Sunteți pe pagina 1din 4

Introducere

Alimentația in esenta ei este absolut necesară pentru supraviețuire insa aceasta poate fi totodata si o sursa
de satisfacere a unei placeri. Total opus, perturbarea ei se poate perpetua pana la subnutriție, obezitate și
tulburări de alimentație mai complexe. Dezvoltarea hrănirii la oameni se bazează pe interacțiunea complexă
dintre mecanismele homeostatice; sistemele de recompensă neurale, capacitatea motorie, senzoriala si
socio-emotionala În plus, adopțiile, influențele sociale și mediul alimentar influențează dezvoltarea
comportamentului alimentar intr-o mare masura.

Statusul ponderal al adultului tanar are o influenta majora asupra calitatii vietii si morbiditatii de-a lungul
anilor. Subponderalitatea se asociaza cu un risc crescut de infectii, iar asupra femeilor de varsta fertila poate
avea implicatii asupra sarcinii: mortalitate materna, complicatii in timpul nasterii, nasteri premature, retard
in dezvoltarea intrauterina a fatului 1,2. Excesul ponderal aparut de la o varsta tanara are de asemenea efecte
negative asupra vietii. Creste riscul pentru o serie de boli cornice, cu o morbiditate si mortalitate crescute,
cum ar fi sindromul metabolic, diabetul zaharat de tip 2, ateroscleroza etc. In acelasi timp, pierderea
excesului de greutate si mentinerea unei greutati optime devine mult mai greu de realizat pe masura trecerii
anilor, contribuind astfel la aparitia si agravarea patologiilor si astfel la reducerea sperantei de viata 3,4,7,9.
Un studiuSPM5 realizat in 2014 pe studenti (15 756) din 22 de universitati din 22 de tari cu venit redus,
mediu si in curs de dezvoltare a relevat faptul ca prevalenta subponderabilitatii a fost de 10.8% printre
barbati si de 17.6% printre femei, in timp ce prevalenta supraponderabilitatii a fost de 18.9% la barbati si
de 14.1% la femei. In ceea ce priveste obezitatea aceasta s-a descoperit la 5.8% dintre barbati si 5.2% la
femei; per total, 22% dintre respondenti au fost supraponderali sau obezi. La nivel global, trendul este acela
de crestere a prevalentei supraponderabilitatii si obezitatii, atat in tarile in curs de dezvoltare cat si in cele
dezvoltate{1}. Acest proces s-a accentuat de aproximativ 20 de ani, ca urmare a urbanizarii, a cresterii
disponibilitatii si consumului de alimente de tip fast-food si bogate in calorii, dar si a adoptarii unui stil de
viata din ce in ce mai sedentar{1}.{2}. Prin anumite studii s-a observat faptul ca studentii de anul 1
intampina o crestere in greutate in primul an de studii, ce continua lent, dar constant pe parcursul studiilor
universitare.{3,4}

Studentii se confrunta de asemenea cu tulburari de ordin psihic: stres, anxietate, depresie. Aceste probleme
au devenit uzuale in societatea actuala, 7 din 10 adulti americani afirmand ca se confrunta zilnic cu stres-
ul si anxietatea, la un nivel cel putin moderatSPM2. Alarmant este faptul ca aceste tulburari apar de la o
varsta din ce in ce mai frageda, si se constata o crestere a incidentei in randul studentilor. Obtinerea unei
diplome care mai tarziu sa faciliteze formarea unei cariere devine un deziderat iar pentru reusita, tinerii din
invatamatul superior sunt supusi unei serii de factori ce ii pot foarte usor destabiliza, atat psihic, cat si fizic.
Un prim factor, ce apare in randul multor studenti, este despartirea de casa si de familie, aceasta tranzitie
determinand frecvent depresie, stres si anxietate. Se manifesta in principal la studentii din anul 1, si se
asociaza cu probleme de concentare, depresie si tulburari de apetit si de comportament alimentar. Un alt
factor, care in lipsa unei atitudini sanatoase si pro-active determina afectarea psihicului tinerilor este cel
academic propriu-zis. Programul incarcat, examenele, cantitatea mare de informatii, cerintele ridicate si
dorinta de performanta pun studentii in fata unor cantitati uriase de stres, caruia foarte multi dintre ei nu
stiu, si nu au fost invatati sa-i faca fata.

