MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Glosar
Modulul: Neuropsihologie şi psihologie cognitivă
Neuropsihologie

Controlat: Rodica BUGAI

Lector universitar
_________________________

Efectuat :Adriana ȘALARI, studentă la anul II,

specialitatea Psihologie
_________________________

Chișinău – 2019
 A
1. Acetilcolina (ach)- a fost primul neurotransmiţător descoperit (în 1914, de către Henry Hallett Dale şi
confirmat ca neurotransmiţător de către Otto Loewi, ambii cercetători primind Premiul Nobel pentru
Fiziologie sau Medicină, în 1936), unicul cu moleculă micăşi acţiune rapidă care nu este nici aminoacid,
nici derivat de aminoacid. Este secretată din multe regiuni, dar mai ales de 1) cortexul motor, 2) anumiţi
neuroni din ganglionii bazali, 3) neuronii motori ai muşchilor scheletici, 4) unii neuroni din SNV. S-au
identificat, în creier, două sisteme colinergice (care produc ach) majore : unul reticulat ascendent
(continuare a formaţiunii reticulate din trunchiul cerebral) şi altul limbic (centrat pe hipocamp).
2. Acidul gamma-aminobutiric (GABA) este sintetizat din glutamat şi este prezent în concentraţie foarte
mare la nivelul SNC, dar poate fi depistat şi în alte Ţesuturi. Principalul modulator inhibitor este secretat
de Păduva spinării, cerebel, ganglionii bazali şi alte zone corticale. În maladia Huntington, un sindrom
ereditar care se activează pe la 40 de ani, se distrug neuronii GABA-ergici care coordonează mişcarea,
cauzând, prin urmare, mişfări necontrolate.
3. Aminoacizii sunt constituenţi celulari universali şi sunt, prin urmare, produşi în toate celulele nervoase.
Nu se ştiu foarte multe în legătură cu activitatea lor ca neurotransmiţători, însă au, cu siguranţă, un rol
modulator asupra activităţii altor neuroni. Glutamatul, aspartatul, glicina şi GABA sunt patru din cei 20
de aminoacizi comuni tuturor celulelor. Glutamatul este considerat principalul modulator excitator al
sinapselor SNC, iar GABA – principalul inhibitor.
4. Angiografia cerebrală (Egas Moniz, 1927) implică radiografii craniene, efectuate în secvenţă rapidă, de
fracţiuni de secundă, în momentul injectării în artere a unei substanţe de contrast. Se foloseşte, încă,
pentru evidenţierea tumorilor, pentru evidenţierea deplasărilor, pentru ghidarea intervenţiilor exploratorii
ale neurochirurgului etc. Angiografiei clinice i se adaugă, acum, angiografia prin rezonanţă magnetică.
5. Astrocitele sunt celule cu formă de stea (astro-), cele mai numeroase celule ale SNC. Astrocitele
formează un înveliş acoperitor numit membrană limitantă externă sau membrană glială.
6. Atetoza constă în mişfări lente, de tip vermiform (ca viermele), continue, stereotipice, care afectea- ]ă
muşchii extremităţilor şi, uneori, muşchii feţei şi gâtului. Sunt accentuate de emoţii şi mişfări voluntare şi
dispar în timpul somnului.
7. Axonii nu conţin corpusculi Nissl, variază în lungime de la micrometri la metri şi transportă impulsuri
nervoase de la soma către periferie.
C
8. Celulele capsulare constituie elemente gliale ce înconjoară corpii neuronilor la nivelul ganglionilor
senzoriali şi autonomi.
9. Celulele Schwann sunt corespondentele oligodendrocitelor la nivelul SNP. Spre deosebire de
oligodendrocite, celulele Schwann înconjoară doar parţial axonul mielinizat. Între fiecare celulă Schwann,
mielina este întreruptă, formând ariile numite nodurile lui Ranvier (fig. 2.1). Celulele Schwann au încă un
rol foarte important, şi anume acela de regenerare a axonilor distruşi (numai cei din SNP având această
capacitate şi se presupune că nu se regenerează şi la nivelul SNC tocmai datorită lipsei celulelor
Schwann).
10. Citoplasma conţine organitele celulare obişnuite : mitocondriile, aparatul Golgi, lizozomii, reticulul
endoplasmatic şi corpusculi Nissl.
