Tema 1.

Știința și cercetarea științifică

1. Cadrul legislativ național în domeniul științific

2. Esența noțiunii de știință, clasificarea științelor și rolul științelor economice în sistemul
științelor contemporane
3. Cercetarea științifică: esența, tipurile și principiile acesteia
4. Etapele procesului de cercetare științifică în domeniul economic
5. Teza de master ca formă a cercetării științifice

1. Cadrul legislativ național în domeniul științific

În R.M. modul de organizare și desfășurare a cercetărilor științifice este reglementat de

următoarele acte normative:
- Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova nr. 259-XV din 15 iulie
2004.
- Hotărârii nr. 150 din 14 06.2013 cu privire la aprobarea direcțiilor strategice ale
activității din sfera științei și inovării pentru anii 2013-2020
- Hotărârea Guvernului nr. 952 din 27 noiembrie 2013 nr.952 cu privire la aprobarea
Strategiei inovaționale a RM pentru perioada 2013-2020 ,,Inovații pentru
competitivitate”
- Hotărârea Guvernului nr.920 din 7 noiembrie 2014 STRATEGIA DE CERCETARE-
DEZVOLTARE A REPUBLICII MOLDOVA PÎNĂ ÎN 2020
- Legea nr.114 din 03.07 2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea
Intelectuală (AGEPI)
- Codul de etică și deontologie profesională a cercetătorilor și cadrelor universitare
elaborat la 23 mai 2012 de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare
- Politica Instituționala de Proprietate Intelectuală și Transfer Tehnologic a Universității
de Stat din Moldova, a aprobat la 26 aprilie 2016, USM
- Regulamentul Instituțional cu privire la stimularea performanței în cercetare., USM
- Ghidul cercetătorului, USM

Institutul de Cercetare și Inovare (ICI) este subdiviziunea USM care include:

 Centre de excelență în cercetări științifice
 Laboratoare de cercetări științifice (LCȘ)

 Școli doctorale
 Incubatorul de Inovare „lnventica USM”
 Oficiul de Transfer Tehnologic
 Colective de cercetare provizorii, care efectuează cercetări în conformitate cu acordurile
economice și de colaborare.

1
 Analiza SWOT a sferei cercetării și inovării
Puncte forte:
1) Existența potențialului științific calificat (în cadrul
Academiei de Științe a Moldovei – 52 de organizații în
sfera științei și inovării, inclusiv universități și alte
instituții);
2) Existența unor cercetători de înaltă calificare, care
aparțin școlilor științifice fundamentale;
3) Existența infrastructurii de cercetare (resurse tehnice
și materiale – laboratoare, echipament, competențe
informatice), oferite de către Academia de Științe a
Moldovei;
4) Pregătirea tinerilor cercetători prin studii doctorale și
postdoctorale în cadrul universităților și organizațiilor
din sfera științei și inovării;
5) Accesul la programele de cercetare internaționale
(statutul de țară asociată în cadrul celui de-al 7-lea
Program Cadru);
6) Existența granturilor bilaterale (Franța, Germania,
Italia, Rusia, România, Belarus);
7) Prioritățile și direcțiile cercetărilor științifice și
inovațiilor sunt determinate de către comunitatea
științifică a Republicii Moldova;
8) Prioritățile naționale ale sectorului cercetării și
inovării corespund celor europene;
9) Rolul de coordonator al comunității științifice, bazat
pe principiul autonomiei și autogestiunii.
Posibilități:
1) Existența cadrului legislativ național, care
prevede salarizarea în cadrul proiectelor
internaționale, identică cu cea europeană;
2) Posibilități de participare în cadrul noului
Program Cadru al UE (Orizont 2020);
3) Extinderea cooperării internaționale prin
consolidarea potențialului științific autohton
(programe de cercetare și mobilitate, granturi,
stagii);
4) Participarea diasporei științifice la creșterea
nivelului de eficiență științifică.
Puncte slabe:
1) Exodul cadrelor științifice de înaltă calificare;
2) Îmbătrânirea potențialului științific uman;
3) Resurse financiare, tehnologice și umane limitate
pentru promovarea rezultatelor științifice moldave în
străinătate;
4) Legături de cooperare slabe între cercetarea
științifică, educație și sectorul productiv;
5) Asigurarea slabă cu infrastructura de cercetare
necesară pentru elaborarea și realizarea proiectelor
internaționale;
6) Experiența modestă de participare în cadrul
proiectelor internaționale mari, în special în colaborare
cu partenerii europeni;
7) Promovarea insuficientă a savanților din Republica
Moldova în afara țării;
8) Stimularea insuficientă a cercetătorilor pentru
participarea în cadrul proiectelor naționale și
internaționale;
9) Un număr mic de publicații științifice ISI;
10) Semnificația/importanța
insuficientă a științei autohtone în plan
internațional.
Riscuri:
1) Reducerea finanțării sferei științei și inovării;
2) Reducerea alocărilor financiare pentru programele și
granturile bilaterale;
3) Nivelul scăzut de participare în cadrul programelor
de cercetare științifică;
4) Încrederea, interesul și cererea scăzută din partea
sectorului antreprenorial al economiei față de
implementarea rezultatelor științifice;
5) Nivelul și calitatea joasă ale proiectelor prezentate la
concurs în cadrul programelor, fondurilor și altor
instrumente financiare internaționale;
6) Atractivitatea scăzută a profesiei de cercetător;
7) Îmbătrânirea infrastructurii de cercetare.

