Sunteți pe pagina 1din 37

LOGOPEDIE

Curs AITA
STRUCTURA CURSULUI

METODE SPECIFICE IN CORECTAREA SI


STIMULAREA LIMBAJULUI LA PRESCOLARI
I. GENERALITATI
II. ETAPELE DEZVOLTARII LIMBAJULUI

III. DIAGNOSTICUL LOGOPEDIC


III.1. Etiologia tulburarilor de limbaj- prezentare succinta
III.2. Clasificarea tulburarilor de limbaj- prezentare succinta
III.3 Examinarea limbajului
III.4. Fisa logopedica-Consemnarea rezultatelor examinarii
III.5. Studii de caz

IV. METODE SI PROCEDEE FOLOSITE IN TERAPIA LOGOPEDICA


IV.1. Metode si procedee cu caracter general
IV.2. Metode si procedee cu specific logopedic
IV.3. Emiterea sunetelor

V. PROGRAMUL COMPLEX SPECIFIC DE TERAPIE LOGOPEDICA


V. 1. Etapele programului specific de terapie logopedica
V. 2. Prezentarea si crearea unui program specific de terapie logopedica

VI. PLANUL METODIC DE DESFASURARE A UNEI SEDINTE LOGOPEDICE


VI.1. Prezentare planuri
VI. 2 Crearea unor planuri de activitati logopedice

*Teoria prezentata va fi completata de exercitii demonstrative, activitati practice si clipuri


video.
Se vor organiza ateliere de lucru pentru asigurarea feed-back-ului.
I. GENERALITATI

Logopedia contemporană vizeaza:

• corectarea tulburărilor de limbaj;


• prevenirea şi studierea lor;
• educarea şi restabilirea echilibrului psiho-fizic şi dezvoltarea unei integre personalităţi,
• studierea comportamentului verbal şi a relaţiei acestuia cu personalitatea umană

Dezvoltarea armonioasa a limbajului este asigurata de :

a. functionarea normala a organelor care compun "aparatul vorbirii";

b. eficienta educatiei deoarece limbajul nu apare spontan la copil ci se constituie ca mijloc de


comunicare specific omului , limbajul articulat , in procesul invatarii , anevoios , lung care necesita
competenta , rabdare si efort atat din partea copilului cat si a "factorului educativ" .

Doar la varsta adulta limbajul devine un "automatism" , la copil fiind supravegheat de


constiinta, cea care insoteste toate procesele cu valente cognitive (asimilarea limbajului de exemplu)

Disfunctiile , indiferent de ce natura , fie la nivelul organelor care participa la vorbire , fie in
procesul educativ , fie chiar in inferenta mediului social , genereaza deficiente (mai slabe) sau
tulburari (mai grave) de limbaj .

Acestea se pot manifesta in procesul de intelegere sau exprimare orala sau scrisa , de
articulare sau de mimica , deformand "emisia" sau "perceptia" elementelor (silabe , cuvinte , sunete)
componente ale limbajului .

Principiile activitatii logopedice

Principiile activitatii logopedice sunt valabile in activitatea corectiv- recuperatorie de tip


defectologic si servesc organizarii eficiente a programelor de interventie :

 principiul interventiei precoce :


 principiul interventiei individualizate ;
 principiul respectarii criteriilor psihogenetice si psihodinamice ;
 principul interventiei logopedice consecutiv tratamentului medico-chirurgical ;
 principiul gradarii interventiei de la simplu la complex ;
 principiul reevaluarii si reproiectarii permanente a interventiei.
II. ETAPELE DEZVOLTARII LIMBAJULUI LA COPILUL
NORMAL
Limbajul are un ritm accelerat, particularizat de la individ la individ in functie de
- sistemul nervos ;
- aparatul fonoarticulator ;
- conditiile socio-culturale ambientale.
Cronologic, etapele dezvoltarii limbajului(dupa M. Golu, E.Verza, U.Schiopu, M.
Zlate) :

 in primele luni dupa nastere, ……comunicarea non-verbala precum si


emisii vocale asociate, de regula, cu stari de discomfort ;
 pe la trei luni apare ganguritul urmat de lalatiune. Daca adultii reactioneaza
si imita sunetele emise de copii, acestia sunt incurajati, aceste formatiuni
lingvistice capata functie ludica. Formele de comunicare non-verbala raman
active, suplinind sensul emisiilor sonore.
 Pe la un an :
- copilul este interesat de folosirea cuvintelor si descoperirea sensului acestora ;
- se dezvolta comunicarea holofrastica( cuvintele cu functie de propozitie) sustinuta de
mimico-gesticulatie ;
- limbajul impresiv este mai dezvoltat decat limbajul expresiv.
- Decalajul prea mare intre ceea ce intelege copilul (competenta sa verbala) si ceea ce poate
exprima ( performanta) duce la dezechilibru frustrant ceea ce poate conduce la aparitia unor
tulburari de limbaj ( balbaiala).

 In cursul primului an folosirea holofrazelor(circa 100) este emblematica pentru


vorbirea copilului iar vorbirea este dependenta de situatia concreta la care se refera.

In aceasta perioada rezulta doua tipuri de limbaj :


 Limbajul ‘ mic’-cunoscut de cei apropiati, format din onomatopee,
holofraze, cuvinte create de copil, lipsit de structuri gramaticale ;
 Situativ-denumiri concrete, onomatopee, mimico-gesticulatie, cu o
oarecare structura gramaticala.
 In jurul varstei de 2 ani-limbajul mic se dizolva in cel situativ, acesta ramne activ pana in
jurul varstei de 5-6 ani iar paralel se va dezvolta limbajul contextual ( structurat logico-
gramatical) ce se va impune mai tarziu.
 Intre 3 si 6 ani vorbirea se dezvolta remarcabil si datorita stimularii pedagogice( gradinita).
La 3 ani volumul vocabularului este de 400-1000 de cuvinte iar la 6 ani volumul
vocabularului este de 2500 de cuvinte( copilul putand utiliza in jur de 2000 de cuvinte)
 La copilul prescolar limbajul nu poate fi studiat in afara particularitatilor generale de varsta,
pentru ca limitele de varsta reprezinta niveluri si structuri consolidate prin experienta
ontogenetica .
In aceasta perioada capata semnificatie logopedicA DEFICIENTELE DE VORBIRE, cele mai
numeroase sunt cele de pronuntie.
 Debutul scolar aduce o dezvoltare masiva a limbajului deoarece vorbirii I se adauga
scris-cititul. Se remarca, datorita activitatii scolare,
-o crestere in volum a vocabularului ;
- imbunatatirea morfosintacticii ;
- restructurare in planul logico-semantic.

Se trece de la stadiul limajului extern la cel intern. Consolidarea schemelor motorii ale
articulatiei si maturizarea somatica a organelor fono-articulatorii diminueaza decalajul,
evident inca, dintre latura limbajului impresiv si cea a limbajului expresiv. La aceasta varsta
copiii sunt capabili sa creeze strategii de evitare a unor situatii care ii dezavantajeaza,
maniere de adresare functie de interlocutor.

 La pubertate- exprimarea verbala e coerenta, fluenta, integrata in sistemul complex al


comunicarii.
III. DIAGNOSTICUL LOGOPEDIC

III. 1. ETIOLOGIA TULBURARILOR DE LIMBAJ


Este necesar sa cunoastem cauzele ce produc tulburarile de limbaj pentru:
• A le preveni;
• Adoptarea unei metodologii stiintifice in stabilirea diagnosticului diferential;
• Adoptarea unei terapii cauzale de corectare a limbajului .
Nu intodeauna putem stabili cu exactitate cauzele care au provocat o tulburarle de limbaj ,de
cele mai multe ori la baza unei dereglari , sau a unei dezvoltari anormale se afla un complex de
cauze ce pot influenta negativ, nu numai constituirea limbajului ci si a altor functii psihice.

E . Verza sistematizeaza astfel etiologia tulburarilor de limbaj :

CAUZE PRENATALE (incompatibilitate de factor Rh, infectii , viroze , toxicitate , patologii


diverse, TBC , sifilis , hepatita, carente nutritionale, traumatisme abdominale, soc psihic).

CAUZE PERINATALE (travaliu prelungit , asfixie , anoxie cerebrala provocata de infasurarea


cordonului ombilical in jurul gatului copilului, hemoragii , infectii).

CAUZE POSTNATALE
- organice de natura centrala sau periferica , malformatii sau anomalii anatomice, disfunctii
fiziologice, boli ale primei copilarii si afectiuni cronice debilitante;
- functionale tulburari ale laturii impresive sau expresive a limbajului,
Deficiente ale respiratiei sau fono-articulatiei; insuficiente functionale la nivelul SNC, dificultati in
realizarea schemelor complexe verbo-motorii, etc.

