CARITATEA CREȘTINĂ

Prezentăm aici caracteristicile adevăratei carități și dărnicii creștine,

conform învățăturii biblice (în contrast cu asistențialismul social aberant
neo-marxist):

1. Caritatea reprezintă ajutorul voluntar acordat celor aflați în dificultate.

Sinonime (aproape) perfecte: ajutorare, binefacere, dărnicie, filantropie,
generozitate, milostenie (conform dicționarelor limbii române).
2. În primul rând, se face prin atitudinea civică și legală corectă a plății
impozitelor.
3. Se face față de aproapele (Thy Neighbour, în Biblia în lb. engleză), nu
față de oricine.
4. Se face cu empatie și dragoste de aproapele, care nu trebuie să fie mai
mare decât dragostea față de noi înșine (Iubește-ți aproapele ca pe tine
însuți), pentru că numai pe Dumnezeu trebuie să-L iubim mai mult.
5. Ori noi pe noi înșine nu trebuie să ne iubim în mod egoist, exclusivist,
aberant-irațional, extremist-subiectiv, narcisistic, pur achizitiv (pentru
îmbogățire de dragul îmbogățirii), pentru că traiul zilnic (aici vom
deosebi cu înțelepciune între nevoi și dorințe) sau supraviețuirea nu
impun, iar conviețuirea în societate nu permite așa ceva, ci cu
discernământ, bun-simț, simțul măsurii, exigență și criterii de
performanță, adică așa cum ne iubește și Dumnezeu. Descrisă astfel, este
vorba despre dragostea agape a lui Dumnezeu, care pe cine iubește mai
bate și cu nuielușa!:

Apostolul Pavel vorbește despre disciplină ca parte a unui mecanism de

purificare spirituală, pus în mișcare mai întâi de iubirea lui Dumnezeu, care
„pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primește”
(Evrei 12:6), apoi de iubirea părintelui-om faţă de copilul lui: „care este fiul pe
care nu-l pedepsește tatăl?” (Evrei 12:7) – idee care are corespondent (Efeseni
6:4) în Proverbe.

Pavel nu trasează imposibile și absurde directive absolute privind metodele de

disciplinare, ci lărgește perspectiva atunci când descrie ca subiective motivaţiile
acestor metode: „Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum
credeau ei că e bine”. Cu toate acestea, apostolul îndeamnă creștinii să „sufere
pedeapsa” (Efeseni 6:4), fiindcă, deși „este adevărat că orice pedeapsă
deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, (…) mai pe urmă
aduce celor care au trecut prin școala ei rodul dătător de pace al neprihănirii”
(Evrei 12:11).

Pedeapsa generează frustrarea, dar doar frustrarea-i structurantă, doar ea

disciplinează, ordonează, organizează și ajută realizarea performanțelor
urmărite. Poate un sportiv (sau orice om, în orice domeniu) să realizeze
rezultate, succese, performanțe, recorduri și să obțină titlul de campion dacă nu
depune efort, dacă nu obosește și nu transpiră? Și asta pentru că s-a observat că
simplele metode soft (cu vorba bună, cum se spune), nu sunt (nu au fost și nu
vor fi niciodată) suficiente pentru cea mai mare parte a oamenilor.

Ratarea celor educați după metodele permisive (Pedagogia non-directivă,

Laissez-faire) nu este (doar) o problemă personală, este o problemă (și) socială.

6. Nu se vor urmări recunoștința, recompensele, etc.

7. Societatea să contribuie și ea prin crearea unui mediu moral, sănătos,
încurajator (inclusiv prin facilități fiscale, mass-media, etc.). Nu trebuie
să se dea în mod cinic numai în calul care trage..
8. Voluntară, din prea-plinul inimii, nu prin obligativitate și furt din
buzunarul contribuabilului (asistențialism aberant).
9. Discretă, nu gălăgioasă și publică: să nu știe stânga ce face dreapta (să
luăm exemplu de la Moș Nicolae, care vine noaptea pe nesimțite ca să-și
lase darurile în ghetuțele copiilor cuminți!), ca să nu se îngâmfe nimeni:

EVANGHELIA DUPĂ MATEI, Cap. 6, versetele 1-4

 Despre milostenie şi rugăciune

1
Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să
fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru, care este în
ceruri.

2
Tu, dar, când faci* milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac
făţarnicii în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă
spun că şi-au luat răsplata.
* Rom 12:8;

3
Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,

4
pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns,
îţi va răsplăti* .
* Luca 14:14;

10.Din banii proprii, nu ai altora, prin mediatizare grotescă instigatoare.

11.Temporară: atâta timp cât persoana este în nevoie, până își revine, cu
bună-credință și hărnicie, nu ad vitam, pentru că (este în firea omenească)
oricine se dedulcește la pomană perpetuă, dacă poate.
12.Punctuală, specifică, personală, rațională, pe bază de analiză realistă
(anchetă socială), nu în masă. Fii bun, nu prost (vacă de muls)!
13.Pentru satisfacerea nevoilor, nu a dorințelor (inclusiv satisfacerea viciilor)
celor ajutorați. Nevoile sunt normale, pe când dorințele pot fi aberante și
nelimitate.
14.Educativă: pentru un scop mai înalt, pentru depășirea unui moment greu
și revenirea la muncă, nu generală și necondiționată, pentru a încuraja
puturoșenia, parazitismul și pentru toată viața. Cel ajutat trebuie încurajat
să învețe, să se califice profesional, să muncească (după puterile și
priceperea lui), să nu fie vicios, etc. De asemenea, persoana respectivă
trebuie scoasă de sub influența mafiei care (de multe ori) îl exploatează.
Simbolic, se dă celui în nevoie o undiță, nu pești.
15.Trebuie avut grijă să acționăm cu discernământ, bun-simț, echilibru și
simțul măsurii, astfel încât, dorind să facem bine (binele care face bine
 sau “răul” educativ = exigența care face bine), să nu facem rău (binele
care face rău, cum ar fi încurajarea puturoșeniei și parazitismului,
degradarea individului, învinovățirea nedreaptă și spolierea
contribuabililor, contaminarea urmașilor celor ajutați la asistențialism
perpetuu și condamnarea lor la stigmatizare, încurajarea mafiei care îl
folosește, etc.). A se vedea în acest primirea de imigranți în masă, sau
Legea nr.169/2017 privind recursul compensatoriu, când s-a făcut bine
unei minorități (infractorilor periculoși), dar făcând rău majorității
(restului populației)!
16.Totuși, cel care vine să ne ceară ajutorul nu trebuie să plece cu mâna
goală.
17.Cel ajutat să fie respectuos, mulțumitor (moral) și ameliorat. Cel care face
un bine nu trebuie să fie astfel și spoliat, și batjocorit!
18.Credincioșii, Biserica așa trebuie să practice dărnicia. În alte forme (din
fonduri publice, în văzul publicului, de la sponsori = banii altora, etc.),
caritatea (dărnicia) se practică de ONG-uri, voluntari, instituții de stat,
etc. dar nu este creștină, biblică, plăcută lui Dumnezeu.
19.Caritatea în afara Bisericii este altceva, se circumscrie cadrului mai larg
al pedagogiei și asistenței sociale, umanitare, generale, etc. Dar trebuie
făcută cu discernământ, deoarece în această zonă caritatea cade sub
incidența intereselor politice, electorale, propagandistice și desigur
corupției.
20 decembrie 2019

Lect. univ. drd. Marian COVLEA

MA, MS, MSF, LL.M