2. Esența noțiunii de știință, clasificarea științelor și rolul științelor economice

în sistemul științelor contemporane

Ce este știința?
1.Conform Dicționarului explicativ al limbii române, știința este „un ansamblu sistematic de
cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit
domeniu al cunoașterii”.
2. Știința reprezintă o totalitate de cunoștințe despre legile dezvoltării naturii, societății,
gândirii, precum și o ramură separată a acestei cunoștințe.
3. Știința nu este doar totalitatea de cunoștințe acumulate, ci și activitatea de a obține cunoștințe
noi, care anterior nu existau.
4. Știința îi ajută pe oameni să afle mai mult despre viețile lor și contribuie la dezvoltarea
societății.
2
 Deosebirile dintre cunoașterea comună și cunoașterea științifică:
Cunoașterea comună
1.Este subiectivă, emoțională, depinde de
interesele și convingerile oamenilor, cunoștințe
obținute prin observație și experimente directe.
Același fenomen poate fi explicat și interpretat
diferit de persoane diferite.
2.Este transmisă de la o generație la alta prin
limbaj
3. Se bazează pe o singură metodă de verificare a
adevărului – încercarea și eroarea
4. Dispune de criterii și tehnici complexe de
verificare a adevărului unei ipoteze (presupuneri),
Cunoașterea științifică
1. Este obiectivă, - se bazează permanent pe
instrumente de măsurare. Utilizează diverse
ipoteze, metode speciale de cunoaștere
2. Este transmisă prin diverse tipuri de lucrări
științifice
3. Dispune de criterii și tehnici complexe de
verificare a adevărului unei ipoteze (presupuneri),
4. Se dezvoltă rapid, deseori în salturi, provocând
revoluții științifice

Condițiile pe care un domeniu de cunoaștere trebuie să le respecte, pentru a fi considerat

știință sunt următoarele:
 Să posede un obiect de studiu distinct
 Să posede o metodologie proprie, care ar putea permite cunoașterea naturii obiectului de
studiu
 Să dispună de un limbaj științific propriu, capabil să exprime volumul de cunoștințe din
domeniul științei respective
 Să posede o utilitate practică

Toate științele sunt divizate în științe ale naturii și științe sociale.

Științele naturii – sunt științe care au ca obiect de studiu natura și înțelegerea fenomenelor
naturale (astronomie, biologie, chimie, fizică și grupul științelor pământului (din care fac
parte geografia, geologia, ecologia etc.).
Științele sociale șunt științele despre legile societății, despre dezvoltarea ei, despre interesele
și relațiile sociale. Printre științele sociale se disting jurisprudența, știința politică, istoria,
filozofia, economia.
Există și științe la frontiera dintre cele două. Ele studiază individul și societatea, și sunt
numite științe umanitare. Acestea includ studii religioase, studii culturale, psihologie și
pedagogie.
Definirea științei economice și a rolului ei în pregătirea profesională are drept punct de
plecare studierea nevoilor și resurselor, a activității economice, a fenomenelor și proceselor
economice
În timpul de față știința economică se divizează în mai multe compartimente și anume:
1. Științe economice fundamentale – teoria economică, micro, macro economie
2. Științe economice funcționale – management, marketing, contabilitatea, finanțe,
statistica etc.
3. Științe economice teoretico-aplicative care divizează în științe de ramură (industrie,
agricultură, construcții, comerț, transport etc.) și unități economice (entități)

