0*. Textul este oarecum inutil, fiind evident că, atâta timp
cât nulitatea procesului-verbal are efecte retroactive, trecerea proprie
tăţii bunurilor confiscate în patrimoniul statului rămâne fără un
fundament juridic, fiind necesară restituirea bunurilor®. în acelaşi
sens şi pentru aceleaşi raţiuni, considerăm mai mult decât evident
faptul că nu se poate dispune confiscarea bunurilor în cazul în care
(,) Textul este contaminat de ideile procedurii civile şi de doctrina dreptului civil,
în sensul că nulitatea se pronunţă sau se constată, după cum ea este relativă
ori absolută. In realitate, această distincţie nu trebuie făcută, având în vedere
că, pe de o parte, distincţia mai importantă a nulităţilor este cea în nulitate
expresă şi nulitate virtuală, iar, pe de alta, procesul-verbal este, în esenţa sa,
un act administrativ; or, în contencios administrativ actele se anulează, căci, în
opinia noastră, în dreptul administrativ există un singur tip de nulitate.
(2) în acest sens, Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 646/1998, în C.P.J. 1992-1998,
p. 234. ’
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/YIEGQg pf 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/i KQAKC Or
acestea privesc o contravenţie prescrisă, indiferent dacă prescripţia se

constată pe cale judecătorească sau de către agentul constatator0’. Tot
astfel, dacă ulterior întocmirii procesului-verbal de contravenţie se
constată inexistenţa contravenţiei, se va dispune restituirea bunurilor{2).
în acelaşi context, alin. (3) al art. 41 permite despăgubirea prin
echivalent a persoanei ale cărei bunuri au fost confiscate, atunci când
acestea nu mai sunt în proprietatea statului. Această dispoziţie este
firească, pe de o parte, căci odată cu anularea sau constatarea nulităţii
procesului-verbal se naşte o creanţă a persoanei sancţionate contra
statului. Or, este de principiu că, dacă o creanţă nu se poate executa
în natură, se va executa prin echivalent bănesc. Valoarea despăgubirii
urmează a fi stabilită de instanţa de judecată în raport de valoarea de
circulaţie a bunurilor confiscate la data hotărârii judecătoreşti0’. Pe de
altă parte însă, dispoziţia pare bizară, căci, de vreme ce atât plângerea
contravenţională, cât şi recursul suspendă executarea, deci şi valorifi
carea bunurilor confiscate, la această situaţie a înstrăinării lor nu se
poate ajunge decât dacă organul administrativ a procedat abuziv,
încălcând dispoziţiile legale.
Articolul 42. [Executarea despăgubirilor pe bază de tarif}

în scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele
prevăzute la art. 39 alin. (2) se com unică şi părţii vătămate, care
va proceda potrivit dispoziţiilor legale referitoare la executarea
silită a creanţelor.
(,) I. Munteanu, Notă la sentinţa civilă nr. 2669/1983 a Judecătoriei Caransebeş,

în R.R.D. nr. 12/1984, p. 49.
(2) Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1194/1964, în L. Groza, Gh. Părăuşanu, op.
cit., p. 245.
(3) L. Pop, op. cit., p. 356
http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/i KQAKC Or 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sQdRM 3uM
Comentariu
Ca o facilitate oferită părţii vătămate, atunci când textul care stabi

leşte contravenţia prevede în cuprinsul său şi modul de calcul al des
păgubirilor civile, organele judiciare au obligaţia de a comunica părţii
vătămate procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data înmânării sau
comunicării acestuia, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti
irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea.
Aceste acte fiind acte executorii, potrivit art. 37 din ordonanţă,
persoana vătămată are deschisă procedura ordinară a executării silite
civile pentru recuperarea creanţei sale. Aşa cum am mai arătat însă,
credem că încuviinţarea
/ executării silite de către instanta
/ de fond este
necesară(1).
Articolul 43. (2) Abrogat.
(1) A se vedea supra, comentariul art. 37.

l2) Art. 43 a fost abrogat prin art. I pct. 9 din O.U.G. nr. 108/2003.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/sQdRM 3uM 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/O59HyhN B
Capitolul VI. Dispoziţii

speciale şi tranzitorii
Articolul 44. [Sancţionarea contravenţiilor săvârşite de militarii

în termen]
(V Sancţiunile prevăzute în prezenta ordonanţă nu se aplică în ca
zul contravenţiilor săvârsite de m ilitarii în termen. Procesul-verbal
/ /
de constatare se trimite com andantului unitătii din care face /
parte contravenientul, pentru a i se aplica măsuri disciplinare ,

dacă se constată că acesta este întemeiat.
(2) D acă prin contravenţia săvârşită de un m ilitar în termen s-a
produs o pagubă sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, orga
nul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de
tarif şi va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe
procesul-verbal se com unică contravenientulu ipărţii vătămate
şi celui căruia îi aparţin bunurile confiscate.
& Comentariu
A. Precizări prealabile
1. Articolele 44 şi 46 reglementează un sistem paralel de sancţio

nare a contravenţiilor săvârsite de militari. Ele nu fac altceva decât să
f r
confirme încă o dată tradiţia instaurată în sistemul nostru de drept,

potrivit căreia structurile militare formează un sistem aparte, care se
guvernează după propriile sale reguli şi care se sustrag de la aplicarea
normelor care formează dreptul comun în materie. în aceeaşi idee,
actele de comandament cu caracter militar sunt sustrase, potrivit
dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 5 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de la controlul
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/O59HyhNB 1/1
03.02.2016 bibliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/hg uEa9q 8
judecătoresc, pe această cale, a actelor administrative; pe acelaşi

principiu se bazează reglementarea instanţelor militare; de asemenea,
modalitatea de executare, cu toate particularităţile sale, a detenţiei
într-o închisoare militară (art. 62 C. pen.).
B. Persoanele care intră sub incidenţa art. 44 r
2. Acest text exceptează de la aplicarea regulilor prezentei ordo

nanţe militarii în termen. In consecinţă, se poate susţine că, începând
cu data de 1 ianuarie 2007, el a devenit temporar inaplicabil, având în
vedere că prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 395/2005 privind suspen
darea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şî trecerea la
serviciul militar pe bază de voluntariat0’, serviciul militar obligatoriu a
fost suspendat pe timp de pace.
C. Despre competenţa de a aplica sancţiuni militarilor în termen
3. în temeiul art. 44, ceea ce nu li se aplică militarilor în termen

sunt sancţiunile contravenţionale principale (deci nici măcar avertis
mentul); în aceste cazuri, agentul constatator, chiar dacă în mod obiş
nuit ar fi fost competent să aplice şi sancţiunea, se va mărgini să
constate contravenţia, urmând să trimită procesul-verbal de constatare
comandantului unităţii din care face parte contravenientul, acesta fiind
singurul care va decide ce fel de sancţiune îi va aplica (evident, una
prevăzută în regulamentele militare).
în doctrina noastră mai veche(2) s-a avansat ideea că, în acest caz,
legea atribuie comandantului unităţii o competenţă specială (deose
bită) de a verifica temeinicia procesului-verbal de constatare a contra
venţiei şi, în această calitate, îi transferă dreptul de aplicare a sancţiu
nii care, potrivit legii, în mod obişnuit aparţine organelor administra
tive. în realitate, noi credem că problema temeiniciei procesului-verbal
(1) M. Of. nr. 395 din 16 decembrie 2005.

