Politica Monetara in Romania

CUPRINS
Cap. 1. Piaţa monetară : aspecte generale……………………………………………….4

1.1. Piaţa monetară : definiţie şi încadrare……………………………………….…..4
1.2. Participanţii la piaţa monetară……………………………………………….......5
1.3. Operaţiuni de piaţă monetară ………………………………………………….10
1.31. Conceptul de compensaţie…………………………………………………..10
1.3.2. Etapele compensării ………………………………………………….14
1.3.3. Operaţiunile şi noile instrumente ale pieţei monetare deschise....................14
Cap. 2. Piaţa monetară din România……………………………………………………17

2.1. Trăsăturile pieţei monetare din România……………………………………….19
2.2. Intervenţia băncii de emisiune pe piaţa monetară………………………………20
2.3. Instrumente de acţiune pe piaţa monetară………………………………………21
Cap. 3. Studiu de caz : Analiza indicatorilor de pe piaţa monetară din România………25

3.1. Analiza operaţiunilor de pe piaţa monetară……………………………………..27
3.2. Cererea şi oferta de monedă…………………………………………………….35
3.2.1. Structura masei monetare în sens restrâns………………………………..…35
3.2.2. Structura masei monetare în sens larg…………………………………….....38
3.2.3. Evoluţia contrapartidelor masei monetare în sens larg...................................40
3.3. Multiplicatorul monetar……………………………………………………….…43
Concluzii……………………………………………………...……………………..….49
Bibliografie selectivă……………………………………………………………….…...51
Piaţa monetară în România 2011
Rezumat
În elaborarea acestei lucrări am fost preocupată să analizez piaţa monetară în

România, ca o componentă importantă a pieţei capitalurilor, având un rol deosebit de
important în derularea normală a fluxurilor de plăţi la nivelul economiei.
Lucrarea este structurată în trei capitole, şi în fiecare dintre acestea am urmărit să
evidenţiez aspectele specifice ale pieţei monetare.
În primul capitol intitulat Piaţa monetară, am definit conceptul de piaţă monetară,
actorii pieţei monetare.Un loc aparte din cadrul participanţilor îi revine băncii centrale. Ca
funcţie specifică a pieţei monetare, compensarea deficitului şi excedentului de lichidităţi, se
realizează fie prin credit acordat direct, fie prin negocierea unor hârtii de valoare lichide şi cu
scadenţe apropiate. În cadrul acestui capitol am evidenţiat şi operaţiunile ce se desfăşoară pe
piaţă, cele mai frecvente sunt operaţiunile ce se întemeiază pe titluri de creanţă.
În cel de-al doilea capitol, Piaţa monetară în România. Rolul BNR, am analizat
intervenţiile băncii de emisiune pe piaţa monetară, instrumentele pieţei monetare. Piaţa
monetară, fiind un mecanism al economiei de piaţă, a apărut în România după 1989. Cea mai
importantă funcţie a Băncii Naţionale a României, constă în aprovizionarea economiei cu
bancnote şi monede metalice, dar îndeplineşte şi alte funcţii, cum ar fi: este casier general şi
bancher al statului român, stabileşte şi conduce politica monetară şi valutară a statului,
autorizează funcţionarea instituţiilor de credit pe teritoriul României, supraveghează
activitatea sistemului bancar şi participă la reglarea şi operarae sistemului de plăţi al ţării.
Pentru atingerea obiectivelor de politică monetară, autorităţile monetare deţin mai
multe instrumente prin intermediul cărora pot acţiona, şi anume: taxa oficială a scontului,
sistemul rezervelor minime obligatorii, controlul direct al creditului şi intervenţiile pe piaţa
monetară. Taxa oficială a scontului a fost abandonată începând cu februarie 2002, locul ei
fiind ocupat de rata dobânzii de referinţă, al cărei nivel a coborât continuu.
În al treilea capitol am evidenţiat principalele categorii de operaţiuni de piaţă monetară
aflate la dispoziţia BNR .Cunoaşterea mecanismelor pieţei monetare este inseparabilă de
analiza dobânzii. De aceea am analizat rata dobânzii de politică monetară, facilitatea de
creditare şi facilitatea de depozit din România în perioada 2008-2010.
2
Unul din agregatele economice asupra căruia politica monetară îşi exercită influenţa
este masa monetară. Alinierea României la standardele Fondului Monetar Internaţional
impune utilizarea unei mase monetare structurată în trei agregate monetare: moneda
principală sau baza monetară, masa monetară în sens restrâns(M1) şi masa mijloacelor de
plată. Pe baza datelor furnizate de Banca Naţională a României, am analizat evoluţia masei
monetare.
3
Capitolul 1. Piaţa monetară: aspecte generale
1.1. Piaţa monetară: definiţie şi încadrare

Piaţa monetară este o componentă esenţială a pieţei capitalurilor şi reprezintă
principala piaţă care reglează fluxurile şi interdependenţele valorice de la nivelul economiei
monetare.În sens restrâns, piaţa monetară cuprinde procese ce se desfăşoară pe o perioadă mai
mică de un an.
Piaţa creditului cuprinde piaţa valutară, piaţa financiară, care este o piaţă a
capitalurilor pe termen lung şi piaţa monetară pe care realizează atragerea şi plasarea
capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, a pieţei scontului, a pieţei
eurovalutelor, a pieţei efectelor de comerţ.
Operaţiunile de împrumut pe piaţa monetară se derulează în principal între băncile
creatoare de monedă, pentru a putea face faţă fluxurilor de plăţi. De aceea se spune că piaţa
monetară este o piaţă a monedei centrale, adică a numerarului, a disponibilităţilor în cont
deţinute la banca central, precum şi a biletelor de bancă.
Până acum un sfert de secol, piaţa monetară era cunoscută şi sub denumirea de piaţă
interbancară prin care băncile îşi regularizau excedentele şi deficitele de trezorerie. Treptat
această piaţă a atras şi alte instituţii şi organizaţii1.
Principalele trasături ale pieţei monetare sunt:

 Este o piaţă pe care se realizează operaţiuni pe termen scurt, de obicei fără
restricţii cantitative;
 Obiectul tranzacţiilor îl reprezintă disponibilităţile în monedă centrală şi în
depozite la banca de emisiune;
 Este o piaţă foarte eterogenă;
 Dobânda se stabileşte zilnic prin jocul cererii şi ofertei;
 Actorii principali sunt:banca de emisiune, băncile comerciale, trezoreria,
societăţile financiare, casele de economii;
 Condiţia pentru ca un subiect să fie admis pe această piaţa este bonitatea,

respectiv solvabilitatea;
1
Ştirbu Elena, Economie, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005, pag. 468
4
În general, caracteristica pieţei monetare reiese din funcţiile pe care le îndeplineşte. Pe

lângă funcţia de finanţare a băncilor comerciale, piaţa monetară mai îndeplineşte şi funcţia de
compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate, care se realizează prin acordarea de
credite între bănci şi prin cumpărarea de la diverse bănci, de instrumente ale pieţei monetare,
cu o scadenţă relativ apropiată şi care prezintă certitudine cu privire la transformarea lor în
bani lichizi, fără a înregistra pierderi.
Piaţa monetară are şi funcţia de a converti activele pe termen foarte scurt (24 h-o
săptămână) în active pe termen scurt (3-12 luni).Procesul are loc în mai multe ţări (Japonia,
Franţa, Germania) cu sprijinul băncii centrale care asigură facilităţi de refinanţare, cu condiţia
să nu abuzeze2.
Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, piaţa monetară are un rol important în relaţiile de
credit, si anume: permite redistribuirea resurselor financiare în economie şi reprezintă un
cadru deschis prin care banca centrală îşi promovează politica monetară.
Profesorul Gheorghe Manolescu, în lucrarea intitulată “Moneda şi ipostazele
ei”,consideră piaţa monetară având drept componente piaţa interbancară şi piaţa titlurilor pe
termen scurt negiciabile. Aceasta din urmă fiind deschisă tuturor agenţilor economici, dar
accesibilă numai celor puternici.
În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată, piaţa monetară este compusă
din piaţa scontului şi piaţa interbancară. Fiecare din aceste două componente poate fi o
ipostază a pieţei monetare, fiind o piaţă a creditului pe termen scurt.
Piaţa scontului este un segment al pieţei monetare în cadrul căruia sunt efectuate
operaţiuni cu active financiare foarte scurte, cum ar fi: cambii, bilete la ordin, certificate de
depozit, obligaţiuni pe termen scurt.
Piaţa interbancară reprezintă cadrul în care se desfăţoară zilnic raporturile dintre bănci
în legătură cu lichidarea soldurilor provenind din operaţiuni reciproce.
1.2.Participanţii la piaţa monetară
2
Lupu Diana Viorica, Blănaru Constantin Adrian, Monedă şi credit,Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006.p.210
5
În fiecare zi, pe această piaţă intervin două categorii de participanţi: solicitanţii ţi

ofertanţii.
Solicitanţii de pe piaţa monetară sunt băncile care au nevoie de lichidităţi, iar ofertanţii
sunt titularii de conturi, de disponibilităţi la banca de emisiune, care sunt interesaţi să-şi
valorifice disponibilităţile prin acordarea de credite. Rolul pieţei monetare este de a asigura
transferul interbancar al surplusului de lichidităţi.
Participanţii pieţei monetare sunt băncile şi alte instituţii financiare care au surplus
sau necesar de lichidităţi.
Motivaţia plasării resurselor disponibile pe piaţa monetară este dată nu atât de
câştigurile care se pot obţine (reduse faţă de alte segmente ale pieţei financiare), cât de riscul
redus asociat acestei pieţe(partenerii sunt unii cunoscuţi, iar activele eligibile sunt astfel
selecţionate încât să ofere un grad ridicat de încredere) şi de lichiditatea crescută a pieţei
interbancare.
Un loc aparte în cadrul participanţilor la piaţa monetară îl deţine banca centrală. De
obicei, băncile centrale sunt deţinute de stat, cu responsabilităţi de supraveghere şi
reglementare şi rolul de a susţine băncile cu deficit sau exces de lichiditate, asigurând astfel o
bună funcţionare a sectorului monetar.
Din rolul pe care îl deţine banca centrală în cadrul sistemelor bancare derivă poziţia
acestora de bănci de nivelul întâi, în timp ce toate celelalte bănci sunt de nivelul doi3.
Banca centrală este o autoritate investită cu prerogative legale de reglementare a
activităţii bancare dintr-o ţară, emisiune bănească, influenţarea directă şi indirectă a costului
creditului din ţara respectivă, acordarea de împrumuturi statului, asigurarea stabilităţii
monedei naţionale.4Se situează în fruntea sistemului bancar, având ca atribuţii conceperea şi
implementarea politicii monetare, păstrarea rezervelor valutare ale ţării.
Obiectivele băncii centrale sunt: definirea şi aplicarea măsurilor de politică monetară a
statului, păstrarea rezervelor valutare ale ţării, realizând, în acelaşi timp, supravegherea
băncilor din sistem, refinanţarea acestora, precum şi administrarea contului statului.
Într-o economie de piaţă, băncile de emisiune îndeplinesc următoarele funcţii:
 Emisiunea banilor, limitată în general la monede şi bancnote, care permit
apariţia fluctuaţiilor sezoniere ale cererii de bani gheaţă;
3
În prezent, sistemele bancare sunt organizate pe două niveluri: banca centrală are un rol deosebit de important
în cadrul sistemului bancar, ea fiind aceea care reglementează, autorizează şi supraveghează activitatea celorlalte
bănci din economia respectivă; acesta este motivul pentru care banca centrală este considerată a fi o bancă de
nivelul unu, în timp ce toate celelalte bănci din sistem sunt considerate bănci de nivelul doi.
4
Stoica Victor, Deaconu Petre. Banii.Teoriile monetare.Administrarea banilor şi politica monetară, Editura
Economică, Bucureşti, 2003. p. 504
6
 Acordarea de credite băncilor comerciale şi altor bănci, „manifestându-se ca