-Cauze psiho-neurologice
- retard mintal ;
- tulburari de auz , de vaz ;
- tulburari excesive de afectivitate : timiditate exagerata care-i blocheaza increderea in sine sau la
polul opus : supraestimarea care marcheaza negativ structurarea limbajului si implicit a personalitatii
, prin "ignorarea" atat a factorului educational cat si a celor cu influenta sociala;
- modificari ale aparatului fono-articular (exemplu : buza de iepure , gura de lup etc;
- imaturitatea si subponderalitatea .
-Influente negative ale mediului social :
- neimplicarea suficienta a familiei in dezvoltarea limbajului copilului ;
- regimul zilnic , nerespectarea unui program care dezorganizeaza intreaga dezvoltarea a SNC;
- metode gresite in educarea copiilor;
- slaba stimulare a dezvoltarii vorbirii;
- incurajarea in folosirea unui limbaj incorect (stalcit in primii ani) pentru amuzament;
- contagiozitatea in aria de formare si dezvoltare a limbajului (imitarea unor pronuntii gresite in mod
inconstient sau din teribilism si din spirit de originalitate , o pronuntie intentionat gresita);
- bilincvismul (un parinte este de o nationalitate iar celalalt de alta);
Exemplu : copiii "lup" (salbatici) care au trait cu animalele salbatice in padure ; dupa cativa ani daca
sunt gasiti , acestia nu pot gandi , nu pot vorbi pentru ca nu s-au dezvoltat circuitele neuronale care
stau la baza comunicarii prin limbaj articulat . Rolul factorului social este evident.
CONCLUZII

Deficitul de vorbire duce la forme de retard intelectual insotit de tulburari afective (neincredere ,
timiditate , jena vis-a-vis de ceilalti copii care vorbesc corect) si chiar tulburari de comportament
marcate de nervozitate si uneori agresivitate.

Deficit instrumental vis-a-vis de "receptie" sau de "exprimare" care angreneaza deficit auditiv in
multe situatii , originea aflandu-se in leziuni la nivel cerebral sau la nivelul nervilor implicati , ceea
ce explica impiedicarea influxurilor (informatiilor) nervoase , senzoriale sa circule , fie pe directie
aferenta , fie pe directie eferenta.
III. 2. CLASIFICAREA TULBURARILOR DE LIMBAJ

Tulburarile de pronuntie ( dislalie, rinolalie, dizartrie )

Tulburari de ritm si fluenta :balbaiala, logonevroza, tahi si bradilalia, aftongia,


tumultus sermonis)

Tulburari ale limbajului citit-scris :


- tulburari totale (agrafia , alexia) ;
- tulburari partiale (disgrafia , dislexia).

Tulburarile de voce: fonastenia, disfonia, mutatia patologica a vocii;

Tulburari de dezvoltare a limbajului :


- mutismul psihogen ;
- retard in dezvoltarea vorbirii.

Tulburari polimorfe de limbaj :


- alalia : motorie , senzoriala sau mixta ;
- afazia .
-
Tulburari asociate unor afectiuni de tip psihopatologic sau psihiatric: dislogia,
ecolalia, jargonofazia, bradifazia.
TULBURARILE DE PRONUNTIE( dislalie, rinolalie, dizartrie )
DISLALIA are la baza atat factori organici cat si de ordin educativ si socio-cultural.
Se caracterizeaza prin substituiri, deformari, omisiuni si inversari la nivelul sunetelor. In formele
grave de dislalie, astfel de fenomene se produc si la nivelul silabelor si cuvintelor.
Dislaliile sunt clasificate:
Din punct de vedere etiologic :Organice/mecanice si functionale.
Din punct de vedere se manifesta indepentent sau deriva din alte tulburari: primare sau secundare.
Dupa criteriul simtomatologiei: dislalie monomorfa, dislalie polimorfa, dislalie totala.
Sunetele cel mai frecvent afectate sunt cele care apar mai tarziu in vorbirea copiilor: vibranta
“r”, africantele “ce, ge, ţ”, siflantele “s, z “si suieratoarele “ş, j”; vocalele si consoanele b,d,t,m,n
care apar de timpuriu in vorbire,sunt sporadic tulburate.
Dintre formele cele mai frecvente de dislalii mentionam:
- grupa sigmatismelor si parasigmatismelor- acestea apar cand au loc deformari, substituiri,
omisiuni ale sunetelor siflante si suieratoare: s,ş,j,z,ţ, ce, ci,ge,gi. La copiii prescolari si scolarii mici,
cel mai ades se manifesta omisiunile si deformarile, iar la logopatii mai mariapar, deseori si
inlocuirile.In limba romana apar mai multe forme de sigmatism.
-rotacismul si pararotacismul- consta in deformarea, omisiunea, inversiunea si inlocuirea
sunetului”r”. In perioada anteprescolara sunetul ”r”,la majoritatea copiilor este afecta sau se
inlocuieste cu sunetul “l”, si mai rar cu “d, h, v’.
Cu o frecventa mai mica, se pot produce tulburari si ale celorlalte sunete; lambdacism si
paralambdacism( cand este afectat sunetul “l’); betacism si parabetacism( cand este afectat
sunetul”b”); capacism si paracapacism( cand este afectat sunetul c); fitacism si parafitacism (cand
este afectat sunetul f); vitacism si paravitacism( cand este afectat sunetul ”f”);etc.

RINOLALIA
Tulburare de pronuntie produsa in urma unor malformatii ce sunt localizate la nivelul valului
palatin, determinate de unele boli infectioase, polipi, hipoacuzie, despicaturile labio-maxilo-palatine,
de functionarea defectuasa a muschilor valului palatin, care nu pot deschide traectul nazalin in
timpul pronuntarii sunetelor nazale etc.

ETAPELE ACTIVITATII DE CORECTARE A RINOLALIEI


Terapia logopedica a rinolaliei se realizeazain doaua etape distincte:
1. preoperatorie( are ca scop dezvoltarea functionalitatii organelor fono- articulatorii, dezvoltarea
auzului fonematic faciliteaza reusita inerventiei chirurgicale;
2. postoperatorie( corectarea tulburarilor de pronuntie).
Pentru emiterea fonemelor sunt necesare urmatoarele etape:
-motivarea rinolalicului pentru activitate- crearea unui tonus afectiv optimist;
- exercitii de corctare a respiratiei ( cu accent pentru delimitarea cailor orala si nazala) – au o
pondere mai mare decat in cazul dislaliilor.
- exercitii de gimnastica linguala si palatala( in cazurile grave se poate folosi o spatula pentru
apasarea limbii);
- activitatea de corectarea dureaza mai mult;
- exercitiile fonatorii debuteaza prin pronuntarea vocalei “a”, cu mentinerea limbii plate, se va exersa
articularea vocalei in diferite combinatii silabice apoi in cuvinte. Se continua cu vocalele “e” si “i”.
- sunetele corectate vor fi consolidate in cuvinte si propozitii, poezii, texte scurte, conversatie.
Nota: daca interventia chirurgicala reparatorie este amanata , terapia logopedica poate fi inceputa.
Terapia logopedica se impune cu necesitate imediat dupa plastie, care se indica in jurul varstei de 2
ani.
TULBURARILE DE RITM SI FLUENTA

BALBAIALA cea mai frecventa tulburare de ritm si fluenta a vorbirii rezulta din defectuoasa
functionare a reglajului verbal si consta in dezordinea intermitenta a pronuntiei, repetari convulsive
si dificultate in articularea unor cuvinte.
Putin frecventa dar una dintre cele mai grave deoarece are efecte negative asupra comunicarii a
comportamentului si personalitatii logopatului.
Balbaiala poate fi :
• clonica- repetarea exploziva , involuntara a unor sunete sau silabe la inceputul cuvantului sau
chiar a cuvantului intreg;
• tonica- intreruperea sau blocarea cursivitatii vorbirii din cauza unor spasme aparute la nivel
gloto-laringian.
• Tono-clonica sau mixta

Simptomatologie

- spasme ale aparatului fono-articulator;


- aritmie: manifesta, difuza;
- monotonia vorbirii;
- embolofrazie: evitare a exprimarii directe, datorita logofobiei;
- inversiuni: modificari de topica in cadrul frazei pentru a evita cuvintele dificile;
- parazitari;
- incompletitudine sau stil telegrafic:
- refuz categoric de a vorbi.
La acestea se adauga urmatoarele tulburari:
- sinkinezii, stereotipii, miscari rituale cu rol de deblocare sau autocontrolare;
- rigiditate psihica si comportamentala;
- dezorganizari ale activitatii;
- labilitate emotionala, anxietate, logofobie;
- transpuneri ale balbaielii in scris-citit;
- inadaptare sociala pana la alienare.

LOGONEVROZA
Este strans legata de balbaiala atat prin natura cat si prin forma ei.
Simptomatologic aceste tulburari sunt asemanatoare, logonevroza fiind mai accentuata. Balbaiala se
poate transforma in logonevroza.logonevroza presupune, pe langa manifestarile ce apar in balbaiala,
spasme, grimase, incordare si anxietate.
INTERVENTIE IN TERAPIA BALBAIELII SI LOGONEVROZEI

Programul terapeutic complex urmareste urmatoarele criterii:


cunoasterea de catre logoped:
- a structurii relationale a copilului cu anturajul imediat;
- a conditiilor de locuit si de mediu;
- a celor de studiu joaca, odihna;
- a stilului de viata al familiei;
-depistarea cauzelor raspunzatoare de aparitia si consolidarea tulburarii;
- inceperea interventiei corectiv- recuperatorii cat mai timpuriu;
- adecvarea metodelor si procedeelor la tipul si gradul tulburarii, varsta subiectului, trasaturile sale
de personalitate, canditiile sale de mediu familial si scolar;
- obtinerea increderii copilului in profesionalitatea logopedului ;
- corelarea reeducarii verbale cu reconfigurarea imaginii de sine si a stilului relational.

