Anatomia urechii – analizator auditiv

Mădălina Georgescu

Urechea, organul receptor al auzului şi simţului echilibrului este formată din trei
segmente, cu structură şi funcţii distincte: urechea externă, medie şi internă.

Urechea externă (auris externa) are în componenţa două structuri, fiecare dintre acestea
prezentând elemente particulare; ea are rolul de a capta şi direcţiona undele sonore
1. Pavilionul urechii (fig. 1), organ pereche, inserat simetric pe părţile laterale ale capului,
inferior regiunii temporale, posterior de articulaţia temporo-mandibulară şi anterior de regiunea
mastoidiană. Este situat, cu aproximaţie, sub limita arcadelor sprâncenoase şi deasupra
subcloazonului. Are forma unei pâlnii, cu o faţă laterală, neregulată şi alta medială sau
mastoidiană. Pavilionul urechii este alcătuit dintr-un schelet fibrocartilaginos cu numeroase
reliefuri, acoperit pe ambele fete de piele, aderentă direct de pericondru (cu excepţia lubulului
urechii). Pe faţa externă a pavilionului auricular se descriu următoarele repere cartilaginoase:
a. helix – repliu al marginii superioare a circumferintei pavilionului urechii;
b. antehelix – relief arcuat situat în faţa helixului;
c. foseta naviculară;
d. tragus – ridicătură triunghiulară pe buza anterioară a conductului auditiv extern (CAE);
e. antitragus – proeminenţă inferioară la nivelul antehelixului;
f. incizura helico-tragiană;
g. conca auriculară – depresiune aflată anterior de antehelix, mărginită de tragus;
h. lobul (lobulul) urechii – porţiunea inferioară a pavilionului urechii; masă de ţesut adipos.
Vascularizaţia arterială a pavilionului auricular provine din artera carotidă externă prin
ramurile sale a. temporală superficială şi a. auriculară posterioară. Sângele venos este colectat de
venele auriculare anterioare şi posterioare care drenează în v. temporală superficială şi, respectiv,
v. jugulară externă şi emisară mastoidiană. Drenajul limfatic al feţei antero-externe este asigurat
de ganglionii preauriculari şi parotici, iar al feţei inferioare de ganglionii parotici inferiori. Faţa
postero-internă drenează în ganglionii mastoidieni şi parotici inferiori. De aici, limga ajunge în
ganglionii jugulo-carotici superiori.
Inervaţia pavilionului auricular este asigurată de fibre motorii ale nervului facial (nervul
auricular posterior şi ramurile temporale ale nervului temporo-facial) şi de fibre senzitive ale
nervului mandibular (nervul auriculo-temporal), plexului cervical superficial (ramul auricular),
nervului facial şi din ramul anastomotic al nervului vag.

