MANIPULATORII

1
 MANIPULATORII
SÎNT PRINTRE NOI

INTRODUCERE

Vi s-a întîmplat să vă schimbaţi locul de muncă la o nouă companie, să vă refaceţi familia, să vă

schimbaţi cercul de prieteni plini de încredere, de optimism, şi, sigur de dumneavoastră şi de competenţa dvs.,
să sfîrşiţi pînă la urmă în a întîmpina obstacole neaşteptate?
Îndoiala s-a strecurat insidios în dvs., aţi început să resimţiţi o stare de tensiune neobişnuită. O
persoană din anturajul dumneavoastră vă rămîne prezentă în spirit şi vorbiţi neîncetat, prea mult, obsedant
despre ea. V-aţi întrebat de ce? Ce influenţă are asupra dumneavoastră această persoană? Relaţia cu ea pare
distructivă, dar o percepeţi mai mult ca pe o senzaţie şi o intuiţie, decît ca o explicaţie raţională. Efectele sînt
dezastruoase şi încep să se materializeze prin pierderea încrederii în dumneavoastră înşivă. Vă îndoiţi în
permanenţă de capacităţile, de competenţele şi de calităţile dumneavoastră. Încercaţi din ce în ce mai des un
puternic sentiment de inferioritate, aveţi impresia că v-aţi pierdut deprinderea de a comunica cu ceilalţi şi apar
primele tulburări fizice: insomnia, tulburări respiratorii, dureri de cap, de stomac, erupţii cutanate şi în cele din
urmă, depresia...
Subiectul abordat în această lucrare este aproape necunoscut în literatura de acest gen, dar este întîlnit
frecvent în realitate şi stă la originea unor reacţii negative şi traumatizante care perturbă viaţa multora dintre
noi. Este vorba despre manipulatorii aşa-zişi „relaţionali".
Lucrarea nu se referă la manipulatorii profesionişti din domeniul publicităţii, activităţilor de vînzare
sau politicii. Aceştia folosesc tehnici de influenţă şi persuasiune cunoscute în psihosociologie, într-un scop
bine determinat (vînzarea unor anumite produse, creşterea cifrelor de afaceri sau un avantaj electoral). În
acţiuni de acest gen nu sînt implicate sentimente deosebite sau care să merite a fi luate în seamă. Ele stau însă
la baza strategiilor folosite de manipulatorul relaţional. De-a lungul anilor, am avut ocazia să constat, în
calitatea mea de terapeut, că tot mai multe persoane se confruntă cu tulburări majore produse de prezenţa unei
persoane din anturajul lor care se descoperă, în cele din urmă, a fi un manipulator.
În Franţa, terapeuţii, indiferent de formaţia lor, nu au primit, prin metodele de învăţămînt respective
pregătirii lor, cunoştinţele necesare descrierii detaliate de manipulator, aşa că nu consideră (în cele mai multe
cazuri) manipulatorul fiind unul din cei mai puternici factori de stres cu influenţă majoră în stările de
dezechilibru ale pacienţilor. Cu excepţia unor articole nesemnificative, nu s-au publicat lucrări care să dezbată
un subiect deosebit de important, după părerea mea. pentru fiecare dintre noi. Din punct de vedere statistic
puţine lucrări iau act. În Franţa, despre acest subiect foarte însemnat în viaţa fiecăruia dintre noi. Statistic
vorbind, este evident că fiecare dintre noi va întîlni, în viaţa sa, un manipulator. Această carte se adresează
deci deopotrivă profesioniştilor, terapeuţi care vin în ajutorul pacienţilor, cît şi fiecăruia dintre noi. Scopul
lucrării este de a furniza informaţiile necesare recunoaşterii unui manipulator şi a metodelor de protecţie, care
să ne ajute să evităm influenţa lui, cît şi să deschidă un nou drum spre studii noi, care ar putea să ne ajute să
înţelegem mai bine fenomenul şi, cu atît mai mult. să fim în situaţia de a ne putea pune mai uşor la adăpost.
Pentru a stăpîni stresul, avem acces la diverse metode: abilităţile sociale, domeniul cognitiv (sisteme
de valori, credinţe şi gînduri iraţionale sau eronate), relaxarea, folosirea timpului sau, importanţa somnului, a
plăcerii, alimentaţiei, sportului etc. în acelaşi timp, am constatat o rezistenţă neobişnuită la eficacitatea
acestor metode cînd factorul de stres (manipulatorul) se descoperă a fi o persoană apropiată. Statistic, 90%

2
din cazuri se află în această situaţie, iar găsirea unor soluţii este destul de dificilă. Se impune atunci adoptarea
următoarelor atitudini:
1. Cunoaşterea modului în care acţionează un manipulator.
2. Identificarea manipulatorului.
3. Folosirea diverselor metode de protecţie.
Cum se prezintă în acest caz realitatea? Este vorba de perturbarea ansamblului domeniilor
comportamentale, cognitive, emoţionale şi relaţionale. Voi descrie fiecare aspect pornind de la trăirile
victimelor: cum reuşeşte manipulatorul să culpabilizeze, să pară nevinovat, să comunice, să devalorizeze, să
dezbine, să pozeze el însuşi în victimă, să-şi schimbe atitudinea, cum priveşte de fapt cu indiferenţă
problemele semenilor, dar comportându-se în aşa fel, încât să se creadă contrariul. Nu voi încerca să fac
psihanaliză sau studii aprofundate ale motivaţiilor inconştiente ale manipulatorului, chiar dacă voi aborda
câteva aspecte specifice acestora cu scopul de a explica mai bine procedeele pe care le foloseşte.
Mulţi dintre pacienţii mei. care au fost victimele manipulatorilor şi care au învăţat să-i recunoască, au
povestit diferite întîmplări şi anecdote care sînt reproduse în această lucrare. Întîmplările sînt veridice şi le
voi reda fidel în fiecare capitol al lucrării pentru a exemplifica manevrele subtile ale manipulatorului. Din
motive de discreţie, identitatea persoanelor care şi-au povestit experienţele a fost schimbată.
Obiectivul final al lucrării este să ofere o cale suplimentară celorlalte tehnici care permit individului să
se afirme, să-şi controleze anxietatea şi stresul, să dispună de libertatea acţiunilor şi judecăţilor sale şi... de
propria-i viaţă.

Prima parte

CINE SÎNT MANIPULA TORII?

1
MĂŞTILE MANIPULATORULUI RELAŢIONAL

Manipulatorii se disimulează adesea sub diverse aspecte. Sînt recunoscuţi ca experţi în a se ascunde
sub diferite chipuri false, pe care şi le compun în funcţie de persoana, situaţia sau scopul urmărit.

Tipul manipulatorului simpatic

Această mască este cea mai răspîndită. Este şi cea mai periculoasă, pentru că disimulează perfect jocul
manipulatorului: surîzător, extravertit, agreabil şi amabil cu ceilalţi. Vorbeşte mult şi curgător. Ştie să-şi
găsească poziţia cea mai bună: locul dumneavoastră devine în mod natural locul lui. Imaginea pe care o oferă
celorlalţi este a unei persoane sigure de sine, cu care ne-ar plăcea să semănăm şi a cărei prietenii ne-ar plăcea
s-o cîştigăm. Personajul interpretat de Michel Piccoli în filmul Une qffaire etrange de Pierre Garnier-Deferre
este un exemplu tipic al acestui fel de personalitate. Este foarte greu de admis că, sub atîtea calităţi plăcute şi
sub un aspect atît de încîntător, se ascunde un manipulator relaţional! Iată de ce acest tip de manipulator este
poate şi cel mai periculos!

3
 Procesul de manipulare este suficient de discret pentru a nu fi uşor de identificat, mai ales cînd se
confundă cu atitudini comportamentale plăcute, cel puţin în forma lor aparentă.
Aţi observat că ne este mai uşor să îndeplinim dorinţele şi să sărim în întîmpinarea nevoilor unei
persoane pe care o găsim simpatică? Şi că ne este mai greu să refuzăm un prieten decît un necunoscut? Este
exact ceea ce ştiu şi folosesc cel mai bine manipulatorii pentru a-şi spori influenţa asupra celorlalţi. Un
fenomen identic se regăseşte în lumea animalelor: anumite tipuri de peşti folosesc mimetismul, luând
înfăţişarea altor specii mai atrăgătoare pentru a-şi atinge scopul.
Întîi să examinăm blennia, peşte - sanitar, care curăţă alt peşte mai mare, din altă specie. Cei doi se
înţeleg cu ajutorul unor mişcări specifice, care devin pentru ei un cod de comunicare. Între ei se stabileşte o
relaţie de încredere reciprocă, încît peştele mare, încrezător, lasă rasomil să se apropie. Ori blennia imită
perfect rasomil, copiindu-i mişcările în cele mai mici detalii, chiar dacă aceasta nu este specific familiei din
care face parte. Ascuns sub această mască, îşi înşeală victima (peştele mare), o atacă, şi o foloseşte drept
hrană.

Factorii care determină caracterul simpatic al manipulatorului.

Cum să te faci simpatic? De aproape 20 de ani sociologii au studiat factorii care contribuie la
determinarea caracterului simpatic al manipulatorului, descoperind în cele din urmă cum se face că nu putem
refuza persoane complet necunoscute, doar pentru simplul motiv că le găsim simpatice. Este cazul, de exemplu,
acelor vînzători excelenţi care au o putere de convingere cu totul deosebită asupra clienţilor. Sociologii au
remarcat, printre altele, că aspectul fizic, similaritatea (anumite trăsături comune cu cumpărătorul), anumite
familiarităţi care flatează, asocieri pozitive legate de contactul cu aceştia (condiţionate de momente plăcute
petrecute împreună, de cunoştinţe comune etc.) au o influenţă sigură şi, în acelaşi timp. inconştientă asupra
majorităţii dintre noi.
Un procent însemnat (60% ) de manipulatori au ca regulă principală de conduită crearea cît mai rapid
posibil a unor relaţii de prietenie - mai ales într-un mediu specific profesional - sau se fac de la început
simpatici celorlalţi; sînt zîmbitori, atenţi, generoşi (fac mici cadouri sau servicii) şi ştiu foarte bine să flateze.

Diferenţa între manipulatorul de tip simpatic şi o persoană într-adevăr simpatică

Nu trebuie, evident, să ne îndoim de fiecare persoană pe care o găsim simpatică. Din fericire, cele care
îşi afirmă în mod real această calitate nu au nevoie de artificii şi tertipuri pentru a fi apreciate. Persoanele cu
adevărat simpatice pot să-şi exprime clar şi sincer părerile, dorinţele sau sentimentele şi ştiu să le respecte pe
ale altora, în prezenţa acestora nu avem niciodată senzaţia că sentimentele, părerile şi dorinţele noastre,
diferite de ale lor, par ilegitime, lipsite de valoare sau vinovate. Sînt persoane determinate, care resping
falsitatea în relaţiile cu ceilalţi, respectuoase şi echilibrate. Totul este clar în mintea şi atitudinea lor, sînt
persoane care nu provoacă surprize neplăcute, dimpotrivă, produc, prin comportamentul şi gîndirea lor
consecventă, o stabilitate în relaţiile sociale şi profesionale. Nu îşi ascund personalitatea şi nu au nevoie să-i
înlăture pe ceilalţi pentru a-şi afirma propria valoare. Persoanele din această categorie ştiu să-şi recunoască şi
să-şi accepte (chiar dacă nu e întotdeauna uşor) defectele, dar şi calităţile. Nu încearcă constant să
demonstreze celorlalţi superioritatea lor sau să-i umilească, situându-i pe poziţii inferioare.
Am arătat trăsăturile specifice ale unor persoane cu caracter afirmat, pentru a înţelege mai uşor
comportamentul persoanei manipulatoare. Este evident că la început un manipulator de tip simpatic va fi greu
de identificat, pentru că poartă masca unui individ afirmat în mod real (această disimulare îmi aminteşte de o
reclamă publicitară a unui tip de cafea: „Această cafea seamănă cu cafeaua Mocca, are culoarea cafelei
Mocca... dar nu este cafeaua Mocca", adică gustul s-a schimbat într-o clipă şi în acel moment precis a fost
percepută diferenţa). Altfel spus, trebuie să ne aflăm o bună perioadă de timp în preajma unui manipulator de
tip simpatic, pentru a descoperi treptat ce ascunde sub această mască şi care sînt obiectivele sale reale. Cei mai
puţin activi dintre noi sau persoanele naive pot să n-o descopere niciodată. Situaţia este frecvent întîlnită
pentru că indivizii aparţinînd acestor categorii nu reuşesc să pătrundă în universul lor emoţional şi nici să fie
conştienţi de ceea ce îşi doresc sau au de fapt nevoie. Revelaţia manipulatorului, resimţită ca un şoc de
majoritatea victimelor, nu se poate produce fără acest proces de cunoaştere de sine, dar sînt foarte multe
persoane care trăiesc după o schemă inversată: găsesc important să înţeleagă şi să răspundă dorinţelor
celorlalţi şi le ignoră pe ale lor, încît frustrarea şi sentimentele negative li se par suportabile. Atitudinea de
supunere faţă de o altă persoană apare cînd există o reacţie de refulare şi în cele din urmă de negare a propriei

4
personalităţi (sînt persoane care la întrebarea „Ce facem în după amiaza aceasta ?" răspund: ,.Ce vrei tu.", iar
dacă sînt întrebate ce îşi doresc cu adevărat, nu ştiu ce să răspundă). Fiind preocupaţi mereu să satisfacă
dorinţele celorlalţi, din teama de a nu fi respinşi de aceştia, nu mai sînt capabili să-şi recunoască nici propriile
sentimente, dar nici pe ale celor în mijlocul cărora trăiesc. În concluzie, v-am schiţat portretul unei persoane
pasive, care nu ar reuşi nici în 20 de ani să recunoască manipulatorul de tip simpatic!
Aceste persoane nu numai că nu conştientizează suferinţa emoţională provocată de manipulatori, dar
nici nu îndrăznesc să vorbească nimănui despre ceea ce simt cu adevărat, căci îşi exprimă foarte rar
sentimentele şi de multe ori nu şi le cunosc precis, de aceea nu reuşesc să se elibereze de sub influenţa
manipulatorului.

Manipulatorul are şi calităţi

Chiar dacă nu facem parte din categoria celor pasivi sau resemnaţi, o altă trăsătură a manipulatorului
de acest tip ne poate uşor înşela: este vorba de latura real „simpatică" a acestuia. Toate descrierile din lucrarea
de faţă reflectă aspectul care defineşte caracterul de persoană manipulatoare. Optzeci la sută din manipulatorii
relaţionali, mai ales cei de tipul simpatic, au, ca orice fiinţă umană, numeroase calităţi. Cum putem distinge
calităţile reale de cele false? Nimic mai simplu... cu timpul! Dacă trăim sau muncim în acelaşi loc cu un
manipulator, fisurile din caracterul acestuia, minciunile şi lacunele vor deveni, progresiv, evidente. Vor fi
dificil de acceptat, dacă persoana respectivă este, de exemplu, o persoană cu autoritate, un părinte sau un
superior ierarhic. De cîte ori secretarele sau subalternii nu acoperă lipsurile şi erorile conducătorilor, pînă cînd
constată că, de fapt, este vorba de incompetenţă? Aţi remarcat că termenul cel mai răspîndit care desemnează
pe superiorul ierarhic este „Responsabil"?
Să revenim la calităţile reale ale manipulatorului cu masca ..simpatic''. Acesta este de obicei
extravertit, vesel (nu întotdeauna, depinde de „public"), vorbeşte mult şi cu uşurinţă, se arată pe moment atent
cu ceilalţi, amabil, activ, vivace şi surîzător, se dovedeşte de cele mai multe ori eficace, calificat şi inteligent.
Poate fi ordonat, cu bun gust, cu idei interesante, inventiv şi priceput în multe domenii. Toate aceste calităţi
de care este perfect conştient ştie să şi le pună excelent în valoare, mascînd complet pînza de păianjen pe care
o ţese cu răbdare în jurul victimelor. Calităţile nu îi împiedică planurile, dimpotrivă, îl ajută. Arta
manipulatorului de tip „simpatic" constă tocmai în perfecta disimulare a acţiunilor sale printre manifestări
comportamentale acceptabile sau chiar potrivite pentru dezvoltarea unei relaţii de prietenie.
Principalul obiectiv al manipulatorului este să-i aibă la buzunarul său cel mic, pe cel de curînd
cunoscut. Apropierea se face într-un mod foarte plăcut: nu mai conteneşte cu elogiile la adresa persoanei
respective (pe care le vom califica, mult mai tîrziu, drept linguşeli). La început se arată foarte amabil, apoi
cere mici servicii pe care victima i le va face cu multă plăcere. Creează rapid un climat de încredere şi de
complicitate, întreţinînd calităţile necesare unei relaţii de prietenie normală. Până aici totul pare simplu şi
firesc. Victima nu manifestă nici cel mai mic semn de neîncredere sau suspiciune. Cîteva luni mai tîrziu, însă
va realiza că dependenţa psihologică şi/sau materială (ştie să ofere cadouri substanţiale sau să împrumute
sume considerabile de bani) îi va produce o senzaţie de insatisfacţie. Acest tip de manipulator pare a avea
mulţi prieteni, pe care îi schimbă însă foarte des, dacă nu reuşeşte să-şi atingă obiectivele propuse.
Reconsideraţi ideea preconcepută că cineva simpatic n-ar putea să vă facă rău! Evitaţi însă să aveţi
suspiciuni faţă de orice persoană simpatică. Sînt atîţia oameni care dau dovadă de gentileţe, fără ca aceasta să
constituie un mijloc subtil de a-şi atinge scopuri egocentrice. Cea mai mare parte a manipulatorilor posedă o
mască simpatică, asta nu înseamnă că orice individ cu anumite calităţi este neapărat un manipulator; (de
exemplu, politicienii: cei mai mulţi sînt bărbaţi, ceea ce nu înseamnă că orice bărbat ascunde un politician!).

Manipulatorul de tip seducător

Manipulatorul seducător este de obicei atrăgător mai ales prin fizicul său. Este carismatic. Garderoba,
accesoriile (bijuterii, automobil etc.) îl ajută să se pună în valoare. Manipulatorul carismatic te priveşte drept în
ochi, îţi pune întrebări care te-ar putea încurca dar răspunde pe ocolite celor pe care i le pui tu, fapt care-l
serveşte să-ţi pară enigmatic. Se serveşte cu ce-i trebuie de la ceilalţi dar el nu dă nimic în schimb cu excepţia

5
linguşelilor. Complimentele desigur devin nişte arme de influenţă. E de la sine înţeles că se pricepe perfect la
toate posibilităţile de a se face plăcut şi admirat.

De la seducţie la manipulare: cazul lui Marc

Copil fiind, Marc era considerat de către mama sa un băieţel adorabil. Cei din jur remarcau aversiunea
lui Marc pentru orice formă de sancţiune sau de reprimare a atitudinilor şi comportamentelor sale. Evitînd să se
pună în situaţii neplăcute. Marc adopta pe moment un comportament de copil ascultător, cu cel mai seducător
zîmbet, reacţie puţin obişnuită la cineva de vîrsta lui. La şcoală. Marc era un elev strălucit la toate obiectele
de studiu. Încîntîndu-i pe părinţi şi pe cei din anturajul lor. Era drăguţ şi îşi folosea puterea de seducţie asupra
celor din jur într-un mod excesiv. Devine astfel odorul răsfăţat, literalmente adulat de toţi. De cîte ori Diane,
sora lui mai mică, se întîlnea cu vecinii, nu o întrebau altceva decât ce mai face adorabilul ei frate. Diane avea
şi ea o puternică admiraţie pentru fratele ei şi, fire pasivă, nu îi refuza niciodată nimic. (Diane a mărturisit mai
tîrziu că îi era imposibil să refuze să-i dea proprii ei bani de buzunar, pe care Marc îi cerea mereu, mai mult,
era ferm convinsă că, de fapt, acesta îi şi merita.) Marc avea „cheltuieli mari" şi folosea fără remuşcări banii
de buzunar ai sorei sale. Diane îşi aminteşte că nu se gîndise niciodată la propriile-i necesităţi, avea dorinţe
modeste şi era convinsă că Marc are mai multă nevoie de acei bani decît ea. Marc reuşea să fascineze pe toată
lumea, era ca o vrajă pe care o ţesea în jurul lui.
Cînd Marc avea 10 ani şi Diane 6, părinţii lor au divorţat, copiii rămînînd în grija mamei. Din acel
moment. Marc a început să afişeze aere de autoritate faţă de mama sa (pe care le adoptase cu succes, cu mult
timp înainte, faţă de sora sa mai mică). În acea perioadă, mama sa, foarte afectată de divorţ, plîngea adesea.
într-o bună zi Marc a anunţat că din acel moment el va trebui să fie recunoscut drept stăpînul casei şi a
încercat să se autoinvestească în mod oficial în această poziţie. Surprinsă, mama a replicat: „Nu eşti tu capul
familiei. E adevărat că eşti băiat, dar nu eşti încă decît un copil, eşti fiul meu şi eu sînt capul familiei." Marc
nu a insistat şi nici nu a mai deschis vreodată subiectul, devenind un copil docil.
La vîrsta adolescenţei, Marc ajunge la un grad superior în arta manipulării, găsind un teren propice în
dezechilibrul afectiv al părinţilor săi şi reuşind de cele mai multe ori să-şi ducă la bun sfîrşit planurile. La
vîrsta de 14 ani, a vrut să-şi petreacă o vacanţă în Anglia, dar mama lui nu a fost de acord, invocînd motive
financiare. Marc nu acceptă un refuz şi replică: „Tata ar fi fost de acord! Trebuie neapărat să-l văd!" De cîte
ori Marc nu obţinea ceea ce dorea de la mama sa, pleca la tatăl său pentru cîteva zile, comportare resimţită de
mama sa ca un şantaj sau ca o pedeapsă. Marc ştia foarte bine cum să speculeze sentimentele părinţilor pentru
a-şi atinge scopurile personale. Între 14 şi 18 ani, a locuit mai mult la tatăl său, care era mult mai permisiv şi
mai tolerant. Mai mult, acesta se recăsătorise cu o femeie mai tînără., care căzuse complet sub vraja fiului ei
vitreg. Farmecul acestuia era folosit cu şanse maxime de reuşită, pentru a obţine tot ce voia de la tînăra
femeie. Marc profita de orice ocazie pentru a-i manipula pe cei din jur: ştia că dacă rămîne o perioadă mai
lungă cu tatăl său, mama îl va aştepta nerăbdătoare şi cu braţele deschise. Ştiind să se facă dorit, la întoarcere
era aşteptat cu toate onorurile, ca un rege, obţinînd tot ceea ce îşi dorea.
Mai tîrziu, Marc, care devenise director comercial la o companie, şi-a construit o casă cu ajutorul
material al părinţilor. În 1985, tatăl său moare şi se pune problema succesiunii. Marc devine foarte nerăbdător
şi deschide acest subiect, abordînd-o pe văduva tatălui său chiar în ziua înmormîntării. Femeia, foarte
surprinsă, îi spune că moştenirea nu reprezintă decît o sumă modestă( care poate să acopere doar în parte
cheltuielile legate de studiile celor doi copii rezultaţi din căsătoria lor, studenţi la momentul respectiv şi
minori. Diane, sora sa, povesteşte că a fost neplăcut surprinsă, chiar furioasă pe fratele ei, pentru pretenţiile
lui legate de moştenire şi pentru momentul ales. Dar Marc nu renunţă uşor: insistă în continuare şi, pentru că
este refuzat a doua oară de mama sa vitregă, îi interzice din acel moment sorei sale să se mai întîlnească cu
aceasta sau cu fraţii vitregi. Diane povesteşte: „Poate vi se pare greu de crezut, dar am făcut exact ceea ce mi-a
cerut, cu toate că eram la acel moment o adultă de 28 de ani! Nu ştiu prea bine de ce, poate tonul cu care mi-a
dat acel ordin a fost atît de categoric, încît m-am supus fără să comentez şi timp de 3 ani nu i-am revăzut pe
fratele şi pe sora mea vitregă."
Fără să dea nici o explicaţie, Marc nu s-a mai întîlnit niciodată cu familia sa vitregă, iar Diane,
terorizată de fratele ei, s-a supus.
După ce au mai trecut cîţiva ani, moare şi bunicul din partea mamei şi aceasta moşteneşte o fermă pe
care o vinde şi, pentru că nu avea înclinaţii financiare, îl lasă pe Marc să-i administreze banii. Marc profită de

6
ocazie şi o convinge treptat pe mama sa de avantajele cumpărării unui apartament pe malul mării (cît de
fericită ar fi acolo, unde ar putea petrece mai mult timp cu cei doi nepoţi - copiii lui - şi unde ar putea veni foarte
des şi sora lui. Diane). Mama se lăsă sedusă de tabloul descris de Marc şi plăteşte un apartament, pe care
acesta, sub pretextul unor avantaje fiscale, o convinge să-i cumpere pe numele lui şi al sorei sale. Din ziua
cumpărării acelui apartament, Marc nu a mai vizitat-o niciodată pe mama sa, chiar dacă locuia la mică distanţă,
replicînd la reproşurile Dianei că vizitele ar fi însemnat o mare pierdere de timp. Marc a obţinut astfel tot ce
şi-a dorit şi mama sa a pierdut totul: nu şi-a văzut crescînd nepoţii, iar în acel apartament nu a fost niciodată
invitată. Realizînd la un moment dat ceea ce se întîmplase, mama sa s-a autoculpabilizat: „Probabil că am
făcut ceva rău şi merit tot ceea ce mi s-a întîmplat". Ani de zile. mama lui Marc nu a încetat să se gîndească şi
să se întrebe cu ce a greşit pentru ca fiul ei să aibă o astfel de atitudine faţă de ea. În imaginaţia sa, Marc era
acelaşi copil drăguţ şi inteligent de totdeauna şi îi era imposibil să creadă că avea două feţe atît de diferite una
de cealaltă.
După cîţiva ani, Diane a realizat şi ea absurdul situaţiei şi a reluat relaţiile cu fraţii vitregi, relaţii care
sînt acum excelente.
În cele din urmă, Diane şi mama sa au înţeles că Marc era un manipulator de tipul seducătorului şi
principalul lui scop era să obţină cît mai mulţi bani şi anumite avantaje materiale de la familie, folosindu-se şi
de alte persoane din anturajul său. Metoda utilizată: seducţia împinsă la extrem, graţie gentileţii sale, de care
se folosea încă din copilărie. După multe frămîntări, întrebări, îndoieli şi multă durere în momentul
descoperirii adevărului, Diane şi mama sa au reuşit să iasă de sub influenţa acestui manipulator.
Manipulatorul suscită în ceilalţi, folosindu-se de diverse mijloace, un sentiment mult mai subtil şi mai
periculos decît admiraţia, şi anume, fascinaţia. Cuvîntul este de etimologie latină: fascinare, fascimm -
atracţie irezistibilă şi, farmec, vrajă. Manipulatorul de tip seducător exercită o forţă de atracţie neobişnuită
asupra acelora dintre noi care sîntem sensibili la anumite trăsături ale personalităţii lui, puse în valoare cu
multă abilitate. Acestea pot fi: voce suavă, gesturi sau atitudini, frumuseţe, inteligenţă, nivel de cunoştinţe,
amabilitate deosebită, curtoazie... Fascinaţia este un sentiment care nu ne creează avantaje, dimpotrivă, ne
devalorizează în proprii noştri ochi!
Manipulatorul de tip altruist
Manipulatorul de tip altruist foloseşte o tehnică complet diferită de a celorlalţi: este o persoană care,
aparent, dă totul fără să ceară nimic în schimb, oferă daruri, face servicii fără să fie solicitat, fiind însă sigur de
efectul unui principiu social prestabilit şi subînţeles, acela al reciprocităţii. Altfel spus, ne dă totul, iar noi nu
putem să-i refuzăm nimic! De cîte ori nu ne-am surprins motivînd: „Este o persoană atât de drăguţă, încît, pur
şi simplu, nu-i pot spune NU." Chiar dacă ceea ce manipulatorul doreşte de la noi ne displace profund,
întotdeauna sfîrşim prin a-i răspunde afirmativ şi a face exact ceea ce ne cere.
Vă voi relata experienţa unui alt pacient, victimă a unui manipulator de tip altruist.
Patrice are 36 de ani, este celibatar şi trăieşte la Paris. Părinţii lui sunt pensionari şi trăiesc liniştiţi,
departe de viaţa trepidantă din capitală, undeva în sudul Franţei. Deodată, tatăl său are probleme de sănătate şi
Patrice, lipsit evident de entuziasm, hotărăşte totuşi să le facă o vizită. La puţin timp după ce ajunge în casa
părinţilor, tatăl său îl ia la o scurtă plimbare în jurul vilei în care locuiau şi îi arată, supărat, cum începe să se
cojească vopseaua de pe ornamentele din lemn care mărgineau acoperişul casei. Patrice a povestit ulterior:
„Ştiam că tatăl meu nu se mai poate ocupa de lucrările de reparaţii ale acoperişului. El însuşi era perfect
conştient de acest handicap şi m-a manevrat de aşa manieră, încît i-am propus ca eu însumi să mă ocup.
Treptat, a început să-mi povestească de starea jalnică în care se găseau şi obloanele, sugerîndu-mi. cu
subînţeles, că îi e imposibil să le vopsească el însuşi. Pînă la urmă, m-a întrebat dacă voi putea să-mi iau
concediu în luna mai şi să rezolv eu toate problemele."
Acest plan nu îl încînta deloc pe Patrice, mai ales că părinţii lui dispuneau de mijloacele financiare
necesare pentru a angaja o societate specializată, care putea mult mai bine să execute lucrările respective. S-a
confruntat chiar cu un sentiment acut de vinovăţie de îndată ce i-a încolţit ideea să-şi refuze tatăl. În
continuare, povesteşte: „Nu eram capabil să refuz, chiar dacă eram conştient că timpul pe care urma să-i petrec
acolo îmi afecta o bună parte a concediului meu. în plus, ştiam că tatăl meu îmi va plăti biletul de avion dus-
întors şi mă va răsplăti cu o sumă de bani deloc neglijabilă, spunîndu-mi: „Ai văzut, nu am vrut să profit de
tine!"

7
 În toată perioada concediului, Patrice nu a făcut altceva decît să lucreze acasă la părinţii săi. Cînd
totul fusese reparat aşa cum îşi dorise tatăl lui, acesta i-a semnat un cec cu o sumă ridicolă faţă de cheltuielile
de deplasare şi de munca depusă.
„ — Aceşti bani îmi vor ajunge să-mi plătesc eventual telefonul! a exclamat Patrice.
— Nici o problemă, dacă nu îţi ajung, îţi mai completez încă un cec, i-a răspuns amabil, tatăl său."
Patrice s-a simţit foarte jenat ca să-i mai ceară şi al doilea cec, aşa încît l-a refuzat, i-a mulţumit pentru
primul şi, în momentul în care se pregătea să urce în avion. l-a auzit pe tatăl său spunîndu-i satisfăcut că în
viaţă trebuie să se ajute unul pe celălalt (de fapt, unul să cedeze în faţa celuilalt, a înţeles ulterior Patrice).

Principiul reciprocităţii
Principiul reciprocităţii, bine cunoscut de acest tip de manipulator, stipulează că trebuie întotdeauna
să plăteşti pentru avantajele primite. Este o regulă care s-a ancorat în spiritul nostru treptat. încă din cele mai
îndepărtate timpuri, pe măsură ce am traversat etapele procesului de socializare. Lionel Tiger şi Robin
Fox, doi antropologi americani, explică acest fenomen, asimilîndu-l unui proces de adaptare a fiinţei
umane, care a apărut iniţial în cadrul schimburilor de mărfuri şi a avut drept scop crearea unui liant social
eficace şi propice acelei activităţi. Privit din acest punct de vedere, principiul reciprocităţii are un rol
pozitiv în societate. De altfel, fiecare dintre noi a asimilat această regulă, în funcţie de educaţia
primită, asociind-o cu obligaţiile sociale. Reversul acestui principiu constă în sancţiuni sociale sub
formă de atitudini reprobatoare ale celorlalţi, calificîndu-ne drept nepoliticoşi, ingraţi sau profitori ori
de cîte ori primim fără să dăm ceva în schimb. Şi cum nu dorim să fim judecaţi şi dezaprobaţi de ceilalţi, ne
complăcem în acest joc. fără să realizăm cînd cădem în capcanele manipulatorilor care speculează acest
sentiment de „datorie" (resimţit ca o obligaţie morală).
În Statele Unite, numeroase experimente în psihologia socială au arătat ce influenţă puternică are acest
principiu al reciprocităţii. El se aplică începînd cu toleranţa, înţelegerea şi chiar simpatia pe care o arătăm
cerşetorului. Mai mult. în virtutea aceluiaşi principiu, se declanşează în noi un sentiment de îndatorire atunci
cîd ni se dă ceva ce nu am cerut. Deşi principiul reciprocităţii ne obligă moral să înapoiem sub o formă sau
alta ceea ce primim, ceea ce face de fapt această regulă atît de uşor de exploatat este obligaţia de a primi.
Manipulatorul ştie să folosească asimetria situaţiilor. De exemplu, dacă într-o zi aveţi nevoie de o sumă de
bani pe care manipulatorul v-o împrumută, acesta este capabil ca mai tîrziu să vă ceară şi el un mic ..serviciu":
să-i împrumutaţi o sumă de bani dublă faţă de cea pe care aţi împrumutat-o dvs., rămînînd la alegerea lui
momentul şi modul în care îşi vă va achita datoria. Va fi foarte dificil pentru dumneavoastră să-i refuzaţi sau
să stabiliţi alte condiţii de returnare a datoriei. Dacă totuşi îndrăzniţi să o faceţi, manipulatorul va aminti
imediat de acel faimos principiu al reciprocităţii: „Eu te-am ajutat necondiţionat atunci cînd tu ai avut
nevoie." Astfel, vom putea fi uşor manipulaţi de persoane care exploatează acest principiu, obligîndu-ne să
acceptăm schimburi nu tocmai echitabile.
Manipulatorul de tip altruist este capabil să ne dea din timpul lui, să ne ofere cadouri sau să ne facă
diverse propuneri pe care să le găsim, la acel moment, deosebit de atrăgătoare. Dar, în timp, ne va solicita sub
diverse forme, mai mult sau mai puţin subtile, iar eforturile noastre vor fi considerabile, pentru că obiectivele
lui vor fi mult mai importante.
Acest aspect al manipulatorului (de a-i exploata pe ceilalţi) este deosebit de periculos pentru că ne este
imposibil să anticipăm mecanismele pe care le foloseşte în jocul lui subtil, transformîndu-ne în persoane
dependente faţă de el şi prinzîndu-ne într-o cursă din care nu ne mai putem elibera.

Manipulatorul cult
De multe ori descoperim un manipulator în spatele unei persoane deosebit de culte. Acesta se arată
întotdeauna dispreţuitor faţă de cei care nu posedă cunoştinţele sale. Este uimit de ignoranţa pe care mulţi o
dovedesc faţă de subiecte ..fierbinţi". Se exprimă despre toate ca fiind evidente, înşiră nume. date, locuri, fără
alte explicaţii, lăsîndu-ne în cele din urmă nelămuriţi, în ciuda dorinţei noastre de a învăţa lucruri noi. Tonul şi
maniera în care vorbeşte creează aparenţa unei persoane deosebit de culte. Impresia pe care ne-o formăm este a
cuiva inteligent, căruia nu îndrăznim să-i punem întrebări. Dacă o facem totuşi, el se arată surprins, iritat şi de
cele mai multe ori primim răspunsuri evazive. Dacă cunoaşte răspunsul la întrebările noastre (nu se întîmplă

8
întotdeauna, contrar aparenţelor), îi va face o deosebită plăcere să-şi etaleze cunoştinţele „sclipitoare" şi să
monopolizeze conversaţia. Este pentru acest tip de manipulator, efectul pe care şi-i doreşte cel mai mult - să
evolueze în faţa unui „public" ignorant, pe care să-i uimească cu cunoştinţele sale şi pe care să-i privească de
pe o poziţie superioară. Şansa de a-i descoperi jocul este să atace un subiect pe care îl cunoaşteţi foarte bine şi
dumneavoastră. Veţi constata cu stupoare că se înşală de multe ori, că minte sau face greşeli, în ceea ce
priveşte subiectele pe care nu le cunoaşteţi, nu vă veţi da niciodată seama în ce măsură el însuşi le stăpîneşte.
Diferenţa între un manipulator de această categorie şi o persoană într-adevăr cultivată şi inteligentă
este că aceasta din urmă nu vă va pune niciodată într-o poziţie inferioară, sugerîndu-vă că sînteţi incult, mai
puţin dotat intelectual sau ignorant. Manipulatorul, dimpotrivă, mizează pe ignoranţa celorlalţi şi se pune în
valoare, etalînd elemente care să-i accentueze autoritatea: diplome, profesiune bine cotată pe scara socială,
experienţa pe care a acumulat-o în timp, elogiile primite în diverse situaţii...

Respectul pentru autoritate

Cum de reuşeşte un astfel de individ să ne înşele şi să ne sugereze această impresie despre el? Stanley
Milgram, profesor de psihologie şi director al Departamentului de Cercetare al Universităţii din New York,
denumeşte acest fenomen - sentimentul de respect pentru autoritate. Numeroase studii au demonstrat
caracterul de automatism al reacţiilor noastre binevoitoare faţă de figuri marcante şi respectate ale
comunităţii, care se impun celorlalţi prin prestigiul lor. În mod natural, ne lipseşte reflexul de a ne îndoi de
ceea ce spun astfel de persoane, a căror profesiune este „a şti, a cunoaşte". Nu sunteţi şi dumneavoastră de
aceeaşi părere?
Vă voi prezenta o experienţă uluitoare, desfăşurată la Universitatea Yale (New Haven, Connecticut),
de către profesorul Milgram. Experienţa a fost făcută pe un lot de 40 de subiecţi, sănătoşi fizic şi mental
(afirmaţie verificată în prealabil). Un cercetător îmbrăcat într-o haină de lucru albă şi purtînd o insignă, a
prezentat experimentul sub forma unui studiu al „efectelor pe care le are pedeapsa în procesul de învăţare şi
memorare". În ce consta acesta: un participant denumit „instructor" trebuia să administreze şocuri electrice de
intensitate crescîndă unui „elev" de fiecare dată cînd nu răspundea corect (elevul este un alt participant la
acest experiment). înainte de a începe experimentul, se presupune că cel care va fi elevul a învăţat o listă de
cuvinte împerecheate. La fiecare cuvînt spus de „instructor", elevul trebuia să răspundă rapid care este
corespondentul lui. Pe unul din braţele elevului erau plasaţi electrozi. Cercetătorul care conducea experienţa îi
explica elevului că descărcările electrice pot deveni la un moment dat extrem de dureroase, fără a provoca
„leziuni permanente". Cercetătorul şi instructorul s-au ascuns într-o încăpere alăturată laboratorului în care se
desfăşura experimentul, dar puteau să-i audă pe elev prin pereţii acestuia. Instructorul s-a aşezat în faţa unui
pupitru de comandă şi „aplica pedepse" - şocuri electrice -pentru flecare răspuns eronat. Cu fiecare greşeală,
instructorul creştea tensiunea curentului electric (iniţial de 15V). Testul a început: impulsurile electrice erau
la început neplăcute, dar nu erau însă dureroase. Pe măsură ce creştea tensiunea curentului aplicat, elevul
gemea de durere (între 75 şi 100V). Cu cît acesta resimţea durerea din ce în ce mai puternic, cu atît scădea
puterea sa de a se concentra şi erorile se înmulţeau. Experimentul a continuat. La 120V elevul urla, senzaţia
de durere devenind foarte puternică. La 150V elevul a implorat să înceteze experimentul şi să i se permită să
iasă din încăpere. Rezultatele testului sunt uluitoare: instructorul (85% din cei 40 de subiecţi!) a ignorat
rugăminţile elevului, continu#nd să crească tensiunea. La 165V elevul a implorat din nou instructorul:
„Opriţi! Lăsaţi-mă să ies! Opriţi, vă rog! Vreau să ies! Vă rog!" Dar instructorul a continuat imperturbabil
„interogatoriul" (în acest stadiu un singur participant - instructor a abandonat experimentul). Impulsurile
electrice devenind din ce în ce mai puternice, elevul urlînd şi contorsionîndu-se de durere. Instructorul a
continuat, aparent fără să fie impresionat de suferinţele elevului şi a crescut tensiunea la 195, 210, 225V...
Adesea, dacă instructorul ezita, se întorcea spre cercetător şi îl întreba dacă să continue sau nu testul. Cerce-
tătorul a folosit atunci ceea ce se numeşte o „incitaţie verbală" (anumite fraze stereotipe, special concepute
pentru a-i face pe instructor să nu renunţe). Acestea sînt, în ordine:
1. „Continuaţi, vă rog" sau „Vă rog să continuaţi".
2. „Experimentul vă cere să continuaţi".
3. „Este absolut indispensabil să continuaţi".
4. „Nu aveţi de ales, trebuie să continuaţi".
Toate frazele de incitare sunt rostite de cercetător pe un ton ferm, dar curtenitor.

9
 Elevul urla şi îl implora pe instructor să îl ajute să iasă din această situaţie. Dar instructorul continua,
incitat de cercetător. Tensiunea şocurilor electrice depăşind deja 300V elevul urlă cu un ultim efort, reuşind cu
greu să articuleze şi refuzînd să mai răspundă la întrebări. Instructorul a preluat acest refuz ca un răspuns
eronat şi a crescut în continuare tensiunea. Elevul epuizat nu mai e în stare nici să strige, nici să se mişte.
Instructorul activă ultima valoare a tensiunii impulsurilor electrice: 450V!
Sfîrşitul experienţei.
Rezultatele acestei experienţe au fost incredibile: nici unul din cei 40 de subiecţi (oameni obişnuiţi, ca
noi toţi) nu şi-a abandonat sarcina de instructor atunci cînd victima implora ajutor, nici chiar atunci cînd
aceasta nu mai era capabilă să răspundă. La 300V s-a oprit un singur subiect. Cel mai uluitor a fost faptul că
două treimi din subiecţi au continuat experienţa pînă în faza finală (450V!).
Rezultatele au depăşit orice pronostic al specialiştilor (cercetători şi psihiatri), la momentul respectiv.
Aceştia estimaseră înainte de începerea experienţei un procent infim (1-2%) de subiecţi (cu rol de instructori)
care să meargă pînă la sfîrşit (după 39 de psihiatri, chiar un subiect la mie). Este momentul să vă dezvălui că
elevul era de fapt un actor, dar instructorul, evident, nu ştia. Cum am putea explica că un individ normal (nici
unul nu era pervers sau bolnav psihic) ar fi capabil să supună o victimă inocentă la un astfel de supliciu?
Răspunsul se află în prezenţa cercetătorului care dădea ordine. Acesta reprezenta pentru cei 40 de subiecţi
autoritatea, persoana care ştie întotdeauna ce face. Instinctul nostru natural nu pune la îndoială statutul unei
astfel de persoane. înţelegem atunci foarte bine istoria şi influenţa conducătorilor asupra maselor (de pildă,
cum a reuşit Hitler să manipuleze masele fără să suscite o adevărată opoziţie).
Şi alte studii ale profesorului Milgram au avut ca scop confirmarea aceleiaşi ipoteze. Elementul
diferit faţă de cel din experimentul precedent a fost că cercetătorul a luat locul elevului. Rolurile au fost
inversate. în această situaţie, 100% din subiecţi au refuzat să administreze chiar şi o singură secvenţă de
impulsuri electrice de intensitate crescută la cererea fostei victime.
Momentul devenea critic pentru cercetător. Nici nu se punea problema ca instructorul să continue
experimentul, în altă versiune, însuşi cercetătorul îl roagă pe instructor să înceteze experimentul, contrar
dorinţei victimei de a continua. Toate aceste variante ale experimentului iniţial au confirmat supunerea
subiecţilor faţă de direcţiile trasate de autoritate.
Aş dori să închei acest paragraf, relatînd rezultatele unui experiment care va interesa în mod sigur cititorii
aparţinînd lumii medicale. Experimentul s-a desfăşurat într-un spital din Statele Unite. Au participat 22 de
infirmiere care lucrau în secţiile de chirurgie, pediatrie şi psihiatrie. Cercetătorii (medici şi infirmiere) doreau
să studieze efectul de supunere în faţa autorităţii, în cazul eliberării unei reţete greşite. Mai mult. doreau să
ştie care este reacţia faţă de un substitut al autorităţii cu care sunt obişnuiţi (de pildă, o voce necunoscută la
telefon, persoană care se recomanda medic). La începutul experimentului, cercetătorul a sunat la telefon,
recomandîndu-se ca fiind un medic din spital şi cerînd infirmierei să administreze o cantitate dintr-un anumit
medicament unui bolnav care era internat în secţia unde lucra infirmiera respectivă. Existau patru motive
obiective care ar fi trebuit să o facă pe infirmieră să nu se conformeze apelului telefonic:
1. Regulamentul spitalului nu autoriza reţetele transmise telefonic.
2. Utilizarea medicamentului recomandat telefonic nu era autorizată în tratamentul bolnavilor şi nu exista
nici o lege care să autorizeze punerea acestuia în vînzare. Se găsea însă la farmacia centrală a
spitalului.
3. Dozajul prescris era excesiv şi periculos. Prescripţia zilnică maximă, înscrisă pe cutia medicamentului
respectiv, era jumătate din doza recomandată de „doctor" prin telefon.
4. Infirmiera nu-i văzuse şi nici nu auzise, anterior acestui telefon, de numele doctorului.
Rezultatele au fost surprinzătoare: în 95% din cazuri, infirmiera a alergat la farmacia spitalului, a luat
medicamentul indicat la telefon în doza prescrisă şi s-a îndreptat spre camera bolnavului să i-l administreze.
Înainte de a ajunge, a fost oprită de un observator, care i-a explicat că a fost obiectul unui studiu experimental
şi i-a descris natura acestuia.
Este interesant de remarcat faptul că cercetătorii le întrebaseră pe alte infirmiere, înainte de a începe
experimentul, cum ar fi reacţionat în aceeaşi situaţie. Toate, fără excepţie, au răspuns că nu s-ar fi conformat
niciodată unui asemenea mesaj. Interesant, nu-i aşa?...
Acest experiment a avut loc în Statele Unite. Toate infirmierele de naţionalitate franceză cărora le-am
relatat desfăşurarea şi rezultatul lui au afirmat că nu s-ar fi întîmplat niciodată ceva asemănător în spitalul
unde ele lucrează! Ar fi interesant. în aceste condiţii, să se repete studiul şi în Franţa, în 1997.

10
 După cum am constatat, supunerea faţă de autoritate sau de simbolurile acesteia (titlu, îmbrăcăminte,
accesorii...) nu este un fenomen absolut conştient. Acest experiment explică şi demonstrează puterea unui
manipulator care posedă o formă oarecare de autoritate (chiar iluzorie). Cît de uşor ne poate subjuga o astfel
de persoană şi cum ne poate face să admitem exact ceea ce doreşte!
Această influenţă acţionează asupra noastră fără să ne dăm seama, relevînd, încă o dată, cît sîntem
de vulnerabili faţă de orice formă sau simbol al autorităţii.

Manipulatorul timid
Acest tip de manipulator, aparent liniştit, este foarte greu de descoperit şi pentru faptul că este un
tip de manipulator relaţional destul de rar întîlnit. Acest manipulator se ascunde sub o falsă timiditate, este
retras şi relativ tăcut ori de cîte ori se află în mijlocul unui grup. Ne creează impresia că ne judecă în
permanenţă prin tăcerea sa sau chiar din privire, nu îşi exprimă niciodată părerile, prezenţa sa devenind pe
moment apăsătoare sau, dimpotrivă, trecînd neobservată. Cel mai adesea, manipulatorul timid este o femeie.
În public, se arată discretă, chiar uşor descumpănită. Se foloseşte întotdeauna de altcineva pentru a-şi
exprima părerile sau a critica, atribuindu-şi astfel garanţia involuntară a mesagerului. Această femeie-
manipulator afişează o imagine de slăbiciune, de vulnerabilitate şi de supunere, veritabil apel la protecţie,
care o face deosebit de periculoasă.
Manipulatorul timid se deosebeşte de timidul clasic sau pasiv prin modul de a acţiona: întotdeauna
„pe la spate", complotînd, dezbinînd sau generînd suspiciuni. Susţine că detestă conflictele de orice natură,
dar le provoacă, mai mult sau mai puţin subtil. Este astfel dificil de imaginat că acest personaj poate fi sursa
multor neplăceri.
Hula de fund într-un ocean nu face valuri, dar curenţii sînt deosebit de puternici şi periculoşi...

Manipulatorul dictator
„Dictatorul" este, în general, un tip de manipulator uşor de identificat. Criticile, atacurile şi
comportamentul său sunt adesea violente. Atunci cînd are nevoie să i se facă diverse servicii, uzează de
complimente şi remarci care flatează. Acest mod de a se comporta este observat destul de uşor de ceilalţi,
fiind ostentativ şi fals, pentru că, de obicei, este o persoană dezagreabilă, agresivă şi autoritară. Cei din jurul
său se tem în permanenţă de el; cu toate acestea, obţine de la ei tot ce îşi doreşte. Teama pe care o produce
celor din jur este excesivă şi este adesea calificat drept o persoană cu un caracter dificil, greu de suportat, dar
nimeni nu se gîndeşte la manipulare. Manipulatorul dictator poate fi pervers, deci conştient de pretenţiile sale
excesive, dar şi de autoritatea sa suverană. Acest lucru nu e afectat prea mult pe plan moral. Este convins că
slăbiciunea afectivă este un defect major şi de neconceput într-un cadru profesional sau personal, şi nici un
sentiment nu trebuie să împiedice eficienţa şi perseverenţa în atingerea obiectivelor propuse. Conversaţiile
politicoase, pauzele pentru relaxare sînt considerate ca o mare pierdere de timp, neinteresante şi fără avantaj
imediat. Aceeaşi părere o are despre formulele de politeţe sau despre complimente. Cei care trăiesc gîndindu-
se şi la ceilalţi nu prezintă pentru el nici un interes. Pentru el, a fi uman nu înseamnă a avea sentimente sau
emoţii. Controlul acestora trebuie să fie perfect, iar slăbiciunea este considerată ruşinoasă. Manipulatorul
dictator a hotărît (singur!) că principiile sale ar trebui aplicate tuturor membrilor anturajului său, nu numai
celui din cadrul profesional, dar şi familial şi social. Îşi aplică aceleaşi reguli şi lui însuşi, dar, bineînţeles,
pînă la un anumit punct, ca orice manipulator care se respectă. Nimic nu-i împiedică să-i considere pe ceilalţi
drept inumani şi excesiv de egoişti, dacă nu răspund prompt dorinţelor lui. Este o formă de terorism
relaţional destul de uşor de recunoscut, contrare măştii simpatice, timide sau altruiste. Acestor manipulatori
le este foarte dificil să trăiască şi să răspundă pozitiv problemelor colegilor, subalternilor (aleg de obicei o
profesiune sau o funcţie de conducere) sau familiei. În ciuda consecinţelor psihologice generate de toate
tipurile de manipulatori, indiferent sub ce mască se ascund, e de preferat compania celor de tip simpatic sau
altruist, chiar dacă nu există un avantaj real, totul reducîndu-se la manifestări comportamentale pe care le
remarcăm mai uşor şi prin care realizăm, de fapt, percepţia asupra celorlalţi, decît a atitudinilor generate de un
anumit tip de mentalitate. Manipulatorului dictator îi lipseşte comportamentul social adecvat şi pozitiv,
întotdeauna apreciat de cei din jur. de aceea este tipul cel mai uşor de reperat.

11
 2
CARACTERISTICILE
MANIPULATORULUI
RELAŢIONAL 9

În spatele aparenţelor se ascunde întotdeauna fiinţa umană. După cum aţi remarcat în capitolul
anterior, aparenţele sub care se poate ascunde un manipulator sunt numeroase. Sînt nişte măşti de care se
foloseşte pentru a-i manevra mai bine pe ceilalţi. De fapt, un manipulator se poate folosi de toate măştile
descrise anterior: de la cea de tip simpatic pînă la cea de tip dictator, fiind de aceea foarte dificil de descoperit.
Manipulatorul este de tip simpatic pînă la o anumită limită, dar, dacă îşi simte ameninţată puterea sau
teritoriul, se transformă instantaneu. Atunci cînd i se refuză ceva, devine ironic, sarcastic, insistent, chiar
răutăcios. Este tipul de manipulator care suportă cel mai greu Criticile sau reproşurile. În concluzie, pentru a
descoperi un manipulator trebuie să-i cunoaştem cu precizie trăsăturile caracteristice care îl deosebesc de
ceilalţi.

Treizeci de caracteristici

Se pot determina 30 de trăsături caracteristice manipulatorilor, dintre care 4 sînt consecinţele celorlalte
26. Un individ calificat drept manipulator acţionează întotdeauna după cel puţin 10 caracteristici dintre cele
enumerate în lista de mai jos.
1. Îi culpabilizează pe ceilalţi în numele relaţiilor de familie, prieteniei, dragostei, conştiinţei
profesionale etc.
2. Evită să-şi asume responsabilităţi sau le transmite altora.
3. Nu-şi exprimă niciodată clar dorinţele, sentimentele, necesităţile sau opiniile.
4. Răspunde adesea evaziv şi ambiguu.
5. Îşi schimbă opiniile, comportamentul şi sentimentele în funcţie de persoane şi situaţii.
6. Invocă raţiuni logice pentru a-şi ascunde obiectivele sale egocentrice.
7. Îi face pe ceilalţi să creadă că trebuie să fie perfecţi, consecvenţi, să ştie cît mai multe şi să răspundă
prompt întrebărilor şi solicitărilor.
8. Se îndoieşte de calităţile, competenţa, caracterul celorlalţi: nu critică pe faţă, devalorizează şi emite
judecăţi.
9. Se foloseşte de intermediari (preferă să vorbească la telefon decît faţă în faţă, lasă note scrise etc), pentru
a-şi face cunoscute mesajele.
10. Învrăjbeşte şi creează suspiciune, dezbină pentru a stăpîni mai uşor şi de multe ori poate provoca
ruptura unui cuplu.
11. Ştie foarte bine să pozeze în victimă pentru a fi compătimit (îşi exagerează o boală, se plînge de volumul
mare de muncă de la serviciu, de anturajul „dificil" în care trăieşte etc).
12. Ignoră ceea ce i se cere să facă (chiar dacă pretinde că tocmai atunci se ocupă de problema respectivă).
13. Se foloseşte de principiile adoptate de ceilalţi (umanitate, caritate, rasism, „binele" şi „răul", sentimente
materne etc.) pentru a-şi satisface necesităţile personale.
14. Ameninţă sub o formă deghizată sau foloseşte şantajul pe faţă.