bănci ale băncilor”.
 Asigurarea de servicii bancare guvernului, precum: rezolvarea datoriilor
acestuia faţă de sectorul privat, emiterea şi răscumpărarea bancnotelor
Trezoreriei şi emiterea stocului guvernamental ca registrator al datoriei
naţionale;
 Acţionează ca imprumutător de ultimă instanţă, pentru sistemul bancar, ceea ce
implică împrumuturile indirecte acordate băncilor prin casele de
decontare(balanţe la cerere) sau legate direct de rezervele de lichidităţi,
corespunzând, poate, unei evaluări a depozitelor
 Păstrează rezervele de aur şi valută ale ţării şi influenţează formarea cursului
de schimb al monedei naţionale;
 Acţionează ca supraveghetor general al sistemului bancar, prin oferirea unui
ghid neoficial aflat, de obicei, pe linia directivelor guvernului.
Băncile Comerciale
Băncile comerciale, în accepţiunea modernă, au apărut în legătură cu dezvoltarea
comerţului şi acumulările de capitaluri băneşti, ca expresie a dezvoltării producţiei şi
expansiunii economiei.
În epoca contemporană, locul şi rolul băncilor comerciale sunt strâns legate de
calitatea lor de intermediari în relaţia economii-investiţii, relaţie ce asigură creşterea
economică.
Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare, a căror caracteristică principală
este posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor înseşi, care sporesc masa
mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetare.
Participând la dezvoltarea operaţiunilor comerciale prin intermediul titlurilor
cambiale, în mod firesc, aceste bănci au primit apelativul de bănci comerciale.5
Băncile comerciale sunt efectul separării funcţiei de emisiune monetară de cea de
creditare. Aceste bănci sunt organizate ca societăţi pe acţiuni, al căror obiect de activitate îl
constituie atragerea şi formarea de depozite băneşti de la persoane fizice şi juridice, acordarea
de credite, precum şi efectuarea de servicii bancare pentru agenţi economici şi populaţie, a
unor operaţiuni de comerţ exterior şi a altor operaţiuni bancare.
5
Turliuc Vasile, Cocriş Vasile, Dornescu Valeriu, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Chirleşan Dan, Monedă şi
Credit, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007. p.214
7
Trezoreria Statului
Trezoreria Statului este o instituţie financiară prin intermediul căreia se derulează

constituirea şi utilizarea fondurilor publice, sub un strict control fiscal şi financiar
preventiv.Gestionează datoria publică, inclusiv serviciul acesteia, efectuează plasamente
financiare, atrage disponibilităţi băneşti sub forma împrumuturilor de stat din economie şi
străinătate în vederea refinanţării şi finanţării datoriei publice şi a deficitelor bugetare şi
efectuează operaţiuni care ţin de intervenţia statului în economie.6
Trezoreriei Statului îndeplineşte două funcţii esenţiale, şi anume: cea de casier şi
bancher al statului şi cea de instituţie financiară.
Confruntată cu nevoi de finanţare neregulate în timpul anului, Trezoreria trebuie să
găsească resurse, îndeplinind astfel funcţia unei instituţii financiare.
Ca instituţie financiară Trezoreria are caracteristici proprii7:
a) din perspectiva structurii operaţiilor Trezoreria este asimilată atât băncilor, cât şi
instituţiilor financiare nebancare. Aceasta arată că Trezoreria este un organism creator de
monedă, o parte din resursele sale având caracter monetar; în această calitate este o bancă.
Datorită faptului că îşi asigură o mare parte din resurse din fonduri de economisire pe termen
lung, trezoreria poate fi comparată cu o instituţie financiră nebancară.
b) din perspectiva poziţionării în circuitul încasări – plăţi, Trezoreria ocupă o poziţie centrală;
poziţie care, însă, nu este comparabilă cu cea a băncii centrale.
Băncile de afaceri
Evoluţia economiei moderne în care patronează marile intreprinderi comerciale şi

industriale a contribuit la apariţia unui compartiment în activitatea bancară, ce poartă
denumirea de “afaceri de bancă”.
Băncile de afaceri operează asupra bilanţului întreprinderilor, intervenind pe diferite
pieţe financiare pentru contul lor sau al clienţilor şi gestionează patrimoniile particularilor.
6
Belean Pavel, Anghelache Gabriela, Trezoreria Statului.Organizarea, funcţionarea şi sistemul contabil, Editura
Economică, Iaşi, 2004. pag.28
7
Lupu Diana Viorica, Blănaru Constantin Adrian, Moneda şi credit, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006. pag.157
8
În anumite ţări, băncile de afaceri exercită aceleaşi activităţi de colectare a

depozitelor şi acordare de credite ca şi băncile comerciale, atât în relaţie cu agenţii economici
cât şi cu particularii.
Alte caracteristici ale băncilor de afaceri :
 Intervin ,într-o proporţie importantă, în desfăşurarea operaţiunilor

extrabilanţiere(linii de credit garantate, cauţiuni, garanţii);
 se apropie de societăţile de asigurări dorind să pună la dispoziţia clienţilor lor
“produse de asigurări”, iar societatea de asigurări acceptă o astfel de fuziune pentru calitatea
clienţilor şi modalitatea de difuzare a serviciilor specifice ;
 se deosebesc de băncile comerciale prin angajarea lor în operaţiuni de finanţare
pe termen lung ;
 asigură capital pentru firme şi pentru administraţia locală şi centrală ;
 asigură lichiditate pieţelor de capital, prin rolul în tranzacţionarea şi executarea
ordinelor pe piaţa secundară ;
 oferă consultanţă cu privire la emisiunea, vânzarea şi cumpărarea de valori
mobiliare;
Casele de economii
Casele de economii sau băncile de economii, reprezintă o verigă importantă în
sistemul bancar.Acestea au fost create sub forma unor instituţii fără scop lucrativ, având ca
principale atribuţii mobilizarea economiilor.
Casele de economii se deosebesc de băncile propriu-zise , prin natura fondurilor
proprii, fiind constituite din rezerve acumulate de-a lugul timpului, precum şi prin limitările
marginale ale utilizării resurselor şi modul de constituire al organismelor de conducere.
Resursele mobilizate de casele de economii sunt în principal depozite pe termen lung,

astfel că aceste instituţii au rolul de a constitui resurse şi de a le transfera în sistemul bancar şi
pe piaţa capitalurilor pentru redistribuire.
Casele de economii sunt structurate, în general, într-una sau mai multe asociaţii
naţionale, care le reprezintă în faţa puterii publice, iar în unele ţări au în plus o putere de
9
control, organizare şi de lansare a noilor produse ori de gestiune centralizată a anumitor

servicii.
Pentru a face faţă pericolului de banalizare , respectiv de transformare în bănci
obişnuite, băncile de economii trebuie să soluţioneze problema fondurilor proprii, cea a
calificării personalului, precum şi a modificărilor în nivelul ratelor de dobândă8.
1.3.Operaţiunile pieţei monetare

1.3.1. Conceptul de compensaţie
Piaţa monetară reprezintă cadrul necesar în care se desfăşoară zilnic raporturile dintre
bănci în legătură cu lichidarea soldurilor provenite din operaţiuni reciproce. 9 Pe această piaţă
se confruntă cererea şi oferta de monedă, în funcţie de preţul acesteia, adică rata dobânzii.
Piaţa monetară îndeplineşte funcţia specifică de compensare a deficitului şi excedentului de
lichidităţi, care se realizează fie prin credit acordat direct, fie prin negocierea unor hârtii de
valoare foarte lichide şi cu scadenţe apropiate.
Pe de o parte băncile îşi acordă împrumuturi sau îşi rambursează credite acordate
anterior. Pe de altă parte, din ordinul clienţilor lor, băncile, titularii de depozite, efectuează
plăţi prin unele bănci şi sunt beneficiare de încasări de la aceleaşi sau de la alte bănci. Astfel,
la sfârşitul fiecărei zile, o bancă devine creditoare sau debitoare faţă de celelalte componente
ale sistemului bancar. Poziţia netă creditoare se referă la faptul că în relaţiile cu celelalte
bănci, per sold, fluxurile de intrare au fost mai mari decât fluxurile de ieşire, iar poziţia netă
debitoare semnifică o situaţie inversă.
Evoluţia practicii bancare a determinat cu necesitate stingerea comună a plăţilor

reciproce într-un cadru organizat, de regulă sub egida băncii de emisiune.
Procesul de stingere a soldurilor reciproce prin efectuarea de plăţi de către titularii
soldurilor debitoare către beneficiarii soldurilor creditoare, poartă numele de compensare şi se
realizează pe piaţa interbancară.
8
Daedac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă, bănci şi politici monetare, Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 2005, pag. 245
9
Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel : Monedă, credit, bănci, Editura Didactică şi Pedagogică RA,
Bucureşti, pag. 305
10
Compensarea presupune, pentru fiecare bancă, compararea în cadrul unei perioade

date, a creanţelor de încasat cu datoriile acesteia faţă de altă bancă sau faţă de toate celelalte
bănci
cuprinse într-un sistem dat, în scopul de a stabili măsura în care se compensează reciproc şi
suma rămasă de încasat sau de plătit.
Compensările pot fi bilaterale, atunci când se supun compensării plăţile reciproce
dintre două bănci, stabilindu-se poziţia fiecărei bănci rezultată din operaţiunile de plăţi
reciproce.
Compensările multilaterale, spre deosebire de cele bilaterale, includ toate băncile
cuprinse într-un sistem dat. Cu cât numărul de bănci este mai mare, cu atât compensarea
devine mai eficientă, înregistrând un grad ridicat de compensare şi asigurând operativitate în
derularea plăţilor în economie.
În cadrul compensărilor interbancare, fiecare participant, solicită plata creanţelor
creditoare unui singur debitor, şi anume casa de compensaţie.
Astfel, compensaţia se dovedeşte a fi:”un sistem de lichidare de creanţe prin
concentrarea tuturor debitelor pentru toţi debitorii şi tuturor creanţelor pentru toţi creditorii,
către un singur debitor şi creditor, unde făcându-se apoi evidenţa se obţine , pentru fiecare
participant, un simplu sau singur sold debitor sau creditor, după natura soldului operaţiunilor
compensate”.10
Compensarea interbancară poate diferi în funcţie de tipul operaţiilor ce se supun
compensării. Compensarea în sistem brut se utilizează în situaţia în care se supun compensării
toate operaţiile dispuse de clienţii băncilor sau decontate în favoarea acestora. În acest caz,
informaţiile cu privire la plăţi se concentrează la un centru de compensare, în cadrul căruia se
desfăşoară efectiv şi integral operaţiunile de compensare. În acest sistem, fiecare dintre
băncile participante inventariază relaţiile de plăţi reciproce cu fiecare dintre băncile
participante iar prin însumare şi compensare ad-hoc se stabileşte soldul operaţiilor reciproce
cu fiecare din băncile care participă la compensare. Astfel, fluxul de informaţii către centrul
de compensare se diminuează.
O altă diferenţiere a compensărilor se referă la raporturile dintre momentul
compensării interbancare şi momentul decontării în favoarea beneficiarului plăţii. În această
situaţie, are loc decontarea post-compensatorie, ce presupune transferul efectiv al
documentelor suport-hârtie la centrul de compensare şi apoi la banca la care titularul
beneficiar al plăţii îşi are contul. Prin intermediul acestei modalităţi se face mai întâi
10
Ştefan Dumitrescu, Plăţi fără numerar, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1931
11
regularizarea (respectiv compensarea) plăţilor dntre bănci ca operaţiuni de bază. Astfel, banca
îşi primeşte suma ce se cuvine beneficiarului destinatar al plăţii şi pe care o poate pune la
dispoziţie în cont.
1.3.2. Etapele compensaţiei

Procesul de compensare are următoarele etape:
1. inventariere-structurare;
2. soldare-compensare;
3. stingerea datoriilor reciproce între bănci;
Oricare ar fi sistemul de compensare şi perioada de referinţă, procesul de compensare
implică existenţa unui flux de informaţii într-un cadru organizatoric prin care să se poată
inventaria toate operaţiunile reciproce ale băncilor participante care să se restructureze într-un
cadru normat.Fiecare bancă vine în relaţie cu fiecare din celelalte bănci din sistem pe de o
parte pe linia creditoare şi pe de altă parte pe linia debitoare.
Astfel prin inventarierea şi structurarea în cadrul unei situaţii şah, operaţiunile pot fi
poziţionate atfel:
Tabelul nr.1. Situaţia băncilor cuprinse în procesul de compensare11
11
credit, Editura Universităţii „ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2010, pag. 292
12
Operaţiuni Total
creditoare Banca Banca Banca Banca Banca
Operaţiuni
operaţiuni
debitoare A B C D E debitoare
Banca A - 90 25 75 250 440
Banca B 185 - 35 90 50 360
Banca C 90 35 - 30 25 180
Banca D 15 50 75 - 100 240
Banca E 250 125 90 60 - 525
Total
creanţe
540 300 225 225 425 1745
În această situaţie este reprezentată poziţia fiecărei bănci în raport cu celelalte bănci
participante, ceea ce asigură de la început o bază precisă şi corelată privind modul de angajare
în operaţiuni reciproce pentru fiecare din băncile angajate în sistemul de compensare. În acest
cadru se pot identifica şi preveni erorile şi băncile prea mult îndatorate, îşi vor evalua din timp
posibilitatea de a satisface cerinţele compensării.
În etapa a doua, operaţiunile de soldare-compensare se desfăşoară pe baza situaţiilor
rezultate din operaţiunile de inventariere-structurare.
13
Tabelul nr.2. Efecte globale ale compensării12
Sume cuprinse în Solduri rezultate din
BĂNCILE
compensare compensare
Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
Banca A 440 540 - 100
Banca B 360 300 60 -
Banca C 180 225 - 45
Banca D 240 225 - 15
Banca E 525 425 100 -
Total 1745 1745 160 160
Din tabelele nr.1 şi nr.2, se poate observa că sumele ce intră în compensare, calculate
ca sume ale operaţiunilor debitoare, respectiv ale operaţiunilor creditoare, intervenite între
bănci sunt de 1745 de unităţi monetare, iar soldurile rămase neacoperite sunt în sumă de 160
unităţi monetare.Pe baza acestor informaţii se pot determina indicatorii mărimea sumelor
compensate, gradul de compensare şi soldurile necompensate. Mărimea sumelor compensate
este de 1585 u.m. şi se determină prin diferenţa dintre total sume intrate în compensare şi
solduri necompensate (1745-160).
În ce priveşte gradul de compensare, acesta se determină ca raport între sumele
compensate şi sumele intrate în compensare, fiind de 90,8% (1585/1745x100 ).
În urma compensării, băncile care prezintă solduri debitoare (în cazul nostru banca B
şi banca E), vor fi nevoite să-şi procure resurse pentru a-şi stinge datoriile. În cazul stingerii
soldurilor, se ţine cont de disponibilităţile pe care băncile respective le deţin în conturile lor la
banca de emisiune. Dacă mărimea disponibilităţilor deţinute de cele două bănci în conturile
deschise la banca de emisiune este mai mare sau egală decât mărimea soldurilor lor nete
debitoare, aceste rezerve de monedă centrală vor servi la stingerea datoriilor. În cazul
băncilor cu solduri excedentare, acestea se vor preocupa pentru plasarea resurselor de care
dispun.
12
Idem pag. 292
14
1.3.3. Operaţiunile şi noile instrumente ale pieţei monetare deschise
Principala funcţie a pieţei interbancare este funcţia de finanţare, deoarece ea asigură