3. Cercetarea științifică: esența și tipurile acesteia

Ce este cercetarea științifică?
3
 - O investigație sistematică, controlată, empirică și critică asupra unor ipoteze privind
relațiile prezumate între anumite fenomene.
- Activitate de elaborare, sistematizare și verificare a noilor cunoștințe necesare
explicării, anticipării și transformării realității umane.
- O activitate pentru descoperirea adevărului.
- Se mai definește ca experiența, atitudine, arta investigării științifice, efortul de a
dobândi noi cunoștințe; activitatea de a găsi răspunsuri la întrebări.
De ce se face cercetare:
- A obține o diplomă (licența, master, doctor).
- A obține o poziție, respectabilitate: ex. promovările în mediul academic sunt
condiționate de titlul de doctor.
- A rezolva o problemă: necesitățile practicii au nevoie de cercetare.
- Plăcere intelectuală: a învață să citești texte și să gândești critic; a dobândi cunoștințe
aprofundate, într-un domeniu; a înțelege anumite mecanisme, legături, societatea.
- A servi societatea: progresul economic și social duc la apariția unor noi produse, noi
politici.
- A câștiga un venit: nu doar institutele de cercetare câștiga venituri din cercetare, ci și
universitățile, care în mod firesc au nevoie de venituri suplimentare față de alocările,
care pot fi obținute prin proiecte de cercetare (Uniunea Europeana, Banca Mondiala,
alte instituții regionale, internaționale)
În conformitate cu art. 4 din Codul cu privire la știință și inovare al R. Moldova nr.259 din
15.07.2004 deosebim următoarele forme (tipuri) de cercetare științifică:
 Teoretică (fundamentală): cercetare ‘pură’, pentru dezvoltare teoretică, conceptuală,
formularea de idei abstracte, modele explicative. Nu orice cercetare teoretică este și
fundamentală, în sensul de a aduce contribuții importante, de a revoluționa un domeniu.
 Empirică (opus cercetării teoretice): se bazează pe observarea directă a realității;
pornește de la concepte și modele teoretice, verifică teoria dar, prin constatările și
concluziile sale, poate contribui la îmbogățirea teoriei. Cercetarea empirică poate fi:
cercetare calitativă și cercetare cantitativă.
Principiile cercetării științifice:
1. Principiul competenței
2. Principiul obiectivării
3. Principiul adevărului
4. Principiul metodic
5. Principiul demonstrației
6. Principiul corelației
7. Principiul evaluării rezultatelor
8. Principiul utilității
9. Principiul psihomoral

4. Descrierea etapelor cercetarii stiintifice

Se pot distinge următoarele etape ale cercetării științifice:

1) pregătitoare;
2) efectuarea de cercetări teoretice și empirice;
3) lucrul asupra manuscrisului și designul acestuia;
4) implementarea rezultatelor cercetărilor științifice.

4
 1. Etapa pregătitoare include:
 alegerea unui subiect;
 fundamentarea necesității de a efectua cercetări asupra acesteia;
 durata cercetării
 definirea scopului (problemei științifice), obiectului, și obiectivelor cercetării.
 selectarea metodologiei cercetării
 elaborarea unui plan de activitate
2. Etapa efectuării cercetării propriu zisă ( teoretice și empirice):
 Studiul sistematic al literaturii pe subiectul ales, culegerea, datelor practice, informații
statistice.
 prelucrarea și sistematizarea materialelor acumulate, rezumarea și analiza datelor
primite
 explicarea noilor fapte științifice, argumentarea și formularea de dispoziții, concluzii și
recomandări practice și propuneri.
3. Etapa lucrului asupra manuscrisului și designul acestuia include:
 determinarea structurii lucrării științifice;
 clarificarea titlului, titlurile capitolelor și alineatelor;
 pregătirea manuscrisului;
 definitivarea (perfectarea) lucrării
4. Etapa de prezentare și susținere (sau publicarea și implementarea) rezultatelor
cercetării.

5. Teza de master ca formă a cercetării științifice

Teza de master este o lucrare originală, fundamentală științific, care conține rezultate teoretice
și/sau experimentale în domeniul de formare profesională.
Teza de master este o lucrare științifică care:
- conține o analiză aprofundată a aspectelor teoretice de bază, ce se finalizează cu o
sinteză la tema abordată și o expunere a opiniei personale;
- prevede aplicarea diverselor metode cantitative și calitate de cercetare științifică
(comparația, analiza datelor, chestionarul, observația etc.);
- reflectă contribuția și aportul autorului în realizarea unor sarcini concrete, se evaluează
cu notă.
Teza de master trebuie să rezolve probleme de o importanță practică, să corespundă planul
aprobat de conducătorul științific și de departament și să conțină următoarele elemente
structurale:
1. Foaia de titlu
2. Cuprins
3. Lista abrevierilor
4. Lista tabelelor și graficilor
5. Adnotare română/engleză/franceză
6. Introducere
7. Conținutul propriu- zis al tezei (2-3 capitole)
8. Concluzii și recomandări
9. Bibliografie
10. Anexe
11. Declarația de onestitate.