Sunteți pe pagina 1din 15

Oraşul Rovinari denumit urbe în anul 1981, relativ mare, este rezultatul unei așezări urbane forţate,

impusă de exploatarea minieră din bazinul carbonifer cu acelaşi nume. Este oras minier, avand ca
baza economica exploatarea miniera de carbune (de suprafata si subterana) si producerea energiei
electrice in cadrul termocentralei orasului, una dintre primele din Europa ca marime. Localitatea
Rovinari a devenit oras prin Decretul Prezidential nr.367/09.12.1981. *Asezare geografica Orasul
este situat la 25 Km SV de municipiul Targu Jiu , fiind legat de acesta prin drumul national DN 66
(facand parte din drumul european E79) si calea ferata electrificata Targu Jiu - Rovinari - Turceni -
Filia - Craiova.
Orasul este amplasat pe suprafata de 2632 Ha , intr-o zona depresionara a Jiului , invecinata la Est cu
dealul Bran , la Vest cu dealurile Mageac si Lupului , la Nord cu depresiunea Targu Jiu-Campu Mare ,
iar la Sud depresiunea se deschide catre lunca Jiului.
Exista posibilitatea valorificarii pozitiei geografice , ca urmare a cresterii importantei drumului
european E79 , prin realizarea unei zone turistice de tranzit, punand in valoare zona colinara din jur ,
sau chiar prin utilizarea in acest scop a carierelor dezafectate.
Totodata, orasul Rovinari este situat de-a lungul caii ferate electrificate Filiasi-Targu-Jiu. Cele doua
cai de comunicatie, feroviara si rutiera, se desfasoara adiacent localitatii, dispuse impreuna cu
acestea pe malul drept al Jiului, in prezent regularizat si cu albia majora indiguita.
Orasul Rovinari ocupa un loc important in sistemul localitatilor urbane ale judetului Gorj, alaturi de
Ticleni, Targu-Carbunesti , Motru, Bumbesti-Jiu, Novaci. Dintre toate, orasul Rovinari se afla la cea
mai mica distanta de resedinta de judet, fiind in zona de influenta a acesteia. *Economie Principala
resursa minerala a orasului Rovinari este carbunele inferior(lignit) , folosit drept combustibil in
centralele termoelectrice.
Sub aspect economic, orasul Rovinari dispune de resurse in sectorul primar, prin rezervele de
carbune energetic, respectiv lignitul exploatat in cariere.
Participarea exploatarii lignitului la dezvoltarea activitatii economice a tarii se manifesta direct prin
asigurarea unei surse principale de producere a energiei electrice si termice, element esential pentru
celelalte domenii ale economiei nationale.
Ponderea economica a orasului o constituie industria extractiva reprezentand circa ½ din productia
totala pe judet.
Marii agenti economici ai orasului Rovinari sunt: S.C. COMPLEXUL ENERGETIC ROVINARI S.A., S.C.
TERMOSERV S.A., S.N.L.O – E.M. ROSIA, S.C. TP SUT S.A., S.C. ENERGOCONSTRUCTIA S.A., S.C.
ENERGOMONTAJ S.A., S.C. ENERGOREPARATII S.A., S.C. U.M.R. S.A., S.C. CAZARE – CANTINE S.A , S.C.
MINPREST S.A.

1.1. Descrierea amplasamentului


Oraşul Rovinari (fig.1.1) denumit urbe în anul 1981, relativ mare, este rezultatul unei așezări
urbane forţate, impusă de exploatarea minieră din bazinul carbonifer cu acelaşi nume.
Fig.1.1 Oraşul Rovinari
Oraşul se situează în partea cea mai de sud s teritoriului administrativ, care mai cuprinde
cartierul Vîrț cu coloniile sale - Vîrţ şi Poiana. Suprafaţa totală a teritoriului administrativ este de
2.632 ha, aceasta învecinându-se la nord cu comunele Bălești şi Teleşti, la est cu comunele
Bîlteni şi Drăguțești, la vest cu comuna Câlnic, iar la sud cu comuna Fărcăşeşti.
Faţă de municipiul Tg-Jiu, reşedinţă a judeţului Gorj, oraşul se află la 25 km sud-vest, fiind legat
de acesta prin drumul naţional D.N.66 Petroşani - Tg-Jiu - Rovinari – Filiaşi - Craiova, la rândul
său făcând parte din sistemul drumurilor europene-E79.
Totodată, oraşul Rovinari este situat de-a lungul căii ferate electrificate Filiaşi –Tg - Jiu. Cele două
căi de comunicaţie, feroviară şi rutieră, se desfăşoară adiacent localităţii, dispuse împreună cu
aceasta pe malul drept al râului Jiu, în prezent regularizat şi cu albia majoră îndiguită.