2. Conductul auditiv extern (CAE) (fig. 2). Este un canal fibrocartilaginos iniţial, continuat
de unul fibro-osos lung de 3 cm, care se întinde de la conca auriculară până la membrana
timpanului. Este turtit antero-posterior şi are un traiect sub forma literei „S” în plan orizontal. În
plan frontal, prezintă o micşorare a diametrului său la unirea 1/3 externe cu 2/3 interne, zonă
cunoscută sub numele de istm. Membrana timpanică, situată la capătul medial al CAE, are o
formă ovoidală, cu axul lung, vertical de 10mm şi cel orizontal de 9mm. Este de culoare
albăstruie-translucidă. Pe faţa laterală a membranei timpanice (fig. 2 bis) se disting repere
anatomice importante în aprecierea stării timpanului:
  mânerul ciocanului – proeminenţă longitudinală (aproximativ verticală), de culoare albă,
care coboară în axul lung al timpanului până la umbo (spatula mânerului);
 apofizele laterale ale ciocanului (ligamentele timpano-maleare anterior şi posterior), aflate
în acelaşi plan cu mânerul ciocanului (evidenţierea lor excesivă fiind semn de retracţie spre
urechea medie a membranei timpanice, ca urmare a hipopresiunii repetate din cavitatea urechii
medii)
 datorită formei conice în plan sagital, reflexia luminii pe membrana timpanică determină
apariţia unui triunghi luminos (Politzer) în cadranul antero-inferior, reper care indică structura
normală a membranei timpanice.
Anterior de CAE se află articulaţia temporo-mandibulară, posterior mastoida şi apeductul
fallopian (masivul Gelle), superior fosa cerebrală medie, iar inferior glanda parotidă.
Conductul auditiv extern face trecerea spre urechea medie, la extremitatea sa medială
aflându-se un şanţ circular incomplet, în care se insera timpanul – inelul timpanal. Prezintă o
porţiune cartilaginoasă (continuarea medială a cartilajului pavilionului), în treimea externă a CAE
şi 2/3 interne osoase, până la timpan.
La interior, suprafaţa conductului este acoperită de piele, cu ţesut conjunctiv subiacent bine
reprezentat în zona cartilaginoasă a CAE şi aderentă de zona osoasă a CAE. În treimea externă,
dermul conţine glande sebacee, foliculi piloşi şi structuri proprii CAE, glande ceruminoase
(glande de tip tubulos, al căror produs de secreţie formează cerumenul).
Vascularizaţia arterială este asigurată de a. timpanică anterioară (ram al a. maxilare
interne), a. auriculară profundă, un ram din a. stilomastoidiană, din a. temporală superficială,
ramuri parotice şi un ram din a. auriculară posterioară. Vascularizaţia venoasă este reprezentată
de venele anterioare care se varsă în v. temporală superficială şi în plexul periarticular temporo-
maxilar şi de venele posterioare care drenează în v. auriculară posterioară. Drenajul limfatic este
similar pavilionului auricular.
Inervaţia senzitică a CAE este asigurată de ramul meatal al n. auriculotemporal, iar pentru
zona Ramsay-Hunt de un ram meatal al n. intermediar Wrisberg, un ram al n. vag şi un ram al n.
glosofaringian.

Urechea medie (auris media) este o cavitate pneumatică, cu 6 pereţi, săpată în stânca
temporalului, ce conţine sistemul osicular şi muschii anexaţi lui. Este cunoscută şi sub denumirea
de cavum timpani.
Peretele lateral sau extern (fig. 3) – timpanic, este format în 4/5 ale sale de cadrul osos
care circumscrie membrana timpanică şi membrana timpanică propriu-zisă şi în 1/5 de zidul
atical. Inelul fibrocartilaginos (ligamentul anular) prin care se inseră aceasta în şanţul timpanic
lipseşte pe o mică porţiune în partea superioară, numită incizura timpanică. Aceasta este acoperită
de segmentul lui Rivinius, care provine din scuama temporalului. Partea timpanului
corespunzătoare acestei incizuri este mai subţire, şi se numeste pars flaccida, restul membranei
formând pars tensa. Pe faţa laterală, în centrul timpanului, se observă o depresiune (ombilicul sau
umbo) care corespunde inserţiei capătului inferior al mânerului ciocanului. Trasarea imaginară a
două linii perpendiculare prin umbo împarte timpanul în patru cadrane (antero-superior, antero-
inferior, postero-superior şi, respectiv, postero-inferior), utile în descrierea topografică a
leziunilor prezente la nivelul membranei timpanice.
Pars tensa (9/10 din suprafaţa timpanului) este alcătuită din 5 straturi: stratul epidermic
(cu straturile cornos, granulat, spinos, bazal şi membrana bazală), stratul subepidermic (vasculo-
nervos), stratul fibros (colageno-elastic) sau lamina propria, singurul strat funcţional (cu fibre
sistematizate pentru pars tensa şi nesistematizate pentru pars flaccida), stratul submucos (conţine
o reţea vasculară şi filete nervoase) şi stratul mucos (alcătuit din microvili dispuşi pe o membrană
bazală). Fibrele din lamina propria sunt sistematizate astfel la nivelul pars tensa: fibre radiale
externe, circulare interne, parabolice şi transverse; fibrele fiind dispuse arcuit, au rol în
tensionarea membranei timpanice şi în creşterea rezistenţei pars tensa (fig. 4). Pars flaccida (1/10
din suprafaţa timpanului) are stratul fibros mai subţire şi fibrele din lamina propria
nesistematizate, fiind mai puţin rezistentă (punga lui Prussak). Pars tensa este zona membranei
timpanice care participă în mod efectiv la transmiterea undelor de presiune sonoră.
Peretele medial sau intern (fig. 5) – labirintic, se află în raport cu labirintul membranos,
nervul facial şi ganglionul geniculat şi prezintă repere anatomice importante în chirurgia urechii:
 postero-superior se află nişa şi fereastra ovala (vestibulara), acoperită de talpa scaritei,
care realizează articulaţia stapedo-vestibulară prin prin ligamentul omonim; la polul anterior al
nişei se află fissula antefenestram, la polul posterior fossula postfenestram şi ponticulul
promontorii; dimensiunile sale sunt de 3,4/1,5 mm;
 postero-inferior nişa şi fereastra rotunda (timpanică), acoperita de o membrana numita
timpanul secundar (Scarpa); marginea superioară este proeminentă ca o creastă (subiculum
promontorii); dimensiunile sale sunt de 3/2 mm;
 promontoriul, reper osos care corespunde primului tur de spiră al cohleei;
 bucla canalului semicircular orizontal
 canalul nervului timpanic Jacobson;
 procesul cohleariform prin care iese tendonul muşchiului tensor al timpanului (situat
posterior de peretele intern) şi canalul muşchiului respectiv, inervat de un ram din n.
mandibular;
 capul ciocanului;
 o porţiune din apeductul Fallope (care adăposteşte nervul facial, a. cohleo-vestibulară, a.
stilomastoidiană, a. petroasă superficială şi venele satelite) – segmentul geniculat şi timpanic,
spre posterior.

