Mândrie și prejudecată

de Jane Austen (1813)

Mândrie și prejudecată ne duce în lumea micii nobilimi din societatea

britanică din timpul Regenței. Dar Mândrie și prejudecată ne duce mai
ales într-o călătorie emoțională alături de protagonista Elizabeth
Bennet pe drumul anevoios spre iubirea adevărată și spre o gândire
necoruptă de cei din jur. Totul într-o societate construită pe diferențe
de statut social demarcate de mândrie și prejudecată, Jane Austen
scrie un roman modern prin structură, spiritul critic și temele abordate,
contemporan epocii georgiene prin accentele moralizatoare și etern,
prin universalitatea poveștii de dragoste și umorul sarcastic – căutăm
până la urmă cu toții să fim profund îndrăgostiți (violently in love, p.
153), nu-i așa?

1
Cei doi protagoniști, Elizabeth Bennet și Fitzwilliam Darcy, se fac
vinovați în egală măsură de mândrie și prejudecată, la fel ca și
personajele secundare, însă în moduri diferite. Elizabeth Bennet este
a doua fiică din cele cinci ale domnului și doamnei Bennet, mici nobili
care locuiesc pe domeniul Longbourn, în Hertfordshire. Într-o perioadă
în care proprietățile și banii erau moșteniți pe cale masculină,
principala grijă a doamnei Bennet este să își mărite fetele, pe când
principala grijă a domnului Bennet este să fie lăsat în pace. De altfel,
dincolo de umorul sarcastic depășit doar de cel al lui Elizabeth,
domnul Bennet este un tată absent, după cum recunoaște însăși
Elizabeth.

Jane, sora cea mai mare, este cunoscută ca fiind o frumusețe iar
frumusețea ei este egalată doar de spiritul ei împăciuitor, până la
ingenuitate. Elizabeth (Lizzy) nu epatează prin frumusețe însă are un
spirit independent, un apetit pentru plimbări în natură și lectură,
precum și o predilecție spre a spune cu încăpățânare exact ce
gândește. Mary își petrece timpul citind cărți religioase și exersând
piese la pian, profitând de orice ocazie ivită pentru a oferi un sfat
moralizator, pe când Katherine (Kitty) crește sub influența Lydiei,
mezina. Iar Lydia „era o fată robustă, bine crescută, de cincisprezece
ani, cu pielea frumoasă și o dispoziție cordială (…). Avea un spirit
animalic și un aer natural de auto-importanță.” (p.47).

Astfel că familia Bennet și celelalte personaje sunt aruncate într-un

vârtej de baluri, vizite și protocoale sociale, având în centru povestea
de dragoste dintre Jane și domnul Bingley, și Elizabeth și domnul
Darcy.

Mândrie și prejudecată este cel de-al doilea roman publicat de Jane

Austen, în ianuarie, 1813. La fel ca și celelalte romane semnate de
Austen, lumea micii nobilimi este prezentată cu spirit critic aplecat
asupra politeții de carton specifică epocii, asupra inegalității statutului
dintre femei și bărbați, și asupra practicii căsătoriei ca și aranjament
mercantil, pe fondul emergenței unei clase mijlocii a burgheziei
– les nouveaux riches pentru aristocrații născuți într-un șir lung de
succesiune.

2
Și totuși, personajele create de Jane Austen în Mândrie și
prejudecată sunt personaje-tip care transcend societatea Regenței
britanice, până în prezent:

– Jane, tânăra bine voitoare până la ingenuitate;

– domnul Bennet, tatăl absent;

– colonelul Wickham, tânărul fermecător, un mercenar emoțional care

caută doar relații din care poate să câștige, tipic tânărul irezistibil
pentru care ai chiuli de la cursuri, ți-ai face un tatuaj cu numele lui și ai
petrece vreo doi ani încercând să îl uiți;

– Lady Catherine, doamna care este doamnă doar prin statut și nimic
altceva;

– Lydia, tânăra hedonistă care trăiește doar pentru prezent;

– vărul Collins, tânărul lipsit de mândrie, care trăiește pentru a servi și

flata, la antipodul lui Darcy și Elizabeth;

– Fitzwilliam Darcy, tânărul care le are pe toate, poate cu excepția

darului conversației, și care îți face genunchii să ți se înmoaie și să
exersezi cum ți-ar sta cu numele lui de familie;

– și Elizabeth Bennet, tânăra care își ascultă propria conștiință înainte

de orice altceva și care este puțin arogantă dar plină de viață și
bunăvoință.