11. Corpul celular este centrul metabolic al neuronului şi conţine nucleul şi citoplasma. În SNC, un grup
format din mai multe corpuri celulare se numeşte nucleu, iar în SNP – ganglion
12. Creierul este cea de-a doua mare componentă a SNC. Acesta se află în prelungirea măduvei spinării şi
este situat în cutia craniană, protejat de cele trei meninge . Există diferite moduri de a diviza creierul în
 substructuri anatomice, după cum ziceam la începutul acestui capitol, iar modul ales de noi îl împarte în :
trunchiul cerebral, cerebel, diencefal şi telencefal.
D
13. Dendritele sunt scurte şi transportă impulsul nervos către corpul celular.
14. Dopamina (DA) este o monoamină din clasa catecolaminelor. Există cel puţin trei căi secretoare de DA :
1) de la substanţa neagră din trunchiul cerebral la ganglionii bazali (cale responsabilăşi foarte afectată în
cazul bolii Parkinson ; bolnavii, practic, nu au DA în creier); 2) din apropierea substanţei negre până la
bulbul olfactiv al sistemului limbic (foarte afectată în cazul schizofreniei, medicamentele pentru această
boală blocând descărcarea DA ; cale implicată în memorie şi cogniţie) ; 3) în hipotalamus (neuroni
implicaţi în controlul secreţiei glandei pituitare, hipofiza).
E
15. Electrocorticografia se referă la înregistrarea activităţii electrice cerebrale, cu ajutorul electrozilor
aplicaţi direct pe cortexul cerebral, după efectuarea unor craniotomii
16. Electroencefalografia cuantificată se foloseşte pentru studiile lateralizare ale proceselor psihice, la
studiile asupra asimetriei funcţionale (deseori contestate), iar în psihofarmacologie, pentru depistarea şi
clasificarea noilor psihotrope. Este puţin folosită, momentan.
F
17. Fantă sinaptică. Când un impuls neuronal coboară prin axon şi ajunge la butonii terminali, acesta
declanşează secreţia unui neurotransmiţător
18. Fasciculul longitudinal medial reprezintă o importantă cale de legătură între nucleii trunchiului cerebral.
Este situat în partea ventrală a substanţei cenuşii centrale şi are un rol foarte important în coordonarea
mişfărilor ochilor, capului şi trunchiului.
G
19. Glicina este secretată în principal la nivelul sinapselor medulare şi este posibil să acţioneze mereu ca
mediator inhibitor.
20. Glutamatul este probabil secretat de terminaţiile presinaptice din numeroase căi senzitive, precum şi în
multe arii corticale, fiind un mediator excitator. Nu se cunoaşte precis rolul aspartatului, dar se presupune
că este tot unul excitator.
21. Grupul nuclear anterior (nucleii anteriori şi lateral dorsal) este separat de restul talamusului prin lama
medulară internă (în afară de nucleul lateral dorsal, care este în afara lamei). Primeşte aferenţe de la corpii
mamilari (tractul mamilotalamic) şi trimite eferenţe către cortexul cingulat şi cortexul cerebral
22. Grupul nuclear lateral, cuprins între lama medulară externă şi cea internă, se întinde de la partea
anterioară până la pulvinar (partea posterioară), primeşte aferenţe senzoriale de la piele şi trimite eferenţe
către lobul parietal ;
23. Grupul nuclear medial este situat intern de lama medulară internă, include majoritatea substanţei cenuşii
mediale şi nucleul dorsal medial care trimite eferenţe către cortexul frontal şi cel motor
24. Grupul nuclear median, localizat sub căptuşeala ventriculului III, se conectează cu hipotalamusul şi
substanţa cenuşie periapeductală (mezencefal)
25. Grupul nuclear posterior include pulvinarul şi corpii geniculaţi (laterali şi mediali) ; pulvinarul este o
masă nucleară mare, conectată cu lobul temporal şi cel parietal.
H
26. (Hemi)Balismul este o mişcare involuntară violentă, de tip balistic care cuprinde membrele contralaterale
leziunii. De regulă, cuprinde şi muşchii proximali ai membrelor, iar tulburările de tonus lipsesc.
27. Histamina se găseşte în hipotalamus, dar şi în alţi nuclei cerebrali. Are un rol important în diminuarea
reacţiilor inflamatorii, controlează permeabilitatea vaselor de sânge şi musculatura netedăşi are un rol
important în funcţionarea glandelor exocrine. Din histamină derivă două peptide.