agenţilor deficitari lichidităţile de care au nevoie, iar agenţilor excedentari, posibilitatea
fructificării lichidităţilor de care dispun în exces.13
Pe această piaţă se pot realiza operaţiuni în alb, atunci când remiterile de lichidităţi se
fac fără contrapartidă, fără garanţie, unica lor bază este în debitor. Operaţiunile cele mai
frecvente se întemeiază pe titluri de creanţă, care fac obiectul unor cesiuni ferme, caz în care
ele sunt vândute definitiv, sau sunt puse în pensiune.
Tehnica cea mai cunoscută a creditării creanţelor comerciale o reprezintă operaţiunea
de scontare. Această operaţiune reprezintă cesiunea cambiei către un alt beneficiar în
schimbul valorii actuale a cambiei14.Necesitatea acestei operaţiuni apare atunci când
beneficiarul cambiei, (care urmează ca la data scadenţei să încaseze valoarea integrală a
creanţei), având nevoie urgentă de lichidităţi, cedează acest drept de creanţă, de regulă băncii.
În urma scontării, el este îndreptăţit să primească valoarea actuală a cambiei.
Caracteristicile operaţiunii de scontare sunt următoarele:
 scontarea cambiei reprezintă o operaţiune de creditare prin faptul că se
transferă unui instrument de credit, dar şi că determină plasarea resurselor de
creditare a unei bănci pe un anumit termen, cu asigurarea încasării dobânzii
aferente;
 cedarea cambiei prin scontare are caracterul de act de vânzare-cumpărare, în
sensul că odată cu cedarea se preia şi dreptul de a beneficia de suma prevăzută
în cambie;
 operaţiunea de scontare presupune şi transformarea creditului comercial în
credit bancar
Pentru a se proteja împotriva unor riscuri, băncile efectuează şi alte operaţiuni
cambiale. O astfel de operaţiune este pensiunea, prin care banca preia cambiile pe care le
vinde beneficiarului, având condiţia răscumpărării lor de către acesta la date convenite.
Punerea în pensiune a unui titlu se poate realiza pe o perioadă de 24 de ore, cu
posibilitatea reînnoirii sau pe o durată fixă, cum ar fi 7 zile.
13
Vasile Turliuc, Cocriş Vasile, Ovidiu Stoica, Angela Roman, Valeriu Dornescu, Dan Chirleşan, Monedă şi
credit, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi 2010, pag. 294
14
Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin, Monedă, credit şi bănci, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1993, pag.205.
15
Un rol esenţial în ce priveşte derularea operaţiunilor pe această piaţă îi revine ratei

dobânzii, şi mai ales anticipaţiile privind evoluţiile viitoare ale acesteia.
În ultimii zece ani, piaţa monetară a cunoscut un proces de transformare prin
deschiderea acesteia. Piaţa monetară deschisă se caracterizează prin posibilitatea ce se oferă
tuturor agenţilor care dispun de capitaluri pe termen scurt de a oferi lichidităţi agenţilor care
au nevoie.
Piaţa monetară a devenit în Franţa şi în alte ţări accesibilă trezoreriei statului,
întreprinderilor şi tuturor instituţiilor financiare. Unii dintre aceşti agenţi au primit dreptul de
a emite instrumente financiare pe termen scurt negociabile15.
Noile instrumente ale pieţei monetare franceze sunt următoarele:
- certificate de depozit emise de bănci (din martie 1985) pentru suma de minimum
5 milioane de franci pe termene cuprinse între 10 zile şi 7 ani . Aceste instrumente
sunt destinate tuturor titularilor de lichidităţi , inclusiv intreprinderilor ;
- biletele de trezorerie sunt titluri emise de marile întreprinderi care asigură accesul
pe piaţa monetară a intreprinderilor în calitate de creditori . Ele au aceeaşi limită
minimă (5 milioane de franci) şi aceeaşi durată , între 7 zile şi 10 ani . Acestea sunt
negociate prin intermediul băncilor , caselor de titluri şi agenţilor pieţei
interbancare ;
- Bonuri de tezaur negociabile reprezintă o nouă categorie de titluri publice emise
pentru 7 ani . Ele vizează marii deţinători de lichidităţi şi se substituie altor bonuri
emise până acum . Aceste titluri sunt emise de stat şi constituie titluri privilegiate
ale pieţei monetare franceze;
- Bonurile negociabile ale instituţiilor financiare sunt bonuri rezervate instituţiilor
financiare specializate bancare ca Agenţia de antreprenori şi nebancare ca , de
exemplu Creditul Naţional , Creditul Funciar etc. şi sunt garantate de Banca
Franţei . Sunt plasate şi negociate ca biletele de trezorerie ale intreprinderilor şi
sunt emise pe termene între 10 zile şi 7 ani ;
- Bonuri ale societăţilor financiare şi ale caselor de titluri . Au aceleaşi caracteristici
generale ca şi ale celorlalte titluri emise de instituţiile financiare .
Cap.2. Piaţa monetară din România

15
Vasile Turliuc, Vasile Cocriş, Ovidiu Stoica, Angela Roman, Valeriu Dornescu, Dan Chirleşan, Monedă şi
credit, Editura “Universităţii Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2010, pag.295
16
2.1.Trăsăturile pieţei mometare din România
Piaţa monetară este un mecanism al economiei de piaţă care a apărut în România

după 1989. Înaintea acestei perioade economia era planificată central, având un carcater
imperativ, ceea ce a dus la transformarea monedei în instrument al dictatului etatist.
Subordonarea monedei faţă de centrul puterii politice s-a realizat prin prevalenţa proprietăţii
de stat şi cvasi-lichidarea proprietăţii private, prin predominarea preţurilor administrate pieţei,
lipsa agenţilor economici, prin aservirea aparatului bancar şi financiar faţă de criteriile
planului directivă, suprimarea pieţei titlurilor de valoare, a bursei de valori şi a
convertibilităţii monedei.
Într-o economie centralizată, categoriile financiare, instrumentele au incetat să
reflecte, în cea mai mare măsură, situaţia reală din economie.Rentabilitatea şi situaţia
fondurilor agenţilor economici au fost deturnate.Au apărut întreprinderi rentabile fără merite
proprii,şi altele care au înregistrat pierderi nefiind vinovate pentru situaţia lor financiară.
Cauza unor astfel de fenomene a fost fixarea unor preţuri cu o ridicată doză de subiectivism,
inevitabile într-o economie în care mecanismele pieţei sunt anihilate şi blocate.
Statornicia pieţei monetare este strâns legată de restructurarea aparatului bancar.
Această restructurare se referă, pe de o parte la lichidarea monopolului statului în calitate de
proprietar al tuturor băncilor, iar pe de altă parte la reaşezarea raporturilor dintre banca de
emisiune şi celelalte bănci, reinstaurarea băncilor comerciale propriu-zise, vânzarea
mărfurilor cu plata amânată, precum şi punerea în circuit a titlurilor de stat şi înscrisurilor
cambiale.
Se poate spune că piaţa monetară în România este în faza incipientă, deoarece, din
marea varietate a titlurilor de valoare negociate pe pieţele monetare occidentale, în Romania
există doar certificate de depozit.
Crearea şi buna funcţionare a pieţei monetare în România are ca premise statornicia
precumpănitoare a proprietăţii private în economie, a spiritului concurenţial ca factor
principal al creşterii economice. Fără aceste premise, maturizarea mecanismelor economiei de
piaţă nu este posibilă. Indiciul în atingerea acestui obiectiv, îl constituie preţurile, capacitatea
lor de a reflecta nevoile sociale şi de a conduce la rentabilităţi legitime şi la reprezentativitatea
situaţiei financiare.
17
Toate mecanismele, precum şi instituţiile proprii economiei de piaţă nu pot funcţiona

normal în lipsa reprezentativităţii preţurilor din economie şi a situaţiei financiare. Ipostazele
situaţiei financiare sunt rentabilitatea şi evoluţia rambursării lor, situaţia capacităţii de plată a
agenţilor economici, precum şi comportamentul pe linie de investiţii.
Pe piaţa monetară din România, refinanţarea băncilor comerciale este realizată de
către BNR. Categoriile principale de credite de refinanţare practicate de către BNR sunt
prezentate în continuare:
Creditul structural sau linia de credit, este creditul acordat de BNR în cadrul unui
anumit plafon stabilit pentru fiecare bancă comercială şi pentru fiecare tip de garanţii.
Creditele sunt garantate cu efecte comerciale sau titluri de stat acceptate de către BNR. Rata
dobânzii care poartă denumirea şi de taxă oficială a scontului, este stabilită de către BNR
putând fi modificată fără preaviz;
Creditul de licitaţie reprezintă principala cale de efinanţare a băncilor comerciale.
Acest tip de credit se acordă pe o perioadă de maximum 15 zile, este garantat cu titluri de stat
şi se acordă în urma unor şedinţe de licitaţie la o rată a dobânzii stabilită în funcţie de cerere şi
ofertă;
Creditul special se acordă băncilor comerciale care se confruntă cu probleme de
lichiditate, pe o perioadă de până la 30 de zile, în vederea evitării unei situaţii de criză care să
afecteze întregul sistem bancar.
Creditul lombard (overdraft) reprezintă o formă de refinanţare specială ce se acordă
băncilor pentru asigurarea plăţilor lor zilnice exigibile.Se acordă la nivelul soldului debitor al
contului curent al unei bănci deschis la BNR, la limita de 75% din fondurile proprii ale acelei
bănci, fiind garantat cu titluri de stat sau alte hârtii de valoare.
În condiţiile absenţei predominării economiei de piaţă şi a unui sistem bancar etalist,
dobânzile aplicate de către Banca centrală în ce priveşte refinanţarea sistemului bancar au
atins nivele foarte mari, depăşind rata inflaţiei, fiind astfel inaccesibile pentru majoritatea
agenţilor economici.
18
2.2. Intervenţiile Băncii de emisiune pe piaţa interbancară
Rolul băncii de emisiune pe piaţa monetară este de a asigura o redistribuire a