Terapia simptomatica are drept obiective:


- gimnastica generala;
- educarea respiratiei;
- reeducarea ritmului vorbirii;
- invatarea vorbirii expresive.

Tehnicile psihoterapeutice
- relaxarea ( antrenamentul autogen Schultz, tehnica miscarilor pasive Michaud, decontracturarea
musculara fono-articulatorie)
- sugestionarea( de preferat indirecta, prin folosirea papusii=substitut)
- hipnoza;
- psihoterapie de familie( formarea unor atitudini corecte fata de copilul cu tulburari de ritm si
fluenta a vorbirii, formarea unui stil de viata psihologic, rezolvarea conflictelor familiale.

Se mai adauga metode si sfera socioterapie, terapiei ocupationale, a ludoterapiei a psihodramei,


muzicoterapiei etc:
TULBURARI ALE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS

• Tulburarile grafo-lexice sunt incapacitati


• Partiale DISLEXIA-DISGRAFIA
• Totale ALEXIA- AGRAFIA in invatarea si formarea deprinderilor de scris-citit.
Simptomatologie
• - confuzii intre grafemele si literele asemanatoare;
• - inversiuni, adaugiri, omisiuni si substituiri de grafeme si chiar sintagme;
• - deformari de litere si grafeme,
• -plasarea defectuoasa in spatiul paginii a grafemelor;
• - neintelegerea completa a celor citite sau scrise;
• - lipsa de coerenta logica a ideilor in scris ;
• - neputinta de a dobandi abilitatile corespunzatoare varstei.
Clasificare
- dislexo-disgrafia specifica sau propriu-zisa;
- dislexo-disgrafia de evolutie, numita si de dezvoltare sau structurala;
- dislexo-disgrafia spatiala sau spatio-temporala;
- dislexo-disgrafia pura sau consectutiva;
-dislexo-disgrafiamotrica;
- dislexo-disgrafia liniara.
La elevii cu deficiente dislexo-disgrafia are si particularitati specifice.

METODE SI PROCEDEE SPECIALE FOLOSITE IN RECUPERAREA


DISLEXO-DISGRAFIEI

- dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva, vizuala si kinestezic-motorie;


- obisnuirea logopatului cu cerinta concentrarii activitatii psihice asupara procesului de analiza si
sinteza a elementelor componente ale grafo-lexiei.
- eleborarea la copilul logopat a capacitatii de constientizare a erorilor tipice in forma de dislexo –
disgrafie proprie
- dezvoltarea capacitatii de sesizare a relatiei dintre fonem- grafem, litera-grafem si fonem litera;
- formarea, dezvoltarea si perfectionarea deprinderilor de scris-citit prin recurgerea la scrisul
selectiv, citirea simultana, scrisul supravegheat, citirea si scrierea in pereche,citirea si scrierea
in stafeta, citirea si scrierea pe roluri, citirea si scrierea cu caracter ortoepic, citirea si scrierea
pe sintagme;
- automatizarea deprinderilor de scris- citit prin exercitii de copiere, dictare, compunere;
- dezvoltarea limbajului si stimularea intregii activitati psihice.
TULBURARILE DE VOCE

Sunt considerate tulburari de voce acele distorsionari ale amplitudinii, frecventei, timbrului
si rezonantei vocale ce devin stabile si afecteaza negativ existenta cotidiana a individului.
Examenul vocii se impune inaintea si in timpul tratamentului foniatric.
CLASIFICAREA TULBURARILOR DE VOCE
1. fonastenia- suprasolicitarea si utilizarea incorecta a vocii determina, in timp, scaderea intensitatii
acesteia, pierderea melodicitatii, rateuri si blocaje, aparitia tremorului vocal.
2. disfonia – o tulburarea a vocii, a registrului si calitatii sunetelor. Vocea este falsa, bitonala,
monotona, nazala, tusita, voalata, scazuta in inensitate, timbru inegal.
3. vocea oscilanta
4. voce nazalizata
5. voce inspirata
6. mutatia patologica-voce acuta, stridenta, cu tonuri inalte, specifica copiilor cu hipoacuzie grava;
7. afonia –cea mai grava- incapacitatea de fonatie, pierderea partiala sau totala a vocii datorita
paraliziei muschilor coardelor vocale sau afectarii centrilor nervosi ce-I comanda.

INTERVENTII TERAPEUTICE IN TULBURARILE DE VOCE

1. reeducarea se ralizeaza prin


- actiunea asupra vocii;
- actiune asupra respiratiei.
Tehnicile sunt specifice fiecarui tip:
- in afonie si disfonii – repaus vocal urmat de exercitii speciale de expiratie nonverbala si respectiv,
verbala ( folosin intai vocale apoi silabe);
- in cazul vocii oscilante se fac exercitii de reglare a tonalitatii si educare a registrului vocal potrivit
pentru subiectul in cauza;
- in cazul vocii inspirate se pune accent pe gimnastica fono-articulatorie si pe exercitile d formare a
unei respiratii corecte si ritmice.
2. tratamentu medical –orientat spre permeabilizarea foselor nazale, a oro- si rino- faringelui,
inretinerea functionala a laringelui si traheo- bronsic.
3. fonochirurgia- se pactica sub microscop, dupa inregistrarea imaginii glotice , pacientul fiind sub
anestezie generala.
4 crenoterapia- recomandata dupa fonochirurgie, dar si in afectiunile cronice recidivante ale
coardelor vocale.
Ca si in cazul balbaielii actiunea preventiva este mai importanta decat demersul terapeutic.
TULBURARI DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI

RETARD IN DEZVOLTAREA VORBIRII

Prezinta retard in dezvolarea vorbirii copilul care pana la varsta de 3 ani foloseste un numar redus de
cuvinte, pe care le pronunta alterat si care nu poate forma propozitii simple – desi auzul este bun,
organele fono-articulatorii sunt normal constituite, dezvoltarea intelectuala este corespunzatoare
varstei cronologice.

Simptomatologie
- perioada de lalatiune a fost scurta si saraca in productii sonore
- primele cuvinte au aparut pe la doi ani-doi ani si jumatate, extrem de simple ca stuctura;
- fonemele dificile lipsesc sau sunt inlocuite cu altele mai usor de pronuntat;
- grupurile consonantice sunt reduse la sunetul component cel mai usor;
- propozitiile se constituie cu dificultate si tardiv, avand stuctura simpla;
-nu sunt folosite cuvinte de legatura, nu apar notiunile cu grad mare de abstarctizare;
- la varsta de 4-5 ani, vacabularul activ are un volum de circa 20-30 de cuvinte, competenta verbala
este aceea a unui copil de 2 ani;
-exista deficiente in aria operarii mintale;
- exista deficienta in dezvoltarea neuro- motorie;
-se manifesta inhibitii afectiv- emotionale- timiditate, reticenta fata de comunicarea verbala, evitarea
contactului interpersonal.

INTERVENTIA LOGOPEDICA

Are urmatoarele obiective:


-imbogatirea si activizarea vocabularului;
- Corectarea tulburarilor de limbaj;
- Deversificarea si amplificarea complexitatii propozitiilor si frazelor concomitent su crestere
expresivitatii vorbirii si dezvoltarea capacitatii de verbalizare a activitatilor cotidiene.
Etapele interventiei logopedice sunt:
- Psihoterapie
- Modelul stimularii lingvistice- corectarea tulburarilor fono-articulatorii, cresterea claritatii si
expresivitatii, obtinerea tempoului, formarea si consolidarea deprinderilor de a initia un
dialog.
- Modele de interferenta lingvistica- eliminarea modelelor verbale si comportamentale
negative ce pot fi imitate si favorizarea celor pozitive.
Exercitiile selectate vor tine cont de: forma, gravitatea retardului de limbaj, varsta, preocuparile,
interesele si trasaturile de personalitate ale logopatului.
MUTISMUL ELECTIV

Este o reactie nevrotica pasiva, de aparare, care se manifesta printr- o blocarea a vorbirii in
conditii de stres afectiv.
ETIOLOGIE
psihogena
- apostrofarile, ironiile, atitudinile depreciative, violentele, abuzurile fizice si psihologice;
- Catastrofele naturale, razboaie, violente casnice insuportabile;
Constitutional
-personalitatea bazata pe trasaturi exacerbate duce la logofobie, introvertire extrema, anxietate;
Somatic
-rahitism;
- tuberculoza;
- Defect de sept ventricular

SIMPTOMATOLOGIE
Se manifesta prin refuzul partial sau total al copilului de a comunica ( verbal) in anumite
contexte,iar, in formele grave, prin izolare relationala completa.
Acest comportament poate dura zile, saptamani si chiar ani.
Poate fi:
- situational- copilul refuza sa vorbeasca in anumite momente sau contexte:
- Fie legat de anumite persoane- desi comunica destul de bine cu alti copii sau adulti.
Desi nu comunica, copiii cu mutism electiv inteleg vorbirea si nu manifesta deficiente de ordin
intelectiv.
INTERVENTIA TERAPEUTICA

Vizeaza:
- scoaterea copilului din mediul traumatizant sau remedierea rapida si completa a factorilor cauzali;
- stabilirea unei relatii deincredere cu copilul, inainte de debutul oricarei activitati logopedice
concrete;
- asigurarea unor conditii relaxante si securizante penru desfasurarea activitatii;
- evitarea oricaror evaluari depreciative privid copilul si insistarea pe educarea concomitenta a
familiei in acest sens;
- deplasarea activitatilor de pe comunicare directa pe interactiuni de tip joc didactic;
- folosirea tehnicilor de psihoterapie adecvate, cu accent pe artterapie si meloterapie;
- adaptarea treptata a copilului la toate tipurile de situatii si ineractiuni sociale;
- cultivarea unei imagini de sine pozitive.