Toxicologia este ştiinţa care studiază toxinele (otrăvurile) şi efectele lor asupra
organismelor. Deoarece multe substanţe se ştie că sunt dăunătoare vieţii oamenilor, plantelor,
animalelor sau microorganismelor toxicologia este un domeniu vast, interdisciplinar care se
bazează pe cunoştinţe de biochimie, histologie, farmacologie, patologie. Toxinele dăunează
organismelor sau chiar le pot omorî pentru că ele reacţionează cu componentele celulare şi
întrerup funcţiile metabolice. Din cauza acestei reactivităţi, toxinele sunt dăunătoare chiar în
concentraţii foarte mici, în unele cazuri provocând daune ireversibile.

Toxicologia mediului sau ecotoxicologia se ocupă cu studiul interacţiilor, transformărilor


şi efectelor substanţelor chimice naturale sau de sinteză în biosferă, inclusiv asupra organismelor,
populaţiilor şi ecosistemelor. În ecosistemele acvatice soarta poluanţilor este studiată în relaţie cu
mecanismele şi procesele la interfaţa cu componentele ecosistemului. O atenţie specială se acordă
interfeţelor: sedimente – apă, apă – organisme şi apă – aer. În ecosistemele terestre sunt studiate
efectele metalelor asupra comunităţilor faunei solului şi a populaţiilor caracteristice.

I. Toxicologie generală
1.1. Definirea noţiunilor de toxic, intoxicaţie, toxină, toxicoză
Toxic – are etimologie controversată. Cuvântul toxic derivă de la grecescul
“toxon”, arc cu săgeţi cu vârfuri otrăvite, sau din cuvântul egiptean “tako”,
distrugere, prăpăd, moarte. După Plinius cel Bătrân, cuvântul toxic derivă din
latinescul “toxicus” (veninos, otrăvitor) care derivă prin alterare de la “taxicus”
care, la rândul său, derivă de la numele plantei Taxus bacata (tisa), care conţine un
alcaloid foarte toxic.
Otravă – cuvânt românesc care derivă din verbul slavon “otraviti” (a se mâhni
profund), cuvânt care se referă la fondul psihic.
Se pot utiliza ambii termeni. Şi în alte limbi se folosesc doi termeni pentru aceeaşi
noţiune, astfel francezii folosesc toxique şi poison; germanii, Toxin şi Gift;
englezii, toxic şi poison.
Toxicele (otrăvurile) sunt substanţe organice sau anorganice cu puternică
activitate nocivă asupra organismului, capabile să producă tulburări chiar în
cantităţi mici.
În DEX – otrava este o substanţă chimică care, introdusă sau formată în organism,
produce tulburări sau moartea.
Intoxicaţia este o stare morbidă produsă sub acţiunea unei substanţe organice sau
anorganice de origine vegetală, minerală sau sintetică, ce provoacă tulburări
profunde ale metabolismului celular şi care are drept rezultat îmbolnăvirea
organismului.
Toxinele sunt substanţe organice cu structură proteică, produse de organismele
vegetale sau animale, care provoacă fenomene de intoxicaţie.
Toxicoza este o stare morbidă produsă de toxine.
Toxicologia se ocupă doar de studiul toxicozelor induse de toxinele exogene
produse de miceţi care apar în furajele defectuos conservate şi de toxinele de
origine animală elaborate de şerpi şi insecte.
1.2. Clasificarea substanţelor toxice
Clasificarea substanţelor toxice se realizează după mai multe criterii:
1. în funcţie de efectele produse în organism:
– Anoxie: prin combinarea cu hemoglobina, cu formare de derivaţi incapabili să
transporte oxigenul (oxidul de carbon, nitraţii, nitriţii);
prin blocarea enzimelor respiratorii celulare (cianurile);
prin lezarea organelor hematoformatoare (substanţele radio-active).
– Corozive asupra zonelor de contact şi a organelor de excreţie (toxicele
minerale);
– Toxice protoplasmatice şi parenchimatoase rezultatul fiind degenerescenţa
grasă, tendinţa spre hemoragie (tetraclorura de carbon, fosforul).
2. în funcţie de natura fizică sau chimică:
– anorganice (metalele, metaloizii, alcalii, acizii)
– organice: hidrocarburile, derivaţii halogenaţi ai hidrocarburilor (cloroformul,
tetraclorura de carbon), acizii organici (ac. formic, ac. salicilic, ac. oxalic, ac.
fluoro-acetic), esterii acidului fosforic (pesticidele organofosforice), fenolii,
alcaloizii, glicozizii, saponinele;
3. în funcţie de origine:
– minerală;
– vegetală;
– organică;
– sintetică.
