Sunteți pe pagina 1din 5

Unui fulg

Hoinar prin noaptea care trece


Un fulg de nea, stingher,uşor
Dansează lin, neştiind cât de aproape
Îi este sfârşitul, în balta de pe caldarâm.

Pierdut-au pasul în urma lui


Grăbiţi vin iarăşi fraţii
Să plângă steluţa deja apusă
A unii fulg, naiv ce prea grăbit
Zăpadă a vrut să fie .

Bătrânul timp adună în sutană


Cu miile timidele steluţe
Feeric, prinse una câte una
Să aştearnă neaua peste viaţă.

Margot

Anotimp
Mesteceni trişti plâng cu lacrimi
De un roşu aprins şi intens
Călăuza paşilor s-a pierdut în patimi
În vise şi într-un imens univers.

Bruma se aşterne pe stele


Şi vântul le suflă hoinar,
Eu m-am pierdut printre ele
Şi fructe se coc undeva la hotar.

Cărămiziu e şi cerul şi colina din faţă


Privirea se scaldă pe vii şi ciorchini.
Aş vrea să mă mai nasc într-o altă viaţă
Tot într-o toamnă sub frunze de castani.

Margot
Te-ntoarnă, toamnă!....

Te-ntoarnă, toamnă şi mă lasă


Să-ţi stau în a vântului umbră,
Mă lasă să îţi fiu mireasă
Şi să-ţi păşesc în urmă.

Dă-mi părului culoarea frunzei


Şi lasă-mă să-ţi fiu durere,
Şi-am să mă rog la zei,
Te-ntoarnă, toamnă, în tăcere!

Lasă-mi lacrima ploilor reci


Să-mi spele ochii vestejiţi
Şi din nou de ai să-mi pleci
Te-toarnă, toamnă, cu ale tale nopţi!

Margot

Decor autumnal

Covor de frunze veştede se aşterne


Pe visul verii ce-a trecut.
E atâta toamnă şi atâta tristeţe
Şi-ncerci refugiu să găseşti în tine.

Se duc bătând din aripi păsări,


Au luat cu ele tot cea fost frumos,
Dar au lăsat în urmalor melancolie,
Frunze moarte şi mult, mult vânt.

Adio zile care aţi fost!


O frunză a mai rămas din toate
În urma paşilor ea va cădea
E atâta toamnă şi atâta tristeţe!

Margot
Încercare

Pe lacrima ce-mi cade acum


Ţi-aş scrie nebunie mută
Un vers şi o rimă ascuţită
Să te poţi preface-n scrum.

Se aşterne o linişte adâncă


Pe gândul meu hoinar
Şi-ncerc să râd cu-n gust amar
De mine, o nălucă.

Pe fruntea mea îngândurată


Se aşterne noaptea care trece
Şi-adorm pe patul mult prea rece
Eu o făptură neînsemnată.

Margot
Sunt

Sunt un înger cu aripi frânte


Prăbuşit în abisul fiinţei
Şi am atâtea cute pe frunte
Şi pradă mă las agoniei.

Prin ţărâna incandescentă


Alunec din ce în ce mai încet,
Ajută-mă făptură necunoscută
Să scap de propriul meu plânset.

Cu fiecare zi care trece mă sting,


Lumina din ochi nu mai este,
Cu mâini tremurânde eu strâng
Ultima filă dintr-o poveste.

Margot

Bacoviană

Se tânguie frunza ce stă să cadă


După un soare ce nu vrea să mai ardă,
Lasciv se scurge timpul în ziua cea scurtă
Şi norii flămânzi neantul sărută.

Bruma se aşterne pe dealuri, pe case,


Munţii par ruguri aprinse,
O floare murise demult într-o glastră
Şi inima îmi geme sihastră.

Toamna se aşterne din nou la picioare,


În suflet e din ce în ce mai răcoare,
Obrajii se încing ca şi merele coapte
Şi în noapte e doar ploaie şi şoapte.

Margot

Poem

Văpăi de flăcări se ridică


Din unda macilor fierbinţi
Şi mă săruţi şi mă alinţi
În vis dar tu te-aruncă!

Sub clarul stelelor oglindă


Stă trupu-mi dezgolit
De nespuse patimi dogorit
Dă-mi gura ta fierbinte!
În a soarelui dogoare
Mă scaldă buzele-ţi fierbinţi
Rămâi aici şi ai să asculţi
Mereu a dragostei cântare.

Margot

Când viaţa nu te lasă să alegi

În odăiţa întunecată din vechea casă părintească


Stă cu trupul ei firav pe un scăunel
Bătrâna-ţi mama cu mâna tremurândă pe o ceaşcă.
De sub basma îi cade o şuviţă din păru-i lung ce îl ştiai rebel.

E atâta linişte,cuvinte nu găseşti să-i spui


De dor îi sunt ochii plini de lacrimi,mari,
Cu timpul a rămas uitată, a nimănui
Si acum o ţii îmbrătişat de ea să nu te saturi.

Te alintă dar cu glasul blând, te dojeneşte,


De prea mult timp ai fost plecat
Ea se ridică şi alături iţi păşeşte,
Deabia acum tu vezi că trupu-i este aplecat.

Încinge focul să fie cald în odăiţă


Copil te-ntorci în timp şi râzi zglobiu
Chiar dacă nu se mai întoarce tata de pe uliţă
La masă să se aşeze cu chipul lui blajin.

De odinioară doar amintiri ţi-au mai rămas


Sărută-ţi mama,timpul e mereu prea scurt
În fiecare zi te-ntoarnă să faci la ea popas
Şi lasă o lacrimă şi-o floare pentru tată la mormânt.

Margot

Când

Când toată lumea vrea să scrie,


Când toată lumea vrea să citească
Eu şterg copacii, lumea şi soarele într-o veselie
Şi-mi ard cărţile ca în cenuşa lor o floare să îmi crească.

Când toată lumea se ceartă,


Când toată lumea medic vrea să fie,
Eu râd isteric la meci într-o peluză
Şi sunt un vagabond lovit de cruntă săracie.

Când toată lumea vrea să se odihneacă,


Când toată lumea plânge şi se agită
Eu veghez asupra ei din chilia mea săracă
Şi-mi caut pacea în harul domnului şi-n biblia sfinţită.

Margot