Î
28. Înregistrarea electrică este o metodă ce permite înregistrarea activităţii electrice naturale a creierului şi
este realizată, de asemenea, cu ajutorul electrozilor, prin diverse tehnici electrofiziologice
(electroencefalografia, electrocorticografia, potenţialele evocate, stereoelectroencefalografia,
electroencefalografia cuantificată). Înregistrarea poatea fi făcută pe un singur neuron sau pe populaţii de
mii de neuroni (cum este în cazul potenţialelor evocate).
L
29. Legea devenirii susţine că psihicul devine, se formează în timp, deci, postulează caracterul derivat,
devenit al psihicului, precum şi faptul că devenirea nu este încheiată, este optimizabilăşi variabilă. Un
aspect esenţial pe care ni-l relevă legea dezvoltării este sensul ascendent al transformărilor, desfăşurarea
lor de la simplu la complex, de la organizare slabă la organizare mai bună.
30. Legea heterocroniei postulează că diferitele funcţii, procese şi structuri psihice se constituie şi se
consolidează la momente diferite de timp (de exemplu, mecanismele perceptive se formează şi se
dezvoltă înainte de cele ale gândirii). Piaget a arătat că stadiile nu se omit şi nu se inversează deoarece
între ele există interacţiuni necesare genetic, adică, un stadiu actual pregăteşte apariţia unui nou stadiu,
asigurând condiţiile ca în stadiul următor să se producă o serie de transformări
31. Legea heteronomiei reflectă caracterul eterogen şi contradictoriu al dezvoltării psihice la nivel
intraindividual şi interindividual. Prin urmare, ea are două postulate de bază : 1) în interiorul sistemului
psihic al unei persoane, diferite componente ating niveluri diferite de dezvoltare (văz mai bun decât auz,
gândire abstractă mai bună decât concretă etc.) Şi 2) una şi aceeaşi funcţie sau structură psihică are
niveluri diferite de dezvoltare la doi sau mai mulţi indivizi.
32. Legea interacţiunii dialectice dintre cauzele şi factorii externi şi condiţiile interne postulează că procesul
devenirii şi dezvoltării sistemului psihic uman este declanşat şi determinat, pe toată durata lui, de
influenţele externe şi mai ales de interacţinea dintre aceste influenţe şi caracteristicile sistemului endocrin,
experienţa anterioară şi stările actuale de necesitate (motivaţia). De-a lungul vieţii, omul avansează de la o
interacţiune biologică/fiziologică între persoana lui şi mediu, la una din ce în ce mai psihologică, adică
comportamentul său va deveni va deveni din ce în ce mai bine stăpânit de structurile psihice superioare.
33. Legea stadialităţii surprinde caracterul gradual al formării şi dezvoltării tuturor funcţiilor şi proceselor
psihice. Legea a fost demonstrată de cercetători celebri ce au investigat cu precădere anumite laturi ale
vieţii psihice. Piaget a demonstrat stadialitatea inteligenţei, Wallon a demonstrat stadialitatea dezvoltării
afective, Freud a demonstrat stadialitatea centrării şi satisfacerii libidoului, ajungând la o stadialitatea
psihosexuală, Erikson a demonstrat aşa-numita stadialitate psihosocială (confruntarea dintre trebuinţele
individului şi ceea ce-i oferă societatea). Important de sublinat este faptul că trecerea de la un stadiu la
altul în planul dezvoltării psihocomportamentale este susţinută şi, implicit, corelată cu trecerea de la un
nivel inferior la unul superior în organizarea structural-funcţională a creierului (de exemplu,
mielinizarea).
M
34. Metoda analizei produselor activităţii se foloseşte pentru cunoaşterea motivaţiilor, intereselor şi
disponibilităţilor creatoare ale persoanei. În acest scop, se recurge la sarcini de desen, compunere,
construcţie de obiecte etc.
35. Metoda experimentală şi de laborator presupune un control riguros al variabilei independente şi al
condiţiilor de desfăşurare a experimentului. Nu mai stăruim asupra acestei metode, fiind desfăşurată pe
larg în cursul de psihologie experimentală.