La nivelul peretelui anterior (fig. 6) – tubocarotidian (protimpan), se deschide în partea

sa superioară trompa lui Eustachio şi canalul muşchiului tensor al timpanului, iar în partea
inferioară se deschide canalul carotic. Prin tuba auditivă se realizează comunicarea casei
timpanului cu nazofaringele, ceea ce permite egalizarea presiunii aerului pe ambele feţe ale
timpanului. Aceasta este un conduct lung de 36 mm, alcătuit prin alăturarea a două trunchiuri de
con, unite la vârf (istm) – un segment osos şi unul fibrocartilaginos, care se prelungeşte până la
nivelul cavum-ului nazofaringian. Diametrul tubei variază între 2 mm la nivelul istmului , 3-4
mm la nivelul orificiului osos dinspre cavum timpani şi 7-8 mm la nivelul orificiului cartilaginos
de la nivelul nazofaringelui. Cartilajul tubar are forma unui jgheab, completat de stratul fibros al
tubei. Mucoasa tubei auditive este de tip endotelial prismatic, cu glande mucoase intraepiteliale,
iar corionul conţine fibre elastice, vase, glande tubulo-acinoase seromucoase, şesut limfoid
(amigdala peritubară Gerlach) şi ţesut adipos. Zona cartilaginoasă este virtuală şi se deschide
voluntar prin deglutiţie (30-40 mişcări de deglutiţie pe oră şi stă deschisă 20 sec), sub acţiunea
muşchilor peristafilini şi involuntar (la fiecare 50-60 sec câte 5 sec în stare de veghe şi la 5 min în
somn).
Rapoartele şi reperele chirurgicale ale peretelui anterior sunt:
  scizura Glasser (timpano-scuamoasă), situată antero-extern, care conţine ligamentul
anterior al ciocanului, a. timpanică anterioară şi venele satelite, precum şi nervul coarda
timpanului;
 postero-intern se află melcul, canalul carotic (conţine a. carotidă internă), plexul simpatic
periarterial şi plexul venos satelit;
 superior – canalul muşchiului tensor al timpanului

Peretele posterior (fig. 7) – mastoidian (retrotimpan), prezintă

 o zonă superioară care corespunde aditus ad antrum (prin care comunică cu sistemul
pneumatic mastoidian)
 o zonă inferioară, bogată în elemente anatomice importante în partea sa internă
o foseta incudis, unde este fixată apofiza posterioară a nicovalei printr-un ligament
o piramida stapediană, care conţine în canalul său muşchiul şi nervul stapedian, ram
din nervul facial, precum şi arterele şi venele însoţitoare; în vârful său se află un
orificiu prin care iese în cavum timpanic tendonul m. stapedian;
o bucla canalului semicircular orizontal;
o segmentul piramidal (al doilea cot al porţiunii intrapetroase) şi mastoidian al
apeductului Fallope
o eminenţa stiloidiană Politzer

Peretele superior (fig. 8) – tegmen timpani (epitimpanul), delimitează cavum timpani de

fosa cerebrală mijlocie şi meninge. Poate fi dehiscent (dehiscenţa Hyrtl) cu sutura petro-
scuamoasă, criblat sau să formeze o creastă petro-scuamoasă de inserţie a ligamentului suspensor
martelar şi incudian.