12
15. Schimbă fără menajamente subiectul în timpul unei conversaţii.
16. Evită sau se sustrage de la întîlniri oficiale sau şedinţe.
17. Mizează pe ignoranţa celorlalţi pentru a se plasa pe poziţii superioare.
18. Minte.
19. Se foloseşte de minciună pentru a afla adevărul, deformează şi interpretează denatur#nd întotdeauna
adevărul.
20. Este egocentric.
21. Este gelos în toate relaţiile sale.
22. Nu suportă să fie criticat şi neagă tot ce este evident.
23. Nu ţine seama de drepturile, de dorinţele sau de necesităţile celorlalţi.
24. Aşteaptă de multe ori ultimul moment pentru a da ordine, dispoziţii, obligîndu-i pe ceilalţi să le execute.
25. Ceea ce spune pare logic şi coerent, contrar atitudinilor, acţiunilor sau modului său de viaţă, care se
desfăşoară după o schemă opusă.
26. Flatează, oferă daruri şi face mici servicii, ştiind să fie pe plac, dînd impresia că-1 preocupă problemele
celorlalţi.
27. Provoacă o stare de proastă-dispoziţie şi un sentiment opresiv de pierdere a libertăţii (victima se simte
prinsă într-o cursă din care nu ştie cum să scape).
28. Acţiunile sale sunt deosebit de eficace în atingerea obiectivelor personale, dar în defavoarea celorlalţi.
29. Ne sugerează să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut niciodată din proprie iniţiativă.
30. Este mereu subiect de discuţie pentru ceilalţi, chiar cînd nu este de faţă.
Nu uitaţi că sînt necesare cel puţin 10 din aceste caracteristici pentru a recunoaşte un manipulator.

Oare sîntem toţi manipulatori?

Această întrebare apare frecvent după lectura listei precedente. Pentru a găsi răspunsul, trebuie să
recurgeţi la auto-observarea atentă a comportamentului dumneavoastră.
Prima diferenţă care trebuie remarcată este de fapt cea care există între noţiunile a face şi a fi. Faptul
că vi se întîmplă să minţiţi din cînd în cînd, să vă plîngeţi pentru fleacuri sau să fiţi cîteodată gelos nu
înseamnă că sînteţi un mincinos, o victimă sau o persoană egoistă. Această distincţie este capitală, mai ales că
procesul de auto-evaluare globală este frecvent adoptat de majoritatea dintre noi. Avem de cele mai multe ori
tendinţa să ne auto-definim după un anume comportament, care, izolat, nu este suficient să ne caracterizeze.
De exemplu, dacă luaţi ultima banană dintr-un coş cu fructe, fără să vă întrebaţi dacă nu o doreşte şi altcineva,
nu înseamnă neapărat că sînteţi un egoist, adică nu faceţi altceva decît ceea ce sînteţi. Dacă însă toate
atitudinile dumneavoastră comportamentale relevă acelaşi calificativ (pentru exemplul dat. egoist), puteţi, în
general, să vă consideraţi o persoană cu această caracteristică. A doua diferenţă pe care trebuie s-o luăm în
seamă este legată de prima: nu există un termen de comparaţie între a acţiona în scopul manipulării unor
persoane sau situaţii, din cînd în cînd (chiar puteţi găsi în lista anterioară cîteva trăsături care vă
caracterizează), şi a fi chiar un manipulator. De pildă, culpabilizarea este un fenomen cu care se confruntă
mulţi dintre noi. Dacă doriţi să vă referiţi la cele 30 de caracteristici, e de preferat, înainte de a trage anumite
concluzii, să vă puneţi următoarele întrebări: Vă transmiteţi mesajele folosindu-vă de intermediari? Sînteţi
evaziv? Devalorizaţi sau dispreţuiţi? Exploataţi? Ignoraţi dorinţele celorlalţi? Provocaţi stări de tensiune?
Sînteţi intrigant? Sînteţi gelos? Egocentric? Mincinos? Uzaţi de şantajul disimulat? etc. Răspundeţi sincer la
toate aceste întrebări. Dacă îndoiala persistă totuşi, puneţi aceleaşi întrebări despre dumneavoastră unui
apropiat, asigurîndu-vă în prealabil de obiectivitatea lui
Un manipulator, indiferent de sexul acestuia, este diferit de alte persoane. Nu negăm că ni se întîmplă
adesea să folosim un mic vicleşug pentru a obţine ceva. Este vorba atunci de o strategie pe care o folosim la un
moment dat (limitată în timp), în mod conştient, într-o circumstanţă particulară şi raportată la o anumită
persoană. De exemplu, un părinte poate să-şi convingă copilul să mănînce tot din farfurie, spunîndu-i:
„Mănîncă tot, ca să-i faci mamei o bucurie." La fel de folosit este şi şantajul: „Nu-ţi voi cumpăra îngheţată,
decît cînd îţi termini lecţiile." În schimb, un copil poate fi nemulţumit că mama sa nu i-a cumpărat
bomboanele pe care le-a văzut la cofetărie şi să-i spună: „Eşti o rea, m-ai păcălit!"

13
 Un părinte clasic, care nu se serveşte de manipulare, încetează micile şantaje şi culpabilizări de îndată
ce copilul ajunge adolescent şi apoi tînăr adult, ştiind să respecte personalitatea propriului copil atunci cînd
acesta adoptă idei şi comportamente responsabile şi autonome. Un astfel de părinte ştie să-şi limiteze orice
formă exagerată de exercitare a puterii pe care i-o conferă autoritatea şi propria experienţă. Nu trebuie să
confundăm manipularea sub forma unui comportament de moment cu persoana manipulatoare.
Manipulatorul activează pentru că nu poate să-şi atingă obiectivele altfel. Această formă de personalitate este
de fapt un sistem de apărare pe care el îl adoptă adesea în mod inconştient. Contrar a ceea ce am fi tentaţi să
credem, manipulatorul nu este o persoană aşa-zis manifestă (sau assertive, cum o definesc englezii). O astfel
de persoană este capabilă să-şi exprime clar şi sincer opiniile, dorinţele, necesităţile, sentimentele sau
frustrările fără a-i devaloriza sau culpabiliza pe ceilalţi. În ciuda aparenţelor, manipulatorul este cineva
nesigur de sine, dar care reuşeşte de multe ori să dea impresia că ştie totdeauna ce vrea şi ce face, cu riscul de
a fi confundat cu cineva care ştie precis ce vrea şi ce face.
Manipulatorul nu poate exista fără prezenţa altor persoane. Îşi creează propria imagine comparîndu-se
mereu cu ceilalţi, dar totdeauna de pe o poziţie superioară. Este lipsit de respect pentru semeni, ignorîndu-le
dorinţele, sentimentele, necesităţile, devalorizîndu-i. Dacă cineva din anturajul unui manipulator îndrăzneşte
să remarce această atitudine, el va afirma imediat contrariul. Abilitatea sa constă în a-i convinge pe ceilalţi că
imaginea sa este conformă cu realitatea. Pentru a-şi putea folosi persuasiunea ca o adevărată artă, are nevoie
de toate persoanele din anturajul său, în cadrul profesional, social sau familial, aşa cum cineva care e pe
punctul de a se îneca are nevoie de salvatori şi intră în panică cînd simte că se scufundă. Fiind în pericol de
moarte, încearcă să se agaţe de salvatori, aproape înecîndu-i (toţi salvamarii cunosc această reacţie şi sînt
prudenţi). Putem foarte bine să comparăm un manipulator cu o persoană care e în pericol să se înece.
Anturajul lui nu e decît salvatorul care îl ajută să scoată capul deasupra apei. Manipulatorul nu poate exista şi
supravieţui dacă nu se sprijină în permanenţă pe alţii. Pentru a se pune în valoare şi a nu-şi asuma
responsabilităţi, foloseşte diverse tehnici prin care îi devalorizează şi îi culpabilizează pe ceilalţi. Creează
iluzia şi, de multe ori, convingerea, că este superior celorlalţi şi, de cele mai multe ori. crede el însuşi acest
lucru.
Scopul conştient sau inconştient al oricărui manipulator este să ne facă să admitem că el este cel mai...
inteligent, generos, competent, cult, la curent cu tot ce este nou sau orice altă calitate potrivită situaţiei
respective. Cum îşi organizează un manipulator acţiunile şi cum le adaptează diferitelor situaţii? Observă,
testează şi creează un climat propice pentru a sublinia lacunele, defectele şi slăbiciunile noastre. Obligîndu-ne
să le admitem, nu facem altceva decît să-i atribuim lui calităţile care, aparent, ne lipsesc nouă (dacă ne face să
credem că sîntem egoişti, el nu poate fi decît contrariul, adică generos şi altruist). În acest mod, sîntem prinşi
în capcană de un raţionament logic eronat, dar care are efectul scontat. Psihologii cunosc bine acest fenomen
de proiecţie. Manipulatorul reproşează interlocutorului său lacune sau defecte care de fapt sunt ale sale.
Pentru o persoană care nu a fost în prealabil avertizată, acest mecanism subtil este greu de descoperit. Este, de
fapt, o schemă logică uzuală, care ne conduce la concluzii de tipul: „Dacă-mi reproşează că sunt aşa, înseamnă
că el este opusul meu”. Structura emoţională a fiecăruia împiedică o percepţie corectă a realităţii, iar concluzii
de tipul celei anterior exemplificate asigură de fapt legătura între cele două „coordonate” (cele două afirmaţii
conţinute în frază, afirmaţii fals-pozitive), ambele eronate. Tocmai această evidenţă (falsă) ne atrage în cursă
şi ne destabilizează.

Cauzele care determină personalitatea manipulatorului

Cineva devine manipulator ca urmare a unui sistem de apărare conceput încă din copilărie: el nu va
deveni manipulator pentru că a studiat o lucrare consacrată acestui subiect. Personalitatea manipulatoare se
caracterizează prin tr-o funcţionare psihologică specifică şi diferită de a celorlalte persoane. Este vorba de un
mecanism de autoapărare pe care, sub o formă sau alta, îl posedăm cu toţii la un moment dat. Unii, de
exemplu, dezvoltă acest mecanism folosind o atitudine agresivă de cîte ori consideră necesar pentru a-şi păstra
integritatea fizică în faţa agresiunilor vieţii. Alţii, ca timizii, fug de realitate, păstrînd o poziţie de retragere. Alţii
încearcă pur şi simplu să uite (fenomenul de refulare) anumite părţi din propria lor viaţă. Mulţi, folosesc
umorul sistematic pentru a da o turnură hazlie oricărei situaţii dificile şi, în sfîrşit, unii nu vor să privească în
faţă realitatea cînd devine critică, păstrîndu-şi încrederea că totul se va sfîrşi pînă la urmă cu bine.
Mecanismul de apărare al manipulatorului este diferit, în sensul că utilizează sistematic manipularea
ca mijloc de supravieţuire. Cu timpul, acest mecanism devine un automatism şi rămîne singurul şi unicul

14
 mod de comunicare! Manipulatorul îşi elaborează propria personalitate şi manieră de comunicare încă din
copilărie. Am cunoscut părinţi îngrijoraţi de personalitatea manipulatoare a copilului lor în vîrstă de 5 ani.
Nu era vorba de manipularea clasică (şi cunoscută) a părinţilor de către copiii lor. Acest copil manipulator
pîndea fisurile afective ale părintelui cel mai vulnerabil, făcîndu-l să sufere prin culpabilizare sau alt
procedeu, regăsit printre cele 30 descrise anterior, constatînd rapid că efectul produs îi asigură o doză sporită
de putere. Tehnicile de manipulare folosite de acest copil sînt subtile şi inteligente. (De exemplu, nu-i spunea
mamei „Eşti o rea că fumezi!”, ci „..Dacă tata ar şti că ai fumat în după-amiaza asta... ?” Această frază relevă
o formă de şantaj pervers, păstrînd în acelaşi timp şi caracteristicile comportamentului mut, care provoacă
atîta nelinişte: un surîs şi o privire cu coada ochiului, însoţite de o tăcere apăsătore, care să lase timp suficient
pentru ca remarca sau aluzia să fie înţeleasă). Exemplul dat întăreşte afirmaţia că manipulatorul observă de
foarte tînăr tot ce se petrece în jurul său, excelînd în arta reperării punctelor vulnerabile ale celorlalţi pentru a-
şi putea exercita puterea, unicul mijloc care îl face să se simtă în siguranţă.
Experienţa a dovedit că majoritatea acestor copii manipulatori sunt consideraţi de părinţi mult mai
inteligenţi decît fraţii şi surorile lor. Aceşti copii sînt de fapt mult mai vicleni. De multe ori provoacă conflicte
între părinţi, sau fraţi şi surori, fără ca aceştia să conştientizeze ceea ce se întîmplă. Obţin întotdeauna ceea ce
doresc de la adulţii din jurul lor, fiindcă sînt complet subjugaţi de micuţul manipulator. Sînt copii prea
admiraţi (chiar în secret) de părinţii lor. Către vîrsta de 4 ani, aceşti copii au o particularitate care fascinează
adulţii: poate fi vorba de frumuseţea lor naturală, de statură, de limbajul elevat şi adesea, sofisticat, chiar de o
anumită înclinaţie sau talent. Puterea lor nu rezidă în raporturile cu copiii de aceeaşi vîrstă, ci în această
fascinaţie pe care o exercită asupra adulţilor, care manifestă faţă de micul manipulator, în mod inconştient, un
comportament diferit de cel pe care îl au în relaţiile cu alţi copii de aceeaşi vîrstă.

Sîntem înconjuraţi de manipulatori?

S-a demonstrat statistic, raportat la numărul persoanelor cu care venim în contact şi cu care avem
diferite relaţii încă din tinereţe, că manipulatorii relaţionali nu sînt chiar atît de numeroşi. Estimînd numărul
persoanelor întîlnite (prieteni sau simple cunoştinţe) începînd din perioada amintită noi am depăşi cu uşurinţă
numărul de 300 de persoane. Dar dvs. puteţi să-i număraţi pe degetele de la o mînă pe manipulatorii veritabili
pe care i-aţi întîlnit. Procentul este de fapt evaluat la 2-3%. Din fericire, manipulatorii nu sînt
numeroşi.
Motivaţia esenţială a acestei lucrări este, de fapt, prezentarea efectelor psihologice devastatoare
provocate de existenţa unui manipulator asupra indivizilor din mediul său. Faptul că numărul manipulatorilor
nu este foarte mare nu înseamnă că putem minimaliza pericolul pe care ei îl reprezintă, pentru că pot fi
întîlniţi oriunde, indiferent de mediu sau de clasă socială. înseamnă că îi putem întîlni în mediul familial
(părinţi, soţi, fraţi, surori, cumnaţi, socri etc), social (cel mai bun prieten sau altă persoană cu care sîntem
într-o relaţie apropiată) şi profesional (coleg, superior ierarhic, subaltern, client, pacient etc).Un
manipulator este în primul rînd invizibil, greu de descoperit. Doar timpul şi o relaţie apropiată cu acesta,
permite recunoaşterea mecanismului de apărare specific manipulatorului relaţional.
După studiile pe care le-am efectuat, observînd şi ascultînd mărturisirile persoanelor care au trăit
lîngă manipulatori, am constatat că manipulatorii au aceleaşi trăsături caracteristice, indiferent de sex.
Statistic dovedit, aproape 100% dintre noi întîlneşte în timpul vieţii cel puţin un manipulator. Altfel
spus, dacă încă nu aţi cunoscut un manipulator, se va întîmpla cu siguranţă in viitorul apropiat!

Manipulatorul este conştient de această latură a personalităţii sale?

După constatările mele, 20% din manipulatori sînt conştienţi de ceea ce sînt şi încîntaţi de puterea pe care
o au asupra celorlalţi, confundînd-o cu inteligenţa. Majoritatea devin perverşi într-o oarecare măsură,
mulţumiţi să dopte comportamente imorale, care creează neplăceri şi dezechilibre psihologice celorlalţi.
Majoritatea manipulatorilor nu conştientizează acest aspect al personalităţii lor. Cel puţin, nu în totalitate. De
exemplu, o decizie luată în favoarea lor sau o acţiune iniţiată în beneficiul acestora, vor fi interpretate de
manipulatori ca o dovadă de dragoste sau prietenie, ori mai mult. ca o recunoaştere a valorii lor, ca o măsură a
respectului şi autorităţii prin care se impun. Nu realizează adevăratele consecinţe asupra celorlalţi: deva-
lorizarea, pierderea încrederii în sine, proasta-dispoziţie, stresul intens şi, în cele din urmă, dezechilibrul
psihic, cu repercusiuni puternice pe plan fizic şi fiziologic.

15
 Nu există nici o bază ştiinţifică de a avansa ideea că manipulatorii sînt sută la sută conştienţi sau
inconştienţi de consecinţele nefaste ale comportamentului lor. Marea majoritate a manipulatorilor nu se
recunoaşte în descrierea aceasta (sau pretind numai?). Dimpotrivă, reperează imediat o altă persoană din
anturajul lor ca fiind un manipulator! O altă reacţie tipică este să exclame, de cîte ori au ocazia, că în fiecare
dintre noi se ascunde un manipulator. Gîndul sau convingerea că toată lumea acţionează la fel, le asigură un
sentiment de linişte, de împăcare cu ei înşişi. Sînt astfel convinşi că nu au nimic să-şi reproşeze şi că nu sînt
nici pe departe acele personaje nefaste de care se teme majoritatea dintre noi.
Atitudinea defensivă a manipulatorului este similară cu aceea a unui paranoic. Personalitatea paranoică
relevă o psihoză care se caracterizează prin supraestimare de sine, neîncredere, susceptibilitate şi agresivitate,
atribuind celorlalţi defectele şi intenţiile sale persecutorii. Deci manipulatorul nu-şi face probleme în legătură
cu sine. Atunci, care este gradul lui de conştientizare în aceste condiţii?
În toată practica mea de pînă acum, n-am întîlnit decît cinci persoane care au fost preocupate de
personalitatea lor manipulatoare, acceptînd să discute şi să găsească soluţii pentru a o remedia. Două dintre
acestea au anunţat-o din proprie iniţiativă în public (într-un seminar pe tema comunicării).
Primul era un profesor. Avea lista celor 30 de caracteristici asupra sa şi notase 6 atitudini pe care mai
trebuia încă să le modifice pentru a ieşi din această categorie. Perspicacitatea şi sinceritatea lui erau
surprinzătoare pentru un manipulator. Suferise o puternică depresie datorată unei rupturi sentimentale.
Medicul care îl supraveghease îi recomandase să consulte un psihoterapeut. Şedinţele de psihoterapie au durat
patru ani, în care timp specialistul respectiv a descoperit treptat comportamentul său distructiv faţă de ceilalţi
şi l-a ajutat să-şi recapete încrederea în sine şi să adopte atitudini şi comportamente menite să restabilească
relaţii normale cu cei din jurul său, cu rezultat benefic pentru ambele părţi, „Comportamentul meu
manipulator se manifesta faţă de toţi cei pe care îi cunoşteam, nefiind cruţaţi nici elevii mei, povestea el. Nu
aveam încredere în mine, dar nimeni nu o bănuia. Numai aşa am putut să mă consider puternic. Schimbarea a
fost foarte grea. Am cîştigat mult în ceea ce priveşte încrederea în mine, dar mai am încă drum de parcurs.
Mi-au mai rămas încă şase puncte de eliminat, de care sunt complet conştient. E greu.”
A doua persoană era o femeie tînără, a cărei mamă era ea însăşi o manipulatoare. Aceasta şi-a
recunoscut personalitatea manipulatoare imediat după ce a citit lista celor 30 de caracteristici. La fel şi a
mamei sale. într-o seară, tînăra femeie l-a rugat pe soţul ei să citească lista caracteristicilor manipulatorului
relaţional, cerîndu-i să identifice o persoană cunoscută care ar fi corespuns acelei descrieri. înainte de a
termina lectura listei respective, soţul a exclamat: ..Descrierea corespunde exact personalităţii tale. Incredibil!
Totuşi, eu am remarcat demult acest tip de comportament, dar nu ai vrut să-i recunoşti niciodată!” La puţin
timp după acest episod, tînăra femeie s-a hotărît să participe la un seminar de lucru avînd ca temă afirmarea
de sine. Pentru a ilustra explicaţiile sau teoria, s-a imaginat un mic scenariu în care fiecare îşi juca propriul
rol. De fiecare dată cînd intervenea, această femeie avea un comportament evident manipulator: cererile sale
erau ambigue şi neclare, conţinînd capcane camuflate, refuzurile erau nejustificate sau însoţite adesea de
minciuni, Criticile răneau profund, etc. Această femeie de 25 de ani manifesta un interes deosebit pentru
subiectul respectiv şi completa descrierea manipulatorului relaţional prin exemple personale. A înţeles că este
un tip de personalitate pe care şi-a format-o copil fiind, în jurul vîrstei de 8 ani, cînd suferinţa şi confuzia
create de comportamentul mamei sale au determinat-o să găsească un mijloc eficace de a lupta împotriva
influenţei acesteia. Din acel moment, a început să adopte exact comportamentul mamei sale, descoperind cu
plăcere avantajele pe care i le creează. Această reacţie a fost instinctivă şi a apărut iniţial ca o formă de
apărare faţă de mama sa. Din nefericire, treptat a extins acest comportament şi în relaţiile cu celelalte
persoane din anturajul său. Femeia era, fără îndoială, de bună credinţă. Nici un manipulator veritabil nu se
dezvăluie atît de rapid şi mai ales în public. Ne-a povestit despre cele mai ascunse cotloane ale gîndurilor
sale, despre toate şiretlicurile folosite pentru a obţine ceea ce dorea, realizînd că toate atitudinile
comportamentale şi modul de a gîndi nu-i aparţineau de fapt. ele reprezentînd mai degrabă o strategie
formidabil concepută pentru a scăpa de sub influenţa mamei sale. A înţeles atunci şi repercursiunile
psihologice asupra persoanelor din jurul său, răul pe care îl provoca acestora şi a hotărît să urmeze o terapie
adecvată pentru afirmarea de sine. Dorinţa de a se schimba a fost atît de puternică, încît i-a cerut soţului să o
însoţească la aceste şedinţe.
Un alt exemplu arată că o dorinţă de schimbare atît de puternică este foarte rară printre manipulatori.
O dovadă în acest sens este cazul unui bărbat în jur de 50 de ani pe care l-am întîlnit în timpul unui stagiu
profesional. În 15 minute, am identificat la acest bărbat comportamentele mute (denumite de specialişti, non-

16
verbale), specifice şi aproape caricaturale, ale manipulatorului relaţional. Următoarele două zile mi-au
confirmat teza. La sfîrşitul unui curs la care se abordase tema contra-manipulării (a se vedea capitolul 14),
acest bărbat a venit să mă vadă, avînd pe buze un surîs larg, mîinile în buzunare şi o mină de persoană liniştită
şi sigură de sine. Legănîndu-şi umerii şi privindu-mă drept în ochi, m-a întrebat: „Oare nu cumva aş putea fi şi
eu un manipulator?" Întrebarea sa era un test la adresa mea. De fapt, era un manipulator veritabil şi era
conştient şi mîndru că este. I-am răspuns conform schemei de contra-manipulare: „Dumneavoastră ce
credeţi?", fără alt comentariu. A urmat un schimb de priviri, zîmbete de ambele părţi: ne înţelegeam perfect.
Din nefericire, ocazia nu a declanşat în el dorinţa de a se schimba. Acesta este cazul manipulatorului perfect
conştient, care refuză să-şi schimbe atitudinea.
În concluzie, cu cîteva mici excepţii, manipulatorii relaţionali nu sînt conştienţi de nocivitatea
atitudinii lor. Pe de altă parte, cît timp nu deţinem date suficiente care să confirme acest aspect, e de preferat
să credem acest lucru. (Ar fi dureros să descoperim că un părinte manipulator distruge personalitatea
propriului copil în mod voluntar şi conştient.) Egocentrismul unui manipulator este atît de accentuat, încît
numai această trăsătură caracteristică este suficientă pentru a motiva aspectul inconştient al comportamentului
său faţă de ceea ce simt ceilalţi.
Nu există o regulă unică: anumiţi manipulatori sunt conştienţi de ceea ce sînt, dar devin aproape
perverşi, fiind mulţumiţi de starea lor, cei mai numeroşi însă fiind inconştienţi. Aceasta este problema lor,
important pentru noi este să învăţăm să ne protejăm, să nu fim excesiv de toleranţi cu ei sau să încercăm să le
găsim motivaţii pentru comportamentul lor. (Nu avem nevoie să înţelegem sau să studiem motivaţiile
psihologice ale unui animal sălbatic, trebuie doar să ştim că cea mai bună metodă de a ne salva pielea cînd ne
găsim în faţa lui. este să fugim în direcţia opusă şi cît mai repede posibil!) Cu alte cuvinte, singurele strategii
pe care trebuie să le folosim în relaţiile cu un manipulator sînt cele concepute pentru a ne apăra de acesta.
Sentimentele de înţelegere şi toleranţă nu vor putea să ne protejeze, dimpotrivă, ar putea să ne facă să suferim
şi mai mult. Ar fi inutil să încercăm să atragem atenţia unui manipulator asupra comportamentului şi
atitudinilor sale; va găsi întotdeauna argumente care să ne facă să le acceptăm. Cel mai eficient mijloc şi
primul pe care trebuie să-i adoptăm în lupta împotriva unui manipulator este să îndrăznim să-i refuzăm, numai
aşa putem spera să ne salvăm integritatea.
În realitate, manipulatorul se va comporta de aşa manieră, încît să ne facă refuzul imposibil. Va uza de
principii (la care nu aderă niciodată), prezentîndu-le ca pe nişte adevăruri universal valabile, pentru a crea
sentimentul de culpabilitate, pe care îl va specula în final, încercînd să obţină tot ceea ce şi-a propus. De
exemplu, pentru a obţine un serviciu, fără să dea impresia că îl cere neapărat, va spune unui prieten: „E de-a
dreptul penibil că maşina mea e din nou în pană. Săptămîna trecută de vină era bateria. Din fericire, un vecin,
cred că îl cunoşti, se numeşte Jacques, mi-a propus să se ocupe el de această problemă. E foarte simpatic şi
generos şi, de fapt, e normal ca prietenii să se ajute între ei!” Şi dacă, la sfîrşit, va exprima ceea ce dorea să
ceară: „Ce zici, îmi împrumuţi azi maşina ta?", tendinţa naturală în acest context este acceptarea
necondiţionată. Aceia dintre noi care încearcă un sentiment de culpabilitate şi mai puternic nu aşteaptă ca
manipulatorul să-şi formuleze cererea, ci o anticipează, propunîndu-i ei înşişi acest serviciu, fără să ţină
seama de propriile lor necesităţi din acel moment, mulţumindu-se că manipulatorul va avea aceeaşi părere
bună şi despre ei, ca despre vecin (simpatic şi generos). Opiniile lui despre ceilalţi se modifică foarte uşor, în
funcţie de interesul pe care-l are la un moment dat.
Chiar victimele îşi atribuie disponibilitatea de a răspunde cererilor manipulatorului, voinţei lui
proprii, ignorînd orice scop premeditat al acestuia.
Psihosociologia explică fenomenul, numindu-l dorinţă de coerenţă: chiar dacă ne-am angajat într-o
acţiune pe care nu am consimţit-o, sub influenţa unor manevre manipulatoare, simplul fapt de a acţiona
creează în noi dorinţa de a fi şi a părea coerent, numai pentru a ne justifica comportamentul. Dacă ar fi fost
întrebate victimele din exemplul anterior de ce au făcut acel serviciu, ar fi răspuns în mod sigur că aşa au vrut,
că le-a făcut plăcere, că era „normal" să-i facă. Acesta este, de fapt, un mod de a ne ascunde propria
slăbiciune, creîndu-ne iluzia că alegerea ne aparţine în exclusivitate!

17
 Manipulatorul şi principiile morale

Manipulatorul nu este cu adevărat animat de un sentiment etic. Adesea exercită chiar o meserie care,
prin natura ei, oferă o garanţie de respectabilitate. Pare dificil, în aceste condiţii, să ne îndoim de
sentimentele, de generozitatea sau altruismul lui. Imaginea pe care o avem despre aceste profesiuni este deja
consacrată, iar cei care le exercită sunt consideraţi „că se sacrifică" pentru binele celorlalţi. Explicaţia este
simplă: printr-un raţionament logic prescurtat, gîndim despre aceste persoane că sînt nişte altruişti convinşi,
care nu ar putea avea niciodată de-a face cu manipulatorii. Din nefericire, descoperim,de multe ori,că,în
spatele acestor persoane onorabile şi cu un statut social respectabil, se ascunde un număr impresionant de
manipulatori. Ce acoperire mai bună ar putea exista, de exemplu, pentru un traficant de stupefiante, decît un
poliţist dur şi aparent intransigent, din brigada anti-drog, sau un pedofil ascuns sub sutana unui fervent preot
catolic? Este o altă metodă folosită frecvent de un manipulator: să profite de statutul său social pentru a-şi
ascunde zonele întunecate ale personalităţii. Se foloseşte de adevăruri universale pe care le afirmă, făcîndu-ne
să credem că sînt principiile după care se conduce în viaţă, cînd, de fapt, el nu face altceva decît să le
interpreteze. Ceea ce noi gîndim despre o astfel de persoană este o reacţie normală, transformată în
automatism. Anumite scheme sociale ne dictează, încă din copilărie, o serie de atitudini care se stabilesc şi se
menţin, devenind automatisme. De aceea, nu putem să suspectăm o astfel de persoană care reprezintă
autoritatea, pentru că am intra în contradicţie cu automatismul stabilit de gîndirea noastră. De obicei, această
reacţie are o latură pozitiva bine determinată (Imaginaţi-vă ce s-ar întîmpla dacă ne-am îndoi de fiecare dată
de profesori, medici, terapeuţi, preoţi!).
Încrederea pe care a priori o avem în această categorie de persoane este legitimă pentru majoritatea
situaţiilor. Dar, există şi multe excepţii. Sînt cunoscuţi profesori „respectabili" care ascund de fapt nişte aşi în
arta manipulării. Aceste persoane abuzează de puterea pe care le-o asigură profesiunea şi poziţia socială. Sînt
nişte manipulatori dificil de reperat şi doar timpul şi o analiză riguroasă şi obiectivă a comportamentelor pe
care le manifestă pot să ne dezvăluie adevărata lor personalitate. Trebuie să fim plini de atenţie şi să excludem
ideea că „în spatele unei profesii respectabile se află întotdeauna o persoană absolut respectabilă". Îndoiala
faţă de aceste persoane apare odată cu anumite fapte nefireşti. Un manipulator poate să nu fie atît de
competent cum lasă impresia să se creadă, chiar dacă ocupă o funcţie importantă. Mulţi merg pînă acolo încît
falsifică rapoarte sau lucrări ale colaboratorilor (de exemplu, de multe ori aceştia au avut surpriza să constate
că anumite lucrări care le aparţineau ajunseseră pe biroul şefului avînd semnătura colegului lor manipulator,
care, bineînţeles, a fost singurul apreciat).
Cum este totuşi posibil ca aceşti manipulatori, incompetenţi, în ciuda aparenţelor, să reuşească să se
menţină în funcţii şi chiar să avanseze? Răspunsul e foarte simplu: datorită celorlalţi. Persoanele din
subordinea unui manipulator îi repară greşelile înainte ca ele să fie cunoscute, în primul rînd pentru imaginea
serviciului, dar şi pentru interesul lor personal (manipulatorul ar fi raportat greşelile personale ca fiind ale
subordonaţilor, iar reproşurile le-ar fi primit aceştia). Astfel imaginea manipulatorului rămîne intactă, iar
adevărul este ascuns de fraze şi cuvinte emfatice. De exemplu, un manipulator care deţine o funcţie de
răspundere ar putea spune secretarei, după ce aceasta i-a atras atenţia că a omis să semneze un dosar:
„Bineînţeles că nu m-am gîndit să-l semnez, pentru că am fost surprins de cererea dumneavoastră de
modificare a datei prestabilite pentru concediu. Trebuia să-mi atrageţi atenţia în acel moment!'” Folosind
acest mod de exprimare, va provoca secretarei un sentiment de culpabilitate (consecinţă logică a procedeului
folosit de manipulator) pentru greşeala care era de fapt a sa, sugerînd că cererea a fost ilegitimă sau făcută
într-un moment total nepotrivit.

Comportamentul non-verbal al manipulatorului

Atunci cînd comunicăm, folosim în mod obişnuit cuvinte şi gesturi. Cuvintele se raportează la
conţinutul mesajului pe care-l avem de transmis şi definesc ceea ce se numeşte comunicare „verbală".
Gesturile, mimica, atitudinile, privirea şi tonul vocii definesc forma mesajului şi alcătuiesc comunicarea
numită „non-verbală".
Un mesaj clasic, între un emiţător şi un receptor, are deci, formă şi conţinut. Ştiţi cît de mult
influenţează comunicarea interumană aceste aspecte non-verbale? În proporţie de 80%!...

18
 80% din orice comunicare, indiferent de calitate, trece prin gesturi, tonul vocii (volum, debit,
intonaţie), prezenţa sau absenţa privirii, nuanţa ei, atitudinile corporale, tonusul muscular, utilizarea spaţiului,
respiraţia şi mişcările abia perceptibile. Anumiţi autori atribuie acestor factori un procent de 93% în
influenţarea procesului de comunicare.
Putem să apreciem şi să ne manifestăm prietenia sau simpatia pentru o anumită persoană, chiar dacă nu
avem aceleaşi idei, opinii, gusturi sau sentimente, tocmai datorită acestui comportament non-verbal, exprimat
în mod adecvat (neagresiv). Este valabilă şi reacţia inversă: să manifestăm aversiune pentru persoane cu care
avem o comuniune de idei şi opinii, dar să fim influenţaţi de comportamentul non-verbal, influenţă care se
manifestă asupra noastră în mod inconştient.
Observaţii atente şi riguros analizate au permis relevarea comportamentului non-verbal al
manipulatorului.
În continuare, vom prezenta acest comportament prin comparaţie cu cel al unei persoane care s-a
afirmat cu adevărat.
A. Privirea îi este instabilă sau dominatoare, depinzînd de circumstanţe sau de masca pe care şi-a
propus s-o folosească. Dimpotrivă, privirea unei persoane realizate, asigură un contact stabil cu
interlocutorul, adică ocupă cel puţin 60% din timpul de conversaţie sau de prezenţă. O persoană real afirmată
nu evită privirea celuilalt şi nici nu o fixează pentru mult timp.
B. Manipulatorul obişnuieşte să adopte faţă de ceilalţi ceea ce psihologii denumesc „ascultare
aversivă". Ce înseamnă de fapt acest comportament: manipulatorul nu-şi priveşte interlocutorul care îi
vorbeşte, avînd aerul că e preocupat de cu totul altceva, sau chiar face altceva; manipulatorul nu se ridică sau
nu înclină capul în semn de salut, în momentul apariţiei unei persoane în faţa sa etc. Acest tip de
comportament este recepţionat ca agresiv, producînd celuilalt o senzaţie penibilă de inoportunitate, fiind
perceput ca un obstacol în calea unei comunicări fireşti. Persoana căreia i se adresează încearcă un sentiment
acut de devalorizare sau chiar de inutilitate. Echilibrul îi este afectat şi nu mai reuşeşte să-şi păstreze
coerenţa în gîndire sau limbaj, exact efectul pe care îl aştepta manipulatorul pentru a-şi consolida propria
poziţie. (Celălalt gîndeşte frecvent: „Nu mă ascultă, înseamnă că nu-i interesez pentru că nu sînt o persoană
destul de importantă.”). Acest tip de comportament non-verbal, „ascultarea aversivă” îl folosim cu toţii
cîteodată, de exemplu atunci cînd vrem să cîştigăm timp, efectuînd simultan două activităţi (privim la
televizor şi ascultăm şi ce ne povesteşte un bun prieten), dar efectele sînt întotdeauna aceleaşi, pentru că
fiecare doreşte să fie ascultat, dar celălalt trebuie să ne arate acest lucru. Într-o relaţie de comunicare este
important să obţinem o demonstraţie non-verbală a acesteia, de aceea avem nevoie să fim priviţi atunci cînd
ne exprimăm.
Pentru un manipulator, acest comportament este o strategie de comunicare folosită cu un scop bine
determinat: devalorizarea celuilalt pentru a-şi atinge mai uşor obiectivele.
Vă prezint un exemplu de lipsă totală de atenţie care de fapt reprezintă relatarea unei experienţe trăite de
o victimă a unui manipulator relaţional.
Fabien (victima) nu l-a mai văzut pe Bernard de un an de zile şi a hotărît să-i facă o vizită. Acesta este
un manipulator de tip simpatic (se regăseşte în 28 din cele 30 de caracteristici). În momentul în care Fabien a
intrat în apartamentul fostului său coleg, Bernard juca şah cu un prieten. Nu numai că nu a răspuns salutului
entuziast al lui Fabien, dar nici măcar nu a întors privirea spre el! După ce a schimbat cîteva replici cu alte
persoane prezente în aceeaşi încăpere, l-a privit în sfîrşit şi pe Fabien şi, zîmbind, şi-a reluat jocul la şah.
Vizita lui Fabien ar fi trebuit întîmpinată de Bernard ca un eveniment deosebit, numai că acesta a preferat să
lase impresia că nu era cazul.
C. Volumul vocii manipulatorului este ori mult mai puternic decît al celorlalţi, ori foarte slab. De
obicei, într-un grup nu se va auzi decît vocea lui. Are obiceiul să monopolizeze orice discuţie, de multe ori
întrerupîndu-i pe ceilalţi. Alteori va crea sentimentul că este slăbit, vulnerabil sau bolnav, adoptînd un volum
redus al vocii, aproape inaudibil. Acest volum scăzut îl poate adopta şi în scopul de a crea o atmosferă de
intimitate şi complicitate, după obiectivul pe care îl are de atins. O persoană real afirmată are de obicei un
volum al vocii puternic, dar sincronizat în mod natural cu cel al vocilor persoanelor din jurul său, adaptat deci
volumului din mediul ambiant. Volumul vocii acestuia nu diferă esenţial de al celorlalţi. Manipulatorul se
joacă cu nivele diferite ale vocii sale, după efectul pe care doreşte să-i aibă sunetul asupra interlocutorului:

19
 Întotdeauna tonul utilizat de o anumită persoană este purtătorul unor mesaje non-verbale codificate şi
înţelese numai de persoanele-pereche (de aceeaşi cultură şi limbă), încercarea de a folosi nuanţe şi intonaţii
elaborate pentru a produce un anumit efect este absolut ineficace.
Vă voi prezenta o anecdotă, povestită şi trăită de William, participant la seminariile organizate pe
tema: „Cum să recunoaştem un manipulator”. Acesta povesteşte:
„Unchiul meu a urmat studiile superioare într-un aşezămînt patronat de Biserica Catolică şi a rămas
catolic practicant. S-a căsătorit cu o femeie cu nouă ani mai în vîrstă decît el. Această femeie este o
manipulatoare. De fapt, unchiul meu a dorit să se căsătorească cu prietena ei. Nesuportînd această idee, actuala
soţie l-a ameninţat cu sinuciderea. Pe atunci, unchiul meu era judecător în Africa, iar viitoarea lui soţie era
profesoară. Putea să-i pună în pericol cariera, iar ameninţarea cu căsătoria, care venea în puternică
contradicţie cu preceptele religioase ale unchiului meu, a funcţionat perfect.
Mătuşa mea, actualmente pensionară, se ocupă, în cadrul unui organism catolic, de ajutorarea
persoanelor din categorii sociale defavorizate. Spune mereu că este gata oricînd să-i ajute pe ceilalţi, de fapt,
pe toate persoanele care nu au nici o îndoială în ceea ce o priveşte, exceptînd membrii familiei! Este
periculoasă, se deplasează asemenea unui aisberg şi este imposibil să convieţuieşti cu ea.
Şi de fiecare dată cînd îi cer ajutorul sau întreb ceva. exclamă ,Ah, nu ştii?!”.
Numai cînd o aud subliniind pe „Ah", simt cum mă cuprinde ruşinea, ca şi cum aş fi pur şi simplu un
incult. Pentru ea reproşurile sînt transmise prin lipsă de cuvinte: nu atît prin ce ar putea spune, cît prin felul
cum exclamă.”
D. Gesturile şi mimica manipulatorului diferă deseori de ale celorlalţi, mai ales cînd se află într-un
grup de mai multe persoane. El poate fi impozant sau, dimpotrivă, insignifiant. Aici intervine şi tonicitatea lui
corporală. De exemplu, poate fi singurul care are o atitudine total relaxată în momentul începerii unei
reuniuni sau a unui seminar: picioarele întinse înainte şi încrucişate la nivelul gleznelor, bazinul sprijinit pe
partea dinainte a scaunului şi umerii în contact cu spătarul acestuia. Mai lipseşte doar să-şi ţină mîinile în
buzunare! Această atitudine, prin poziţia corpului şi starea de relaxare sugerată, vrea să creeze imaginea unei
persoane care se simte excelent şi în acelaşi timp e sigură pe sine. Ni se întîmplă tuturor să adoptăm o astfel de
atitudine în mod instinctiv, într-un climat propice care ne permite acest lucru. Ştim însă că, în anumite
circumstanţe, convenienţele sociale sau politeţea ne interzic să adoptăm o atitudine dezinvoltă sau lipsită de
interes, sau, mai mult, care poate fi interpretată ca o lipsă de respect faţă de ceilalţi. Care este atitudinea tipică
a manipulatorului în timpul seminariilor, de exemplu? De obicei, nu cunoaşte nici participanţii, nici persoana
care conduce seminarul respectiv, dar se instalează de cele mai multe ori în faţa acestuia şi adoptă imediat o
atitudine relaxată, prea relaxată pentru situaţia respectivă. Atitudinea celorlalţi este diferită, fără să fie crispată.
Aceştia stau drept pe scaunul lor, cu genunchii îndreptaţi spre centru (toate persoanele sunt aşezate în
semicerc, în jurul celui care conduce seminarul), cu picioarele lipite sau încrucişate. Poziţia fizică a tuturor
membrilor grupului este omogenă, excepţie făcînd o singură persoană: manipulatorul. Nu numai că acesta
adoptă o atitudine diferită de a celorlalţi, dar şi-o menţine pe toată durata reuniunii respective. Acest
comportament non-verbal, desincronizarea, este uşor de reperat. O altă atitudine a manipulatorului din
exemplul dat este faptul că nu notează nimic, atunci cînd toţi ceilalţi o fac, lăsînd impresia că ştie totul sau că
are o memorie excepţională. De fapt, vrea să dea impresia că nu are ce învăţa de la alţii!
Nu trebuie să ne lăsăm totuşi înşelaţi de această atitudine. Ea poate fi adoptată şi de o persoană care
nu este un manipulator, dar cunoaşte toată lumea din grup şi se simte bine, la locul lui (atitudinea
manipulatorului este afectată şi se manifestă într-un grup atunci constituit). Păstrez amintirea unui seminar la
care au participat angajaţi ai unei companii mari. Grupul era format din persoane tinere, între 25 şi 32 de ani.
La un moment dat, a apărut un bărbat cam de 50 de ani, care, fără a se scuza pentru o oră de întîrziere, s-a
aruncat pe un scaun, adoptînd o poziţie total diferită de a celorlalţi: prăvălit pe scaun, cu braţele încrucişate şi
picioarele întinse (o primă atitudine de persoană manipulatoare). Cu un surîs abia schiţat, două persoane l-au
salutat printr-o mişcare uşoară a capului. Rapid, a apărut o a doua atitudine semnificativă a manipulatorului:
toate persoanele prezente luau notiţe, numai el nu, iar problema discutată nu era deloc evidentă, nici măcar
pentru un specialist. Un sentiment de nelinişte s-a furişat în mine: era oare un superior ierarhic venit să vadă
cum se desfăşura seminarul (diferenţa de vîrstă mă influenţase să gîndesc astfel)? Neavînd nici cea mai
neînsemnată dovadă în ceea ce priveşte identitatea acestuia, am preferat să aştept pauza pentru a-i verifica
numele pe lista de înscriere la seminar. În pauză, i-am verificat numele pe listă şi ca din întîmplare, acesta nu
era înregistrat, iar reacţia persoanei a fost deosebit de violentă şi s-a manifestat printr-o atitudine colerică

20
împotriva celor răspunzători de întocmirea listei respective: „Sînt nişte nulităţi, i-am sunat la telefon de trei
ori pentru a verifica dacă mi-au înscris corect numele pentru că m-am îndoit de la început de competenţa lor.
Sînt toţi nişte incapabili!”. Am intervenit întrerupîndu-l pentru a dezamorsa situaţia care devenea din ce în ce
mai dramatică şi i-am prezentat lista de înscriere să-şi treacă numele; am realizat imediat ce tip de persoană
se afla în faţa mea, analizîndu-i atitudinile fizice şi critica verbală devalorizantă la adresa unui organism care
se dovedise eficace şi competent. Întîmplarea nu a făcut decît să confirme şi să susţină justeţea teoriei privind
personalitatea manipulatorului care nu şi-a schimbat atitudinea în nici una din cele trei zile cît a durat
seminarul: şi-a păstrat aceeaşi poziţie nonşalantă şi uşor sfidătoare, nu a luat notiţe decît foarte rar şi a vorbit
tot timpul cu voce scăzută cu cei de lîngă el, încercînd să le capteze atenţia. Încerca să fie nostim, pentru a-şi
atrage simpatia celorlalţi, folosindu-se de expresiile mele pentru a face jocuri de cuvinte (deloc izbutite, de
altfel!).sau pentru a le ridiculiza. Am remarcat că prezenţa sa deconcerta tot grupul, provocînd o stare de
indispoziţie şi nelinişte, în pofida aerului său aparent simpatic. De cîteva ori a falsificat rezultatele
unor exerciţii efectuate de grupuri restrînse de cîte trei persoane, alteori mi-a făcut complimente deplasate în
conjunctura respectivă. Şi alte detalii pe care nu le-am amintit încă, dar le voi prezenta în capitolele
următoare, mi-au confirmat personalitatea sa de manipulator. Datorită faptului că am descoperit relativ
repede ce ascunde acest bărbat în comportamentul şi atitudinile sale, am reacţionat de aşa manieră încît să
opresc efectele negative pe care le putea avea asupra grupului. Îmi opream privirea mult mai rar asupra lui
decît asupra celorlalţi membri ai grupului pentru a-i minimaliza în mod voluntar importanţa. Abia
răspundeam, lipsită de interes la intervenţiile sale asupra temei dezbătute, chiar dacă erau logice şi dovedeau
că mesajele fuseseră corect înregistrate. Rămîneam indiferentă, abia schiţînd un surîs uşor şi continuîndu-mi
ideea imperturbabil, ori de cîte ori încerca să mă întrerupă prin remarci inoportune. Alteori, confruntam
intervenţiile sale evident interpretative, folosind o tehnică de întrebări logice (extrase din Strategia raţională
emotivă, pe care le voi prezenta la sfîrşitul lucrării), prin care reuşeam să-i blochez procesul iraţional şi totul
revenea la normal. Am aflat, încă de la sfîrşitul primei zile de seminar, că provocase grave tulburări la locul
de muncă şi fusese concediat. Aşa se explica faptul că nu se aflase pe lista persoanelor care trebuiau să
participe la curs.
Este foarte interesant de remarcat impresia pe care mi-a făcut-o la început acest bărbat: „Trebuie să
fie un superior ierarhic”! Ulterior, am aflat că la 50 de ani nu depăşise nivelul ierarhic atins de o persoană de
30 de ani. Dar comportamentul şi atitudinile sale de manipulator creau impresia că ne este superior. Se plasa
întotdeauna pe un loc de unde putea fi văzut şi apreciat drept un personaj important. Se aşeza de multe ori în
capul mesei sau în cel mai confortabil fotoliu, de parcă ar fi fost patriarhul acelor locuri.
O persoană însemnată caută confortul, dar întotdeauna încearcă să-i împartă cu ceilalţi.
Un alt exemplu: conduceam un seminar la care participau 10 cadre de conducere (directori, directori
adjuncţi şi responsabili de departamente) dintr-o mare întreprindere. Tema seminarului era Programarea
neuro-lingvistică. Această tehnică se referă printre altele, la aspectele inconştiente şi non-verbale ale
procesului de comunicare interumană. La un moment dat, în sală a intrat o femeie frumoasă, dar cu o privire
severă, lipsită de căldură. S-a aşezat pe scaun, cu corpul spre vecinul din dreapta, capul sprijinit în pumn şi
cotul pe spătarul scaunului, îndreptîndu-şi privirea spre centrul semicercului format de persoanele
participante. Şi-a păstrat aceeaşi poziţie (cu corpul aşezat cînd spre stînga, cînd spre dreapta), pe tot parcursul
celor cinci zile cît a durat seminarul. După fiecare zi de prezentare a lucrărilor, urma o săptămînă de pauză.
Această femeie a fost neobişnuit de tăcută, toată perioada cît au durat lucrările seminarului respectiv: nu a
făcut nici cea mai mică intervenţie la ceea ce prezentam eu sau ceilalţi participanţi. Părea complet absentă, iar
privirea ei nu exprima nimic. Nu era vorba de tăcerea pe care o afişează de obicei persoanele excesiv de timide.
Presupuneam că îi asculta pe ceilalţi, dar, în ceea ce o privea, nu lăsa să-i scape nici o informaţie. În timpul
exerciţiilor în grupuri restrînse de trei persoane, nu vorbea niciodată despre ea, dar îi încuraja pe ceilalţi să se
dezvăluie, iar dacă îi ceream să facă unele observaţii, părea jenată de întrebările mele.
Să ne amintim cum se comportă cineva normal (nu un manipulator), care nu se simte în largul său în
mijlocul unui grup de oameni necunoscuţi. În 95% din cazuri, nu se deosebeşte deloc de restul grupului. Cei
5% recurg la poziţii şi locuri care îi feresc de privirile celorlalţi. Procentul este foarte redus, pentru că
majoritatea nu vrea să perturbe dinamica şi simetria grupului, aşa că se vor integra acestuia încă de la început,
adoptînd o atitudine neutră şi corect adaptată situaţiei. Acest comportament îl au şi cei timizi şi foarte
impresionabili. Diferenţa între comportamentul lor şi cel al unui manipulator constă în modul de adaptare. Un
manipulator va adopta comportamentul descris anterior imediat şi îl va menţine indiferent de circumstanţe.

21
 Exemplul cel mai elocvent (şi caricatural!) este al unui bărbat care vă primeşte în biroul său cu
picioarele încrucişate pe masă, chiar dacă este prima dată cînd vă vede. Sau, atunci cînd adoptă imediat o
poziţie de retragere, pe care o menţine atît timp cît durează întrevederea. În ambele cazuri, este vorba de un
comportament care se abate de la comportamentele acceptate ca normale, în relaţiile cu ceilalţi.
E. Gesturile unui manipulator sînt variabile. Acesta se poate manifesta în mod afirmativ, pasiv sau
agresiv, după efectul pe care doreşte să-i provoace şi în funcţie de slăbiciunea sau vulnerabilitatea
interlocutorului.
• El poate adopta gesturi care creează un sentiment de securitate sau care au legătură cu mesajul pe care
vrea să-i transmită verbal. De exemplu, o strîngere puternică de mînă, însoţită de cuvinte excesive de bun
venit. Majoritatea manipulatorilor ştiu să fie mieroşi şi ipocriţi (celălalt este întîmpinat cu un surîs afabil,
însoţit de o bătaie uşoară pe umăr sau pe spate).
• Alte gesturi sînt ostile şi ameninţătoare: manipulatorul bate cu pumnul în masă sau arată cu degetul spre
interlocutor, urmărind să provoace teamă şi nesiguranţă.
• Anumiţi manipulatori, în funcţie de moment sau interlocutor, manifestă o stare de anxietate pe care nu şi-
o pot stăpîni şi gesticulează prea mult: îşi răsucesc degetele, îşi freacă cu o mişcare nervoasă zona gîtului,
contractă maxilarele – sînt gesturi pe care le întîlnim de obicei la manipulatorii bărbaţi - şi par nesiguri de ei.
F. Mimica: manipulatorul nu trădează prin expresia feţei ceea ce doreşte cu adevărat să obţină de la
celălalt. Este capabil să surîdă chiar şi atunci cînd situaţia devine critică în ceea ce-i priveşte. Se comportă ca
şi cînd nimic nu i-ar putea impresiona sau speria. Imaginea pe care doreşte s-o exprime este a cuiva care
stăpîneşte pe deplin situaţia. Presupun că aţi văzut la ieşirea din Palatul de Justiţie multe fete surîzătoare ale
unor persoane implicate în procese deosebit de grave (şi condamnate pe viaţă sau pe care le aştepta scaunul
electric!).
De obicei, manipulatorul încearcă să-şi stăpînească perfect manifestările fizice provocate de stări
emoţionale negative (mînie, gelozie, anxietate, jenă, disperare, spaimă) sau pozitive (bucurie, entuziasm,
satisfacţie), ascuzîndu-şi cu abilitate sentimentele reale. Ceea ce îşi controlează cel mai uşor un manipulator,
pentru a nu-şi dezvălui emoţiile şi sentimentele, este mimica. Faţa manipulatorului ştie perfect să mintă. Şi noi
ceilalţi putem să facem acest lucru, dar de cele mai multe ori sîntem trădaţi de alte atitudini non-verbale pe
care nu le putem controla. De exemplu, putem să surîdem unei persoane a cărei vizită nu ne face plăcere,
spunîndu-i: „Ce bine c-ai venit, Jacques! Ce surpriză plăcută mi-ai făcut că ai trecut pe aici!” Dar corpul
poate trăda adevăratele emoţii provocate de vizita acestuia pe care vocea şi expresia feţei au încercat să le
ascundă: de pildă, intonaţia poate să se modifice la sfîrşitul frazei de bun-venit, sau îmbrăţişările şi strîngerea
de mînă să fie hipotonice (moi) sau hipertonice, datorită sentimentului de furie declanşat de această vizită
inoportună. Jacques va interpreta surîsul şi fraza de bun-venit ca elemente de bucurie şi plăcere (nu se
gîndeşte că ne deranjează). Doar un fin observator ar putea sesiza acele semne non-verbale, singurele care nu
pot înşela în aprecierea corectă a reacţiilor provocate de anumiţi stimuli. Cei care trăiesc lîngă un manipulator,
acasă sau la locul de muncă, pot repera decalajul care există între un sentiment profund şi unul mimat.
(Expresia facială se schimbă în momentul în care uşa s-a închis la plecarea vizitatorilor. La un manipulator, o
faţă surîzătoare faţă de străini şi vizitator îşi schimbă imediat expresia devenind închisă şi respingătoare cînd
îşi regăseşte familia. Bineînţeles că invitaţii care tocmai au plecat, nu au nici cea mai mică suspiciune gîndind
că au întîlnit, din întîmplare un personaj foarte simpatic.