Raspunsul la stres, in vederea mentinerii homeostaziei este format din o cascada de mecanisme adaptative,
urmand doua cai principale. In primul rand, activarea simpatica a medularei adrenale, cu eliberarea
ulterioara de catecolamine in stresul acut. Cealalta component importanta este axa hipotalomo-hipofizo-
adrenala, un sistem endocrin extrem de complex, care in conditii de stres determina secretia de CRH din
talamus, ce activeaza secretia de ACTH din hipofiza, ce mai departe determina secretia de glucocorticoizi
din cortexul adrenal, in sange. Stimularea acestor doua cai in perioadele de stres acut, determina modificari
endocrinologice si comportamentale ce favorizeaza mobilizarea energiei, acest raspuuns fiind unul evulotiv
si adaptativ, pregatiand organismul pentru “lupta sau fuga”. Astfel, in mod normal, actiunile care necesita
consum de enrgie (mancatul, digestia, reproducerea) sunt inhibate, la fel ca si apetitul. Glucocorticoizii prin
feedback negativ inhiba efectele stresului asupra productiei si secretiei de CRH, ACTH limitand expunerea
la steroizi. Hipotalamusul este sensibil de asemenea si la concentratia de insulina, leptina (inhibitor al
apetitului), ghrelina (stimulator al apetitului). In plus, glucocorticoizii altereaza si balanta unor neuropeptide
hipotalamice, ca CRH, neuropeptida orexigenica si POMC, toate acestea avand un rol in comportamentul
alimentar. Asadar hipotalamusul joaca un rol central in circuitul raspunsului la stres si in reglarea
alimentatiei si balantei energetice. Expunerea necontrolata si repetata la stres poate determina in timp
dezechilibre la nivelul axei hipotalamo-hipofizo-adrenale ceea au ca si consecinta alterarea homeostaziei si
a comportamentului alimentar. Activarea cronica a acestei axe poate duce la dezechilibre ale
metabolismului glucozei, rezistenta la insulina si poate influenta diversi hormoni cu actiune pe apetit si
diverse neuropeptide hipotalamice. Noraderenalina si CRH-ul din acut pot determina scaderea apetitului in
timp ce cortisoll poate detrmina cresterea poftei de mancare in perioadele de recuperare dupa stres.

Activarea axei HHA este strans legata de sistemul dopaminergic mezolimbic, implicat in procesul de
recompensa. Secretia crescuta de CRH poate actiona asupra neuronilor dopaminergici din aria tegmentala
ventrala (ATV) , care se proiecteaza nu doar la nivelul nucleului accumbens (NAcc) dar si in regiunile
prefrontala si limbica, toate acestea fiind parte din sistemul de recompensa al creierului, implicat si in abuzul
de substante. Atat mancarea cat si drogurile functioneaza prin cai similare: consumul ridicat de droguri si
mancaruri bogate in grasimi/zaharuri altereaza secretia de CRH, glucocorticoizi si activitatea
noradrenergica, ce ulterior actioneaza si pe sistemul dopaminergic, stimuland astfel senzatia de recompensa
si ceea ce determina preferinta substantelor adictive si alimentelor gustoase dar si cresterea apetitului si a
ingestiei de alimente. Adrenalectomia scade secretia de dopamina din NAcc in timp ce tratamentul cu
corticosterone o readuce la normal; in plus, tratamentul cu corticosterona reface transportorii de dopamina
din NAcc redusi de adrenalectomie. Stimularea repetata a sistemului de recompensa dopaminergic ar putea
activa o serie de mecanisme adaptative care pot duce la comportamente compulsive vis a vis de alimentatie.
De asemenea si reglatorii fiziologici ai metabolismului energetic precum leptina, ghrelina, insulina si
orexina (toate in legatura cu axa HHA) pot influenta comportamentul alimentar spre unul non-fiziologic si
pot modela proprietatea de recompensa atribuita mancarii. Aceste neuropeptine pot fi implicate in reglarea
aportului alimentar prin interactiunea lor cu receptorii neuronilor dopaminergici de la nivelul ATV.

Foarte importanta este suprapunerea acestui circuit emotional cu regiunile limbice (amigdala, cortexul
cingulat anterior, hipocampul si insula) care stau la baza emotiilor, reactivitatii la stres si proceselor de
invatare si memorie. Regiunile limbice sunt implicate in codificarea recompeselor, amintirilor
evenimentelor foarte emotionante si in invatarea si alimentatia bazate pe recompensa. La polul opus,
cortexul prefrontal este implicat in procese cognitive si de control superioare si in reglarea emotiilor,
impulsurilor, dorintelor si poftelor. In stres activitatea cortexului prefrontal este redusa si circuitele limbice
sunt hiperactivate, aparand astfel comportamente alimetare “automate”, anormale. Atat stresorii acuti cat si
cei cronici cresc numarul de sinapse din amigdala si cortexul cingulat anterior, in acelasi timp reducand
contactele neuronale cu hipocampul si regiunile prefrontale, acest proces formand astfel o retea de raspuns
la stresul cronic de tip limbic. Creierul expus stresului cronic determina in acelasi timp o dorinta foarte
puternica de a manca si o capacitate redusa de a inhiba foamea, rezultand astfel o cale deschisa spre
obezitate.