Peretele inferior (fig. 9) – jugular (hipotimpan), corespunde plafonului fosei jugulare în

care se află bulbul venei jugulare. Rar poate fi absent sau dehiscent. Are rapoarte cu sutura petro-
timpanală inferioară, recesul hipotimpanic, orificiul superior al canalului nervului timpanic
Jacobson.

Conţinutul cavităţii urechii medii este reprezentat de lanţul osicular, nervul coarda
timpanului, muşchii tensor al timpanului şi stapedian şi ligamente de susţinere a lanţului osicular.
Sistemul osicular este un lanţ complex articulat de trei osişoare, care are un rol foarte important
în transmiterea vibraţiilor timpanului spre urechea internă (fig. 10).
a. ciocanul (malleus) are 22-24mg şi 7-9 mm lungime – prezintă un cap care se articulează
cu nicovala, un col cu o apofiză laterală scurtă şi alta lungă şi mânerul, înglobat în grosimea
timpanului, ceea ce permite mişcarea solidară a ciocanului odată cu vibraţia timpanului. Pe partea
internă a colului ciocanului, supracordal, se inseră tendonul reflectat al m. tensor timpanal
(inervat din nervul cranian V, ramul mandibular). Apofiza scurtă oferă inserţie ligamentelor
timpano-maleare (delimitează pars flaccida de pars tensa), iar apofiza lungă (anterioară) se
continuă cu ligamentul anterior până la spina sfenoidului; nu este aderentă de mebrana timpanică.
b. nicovala (incus) are 6 mg, 6 mm lungime şi 7 mm înălţime – este plasată în atica
posterioară şi este cel mai mare osişor al lanţului osicular şi cel mai expus leziunilor, având în
vedere vascularizaţia sa săracă. Este formată dintr-un corp, cu o margine superioară pe care se
inseră ligamentul superior şi o margine anterioară prin care se articulează cu capul ciocanului, o
ramura scurtă orizontală (apofiza scurtă, care continuă marginea posterioară a nicovalei) şi una
lungă verticală (apofiza descendetntă, lenticulară, care continuă marginea inferioară a nivovalei),
prin care se articulează cu scăriţa
c. scăriţa (stapes) – este cel mai uşor os din organism (2,5 mg) şi are forma unei scări de
cavalerie (3,5-4 mm înălţime). Este plasată în foseta ovală şi este alcătuită din cap, care se
articulează superior cu nicovala, col, pe care se inseră posterior tendonul muşchiului scăriţei
(inervat de ram din nervul cranian VII) şi două braţe (arcuri), anterior şi posterior. Între acestea
din urmă se află talpa scăriţei (platina), helicoidală, aplicată pe membrana care acoperă fereastra
ovală.
Articulaţiile lanţului osicular asigură mişcarea în bloc a celor trei osişoare din urechea
medie (articulaţia incudo-maleară şi incudo-stapediană).
Oscioarele sunt legate de pereţii cavităţii timpanice prin ligamente (articulaţii parieto-
osiculare: timpano-maleară, incudo-petroasă şi stapedo-vestibulară) şi doi muschi: muschiul
tensor al timpanului şi muşchiul scăritei (protejează urechea internă de sunete foarte puternice).
Articulaţiile prezente la nivelul urechii medii au diferite grade de libertate, în funcţie de
tipul acestora: sinartroze (articulaţia timpano-maleară), sindesmoze (stapedo-vestibulară),
diartroze (incudo-maleară, incudo-stapediană), amfiartroze (incudo-petroasă). Acest sistem
complex de pârghii, asociat cu raportul de 20:1 dintre suprafaţa timpanului şi a ferestrei rotunde
asigură amplificarea cu 27dB a sunetelor incidente, aspect deosebit de important în recuperarea
celor 30dB care s-ar pierde la trecerea sunetelor din mediul aerian al urechii medii în cel lichidian
al urechii interne. În plus, sistemul lanţului osicular amortizează loviturile, vibraţiile ample şi
intense.