22
 3
TULBURĂRILE PSIHOLOGICE ŞI SOMATICE
Specialiştii manifestă un interes deosebit pentru studiul personalităţii manipulatoare din cauza
influenţelor nocive şi tulburărilor psihice pe care le provoacă înjur.
Fiecare are dreptul să supravieţuiască folosind un sistem propriu de apărare, dar nu are dreptul să-i
distrugă pe celălalt. Ideea pe care şi-o face un manipulator prin comportamentul său faţă de ceilalţi pentru a-şi
face viaţa mai uşoară este inadmisibilă. Cei mai preocupaţi de acest subiect nu sunt, aşa cum am fi tentaţi să
credem, cei cu personalitate manipulatoare, ci victimele lor care suferă efectele dezastruoase ale unui astfel de
comportament cu influenţă directă asupra lor.
Manipulatorii sunt. incontestabil, mari consumatori de energie. 90% dintre noi sîntem victimele
acestora. Ceilalţi 10% manifestă o formă de indiferenţă afectivă faţă de manipulatori şi nu sînt deranjaţi decît
de dificultatea de a comunica cu ei sau, eventual, de abuzul de putere pe care aceştia îl manifestă. Un astfel de
procent redus de persoane nu este expus influenţelor nefaste ale manipulatorilor.
Dar ce se întîmplă cu majoritatea dintre noi?
„Mă mistuie", „îmi consumă toată energia", „Mă îmbolnăveşte efectiv", „O săptămînă, cît am fost
plecată în concediu, totul a mers bine. De cînd m-am întors la birou, mă simt îngrozitor, cu toate că îmi place
munca mea".
„După ce vorbim la telefon, mă simt deprimat şi tulburat. De fiecare dată se întîmplă la fel... ".
Acestea sînt fraze auzite frecvent şi care ar trebui să vă dea de bănuit. Dacă simţiţi ceva în neregulă cu
cineva din preajma voastră înseamnă că ceva nu este în regulă în ceea ce priveşte relaţiile pe care le aveţi cu
acea persoană. Nu e vina dumneavoastră. Pentru a dezamorsa stările de tensiune pe care le resimţiţi, puneţi-
vă întrebări adecvate şi pentru a înţelege şi evalua exact situaţia, verificaţi dacă persoana care vă produce
aceste stări relevă un manipulator (verificaţi cele 30 de caracteristici specifice ). Dacă descoperiţi că este
într-adevăr vorba de un manipulator, citiţi cu atenţie acest capitol.
Un contact prelungit cu un manipulator provoacă sentimente de culpabilitate, de anxietate, de
agresivitate, de teamă sau tristeţe. Astfel de sentimente durează şi devin din ce în ce mai neplăcute cu timpul.
Din ce în ce mai des, toate strategiile noastre care ar trebui să ne aducă succesul sau satisfacţia ne conduc
spre eşec. Încercăm un sentiment de frustrare, avem senzaţia că ne pierdem libertatea de gîndire şi acţiune.
Consecinţele organice ale acestor emoţii negative nu întîrzie să apară: cefalee (dureri de cap, migrene),
tulburări digestive, senzaţie de greutate în stomac sau de nod în gît, tensiuni musculare, anorexie, bulimie.
Dacă manipulatorul este o persoană din anturajul nostru, anxietatea pe care ne-o provoacă se continuă şi după
orele de serviciu, prezenţa acestuia urmărindu-ne tot timpul; relaţiile noastre de familie sînt periclitate. Apar
frecvent tulburări de somn, suntem irascibili, cu o dispoziţie labilă şi lipsiţi de entuziasm. Cu timpul, putem
să facem o depresie nervoasă. Sînt cunoscute de specialişti cazuri severe de depresie cauzate de prezenţa
permanentă a unui manipulator. De multe ori, aceste simptome distructive duc la sinucidere.
Am cunoscut cazul unei femei ai cărei fraţi şi surori se sinuciseseră, neputînd îndura suferinţele
provocate de o mamă manipulatoare (avea toate cele 30 de caracteristici amintite anterior!). Disperată, ea
însăşi era pe punctul de a comite aceeaşi faptă, dar a cedat în faţa rugăminţilor ultimei ei surori în viaţă: „Te
rog, nu face asta! Pentru mine e deja prea tîrziu şi prea mult. ca să mai suport. Tu trebuie să rezişti şi să te
eliberezi de mama, apoi să urmezi şedinţe de psihoterapie. Te mai poţi încă salva!" Acest caz exemplifică
consecinţele extreme ale manipulării. Din fericire, majoritatea victimelor nu recurge la astfel de acte, dar
stresul puternic provocat de prezenţa unui manipulator declanşează depresiile nervoase care reclamă
întotdeauna un tratament de specialitate.

Stresul

Pentru majoritatea dintre noi, manipulatorul constituie cel mai puternic factor de stres relaţional.
Factorii de stres pot fi factori externi (un blocaj de circulaţie, o urgenţă, un manipulator... ) sau interni (griji,
convingeri iraţionale, lipsa încrederii în sine etc.)

23
 Factorii de stres se controlează şi se evită folosind diferite metode, scopul este însă acelaşi: eliberarea
de sub influenţa acestora, pentru a nu fi afectaţi de consecinţele nefaste pe care le provoacă. Anumite tehnici
se dovedesc deosebit de eficace, mai ales dacă sunt adaptate fiecărui caz în parte. Este vorba de tehnici de
relaxare, de sofrologie, de încercarea de a se afirma, de confruntarea gîndurilor, convingerilor sau principiilor
eronate şi anxiogene, de gestiunea eficientă a timpului şi a somnului, de practicarea sportului şi a altor
activităţi plăcute, de adoptarea unei alimentaţii sănătoase etc. Metodele care pot fi abordate sînt variate, iar
antrenarea afirmării de sine constituie un început pentru a rezista influenţei unui eventual manipulator care s-
ar găsi în anturajul nostru, dar din nefericire, numai această atitudine nu este suficientă. Trebuie să
învăţăm să recunoaştem un manipulator. Mulţi dintre noi sîntem persoane afirmate, mulţumite şi senine. Ne
gestionăm bine timpul, dar singurul factor de stres care ne alterează echilibrul este contactul cu un
manipulator. De cele mai multe ori nu realizăm acest lucru, ne îndoim de noi înşine şi resimţim des emoţii
negative sau neobişnuite. De aceea este esenţial să cunoaştem toate efectele nocive pe care stresul provocat
de influenţa unui manipulator le poate avea asupra fiecăruia dintre noi.

Stresul îmbolnăveşte

Stresul nu este numai un sentiment de oprimare, de anxietate sau de angoasă, dar şi o reacţie a
organismului faţă de situaţii noi. La început, organismul încearcă să se adapteze, şi pe măsură ce acest lucru
devine dificil, apar primele simptome. Cu cît stresul este mai intens, cu atît reacţiile psihologice, somatice şi
comportamentale sînt mai importante. Procesul declanşează, obligatoriu, modificări hormonale ale
hipotalamusului, hipofizei şi ale glandelor suprarenale. Acestea din urmă secretă adrenalina (hormon de
stres) şi glucocorticoizii. Sînt substanţe care acţionează negativ asupra inimii, respiraţiei, presiunii arteriale,
muşchilor, ficatului, fabricării de glucoza şi grăsimi, tubului digestiv etc. Deci, stresul nu acţionează numai
ca un factor nociv pentru sistemul nervos, ci antrenează şi foarte multe tulburări fiziologice. Această reacţie
este denumită reacţie nespecifică şi nu depinde de natura factorului de stres.
De fapt, conştientizarea unei situaţii stresante se face datorită simptomelor care apar şi care sînt
diferite de la o persoană la alta.
A. Pe plan psihologic, putem resimţi anxietate, depresie, lipsa unei motivaţii reale, oboseala (70%
din stările de oboseală nu sînt de natură organică), subestimarea de sine, pierderea încrederii, iritabilitatea.
B. Pe plan somatic, apar mai multe tulburări, de exemplu:
• tulburări de somn (treziri frecvente în timpul nopţii, dificultăţi la adormire);
• tulburări digestive (senzaţie de nod în gît sau greutate în stomac, dureri abdominale, ulcer etc);
• tensiuni musculare (de spate, gît, umeri, maxilare etc);
• disfuncţii biliare (dureri în partea dreaptă sub coaste, greţuri, balonări, gastrite, diaree);
• erupţii cutanate (herpes, pete roşii, psoriasis, căderea părului, prurit etc);
• disfuncţii sexuale (absenţa libido-ului, erecţii incomplete etc);
• tulburări ginecologice (dismenoree, scăderea fertilităţii etc);
• simptome cardiovasculare (greutate în respiraţie, creşterea presiunii arteriale, tulburări de ritm, dureri în
jurul inimii etc);
• dureri arteriale (artroză, periartrită de umăr etc).
C. Pe plan comportamental, persoana stresată poate fi agresivă sau dimpotrivă, inhibată. De multe
ori se observă o creştere a consumului de alcool şi/sau de tutun, tulburări de alimentaţie (anorexie sau
bulimie), agitaţie, hiperactivitate sau hipotonie (apatie), simptome proprii unei persoane stresate.
D. Din punct de vedere al performanţei, apar dificultăţi de concentrare, pierderi de memorie,
scăderea entuziasmului şi încetinirea ritmului de desfăşurare a unei activităţi oarecare, diminuarea eficienţei la
locul de muncă. Altfel spus, a fi într-o relaţie cu un manipulator (factor de stres), provoacă inevitabil unul din
simptomele descrise mai sus. Cu cît acest contact este mai frecvent sau devine permanent, cu atît Simptomele
sînt mai intense, ducînd la apariţia unor boli cronice grave. În jurul nostru există desigur multe persoane
dificile, dar nici una nu va putea provoca un stres atît de intens ca un manipulator (exceptînd bineînţeles,
evenimente particulare). Cunoaşteţi o persoană cu personalitate negativă, anxioasă şi pesimistă? Aţi trăit
perioade de angoasă, de pierdere a încrederii în dumneavoastră înşivă, v-aţi gîndit excesiv la această persoană?

24
Cu siguranţă nu, dacă nu este un manipulator. Astfel de persoane vă irită, sînt plicticoase şi obositoare, dar nu
vă distrug.
Contactul prelungit cu un manipulator ridică probleme serioase pentru că este un factor de stres
deosebit de puternic.

Cel mai bun sfat de urmat: consultaţi medicul!

Manipulatorul îşi trimite adesea victima să-şi trateze nervozitatea, deprimarea, boala sau problema
sexuală. Deci, bolnavul sînteţi dvs.! Dumneavoastră sînteţi persoana de care acesta trebuie să se ocupe,
persoana care are nevoie de un tratament de specialitate. Şi, în parte, acest lucru este perfect adevărat, pentru
că sub influenţa nefastă a manipulatorului v-aţi îmbolnăvit. Am cunoscut cazuri de spitalizări în secţiile de
psihiatrie a unor femei distruse de un soţ manipulator, sau de părinţi care prin comportamentul lor manipulator
au provocat internarea copiilor lor, deveniţi adulţi.
Îmi amintesc cazul unei femei în jur de 40 de ani, internată într-un spital de psihiatrie. Aceasta tăgăduia
legitimitatea internării ei. Cînd am rămas singure, doamna C. (din motive de discreţie, nu-i voi da numele)
mi-a povestit că soţul ei, medic, ceruse unui coleg şi prieten bun, să-i recomande în scris internarea la
psihiatrie. Adevărul era că în timp, acesta o distrusese psihic: o făcea să se simtă fără valoare, o insulta, o
culpabiliza şi o dispreţuia. Comportamentul soţului ei (un manipulator periculos) i-a provocat pînă la urmă
îmbolnăvirea: a devenit extrem de anxioasă, nervoasă şi nesigură pe ea. A devenit colerică şi agresivă,
simptome suficiente pentru a constitui pretextul unei internări. Doamna C. a fost calificată drept
isterică şi poate chiar aşa devenise. Dar această femeie era mai ales o artistă desăvîrşită (asta nu înseamnă că
artiştii sînt isterici, doar că sînt capabili să adopte comportamente aparent mai puţin inhibate). Se îmbrăca
destul de extravagant, purta mereu pălării şi îi plăcea să flirteze. Era însă perfect lucidă de ceea ce i se
întîmpla, dar reuşea foarte bine să mimeze contrariul (acuza chiar o uscăciune a gurii din cauza tratamentului
medicamentos, justificînd astfel pronunţia care părea, de multe ori, dificilă). Ceea ce spunea era însă absolut
clar şi coerent. Nu era deloc nebună. Mi-a povestit că soţul ei avea de mulţi ani o amantă, dar refuzase să
divorţeze pentru că doamna C. era bogată şi îl ajutase să-şi cîştige o poziţie socială recunoscută în oraşul de
provincie în care locuiau. Nimeni şi nimic nu-i mai puteau ştirbi reputaţia. Doamna C. se califica ea însăşi
prea naivă şi prea bine educată pentru a înfrunta un astfel de personaj. La sugestia mea de a-i povesti adevărul
medicului curant, îmi răspunse că deja făcuse acest lucru, dar nu fusese crezută. Mai mult, chiar devenise ex-
trem de vulnerabilă şi depresivă, ceea ce nu îi crea deloc un avantaj. Adăugă: „Credeţi că pentru un medic de
provincie este atît de uşor să infirme diagnosticul a doi colegi de breaslă?"
În acest caz, manipularea atît de subtilă pe care o adoptase acel bărbat era greu de descoperit chiar şi
de psihiatri . Nu putem să învinovăţim pe nimeni, doar cel mult să regretăm neputinţa specialiştilor respectivi.
Tocmai în această invizibilitate aparentă, constă marea artă a manipulării. Atunci cînd am întîlnit-o pe doamna
C. nu aveam nici cea mai vagă noţiune despre un manipulator sau despre răul pe care, îl poate provoca, dar
simţeam că femeia spunea adevărul. Încercînd să-i susţin cauza pe lîngă o infirmieră, aceasta mi-a răspuns
absolut convinsă: „Dar doamna C. este isterică, nu încape nici o îndoială!” Întîmplarea pe care v-am relatat-o,
chiar dacă s-a petrecut demult, m-a marcat profund, probabil pentru că m-am simţit neputincoasă, iar
încercările mele de a o ajuta au eşuat. După părerea mea, doamna C. era nu numai isterică, dar era şi victima
unei uneltiri semi-invizibile. Nimeni însă în acel spital nu fusese capabil să denumească exact acţiunea
respectivă.
Vă voi prezenta un alt caz, în care unul din soţi încearcă să-i facă pe celălalt responsabil de suferinţele
provocate de el însuşi.
M.R., un inginer de 37 de ani, a hotărît la un moment dat, să consulte un specialist în probleme
comportamentale, în speranţa rezolvării unei probleme de ordin sexual. De curînd căsătorit, M. R., se
confrunta deja cu o problema care punea în pericol relaţia: impotenţa. După prima discuţie cu specialistul,
acesta a aflat că M. R. nu avusese dificultăţi de acest gen cu alte partenere, pînă la soţia sa. Era un bărbat
sănătos, afirmat şi mulţumit de sine. Era deschis oricărei forme de analiză a propriului eu şi practica în mod
regulat sofrologia (relaxarea). Datorită apariţiei acelor probleme de potenţă, M. R. şi-a făcut într-un laborator
de specialitate toate testele necesare pentru a verifica funcţionarea fiziologică a organelor sale genitale.
Rezultatele testelor au evidenţiat că acestea funcţionau normal. Sexologii şi terapeuţii ştiu însă că 80% din
problemele sexuale sînt legate de dificultăţi de comunicare în relaţiile cuplului. Terapeutul a orientat în această

25
direcţie întrebările sale şi a aflat că tînăra doamnă R.. prin atitudini şi remarci, inducea soţului său o stare de
anxietate progresivă. Actul sexual devenea o provocare. Se ştie însă că erecţia nu este posibilă decît cu
participarea sistemului nervos parasimpatic şi legat de o stare de destindere mentală. Teama, anxietatea,
grijile, stresul împiedică o erecţie normală. Mai tîrziu, specialistul terapeut a aflat că doamna R. adopta
atitudini devalorizantă faţă de soţul ei, nu numai referitoare la domeniul sexual.
M. R., îşi pierdea treptat încrederea în sine, se simţea vinovat şi prelua toate greşelile pe care i le
reproşa soţia. Continuînd investigaţia, s-a constatat că femeia avea toate caracteristicile specifice unui
manipulator. Cînd terapeutul i-a împărtăşit opiniile sale, M. R. nu s-a arătat deloc surprins. Să nu uităm că
acesta (victimă a soţiei sale manipulatoare) venise la terapeut şi dorea să rezolve singur problema respectivă.
Era convins că el este cauza dificultăţilor şi nu îşi imagina că soţia lui ar avea vreo influenţă în această
situaţie. Era o persoană afirmată care, în mod obişnuit, nu manifesta tendinţe de auto-acuzare. Manipulatorul
face însă acest lucru posibil: îşi declină propriile responsabilităţi şi îl convinge pe celălalt să şi le atribuie. M.
R. era el însuşi convins că avea o problemă organică (infirmată de testele de laborator). După încă două
şedinţe de terapie, M. R. a înţeles rapid fenomenul şi a învăţat să reacţioneze corect faţă de situaţia sa şi, mai
ales, faţă de manipulările soţiei.
Un alt exemplu, cazul lui Miriam, ne arată pînă unde pot merge unii manipulatori pentru a-şi atinge
scopurile.
Miriam lucra de trei luni ca recepţioneră într-un mic hotel. într-o zi şi-a anunţat patronii, domnul şi
doamna Marţial (amîndoi manipulatori), că este însărcinată. Fără să-i arate, aceştia, furioşi că au angajat o
femeie care va trebui să plece în curînd în concediu de maternitate, au pus la cale un plan diabolic, cu unicul
scop de a o îndepărta pe Miriam. La cîteva zile de la primirea veştii respective au început problemele: mai
întîi, se constată dispariţia unei sume de bani din sertarul casei (de bani) cu marcaj. Incidentul se repetă din
nou după un timp, de această dată suma dispăruse din casa de bani şi era mult mai mare. După verificarea
programului fiecărui membru al personalului, se stabileşte că Miriam fusese de serviciu cînd se petrecuseră
ambele furturi. Pentru a face şi mai credibile aceste furturi înscenate, doamna Marţial se hotărăşte să explice
situaţia unui coleg al fetei, numind persoanele care erau excluse a fi vinovate. Nu mai rămăsese decît Miriam şi
patronii, care, bineînţeles, nu puteau fi suspectaţi. Din fericire, membri personalului nu s-au lăsat înşelaţi de
acest joc.
Cîteva zile mai tîrziu, Miriam este din nou suspectată de furt din restaurantul hotelului, într-o după-
amiaza cînd era prezentă şi doamna Marţial. Aceasta explică personalului că a găsit cheia de la casa de marcat
a restaurantului, rămasă acolo. Cere să se verifice conţinutul casei şi se descoperă din nou dispariţia unei sume
de bani. Bucătarul-şef, care suspecta înscenarea de mai multă vreme, se hotărăşte să anunţe poliţia. Doamna
Marţial îşi văzu atunci tot planul ei diabolic năruindu-se şi folosindu-se de un pretext oarecare, îl împiedică pe
bucătar să telefoneze la poliţie. Mai tîrziu, doamna Marţial „mărturisi” unei prietene a lui Miriam regretul ei
pentru cele întîmplate, considerînd că vinovată era Miriam pentru că avea probleme psihice (era cleptomană) şi
că aceasta trebuia ajutată şi sfătuită să consulte un specialist în psihiatrie!
Presiunea psihologică asupra fetei a fost atît de puternică şi de abil condusă, încît ea a hotărît să
demisioneze cu mult înainte de a naşte. Aţi înţeles, desigur, că Miriam nu avusese nici o legătură cu acele
furturi, înscenate de patroni cu un singur şi meschin scop: să o determine să demisioneze. Cu toate că Miriam
era o persoană echilibrată, această întîmplare a afectat-o suficient ca să-şi amintească de ea toată viaţa.

Persoana manipulată are o parte de responsabilitate?

Toate întîmplările relatate au afectat emoţional victimele respectivilor manipulatori relaţionali şi puţini
au fost cei care au reuşit să se elibereze complet de influenţa acestora. Există totuşi diferite metode care
permit protecţia faţă de astfel de persoane, cu atitudini comportamentale deosebit de nocive pentru ceilalţi.
Primul pas (care constituie de fapt 50% din reuşită), pentru recîştigarea echilibrului psihic şi a libertăţii
spirituale şi de acţiune, este reperarea manipulatorului relaţional. Urmează apoi ca victima să-şi reevalueze
gradul de culpabilitate, vulnerabilitatea, să-şi schimbe convingerile (eronate) şi atitudinile comportamentale.
Toate acestea se realizează în timp (între trei luni şi trei ani), în funcţie de legăturile afective cu
manipulatorul. Apare frecvent o întrebare: Suntem noi înşine responsabili de această influenţă puternică pe
care o au manipulatorii asupra noastră? Răspunsul psihologilor şi psihanaliştilor este unul singur:
responsabilitatea de a ne lăsa manipulaţi, culpabilizaţi şi, în cele din urmă, distruşi ne aparţine în întregime!
26
Manipularea este o acţiune grefată direct pe circuite codificate şi prestabilite de factori sociali. Manipulatorul
ştie să folosească în beneficiu personal, modificîndu-le locul real pe scara valorilor, codurile sociale şi
principiile după care acţionează fiecare dintre noi. Culpabilitatea, este de exemplu, arma de influenţă cea
mai frecvent utilizată de manipulatori. Ce ar deveni însă societatea noastră fără principii morale, ignorînd
noţiunea de „bine” şi „rău”? Ne-am simţi liberi moral, după eliminarea (incluzînd chiar crima) fără
discernămînt, sub imperiul mîniei sau frustrării, al oricărui obiect al suferinţelor noastre. Am fi lipsiţi de
orice datorie morală şi am deveni o pradă uşoară a atitudinilor, sentimentelor şi emoţiilor negative. Fiecare
dintre noi cultivă o anumită doză de culpabilitate. Problemele survin însă cînd devine exagerată, depăşind
limitele raţionalului şi împiedicîndu-ne să trăim fericiţi. Este cazul mai ales al indivizilor cu personalitate
neafirmată, incapabili să perceapă aceste limite. Manipulatorii reperează imediat acest tip de personalitate,
indivizii respectivi devenind victime sigure. Le sînt exploatate cu abilitate lacunele şi slăbiciunile, sunt
dominaţi şi orientaţi în direcţia pe care le-o indică manipulatorii.
Acest procedeu explică cazul relatat de Sophie, o femeie de 32 de ani, care s-a confruntat cu un acut
sentiment de culpabilitate faţă de mama sa, pe care a „abandonat-o”, plecînd, împreună cu iubitul ei, într-o
excursie organizată cu un grup, în Turcia. Mama acesteia (o manipulatoare) a luat imediat legătura cu
organizatorul excursiei, insistînd ca fiica ei să o ţină cel puţin... tot timpul la curent cu ceea ce face, pentru a fi
sigură că totul merge bine! De cînd era copil, Sophie a fost educată în spiritul valorilor mamei sale. Devenind
adultă, aceasta nu a mai putut să discearnă limitele între datoriile morale ale unui copil faţă de părintele său şi
datoriile morale faţă de propria-i persoană. Sophie a început să recunoască aceste limite mult mai tîrziu,
datorită unor şedinţe de grup pentru antrenarea afirmării de sine şi de psihoterapie, la care a participat o
perioadă lungă. Cum ar fi putut Sophie, la un moment anterior, să hotărască singură că nu trebuie să se mai
conformeze dorinţelor mamei sale? Pentru ea, acest lucru însemna să-i facă un rău, provocîndu-i multă
suferinţă, iar Sophie nu ar fi conceput niciodată că ea ar putea să fie cauza. Acţiona în acest caz „valoarea
prioritară”, care trecea pe un plan secundar fericirea lui Sophie alături de bărbatul pe care îl iubea sau bucuria
de a vizita locuri noi sau de a lega relaţii de prietenie cu membrii grupului de excursionişti. Pentru mamă, să
nu o sune fiica sa la telefon, era un lucru inadmisibil!
Trebuie însă să înţelegem că responsabilitatea manipulărilor la care sîntem supuşi ne aparţine în
bună măsură. Lipsa de discernămînt şi presupusa noastră datorie de a judeca situaţiile din punctul de vedere al
celuilalt, pentru a putea fi pe deplin împăcaţi cu noi înşine, sînt principalele cauze ale naivităţii noastre. Mulţi
dintre noi trăiesc preocupaţi numai de modul în care îi privesc şi îi judecă ceilalţi. Această atitudine este
profund greşită: trebuie să învăţăm să existăm pentru noi înşine, incluzîndu-i bineînţeles şi pe ceilalţi în viaţa
noastră, numai în acest fel putem limita influenţa, de multe ori nocivă, a celor din jurul nostru (care altfel s-ar
exercita permanent şi sistematic). Un concept iraţional şi inconştient ne face să ne temem că am putea să-i
prejudiciem pe ceilalţi ori de cîte ori acţiunile noastre nu ar fi direcţionate în scopul satisfacerii lor. Acest mod
greşit de a gîndi transformă, chiar şi o persoană real afirmată, într-o persoană uşor de manipulat şi de
exploatat.
A priori, nimic nu ne obligă să ne lăsăm exploataţi, infantilizaţi, devalorizaţi şi stresaţi de altcineva.
Manipulatorul are însă, incontestabil, o mare putere asupra celorlalţi, o putere reală şi psihologică, pentru că
face apel la domeniul sentimental. În această lucrare vor fi prezentate şi dezvoltate... progresiv, cauzele care
determină funcţionarea acestei puteri distrugătoare. Voi explica cum şi de ce o acţiune permanentă de
manipulare poate avea consecinţe atît de nocive asupra celui vizat, de ce poate funcţiona atît de eficient timp
îndelungat, cum putem descoperi cît mai devreme scopul acestui tip de acţiune, pentru a-i preîntîmpina
efectele nefaste şi pentru a evita să recădem în astfel de capcane. Toate aceste observaţii nu sunt suficiente
(doar 50% şanse de reuşită) pentru a ne elibera de sub influenţa manipulatorilor, trebuie să aplicăm toate
metodele cunoscute pentru a nu ne angaja să participăm la acest proces devastator.
Putem într-adevăr să diminuăm influenţa pe care o are asupra noastră un manipulator şi putem să ne
modificăm percepţia asupra oricărui factor de stres. Un antrenament efectuat în mod regulat de sofrologie,
relaxare sau alte tehnici comportamentale (de exemplu, afirmarea de sine), poate modifica percepţia noastră
asupra factorilor de stres, ameliorîndu-ne calitatea vieţii. Modificarea percepţiei faţă de un manipulator şi
hotărîrea de a reacţiona corect, îndată ce a fost reperat, constituie un avantaj şi o şansă în plus de a evita
efectele acţiunilor sale.
Responsabilitatea pe care o are fiecare în parte de a se lăsa influenţat şi manevrat de un manipulator
este o problemă delicată, faţă de care trebuie să manifestăm prudenţă şi să nu ne grăbim să emitem judecăţi

27
asupra celorlalţi (în acest proces complicat sînt de multe ori implicate sentimente şi relaţii afective
puternice). Arta manipulării nu este dată tuturor (din fericire!) şi este deosebit de subtilă. Manipulatorul
ignoră principiile morale în general, iar ale noastre, în particular. Este vorba de principiile inoculate de
educaţia şi religia creştină. Această etică, profund ancorată în conştiinţa fiecăruia dintre noi, nu ne permite să
gîndim că un părinte poate vrea altceva decît binele copilului, că un medic poate exploata financiar sau
mental un pacient, că un soţ poate distruge femeia căreia i-a jurat iubire şi respect pînă la moarte etc. Aceste
principii ne fac vulnerabili şi ne împiedică să avem o percepţie corectă a realităţii (cum am putea bănui că
o persoană atît de apropiată de noi, în care am investit cele mai nobile sentimente, ne-ar putea, treptat,
distruge?).

4
CULPABILIZAREA CELORLALŢI
Culpabilizarea celuilalt este un procedeu folosit frecvent de un manipulator. Făcîndu-l pe celălalt
să-şi asume o responsabilitate care, nu-i aparţine, speră să-i inducă sentimentul de vinovăţie, sentiment care
prin atitudinile şi comportamentele pe care le generează, creează manipulatorului un incontestabil avantaj.
Cine nu a uzat de acest procedeu cel puţin o dată, pentru a-i obliga pe celălalt să reacţioneze conform
dorinţelor şi valorilor sale morale? Utilizarea sistematică a procedeului culpabilizării are efecte deosebit de
nocive asupra persoanei culpabilizate. Manipulatorul reuşeşte astfel să-i facă pe celălalt răspunzător de greşeli
imaginare.
Exemplele care urmează au ca scop demolarea mecanismelor de culpabilizare frecvent folosite
(conştient sau inconştient) de către un manipulator, prin adoptarea unui anumit comportament şi prin
înţelegerea corectă a efectelor unor astfel de acţiuni.

Greşeli reale sau imaginare?

Mama lui Claire este o persoană manipulatoare. Claire lucrează în serviciul administrativ al unui
spital dintr-un oraş mare. Într-o zi, bunica pe linie maternă a lui Claire a fost internată într-un spital din afara
oraşului, într-o zonă periferică destul de îndepărtată, pentru nişte probleme respiratorii. Se simţea foarte
singură şi suporta cu greu absenţa fiicei ei. Mama lui Claire urma chiar în aceeaşi perioadă un tratament şi a
anunţat că nu va putea merge s-o viziteze pe bolnavă. Claire a sesizat sentimentul de vinovăţie al mamei sale
cînd aceasta a sunat-o la telefon:
„— Bunica ta nu se simte deloc bine. Trebuie să i se facă diverse analize şi s-ar putea să fie nevoie
de operaţie. Bineînţeles, trebuie să fie operată de un chirurg foarte bun, pentru că la vîrsta ei... Neapărat să te
informezi cine se ocupă de ea şi să fii atentă să fie bine îngrijită. înţelegi, cred, că eu personal nu pot, din
cauza acestui tratament, să verific nimic din ce se întîmplă în spital.”
Claire, dimpotrivă, era mulţumită de condiţiile în care era spitalizată bunica ei. Ştia că este îngrijită
de nişte specialişti şi nu era deloc îngrijorată. Situaţia era complet sub control.
„—Nu fii îngrijorată, totul este bine. La spital nu e nici o problemă şi bunica este bine îngrijită.
— Trebuie să fii îngrijorată, doar este bunica ta! Trebuie să te ocupi serios de această problemă.
Dacă nu aş fi fost obligată din cauza acestui tratament să rămîn aici, acum aş fi fost lîngă ea.
— Dar înţelege, nu pot pleca mereu de la serviciu, iar bunica e pe mîini bune.
— Dacă nu poţi face un efort nici măcar pentru bunica ta, pentru cine l-ai face atunci?... "
Din acel moment, Claire a simţit cum vina alunecă pe umerii ei. Iniţial, mama (manipulatoarea) s-a
folosit de faptul că fiica sa făcea parte dintr-un colectiv care funcţiona într-un spital. Dar Claire nu era
infirmieră şi nu putea să intervină în problemele legate de îngrijirea bunicii. Văzînd că nu răspunde cererilor
sale, manipulatoarea a încercat s-o oblige, deplasînd propria-i responsabilitate către aceasta.
Nu era prima dată cînd mama lui Claire recurgea la procedeul culpabilizării. Cu cîteva luni în urmă,
Claire descoperise consecinţele teribile ale acestui tip de comportament asupra fiicei în vîrstă de 14 ani a
fratelui său şi nepoata manipulatoarei. După moartea bunicului său, fetiţa era hărţuită în fiecare noapte de
28
coşmaruri îngrozitoare. Pînă la urmă au apelat la un consult de specialitate. Psihologul respectiv a descoperit
treptat cauzele tulburărilor sale. Acestea fuseseră declanşate de o frază formulată de manipulatoare la adresa
nepoatei: „Bunicul tău a murit pentru ca tu să te poţi naşte." Efectele au fost dezastruoase. O singură frază a
putut face incredibil de mult rău: fetiţa s-a simţit vinovată că prin naşterea sa a provocat moartea bunicului.
Subconştientul său a înregistrat acest mesaj şi a făcut-o să retrăiască noapte de noapte o crimă
imaginară.
Mama lui Claire era o intelectuală strălucită şi îi repeta acesteia fără încetare: „Ah! Eu la vîrsta ta,
făceam asta... făceam şi asta..." Lui Claire i-a fost inoculată din copilărie această frază şi a considerat că a
fost cauza principală a lecturilor ei insuficiente din perioada tinereţii. Tot timpul, mama se compara pe o
poziţie superioară cu fiica sa, ca şi cum ea ar fi reprezentat un etalon. În acest fel, orice încercare de
încurajare era percepută de Claire ca o denigrare. Denigrarea sistematică duce la pierderea încrederii în sine
şi la scăderea performanţelor. Manipulatoarea ataca astfel indirect alegerile şi acţiunile fiicei sale. A avut
acelaşi efect şi asupra nepoatei (fraza care revenea fără încetare, nu făcea decît să diminueze şansele de
reuşită ale acesteia).
Culpabilitatea este o stare proprie celui care comite o greşeală. în acest caz, greşeala poate fi reală sau
imaginară. Culpabilitatea reală, obiectivă, rezultă dintr-o violare majoră a unei reguli sociale (să nu ucizi, să
nu escrochezi, să nu minţi, să nu exploatezi, să nu faci rău în mod deliberat... ). Societatea noastră marcată de
cultura creştină a trasat nişte reguli culturale care au devenit reguli morale. De fapt, fiecare micro-societate de
pe planeta noastră, fiinţe umane sau animale, se comportă şi trăieşte după anumite reguli, specifice
comunităţii respective. Dezvoltarea fizică şi psihică a fiinţei umane are loc într-un context socio-cultural, încă
de la naşterea unui individ, aceste reguli îi sunt insuflate în diferite moduri: prin modul de viaţă familial şi
social, prin modele, sancţiuni, complimente, discursuri, principii emise verbal etc. Familia iniţiază individul
în legile culturale ale grupului social respectiv. Copil fiind, individul se confruntă cu modelul părinţilor. Apoi
cu cel dintr-un mediu ambiant lărgit: familie, pedagogi, feţe bisericeşti, mijloace de informare în masă sau
chiar prieteni. în acest context, personalitatea fiecăruia defineşte noţiunile de „bine" şi „rău". Anumiţi
psihanalişti consideră că sentimentul de culpabilitate îşi are originea în complexul lui Oedip. Un asasin care
nu ar avea nici un sentiment de culpabilitate este considerat grav bolnav, fiind deosebit de periculos pentru
societate pentru că îi lipsesc acele limite restrictive ale impulsurilor sale negative manifestate faţă de ceilalţi.
Sentimentul de culpabilitate real este pentru fiinţa umană un sentiment normal şi sănătos. Devine patologic
atunci cînd este asociat mai mult sau mai puţin unei greşeli subiective. Acest tip de culpabilitate se exprimă
inconştient prin comportament sau inspiră acea nelinişte groaznică de a fi urmărit pentru o crimă imaginară.
Cînd sentimentul devine foarte intens, determină apariţia nevrozei, fiind sursa uneia dintre cele mai
grave probleme psihologice.
Un tip particular de sentiment de culpabilitate subiectivă este convingerea (trăită în secret) că am făcut
rău părinţilor sau fraţilor şi surorilor (a-i depăşi într-un domeniu oarecare, a se considera o povară pentru
aceştia, a monopoliza dragostea părinţilor sau a-i abandona, a-i trăda, a fi rău). Acest sentiment este profund
şi inconştient. Are efecte deosebit de nocive, pentru că poate sabota realizarea succesului în orice domeniu:
social, conjugal sau profesional. Ne împiedică să cunoaştem fericirea, destinderea sau simpla plăcere, ne face
să ne îndoim de noi înşine şi de propria noastră valoare, de instinctele cele mai sănătoase şi de intenţiile cele
mai bune. Singurul mijloc care ne rămîne pentru a evita să ne confruntăm cu acest sentiment este eschivarea.
Acceptăm fără să ripostăm acuzaţiile injuste care ni se aduc sau tratamente pe care nu le merităm. Efectele
acestui tip de culpabilitate se pot manifesta prin multe tulburări: digestive, respiratorii, de somn sau de
alimentaţie, tensiuni musculare, anxietate permanentă, autopedepsirea şi scăderea performanţelor. Existenţa
acestor crime imaginare ne face să fim lipsiţi de aspiraţii cu care suntem de acord în mod conştient, cum ar fi
realizarea profesională, păstrarea libertăţii de gîndire şi acţiune, dreptul la fericire, relaţii bune cu ceilalţi. Dar
percepţia noastră (inconştientă) faţă de dorinţa de a atinge aceste obiective, este că facem rău celorlalţi.
A apărut astfel o a doua formă de culpabilitate, regăsită la mulţi indivizi şi pe care manipulatorul o
reperează intuitiv şi o menţine, făcîndu-i pe ceilalţi să creadă că acele crime pe care şi le atribuie nu sînt
iluzorii, în momentul respectiv se instalează confuzia şi este greu de dezvăluit acest tip de manipulare, pentru
că o parte a sentimentului de culpabilitate nu se manifestă conştient. Mijloacele pe care le foloseşte
manipulatorul pentru a crea şi menţine acest tip de culpabilitate îmbracă forme logice prestabilite.
Fraza menţionată anterior: „Bunicul tău a murit pentru ca tu să te naşti.” se înscrie în registrul de
culpabilitate al supravieţuitorului. Este construită pe tipul de logică cauză-efect şi apare ca evidentă. Pentru

29
copilul de trei ani (cazul nepoatei lui Claire) care nu poate discerne o greşeală reală de una imaginară, această
frază rostită de un adult are valoare de adevăr absolut. De fapt, această pseudo-logică poate fi la fel de uşor
acceptată ca normală şi evidentă de orice adult!
Un alt caz relevant pentru acest tip de comportament manipulator, este cel al unei alte victime, Sylvie.
Aceasta îşi aminteşte de un comportament similar, întîlnit la mama sa, o persoană manipulatoare. Femeia
respectivă, mamă a trei copii, muncea cîte 10 ore pe zi, fiind de profesie chirurg-stomatolog. Nu ajungea să-şi
vadă copiii decît seara, tîrziu. Aceştia, de-abia o aşteptau să-i povestească ceea ce se întîmplase peste zi şi să-i
pună diverse întrebări (la care femeia nu răspundea întotdeauna). Răspunsul cel mai frecvent era: „Cît mă
oboseşti!”. Aproape în fiecare zi, femeia se plîngea cît de obosită este, atribuind această stare exclusiv
copiilor, uitînd de pacienţii care trecuseră prin cabinetul ei în cursul zilei!
Sylvie a crezut multă vreme că este o povară pentru mama sa. în mintea copilului, acest gînd a devenit
uşor o crimă imaginară clasică. Fraza pronunţată răspicat de mama sa a provocat un puternic sentiment de
culpabilitate. Zece ani mai tîrziu, Sylvie a realizat, în sfîrşit, că mama sa era obosită din cauza serviciului care
o suprasolicita şi nu din cauza copiilor cu care petrecea prea puţin timp, în plus, atmosfera de acasă era calmă
şi relaxată. Această mamă manipulatoare se auto-situa pe poziţia victimei şi tot ceea ce spunea apărea ca
evident: „Dacă nu am divorţat de tatăl vostru mai devreme, şi numai Dumnezeu ştie cît m-a făcut să sufăr, a
fost numai pentru voi." Ceea ce pare a fi enunţul unui principiu moral pentru un emiţător, devine la receptor
un subiect de culpabilizare. Prin această metodă, manipulatorul nu-şi asumă complet responsabilitatea şi se
regăseşte, dacă e în avantajul lui, în postura de victimă... sacrificîndu-se pentru ceilalţi. Această mamă
manipulatoare obţinea tot ce dorea de la copiii săi, repetînd o singură frază, supărătoare şi monotonă.
Bineînţeles că femeia respectivă avea şi alte caracteristici ale unui manipulator (29 din lista de 30, prezentată
anterior), dar culpabilizarea era arma ei cea mai redutabilă. Mai mult, de cîte ori avea ocazia, îi amintea
Sylviei că se căsătorise cu tatăl ei, cu toate că nu dorea acest lucru, numai pentru că era însărcinată cu ea!
Acest uz de sacrificiu este folosit de manipulator ca un avantaj incontestabil:
„Cred că ai înţeles că pleci în vacanţă datorită efortului pe care eu îl fac muncind pînă seara tîrziu, dar
fii liniştită, pentru mine e o plăcere să ştiu că poţi pleca!"
Manipulatorul exprimă răspicat şi fără menajamente ceea ce alte persoane ar fi păstrat numai
pentru ele, doar pentru a nu crea situaţii neplăcute. Pozează în „bunul Samaritean”, dar face totul ca ceilalţi
să audă şi să înţeleagă care este preţul sacrificiului său şi cît de mult suferă. Un părinte manipulator
foloseşte frecvent şi fără complexe culpabilitatea, pe fondul de sacrificii făcute pentru proprii copii (chiar
dacă aceştia sînt deja adulţi).
„Muncesc ca un nebun pentru ca voi să aveţi tot ce vă trebuie şi să vă puteţi continua studiile. De
aceea, trebuie să studiezi mult pentru a reuşi la următorul examen.”
Cînd copiii ajung la o anumită autonomie, un părinte manipulator exploatează foarte uşor noţiunea de
abandon. Ajungînd adulţi, aceştia doresc să aibă libertatea propriilor acţiuni, alegeri şi opinii, doresc să-şi
asume responsabilităţi pe care nu le-au avut, să-şi trăiască viaţa conform propriilor convingeri, să fie
independenţi şi, într-o bună zi, se separă de părinţi. Nu există nici o greşeală în adoptarea acestor atitudini,
numai că un părinte manipulator va considera aceste dorinţe ilegitime, comportîndu-se sau vorbind de aşa
manieră, încît toate dorinţele copiilor vor apărea ca dovezi de cruzime, ingratitudine sau nedreptate. Vor
deveni vinovaţi de nefericirea părinţilor, ca şi cînd aceasta ar depinde exclusiv de prezenţa lor fizică.
Vă voi prezenta alt exemplu edificator în acest sens, cazul lui Joyce. Aceasta a fost invitată de o
verişoară să petreacă o lună din vacanţă împreună, la familia ei, care locuia în străinătate. Joyce avea 20 de
ani şi era cea mai mică dintr-o familie cu trei copii, ceilalţi doi fraţi mai mari fiind deja plecaţi de acasă şi
independenţi. Atunci cînd verişoară a cerut permisiunea părinţilor, tatăl lui Joyce, o persoană posesivă şi
manipulatoare, s-a opus categoric:
„Şi noi ce vom face?” a fost replica care motiva refuzul acestuia. În cele din urmă, Joyce a plecat
totuşi, folosindu-se în forţă de numeroase argumente şi făcîndu-l pe tatăl manipulator să cedeze. Joyce afirma
răspicat tuturor celor care o ascultau, că e stăpînă pe faptele sale şi că face întotdeauna ceea ce vrea. De fapt,
lucrurile stăteau cu totul altfel: Joyce trebuia să mintă mereu, justificîndu-şi astfel tot felul de acţiuni
nevinovate (de exemplu, timpul petrecut cu prietenii). Autonomia sa părea că trebuie cîştigată în secret prin
minciună şi ipocrizie. Ceea ce este deosebit de interesant, este faptul că Joyce nu părea conştientă că
strategiile sale erau elaborate numai pentru a se justifica, pentru că undeva în ea însăşi, exista teama de a-şi
afişa independenţa. Această teamă avea o singură sursă: sentimentul de culpabilitate pentru că îşi abandona

30
părinţii. Dacă un adult tînăr (cum era Joyce) era privat de experienţe extra-familiale şi reţinut în mediul care îi
oferea cel mai mult securitatea (familia), i se refuza de fapt, orice posibilitate reală de a-şi manifesta
independenţa. De pildă, dacă Joyce a vrut să-şi cîştige singură banii de buzunar, întotdeauna au existat
diverse pretexte, care, prin refuzul mascat pe care îl conţineau, nu făceau altceva decît să-i împiedice orice
tentativă de independenţă. Pretextele clasice invocate de tatăl manipulator erau: „ Cîştig suficienţi bani pentru
toată familia. Dacă ai nevoie, nu trebuie să faci altceva, decît să-mi ceri.” sau „De ce să-ţi pierzi timpul cu
alte activităţi, tu trebuie să te pregăteşti şi să reuşeşti la examen.” Toate aceste fraze par într-adevăr logice,
iar tînărul adult renunţă să mai aducă în discuţie problema respectivă. Aceeaşi legătură între culpabilitate şi
dependenţă apare în multe alte situaţii. Revenind la cazul lui Joyce, aceasta avea permisiunea tatălui să iasă în
oraş sîmbătă seară cu un grup de prieteni, toţi tineri de încredere, dar, de fiecare dată cînd se întorcea, îşi
găsea tatăl în salon, aşteptînd-o. Altfel spus, ieşirile lui Joyce în oraş implicau o insomnie voluntară din
partea tatălui, mai ales că remarca frecvent lipsa de preocupare a mamei faţă de problemele fiicei, întreaga
responsabilitate revenindu-i lui. În acest exemplu, manipulatorul ştie să provoace sentimentul de culpabilitate
în două moduri: prin comportamentul faţă de fiica sa şi prin discursurile în faţa celorlalţi membrii ai familiei,
discursuri care condamnau atitudinea indiferentă a mamei (în realitate, cea mai potrivită pentru situaţia
respectivă).
Manipulatorul care culpabilizează reuşeşte chiar să inverseze o situaţie. Să analizăm împreună cazul lui
Charles. Acesta a împrumutat un dulap unui cuplu de prieteni, în care soţia era manipulatoare. Aceşti prieteni
închiriaseră apartamentul în care locuise mai înainte Charles cu familia sa. Fiind în criză de bani, îl rugaseră
pe Charles să le împrumute dulapul de haine o lună sau cel mult două, pînă cînd prietenul lui ar fi
confecţionat el însuşi un şifonier. Charles a fost de acord. Trecuseră deja opt sau nouă luni şi dulapul nu
fusese, conform înţelegerii, restituit proprietarilor. Aceştia aveau acum absolută nevoie de obiectul respectiv
şi şi-au anunţat prietenii că vor veni să-i ia. Bine intenţionat, Charles a mai amînat acest moment, în speranţa
că cei doi vor avea timp suficient să-şi rezolve problema. După un an de zile, Charles le-a telefonat,
spun#ndu-le că săptămîna care va urma, va veni să-şi recupereze dulapul. În ziua în care a ajuns acasă la
prietenii lui, aceştia încă aveau haine în şifonier şi Charles a trebuit să-l şi demonteze complet pentru a-l putea
transporta, operaţiune dificil de efectuat, pentru că nu era decît soţia prietenului lui acasă. A doua zi, Charles
a aflat de la prietenul lui că soţia acestuia era foarte furioasă. Cum sosise acasă, îi descrisese episodul
respectiv cu totul altfel decît se petrecuse în realitate: „Îţi dai seama, să vină aşa; au aruncat toate lucrurile din
dulap pe jos; nu i-a interesat nici dacă sînt în stare să fac un efort... Acum, nu avem nici măcar de ce să
agăţăm rochiile mele şi costumele tale... ce să mai zic, halal amici mai ai!”
Uimitor cu ce măiestrie a reuşit manipulatorul să întoarcă o situaţie, prezentînd exact contrariul!
Charles a devenit aproape vinovat că era proprietarul dulapului şi prezentat ca un individ „fără suflet” şi
„inuman” numai pentru că a îndrăznit să intre în posesia unui bun care îi aparţinea de drept.
Dacă într-o bună zi vă veţi confrunta cu o situaţie asemănătoare şi se va încerca culpabilizarea
dumneavoastră pentru o greşeală pe care nu aţi comis-o, nu ezitaţi să vă priviţi interlocutorul drept în ochi şi
să-i puneţi calm, următoarea întrebare: „Spune-mi, te rog, dintre noi doi, cine a dat ceva celuilalt? Eu sau tu?"
Realitatea va fi cea care va hotărî răspunsul corect. De fapt, un manipulator nu va răspunde niciodată
clar la întrebare, cu toate că va înţelege perfect sensul ascuns al acesteia. întrebarea îl va bloca sau va invoca
principiul reciprocităţii, amintindu-vă servicii pe care vi le-a făcut şi el cîndva (profitaţi atunci de ocazie şi
întrebaţi-l dacă consideră că aţi abuzat de acestea).

Dubla-constrîngere
Culpabilitatea poate fi prezentă în „dubla-constrîngere" (denumită în literatura de specialitate double-
bind). Se referă la folosirea simultană, de către un manipulator, a două mesaje cu sensuri opuse, care implică
excluderea unuia, dacă vă supuneţi celuilalt. Este o situaţie care îndepărtează şi perturbă realitatea, avînd
efecte negative asupra persoanei căreia îi este adresată. De aceea, trebuie să facem efortul de a sesiza
paradoxul şi de a semnala imediat acest lucru instigatorului, situaţie extrem de dificilă, pentru că, aşa cum bine
ştim, acţiunile manipulatorului sînt de cele mai multe ori inconştiente.
Iată un exemplu clasic de „dublă-constrîngere”, conţinut în fraza: „Mi-ar plăcea să mă îmbrăţişezi
spontan.” Indiferent cum v-aţi comporta, persoana care vă adresează această frază îşi arată insatisfacţia: fie că
nu o îmbrăţişaţi, fie că, atunci cînd o faceţi, nu reiese că este un gest spontan (gestul dumneavoastră se
31
manifestă la cerere). În ambele cazuri, sentimentul de teamă că nu faceţi ceea ce trebuie se transformă într-un
sentiment de culpabilitate, exact efectul pe care îl dorea manipulatorul.
Un alt exemplu, cazul lui Henri. Acesta a părăsit domiciliul familial şi a hotărît să trăiască singur, la
vîrsta de 30 de ani. A închiriat o garsonieră în alt cartier decît cel în care locuise pînă atunci. Cu toate acestea,
îşi vizita familia de două, trei ori pe săptămînă. Părinţii se arătau mulţumiţi, iar mama sa îi propuse să vină în
fiecare zi să mănînce la ei şi să lase şi lucrurile murdare la spălat, repetînd că nu o deranjează acest lucru. Mai
mult, la fiecare sfîrşit de săptămînă, îi pregătea un pachet cu alimente, care pentru Henri reprezenta o sursă de
economii deloc neglijabilă. Într-o zi însă, în pachetul pe care mama i-l pregătea de obicei, a găsit un săpun de
rufe, care reprezenta pentru el o mare surpriză, fiind purtătorul unui mesaj invers celui transmis de mama sa,
prin discursurile sale. Deruta s-a instalat imediat: trebuie să-şi spele singur lucrurile sau să continue să le ducă
mamei? După cîteva zile de confuzie, Henri a luat hotărîrea de a-şi cumpăra o maşină de spălat şi de a-şi
asuma în întregime responsabilitatea independenţei sale, aşa cum dorise de fapt, mama sa (mesajul pe care
acesta l-a apreciat ca fiind cel mai valabil, era opus celui conţinut în discursurile mamei, iar acţiunea
ulterioară a fost considerată de Henri drept voluntară, ignorînd influenţa manipulatoarei).
„Dubla-constrîngere" nu este o acţiune exclusivă manipulatorilor. Se întîmplă multora dintre noi să
uzăm de acest procedeu, fără să ne dăm seama. De exemplu, o soţie poate cere soţului să facă totul pentru a
se afirma profesional, plîngîndu-se în acelaşi timp că acesta o neglijează, pentru că petrece prea multe ore la
serviciu. Pentru soţul aflat într-o astfel de ipostază, decizia este foarte dificilă: cărui mesaj transmis de soţie
să se supună? În ambele situaţii, soţia sa este nemulţumită, iar lui nu îi rămîne altceva de făcut decît să
găsească singur limita între „prea mult” şi „insuficient”, adică echilibrul între cele două direcţii pe care le-ar
avea de urmat.
Manipulatorul este stăpînul absolut al contradicţiilor, iar „dubla-constrîngere" face parte dintr-un
ansamblu de procese paradoxale pe care le administrează frecvent.
Un alt exemplu, cazul lui Patrick, paznic de noapte într-un mic hotel. Acesta avea de cîţiva ani
probleme cu cei doi patroni (soţ şi soţie), ambii manipulatori. Legat de folosirea procedeului de „dublă-
constrîngere", Patrick povesteşte:
„Într-o seară, proprietarul hotelului, dl. Marţial, a venit să mă vadă, întrebîndu-mă dacă nu am văzut
sau auzit ceva ultima dată cînd lucrasem, pentru că o fereastră care dădea în stradă fusese mîzgălită cu tot
felul de desene şi fraze. Nu ştiam despre ce era vorba, mai ales că din poziţia în care stăteam, în spatele
recepţiei, nu vedeam fereastra respectivă. De aceea, am ieşit în stradă, să constat eu însumi pagubele. într-
adevăr, fereastra era plină de mîzgăleli. Dl. Marţial a continuat de cîteva ori să repete că este sigur că
întîmplarea s-a petrecut în seara în care eram de serviciu şi să se arate surprins că nu am observat nimic
anormal.
Am simţit imediat strategia pe care o folosea şi i-am răspuns:
— Atunci cînd încă lucra Cyril (acesta era un paznic care fusese concediat pentru că ieşea în stradă
în timpul serviciului de noapte, periclitînd securitatea hotelului), aţi interzis să se iasă în stradă.
La această replică, dl. Marţial s-a enervat cumplit:
— Ce înseamnă răspunsul ăsta? Eu v-am cerut să-mi spuneţi dacă aţi observat ceva neobişnuit, nu
să comentaţi dispoziţiile pe care i le-am dat lui Cyril!"
Patrick comentează: „Mereu acelaşi scenariu! întotdeauna se face că nu înţelege ceea ce i se spune.
Afirmă că întîmplarea s-a petrecut în timpul serviciului meu, dar noaptea respectivă fusese calmă, iar dl.
Marţial nu avea oricum să ştie cînd se scrisese pe fereastră, pentru că lipsise din hotel în acea perioadă. Acesta
a dorit de fapt. să mă culpabilizeze, atribuindu-mi o vină care nu îmi aparţinea. Şi-a urmărit constant ideea,
susţinînd ceea ce era fals, pentru a afla adevărul (mă sfătuia chiar ce să le spun celor care au scris pe fereastră,
dacă se va întîmpla să-i surprind în flagrant!).
Replicile mele conţineau de fapt, două mesaje pe care am vrut să le transmit manipulatorului:
1. Cyril fusese concediat fără un motiv valabil (era incomod pentru patron pentru că ştia prea multe
lucruri pe care acesta dorea să le păstreze ascunse).
2. Cunoscînd motivul pentru care fusese concediat Cyril, ce ar fi trebuit să aleg?
a) Să ies în stradă şi să mă expun reproşurilor patronului.
b) Să rămîn în interior, aşa cum ar fi dorit, dar în acest caz. nu aş mai fi avut posibilitatea să observ
ceea ce s-ar fi întîmplat."