l2) L. Groza, Gh. Părăuşanu, op. cit., p. 136.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/hg uEa9q 8 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/hAuLJE1 T
(apreciată sub aspectul cuantumului sancţiunii) nu se mai pune. Astfel,

agentul constatator are numai atribuţia de a constata contravenţia. Iar
dacă procesul-verbal de constatare nu este atacat în termen, există o
prezumţie absolută de legalitate. în aceste condiţii, comandantul uni
tăţii din care face parte contravenientul este obligat să îi aplice o sanc
ţiune de natură militară (disciplinară), apreciind el, în concret, raportat
la criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din ordonanţă, gravitatea con
cretă a faptei. în concluzie, comandantul unităţii nu apreciază temei
nicia procesului-verbal, căci nu se pune această problemă (de vreme
ce sancţiunea încă nu a fost stabilită), ci stabileşte el însuşi această
sancţiune. De asemenea, au mai arătat autorii citaţi(1), legea nu pre
vede limitele în care comandantul unitătii /
îsi exercită atributele deriva- r
te din această calitate şi nici criterii precise de exercitare a acestora. în

ceea ce ne priveşte, credem că limitele şi criteriile în cauză sunt
stabilite tocmai de regulamentele militare, deci nu se pune problema
lipsei acestora. în plus, credem noi, comandantul unităţii poate aprecia
el însuşi dacă nu cumva este incidenţă vreo situaţie care face ca fapta
să nu fie contravenţie (art. 12 din ordonanţă).
Alineatul (2) aduce o precizare importantă: militarilor în termen nu
li se aplică sancţiunile principale prevăzute de prezenta ordonanţă.
Pentru că principala sancţiune complementară, confiscarea, este per
misă expres de acest text. Desigur, o interpretare riguroasă a acestei
dispoziţii legale ar conduce la concluzia că numai confiscarea este
expres permisă, prin excepţie, celelalte sancţiuni - principale ori com
plementare - fiind înlăturate de la aplicare de către alin. (1). în ceea ce
ne priveşte, credem că, cel puţin de lege ferenda, doar sancţiunile
principale ar trebui stipulate expres la alin. (1). Pentru că ar fi ilogic,
dată fiind şi natura juridică apropiată a unor sancţiuni complementare
de măsurile de siguranţă din dreptul penal, ca, de pildă, unui militar în
termen care a săvârşit o contravenţie la siguranţa circulaţiei pe dru
murile publice să nu i se poată suspenda sau anula permisul de condu
cere, pentru că agentul constatator nu ar putea aplica această sancţiu-
11] Ibidem.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/hAuLJ E1T 1/1

03.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/OapLAR C U

_______________________________________ r ___________________________________ r __________________________________________________________________________________
ne, neavând competenţa personală să o facă(1), iar comandantul uni

tăţii din care face parte contravenientul nu are competenţa materială
să aplice asemenea sancţiuni0*.
în concluzie, vom constata că textul art. 44 scindează competenţa
de sancţionare a militarilor în termen: sancţiunile principale (care vor
fi disciplinare, deci de natură militară) sunt de competenţa conducăto
rului unităţii din care face parte contravenientul, în vreme ce sanc
ţiunile complementare pot fi aplicate de către agentul constatator. în
plus, acesta din urmă păstrează şi competenţa de a stabili despă
gubirea pe care trebuie să o primească partea vătămată. Cu privire la
această despăgubire, se impune încă o precizare. Astfel, din redactarea
alin. (3) ar rezulta că întotdeauna despăgubirea va fi stabilită pe bază
de tarif dacă un militar în termen este contravenient. în realitate,
dispoziţia trebuie coroborată cu art. 23 din ordonanţă, astfel încât
numai dacă sunt stabilite tarife agentul constatator va proceda în acest
mod. în caz contrar, el se va mărgini a constata contravenţia - deci
implicit vinovăţia contravenientului -, urmând ca problema preten
ţiilor civile să fie reglementată potrivit dreptului comun.
(,) Aceasta este înţeleasă ca fiind acel tip de competenţă care se circumscrie
persoanelor care au o anumită calitate.
(2) Adică nu are, în abstract, această atribuţie, indiferent de calitatea persoanei
care a săvârşit contravenţia. Pentru detalii privind dimensiunile competenţei, a
se vedea T. Drăganu, Actele..., p. 108 şi urm.; I. lovănaş, op. cit., p. 38-39;
R.N. Petrescu, op. cit., p. 60-61; Ov. Podaru, Actul administrativ, Repere...,
nr. 67-71. Problema partajului de competenţe între agentul constatator şi co
mandantul unităţii din care face parte contravenientul poate fi, în anumite
situaţii, o problemă extrem de delicată: bunăoară, suspendarea dreptului de a
conduce autovehicule unui militar în termen (pe timp de război) ar putea fî o
măsură contrară interesului public, atâta timp cât „contravenientul" a încălcat
legislaţia civilă (depăşind viteza legală în localitate), însă nu şi regulamentele
militare, dacă, prin ipoteză, el a depăşit această viteză tocmai pentru reali
zarea unei misiuni pe care, prin ipoteză, a primit-o. O soluţie în acest caz ar fi
aceea ca sancţiunea contravenţională să nu fie executorie decât după apro
barea ei de către comandantul unităţii din care face parte contravenientul.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/OapLARC U 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Mq q KWXg 0
D. Momentul la care contravenientul trebuie să fie militar în