36. Metoda geneticăşi comparată are la bază principiul fundamental al devenirii şi evoluţiei, potrivit Făruia
organizarea psihică nu trebuie interpretată ca ceva dat, predeterminat şi imuabil, ci ca un produs al
evoluţiei filogenetice şi ontogenetice. Pentru a înţelege un proces psihic aflat la un anumit nivel de
structurare şi integrare, trebuie să cercetăm etapele genetice anterioare pe care le-a parcurs. Prin aplicarea
metodei genetice au putut fi descoperite legi fundamentale ale organizării psihice, făuă de care astăzi este
de neconceput elaborarea unei teorii psihologice generalizate, cu adevărat ştiinţifice. Printre acestea, o
importanţă metodologică majoră pentru neuropsihologie o au următoarele : legea dezvoltării ; legea
interacţiunii dialectice dintre cauzele şi factorii externi, pe de-o parte, şi condiţiile interne (inclusiv
factorii ereditari), pe de altă parte ; legea stadialităţii ; legea heterocroniei ; legea heteronomiei.
37. Metoda logico-matematică, logico-formală şi cibernetică se foloseşte în situaţiile în care ne propunem
să modelăm un anume proces psihic.
38. Mielina este o substanţă grasă, de culoare albă (un fosfolipid) care acoperă axonii unor anumiţi neuroni
pe care îi izolează electric, crescând astfel viteza de transmitere a impulsului nervos. Mielina este dispusă
de-a lungul unui axon sub forma mai multor straturi – cu cât mai multe, cu atât mai bine. Nu este un
produs al celulelor nervoase, ci al unor celule de
.N
39. Nerv este un fascicul format din axoni lungi care aparţin mai multor sute de neuroni. Un singur nerv
poate conţine atât axoni ai neuronilor senzitivi, cât şi neuroni ai neuronilor motori.
40. Neurotransmiţător, o substanţă chimică eliberată în fanta sinaptică cu rolul de a stimula sau inhiba
următorul neuron2 . Sinapsele pot fi chimice (transferul se face prin intermediul neurotransmiţătorilor)
sau electrice (cu ajutorul unor canale apoase deschise care conduc impulsul electric). Majoritatea
sinapselor sunt chimice. Procesele psihice sunt, practic, rezultatul sinapselor
41. Norepinefrina este o monoamină, derivat al dopaminei şi este secretată, în SNC, de numeroşi neuroni
situaţi în trunchiul cerebral (în special la nivelul punţii) şi hipotalamus. Efectul psihologic al
norepinefrinei este legat de controlul de ansamblu al activităţii şi al stării de dispoziţie, realizând, de
exemplu, creşterea nivelului de alertă. În majoritatea ariilor cerebrale unde acţionează, norepinefrina are
rol excitator, însă, în anumite regiuni, poate activa şi receptori inhibitori. Cocaina şi amfetaminele
prelungesc acţiunea norepinefrinei, neuronii receptori rămânând activaţi pentru perioade mai lungi de
timp, ceea ce conferă efectul psihologic stimulativ al acestor droguri
42. Nucleul este cel mai important element al neuronului, dar, după completa dezvoltare a SN, acesta, din
păcate, nu suferă mitoze – nu se poate reproduce. Nucleul conţine nucleoplasma, un pigment numit
cromatină, un nucleol proeminent şi, doar la femeie, un satelit nucleolar.
O
43. Oligodendrocitele sunt celule gliale a căror funcţie principală este formarea şi menţinerea mielinei la
nivelul SNC. Teaca de mielină se formează cu ajutorul proceselor oligodendrocitelor, care se dispun în
jurul axonilor, formând o spirală strânsă. Oligodendrocitele pot îmbrăca, de asemenea, şi corpii neuronali
dar, în acest caz, nu formează mielină. De curând, se presupune că oligodendrocitele au şi un rol de
hrănire, ajutând creşterea nervoasă ce poate promova creşterea axonilor afectaţi din SNC.

P
44. Peptidele reprezintă o clasă complet diferită de neurotransmiţători, care sunt sintetizaţi diferit şi ale căror
acţiuni sunt, de obicei, lente şi, în anumte privinţe, semnificativ diferite de acţiunile neurotransmiţătorilor
cu moleculă mică. Spre deosebire de substanţele din prima categorie, care sunt sintetizate, de regulă, în
butonii terminali, peptidele iau naştere la nivelul reticulului endoplasmatic (din corpul celular), de unde se
îndreaptă către aparatul Golgi, unde are loc definitivarea procesului de formare. Ulterior, sub formă de
 granule secretorii, păuăsesc aparatul Golgi, îndreptându-se lent, cu o rată de numai câţiva cm/zi, prin
transport axonal, către terminaţiile axonale (butonii terminali). În neuroni, au fost descoperite mai mult de
50 de peptide
45. Polarizarea este principiul fiziologic al sinapsei care face ca direcţia impulsului să fie întotdeauna de la
axon către următorul neuron. Fiecare impuls poate fi : blocat, transformat în impulsuri repetitive sau
integrat alături de impulsurile provenite de la alţi neuroni.