32
 Indiferent care ar fi atitudinea adoptată, atunci cînd într-o relaţie manipulatorul uzează de „dubla-
constrîngere", acesta va acuza întotdeauna persoana căreia îi este adresată că nu a ales soluţia cea mai bună.
Patrick a povestit că a simţit instalîndu-se o atmosferă de „dublă-constrîngere" imediat ce i-a
cunoscut pe cei doi proprietari ai hotelului.
„ Eram angajat deja de o lună şi nu vorbisem cu ei decît prin telefon. Fiica lor venea însă destul de des
în hotel, într-o seară, aceasta, împreună cu soţul ei, avea întîlnire cu părinţii în salon. La un moment dat,
printre persoanele care intraseră în hotel se afla un cuplu care a trecut prin faţă recepţiei, fără să-mi arunce
nici o privire şi s-a îndreptat spre salon. Intrigat de comportamentul lor şi pentru că nu îi recunoscusem drept
clienţii hotelului, am alergat după ei cu intenţia de a-i întreba ce număr de cameră au. Am rămas surprins să-i
văd vorbind cu fiica patronilor şi am dedus că sînt de fapt chiar aceştia. Cu toate că au trecut de atunci patru
ani, pot să afirm că mi-am păstrat aceeaşi părere despre atitudinea lor. Sunt convins că au vrut să verifice
dacă sunt capabil să intervin în momentul în care intră în hotel persoane care nu trec pe la recepţie. În acelaşi
timp, dacă aş fi avut ocazia să-i întreb numărul camerei, m-ar fi pus într-o situaţie ridicolă, răspunzîndu-mi:
„—Cum, nu ştii? Noi sîntem proprietarii hotelului!" Un alt exemplu se referă la cazul lui Sylvie.
Aceasta îşi aminteşte reproşurile frecvente pe care i le făcea mama ei, manipulatoare, acuzîndu-o de lipsă de
iniţiativă şi de autonomie, dar de cîte ori mergea să-şi viziteze cea mai bună prietenă, mama ei telefona
imediat acesteia să verifice dacă fiica ei se afla acolo. Găsea inadmisibil să nu fie la curent cu absolut tot ceea
ce făcea Sylvie. Dacă se întîmpla ca fiica sa să întîrzie, îşi arăta indignarea, spunîndu-i: „Să ştii că aici nu
este hotel!"
Regăsim în acest exemplu două mesaje cu sensuri opuse: „E timpul să devii adult" şi „Eşti de fapt, un
copil". Atitudinea firească a lui Sylvie, care dorea la 21 de ani să devină mai independentă, fără a-şi renega
familia, era interpretată de mama ei ca un act de cruzime şi de ingratitudine.
Manipulatorul găseşte modalitatea de a demonstra că o greşeală imaginară este, de fapt, reală şi deci,
pasibilă de sancţiuni şi pedepse morale. ÎI va convinge pe celălalt că are un comportament greşit, aşa cum un
părinte spune copiilor: „Întotdeauna după ce plecaţi, mama voastră se îngraşă!”
Faţă de atitudinea de culpabilizare, arma de apărare folosită sistematic este evaluarea legăturii,
aparent logice, cauză-efect. De fiecare dată, persoana vizată acţionează în cauză-efect. De fiecare dată,
persoana vizată acţionează în direcţia îndeplinirii dorinţelor manipulatorului (exact scopul vizat). Fiţi ferm pe
poziţia dumneavoastră iniţială şi încercaţi să demontaţi această atitudine de „dublă-constrîngere",
nefavorabilă dumneavoastră întrebaţi-l ce preferă. Exprimaţi-vă clar şi nu vă mulţumiţi decît cu un răspuns
la fel de clar formulat. Această acceptare de confruntare cu situaţii paradoxale nu este recomandată numai
pentru a-i arăta manipulatorului modul ilogic în care v-a prezentat o anumită problemă, dar şi pentru a-i
arăta că nu vă lăsaţi păcălit şi nici manevrat. Principala armă de apărare împotriva unui manipulator este de
fapt raţiunea. În ultima parte a acestei lucrări vom afla cum să folosim c#t mai eficient acest dar cu care
suntem toţi înzestraţi.

5
MANIPULATORUL ŞI RESPONSABILITATEA

Declinarea responsabilităţilor
Nerespectarea angajamentelor şi promisiunilor, neîndeplinirea sarcinilor care decurg din rolul său
specific (profesional sau de părinte), sunt atitudini frecvent adoptate de un manipulator. Acesta îşi declină
responsabilităţile, transfer#ndu-le asupra altei persoane sau sistem (societate, lege, întreprindere, superior
ierarhic etc). Contrar aparenţelor, manipulatorul se teme să-şi asume responsabilităţi.
Un exemplu care vine să confirme un astfel de comportament este cazul relatat de Celine. Aceasta este
supraveghetoare într-un spital şi povesteşte cum a decurs debutul activităţii sale într-o secţie de chirurgie. în
prima zi, trebuia să se întîlnească cu infirmiera-şefă. Celine povesteşte: „Eram singură pe culoar. Doamna M.
se îndrepta spre mine. Am înaintat şi eu spre ea, cu gîndul să o salut, dar aceasta m-a ignorat complet, privind
fix în altă direcţie. Cu toate că în ajun avusesem o discuţie faţă în faţă, părea că nu m-a recunoscut. Am

33
continuat să înaintez, dar m-a evitat ca şi cînd aş fi fost un obstacol care i-ar fi apărut în faţă. A intrat imediat
într-un birou, închizînd uşa cu zgomot (recunoaşteţi deja două atitudini de persoană manipulatoare: evitarea şi
ignorarea). Stupefiată, mă gîndeam dacă nu ar trebui să refuz imediat slujba oferită. După o jumătate de oră de
aşteptare, uşa biroului s-a deschis şi doamna M. s-a îndreptat spre mine... surîzătoare, ca şi cînd nu s-ar fi
întîmplat nimic:
„— Aproape că am terminat ceea ce aveam de făcut... dar, contez pe dumneavoastră să mă susţineţi."
Apoi a continuat:
„— I-am încredinţat doamnei Cutare misiunea de a vă explica ce sarcini de serviciu veţi avea, cred că
înţelegeţi ce ocupată sînt; de altfel, a mai adăugat, nu sunteţi o novice în această meserie şi mi s-a spus că
aveaţi obiceiul... "
Doamna M., prin funcţia pe care o avea, era datoare să-i explice noii venite atribuţiile de serviciu. Sub
pretext că avea foarte mult de lucru, doamna M. şi-a declinat responsabilităţile, transferîndu-le asupra unei
colege şi a lui Celine însăşi (prin remarca că este suficient de experimentată pentru a se descurca). În timp,
Celine a remarcat la doamna M. numeroase alte „eschivări'' (evita să-şi asume responsabilităţi care îi
reveneau). De exemplu, în ziua în care Celine a revenit la serviciu după o lună de concediu, doamna M. a
declarat:
„Nu am timp să vă prezint acum raportul pentru că trebuie neapărat să plec înainte de ora 16", dar la
ora 19 încă stătea de vorbă pe culoar cu o colegă!
Altă dată Celine se pregăteşte să obţină oră pentru doamna Dupont (o pacientă) pentru o intervenţie
chirurgicală. Dar doamna Dupont trebuie să se întoarcă la ora 13 cu avionul, după operaţie.
„Nu te ocupa de asta, îi spune doamna M, mă ocup eu cu Dr. Cutter care mi-a dat-o în grijă şi o aştept
eu însămi.
- Foarte bine, răspunde Celine. Abia la 11:30 apare şi doamna M. „Vi-o dau în grijă!", o anunţă ea
înainte de a dispărea pe uşă.
Trebuie să remarcăm caracterul imprevizibil al eschivării acesteia de la îndeplinirea sarcinilor care-i
revin sau faţă de angajamentele luate. (Altă dată, manipulatoarea a scris un articol în numele întregului
colectiv din care făcea parte, fără măcar să-i prevină pe membri acestuia.)
Evitarea responsabilităţii se prezintă sub forme multiple în ceea ce-i priveşte pe manipulator. Una din
ele este şi distragerea de la discuţii şi întîlniri de serviciu.

Evitarea

Prin sustragere de la confruntări, fie ele paşnice sau ostile, manipulatorul evită de fapt să se angajeze
(să discute), să se poziţioneze (să ia decizie), să garanteze (să se implice) sau să rezolve o problemă (conflict).
Manipulatorul nu-şi exprimă niciodată clar refuzul de a participa la anumite reuniuni. întotdeauna îşi
justifică lipsa prin probleme urgente, iar decizia şi-o anunţă în ultimul moment (sau transmite mesajul prin
intermediar). De cele mai multe ori, scuzele relevă înalta sa conştiinţă profesională: are o sarcină de serviciu
care este prioritară. Foloseşte pretexte care îl avantajează în acel moment, fie punîndu-1 în valoare (de
exemplu, un intermediar anunţă: „Doamna E. a transmis că nu poate urmări restul sesiunii de comunicări,
pentru că mai sunt de rezolvat probleme la serviciu şi e lipsă de personal."), fie plasîndu-l pe poziţie de
victimă: („Oh! nu am putut veni ieri la serata organizată de dvs., pentru că am fost sclavul muncii. Cînd a
plecat, secretara mi-a lăsat să pregătesc un dosar pentru a doua zi. Bine că l-am văzut la timp! Era ora 22 cînd
am reuşit, în sfîrşit, să termin. Eram extenuat şi în plus, nu am vrut să vin la o oră nepotrivită. Sper că mă
iertaţi, nu-i aşa?").
Cum poate un manipulator să evite situaţiile care îl deranjează?
1. Nu participă la întîlniri sau reuniuni.
Este prezent în primele minute, apoi pleacă sub pretextul că subiectul nu intră în sfera lui de interes (chiar
dacă îl priveşte direct) sau, dacă este vorba de seminarii sau de sesiuni de comunicări, participă doar în
prima zi.
3. Întîrzie sistematic, lăsîndu-se în mod deliberat aşteptat.
4. Este prezent, dar... absent! (de exemplu, adoarme, ceea ce reprezintă o insultă la adresa celorlalţi).
5. Este prezent, dar e mai preocupat să atragă atenţia celor din jur, decît să fie interesat de tema dezbătută.

34
6. Amînă pe mai tîrziu subiectul pe care ar trebui să-l abordeze, sub pretexte de genul: „Nu am timp acum."
sau „Lasă-mă să dorm.", „Nu mă plictisi cu asta acum, sînt obosit.", „Aşteaptă, se anunţă ceva interesant
la radio." , pentru ca în final, să nu-l mai abordeze niciodată. „Nu vreau să mă amestec în treburile
voastre. Dl. Tellier nu mi-a spus nimic de asta."
7. Refuză să rezolve un conflict care îl priveşte direct, pentru că rezultă de exemplu, dintr-o greşeală gravă a
unuia din angajaţii săi.
8. Brusc, nu mai vrea să continue să vorbească cu dumneavoastră despre un anumit subiect, pretextînd: „Nu
mă pot înţelege cu dumneavoastră!"

Atribuirea
Manipulatorul ştie foarte bine cum să-şi atribuie rezultatele pozitive sau favorabile ale acţiunilor celor
din anturajul său.
Exemplul care urmează ne permite să înţelegem cu cîtă îndrăzneală sfidătoare pot reacţiona anumiţi
manipulatori.
Patrick a remarcat într-o zi că în bucătăria hotelului în care lucra erau furnici. Pentru a le stîrpi, a
plasat din loc în loc capcane adezive anti-furnici. După cîteva zile, a remarcat că numărul acestora s-a redus
considerabil şi i-a comunicat patronului, dl.Marţial, care imediat a făcut remarca: „Într-adevăr, am observat
şi eu, după ce am pus capcanele adezive, furnicile aproape au dispărut." Patrick, iritat, i-a răspuns că el însuşi
a pus capcanele. Dl. Marţial nu s-a arătat deosebit de afectat că a fost surprins minţind: „A! dumneavoastră
le-aţi pus!" Puţin mai tîrziu s-a întîmplat cu acelaşi domn Marţial un alt fapt în legătură cu reglajul
climatizatorului.
Nu toţi manipulatorii care uzează de acest tip de comportament - atribuirea rezultatelor pozitive
obţinute de ceilalţi - o fac atît de puţin subtil sau acceptă atît de uşor faptul că au fost descoperiţi. Un exemplu
al abilităţii folosite de manipulatori este cazul unei directoare şi fondatoare a unei societăţi care furniza
diverse servicii către populaţie, într-un interviu asupra noutăţilor propuse clienţilor, a anunţat cu mîndrie că a
conceput personal un serviciu nou, pentru a mulţumi şi pe cei mai exigenţi clienţi. Serviciul fusese de fapt în
întregime conceput de asistenta ei, iar directoarea nu-i cunoştea decît titlul şi nici măcar n-a menţionat efortul
echipei care a lucrat, atribuindu-şi în exclusivitate rezultatele.

Trecerea propriei responsabilităţi asupra celuilalt

O altă tactică frecvent adoptată de un manipulator este de a trece propria-i responsabilitate pe umerii
celuilalt cînd lucrurile nu merg aşa cum ar dori. Să luăm ca exemplu cazul Vanessei. Soţului acesteia,
manipulator, nu-i plăcea să primească oaspeţi, dar declara prietenilor: „E dificil să primim oaspeţi, pentru că
Vanessa este liberă doar un week-end din două, are un orar de lucru complicat care se modifică foarte des."
De fapt, nu avea deloc intenţia să întoarcă invitaţiile pe care le primiseră.
Uneori, un manipulator care a constatat deodată că şi-a pierdut puterea de a manevra un prieten care
refuză să-i facă un serviciu, devine furios şi îi spune: „Cine te-a instigat împotriva mea?" Este oare incapabil
să creadă că acel prieten poate avea opinii personale şi poate decide pentru el însuşi?
Cazul următor este un exemplu elocvent al transferului de responsabilitate.
Olivier dădea o mînă de ajutor unchiului său agricultor (un manipulator), cînd tractorul cu care lucrau
s-a împotmolit. Vehiculul era imposibil de deplasat. În jur nu era nici un copac pentru a-i folosi o ramură
drept pîrghie. Atunci Olivier a observat în apropiere nişte anvelope uzate şi i-a propus unchiului său să încerce
să degajeze tractorul folosindu-se de ele. Unchiul a fost de acord, s-a urcat în cabina tractorului şi l-a pus în
funcţiune. Tractorul începuse deja să se deplaseze, cînd, deodată, s-a dezumflat un cauciuc. Unchiul lui
Olivier s-a înfuriat:,, Oh! Ce idee!... Ce idee! Să foloseşti cauciucuri uzate pentru o astfel de operaţiune! Uite
ce s-a întîmplat!" Şi nu a încetat să se plîngă şi să-şi acuze nepotul de ideea stupidă pe care a avut-o, uitînd să
menţioneze că el singur hotărîse dacă s-o pună sau nu în practică. Olivier s-a simţit atît de vinovat, încît era
cît pe ce să-i propună unchiului să suporte el toate cheltuielile de reparaţii!

35
 Non-decizia

În multe situaţii, manipulatorii participă împreună cu colaboratorii lor la reuniuni cu scop decizional.
Atitudinea frecvent adoptată este de a rămîne în umbră. Nu îşi exprimă clar opiniile, răspund evaziv, evitînd
astfel să aibă o participare reală în luarea deciziilor. Formulează fraze de genul: „Nu ştiu", „Faceţi cum
doriţi.", „Ştiţi perfect ceea ce trebuie să faceţi, nu pot să hotărăsc eu mereu în locul vostru.", „Puteţi hotărî la
fel de bine ca şi mine.", sau rămîn pur şi simplu tăcuţi. Dacă evenimentele implică situaţii discutabile şi
decizia este greu de adoptat, manipulatorul îşi declină imediat orice responsabilitate: „Aveţi pretenţia că
sînteţi nişte profesionişti, da sau nu? Dar nu sînteţi capabili să luaţi o decizie!" (devalorizare, îi face pe ceilalţi
să creadă că ar fi trebuit să ştie să rezolve problema respectivă) sau: „Aţi distrus acest proiect la care am
muncit atît, din cauza voastră am pierdut cel mai important client." Colaboratorii au descoperit însă că cel
responsabil cu decizia nu răspunde la multe întrebări. Sub pretextul unei alte activităţi sau întîlnirilor care nu
suportă amînare, manipulatorul evită să fie disponibil pentru reglarea dificultăţilor, iar colaboratorii nu deţin
toate informaţiile şi nici nu sînt autorizaţi să rezolve problema respectivă, de aceea, a colabora cu un superior
ierarhic manipulator implică un stres deosebit, deci o mare uzură nervoasă. îndoiala asupra a ceea ce trebuie
sau nu făcut, nesiguranţa corectitudinii deciziilor luate devin constante provocînd pierderea încrederii în
propriile capacităţi profesionale. Această atitudine a manipulatorilor aminteşte de cea a „dublei-constrîngeri":
dacă nu aveţi iniţiative sau nu luaţi decizii (în locul manipulatorului) riscaţi (de fapt, aveţi această teamă) să
fiţi calificat drept incapabil. Dar dacă luaţi o decizie şi rezultatele nu sînt cele aşteptate, vă temeţi de acelaşi
lucru: daţi o dovadă în plus a incapacităţii dumneavoastră. Totul se desfăşoară ca şi cînd dumneavoastră ar
trebui să aveţi controlul asupra evenimentelor. Această situaţie confuză creează mari probleme celui care se
confruntă cu ea.
Un exemplu în acest sens este cel al soţului terorizat de manevrele soţiei.
În timpul unei călătorii cu maşina, soţul îi cere soţiei să consulte harta rutieră şi să-i indice direcţia
corectă a drumului pe care urmau să se angajeze. Aceasta răspunde: „Eu? Habar n-am să citesc o astfel de
hartă! Tu ar trebui să ştii pe ce drum trebuie să mergem!" Soţul hotărăşte s-o ia la stînga; direcţia este greşită.
Femeia exclamă victorioasă: „Ah! NU am vrut să-ţi spun, dar eram sigură că este o direcţie greşită! Am
preferat să tac pentru că ştiam că nu vei fi de acord. Dar, ca de obicei, s-a dovedit că am avut dreptate!” Soţul
exasperat nu mai putea să-şi amintească de cîte ori auzise această frază de cînd se căsătoriseră!
Ştiaţi că un manipulator vă poate sabota procesul decizional pentru ca să obţineţi rezultate negative?
Dacă face parte din echipa dumneavoastră, va ţine şi un discurs pe deasupra, arătînd cît de mult suferă să vă
vadă atît de neajutorat şi incapabil, decît să recunoască că răspunderea faţă de situaţia creată îi aparţine în
exclusivitate. Ca să scape de orice răspundere, va da vina pe ceilalţi (chiar dacă el însuşi i-a influenţat în
luarea deciziei). Totul este să evite lucrurile importante. Devine confuz, evită răspunsurile şi nu reţine decît
informaţiile care-l servesc. Va acţiona în aşa fel încît să vă simţiţi dumneavoastră responsabili de greşelile
comise, servindu-se de ideile despre cinste şi dreptate care v-au fost implantate chiar din copilărie. Vă va
acuza în primul rînd că aţi luat o decizie greşită şi că deci v-aţi comportat în mod stupid. Se va comporta în
aşa fel încît să creeze iluzia că el este cel ce spune adevărul şi că deci dreptatea este de partea lui. Dintrodată
apar sentimentele puternice de vinovăţie şi de devalorizare. Poate create de el, poate resimţite de
dumneavoastră.
Dacă doriţi să luptaţi împotriva unui manipulator, trebuie mai întîi să vă revizuiţi propriile convingeri.
Acest mod fals de a gîndi şi de a vă evalua propria responsabilitate şi culpabilitate vă va face foarte vulnerabil
în faţa unui manipulator. Este un mod de a gîndi adesea iraţional, dar dumneavoastră credeţi în el. O protecţie
eficientă faţă de manipulatori implică o schimbare de interpretare a realităţii. Manipulatorul ştie foarte bine
cum să ne oblige să percepem realitatea aşa cum o doreşte el şi cum să folosească propriile noastre convingeri
pentru a ne destabiliza.

Folosirea intermediarilor
Cea mai eficientă metodă de a se sustrage de la orice angajament şi folosită cu mult succes de un
manipulator, este să se ţină la distanţă de toţi cei din jur. Pentru a obţine informaţii deţinute de ceilalţi, uzează
frecvent de mijloace intermediare, umane sau materiale. Vă spun ceva faimoasele bileţele auto-adezive (post-
it) lăsate pe biroul dvs., pe care găsiţi frecvent mesaje notate de o persoană cu care tocmai aţi discutat şi care
36
vă putea informa direct în legătură cu sarcinile pe care le aveţi de îndeplinit? Folosind această metodă,
manipulatorul nu vă lasă nici o posibilitate de răspuns. Trebuie să realizaţi însă diferenţa dintre un mesaj
transmis cu scopul de a împiedica orice încercare de refuz, şi mesajele transmise cu scopul de a eficientiza
colaborarea cu ceilalţi. Pentru a reuşi să sesizaţi această diferenţă, analizaţi exemplul următor:
Bernadette găzduia de cîteva săptămîni o prietenă venită să-şi caute serviciu şi locuinţă de închiriat.
Coabitarea era destul de neplăcută pentru Bernadette care aştepta cu nerăbdare ca prietena ei să-şi rezolve
problemele şi să plece definitiv. În sfîrşit, a venit momentul mult aşteptat: plecarea va avea loc a doua zi iar
ele vor petrece ultima seară împreună. Prietena manipulatoare va pleca în zori, şi se va duce singură la gară ca
să n-o deranjeze pe Bernadette la ora aceea. A doua zi Bernadette găseşte în salon un bileţel cu mulţumiri dar şi
cu adaosul „Mă reîntorc luna asta în 10. Pot să dorm tot la tine?"
Prinsă în cursă pentru că nu ştia unde ar putea să-şi anunţe prietena că n-o poate primi, Bernadette se
vede obligată s-o reprimească în ciuda voinţei sale.
Prin această dorinţă exprimată fără posibilitate de refuz, manipulatoarea nu lasă nici o portiţă de
scăpare victimei sale.
Un mijloc frecvent de care se folosesc manipulatorii pentru a evita un contact direct cu ceilalţi este
telefonul. Mulţi dintre noi ne grăbim să răspundem afirmativ, fără să avem timp să reflectăm profund la ceea
ce ni se propune.
Dar, intermediarul cel mai des folosit rămîne colegul de serviciu, partenerul de viaţă, un prieten sau
un membru al familiei.
Fără să aibă timp să realizeze, mesagerul devine „răspunzător” de ceea ce transmite. Cu tot caracterul
ilogic al acestui fenomen inconştient, acesta se manifestă ca şi c#nd mesagerul ar garanta pentru ceea ce
transmite manipulatorul. Pentru manipulatorul relaţional această metodă este excelentă, pe de o parte, pentru
că deviază simbolic propria sa responsabilitate şi pe de altă parte, pentru că împiedică refuzul persoanei care
recepţionează mesajul.
Un alt exemplu în acest sens este relatat de Patrick, bărbatul despre care am povestit deja că lucra la un
hotel ai căror patroni erau amîndoi manipulatori. Patrick şi-a informat patronul despre data pe care a
planificat-o pentru concediul său de odihnă. Acesta a cerut timp să analizeze dacă perioada respectivă era
bine aleasă şi au căzut de acord să mai discute peste două zile. La ora stabilită, dl.Marţial (patronul, după cum
vă amintiţi) lipsea, dar îi lăsase lui Patrick o scrisoare. Patrick înţelege imediat că cele două zile de sărbătoare
cînd el lucrase totuşi, nu-i vor fi plătite. Acest litigiu nu poate fi discutat cu manipulatorul care este absent.
Mai mult, ştia că Patrick îşi cumpărase bilete de avion, beneficiind de reducerea făcută celor care rezervă
locuri cu mult timp înainte de data plecării şi că în aceste condiţii, pentru a beneficia de facilităţile respective,
era în stare să semneze orice. Aceasta este o practică foarte curentă în ceea ce-i priveşte pe unii patroni.

MANIPULATORUL ŞI COMUNICAREA
Se întîmplă să-i auzim pe mulţi dintre noi, atunci cînd se referă la manipulatori, făcînd comentarii de
genul: „Este singura persoană cu care nu pot comunica.”, „Nu ştii niciodată ce vrea să spună, trebuie să
ghiceşti!”, „Denaturează faptele şi se joacă cu cuvintele... Mă simt derutat şi nesigur. Oare la ce-i foloseşte?”,
„Se abate de la firul unei conversaţii şi mă face să cred că eu sunt cel care am probleme de comunicare!”
Manipulatorul nu-şi comunică în mod clar nevoile, cererile, sentimentele sau părerile. Şi, totuşi,
impresia care ne-o lasă este exact contrariul (excepţie făcînd manipulatorul de tip timid). De cele mai multe
ori, decodăm formulele sale verbale şi comportamentul non-verbal (tonul vocii, mimica, privirea, atitudinile
etc.) mesajelor sale. Ghicim ceea ce vrea să spună, fie că aspectul non-verbal ne indică tipul mesajului, fie
pentru că, petrecînd mult timp împreună, am învăţat să sesizăm un al doilea mesaj, ascuns, dar subînţeles. De
exemplu, e îmbufnat şi nu ne vorbeşte de cîteva zile (scopul: culpabilizarea), pretinde că nu e supărat şi nu ne
poartă pică.
Una din caracteristicile inerente unui manipulator este absenţa unei comunicări simple şi cinstite; îi
lipseşte dialogul (exceptînd situaţiile c#nd acestea i-ar crea un real avantaj). Ideile sale au pretenţia unor

37
adevăruri universale (e foarte abil în a transforma o situaţie particulară într-una de interes general). Ceea ce
susţine pare logic, numai că pleacă de la ipoteze eronate (caz similar metodei reducerii la absurd folosite în
matematică!). Prin argumentele pe care le aduce, urmăreşte să ne distragă atenţia de la miezul problemei şi ne
surprindem antrenaţi în discuţii fără sens, contrar aparenţelor. Totul se reduce de fapt la imposibilitatea
comunicării reale şi de pe poziţii egale cu un astfel de individ, efectele negative ale acestei situaţii fiind
suportate de anturajul lui.

Incapacitatea de a înţelege
Înainte de a aborda mecanismul unei comunicări nesatisfăcătoare, este necesar să definim pe scurt ce
înseamnă o comunicare bună.
Un emiţător transmite un mesaj unui receptor. Emiţătorul este purtătorul unei intenţii numită „A". În
general, scopul emiţătorului este de a se face înţeles. Acest lucru se va întîmpla dacă receptorul va primi
corect mesajul „A" conţinînd intenţia emiţătorului. În prima fază, o comunicare bună este asigurată de modul
de exprimare a mesajului transmis de emiţător. Mesajul este de obicei vehiculat de un conţinut, dar poate fi
captat şi indirect, prin formă, adică atitudini non-verbale (tonul vocii, atitudinea corpului, privirea, gesturile
etc).
Mesajul este înţeles prin înlănţuirea cuvintelor şi prin semnificaţia la care se raportează. Intenţia
rămîne neexprimată, ea există doar mental la emiţător. Dacă mesajul enunţat şi exprimat nu corespunde
intenţiei (de exemplu, intenţia „A" şi mesajul „B"), această situaţie s-a datorat interferenţei emiţătorului.
Interferenţele, denumite paraziţi sau filtre sînt: anxietatea, emoţiile, experienţele anterioare, prejudecăţile,
cultura şi, bineînţeles, lipsa clarităţii. Dacă emiţătorul reuşeşte să evite prezenţa acestora, va exprima un
mesaj clar, care va fi corect primit de receptor, adică chiar mesajul „A". Efectul trebuie să corespundă
intenţiei pentru ca o comunicare să fie bună Dacă aceasta nu se realizează, este din cauza filtrelor care pot
veni de la emiţător, receptor (lipsa atenţiei, interpretări, emoţii, prejudecăţi etc.) sau de la ambii interlocutori
în acelaşi timp.
Trebuie să remarcăm că orice transmisie neclară a unui mesaj dă naştere la interpretări. Să luăm cazul
unei intenţii prost exprimate. Refuzul de a comunica (a nu vorbi sau a nu răspunde) este de fapt o formă de
comunicare. Decodarea acestei forme de comunicare paralelă revine receptorului. Manipulatorul trece de
obicei sub tăcere o parte a realităţii (poate fi în folosul lui dacă trebuie să-şi stabilescă poziţia). Dacă
responsabilitatea luării unei decizii aparţine altora, manipulatorul va fi absolvit de orice răspundere în cazul
nereuşitei. Dacă rezultatele sunt pozitive, acesta îşi va justifica tăcerea prin încrederea absolută acordată
colaboratorilor săi şi va prezenta situaţia ca şi c#nd ar fi fost de acord cu decizia luată; de exemplu, va spune:
„Am procedat foarte bine că nu am mai aşteptat, ştiam că vom reuşi." Tăcerea şi răspunsurile evazive permit,
c#nd situaţia este în avantajul lui, să-şi modifice atitudinea, poziţia şi opiniile în funcţie de cursul
evenimentelor.
În concluzie, singura manieră de a comunica bine între noi este să exprimăm cît mai clar mesajul
pentru ca efectul provocat interlocutorului să fie egal cu intenţia emisă. Cineva care se exprimă clar nu
provoacă întrebări suplimentare. O exprimare clară implică furnizarea tuturor informaţiilor necesare în acelaşi
timp, pentru a evita orice interpretare incorectă, avînd ca unic scop o bună înţelegere a intenţiei conţinute în
mesaj. Dacă lipseşte o informaţie, se impun imediat întrebări de bază: „De acord, dar unde l-aş putea găsi?",
„La ce oră aveţi exact nevoie de acest obiect?", „Cîte persoane trebuie să participe la această reuniune?",
„Despre cine vorbiţi?" etc. Acest tip de întrebări ajută să se evite interpretările. Cererea de clarificare pleacă
de la o intenţie bună, avînd ca scop o cît mai mare eficacitate a procesului de înţelegere.
Cei care folosesc un mod evaziv de exprimare vor fi iritaţi de cererea dumneavoastră de clarificare,
pentru că astfel îi privaţi de o armă de care uzează frecvent şi îi obligaţi să adopte o poziţie fermă.
Manipularea funcţionează perfect cînd se manifestă într-un mediu ambiguu şi cu multe necunoscute.
Manipulatorul poate adopta o atitudine ironică, lăsînd impresia că întrebarea dumneavoastră este stupidă, că
situaţia prezentată este evidentă, încercînd astfel să vă destabilizeze.
În multitudinea de metode folosite de un manipulator pentru a face dificilă înţelegerea mesajului
transmis de el (cu scopul de a culpabiliza şi devaloriza interlocutorul) există o tehnică care constă în a nu
furniza decît o parte din informaţie, cu scopul de „a prinde" interlocutorul. Un exemplu ne va face să
înţelegem mai bine cum funcţionează această tehnică.
38
 O cunoştinţă veche a lui Frederic i-a telefonat, după zece ani de tăcere. Era un fost coleg care venea la
Paris şi dorea să-i întîlnească şi să-i propună o afacere. S-au întîlnit a doua zi şi în discuţia pe care au avut-o
cu el a repetat cuvîntul „afacere", fără să dezvăluie mai mult. Curios, dar şi contrariat de atitudinea
enigmatică a prietenului său, Frederic l-a condus cu maşina peste tot, sub pretextul întîlnirii cu persoane
deja implicate în „afacere". După numeroase manevre, şi-a dezvăluit şi scopul: dorea să-i introducă pe
Frederic într-un sistem de vînzare piramidal, fostul său coleg (devenit brusc prieten) fiind responsabil de
formarea reţelei. Sistemul consta în a sponsoriza pe viitorii comercianţi care se opriseră la o anumită cifră de
afaceri pentru activitatea pe care o desfăşurau şi pentru care „sponsorul" primea un procent. Demersurile
manipulatoare ale acestui tip de „afacere" sînt greu de descifrat. După ce a ezitat îndelung în faţa
argumentelor de genul: „Dacă te-am contactat, e pentru binele tău!" (şi al lor), Frederic reflectează mai mult
asupra îndoielilor pe care le are şi se decide, spre propria-i uşurare, să renunţe la „afacere".
Alt exemplu de lipsă de precizie deliberată se referă din nou la cazul lui Patrick. Domnul Marţial,
directorul hotelului, manipulant şi patron al lui Patrick, îi cere acestuia să ia cheia de la dulapul său personal,
pentru a căuta nişte formulare. Domnul Marţial nu vrea să i se deschidă dulapul şi păstrează cheia asupra
sa.sau o pune mereu în alt loc. De aceea, Patrick îl întreabă:
„— Unde găsesc cheia?"
— La locul ei (răspuns evaziv).
— Nu ştiu unde este.
— De cît timp lucrezi aici, Patrick? (deviere de la subiect, culpabilizare).
— Nu doriţi să o folosească şi altcineva, de aceea nici eu nu am luat-o vreodată.
— Ei, bine! Ar trebui totuşi să ştii (dublă-constrîngere)".
După acest dialog, domnul M deschide un sertar şi scoate o cheie mică pe care nu există nici un semn
distinctiv.
Acest exemplu a relevat o lipsă de claritate, învinuirea de a nu fi la curent cu un lucru ţinut secret pînă
în acel moment şi noţiunea de dublă-constrîngere (două mesaje contradictorii: ascunzătoarea cheii este secretă
pentru toţi, dar în acelaşi timp Patrick trebuia să ştie unde se află!).

Manipulatorul rămîne adesea evaziv pentru:

1. A nu se simţi blocat sau descoperit.

2. A-şi atribui o formă de autoritate şi a face să se creadă că ştie mai mult decît alţii.
3. A permite o interpretare cu dublu sens.
4. A ne devaloriza orice greşeală.
5. A-şi declina responsabilităţile.
6. A seduce prin misterul care pluteşte în jurul celor relatate de el (e adevărat că această atitudine îi
poate face pe unii să viseze!).

Cum procedează manipulatorul?

A. Manipulatorul nu formulează fraze sau idei complete cu scopul de a-i lăsa pe celălalt liber să-şi
imagineze ceea ce ar urma. Dacă acesta îşi exprimă interpretarea mesajului recepţionat, manipulatorul poate
oricînd să nege că ar fi gîndit în acel mod.
Exemplul care urmează a fost preluat din filmul O afacere ciudată.
Într-o zi, şeful de personal prezintă noului director (manipulator) al unui mare magazin pe membri
serviciului de contabilitate.
„ — Permiteţi-mi să vă prezint angajaţii serviciului de contabilitate: domnul Josse, doamna Ditou şi
doamna Lamarque.
— Sînteţi trei persoane la contabilitate?" a exclamat directorul fără a mai adăuga ceva.
Ce semnificaţie are această remarcă? Sînt prea mulţi angajaţi sau prea puţini? Un lucru e sigur: a
provocat tuturor o stare de nesiguranţă şi de nelinişte, dar nimeni nu a îndrăznit să pună întrebări suplimentare,
care ar fi putut lămuri situaţia.
B. Manipulatorul utilizează expresii vagi şi ambigue.
„ — Nu găseşti că soţul tău e uneori cam bizar?

39
 — Ciudat? Ce vrei să spui cu asta?
— Pur şi simplu, bizar! Ce vrei să-ţi spun mai mult? Nu ştiu... E bizar.
— Nu înţeleg.
— Ei! Tu nu-ţi dai seama... "
Caracterul echivoc al cuvîntului folosit este suficient pentru a suscita, în prima fază, interesul, apoi
suspiciunea şi indispoziţia, ca, în final, să nu dezvăluie nimic. Ceea ce nu a fost exprimat creează tulburare şi
conduce la reflecţie. Şi pentru că noţiunea nu a fost clară, în mod sigur există pe undeva ceva negativ, care se
păstrează ascuns! (interpretarea firească). Din acel moment, persoana suspectă (în acest caz, soţul, dar putea fi
şi o bună prietenă) începe să fie ţinut atent sub observaţie, în aşteptarea unor concluzii negative, pentru că se
căuta, de fapt, un defect sugerat de noţiunea „bizar". Cred că aţi realizat că prin această atitudine
manipulatorul doreşte să dezbine o legătură.
Prietena din copilărie a lui Sylvie nu a mai dat prea multe semne de viaţă de cîtva timp. Sylvie şi-a
arătat îngrijorarea, spunîndu-i mamei (o manipulatoare cu 29 de caracteristici din 30):
„— Mă întreb de ce Agnes nu mai vine să mă vadă şi preferă să vorbim numai la telefon?
— Poate i-ai făcut tu ceva... "
Mama, manipulatoare, s-a exprimat în aşa fel (intonaţie, privire, atitudine), încît a lăsat să se înţeleagă
că ştie ceva legat de acest subiect. Rămînînd evazivă, i-a produs fiicei un sentiment de îndoială şi de
culpabilitate. Aceasta nici nu-şi imagina că mama ei ar putea „inventa" un motiv. Explicaţia era simplă: mama
o cunoştea de 20 de ani pe prietena din copilărie a fiicei sale. După ce timp de cîteva luni Sylvie s-a neliniştit
şi şi-a pus multe întrebări, iată că se adevereşte că prietena ei nu era supărată, dar că avusese probleme cu
serviciul şi cîteva deplasări în interes de afaceri, care nu-i permiseseră s-o mai viziteze. Sylvie a povestit că în
momentul în care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de mama ei, era neliniştită, dar nu exagerat. Se gîndea că o
prietenie de 20 de ani nu se poate termina aşa. Dar intervenţia mamei (manipulatorului) a provocat o creştere
a neliniştii pe care Sylvie o estima iniţial de 25%, la 90%! Dacă Sylvie ar fi recunoscut aceeaşi îngrijorare şi
la mama ei, aceasta s-ar fi apărat imediat: „Era doar o întrebare!, n-am spus că prietena ta ar fi într-adevăr
supărată!"
Adoptînd acest echivoc pe plan verbal, manipulatorul se asigură că are timp suficient pentru a-şi
schimba intenţia, în funcţie de circumstanţe şi de evoluţia evenimentelor. La cea mai mică reacţie ostilă sau
suspicioasă din partea interlocutorului, el devine cea mai binevoitoare persoană! Pentru victimă este dificil să
analizeze toate detaliile aspectului non-verbal care însoţesc schimbarea de atitudine şi se manifestă simultan
cu ea. Mai mult, putem respinge cu argumente temeinice aceste observaţii pentru că în schimbarea de
atitudine nu se mai sesizează nici cea mai firavă formă de manipulare!
Directorul general al unui mare magazin (la care am făcut referire anterior) se adresează într-o zi soţiei
lui Louis, unul din colaboratorii săi:
„—Aveţi copii?
— Nu, a răspuns femeia.
— Ar trebui să aveţi copii... După aceea, ar putea să se întîmple orice!"
Cei doi soţi s-au privit profund tulburaţi, neştiind cum să reacţioneze faţă de ceva dificil de înţeles,
incert şi necunoscut.
C. Manipulatorul poate folosi în exprimarea sa un jargon sau un limbaj specific unei anumite categorii
profesionale, care nu poate fi înţeles de orice interlocutor (pot avea interese sau profesiuni diferite). Sînt
aruncate în acest joc nume proprii, locuri, sigle specifice şi puţin cunoscute, termeni medicali complicaţi,
termeni de bursă fără a fi explicităţi etc. Scopul este unul singur: a nu putea fi înţeles. Mai mult, creează
impresia că ştie foarte multe lucruri (mult mai multe decît interlocutorul său!) şi e deosebit de cultivat, dar de
cele mai multe ori susţine doar un monolog numai pentru el însuşi. Dacă-l întrerupi ca să ceri explicaţii
despre acel faimos Heraclit sau despre ce reprezintă anul 1682, dată atît de cunoscută, aşteptaţi-vă să se mire
pe faţă de ignoranţa dumneavoastră:
„—Nu ştiţi cine este Heraclit?
— Nu.
— Nu aţi auzit niciodată pînă acum vorbindu-se de Heraclit?
— Poate, dar nu i-am acordat suficientă atenţie.
— Mă surprinde foarte mult!

40
 —…
„— E adevărat că la şcoală nu se învaţă mai nimic despre acesta! Heraclit, marele Heraclit, este un
filozof care a trăit în jurul anilor 500 Î.C., dar care este tot atît de cunoscut ca Socrate!"
Altfel spus, ar fi trebuit să ştiţi! Efectul de devalorizare este cu atît mai intens dacă dialogul are loc în
public.
Nu este cazul să vă simţiţi ofensaţi de aceste manevre; manipulatorul are un talent neobişnuit de a
răm#ne evaziv c#nd subiectele discutate sunt puţin cunoscute de ceilalţi. Faptul că nu aţi ştiut cine era
Heraclit este absolut normal, numai că manipulatorul a făcut în aşa fel încît să credeţi contrariul,
considerîndu-vă singurul vinovat de ignoranţa dumneavoastră, chiar dacă în discursul ţinut acesta înfierează
societatea printr-o instituţie care o reprezintă (şcoala).
Majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să pună întrebări cînd se află în grup; de aici apare concluzia
eronată: dacă nimeni nu întreabă, este pentru că toţi au înţeles... cu excepţia dvs.! De fapt, puţine persoane
reuşesc să urmărească pînă la sfîrşit o conferinţă, un articol sau o lucrare, mai ales dacă acestea abundă în
concepte abstracte. Am verificat acest aspect de multe ori, citindu-le pacienţilor şi stagiarilor mei. cu voce
normală, rezumatul unei cărţi. Cumpărasem cartea prin corespondenţă, atrasă de titlu şi am avut surpriza
neplăcută să constat că era absolut neinteresantă. Nu am înţeles nimic parcurgînd-o şi fiecare frază părea o
enigmă de nepătruns! La sfîrşitul lecturii făcute în faţa acestor oameni, toţi erau descumpăniţi şi îşi făceau
probleme pentru capacitatea lor de înţelegere. Mai mult, încercau un sentiment de subevaluare, îndoindu-se
de nivelul lor intelectual! Iată cît de uşor poate un limbaj ermetic şi sofisticat să strecoare îndoiala într-un
auditoriu!
Un profesor de actorie, manipulator, profită de poziţia sa pentru a-şi arăta superioritatea faţă de elevii
săi. Aceştia au vîrste cuprinse între 20 şi 32 de ani. Profesorul are toate caracteristicile tipice unui
manipulator. Merge pînă acolo, încît îşi trimite elevii să-i cumpere ţigări sau băuturi. Episodul descris în
continuare are aspect de anecdotă, dar este relevant pentru tema acestui capitol.
La începutul unui curs, profesorul cere unei eleve noi:
„— Vă rog să-mi aduceţi un capriciu.
— Un capriciu?
— Da, un capriciu.
— Un capriciu, Capriciul zeilor (o marcă de brînză!)... Ce este de fapt acest capriciu?
— Nu ştiţi ce este Un capriciu? De cine e?
— Nu.
— Atunci să vedem ce este!"
Se adresează atunci tuturor elevilor:
„— De cine este Un capriciu?"
Nimeni nu răspunde.
„—Nu ştiţi cine a scris Un capriciu? Asta-i culmea! Alfred de Musset!"
Se întoarce apoi spre eleva iniţial chestionată şi repetă cu o voce tristă:
„— Este deci Alfred de Musset şi dumneavoastră nu ştiaţi!
— Ştiţi, cunosc multe alte lucruri. Acum mai ştiu încă unul. Şi apoi... vin aici ca să învăţ!" a răspuns
calm şi surîzînd, eleva.
Gîndiţi-vă ce confuzie a produs această frază prin modul de exprimare şi intonaţie. Dacă persoana
respectivă ar fi formulat o frază clară şi ar fi furnizat toate informaţiile care să-i ajute pe ceilalţi să-i cunoască
intenţia, nu s-ar mai fi putut amuza de ignoranţa lor. Ce l-a împiedicat pe acest bărbat să formuleze o cerere
de genul: „Vă rog să-mi aduceţi textul piesei Un capriciu, de Alfred de Musset."? Nimic altceva, decît
dorinţa de a se pune în valoare, devalorizînd alte 25 de persoane! Ca să se pună pe sine în valoare a trebuit să
devalorizeze alte 25 de persoane. El cere altora să ştie absolut orice, dar cu speranţa secretă că, bineînţeles, ei
nu ştiu. Eleva căreia i s-a adresat i-a răspuns simplu şi calm că o simplă lacună literară nu înseamnă în nici
un caz incultură. Fiecare cu profesiunea lui. Fiecare cu meritul său. Mai mult: logica cere ca elevii să înveţe pe
măsură ce înaintează în timp şi deci nu li se poate cere să ştie totul deodată şi de la bun început.
Dar dacă nu serveşte la nimic să fii informat corect prin comunicare, dacă nu pricepi în mod corect
comunicarea, atunci la ce mai serveşte ea şi mai ales cui îi serveşte?!

41
 În concluzie, singurul scop valabil al unei comunicări trebuie să fie informarea corectă a
interlocutorului, nu interesul personal, de care se prevalează manipulatorul.

Cereri prin subterfugii

Manipulatorul nu cere în mod clar şi precis. Acţionează în aşa fel, încît să ne fie dificil să-i refuzăm
sau să ne eschivăm.
Exemplu:
„— Ce faci la sfîrşit de săptăm#nă?
— Nu ştiu, încă.
— Oh! E perfect! Noi ne vom muta la sfîrşitul săptămînii şi ar fi bine dacă prietenii ne-ar da o mînă de
ajutor!"
Alt exemplu (dialog între o manipulatoare şi sora ei):
„—Te foloseşti de maşină sîmbătă dimineaţă? (întrebare manipulatoare, cerere indirect formulată).
— Nu, nu cred.
— E-n regulă! Vei putea să mi-o laşi mie!
— Ştiu şi eu? Mă gîndeam să merg la cumpărături.
— Minunat! E tocmai bine! Am nevoie de maşină ca să fac cumpărături pentru toată luna şi, mai ales,
ca să-i cumpăr o bicicletă nepotului tău. De cînd a văzut-o la fiul tău, vrea şi el una. Ştii cum sunt eu, nu-i pot
refuza nimic! M-a hărţuit toată săptămîna, aşa că trebuie să i-o cumpăr, înţelegi, nu?
— Da.
— Dacă vrei, putem merge împreună, ar fi chiar mai plăcut. Te aştept să vii să mă iei, de acord?
Manipulatorul nu cere, impune, dar nu oricum, ci sub o formă inteligentă, pentru că începe prin a
pune o întrebare. Interlocutorul se aşteaptă la ceea ce urmează. Mai departe, tehnica manipulatorului constă în
a prezenta situaţia conform logicii sale, cu scopul de a bloca interlocutorul şi de a-i reduce la imposibilitatea
de a refuza. În continuare, vom vedea cum trebuie să ne comportăm pentru a nu ne lăsa prinşi în cursa pe care
ne-o întinde manipulatorul.
De exemplu, mulţi dintre noi dorim să invităm nişte prieteni la masă, dar nu formulăm o invitaţie
directă:
„— Ce faceţi sîmbătă seara?
— Nimic deosebit.
— Perfect: Vreţi să veniţi să cinaţi la noi?''
De obicei, conformîndu-ne ritualului de invitaţie la masă, putem foarte uşor să sesizăm sub întrebarea
„Ce faceţi sîmbătă seara?", invitaţia la cină. Nu există nici o formă de manipulare într-o astfel de formulare.
Cu toate acestea, folosim un sistem cauză-efect care s-a dovedit practic, deoarece nu permite întotdeauna
interlocutorului să se eschiveze: a nu avea nimic special de făcut sîmbătă seara nu înseamnă obligatoriu, că
persoana respectivă poate, doreşte sau trebuie să vină la cină. Poate refuza politicos, dacă nu doreşte acest
lucru. Dar felul în care s-a făcut invitaţia descrisă mai sus face acest refuz nu tocmai uşor. De aceea este de
preferat să se facă o cerere directă:
„Sîmbătă seara vom lua cina la noi acasă cu o familie de prieteni. Puteţi veni şi voi?"
Sau: „Alo? Bună seara. Sunt George. Lui Martine şi mie ne-ar face plăcere dacă aţi cina cu noi sîmbătă
seara, ce ziceţi?"
La începutul acestui capitol am explicat că exprimarea clară înseamnă a furniza imediat toate informaţiile
utile. Din punctul de vedere al unei persoane afirmate şi în scopul, realizării unei comunicări bune, o cerere
corectă se exprimă clar, de la bun început. Nu la fel procedează un manipulator. Să observăm cum formulează
acesta o cerere, după modelul următor:
„—Nu lucrezi sîmbătă?
— Nu.
— Poţi să mă însoţeşti la aeroport?
— Da, la ce oră?
— Plec la New York cu zborul de ora 7:30.
— Dimineaţa?
42
 — Da, bineînţeles.
— E prea devreme.
— Eşti de acord?
— Asta e! Nu prea-mi place, dar sunt de acord.
— E-n regulă, atunci treci să mă iei la ora 5:10.
— Cum? De ce la 5:10?
— Pentru că plec la New York!
— Nu văd legătura.
— Trebuie să fiu la aeroport cu două ore înainte, doar ştii bine. Eşti chiar norocos: alte companii
aeriene solicită pasagerilor să fie în aeroport cu trei ore înainte de ora de decolare!
— Dumnezeule! E foarte devreme! Mai ales că sînt obosit după o săptămînă şi...
— Nu-i nimic! Vei dormi duminică! Doar eşti tînăr! Hai, că eşti simpatic. Doar nu plec la New York în
fiecare săptămînă!
— Nu, din fericire. Bine, atunci pe sîmbătă la 5:10, latine!"
Dialogul pare simplu, dar dacă avem răbdare să privim cu atenţie toate detaliile, vom constata că
procedeul folosit nu este deloc banal. Mai întîi, prima întrebare este închisă, iar răspunsul este deja cunoscut
de manipulator (altfel ar fi fost formulată pozitiv: „Lucrezi sîmbătă?"). O întrebare închisă implică un răspuns
unic, scurt: „da" sau „nu" şi nedezvoltat. O întrebare deschisă, dimpotrivă, permite celui care răspunde să
folosească o frază dezvoltată şi nuanţe care să confirme punctul de vedere. A doua întrebare este o cerere
evazivă. Interlocutorul care nu are nici o îndoială răspunde pozitiv, deci se angajează. Treptat, observăm
elementele care lipsesc: în exemplul dat, cînd (ora plecării, deci ora cînd trebuie să ne trezim)? Aceste noţiuni
suplimentare schimbă complet datele problemei. Interlocutorul ar fi refuzat probabil, dacă avea de la început
toate informaţiile. Acest lucru îl ştie însă şi manipulatorul şi este chiar motivul pentru care nu dezvăluie totul
de la început, lăsîndu-l întîi pe interlocutor să se angajeze. Numeroase studii făcute în acest sens au
demonstrat că este dificil să renunţăm după ce ne-am angajat, chiar dacă se inversează datele elementelor care
ne-au făcut să promitem ceva, cuiva. Manipulatorul nu are nevoie de studii ştiinţifice, el a intuit perfect acest
fenomen. A şti să refuzi este un comportament propriu unei persoane real afirmate şi este indispensabil pentru
fiecare din noi, cu toate presiunile psihologice pe care le poate exercita un manipulator.
Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează acest mecanism (întrebări echivoce sau formulate
incorect, dar înţelese de interlocutori la nivelul subconştientului), să analizăm cu atenţie exemplele următoare.
În toate cele trei exemple, interlocutorii sînt absolut convinşi că manipulatorii nu au cerut nimic, că ei sînt cei
care şi-au oferit serviciile din proprie iniţiativă!
„— Fumaţi?" îl întreabă Michel pe Louis, noul său colaborator.
Louis scoate atunci imediat pachetul cu ţigări şi îi oferă una. Cererea nu a fost niciodată explicit
formulată, dar Louis a înţeles şi s-a grăbit să-i facă pe plac lui Michel. actualul său patron. (Exemplu preluat
din filmul O afacere ciudată.) Acesta ar fi trebuit să pună o a doua întrebare: „Pot să vă cer o ţigară?'"
Sylvette, 37 de ani, relatează o strategie folosită în mod curent de sora sa. Jeanne, manipulatoare, care
tocmai avusese un mic accident de maşină. Maşina depăşise perioada de garanţie şi service gratuit. În această
situaţie, Jeanne a telefonat fratelui ei mai mare cu un an, dar a început conversaţia cu fratele cel mai mic, în
vîrstă de 14 ani, sugerîndu-i că îl poate lăsa şi pe fratele mai mare să asculte ceea ce vorbesc. Acesta a folosit
o derivaţie a telefonului şi a ascultat conversaţia. Jeanne îi povestea fratelui mai mic: „Maşina e distrusă. Nu
ştiu ce să mă fac. Am nevoie de maşină ca să ajung la serviciu, dar nu am bani suficienţi să o repar imediat..."
Continua conversaţia, cînd fratele mai mare, exasperat, a ridicat receptorul şi i-a spus:
„— Ce s-a întîmplat? Ai într-adevăr o problemă? Dacă e cazul, poţi să-mi ceri maşina. Ţi-o împrumut
oricînd.
— Nu, nu îndrăznesc să-ţi folosesc maşina; mi-ar fi teamă să nu am alt accident şi apoi nu sînt
obişnuită să conduc maşini mari şi...
— Conduci totuşi de mult, cred că te vei descurca. Dacă sînt de acord să-ţi împrumut maşina,
înseamnă că îmi asum orice risc.
— Bine, dar nu te oblig să mi-o dai, nici măcar nu ţi-am cerut-o. Am telefonat doar să vorbim.
Trebuia să împărtăşesc cuiva problemele mele. Dar dacă poţi să mi-o împrumuţi, mi-ar prinde foarte bine.
Atunci, ne-am înţeles!"
Scopul a fost atins!
43
 Patrick povesteşte că, într-o seară, domnul Marţial, patronul său, a venit în faţa recepţiei hotelului
unde lucra şi i-a spus cu voce tare:
„Am nevoie de cineva pentru nişte reparaţii."
( C.V-ul lui Patrick, pe care domnul Marţial îl parcursese înainte de a-i angaja, arăta clar că acesta se
pricepea la tot felul de meştereli.). Domnul Marţial nu i-a cerut nimic direct, l-a lăsat pe Patrick să-i propună el
însuşi. Ceea ce acesta a şi făcut, fericit că poate să facă un serviciu patronului!
Prin minciună la adevăr
Tactica pe care o foloseşte un manipulator pentru a obţine pe ascuns informaţii despre ceilalţi relevă
talentul incontestabil al acestuia în arta disimulării. Este arta de a prezenta lucrurile atît de incoerent, încît
adversarul (aici, victima) neînţelegînd nimic, cedează. De notorietate rămîne abilitatea şi ipocrizia cu care
susţine ceea ce este fals, pentru a afla adevărul.
Metoda cea mai folosită constă în a pune o întrebare care include un element eronat.
Exemplu: O vecină din imobilul în care locuiţi vă întîlneşte pe culoar şi vă întreabă: „Tocmai aţi
sosit? Dumneavoastră sînteţi judecătorul?" (Mizează pe un element eronat, care va provoca reacţia
dumneavoastră.) „Ah, nu! Eu sînt contabil."
Procedînd astfel, această persoană deţine acum o informaţie pe care nu i-aţi fi furnizat-o spontan, sau
ea nu ar fi îndrăznit să v-o ceară direct. Reacţia dumneavoastră este întotdeauna foarte rapidă şi explică de ce
restabiliţi adevărul. (Este o formă de justificare mult mai accesibilă decît o simplă negaţie : „Nu, nu sînt eu."
A o scălda susţinînd ceva fals, care încurcă pe adversar în aflarea adevărului, este o tactică care-l
ajută pe manipulator să evite o întrebare clară („Ce profesiune aveţi?"), ca să nu-i dea celuilalt impresia că
exercită asupra lui o anumită putere, cunoscînd anumite amănunte despre el. Iată cum se poate încurca un
adversar:
Domnul Marţial, patron de hotel şi manipulator, se adresează într-o zi lui Patrick, supraveghetorul
hotelului din schimbul de noapte, pe un ton complice (prezintă o modificare a aspectului non-verbal obişnuit):
„Cyril ne-a cerut o mărire de salariu pentru că dumneavoastră i-aţi spus că sînteţi mai bine plătit! Soţia
mea doreşte să vă vorbească. Ar fi fost mai bine dacă totul rămînea între noi..."
În tonul patronului nu s-a observat nici urmă de agresivitate, dimpotrivă, a încercat să creeze o
atmosferă de complicitate cu angajatul. În următoarele 10 minute doamna Marţial discută în salon cu Patrick
despre reclamaţia lui Cyril. De fapt, discuţia deviază de la subiectul iniţial, scopul manipulatoarei fiind să afle
dacă Patrick lucrează şi în altă parte. Atent, acesta a intuit imediat jocul femeii şi nu s-a lăsat prins în cursă.
Mai tîrziu l-a întrebat pe Cyril dacă a discutat cu patronii problema salariilor. După cum bănuia, acest lucru nu
se întîmplase niciodată!
Din întîmplarea relatată se desprinde observaţia că manipulatorul a încercat să creeze o atmosferă de
complicitate cu scopul de a slăbi vigilenţa interlocutorului. Poate să mintă pentru a ascunde problema reală
care îl frămîntă. Tactica folosită e de fapt mult mai sofisticată şi nu se reduce doar la introducerea în întrebare
a elementului eronat. Interlocutorul nu sesizează minciuna şi, fără să se îndoiască de ceea ce spune
manipulatorul, îi furnizează acestuia informaţii, aparent, lipsite de importanţă. Camuflate de alte amănunte,
acestea reprezintă de fapt obiectivul principal al manipulatorului.
Cît de departe poate merge un manipulator ca domnul Marţial, pentru a-şi disimula adevăratele
intenţii? Exemplul următor ne va dezvălui o tactică interesantă:
Un angajat al hotelului a băut whisky din bar pe ascuns şi apoi a turnat ceai în sticla respectivă, pentru a
nu fi observată diferenţa de nivel. Un coleg a remarcat că lichidul din sticlă nu mai este limpede şi i-a atras
atenţia lui Patrick asupra întîmplării, dezvăluindu-i şi numele vinovatului, într-o seară, a venit la bar domnul
Marţial şi i-a cerut lui Patrick să-i servească un pahar cu whisky. Acesta a înţeles imediat intenţia patronului,
mai ales că, de obicei, se servea singur. Imediat ce Patrick a pus mîna pe sticlă, patronul i-a şi atras atenţia
asupra aspectului tulbure al lichidului. Patrick a simulat ignoranţa şi a luat o altă sticlă pentru a le compara.
Domnul Marţial a gustat din fiecare sticlă şi după expresia feţei, se observa că nu îi făcea nici o plăcere să bea,
adevăratul scop fusese să surprindă la Patrick o reacţie care să-i furnizeze indicii asupra culpabilităţii acestuia.
Nu a arătat că remarcase vreo diferenţă între băuturile conţinute în cele două sticle, dar continua să studieze
reacţia lui Patrick, pentru a surprinde momentul în care ar fi putut să-i acuze. Tactica pe care o folosea acest

44
manipulator era verificarea stării emoţionale a interlocutorului, pentru a descoperi prin inadvertenţă, fapta
reprobabilă a acestuia.
În aceeaşi zi în care a avut loc disputa respectivă, manipulatorul i-a spus lui Patrick: „Ştiţi, există un
proverb care spune: Pentru a face un prost să vorbească, trebuie să-l tragi de limbă!
De fapt, proverbul era: „Trebuie să faci pe prostul, pentru a-i trage pe celălalt de limbă."
Trebuie remarcat că manipulatorul a schimbat intenţionat sensul proverbului, pentru că îl considera pe
celălalt prost că se lăsase atras în cursă.
Tactica de a stoarce informaţii susţinînd ceea ce este fals este de o eficacitate extraordinară. Vă
recomand să fiţi deosebit de vigilenţi, pentru a evita să intraţi într-o astfel de cursă.