ETAPELE INTERVENTIEI TERAPEUTICE


- Activitatea desfasurata in cabinetul logopedic in primele zile- sarcini neverbale, evitarea fixarii cu
privirea, folosirea unor fraze ce pot fi completate instinctiv de catre copil ( aspecte ale situatiei
ludice), treptat , copilul va fi incurajat sa aiba initiative verbale, iar in final pot fi initiate mici
conversatii interesanta si amuzante.
- Adaptarea copilului la microgrupul scolar- la inceputul activitatii logopedice, se recomanda ca
copilul sa fie introdus intr- grupa cu subiecti ce prezinta tulburari grave , pentra a-l pune intr-o
postura avantajoasa si a-l antreba in activitati neverbale competitive.apoi va fi incurajat sa manifeste
initiative ludice si sa se exprime comportamental si verbal, se va continua cu jocul cu subiect si
roluri apoi se va trece la reintegrarea copiluli in grupul scolar.
- Antrenarea familiei.

TULBURARILE POLIMORFE

ALALIA
Tulburarea cea mai profunda de elaborare, de organizare si dezvoltare a limbajului intalnita la copiii
care nu au vorbit niciodata, si care nu se explica prin deficit de auz sau prin intarziere mintala.

SIMPTOMATOLOGIE

caracteristici generale
- lipsa de expresivitate;
- rigiditate in miscari si comportament;
- dezinteres pentru activitate;
- vointa scazuta;

FORMELE ALALIEI
alalia cu dominanta motorie;
- vorbirea spontana diminuata-3-4 cuvinte
- vorbirea reflectata- imposibila;
- miscarile fono-articulatorii imprecise;
- intelegerea partiala;
- tulburari de organizare spatio- temporala;
- dificultati de masticatie, dificultati ale controlului jetului de aer etc
- motricitatea fina generala deficitara
alalia cu dominanta senzoriala
- vorbirea spontana absenta sau redusa la cateva cuvinte;
- dificultati de diferentiere a structurilor verbale de fondul sonor;
- deficiente de concentrarea atentiei;
alalia mixta
INTERVENTIE TERAPEUTICA

Imbinarea activitatilor individuale cu cele de grup


Invatarea limbajului verbal in cadrul unei actini( joc didactic, dramatizare, desen, modelaj, etc.)
Etape :
1.etapa prefonematica: folosirea onomatopeelor, aociate cu miscari de imitare a animalelor,
obiectelor si fenomenelor raspunzatoare de producerea acestora;

2 .etapa fonematica: consolidarea fonemelor deja prezente si impostarea altora noi;


3 . etapa denumirii : se incepe recurgand la cuvinte pe care copiii le pot pronunta, acestea fiind
asociate cu obiectele, fiintele si evenimentele pe care le denumesc;

4. etapa sintezei sintagmatice: invatarea unor structuri de tip sintagmatic( formate, de regula, din
substantive si verb.actiunile sunt executate sau prezentate imagistic in timp ce sunt verbalizate, dupa
care se cere copilului sa formuleze singur cat mai multe strucuri cu un verb dat. Este important ca
notiunile invatate sa fie integrate in contextual cotidian al copilului;

5. etapa extensiei propozitionale, propozitiile elementare sunt dezvoltate prin introducerea diferitelor
tipuri de complement. Acum sunt introduse si anumite comenzi verbale.la inceput vor fi imitate
modele verbale oferite de logoped, treptat copilul va fi incurajat sa formuleze structuri verbale
personale, legate de preocuparile si experienta sa cotidiana
6.etapa limbajului expresiv largit: sunt introduse pe rand celelalte categorii gramaticale si sunt
dezvoltate cele deja prezente( prepozitii, pronume personale la va fi cazul nominative, substantive la
plural, verbul la perfectul compus);

7. etapa dialogului: initial logopedul va formula atat intrebarile, cat si raspunsurile tipice,apoi
copilul invitat sa raspunda la o serie de interogatii simple, care nu ridica probleme de semantica;

8. etapa povestirii: copilul este incitat sa realizeze mici relatari ale unor serii de imagini, diapozitive
sau diafilme. Intai logopedul ofera modelul corec, apoi sunt solicitate intrebari cu rol de sprijin, dupa
care in final copilul va povesti in mod independent.

9. etapa conversatiei : in faza automatizarii, copilul este stimulat sa povesteasca mici intamplari din
experienta cotidiana sau desprinse din basme, teatru sau filme pentru copii.
Se recomanda sa se revina periodic asupra materialului verbal deja invatat.
Aceste activitati se realizeaza paralel cu celelate activitati destinate pregatirii copilului pentru scoala(
psihomotricitate, activitati matematice etc.) precum si cu exercitiile specific logopedice.
AFAZIA

Este tulburarea functiei de elaborare si de integrare nervoasa superioara a limbajului ( receptiei si


comprehensiunii), formularii si expresiei simbolurilor verbale.
ETIOLOGIE
Cele mai frecvente afazii apar in urma accidentelor vasculare cerebrale
dar mai sunt incrimainati si factori infectiosi si toxici, tumori ale lobului temporal si ale regiunii
parieto- temporo- occipitale stangi.
SIMPTOMATOLOGIA
Diferita in functie de tipul afaziei;
Simptomele afaziei senzoriale:- pacientii sunt incapabili sa descifreze si cele mai simple cuvinte, sa
execute comenzi usoare; perseverari actionale; vorbirea spontana este pastrata( incorecta),vorbirea
repetata profund tulburata, pacientii sunt incpabilisa scrie un text dictat.

-in cecitatea verbala-incapacitate pacientilor de a descifra semnificatia cuvintelor scrise; in cazurile


grave este profund afectata capacitatea de identificarea simbolurilor grafice; pacientul copiaza un
text ca pe un desen.
- in afazia de tip Wernicke –manifestarile din primele doua sindroame plus tulburari ale activitatii
psihice
superioare.

Simptomele afaziei motorii


-in afemie- vorbire imposibila; in formele usoare articularea unor cuvinte sau fraze mai simple este
posibila perifrazele substituind cuvintele mai dificile; mimica si gestica se conserva- comunicarea
paralingvistica; tulburari artrice, stereotipii verbale, agramatisme;etc.
- in agrafie- scrisul devine imposibil.
In afazia mixta( totala)- se intalnesc simptomele specifice afaziei senzoriale si cele specifice afaziei
motorii.

INTERVENTII TERAPEUTICI IN AFAZIE

Exista posibilitatea recuperarii spontane a tulburarii, o data cu reducerea si disparitia factorilor


cauzali.
Terapia afaziilor nu poate fi eficienta decat printr-o interventie complementara a logopedului si a
medicului neurolog, cu conditia respectarii urmatoarelor principii:
- stimularea;
- Facilitarea;
- Motivarea;
- Fixarea

Interventia logopedica trebuie sa inceapa imediat dupa ameliorarea patologiei medicale.


Durata terapiei depinde de momentul debutului cat si gravitatea si evolutia maladiei raspunzatore de
afazie.
III.3. EXAMINAREA LIMBAJULUI
Examinarea nu se rezuma doar la identificarea precisa a defiecientelor de limbaj ci ia in
considerare si alte paliere ale dezvoltarii precum:
- psihomotricitatea
- inteligenta;
- afectivitatea;
- motivatia;
-comportamentul.

Obiectivele examinarii:
- precizarea diagnosticului logopedic;
- evaluarea nivelului functional al comunicarii;
- formularea prognosicului;
- identificarea elementelor structurale ale programului de interventie logopedica;
- integrarea tulburarilor de limbaj observate in contextul intregii activitati psihice a subiectului.

Principiile examenului logopedic impun:

- crearea unei atmosfere destinse, stimulatoare, optimiste;


- folosirea unor probe de evaluare cu valoare diagnostica ridicata, care nu numai sa evidentieze clar
tipul si gradul tulburarii de limbaj, dar si raporturile cu eventualele deficiente asociate;
- identificarea cat mai exacta a etiologiei tulburarii de limbaj constatate;
- conceperea programului de interventie in colabarare cu apartinatorii copilului logopat;
- integrarea demersului corectiv recuperativ in contextul activitatilor scolare si al vietii cotidiene a
copilului.
- colaborarea logopedului cu ceilalti factori educativi pentru cunoasterea clara a relatiilor logopat-
activitate scolara ;
- legatura logopedului cu familia copilului pentru incadrarea clara a elementelor de anamneza.
O grija deosebita trebuie acordata materialelor folosite in examinare : sa fie clare, concise,
expresive, legate de mediul natural al copilului.
Examinarea se face din punct de vedere pedagogic prin aplicarea metodei convorbirii cu
logopatul, cu familia si cu factorii educativi implicati, prin aplicarea de probe si teste specializate
prin folosirea observarii permanente in activitatea scolara si prin consemnarea rezultatelor
scolare si a rezultatelor de terapie.
Rezultatele examinarii sunt consemnate in FISA LOGOPEDICA.
Aceasta se completeaza :
- in momentul primirii copilului ;
- pe parcursul intregii activitati terapeutice.