Însă poate că Lizzy este cel mai modern personaj, în sensul în care,
spre deosebire de eticheta epocii, se poartă în public exact cum se
poartă și acasă, fără să construiască o persoană publică și o
persoană privată, lucru observat și de mama ei, doamna
Bennet: „Lizzy, amintește-ți unde ești și nu fii așa de nesăbuită cum
ești acasă.” (p. 45)

Despre iubire și alte lucruri mercantile

„Este un adevăr universal valabil că un domn aflat în posesiunea unei

averi bune trebuie să își dorească o soție.” (p.1). Astfel deschide Jane
Austen Mândrie și prejudecată, introducându-ne direct în tema mare a
3
romanului: căsătoria în timpurile de atunci, pe fondul unor prejudecăți
împământenite la nivel social dar perpetuate la nivel individual.

Date fiind înlăturarea femeilor din linia moștenitorilor și lipsa generală

a drepturilor civile și politice a femeilor, o căsătorie bună sau rea
putea face diferența dintre bunăstare și sărăcie. Așadar, în Mândrie și
prejudecată, precum și în celelalte romane ale lui Jane Austen,
căsătoria este mai degrabă o chestiune mercantilă decât un act de
dragoste. Educația liberală a fetelor Bennet apare astfel în contrast cu
societatea din jur, ele nefiind presionate de tatăl lor să se
căsătorească pentru avere.

Apariția domnilor Bingley și Darcy la țară după ce domnul Bingley

închiriază domeniul Netherfield angrenează o suită de evenimente
care vor genera mai multe cupluri. Însă în această căutare a iubirii sau
a căsătoriei, se evidențiază diferențele dintre surorile Bennet și
societatea care le înconjoară. Îndrăgostită de dl. Bingley, Jane Bennet
este pe punctul de a-l pierde deoarece, având o fire mai timidă,
Bingley este convins de cei din jur că Jane nu îl place. Dar Charlotte
Williams, prietena lui Lizzy, prezentată drept o fată bătrână lipsită de
frumusețe sau farmec, insistă că o femeie ar trebui să arate mai multe
sentimente decât simte, pentru a cuceri un bărbat, pe când Lizzy o
susține pe Jane să fie exact cum este ea.

Și deși Charlotte pare că are dreptate atunci când Jane îl pierde pe

Bingley, Jane Austen aduce totul spre un final fericit. În același ton,
refuzul lui Lizzy de a accepta cererea în căsătorie a verișorului lor, Dl.
Collins, ne arată spiritul modern, liberal, în care surorile Bennet sunt
crescute. Până și fuga Lydiei cu Wickham, deși scandaloasă și
reparată printr-o căsătorie negociată în detaliu, este tot un act de
rebeliune modern în spirit.

Dar, dacă povestea de iubire dintre Jane și Bingley este marcată de

neînțelegeri și distanță (socială și fizică), povestea dintre Lizzy și
Fitzwilliam este marcată de mândrie și prejudecată, deci o distanță
asumată moral, la nivel individual. Începe de altfel de la neînțelegerea
lui Lizzy față de caracterul exhibat de dl. Darcy în public și chiar de la
propriile lui cuvinte, precum: „Comportamentul meu ar putea fi luat
drept răzbunător. Buna mea opinie, odată pierdută, este pierdută
pentru totdeauna.” (p.61)

4
Astfel, ea concluzionează: „Iar defectul dumneavoastră este o
propensitate să urâți pe toată lumea.

Iar al dumneavoastră, spuse el cu un zâmbet, să îi înțelegeți greșit pe

ceilalți, cu încăpățânare.” (p. 61)

Însă noi știm deja că Darcy este primul care își recunoaște față de
sine însuși cât de mult este atras de Lizzy, deși în acest punct, dată
fiind familia Bennet și rudele lor burgheze (un avocat și un
comerciant), el gândește astfel: „(…)Darcy nu fusese niciodată atât de
fermecat de vreo femeie așa cum era de ea. Chiar credea că, dacă nu
ar fi fost legăturile ei inferioare, ceea ce simțea ar fi fost cu adevărat
periculos.” (p. 54)

În ciuda fermității cu care Elizabeth Bennet îl judecă și clasează pe dl.

Darcy drept o persoană mândră și răzbunătoare, este totuși
conștientă și de propriul ei neajuns, într-o discuție cu Charlotte:

„Dacă pot spune asta, are tot dreptul să fie mândru.