termen
4. Dacă interpretăm textul în litera sa, calitatea de militar în termen

ar trebui să existe în momentul săvârşirii contravenţiei. Dacă însă vom
analiza mai atent situaţia, această interpretare nu este logică. Astfel,
dacă până la aplicarea sancţiunii şi executarea ei contravenientul
pierde această calitate, trimiterea procesului-verbal la comandantul
unităţii de unde a făcut parte contravenientul nu mai are niciun sens şi
nicio consecinţă juridică, întrucât acesta din urmă nu mai are nicio
competenţă asupra contravenientului de a-i aplica vreo sancţiune
disciplinară potrivit regulamentelor militare. în ipoteza inversă - daca
la data săvârşirii contravenţiei autorul acesteia nu era militar în termen,
dar a devenit ulterior, până la aplicarea sancţiunii şî executarea
acesteia -, din nou, ar fi contrar spiritului art. 44 ca acestuia să i se
aplice o sancţiune „civilă", şi nu una militară. în consecinţă, suntem
de acord cu soluţia jurisprudenţială exprimată în temeiul vechii regle
mentări (Legea nr. 32/1968), în sensul că, „ în cazul în care cel ce a
contravenit dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 329/1966 este încor
porat pentru îndeplinirea serviciului militar, înainte de pronunţarea
hotărârii judecătoreşti ori înainte de începerea executării sancţiunii
contravenţionale, procesul-verbal sau, după caz, hotărârea se trimite
comandantului unităţii din care face parte contravenientul, spre a i se
aplica sancţiuni potrivit regulamentului disciplinei militare"1'1.
E. Poate exercita militarul în termen calea de atac a plângerii

contravenţionale? f
5. O problemă interesantă este legată de posibilitatea militarului în

termen de a se adresa cu plângere împotriva procesului-verbal. Astfel,
apar cel puţin trei puncte de discuţie: (a) care este interesul său să o
facă, dat fiind faptul că încă nu i s-a aplicat nicio sancţiune (ne referim
ll) Plenul Trib. Suprem, dec. nr. 8/1 970, în R.R.D. nr. 10/1 970, p. 125.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Mq q KWXg 0 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/vFRdGAGj

_______________________________________ r ___________________________________ r __________________________________________________________________________________
la situaţia în care agentul constatator nu a dispus confiscarea vreunui

bun al militarului în termen şi nici nu a stabilit despăgubirea pe bază
de tarif); (b) dacă este admisibilă plângerea sa după ce i s-a aplicat
sancţiunea de către comandantul unităţii din care face parte, dat fiind
faptul că structurile militare nu permit, de regulă, accesul la justiţie
împotriva măsurilor care au o natură militară; în fine, (c) dacă totuşi
răspunsul la aceste întrebări ar fi pozitiv, care este momentul de la
care curge termenul de 15 zile pentru introducerea plângerii şi unde se
depune aceasta.
Deşi ordonanţa este lacunară din toate aceste puncte de vedere,
credem că, analizând în ansamblu dispoziţiile acesteia, vom ajunge la
următoarele soluţii:
a) interesul contravenientului se justifică, pe de o parte, pentru că,
dacă nu ar ataca procesul-verbal, vinovăţia sa ar fi dovedită definitiv şi
comandantul unităţii din care face parte în mod sigur i-ar aplica o
sancţiune disciplinară0’; pe de altă parte, în această situaţie, într-o
eventuală acţiune în despăgubiri introdusă de persoana vătămată prin
contravenţie în baza dreptului comun, cu greu ar mai putea să se
apere;
b) credem că şi accesul la justiţie este permis dacă facem disocie
rea absolut necesară între (i) constatarea contravenţiei - cu toate ele
mentele de valabilitate a procesului-verbal de constatare -, operaţiune
în totalitate administrativă, şi (ii) aplicarea sancţiunii disciplinare având
o natură militară. Or, ceea ce nu va putea controla instanţa este tocmai
tipul de sancţiune (dintre cele militare) şi cuantumul acesteia, controlul
asupra eî fiind exclus prin natura sa. în schimb, instanţa va putea
aprecia legalitatea procesului-verbal, stabilind în ce măsură a existat o
contravenţie şi dacă procesul-verbal de constatare a fost întocmit regu
lamentar, agentul constatator respectând procedura de emitere şi drep
turile contravenientului. Aşadar, în această situaţie, controlul instanţei
este limitat, dar nu exclus;
(1) Cu excepţia situaţiei în care ar constata vreunul dintre cazurile care fac ca
fapta să nu fie contravenţie.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/vFRdGAGj 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ZUjB8Y3A
Articolele 45-46 O.G. nr. 2/2001
c) în ce priveşte termenul de 15 zile, acesta începe să curgă de la

data comunicării procesului-verbal. Astfel, dacă acesta este înmânat pe
loc contravenientului, termenul curge de la constatarea contravenţiei,
în caz contrar, credem noi, chiar dacă alin. (1) arată că o copie de pe
procesul-verbal trebuie trimisă comandantului unităţii din care face
parte contravenientul, pentru aplicarea sancţiunii, aceasta nu înseam
nă că lui nu i se trimite de asemenea o copie. în opinia noastră, date
fiind şi dispoziţiile art. 44 alin. (1) din ordonanţă, comunicarea o face,
de această dată, tocmai comandantul unităţii, după ce a aplicat
sancţiunea prin rezoluţie pe procesul-verbal.
Articolul 45. (V Abrogat.
Articolul 46. [Stabilirea competenţei de sancţionare contraven

ţională în cadrul structurilor militare]
M inisterul Apărării Naţionale, M inisterul Adm inistraţiei si Inter
nelor, precum şi celelalte autorităţi ale adm inistraţiei publice
care au structuri m ilitare vor stabili prin regulamentele interne
organele competente să constate şi să aplice sancţiunile în cazul
contravenţiilor săvârşite de cadrele m ilitare şi de angajaţii civili
în legătură cu serviciul.
Comentariu
La o citire superficială, textul art. 46 pare a stabili o competenţă

personală specială (personalizată)01 şi în ceea ce priveşte cadrele mili
tare şi angajaţii civili din structurile militare existente în interiorul
anumitor autorităti
/ administrative. în realitate însă,’ în măsura în care o
asemenea persoană săvârşeşte o contravenţie ca oricare alta, fără
(1) Art. 45 a fost abrogat prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 108/2003.
(2) Pentru noţiunea de competenţă personală şi formele acesteia, a se vedea
Ov. Podaru, Actul administrativ. Repere..., nr. 71.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ZUj B8Y3A 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/3fsNr20F

_______________________________________ r ___________________________________ r __________________________________________________________________________________
legătură cu serviciul militar, dispoziţiile prezentei ordonanţe i se aplică