Examinarea consta in :
1. Inregistrarea cazului
2. Consemnarea anamnezei.
3. Examinarea limbajului rostit :
- examinarea nivelului de intelegere a vorbirii ;
- examinarea auzului ;
- examinarea articularii verbale ;
- examinarea aparatului articulator ( integritatea functionala de ansamblu,

- examinarea articularii propriu- zise: capacitatea de redare prin imitatie, vorbirea independenta.da

- examinarea vocii- sunt analizate nazalizarea sunetelor, intensitatea, tonalitatea, timbrul,


melodicitatea, tempoul vorbirii;

- examinarea morfo- sintactica- structura vocabularului( activ si pasiv), constructia propozitiilor si


a frazelor, respectarea cerintelor ortografice si ortoepice;
4. Examenul lexic si grafic.
5. Examinarea psihomatricitatii.
6. Examinararea dezvoltarii mintale.
7. Examenul personalitatii.
8. Examenul medical( se recomanda unele examene medicale de tip ORL, audiologie, stomatologie,
neuro-psihiatrie).
9. Examinarea rezultatelor activitatii scolare.
10. Consemnarea rezultatelor examinarii.
Diagnosticul se formuleaza abia dupa evaluarea de ansamblu a datelor centralizate in fisa logopedica
si, chiar si asa, el are o valoare relativa.- stabilirea DIAGNOSTICULUI DIFERENTIAL obligatorie.

Inventar de probe folosite in examinarea logopatiilor

1. Proba cu logatomi( verbala) pentru depistarea dislaliilor


2. Proba cu alfabetul ilustrat
3. Verificarea auzului
4. Proba vorbirii independente :
- numaratul de la 1la 10 ;
- zilele saptamanii ;
- culorile ;
- recitare ;
- povestire
5. Povestire dupa imagini, se noteaza :
 Fluenta vorbirii ;
 Amplitudinea vocii ;
 Vocabularul ;
 Ritmul
 Gandirea

6. Proba de orientare spatiala si temporala(J.Piaget)


7. Memoria- de scurta scurta durata
- de lunga durata
8. Gandirea se aplica ravenul, definire de notiumi, comparare, operare, operatii cu notiunu
opuse, proba de integrare a notiunilor.
9. Proba de cunoastere a varstei psihopogice a limbajului( Alice Descoudres)
10. Abilitatea grafica : proba de indemanare ( perle ), executarea unor elemente grafice.
11. Proba pentru disgrafie :
 Dictare de litere, silabe, cuvinte ;
 Dictare de propozitii scurte ;
 Copiere de litere, silabe, cuvinte, o fraza scrisa pe tabla ;
 Despartirea in silabe a 4-5cuvinte.
IV. METODE SI PROCEDEE FOLOSITE IN
TERAPIA LOGOPEDICA

Se disting doua categorii de metode si procedee educational-recuperative, si anume:

IV.1. METODE SI PROCEDEE CU CARACTER GENERAL;


1. Gimnastica si miogimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei;
2. Educatia respiratiei si a echilibrului dintre expir si inspir;
3. Educarea auzului fonematic;
4. Educarea personalitatii, inlaturarea negativismului fata de vorbire si a tulburarilor
comportamentale.

IV.2. METODE SI PROCEDEE SPECIFIC LOGOPEDICE.


1. Metode si procedee logopedice;
2. Metode si procedee psihopedagogice.
Daca prima categorie se poate aplica in orice tulburare de limbaj cele din a doua categorie sunt
proprii fiecarei tulburari de limbaj in parte, ceea ce inseamna ca se inregistreaza diferente majore,
atat in forma de aplicare a acestora, cat si in continutul lor, cand este vorba de o tulburare sau alta.

IV.1. METODE SI PROCEDEE CU CARACTER GENERAL;


1.GIMNASTICA SI MIOGIMNASTICA CORPULUI SI ELEMENTELOR COMPONENTE
ALE APARATULUI FONOARTICULAR .
Se urmareste fortificarea trunchiului , a gatului , a membrelor . Exercitiile fizice se insotesc de
exercitii de respiratie . Scopul acestor exercitii este de a usura efectuarea miscarilor foarte complexe
(si de finete) a grupelor musculare care participa activ la respiratie si la functionarea aparatului
vorbirii . Perechea de exercitii este obligatorie : de relaxare si de tonificare . Fiecare exercitiu trebuie
sa respecte si sa repete o anumita ritmicitate .
Se lucreaza la dezvoltarea : expresivitatii faciale , linguale , mandibulare ,a buzelor.

EDUCAREA MIŞCARILOR ARTICULATORII

Exercitii generale
- imitarea mersului;
- miscarea gatului si rotirea capului;
- gimnastica bratelor-miscare si rotire;
- imitarea spalatului pe maini;
- imitarea aplaudatului;
- exerciţii pentru întărirea cavităţii toracice;
- exerciţii pentru întărirea cavităţii abdominale.

MOBILITATEA APARATULUI FONO-ARTICULATOR:

1. Exercitii pentru mobilitatea maxilarelor.


- inchiderea si deschiderea gurii;
- alternarea maxilarelor inainte-înapoi;
- muscatura;
- mestecatul.

2. Exercitii pentru buze şi obraji:


-umflarea concomitenta a obrajilor;
- umflarea alternativa a brajilor;
- inchiderea si dechiderea ochilor , concomitent cu ridicarea si coborarea sprancenelor
- imitarea rasului si a surasului
- incretirea si descretirea fruntii
- retractia obrazului intre dinti in interiorul cavitatii bucale
- mişcări de întindere a buzelor - alternarea mişcărilor (vesel/trist);
- mişcări de rotunjire a buzelor;
- mişcări ţuguiere a buzelor pentru fluierat, suflat în morişcă, lumânare, balon etc
- mişcări de aburire a oglinzii;
- vibrarea buzelor.
4. Exercitii de mobilitate pentru limbă:
- limba înăuntru- afară;
- limba mişcată de la dreapta la stânga.
- scoaterea limbii neincordate si latite intre dinti si buze , atingand comisurile bucale (lopata) ;
- scoaterea limbii incordata si ascutita (sageata) ;
- limba sus –jos;
-imitarea tropăitului calului;
- limba plată;
- lipirea limbii latite de palat si desprinderea prin plescait ;
- contractarea limbii in fundul gurii (ca un ghem) ;
- miscari circulare cu varful limbii pe suprafata buzelor ;
- miscari circulare pe suprafata dintilor , sub buze ;
- constrictiunea limbii sub forma de jgheab.
etc
Miscarile pentru musculatura linguala se executa progresiv , de la exterior la interior , cu precizie si
rabdare pentru a evita unele accidente din neatentia sau graba copilului accidente ce pot conduce la
refuzul continuarii tratamentului logopedic (exemplu : ranirea prin miscarea limbii) .

5. Exerciţii pentru antrenarea mişcărilor velopalatine:


-imitarea căscatului;
-imitarea tusei;
-imitarea deglutiţiei.

Aceste exerciţii se fac numai in faza iniţială, înainte de articularea sunetelor, iar apoi se vor folosi
doar acele exerciţii necesare impostării sunetului.
2) EDUCATIA RESPIRATIEI SI A ECHILIBRULUI DINTRE EXPIR SI INSPIR
• Educarea respiratiei si a echilibrului dintre inspir si expir are un rol important :
• - in asigurarea unor functii biologice,
• - si in pronuntie. in timpul expirului, suflul face sa vibreze coardele vocale implicate in
producerea sunetelor. Presiunea expirului si a inspirului se modifica in functie de fiecare sunet.
• Nici musculatura necesara actului respiratiei nu este suficient de dezvoltata la copiii cu o
vorbire deficitara, din cauza lipsei de exersare naturala.
In functie de sex, se disting doua tipuri de respiratie, si anume:
• la barbati, o respiratie costo-abdominala, in care rolul hotarator, pentru realizarea expirului, il
joaca muschii abdominali si costali inferiori,
• la femei, predomina respiratia de tip toracic, manifestata prin contractia si relaxarea
preponderenta a cutiei toracice.
• La copii, pe langa faptul ca respiratia nu se desfasoara in mod ritmic, nu exista nici o
diferentiere neta intre cele doua tipuri de respiratie caracteristice sexului respectiv. Unii
logopati incearca sa vorbeasca si in timpul inspirului, nu numai al expirului (cum este normal).
Exercitiile de respiratie se desfasoara in functie de varsta subiectului:
• -la copiii mici, ele se pot desfasura sub forma jocului in aer liber sau in camere bine aerisite. in
acest sens, se pot folosi o serie de jucarii in care sa se sufle; exercitiile sa fie facute din diferite
pozitii ale corpului: culcat, in picioare, sezand etc.
• -La copiii mai mari, se pot utiliza materiale didactice vizuale, spirometrul, dar se poate exersa
expir-inspirul si pe baza apelarii la intelegere.
• Atat la adulti, cat si la copii, exercitiile de respiratie se pot face fara a fi insotite de vorbire sau
concomitent cu ea. De asemenea, ele pot fi facute individual sau in grup, si este de remarcat ca
se instaleaza mai usor ritmul dintre expir si inspir, daca aceste exercitii sunt facute in timpul
mersului, pentru ca el contine deja componenta automatizata, ritmica.
• Se recomanda ca exercitiile de respiratie, efectuate o data cu pronuntarea, sa se realizeze la
inceput, cu ajutorul cantului si al recitarii de poezii ritmice. Se mai pot emite vocale cantate,
anumite exclamatii, interjectii etc. in final, se ajunge la o vorbire ritmica, prin sincronizarea
expirului cu inspirul
Terapia respiratorie se poate structura pe două coordonate :
A. dezvoltarea respiraţiei nonverbale şi
B. dezvoltarea respiraţiei verbale.