4. în funcţie de provenienţă şi domeniul de utilizare: pesticide, îngrăşăminte
chimice, poluanţi industriali, medicamente, furaje cu micotoxine, plante toxice,
toxine de origine animală, aditivi furajeri.
1.3. Etiologia intoxicaţiilor
Intoxicaţiile pot fi accidentale sau provocate.
Intoxicaţiile accidentale se pot produce în condiţii naturale sau în condiţii create
de om.
Intoxicaţiile în condiţii naturale se produc cu toxice care se găsesc în mod obişnuit
în natură, cum ar fi toxicele minerale din apa de băut (fluorurile, nitraţii, fierul)
sau acumulate în plante (molibden, seleniu, cadmiu), plantele toxice (mai ales în
condiţii de secetă, la începutul păşunatului, la animalele tinere), insectele
veninoase (bondari, viespi, păianjeni) şi şerpii veninoşi.
Intoxicaţiile în condiţii create de om sunt cele mai frecvente. Cauzele sunt:
poluanţii industriali, pesticidele, îngrăşămintele chimice (azotate, fosfatice,
potasice), medicamentele, aditivii furajeri, micotoxinele.
Intoxicaţiile provocate sunt cele făcute în scop criminal sau eutanasic.
1.4. Factorii care influenţează toxicitatea
Factorii de toxicitate reprezintă totalitatea condiţiilor de care depinde toxicitatea
unei substanţe sau gradul său de nocivitate.
Factorii de toxicitate pot fi grupaţi în două grupe: factori de toxicitate dependenţi
de substanţă şi factori de toxicitate dependenţi de animal.
1.4.1. Factorii de toxicitate dependenţi de substanţă
Principalii factori de toxicitate din această categorie sunt reprezentaţi de:
proprietăţile fizico-chimice ale substanţei, tipul de asociere şi doza.
1.4.1.1. Proprietăţile fizico-chimice
Natura chimică
tipul combinaţiei: organică sau anorganică (ex. compuşii anorganici ai arsenului
sunt mai toxici decât compuşii organici);
valenţa (ex. derivaţii arsenului trivalent sunt mai toxici decât derivaţii arsenului
pentavalent; clorura mercurică este mai toxică decât clorura mercuroasă);
greutatea atomică şi moleculară (toxicitatea creşte în paralel cu greutatea atomică
şi moleculară, ex. alcoolul amilic cu GM 88 este mai toxic decât alcoolii butiric –
GM 74, propilic – GM 60, etilic – GM 46, metilic – GM 32);
structura chimică: substituirea unor atomi sau grupuri de atomi într-o moleculă
modifică uneori toxicitatea – ex. introducerea halogenilor în molecula
hidrocarburilor determină creşterea toxicităţii: metanul (CH4) este inert, pe când
clorura de metilen (CH2Cl2) şi tetraclorura de carbon (CCl4) sunt foarte toxice;
fixarea unui atom de oxigen pe gruparea aminică scade toxicitatea, formându-se
aminooxizi.
izomeria: izomerii levogiri sunt mai toxici decât cei dextrogiri; izomerii para sunt
mai toxici decât cei meta şi decât cei orto; izomerul gamma al
hexaclorciclohexanului este mai toxic decât ceilalţi
Starea de agregare şi mărimea particulelor
Starea lichidă favorizează absorţia, crescând gradul de toxicitate. Substanţele
gazoase, datorită absorţiei rapide, în special pe cale respiratorie, au un grad
crescut de toxicitate. La toxicele solide, toxicitatea depinde de forma sub care se
găsesc, amorfă sau cristalină (cele amorfe, fiind mai solubile, sunt mai uşor
absorbabile şi, ca urmare, mai toxice).
Pesticidele fine, datorită dispersiei avansate sunt mai toxice.
Solubilitatea
Substanţele solide care nu se solubilizează în apă sau lipide sunt lipsite de
toxicitate. Absorbţia şi difuziunea toxicelor este influenţată de coeficientul de
partaj – coeficientul de repartiţie lipide/apă.
Cel mai bine se absorb moleculele care au coeficient de partaj mediu.
Pentru substanţele hidrosolubile toxicitatea este proporţională cu gradul de
solubilitate: arseniţii, mai solubili, sunt mai toxici decât anhidrida arsenioasă;
sărurile de bariu solubile sunt mai toxice decât sulfatul de bariu insolubil.
Pentru toxicele care pătrund pe cale cutanată toxicitatea depinde atât de
liposolubilitate, cât şi de hidrosolubilitate.
Concentraţia
Influenţa acestui factor este vizibilă la substanţele gazoase. Prezintă o deosebită
importanţă produsul C x t, care constituie constanta lui d`Haber (C = concentraţia;
t = durata de acţiune).