Asta este foarte adevărat, răspunde Elizabeth. Și aș fi putut să îi scuz

mândria dacă nu ar fi deranjat-o pe a mea.” (p. 19)

Astfel, urmărim tranziția dlui. Darcy de la „Este tolerabilă, dar nu

suficient de chipeșă să mă tenteze pe mine și nu am dispoziția
necesară pentru a da atenția unor tinere domnișoare neglijate de alți
bărbați.” (p. 10) și a lui Elizabeth, „Era cel mai mândru, cel mai
dezagreabil bărbat din lume.” (p. 9), la iubire adevărată, reunindu-se
în similaritatea lor de a nu încerca să epateze în public: „Niciunul
dintre noi ne exhibăm față de străini.” (p. 188)

Mândrie și prejudecată & feminism

Un succes comercial instant, Mândrie și prejudecată este memorabil

datorită umorului personajelor, în special al domnului Bennet și al lui
Elizabeth Bennet, deși întreaga carte este scrisă pe un ton umoristic,
dl. Collins fiind poate cel mai hilar personaj. Ca și marcă de feminism
avangardist, surorile Bennet sunt atașate propriilor idei romantice. În
special Lizzy, folosește un umor sarcastic neiertător, inclusiv la adresa
propriei persoane dar și a societății în general și nu se lasă intimidată
nici de statut, nici de circumstanțe în a spune ce gândește. De la „Mă
5
întreb cine a descoperit primul eficacitatea poeziei în a alunga
dragostea!” (p. 47), la „Ai permisiunea mea să îl placi. Ți-au plăcut alți
bărbați mult mai proști.” (p. 13) sau „Ce sunt bărbații față de pietre și
munți?” (p. 166)

Despre stilul romanului

Jane Austen scrie cu ușurință și umor fin, așa cum o confidentă ți-ar
povesti cu pricepere ce s-a întâmplat la balul de aseară. În stilul ei
propriu, Jane Austen își construiește povestea pe fondul unor realități
omniprezente în romanele ei: sistemul patriarhal al drepturilor civile,
instituția căsătoriei pe fondul acestor inegalități și căutarea iubirii
adevărate în tot acest labirint potrivnic.

Romanul este structurat în 3 volume și 61 de capitole. Am putea

numi primul volum (cap. 1 – 23) Mândria, capitolul în care cunoaștem
personajele iar acestea sunt prinse în mirajul propriilor mândrii și
prejudecăți iar volumul al doilea (cap. 24 – 42) Dezvrăjirea, capitolele
în care dl. Darcy o cere în căsătorie pe Elizabeth care îl refuză, pentru
a afla ulterior amândoi adevărul despre Wickham, ocazie cu care
Lizzy reflectă asupra condiției familiei ei și felul rușinos cum se
prezintă în lume. De-abia în ultimul volum (cap. 43 – 61), putem vorbi

6
despre Iubirea adevărată, care este dincolo de mândrie și
prejudecată, dincolo de statut dar nu dincolo de raționalitate.

O cititoare avidă, la fel ca și eroinele ei, Jane Austen pare să o fi

construit pe Elizabeth Bennet asemănător lui Beatrice, din piesa Mult
zgomot pentru nimic, William Shakespeare (1612), iar iubirea dintre
Beatrice și Benedick crește precum cea dintre Elizabeth și Dl. Darcy,
printr-un schimb viu de replici contradictorii. Beatrice a lui
Shakespeare este o tânără independentă, isteață, care detestă ideea
de căsătorie și chiar și bărbații. Elizabeth este și ea independentă,
isteață și amuzantă și îi ține pe cei din jur la lumina propriei ei
conștiințe. O altă asemănare poate fi găsită și între
personajul Wickham și Joseph Surface, din piesa Școala
scandalului (1777), de Richard Brinsley.

Realist și memorialistic, suntem duși subtil în Mândrie și

prejudecată prin diferite niveluri de analiză și observație, de la
societate, la familie, și apoi, nivelul individual. Personajele sunt
credibile și vii. Povestit la persoana a treia singular, Jane Austen face
distincția între vocea autorului și vocea interioară a personajelor –
spre exemplu, atunci când povestește ca și autor folosește numele
întreg al personajelor (Elizabeth, Katherine, Lydia), însă atunci când
firul narativ coboară în mintea personajelor, sunt folosite numele de
alint (Lizzy, Kitty) sau expresii anume folosite de personaje, așa cum
putem observa în dialog (de exemplu, by the bye în discursul și
gândurile Lydiei).

Tonul vădit moralizator rămâne accentul cel mai învechit al romanului,

Jane Austen criticând astfel atât moravurile epocii, cât și căsătoria din
motive materialiste dar și din dorință pură: „Tatăl ei, captivat de
tinerețe și frumusețe, și aparența aceea de bună dispoziție și umor pe
care o dau tinerețea, se căsătorise cu o femeie a cărei înțelegere
redusă și minte antiliberală, au stins, foarte repede în căsătoria lor,
orice afecțiune reală față de ea.” (p.250).

Astfel că, dincolo de universalitatea poveștii de dragoste dintre două

persoane ale căror familii, educație și statut social le sunt potrivnice,
Jane Austen construiește în Mândrie și prejudecată o poveste care ne
învață să fim cumpătați în iubire și totuși să ne ascultăm inima

– „Inima îi șopti că el făcuse asta pentru ea.” (p. 341) și să nu facem

compromisuri dacă nu suntem cu adevărat profund îndrăgostiți.
7