resurselor între bănci în condiţii normale. Banca de emisiune poate să-şi exercite influenţa sa
în economie, atât prin nivelul dobânzii la care este dispusă să acorde credite, cât şi prin
stabilirea unui anumit volum de credit pe care îl acordă economiei, contribuind la o majorare
a nivelului ofertei şi la stabilirea unui preţ al creditului, funcţie de oferta majorată şi nivelul
dat al cererii.
Intervenţiile băncii centrale pe piaţa monetară poartă denumirea de operaţiuni pe piaţă
deschisă sau de open-market. Prin efectuarea acestor operaţiuni, banca centrală intervine pe
piaţă cumpărând titluri, pune bani în circulaţie antrenând o creştere a masei monetare(„injecţie
de lichidităţi”) şi retrage din circulaţie banii încasaţi(puncţie de lichidităţi) atunci când
vinde.Pe piaţă, banca centrală ar punea cumpăra titluri precum :de credit(obligaţiuni), de
proprietate, însă ea se rezumă la operaţii de vanzare şi cumpărare de titluri guvernamentale.
Existenţa unei pieţe dezvoltate a acestor titluri, precum şi al unui volum semnificativ al
datoriei publice sunt condiţii esenţiale în ceea ce priveşte eficacitatea politicii monetare.În
momentul când pe piaţa liberă banca centrală cumpără titluri guvernamentale, ea plăteşte cu
un cec asupra ei înseşi. Când vânzătorul primeşte banii, acesta echivalează cu sporirea
depozitului său bancar, creşte masa monetară şi resursele de creditare ale băncilor, creşte şi
preţul titlurilor guvernamentale, ceea ce echivalează cu o coborâre a nivelului ratei dobânzii la
aceste titluri.
Prin intermediul operaţiunilor de open-market, băncile centrale reglează volumul
lichidităţilor pe piaţa monetară.
Emisiunea titlurilor pe piaţa primară, este utilizată în principal atunci când excesul de
lichiditate este un factor de o influenţă majoră în sistemul bancar. Aceste titluri pot fi utilizate
în vederea ajustării creşterilor şi descreşterilor de lichiditate în decursul anului, prin
intervenţia băncii centrale privind ajustarea volumului de titluri emise şi răscumpărarea lor
până la maturitate.
Piaţa monetară, ca piaţă specifică, diferă de piaţa bunurilor de consum şi de cea a
factorilor de producţie.Obiectul tranzacţiei pe această piaţă îl formează moneda, banii de
cont.Piaţa monetară constă în ansamblul tranzacţiilor cu monedă,din confruntarea specifică
dintre cererea şi oferta de monedă, pe baza preţului ei, adică a ratei dobânzii.
19
2.3.Instrumente de acţiune pe piaţa monetară
Pentru atingerea obiectivelor de politică monetară, autorităţile monetare deţin mai

multe instrumente prin intermediul cărora pot acţiona. Aceste instrumente pot fi directe şi
indirecte.
Instrumentele directe sunt acele măsuri care îi afectează în mod direct pe utilizatorii şi
deţinătorii de monedă, inclusiv societăţile financiare. Din această categorie, cele mai
importante sunt: încadrarea creditului, fixarea administrativă a unor rate ale dobânzii şi a unor
rate de schimb.
Instrumentele indirecte sunt utilizate de către Banca Centrală în relaţie cu celelalte
bănci şi cu agenţii nefinanciari.Această categorie cuprinde instrumente care permit controlul
asupra costului şi asupra cantităţii de monedă centrală.
Prin fiecare tip de instrument pot fi urmărite anumite obiective, astfel încât există
posibilitatea clasificării instrumentelor după următoarea structură16:
a) Instrumente prin care Banca Centrală furnizează şi retrage moneda centrală;
b) Instrumente care afectează direct activele sau pasivele băncilor ;
c) Instrumente care permit controlul acţiunilor cu străinătatea;
a) Din prima categorie a instrumentelor pot fi incluse următoarele tipuri de operaţiuni şi

măsuri adoptate de Banca Centrală:
o operaţiunile de open-market şi acordarea de credite cu rată variabilă a dobânzii
pe piaţa monetară sau financiară;
o operaţiunile de rescontare; plafonarea disponibilităţilor pentru rescontare şi
stabilirea costului rescontării(rata de rescontare sau rata oficială a scontului);
o avansurile acordate de Banca Centrală statului şi celorlalte bănci: determinarea
plafonului şi a costului(ratei de dobândă) pentru aceste avansuri;
o contituirea rezervelor obligatorii obişnuite şi cele constituite asupra depozitelor
şi creditelor;
b) În a doua categorie pot fi încadrate obiective cantitative globale şi obiective selective,

dintre care pot fi enumerate următoarele:
16
Stoica Victor, Deaconu Petre, Banii. Teoriile monetare. Administrarea banilor şi politica monetara, Editura
Economică, Bucureşti, 2003. p. 517-518
20
o Încadrarea creditului bancar sau a finanţărilor;

o Încadrarea sau limitarea depozitelor renumerate şi gestionate de către bănci;
o Raporturile bilanţului(raportul dintre credite şi fonduri proprii);
o Coeficientul de utilizare obligatoriu concretizat în portofoliul minim de
obligaţiuni, bonuri de tezaur sau alte utilizări;
o Controlul emisiunilor de titluri pe piaţa financiară;
o Stabilirea ratei de dobândă debitoare sau creditoare;
c)Instrumentele care permit controlul operaţiunilor cu străinătatea includ următoarele:
o Controlul schimburilor (împrumuturi externe autorizate, piaţa devizelor,
reglementarea poziţiei exterioare a băncilor, depozitele constituite la Banca
Centrală din devizele achiziţionate de către agenţii nefinanciari);
o Reglementările aplicabile dobânzilor plătite pentru depozitele nerezidenţilor şi
nivelul ratelor de dobândă;
o Rezervele obligatorii constituite pentru depozitele nerezidenţilor;
o Intervenţiile Băncii Centrale pe piaţa schimburilor valutare;
Din categoria instrumentelor de intervenţie monetară directe, cel mai rigid este
controlul direct al creditului. Acesta are următoarele forme de manifestare: plafoanele de
credit şi creditele direcţionate, prin intermediul cărora se acordă credite preferenţiale pentru
anumite ramuri din economie, scopul lor fiind dezvoltarea ramurilor respective.
Plafoanele de credite sunt utilizate ca instrumente directe de control monetar şi se
manifestă sub forma unor instrucţiuni prin care băncile sunt informate cu privire la nivelul
maxim al creditelor şi ponderea acestora în portofoliul de active.17
Utilizarea plafoanelor de credite pe termen lung, antrenează efecte nefavorabile cum
ar fi: rate ale dobânzii administrate, descurajarea imobilizărilor economiilor şi distorsionarea
fluxurilor de fonduri către împrumuturi profitabile.
Chiar dacă acest instrument este cel mai eficient, uşor de implementat, îşi atinge rapid
şi precis obiectivele, nu este recomandat a fi folosit deoarece presupune implicarea autorităţii
monetare în activitatea celorlalte bănci din sistem, intervenţie care poate deveni abuzivă.
Aplicarea acestui instrument, combinat cu alte instrumente de control, a condus la
efecte precum: scăderea competitivităţii în sistemul bancar, diminuarea rolului intermediarilor
17
Dardac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă, Bănci şi politici monetare, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2005, pag 408
21
financiari, sporirea nivelului rezervelor excedentare, ca urmare a finanţării monetare a

deficitului bugetar.
Printre instrumentele de politică monetară, se utilizează în scopuri prudenţiale şi de
control monetar, un raport de lichiditate al activelor. Acest raport de lichiditate reprezintă
obligaţia băncilor comerciale de a menţine sub formă de active lichide un procent
predeterminat din totalul depozitelor şi al altor disponibilităţi.
Literatura de specialitate susţine că cerinţele de lichiditate sunt utilizate ca supliment
al unei politici monetare restrictive, în perioadele de expansiune economică. Ideea ineficienţei
raportului de lichiditate ca instrument de politică monetară este susţinută şi de către
monetarişti. Potrivit acestora, cererea şi oferta de monedă determină rata de dobândă pe
termen scurt, care influenţează şi alte niveluri ale ratei de dobânda, în acest mod politica
monetară acţionând asupra depozitelor bancare şi nu asupra împrumuturilor. Importanţa
ofertei de moneda în transmiterea politicii monetare este evidenţiată prin analiza impactului
pe care îl are raportul de lichiditate asupra ofertei de moneda18.
Din punctul de vedere al politicii monetare cerinţele de lichiditate a activelor nu sunt
eficiente, însă acestea au un rol important în controlul selectiv al creditului. Acest raport de
lichiditate poate fi utilizat şi în alocarea creditului guvernamental, prin obligarea băncilor
comerciale de a deţine titluri guvernamentale, având dobânzi mai scăzute decât cele oferite pe
piaţă.
Din categoria instrumentelor de intervenţie monetară indirecte fac parte rezervele
minime obligatorii.
Rezervele minime obligatorii (RMO) reprezintă obligaţia băncilor comerciale de a
realiza depuneri la banca centrală, proporţional cu nivelul depozitelor atrase de la clienţi19.
Funcţiile principale ale mecanismului rezervelor minime obligatorii constituite în lei
sunt cea de control monetar(aflată în strânsă corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de
către Banca Naţională a României), precum şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de
pe piaţa monetară interbancară. În ce priveşte rolul rezervelor minime obligatorii în valută

este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.
18
19
De exemplu, în România, în anul 2009, nivelul rezervelor minime obligatorii impuse de BNR băncilor din
sistem a fost de 15% pentru depozitele în monedă naţională şi de 25% pentru depozitele dominate în valută.
22
Scopul principal al sistemului rezervelor minime obigatorii constă în limitarea

potenţialului de multiplicare a creditului de către sectorul bancar, iar scopul prudenţial se
referă la încrederea publicului în ceea ce priveşte capacitatea băncilor de a face faţă
solicitărilor de împrumuturi.
Sistemului bancar este caracterizat de o insolvabilitate temporară mai mare decât în
alte sectoare de activitate, banca centrală intervenind pentru a redresa situaţia unor bănci
aflate în pierdere de credibilitate. Sistemul rezervelor minime obigatorii constituie pentru
banca centrală o sursă de venituri, contribuie la fluidizarea sistemului de plăţi, contribuie la
stabilizarea financiară a băncilor.
În condiţiile în care Banca Centrală investeşte în titluri şi câştigă dobânzile aferente
acestora, rezervele minime obligatorii produc un venit direct, iar în cazul în care acestea sunt
remunerate la un nivel mai scăzut decât costul de oportunitate acestea conduc la o reducere a
profitului băncilor. Rezervele minime obligatorii pot spori precizia altor instrumente de
politică monetară, reglarea nivelului lichidităţilor din economie realizându-se prin absorbirea
sau injectarea acestora. Importanţa rezervelor provine şi din faptul că în anumite situaţii
acestea sunt remunerate, banca centrală având o anume obligaţie de utilizare a acestor
rezerve(finanţarea Trezoreriei în Italia sau Spania).
Efectele rezervei minime obligatorii
Obligativitatea unităţilor bancare de a constitui la banca centrală o rezervă minimă din

exigibilităţile(resurse la vedere sau pe termen scurt) şi uneori din creditele pe care le acordă,
în conturi neremunerate ori slab remunerate, reprezintă o constrângere pentru bănci20.
Odată cu creşterea ratei rezervei minime obligatorii, se majorează şi nevoile băncilor
comerciale în moneda centrală, deoarece ele trebuie să majoreze suma rezervelor deţinute în
contul de la banca centrală. Se reduce astfel lichiditatea bancară, ceea ce conduce la probleme
de trezorerie ale băncilor respective. Se recurge în acest caz la finanţări de la banca centrală,
prin intermediul pieţei monetare. Dacă banca centrală, prin investiţiile sale, stabilişte rata de
lichiditate, băncile vor trebui să suporte un cost de lichiditate ridicat.
În cazul în care rezervele minime obligatorii scad, nevoile băncilor comerciale în
monedă centrală se vor diminua. Are loc astfel o majorare a lichidităţilor bancare pentru a
face faţă nevoilor de monedă centrală care rezultă din activitatea curentă.
20
23
În condiţiile actuale, pe piaţa interbancară se efectueată în special operaţiuni de

refinanţare şi mai puţin operaţiuni de creditare între bănci. O dată cu creşterea ponderii
societăţilor private în economie, lichidităţile vor creşte. Banca Naţională a României va avea
mai multe posibilităţi de intervenţie prin operaţiunile de open market. Banca centrală cumpără
şi vinde pe piaţă titluri ale împrumuturilor publice, cu scopul de a lărgi sau restrânge
lichidităţile băncilor,de a influenţa evoluţia cursurilor titlurilor pe piaţă şi volumul ceditelor.
Atunci când banca centrală cumpără titluri de pe piaţă se realizează o distribuire monetară şi
implicit de lichidităţi, iar în sens invers se realizează un reflux de monedă şi lichidităţile de pe
piaţă scad.
Instrumentele pieţei monetare se caracterizează prin următoarele trăsături:

 Sunt iniţiate de banca centrală şi sunt conduse în manieră competitivă;
 Ratele de dobândă la care se realizează operaţiunile sunt incerte, deci
operaţiunile se realizează la artele veriabile ale dobânzii.
 Înlocuiesc operaţiuni cash de pe piaţă, având efecte asupra ratei dobânzii;
 Sporesc volumul titlurilor din colateral, dar nu afectează piaţa secundară a
titlurilor;
 În multe ţări, aceste operaţiuni îmbracă forma tranzacţiilor de răscumpărare şi
vânzare(operaţiuni REPO).
Necesitatea operaţiunilor de refinanţare este argumentată din următoarele
perscpective:
 Nu au efecte semnificative asupra activelor utilizate;
 Banca centrală manifestă flexibilitate în controlul condiţiilor în care se
desfăşoară operaţiunile pe piaţa manetară, întrucât stabileşte nivelul şidurata
contractului şi, de asemenea, reînoirea sau nu la maturitate;
 Sporirea rezervelor în cazul operaţiunilor REPO sau diminuarea acestora,
canstituind un instrument flexibil pentru managementul rezervelor;
 Prin operaţiunile de refinanţare nu se produce fragmentarea sistemului bancar,
deoarece dreptul de properietate asupra titlurilor este schimbat doar temporar.
Cap.3. Analiza indicatorilor de pe piaţa monetară din România
24
3.1. Analiza operaţiunilor de pe piaţa monetară

Operaţiuni de piaţă monetară reprezintă cel mai important instrument de politică
monetară al BNR. Aceste operaţiuni poartă denumirea de operaţiuni de open market şi se
realizează la intervenţia băncii centrale având ca funcţii următoarele: gestionarea condiţiilor
lichidităţilor de pe piaţa monetară, ghisarea ratelor de dobândă şi semnalizarea orientării
politicilor monetare.
Principalele categorii de operaţiuni de piaţă monetară aflate la dispoziţia BNR sunt:
a) cumpărări-vânzări reversibile (Repo/Reverse Repo) de active eligibile pentru
tranzacţionare;
Operaţiunile de cumpărare sau de vânzare de active eligibile pentru tranzacţionare
presupun transferul temporar al proprietăţii titlurilor către creditor, iar preţul de răscumpărare
plătit de debitor cuprinde valoarea titlurilor plus dobânda datorată la scadenţă. Activele
eligibile pentru tranzacţionare sunt reprezentate de titluri de stat sau alte titluri de valoare
negociabile, stabilite de BNR şi care trebuie să îndeplinescă cumulativ o serie de condiţii.
Tabelul.nr. 3. Operaţiuni repo pe piaţa monetară din România
Data Data Data Rata dobânzii acceptate (%p.a.)