Răspunsurile în doi peri

Vom începe prin a prezenta cîteva exemple edificatoare pentru acest tip de strategie adoptată de un
manipulator.
Laurence şi Delphi ne (o manipulatoare) sunt vînzătoare într-un mare magazin. Delphine lucrează
acolo de mai mulţi ani. într-o pauză, o întrebă pe Laurence ce salariu are. După ce aceasta îi răspunde,
Delphine exclamă:
„Ah! Ai un salariu mai mare decît al meu!" (minciună)
Laurence ştie că nu este adevărat şi îşi arată îndoiala faţă de sinceritatea răspunsului primit. Delphine
se arată indignată: „Nu văd de ce ţi-aş spune cît cîştig. E o problemă personală şi consider că este o indiscreţie
din partea ta!"
Surprinzător! Delphine este cea care a iniţiat acest dialog, dar ea însăşi refuză să răspundă la aceeaşi
întrebare. Mai mult, îl face pe interlocutor să creadă că comite o indiscreţie şi că este genul de întrebare care
nu se pune. Caracterul acestei întrebări este de fapt sugerat de manipulator, care face dintr-o problemă
personală un instrument de schimb de informaţii. Se creează astfel un dezechilibru resimţit de interlocutor ca
un act de nedreptate.
Această stare neplăcută de indispoziţie, cînd dimpotrivă, se doreşte crearea unei atmosfere de
complicitate şi o relaţie autentică, a fost trăită intens şi de unul din elevii profesorului de actorie amintit
anterior.
După o zi obositoare de examene, elevii şi profesorul au mers la un restaurant. Profesorul a venit după
două ore de întîrziere şi a început imediat să mănînce, chiar dacă mai erau elevi care nu sosiseră încă. Una
din eleve a dorit să-i ţină companie. S-a instalat în faţa lui şi l-a întrebat:
„ — Nu a fost obositor să fiţi în juriu toată ziua?"
Eleva se aştepta ca acesta să comenteze cum se desfăşurase activitatea de peste zi, dar profesorul a
răspuns printr-o întrebare:
„— Dumneavoastră ce părere aveţi?" (răspunsul preferat al manipulatorului).
Eleva s-a simţit jenată şi iritată de întrebare. Dar nu a dezarmat, pentru că dorea într-adevăr să susţină
o conversaţie şi a continuat:
„- Nu ştiu. Cred că da, mai ales că aţi stat îmbrăcat în negru toată ziua.
— Oh, nu! Chiar nu m-a deranjat deloc!
— Asta-i foarte bine!"
Conversaţia, care, evident, nu mai prezenta nici un interes, s-a oprit aici.
Manipulatorul nu se dezvăluie, dar îşi obligă interlocutorul să facă acest lucru. Se petrece brusc o
inversare de situaţie: cel care întreabă devine cel interogat. Acest procedeu, de a răspunde la o întrebare cu
altă întrebare, fără a furniza vreo informaţie, induce, în persoana care dorea o relaţie bună şi autentică, o
senzaţie penibilă de nereuşită. Eleva profesorului manipulator, la întrebarea acestuia dumneavoastră ce
părere aveţi?" ar fi trebuit să răspundă prin ,Am şi eu o părere, dar mă interesează a dumneavoastră". Astfel,
ar fi reuşit să manifeste o poziţie de rezistenţă în faţa inversării de situaţie. Această formă logică de răspuns se
numeşte contra-manipulare.
Încă două exemple ne vor arăta cum reuşeşte un manipulator să răm#nă evaziv în răspunsurile pe
care le formulează:
Exemplul nr. 1:

45
 Benoit: „A venit ieri Roland să înapoieze dosarul?"
Manipulatorul: „Oh!Ştii tu, Roland... vine, pleacă..."
Benoit nu a obţinut de la colegul lui, manipulator, nici un răspuns clar şi serios asupra venirii lui
Roland!
Exemplul nr. 2:
Florent îl caută în zadar pe asistentul lui, Guy, în birourile învecinate. Întîlnindu-se pe culoar cu un coleg
(manipulator), îl întreabă:
„—Ştii unde e Guy?
— Unde este de obicei!", răspunde acesta.
Acest răspuns ambiguu creează deruta: cunoaşte sau nu acesta situaţia respectivă? Dar ce importanţă
are! Răspunsul creează interlocutorului impresia că acesta este la curent, iar Florent ar trebui să dea dovadă de
mai multă perspicacitate!

Abaterea de la subiect
O tactică pe care manipulatorul o foloseşte frecvent în timpul unei conversaţii este abaterea de la
subiectul acesteia. Dacă nu suntem deosebit de atenţi, nici nu realizăm că, după două sau trei fraze, discutăm
despre cu totul altceva!
Manipulatorul se îndepărtează de subiectul real al unei conversaţii atunci cînd:
1. Subiectul conversaţiei nu este un domeniu cunoscut lui şi nu doreşte să se descopere acest lucru.
2. Subiectul conversaţiei este susţinut în mod strălucit de o altă persoană.
3. Subiectul îl deranjează sau este nefavorabil imaginii sale (aceea pe care doreşte să o impună celorlalţi).
4. Nu poate să demonstreze ceea ce susţine. Argumentele sale nu sunt convingătoare.
5. Doreşte să-şi atace, provoace, critice sau devalorizeze interlocutorul.
Imaginaţi-vă că sunteţi pe cale de a-i explica interlocutorului dumneavoastră manipulator de ce
economia din Hong Kong ar putea fi ameninţată sau cel puţin perturbată prin încetarea protectoratului englez
în 1997. Manipulatorul nu este de acord cu dumneavoastră şi intervine: „Indiferent ce se întîmplă, numai
economia este importantă. Totul în viaţă se reduce la bani. Ar trebui să fim mai umani!"
Manipulatorul schimbă sensul iniţial al discuţiei, introducînd o frază critică la adresa dumneavoastră
(la modul general, aşa cum este „Trebuie să fim mai umani!"), dar în acelaşi timp evită să mai participe la o
discuţie al cărui subiect nu-i cunoaşte (în exemplul dat, economia asiatică). Decît să asculte şi să pună
întrebări pentru a se instrui, preferă să găsească o modalitate de a nega informaţiile pe care le furnizează
interlocutorul şi să devalorizeze modul acestuia de a gîndi.
Să presupunem că participaţi la o adunare cu toţi angajaţii unei întreprinderi, sau sînteţi părinţii unor
elevi şi vă interesaţi de situaţia şcolară a acestora, sau că asistaţi la o conferinţă. Puneţi o întrebare clară şi
pertinentă, pe care probabil şi-o pun şi alţi membrii ai grupului, dar nu îndrăznesc să intervină.
Manipulatorul (în acest exemplu, directorul întreprinderii, al şcolii sau persoana care susţine
conferinţa) poate să vă răspundă cu fraze de genul:
1. „Nu este acum momentul potrivit pentru a discuta această problemă."
2. „Nu mai avem timp să discutăm despre această problemă."
3. „Presupun că persoanele prezente nu sînt preocupate de aceste probleme meschine materiale!"
4 Nu cred că este o problemă primordială."
5. Vă abateţi de la subiect. Cred că înţelegeţi că nu am timp să răspund la problema dumneavoastră"
6 „Vom analiza dosarul cu altă ocazie, nu cred că pentru acest moment are o importanţă deosebită."
7 „Nu văd legătura cu subiectul nostru!"
8 „Nu aceasta este problema pe care o discutăm."
O altă metodă folosită de un manipulator pentru a devia conversaţia este denaturarea spuselor şi
intenţiilor interlocutorilor. Această metodă este cunoscută sub numele de interpretarea comunicării.
Exemplu:
Francois îi cere noului său proprietar să-i facă un contract pentru camera pe care i-a închiriat-o.
Proprietarul (manipulator) îi propusese acest lucru cu cîteva zile mai înainte, ceea ce nu l-a împiedicat să aibă
următoarea replică: „De ce? înseamnă că nu ai încredere în mine!"

46
 Modul în care manipulatorul foloseşte această metodă, interpretarea, creează interlocutorului o stare
de indispoziţie şi îl obligă să apere un mod de a gîndi care nu îi aparţine, dar îi este impus de provocator.
Un alt exemplu:
Directorul manipulator din filmul O afacere ciudată, la care am făcut anterior mai multe referiri, îi
spune domnului Coline:
„—Atunci, domnule Coline, aveţi impresia că nu ţin la dumneavoastră?
— Nu, n-am spus niciodată aşa ceva. Am spus numai că ne vedem rar."
Să fie vorba doar de o simplă interpretare? Sau de o strategie care foloseşte interpretarea pentru a
susţine ceva eronat, cu scopul de a cunoaşte adevăratele gînduri ale interlocutorului?
Diferenţa între a susţine ceea ce este fals, minciuna, cererea mascată şi devierea de la subiect este
uneori inexistentă în procedurile folosite de mulţi manipulatori. De aceea, este necesar să reperăm toate
formele de comunicare incorectă, plecînd de la diverse strategii pe care un manipulator le poate folosi în
acelaşi timp. în lucrarea de faţă am încercat să identific fiecare strategie şi să o denumesc. A denumi un tip de
strategie reprezintă de fapt recunoaşterea ei. Iată prima etapă spre discernămînt.

MANIPULATORUL ÎNVRĂJBEŞTE

A provoca îndoială, suspiciune şi vrajbă în anturajul său, permite manipulatorului să mînuiască sforile
marionetelor aşa cum doreşte el, fără ca acestea să-şi dea seama!
Multitudinea strategiilor pe care le foloseşte îi creează o mare libertate de acţiune, iar subtilitaea
jocului său este greu de descoperit de majoritatea dintre noi. Totuşi, o dezbinare progresivă într-o echipă, o
familie sau un grup de prieteni, produsă după apariţia unui nou membru, trebuie să vă pună pe gînduri. Dacă
pînă în acel moment existau relaţii bune între membrii grupului, dar de curînd s-a instalat o atmosferă
neplăcută suspiciune, confuzie, dacă auziţi spunîndu-se „Înainte ne înţelegeam bine” sau „Nu înţeleg ce se
întîmplă!”, alarmaţi-vă şi căutaţi persoana responsabilă de această degradare relaţională. Cele mai multe
cazuri de manipulare apar într-un mediu profesional, mai ales acolo unde sunt nivele ierarhice diferite. Un şef
de echipă manipulator este capabil ca în cîteva luni să provoace tulburări grave în relaţiile dintre membrii
echipei respective. Şi nici măcar nu-l putem suspecta pentru că logic, nu este în interesul acestuia să-şi
învrăjbească oamenii cu care lucrează!
Este edificator, în acest sens, exmplul care urmează.
Doamna D., responsabila unui serviciu financiar i-a încredinţat lui Antoinette gestiunea unui anumit
sector al întreprinderii. Aceasta a descoperit că doamna D. A mai însărcinat şi alte persoane cu aceleaşi
responsabilităţi, fără să o prevină, negînd astfel sarcina pe care i-o încrediţase. Anoinette a avut în acel
moment impresia că este subestimată şi s-a simţit trădată. De atunci, încearcă un sentiment neplăcut în faţa
colegilor săi responsabili de acelaşi sector, iar aceştia se îndoiesc de ea.

ARTA DE A CREA SUSPICIUNE

Cel mai bun mijloc de a învrăjbi este acela de a crea suspiciune. Manipulatorul reuşeşte foarte uşor
acest lucru, print-o singură frază de genul  „Soţul tău are o amantă! Puteai la fel de bine să afli şi de la un alt
membru al familiei tale.” Pardoxul acestei fraze constă în efectul de durere morală pe care îl provoacă
interlocutorului, lăsînd impresia că-i doreşti binele. Manipulatorul uzează de o logică falsă dînd impresia
persoanei căreia i se adresează că astfel este cruţată de o durere care ar fi putut fi şi mai mare dacă vestea ar fi
fost aflată în alt mod. Atenţia victimei este distrasă de şocul provocat de veste proastă, încît este incapabilă să
perceapă corect realitatea sau să incrimineze autorul de intenţia sa.

47
 Să examinăm un alt exemplu, care apare frecvent într-un mediu profesional. Manipulatorul aici, un
superior ierarhic vă spune „…Nu mai pot să fac totul singur! Fiecare cu responsabilităţile lui! Şi Marie s-a
săturat să tot întîrziaţi cu rezolvarea acestor dosare! Fiecare trebuie să se achite corect de sarcinile pe care le
are, f`ără să-i suprasolicite pe ceilalţi!” Apare brusc suspiciunea Marie, colega cu care sunteţi în relaţii
excelente, v-a criticat, evitînd să discute direct cu dumneavoastră. Un motiv temeinic pentru a vă simţi
dezamăgit şi a vă pierde încrederea în ceilalţi…
Pentru a vă apăra de consecinţele unei astfel de influenţe, începeţi prin a acorda încredere acelora care
credeţi că merită. Pentru a îndepărta îndoiala, folosiţi tehnici de interogare care vă vor ajuta să vă apăraţi de
gînduri iraţionale şi de scheme false de percepţie a realităţii. Persoana care v-ar adresa o frază de genul celei
din din exemplul anterior, chiar are atîtea responsabilităţi precum pretinde Culpabilizîndu-vă, încearcă să vă
facă să credeţi că lacunele dumneavoastră vor avea consecinţe negative asupra celorlalţi prin
suprasolicitarea acestora. Dacă persoana respectivă nu are de rezolvat atîtea probleme cum pretinde şi dacă
sunteţi în relţii bune cu colega dumneavoastră, Marie, aceste două considerente corelate sunt suficiente pentru
a vă confirma aspectul manipulator al replicii. Procedeul are însă o influenţă deosebit de puternică rămîne
îndoiala care planează asupra lui Marie. În acest caz, pentru a se elibera de anxietatea provocată de fraza
manipulatorului, personajul nostru ar trebui să discute fără resentimente cu Marie. Confruntarea nu trebuie să
fie agresivă, trebuie avut în vedere că manipulatorul a minţit sau a deformat sensul real al unei eventuale
remarci. Puteţi să ajungeţi la o concluzie justă, numai aflînd adevărul direct de la sursă. Întrebaţi calm
persoana care constituie obiectul suspiciunii dumneavoastră „Este adevărat că te-ai plîns de mine pentru
că…” Veţi reuşi astfel să îndepărtaţi îndoiala care vi s-a strecurat în minte şi să reveniţi asupra atitudinii
binevoitoare faţă de persoana respectivă.
A adopta un astfel de comportament confruntarea directă cu persoana asupra căreia planează
suspiciunea este cea mai eficientă metodă de a distruge reţeaua de supiciuni pe care manipulatorul a creat-o
într-un loc de muncă, familie sau grup de prieteni. Cel mai important lucru nu este să afirmi numai ceva, ci să
pui o întrebare în legătură cu o situaţie neclară. Ceea ce s-a întîmplat cu Clara.
Clara şi-a întrerupt vacanţa dintr-o staţiune montană, unde se practicau sporturi de iarnă, pentru o
problemă profesională care trebuia imediat rezolvată. Soţul ei a mai rămas să schieze cîteva zile. Mama Clarei
manipulatoare a insistat să-i telefoneze soţului imediat ce ajunge acasă. Clara a lăsat însă să treacă cîteva
zile înainte de a se supune insistenţelor cu care mama sa îi cerea să telefoneze. Atunci, aceasta a izbucnit
indignată „Tu îţi dai seama Îţi laşi soţul singur cu prietena ta Isabelle!” Clara i-a răspuns agresivă „Nu te
priveşte!” şi i-a închis telefonul.
La cîteva minute după acest schimb de replici, Clara a simţit o durere puternică în plexul solar, ca şi
cînd toată energia o părăsise, instalîndu-se o stare de oboseală cumplită. Au apărut gînduri şi emoţii pe care
nu reuşea să le oprească cu strategii obişnuite sau făcînd apel la raţiune. Nu se îndoise niciodată de soţul ei,
dar ceea ce simţea în acel moment era un sentiment acut de gelozie. Un sentiment atît de intens, încît a doua
zi i-a telefonat soţului, cerîndu-i să se întoarcă acasă.
Comportarea Clarei este o consecinţă frecventă a acestei tehnici de manipulare insinuarea pe care o
face manipulatorul este recepţionată atît de intens, încît reuşeşte să blocheze în celălalt percepţia corectă a
realităţii. Revenind la exemplul nostru, soţul Clarei nu rămăsese singur, aşa cum insinuase manipulatoarea.
Era însoţit de încă patru prieteni! În aceste circumstanţe, probabilitatea unei aventuri extraconjugale era destul
de redusă. Clara ştia acest lucru, dar manevrele manipulatoarei îşi atinseseră scopul veninul strecurat prin
remarca mamei sale o făcuse să creadă că într-un cuplu e anormal să lipsească sentimentul de gelozie!
Acest exemplu are rolul să ne amintească încă o dată, că un contact frecvent sau prelungit cu un
manipulator ne pune în pericol echilibrul emoţional. De pildă, a auzi anumite reflecţii despre persoane din
anturajul nostru. Chiar dacă nu vrem să acordăm multă atenţie unui astfel de mesaj, acesta este captat şi
interpretat de subconştientul nostru. De cele mai multe ori, implică sentimente şi emoţii şi nu poate fi ignorat.
O remarcă de genul „Bine că eşti acolo, altfel nu ştiu cum s-ar fi descurcat în viaţă soţul tău!…” ascunde un
mesaj devalorizant în spatele acestui pseudo-compliment tu eşti bine, cu toate că ţi-ai ales un soţ jalnic.
Pericolul unor astfel de remarci, cărora pe moment nu le acorzi prea multă atenţie, rezidă în faptul că pot ieşi
la suprafaţă atunci cînd o anumită situaţie pare să le confirme exactitatea. Mesajul este totdeauna înţeles şi
înregistrat în subconştient. Un manipulator poate întreţine o lungă perioadă de timp sentimentul de suspiciune
pe care l-a provocat. Consecinţele acestei influenţe asupra unui grup sînt dezastruoase neînţelegeri între

48
membrii grupului, dezbinări, devalorizarea unora în favoarea celorlalţi, desolidarizarea, depresii nervoase şi
reacţii exagerate faţă de stări conflictuale. Dacă membrii grupului nu sînt personalităţi afirmate, manipulatorul
se poate erija în conducătorul acestora. Va manipula tot grupul după bunul său plac, fără să întîmpine nici cea
mai vagă rezistenţă. Poate crea iluzia unei unităţi a membrilor grupului respectiv, întreţinută de mici sevicii
care aşteaptă altele în schimb, de remarci care flatează, de fraze răsunătoare care elogiază solidaritatea şi
încrederea instalată între membrii grupului sau de alte elemente adaptate unui sentiment de siguranţă şi
încredere, care, de fapt antrenează o scădere a mecanismelor de apărare, deci a vigilenţei. În acest fel, toţi
membrii grupului sînt manipulaţi fără să fie conştienţi de acest lucru. Se stabilesc legături afective greu de
distrus. În acest context, este dificil de acceptat de către orice individ că a fost manipulat în alte scopuri decît
cele de care este el însuşi conştient. Această situaţie nu trebuie să ne facă să ne îndoim de capacităţile noastre
intelectuale, de discernămîntul, onestitatea sau vigilenţa noastră. Cum putem însă să realizăm că sîntem
manipulaţi Cîmpul de acţiune este ambiguu, iar manipularea funcţionează datorită comportamentelor
acceptate unanim de către societate, cum ar fi principiile noastre morale de exemplu, întrajutorarea. Este de
fapt o iluzie care poartă un nume numai pentru a produce reacţii instinctive identice celor create de un stimul
real in circumstanţe analoage. Nu trebuie să fiţi complexat că aţi fost victima unui astfel de personaj. Dacă
doriţi să restabiliţi încrederea şi unitatea, ignoraţi orice formă de rezistenţă sau culpabilitate a membrilor
grupului respectiv. Pentru a reuşi, nu aveţi de ales decît una din următoarele metode
1.Metoda şoc.
2.Metoda progresivă
Să încercăm să înţelegem mecanismul acestor două metode şi modul în care le putem aplica practic.
Imaginaţi-vă un manipulator care acţionează la locul dumneavoastră de muncă. Atmosfera în care
lucraţi se degradase mult în ultima perioadă, cînd deodată aţi înţeles ceea ce se întîmplă. Indispoziţia,
conflictele şi dezbinarea erau din ce în ce mai frecvente. Era evident că mulţi dintre colegii dumneavoastră
sufereau din cauza situaţiei create, dar se părea că nu realizează cauza reală. Îşi imaginau că tot răul vine din
incompetenţa lor şi îşi atribuiau o sumedenie de defecte imaginare. De fapt ambienţa conflictuală era generată
de prezenţa unui manipulator. Din nefericire, puţine persoane cunosc exact cum procedează manipulatorii, de
aceea nu sunt în măsură să analizeze obiectiv situaţia.
Dacă nu este prea tîrziu neînţelegerea nu a atins încă punctul culminant, poate vă veţi ajuta colegul
din echipa în care lucraţi şi care suferă cel mai mult de efectul manipulării, să înceapă o analiză riguroasă şi să
găsească metoda cea mai eficientă pentru a se elibera de sub influenţa manipulatorului. Aplicarea metodei-şoc
constă în a petrece cu colegul dumneavoastră două sau trei ore, în timpul liber.
Pentru început, îi veţi cere să citească cu atenţie lista celor 30 de trăsături specifice unui manipulator,
fără ca acesta să ştie la ce tip de personalitate se face referire veţi face eventual o fotocopie, acoperind titlul
cărţii. După ce a terminat de citit cu atenţie, întrebaţi-l dacă comportametele şi atitudinile descrise îl fac să se
gîndească la o persoană cunoscută din anturajul comun. De cele mai multe ori, acesta va numi o persoană care
are deja 10 din caracteristicile unui manipulator. Dacă şi dumneavoastră aţi numit aceaşi persoană, puteţi
atunci să-i explicaţi că descrierea aparţine unei personalităţi manipulatoare şi să-i prezentaţi clar fiecare
caracteristică a acesteia.
Urmează o abordare completă a consecinţelor pe care le au toate manevrele folosite de persoana pe
care aţi identificat-o, asupra membrilor echipei din care faceţi parte, asupra relaţiilor dintre aceştia şi asupra
atmosferei de lucru, în general.
În sfîrşit, elaboraţi împreună o strategie clară care să vă împiedice să mai cădeţi, în viitor, în cursa
întinsă de manipulator. Demonstraţi necesitatea şi eficienţa procedeului de contra-manipulare pentru a
respinge atacurile precis direcţionate ale acestuia. Vă întrebaţi probabil de ce nu este recomandat să se
folosească de la început termenul „manipulator”, fără să se mai studieze lista celor 30 de caracteristici Pentru
că este de preferat să-l lăsaţi pe celălalt să analizeze şi să discearnă singur, pentru a descoperi el însuşi
concluzia, acceptînd-o astfel mai uşor. Conştientizarea acestei situaţii şi revelaţia persoanei manipulatoare
este de obicei un act dureros. Pentru ca această metodă să fie cu adevărat eficientă şi constructivă, trebuie ca
victima să accepte treptat şi în timp, fără grabă, noul mod de a privi situaţia şi persoana respectivă.
Metoda progresiv constă în a dezamorsa în faţa colegului dumneavoastr, toate procedeele pe care le
foloseşte manipulatorul cu scopul de a altera relaţiile dintre membrii echipei în care lucraţi. S-a constatat că
această metodă este mai puţin eficientă, în primul rînd pentru că veţi deveni persoana care critică tot timpul,
remarcînd atitudini negative pe care nu le-a observat nimeni pînă atunci. Veţi crea impresia că vreţi să găsiţi

49
un ţap ispăşitor, iar persoana vizată va ocupa poziţia victimei pe care ceilalţi colegi o vor apăra. Acest
procedeu cere timp pentru a-şi atinge scopul, iar manipulatorul va continua să provoace suferinţă. Devine însă
absolut indispensabil, cînd colegul căruia i-aţi aplicat „terapia-şoc”, nu este pe deplin convins de
corectitudinea „diagnosticului” pus. Dacă nu aveţi nici o îndoială de prezenţa unui manipulator în echipa în
care munciţi, demonstraţiile dumneavoastră succesive vor învinge tentativa de rezistenţă pe care colegul
dumneavoastră a manifestat-o iniţial. În schimb, cînd vreţi să neutralizaţi o capcană a manipulatorului
prezentînd argumentele pe rînd în faţa colegilor dumneavoastră, şi el nu se lasă totuşi convins de
„diagnosticul” pe care i l-aţi pus, argumentele dumneavoastră demonstrative prezentate succint îi vor învinge
pînă la urmă rezistenţa.
Dacă persoana manipulatoare se află în sînul familiei, demersurile făcute pentru a-i informa pe ceilalţi
membri ai familiei sunt identice cu cele prezentate mai sus. Dificultatea creşte cînd manipulatorul este
recunoscut a fi unul din părinţi. Vă recomand atenţie faţă de urgenţa cu care trebuie dezamorsate conflictele
disimulate şi duşmăniile secrete din familie. Pentru a împiedica efectele acestora, comunicaţi cît mai bine cu
toţi membrii familiei!

Pericolul pe care îl reprezintă un manipulator

faţă de o relaţie de prietenie

Un partener de viaţă cu o personalitate manipulatoare are o influenţă negativă asupra celuilat,

îndepărtîndu-l în timp de prieteni sau de ceilalţi membri ai familiei.
Manipulatorul se comportă de aşa manieră, încît reuşeşte să-i distrugă celuilalt reţeaua de prieteni
proprii, mai ales dacă aceştia sunt anteriori formării cuplului. Niciodată nu interzice direct celuilalt să păstreze
legătura cu ei, dimpotrivă, îi reproşează de multe ori că nu are suficienţi prieteni! metoda „dublei-
constrîngeri”.
Exemplu
„Nu mă mir de ce nu vine nimeni la noi, nu reuşeşti niciodată să porţi o conversaţie interesantă!”
Remarcaţi transferul de responsabilitate faţă de o problemă falsă, pentru că soţul manipulator nu este,
evident, singura persoană capabilă să susţină o conversaţie…numai dacă…
Atitudinile pe care le adoptă un manipulator pentru a încerca izolarea partenerului se pot recunoaşte
relativ uşor
La fiecare întîlnire cu prietenii sau familia acestuia, se arată iritat sau plictisit, provocînd o impresie
neplăcută. Cum se manifestă de fapt
 Atacînd pe fiecare, pentru a-l face să-şi justifice opiniile.
 Făcîndu-l de rîs în public.
 Adoptînd o tăcere sfidătoare şi o expresie care arată că nu-l interesează nimic din ceea ce se discută.
 Arătîndu-se nerăbdător să-i vadă pe toţi plecaţi.
 Sustrăgîndu-se de la întîlnirile cu prietenii soţului soţiei.
De multe ori, face comentarii dispreţuitoare la adresa prietenilor sau colegilor celuilalt soţ
„Nu s-ar putea spune că amicii tăi sunt prea interesanţi! Cînd îi asculţi, îţi vine să fugi!”
„Recunosc că sunt decepţionată. Credeam că ai prieteni mai de soi!…”
„Nu s-ar zice că sunt cine sunt cînd îi asculţi cum vorbesc!”
În timpul unei discuţii furtunoase despre o anumită persoană din grupul de prieteni ai soţului
manipulatorul poate replica „Martine doar nu o consideri pe prietena ta o referinţă. E de fapt o idioată!”
Treptat, soţul soţia manipulatorului începe să se simtă prost în mijlocul familiei sau al propriilor
prieteni, îi întîlneşte din ce în ce mai rar, în cele din urmă abandonîndu-i manipulatorul şi-a atins
obiectivul!.

50
 Manipulatorul – un pericol pentru o relaţie de dragoste
Un manipulator nu ştie să menţină în timp armonia într-o relaţie de cuplu. De cele mai multe ori,
relaţia este sortită eşecului, sfîrşindu-se prin divorţ, separare, dispute publice atenţie, nu generalizaţi  multe
cupluri divorţează fără prezenţa – influenţa – unui manipulator!. Armonia cuplului unui manipulator nu este
însă un subiect care să intereseze în această lucrare. Ceea ce este important pentru ceilalţi este sentimentul de
gelozie pe care îl are un manipulator care a avut un eşec, faţă de relaţia de cuplu a persoanelor din anturajul
său, oricît de absurdă ar părea această situaţie.
Exemplu
„De ce nu mai stai este trecut de miezul nopţii!. Nu eşti în stare să ieşi singur şi să nu alergi acasă
ca un căţeluş disperat, la cel mai mic semn al nevestei!
Soţia nu dăduse nici un telefon să-i ceară soţului să plece de la prietenul lui manipulator. Fusese doar
dorinţa acestuia de a pleca pentru că era prea tîrziu şi se simţea obosit. Manipulatorul simulează că nu a
înţeles adevăratul motiv pentru care prietenul vrea să plece legat de noţiunea de iubire şi de dorinţa de a nu
provoca îngrijorare soţiei şi printr-o singură frază, deplasează situaţia insinuînd probleme intime care ar fi
determinat plecarea acestuia. În acest fel creează prietenului său o stare de confuzie, influenţînd decizia
acestuia nu vrea să fie luat drept un soţ ţinut sub papuc. Acesta are de ales între două atitudini să-şi întîrzie
plecarea, demonstrînd că este un bărbat liber să-şi hotărască propriile acţiuni sau să încerce să-şi justifice
decizia iniţială de a pleca imediat. Alegînd prima variantă, reacţia soţiei ar fi fost cea dorită de manipulator
reproşuri la întoarcerea acasă, deci relaţia conjugală în pericol. Relatarea de mai sus a avut ca scop
exemplificarea acţiunii indirecte asupra relaţiilor de cuplu.
Filmul „O afacere ciudată” de Pierre Granier-Deferre redă perfect diferitele mijloace pe care le
foloseşte un manipulator pentru a distruge treptat căsătoria unuia dintre angajaţii săi. Manipulatorul,directorul
unui mare magazin, a chemat pe unul dintre angajaţii săi, căsătorit, să vină la lucru într-o zi de duminică,
pentru a termina un proiect de publicitate, împiedicîndu-l să plece cu soţia la schi aşa cum plănuise, fără
măcar să-i ceară acordul. Cînd acesta a protestat, l-a întrebat ironic
„Şi de Ramadan, ce faceţi…Haideţi, să fim serioşi!”
Cum era şi firesc, discordia nu a întîrziat să apară în cuplul respectiv, în cele din urmă cei doi soţi
separîndu-se.
Manipulatorul ştie cum să despartă fizic un cuplu şi găseşte întotdeauna motive aparent întemeiate să o
facă. În exemplul precedent, directorul a profitat de ambiţia bărbatului, lăsîndu-l pe acesta să înţeleagă că
reuşita profesionlă chiar la un nivel modest nu se putea obţine fără sacrificii. Arta manipulării constă în a-l
face pe celălalt să creadă contrariul în exemplul nostru, faptul că nu pleca într-o scurtă vacanţă, nu reprezenta
de fapt,un sacrificiu.
Un alt exemplu este cel al unei femei manipulatoare care reuşise să acapareze serile şi week-end-urile
fostului său soţ, actualmente recăsătorit cu Marilyn. Fosta relaţie de căsătorie era pretextul sub care
manipulatoarea se folosea de serviciile pe care acesta le presta gratuit la domiciliul ei. Exasperată de
singurătate şi de dezorganizarea datorată absenţelor soţului, Marilyn a început să-i facă din ce în ce mai des
reproşuri, cerîndu-i să-i acorde mai mult timp şi atenţie, înainte ca relaţia lor să se destrame. Înţelegînd
influenţa nefastă pe care manipulatoarea o avea asupra soţului ei şi, implicit, asupra relaţiei lor de căsătorie, i-
a demonstrat acestuia mecanismele manipulării ale cărei victimă era. În cele din urmă, soţul a înţeles că avea
dreptate şi a devenit conştient că situaţia de a nu îndrăzni să-i refuze nimic acelei femei trebuia să înceteze
imediat.
O altă strategie pe care o poate adopta un manipulator faţă de un cuplu este de a ignora subtil pe unul
din membrii acestuia, adresîndu-se la persoana a doua singular. Exemplul care urmează va ilustra această
anomalie de comunicare. Atunci cînd mesajul pe care îl transmite se adresează în acelaşi timp şi soţului şi
soţiei, manipulatorul formulează fraza de genul „Te aştept, vino!” pentru a intra de exemplu, într-un
ascensor, sau la fel de bine „Poţi să înoţi în piscină, dacă vrei”, privind doar soţul, soţia fiind de fapt, cea
care ar fi dorit să folosească piscina privată, pentru că soţul ei era prea ocupat lucra toată ziua cu personajul
la care ne refeream!.

51
 Exemplul urmator va descrie şi mai bine tipul de manipulator menţionat la începutul acestui capitol,
arătînd în ce măsură acest personaj pe care îl vom numi Martin poate semăna discordie într-un cuplu
Albert\Brigitte. Acţiunea se petrece într-o metropolă din Asia, unde locuieşte Martin şi unde Albert lucrează
în anumite perioade din an. Cei doi bărbaţi întorcîndu-se de la serviciu au trecut prin faţa hotelului în care
locuia Albert şi Brigitte. Martin locuia la o distanţă de 200 de metri de hotelul acestora. Albert a intrat în
hotel, sperînd că soţia lui ajunsese înainte, iar Martin s-a îndreptat singur spre casă. Ajuns acasă, a găsit-o pe
Brigitte discutînd cu soţia sa. Imediat a exclamat, cu aerul unei persoane care ştie mai multe decît spune „Ah,
a meritat-o din plin! Bine i-a făcut”. Acelaşi lucru l-a repetat cînd s-au întilnit cu Albert „Aşa-ţi trebuie!”. Cu
mulţi ani înainte Martin începuse să insinueze sub formă de glume şi ironii că se îndoieşte de sentimentele
de dragoste şi afecţiune dintre cei doi. Chiar sinceritatea relaţiei lor era pusă la îndoială. Albert dorea să
regăsească după o zi de muncă compania soţiei,dar o astfel de dorinţă părea inutilă şi de neînţeles, pentru că
Brigitte nu era la hotel să-l aştepte! Manipulatorul părea că se bucură de această situaţie, lipsită de orice
semnificaţie. Îşi savura o victorie pe care numai el o ştia.
Pntru a provoca discordie şi dezbinare într-un cuplu, manipulatorul se foloseşte de o armă imbatabilă
sentimentul de gelozie pe care îl provoacă şi-l stimulează.
O colegă se apropie de Lou şi îi spune
„-Foarte ciudat! E a treia oară cînd te aud că soţul tău nu e cu tine la sfîrşit de săptămînă. Mă
surprinde, pentru că distanţa dintre localitatea în care locuim şi oraşul unde lucrează nu este chiar atît de mare.
Ar putea să facă 300 km pentru a petrece sfîrşitul de săptămînă cu soţia şi copii!
- Da, dar ce-ţi pasă ţie
- Nimic, dar totuşi nu e prea frumos din partea lui. Ar putea fi cel puţin mai responsabil. Nu ştiu, dar
eu cred că atunci cînd îţi iubeşti soţia şi copiii, petreci cu ea cel puţin sfîrşitul de săptămînă!  „ei” s-a
trnsformat brusc în „ea”.
- Da, în sfîrşit, dar nu e un motiv. E totuşi ciudat…”
Lou înţelege aluzia, dar dacă ar fi întrebat clar
„De ce, crezi că are o amantă”, manipulatoarea ar fi răspuns, arătîndu-se indignată
„Oh,nu! Nu asta am vrut să spun. Sunt doar uimită şi-mi pare rău pentru tine. Asta e tot!” Îşi arată
compasiunea, dar răspunsul ei rămîne evaziv, pentru că adevăratul ei scop fusese descoperit. Doar nu poate să
recunoască că a avut o astfel de intenţie!.
Dacă Lou ar fi putut să dea în vileag mai devreme procedeul de destabilizare folosit de colega
manipulatoare, ar fi trebuit să-şi arate indiferenţa printr-o replică ironică sau glumeaţă, răspunzîndu-i dulce şi
surîzătoare, cu o frază de genul  „Ce-ţi pasă ţie” „Ah! Dacă ştii ce bine e să fii liniştit din cînd în cînd!” sau
„De ce Îţi lipseşte” Aceste fraze ar fi împiedicat manipulatoarea să-şi continue manevrele şi să-ţi exercite
puterea.
Influenţe deosebit de periculoase pot avea părinţii manipulatori faţă de copiii lor deveniţi adulţi,
împiedicîndu-i să-şi găsească perechea. De cîte ori, de exemplu, un tînăr prezintă o prietenă unui părinte
manipulator, acesta nu este niciodată încîntat de alegere. Imaginaţi-vă că o mamă manipulatoare a creat fiului
său de-a lungul anilor o dependenţă faţă de sentimentele şi opiniile sale. De cîte ori acesta va încerca să-şi
influenţeze fiul în alegerea făcută care nu este cea mai bună, după părerea ei şi-l va determina să renunţe la
relaţia cu persoana respectivă. Opiniile mamei manipulatoare pot fi formulate asemănător celor din exemplele
care urmează
Exemplul nr. 1
„Să ştii că eu cunosc bine genul acesta de femeie, este evident că nu e interesată decît de banii tăi!”
Lasă impresia că, în calitatea ei de femeie cu o anumită experienţă, este capabilă să vadă lucruri care
ar putea să scape observaţiei unui bărbat. În acelaşi timp, o astfel de remarcă insinuantă provoacă în celălalt,
sentimentul neplăcut că nu e iubit doar pentru el însuşi.
Exemplul nr. 2
„Da, este drăguţă. Nu ştiu însă ce se va întîmpla mai tîrziu. Nu este o persoană din mediul nostru.
Dar în sfîrşit, doar nu eşti obligat să te căsătoreşti cu ea!”
Manipulatoarea are în această situaţie masca mamei înţelegătoare şi tolerante faţă de aventurile fiului.
Îndepărtează cu abilitate ideea unei căsătorii şi îi sugerează acestuia că nu va fi niciodată de acord cu aşa
ceva.

52
 Exemplul nr. 3
„Spune-mi mamă, ce gîndeşti despre ea”
Mama s-a strîmbat fără să răspundă.
„Ei! Spune!
- Tu alegi! răspunde mama, ridicînd din umeri.
- Nu-ţi place
- E drăguţă…Dar nu e ceea ce-ţi trebuie, asta e!….”
Replica mamei a generat neîncrederea fiului faţă de acea persoană. Pînă în momentul respectiv nu
evaluase astfel relaţia sa. Dar poate intuiţia mamei era ceva ce trebuia luat în seamă!
Exemplul nr. 4
„Iartă-mă că îţi spun asta, dragul mamei, dar cred că tu meriţi mai mult!”
Mama manipulatoare a reuşit print-o singură frază să devalorizeze femeia respectivă şi să-i facă un
compliment fiului. Atitudinea mamei părea firească multor părinţi le place să creadă că fiul lor este cel mai
grozav. Riscul acestui mod de a gîndi este că nici o femeie nu pare să se ridice la înălţimea acestuia!

8
Manipulatorul şi fenomenul
de devalorizare
Nu a fost de loc uşor să găsesc un titlu care să concentreze în el întreg conţinutul acestui capitol. Una
din caracteristicile specifice manipulatorului este, într-adevăr, devalorizarea celuilat cu scopul de a crea iluzia
propriei superiorităţi. Pentru a reuşi, el se foloseşte de orice mijloace de la critica directă la ironia cea mai
subtilă, adoptînd atitudini de indiferenţă faţă de prezenţa celuilalt, punînd-i la îndoială drepturile, competenţa,
personalitatea şi mizînd pe ignoranţa acestuia.
Critica directă
Manipulatorul adoptă o atitudine critică faţă de ceilalţi, mai mult chiar, adesea face ca o calitate să
treacă drept defect.
Cazul Vanesei reprezintă o exemplificare clară a acestui tip de comportament.
Vanesa era foarte des criticată de fostul ei soţ în timpul convieţuirii lor. Într-o zi, ea s-a întors de la
cumpărături şi i-a arătat soţului manipulator un costum în două culori, galben şi negru, pe care tocmai şi-l
cumpărase. Reacţia soţului a fost surprinzătoare. A început să rîdă în hohote, spunînd
„- Parcă eşti un clovn!
- Poate, dar mie îmi place!”, a răspuns Vanesa atitudine de contra-manipulare.
Soţul manipulator nu a renunţat uşor luînd drept martori toate persoanele pe care le întîlnea şi insistînd
ca aceştia să recunoască că orice clovn s-ar îmbrăca la fel! Îi facea o plăcere deosebită să facă diverse
observaţii care aveau ca scop devalorizarea soţiei sale „Nu eşti prea inteligent`.” sau „Îmi place mai mult de
pisică decît de tine.” Dacă Vanesa se întorcea acasă mai tîrziu decît la ora obişnuită, nu pierdea ocazia să facă
observaţii răutăcioase cu privire la atitudinea pe care o soţie ar trebui s-o aibă în căsătorie.
Cînd primeau vizita prietenilor  ai manipulatorului, pe cei ai soţiei refuza să-i primească, monopoliza
discuţia chiar dacă afirma diverse enormităţi, pe care soţia nu îndrăznea să-l contrazică. Dacă Vanesa încerca
să aibă şi ea o părere niciodată la întîmplare, ci doar despre probleme pe care le cunoştea foarte bine, el o
întrerupea brusc „Bine, poţi să treci la altceva!”
Tuturor ni se întîmplă să facem mici greşeli sau să uităm o clipă să supraveghem activităţile pe care le
desfăşurăm, de exemplu cele casnice. Acest lucru i se întîmplă uneori şi Vanesei, iar cea mai mică neatenţie îl
înfuria teribil pe soţul manipulator „Nu ai grijă de nimic! Biata de tine, nimic nu-ţi reuşeşte!” Vanesa
răspunea agresivităţii prin agresivitate. Dacă, întîmplător, se afla cu o prietenă, aceasta pleca imediat, jenată
de conflictul generat şi lăsînd-o pe Vanesa să-şi rumege singură „îngrozitoarea greşeală”.
Manipulatorul are obiceiul de a repeta la nesfîrşit lăsînd impresia că nu oboseşte niciodată, critici, cel
mai adesea, nejustificate. Cel căruia îi sînt adresate se simte atunci vinovat de greşeli imaginare sau lipsite de
importanţă. Repeta fraze scurte, de genul „Semeni cu bietul unchiu-tău”,care a murit într-un spital de
psihiatrie, „Eşti egoist`”, „Eşti o nulitate”.,”Nu ştii să păstrezi un bărbat”, „Eşti la fel ca tatăl sau mama ta”,

53
„Ce agresivă poţi fi!” …faţă de un manipulator!, „Eşti urît`”, „Nu vei reuşi niciodată nimic!”, „Din fericire,
bine că nu contează numai inteligenţa ta!” etc. Repetarea acestor fraze timp îndelungat duce la întipărirea lor
în subconştientul victimei şi are efecte dezastruoase asupra estimării de sine. Preţuirea de sine nu mai poate fi
restabilită de complimentele pe care manipulatorul le face din cînd în cînd. Imaginaţi-vă efectele distrugătoare
pe care le au criticile repetate asupra unui copil cu personalitatea în formare. Sechelele acestor atitudini
devalorizante vor persista şi la vîrsta adultă. Sînt situaţii cu care psihoterapeuţii se confruntă frecvent.
Persoanele care au primit puţine laude şi complimente în timpul copilăriei, dar în mod repetat, multe critici,
vor fi lipsite de încredere în forţele proprii. Pentru a depăşi barierele mentale pe care dumneavoastră vi le
creaţi prin imaginea incorectă pe care o aveţi despre propria persoană, trebuie să deveniţi conştient de
valoarea dumneavoastră, să o estimaţi corect şi pozitiv. Preţuirea de sine este condiţia esenţială pentru ca
acţiunile dumneavoastră să devină reuşite.
Manipulatorul are darul să vă conducă exact pe drumul contrar, cel greşit! Nu are nevoie decît de o
perioadă oarecare de timp şi dacă nu sînteţi atent şi nu învăţaţi să-i demascaţi manevrele, va reuşi foarte uşor
să vă facă să vă îndoiţi de dumneavoastră. Studiile care s-au făcut asupra personalităţii de tip manipulator par
să confirme că persoanele din această categorie nu sînt conştiente de răul pe care îl provoacă criticile lor. Cît
de distructive şi destabilizatoare pot fi acestea! Criticile pe care un manipulator le aduce celorlalţi au scopul
de a arăta că el este diferit de aceştia, dar se referă mai degrabă la propriul lor comportament. Psihologii
numesc acest procedeu „proiecţie”. Manipulatorul proiectează asupra celuilalt propriul său comportament.
Aţi avut ocazia să remarcaţi această tactică manipulatoare Atunci cînd vă reproşează „Ce agresiv sînteţi!”,
în mod sigur el este cel care v-a agresat mai înainte sub o formă oarecare ironie, culpabilizare, atitudine non-
verbală,etc.. O frază de genul „Nu poţi să păstrezi un bărbat!” ar trebui să vă amintească că persoana
respectivă a divorţat de trei ori şi se teme să se mai implice într-o nouă relaţie sau ceea ce vă reproşează că nu
reuşiţi să faceţi, este exact genul de activitate pe care el însuşi e incapabil să o desfăşoare.
Nu consideraţi demnă de atenţie nici o atitudine sau remarcă critică care vine din partea unui
manipulator. Dacă comportamentul sau felul de a fi deranjează persoanele anturajul dumneavoastră, ascultaţi
mai degrabă criticile acelor persoane bine intenţionate, dar, atenţie, şi manipulatorul pretinde că vă doreşte
numai binele. Învăţaţi să recunoaşteţi criticile justificate, clar formulate nu ironice sau evazive şi
constructive şi mai ales, evaluaţi corect intenţiile persoanei pe care le emite.
Iluzia perfecţiunii
Puteţi fi Superman sau Wonderwoman, altfel spus perfect, manipulatorul va căuta întotdeauna să vă
submineze încrederea în dumneavoastră înşivă, descoperindu-vă cele mai mici defecte sau greşeli după
părerea lui.
Mulţi dintre dumneavoastră sînt deosebit de competenţi în diverse domenii profesionale sau sociale,
alţii au o contribuţie importantă în educaţia şi dezvoltarea copiilor, sau vă bucuraţi de merite recunoscute de
toate persoanele din anturajul dumneavoastră.
În acelaşi timp, există o singură persoană care vă critică şi vă reproşează nepoliticos o eroare oricît de
măruntă care s-a infiltrat în proiectele sau acţiunile dumneavoastră atît de bine organizate. Această persoană,
un manipulator, va face tot ce e posibil pentru a arăta că nu sînteţi perfect, evidenţiidu-vă greşelile şi ignorînd
tot ceea ce este de apreciat în activitatea dumneavoastră. Să luăm exemplul unui superior ierarhic. Acesta nu
se jenează să stea în spatele unui subordonat care are de completat un formular sau de întocmit o
documentaţie, pentru a-i surprinde chiar şi eventualele greşeli de ortografie! Mulţi angajaţi conştiincioşi s-au
văzut criticaţi vehement de un responsabil nou, pentru comportamente care nu reprezentau erori sau sarcini
neîndeplinite. Aceste persoane au început să se îndoiască de competenţa lor profesională, iar echilibrul lor a
fost perturbat.
De exemplu, Celine a efectuat o comandă de materiale necesare la serviciu pentru o lună întreagă, în
absenţa responsabilei care se ocupa de obicei de această problemă. Cu toate că era pentru prima dată, Celine a
fost sigură că s-a descurcat excelent. La întoarcere, responsabila, manipulatoare, a făcut o singură observaţie
ar fi trebuit ca Celine să se mai fi gîndit la…! nişte fleacuri care puteau fi cumpărate oricînd!
Alt exemplu este relatat de Patrick, supraveghetorul de noapte al unui hotel. Întîmplarea se petrecea cu
10 ani în urmă la Lourdes, în ultima zi a sezonului turistic estival. Acea zi a fost aleasă de doamna F.,
directoarea hotelului şi manipulatoare, pentru a-l anunţa pe Patrick că nu va mai lucra în sezonul de iarnă.