Celulele mastoidiene, sau sistemul pneumatic mastoidian (fig. 11) este un sistem de
celule osoase umplute cu aer, care este dispus în jurul cavum timpani. Rolul său este de a asigura
autocurăţarea şi regenerarea mucoasei care tapetează întreaga ureche medie şi de a menţine
presiunea aerului apropiată de cea atmosferică, condiţie obligatorie pentru funcţionarea optimă a
sistemului de transmisie a undelor sonore . Mastoida este situată sub scuama temporalului (foarte
subţire), fiind acoperită de fascia temporalului, uşor decolabilă la acest nivel (patrulaterul
Bergman). Sistemul mastoidian este alcătuit dintr-o celulă mare (antru), situată mai superior şi
superficial şi un sistem complex de celule pneumatice mai mici, care comunică cu antrul prin
aditus ad antrum (realizează comunicarea dintre atica posterioară şi sistemul antromastoidian).
Antrul este complet format de la naştere şi este zona de atac în cursul intervenţiilor chirurgicale
otologice.
Superior, mastoida este delimitată de linia temporală, deasupra căreia se află endocraniul.
La acest nivel se află un reper important în chirurgia urechii – spina suprameatală Henle, căreia îi
corespunde în profunczime, la 2,8-3 mm aditus ad antrum.
Faţa externă a mastoidei conţine următoarele zone:
 pars lisa (un triunghi neted), situată superior, care reprezintă proiecţia sistemului antro-
mastoidian. Este o zonă perforată, prin care pătrund vase sanguine (zona criblată Chipauld);
 linia temporală, pe care se inseră aponevroza muşchiului temporal;
 scizura timpano-mastoidiană, anterior de care se află nervul facial;
 pars rugosa, zidul inserţiilor musculare mouret: muşchiul sterno-cleido-mastoidian
(anterior), muşchiul splenius (inferior), muşchiul mic complex (posterior) şi muşchiul occipital
(superior). Corespunde porţiunii sigmoidiene a sinusului sigmoid (triunghiul sinodural
Trautmann). Tot la acest nivel se află un orificiu pentru vena emisară mastoidiană.
 La vârful mastoidei, între gaura mastoidiană, şanşul occipital şi creasta digastricului
(determinata de pântecele posterior al muşchiului digastric) se află triunghiul digastric Mouret.
Prin gaura stilomastoidiană trec nervul facial, artera stilomastoidiană şi venele satelite.
Sistemul pneumatic antromastoidian este delimitat de nervul facial, sinusul lateral şi
duramater (grup inter-sino-facial) şi are variaţii interindividuale de pnueumatizare. Respectând
sistematizarea lui G. Portmann, este alcătuit din:
 grup superficial: celule periantrale, subantrale şi apicale;
 grup profund: antrul mastoidian, celule subantrale şi celule sino-durale Trautmann-Citelli.
Există şi un sistem celular paramastoidian, alcătuit din:
 grupul zigomatic;
 grupul peritubar;
 grupul hipotimpanic;
 grupul scuamos;
 grupul retrosinusal;
 grupul occipital;
 grupul petros, sistematizat de Ramadier într-un grup anterior (supralabirintic, antecohlear
şi sublabirintic), un grup posterior (supralabirintic, translabirintic şi sublabirintic) şi un grup
petroapical.

Urechea internă (auris interna) este o structură osteo-membranoasă, săpată în stânca