Min. Med. Max.
licitaţiei decontării scadenţei
10.09.2009 10.09.2009 14.09.2009 8.50 8,50 8,50
17.07.2009 17.07.2009 24.07.2009 9,00 9,00 9,00
18.05.2009 18.05.2009 25.05.2009 9,50 9,50 9,50
17.03.2009 17.03.2009 23.03.2009 10,00 10,00 10,00
18.11.2002 18.11.2002 02.12.2002 21,00 21,00 21,00
30.08.2002 30.08.2002 13.09.2002 23,80 23,80 23,80
Sursa: www.bnro.ro
Tabelul. Nr. 4. Operaţiuni reverse repo pe piaţa monetară din România
25
Sursa: www.bnro.ro

Min. Med. Max.
31.05.2011 31.05.2011 03.06.2011 6,25 6,25 6,25
28.02.2011 28.02.2011 07.03.2011 6,25 6,25 6,25
01.03.2010 01.03.2010 08.03.2010 7,00 7,00 7,00
01.02.2010 01.02.2010 08.02.2010 7,50 7,50 7,50
29.12.2009 29.12.2009 04.01.2010 8,00 8,00 8,00
27.08.2009 27.08.2009 03.09.2009 8,50 8,50 8,50
15.04.2009 15.04.2009 15.05.2009 10,00 10,00 10,00
10.11.2008 10.11.2008 17.11.2008 11,30 12,00 12,50
12.08.2008 12.08.2008 18.08.2008 10,25 11,69 14,00
Banca Naţională a realizat în 2009 o operaţiune de tip repo, prin intermediul căreia a
injectat în piaţă 4,71 miliarde de lei, la o dobândă de 10% pe an, egală cu rata de politică
monetară. În cadrul operaţiunilor de tip repo, Banca Naţională oferă lichiditate băncilor
comerciale şi preia în schimb, pe o perioadă determinată, titluri de stat din portofoliul
acestora.
Pe data de 29 aprilie 2011, Banca Naţională a injectat 403 milioane de lei în piaţa
interbancară, la o dobândă de 6,25 % egală cu rata dobânzii de politică monetară, iar la
operaţiune au participat trei bănci. Dobânzile cu scadenţă la o zi au urcat de la 5,23% - 5,73%
la 5,30%– 5,80%, iar randamentele cu maturitate la o săptămână au coborât de la 5,58%-
6,08% la 5,32%-5,82%21.
b) acordarea de credite colateralizate (garantate) cu active eligibile pentru
garantare – sunt tranzacţii reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichidităţi, BNR
acordă credite băncilor, acestea păstrându-şi dreptul de proprietate asupra activelor eligibie
aduse în garanţie. Valoarea garanţiei trebuie să acopere integral mărimea împrumutului şi a
dobânzii aferente;
c) vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare – sunt tranzacţii în
cadrul cărora, în vederea absorbţiei sau injectării de lichidităţi, BNR vinde/cumpără active
21
www.Fin.ro publicat la 29 aprilie 2011
26
eligibile pentru tranzacţionare, operaţiuni care implică transferul dreptului de proprietate

asupra activelor respective;
d) emitere de certificate de depozit. Certificatele de depozit se emit de către Banca
Naţională a României în formă materializată sau dematerializată, cu discount şi răscumpărare
la scadenţă la valoarea nominală 22. Rata dobânzii de stabileşte la scadenţa tranzacţiei între
părţi, şi se determină ca diferenţă între valoarea mai mică la care sunt emise certificatele şi
valoarea nominală a acestora.
Tabelul. Nr. 5.Emitere de certificat depozite pe piaţa monetară
Data Data Data Rata discount acceptată(%p.a.)

Min. Med. Max.
10.07.2008 11.07.2008 10.10.2008 - - -
10.01.2008 11.01.2008 11.04.2008 - - -
13.09.2007 14.09.2007 14.12.2007 6,68 6,84 6,68
11.01.2007 12.01.2007 13.04.2007 5,00 5,62 5,98
12.01.2006 13.01.2006 14.04.2006 6,33 7,14 7,35
15.09.2005 16.09.2005 16.12.2005 6,09 6,49 6,88
12.05.2005 13.05.2005 12.08.2005 - - -
09.12.2004 10.12.2004 11.03.2005 15,84 16,33 16,57
09.09.2004 10.09.2004 10.12.2004 17,22 17,73 18,10
10.06.2004 11.06.2004 10.09.2004 17,63 19,35 18,48
Sursa: www.bnro.ro
e) swap valutar – sunt operaţiuni în valută convertibilă care constau în două

tranzacţii financiare în care două părţi schimbă sume exprimate în monede diferite, la două
scadenţe diferite, una la vedere şi una la termen.
Prin utilizarea operaţiunilor de swap valutar, banca centrală influenţează lichiditatea
internă, protejează rezervele valutare şi stimulează dezvoltarea pieţei financiare interne.
f) atragere de depozite sunt operaţiuni prin care BNR absoarbe lichidităţi de pe

piaţa prin atragerea de depozite la bănci la o dobândă prestabilită, care se plăteşte la scadenţa
Tabelul. Nr.6. Atragerea de depozite pe piaţa monetară
22
credit, Editura Universităţii „ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007. p. 283
27

Min. Med. Max.
16.11.2010 16.11.2010 23.11.2010 6,25 6,25 6,25
18.10.2010 18.10.2010 25.10.2010 6,25 6,25 6,25
23.04.2010 23.04.2010 30.04.2010 6,50 6,50 6,50
17.11.2009 17.11.2009 23.11.2009 8,00 8,00 8,00
21.04.2009 21.04.2009 23.04.2009 10,00 10,00 10,00
22.12.2008 22.12.2008 29.12.2008 10,25 10,25 10,25
26.05.2008 26.05.2008 02.06.2008 9,75 9,75 9,75
07.01.2008 07.01.2008 21.01.2008 8,00 8,00 8,00
28.12.2007 28.12.2008 14.01.2008 7,50 7,50 7,50
Sursa: www.bnro.ro
În perioada 1998 – începutul anului 2008, operaţiunile de piaţă monetară ale BNR au
fost utilizate în scopul drenării excedentului de lichiditate din sitemul bancar. În ultimul
trimestru al anului 2008, pe fondul continuării diminuării excedentului structural de lichiditate
din sistemul bancar, semnul poziţiei nete a lichidităţii bancilor a devenit negativ. Rolul
principal în gestionarea lichidităţii şi în influenţarea ratelor dobânzilor interbancare a fost
preluat de operaţiunile de furnizare de lichiditate, BNR revenind, începând din octombrie
2008, în poziţia de creditor al sistemului bancar din perspectiva operaţiunilor de piaţă
monetară. În anul 2010 semnul poziţiei nete a lichidităţii băncilor a redevenit şi s-a menţinut
pozitiv, în condiţiile creşterii progresive a injecţiilor de lichiditate efectuate de Trezorerie
(prin utilizarea resurselor în valută aflate în contul său la banca centrală ).
 Facilităţile permanente acordate de B.N.R. au drept scop absorbirea, respectiv,

furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt(o zi), semnalizarea orientării generale a
politicii monetare şi stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară
interbancară, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.
Instituţiile de credit pot accesa din proprie iniţiativă cele două facilităţi permanente
oferite de BNR:
a) facilităţi de creditare (creditul lombard) vizeaza satisfacerea unor nevoi
28
de lichiditate ale bancilor comerciale, pe termen foarte scurt. Împrumuturile se acordă pentru
o singura zi (overnight), iar dobânda plătită este prestabilită de către Banca Centrală, în mod
normal ea fiind limita superioară a dobânzilor overnight de pe piaţa intrebancară. Acest tip de
credit este colateralizat, putând fi derulat doar pe baza garantării în proportie de 100% cu
active eligibile desemnate de Banca Centrală.
b) facilităţi de depozit dă posibilitatea băncilor de a plasa overnight depozitele la
Banca Centrala, în scopul valorificării surplusului de lichiditate. Remunerarea depozitelor se
face la o rata prestabilita de către BNR, care constituie, de regulă, limita minimă a dobânzilor
overnight pe piaţa monetară. Daca nivelul acestei dobânzi ar fi inferior celui al pieţei, ar fi
necesară prelungirea scadenţei pentru a evita orientarea către dezintermediere, înlocuind
plasamentele interbancare prin recurgerea la aceasta facilitate.
În ceea ce priveşte evoluţia nivelului ratei dobânzii de politică monetară şi ale
facilităţilor permanente în ţara noastră23 în perioada august 2008-2010 este prezentată în
tabelul următor:
Tabelul. Nr.7. Ratele dobânzilor de politică monetară şi ale facilităţilor permanente

Valabile din: Politică monetară Facilitatea de Facilitatea de depozit
creditare
5 mai 2010 6,25 10,25 2,25
23
Tabelul nr. 1-Valoarea ratei dobânzii de politică monetară în perioada august 2008-mai 2010
Sursa: http://www.bnro.ro/Rate-dobanzi-de-politica-monetara-1744.aspx
29
30 mart. 2010 6,50 10,50 2,50

4 feb. 2010 7,00 11,00 3,00
6 ian. 2010 7,50 11,50 3,50
30 sept. 2009 8,00 12,00 4,00
5 aug. 2009 8,50 12,50 4,50
1 iul. 2009 9,00 13,00 5,00
7 mai 2009 9,50 13,50 5,50
5 feb. 2009 10,00 14,00 6,00
1 aug. 2008 10,25 14,25 6,25
Sursa: www.bnro.ro
Rata dobânzii de politică monetară la finele anului 2008, a fost de 10,25%, motivată
de necesitatea reducerii riscului persistenţei presiunilor inflaţioniste exercitate de deprecierea
leului, în condiţiile amplificării şi prelungirii efectelor crizei financiare şi economice
internaţionale. În anul 2008 s-a observat o creştere a randamentelor pieţei interbancare, din
cauza schimbării poziţiei nete a lichidităţilor sistemului bancar autohton.
În perioada următoare a acestei decizii, ritmul de creştere acordat sectorului privat a
început treptat să încetinească, în timp ce cursul de schimb al leului a înregistrat o volatilitate
sporită.
După cum se poate observa şi din tabel, într-un interval de 11 luni, nivelul ratei
dobânzii de politică monetară a variat între 6,25%-10,25%, aceasta fiind valoarea maximă
stabilită, valabilă în intervalul august 2008 – februarie 2009.
Decizia de reducere cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară a
fost justificată de ameliorarea la începutul anului 2009 a perspectivei inflaţiei, pe fondul
încetinirii ritmului prognozat al creşterii economice. Rata dobânzii de politică monetară,
menţinută la nivelul de 10% în martie, a avut ca scop reaccelerarea inflaţiei în primele luni ale
anului 2009 şi perspectiva deteriorării evoluţiei pe termen scurt a preţurilor de consum.
Ratele dobânzii la credite începând cu data de 1 august 2008 au avut cel mai ridicat
nivel (14,25%), după care aceasta scade cu procente de 0,50 %, ajungând până la 10,25 % în
mai 2010.Tendinţa de scădere este prezentă şi în cazul facilităţii de depozite.Acestea
înregistrează o pondere de 6,25% în august 2008. Totodată, rata dobânzii penalizatoare pentru
deficitul de reserve minime obligatorii constituite în lei se va majora de la 21% pe an la
21,25% începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2008.
30
Fig. Nr. 1 Evoluţia ratelor dobânzii la facilitatea de creditare şi depozit
Sursa : www.bnro.ro
Pe parcursul anului 2009 şi prima jumătate a anului 2010, lichiditatea pe piaţa