54
Altfel spus, acestuia îi înceta contractul de muncă în ziua respectivă. Patrick a fost teribil de indignat pentru
că nu a fost informat mai devreme de acestă hotărîre. Doamna F. A găsit imediat modul de a se justifica
„Ştiţi, doamna Carton o altă recepţioneră nu poate să-şi mai asume întîrzierile dumneavoastră.
Drumurile pe care le faceţi atît de des la Toulouse nu sînt problema hotelului”. Culesese informaţii despre
viaţa personală a lui Patrick şi despre călătoriile acestuia la Toulouse.
Patrick explică „Întîrziasem o singură dată, datorită unui incident petrecut pe calea ferată, cînd trenul
staţionase o oră şi jumătate. Rugasem un călător care locuia în apropriere să telefoneze la hotelul la care
lucram şi să anunţe că voi întîrzia, dar acesta, cu toate că-i plătisem serviciul respectiv, nu o făcuse. Doamna
F. Repeta „Hotelul nu e responsabil. „Într-un an şi jumătate de cînd era angajatul hotelului, Patrick nu
întîrziase niciodată pînă la acel incident! Dimpotrivă, lucrase ore suplimentare pentru care nu fusese plătit!
„În ţara celor de rea credinţă, manipulatorii sînt regi!” a concluzionat Patrick.
Un alt exemplu este cel al unei mame plină de calităţi, care îşi îndeplinise întotdeuna cu mult
entuziasm responsabilităţile faţă de familie şi care, aflată în situaţia incredibilă de a i se reproşa că, după ce se
ocupase 9 ani de educaţia copiilor fără să se plîngă sau să acorde vreodată prioritate unei probleme personale,
„îndrăznise” să-şi acorde o oră şi jumătate sîmbăta dimineaţa pentru o şedinţă yoga! Soţul acesteia
manipulator a fost mai întîi foarte surprins de decizia neobişnuită pe care o luase soţia lui, iar apoi, furios că
ea îşi permisese să-şi acorde atît de mult timp doar pentru ea! Îi spusese că este o egoistă, întrebînd-o
indignat „Eu şi copii ce vom face Ne abandonezi” Această femeie a reuşit să rămînă puternică şi
încrezătoare în ea însăşi, avînd curajul să-şi „înfrunte” soţul, i-a amintit că în timp ce ea frecventa cursurile
de yoga, copiii au activităţi sportive, iar el lucrează în fiecare sîmbătă dimineaţa!.Manipulatorul vrea să-l
determine pe celălalt să nu-şi schimbe niciodată părerile, decît dacă acest lucru ar fi în avantajul personal.
De exemplu, în timpul unei conversaţii cu fostul soţ, o femeie manipulatoare îi reproşează „Ah! Ai
spus asta ani de zile şi acum spui cu totul altceva! Tot timpul ai susţinut că ar fi de preferat să trăim separaţi,
nu în cuplu, şi acum, cînd am divorţat, vrei să trăieşti cu o altă femeie frumoasă!” Remarcaţi cum se
autoflatează, vorbind de „o altă femeie frumoasă!”
Catherine şi Stephanie sînt amîndouă secretare la o mare companie financiară pariziană. Catherine a
hotărît să-şi petreacă săptămîna de concediu la Bordeaux, cu familia sa. Stephanie manipulatoare a reuşit să
obţină şi ea concediu în aceaşi perioadă, plănuind să meargă la Arcachon, la sud de Bordeaux, unde avea o
casă de vacanţă. Ce coincidenţă! Cu toate că nu avuseseră pînă atunci relaţii deosebit de amicale, Catherine a
primit de la Stephanie propunerea de a călători împreună
„Spune-mi Catherine, pleci mîine la Bordeaux cu maşina întrebare închisă.
- Da, a răspuns simplu Catherine
- Grozav! Putem să mergem împreună! cerere mascată.
- Păi…
- Ar fi o prostie să mergem în acelaşi loc fiecare separat. Şi apoi, ar fi mai plăcut pentru tine să ai
companie în maşină! motiv logic pentru a-şi ascunde întrebarea.
- Da…sigur…,ezită Catherine.
- Mă vei lăsa la gară cînd ajungem la Bordeaux… Doar dacă nu cumva ai chef să petreci sfîrşitul de
săptămînă în casa de pe malul mării. Vei vedea cît este de plăcut, se arăta excesiv de entuziastă Stephanie
care ar fi dorit să fie dusă pînă la Arcachon.
- Eşti drăguţă, dar sînt nerăbdătoare să ajung la ai mei pe care nu i-am văzut de şase luni.
- Bine, cum vrei. La ce oră pleci
- Nu ştiu încă, a răspuns Catherine jenată.
- Trebuie să pleci devreme, dacă vrei să eviţi blocajele de maşini.
- Mda, a consimţit Catherine.”
În joia din ajunul plecării, Catherine a aflat că o călătorie cu trenul rapid ar fi mult mai avantajoasă
pentru ea, din toate punctele de vedere. A hotărît să nu mai plece cu maşina, urmînd s-o anunţe pe Stephanie a
doua zi dimineaţă. Cînd şi-a văzut planul eşuînd, aceasta a explodat furioasă
„De necrezut! Îmi ceri să te însoţesc pentru că ţi-ar fi fost greu să călătoreşti singură şi tu mă anunţi în
ultimul moment că te-ai răzgindit!…Mai mult, din vina ta cred că nu voi reuşi să-mi găsesc nici bilet, nici loc
în tren!…”

55
 Vă sugerez să remarcaţi cu cîtă uşurinţă manipulatoarea transformă faptele şi rolurile. După ea, colega
sa Catherine şi-a schimbat planurile într-un mod egoist şi nedrept, fără să se gîndească în ce încurcătură o
pune!
Se poate întîmpla ca decizia pe care o luaţi iniţial să contravină planurilor manipulatorului sau să nu
corespundă concepţiilor generale ale acestuia în acest caz replica ar fi opusă celei din exemplul anterior
„Eşti cumplit de încăpăţînat, dar să ştii că doar imbecilii nu-şi schimbă părerile atunci cînd e cazul!”

Raţionamentele sale exprimă numai idei generale

„Doar imbecilii nu-şi schimbă părerile atunci cînd e cazul!”, este pentru un manipulator un exemplu
tipic de raţionament care parafrazează un proverb. Dacă nu vă schimbaţi părerile sînteţi un imbecil, nu-i aşa
Un manipulator nu epuizează niciodată principiile, morale sau nu, proverbele şi frazele stereotipe, citatele, pe
care le foloseşte din abundenţă, atribuindu-şi-le şi lăsînd celuilat impresia că sînt propriile judecăţi de care
ţine seama, cînd de fapt sînt nişte arme de influenţă asupra modului celuilalt de a gîndi. Această tehnică a fost
exemplificată şi în capitolul 4, care a avut ca temă culpabilizarea.
Vom continua cu alte exemple.
În 1989, Germain, de 31 de ani, s-a întîlnit cu o fostă colegă de şcoală. Va realiza peste cîţiva ani că
aceasta era manipulatoare. După ce au schimbat fraze uzuale de politeţe, fosta colegă l-a întrebat dacă este
căsătorit. Germain a răspuns negativ, iar aceasta, afişînd o mină tristă, a replicat  „Părinţii tăi trebuie să fie
foarte mîhniţi din cauza ta!” Un an mai tîrziu, cei doi s-au întîlnit din nou, iar manipulatoarea i-a pus lui
Germain aceeaşi întrebare. Răspunsul lui Germain, acelaşi ca data trecută, a nemulţumit-o vizibil pe femeie,
reacţia fiind identică cu cea anterioară „Ei bine! Cred că eşti într-adevăr un motiv serios de supărare pentru
părinţii tăi!” Germain, iritat şi constrîns de insinuările femeii, i-a răspuns că părinţii săi nu se implică în viaţa
lui personală şi îl respectă aşa cum este!
Într-o singură frază colega manipulatoare a lăsat să se înţeleagă că, în principiu, este anormal să nu fii
căsătorit pînă la acea vîrstă şi că ar trebui să realizeze că această situaţie îi afectează emoţional părinţii.
Manipulatoarea s-a folosit de un principiu general al societăţii noastre căsătoria este absolut necesară pentru
ca individul să se considere împlinit şi să i se recunoască un comportament social normal.
O situaţie similară poate apărea în cazul unui cuplu căsătorit care nu are copii, manipulatorul
exercitînd, prin insistenţa cu care revine asupra acestui subiect, o presiune care culpabilizează. Cineva fără
intenţii de manipulare poate să pună întrebări legate de planurile de căsătorie sau de dorinţa de a avea copii,
necomentînd un răspuns negativ şi evitînd să emită judecăţi asupra sistemului de valori şi priorităţi ale
celuilalt tot aşa poate, la fel de bine, să fie convinsă de necesitatea căsătoriei, dar nu culpabilizează şi nici nu
insistă asupra acestui subiect, respectînd alegerea celuilalt. Adoptă o atitudine de toleranţă faţă de această
problemă şi înţelege toate cauzele pentru care mulţi nu se căsătoresc sau nu au copii aşteptarea unui partener
potrivit, neînţelegeri conjugale, homosexualitatea, sterilitatea, maladii transmisibile ereditar, etc..
Manipulatorul adoptă faţă de situaţiile menţionate mai sus o atitudine complet diferită. Nu ezită să
critice, chiar dacă o face indirect, folosind generalităţi de tipul „Oamenii sînt inconştienţi că circulă cu 80
km/h. Şi totuşi există atîţia!” ştie exact, pentru că v-a auzit spunînd odată că este viteza cu care
dumneavoastră circulaţi pe autostradă.
Să revenim la mama lui Claire, în legătură cu care am descoperit şi descris mai multe tehnici de
manipulare prezentate deja în capitolele perecedente. Această femeie refuză să accepte că fiica sa şi soţul
acesteia folosesc un robot telefonic care preia mesajele de cîte ori ea îi caută. Au luat această decizie pentru a-
şi apăra intimitatea şi timpul liber, faţă de o mamă insistentă şi curioasă, care telefona zilnic. Mama era
obligată să lase un mesaj, arătîndu-se indignată că nu le poate vorbi direct „Da fără nici o formulă de salut.
Ar trebui să răspundeţi la telefon cînd sînteţi acasă şi să întrerupeţi sistemul de înregistrare. Trebuie să aştepţi
mereu derularea benzii, pînă vă hotărîţi voi să ridicaţi receptorul,…şi apoi, nimănui nu-i place acest lucru!”
Pînă la urmă, iritată de faptul că nu răspundea nimeni la telefon, mama lui Claire a hotărît să-i sune în
fiecare seara la ora 21 ! nu mai puteau să-i spună că nu erau acasă.
Constatînd că prevalarea de principii generale, inventate sau admise de societate, scuteşte
manipulatorul de responsabilitate judecăţilor sale. O altă observaţie este aceea că mesajul pe care ni-l
transmite manipulatorul provoacă în noi sentimente de culpabilitate şi atunci cînd acesta critică persoane

56
apropiate din anturajul nostru prieteni, colegi, partenerul de viaţă, rude. Toate reproşurile sînt de aşa manieră
formulate, încît ne rănesc personal fără să fim responsabili de defectele sau greşelile celorlalţi de cele mai
multe ori, nereale.
Exemplul următor,preluat din filmul „O afacere ciudată”, ne prezintă o situaţie intersantă
- Manipulatorul „E amicul tău”
- Manipulatul „Da.”
- Manipulatorul „E cam tîmpit, nu-i aşa”
- Manipulatul „Nu, de ce”
- Pentru că trebuie să fii uşor tîmpit ca să pariezi pe al treilea cal, la curse, aşa-i”
Manipulatorul, ştia pentru că văzuse, că însuşi interlocutorul său pariase pe al treilea cal. Aşa se
împuşcă doi iepuri dintr-un foc!
Folosirea ironiei
Ironia este o formă de agresivitate subtilă, dar care trimite spre interlocutor mesajul dorit. Ironia şi
umorul sînt noţiuni diferite care nu au nici aceaşi formă de exprimare, nici acelaşi scop. Umorul vă face să
zîmbiţi sau să rîdeţi, ironia răneşte şi jigneşte. Dacă vă veţi simţi ofensat de o anumită remarcă „glumeaţă” a
unui manipulator, acesta imediat îşi va schimba atitudinea, reproşîndu-vă că lipseşte umorul. Transformarea
faptelor este atît de rapidă, încît nu mai înţelegeţi nimic.
De exemplu, preluînd un dialog din filmul „O afacere ciudată”, credeţi că manipulatorul care spune
„Louis! Vă spun Louis pentru că e mai puţin oribil decît Coline.” Este ironic sau are umor Este de fapt o
manieră excelentă de a ridiculiza numele purtat de coleg. Altă dată, acelaşi manipulator iî cere lui Coline o
ţigară. Acesta i-o oferă. Manipulatorul o aprinde, apoi o scoate din gură şi o îndepărtează dezgustat „Ce
ţigară e asta” şi o aruncă imediat.
Un alt mod de a critica şi de a crea indispoziţia, folosind ironia victima, acelaşi Louis Coline l-a invitat acasă
pe manipulator. Acesta întreabă
„Cîte camere are apartamentul
- Două, răspunde Louis.
- Cîţi metri pătraţi
- Şaizeci de metri pătraţi.
- Ah! Probabil cu balconul!…Spune-mi şi mie, continuă manipulatorul, unde este telefonul”
Louis îi explică. Manipulatorul merge să telefoneze şi se întoarce rîzînd
„Bine că telefonul avea fir, altefel m-aş fi rătăcit în apartamentul tău!” Dacă veţi viziona filmul, veţi
observa expresia de pe faţa lui Louis acesta nu pare deloc amuzat de „gluma” auzită!
Alt exemplu
Carine, infirmieră, este persecutată de supraveghetoarea secţiei de ortopedie unde lucrează şi unde este
internat domnul Dumale căruia i se schimbă pansamentul la două zile în timpul băii asta a fost luni. Miercuri,
domnul Dumale este dus în sala de baie pentru îngrijirile zilnice. În timpul vizitei medicale şase persoane
supraveghetoarea, mirată de absenţa domnului Dumale, o întreabă pe Carine care tocmai intra
- Unde este domnul Dumale
- În sala de baie.
- Ah, da, aşa-i! Astăzi îl externăm a]a că-l răsfăţaţi ton ironic jignitor.
- Dar doamană, bolnavii fac baie în fiecare zi!
- Chiar şi dumneavostră, a replicat manipulatoarea.
- Mi se întîmplă cîteodată chiar şi mie, răspunde Carine cu răceală contra-manipulare.
Ignoranţa materia primă folosită de manipulator
Manipulatorul dă impresia superiorităţii lui folosindu-se de ignoranţa sau de lipsa de experienţă a
celorlalţi.
Am relatat anterior o experienţă trăită de Patrick şi legată de directoarea hotelului manipulatoare din
Lourdes, unde era angajat. Episodul următor a avut loc în prima seară de muncă a acestuia. Un client i-a
comandat o bere. Directoarea îi arată locul unde se află tava şi paharele. Patrick le ia şi se pregăteşte să
servească clientul. Directoarea a rămas tot timpul în spatele lui, pentru a urmări cum se descurcă. Înainte ca
Patrick să ajungă să servească, directoarea se adresează clientului „Iertaţi-mă, doriţi berea cu spumă sau fără

57
Scuzaţi-l pe tînăr, nu este obşnuit să facă acest serviciu.” Şi se îndepărtează, fără să mai aştepte răspunsul.
Bietului om îi fusese indiferent dacă berea avea spumă sau nu, dar ocazia respectivă putea să-l facă pe acesta
să creadă că proaspătul angajat nici nu ştia cum se serveşte o simplă bere! În acelaşi timp, remarca făcută de
direcoare nu era de natură să prezinte o imagine bună a localului pe care îl conducea. Atunci, cui folosea
intervenţia ei
În alte circumstanţe, manipulatorul vă poate constrînge la tăcere prin fraze de genul
„Ştiţi, lucrez aici de 15 ani.”
„Vei vedea cînd vei fi şi tu urmărită…”
„Mai vorbim despre asta cînd vei avea şi tu copii.”
„Veţi vedea cînd veţi avea vîrsta mea.”
„Vom vedea dacă vei fi la fel de fericită mai tîrziu.”
Aceste fraze false preziceri  vor să arate că nu puteţi evita un destin nu tocmai fericit şi creează
manipulatorului iluzia că experienţele sale dificile nu diferă mult de ale celorlalţi. Este evident că
manipulatorul susţine o teorie greşită. Nu toţi indivizii au aceleaşi opinii, principii şi scheme după care
trăiesc. Mai mult, nu au nici aceleaşi obiective sau experienţe de viaţă. De ce ar fi atunci obligaţi să urmeze
un drum impus Traiectoria pe care o indică manipulatorul este semănată cu piedici şi ghinioane. Aţi observat
intenţia manipulatorului Decît să ne stimuleze să ne construim un viitor fericit înfruntînd obstacolele vieţii,
ne prezintă doar aspectul negativ. Acesta este de fapt influenţat de propriile trăiri. Reflecţiile de genul celor de
mai sus sînt folosite de manipulator pentru a evidenţia că experienţa lui de viaţă are valoare de pildă pentru
ceilalţi. Îi face pe ceilalţi să creadă că el ştie ce spune. Nu vă încredeţi în respectul dumneavoastră reflex faţă
de autoritate. Este suficient ca persoana care foloseşte această tactică să fie mai în vîrstă sau unul din părinţi,
pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă spune. Dar au aceştia o viaţă atît de exemplară Experimentaţi
întotdeauna numai sfaturile din domeniile în care autorul a reuşit într-adevăr. Nu aşteptaţi să întîlniţi
dificultăţi într-o anumită situaţie doar pentru că aţi auzit o frază de genul „Vei vedea cînd vei fi şi tu
căsătorit!”
De exemplu, dacă propuneţi colegei cu care colaboraţi o idee nouă de organizare a locului
dumneavoastră de muncă, iar aceasta v-o retează scurt „Oh! Ştiţi, cunosc situaţia. Lucrez aici de 15 ani!” Se
subînţelege că a încercat totul şi că organizarea actuală nu mai poate fi ameliorată. Acest tip de reflecţii este
de obicei emis de persoane care refuză să accepte nouatatea, persoane care sînt foarte rar deschise ideilor
novatoare ale colaboratorilor. Aceşti indivizi au conceput un sistem care li s-a părut potrivit la un moment dat
şi nu s-au mai abătut de la el. Dar lumea este în continuă evoluţie şi schimbare, sistemul s-a perimat, însă
aceste persoane par să nu înţeleagă. Această evoluţie influenţează şi metodele de educaţie a copiilor. Studiile
de psihologie continuă să furnizeze informaţii şi procedee noi pentru sistemul educaţional. Cu alte cuvinte,
cînd ni se spune „Vei vedea cînd vei avea copii!”, nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi experienţa manipulatorului
nu este singura valabilă este exact ce vrea el să ne facă să credem, avem mereu ocazia să înţelegem cum
trăiesc şi cum pot fi educaţi azi copiii, fără să ne orientăm după şabloanele pe care vrea să ni le impună
manipulatorul.
Atenţie! Nu trebuie să gîndiţi că toţi cei care vă vorbesc ca în exemplele anterioare sînt manipulatori
relaţionali. Aceştia se pot distinge prin trăsăturile caracteristice similare cu cele din lista prezentată în
capitolul 2.
În situaţii asemănătoare celor descrise, un manipulator poate avea atitudini contradictorii uneori
manipulatorul dispreţuieşte cunoştinţele noastre, alteori le supra-apreciază şi ne dă cîteodată de gîndit că ar
trebui să ştim absolut totul.
De exemplu
Un manipulator discută la masă cu cîţiva prieteni. Îşi spune părerile mai ales generalităţi asupra
educaţiei copiilor şi începe să vorbească despre activitatea desfăşurată de Melanie Klein. Interlocutorul aflat
în faţa sa la masă se stîmbă pur şi simplu şi întreabă
„Cine este Melanie Klein
- Nu ştii cine este Melanie Klein repetă acesta.
- Nu,nu ştiu.
- Bine atunci, nu mai vorbesc despre asta. Chiar nu ştii cine este,insistă el.
- Nu, ţi-am zis că nu ştiu! Se enervează interlocutorul.

58
 - Mă dezamăgeşti…e totuşi foarte cunoscută!
- Atunci spune-ne odată cine e!
- Ei, bine! Este o mare psihanalistă de copii, la fel de cunoscută ca şi Freud! A avut o contribuţie
importantă în acest domeniu, cu lucrări despre…”
Manevrele sale devalorizante îşi manifestă impactul asupra interlocutorului prin fraze repetitive care
exprimă mirarea şi prin insistenţa cu care se pronunţă asupra ignoranţei acestuia într-un subiect deloc banal şi
pe care puţini oameni îl cunosc. Dumneavoastră aţi auzit vorbindu-se de Melanie Klein Psihologii,
psihomotricienii şi psihiatrii vor răspunde afirmativ. Dar cititorul obişnuit care nu este specialist în psihologie
infantilă, este firesc să nu fi auzit de Melanie Klein. Aceasta nu e la fel de celebră ca Freud, după cum a
afirmat manipulatorul. Fiind aşa, tertipurile lui sînt inutile.
Imaginaţi-vă că avem o conversaţie şi vă vorbesc de Picasso. Aş putea să-mi arăt surpriza că nu aţi auzit
de el, fără a face însă observaţii devalorizante la adresa dumneavoastră. Dar a fi considerat ignorant sau lipsit
de cultură pentru că nu aţi auzit de Melanie Klein, e cu totul altceva!
Efectul şi scopul este similar, dacă manipulatorul foloseşte în vorbirea sa nume proprii necunoscute,
termeni de specialitate din tehnică sau alte domenii, cuvinte în limbi străine, totul pronuţat pe un ton de
evindenţă, fără cea mai mică explicaţie ar trebui să înţelegeţi dacă aţi fi suficient de culţi!. Dacă sînteţi o
persoană fără prea multe studii, veţi ajunge foarte uşor la concluzia pe care o doreşte manipulatorul ignoranţă
şi lipsă de cultură, sau chiar lipsă de inteligenţă. Din acel moment nu veţi mai îndrăzni să participaţi la
conversaţie.
În filmul „O afacere ciudată”, manipulatorul începe să recite în faţa unor prieteni şi colegi, poeme în
limba germană şi la sfîrşit lansează ironic, privind o femeie din grupul respectiv „Nici Salomee n-ar spune
altceva!”
Fraze începînd cu „Toată lumea ştie că…” creează confuzie asupra interlocutorului mai ales cînd acesta aude
pentru prima dată informaţia care urmează.
Dacă spun , de exemplu „Pietrele preţioase sînt rare şi de aceea, atît de scumpe.”, nimeni nu ar fi
surprins. Faceţi acum diferenţa între „Rubinele cele mai apreciate sînt cele din Birmania.” Şi „Rubinele cele
mai apreciate, aşa cum toată lumea ştie, sînt cele din Birmania.” Prima frază este o informaţie despre ceea ce
ştie persoana care o emite, dar comparaţi efectul produs de a doua frază asupra interlocutorului
devalorizarea acesta ar fi trebuit să ştie, altfel ar putea fi calificat drept lipsă de cultură. Exemplul ales e
anecdotic şi lipsit de importanţă. Dar imaginaţi-vă această atitudine într-un discurs profesional sau într-un
dialog pe teme actuale, şi ve-ţi înţelege în ce situaţie penibilă vă poate pune atitudinea unui manipulator.
Pentru a devaloriza, un manipulator poate folosi, pe lîngă critica directă, îndoiala asupra calităţilor sau
personalităţii celuilalt, ironia, jocul subtil prin care doreşte să dezvăluie o presupusă ignoranţă şi multe alte
posibilităţi
Povestirea unor întîmplări neadevărate, imaginate de el, pentru a se pune în valoare.
Ascultarea fără pic de bunăvoinţă evită lucrurile care nu-i convin, pe care am amintit-o în capitolul
referitor la aspectele non-verbale ale comportamentului unui manipulator
Ignorarea prezenţei şi chiar a existenţei celuilalt. De exemplu nu salută, nu doreşte să afle ce a mai
făcut de cînd nu s-au mai văzut, evită să i se adreseze sau să-l privească.
Îi întrerupe sistematic pe ceilalţi în timp ce vorbesc.
Pune întrebări la care eşti obligat să răspunzi pe loc.

9
Bietul manipulator!

Manipulatorul, dotat adesea cu farmec şi putere de seducţie, ştie să suscite un sentiment de milă atunci
cînd se află în poziţie de victimă. Ca oricare dintre noi, şi el trece prin diferite încercări dificile. Talentul său
constă în a ne face confidentul dificultăţilor sale imaginare! De cele mai multe ori se plînge că el este victima.
Nemulţumirile lui se învîrtesc în jurul subiectelor care-i creează greutăţi
1. Anturajul este dificil.
2. 2. El este cel suprasolicitat la locul de muncă.
3. Problemele lui de sănătate sînt extrem de grave.
59
 Un anturaj dificil…
„Jacques mai e încă plecat la congresul acela din provincie şi iata-mă din nou în situaţia de a mă
descurca singură cu copiii şi toate celelalte probleme!”
„Cu secretarele astea care mi-au fost impuse, sînt obligată să-mi rezolv singură toate problemele.”
„Nu pot să am încredere în ei.”
„Nu am nici un ajutor de la ăştia.”
„În mod sigur, nu am noroc de vecini.”
„Oamenii sunt egoişti şi nu sînt preocupaţi de problemele altuia.”
„Am făcut tot ce am putut. E îndărătnic sau idiot, nu ştiu. Nu vrea să mă asculte!”
„Nu poţi să contezi pe nimeni pe lumea asta!”
„Îţi vei da seama că în viaţă eşti singur.”
„Eu fac totul aici. Nimeni nu mă ajută.”
În mod sigur, fiecare am formulat astfel de plîngeri în anturajul nostru, provocate de situaţii reale.
Ne putem astfel uşor înşela asupra scopului lor dacă sînt formulate de un manipulator despre care nu
ştim exact în ce condiţii trăieşte şi munceşte. Toate acestea pot să ne convingă cu adevărat că el este victima
unor persoane incompetente, ingrate sau egoiste, - calificative pe care ni le sugerează subtil în lamentările
sale.
Sylvie şi-a asumat răspunderea unor sarcini diverse şi complexe, pe care să le îndeplinească în locul
mamei sale manipulatoare, plecată în concediu. Trebuie să verifice şi să citească corespondenţa, să
telefoneze unor persoane încercînd să rezolve nişte litigii mai vechi şi chiar să rezolve problema unui cont
bancar fără acoperire, aparţinînd mamei sale. Sylvie a fost deosebit de activă şi de eficientă în rezolvarea
tuturor problemelor e o persoană conştiincioasă şi întotdeauna duce la bun sfîrşit sarcinile pe care şi le
asumă. Cu toate acestea, la întoarcere, mama sa a afirmat, mai întîi sorei ei şi apoi în public „Nu pot
niciodată să am încredre în Sylvie.” aceasta uitase să ude plantele din balcon! Bineînţeles, nimeni nu dorea
să o ajute pe biata mamă!
Suprasolicitat pe toate planurile
Cine nu este suprasolicitat la un moment dat Dar diferenţa este că manipulatorul se arată copleşit de
sarcinile pe care singur şi le asumă, folosindu-le drept pretext pentru a se face indispensabil şi pentru a
explica efortul pe care-l depune.
Doamna L. Era la pensie de cîţiva ani. Repeta fără încetare că are foarte multe de făcut şi din această
cauză este cumplit de obosită. Iritat de lamentările ei nejustificate, fiul ei a îndrăznit într-o bună zi să-i atragă
atenţia că filmele şi concertele la care merge frecvent însoţită de prietenele ei, cursurile pe carele urmează la o
şcoală de artă şi corespondenţa de care se ocupă şi se plînge adesea că o rezolvă cu întîrziere, nu sînt nişte
obligaţii, nici sarcini, ci activităţi pe care le desfăşoară din plăcere. Reacţia doamnei L. Nu s-a lăsat mult
aşteptată s-a supărat rău.
Manipulatorul îşi transformă chiar şi şansa, în pretext de a se plînge.
Un director de întreprindere, proprietarul unui magazin, unei societăţi de servicii comerciale, unei case
la ţară, unei maşini de teren şi al unui cal de rasă, nu pierdea nici o ocazie să se plîngă angajaţilor şi
colaboratorilor săi de lipsa constantă de bani. Era de fapt un pretext de care se folosea pentru a plăti
angajaţilor salarii mai mici şi pentru a amîna plăţile către furnizori. Vorbea mereu celor din anturajul său
despre micul Fiat pe care-l conducea micul Fiat era a doua maşină pe care o avea, reuşind să-i păcălească pe
cei care nu-i cunoşteau situaţia materială şi care-i acordau astfel reduceri substanţiale sau acceptau să lucreze
cu lefuri mici.
Dacă plecaţi în călătorie, persoana manipulatoare din anturajul dumneavoastră, poate face o remarcă de
tipul „Asta e! Sînt unii care au bani!” sau „Eu şi soţul meu nu ne putem permite o astfel de călătorie.” De
cele mai multe ori, manipulatorii îşi ascund investiţiile şi îi fac pe ceilalţi să-i creadă nişte bieţi nefericiţi,
lipsiţi de mijloace materiale. Oricine poate trece prin perioade de lipsuri financiare şi să-şi exprime faţă de
ceilalţi îngrijorarea, chiar şi cei mai norocoşi dintre noi. Diferenţa faţă de comportamentul unui manipulator
nu constă neapărat în faptul că se plînge, ci în caracterul abuziv şi constant al nemulţumirii.
Nu ne putem plînge tot timpul, ar însemna să devenim într-adevăr nişte biete victime!
În filmul „O afacere ciudată”, directorul unui mare magazin, manipulator, exclama, încălţîndu-şi
pantofii bine lustruiţi de doi subordonaţi care îi călcase şi costumul de haine

60
 „Mă scoate din sărite preşedintele acesta cu cina lui de gală!”. Dar angajaţii săi, în faţa cărora îşi
exprimase iritarea, nu fuseseră invitaţi şi probabil mîncau la cină doar o omletă!.
Nu trebuie să uitaţi că cineva care manipulează nu are obiceiul să piardă, iar dacă nu reuşiţi să-i înţelegeţi
intenţia reală, veţi fi înşelat de lamentările lui sfîrşind prin a vă angaja să-i daţi un ajutor pe care chiar nu-l
merită.
O sănătate şubredă
Un manipulator bolnav e întotdeauna pe patul de moarte! Exagerează sistematic bolile de care suferă.
Are mereu simtomele celor mai grave maladii, iar tratamentele care i se recomandă sînt teribile şi greu de
suportat. O banală durere de cap e prezentată cu o gravitate neobişnuită şi are o origine imposibil de depistat!
Dacă e într-adevăr bolnav, se plînge atît de mult, încît cel mai neînsemnat simptom îi face pe cei din jur să
creadă că este ceva foarte serios.
Pentru el, orice boală este extrem de gravă…cu excepţia bolilor de care suferă ceilalţi!
A suferit o operaţie Vă mărturisesc că era cît pe ce să moară. Ce simptome Păi tot ce poate fi mai rău
cancer. Da, desigur! La cea mai neînsemnată durere de cap se duce să se culce sub pretext „că nu ştie ce-i cu
el!” Cînd e într-adevăr bolnav de inimă, se vaită „Vai, inima!…” la cea mai mică nemulţumire. Pentru el
boala este ceva serios…dar numai cînd i se întîmplă lui, pentru ceilalţi, n-are mare importanţă.
Vanessa suferea suferea îngrozitor din cauza unei lombare durere în regiunea şalelor, însoţită de o
sciatică bilaterală durere de-a lungul nervului sciatic al ambelor picioare. Soţul ei, manipulator, nu credea un
cuvînt, fiind convins că e o strategie folosită de Vanessa pentru a-l induce în eroare şi a-l determina să se
ocupe de mai multe lucruri decît de obicei. A trebuit să se deplaseze singură prin casă pentru a rezolva toate
problemele cotidiene. În schimb, soţul ei telefona de două ori pe zi unui prieten care suferea de lumbago şi-l
compătimea „Bietul de el! Nu se mai poate mişca şi doarme pe jos de durere!”
Vă prezint în continuare, pentru a exemplifica mai bine acest comportament, textul integral al unei
scrisori adresată de o mamă manipulatoare, fiului ei în vîrstă de 27 de ani
„Am încercat să-ţi telefonez la serviciu ca să-ţi spun cîteva lucruri. Pentru că nu te-am găsit a răspuns
robotul telefonic, am hotărît să-ţi scriu
1.- Casa de la ţară e liberă în vara asta
2.- Înainte de a pleca din apartament, am avut grijă să cobor storurile de la fereastra camerei de zi pentru
ca soarele să nu decoloreze cuverturile şi pernele. Dacă le ridici cînd mergi acolo să-ţi faci înregistrările, nu
uita să le cobori la plecare, pentru că eu mă întorc abia în 17 iulie şi mai ales, nu uita să închizi bine obloanele
să nu pătrundă hoţii.
3.- Am fost foarte bolnavă la sfîrşitul săptămînii trecute, am stat în pat trei zile şi nu am putut să mănînc
nimic din cauza unor dureri puternice de stomac care nu cedează. Sînt de zece zile cu moralul la pămînt,
bolnavă, în imposibilitate de a comunica cu cineva şi copleşită de singurătate. Am fost cît pe ce să te chem la
telefon la ora 2 noaptea, pentru că mă simţeam foarte rău şi nu puteam să adorm. Probabil că va trebui să
consult un medic.
Nu ştiu ce mai faci sau cu ce te mai ocupi. Aştept veşti de la tine, dar te rog, dacă mă chemi la telefon să nu-
mi dai veşti proaste, mi-e teamă de orice în acest moment.
Te sărut. Mama.
P.S. Visez să avem odată şi odată, o relaţie liniştită şi senină, pentru că după loviturile pe care le-am
primit în viaţă de la toţi cei apropiaţi tată, soţ, frate, eşti singura mea speranţă de supravieţuire. Mă gîndesc
mult la toate acestea, mai ales acum cînd am vîrsta la care a murit mama şi mă agăţ de tot ce pot.
Acesta reprezintă de fapt modul meu de a-ţi spune că te iubesc.”
Iată ce a răspuns curajos, fiul
„Mamă,
1.-Numeroasele şi îngrijorătoarele simptome pe care mi le împărtăşeşti îmi par greu de suportat. De
aceea, nu înţeleg de ce n-ai chemat imediat un medic să te îngrijească. Ar fi trebuit s-o faci pentru liniştea ta.
Poate nu e prea tîrziu, mai ales că mi-ai transmis printr-o prietenă că eşti aproape pe moarte.
2.-Îmi explici că „nu mai poţi comunica”, că ai „anulat toate invitaţiile” şi că ai fost bolnavă în pat la
sfîrşitul săptămînii trecute. Aceste simptome de tip psihosomatic îmi par la fel de alarmante. Consultă un
specialist în care să ai încredere şi care să te poată ajuta să învingi aceste dificultăţi un psihoterapeut. Numai
el poate să te îngrijească şi să te ajute să-ţi revii.

61
 Dacă problema ta de sănătate se adevereşte pînă la urmă a fi mai puţin gravă, te invit să continui
lectura acestei scrisori.
3.-Visezi „o relaţie liniştită şi senină, odată pentru totdeauna”. Este un ideal demn de laudă cu care sînt
întru-totul de acord. Pentru a atinge acest obiectiv greu dar generos, te sfătuiesc să treci la etapa următoare
aceea de a găsi mijloacele necesare pentru a concretiza această speranţă şi a o transforma în realitate. Îţi
sugerez să-ţi analizezi cu atenţie comportamentul. Verifică raporturile pe care le ai cu persoanele apropriate şi
asigură-te că acestea nu sînt caracterizate de folosirea sistematică a tehnicilor de manipulare să emiţi judecăţi
în locul celorlalţi, să-i faci să te compătimească şi să se înduioşeze de situaţia ta, să faci declaraţii disimulate
printr-o a treia persoană, să obţii ceea ce vrei susţinînd teorii false despre principii morale, filantropie sau
sentimente nobile, să culapabilizezi, cum ai făcut cu fiul tău, arătîndu-i că este responsabil de suferinţa ta
fizică şi morală, considerîndu-l o altă lovitură dură a vieţii, din care ţi se putea trage chiar moartea de altfel,
aşa cum spui, nu eşti la vîrsta la care mama ta a dispărut.
4.-Ajuns aici, abordez o altă problemă. Îmi scrii despre „supravieţuire” şi despre mama ta. Nu uita că a
trăit într-un mediu modest, o colonie din Africa, alături de un soţ dezechilibrat, tatăl tău, care a creat în jurul
său o atmosferă de manipulare şi culpabilizare. A suferit efectele distructive ale comportamentului acestuia,
fără să aibă puterea să-l înfrunte, lăsîndu-se prinsă într-o cursă din care nu a mai putut să iasă. Au existat deci,
motive obiective pentru care viaţa ei a fost atît de scurtă. Avînd exemplul nefericit al bunicii mele, voi face
totul pentru a evita să ajung victima unei astfel de persoane ca bunicul meu. Nu voi permite nimănui să se
opună la împlinirea drumului meu. Viaţa are pentru mine sensuri deosebit de valoroase şi mai presus de orice,
cred profund în fericire.
În ceea ce te priveşte, nu trebuie să fii foarte îngrijorată. Medicina a făcut progrese uriaşe, speranţa de
viaţă creşte continuu, ai o viaţă de pensionară liniştită, ai două locuinţe, o familie şi prieteni care te iubesc. În
sfîrşit, să nu uiţi că tu eşti TU şi să nu te simţi „obligată” sau „condamnată” la suferinţă, cum a fost mama ta.
Existenţa ta nu este făcută după tiparul existenţei ei. Nu cred că acolo unde e şi – atît de generoasă şi de
inteligentă cum mi-o amintesc – ar dori acest lucru pentru fiica ei şi, trăind fericită şi mult timp, nu o vei
„trăda”!
5.-Îmi explici că dacă trăieşti, o faci pentru mine. E plăcut şi-ţi sînt recunoscător.
Dar nu-mi mai povesteşti despre întîlnirile vesele cu prietenii tăi, despre călătoriile pe care le-ai făcut, despre
confortul apartamentului tău şi farmecul inedit al casei de la ţară, de fericirea cu care trăieşti anii de pensie şi
de faptul că te bucuri din 1989 de libertate sentimentală
Înseamnă, fie că toate acestea au fost minciuni – şi eu sînt vinovat de calvarul existenţei tale pe care o
trăieşti doar pentru mine – fie că le-ai uitat foarte repede. Înclin să cred că a doua variantă e cea adevărată.
Cît despre storurile apartamentului tău, le-am lăsat aşa cum le-am găsit. Chiar mi-am scos şi pantofii
cînd am intrat, aşa că fii liniştită, mocheta e perfect curată.
În ceea ce mă priveşte, sînt bine şi mă angrenez într-o meserie dificilă, dar care îmi place foarte mult.
Te îmbrăţişez cu dragoste şi nu uita că te iubesc.
LOÏC
P.S.: Nu e cazul să mă cauţi la serviciu şi cred că eşti de acord că nu e locul ideal pentru o discuţie
clară şi eficace.
Poşta ne mai fiind în grevă şi telefonul meu funcţionînd normal, poţi deci să mă cauţi la ore normale, de
preferinţă înainte de „ora două noaptea”

10

Manipulatorul îşi schimbă opiniile şi

comportamentele în funcţie de situaţie

„M-am săturat! Nu mai putem continua să lucrăm aşa. Ne trebuie un ajutor. Să-i spunem
responsabilului!” Cine se plînge este chiar Veronique, casiera. Cu toate acestea, într-o şedinţă cu superiorii,
nu a luat cuvîntul să-şi spună ferm părerea. Atunci, un magaziner s-a hotărît să vorbească în locul ei
„Veronique spunea ieri că două casiere nu sunt de ajuns şi poate ar fi bine dacă aţi mai angaja pe cineva. Nu-i
aşa, Veronique

62
 - Eu nu am spus niciodată aşa ceva!, a exclamat Veronique.
- Dar asta ne-ai spus ieri după-amiază, a încercat să-i amintescă magazionerul.
- Nu este adevărat! Eu am spus că înainte eram trei persoane şi rezolvam totul mai uşor. Dar pentru
mine nu este nici o problemă, îmi planific nişte ore suplimentare şi nu va fi deloc dificil. Singura problemă ar
fi pentru clienţii care se vor plictisi aşteptînd mai mult.”
Magazionerii şi cealaltă casieră au rămas uluiţi că Veronique nu a recunoscut ceea ce afirmase cu o zi în
urmă. Au înţeles ei greşit ce-a spus atît de clar Veronique
De fapt, dvs. puteţi spune că aţi cunoscut vreun manipulator care să nu se fi comportat la fel, negînd
ceea ce susţinuse anterior cu tărie?
Întotdeauna manipulatorul vorbeşte cu convingere. Totuşi, dacă n-avem martori, sîntem uneori pradă
îndoielii: „Oare am înţeles eu bine? "
Pentru a-şi susţine spusele, manipulatorul nu va ezita să vă spună, „Aţi înţeles greşit.", „N-aţi fost atenţi la
ce am spus.", „Habar n-am de unde aţi scos asta." sau „Aţi interpretat greşit.".
Din fericire, ni se întîmplă tuturor să ne schimbăm părerile, ceea ce nu înseamnă că negăm că am fi avut
iniţial o părere diferită. Dimpotrivă, recunoaştem şi ne asumăm responsabilitatea tuturor opiniilor noastre.
Putem, eventual, justifica această schimbare (datele iniţiale erau altele, evoluţia evenimentelor pune într-o
nouă lumină problema respectivă, etc).
Manipulatorul neagă că ar fi avut o altă idee sau opinie. Să fie vorba de o minciună? Dacă sîntem atenţi,
putem sesiza cînd o persoană minte, prin comportamentul non-verbal în momentul cînd neagă. Dar
manipulatorul pare convins că întotdeauna a spus şi a gîndit ceea ce a afirmat ultima dată (Dă impresia că nu
minte conştient.).
Neagă categoric, cu toate că este evident că se contrazice. Dacă nu convinge, devine agresiv. Nu acceptă
să revină asupra afirmaţiilor iniţiale, această atitudine fiind un mod de a demonstra că, indiferent de
consecinţe, el are întotdeauna dreptate.
Revenind la exemplul anterior, pentru Veronique, părerea pe care o avea responsabila despre ea era de o
importanţă primordială. Aceasta este, de fapt, justificarea schimbării atitudinii sale.
Mama lui Loïc (manipulatoarea din exemplul prezentat în capitolul anterior) este şi ea la fel de
preocupată de impresia pe care o face celorlalţi, de aceea îşi schimbă sistematic tonul vocii cînd răspunde la
telefon. Este de nerecunoscut. Vocea îi devine dintr-o dată ascuţită şi feminină. „Allo"-ul ei e prelungit şi
vorbeşte presărîndu-şi conversaţia cu hohote de rîs cu totul artificiale. Îşi schimbă total comportamentul cînd
are martori. Noi toţi sîntem mai drăguţi şi mai atenţi în public, fără a ne schimba totuşi radical (ca mama lui
Loïc).
Alt manipulator care este prin natura lui un individ introvertit, poate deveni în public exuberant şi
seducător (adoptă atitudini de excesivă bucurie cînd întîlneşte persoane cunoscute, mai ales femei; surîde
radios, lăsînd impresia că invitaţii săi plicticoşi sînt cele mai interesante şi agreabile persoane etc). Era atît de
exagerat, încît a îmbrăţişat de cinci ori pe cineva dîndu-i bună ziua. Surîsul său radios arborat în public
dispărea pe dată ce uşa se închidea în urma ultimilor invitaţi. Un joc de mimică nemaipomenit. Doar familia
era martoră.
Pacienta care a trăit o experienţă dureroasă alături de un soţ manipulator este şi ea un caz
exemplificator. La vîrsta de 55 de ani, sfătuită de medicul care o îngrijea, dorea să practice sofrologia
(relaxarea prin diverse tehnici), pentru a diminua efectele stresului. Ea nu avusese niciodată serviciu, dar se
ocupa cu devotament de opere caritabile. Era o femeie simplă şi bună, în adevăratul sens al cuvântului.
Provenea dintr-un mediu mic-burghez şi se căsătorise cu 30 de ani în urmă cu un bărbat dintr-un mediu mai
modest. Am stabilit pentru primele şedinţe să încerc să aflu mai multe despre viaţa ei, pentru a-mi explica
unele cauze ale stresului de care suferea şi a o iniţia în principiile de bază ale sofrologiei. Dorea să se
integreze unui grup care începuse şedinţele cu câteva luni mai devreme Era prima dată în viaţa ei când
consulta un psihoterapeut, în afară de medicul care îi prescrisese tranchilizante şi antidepresive. Era mirată că
poate vorbi cu atâta uşurinţă despre ea însăşi încă de la primele şedinţe. în ceea ce mă priveşte, constatam că
nu era conştientă de cauzele suferinţelor ei, pentru că spunea: „Am totul pentru a fi fericită". Totuşi, povestea
întîmplări ciudate, care puneau într-o lumină nefavorabilă relaţia cu soţul ei. Era emoţionată când îmi
destăinuia anumite comportamente ale acestuia, se întrerupea des şi mă întreba: „Mă credeţi? înţelegeţi ceea ce
vă spun? Nu am povestit aceste lucruri niciodată, nimănui!" Am înţeles însă perfect ceea ce îmi povestea: soţul
ei era un manipulator periculos.

63
 Încă de la prima întâlnire, analizînd cu atenţie întîmplările pe care mi le relata, reperasem deja
caracteristicile de manipulator ale soţului ei (nu le voi aminti aici decît pe cele care fac referire la tema
capitolului nostru). De mulţi ani, acesta o bătea şi o insulta în faţa copiilor, dar nu lăsase niciodată pe cei
din anturajul lor (prin gesturi, atitudini sau cuvinte) să înţeleagă care sînt adevăratele relaţii dintre ei.
Femeia a izbucnit în lacrimi cînd mi-a mărturisit că nu îndrăznise să se plîngă nici celei mai bune prietene
(nimeni n-ar fi crezut-o) şi mi-a spus: „Era atît de drăguţ, prevenitor, veşnic zîmbitor şi plăcut în societate
încît, de multe ori, prietenii mi-au spus că am fost deosebit de norocoasă să întîlnesc un astfel de bărbat! Vă
daţi seama? Cum aş fi putut să le mărturisesc adevărul? Cine m-ar fi crezut dacă aş fi spus că acest bărbat
fermecător şi grijuliu e de fapt, în familie, un dictator care terorizează?"
Era prizonieră. E chiar rar să ajungi în astfel de situaţie. Fără diplome, neavînd nici o pregătire, nu ştia
să muncească. De altfel,el îi reproşa că nu e în stare de nimica şi că pe deasupra este şi proastă. Ar fi putut
învăţa în cei 30 de ani de cînd era căsătorită, dar soţul îi interzisese categoric. Devenise nesigură, pasivă şi
admisese rapid că nu i-ar fi folosit la nimic să se elibereze, mai ales că, aşa cum susţinea el, cîştiga suficient
pentru a-şi întreţine familia. Imaginaţi-vă că venise să-şi plătească şedinţa de psihoterapie nu cu un carnet de
cecuri, ci cu o singură filă dintr-un carnet! Soţul ei nu îi dădea bani decît dacă avea posibilitatea să verifice
exact cum îi folosea. Era curios să afle cum decurgeau şedinţele de sofrologie. Ea i-a explicat că se pregăteşte
pentru a se putea integra grupului deja constituit. Ceea ce povestea în timpul conversaţiilor individuale nu-mi
permise să trec direct la aplicarea sofrologiei şi cu atît mai puţin să-i permit să participe în grup. A lucrat deci
şase sau şapte şedinţe individuale "ca să se descurce", susţine ea. Totuşi presimţeam un pericol pe care i l-am
împărtăşit după a patra şedinţă: soţul său era la curent atît cu costul onorariilor unei şedinţe individuale, cît şi
cu cel al şedinţelor de grup. Sigur că-şi va da seama de diferenţa de preţ. Ca manipulator şi-ar da seama de
pericolul ce decurgea din faptul ca soţia lui întreţine relaţii prea intime cu un terapeut. Ar putea să povestească
prea multe. El s-ar mira că soţia lui nu s-a reîntors în grup şi ar putea oricînd să nu mai achite cecul. Ceea ce, cu
siguranţă, s-a şi întîmplat într-o bună zi, cînd a telefonat să contramandeze o întîlnire sub pretext că pleca în
vacanţă cu sora ei. Nu a mai revenit niciodată.
Există două tipuri de profesionişti preocupaţi de masca pe care un individ o poate adapta:
psihoterapeuţii şi avocaţii, care par a fi cele mai potrivite persoane capabile să repereze un manipulator, dar se
pot înşela şi ei dacă nu-i cunosc suficient de bine anturajul, pentru că manipulatorul stăpîneşte foarte bine
jocul seducţiei, folosindu-se de aspectele sale pozitive. Iată de ce este atît de uşor pentru el!

Promisiuni nerespectate
Manipulatorul face promisiuni foarte rar. Cuvîntul „promisiune” nu e de fapt niciodată pronunţat; el
spune doar ceea ce intenţionează să facă şi, în acest fel se poate uşor sustrage de la îndeplinirea sarcinilor,
susţinînd că „niciodată nu a promis nimic".
Cum se comportă un manipulator într-o astfel de situaţie?
Doamna M., manipulatoare, responsabila unui serviciu hotelier şi colaboratoarea lui Celine, a
abordat problema notării personalului pentru acordare de calificative, hotărând s-o facă împreună cu Celine
şi alte două persoane, pe care le-a anunţat cu voce tare. Este deci un procedeu obişnuit.
Au trecut cîteva săptămîni. Într-o dimineaţă, adoptînd o atitudine degajată, doamna M. îşi anunţă
calm cele trei colege: „Oh! Pînă la urmă am ales singură; de altfel, am şi anunţat conducerea, pentru că voi
nu eraţi libere!"
Nu vom şti niciodată foarte exact care au fost motivele pentru care doamna M. a evitat să colaboreze
cu colegele ei, aşa cum nici acestea nu vor şti ce a notat ea. Ca să-şi păstreze puterea de decizie neştirbită, ea
elimină pe ceilalţi sub un fals pretext.
Bruno trebuia să facă nişte lucrări la instalaţiile din garsoniera pe care tocmai o închiriase.
Cheltuielile fiind mult prea mari faţă de suma pe care putea el s-o suporte, a hotărît să discute cu proprietara.
Aceasta (manipulatoare) acceptă să împartă cheltuielile cu el. De fapt, toate lucrările legate de instalaţii cad
de drept în sarcina proprietarului. La cîteva săptămîni după ce lucrările au fost terminate, Bruno i-a amintit
proprietarei de înţelegerea făcută. Doamna M. s-a arătat foarte supărată:
„— Dar ştiţi că sînteţi nostim? Vă angajaţi singur să faceţi lucrările şi acum îmi cereţi să contribui şi
eu!
— Dar doamnă, aţi fost de acord cînd am discutat, aţi acceptat să împărţim costul acestor lucrări.

64
 — Mai vedem noi, a răspuns d-na M., fără să se angajeze în nici un fel.
Dar Bruno nu a renunţat şi după insistenţe repetate a reuşit să obţină suma care i se datora. Trei ani mai
tîrziu, proprietara îi propune lui Bruno să-i reînnoiască contractul de închiriere. Trecuseră trei luni şi Bruno
încă nu primise documentele necesare pentru întocmirea formalităţilor respective. Se întîlnise cu proprietara
pe stradă, care s-a prefăcut că nu l-a observat. Bruno a hotărît într-o dimineaţă s-o aştepte în faţa clădirii.
Femeia s-a arătat surprinsă să-i vadă şi, cînd Bruno i-a cerut direct contractul de închiriere, ea a răspuns
surprinsă:
„— Înseamnă că nu aveţi încredere în mine!
—Prefer un angajament scris, a replicat Bruno.
—Acum nu am timp. Ne vom întîlni să discutăm." şi a plecat, furioasă.
Cînd s-au întîlnit din nou, proprietara l-a întrebat de ce nu i-a adus un exemplar al contractului de
închiriere. A adăugat că a avut pînă atunci o părere bună despre el, luîndu-i drept cineva serios şi politicos,
dar este foarte surprinsă să constate cît de agresiv a devenit!
În acest caz, proprietara a pronunţat o frază tipică manipulatorului care nu-şi face griji pentru un
angajament nerespectat: „Nu aveţi încredere în mine”. Pentru a evita conflictul care era pe punctul de a
izbucni, interlocutorul său s-a grăbit să răspundă:
„ Oh! Cum să nu am încredere în dvs.!?" În acest context există o dublă eroare: în primul rînd nu trebuie
să răspundeţi cu o frază astfel formulată, pentru că în acel moment manipulatorul obţine punctul de plecare
necesar argumentului logic (după criteriile sale) că într-o astfel de situaţie este suficient să ai încredere. În al
doilea rînd, nu trebuie să acordaţi încredere unei astfel de persoane! Vom prezenta în capitolul despre măsurile
de protecţie împotriva manipulatorilor detaliile referitoare la comportamentul adecvat în astfel de situaţii.
Pentru a vă asigura de respectarea angajamentului luat, notaţi-l în scris în prezenţa acestuia. Replica
lui Bruno a arătat că a avut reflexul potrivit în astfel de circumstanţe: „Prefer un angajament scris.” Într-o
situaţie din mediul profesional, puteţi spune: „Aş prefera să scrieţi ceea ce spuneţi, pentru ca lucrurile să fie
clare pentru toţi" (evitaţi tonul agresiv); sau: „Prefer să notez, pentru a nu uita nimic din ceea ce am
convenit.", folosind un ton entuziast pentru a nu se interpreta fraza respectivă ca o expresie a neîncrederii.
Constatăm, analizînd exemplele prezentate, că niciodată manipulatorul nu se va scuza pentru
nerespectarea angajamentelor sale. Dacă încercăm să-i reproşăm comportamentul (lipsa de respect pentru
cuvîntul dat, declinarea responsabilităţii etc), va găsi întotdeauna argumente solide (după părerea lui) pentru a
se justifica. De cele mai multe ori motivează că este foarte ocupat, că a trebuit să facă un serviciu altcuiva, că
a avut mult de lucru şi nu a putut să se ocupe de problema respectivă, sau pretexte de tipul: „Am fost ocupat";
„Locuieşti prea departe şi am greşit drumul, de aceea nu am ajuns." De fapt, justificările lui sînt minciuni sau
subterfugii de genul: „Trebuie să avem încredere unii în alţii! „

11

MANIPULATORUL NU ŢINE
SEAMA DE NEVOILE CELORLALŢI

Manipulatorul nu ţine seama de drepturile, de nevoile sau de dorinţele celorlalţi, impunîndu-le subtil pe
ale sale (spre deosebire de un dictator care îşi impune pur şi simplu voinţa). Dacă i se reproşează acest
comportament, va susţine contrariul, aducînd chiar şi argumente (false!) pentru a-şi sprijini afirmaţiile. Între
ceea ce spune şi ceea ce face un manipulator există întotdeauna o mare diferenţă. Manipulatorul de tip altruist
va fi profund mîhnit de observaţiile care i se fac şi se va considera victima ingratitudinii celuilalt. (E
momentul potrivit pentru a începe să plîngă şi să spună că sentimentele lui de iubire nu au fost niciodată
înţelese!) Nici o explicaţie nu-i poate convinge că iubirea nu are nici o legătură cu puterea de influenţă şi că
acest sentiment nobil nu poate fi folosit pentru a profita de orice situaţie în detrimentul altcuiva. Este orbit de
egocentrism şi e poate chiar convins de bunele lui intenţii.