în totalitate.
Deosebiri în ceea ce priveşte constatarea contravenţiei şi aplicarea
sancţiunii, din punct de vedere organic, pot exista numai în măsura în
care se săvârşesc contravenţii „în legătură cu serviciul". Astfel, în
continuarea raţionamentului dezvoltat la art. 44 din ordonanţă, legiui
torul nostru a înţeles să excludă de la obligaţia „comună" de a
răspunde contravenţional persoanele (militari ori civili) care, făcând
parte dintr-o structură militară, sunt în exerciţiul funcţiei („în misiune"),
în această ipoteză, apreciem, deşi legea nu prevede în mod expres, că
un agent care constată o contravenţie săvârşită într-o atare situaţie ar
trebui să redacteze un simplu proces-verbal de constatare (notă de
constatare) care să fie trimis(ă) conducerii structurii militare din care
face parte contravenientul. Iar în baza acestei note, agentul constatator
special ar urma să redacteze veritabilul proces-verbal de constatare a
contravenţiei şi aplicare a sancţiunii speciale, potrivit regulamentului
militar. De menţionat însă că agentul constatator special nu este ţinut
de încadrarea legală dată de agentul comun („civil"), ci numai de faptă
în materialitatea ei. Bunăoară, fapta civilă ar putea să nu fie contra
venţie, întrucât ar exista o cauză exoneratoare, raportat la exercitarea
funcţiei militare; în schimb, cadrul militar ori angajatul civil în cauză
ar putea fi sancţionat contravenţional pentru nerespectarea unei
prevederi din regulamentul căruia trebuie să i se supună.
în fine, ar fi interesant de stabilit în ce măsură un asemenea
proces-verbal poate fi atacat în instanţele de drept comun, mai ales
dacă un regulament militar interzice acest lucru. în ceea ce ne pri
veşte, credem că acest lucru este posibil, pornind de la următoarele
premise:
a) Constituţia şi Legea nr. 554/2004 exclud de la controlul judiciar
numai actele de comandament cu caracter militar*11; or, asemenea
procese-verbale nu intră în această categorie;
ll) Pentru analiza acestei noţiuni, a se vedea D.C. Dragoş, op. cit., p. 178 şi urm.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3fsNr20F 1/1

03.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/TPqjHVa9
b) nici prezenta ordonanţă nu le exceptează; în ce priveşte regu

lamentele militare, acestea nu pot deroga de la un text de lege, prin
urmare, chiar dacă un asemenea regulament ar interzice accesul la
justiţie, însăşi legalitatea acestuia este în discuţie, putând fi verificată
pe calea excepţiei de nelegalitate (ori a acţiunii directe în contencios
administrativ), plângerea formulată împotriva procesului-verbal urmând
a fi suspendată până la soluţionarea acesteia [în baza art. 4 din Legea
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv a art. 244
alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., după caz].
în fine, de reţinut şi faptul că art. 44 permite ca, prin regulamente
interne (militare), sa se stabilească doar competenţa de constatare şî
sancţionare a contravenţiilor, nu şi să se deroge de la regimul legal al
plângerii contravenţionale.
Articolul 47. [Completarea cu dreptul comun în materie pro

cedurală]
D ispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile
Codului de procedură civilă.
M i Comentariu
Aşa cum am arătat şi cu altă ocazie(1), poate că trimiterea la Codul
de procedură civilă nu este cea mai potrivită, întrucât, contravenţia
fiind o faptă a cărei natură juridică o apropie foarte mult de infrac
ţiune, diferenţa fîînd, în esenţă, cantitativă, probabil că o trimitere la
dispoziţiile Codului de procedură penală ar fi fost maî adecvată.
în realitate, ceea ce am dorit noi să subliniem şi în articolul citat
este ideea că a-i stabili contravenţiei şi dreptului contravenţional un
loc al său, bine definit în sistemul de drept, prin ruperea totală, chiar
prin Constituţie, de dreptul penal nu este prea fericită, pentru că, prin
chiar natura faptei antisociale, cele două ramuri de drept se apropie
foarte mult. Deosebirea - în plan procedural, cauzată însă de diferenţa
ll) Ov. Podaru, Ordonanţa nr. 2/2001..., p. 280.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/TPq jH Va9 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/StO41 N CD

_______________________________________ r ___________________________________ r __________________________________________________________________________________
de pericol social - este aceea că, dacă în dreptul penal actul de

sancţionare îl reprezintă o hotărâre judecătorească, în dreptul
contravenţional procesul-verbal este un act administrativ. Şi, deci, cum
pentru controlul acestui tip de acte instanţa competentă este cea de
contencios administrativ, iar aceasta, cu excepţiile prevăzute expres de
Legea nr. 554/2004, aplică regulile procedurii civile, probabil că
aceasta a fost raţiunea pentru care, şi în materie contravenţională,
aceeaşi reglementare generală constituie dreptul procesual comun.
însă, credem noi, textul art. 47 ar trebui să consacre excepţii în
care să se aplice norme de procedură penală: anumite garanţii proce
suale, prezumţia de nevinovăţie etc., cu privire la care am mai
discutat, în contextul analizei naturii juridice a contravenţiei01.
Desigur că reglementarea specială (O.G. nr. 2/2001) se comple
tează cu dreptul comun (Codul de procedură civilă) numai în situaţia
în care între cele două reglementări nu există incompatibilitate.
Astfel, pe bună dreptate s-a stabilit într-o speţă că, existând în legea
specială un text care reglementează procedura de soluţionare a plân
gerii [art. 34 alin. (1)], dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
în conformitate cu care instanţa va suspenda judecata cauzei dacă
niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii nu sunt
aplicabile01.
în schimb, este cel puţin discutabilă o soluţie potrivit căreia în mod
corect cererea de chemare în garanţie a fost respinsă ca inadmisibilă,
având în vedere condiţiile prevăzute de art. 60 şi urm. C. proc. civ. şi
caracterul personal al răspunderii contravenţionale01. Astfel, în speţa
citată, contravenienta a fost sancţionată pentru că ar fi înlesnit săvâr
şirea de contravenţii de către alte persoane, prin punerea la dispoziţia
acestora a spaţiului necesar. Apărarea principală a petentei a constat în
aceea că şi-a angajat societate de pază pentru a împiedica asemenea
(,) A se vedea supra, comentariul art. 1 din ordonanţă.