monetară s-a ameliorat. Factorii care au avut o influenţă au fost: reducerea aversiunii la risc
(ca urmare a încheierii de către autorităţi a acordului multilateral de finanţare cu FMI, cu
Comisia Europeană, precum şi a angajamentelor principalelor bănci de a-şi menţine
expunerile în România) şi adoptarea de măsuri de către BNR cu privire la continuarea
gestionării adecvate a lichidiţăţii(inclusiv prin reducerea nivelului rezervelor minime
obligatorii.). În plus, scăderea ratei dobânzii de politică monetară de 3,75 puncte procentuale,
în perioada februarie 2009-mai 2010,a reflectat nevoia de a contracta inflaţia persistentă şi de
a evita stimularea volatilităţii excesive a cursului de schimb, precum şi necesitatea stimulării
unei normalizări a dobânzilor bancare active şi pasive în contextul unei contracţii economice
prelungite.
Datele statistice relevă ajustarea semnificativă şi persistentă a deficitului extern în
contextul manifestării crizei economice şi financiare pe plan mondial. În plan monetar, sunt
de menţionat: menţinerea dinamicii anuale înalte a creditului acordat sectorului public,
înregistrarea unei dinamici lunare pozitive a creditului acordat sectorului privat şi continuarea
tendinţei de creştere a economisirii la nivelul economiei naţionale.
 Rezervele minime obligatorii
31
Rezervele minime obligatorii constau în disponibilităţile băneşti pe care băncile

comerciale sunt obligate să le păstreze permanen în conturi speciale la Banca Naţională a
României.
Băncile care activează pe piaţa interbancară, trebuie să menţină în conturi deschise la
banca centrală, reserve minime obligatorii în lei şi în valută, în conformitate cu prevederile
Regulamentului BNR. Nr.4/ 1998.
Pe parcursul anului 2009, banca centrală a utilizat în mod activ instrumetul rezervelor
minime obligatorii în scopul îmbunătăţirii condiţiilor lichidităţii de pe piaţa valutară.
Din data de 24 iulie 2009, ratele rezervelor minime obligatorii pentru lei sunt
următoarele:
- în procent de 15% pentru pasivele cu scadenţa mai mică de doi ani;
- 15% pentru pasivele cu scadenţa mai mare de doi ani, cu clauze de rambursare,
transferare sau retragere anticipată şi de 0% pentru pasivele cu scadenţa mai mare
de doi ani, fără clauzele menţionate anterior;
În prezent ratele RMO pentru pasivele în valută sunt de 25%, pentru pasivele cu
scadenţa mai mică de doi ani şi pentru cele cu scadenţa mai mare de doi ani dar cu clauza de
rambursare, transferare sau retragere anticipată.
Politica rezervelor obligatorii afectează rezultatul de exploatare a băncilor
comerciale.Rezervele blocate în conturile aferente la banca centrală , constituie partea
neremunerată a activului băncilor comerciale şi corespunde unei părţi a depozitelor clientelei
care angajează un cost de gestiune, astfel majorarea rezervei minime obligatorii antrenează o
scădere atât a lichidităţii cât şi rentabilităţii băncilor.
Tabelul nr.8. Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO):
Elemente ale bazei de calcul Rata RMO (%)

lei în vigoare valută în vigoare
începând cu: începând
cu:
Pasive cu scadenţă reziduală mai mica de 15 24 iul. 2009 25 24 noi. 2009
2 ani de la finele perioadei de observare
Pasive cu scadenţă reziduală 15 24 iul. 2009 25 24 noi. 2009
mai mare de 2 ani de la finele perioadei
de observare cu clauză de rambursare,
transferare, retragere anticipată
32
Pasive cu scadenţă reziduală mai mica de 18 24 nov. 2008 40 24 noi.2009

2 ani de la finele perioadei de observare
Pasive cu scadenţă reziduală 18 24 nov. 2008 40 24 noi. 2009

de observare cu clauză de rambursare,
Pasive cu scadenţă reziduală 0 24 aug. 2002 0 24 mai 2009
de observare fără clauză de rambursare,
Împrumuturi nerambursabile 0 24 aug. 2002 0 24 aug. 2002
Sursa: www.bnr.ro
Banca Naţională a României, urmărind să asigure funcţionarea adecvată a pieţei

monetare interbancare, şi-a adaptat maniera de gestionare a lichidităţii din sistemul bancar,
furnizând rezerve prin intermediul facilităţii de creditare, al operaţiunilor de swap valutar şi al
celor de repo.
La data de 24 noiembrie 2008, rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor
în lei s-a redus de la 20% la nivelul de 18%. Această decizie a fost o greşeală, iar Banca
Naţională a vândut ulterior valută pentru a drena lichiditatea din piaţă, recunoştea
guvernatorul Isărescu24.
În aceeaşi periadă, rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale
instituţiilor de credit s-a menţinut la nivelul de 40%.
Tabelul nr.9. Ratele dobânzii bonificate la RMO:
Moneda de Rata dobânzii în vigoare începând

constituire bonificate cu:
%p.a.
RMO constituite în 1,86 24 aprilie 2011
lei
RMO constituite în EUR 0,79 24 februarie 2011
valută
USD 0,51 24 aprile 2011
RMO constituite în 3,38 24 decembrie 2009

lei
RMO constituite în EUR 1,27 24 decembrie 2009
24
Săptămâna Financiară, publicat în Anchete pe 26 Aprilie 2009
33
valută
USD 1,16 24 decembrie 2009
Sursa: www.bnro.ro
Tabelul nr.10. Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO:
Moneda de Rata dobânzii în vigoare începând

constituire penalizatoare cu:
%p.a.
RMO constituite în EUR 12,75 24 ianuarie 2011
valută
USD 12,75 24 ianuarie 2011
RMO constituite în 15,50 24 mai 2010

lei
RMO constituite în EUR 13,50 24 ianuarie 2010
valută
USD 13,50 24 ianuarie 2010
Sursa : www.bnro.ro
După cum se poate observa din tabelele nr.9 şi nr.10, ratele dobânzii bonificate la
RMO la 24 aprilie 2011 sunt de 1,86% pentru rezervele în lei şi de 0,51% în dolari
americani.Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO sunt de 15,5% pentru
rezervele în lei şi de 12,75% pentru rezervele în Euro şi USD.
În data de 31 martie 2011, Consiliul de Administraţie al BNR, a decis să se reducă la
nivelul de 20% de la 25% rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu
scadenţa reziduală mai mică de doi ani. Ca urmare a reducerii ratelor RMO, lichiditatea pe
piaţa bancară creşte, se vor acorda mai multe credite şi dobânzile vor scădea. Se estimează că
această reducere va lansa în piaţă circa 1 miliard de euro. Această reducere a întrat în vigoare
cu data de 24 aprilie.
3.2. Oferta şi cererea de monedă

3.2.1 Structura masei monetare în sens restrâns(M1)
Analiza masei monetare în România se realizează prin următoarela agregate:
 masa monetară în sens restrâns (M1) care cuprinde: disponibilităţi la vedere,
numerarul în afara sistemului bancar şi cvasi-banii, care cuprinde economiile
populaţiei, depozitele în lei şi depozitele în valută;
34
 masa monetară intermediară (M2);

 masa monetară în sens larg (M3)
Pentru analiza masei monetare se determină şi indicatorul bazei monetare M0 care
cuprinde: numerar în casieriile băncilor, numerar în afara sistemului bancar, precum şi
disponibilitaţile băncilor la BNR.Relaţia de calcul este următoarea: Mm= masa monetară/
baza monetară=M2/BM.
Anul/indicator M1 Total mil. lei Numerar în Depozite overnight

circulaţie
31 decembrie 2007 78 817,6 21 316,5 57 501,1
31 decembrie 2008 92 605,3 25 313,8 67 291,5
31 decembrie 2009 79 369,3 23 973,0 55 396,3
31 decembrie 2010 81 604,8 26 792,9 54 811,9
31 martie 2011 77 759,0 26 238,2 51 520,8
Datele reprezentative pentru analiza masei monetare în sens restrâns sunt următoarele:
Tabelul nr.11. Masa monetară în sens restrâns(M1) în perioada 2007-2011

Sursa: www.bnro.ro
Masa monetară în sens restâns, la sfârşitul anului 2007 a crescut faţă de aceeaşi
perioadă în anul 2006 cu aproximativ 62%. După cum se observă şi din tabel, M1 a continuat
sa crească şi în anul 2008, procentul faţă de anul anterior fiind de 16%. La sfârşitul anului
2008 şi în anul 2009 s-a intrat în criză economică, masa monetară în sens restrâns înregintrând
o scădere. La sfârşitul lunii martie 2011, M1 a fost de 77 759 milioane lei, înregistrând o
creştere în raport cu martie 2010 de 3,3%.
35
Fig.nr. 2. Evoluţia M1 în perioada 2007-2011
Sursa : www.bnro.ro
În ceea ce priveşte structura masei monetare în sens restrâns(M1), aceasta cuprinde
numerarul în circulaţie şi depozitele la vedere.
Figura nr.3. Analiza componentelor M1 în perioada 2007-2011
36
Sursa : www.bnro.ro
Dintre componentele masei monetare în sens restrâns, depozitele overnight au

contribuit la o evoluţie ascendentă a masei monetare.Ponderea lor în M1 s-a amplificat treptat
în ultimii ani, înregistrând în 2007 şi 2008 o pondere de aproximativ 72%.
Ca evoluţie, depozitele overnight au crescut în anul 2008 cu 15,1%, urmând ca în anul
2009 sa scadă cu 17,6%.În anul 2010 au înregistrat o scădere de 1,05% iar în prezent continuă
să scadă, înregistrând în luna martie a anului curent o diminuare cu 1,3 % faţă de luna martie
a anului anterior.
Numerarul în circulaţie la sfârşitul lunii martie 2011, se cifra la 26,238 miliarde de lei,
în creştere cu 8,2 % faţă de martie 2010, însă în scădere cu 3,1% faţă de februarie 2011.
Depozitele overnight (conturile curente şi depozitele la vedere) totalizau 52,520 miliarde lei,
în scădere cu 1,3% faţă de luna martie 2010 şi cu 1,5% faţă de februarie 2011.
În ce priveşte ponderea depozitelor overnight în structura masei monetare în sens
restrâns, în ultimii 4 ani acestea au oscilat în jurul valorii de 70% şi anume:
37
38
În perioada 2007-2008 numerarul în circulaţie a crescut cu 18,1%, după care a

stagnat, devenind aproximativ constant, cu variaţii mici: în 2009 a înregistrat o scădere de 5%,
în anul următor a înregistrat o creştere de 11,8%, iar în anul curent a crescut cu 8%.Utilizarea
cardurilor, a sistemelor electronice de plăţi, a condus la o scădere a numerarului în circulaţie.
3.2.2. Structura masei monetare în sens larg (M3)

Agregatul monetar M3 reprezintă masa monetară în sens larg şi include M2 la care se
adaugă instrumente negociabile, în special împrumuturi din operaţiuni repo, unităţi emise de
fonduri de piaţă monetară, precum şi instrumente de îndatorare cu scadenţa de maximum doi
ani, emise de instituţiile financiar-monetare25.
Tabelul nr.12. Structura agregatului monetar M3
Numerar aflat in circulație