A. DEZVOLTAREA RESPIRATIEI NONVERBALE

Obiective :
Educarea echilibrului dintre inspir şi expir ;
Mărirea capacităţii respiratorii ;
Formarea unei respiraţii diafragmale ;
Obţinerea unei respiraţii lungi, fără efort ;
Obţinerea unui ritm respirator uniform.
Tipuri de exerciţii:
a) exerciţii pentru expiraţie:
- suflă nasul în batistă!
- suflă aerul pe dosul mâinii!
- ţine un fulg în aer !
- stinge lumanarea !
- umflă balonul !
- suflă în apă cu paiul !
- suflă în spirometru !
b) exerciţii pentru inspiraţie:
- miroase florile;
- câinele la vânătoare;
- miroase parfumul.
c) inspiraţie diferenţiată
- 3 timpi inspir şi 5 timpi expir cu faţa la oglindă;
- inspiraţie alternativă pe o nară şi pe cealaltă ;
- inspiraţie pe gură ;
- inspiraţie pe gură şi expiraţie pe nas ;
- inspiraţie lungă ;
- inspiraţie lungă, expiratie prelungă ( 30 secunde).

B. DEZVOLTAREA RESPIRATIEI VERBALE.


Obiective :
Obţinerea expiraţiei mai lungi decât inspiraţia la pronunţie.
Vorbirea în expiraţie, fără efort, ritmat.

Tipuri de exerciţii:
- ex de pronuntie a vocalelor prelung, rar in timpul expiraţiei;
-ex de pronuntie a unei consoane, in expir;
-consoane + vocale pe durata unei expiratii( ex.: ba , be , bi..ale, ele, ile ...)
- ex ritmice de respiratie insotite de miscare si cantec.
- exerciţii de respiraţie culcat pe canapea –cu un caiet pe abdomen( la inceput nonverbal, cu
pronunţie de vocale, silabe, cuvinte, apoi cu recitare de poezii şi citire în acestă poziţie cu voce tare.
3) DEZVOLTAREA AUZULUI FONEMATIC

Auzul fonematic contribuie la realizarea unei pronuntari corecte - particularitate a auzului


uman prin care sunetele vorbirii sunt percepute ca elemente semantice sau foneme.
Fonemul este o unitatea senzori-motorie de pronuntie, la formarea lui corecta participă latura
acustică şi cea kinestezico-articualtorie.

Tulburarea auzului fonematic – lipsa de maturizare a acestei particularităţi şi lipsa de


exersare a laturii expresive a limbajului verbal. Tulburarile auzului fonematic pot merge de la
incapacitatea diferentierii tuturor sunetelor sau numai a unora si pana la imposibilitatea perceperii
chiar a silabelor si cuvintelor, ca unitati specifice limbajului.

La copiii prescolari, dezvoltarea auzului fonematic se poate face :


-sub forma unor jocuri (ghicirea vocii celor care il striga,
-identificarea vocii unor persoane cunoscute sau a strigatului animalelor, a pasarilor inregistrate pe
caseta, prin intrecere in recitarea unor poezioare cu intonatie etc.). Cuvintele care se folosesc pentru
consolidarea sunetelor invatate, cat si a propozitiilor care cuprind grupuri de asemenea sunete,
contribuie si la dezvoltarea auzului fonematic. Asadar, folosind aceste cuvinte in corectarea dislaliei,
se realizeaza, concomitent, si dezvoltarea auzului fonematic si, in felul acesta, consumul de energie
este mai mic, iar timpul de corectare, mai scurt.

OBIECTIVELE EDUCARII AUZULUI FONEMATIC :

 Formarea capacităţii de diferenţiere fonematică, prin distingerea şi discriminarea sunetelor şi


a cuvintelor.
 Formarea percepţiei fonematice corecte.
 Analiza fonematică acustică poate face trecerea sistematică de la frază, propoziţie spre
cuvânt până la silabă şi aceasta până la sunet.
 Educarea pronunţiei ritmice.
 Educarea pronunţiei melodice.

EXERCITII PENTRU DEZVOLTAREA AUZULUI FONEMATIC.


Inainte de a-l învăţa pe copil să pronunţe corect trebuie făcute exerciţii de « analiză auditivă »
a respectivului sunet. De asemenea, dezvoltarea auzului fonematic trebuie făcută împreună cu
exerciţiile de articualre a sunetului.

Exerciţii :
a) Imitarea sunetelor din natură şi pronunţia de onomatopee, când în şoaptă, când tare, în ritm
staccato şi prelungit, după indicaţii.
Exemple :
- trenul :ş-ş-ş-ş (ritm stacatto, prelungit, şoptit) ;
- şarpele : s-s-s (prelungit)
- albina: bâzzz-bâzzz (“b” accentuat, “z” prelung);
- roata: scârrrţ ( “r” accentuat şi prelung);
- vântul: vâjj-vâjj ( « j » se prelungeşte şi se accentuează) ;
- clopotul : bing-bang (« n » se prelungeşte şi se accentuează) ;
- cucul : cu-cu ;cu-cu ( cu alternarea tonalităţii) ;
- raţa : mac-mac-mac ( se accentuează pe a)
Etc.

b) Pronunţarea unor serii de silabe opuse luate din cuvinte paronime :


pa-pe-pi-po-pu-pă-pî
ba-be-bi-bo-bu-bă-bî
c) Diferentierea consoanelor surde de cele sonore.

 Silabe

exemple :
Pa-ba Ap-ab Apa-aba Papa-baba
Pe-be Ep-eb Epe-ebe Pepe-bebe
Pi-bi Ip-ib Ipi-ibi Popo-bobo
Po-bo Op-ob Opo-obo Etc.
Pu-bu Up-ub

 Cuvinte paronime:

Exemple:
t-d p-b c-g f-v s-z s-j

Tata-data Paie-baie Cară-gară Fată-vată Sare-zare Şale-jale


Tare-dare Papa-baba Caz-gaz Foi-voi Seu-zeu Şapca-japca
Tura-dura Pară-bară Coală-goală File-vile Seamă-zeamă Şoc-joc
Tac-dac Poală-boală Cât-gât Far-var Varsa-varza Sir-jir
Trepte-drepte Pere-bere Cură-gură Fiu-viu Vase-vaze Sura-jura
Topor-dobor Pile-bile Crai-grai Fază-vază Oase-oaze Prăşitură-
prăjitură
Lată-ladă Pun-bun Crier-greir Groasă-
groază
Pot-pod Pompă-bombă Luncă-lungă
Roată-roade Prună-brună Stâncă-stângă
Clătite-clădite Alpine-albine

 Cuvinte diferite cu puncte de articulare apropiate:


Exemple:
Barcă-bardă-barză
Rece-lege-rege
Ţap-ţop-dop
Clonţ-glonţ

d. Diferentierea sunetului cu punct de articulare apropiat:


s-ş z-j ţ-ce-ci r-l
Soc-şoc Zob-jog Aţe-ace Ramă-lamă
Sold-şold Zar-jar Ţine-cine Cremă-clemă
Peste-peşte Ţel- cel Rege-lege
Musca-muşca Înţeapă-înceapă Roz-loz
Plăţi- plăci

e) Transformari de cuvinte prin înlocuiri de sunete sau silabe :

Sunete
duc
lung
a puc
dânc

Sau silabe
ra
ma
sa re
soa
ta

f) Analiză fonetică, prin indicarea primului şi ultimului sunet dintr-un cuvânt, poziţiei
fonemului la început, la mijloc sau la sfârşit ; cu completarea cuvintelor cu prima silaba
pronunţată de profesor sau indicarea unui sunet omis de profesor.

g) Pronunţarea ritmică : prin denumire de imagini, obiecte, fiinţe, sau acţiuni ale căror
denumiri se deosebesc printr-un singur sunet ; prin pronunţie ritmică de poezii, proverbe,
povestiri etc.

JOCURI HAZLII -în care sunetul să se repete.


Exemplu : Pe cap un capac, pe capac un ac.

FRĂMÂNTĂRI DE LIMBĂ
Exemplu:
Dan, Ducu şi cu Dinu
Dau de două ori pe zi
Dura , dura prin grădină
Două mingi portocalii.