65
 Eu, numai Eu
Manipulatorul, contrar a aceea ce afirmă, nu este interesat decît de propria-i persoană. De exemplu,
povestiţi despre călătoria dumneavoastră în China unui prieten (manipulator). Acesta vă întrerupe imediat,
pentru a vă face să înţelegeţi că ceea ce îi place lui în China este modul specific în care se găteşte mîncarea
(bucătăria chinezească)! Participă la o conversaţie numai dacă poate să stabilească o legătură, chiar
îndepărtată, cu el însuşi. Dacă se discută un subiect care îi este complet necunoscut şi nu poate face nici o
referire la propria-i persoană, nu mai ascultă sau simulează atenţia pentru a face plăcere celuilalt, încercînd să
devieze subiectul sau să antreneze pe cei din jur într-o discuţie pe o altă temă.
Într-o seară, un invitat manipulator a întrebat deodată gazda dacă doreşte să vadă nişte fotografii
recente, din timpul vacanţei pe care o petrecuse în Argentina, în timp ce toţi ceilalţi invitaţi ascultau cu mult
interes povestirile cuiva care fusese reporter la Sarajevo. Intervenţia manipulatorului s-a datorat nu pentru că
războiul din Iugoslavia nu-i interesa (poate totuşi?...), dar pentru că nu admitea ca altcineva să fie punctul de
atracţie atâta timp. Dacă nu se află în centrul evenimentelor, se simte frustrat, neliniştit, neputincios şi
încearcă prin orice mijloace – oricît de lipsite de respect ar fi pentru ceilalţi - să capteze atenţia anturajului.
Cu excepţia manipulatorului de tip timid, încearcă să monopolizeze discuţia, chiar dacă nimeni nu este
interesat de ceea ce spune el. Pentru el, a fi recunoscut de ceilalţi ca o persoană cu multe calităţi este o
necesitate imperioasă, vitală chiar. Vrea să fie considerat o persoană indispensabilă şi, pentru a-şi atinge
scopul, nu furnizează niciodată toate informaţiile pe care le deţine despre o anumită problemă sau situaţie.
Nevoia sa de a fi recunoscut merge pînă acolo, încît nu-şi spune numele la telefon: celălalt trebuie să-i
recunoască după voce! (Imaginaţi-vă că nu l-aţi auzit de cîteva luni, nu face parte din familie, nu vă este
prieten apropiat şi într-o zi vă telefonează: „Bună! Eu sînt!". Se aşteaptă să fie identificat imediat, ca şi cînd
toate gîndurile dumneavoastră sînt permanent focalizate de el!)
Se complace în imaginea pe care şi-a creat-o despre el însuşi (bazată pe aparenţe, de la comportament
şi atitudini, până la îmbrăcăminte şi accesorii). E în stare să-şi facă singur complimente, lăsînd să se creadă că
cere părerea celuilalt; de exemplu: „Ei! ce zici de cravata pe care mi-am cumpărat-o? E elegantă, nu-i aşa?"
Nu v-a lăsat timp să răspundeţi, pentru că părerea sa era deja formată (favorabilă, bineînţeles!). Va insista
totuşi, repetînd „naiv" întrebarea. Răspunsul dumneavoastră va fi atunci cel pe care dorea el să-l audă.
În mod demagogic, manipulatorul vă incită să aveţi părerea pe care o doreşte el în legătură cu
probleme mult mai serioase decît aspectul vestimentar. Lasă impresia că vă consultă, cînd de fapt şi-a formulat
demult propria-i părere asupra situaţiei respective, şi, în general, nu renunţă la ea. Această atitudine este
frecvent adoptată de manipulatorul din mediul profesional. întotdeauna expune datele unei probleme în aşa fel
încît decizia pe care celălalt o ia să fie exact cea dorită de el, dar lăsînd impresia unei personalităţi deschise şi
îngăduitoare. S-a constatat că un manipulator este de acord cu părerea celuilalt numai dacă are un interes
personal, greu de intuit pe moment. Veţi descoperi mai tîrziu, poate peste câteva luni sau cîţiva ani, care sînt
metodele pe care le aplică pentru a profita de ocazia în care se arată dezinteresat.
Manipulatorul este un egocentric, dar nu neapărat un egoist. De exemplu, puterea de influenţă se
bazează, pentru manipulatorii de tip altruist, pe numeroasele şi substanţialele daruri pe care le fac,
transformându-i pe ceilalţi în nişte persoane veşnic obligate şi îndatorate lor.
Loïc a relatat cu uşurinţă toate aspectele egocentrice ale mamei sale, manipulatoare (26 de
caracteristici). Aceasta nu păstra pe birou decît o singură fotografie: pe a sa! Cînd fiul i-a atras amuzat atenţia,
a luat fotografia de pe birou, a privit-o îndelung şi i-a răspuns că este singura ei fotografie frumoasă. Totuşi,
după cîteva zile, a schimbat-o cu o alta, care reprezenta o scenă de familie.
Într-o zi, mama lui Loïc i-a povestit cu mîndrie că suscitase interesul tuturor persoanelor prezente într-un
club de vacanţă: „Ştii, toată lumea dorea să ia masa cu mine. Toţi mă doreau, eram vedeta clubului!" Cea care
povestea era aceeaşi persoană care, de cîte ori se aduna un grup de rude sau prieteni, întrerupea cu un salut
zgomotos conversaţia pentru a atrage atenţia asupra ei. Fiul său a conchis: „încerca să se facă remarcată ca şi
cînd numai ea merită să fie văzută şi auzită, ceilalţi fiind consideraţi nişte insignifianţi, totul petrecîndu-se
într-o atmosferă de falsă vivacitate şi bună dispoziţie cu nuanţă de frivolitate ipocrită!"

66
 Manipulatorul nu ascultă decît glasul propriilor lui dorinţe
Mama manipulatoare a lui Loïc, în ciuda unui stil de comportament care se vrea generos, nu ţine seama
decît de propriile-i dorinţe şi nevoi. Într-o zi, insista ca prietena pe care o invitase, fostă alcoolică, să bea la
masă un pahar cu vin. Aceasta i-a explicat că medicul i-a interzis categoric, în caz contrar existînd riscul unei
recidive. Mama lui Loïc părea că nu a fost deloc convinsă de explicaţia prietenei sale şi o tenta, insistînd:
„Păcat că nu poţi să bei un pahar cu vin, e foarte bun la brînză!"
Cînd Loïc era mic şi plecau de acasă, mama sa îi răspundea de cîte ori dorea să meargă la toaletă: „Nu
poţi să te stăpîneşti?" În aceste condiţii, copilul aştepta pînă în ultimul moment, cînd era prea tîrziu să mai
ajungă la toaletă! Exasperată de repetarea acestei situaţii neplăcute, ea a fost în cele din urmă de acord că
trebuia să ţină seama de necesitatea fiziologică a copilului, exact la momentul cînd îi este semnalată.
Manipulatorul nu obişnuieşte să ia în considerare dorinţele celuilalt, chiar cînd pretinde că îi acordă
atenţie. Aţi remarcat că, dimpotrivă, facem multe servicii manipulatorului? El obţine tot ce vrea (cu atît mai
mult. dacă nu ştim să-i refuzăm), fără să-i cerem nimic în schimb. Ignoră dorinţele celorlalţi, dar afirmă
frecvent că ţine seama de ele, contradicţie specifică pentru comportamentul său. Există o mare diferenţă între
ceea ce afirmă manipulatorul şi realitate. El recunoaşte primul că-ţi poţi permite să-i ceri orice, dar este
ultimul care te-ar ajuta să obţii ceva.
Magalie lucrează cu o colegă, doamna A., manipulatoare, care contribuie cu o sumă de bani pentru
cumpărarea unui cadou, de fiecare dată cînd o persoană din serviciul în care lucrează iese la pensie. Îşi
informează apoi colegii de suma cu care participă (de obicei mai importantă decît a celorlalţi), motivîndu-şi
gestul prin recunoaşterea unor merite deosebite persoanei care se pensionează (pe care o subestima pînă în
acel moment). Această atitudine (manifestată printr-o opinie diferită de cea pe care a avut-o pînă în acel
moment) are scopul de a-i pune pe ceilalţi colegi într-o situaţie jenantă şi de a-i face să-i aprecieze
generozitatea (care vrea să-i fie răsplătită cu aceeaşi monedă, cînd ea însăşi se va pensiona).
De obicei, Magalie este cea care organizează cheta şi contabilizează suma strînsă pentru cadoul
colectiv. Se întîmplă să cumpere cadoul în ultimul moment şi să coste mai mult decît suma adunată, dar
Magalie acoperă diferenţa din banii personali. Doamna A. este singura care îşi anunţă contribuţia cu voce tare,
evitînd însă să semneze vreun cec (sub pretextul că se grăbeşte să plece). Dacă ulterior, Magalie îi cere banii
pe care i-a promis, doamna A. se arată iritată de insistenţele ei, calificînd-o drept meschină, obsedată de bani
şi suspicioasă. S-a întîmplat să semneze cecul cu întîrziere de o lună faţă de ceilalţi şi pentru o sumă mai
mică decît cea anunţată iniţial, motivînd că deocamdată „este cam strîmtorată"!
Constataţi că manipulatoarea din acest exemplu a acceptat verbal cererea fără însă a-şi respecta în
final angajamentul.
Iată un alt caz de manipulare, exemplificat de comportamentul doamnei M., la care am făcut deja
referire şi în capitolele anterioare:
La sfîrşitul unei săptămâni de lucru deosebit de obositoare, Celine, infirmieră supraveghetoare, a aflat
decesul tatălui ei. Ştiind că zilele de luni şi marţi ale săptămînii următoare sînt foarte încărcate, a cerut
permisiunea responsabilei, doamna M., să lipsească miercuri şi joi. Celine avea într-adevăr nevoie să fie
singură, cu gîndurile şi durerea ei.
Doamna M. i-a răspuns:
„Pot să-ţi dau voie să lipseşti miercuri, în 15, dar pe 16 trebuie să fii la serviciu şi să faci de gardă,
pentru că eu voi lipsi pentru a merge la o şedinţă. Voi veni în schimbul de seară. Ei, haide! Nu te considera o
martiră doar pentru atîta (sic)... "
Celine îşi aminteşte:
„În ziua de 16 am venit la serviciu la 10 dimineaţa şi am plecat la 22. În acest timp am zărit-o pe
doamna M. de cîteva ori... De fiecare dată se plîngea, ca de obicei., de problemele pe care le are cu stomacul
şi capul, iar pe la ora 20, între două văicăreli, a dispărut pe furiş."
Acest exemplu relevă caracteristici ale tehnicilor de manipulare despre care am vorbit deja şi despre
care voi mai aminti şi în capitolele următoare: culpabilizarea, folosirea unor argumente logice pentru a o face
pe Celine să vină la serviciu şi faptul de a face pe victima unor dureri fizice, pentru a nu i se reproşa că nu şi-a
respectat făgăduiala. Egocentrismul doamnei M. apare deosebit de pronunţat în exemplul dat pentru că a
ignorat complet cererea şi nevoia colaboratoarei ei într-o situaţie specială pentru aceasta: decesul tatălui.

67
 Jocul manipulatorului poate fi şi mai subtil: îşi atribuie imediat ideile, dorinţele sau opiniile celuilalt.
Neagă existenţa acestuia şi ceea ce a exprimat. Manipulatorul va formula în această situaţie fraze de genul:
„Da, ştiu acest lucru.", „Mi-aţi amintit exact ceea ce doream să vă spun.", „Mă îndoiam că doreaţi să-mi
vorbiţi.", „Ştii bine că eu ştiu deja!" sau „Bineînţeles, evident!". Îşi însuşeşte ideile celuilalt, lăsînd să se
creadă că îi aparţin şi că nu mai există nimic de adăugat. Manipulatorul este lipsit de respect pentru ceilalţi, le
dispreţuieşte nevoile, drepturile şi dorinţele. Îşi impune punctele de vedere ca şi cÎnd ar fi evidente şi se
amestecă în viaţa personală a celuilalt, convins că este spre binele lui. Argumentele pe care le aduce par
logice, încât nu e deloc, greu să-i cazi în cursă, făcîndu-te să crezi că raţionamentele, opiniile şi alegerile îi
aparţin lui.
Imaginaţi-vă că faceţi parte dintr-un grup de patru sau cinci prieteni şi că Jean-Baptiste este un
manipulator de tip simpatic. Aţi hotărît să vă întîlniţi să luaţi masa împreună. Sînt mai multe restaurante
plăcute unde aţi putea merge, dar Jean-Baptiste va căuta să-i găsească pe cel mai bun.
Jean-Baptiste: „Ei! Unde vreţi să mergem? "
Laura: „Eu propun un restaurant chinezesc."
Josephine: „De acord, şi mie îmi place."
Dumneavoastră: „Eu aş prefera un loc unde se mănîncă clătite."
Jean- Baptiste: „Dar ai fost acolo ieri sau alaltăieri."
Dumneavoastră: „Da, dar îmi plac clătitele foarte mult."
Jean-Baptiste:,, Dar eo prostie să mergi două zile la rînd în acelaşi loc."
Dumneavoastră: „Nu-mi pasă, pentru că-mi plac clătitele."
Jean-Baptiste: „Vei putea merge altădată. Spuneţi-mi, n-aţi vrea să renunţaţi azi la obiceiurile
voastre şi să fim mai originali?!"
Josephine: „Mie îmi place mâncarea chinezească."
Jean-Baptiste: „Ştiu. Tuturor ne place, dar nu e nimic original în asta. Oricine poate să mănînce într-
un restaurant chinezesc... Dar mai există şi altceva la fel de grozav ca mîncarea chinezească, clătitele sau
pizza. În viaţă trebuie să ai curajul să mergi şi pe alte drumuri decît pe cele cunoscute!"
Dumneavoastră: „Bine, atunci tu ce propui?"
Jean-Baptiste: „Ştiu şi eu... Un restaurant indian!"
Dumneavoastră: „Da. de ce nu."
Jean-Baptiste: ..Obişnuiţi să mergeţi des la un restaurant indian?"
Josephine: „Nu, nu prea des."
Jean-Baptiste: „Vedeţi? E mai original şi să ştiţi că este mai bun şi nu e nici foarte scump."
Dumneavoastră: „Da. e adevărat. Va fi ceva nou."
Grupul de prieteni a hotărît astfel să meargă la restaurantul indian, fără să realizeze că de fapt
manipulatorul (Jean-Baptiste) dorise cu mult înainte acest lucru şi îi lăsase să creadă că a fost alegerea lor,
înlocuind criteriul spontan - gustul - cu un altul - originalitatea, care nu era iniţial prioritar. Argumentul adus
de acesta era cu atît mai valabil, cu cît, prin întrebările pe care le pusese celorlalţi, aflase că locul ales nu
era foarte frecventat. Totul a părut ca fiind o alegere originală a grupului, cu toate că nimeni nu agrea în mod
deosebit bucătăria indiană. Lipsa de originalitate nu este considerată o calitate, aşa că mulţi dintre noi vom
evita să fim consecvenţi gusturilor şi opiniilor noastre numai pentru a nu ni se reproşa acest lucru.
Manipulatorul lasă impresia că este deschis oricăror sugestii din partea celorlalţi, dar în acelaşi timp îşi afirmă
principiile ca evidente pentru o conduită socială („trebuie să fim originali"), ignorînd dorinţele şi drepturile
celorlalţi.

În ultima clipă...

O trăsătură comună multor manipulatori este că, atunci cînd trebuie să reacţioneze faţă de diverse
situaţii în raport cu ceilalţi, se manifestă în ultimul moment.
Există trei motive plauzibile pentru un astfel de comportament:
• Uită, dar nu vor să recunoască.
• Sînt foarte ocupaţi să-şi satisfacă propriile nevoi, încît cele ale altora devin secundare sau sînt
complet ignorate (egocentrism).

68
 • A reacţiona în ultimul moment este şi o metodă eficientă pentru a împiedica o eventuală atitudine de
opoziţie, privîndu-l pe celălalt de posibilitatea sau timpul necesar pentru a formula un răspuns. Evită
astfel orice discuţie contradictorie.
În general, un manipulator soseşte întotdeauna cu întîrziere la întîlnire, lăsîndu-se aşteptat de ceilalţi şi
negăsind necesar să se scuze. Dacă i se fac reproşuri, pretextul cel mai frecvent pe care-i foloseşte este o
sarcină importantă apărută în ultimul moment, pe care numai el o putea îndeplini. Adesea, se arată iritat de
observaţiile ce i se fac (celălalt trebuie să înţeleagă că el este o victimă a suprasolicitărilor sau a obstacolelor
insurmontabile) şi răspunde aproape agresiv: „Atunci, înseamnă că era mai bine să nu vin!", cu toate că aţi
fost de acord să vă întâlniţi. Această situaţie poate atinge paroxismul când manipulatorul (sosit cu întârziere)
anunţă brusc o schimbare de program (toţi ceilalţi fiind pregătiţi să discute sau să rezolve o problemă aşa
cum conveniseră anterior). Situaţia apare frecvent în timpul întâlnirilor sau reuniunilor profesionale.
Manipulatorul poate de exemplu, să fie de acord să luaţi masa la restaurant, dar aveţi surpriza să vină
la dumneavoastră acasă cu diverse preparate, punându-vă într-o situaţie jenantă, pe care nu mai puteţi sau nu
îndrăzniţi s-o modificaţi. Veţi fi obligat să puneţi masa, să vă foiţi la bucătărie, să scoateţi o sticlă de vin, să
strângeţi şi să spălaţi vasele, dar merită efortul dacă îi puteţi astfel îndeplini dorinţa de a lua masa în linişte,
departe de aglomeraţie, la dumneavoastră acasă! Acest procedeu e bine cunoscut în psihologie şi denumit
„ademenirea". Acceptaţi o anumită situaţie pentru că sunteţi de acord cu condiţiile iniţiale. în ultimul
moment, acestea se schimbă, dar continuaţi să acceptaţi situaţia (pe care în mod cert aţi fi refuzat-o dacă aţi fi
cunoscut datele sub forma finală). Este cazul exemplului prezentat: aţi dorit să luaţi masa la restaurant pentru a
evita oboseala de a o pregăti şi servi acasă. Dacă persoana pe care aţi invitat-o şi-ar fi spus de la început
intenţia, probabil (dacă ştiaţi să refuzaţi) aţi fi amânat invitaţia pentru altă dată.
Acest mod de a se comporta (o schimbare de planuri bruscă şi în ultimul moment) este tipic
manipulatorilor. Aparent, schimbarea nu e premeditată. Manipulatorul trăieşte evenimentele de o manieră
impulsivă şi se adaptează acestora în funcţie de interesele pe care le are. Îşi uită promisiunile, îşi modifică
deciziile pe care le luase anterior şi contramandează întâlniri cu care fusese de acord. Interesul lui personal
devine atât de puternic, încât e iritat când acesta nu este acceptat drept un argument convingător. Să revenim
la exemplul anterior: manipulatorul care a hotărât să ia masa la dumneavoastră acasă în loc să meargă la
restaurant, poate a plecat de la serviciu foarte obosit, dar egocentrismul lui l-a împiedicat să vă telefoneze şi
să discute cu dumneavoastră direct şi clar o eventuală schimbare de program. Pentru el, nu se pune problema
să meargă să ia masa la restaurant (cum nu se pune nici problema de a-i întreba pe celălalt dacă e de acord cu
schimbarea). Celălalt (dumneavoastră) nu mai are atunci de ce să fie preocupat de planul comun!
Dacă se întâmplă să uite ceea ce a stabilit împreună cu altă persoană (e un fenomen de care poate
suferi oricine, neplăcut, dar nu ruşinos), nu va recunoaşte niciodată. Preferă să mintă sau să culpabilizeze pe
altcineva sau situaţia. Imaginea pe care o dă celorlalţi trebuie să fie de „perfecţiune", nu acceptă că este o
fiinţă umană supusă greşelii, va spune că ştie ce face, dar că au apărut schimbări! .
Jalil (manipulator), student, de 22 de ani, îi propune lui Pascal o partidă de tenis pentru a doua zi la ora
8:30. Acesta este de acord şi stabilesc să se întâlnească la Jalil acasă. A doua zi, Pascal ajunge la ora la care
au convenit, bate insistent la uşă, dar realizează că Jalil nu este acasă. Mergând spre terenul de tenis,
întâlneşte un coleg al acestuia care habar nu avea unde ar putut fi Jalil, dar îi spune că are obiceiul de a nu-şi
respecta întâlnirile cu cei pe care îi invită la tenis. Este un obicei cunoscut de care îşi aminteşte deodată şi
Pascal. Prea târziu însă, deja şi-a irosit dimineaţa respectivă!
A doua zi, cei doi se întîlnesc şi Pascal îi reproşează lui Jalil că nu a fost acasă la ora stabilită de comun
acord. Jalil recunoaşte, dar încearcă să-i convingă că a intervenit o problemă care trebuia urgent rezolvată, dar a
lăsat un mesaj scris pe uşă, spunându-i că se întoarce în cinci minute... Ceea ce nu era adevărat, dar tonul
convingător şi stăpînirea de sine pe care o afişa manipulatorul erau aproape să-i facă pe Pascal să uite că l-a
aşteptat 20 de minute, că nu era prima dată cînd Jalil nu venea la o întîlnire şi că mesajul nu existase niciodată.
Dacă Jalil nu a avut de la început intenţia să joace tenis cu Pascal sau dacă a intervenit în acea dimineaţă ceva
imprevizibil, nu vom şti niciodată cu certitudine, un lucru este însă sigur: Jalil nu s-a simţit deloc jenat sau
vinovat de faptul că celălalt şi-a irosit timpul şi a fost decepţionat de atitudinea lui. O astfel de persoană nu îşi
consumă energia punîndu-se în locul celuilalt sau încercînd să înţeleagă efectul pe care îl provoacă
comportamentul său. Dimpotrivă, lasă să se creadă că invitaţiile la tenis sînt făcute din generozitate şi din
prietenie.
O întîmplare similară este povestită de Celine şi se petrece în secţia spitalului unde lucrează.

69
 Într-o dimineaţă, la ora 7. apar pe palier mai mulţi muncitori. Unul dintre ei exclamă, rîzînd: ,.Repede!
Cum se face că biroul nu este liber? Noi începem lucrările!
Celine a înţeles atunci că venirea muncitorilor şi demararea lucrărilor fusese stabilită anterior, dar că
responsabila, doamna M. (manipulatoare), nu o informase. În mare viteză şi ajutată de muncitori, începe să
golească biroul. La ora 8 soseşte şi doamna M.
Celine îi cere explicaţii şi este surprinsă de răspuns: „Am anunţat-o pe secretară ieri seară”.
—Cum era să ghicesc? Ştiţi bine că secretara nu vine înainte de 8. Dar colega mea, doamna Dupuis,
unde este?
—I-am dat un concediu suplimentar... Dar, grăbiţi-vă! Muncitorii aşteaptă!... "
Doamna M. nu recunoaşte că este responsabilă de proasta organizare legată de evenimentul respectiv,
dar vrea să pară generoasă, acordând concedii suplimentare. Incidentul a provocat dezordine şi a indispus pe
toţi membri echipei (anunţaţi ca şi Celine, în ultimul moment).
Tactica frecvent adoptată de un manipulator este de a-şi manifesta cererile cât mai tîrziu posibil pentru
a nu da celorlalţi răgazul să formuleze un refuz sau să discute problema respectivă. De fapt, manipulatorul nu
propune, impune.
Andre este supraveghetor într-un magazin. La fel colegul lui, Gerald, de 30 de ani. Acesta este un
manipulator cu 23 de caracteristici din 30. Datorită unor acte repetate de vandalism, echipele de supraveghere
lucrează zi şi noapte, în două schimburi. Invocând diverse pretexte, Gerald a reuşit să se descurce şi să
lucreze mai puţine nopţi decît colegii săi. Schimbul de zi începe la ora 7 dimineaţa, dar.de cînd lucrează
acolo, Gerald a ajuns întotdeauna cu întîrziere. Ştie însă să-şi folosească cu succes măştile lui de tip seducător
şi simpatic. Nu ezită să furnizeze informaţii confidenţiale despre posibilitatea cumpărării unor mărfuri la preţ
de fabrică. Andre s-a obişnuit să-i treacă cu vederea întîrzierile care nu depăşesc 15 minute, dar de cîteva
săptămîni Gerald întîrzie din ce în ce mai mult. De multe ori îi telefonează lui Andre la ora 6:30 dimineaţa şi îl
anunţă: „Bună dimineaţa, Andre. Astăzi voi întîrzia, ajung la magazin pe la ora 7:30. Pe curînd!" şi închide
fără ca Andre să aibă timp să răspundă ceva, punîndu-l în faţa unui fapt împlinit. Intonaţia cu care Gerald
pronunţă fraza este uşoară (pentru a minimaliza gravitatea mesajului) şi serioasă. În acest mod îl obligă pe
colegul său să lucreze încă 40 de minute. (Simţul datoriei şi conştiinţa profesională nu-i permit lui Andre să
plece, lăsînd magazinul nesupravegheat.)
O tactică similară constă în utilizarea de notiţe {post-it, de exemplu) prin care manipulatorul solicită
celuilalt să execute diverse sarcini pe care acesta nu le mai poate refuza din motive obiective. (Găseşte
mesajul prea târziu sau nu are posibilitatea să-şi spună părerea sau să discute problema respectivă.)
Cu acest capitol se încheie prima parte a lucrării mele şi vreau să accentuez cea mai importantă
concluzie asupra comportamentului unui manipulator de tip relaţional: nu spune ceea ce face şi nu face ceea
ce spune! De altfel, ceea ce spune acesta pare logic şi coerent, dar atitudinile, comportamentul şi modul de
viaţă urmăresc o schemă inversă.
Acest paradox este perceput în general de persoane foarte apropiate manipulatorului, care sînt adesea
surprinse şi revoltate de ceea ce li se dezvăluie. Manipulatorul nu ezită să susţină în faţa străinilor (prieteni,
colegi, necunoscuţi) afirmaţii în contradicţie evidentă cu ceea ce familia este obişnuită să audă. Străinii vor
asculta cu admiraţie acest personaj plin de calităţi şi nu se vor îndoi niciodată de adevărul spuselor sale.
Surprinzător e şi faptul că poate ţine discursuri mincinoase chiar şi în faţa celor care îl cunosc cel mai bine:
propria familie!
Loïc, fiul unei manipulatoare (la care am făcut deja referire), povesteşte că aceasta, profesoară de
franceză, demonstrează tuturor interesul şi arta de a fi cultivat, dar... nu deschide nici cel puţin o carte pe an!
Singurele persoane care cunosc adevărul sînt fiul şi soţul ei. Ceilalţi nu s-au îndoit niciodată de valenţele
culturale ale acestei femei atât de sigure pe ea.
Un alt manipulator, tată de familie, în divorţ, a jurat la tribunal, în faţa completului de judecată, că
pentru el singurul lucru cu adevărat important în viaţă sînt copiii, când, de fapt, încă de la naşterea lor s-a
arătat enervat de prezenţa acestora, cea mai mare parte a timpului său dedicându-l carierei sale, fără să se
ocupe vreodată de copii. Dar situaţia respectivă nu era cunoscută decât de soţie şi de ceilalţi membri ai
familiei, avocatul care îl reprezenta şi judecătorul care judeca procesul de divorţ nefiind la curent cu realitatea.
Cunoscînd această caracteristică a manipulatorilor şi faptul că îi găsim într-un procent crescut în
mediul profesional, trebuie să ne amintim mereu că ceea ce spune o anumită persoană nu reflectă întotdeauna
realitatea. Singura specialitate cu adevărat incontestabilă a unui manipulator este de manipularea. O face cu

70
multă abilitate şi există riscul ca toţi membrii anturajului său să fie înşelaţi ani de zile. Din fericire, cea mai
mare parte a caracteristicilor descrise în capitolul 2 pot fi recunoscute dacă facem efortul de a privi obiectiv
ce se petrece în jurul nostru.
Studiile efectuate de specialişti au relevat asemănări între personalitatea manipulatoare şi cea
narcisistă (descrisă în grupa a II-a axei DSM-IV - clasificarea psihiatrică mondială a tulburărilor de
personalitate). Personalitatea narcisistă comportă caracteristici pe care le regăsim la manipulatori. Nevoia
constantă de a fi admirat legată de afirmaţia cognitivă fundamentală „Sînt deosebit", îl face pe individul cu o
astfel de personalitate intolerant faţă de critici şi lipsit de scrupule faţă de cei pe care crede că are dreptul să-i
exploateze. Vrea să ţină totul sub control şi îşi atinge obiectivele indiferent de mijloace. Foloseşte cuvinte
care rănesc, umilesc şi devalorizează, în funcţie de dispoziţia în care se află (care se schimbă rapid în funcţie
de situaţie şi interese). În acest timp, opus personalităţii psihopate, greşeala este prezentată în mod insidios şi
manipulator. Convins de statutul său privilegiat, narcisistul îşi supraestimează competenţele şi calităţile pe
care celălalt ar trebui să le admire. Minte pentru a-şi întreţine iluziile şi pentru a amăgi. În cazul în care nu
mai este privit cu interes, rupe orice relaţie cu persoanele respective. De aceea, îmbătrâneşte singur şi
nefericit, pierzându-şi treptat anturajul căruia i-a provocat în timp prea multe neplăceri.
Anumiţi manipulatori relevă şi caracteristici asemănătoare personalităţii paranoice. Aceste tulburări de
personalitate nu-i împiedică să se integreze relativ bine în societate. Majoritatea încearcă să atingă succesul
pe care şi-i doresc recunoscut de toţi ceilalţi.

Partea a doua
CUM SĂ NE APĂRAM DE MANIPULATORI

12
DEMASCAREA

Importanţa demascării

Primul pas important pe care trebuie să-i faceţi este să determinaţi dacă persoana care v-a făcut să
suferiţi şi a provocat dezordine în viaţa dvs. este un manipulator.
Cum veţi reuşi acest lucru? Nimic mai simplu: folosind lista celor 30 de caracteristici, care a fost
prezentată în capitolul 2.
În capitolele anterioare au fost descrise şi exemplificate tehnicile de manipulare cele mai frecvent
folosite, pentru a înţelege şi mai bine cum se manifestă un manipulator cu caracteristicile respective.
Manevrele de manipulare sînt însă mult mai numeroase pentru a putea fi în totalitate exemplificate, în
lucrarea de faţă fiind descrise cele mai frecvent întâlnite. Am omis în mod voluntar relatarea unor lovituri
regizate sau escrocherii (un escroc e aproape întotdeauna un manipulator cu masca tipului simpatic), pentru că
fiecare în parte ar putea constitui un subiect de carte. Dar şi manipulatorii se deosebesc între ei: nu toţi au
aceleaşi obiective şi nici manevrele pe care le folosesc nu au aceeaşi anvergură.
Lista prezentată în capitolul 2 cuprinde 30 de caracteristici, dintre care multe reprezintă consecinţele sau
sentimentele provocate de manipulatori (de exemplu, indispoziţia şi nevoia de a vorbi despre aceştia în
absenţa lor).
Cel mai bun mod de a verifica că aţi pus un „diagnostic" corect celui pe care-i o suspectaţi de a fi
manipulator este să însemnaţi pe lista respectivă toate caracteristicile pe care le regăsiţi identice cu atitudinile
personajului respectiv. Trebuie să luaţi în considerare şi atitudinile pe care acesta le are faţă de alte persoane
(membri de familie, colegi, prieteni), pentru-că scopul acestei acţiuni este să reperaţi o eventuală personalitate
manipulatoare şi nu tipul de relaţie care există între dumneavoastră şi persoana respectivă. Dacă de exemplu,
îl învinuieşte pe colegul dumneavoastră reproşându-i indisponibilitatea pentru ore suplimentare, dar faţă de

71
dumneavoastră manifestă o comportare diferită, înseamnă că are un anumit motiv, dar atitudinea de
culpabilizare a celuilalt există. Manipulatorul ascultă de intuiţiile sale şi ştie perfect cui să se adreseze. Dacă
ştiţi să refuzaţi şi să vă opuneţi, în mod sigur nu vă va alege pentru diverse servicii. Ţinta lui sînt persoanele
pasive. Dacă rămâneţi indiferent la părerile celorlalţi despre dumneavoastră, dacă nu vă simţiţi vinovat de
alegerile pe care le faceţi (ceea ce este foarte bine), nu sînteţi o victimă ideală pentru un manipulator. Acesta
vă va testa şi va înţelege că manevrele prin care vrea să-şi exercite puterea nu au nici o influenţă asupra
dumneavoastră.
Atitudinea de indiferenţă faţă de culpabilizări, ameninţări, opinii şi critici la adresa dumneavoastră are
şi un inconvenient: este posibil să nu realizaţi când sunteţi învinuit, criticat, ameninţat etc. S-a constatat că
astfel de persoane nu ştiu să recunoască un manipulator. Au tendinţa de a-i linişti pe membrii anturajului lor
asupra intenţiilor manipulatorului, reproşându-le o sensibilitate exagerată. Parţial au dreptate, dar în acelaşi
timp neagă existenţa unei probleme reale în anturajul lor. Persoanele indiferente nu realizează întotdeauna
natura şi originea necazurilor celorlalţi, minimalizând efectele pe care le poate avea prezenţa unui manipulator
în anturajul lor. Nouă zeci la sută dintre noi sîntem vulnerabili la manipulare. Cei indiferenţi, care nu
detectează sau ignoră efectele negative ale manipulării, pot intra în conflict pe acest subiect cu persoane foarte
apropiate care au recunoscut prezenţa unui manipulator în anturajul lor şi astfel devin ei înşişi un factor de
stres! (în concluzie, indiferenţa pe plan emoţional la manevrele de manipulare explică în parte dificultatea de a
le identifica cu caracteristicile descrise în lista prezentată în capitolul 2)
Mai există şi alte motive pentru care recunoaşterea unui manipulator se face cu greutate. Două dintre
acestea ar fi: ori manipulatorul nu este un manipulator relaţional (cu atât mai bine), ori victima lui este
manipulată cu atâta subtilitate, încât nu-şi poate da seama. Anturajul va constata pagubele, supunerea şi
dependenţa faţă de manipulator, dar persoana manipulată găseşte întotdeauna un pretext excelent pentru a
explica că este absolut liberă şi fericită! Un alt motiv care explică un discernământ incorect: ideea de a fi
manipulat nu este acceptată cu uşurinţă de mulţi dintre noi (chiar dacă parţial este un fapt recunoscut) şi de
aceea evităm o analiză profundă şi obiectivă a situaţiei respective. Cu toate acestea, este aproape imposibil să
nu fie în cele din urmă recunoscute atitudinile tipice manipulării.
După ce aţi încheiat operaţiunea de identificare a atitudinilor persoanei suspectate cu caracteristicile
comune unui manipulator, nu vă puteţi pronunţa categoric decât dacă numărul acestora este cel puţin de opt. A
regăsi pe listă opt atitudini identice cu cele ale persoanei pe care o analizaţi nu este deosebit de relevant. Un
manipulator are cel puţin 15 caracteristici. Dacă aţi identificat cel puţin 20, aveţi de-a face cu un manipulator
care reprezintă un pericol crescut pentru sănătatea şi situaţia dumneavoastră actuală (cuplu, loc de muncă,
proiecte, libertate etc.)- Mental, vă îndoiţi deja de capacităţile şi de personalitatea dumneavoastră (excepţie
fac persoanele indiferente). Este momentul să reacţionaţi cât mai rapid pentru a vă salva. Capitolele care
urmează propun diverse metode şi soluţii pentru a vă regăsi şi a redeveni dumneavoastră înşivă. Reperarea
manipulatorului din anturajul dumneavoastră este prima condiţie de a deveni mai puţin receptivi la manevrele
de dominare pe care acesta le exercită.
Pentru a realiza o sinteză a tuturor atitudinilor adoptate de un manipulator cu scopul de a putea fi
folosite ca repere în demascarea acestuia, vă propun să citiţi, cu creionul în mână, cele două povestiri anexate
lucrării. Ele au fost inspirate din realitate şi dialogurile sînt autentice. Sarcina dumneavoastră constă în a
repera cu ajutorul adnotărilor numerotate, caracteristicile manipulatorului din povestirea respectivă (prin
comparaţie cu cele din lista prezentată la capitolul 2).

13

COMUNICAREA IDEALĂ CU UN MANIPULATOR –

O SPERANŢĂ DEŞARTĂ
Acceptaţi faptul că nu veţi putea niciodată realiza o comunicare, dacă nu perfectă, cel puţin „normală",
cu un manipulator! Această constatare este dureroasă pentru că ascunde de fapt dificultatea de a schimba
situaţia.

72
 În celălalt există totuşi o speranţă profundă şi secretă că în cele din urmă manipulatorul va admite că
trebuie să se schimbe. Această speranţă îl face să continue cu răbdare relaţia. Din nefericire, răbdarea se
transformă în suferinţă, nimic nu se schimbă cu toate eforturile depuse, iar relaţia respectivă devine un factor
de stres care nu mai poate fi ţinut sub control.
Nu prelungiţi aşteptarea în speranţa unei schimbări din partea manipulatorului. Nu există miracole, iar
transformarea unei personalităţi manipulatoare este extrem de rară. De cît timp, ani poate, aţi încercat diverse
metode de a armoniza o relaţie cu un manipulator, rămânând în acelaşi timp spontan, lipsit de ipocrizie şi
liber? V-aţi gîndit câtă suferinţă, îndoială şi stres au reprezentat aceşti ani? Puteţi evalua corect cîţi ani v-ar
trebui să mai aşteptaţi pentru a constata un semn de reală ameliorare? Răspunsul este unul singur: atât timp cât
vă păstraţi convingeri de tipul: „E important să te înţelegi bine cu colegii." (Cu toţi colegii? chiar şi cu un
manipulator?) sau „Trebuie să te înţelegi cu fraţii şi surorile.", sînteţi în căutarea unei relaţii ideale şi vreţi să
vă ascultaţi cu orice preţ principiile şi ideile, ignorând realitatea. Suferinţa relaţională provocată de un
manipulator trebuie să vă facă să vă revizuiţi ideile de genul: „Nu este posibil să nu căutăm acelaşi lucru în
această relaţie, în mod sigur va înţelege şi se va schimba!"
În cazul unui părinte manipulator, neputinţa unei comunicări autentice vă supune unei încercări şi mai
grele: trebuie înlăturată schema conform căreia: „Părinţii şi copiii trebuie să se înţeleagă toată viaţa şi să-şi
poată spune orice." A lua în discuţie această frază care descrie un ideal necesită o perioadă de timp foarte
lungă. Dar trebuie să înţelegeţi că relaţia nu se raportează numai la un părinte ideal, dar şi la un manipulator!
Încetaţi să observaţi idealul şi priviţi în faţă realitatea, chiar dacă se arată dureroasă! Întrebaţi-vă dacă până în
prezent aţi avut relaţii bune cu această persoană, dacă aţi resimţit o comunicare autentică din partea sa şi dacă
această relaţie v-a procurat bucurie şi o stare plăcută.
A admite că o personalitate manipulatoare relevă o stare patologică vă va ajuta, fără îndoială, să nu
mai aşteptaţi o schimbare din partea persoanei respective. În limbaj psihologic, acest lucru se traduce prin
acceptarea progresivă (acest proces poate dura mai multe luni) a unei separări sau despărţiri. Cu cît relaţia pe
care o aveţi cu manipulatorul este mai puternică, cu atît va fi mai lungă această perioadă. Dacă aţi depăşit-o,
veţi deveni insensibil la tot ceea ce face sau spune manipulatorul respectiv, veţi fi chiar amuzat de manevrele
sale şi veţi fi surprins să constataţi cît sînt de evidente (semn bun!). Veţi fi mai puţin afectat de ceea ce se
întîmplă (cum sînt persoanele indiferente) şi nu veţi mai aştepta ca manipulatorul să se vindece. Este trist şi
regretabil, dar este singura soluţie de a împiedica relaţia respectivă să mai provoace suferinţă. Este necesar să
reacţionaţi însă cu mult mai înainte, în momentul cînd aţi înţeles că trebuie să vă modificaţi schemele după
care gîndiţi şi să începeţi să reacţionaţi diferit faţă de persoana respectivă, adoptînd tehnici de contra-
manipulare şi de afirmare de sine.

14
ÎNVĂŢAŢI SĂ CONTRA-MANIPULAŢI
Contra-manipularea înseamnă cel mai adesea adoptarea unei tehnici numită „tehnica confuziei".
Aceasta constă în folosirea unui mod de comunicare echivocă şi superficială, care să evite un angajament ferm.
Este de altfel folosită frecvent de manipulatorul însuşi, cât şi de persoanele indiferente la manipulare (care
folosesc această tehnică fără să-şi dea seama, intuitiv).
Contra-manipularea ne permite să găsim şi alte posibilităţi de a ne opune influenţei unui manipulator,
constând în adaptarea continuă la manevrele acestuia şi având un scop defensiv. În anumite situaţii este mai
potrivit un refuz glumeţ, în altele, un refuz ironic sau un refuz ferm (mai curând decât unul vag şi echivoc).
Trebuie să fim atenţi, pentru că acest mod de a ne comporta nu este un mod natural pentru mulţi dintre noi şi
suprasolicită sistemul nervos. Aşa cum aţi înţeles deja, contra-manipularea este cel mai adesea verbală, fiind
un procedeu rezultat în urma observării atente a comportamentului celor care au reuşit cel mai bine să se
apere de manipulatori. Să analizăm pentru început comportamentul persoanelor indiferente faţă de manipulări
şi provocări. Acestea sînt insensibile pe plan emoţional la atacuri, critici, ameninţări sau alte forme de

73
destabilizare, la care răspund sub o formă care este comună tuturor, pe care nu au învăţat-o din cărţi, dar au
dobîndit-o spontan încă, din tinereţe, sau din experienţele trăite în timp (datorate prezenţei unui manipulator
în anturajul lor). În ambele cazuri, atitudinile şi formele de răspuns ale acestora sunt identice. Specialiştii în
relaţii umane au studiat atent această formă de comunicare (deşi negativă, în alte circumstanţe), pentru că s-a
constatat că manipulatorii se îndepărtează rapid de persoanele asupra cărora nu au influenţă şi cărora nu pot să
le afecteze echilibrul. De fapt, manipulatorul nu se poate simţi important sau superior în faţa unei persoane
indiferente, pentru că aceasta nu reacţionează la provocările sale, oricît de subtile ar fi ele. Închipuiţi-vă
imaginea unei persoane care e gata să se înece şi care nu se poate agăţa de salvator, aceeaşi senzaţie încearcă
şi manipulatorul, că „alunecă" pe lîngă un indiferent, fără să-l poată „agăţa"; de fapt se spune adesea: „Mi-a
scăpat printre degete... ", „Am lăsat să treacă pe lîngă mine..."
Constatînd că atitudinile verbale şi non-verbale ale unui indiferent îi permit să reziste atacurilor unui
manipulator şi să nu se lase prins în cursa întinsă de el, am concluzionat că tehnica (pe care am observat-o,
verificat-o, reprodus-o şi evaluat-o) este eficace şi am numit-o „contra-manipulare".
Începeţi să exersaţi, iar rezultatele benefice ale acestei tehnici nu vor întîrzia să apară: primul
manipulator pe care îl veţi întîlni va simţi imediat că toate manevrele pe care le va încerca cu dumneavoastră
se vor întoarce împotriva lui ca un bumerang. Se va teme în secret de dumneavoastră, vă va respecta în ciuda
aparenţelor şi va încerca să vă evite, pe cît posibil. Fiţi atent şi la neplăcerile pe care le provoacă din punct de
vedere relaţional şi psihologic celorlalţi membri ai anturajului dumneavoastră. Dacă sînteţi în afara câmpului
său de influenţă, ceilalţi însă vor fi testaţi la rîndul lor, iar manipulatorul nu are nevoie decât de cel mult 15
minute pentru a-şi cunoaşte adversarul, alteori îşi dă seama imediat!
Manipulatorul cu mască de seducător uzează frecvent de această clarviziune pentru a vă vorbi de
personalitatea dumneavoastră (mai întîi în termeni pozitivi) imediat ce v-a cunoscut. Veţi fi uluit şi veţi cădea
repede în plasa acestui fascinant har!...
Dacă trăiţi sau munciţi alături de el sau de cineva apropiat lîngă care petreceţi mult timp, el va
cunoaşte deja toate reacţiile. Dacă atitudinea dumneavoastră nu este indiferentă, defensivă sau introvertită,
manipulatorul va remarca orice schimbare, dar nu va înţelege de ce brusc, îi răspundeţi ca şi când aţi fi foarte
sigur pe dumneavoastră. Iritat, va încerca să vă provoace pentru a vă obliga să reacţionaţi aşa cum doreşte el.
Va trebui să rezistaţi la orice încercare a acestuia de a vă destabiliza şi pentru a reuşi aveţi nevoie de timp,
perseverenţă şi putere de concentrare. Mai mult, va trebui să vă luptaţi cu un sentiment de culpabilitate pe
care îl resimţiţi de fiecare dată cînd vă arătaţi indiferent, adică inuman, răutăcios, lipsit de suflet etc,
calificative eronate, pe care vi le atribuiţi numai pentru că undeva, în sufletul dumneavoastră, încă vă îndoiţi
că aţi adoptat cea mai potrivită atitudine. Manipulatorul va încerca el însuşi să vă provoace acest sentiment de
culpabilitate în speranţa că veţi reveni la o atitudine defensivă. De aceea, la atacuri şi învinuiri de genul: „Ai o
piatră în loc de inimă.", „Eşti un egoist.", „Nu m-ai iubit niciodată.", va trebui să răspundeţi: „Dacă asta îţi
place să crezi, cu atît mai rău!", sau un alt răspuns cu aceeaşi semnificaţie. Atenţie! Sînt foarte importante
cuvintele alese pentru a răspunde, ele definesc starea dumneavoastră sufletească, care (exceptând persoanele
indiferente) nu rămâne neutră faţă de provocările şi strategiile manipulatorului sau chiar a simplei lui
prezenţe, în interiorul dumneavoastră veţi resimţi răul provocat de cursa care vi se întinde şi veţi dori,
folosindu-vă de observaţii agresive, ca celălalt să înţeleagă că vorbele şi comportamentele sale sînt
incoerente, imorale sau dăunătoare. Efortul dumneavoastră va fi însă zadarnic, manipulatorul va folosi imediat
o mulţime de argumente aparent logice dar care pornesc de la ipoteze false. Vă veţi simţi jignit şi veţi încerca
să vă justificaţi sau să restabiliţi adevărul, dar manipulatorul nu renunţă să vă demonteze toate argumentele şi
să răstălmăcească tot ceea ce susţineţi. Rezultatul acestei confruntări e nul, pentru că starea de nervozitate pe
care nu o împiedicaţi să se manifeste va fi pentru manipulator dovada certă că nu sînteţi stăpân pe
dumneavoastră, chiar dacă aţi reuşit să spuneţi tot ceea ce aţi dorit
Contra-manipularea este o tehnică. Scopul dumneavoastră este de a răspunde oricărei încercări de
manipulare, ca şi cum aţi fi indiferent faţă de aceasta. Fiţi cît mai convingător, luptaţi împotriva
manipulatorului folosind armele lui. (de exemplu, acesta ştie perfect să se joace cu cuvintele şi cu sensurile
ambigue, fiind conştient de efectul lor. Faceţi şi dumneavoastră acelaşi lucru!)
Timp de câteva luni după ce aţi hotărît să folosiţi această tehnică veţi trăi o emoţie intensă: bătăile
inimii vor fi mai accelerate şi mai puternice, vă veţi simţi cuprinşi de valuri de căldură sau veţi avea senzaţia
că vi se blochează respiraţia. Treptat, veţi constata că îi puteţi răspunde mai calm, adaptîndu-vă replicile şi
implicîndu-vă emoţional din ce în ce mai puţin. Încercaţi să găsiţi cea mai potrivită replică de contra-

74
manipulare, raportîndu-vă la referinţe din exterior şi imaginându-vă ce ar fi răspuns manipulatorul în aceeaşi
situaţie.
Într-o comunicare de acest tip, departe de a fi cea firească, cuvintele cele mai potrivite nu apar
spontan, de aceea este bine să ştiţi înainte ce trebuie să spuneţi. Vă sugerez să memoraţi cîteva fraze care vor
putea fi folosite întocmai sau adaptate, în orice situaţie. Nu trebuie să lăsaţi manipulatorului impresia că sînteţi
afectat de atacurile lui disimulate sau că analizaţi remarca înainte de a răspunde. Această tehnică este deosebit
de eficientă, dar răspunsul trebuie să vină prompt, fără ostilitate sau agresivitate (e acceptabilă o doză uşoară
de ironie), şi, pentru a atinge această performanţă e necesară o practică de luni de zile. Nu trebuie să vă
descurajaţi dacă replicile dumneavoastră nu sînt desăvârşite, s-a constatat că tehnica contra-manipulării este
eficientă, chiar dacă nu este perfectă.
Nu trebuie să evaluaţi efectul fiecărui pas al contra-manipulării, dar nu pentru că manipulatorul a avut
ultimul cuvînt sau că pare convins că are dreptate, în pofida răspunsurilor dumneavoastră logice şi aparent
detaşate emoţional de problema respectivă, ci pentru că rezultatele eforturilor dumneavoastră în adoptarea
noilor atitudini va fi vizibil abia după cîteva luni. Nu trebuie să renunţaţi dacă după câteva săptămîni
manipulatorul continuă să exercite asupra dumneavoastră aceeaşi influenţă ca şi pînă atunci. Acesta se va
îndepărta inconştient de dumneavoastră, prin acumulări repetate ale situaţiilor în care se loveşte de rezistenţa
dumneavoastră pasivă. Puteţi pierde anumite avantaje pe care manipulatorul vi le-ar fi oferit pe anumite
planuri, dar nu trebuie să vă îndoiţi de demersurile dumneavoastră şi să fiţi conştient de ceea ce puteţi cîştiga,
eliberîndu-vă de influenţa acestuia şi uitînd de ceea ce credeţi că pierdeţi.

Dialoguri cu exemple de contra-manipulare

Descoperiţi prin intermediul acestor dialoguri cu un manipulator (toţi manipulatorii din exemplele
următoare au mai mult de 10 caracteristici, câţiva chiar 25) atitudinea comună a persoanelor care recurg la
contra-manipulare, fără a pierde din vedere propriul lor obiectiv, chiar dacă situaţiile respective nu sînt redate
în ansamblul lor. Dialogurile vor fi preluate din momentul în care manipulatorul M. face o anumită remarcă.
Exemplele fac referire la diverse situaţii, clasificate în patru categorii: domeniul social, profesional, conjugal
şi familial.

Domeniul social
În domeniul social manipulatorul poate fi un prieten, un coleg, o cunoştinţă sau un necunoscut.

Dialogul nr. 1 :
M: „Acest bărbat nu e pentru tine.
—Ăsta e punctul tău de vedere. Dar ceilalţi prieteni ai mei gândesc altfel.
 Pentru că îl cunosc?
— Bineînţeles.
 Şi de ce nu mi-i prezinţi şi mie?
—Foarte simplu, nu am avut ocazia.
—Într-adevăr, cred că tu meriţi mai mult.
— E părerea ta!
—Aşa este! O fată inteligentă ca tine... Să fim cinstiţi, un muzicant!
—Pentru că e muzicant, nu e inteligent?
—Nu-i asta. De fapt, nu asta am vrut să spun. Cred că meriţi un bărbat mai aproape de nivelul tău.
—Asta crezi tu.
Bine, de fapt e vorba de viaţa ta.
 Chiar aşa!"

Dialogul nr. 2:
M: „Toţi avocaţii sînt nişte escroci.
—Ce generalizare!
—Nu e o generalizare. De exemplu prietenul tău...
—Ce-i cu el?

75
 — Ascultându-l, poţi spune că abuzează de banii clienţilor.
—Pentru că îi apără bine.
—Îi apără! Numărul avocaţilor care apără criminali şi...
—Aşteaptă! Vorbeşti de prietenul meu, nu de alţi avocaţi. Prietenul meu nu apără criminali.
—Eu nu-ţi vorbesc de prietenul tău; eu vorbesc de avocaţi.
—Ah, bine!
—Mda... în sfârşit, poate că prietenul tău e diferit, eu nu ştiu nimic despre el.
—Da, nu ştii nimic despre el.
—În orice caz, îmi menţin părerea că avocaţii sînt nişte escroci.
—Poţi să crezi ce vrei. "
Dialogul nr. 3:
M: „Cei care aleg să fie funcţionari nu sunt nişte persoane foarte curajoase.
- Asta e părerea ta.
- E mai mult decât atât. E o constatare.
- Dimpotrivă, am cunoscut mulţi funcţionari foarte conştiincioşi.
- Nu spun că nu sunt conştiincioşi: spun că nu sunt curajoşi.
- Înseamnă acelaşi lucru când e vorba de activitatea profesională.
- Deloc!
- Dacă tu aşa vrei...

Dialogul nr. 4:
M: „Oh! E o rochie nouă?
- Da.
- Bunica ta ţi-a dăruit-o?
- Da, bineînţeles! Bunica mea adoră rochiile firmei Cerruti. Sunt în stilul pe care îl preferă!
- La Cerruti se vând şi chestiile alea?
- Desigur!
- Atunci nu mai am nici un chef să port o rochie ca asta!
- Slavă Domnului! Altfel am fi arătat toate la fel!"

Dialogul nr. 5:
M: „Spune-mi, poţi să-mi faci un serviciu?
- Ce serviciu?
- Pentru că sînt într-o încurcătură în acest moment...
- Ce serviciu vrei să-ţi fac?
- Am... cum să spun... am... prietenul... un prieten trebuie să vină să doarmă la mine. Soseşte cu trenul...
Eu nu am maşină, iar el are multe bagaje... Cred că va fi dificil să le transporte cu metroul.
- Da, înţeleg. Când soseşte?
- Mâine.
- Va trebui să-i dai indicaţii de unde să ia un taxi şi...
- Imaginează-ţi că nu are prea mulţi bani.
- Asta nu am eu de unde să ştiu. Voi încerca să merg la gară.
- Nu-i mare lucru, vin şi eu cu tine.
- E mai simplu să-i cauţi şi vă întoarceţi amândoi cu taxiul.
- Da, dar ţi-am spus că nu prea are bani şi nici eu nu o duc mai bine, aşa că va fi o problemă.
- Înţeleg, dar mâine nu sunt disponibil pentru prietenul tău, ar trebui să vezi dacă...
- Dar ce ai de făcut mâine?
- Am o mulţime de lucruri de făcut.
- Ce anume?
- Lucruri care sunt foarte importante pentru mine.
- Mulţumesc colega! Când tu eşti la ananghie... Voi ţine minte, Blandine.
- Cred că trebuie să ştim să şi pierdem; nu reuşim totdeauna.