46. Potenţialele evocate sunt reacţii electrice evocate în SN de stimuli externi specifici. În clinică, se
utilizează frecvent potenţiale evocate vizuale, auditive şi somatosenzitive. În vederea acestui scop, se
prezintă subiectului stimulul de studiat, în mod repetitiv, după care se face o medie a răspunsurilor, care
permite degajarea potenţialelor de voltaj mic, marcate pe EEG. Deoarece creierul are o activitate
permanentă, este imposibil a deosebi un potenţial evocat singular de activitatea de fond. Răspunsurile
apar la câteva milisescunde de la aplicarea stimulului, latenţa depinzând de localizarea exactă a
electrodului înregistrator. Cel mai adesea, potenţialele evocate sunt preluate din cortex cu ajutorul
electrozilor plasaţi direct pe scalp, dar ele pot fi înregistrate şi cu ajutorul unei singure unităţi
47. Principiul adecvării. Pentru explorarea, în scopuri de diagnostic, a fiecărui proces psihic trebuie folosite
sarcini specifice, diversificate şi diferenţiate, care să permită diferenţierea tipurilor de tulburări.
48. Principiul funcţionalităţii. Orice probă neuropsihologică aplicată cu metoda neuropatologică trebuie Vă
aibă o construcţie problematică (trebuie să pună subiectul în contextul unei mici procesualităţi)
49. Principiul gradaţiei. Presupune că explorarea oricărui proces psihic trebuie să urmeze, pe de-o parte
drumul de la simplu la complexe şi, pe de altă parte, să Ţină seama de diferenţele interindividuale (vârstă,
sex, pregătire etc.).
50. Principiul obiectivităţii. Presupune : a) stabilirea, pentru fiecare probă, a unor indicatori şi parametri de
ordin cantitativ şi calitativ exteriorizabili şi măsurabili ; b) posibilitatea de verificare a datelor în situaţii
similiare ; c) predictabilitatea – verificabilitatea prin alte metode clinice (fiziologice, electrofiziologice,
imagistice, biochimice etc.).
R
51. Radiografia permite examinarea obiectivă a oaselor şi a unor Ţesuturi moi din corpul uman. Radiografia
foloseşte razele X, descoperite din greşeală de Fătre Wilhelm Conrad Röntgen, în 1895, pentru care a
primit primul Premiu Nobel pentru Fizică, în 1901. Pe clişeele simple (imagini standard) ale craniului pot
fi evidenţiate leziuni osoase, corpi străini intracranieni şi calcifieri intracraniene patologice determinate de
leziuni, precum craniofaringiomul, scleroza tuberoasă, meningiomul, oligodendrogliomul, cisticercoza,
boala Sturge-Weber ş.a. Radiografia nu trebuie repetată des, deoarece razele X sunt nocive şi pot
determina apariţia meningioamelor.
S
52. Serotonina (5-HT) este o monoamină care, ca şi norepinefrina, joacă un rol important în reglarea
dispoziţiei. Este secretată de nucleii rafeului median din mezencefal şi se proiectează asupra multor
regiuni ale SNC, în special la nivelul coarnelor posterioare ale Păduvei spinării şi în hipotalamus.
Nivelurile scăzute de 5-HT sunt asociate cu depresia, antidepresivele (Prozac, Zoloft, Paxil) nefiind
altceva decât substanţe care inhibă reabsorbţia 5-HT. De asemenea, 5-HT are un rol şi în reglarea
somnului, precum şi în tratamentul bulimiei. La nivelul măduvei spinării, acţionează ca un inhibitor al
căilor de transmitere a durerii.
53. Sinapsa este joncţiunea, legătura dintre un buton terminal şi un alt neuron (la nivelul corpului celular, al
dendritelor sau al altui axon), celulă musculară sau glandulară .
