Drept Administrativ – Curs 2

Clasificarea actelor administrative

În ce privește clasificarea actelor administrative, în doctrină există mai multe clasificări ca rezultat
firesc al concepțiilor diferite cu privire la conținutul și sfera actului administrativ. În doctrina recentă se
apreciază că semnificație prezintă acele clasificări ce au relevanță în practica administrativă și în jurisprudența
administrativă.

După categoria autorității de la care emană, distingem:

- Actele ale autorităților administrației publice centrale

- Acte ale autorităților administrative autonome centrale
- Acte ale autorităților administrației de stat în teritoriu
- Acte ale administrației publice locale

După competența materială a autorității emitente(după ansamblul atribuțiilor):

- Acte administrative cu caracter general(consiliile locale)

- Acte de administrare specială(ministere)

După competența teritorială:

- Acte administrative ale autorităților centrale(produc efecte pe întregul teritoriu)

- Acte administrative ale autorităților locale

După gradul de întindere a efectelor juridice:

- Acte administrative normative

- Acte administrative individuale
- Acte cu caracter intern

Actele administrative normative își produc efecte juridice erga omnes, față de toți cei care intră sub
incidența lor la un moment dat, ele conținând reguli generale și impersonale.

Actele administrative individuale se adresează unor persoane fizice sau juridice determinate sau vizează
situații determinate.

Actele administrative cu caracter intern sunt regulamentele de organizare și funcționare a unei instituții
publice.

La rândul lor, actele administrative individuale pot fi:

- acte prin care se stabilesc drepturi și obligații determinate pentru subiectul căruia se
adresează(autorizații – permisul de port-armă);
- acte de atribuire a unui statut personal(diplome – de licență, master, doctor; permisul de conducere);
- acte de aplicare a constrângerii administrative(procesul verbal de sancționare contravențională);
- acte administrative cu caracter jurisdicțional – ele reprezintă acte administrative tipice(întotdeauna
motivate) care, în cazurile determinate de lege, soluționează cu forță de adevăr legal, cu o procedură
bazată pe principiile independenței și contra…… conflictele apărute în administrația publică.

După natura lor juridică, actele administrative se mai clasifică în:

- acte administrative de autoritate

- acte administrative de gestiune(contractele)

Din punct de vedere al obiectului, actele se delimitează după unii autori în:

- acte reguli(actele prin care se formulează reguli de drept generale și impersonale)

Drept Administrativ – Curs 2
- acte subiective(actele prin care se stabilesc, se modifică sau se suprimă drepturi sau situații juridice
individuale și subiective)
- actele condiție(actele prin intermediul cărora se aplică unei persoane sau unei categorii determinate de
persoane o situație legală generală).

Condițiile de valabilitate a actelor administrative

Legalitatea și oportunitatea actelor administrative

Prin regim juridic înțelegem ansamblul regulilor de fond și de formă care dau particularitate unor acte
juridice în circuitul juridic. În cazul actelor administrative privind regimul juridic al acestora presupune analiza
condițiilor de validitate, elementul central reprezentându-l legalitatea, analizată diferit în doctrina tradițională
în raport cu oportunitatea.

În trecut, doctrina făcea distincție între două curente de gândire, unul al Universității din Cluj, iar cel de-
al doilea, al Facultății de Drept din București. Astfel, tradițional, profesorii clujeni au considerat că legalitatea
reprezintă o condiție de valabilitate a actelor administrative alături de oportunitate. Au apreciat că un act poate
fi legal fără a fi oportun.

Dimpotrivă, potrivit tezei autorilor sau doctrinei de la București, oportunitatea reprezintă ea însăși o
condiție de legalitate care se regăsește pe tărâmul puterii discreționare a administrației, fără de care actul nu
este valabil.

În ultima vreme, generația tânără clujeană apreciază în egală măsură că în anumite situații controlul
instanței de contencios administrativ poate avea în vedere puterea discreționară a administrației, iar legea
554/2004 utilizând noțiunea de exces de putere.

