Romanul este o adevărată frescă a societăţii româneşti bucureştene de la începutul secolului XX.

În centrul acţiunii se află o problemă cu multiple influenţe şi contradicţii – moştenirea unui

bătrân foarte bogat, moş Costache Giurgiuveanu. Averea sa este urmărită cu nelinişte şi
nerăbdare de Aglae Tulea – surpanumită şi baba absolută, sora bătrânului avar, care năzuia să-şi
căpătuiască astfel copiii. Apare însă un intrus, tânărul Stănică Raţiu, reprezentativ pentru tipul
arivistului social. Diabolic şi subtil în tot ceea ce întreprinde, Stănică Raţiu se însoară cu
Olimpia, fiica Aglaei Tulea, cu scopul ascuns de a putea pătrunde în casa lui Giurgiuveanu.
Bătrânul avar amână de la o zi la alta înfierea fiicei sale naturale, Otilia Mărculescu, şi se
complace în situaţia de a-l vedea pe moşierul Leonida Pascalopol în postura de al doilea tată,
gata să susţină pecuniar toate capriciile Otiliei.

Când moş Costache se îmbolnăveşte şi Aglae simte că i se apropie sfârşitul, ea organizează o

pază strictă pentru ca, urmaşul firesc al averii, Otilia, să nu poată sustrage nici un capăt de aţă.
Adeversarul real şi perfid nu este nici măcar bănuit, încât acesta, Stănică Raţiu, sub pretextul că
aduce un doctor, pătrunde în casă şi smulge de sub salteaua bolnavului sacul cu bani,
provocându-i acestuia un şoc mortal de apoplexie.

Deznodământul este imprevizibil prin turnura şi divergenţa evenimentelor, Otilia, deşi îl iubeşte
pe Felix, se căsătoreşte cu Pascalopol şi pleacă în străinătate. Stănică Raţiu divorţează de
Olimpia şi se lansează în politică.

Galeria tipologică este destul de largă dacă ţinem seama de scara viciilor şi patimilor ce-i
pândesc pe cei mai mulţi dintre protagonişti.