Concentraţia influenţează şi toxicitatea substanţelor care se prezintă sub formă de
soluţie (ex. acidul sulfuric concentrat este corosiv, iar cel diluat 2 –3% este o
limonadă acidă cu utilizare terapeutică).
Starea de ionizare
Forma ionizată a substanţelor nu se absoarbe decât în foarte mică măsură sau
deloc.
Starea de ionizare depinde de pH-ul şi pK-ul substanţei.
Formula lui Henderson-Hasselbach stabileşte relaţia dintre gradul de ionizare, pH
şi pK:
pK acizi = pH + log
pK baze = pH + log
De exemplu, barbituricele şi alcaloizii se găsesc în formă ionizată sau neionizată
în funcţie de pH şi pK.
Pentru barbiturice, creşterea pH-ului determină trecerea de la forma liposolubilă la
cea hidrosolubilă (ionizată) şi scade gradul de absorbţie. pH-ul scăzut, din stomac,
favorizează existenţa formei liposolubile (neionizată) şi astfel absorbţia.
Pentru alcaloizi, creşterea pH-ului determină trecerea din forma hidrosolubilă
(ionizată) în forma liposolubilă (neionizată). Absorbţia se face bine în condiţiile
de pH din duoden.
II. In fruntea surselor de poluare atmosferica se afla automobilul. Acesta se
deplaseaza folosind energia rezultata din combustia diferitelor carburanti.
Carburantul reactioneaza cu oxigenul din aer, eliberand energia sub forma de
caldura. Dar cum combustia este incomplete, din reactie rezulta produsi care sunt
eliberati in mediu prin toba de esapament. Substantele emise in atmosfera difera
cu natura carburantului utilizat.
III. Benzina, amestec de hidrocarburi minerale si de sinteza, in urma combustiei
elimina: oxid de carbon (CO), bioxid de carbon (CO2), oxizi de azot (Nx).
IV. Oxidul de carbon eliminate prin teava de la toba de esapament creste in cantitate si
este mai nociv cand arderea se produce mai aproape de sol, deoarece densitatea
acestora este mai mica decat a aerului. Datele din literatura estimeaza ca la arderea
unui litru de benzina se elimina circa 275g CO2 (Petre M., 2003).
V. Oxizii de azot (NO si NO2) - se elimina la arderea benzinei in cantitati variabile,
intre 14-25 g/litru. In atmosfera, in prezenta unor hidrocarburi sub actiunea
radiatilor solare, se formeaza substante care elibereaza oxigen atomic, care este
foarte irritant pentru om si animale. Fenomenul este denumit "poluare fotochimica
oxidanta".
VI. Plumbul a fost folosit mult timp ca si aditiv. Practic, acesta nu se mai foloseste
decat in cazuri rare la automobilele care au motoare cu aprindere prin scanteiere.
In momentul aprinderii, tetraetilul sau tetrametilul de plumb se descompun iar
plumbul organic este transformat in plumb anorganic, foarte toxic.
VII. Hidrocarburile sunt eliberate in cantitati de 16-25 g/litru de combustibil. Acestea
cuprind: hidrocarburi aromatice, hidrocarburi policiclice aromatice, olefine,
naftene, parafine la care li se cunoaste efectul cancerigen.
VIII. Gazolina, carburant pentru Diesel, format din amestecuri de hidrocarburi din a
carui combustie rezulta SO2 (bioxidul de sulf) si particule de funingine care sunt
implicate in etiologia bolilor respiratorii si cardiace. Acestea au si efecte
cancerigene.
IX. Acvagazolul - este un amestec de gazol cu 10-20% apa. Emite poluanti in timpul
combustiei in cantitati proportionale cu combustia gazolului. Amestecul este, insa,
instabil.
X. Exista si carburanti care sunt mai putin poluanti, ca de exemplu GPL - gaz petrol
lichefiat, format din 50% propan si 50% butan, precum si carburanti obisnuiti din
biomasa sau deseuri agricole. Dar acestia, precum si impactul asupra mediului,
sunt in studiu.
XI. In poluarea aerului, Sursele mobile de poluare a aerului au importanta mai mare
decat intreprinderile industriale (sursele fixe).
XII. Oxizii de sulf (SO
XIII. x
XIV. )
XV. sunt poluanţi ai atmosferei ce genereazǎ afectarea funcţiei respiratorii la om,sau
chiar spasmul bronhic, fiind obţinuţi prin arderea combustibilor fosili, ce conţin
sulf.Sensibilitatea ciupercilor la gazul sulfuros este deosebitǎ, iar lichenii
XVI. dispar chiar pentru
XVII. concentraţii ce depǎşesc 35 ppb (în marile oraşe întâlnim adesea concentraţii de
SO
XVIII. x
XIX. de peste 100ppb).
XX. Efectul acestor poluanţi asupra vegetaţiei este de tip cumulativ, depinzând atât
deconcentraţie cât şi de durata de expunere. Prin
XXI. cipalele surse de SO
XXII. 2
XXIII.