(2) Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a, dec. civ. nr, 997 din 14 aprilie 2005, în D. Severin,
op. cit., p. 202-204.
op. cit., p. 205-206.
http://bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/StO4lNCD 1/1

03.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/K6leh0M n
activităţi, societate pe care a chemat-o în garanţie. Or, eroarea pe care

a făcut-o instanţa a constat în aceea că a apreciat că o cerere de
chemare în garanţie trebuie să aibă acelaşi fundament ca şi cererea
principală. Evident că, dacă aşa ar fi stat lucrurile, cum răspunderea
contravenţională este personală, obligaţia de a răspunde este incesibilă
şi, prin urmare, cererea de chemare în garanţie ar fi inadmisibilă. însă,
în realitate, cele două cereri pot avea temeiuri juridice diferite. Astfel,
angajarea răspunderii contravenţionale (finalizată prin respingerea
plângerii petentului - cel „căzut în pretenţii") ar fi putut avea drept
cauză încălcarea unor prevederi contractuale, deci, pe acest temei, o
cerere de chemare în garanţie să fie admisibilă.
Ar fi interesant de trecut în revistă (şi de ilustrat cu practică judi
ciară) textele legale din Codul de procedură civilă care completează,
respectiv cele de la care se derogă prin prezenta ordonanţă. Este o
sarcină pe care vom încerca sa o îndeplinim într-o viitoare ediţie a
acestei lucrări.
Articolul 48. [Raporturile cu Legea nr. 32/1968]

O ri de câte ori într-o lege specială sau în alt act norm ativ ante
rior se face trimitere la Legea nr. 32/1968^ privind stabilirea şi
sancţionarea contravenţiilor, trimiterea se va socoti făcută la
dispoziţiile corespunzătoare din prezenta ordonanţă.
Comentariu
Deşi, la o primă vedere, acest text apare banal, nefiind nevoie de

un comentariu al acestuia, în realitate câteva observaţii se impun.
în primul rând, trebuie menţionat faptul că, etimologic vorbind,
textul cuprinde o eroare de redactare, atunci când utilizează noţiunea
de trimitere. Doctrina juridică este unanimă în a considera că o normă
de trimitere este acea normă incompletă care îşi ia sancţiunea din
cuprinsul altei norme, devenind ulterior independentă de norma la
ll) A se vedea art. 51.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/K6leh0M n 1/1

03.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ng Hq eJ8t
care face trimitere01. în realitate, normele care îşi completau dispo

ziţiile cu textele cuprinse în Legea nr. 32/1968 sunt norme de referire,
a căror caracteristică principală e aceea că ele rămân dependente de
normele la care se face referirea, în sensul că orice modificare a aces
tora din urmă înseamnă o modificare implicită a normei de referire.
în acest context, trebuie precizat că normele care făceau referirea
la Legea nr. 32/1968 şi care la această oră fac referire la prezenta
ordonanţă, având caracteristica de care vorbeam mai sus, suferă modi
ficări implicite atunci când normele la care se face referirea, respectiv
la acest moment prezenta ordonanţă, suferă modificări. Trebuie amintit
că normele de referire, fiind incomplete, se împlinesc împrumutând
dispoziţii din alte norme. De aceea, norma completă este constituită
din norma de referire plus norma la care se face referirea. în conse
cinţă, ori de câte ori prezenta ordonanţă a suferit ori va suferi modifi
cări, normele care fac referire la ea vor suferi modificări, apărând astfel
o succesiune de legi contravenţionale în timp şi devenind incidente
dispoziţiile privind legea contravenţională mai favorabilă, expuse mai
sus( 2)
O problemă interesantă este cea legată de art. 28 din ordonanţă,
potrivit căruia amenda diminuată se poate achita numai dacă actul
normativ special de reglementare a contravenţiei prevede expres acest
lucru. Corespondentul său din vechea lege este art. 26, care stabilea o
regulă contrară: posibilitatea de plată a amenzii diminuate exista întot
deauna, cu excepţia prevederii contrare într-un text special. Şi atunci se
ridică întrebarea: dacă un text special anterior intrării în vigoare a O.G.
nr. 2/2001 prevede expres că art. 26 din Legea nr. 32/1968 nu se mai
aplică, ce va trebui să înţelegem în contextul noii reglementări? Vom
ajunge, probabil, la concluzia practică în sensul imposibilităţii de plată
a amenzii diminuate de către contravenient. în schimb, în cazul în
care textul special prevede expres aplicabilitatea art. 26 din vechea
lege, având în vedere deci că intenţia legiuitorului la acel moment a
(1) în acest sens, a se vedea, mutatis mutandis, Jud. sect. 3 Bucureşti, sent. civ.
nr. 8450/1994, în AL Ţiclea, op. cit., p. 842.
O vidiu Podaru / Radu Chirită 335
0 3.02.2016 03:53:1
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/ng HqeJ8t 1/1

04.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/ImlpGTD4
fost aceea să creeze această facilitate contravenientului, credem că,

chiar în contextul aplicării (deci trimiterii la) art. 28 din prezenta ordo
nanţă, posibilitatea de plată a jumătate din minimul amenzii există.
Articolul 49. [Dispoziţii tranzitorii. Aplicabilitatea ordonanţei

la litigiile în curs la momentul intrării ei în vigoare]
Cauzele aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe vor continua să se judece potrivit legii apli
cabile în momentul constatării contravenţiei.
Comentariu
Nu vom insista asupra acestei dispoziţii, pentru simplul fapt că în

prezent ea nu mai are nicio aplicabilitate practică, fiind vorba despre
situaţii deja trecute. Totuşi, vom arăta că, dacă la momentul intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe contravenientul (sau persoana vătămată
ori proprietarul bunurilor confiscate) depusese deja plângerea la
autoritatea administrativă, reglementarea aplicabilă ar fi fost Legea
nr. 32/1968; în situaţia în care, la acel moment (25 august 2001),
contravenientul era doar în termenul de 15 zile pentru a înregistra
plângerea, lucru pe care l-a făcut, prin ipoteză, după această dată,
atunci dispoziţiile prezentei ordonanţe erau aplicabile în speţă.
Articolul 50. [Dispoziţii finale. Obligaţia de actualizare a

actelor normative de reglementare contravenţională, în vigoare
la data adoptării ordonanţei]
Actele normative prin care se stabilesc contravenţii, în vigoare la
data publicării prezentei ordonanţe în M onitorul O ficial al
României, Partea I, vor fi modificate sau completate, dacă este
cazul, în termen de 3 luni, potrivit prevederilor acesteia.
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ImlpGTD4 1/1
04.02.2016 bibliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/493933d6