osului temporal (fig. 12). Ea prezintă două porţiuni diferite, labirintul osos (os compact, dur) şi
cel membranos. Între cele două labirinturi se află un spaţiu umplut cu un lichid, perilimfa, iar în
interiorul celui membranos se găseste un lichid numit endolimfa. Labirintul membranos
adăposteşte structurile senzoriale auditive (organul lui Corti ) şi vestibulare (cristele ampulare din
cele trei canale semicirculare şi maculele din utriculă şi, respectiv, saculă).
1. Labirintul osos (capsula otică) este format din labirintul posterior (vestibul, canale
semicirculare) şi labirintul anterior (melc osos). Melcul osos (cohleea) are o formă spiralată,
conică, cele două spire şi ¾ rotindu-se în jurul unui ax central numit columelă (modiol) (fig. 13
bis). Înălţimea sa este de 35 mm, iar lăţimea, la nivelul bazei, de 8 mm. Modiolul este parţial gol,
conţinând nervul cohlear şi vase sanguine. De el se prinde o lamă osoasă, lama contururilor, care
se răsuceşte antiorar (pentru cohleea dreaptă) în jurul modiolului. Lama spirală are baza solidară
cu peretele intern al lamei contururilor, iar marginea sa externă este liberă şi proemină în canalul
cohlear, impărţindu-l într-un spaţiu superior (rampa vestibulară) şi altul inferior (rampa
timpanică) (fig. 13 bis 2). Cele două rampe comunică la vârful melcului printr-un orificiu numit
helicotrema (suprafaţă de 0,05m2) şi conţin perilimfă. La baza rampei vestibulare se află nişa
ferestrei ovale, acoperită de membrana ferestrei ovale pe care se sprijină platina scăriţei. Rampa
timpanică prezintă la deschiderea dinspre cavum timpani fereastra rotundă, acoperită de
membrana cu acelaşi nume (timpan secundar Scarpa). Rampa vestibulară comunică cu spaţiul
subarahnoidian prin intemediul apeductului cohlear (permeabil doar la rozătoare, nu şi la om).
Lăţimea lamei spirale osoase diminuă de la bază la apex. Ea este străbătută de un canal în care se
află fibre nervoase auditive. Acest canal are perforaţii (habenula perforata) care asigură contactul
fibrelor nervoase cu perilimfa rampei timpanice. La emergenţa lor laterală, fibrele nervoase îşi
pierd teaca de mielină.
Limbul spiral este o structură conjunctivo-vasculară, care acoperă partea cea mai externă
a lamei spirale. Pe faţa sa superioară se află celule epiteliale a căror funcţie secretorie asigură
structura normală a membranei tectoria (membrană sub formă de creastă de val care se desprinde
de pe marginea liberă a limbului). De marginea sa internă se prinde membrana Reissner.
2. Labirintul membranos păstrează forma celui osos, având următoarele structuri: la
nivelul labirintului posterior, vestibulul propriu-zis, format din două vezicule – utricula şi sacula
şi canalele semicirculare, iar la nivelul labirintului anterior, melcul membranos (canal cohlear sau
scala media). Pereţii săi sunt de tip conjunctivo-vascular, iar cavităţile labirintului membranos
descrise comunică între ele, realizând un sistem închis, umplut cu endolimfă. Melcul membranos
descrie, ca şi cel osos, două spire şi ¾ . Pe o secţiune transversală la orice nivel al spiralei, melcul
membranos are o formă triunghiulară, fiind delimitat superior de membrana vestibulară
(Reissner), inferior de membrana bazilară şi în afară de peretele lateral al cohleei (fig. 13 bis 3).
La nivelul apexului cohleei, canalul cohlear se termină în fund de sac, iar la bază comunică cu
sacula prin canalul reuniens Hensen. Endolimfa conţinută de labirintul membranos drenează prin
canalul endolimfatic spre sacul endolimfatic, o expansiune a labirintului membranos localizată la
baza craniului. Diferenţa dintre perilimfă şi endolimfă constă în componenţa lor ionică,
endolimfa fiind mai bogată în ioni de K + (140-160 mEq/l), iar perilimfa în ioni de Na + (140
mEq/l).
Membrana bazilară se întinde de la lama spirală osoasă la creasta bazală a ligamentului
spiral şi formează planşeul scalei media. La om, are o lungime de aproximativ 30mm. Lăţimea sa
creşte de la bază la vârf, în timp ce grosimea sa diminuă în acelaşi sens. Această structură îi
conferă un gradient bazo-apical al rigidităţii sale, care se regăseşte în proprietăţile mecanice ale
membranei bazilare, esenţiale în propagarea undei sonore şi existenţa tonotopiei cohleare. Ea este
alcătuită din două părţi: internă (pars tecta) care se întinde de la habenula perforata la baza
pilierilor externi şi laterală (pars pectinata) care se întinde de la pilierii externi la creasta bazală.
În dreptul tunelului Corti, pe faţa inferioară a membranei bazilare se găseşte vasul spiral.
Membrana tectoria este o structură acelulară, fibroasă, aşezată pe faţa superioară a
organului Corti. Se presupune că doar cilii cei mai înalţi ai celulelor ciliate externe sunt
permanent în contact cu membrana tectoria, ceilalţi cili ai celulelor ciliate externe dar şi interne
fiind situaţi doar în imediata vecinătate a acesteia.
Membrana Reissner se întinde de la limbul spiral intern la marginea superioară a striei
vasculare şi a ligamentului spiral, separând rampa vestibulară de scala media. Este alcătuită din
două straturi celulare (epiteliale pe partea endolimgatică şi mezoteliale pe partea perilimfatică).
Peretele lateral al scalei media este reprezentat de ligamentul spiral şi stria vasculară,
ultima aparţinând labirintului membranos. Se presupune că unele celule care intră în alcătuirea sa
ar avea rol în secreţia şi resorbţia endolimfei.