M1
Depozite overnight
M2
Depozite cu scadență mai mare de 2 ani
Depozitele cu preaviz cu scadență de peste 3 luni
M3
Acordurile de răscumparare (titlurile de pensiune)
Titlurile emise de organismele colective de plasament
pe piața monetară
Titlurile de creanță cu scadență mai mare de 2 ani
Sursa: www.bnro.ro
25
Credit, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009. pag.250
39
După cum se observă din tabelul de mai sus, dintre toate elementele componente ale
masei monetare în sens larg, agregatul monetar M2 are contribuţia cea mai mare la totalul
acesteia, în special depozitele cu durata iniţială de pană la doi ani.
În diferenţa dintre masa monetară în sens larg M3 şi agregatul monetar M2 sunt
incluse plasamentele la termen caracterizate printr-un cost mai ridicat, altele decât sunt
cuprinse în M2.Aceste plasamente au o perioadă de aşteptare până la scadenţa prevăzută,
titularul neputând pretinde remuneraţia mai mare, specifică acestor plasamente.În cazul
acestor condiţii se încadrează bonurile de tezaur , valoarea lor modificându-se în funcţie de
situaţia pieţei pe care se tranzacţionează(piaţa monetară), precum şi pentru plasamentele şi
depozitele în valută, a căror valoare fluctuează în funcţie de schimbul valutar.
Tabelul nr.13. Structura agregatului monetar M3 şi M2
Indicator / anul M3 – M2 Alte instrumente financiare (împrumuturi

total mil lei din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi ale
mil lei fondurilor de piaţă monetară, titluri de
valoare negociabile cu maturitatea de până
la doi ani inclusiv)- mil lei
31 decembrie 147 990,3 147 918,4 71,9
2007
31 decembrie 174 135,5 173 736,5 399,0
2008
31 decembrie 189 634,5 188 017,3 1 617,2
2009
31 decembrie 189 976,6 187 820,3 2 156,3
2010
31 martie 2011 196 330,9 192 901,0 3 429,9
Sursa: www.bnro.ro
La sfârşitul lunii decembrie 2007, masa monetară în sens larg a fost de 147 990,3
milioane lei, crescând faţă de luna noiembrie 2007 cu 8,7%(8,0% în termeni reali).În
decembrie 2008, M3 a înregistrat o creştere faţă de anul anterior de 17,6%. O sporire a masei
monetare M3 s-a constatat şi anul 2009 cu aporoximativ 9%, ce se datorează creşterii
semnificative de 305,3% a acţiunilor/unităţilor de fond ale fondurilor de piaţă monetară faţă
de anul anterior.
40
Pe parcursul anului 2008, evoluţia masei monetare în sens larg nu a fost omogenă.
Rata sa anuală de creştere a înregistrat o scădere în lunile iulie şi august, în timp ce în
intervalul aprilie-iunie atinsese una dintre cele mai mari valori din acea perioadă26.
Cea mai mare parte a contrapartidelor M3 au acţionat în următoarele direcţii:
încetinirea creditului privat, pasivele financiare pe termen lung, inclusiv conturile de capital s-
au majorat; în sens opus a acţionat diminuarea mai rapidă a depozitelor administraţiei publice
centrale.
Masa monetară în sens larg (M3), care mai include şi alte instrumente financiare
(împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi ale fondurilor de piaţă monetară, titluri de
valoare negociabile cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) a fost la sfârşitul lunii martie
2011 de 196 330miliarde lei. Faţă de luna martie 2010, aceasta a crescut cu 3,3%, iar în raport
cu februarie 2011 masa monetară s-a diminuat cu 0,9%.
3.2.3 Evoluţia contrapartidelor masei monetare în sens larg
Masa monetară în sens larg( M3), se împarte din punctul de vedere al contrapartidelor
în două componente.În prima categorie se încadrează activele externe, în cadrul cărora se
includ: credite acordate nerezidenţilor, depozite plasate la nerezidenţi, titluri de valoare
negociabile deţinute, acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi şi aurul
monetar. În categoria pasivelor externe se includ resursele atrase de la nerezidenţi precum:
depozite, titluri de valoare negociabile emise pe pieţele externe.
26
Acest nivel înalt a fost atins, în principal, ca urmare a decontării în luna aprilie 2008 a privatizării companiei
Electrica Muntenia Sud (820 milioane euro).
41
Cea de-a doua componentă a masei monetare în sens larg este reprezentată de activele
interne, care cuprind: credite acordate rezidenţilor, titluri de valoare negiciabile deţinute,
acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi.Pasivele interne includ resursele
atrase de la nerezidenţi, şi anume: depozite cu durată iniţială mai mare de doi ani(inclusiv
depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni),titluri de valoare negociabile
cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piaţa internă, capital şi rezerve.
Tabelul nr.14. Structura contrapartidelor M3

Indicator / anul M3 – total Active externe nete Active interne nete
mil lei mil lei mil lei
31 decembrie 2007 147 990,3 29 070,4 118 919,9
31 decembrie 2008 174 135,5 13 050,1 161 085,4
31 decembrie 2009 189 634,5 22 208,4 167 426,1
31 decembrie 2010 189 976,6 30 653,4 159 323,2

31 martie 2011 196 330,9 17 255,3 179 075,6
Sursa: www.bnro.ro
În luna decembrie 2007, activele externe au crescut faţă de luna noiembrie cu 1,9%.
Această evoluţie se datorează majorării cu 8,2% a componentei aur, pe seama reevaluării
stocului de aur. După datele statistice, din punct de vedere anual, activele externe nete s-au
diminuat cu aproximativ 25%, în timp ce activele interne au înregistrat o creştere de 65%.
În luna decembrie 2008, activele externe nete în comparaţie cu luna anterioară au
scăzut cu 10,51%, până la 13 050,1 milioane lei. Această evoluţie s-a datorat diminuării cu
13,3% a componentei „Valute” şi majorării componentei “Aur” cu 2,3% pe seama reevaluării
stocului de aur. În comparaţie cu anul 2007, activele externe nete au scăzut cu 55,1% la
sfârşitul anului 2008 iar activele interne nete au crescut cu 35,3%.
În anul 2009, activele externe au înregistrat o creştere de 65%, de la 13 050,1 milioane
lei la 22 208,4 milioane lei, iar activele interne nete au crescut cu 3,7%.
42
Figura nr.5. Evoluţia contrapartidelor M3
Ca parte componentă a activelor interne nete, creditul neguvernamental a înregistrat la

data de 31 decembrie 2008 o creştere de 33,7% faţă de anul anterior. Această creştere s-a
datorat majorării cu 23,6% a componentei în lei şi cu 42,2% a componentei în valută
exprimată în lei. Creditul neguvernamental a înregistat în anul 2009 o creştere nesemnificativă
de doar 0,9% faţă de anul 2008, pe seama majorării cu 5% a componentei în valută exprimată
în lei şi a reducerii componentei în lei cu 4,7%.
În ce priveşte structura creditului guvernamental, acesta se compune pe de o parte din
credit neguvernamental în lei şi pe de altă parte în credit neguvernamental în valută.
43
Figura nr.6. Evoluţia creditelor neguvernamentale 2007-2009
Sursa: www.bnro.ro
După cum se poate observa şi din figura nr.6, ponderea cea mai mare în creditul
neguvernamental total, le aparţine creditelor neguvernamentale în valută. Nivelul acestora a
crescut de la an la an, înregistrând în anul 2007 o pondere de 54,3%, în 2008 57,75%, iar în
anul 2009 a atins pragul de 60,12%.,
În decembrie 2008, creditul neguvernamental a crescut cu 1,5% în raport cu luna
anterioară, ajungând la nivelul de 198 085,9 milioane lei. Creditul în lei a înregistrat o
scădere de 2,1%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 4,4%(exprimat în
euro, a scăzut cu 1,0%).
44
La finele anului 2008, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 33,7% faţă

de anul anterior, datorită majorării cu 23,6% a componentei în lei şi cu 42,2% a componentei
în valută exprimată în lei.
Cap.3.3. Multiplicatorul monetar
Multiplicatorul masei monetare reprezintă un indicator care depinde atât de cantitatea

de monedă pe care indivizii doresc sa o păstreze cât şi de nivelul rezervelor suplimentare pe
care băncile doresc să îl menţină.
În practică s-a demonstrat că aceste elemente care determină nivelul multiplicatorului
monetar nu pot fi stabilite în mod arbitrar şi, ca urmare, nici multiplicatorul monetar nu poate
fi constant.
Determinarea nivelului multiplicatorului monetar, presupune raportarea bazei de
calcul la masa monetara în sens larg.
Tabelul nr.15. Determinarea multiplicatorului monetar

Indicator / Masa monetară M3 Baza monetară
anul mil lei - mil lei -
31 decembrie 2007 147 990,3 48 872,5

31 decembrie 2008 174 135,5 50 467,9
31 decembrie 2009 189 634,5 51 661,8
Sursa: www.insse.ro
45
Potrivit datelor din tabelu de mai sus, valorile multiplicatorului monetar pe cei 3 ani
sunt următoarele:
Tabelul nr.16. Baza de calcul a multiplicatorului monetar
Anul Formula de calcul: M3 / MB Multiplicatorul monetar
2007 147 990,3 / 48 872,5 3,03

2008 174 135,5 / 50 467,9 3,45
2009 189 634,5 / 51 661,8 3,67
Sursa: www.insse.ro
Sursa: www.insse.ro
În anul 2008, multiplicatorul masei monetare a crescut cu 12,17% faţă de anul de
referinţă 2007, iar în anul 2009 a înregistrat o creştere faţă de anul anterior, de aproximativ
6%.
46
Sursa: www.insse.ro
În primul trimestru al anului 2010,valoarea multiplicatorului monetar este de 4,15 iar
în aceeaşi perioadă a anului anterior acesta înregistra 3,48, de unde reiese o creştere în anul
2010 de 16,14% .
Gradul de monetizare şi viteza de circulaţie a banilor reprezintă raportul dintre masa

monetară în sens larg şi produsul intern brut nominal. Acest indicator exprimă nivelul
intermedierii financiare dintr-o ţară.
Pentru determinarea produsului intern brut nominal, sunt necesare valorile anuale ale
produsului intern brut în termeni reali şi indicele preţului de consum, calculat în funcţie de
rata inflaţiei.
Tabelul nr.17. Determinarea Produsului intern brut nominal
Indicator/ PIB real Rata anuală a IPC = Ri% – 100% PIB Nominal = PIB Real x IPC
Anul Mil. lei inflației % -mil lei-
2007 390 800 4,84 1,0384 412 760
2008 471 060 7,85 1,0685 503 960
2009 505 503 5,60 1,0460 528 750
2010 513 064 6,09 1,0509 539 179
Sursa: www.insse.ro
În anul 2009, rata medie anuală a inflaţiei, calculată pe baza indicelui armonizat al
preţurilor de consum (IAPC) a fost de 5,6 %. În ce priveşte rata anuală a inflaţiei IPC
înregistrată la finele nului, aceasta s-a redus de la 6,30% la sfârşitul anului 2008 la 4,74%.
47
În contextul unei contradicţii economice mai severe în cazul României decât în alte
ţări, ritmul relativ lent de reducere a ratei inflaţiei s-a datorat atât unor rigidităţi structurate
persistente pe piaţa produselor şi pe piaţa muncii 27, cât şi unui set defactori cu acţiune
variabilă pe parcursul anului28.
Având informaţiie necesare, gradul de monetizare al economiei este calculat, după
cum urmează, ca procent al masei monetare în sens larg din PIB
Tabelul nr.18. Determinarea Gradului de monetizare al economiei
Indicator/
Masa monetară în sens Pib ȋn termeni Gradul de monetizare al
Anul larg nominali – milioane economiei
M3 – milioane lei lei M3 / PibN x 100
2007 147 990,3 412 760 35,85%
2008 174 135,5 503 960 34,55%
2009 189 634,5 528 750 35,86%
2010 189 976,6 539 179 35,23%
Sursa: www.insse.ro
Se poate observa din tabelul nr. 18., că în ultimii patru ani, gradul de monetizare al
economiei nu a cunoscut fluctuaţii importante, nivelul său fiind situat în jurul valorii de 35%.
Un alt indicator pe care l-am analizat este viteza de circulaţie a banilor, care exprimă
numărul mediu de tranzacţii mijlocite de unitatea monetară, într-o anumită perioadă de timp.
27
Exemple de astfel de rigidităţi sunt, pe piaţa produselor, procedurile birocratice complicate(inclusiv în ceea ce
priveşte sistemul de impozitare), transparenţa redusă a informaţiilor, reglementări restrictive nu at ât pentru intrarea
pe piaţă a unei firme, cât pentru lichidarea activităţii. Pe piaţa muncii, exemplele includ mobilitatea redusă a forţei de muncă,
flexibilitatea redusă a programului de lucru.
28
www.bnr.ro Raport anual 2009
48
Masa monetară în Viteza de circulație a