Legalitatea – prin legalitatea actelor administrative înțelegem obligativitatea conformării acestora

dispozițiilor constituționale, dispozițiilor legale, actelor administrative cu forță juridică superioară.

Oportunitatea – se regăsește chiar în puterea discreționară de care dispune administrația, adică acea
marjă de apreciere lăsată la latitudinea autorității de a alege între mai multe căi posibil de urmat pentru a
ajunge la scopul stabilit de legiuitor.

În ce privește condițiile de legalitate ale actelor administrative, acestea sunt numeroase și variate, fiind
de multe ori prevăzute expres pentru actul administrativ în cauză. Doctrina distinge între condiții generale de
legalitate și condiții specifice de legalitate pe considerente de oportunitate.

În sfera condițiilor generale de valabilitate menționăm:

1. Actul administrativ să fie emis în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de

Parlament și cu toate actele normative cu forță juridică superioară.
2. Actul administrativ să fie emis de autoritatea competentă și în limitele competenței sale.
3. Actul administrativ să fie emis în formă scrisă și în procedura prevăzută de lege.

Prima condiție este de fond, iar celelalte două condiții sunt externe, formale.

În ce privește sfera condițiilor de legalitate, pe considerente de oportunitate, vom înțelege interesul

public ocrotit de lege, situația în care o autoritate acționează cu exces de putere ce poate fi cenzurată de
judecătorul administrativ.

În ce privește prima condiție de valabilitate, aceasta este consacrată chiar în Constituție, art. 1 alin. 5
dar și în alte acte normative.

Condiția emiterii actului administrativ de autoritatea competentă și limitele competenței este legată de
problema competenței autorității administrației publice.
Drept Administrativ – Curs 2
Forma și procedura emiterii actelor administrative

Actului administrativ i se aplică o forma specifică, înțelegându-se atât aspectul exterior, cât și aspectele
interioare ale mecanismului adoptării sale. Actele administrative nu sunt deci în principiu consensuale datorită
caracterului de acte autentice, acte emise în numele și cu autoritatea statului în realizarea puterii publice.

Actele administrative normative sunt emise întotdeauna în formă scrisă, Constituția și legislația
prevăzând obligativitatea publicării lor. Actele administrative individuale sunt elaborate de regulă în formă
scrisă, unele excepții fiind prevăzute expres de lege(art. 7 din OG 2/2001 - avertismentul constă într-o
atenționare verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului faptei comise, însoțita de o atenționare de
a nu o mai săvârși; de asemenea, există și practica videoconferințelor în cadrul cărora se pot da ordine,
dispoziții cu caracter verbal).

Utilitatea formei scrise poate fi argumentată sub mai multe aspecte:

- Pentru a i se cunoaște exact conținutul

- Pentru a fi pusă într-o executare întocmai
- Pentru a fi supus controlului

În legătura cu forma actelor administrative pot fi identificate condiții de formă exterioară mai importante a
căror nerespectare poate atrage nulitatea sau anulabilitatea:

- Autoritatea de la care emană

- Data emiterii
- Data la care urmează să intre în vigoare
- Ștampila
- Semnătura

Tot privind forma actelor administrative mai identificăm și cerințele de ordin tehnic de redactare a căror
nerespectare nu duce automat la sancțiunea nulității.

Doctrina distinge în mod tradițional între condiții procedurale anterioare concomitente și ulterioare
emiterii actului administrativ. Condițiile anterioare emiterii actului sunt activități care nu produc ele însele
efecte juridice, dar care premerg elaborarea actului administrativ producător de efecte juridice.

Dintre operațiunile procedurale anterioare distingem referate, rapoarte, anchete sociale, sesizări,
propuneri, procese verbale, dezbateri publice, probleme în practică ridică de regulă avizele și acordul prealabil.