_______________________________________ r ___________________________________ r __________________________________________________________________________________
M i Comentariu
Textul art. 50 nu poate avea decât valoare de recomandare. Astfel,
după cunoştinţele noastre, termenul de 3 luni nu a fost respectat şi
prea puţine acte normative au fost modificate până în prezent. Desi
gur, deşi textul art. 50 nu specifică în mod clar, obligaţia de modificare
sau completare incumbă organelor emitente ale actelor normative care
reglementează contravenţii: Parlamentul, Guvernul, consiliile judeţene
şi consiliile locale. Iar cu privire la actele normative adoptate înainte
de anul 1989 şi care încă mai sunt în vigoare, credem că modificarea
acestora cade în competenţa autorităţilor care le-au continuat activi
tatea, dacă acestea mai au competenţă de reglementare contravenţio
nală. în caz contrar, această obligaţie revine Parlamentului sau Guver
nului, care prin lege sau hotărâre ar trebui să adopte o reglementare
nouă.
în esenţă, art. 50 trebuie coroborat cu art. 51 pentru a stabili scopul
acestuia. Este astfel evident că anumite prevederi ale prezentei ordo
nanţe au intrat în contradicţie cu alte prevederi normative, cu forţă
juridică variată, din alte acte de reglementare contravenţională, în
vigoare în momentul adoptării ei. Or, pentru a evita orice fel de
discuţie cu privire la valabilitatea ori conţinutul acestora, se impune
modificarea (actualizarea) expresă a acestor acte normative raportat la
conţinutul noii legi-cadru. în caz contrar, în practică pot apărea dis
cuţii interminabile cu privire la aplicabilitatea principiului specialia
generalibus derogant orî, dimpotrivă, a celuilalt posterior derogat
priorPK Or, această situaţie este în vădită contradicţie cu principiul
clarităţii (coerenţei) dreptului (caracterului previzibil şi suficient de
(,) Mai exact, ne aflăm în situaţia în care un act normativ special anterior intră în
conflict cu un act normativ general ulterior. Insă primul act, la rândul său,
poate cuprinde dispoziţii generale în materie contravenţională, astfel încât se
poate pune problema supravieţuirii acestora, în temeiul primului principiu
invocat, ori a abrogării sale tacite, în baza celui de-al doilea.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/493933d6 1/1

04.02.2016 bi bli otecahamang iu. ro/ti pareste/4759/N JYE7Q g w
precis al normei juridice), pe care Curtea de la Strasbourg îl impune

statelor prin deciziile sale(1).
Articolul 50\ (2) Abrogat.
Articolul 51. [Intrarea în vigoare]

(1) Prezenta ordonanţă va intra in vigoare în termen de 30 de
zile de la data publicării ei în M onitorul O ficial al Rom âniei,
Partea I.
(2) Pe aceeaşi dată se abrogă Legea nr. 32/1968 privind stabi
lirea şi sancţionarea contravenţiilor, publicată in Buletinul O fi
cial', Partea I, nr. 148 din 14 noiem brie 1968, cu m odificările şi
com pletările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Comentariu
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, noua reglementare-cadru în

domeniul contravenţional, a intrat, aşadar, în vigoare la 25 august
2001, înlocuind vechea reglementare generală, Legea nr. 32/1968,
care a rezistat, astfel, 35 de ani.
în ce priveşte sintagma „orice alte dispoziţii contrare", pentru a
constata în ce măsură acestea sunt abrogate, dat fiind faptul că sunt
anterioare prezentei ordonanţe, trebuie să ţinem seama şi de urmă
toarele două criterii:
a) forţa lor juridică: astfel, dat fiind faptul că prezenta ordonanţă,
în urma aprobării, are forţa juridică a unei legi ordinare, ea nu poate
(,) Este vorba, printre altele, de Hotărârile C.E.D.O. Geouffre de la Pradelle c.

Franţei (1992), § 33-35 şi Păduraru c. României (2005), § 92. Pentru detalii cu
privire la acest principiu, a se vedea şi R. Chiriţă, Dreptul la un proces echita
bil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 407; /. Brad, Revocarea actelor
administrative, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 160.
(2) Art. 501 a fost introdus prin art. I pct. 2 din O.G. nr. 8/2006 şi a fost abrogat
prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 353/2006.
338 O vidiu Podaru/ Radu Chirită
4.02.2016 10:40:00
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/N JYE7Q g w 1/1

04.02.2016 bi bliotecahamang iu.ro/tipareste/4759/RHx4N pZ8

________________________________ r _____________________________ r ____________________________________________________________________
abroga dispoziţiile contravenţionale din legi organice ori din ordo

nanţe de urgenţă emise în domeniul de aplicare a acestui tip de legi;
b) principiul specialia generalibus derogant. Cu alte cuvinte, în
ceea ce priveşte actele normative cu aceeaşi forţă juridică (de lege
ordinară), ele vor rămâne în vigoare şi după intrarea în vigoare a pre
zentei ordonanţe, în măsura în care ele constituie dispoziţii speciale,
derogatorii de la regulă. în ce priveşte dispoziţiile cu forţă juridică
inferioară (hotărâri de Guvern, de consiliu judeţean sau local), acestea
vor fi considerate abrogate, chiar dacă reprezintă dispoziţii derogatorii,
cu excepţia cazului când chiar prezenta ordonanţă permite derogarea
de la aceasta (de exemplu, dispoziţia de la art. 28 cu privire la posi
bilitatea plăţii pe loc sau în termen de 48 de ore a jumătate din mini
mul special al amenzii).
în fine, dat fiind faptul că suntem în prezenţa unei abrogări exprese
indirecte, se pune problema cine este competent să stabilească contra-
rietatea dintre două dispoziţii şi, în consecinţă, caracterul abrogat al
unei dispoziţii normative. în ceea ce ne priveşte, credem că atât orga
nul constatator0*, cât şi ulterior instanţa învestită cu soluţionarea plân
gerii contravenţionale au acest drept de apreciere. Desigur, în acest
ultim caz, contravenientul nu este obligat să formuleze un petit separat
în acest sens, judecătoria (respectiv tribunalul, în recurs) putând apre
cia în considerentele hotărârii că o anumită reglementare este abrogată
şi, în consecinţă, să anuleze procesul-verbal atacat pe considerentul
(posibil) că agentul constatator a aplicat o reglementare care nu mai
este în vigoare, vătămând astfel drepturile unui particular.
(1) Ne îndoim însă că în practică agenţii constatatori ar îndrăzni să aprecieze că o

anumită reglementare este abrogată, în lipsa unei circulare (norme interne)
provenind de la un funcţionar superior care să îi indice acest lucru.
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/RHx4N pZ8 1/1

04.02.2016 bi bl iotecahamang iu. ro/ti pareste/4759/SFRj Pq M C
Index alfabetic (*)
Accesibilitate 1 8 Aplicarea sancţiunilor

contravenţionale.
Achitarea a jumătate din minimul r
Competenţă 21 1
prevăzut de actul de
Autor mediat 10 4
reglementare contravenţională
Avertisment
28; 29
- aplicare 7 1-3
Act administrativ de constatare
- executare 38
15 2 şi 3
Afişarea procesului-verbal de
contravenţie 27 2 Beţie involuntară completă 11 7
Agent constatator. Competenţă Blocarea contului bancar 5 8; 40
15 8
Amendă contravenţională
Caducitate 14 1
- destinaţie 83
/
Cauze care înlătură caracterul
- executare 39
contravenţional al
- înlocuire 391
faptei 11 1-12
- natură juridică 8 1
Cauze exoneratoare.
Antijuridicitate 1 6
Constatare 1113
Anularea avizului, acordului sau
Caz fortuit 115
a autorizaţiei de exercitare a
Coautori 10 5
unei activităţi 5 7; 40
Comanda autorităţii
Aplicarea în timp a normei
legitime 1112
contravenţionale 12
Competenţa de a stabili şi
sancţiona contravenţii 1 8; 2 1
Competenţă materială 2 3
Cifrele scrise cu caractere aldine fac trimitere la numărul articolului din O.G.
nr. 2/2001, iar cifrele scrise cu caractere normale fac trimitere la numărul
marginal al paragrafului în care se regăseşte termenul respectiv.
341
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/SFRj Pq M C 1/1