Indicator/ Pib ȋn termeni nominali –
sens larg banilor
Anul milioane lei
M3 – milioane lei Pib N / M3
2006 342 418,0 111 711 3,06
2007 412 760 147 990,3 2,79
2008 503 960 174 135,5 2,89
2009 528 750 189 634,5 2,79
2010 539 179 189 976,6 2,83
Creşterea masei monetare reflectă sporirea dimensiunilor economice şi monetare
ale activităţii. Pentru a evidenţia importanţa acestui indicator, masa monetara trebuie
corelată cu PIB (ca indicator care reflectă evoluţia tranzacţiilor). Astfel, se măsoară un
raport PIB/Mm (unde Mm reprezintă media cantităţii de monedă din fiecare lună ) şi
este denumit generic, viteza de circulaţie a monedei29.
Tabelul nr.19. Determinarea vitezei de circulaţie a banilor
Sursa: www.insse.ro
Viteza de circulaţie se determină ca raport între produsul intern brut în termeni

nominali şi agregatele monetare(M1 ,M2 ,M3), fiind inversul ratei de lichiditate. O scădere a
acestui raport, arată că masa monetară creşte mai rapid decât produsul intern brut, iar o
creştere semnifică accelerarea vitezei de circulaţie a banilor.
Evoluţia vitezei de circulaţie a monedei în perioada 2006-2010 se poate observa în
următorul grafic.
29
Nicolae Dardac, Vâşcu Teodora -Monedă- Credit 1, Editura ASE,2003,pag 23
49
Sursa: www.insse.ro
Maniera de implemenare a politicii monetare în luna decembrie 2006 a avut ca

determinanţi majori pe de o parte tendinţa de accelerare a aprecierii leului în raport cu euro şi
pe de altă parte creşterea consistentă a cheltuielilor bugetare, precum şi a veniturilor salariale
la finele anului 2006. Necesitatea contracarării riscului aprecierii nesustenabile a monedei
naţionale, a determinat Banca Naţională a României să iniţieze în prima săptămână a lunii o
reducere a volumului lichidităţii excedentare drenate prin intermediul operaţiunilor de piaţă
monetară. Cu toate acestea, volumul mediu zilnic al lichidităţii drenate de banca centrală prin
intermediul operaţiunilor de piaţă s-a majorat cu 85,6% faţă de luna precedentă, în condiţiile
în care excedentul de lichiditate al pieţei monetare s-a amplificat considerabil pe fondul
reducerii treptate şi epuizării surplusului consistent acumulat de contul Trezoreriei în lunile
anterioare.
În următorul an, ratele dobânzilor pe termen scurt au înregistrat o creştere începând cu
debutul noii perioade de menţinere a rezervelor minime obligatorii(24 ianuarie). Pe parcursul
anului, rata medie a dobânzii plasamentelor interbănci s-a diminuat cu 1,5 puncte procentuale,
ajungând la nivelul de 4,33%. Ca urmare a sporirii cererii excedentare de tranzacţii
interbancare devize a persoanelor juridice, leul şi-a redus ritmul de apreciere în raport cu
euro.
50
Concluzii
Piaţa monetară constă în ansamblul tranzacţiilor cu active monetare, emise pe termen
scurt.Este o piaţă, pentru ca aici se confruntă liber cererea şi oferta de monedă, în funcţie de
preţul ei, adică de dobândă. Modificarea ratei dobânzii influenţează deciziile agenţilor
economici, factorii care o influenţează fiind extrem de numeroşi: termenul scadenţei, gradul
de risc asumat de creditor, sumele tranzacţionate.
Participanţii pe această piaţă sunt reprezentaţi de bănci, societăţi financiare, banca de
emisiune, case de economii, şi trezoreria statului.
51
Piaţa monetară este în prezent în plină schimbare. Până acum un sfert de secol ea a
fost o piaţă cunoscută doar de specialişti, iar noţiunea ei corespundea în fapt cu ceea ce
reprezintă piaţa interbancară.
Banca de emisiune are un rol important pe piaţa monetară asigurând o redistribuire a
resurselor în condiţii normale.
Intervenţiile băncii de emisiune pe piaţa monetară poartă denumirea de operaţiuni
open-market sau de piaţă deschisă, prin care aceasta reglează volumul lichidităţilor pe piaţă.
Instrumentele prin intermediul cărora autoritatea monetară acţionează în vederea
atingereii obiectivelor de politică monetară sunt taxa oficială a scontului, sistemul rezervelor
minime obligatorii, controlul direct al creditului şi intervenţiile pe piaţa monetară.
În data de 18 ianuarie 2002, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a luat
decizia înlocuirii taxei scontului cu dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Potrivit datelor statistice, în anul 2008 s-a înregistrat o creştere a randamentelor pieţei
interbancare, datorită schimbării poziţiei nete a lichidităţilor sistemului bancar autohton.
Nivelul ratei dobânzii de politica monetară a variat în perioada august 2008-februarie 2009
între 6,25 şi 10,25, cea din urma fiind valoarea maximă.
La 1 august 2008, ratele dobânzii la credite au înregistrat cel mai ridicat nivel
(14,25%), după care aceasta au scăzut cu procente de 0,50 %, ajungând până la 10,25 % în
mai 2010.
Tendinţa de scădere este prezentă şi în cazul facilităţii de depozite. Acestea
înregistrează o pondere de 6,25% în august 2008.
La începutul anului 2009, rata inflaţiei s-a accelerat temporar (6,89%), ca urmare a
accentuării tendinţei de depreciere a monedei naţionale. Această evoluţie a fost vizibilă atât în
cazul importurilor şi al bunurilor şi serviciilor cu preţuri legate de euro, cât şi în cazul
produselor accizabile.
Din analiza efectuată referitor la masa monetară în sens larg, am constatat o evoluţie
ascendentă ca urmare a modificărilor componentelor acesteia. Principalul factor care a
contribuit la creşterea masei monetare îl constituie agregatul monetar intermediar( M2), mai
precis componenta acestuia: depozitele cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv.
În urma efectuării analizei se poate observa că volumul masei monetare a fost afectat
de starea economiei din România. În perioada 2008-2009, masa monetară, în special masa
monetară în sens restâns a crescut semnificativ, după care în anul 2009 a scăzut din cauza
crizei economice mondiale.
52
Din perspectiva componentelor, masa monetară în sens restrâns nu a mai avut o

contribuţie importantă la formarea masei monetare în sens larg, deoarece numerarul deţinut de
populaţie a scăzut, acestea optând tot mai des pentru plăţile prin intermediul cardurilor.
În ce priveşte evoluţia contrapartidelor masei monetare în sens larg, se observă o
creştere a activelor externe nete faţă de anii 2007-2008, acestea înregistrând o valoare de
65%, în timp ce activele interne au crescut şi ele cu 3,7%.
În viitor banca centrală va continua să implementeze strategia de tintire directă a
inflaţiei. Astfel va fi asigurată apropierea treptată a ratei inflaţiei de nivelurile compatibile cu
îndeplinirea criteriului de la Maastricht privind stabilitatea preţurilor. Totodată, practicarea
unei politici fiscale prudente va sprijini sustenabilitatea finanţelor publice. Este cert faptul că
o inflaţie redusă şi stabilă şi o poziţie fiscală solidă vor contribui la îndeplinirea criteriilor de
convergenţă nominală privind rata dobânzii pe termen lung şi stabilitatea cursului de schimb.
Numai în aceste condiţii, există posibilitatea ca România să intre în zona euro la orizontul
anului 2014.
BIBLIOGRAFIE :
1. Basno Cezar, Dardac Nicolae , Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996;
2. Belean Pavel, Anghelache Gabriela, Trezoreria Statului. Organizarea, funcţionarea şi
sistemul contabil, Editura Economică, Iaşi, 2004;
3. Cerna Silviu, Sistemul monetar şi politica monetară, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1996;
4. Căpraru Bogdan, Banca Centrală şi mediul economic-repere teoretice, evoluţie şi
analize, Iaşi, Editura Universităţii Al. Ioan Cuza, 2009;
5. Dardac Nicolae, Barbu Teodora, Monedă, bănci şi politici monetare, Editura didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005;
53
6. Ignat Ion, Pohoaţă Ion, Luţac Gheorghe, Pascariu Gabriela, Economie politică, Editura
Economică, Iaşi, 2002 ;
7. Lupu Diana Viorica, Blănaru Constantin Adrian, Moneda şi credit, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2006;
8. Manolescu Gheorghe, Moneda şi ipostazele ei, Editura Economică, Bucureşti, 1997;
9. Rotaru Constantin, Managementul performanţei bancare, Editura Expert, Bucureşti,
2001;
10. Stoica Victor, Deaconu Petre, Banii. Teoriile monetare. Administrarea banilor şi politica
monetara, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
11. Ştirbu Elena, Economie, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005 ;
12. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile, Dornescu Valeriu, Boariu Angela, Stoica Ovidiu, Chirleşan
Dan, Monedă şi credit, Editura Universităţii „ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2010;
13. Turliuc Vasile, Cocriş Vasile, Monedă şi credit, Editura Ankarom, Iaşi, 1997;
14. Turliuc Vasile, Politici monetare, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
15. Zăpodeanu Daniela, Politici monetare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
16. www.bnro.ro [Accesat : 10.05.2011];
17. www.insse.ro [Accesat : 15.04.2011];
18. www.fin.ro [Accesat : 15.03.2011];
54

Politica Monetara in Romania

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Politica Monetara in Romania

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Cap. 1. Piaţa monetară : aspecte generale……………………………………………….4

Cap. 2. Piaţa monetară din România……………………………………………………17

Cap. 3. Studiu de caz : Analiza indicatorilor de pe piaţa monetară din România………25

În elaborarea acestei lucrări am fost preocupată să analizez piaţa monetară în

Capitolul 1. Piaţa monetară: aspecte generale

1.1. Piaţa monetară: definiţie şi încadrare

Principalele trasături ale pieţei monetare sunt:

 Condiţia pentru ca un subiect să fie admis pe această piaţa este bonitatea,

În general, caracteristica pieţei monetare reiese din funcţiile pe care le îndeplineşte. Pe

1.2.Participanţii la piaţa monetară

În fiecare zi, pe această piaţă intervin două categorii de participanţi: solicitanţii ţi

 Acordarea de credite băncilor comerciale şi altor bănci, „manifestându-se ca

Trezoreria Statului este o instituţie financiară prin intermediul căreia se derulează

Evoluţia economiei moderne în care patronează marile intreprinderi comerciale şi

În anumite ţări, băncile de afaceri exercită aceleaşi activităţi de colectare a

 Intervin ,într-o proporţie importantă, în desfăşurarea operaţiunilor

Resursele mobilizate de casele de economii sunt în principal depozite pe termen lung,

control, organizare şi de lansare a noilor produse ori de gestiune centralizată a anumitor

1.3.Operaţiunile pieţei monetare

Evoluţia practicii bancare a determinat cu necesitate stingerea comună a plăţilor

Compensarea presupune, pentru fiecare bancă, compararea în cadrul unei perioade

1.3.2. Etapele compensaţiei

Tabelul nr.1. Situaţia băncilor cuprinse în procesul de compensare11

Tabelul nr.2. Efecte globale ale compensării12

Sume cuprinse în Solduri rezultate din

1.3.3. Operaţiunile şi noile instrumente ale pieţei monetare deschise

Principala funcţie a pieţei interbancare este funcţia de finanţare, deoarece ea asigură

Un rol esenţial în ce priveşte derularea operaţiunilor pe această piaţă îi revine ratei

Cap.2. Piaţa monetară din România

2.1.Trăsăturile pieţei mometare din România

Piaţa monetară este un mecanism al economiei de piaţă care a apărut în România

Toate mecanismele, precum şi instituţiile proprii economiei de piaţă nu pot funcţiona

2.2. Intervenţiile Băncii de emisiune pe piaţa interbancară

Rolul băncii de emisiune pe piaţa monetară este de a asigura o redistribuire a

2.3.Instrumente de acţiune pe piaţa monetară

Pentru atingerea obiectivelor de politică monetară, autorităţile monetare deţin mai

a) Din prima categorie a instrumentelor pot fi incluse următoarele tipuri de operaţiuni şi

b) În a doua categorie pot fi încadrate obiective cantitative globale şi obiective selective,

o Încadrarea creditului bancar sau a finanţărilor;

financiari, sporirea nivelului rezervelor excedentare, ca urmare a finanţării monetare a

pe piaţa monetară interbancară. În ce priveşte rolul rezervelor minime obligatorii în valută

Scopul principal al sistemului rezervelor minime obigatorii constă în limitarea

Efectele rezervei minime obligatorii

Obligativitatea unităţilor bancare de a constitui la banca centrală o rezervă minimă din

În condiţiile actuale, pe piaţa interbancară se efectueată în special operaţiuni de

Instrumentele pieţei monetare se caracterizează prin următoarele trăsături:

Cap.3. Analiza indicatorilor de pe piaţa monetară din România

3.1. Analiza operaţiunilor de pe piaţa monetară

Tabelul.nr. 3. Operaţiuni repo pe piaţa monetară din România

Data Data Data Rata dobânzii acceptate (%p.a.)

Tabelul. Nr. 4. Operaţiuni reverse repo pe piaţa monetară din România

Data Data Data Rata dobânzii acceptate (%p.a.)

10.11.2008 10.11.2008 17.11.2008 11,30 12,00 12,50

12.08.2008 12.08.2008 18.08.2008 10,25 11,69 14,00

eligibile pentru tranzacţionare, operaţiuni care implică transferul dreptului de proprietate

Tabelul. Nr. 5.Emitere de certificat depozite pe piaţa monetară

Data Data Data Rata discount acceptată(%p.a.)

e) swap valutar – sunt operaţiuni în valută convertibilă care constau în două

f) atragere de depozite sunt operaţiuni prin care BNR absoarbe lichidităţi de pe

Tabelul. Nr.6. Atragerea de depozite pe piaţa monetară

Data Data Data Rata dobânzii acceptate (%p.a.)

 Facilităţile permanente acordate de B.N.R. au drept scop absorbirea, respectiv,