Avizul este o opinie pe care o autoritate a administrației publice o solicită altei autorități într-o
problemă sau mai multe pentru a se informa și a decide în cunoștință de cauză. Avizul poate fi facultativ(care
nu trebuie obligatoriu cerut) și dacă s-a cerut, nu e obligatoriu să fie respectat, consultativ(cel pe care
autoritatea este obligată să-l ceară, dar nu este obligatoriu să fie respectat), conform(obligatoriu de cerut și
obligatoriu de respectat).

Considerăm că odată ce avizul consultativ a fost solicitat de autoritatea emitentă iar termenul pentru
eliberarea lui a fost depășit, absența acestuia nu poate afecta valabilitatea actului administrativ propriu-zis.

Avizele pot proveni de la o structură internă a autorității emitente(avize interne) sau de la o altă
autoritate decât cea emitentă(externe).

La rândul său, acordul exprimă consimțământul altui organ administrativ, dar, pentru emiterea unui act
administrativ de către autoritatea care îl solicită. Acordul poate să fie cerut fie unei autorități ierarhic
superioare, fie unei autorități situată cel puțin pe o poziție egală cu a emitentului.
Drept Administrativ – Curs 2
Dintre condițiile procedurale concomitente emiterii actului, cel mai des întâlnite în practică sunt
cvorumul, majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului și motivarea. Primele două condiții au în vedere
doar organele colegiale.

Prin cvorum se înțelege numărul de membri raportat la totalul membrilor unui organ colegial care
trebuie să fie prezenți pentru ca deliberările să fie valabile.

Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului se referă la numărul de voturi necesar pentru ca o
hotărâre să fie valabilă și obligatorie. Atât cvorumul de ședință, cât și majoritatea cerută pentru valabilitatea
actului se exprimă printr-o majoritate care poate fi relativă sau simplă, absolută și calificată.

Majoritatea relativă reprezintă majoritatea membrilor prezenți, majoritatea absolută reprezintă

majoritatea membrilor colegiali și majoritatea calificată înseamnă un procent, de regulă 2/3 care depășește
majoritatea absolută.

La aceste două condiții procedurale concomitente unii autori adaugă și condiția semnării și după caz, a
contrasemnării unui act administrativ.

Condiția motivării actelor administrative este un principiu tradițional evocat în doctrina administrativă
și consacrat în legea 24 din 2000 pentru toate actele administrative normative, astfel, potrivit legii 24/2000,
hotărârile și ordonanțele Guvernului sunt însoțite de norme de fundamentare, iar celelalte acte administrative
normative ale autorităților administrației publice centrale sunt însoțite de referate de aprobare. În esență,
motivarea constă în prezentarea considerentelor de fapt și de drept care determină luarea unei decizii
administrative concretizate într-un act administrativ.

În doctrină se susține că principiul motivării tuturor actelor administrative își are originea în dreptul la
informație consacrat de art. 31 din Constituție. Există reglementări speciale care prevăd și obligația motivării
unor acte administrative individuale. Spre exemplu: refuzul comunicării unor informații de interes public în
baza legii 544/2001 trebuie motivat.

De asemenea, OG 27/2002 privind soluționarea petițiilor prevede expres obligația de a indica în

răspunsul trimis petiționarului temeiul legal al soluției adoptate.

În doctrina recentă se apreciază că întotdeauna actele administrative defavorabile trebuie motivate în

mod real și complet. În ce privește condițiile anterioare, cele mai importante sunt comunicarea și publicarea.
Comunicarea are în vedere actele administrative individuale care își produc efecte juridice din momentul
aducerii la cunoștință celui căruia i se adresează, iar publicarea este operațiunea prin care un act administrativ
normativ este adus la cunoștința cetățenilor fie prin publicarea în Monitorul Oficial partea I dacă este act al
autorității centrale, fie prin alte mijloace de comunicare și publicarea în Monitorul Oficial al județului pentru
actele autorităților locale.

Prin OUG 27/2003 a fost consacrată legislativ aprobarea tacită a autorizării pentru multe tipuri de acte
administrative identificate în enumerarea stabilită de lege.