Organul Corti - organ senzorial de auz este situat în interiorul melcului membranos, pe
membrana bazilară. El este alcătuit din celule ciliate şi celule de susţinere (Hensen, Deiters,
Bottcher şi Claudius, pilier extern, pilier intern, dinspre în afară spre înăuntru). Celulele ciliate
sunt dispuse spre exterior (celule ciliate externe, CCE) şi spre interior (celule ciliate interne,
CCI). Între cele două tipuri de celule şi membrana bazilară se delimitează tunelul Corti, umplut
cu cortilimfă (fig. 13 bis 4).
Celulele ciliate externe sunt aşezate la om pe 3-4 rânduri, cu cilii dispuşi sub forma literei
„V” sau „W”. Sunt celule cu corp cilindric, având fiecare la polul superior 50-150 stereocili, care
sunt legaţi între ei prin filamente extracelulare de glicoproteine. La bază se găsesc multe sinapse
eferente şi câteva sinapse aferente auditive. Ele nu au rol senzorial auditiv, ci rol contractil, fiind
bogate în filamente de actină şi miozină. Contracţia lor sub influenţa undei sonore apropie
membrana tectoria de cilii celulelor ciliate externe şi interne, determinând declanşarea unui
potenţial de acţiune în dendritele nervului auditiv care fac sinapsă cu CCI respectivă.
Celulele ciliate interne sunt aşezate pe un singur rând, cu cilii dispuşi în palisadă (60
stereocili pentru fiecare CCI). Corpul celular este sub forma sticlei de Chianti. La polul apical se
găseşte o aglomerare de de proteine contractile (actină, miozină, fimbrină) şi de proteine legate
de calciu. La polul bazal se găsesc sinapse cu 95% din fibrele aferente ale nervului auditiv, dar şi
sinapse eferente.