54. Stereoelectroencefalografia cu electrozi implantaţi în profunzime a permis efectuarea unor studii asupra
mişfărilor anormale în cursul talamotomiilor. Înregistrările şi stimulările talamusului ne-au adus
informaţii neuropsihologice cu privire la rolul structurilor acestuia în limbaj şi memorie. Înregistrările la
nivelul păuţii ventromediane a lobilor frontali, la nivelul păuţii centrale a lobilor temporali şi a regiunii
 din jurul ventriculului III au contribuit la explorarea substratului anatomic al emoţiilor umane. De
asemenea, au permis şi stabilirea unor legături între anumite fenomene comportamentale şi localizarea lor
anatomică (de exemplu, agresivitate şi hipocamp). Astăzi, metoda este utilizată în studiul epilepsiei şi în
tratamentul bolii Parkinson
55. Stimularea electrică este o tehnică ce urmăreşte mimarea activităţii naturale a creierului şi este
cunoscută de foarte mult timp (a fost aplicată, la om, de către Bartholow, în 1874, cercetătorul obţinând
date asemăqătoare cu cele de la stimularea pe animale). Stimularea localizată se realizează cu ajutorul
electrozilor cu un singur fir, care pot fi atât de subţiri încât să permită stimularea unui singur neuron.
Ùocurile electroconvulsive reprezintă stimularea electrică cea mai intensă şi este folosită uneori în
tratamentul bolnavilor depresivi. Tehnica electrozilor implantaţi a furnizat date valoroase cu privire la
fiziologia creierului.
56. Stimularea şi înregistrarea chimică se face cu ajutorul substanţelor halucinogene (mescalină, opium,
morfină, LSD etc.) Şi a medicamentelor ce au ca efect modificarea comportamentului şi trăirilor
psihologice (antidepresive, antiaxioase, analgezice etc.). Pe măsura acumulării experienţei privind
neurotrasmiterea sinaptică la nivel cerebral, a devenit posibilă controlarea efectelor comportamentale ale
medicamentelor în conjuncţie cu transmiţătorii şi receptorii sinaptici, dezvoltându-se astfel
psihofarmacologia sau aşa-numita farmacologie comportamentală.
57. Substanţa neagră este cel mai mare nucleu al mezencefalului, are o structură compactă şi formă de
semilună. Substanţa neagră primeşte aferenţe (impulsuri senzoriale) de la toată suprafaţa corpului şi de la
organele vizuale, auditive şi olfactive. Eferenţele sunt trimise atât către structurile corticale, cât şi către
cele subcorticale. Din conexiunile pe care le stabileşte, rezultă că substanţa neagră are un rol important în
integrarea senzorialăşi în reglarea mişfărilor fine.
T
58. Ticurile sunt mişfări bruşte, rapide, (de regulă) stereotipe, ce implică simultan mai multe grupe
musculare. De obicei, apar în jurul ochilor şi gurii şi se pot extinde către gât şi umeri. Ticuri pot fi de tipul
mişfărilor simple (clipit, umflarea nărilor, ridicarea şi coborârea umerilor etc.), mişfărilor complexe (dat
din cap, Vărit), sunete simple („ghrm”, lătrat) şi sunete complexe (sughiţ, mârâit, ecolalie – repetarea
cuvintelor). Ticurile sunt specifice copilăriei şi, de regulă, nu persistă mai departe. Dacă totuşi persistă, se
diminuează în intensitate şi frecvenţă.
59. Tremorul intenţional – mişfările voluntare ale unei persoane cu leziune cerebeloasă sunt inexacte,
oscilante, în special atunci când se apropie de Ţinta intenţională. Se mai numeşte tremor de acţiune şi este
cauzat de de incapacitatea cerebelului de a „atenua” mişfările, de a le da precizie.
60. Tremorul, cea mai comună formă de diskinezie, este caracterizat de mişfări involuntare ritmice,
oscilatorii în raport cu un punct fix. Afectează, de regulă, extremităţile şi, mai rar, capul şi gâtul.
Tremorul poate fi fiziologic (7-11 Hz) sau patologic. Tremorul patologic poate fi : tremor de repaus (3,5-
7 Hz), tremor postural (6-11 Hz) şi tremor intenţional sau kinetic (3- 7 Hz). Tremorul fiziologic este slab
sesizabil cu ochiul liber, dar se poate amplifica datorită emoţiilor, oboselii, substanţelor psihoactive,
hipoglicemiei etc.
61. Trunchiul cerebral este partea cea mai de jos a creierului, aflându-se în continuarea măduvei spinării şi
este acoperit, în partea posterioară, de către cerebel, cu care este conectat prin mase extrem de mari de
fibre nervoase ce formează trei perechi de pedunculi cerebeloşi. În partea superioară a trunchiului cerebral
se află diencefalul, de care este despăuţit printr-o comisură (zonă plină de fibre nervoase, prin intermediul
căreia comunică emisferele cerebrale).