XXIV. în atmosferǎ sunt activitateavulcanicǎ, combustia şi industria chimicǎ, care în
1984 au trimis în aer 220 milioane tone dinacest poluant, iar în 1987 doar 1,5
milioane tone. Conţinutul de SO
XXV. 2
XXVI.
XXVII. din atmosfera marilor oraşe
XXVIII. are o tendin
XXIX. ţǎ evidentǎ de scǎdere în ultimii 20 de ani, între 1963 şi 1983 la New York
conţinutul
XXX. mediu de SO
XXXI. 2
XXXII. diminuându-
XXXIII. se de 8,5 ori (în principal prin folosirea combustibilor fǎrǎ sulf).
Huilaeuropeanǎ conţine rar mai mult de 1% sulf, faţǎ de cea din America de
XXXIV. Nord, cu peste 5% sulf, în
XXXV. timp ce pentru pǎcurǎ conţinutul de sulf este de 1,8 –
XXXVI. 3 %. Mirosul de SO
XXXVII. 2
XXXVIII. se simte în aer de la
XXXIX. concentraţii de 2 –
XL. 5 mg/m
XLI. 3
XLII. , în funcţie de sensibilitatea persoanei, dar de la 6 –
XLIII. 13 mg/m
XLIV. 3
XLV. începe
XLVI. iritarea cǎilor respiratorii, la
XLVII. 50 mg/m
XLVIII. 3
XLIX.
L. apar intoxicaţii, iar la 1 g/m
LI. 3
LII. efectele sunt mortale. Ploile
LIII. acide din 1964 la New York, au avut valori pH = 2,1. Timpul de sejur în
atmosferǎ pentru SO
LIV. 2
LV. este de 2 -4 zile.Oxizii de azot (NO
LVI. x
LVII. )
LVIII. sunt poluanţi generaţi prin arderea combustibililor fosili şi de transportul
LIX. auto (pot exista N
LX. 2
LXI. O ca protoxid de azot, nepoluant, NO
LXII. –
LXIII. monoxid de azot sau NO
LXIV. 2
LXV.
LXVI. –
LXVII. bioxidul
LXVIII. de azot). Acţiunea lor afecteazǎ funcţiile respiratorii la om şi pentru expuneri
de lungǎ duratǎ, pot provoca afecţiuni ale plǎmânilor, al
LXIX. e splinei sau ale ficatului. Datele din tabelul de mai jos permit
LXX. sǎ se compare intervenţia omului cu poluarea naturalǎ, pentru compuşii de azot.
LXXI.
LXXII. Poluantul Surseantropogene(mil t / an)Sursenaturale(mil t / an)
LXXIII. Concentraţie
LXXIV.
LXXV. în atmosferǎ
LXXVI. nep
LXXVII. oluatǎ
LXXVIII. (Vpm)
LXXIX. Masa totalǎ dinatmosferǎ
LXXX. (mil t)
LXXXI. NO + NO
LXXXII. 2
LXXXIII. 46 2 - 30 0,1 (continent)0,01 (oceanic)12NH
LXXXIV. 3
LXXXV. 70 49 - 71 3 30N
LXXXVI. 2
LXXXVII. O 1,8 2 - 5 3 1500Timpul de sejur în atmosfera pentru NO
LXXXVIII. 2
LXXXIX. este de 1
XC. –
XCI. 3 zile.
XCII. Impreunǎ cu oxizii de sulf, oxizii de azot sunt
XCIII. la originea ploilor acide (70% datorate SO
XCIV. x
XCV.
XCVI. şi respectiv 30% datorate NO
XCVII. x
XCVIII. ), care au efecte dǎunǎtoare asupra vegetaţiei şi a vieţuitoarelor. Laconcentraţii
peste 100 ppb provoacǎ distrugerea plantelor (a pǎdurilor), cu urme necrotice
XCIX. specifice pe frunze.Oxidul de carbon (CO)
C. rezultǎ pe seama combustiei incomplete a hidrocarburilor şi cauzeazǎ blocarea
hemoglobinei şi creşterea carboxihemoglobinei din sânge, ceea ce poate genera
cefalee,
CI. boli cardiovasculare sau neurologice, sau chiar moartea la expuneri prelungite,
(greu de sesizat
CII. cǎci este un gaz mai uşor ca aerul, inodor, incolor şi insipid). In condiţii normale
se gǎseşte în aer în cantitǎţi reduse, (0,05 –
CIII.
