Sunteți pe pagina 1din 2

CABINET SECRETAR DE STAT

Nr. 2532/IFL/28.10.2019

APROB,
Ordonator principal de credite,

SECRETAR GENERAL,
Dănuț GHICAN

NOTĂ DE APROBARE
a listei privind numărul beneficiarilor Programului național ”Bani de liceu” pentru
anul școlar 2019-2020

În temeiul:
- HG nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor și cuantumului sprijinului financiar ce se acordă
elevilor în cadrul Programului național de protecție socială ”Bani de liceu” modificată prin HG. nr.
712/2018 pentru modificarea articolului 2 din HG nr. 1488/2004,
- Ordinului nr. 4839/2004 privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a sprijinului în
cadrul Programului național de protecție socială ”Bani de liceu”, cu modificările şi completările
ulterioare,
Ministerul Educației Naționale derulează şi în anul școlar 2019 -2020 programul național ”Bani
de liceu”.

Prin centralizarea listelor finale transmise de către inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul
Școlar al Municipiului București, în urma etapei de soluționare a contestațiilor, a rezultat un număr
total de 32.586 solicitanți eligibili.

În anul școlar 2019-2020, în funcție de bugetul alocat de Ministerul Educației Naționale pentru
programul național de protecție socială ”Bani de liceu”, s-a stabilit că numărul beneficiarilor este
de 32.586, egal cu numărul solicitanților eligibili.

Față de cele prezentate, vă înaintăm spre aprobare lista beneficiarilor programului ”Bani de liceu”
pentru anul școlar 2019-2020, detaliată pe județe în Anexa la prezenta Notă.

SECRETAR DE STAT,
Președintele Comisiei ”Bani de liceu”

Ionel Florian LIXANDRU


Anexă

Lista privind numărul beneficiarilor programului ”Bani de liceu”pentru anul școlar 2019-2020

Indicativ Număr beneficiari "Bani de liceu"


Nr. crt. Județ
Județ 25.10.2019

1 ALBA AB 463
2 ARAD AR 327
3 ARGEȘ AG 540
4 BACĂU BC 1215
5 BIHOR BH 532
6 BISTRIȚA-NĂSĂUD BN 729
7 BOTOȘANI BT 2024
8 BRAȘOV BV 175
9 BRĂILA BR 335
10 BUZĂU BZ 926
11 CARAȘ-SEVERIN CS 346
12 CĂLĂRAȘI CL 396
13 CLUJ CJ 234
14 CONSTANȚA CT 443
15 COVASNA CV 115
16 DÂMBOVIȚA DB 703
17 DOLJ DJ 1622
18 GALAȚI GL 832
19 GIURGIU GR 388
20 GORJ GJ 598
21 HARGHITA HR 413
22 HUNEDOARA HD 405
23 IALOMIȚA IL 434
24 IAȘI IS 2752
25 ILFOV IF 147
26 MARAMUREȘ MM 1090
27 MEHEDINȚI MH 813
MUNICIPIUL
28 B 59
BUCUREȘTI
29 MUREȘ MS 394
30 NEAMȚ NT 1408
31 OLT OT 1299
32 PRAHOVA PH 511
33 SATU MARE SM 354
34 SĂLAJ SJ 250
35 SIBIU SB 159
36 SUCEAVA SV 3857
37 TELEORMAN TR 716
38 TIMIȘ TM 250
39 TULCEA TL 306
40 VASLUI VS 2129
41 VÂLCEA VL 482
42 VRANCEA VN 1415
TOTAL 32.586

Pagina 2 din 2

S-ar putea să vă placă și