Analizatorul auditiv este alcătuit din fibre aferente (majoritatea) şi fibre eferente:
a. Segmentul periferic – este reprezentat de organul Corti, care conţine celulele receptoare
auditive (fig. 14)
b. Segmentul de conducere aferent (fig. 14 bis):
1. Protoneuronul căii auditive – dendritele axonilor fac sinapsă cu celulele ciliate
auditive (95% cu celulele ciliate interne şi 5% cu cele externe), iar corpul celular
neuronal se află în ganglionul spiral Corti (fig. 15); axonul primului neuron al căii
auditive pătrunde în conductul auditiv intern (CAI), alături de nervul vestibular,
nervul facial şi artera labirintică. Mănunchiul vasculo-nervos (aproximativ 24 mm) se
răsuceşte în jurul propriului ax în conductul auditiv intern, explicând poziţia diferită a
structurilor anatomice la intrarea şi, respectiv, ieşirea din CAI (fig. 16, 17); la ieşirea
din CAI, mănunchiul vasculo-nervos pătrunde în spaţiul virtual al unghiului
pontocerebelos (15mm) şi pătrunde prin şanţul lateral bulbo-protuberenţial în
trunchiul cerebral, unde se realizează sinapsa cu cel de-al doilea neuron al căii
acustico-vestibulare în nucleii specifici fiecărui nerv;
2. Deutoneuronul căii auditive se află la nivelul nucleilor cohleari bulbari (dorsal şi
ventral) (fig. 18); fibrele nervului auditiv se împart într-o ramură anterioară
(ascendentă) şi una posterioară (descendentă), care ajung în nucleul cohlear antero-
ventral şi, respectiv, postero-ventral, de unde ajung în nucleul cohlear dorsal. De
reţinut conexiunile intranucleare şi internucleare care există la acest nivel. De
asemenea, la nivelul nucleilor cohleari ajung fibre descendate de la nivelul
complexului olivar superior, lemniscului lateral şi din coliculul inferior. Fibrele
aferente auditive îşi continuă traiectul ascendent spre staţiile superioare ale
segmentului central al sistemului auditiv, complexul olivar superior şi coliculul
inferior pe trei căi:
1. Fibrele ventrale din nucleul cohlear ventral se distribuie complexului olivar
superior ipslateral şi contralateral (formând corpul trapezoid – prima decusaţie a
căii auditive); de aici, fibrele complexului olivar superior ajung, pe calea
lemniscului lateral, la nucleii lemniscului lateral şi ai coliculului inferior bilateral
(a doua decusaţie) (fig. 18 bis)
2. Fibrele dorsale din nucleul cohlear ventral se distribuie nucleilor periolivari prin
stria acustică intermediară;
3. Fibrele din nucleul cohlear dorsal ajung direct în nucleii lemniscului lateral şi
coliculului inferior contralateral, prin stria acustică dorsală.
3. Al treilea neuron al căii auditive se află la nivelul corpului geniculat medial din
talamus (fig. 19), unde ajung fibrele aferente auditive ascendente din coliculul
inferior. De la nivelul talamusului, fibrele auditive aferente se proiectează în cortexul
auditiv (situat în profunzime, la nivelul girului transvers Heschl, de pe faţa insulară a
primei circumvoluţii temporale din scizura Sylvius - (fig. 20), în aria auditivă primară
 (aria 41 şi 42 Brodmann) şi în ariile de asociere (22 şi 52 Brodmann). Cranial de
talamus, sistemul auditiv răspunde şi la alţi stimuli senzoriali în afara celor sonori.
Există conexiuni între cele două arii corticale auditive, care respectă tonotopia
existentă de-a lungul întregii căi auditive. Decusaţiile existente de-a lungul căilor
auditive ascendente explică proiecţia corticală bilaterală a stimulilor sonori
recepţionaţi de fiecare dintre urechi.

c. Sistemul auditiv eferent porneşte de la nivelul cortexului auditiv (în special aria auditivă
primară) şi se distribuie descendent spre corpul geniculat median şi coliculul inferior. De la acest
nivel, fibrele eferente coboară spre nucleii cohleari şi, mai departe, prin nervul vestibular pătrund
în CAI, se desprind la acest nivel prin anastomoza Oort şi se distribuie celulelor ciliate auditive
interne şi externe.
Figuri

Fig. 1 Pavilion auricular

Fig. 2 CAE

Fig. 2 bis repere timpan

Fig. 3 perete lateral ureche medie

 Fig. 4 pars tensa

Fig. 5 perete medial ureche medie

Fig. 6 perete anterior ureche medie

Fig. 7 perete posterior ureche medie

Fig. 8 perete superior ureche medie

Fig. 10 lanţ osicular

Fig. 11 mastoida

Fig. 12 stânca temporală

Fig. 13 bis modiol

Fig. 13 bis 2 rampe cohleare

Fig. 13 bis 3 melc membranos

Fig. 13 bis 4 organ Corti

Fig. 14 Celule ciliate

Fig. 14 bis căi ascendente

Fig. 15 ganglion Corti

Fig. 16 intrare CAI

1.n. facial şi n. intermediar Wrisberg;

2. n. cohlear; 3. creasta falciformă;
4. n. vestibular inferior; 5. n. singular;
6. n. vestibular superior

Fig. 17 poziţie structuri în CAI

Fig. 18 nuclei cohleari

Fig. 18 bis Colicul inferior

Fig. 19 talamus

Fig. 20 cortex auditiv

Bibliografie:

1. Dr. Alexandru Pascu Audiometrie Ed. Universitară „Carol Davila”, Bucureşti – 2000 ISBN 973-
8047-15-3
2. Prof. Dr. Romeo CĂLĂRAŞU Şef de Catedră, Prof. Dr. Traian ATAMAN, Conf. Dr. Viorel
ZAINEA Manual de patologie otorinolaringologică şi chirurgie cervicofacială, ediţia
a II-a: Ed. Universitară “Carol Davila“, Bucureşti – 2001 ISBN 973-8047-38-2
3. SANTI PA, MANCINI P: Cochlear anatomy and central auditory pathways, In Cummings CW