CIV. 0,2) V.p.m., dar se injecteazǎ anual 250 milioane tone de CO, cu ocreştere anualǎ
de 0,04 V.p.m., concentraţiile ajungând în zonele urbane la (1
CV. -140) V.p.m., cu
CVI. maxime în intersecţii auto sau în tunele (295 V.p.m.).
CVII.
CVIII. Compuşii organici volatili (COV)
CIX. pot fi de tip hidrocarburi (R -
CX. H) sau compuşi aromaticiheterociclici, conţinând eventual gruparea
CXI. NO
CXII. 2.
CXIII. Sunt folosiţi obişnuit ca solvenţi şi, deşi auadesea un miros plǎcut, sunt foarte
nocivi pentru om şi organismele vii, fiind recunoscute
CXIV.

CXV.
CXVI. efectele lor mutagene şi cancerigene. O soluţie actualǎ pentru diminuarea poluǎrii
cu COV este
CXVII. înlocuirea tehnologiei clasice pentru vopsitoriile industriale (auto), cu
tehnologii noi, în câmp
CXVIII. electrostatic sau cu vopsele cu apǎ. Cele mai toxice hidrocarburi care polueazǎ
atmosfera sunt
CXIX. hidrocarburile policiclice aromatice (H.P.A.)
CXX. semnalate încǎ din 1915 pentru acţi
CXXI. unea lor
CXXII. cancerigenǎ, mai toxice fiind 3,4 –
CXXIII. benziprenul, eventual dimetilbenzantracenul,dibenzantracenul,
benzofenantrenul, benzopirenul etc.
CXXIV. In atmosfera urbanǎ, concentraţia de HPAeste de 0,006 ppm, dar un lucrǎtor la
cuptoare de cocserie poate fi expus la concentraţii de 60 ppm, iar consumarea a 4
ţigari pe orǎ introduce în organism 0,1 µg de HPA. Acestea HPA provoacǎ
moartea a 150 000 oameni anual. Alţi poluanţi de acelaşi tip, pot fi alcoolii şi
fenolii (R
CXXV. - OH).
CXXVI. Un loc aparte între poluanţii din a
CXXVII. erul atmosferic îl au freonii (C.F.C.)
CXXVIII. care sunt derivaţihalogenaţi ai hidrocarburilor saturate, dintre cei mai utilizaţi
anunţând CFCl
CXXIX. 3
CXXX.
CXXXI. (R 11) şi CCl
CXXXII. 2
CXXXIII. F
CXXXIV. 2
CXXXV. (R
CXXXVI. 12), folosiţi pentru producerea aerosolilor în preparatele cosmetice sau
farmaceutice, dar şi ca
CXXXVII. a
CXXXVIII. genţi frigorifici, cu efecte nefavorabile în distrugerea pǎturii de ozon pe
seama unor reacţiifotochimice ce au loc în stratosferǎ.
CXXXIX. Ozonul (O
CXL. 3
CXLI. )
CXLII. este un gaz puternic ionizant, cu efect ilariant, dar care provoacǎ iritaţii la
nivelulochilor şi al nasului,
CXLIII.
CXLIV. cu efecte nefavorabile şi asupra vegetaţiei, a apei, a solului,
asupraconstrucţiilor şi a instalaţiilor. Este recunoscut ca un poluant cancerigen şi
intervine în absorbtiaradiaţiei UV din fluxul solar de energie, în zona pǎturii de
ozon din stratosferǎ.