Persoanele cu un IMC ridicat prezinta o asociere mai puternica intre stres si cresterea ponderala fata de cei
cu IMC normal sau scazut, care experimenteaza acelasi nivel de stres. Studiile au aratat ca pofta de mancare
de nestapanit, apetitul si consumul de alimente bogate in calorii au fost scazute in lipsa foamei, atat in
conditii de stres cat si in conditii de relaxare, la subiectii normoponderali, in timp ce la subiectii cu obezitate
viscerala rezultatele au fost opuse. Apetitul, consumul de alimente hipercalorice au crescut in perioadele de
stres chiar si in absenta foamei, probabil ca un mecanism de adaptare si aparare. La pacientii obezi s-a pus
in evidenta o activare semnificativ mai mare (fata de normoponderali) a regiunilor implicate in sistemul de
recompensa al creierului in timpul expunerii la diversi stimului alimentari si factori stresori. Un alt
mecanism implicat este legat de rezistenta la insulina, trasatura caracteristica majoritatii pacientilor obezi.
In mod normal insluina joaca un rol de feedback negativ in ceea ce priveste alimentatia, reducand
proprietatea hedonistica a alimentelor, astfel incat in cazul rezistentei la insulina, ingestia de alimente poate
sa creasca suplimentar, mecanismule de franare al insulinei fiind ineficient.

Stresul cronic este deseori insotit de anxietate, depresie, nervozitate, apatie. Stimulii amenintatori sau cu o
semnificatie emotionala puternica activeaza vastele sisteme si circuite nervoase emotionale care ulterior
determina diverse comportamente (de exemplu, “lupta sau fugi”). Concetratiile crescute de glucocorticoizi
induse de stres pot intensifica de asemenea aceste stari emotionale care mai departe sa antreneze adoptarea
unor comportamente alimentare anormale. Avand in vedere proprietatile de activare a sistemului
recompensa ale mancarurior gustoase, exista ipoteze confrom carora aceste mancaruri servesc drept
“mancare de comfort”, utillizata de persoane ca o forma medicatie pentru a scapa de emotiile negative. Au
fost efectate studii care au aratat ca subiectii au preferat alimentele gustoase, bogate in zahar si grasimi
atunci cand au fost supusi unor stresori emotionali, in schimb, intr-un cadru linistit, fara factori perturbatori,
au preferat gustari de genul fructelor uscate.

Restrictia alimentara se refera la efortul constient de limitare a aportului alimentar, de cele mai multe ori
pentru a obtine scaderea in greutate sau mentinerea greutatii. Restrictia alimentara constienta si voita se
asociaza cu o crestere a aportului alimentar in situatii stresante, persoanele care sunt foarte stricte cu ceea
ce mananca si se forteaza sa nu manance prezinta cresteri ale aportului alimentar in timpul stresului pe cand
persoanele care nu si limiteaza in niciun fel alimentatia prezinta o reducere a aportului alimentar in astfel
de situatii perturbatoare. Acest raspuns difera de mancatul de fond emotional: cei care isi restrictioneaza
alimentatia in mod normal, prezinta o crestere a ingestiei de alimente pe fondul situatiilor stresante sau
chiar a stresului cotidian, in timp ce in cazul mancatului pe fond emotional persoanele mananca mai mult
si mai bogat in calorii in incercarea de a scapa de eotiile negative asupra propriei persoane.
Privarea de somn este atat o cauza cat si o consecinta a stresului si poate creste riscul de obezitate,
sindorm metabolic, rezisteta la insulina, hipertensiune si alte boli cronice. Lipsa de somn este
foarte comuna in randul studentilor si mai ales a studentilor la Medicina Generala unde volumul
de munca este foarte ridicat, la fel ca si cerintele profesorilor, dar si pretentiile personale ale
fiecarui student. O serie de studii au investgat cum afecteaza lipsa somnului comportamentul
alimentar, rezultatele fiind insa impartite si inca neconcluzive, dar mecanismul implicat pare sa fie
alterarea axei HHA, cu efectele menționate mai sus. Pe langa acest mecanism, un program de somn
redus, inseamna mai mult timp petrecut treaz, deci mai mult timp pentru a manca, iar faptul ca
mesele si gustarile nocturne predispun la crestere ponderala este deja foarte bine cunoscut și descris
în literatura.

Deși există multe întrebări fără răspuns legate de dezvoltarea comportamentului in alimentație, ne aflăm
într-o perioadă de expansiune rapidă a înțelegerii proceselor complexe și sofisticate de reglementare a
energiei și de recompensare a acesteia. Înțelegerea dezvoltării comportamentului de alimentație este
importantă, deoarece multe probleme clinice și de sănătate publică, inclusiv incapacitatea de dezvoltare
normala, tulburările de alimentație și obezitatea, iau amploare in societatea actuala incepand sa devina
adevarate probleme cu care trebuie sa stim cum sa ne confruntam.