04.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ieXZTInr
Index alfabetic O.G. nr. 2/2001
Comunicarea procesului-verbal Criteriul naturii şi gravităţii

de contravenţie 25; 26 2; 27 comportamentului
Concurs de calificări 30 sancţionat 1 2
Concurs de contravenţii 20; 29 Criteriul scopului şi severităţii
Confiscare sancţiunii 1 2
- aplicare 5 5; 40; 41 Criteriului calificării interne 1 2
- competenţă 24 Cutumă 1 8
Consilii de sectoare. Competenţa
de a stabili şi sancţiona Defi nitia
F contravenţiei
F 14
contravenţii 21
/
Delegare de semnătură 15 8
Consilii judeţene şi consilii
Desfiinţarea lucrărilor şi
locale. Competenţa de a stabili
aducerea terenului în starea
şi sancţiona contravenţii 2 1
iniţială 5 9; 40
Consiliul General al Municipiului
Despăgubire prin echivalent 41
Bucureşti. Competenţa de a
Dezincrimînare 12 1
stabili şi sancţiona
Discernământ 11 6 şî 12
contravenţii 2 1
Dreptul contravenientului dea
Constatarea contravenţiilor.
formula obiecţiuni 16 3
Modalităti
/
15 7
Dreptul la un proces
Constrângere fizică 113
echitabil 15 6
Constrângere morală 114
Contestaţie la titlu 39
Contravenţii continue 12 4; 13 2; Element material 3 4 şi 8
15 7; 17 4 Eroare de drept 119

Contravenţii de Eroare de fapt 118
pericol 12 4; 13 1 Executare silită 25
Contravenţii de Executarea despăgubirilor pe
rezultat 12 4; 13 1 bază de tarif 42
Contravenţii instantanee 15 7 Executarea sancţiunilor
Contravenţii omisive 12 4; 13 1 contravenţionale
/
37 si urm.
f
Criteriul calificării interne 1 2

Criteriul naturii faptei Forţă majoră 113
incriminate 1 2
342
http://bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ieXZTInr 1/1
04.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/6oOxV9gD
O.G. nr. 2/2001 Index alfabetic
Guvernul. Competenţa de a - limitele competenţei primei

instante 34 2
stabili si sancţiona
r /
- părţi 33 1
contravenţii 2 1
- probaţi une 34 1
- soluţionarea cu precădere 35
Individualizarea sancţiunii 21 2
- taxe de timbru 36
Infirmitate 1110
Intrarea în vigoare a actelor
Materie penală. Noţiune
normative de reglementare
contravenţională 4 1-5; 12 3 conform C.E.D.O. 1 2
Menţiuni obligatorii ale
iresponsabilitate 116
procesului-verbal
A
- actul normativ 17 10
încheierea procesului-verbal de
- data comiterii faptei 17 4
contravenţie. Competenţă 15 1 - data întocmirii 17 11
închiderea unitătii
/
5 7; 40 ' - date privind agentul
înlocuirea sancţiunii amenzii 391 constatator 17 1
înmânarea procesului-verbal de - date privind
contravenţie 26 1 contravenientul 17 2
înştiinţare de plată 25 - fapta săvârşită 17 3
- locul săvârşirii faptei 17 6
Latură obiectivă 3 4 - semnătura 17 5
Latură subiectivă 3 5 Militari în termen. Dispoziţii
Legalitate 1 8 speciale 44 1-5; 46
Legalitatea sancţiunii Minor
contravenţionale 5 1 - prestarea unei munci în folo
Lege contravenţională mai sul comunitătii
/ 9 3;' 11 12
favorabilă. Aplicare 12 2 şi 5 - răspundere
Legitimă apărare 11 1 contravenţională 11 12
Lex tertia 12 5 Momentul comiterii
Litigiu contravenţional contravenţiei 12 4
- alţi participanţi 33 2
- cale de atac 34 3
343
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/6oOxV9g D 1/1

04.02.2016 bi bliotecahamang iu .ro/ti pareste/4759/YtwTJxYb
Index alfabetic O.G. nr. 2/2001
Natura juridică a Prescripţia executării

sancţiunii
/
amenzii
contravenţiei
/
11
contravenţionale 14 1-3
Non bis in idem 5 3 r
Prescripţia specială a aplicării

Note de constatare 15 7
unei sancţiuni
Noţiune autonomă 1 2
contravenţionale 13 3
f
Nulitate 2 3; 14 3; 15 5; 16 3;
Prestarea unei munci în folosul
17 13
comunitătii r
- condiţii 9 1
O b i ect juridic 3 2 - executare 9 2
Obiect material 3 2 - înlocuirea cu pedeapsa
Obligaţia de identificare 18 amenzii 9 4
Ordinul sau autorizarea Previzibil itate 1 8
legii 1111 Prezumţia de legalitate 15 6
Prezumţia de
Parlamentul. Competenţa de a nevinovăţie 1 3; 15 6

r ’
Principiile aplicării sancţiunilor

stabili şi sancţiona
contravenţii 2 1
Procedura administrativă
Persoană juridică. Răspundere
prealabilă 2 3
contravenţională 3 6-10
Proces-verbal de contravenţie
Plata voluntară a amenzii 28
- comunicare 25; 26 2; 27
Plângere contravenţională
- condiţii de valabilitate 15 8;
- calitate procesuală activă 31 3
16 1; 17
- depunere 32 1 şi 2
- forma scrisă 16 1
- judecare 33; 34; 35
- forţă probantă 15 6
- obiect 31 1
- înmânare 26 1
- termen 31 2
- menţiuni obligatorii 16 2; 17
Pluralitate de contravenienţi 10 3
- natură juridică 15 2
Pluralitate de contravenţii 10 1
- nulitate 16 3
Prescripţia aplicării
Proporţionalitatea sancţiunii
sancţiunii 13 1
contravenţionale 5 2
344
bibliotecahamargiu.ro 4.02.2016 10:4
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/YtwTJxYb 1/1

04.02.2016 bibliotecahamangiu.ro/tipareste/4759/ZqkqyvWZ
O.G. nr. 2/2001 Index alfabetic
Raport de cauzalitate 3 4 Subiect pasiv 3 3