STRUCTURI RITMATE ŞI NUMĂRĂTORI


Exemplu :
Un, doi, trei/ Baba la bordei/ Curăţă ardei/ Pentru moş Andrei.
4. EDUCAREA PERSONALITATII, INLATURAREA NEGATIVISMULUI FATA DE
VORBIRE SI A TULBURARILOR COMPORTAMENTALE

• Modificarile de comportament si implicit de personalitate sunt generate atat de cauze


organice indeosebi neuropsihologice dar in egala masura (uneori chiar mai mult) de mediul
ambient , mai exact de grupul de contact (familia , scoala , prietenii , vecinii) prin apostrofari
nedrepte , prin solicitari insistente de a pronunta corect desi copilul nu poate si nu intelege ce
se intampla cu el .
Care sunt rezultatele conduitei gresite vis-a-vis de astfel de copii ?
- neincredere
- complexe de inferioritate
- timiditate
- introvertire
- negativism pana la refuz total
Cum se pot corecta ?
- optimism
- discutii competente pentru redarea increderii in propria persoana
- incredere in logoped si (dupa caz) psihoterapeut
- insuflarea ideii ca deficienta poate fi tratata si corectata si astfel il implica direct pe copil
incurajandu-l
- explicarea competenta a deficientei , a gradului si a posibilitatilor de recuperare ,
insistandu-se pe lipsa legaturii cu deficientele mintale , ceea ce il va linisti pe copil , il va
ambitiona sa participe cu seriozitate la programul de corectare a vorbirii
- participarea parintilor si profesorilor alaturi de prieteni din clasa sau de joaca cu sustinere
afectiva si incurajare

- psihoterapeutul trebuie sa-i inlature teama de a vorbi , de frica greselilor , sensibilizarea


excesiva pana la timorare . De asemenea trebuie sa ii formeze "conditionari" noi si corecte ,
necesare invatarii vorbirii corecte . Dupa aplicarea programului individual se poate apela si la
psihoterapia de grup care poate usura evolutia sa prin influenta elementului social , prin
discutii usoare cu subiecte placute (alese in functie de gusturile copiilor) , filme linistitoare ,
muzica relaxanta si chiar a unor inregistrari cu pronuntia copilului ca sa realizeze singur
progresele
R. Schilling recomanda "jocul curativ logopedic" cu persoane , scenete care nu se limiteaza
doar la copiii logopati ci sunt implicati parinti , frati , alte rude , adica "antrenametul
incurajator" .
IV.2. METODE SI PROCEDEE SPECIFIC LOGOPEDICE

METODE ŞI PROCEDEE SPECIFICE TERAPIEI LOGOPEDICE

ETAPA METODELE PROCEDEELE

1. EMITREA DEMONSTARŢI - analiza mişcărilor articualtorii;


SUNETULUI E - sinteza mişcărilor articualtorii;
ARICULATORI - articularea şoptită, cu voce tare;
E - articularea faţă în faţă cu profesorul;
- articularea singur, în faţa ogllinzii;

Articualtoriu:
- imitativ;
EXERCIŢIUL - spontan;
- independent.
Fonatoriu:
- imitativ;
- spontan;
- independent.
Sonor.
Grafic.

Sonor şi grafic:
- din sunetele apropiate ca loc şi mod de
articulare;
DERIVAREA - din sunete care apar primele în ontogeneză.
SUNETULUI

2.CONSOLIDAREA EXERCIŢIUL Analiza fonematică.


SUNETULUI Diferenţiere motrico-kinestezică.
CORECTAT Diferentierea sunetului nou de sunete din grupe
mai indepartate.
Diferentierea sunetului de sunete asemanatoare.
Analiza şi diferenţiere:
COMPARAŢIA - sonoră;
- grafică;
- sonoră şi grafică.

1. AUTOMATIZAREA EXERCIŢIUL Analiza şi sinteza fonematică de repetare a unor


SUNETULUI serii de cuvinte (oral).
Analiza şi sinteza fonematică.( scris).
COMPUNEREA Construirea, după imagini date, mai întâi de
CONVERSAŢIA propoziţii şi apoi de texte scurte ( verbal şi în
scris).
Analiza fonematică a textului compunerii.
Compunere cu început dat.
Individuală.
În grup

METODE SI PROCEDEE PSIHOPEDAGOGICE


Metoda fonetica analitico sintetica( impostarea sunetului nou este precedata de rostirea globala a
unui cuvant ce-l contine si descompunerea acestuia in silabe si a silabelor in sunete, este urmata de
reconstituirea silabei continand fonemul nou invatat, respectiv a cuvantului initial);

Evident activitatile fundamentale ( de articulare, scris-citit, frazare) depind de tipul tulburarii de


limbaj si de gravitatea acesteia.
La inceputul programului de interventie logopedica se acorda o pondere mai mare activitatilor de
gimnastica si de educare a respiratiei, precum si exercitiilor de educare a psihomotricitatii si a
auzului fonematic,in timp ce spre sfarsitul acestuia accentul cade indeosebi pe integrarea achizitiilor
in activitati uzuale.

Mijloace tehnice si materiale didactice


Printre cele mai importante instrumente, aparate si material didactic ce pot fi folosite in
corectarea tulburarilor de limbaj si care intra in dotarea cabinetului logopedic, mentionam:
- trusa logopedica: contine o serie de instrumente - spatule, sonde pentru fixarea pozitiei corecte a
limbii, buzelor in timpul emisiei sunetului afectat;
- spirometrul, folosit pentru masurarea si exersarea capacitatii respiratorii;
- casetofonul, cu ajutorul caruia se inregistreaza vorbirea subiectului in diferite etape de corectare, in
scopul marcarii progreselor inregistrate, pentru ascultarea propriei vorbiri, dar si a unei vorbiri
corecte (pentru comparatia intre rezultatele anterioare si cele prezente, la care este solicitat
subiectul);
- metronomul sau dinamometrul, pentru imprimarea ritmicitatii vorbirii;
- oglinzile logopedice, cu ajutorul carora se realizeaza controlul pronuntiei (nazale sau bucale) si
imitarea vizuala a modelului corect;
- canapeaua medicala, necesara exercitiilor de respiratie si a echilibrarii expir-inspir;
- scheme si imagini care indica pozitia corecta a aparatului fono-articulator in timpul pronuntiei
diferitelor sunete;

- calculator ce are programe de emitere si corectarea a fonemelor, programe folosite la dezvltarea


auzului fonematic;
• -planseta electronica cu suprafata sensibila la atingere( pentru corectarea disgrafiilor)
• - jocuri didactice interactive
IV.3. EMITEREA SUNETELOR
EMITEREA SUNETELOR PRIN DEMONSTRAŢIE ŞI IMITATIE, OBŢINEREA LOR PRIN
DERIVARE DIN ALTE SUNETE

MODUL DE ARTICULARE AL SUNETELOR

Sunetele bilabiale: p, b, m .

Consoana p-surdă.
Buzele sunt strâns lipite de dinţi
Dinţii uşor depărtaţi.
Limba este retrasă în cavitatea bucală, în poziţie de repaus cu sunetul izolat, dar împreună cu o
vocală ia poziţia vocalei ce precede sau sucede sunetul « p ».
Coardele vocale nu vibrează.
Copilul imită pronunţia simte curentul de aer cald pe mână.

Consoana b- sonoră .
Se formează la fel ca sunetul « p », numai că buzele nu sunt la fel de strânse, presiunea aerului este
mai slabă.
Coardele vocale vibrează.
Copilul controlează cu palma, vibraţia laringelui la el şi la logoped.
Daca nu se obţine sunetul prin demonstraţie-imitaţie se reiau onomatopeele : huruitul tractorului.
Logopedul deschide şi inchide în mod mecanic buzele copilului cu degetul mare şi arătătorul « până
aude b »
Prin derivare se obţine din sunetul « m », prin strângerea maxilarelor cu degetele în timpul
pronunţiei sau prin strângerea narinelor.

Consoana m-sonoră şi nazală.


Buzele sunt închise , fără încordare şi se deschid fără explozie.
Dinţii uşor depărtaţi.
Limba are poziţia vocalei ce urmează .
Palatul moale e lăsat în jos lăsând aerul să treacă numai prin nas.
Coardele vocale vibrează.
Învăţarea porneşte tot de la demonstraţie şi copilul imită pe „m” însoţit de vocale, de preferinţă
începând cu „a”.
Se percepe tactil vibraţia obrazului, intâi la logoped şi apoi la el însuşi.

Sunetele labio-dentale”f” şi „v”


Consoana f –surdă .
Buza superioară uşor ridicată.
Poziţia limbii impusă de vocalele între care este încadrat sunetul „f”.
Coardele vocale nu vibrează.
Preînvăţarea acestui sunet necesita multe exerciţii pentru buze, exerciţii de respiraţie şi suflat,.
În timpul suflării aerului se împinge buza inferioară cu degetul arătător pe incisivii superiori.
Prin derivare se obţine din sunetul „p” prin retragerea buzei inferioare.

Consoana v- sonoră .
Organele aparatului articulator au aceeaşi poziţie ca în cazul sunetului »f », dar acum coardele
vocale vibrează.
Invăţarea sunetului se completează cu constatarea vibrarii coardelor vocale.
Prin derivare se obţine din « f » pronunţat cu voce.

Sunetele linguo-dentale « s », » z », « ţ », »d », « n », « l », « r ».

Consoana s- siflantă .
Buzele bine intinse.
Dinţii uşor depărtaţi.
Limba se sprijină pe incisivii inferiori, se bombează şi formează de-a lungul său un canal pe care se
scurge aerul.
Coardele vocale nu vibrează.
Invatarea se face cu demonstraţie la oglindă şi cu cu verificarea aerului expirat ( care trebuie sa fie
rece).
Sunetul « s » lateral se corectează tinându-se degetul arătător la o mică distanţă de gura logopatului.
Se poate folosi strangerea obrajilor, cu degetele, pentru a impiedica aerul să iasă lateral.