CXLV. Halogenii (fluorul)
CXLVI. reprezintǎ poluanţi toxici cu rol marginal în fiziologia normalǎ a plantelor,dar
cu efecte grave de otrǎvire la animale şi la om. Astfel se provoacǎ moartea la
bovinele ceconsumǎ vegetaţia, care poate cumula pânǎ la 2000 mg/Kg de fluor pe
ţesut uscat. Doza letalǎ de
CXLVII. clor (care produce moartea într-
CXLVIII. un minut), este dupǎ Haber F. de 7500 mg/m
CXLIX. 3
CL. aer, în timp cepentru fosgen (COCl
CLI. 2
CLII. ) este de doar 450 mg/m
CLIII. 3
CLIV. , acesta fiind evident mai toxic, Acţiunea lor distructivǎ este cumulativǎ şi
ireversibilǎ, producând afecţiuni ale celulelor plǎmânilor, care nu
CLV. se mai pot reface.
CLVI. Menţionǎm cǎ pentru acidul cianhidric (HCN) şi respectiv monoxidul de carbon
(CO), acţiuneatoxicǎ este mai lentǎ şi intervine dupǎ ce acestea au fost absorbite
în organism, f
CLVII. iind posibil ca
CLVIII. organismul sǎ intervinǎ şi sǎ distrugǎ o anumitǎ cantitate de
CLIX. noxǎ
CLX. (agent fizic, chimic sau
CLXI. biologic cu acţiune dǎunǎtoare asupra organismelor vii, în mediul luat ca
referinţǎ, termenulincluzând şi radiaţiile, zgomotul sau microorganismele
CLXII. ).Particulele în suspensie (aerosoli) sau sedimentabile (sub respectiv peste 0,1 µm
diametru) sunt
CLXIII. poluanţi solizi din atmosferǎ, eventual toxici (metale grele de exemplu), care
prin respiraţie se pot depune în plǎmâni, provocând disfuncţii sau afecţiuni
CLXIV. cardiorespiratorii. Particulele
CLXV. sedimentabile sunt rǎspândite pânǎ la distanţa de cam 3 km de la sursǎ, în timp ce
acelea însuspensie ajung la distanţe mult mai mari.
CLXVI. In regiunile cu industrie grea se depun cam 380 tone / km
CLXVII. 2
CLXVIII. de pulberi pe an. Particulele de dimensiuni sub 1 µm sunt importante pentru
condensarea
CLXIX. vaporilor de apǎ şi deci pentru formarea precipitaţiilor. Cele în suspensie pot
modificaintensitatea fluxului de energie solarǎ şi indirect temperatura troposferei.
In stratosferǎ potinterveni şi
CLXX.
CLXXI. concentraţii de pulberi, de obicei de naturǎ meteoricǎ.
CLXXII. Aerosolii acizi
CLXXIII. sunt particule poluante ce pot provocǎ afecţiuni pulmonare, astm, bronşite
etc.Poluarea atmosferei este datoratǎ în proporţie de 90% gazelor şi în proporţie
de 10%
CLXXIV. particulelor sol
CLXXV. ide în suspensie sau sedimentabile. Timpii de staţionare în atmosferǎ a unor
agenţi poluanţi sunt indicaţi în tabelul ce urmeazǎ.
CLXXVI.
CLXXVII. Poluant SO
CLXXVIII. 2
CLXXIX. NO
CLXXX. x
CLXXXI. F
CLXXXII. 2
CLXXXIII. CO R - H Praf Timp (zile) 2 - 4 1 - 3 3 - 7 300-1800 1 - 2 6 - 7
CLXXXIV.

CLXXXV.
CLXXXVI. De semnalat
CLXXXVII. cǎ existǎ influenţe remarcabile ale condiţiilor meteorologice,
topografice şigeologice, care pot amplifica efectele dǎunǎtoare ale poluanţilor din
atmosferǎ. La exemplul binecunoscut al ploilor acide, care provin din poluarea
aerului cu oxizi de sulf şi/sau de azot,
CLXXXVIII. sem
CLXXXIX. nalǎm cǎ în prezenţa hidrocarburilor incomplet arse în atmosferǎ,
împreunǎ cu NO, se obţin
CXC. peroxy-acil-
CXCI. nitrati, mult mai nocivi decât substanţele din care provin, anunţând ceea ce
senumeşte
CXCII. sinergismul poluanţilor
CXCIII. , ca proces de intensificare a acţiunilor toxice a doi sau mai mulţi poluanţi, faţǎ
de suma efectelor toxice individuale. Ca exemple semnalǎm:
CXCIV. -
CXCV.
CXCVI. O
CXCVII. 3
CXCVIII. +H
CXCIX. 2
CC. O
CCI. 2
CCII. (1 Vpm
CCIII. : 3 Vpm) în aer produce moartea unor subiecţi (şoareci) în 4 ore pecând fiecare
compus separat dǎ acelaşi efect pentru concentraţii de (5
CCIV. -6) Vpm respectiv(113-200) Vpm ;-
CCV.
CCVI. erbicidele întǎresc acţiunea toxicǎ a unor insecticide
CCVII. ;-
CCVIII.
CCIX. fluorul este mult mai toxic în prezenţa cuprului sau a borului;
CCX. -
CCXI.
CCXII. HF şi SO
CCXIII. 2
CCXIV.
CCXV. din aer dau împreunǎ efecte deosebit de periculoase
CCXVI. ;-
CCXVII.
CCXVIII. sinergismul dintre SO
CCXIX. 2
CCXX.
CCXXI. şi H
CCXXII. 2
CCXXIII. SO
CCXXIV. 4
CCXXV. , sau dintre SO
CCXXVI. 2
CCXXVII.
CCXXVIII. şi O
CCXXIX. 3
CCXXX.