Sume încasate cu titlu de
Recidivă contravenţională 10 1 r
amendă. Destinaţie 8 3
Recurs 34 3 r
Suspendarea activităţii agentului

Repunere în termen 17 12; 28 2
economic 5 6; 40
şi 4; 31 1
Suspendarea avizului, acordului
Restituirea bunurilor 41
sau a autorizaţiei de exercitare
Retragerea licenţei sau a avizului
a unei activităţi 5 6; 40
pentru anumite operaţiuni ori
Suspendarea cursului
pentru activităţi de comerţ
prescripţiei 13 3
exterior 5 6 si 7; 40 r r
Suspendarea
executării 28 4; 32 2
Sancţiuni complementare.
Executare 40 Tarife de evaluare a pagubei 23
Sancţiunile contravenţionale
Taxe de timbru 36
- executare 37 si urm. r
Teoria autorului mediat v. autor
- principale 5 4; 6
mediat
- complementare 5 4-9
Teoria nulităţilor actelor
Scopul legii contravenţionale 1 1
administrative 16 3
Semnarea procesului-verbal
Termen de decădere 28 2 şi 4
- de către agentul
Termene pe zile libere 4 4
constatator 19 1
Termene speciale de
- de către contravenient 19 2
prescripţie 13 4
- de către martor 19 3
Tipicitate 1 5
- interdicţii 19 5
Titlu executoriu în materie
- sancţiuni 19 4 şi 6
contravenţională 37
Sesizarea organelor de urmărire
Trăsăturile contravenţiei 1 4-8
penală 30
Sfera de incidenţă a sancţiunilor
Urm are imediată 3 4
Sistemul cumulului aritmetic 10 1
Stare de necesitate 112 Vinovăţie 1 7
Subiect activ 3 3
345
http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Zq kqyvWZ 1/1

Regimul Juridic Al Contraventiilor - OG 2,2001-2011 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Regimul Juridic Al Contraventiilor - OG 2,2001-2011 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

03.02.2016 bibliotecahamangiu.

Capitolul I. Dispoziţii generale____________________________________ 1

11407 - Regim ul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 2/2001 comentată/2011

Cuprins O.G. nr. 2/2001

Articolul 18. [Obligaţia contravenientului de

bibliotecahamarglu.ro 3.02.2016 09:52:51

http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/hr5I94Ly 1/1

114 0 7 - R e g im u l ju rid ic al co n travenţiilor, O .G . n r. 2/2001 co m entată/20 1 1

Articolul 35. [Soluţionarea plângerilor contravenţionale

bibliotecahamarglu.ro 3.02.2016 09:53:09

114 0 7 - R e g im u l ju rid ic al co n travenţiilor, O .G . n r. 2/2001 co m entată/20 1 1

Capitolul I. Dispoziţii generale

Articolul 1. [Definiţia contravenţiei]<v

1. Textul art. 1 stabileşte, în prima sa frază, scopul legii contraven­

O vidiu Podaru / Radu Chiriţă 1

bibliotecahamarglu.ro 3.02.2016 09:53:29

http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/3XNfUY7x 1/1

11407 - Regim ul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 2/2001 comentată/2011

Articolul 1 O.G. nr. 2/2001

Amintim faptul că dreptul penal are un caracter selectiv, ceea ce

2 O vidiu Podaru / Radu Chiriţă

bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 09:53:43

http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/yM auQ3sd 1/1

114 0 7 - R e g im u l ju rid ic al co n travenţiilor, O .G . n r. 2/2001 co m entată/20 1 1

I. Dispoziţii generale Articolul 1

2. Contravenţiile sunt delicte a căror natură juridică se apropie cel

O vidiu Podaru / Radu Chiriţă 3

http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/bw1 DfIq p 1/1

11407 - Regim ul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 2/2001 comentată/2011

Articolul 1 O.G. nr. 2/2001

prezenta mai jos, având un caracter subsidiar, aplicându-se doar

ll) F. Quillere-Majzoub, La defense du droit â un proces equitable, Ed. Bruylant,

4 O vidiu Podaru / Radu Chiriţă

bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 09:54:12

http://bi bl iotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/XXVM S9Lm 1/1

114 0 7 - R e g im u l ju rid ic al co n travenţiilor, O .G . n r. 2/2001 co m entată/20 1 1

I. Dispoziţii generale Articolul 1

exceptând situaţia în care durata şi modalitatea de executare o

(,) C.E.D.O., Hotărârea Engel c. Olandei din 8 iunie 1976.

O vidiu Podaru / Radu Chiriţă 5

bibliotecahamargiu.ro 3.02.2016 09:54:26

11407 - Regim ul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 2/2001 comentată/2011

Articolul 1 O.G. nr. 2/2001

protecţia oferită prin prevederile art. 6. In acele state, precum Româ­

6 O vidiu Podaru / Radu Chiriţă

bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 09:54:39

http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/f91 vU38c 1/1

11407 - Regim ul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 2/2001 comentată/2011

I. Dispoziţii generale Articolul 1

care se sancţionează o faptă. Totuşi, după cum instanţa europeană

(1) C.E.D.O., Hotărârea Hamer c. Belgiei din 27 noiembrie 2007.

O vidiu Podaru / Radu Chiriţă 7

bibliotecahamangiu.ro 3.02.2016 09:54:52

http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/Mq QZtnNj 1/1

114 0 7 - R e g im u l ju rid ic al co n travenţiilor, O .G . n r. 2/2001 co m entată/20 1 1

Articolul 1 O.G. nr. 2/2001

măsuri nu este, prin intensitatea şi durata sa, suficient de important

(1) F. Quillere-Majzoub, op. cit., p. 36.

8 Ovidiu Podaru / Radu Chiriţă

bibliotecahamarglu.ro 3.02.2016 09:55:06

http://bibliotecahamang iu.ro/ti pareste/4759/fW8w3kUo 1/1

114 0 7 - R e g im u l ju rid ic al co n travenţiilor, O .G . n r. 2/2001 co m entată/20 1 1

I. Dispoziţii generale Articolul 1

1. Textul art. 1 stabileşte, în prima sa frază, scopul legii contraven

protecţia oferită prin prevederile art. 6. In acele state, precum Româ

2003, multe dintre contravenţiile române pot primi o calificare iden

procesul-verbal de contravenţie pentru a respinge plângerea contra

4. în cea de-a doua parte a art. 1, legiuitorul a oferit definiţia con

şi cont. adm., dec. nr. 2524/1998, în Al. Ticlea, Răspunderea contravenţio

8. Legalitatea. Legalitatea implică trăsătura contravenţiei de a fi pre

ordonanţă(1). Dincolo de interzicerea aplicării retroactive a legii, lega

putea să apară dificultăţi în realizarea accesibilităţii cu privire la con