Consoana “z”-sonoră

Se obţine ca sunetul “s”


Coardele vocale vibrează. Invăţarea sunetului se completează cu constatarea vibrarii coardelor
vocale.

Consoana « ţ »-surdă
Se obţine ca sunetul “s” dar in acest caz limba se sprijină în spatele incisivilor superiori. Aerul iese
exploziv si nu continuu.

Prin derivare se obtine prin pronuntarea sunetelor “ t” şi “s”, între care pauza se scurtează pâna se
obţine sunetul “ţ”. Se cere copilului să apese pe alveolele incisivilor superiori, iar în pronunţie limba
să fie lăsată cu iuţeală jos

Sunetele alveolare: “t”, “d”, “n”.

Consoana t-surdă
Limba usor bombată, vârful ei se lipeşte de gingia incisivilor inferiori.
Coardele vocale nu vibrează.
Se poate deriva din sunetul “p”, pronunţându-se silaba « po » cu limba scoasă între buze. Dacă se
îndepărteză buzele cu ajutorul degetelor se obţine « t » intredental de la care se va trece treptat la
sunetul corect.

Consoana d-sonoră
Se obtine ca sunetul « t ».
Coardele vocale vibrează.
Se poate deriva din sunetul « b »- se pronunţă b in silabe cu vocale la care se adaugă şirul de silabe a
lui « d ». Apoi se alternează : ba-da, be-de etc.
Se poate obţine şi din sunetul « p » : pronunţare unui şir de silabe-pe,po, pi, ţinând limba între dinţi
se poate obţine un « d « interdental.

Consoana n
Poziţia organelor ca pentru d.
Aerul expulzat trece prin nas, se produce o vibraţie a nasului.
Se poate deriva din “m” prin indepărtarea buzelor cu degetele-n interdental sau cerînd copilului sa
aseze limba ca pentru”t” si sa sufle aerul prin nas.
Cand « n « este înlocuit cu « l » se corecteză prin atingerea cu vârful limbii a alveolelor dinţilor de
sus.
Pronuntia se usureaza punand aratătorul copilului la una din narile noastre, apoi la a lui, pentru a
simţi vibraţia, daca sunetul este corect articulat.

Consoana l
Buzele sunt deschise.
Limba incordată cu vârful îngustat atinge gingia dinţilor superiori, radacina ridicată şi trasă înapoi.
Sunetul r-prezentat în programul complex

Sunetele prepalatale- ş, j, ce, ci, ge, gi.

Consoana Ş
Buzele uşor rotunjite.
Limba ia forma unei linguriţe, vărful ei este liber, marginile laterale ating molarii superiori.
Coardele vocale nu vibrează.
Suflul de aer puternic şi cald.
Se cere copilului sa ridice limba sus, sa constate suflul de aer cald pe dosul palmei, sa rotunjească
buzele.
In unele cazuri se poate folosi un instrument pentru a ridica limba.

Consoana j
Se obtine ca “ş”.
Limba este mai aproape de cerul gurii.
Coardele vocale vibrează.
Invatarea se poate face pornind de la sunetul “ş”. Se duce o mana a copilului la gura si alta la
laringele sau, se rosteşte « ş » prelung pana se ajunge la “j” . elevul este avertizat ca vibrează atat
laringele cat si maxilarul inferior.

Consoanelele ce şi ci
Se obtin ca “ş”.
Evacuarea aerului este explozivă Se cere copilului sa constate caracterul puternic al curentului de
aer.
Uneori se obţine uşor din onomatopee( « hapciu »)

Sunetele guturale c, g, h

Consoana c
Buzele si dinţii se deschid atat cat cere vocala care urmează după c.
Varful limbii atinge paltul iar radacina se ondulează de palat.
Prin derivare se obtine din sunetul « t ». se pronunta « t » şi se impinge limba spre cerul gurii pana
se obţine « c » ( se poate folosi chiar degetul copilului ).

Consoana g
Se obţine ca şi « c ».
Elevul va fi ajutat sa constate diferenta de pronuntie intre şirurile de silabe directe de la « c » şi de la
« g ».
Se poate obţine si pornind de la sunetul « d » impingand limba in fundul gurii cu o spatula .

Consoana h
Poziţia organelor articulatorii este ca la pronunţarea sunetelor “c” şi “ g”.
Partea dorsală a limbii atinge cerul gurii, lasând la mijloc o contracţie, prin care iese aerul expirat şi
provoacă un zgomot caracteristic.
În învatarea sunetului “h” se foloseşte procedeul de a simţi pe mâna aerul expirat.
Sunetul “h” se obţine şi pornind de la “c”, trecând spre “h”.
La nevoie se poate folosi spatula : se pronunţă sunetul « s » şi se împinge limba cu spatula spre
fundul gurii până apare « h ».

Sunetele palatale : che, chi, ghe, ghi.

Sunetele che, chi

Buzele uşor întinse , marginile laterale ale limbii se lipesc de incisivi, iar vârful ei este la baza
incisivilor inferiori.
Coardele vocale nu vibrează.
Invatarea porneşte de la derivaţie din sunetul « t », folosind spatula. Din poziţia de pronunţie a
sunetului « t » varful limbii coboară la incisivii inferiori cu ajutorul spatulei sau sondei( de la te-ti la
ghe- ghi).

Sunetele ghe, ghi.


Se obţin la fel-diferenţa- vibraţia coardelor vocale.

Sunetul « x »
Se corectează prin pronunţia energică a sunetului « c », urmat imediat de sunetul « s », sau prin
pronunţarea sunetului « g » urmat repede de « z »
Pronunţia vocalelor : a, e, i, o, u.

Sunetul a
Afectat la hipoacuzici sau dizartrici.
Gura deschisa aproximativ 9mm.
Vârful limbii usor retras in interiorul cavitaţii bucale.
Se corectează prin aşezarea palmelor copilului pe pieptul profesorului şi apoi pe propriul piept :
copilul va simţi vibraţiile toracelui.

Sunetul e
Vârful limbii se sprijină pe incisivii inferiori, iar partea dorsală este uşor ridicată.

Sunetul i
Vârful limbii sprijinit pe incisivii inferiori şi partea posterioară încordata, ridicată uşor spre palat.
La hipoacuzicii gravi se poate corecta prin retragerea laterală a comisurilor buzelor, fie prin
perceperea cu palma a vibraţiilor produse de fonem, în creştetul capului sau în bărbie.

Sunetul o

Gura deschisă larg şi rotund cu o uşoară ţuguiere a buzelor.


Limba retrasă în cavitatea bucală.
Se roteşte arătătorul în jurul gurii.

Sunetul u
Deschidere mică şi rotundă a gurii, o uşoară ţuguiere a buzelor.
Limba cu partea posterioară ridicată.

Pentru pronunţia diftongilor « oa » şi « ea » se pronunţă uşor prima vocală, urmată de cea de-a doua
şi apoi articularea mai rapidă a celor două vocale succesive.

Grupurile de consoane : pl, fl, tr, cr etc se corectează prin pronunţia prelungită a primei consoane
legată prin vocala « î », prelungind consoana următoare ( pîîî….l) printr-un exerciţiu de
descompunere a fonemelor.

In cazurile în care demonstraţia nu reuşeşte folosim derivarea sunetului dintr-un sunet obţinut corect.
V. PROGRAMUL COMPLEX SPECIFIC DE TERAPIE
LOGOPEDICA

V.I. ETAPELE SI OBIECTIVELE INTERVENTIEI LOGOPEDICE IN


DISLALII

2. Etapa pregatitoare
obiective:
 cunoasterea copilulu(anamneza şi evaluarea complexă);
 înlăturarea negativismului faţă de vorbire;
 crearea încrederii;
 familiarizarea cu mediul logopedic;
 crearea unei atitudini pozitive faţă de corectare;
 relaţionarea cu familia copilului.

3. Etapa interventiei logopedice:

B. intervenţia logopedică cu caracter general


obiective:
 dezvoltarea mobilităţii aparatului articulator;
 dezvolatrea respiraţiei corecte:
- neverbale
- verbale;
 educarea auzului fonematic;

C. interventia specifică:
obiective:
 obţinerea/emiterea sunetului( pronunţiei corecte a sunetului)
 consolidarea sunetului corectat:
- introducerea sunetului în silabe;
- introducerea sunetului în cuvinte;
- diferenţierea sunetului la nivel de silabă;
- diferenţierea sunetului la nivel de cuvinte;
 automatizarea sunetului corectat:
- exersarea sunetului corectat în propoziţii;
- exersarea sunetului corectat în scurte texte, povestiri, poezii, ghicitori,
proverbe.
 Vorbirea independenta corecta.

BIBLIOGRAFIE

BUICA C., BAZELE DEFECTOLOGIEI, BUCURESTI, ARAMIS, 2004.

STANICA I., POPA M., POPOVICI D., PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA-DEFICIENTA DE AUZ,


BUCURESTI, ED. PRO – HUMANITATE, BUCURESTI, 2001.

VERZA E., PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA, BUCURESTI 1998

VRASMAS E., STANICA C., TERAPIA TULBURARILOR DE LIMBAJ-INTERVENTII


LOGOPEDICE, BUCURESTI, E.D.P. 1997.

VRASMAS E, SI COLABORATORII, 8 LOG, BUCUREŞTI, 2009