CCXXXI. produce creşterea ritmului cardiacşi respirator;
CCXXXII. -
CCXXXIII.
CCXXXIV. existǎ un sinergism recunoscut între CO şi HCN
CCXXXV. , respectiv între NO
CCXXXVI. x
CCXXXVII.
CCXXXVIII. şi H
CCXXXIX. 2
CCXL. S.
CCXLI. Semnalǎm
CCXLII.
CCXLIII. şi efecte de
CCXLIV. antagonism
CCXLV.
CCXLVI. prin reducerea efectelor a doi sau mai mulţi poluanţi, dar şi
CCXLVII. anergismul
CCXLVIII. sau lips
CCXLIX. a de influenţe dintre doi sau mai mulţi poluanţi.
CCL.
CCLI. Omul este principala victimǎ a poluǎrii atmosferei, mai ales pentru populaţia
CCLII.
CCLIII. urbanǎ,
CCLIV. afectat
CCLV. ǎ
CCLVI. de
CCLVII. smog
CCLVIII. de exemplu : în Anglia, 10% din mortalitate e datorat
CCLIX. ǎ
CCLX.
CCLXI. unor bronşite cronice
CCLXII. cauzate de poluare, cu pondere de 21% pentru persoanele în vârst
CCLXIII. ǎ
CCLXIV. de 40-59 de ani ; în
CCLXV. oraşul
CCLXVI. japonez Kawasaki, 60% din popula
CCLXVII. ţ
CCLXVIII. ie sufer
CCLXIX. ǎ
CCLXX.
CCLXXI. de bronşitǎ
CCLXXII. cronic
CCLXXIII. ǎ
CCLXXIV. .
CCLXXV. Pericolul manifestǎrii bronşiteicronice la fumǎtorii în vârstǎ de peste 40 de ani,
este de 10 ori mai mare faţǎ de nefumǎ
CCLXXVI. torii de
CCLXXVII. aceeaşi vârstǎ.
CCLXXVIII. Efectele
CCLXXIX. poluǎrii
CCLXXX. atmosferei se manifest
CCLXXXI. ǎ
CCLXXXII. asupra
CCLXXXIII. populaţiei, mai evidente şi mai uşor de
CCLXXXIV. semnalat, dar
CCLXXXV. şi
CCLXXXVI. asupra
CCLXXXVII. vieţuitoarelor
CCLXXXVIII. în general, respectiv asupra
CCLXXXIX. vegetaţiei
CCXC..
CCXCI. Modul în care omul reacţioneazǎ la prezenţa poluanţilor din atmosferǎ,
depinde de duratade expunere şi de natura poluantului, care poate interveni cu
acţiune imediatǎ sau cu efectcumulativ. Obişnuit pot interveni afecţiuni ale cǎilor
respiratorii, migrene, bronşite ce se potcroniciza, dar pe lânga scǎderea imunitǎţii
la nivel pulmonar, poate creşte incidenţa bolilor cardiovasculare, este afectatǎ
transmiterea sângelui oxigenat la creer, cu urmǎri ce pot perturbacreşterea.Pe
lânga aceste efecte directe, mai semnalǎm
CCXCII. smog
CCXCIII. -
CCXCIV. ul, ce acoperǎ cerul oraşelor poluate,care perturbǎ de exemplu fluxul de
energie solarǎ, dar agraveazǎ şi efectele enumerate anterior.
CCXCV.
CCXCVI. De asemenea oxizii de sulf, azot sau de carbon, în caz de precipitaţii,
favorizeazǎ apariţia
CCXCVII. « ploilor acide
CCXCVIII. », cu efecte grave atât asupra populaţiei cât şi asupra vegetaţiei.
CCXCIX.
CCC. Modificarea conţinutului de CO
CCCI. 2
CCCII.
CCCIII. din atmosferǎ, contribuie hotǎrâtor la «
CCCIV.
CCCV.efectul de serǎ
CCCVI. »,
CCCVII. ce conduce la creşterea temperaturii planetei şi ameninţǎ omenirea prin efecte
ale topirii calotelor
CCCVIII. glaciare de la poli. (IR)
CCCIX. Poluanţi din atmosferǎ (freoni sau cloro
CCCX.-fluoro-
CCCXI. carburi), în prezenţa picǎturilor de apǎ şisub acţiunea energiei solare, întreţin
reacţii fotochimice care «
CCCXII.
CCCXIII. consumǎ
CCCXIV.
CCCXV. » ozonul şi cauzeazǎreducerea grosimii pǎturii de ozon, astfel încât conţinutul
de radiaţii UV din fluxul de
CCCXVI. energie
CCCXVII. solarǎ ce ajunge la sol, poate dǎuna omului (creşte riscul de cancer al pielii,
dar nu numai)