76
 - Eu pierd şi tu nu mă ajuţi!
- Pot şi eu să-ţi fac diverse servicii.
- Adevărat?
- Da, dar o fac când îmi convine mie.
- Până acum nu mi-ai făcut prea multe servicii...
- Ei, bine! Dacă serviciile pe care ţi le-am făcut nu cu fost remarcate, eu...
- Nu, nu au fost remarcate pentru că nu mi le-ai făcut, asta-i clar!
- Înseamnă că acum aştepţi să-ţi plătesc o datorie şi...
- Nu aştept. Te întreb doar... dacă vrei, bineînţeles, în sfârşit, ştiu că eşti o persoană altruistă şi chiar
spui că îţi place să-i ajuţi pe ceilalţi... Acum am probleme cu banii şi prietenul meu la fel. Are multe
valize şi nu poate să ajungă la metrou şi...
- Aşteaptă...
- Nu vei pierde mai mult de 10-15 minute ...
- Aşteaptă: vreau ca începând de astăzi să înveţi ceva. Şi altruismul meu are nişte limite... După cum
vezi.
- Bine, acum ştiu.
- Vezi, e simplu. Cu altă ocazie poate îţi voi face un serviciu, dar mâine nu pot. Vreau să mă respecţi.
- Bine."

Dialogul nr.6:
O prietenă manipulatoare este tot timpul deprimată. Obişnuieşte să dea telefoane la ore târzii, fără să-
şi facă probleme că deranjează. Tocmai m-a sunat şi încearcă să mă reţină, cu toate că i-am spus că mă grăbesc
să ajung la un spectacol de teatru.
M: „Ţie puţin îţi pasă de problemele mele. Te duci liniştită la teatru.
—Cred că nu trebuie să confundăm lucrurile. Pe de o parte, faptul că tu continui să mă suni din două
în două zile şi să-mi povesteşti despre necazurile tale, înseamnă că întotdeauna te-am ascultat cu atenţie. Pe
de altă parte, ar fi trist să nu-mi trăiesc viaţa aşa cum înţeleg eu
— Da, am înţeles perfect ce vrei să spui: viaţa altora pentru tine nu are nici o importanţă.
— Nu este adevărat. Dar dacă tu asta crezi, poţi să interpretezi şi aşa.
— Da, sînt convinsă că e aşa.
— Ei, bine! Îmi pare rău pentru tine.
— Dar, Blandine, eu îţi spun că am fost părăsită de iubitul meu, iar tu te duci la teatru.
— Mm, mm.
— Eu nu aş fi făcut aşa.
— Asta spui tu.
— N-aş fi abandonat o prietenă în suferinţă.
— Dacă faptul că mă duc la teatru chiar în momentul în care tu ai telefonat, este un motiv pentru care
eu ar trebui să mă simt vinovată, ceea ce încerci tu să faci, ai dreptate dintr-un anumit punct de vedere: nu
toţi reacţionăm la fel în faţă problemelor vieţii. De altfel, trebuie să plec imediat pentru că deja am întârziat.
Scuză-mă, dar nu pot să te mai ascult acum. Vom vorbi despre problemele tale altădată. "

În domeniul profesional

Să presupunem că în domeniul profesional manipulatorul e un patron, un responsabil, un coleg sau un

client.

Dialogul nr. 7:
Cele două persoane tocmai au terminat negocierea dificilă a unui contract.
M: „De ce scrieţi?
—Pentru mine. Sunt sigur că astfel nu uit nimic.
—Nu aveţi încredere în mine?
—Am şi mai mare încredere în ceea ce este scris pe hârtie.
— În sfîrşit, pentru mine, faptul că vă notaţi, înseamnă că nu aveţi încredere.
77
 —Păcat că vedeţi astfel lucrurile.
—Pentru mine cuvîntul e lege. E o problemă de onoare.
—Un motiv în plus ca să şi semnaţi ceea ce aţi spus şi eu am notat. "

Dialogul nr.8 :

Un patron îi spune secretarei: M: „Cum se face că nu aţi fost prezentă la această şedinţă, pentru că eu v-
am spus să veniţi.
—Mă cunoaşteţi doar foarte bine, notez tot ce mi se spune. Cu siguranţă aţi uitat să mă anunţaţi.
—Dar puteţi greşi. Doar nu sînteţi perfectă!
—E-adevărat că am şi lipsuri, dar acum nu este vorba despre asta. De altfel, dacă lucrăm împreună
de trei ani, înseamnă că aţi fost de acord că sunt eficientă. Ştiţi că notez absolut totul, pentru ca
dumneavoastră să nu uitaţi nimic. E de preferat ca pe viitor să vă confirm participarea la reuniuni
importante, dacă doriţi să fiu şi eu prezentă, pentru a evita ceea ce s-a întâmplat acum.
—De acord."

Dialogul nr. 9:
O secretară cere patronului un angajament privind organizarea programului de lucru.
M: „Nu am timp acum. Am o întâlnire foarte importantă şi trebuie să plec imediat.
—Da, ştiu că sînteţi grăbit. Aş vrea să vă spun despre şedinţa de miercuri...
—Da, da.
—Chiar dumneavoastră mi-aţi cerut...
— Da, da...
—Să o convoc...
—Da, şi atunci?
—Dacă nu am acordul dumneavoastră asupra orei...
—Nu putem să stabilim mâine? Sunt într-adevăr foarte grăbit...
—Vă rog, ştiu că cereţi angajaţilor dumneavoastră să fie eficienţi, deci dacă doriţi ca toţi membrii
colectivului să fie prezenţi miercuri, care ar fi ora cea mai potrivită pentru organizarea reuniunii?
—Să zicem ora 15, e bine?
—Ştiţi ceva, nu ştiu, nu am agenda...
—Ora 15. V-am consultat agenda şi este posibil să o organizăm la ora 15...
—Bine,bine...
—Rămîne ora 15?
—E-n regulă, convoacă pe toată lumea pentru ora 15.
—De acord. Mulţumesc. Doriţi să vă notaţi şi dumneavoastră?
—Nu e nevoie, eu îmi voi aminti.
—Atunci notez eu în agenda dumneavoastră şi vă voi aduce aminte.
—Aşa."

Dialogul nr. 10:

Manipulatorul convoacă reuniuni cu membri echipei pe care o conduce, dar nu ţine seama de opiniile
acestora. De această dată este demagog.
M: „Doamnă Darmont, dumneavoastră nu păreţi de acord?!
—Părerea mea este diferită.
—Sînteţi liberă să v-o exprimaţi.
— În general sînt încîntată să-mi pot exprima opiniile, dar numai dacă acestea sînt luate în
considerare.
—Doar pentru asta sîntem aici.
—Sînt cu atît mai fericită să vă aud amintind acest lucru. "

În domeniul conjugal

78
 Este vorba de un soţ manipulator; viaţă comună sau nu.
Dialogul nr. 11:
M: „Nu te gîndeşti decît la tine.
—Ai fi putut să reflectezi mai mult înainte de a vorbi.
—Ce poate însemna atunci ultimul tău capriciu de a nu rămâne cu noi sâmbătă, când eu nu lucrez?!
—Dacă acum te simţi abandonat şi fiindcă eu merg sâmbătă la piscină, e de-a dreptul alarmant.
—Nu mi-ai făcut aşa ceva înainte. E o lovitură pentru mine!
—Nu trebuie să te simţi persecutat pentru că eu fac ceea ce am chef.
— Înseamnă că nu ai chef să fii cu mine şi cu copiii.
—Nu se poate face o comparaţie.
—Şi care ar fi diferenţa?
—V-am sacrificat mult timp tuturor. Copiii au acum 13 şi 16 ani, cred că e momentul să-mi acord şi
mie puţin timp.
—Şi noi ce vom face cînd tu nu eşti acasă?
—Dar fiecare dintre voi are programul lui, chiar dacă eu sînt sau nu acasă. Fac şi eu acum la fel:
îmi fac un program şi mă voi simţi foarte bine.
—Cine ţi-a băgat asta în cap?
—Sînt dezolată să constat că mă crezi incapabilă să iau singură o hotărâre. Crezi că dacă nu spun
nimic, nici nu gîndesc nimic. Dimpotrivă, m-am gîndit foarte mult la această situaţie şi am hotărât că nu
vreau să lîncezesc singură în casă. Si cred că e bine şi pentru tine să ai o soţie mulţumită şi bine dispusă, nu-
i aşa?
— Da... desigur."

Dialogul nr. 12:

M: „Toate femeile sînt nişte mincinoase.
—Şi bărbaţii?( să nu crezi că fac referire la cineva anume).
—Bărbaţii au alte defecte. Mincinoase sînt mai ales femeile.
—E adevărat că în prezenţa anumitor bărbaţi ar face mai bine să nu spună tot.
—Fiindcă sînt nişte fricoase.
—Poţi să crezi ce vrei. "

Dialogul nr. 13:

M: „Semeni cu mama ta.
—Mulţumesc mult.
—Dar nu ţi-am făcut un compliment!
—Eu aşa consider.
—Cum vrei. Vei vedea că am dreptate.
—Vom trăi şi vom vedea. "
Dialogul nr. 14:
M: „Orice s-ar întîmpla, tu ai întotdeauna dreptate.
—Se mai întîmplă şi asta.
—Tu vrei să ai întotdeauna dreptate.
—Se întîmplă destul de des să am dreptate. Nu e nevoie să vreau acest lucru. "

În domeniul familial
Manipulatorul e an membru al familiei: tată, mamă, frate, soră, copil, văr, verişoara, mătuşă, unchi,
orice.

Dialogul nr. 15:

M: „Vei sfîrşi ca tatăl tău... La fel ca el, un alcoolic şi un depravat.
— Mi se pare că ţi-ar plăcea foarte mult să mi se întîmple asta.

79
 —Nu, dar văd că te-ai schimbat şi mi-e teamă.
—Ar fi bine să mi-o spui fără să-mi aminteşti de tata. Doar nu există două persoane identice.
—Da, dar să ştii că îi semeni din ce în ce mai mult.
—Din toate punctele de vedere?
—Nu, nu chiar.
—Norocul meu! Deci mai am o şansă, pentru că dacă ne gîndim mai bine, nu semănăm deloc. "

Dialogul nr. 16:

M: „Cum se face că fiul tău foloseşte încă oliţa?
—Da, foloseşte oliţa.
—Să folosească şi acum oliţa!
- Da.
—Dar a crescut, nu mai are vârsta potrivită pentru a folosi oliţa!
—Nu este chiar aşa.
—Ba da, informează-te. Cînd eşti mamă te...
—M-am informat.
—Bine, dar nici un copil nu mai foloseşte oliţa la doi ani şi jumătate.
—Ba, da. E posibil.
— Oh! Nu ştiu cum îl educi.
—ÎI educ potrivit ritmului său.
— Oricum, eu îţi spun că nu este normal.
—Asta este părerea ta. "

Dialogul nr. 17:

M: „Soţul tău lucrează acum cu escrocul ăsta?
— Ei bine, da!
— Ştii proverbul: Cine se-aseamănă, se-adună!
—Dar şi: Contrariile se atrag.
— E şi ăsta un mod de a vedea lucrurile.
—Exact asta am vrut şi eu să spun. "

Principiile contra-manipulării

Principiile care susţin teoria contra-manipulării sînt foarte precise şi de respectarea lor întocmai
depinde reuşita acestei acţiuni.
Formulaţi fraze scurte.
• Rămîneţi evaziv.
• Utilizaţi locuri comune, proverbe şi principii.
• Formulaţi răspunsuri care se referă la cazul general.
• Folosiţi umorul, dacă situaţia respectivă vă permite.
• Zâmbiţi, mai ales la sfîrşitul frazei, dacă contextul e potrivit.
• Trataţi cu umor problemele sau situaţiile în care vă găsiţi dumneavoastră înşivă.
• Rămâneţi tot timpul politicos.
• Nu participaţi la discuţii sterile sau care devalorizează.
• Evitaţi agresivitatea.
• Folosiţi ironia numai dacă returnaţi un mesaj şi sunteţi sigur de dumneavoastră
• Renunţaţi să vă justificaţi.
Pe scurt, comportaţi-vă de aşa manieră, încît să daţi impresia unei persoane indiferente. Este absolut
necesar un control riguros asupra dumneavoastră înşivă, iar aceste indicaţii reprezintă nişte repere pe care
trebuie să le luaţi în considerare pentru a reuşi să vă stăpâniţi emoţiile negative.

80
 Cîteva posibilităţi de contra-manipulare
1. Este o opinie (a dumneavoastră).
2. Puteţi gîndi în acest fel. (E posibil să se gîndească şi aşa.)
3. Dumneavoastră puteţi crede acest lucru. (E posibil să se creadă acest lucru.)
4. Este doar o interpretare (a dumneavoastră).
5. Puteţi vedea lucrurile şi din acest punct de vedere.
6. Puteţi s-o luaţi cum vreţi. (E şi acesta un punct de vedere.)
7. Aveţi tot dreptul să gîndiţi aşa.
8. Pot să vă răspund „Da", dacă asta e ceea ce vă doriţi să auziţi.
9. Dacă spuneţi dumneavoastră!
10. Dacă aşa gîndiţi!
11. E un mod de a vedea lucrurile.
12. Oh! Se vorbeşte des de lucruri despre care nu se ştie nimic.
13. Nu vedeţi decât un anumit aspect al problemei, e normal.
14. Cînd nu ştii ceva, îţi poţi închipui.
15. Vă puteţi imagina.
16. Am o părere diferită.
17. Se poate.
18. Poate fi posibil... pentru dumneavoastră!
19. Este adevărat.
20. Exact aşa este.
21. Nu-i aşa?!
22. E posibil să mi se întîmple.
23. Se întîmplă.
24. Nu am talent de vizionar.
25. Trebuie să ştii să fii şi aşa uneori.
26. Şi nu ştiţi încă totul!
27. Probabil că am copiat pe cineva...
28. Mă amuză să fac exact ca toţi ceilalţi.
29. Toată lumea ştie acest lucru.
30. Depinde.
31. Evident, nu eu sînt cel care vorbeşte despre acest lucru.
32. Ar fi mult prea uşor!
33. Mie îmi spui asta?
34. Nu mă prind!
35. Fiecare cu gusturile lui.
36. Mare e grădina lui Dumnezeu!
37. Mie îmi place, asta-i important, nu-i aşa?
38. Haina nu-l face pe om.
39. Sînt mulţumit de mine.
40. Depinde de cine poartă (acest obiect).
41. E clar că nu-ţi stă bine (că nu ţi se potriveşte!).
42. Îmi place originalitatea.
43. Ei, da! Nu fac nimic ca toată lumea!
44. Asta-i farmecul meu.
45. Prietenii (soţul) mă iubesc (iubeşte) aşa.
46. Nimeni nu este perfect, nu-i aşa?
47. Fiecare cu stilul său.
48. Oh! Este o observaţie amabilă!
49. Nu vă faceţi griji pentru mine.
50. Sfaturile sînt întotdeauna folositoare.

81
51. Viitorul va decide.
52. Vom trăi şi vom vedea.
53. Cîteodată ajută.
54. Fiecare cu experienţele lui. .
55. Cine nu riscă nu cîştigă.
56. Da, nu m-am gândit!
57. Voi face exact aşa.
58. Am conştiinţa împăcată.
59. Mulţumesc!
60. Mulţumesc că mi-o spui...
61. Mulţumesc că mi-ai dat posibilitatea să aleg.
62. Am într-adevăr de ales?
63. Ca de obicei.
64. Sînteţi drăguţ că vă ocupaţi de mine.
65. Sînteţi drăguţ că mi-aţi acordat permisiunea.
66. Numai în aparenţă.
67. Este fără importanţă.
68. Nimic nu este grav. Multe lucruri sînt însă importante.
69. Principiile mele morale sunt altele.
70. E o problemă de morală.
71. Nu mă îndoiesc.
72. Desigur.
73. Văd.
74. Ah, bine!
75. Hm!
76. Absolut. Fără doar şi poate.
77. Adesea, realmente.
78. Cu certitudine.
79. Sper, într-adevăr.
80. Ne-am înţeles bine.
81. Ştiţi prea bine.
82. Păcat!
83. Cu atît mai rău!
84. Îmi pare rău pentru dumneavoastră.
85. De data aceasta, da.
86. Nu e posibil să te înşeli mereu.
87. Nu m-am gîndit că aţi remarcat.
88. Mă bucur să vă aud spunând asta.
89. Există fără îndoială motive.
90. „Alţii" la care faceţi referire sînteţi dumneavoastră?
91. Nu avem aceiaşi termeni de comparaţie. (Nu vorbim despre acelaşi lucru.)
92. Credeţi?
93. Nu ştiu despre cine vorbiţi.
94. Turnaţi gaz peste foc.
95. Suntem aici să potolim lucrurile.
96. De ce spuneţi astfel de lucruri?
97. Fiecare se comportă (evoluează) diferit.
98. Da, dar lumea merge înainte.
99. Nu numai raţiunea e cea care hotărăşte.
100.Dar cum rămâne cu dragostea (cu prietenia)?
101.Când iubeşti nu faci socoteli meschine.
102.E vreo problemă? (în loc de: „Asta nu vă priveşte.")
103. Vă supără at[t de mult?

82
104. De ce?
105. De ce nu?
106. Dar dumneavoastră?
107. Dar dumneavoastră ce gîndiţi?
108. De ce îmi puneţi această întrebare?
109. Nu vă faceţi griji, ştiu ce fac!
110. Îmi face plăcere.
111. Cine a spus asta?
112. De unde aţi aflat asta?
113. Acum vă apucaţi de bîrfă?
114. Dar dv, ce credeţi?
115. Ce vreţi să spuneţi cu asta?
116. Ce altceva trebuia să fac?
117. De ce spuneţi asta?
118. Vreţi să vă precizaţi ideea? (Vreţi să fiţi mai explicit?)
119. ...
Acum închideţi ochii şi rememoraţi cel puţin zece din aceste expresii. Reconstituiţi cel puţin o
expresie printr-un mic paragraf. Subliniaţi apoi expresiile pe care vi le-aţi amintit.
Vă propun acum să reţineţi cîteva răspunsuri de contra-manipulare, pe care le puteţi folosi cu succes
în numeroase situaţii practice:
• Aşa crezi tu!
• S-ar putea!
• Aveţi tot dreptul să gîndiţi aşa.
• Este posibil.
• Mi se poate întîmpla.
• Fiecare cu gusturile lui.
• Nu vă faceţi griji pentru mine.
• Am conştiinţa împăcată.
• Nu mă îndoiesc.
• Ce vreţi să spuneţi cu asta?
Învăţaţi pe dinafară aceste zece sintagme.
Cele 118 expresii din lista de mai sus reprezintă răspunsuri de protecţie faţă de situaţii sau remarci cu
caracter manipulator. Expresiile de acest tip sînt însă mult mai numeroase, pentru că ele se adaptează fiecărei
situaţii cu care ne confruntăm în realitate.

Faceţi exerciţii!

Puteţi să folosiţi tehnica contra-manipulării imediat ce i-aţi asimilat principiile şi cunoaşteţi suficiente
expresii de răspuns. în cele ce urmează, vor fi exemplificate diferite situaţii de manipulare pe care le veţi
considera nişte exerciţii de efectuat cu creionul în mână, începând astfel antrenamentul pentru momentul
aplicării în practică a tuturor cunoştinţelor pe care le-aţi asimilat. Situaţiile exemplificate sunt împărţite în
patru categorii, specifice domeniului social, familial, profesional şi conjugal.
Dacă vă confruntaţi cu dificultăţi în a găsi cele mai potrivite răspunsuri, nu ezitaţi să reluaţi lista de
expresii prezentată anterior. Acest capitol are rolul de a vă pregăti suficient, pentru a reuşi să înfruntaţi o
situaţie reală. Nu renunţaţi dacă nu sînteţi capabil de la început să formulaţi un răspuns perfect, o astfel de
situaţie este rară şi necesită un oarecare antrenament.
Modul cel mai plăcut, dar şi cel mai eficient de a vă antrena, este de a avea un partener care să joace
rolul manipulatorului. Sarcina dumneavoastră devine mai dificilă pentru că partenerul respectiv poate să nu
se oprească după prima replică pe care i-o daţi, chiar dacă e, conform teoriei contra-manipulării, corect
formulată şi să caute căi noi de a vă destabiliza. Este de fapt, o situaţie care reproduce fidel realitatea.
Manipulatorul abandonează jocul doar atunci când nu mai găseşte nici o metodă prin care să vă convingă. Fie
va părăsi imediat încăperea, fie va avea o ultimă tentativă de a vă obliga să reacţionaţi după cum doreşte, de

83
genul: „Nu se poate niciodată vorbi cu dumneavoastră!" sau „Este foarte dificil să comunici cu tine!". În acest
moment aveţi ocazia să concluzionaţi: „Poţi să crezi ce vrei.", sau pur şi simplu să nu răspundeţi nimic:
celălalt este într-un mare impas (pus la zid, cu alte cuvinte), iar dumneavoastră nu doriţi să înrăutăţiţi şi mai
mult situaţia.
În concluzie, este de preferat efectuarea acestor exerciţii împreună cu un partener, pentru că astfel
replica dumneavoastră va fi mult mai rapidă. Mai mult, partenerul care va juca rolul manipulatorului este
singurul care vă poate mărturisi la sfârşitul exerciţiului, momentul exact când a simţit că devine neputincios,
contrar aparenţelor, în faţa replicilor dumneavoastră Dacă sînteţi singur, efectuaţi aceste exerciţii pe parcursul
mai multor zile pentru a evita un exces de concentrare sau saturaţia. La sfârşitul fiecărei categorii de exerciţii,
vom reda dialogurile în întregime, aşa cum s-au desfăşurat. Vă recomandăm să nu le consultaţi decât atunci
când aţi terminat categoria respectivă de exerciţii. Repet, sînt prezentate patru categorii de situaţii: sociale,
familiale, profesionale şi conjugale.

Exerciţii pentru contextul social

Exemplul nr. 1: M: „Francezii sunt nişte leneşi!

- ………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 2: M: „Nu se poate realiza o comunicare cu dumneavoastră.
- ………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 3: M: „Bună ziua!... Oh! dar ce te-ai îngrăşat!
- ………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 4: M: „Cu această culoare, poţi spune că te faci remarcată!
- ………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr.5: M: „Sînteţi desigur o femeie inteligentă (seducţie).
- ………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr.6: Conversam cu cîţiva prieteni în timpul unui cocktail şi, la un moment dat, le
povesteam despre un „brunch" pe care l-am organizat, când un bărbat necunoscut s-a apropiat şi m-a
întrerupt fără să se prezinte: M: „Nu se mai poartă, domnule!
- ……………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 7: M: „Această fustă nu e deloc potrivită pentru o femeie de vârsta ta: e mult prea
scurtă.
- ………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 8: M: „Aţi putea veni într-o zi la noi acasă, să luăm masa împreună (propunere evazivă,
de care se uzează frecvent în timpul unor întâlniri sociale).
- …………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 9: M: „Aveţi într-adevăr un aspect ciudat!
- ………………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 10: M: „Te foloseşti de maşină sîmbătă dimineaţă?
-…………………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 11: Manipulatorul îşi bate joc de mine şi eu îi răspund tăios. M: „Nu aveţi deloc simţul
umorului.
-………………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 12: Manipulatorul vrea să mă convingă de o idee care îmi displace. M: „Numai imbecilii
nu-şi schimbă părerile!
-…………………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 13: M: „De ce n-ai ales mai degrabă nişte perdele vesele şi un mobilier mai original, mai
puţin kitsch (de prost gust).
Exemplul nr. 14: M: „Ţi-am văzut fratele seara trecută.
-Da?
- E frumos, dar cam infantil.
- ……………………………………………………………………………………………….”

84
 Exemplul nr. 15: Acest manipulator nu este o persoană din anturajul meu şi îmi telefonează foarte rar.
M: „Alo?... Eu sînt!

-………………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 16: M: „Vărul tău a trecut de la vînzător la funcţia de director într-un an?
-Da.
-Ce pilă grozavă a avut!
-………………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 17: Voi pleca pentru două săptămîni în vacanţă în străinătate. M: „Sînt unii care nu-şi
refuză nimic!
- ……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 18: Iau masa de prînz cu trei prieteni, dintre care unul manipulator, şi întreb simplu:
„Unde mergeţi după aceea? M: Unde ne va conveni.
- …………………………………………………………………………………………………..”

Citiţi acum dialogurile aşa cum au avut loc în realitate:

Exemplul nr. 1:
M: „Francezii sînt nişte leneşi!
—Deci tu te consideri un leneş?
—Nu, eu... Eu vorbesc despre francezii din clasa de mijloc. Categoria socială a francezilor de mijloc,
ce vrei!
—Îi cunoşti bine, fără îndoială.
— Da, îi cunosc. Mai mult, pot vorbi despre ei."
Să nu răspunzi nimic. Lasă-l pe manipulator să vorbească.
Exemplul nr. 2:
M: „Nu se poate ajunge la o înţelegere cu dumneavoastră.
—Aş putea să vă întorc complimentul. "
Exemplul nr. 3:
M: „Bună ziua!... Oh! dar te-ai îngrăşat!
— Am făcut-o intenţionat: strîng rezerve pentru la iarnă! "(şi rîde)

Exemplul nr. 4:
M: „Cu această culoare, poţi spune că te faci remarcată!
—Asta am şi intenţionat. (surîde)
—Asta ai intenţionat?
—Da.
—Atunci ai reuşit.
—Dovada: ai observat acest lucru.
—Trebuie să-ţi şi placă.
—Îmi place."

Exemplul nr.5:
M: „Sînteţi o femeie inteligentă (seducţie).
— Ce perspicace sînteţi. (Zîmbet)

Exemplul nr.6:
Conversam cu cîţiva prieteni în timpul unui cocktail şi la un moment dat le povesteam despre un
„brunch" pe care l-am organizat, cînd un bărbat necunoscut s-a apropiat şi m-a întrerupt fără să se prezinte:
M: Brunch (gustare între mic dejun şi prînz)? Dar nu se mai poartă!
— Eu nu îmi rezolv problemele în funcţie de modă!" (surîde)
Exemplul nr. 7:

85
 M: „Această fustă nu e deloc potrivită pentru o femeie de vîrsta ta: e mult prea scurtă.
— Mie îmi place şi îi place şi soţului meu foarte mult. (surîde)
—Adevărat?
—Da.
—Ce gusturi are şi soţul tău!...

—Ştii, ne înţelegem foarte bine şi nu contrariem pe nimeni.

—Sigur; dar eu cred că este prea scurtă. Ar veni bine unei femei tinere sau unei adolescente.
—Dar eu mă simt foarte tînără.
—Mda."

Exemplul nr. 8:
M: „Aţi putea veni într-o zi la noi acasă, să luăm masa împreună (propunere evazivă de care se uzează
frecvent în timpul unor întîlniri sociale).
—Sigur că am putea. E suficient să ne telefonaţi şi să ne spuneţi cînd şi la ce oră. "

Exemplul nr. 9:
M: „Aveţi într-adevăr un aspect tare nostim!
—Nu poţi să placi tuturor, (rîde)
—Nu am spus că nu îmi plăceţi!
—Atunci o iau ca un compliment!
—Se poate."

Exemplul nr. 10:

M: „Te foloseşti de maşină sîmbătă dimineaţă?
—De ce?
—Pentru că... Închipuie-ţi că soţul meu a cumpărat o linie hi-fi pe care trebuie s-o luăm sîmbătă. Dar
maşina lui e la garaj.
—Pentru cît timp aveţi nevoie de maşină?
—Pentru exact o jumătate de oră. O luăm şi ţi-o aducem înapoi acasă.
—Atunci v-o împrumut şi o aduceţi înapoi la ora 11.
—Nu s-ar putea la ora 11:30?
—Am spus la 11. Atunci am nevoie de maşină.
—Bine, să vedem cum facem.
—Deci la ora 11 fix vă aştept.
—La 11 fix. S-a făcut."

Exemplul nr. 11:

Manipulatorul îşi bate joc de mine şi eu îi răspund tăios. M: „Nu aveţi deloc simţul umorului. —Eu pot
să fac o diferenţă între umor şi ironie.
—Adevărat? Dar umorul nu ţine de ironie?
—Deloc. Informaţi-vă."

Exemplul nr. 12:

Manipulatorul vrea să mă convingă de o idee care nu-mi convine.

M: „Numai imbecilii nu-şi schimbă părerile!
—Dacă a avea o părere personală care nu se potriveşte cu a ta înseamnă să fii imbecil, atunci eu
sînt un imbecil mîndru că sînt aşa. "

Exemplul nr. 13:

M: „De ce nu ai ales mai degrabă nişte perdele vesele şi un mobilier mai original?

86
 —Pentru că astea sînt pe gustul meu.
—Da, dar sînt nişte imitaţii de prost-gust. (kitsch)
— Ăsta a şi fost motivul pentru care le-am cumpărat!" (rîde)

Exemplul nr. 14:

M: „Ţi-am văzut fratele seara trecută.
-Ah, da?
—E drăguţ, dar cam înapoiat.
—E o trăsătură a familiei! La fel ca merele: trebuie să le savurezi înainte de a le înghiţi. Ei! fiecare
lucru la timpul lui!"

Exemplul nr. 15:

Acest manipulator nu este din anturajul meu şi îmi telefonează foarte rar.
M: „Alo?... Eu sînt!
—Cine „eu"?
—Eu sînt!
—Ştiţi, cunosc mulţi „eu". Aş putea încerca să ghicesc, dar nu prea am noroc la astfel de jocuri! (L-
am recunoscut.)
—Sînt Pierre!
—A, bună ziua Pierre. Ce mai faci ?

Exemplul nr. 16:

M: „Vărul tău a trecut de la vînzător la funcţia de director într-un an? -Da.
—Trebuie să fi avut o pilă mare!
—Poţi să crezi şi asta. Dar ştii, şi competenţa poate face acelaşi lucru. "

Exemplul nr. 17: Voi pleca pentru două săptămîni în vacanţă în străinătate.
M: „Sînt unii care nu-şi refuză nimic!
— De ce ar trebui să-şi refuze? Şi apoi, de unde ştim că nu şi-au refuzat alte lucruri tocmai pentru a-
şi oferi această vacanţă?!"

Exemplul nr. 18:

Iau masa de prînz cu trei prieteni dintre care unul manipulator şi întreb simplu: „ Unde mergeţi după
aceea?
M: „Unde va fi mai bine!
—N-am nici o îndoială. "

Exerciţii în context familial

Exemplul nr. 1: M: „ Toată viaţa m-am sacrificat pentru voi.

- ………………………………………………………………………”
Exemplul nr.2: M:„N-ar trebui să te măriţi acuma.
- ……………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 3: M: „Sînteţi nişte ingraţi.
- ………………………………………………………………………….”
—Dacă detest ceva este tocmai ingratitudinea
- …………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 4: M: „Îţi doresc multă fericire!
- ……………………………………………………………………………..”

87
 Exemplul nr. 5: M: „Ah, da? Nu ştii ce este un E-mail cu toate cursurile de informatică pe care le-ai
urmat? (foarte puţine de fapt)
—Nu pot să ştiu chiar totul!
- Oh! Nu te enerva. Ce agresiv poţi fi!
- ………………………………………………………………………….”
Exemplul nr.6: Un adolescent încearcă să discute cu tatăl său (manipulator). M: „Cît mă oboseşti!
- ………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 7: M: „Dacă ai fi mai feminină, te-ai machia.
- ………………………………………………………………………………”
Exemplul nr.8: M: „Este pentru binele tău.
- ……………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 9: M: „Îţi faci de cap.
- ………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 10: M: „Fii rezonabilă. Vezi bine că acest băiat nu e pentru tine!
- …………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 11: Părintele manipulator către fiica sa de 21 de ani. M: „Nu vei pleca în Grecia singură!
—De ce nu?
—Pun pariu că nu vei ştii să te descurci şi că te vei întoarce aici cu sufletul la gură!
— ………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 12: Între o manipulatoare şi sora ei. Tocmai soseşte şi fratele din provincie. M: „De ce
fratele nostru vine să stea la tine?
-- ………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 13 M: „Dacă n-am divorţat de tatăl vostru, am făcut-o numai pentru voi!
-- ………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 14: „Tocmai mi-am cumpărat o maşină frumoasă. M: Sînt unii care au bani!
—N-am nici copii, nici casă (se subînţelege: ca voi). Fiecare cu plăcerea lui.
— …………………………………………………………………………………..”
Citiţi acum dialogurile aşa cum au avut loc în realitate

Exemplul nr. 1: M: „ Toată viaţa m-am sacrificat pentru voi.

—În ce a constat acest sacrificiu pentru tine?

—Ei, bine! Dacă nu se vede, sînt foarte decepţionată. Cînd mă gîndesc că mi-am sacrificat timpul şi
energia pentru a vă educa pe voi, pentru a vă trimite în vacanţă...
—Dar nu toate mamele fac asta? Dacă nu ţi-ai dorit copii, nu trebuia să-i faci (sau: Nu e prea mult şi
apoi era de datoria ta!)
—Ceea ce vreau este ca voi să vă daţi seama că mi-am sacrificat mult timp şi v-am dat cea mai bună
educaţie.
——Da, ne-am dat seama. Mulţumim. "

Exemplul nr. 2: M: „Nu ar trebui să te măriţi acum.

—Care este problema ?
—Abia l-ai cunoscut.
—Şi?
—Nu te măriţi aşa, la trei luni după ce l-ai cunoscut!
—Astea sînt doar nişte reguli; dar cine fi-a spus că eu trăiesc conform regulilor?
—E adevărat că tu nu ţii seama de nimic!

—În sfîrşit... Eşti liberă să-ţi ratezi viaţa.

—Absolut! Cine nu riscă, nu câştigă!"

Exemplul nr.3: M:„Nu sînteţi decît nişte nerecunoscători!

88
 —Asta este părerea ta.
—Dacă există un lucru pe care-i detest, este ingratitudinea.
—Mulţi gîndesc la fel. "

Exemplul nr.4: M: „Îţi doresc multă fericire!

—Sper că eşti sincer.

—Bineînţeles.
—În acest caz, îţi mulţumesc. "

Exemplul nr. 5: M: „Ah, da? Nu ştii ce este un e-mail cu toate cursurile de informatică pe care le-ai
urmat? (foarte puţine de fapt)
—Nu pot să ştiu chiar totul!
—Oh! Nu te supăra. Ce agresiv poţi fi!
—E amuzant! Să ştii că nu sînt agresiv decît faţă de tine. Ar trebui poate să stabilim cine este de vină.
—Nu înţeleg despre ce vorbeşti. Am dreptul să-ţi spun că sînt surprins.
—Aşa este. Dar există multe moduri de a-ţi exprima o opinie.
—Eşti paranoic.
—Sînt sigur că-ţi place la nebunie această replică care crezi că te scoate din încurcătură. "

Exemplul nr.6: Un adolescent încearcă să discute cu părintele său, manipulator. M: „Cît mă

oboseşti!

—Eu te obosesc sau eşti obosit după o zi de muncă? "

Exemplul nr. 7: : „Dacă ai fi mai feminină, te-ai machia.
- Mai sînt şi alte forme de cochetărie mai puţin vizibile.
- Care?
- Ah! Ăsta este secretul meu!
- Continui să cred că, dacă te-ai farda, ai pune în valoare toată cochetăria ta feminină.
- S-ar putea întîmpla şi asta odată.
- Mai bine n-ai aştepta atîta pentru că rişti să...
- Mă ocup mai curînd de lucrurile serioase.
- Chiar aşa! Fardul este reflexul seriozităţii.
- Ei da, dar eu n-am nevoie de reflex!

Exemplul nr. 8: M: „Este pentru binele tău."

—Nici nu mă îndoiesc. "

Exemplul nr. 9: M: „Îţi faci de cap.

—Bineînţeles, fac după capul meu şi în nici un caz după al tău!"

Exemplul nr. 10: M: „Fii înţeleaptă. Vezi bine că acest băiat nu e de tine!

—Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte.

—În sfîrşit, ştii bine că relaţia asta nu va rezista.
—Viitorul va decide."

Exemplul nr. 11: Părintele manipulator către fiica sa de 21 de ani. M: „Doar n-ai pleca singură în
Grecia!

—Şi de ce nu?

89
 —Pun pariu că n-o să te descurci şi c-o să te întorci imediat!
—Dacă asta vrei, rişti o decepţie.

Exemplul nr. 12: O manipulatoare şi sora sa. Tocmai soseşte şi fratele lor din provincie. M: „De ce
fratele nostru vine să stea la tine?
—Cred că aşa a vrut el.
— Da, dar dacă vine să stea la tine, înseamnă că are un motiv. Are ceva de ascuns?
— Mergi prea departe. Pentru el e mai practic să stea la mine.
—Da, dar e ciudat că nu m-a anunţat că a sosit, cum a ajuns în oraş. Tu ştii de ce?
—Întreabă-l pe el, dacă asta te nelinişteşte. "

Exemplul nr. 13 M: „Dacă n-am divorţat de tatăl vostru, am făcut-o numai pentru voi!

—De fapt, ai luat această hotărâre de una singură. Nouă nu ne-ai cerut părerea.
—Dar sunt mama voastră. Am făcut ceea ce e mai bine pentru voi.
—Cred mamă, că ar trebui să-ţi păstrezi regretele pentru tine. Eu n-am nici o vină pentru asta, a fost
alegerea ta de adult. Dacă ai hotărît să rămîi cu el pentru binele nostru, ar trebui să fii fericită că ţi-ai atins
scopul!"

Exemplul nr. 14: „Tocmai mi-am cumpărat o maşină frumoasă. M: Sînt unii care au
bani!
— Eu nu am nici copii, nici casă (se subînţelege: ca tine). Fiecare cu plăcerile lui!"

Exerciţii într-un context profesional

Exemplul nr. 1: M: „Vă doresc şi dumneavoastră să aveţi în viitor un patron ca al meu.

Exemplul nr. 2: M: „Trebuie să avem încredere unii în alţii.

Exemplul nr. 3:
Manipulatorul (un coleg) mă surprinde vorbind la telefon cu un furnizor cam lipsit de scrupule. Dar
nu este la curent cu subiectul conversaţiei. M: „Cît de autoritar puteţi fi!

Exemplul nr. 4: M: „Nu trebuia să faceţi demersurile în acest mod, nici să-i daţi posibilitatea
responsabilei să vă controleze, ea habar n-are. Vă asigur... Aveţi încredere în experienţa mea.

Exemplul nr. 5: M: „Ştiai că Veronique a avut o aventură cu directorul?

Exemplul nr. 6: Discuţie avută în urma unei şedinţe unde Camille a fost aleasă de colegi să fie
purtătoarea lor de cuvânt.
M: „Spuneţi-mi, ce părere aveţi despre intervenţia lui Camille?
Exemplul nr. 7: Manipulatorul ironizează cu surle şi trîmbiţe anumite aspecte ale colaboratoarei
noastre. Aceasta e gata să izbucnească în lacrimi şi iese din încăpere foarte supărată. Ca martor i-am luat
apărarea. M: „Oh! Dar glumeam! Ce susceptibilă este!
- ……………………………………………………………………………………..”
Exerciţii de contra-manipulare la prezentare (în sectorul administrativ, spitalicesc etc): contra-
provocarea.

Exemplul nr. 8: M: „Să ştiţi că văd ce faceţi: îi lăsaţi pe ceilalţi să treacă înaintea mea (minciună).
90
 —Dar aşteptau la rînd înaintea dumneavoastră.

—Da, deci asta e, faceţi discriminare rasială.

-……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 9: M: „Văd că nu vreţi să m-ajutaţi. Sînteţi în mod sigur rasist.
- ……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 10: Într-un serviciu de repartizare de locuinţe. M: „Dacă eram străin, de mult mi-aţi fi
găsit o locuinţă mai ieftină!
- ………………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 11: M: „Funcţionarii sînt nişte privilegiaţi.
- ………………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 12: M: „Nu am impresia că munciţi prea mult aici, aşa că vă voi da eu ocazia să aveţi mai
mult de lucru!
- ……………………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 13: M: „Sînteţi cu adevărat nişte funcţionari!
- ………………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 14: Provocare prin seducţie. M: „La ce oră terminaţi diseară?”
-
…………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 15: Furios că nu obţine ceea ce vrea, manipulatorul mizează pe efectul ameninţării. M:
„Daţi-mi numele dumneavoastră.
- ……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 16: Telefonul sună de mai multe ori înainte ca dumneavoastră să răspundeţi. M: „Ce faceţi
acolo? Nu lucrează nimeni?
- ……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 17: M: „Treziţi-vă! Este ora de plecare!
- ………………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 18: M: „Ei, merge, nu sînteţi prea obosită? (ironic)
- …………………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 19: M: „Noi sîntem cei care plătim
- ……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr.20: Refuză data la care i se propune să se prezinte. M: „Am dreptul şi eu la o întîlnire.
Doar e un serviciu public, nu?
- …………………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 21 M: „Este inadmisibil ceea ce se întîmplă. Vă previn, îi voi scrie directorului.
- ……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 22: La serviciul de urgenţă al unui spital. M: „De ce îi lăsaţi pe toţi aceşti oameni să
treacă înaintea mea?
— Este vorba de o urgenţă căreia trebuie să i se acorde prioritate.
— Prioritate, prioritate... Am înţeles foarte bine. Mă lăsaţi să aştept pentru că sînt negru, nu?
- ……………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 23: Pacientul manipulator îşi exagerează boala, numai pentru a obţine, făcînd presiuni
asupra personalului, o favoare la care nu are drept. M: Nici nu ştiţi ce înseamnă să suferi atît!
- …………………………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 24: M: „Poţi sa-şi crapi...
- …………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 25: M: „Şi spuneţi că sînteţi infirmieră?!
- ……………………………………………………………………………………………….”
Exemplul nr. 26: M: „Atîta lume şi nici un medic!
- Ba da, dar este la blocul operator.
- Nu este decît unul singur?
91
 - - ……………………………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 27: La spital, pacientul manipulator nu suportă să aştepte. M: „Dar nu e posibil aşa
ceva, poţi să mori... !
—Nu vă neliniştiţi, ne cunoaştem bine meseria.
—N-aş crede!
- …………………………………………………………………………………………”

Citiţi acum dialogurile aşa cum au avut loc:

Exemplul nr. 1: M: „Vă doresc şi dumneavoastră să aveţi în viitor un patron ca al meu. —De ce?
—Veţi vedea dacă veţi avea un patron la fel de înţelegător şi răbdător ca al meu.
—Aţi spus bine, vom vedea.
—Veţi vedea dacă vă veţi mai descurca la fel de bine!
—Exact."
Exemplul nr. 2: M: „Trebuie să avem încredere unii în alţii.
—Sînt cu totul de acord. Nu aştept mai puţin din partea dumneavoastră "

Exemplul nr. 3:
Manipulatorul (un coleg) îmi surprinde o conversaţie telefonică cu un furnizor cam lipsit de scrupule.
Nu este la curent cu subiectul conversaţiei. M: „Ce autoritar sînteţi!
—Da. mi se întîmplă.
—Aveţi însă grijă cu colegii dumneavoastră.
—Nu trebuie să vă neliniştiţi pentru colegii mei.
—De multe ori astfel de atitudini dau greş.
—Nu mi-au reproşat-o niciodată.
—Probabil nici nu o vor face direct.
—Am încredere în colegii mei.
—Bine, veţi vedea dumneavoastră.
—Nu vă neliniştiţi. "

Exemplul nr. 4: M: „N-ar trebui să faceţi demersurile în acest mod, nici să-i daţi posibilitatea
responsabilului să vă controleze, e o persoană care nu se pricepe. Vă asigur... Aveţi încredere în experienţa
mea.
— Da, dar vreau să vă mărturisesc ceva: ceea ce mă interesează în viaţă este să-mi fac propriul
drum. mai ales când cred că este la fel de bun ca şi al altora.
—Pot totuşi să vă ajut.
—Fără nici o îndoială. Vă voi cere ajutorul dacă va fi nevoie.
—Da, dar îmi pot permite să-mi spun părerea.
—Nu vă faceţi griji, ştiu să iau partea bună a lucrurilor. Sînt un bun observator şi îmi place să gîndesc,
lucru care m-a ferit până acum de experienţe neplăcute!"

Exemplul nr. 5: M: „Ştiai că Veronique a avut o aventură cu directorul?

—Cine ţi-a spus aşa ceva? Pleci urechea la astfel de bîrfe?
—Nu, dar crezi că iese fum fără foc?
—Nu sînt din cei care toarnă gaz peste foc, aşa că astfel de informaţii nu mă interesează.
—Oh! Nu eşti deloc sociabil!
—Din acest punct de vedere, nu. "

Exemplul nr. 6: Discuţie avută în urma unei şedinţe unde Camille a fost numită purtătoarea de cuvînt
a revendicărilor profesionale. M: „Spuneţi-mi, ce părere aveţi despre intervenţia lui Camille?
— Dar dumneavoastră ?
— ... Ăă!... Nu, vreau să ştiu mai întîi ce părere aveţi dumneavoastră.
92
 —Da, dar dacă îmi puneţi o astfel de întrebare, înseamnă că aveţi şi dumneavoastră o părere. Care
anume?
—Eu găsesc că nu şi-a îndeplinit cum trebuia rolul de purtător de cuvînt.
—Mă surprinde felul dumneavoastră de a vedea lucrurile.
—Au fost subiecte pe care şi-a permis să nu le aducă în discuţie.
—Cred că sînteţi o persoană suficient de voluntară şi de sigură pe sine încît să fi avut curajul să vă
exprimaţi la momentul oportun.
— Ea era purtătorul de cuvînt şi nu am vrut să intervin în contradictoriu.
— Asta înseamnă că, dacă Camille trebuia să fie singura persoană care să vorbească despre
problemele noastre profesionale, noi nu am mai fi avut de ce să participăm la această şedinţă.
Trebuia să vă exprimaţi şi dumneavoastră punctele de vedere.

Exemplul nr. 7: Manipulatorul ironizează în gura mare anumite aspecte ale lui Severine,
colaboratoarea sa. Aceasta e gata să izbucnească în lacrimi şi iese din încăpere foarte supărată. Pentru că
fusesem martor la ceea ce se întâmplase, am intervenit, luându-i apărarea. M: „Oh! Dar glumeam! Ce
susceptibilă este!
— Nu vedeţi că sînteţi singurul jucător al unui joc, ale cărui reguli doar dumneavoastră le cunoaşteţi? "

Exerciţii de contra-manipulare ca întîmpinare (în sectorul administrativ, spitalicesc etc): con-

tra-provocarea

Exemplul nr. 8: M: „Să ştiţi că văd ce faceţi: îi lăsaţi pe ceilalţi să treacă înaintea mea (minciună).

—Aceste persoane aşteptau la rînd înaintea dumneavoastră.

Da, deci asta e, faceţi discriminare rasială.

—Este modul dumneavoastră de a interpreta, d-le. "

Exemplul nr. 9: M: „Văd că nu vreţi să m-ajutaţi. Sînteţi în mod sigur rasist.

—Scuzaţi-mă. doamnă, dar DUMNEAVOASTRĂ faceţi în acest moment o diferenţă de rasă, nu eu. "
sau: Stiţi cui spuneţi asta?... Haideţi, să fim serioşi!"
sau şi mai bine: „Asta nu merge, ar fi prea simplu!"

Exemplul nr. 10: Într-un serviciu de atribuire de locuinţe.

M: „Dacă eram străin , de mult mi-aţi fi găsit o locuinţă mai ieftină!
—Mă aflu aici tocmai pentru a infirma practici de genul acesta. Nu vă faceţi griji în această privinţă.
—Atunci, înseamnă că veţi face ceva pentru mine.
—Voi face ceea ce trebuie să fac, asta da. "

Exemplul nr. 11: M: „Funcţionarii sînt nişte privilegiaţi.

—Şi eu ce aţi vrea să vă răspund? "

Exemplul nr. 12: M: „Nu am impresia că munciţi prea mult aici, aşa că vă voi da eu ocazia să aveţi
mai mult de lucru!
—Ceea ce vedeţi nu este tot ce avem noi de făcut. Acum, Spuneţi-mi, ce pot să fac eu pentru
dumneavoastră? "

Exemplul nr. 13: M: „Sînteţi chiar nişte funcţionari!

—Şi văd că vă deranjează acest lucru. "

93
 Exemplul nr. 14: Provocare prin seducţie. M: „La ce oră terminaţi diseară?

—La o anumită oră (surîde).

—Adică?
— Adică, nimic nu mă obligă să vă răspund, din nefericire pentru dumneavoastră
— Păcat.
—Aveţi dreptate, nu toate numerele sînt câştigătoare!"
Exemplul nr. 15: Furios că nu obţine ceea ce vrea, manipulatorul mizează pe efectul ameninţării. M:
„Daţi-mi numele dumneavoastră.
—Voi face chiar mai mult: îmi voi chema şeful. "

Exemplul nr. 16: Telefonul sună de mai multe ori înainte ca dumneavoastră să răspundeţi. M: „Ce
faceţi acolo? Nu lucrează nimeni?
— Vreau să fiţi liniştit: se lucrează, dar şi cu persoanele care aşteaptă la ghişeu (cu amabilitate).
"

Exemplul nr. 17: M: „Treziţi-vă! Este ora de plecare!

— Ei, bine! Noroc că aţi venit dumneavoastră să salvaţi situaţia! "(surîde)

Exemplul nr. 18: M: „Vă simţiţi bine?, nu sînteţi prea obosit? (ironic)
— Cît timp sînteţi drăguţ cu mine, voi rezista până la capăt. Ce pot face pentru dumneavoastră? "
(surîde)

Exemplul nr. 19: M: „Noi sîntem cei care vă plătim.

— Aveţi perfectă dreptate şi deci ştiţi bine că nu sînteţi singurul care profită de asta!"
Exemplul nr.20: Refuză data care i se propune pentru întîlnire.
M: „Am dreptul şi eu la o întâlnire. Doar e un serviciu public aici!
— Înţeleg foarte bine, domnule. Aveţi dreptul la o întîlnire. Toată lumea are, dar problema pe
care o avem nu este a drepturilor, ci a zilei când aţi putea veni. Uneori facem ce vrem, altă dată, ce putem!"

Exemplul nr. 21

M: „Este inadmisibil ceea ce se întîmplă. Vă previn, îi voi scrie directorului.

—Dar scrieţi-i, dacă doriţi. "

Exemplul nr. 22: La serviciul de urgenţă al unui spital.

M: „De ce îi lăsaţi pe toţi aceşti oameni să treacă înaintea mea?

— Este vorba de o urgenţă căreia trebuie să i se acorde prioritate.
— Prioritate, prioritate... Am înţeles foarte bine. Mă lăsaţi să aştept pentru că sînt negru, nu?
— Faptul că sînteţi negru sau alb nu stabileşte priorităţile urgenţelor medicale. "
Exemplul nr. 23: Pacientul manipulator îşi exagerează boala de care suferă, numai pentru obţine,
făcînd presiuni asupra personalului, o favoare care nu are nici o justificare.
M: „Nici nu ştiţi ce înseamnă să suferi atît!
— Ştiţi, să porţi un halat, nu înseamnă că te apără de boală. "
Exemplul nr. 24: M: „Poţi să mori aici...
— Dacă ne temeam că s-ar putea întâmpla aşa ceva, nu vă lăsam, fiţi sigur!"
sau: „După voce, pare că mai puteţi aştepta. "
Exemplul nr. 25: M: „Şi spuneţi că sînteţi infirmieră?!

94
 —Pînă la proba contrarie. "

Exemplul nr. 26:

M: „Atîta lume şi nu e nici un medic!

—Ba da, dar este la blocul operator.
—Nu este decît unul singur?
—Nu, dar fiecare pacient este văzut de un specialist, după cum este cazul. Cred că nu v-ar fi aranjat,
pentru problema pulmonară pe care o aveţi, să vă consulte un ginecolog!"

Exemplul nr. 27: La spital, pacientul manipulator nu suportă să aştepte.

M: „Dar nu e posibil aşa ceva, poţi să-ţi dai sufletul ... !

—Nu vă neliniştiţi, ne cunoaştem meseria.

—Nu s-ar zice!
—Nu vă luaţi după impresii. " (şi îşi continuă munca)

Exerciţii într-un domeniu conjugal

Exemplul nr. 1: M: „Ce-i cu costumul ăsta? Seamănă cu un costum de clovn.

- ……………………………………………………………………………..”
Exemplul nr. 2: Manipulatorul îi reproşează celuilalt (soţ, soţie) ceea ce face el însuşi. M: „Pierzi
totdeauna ceva.
- ………………………………………………………………………………”
Exemplul nr. 3: M: „Gîndeste-te puţin, sora ta are destui bani să-i cumpere singură trusoul copilului;
şi, în plus, vreau să-ţi amintesc că de cîte ori a venit cu soţul la noi la masă, nu a catadicsit niciodată să aducă
ceva.
- ………………………………………………………………………………”
Citiţi acum dialogurile aşa cum au avut loc:

Exemplul nr. 1:

M: „Ce-i cu costumul ăsta? Parcă ar fi un costum de clovn.

—Sigur! Vino să mă vezi la circ diseară!

—Nu, glumesc.
—Eu prefer să am un aspect mai degrabă amuzant, decît clasic.
—Ai dreptate."

Exemplul nr. 2: Manipulatorul îi reproşează celuilalt (soţ, soţie) ceea ce face el însuşi.

M: „Pierzi totdeauna ceva.

— Mi se mai întîmplă. Oricum, mai rar decît ţie, din fericire, altfel nu ştiu ce-am face!"
(Surîde.)
Exemplul nr. 3:
M: „Gîndeste-te puţin, sora ta are, suficienţi bani să-i cumpere singură trusoul copilului; şi în plus,
vreau să-ţi amintesc că de cîte ori a venit cu soţul ei la noi la masă, nu a catadicsit niciodată să aducă ceva.
—Asta nu-i un motiv.
—Ba da, şi încă unul foarte bun. Dacă nu cumva, cel mai bun. Dar în sfîrşit, dacă eşti atît de
naivă, încît să te facă să-i cumperi... Faci cum vrei!
—Ştiu ce trebuie să fac pentru sora mea, nu-ţi face tu griji!"

95
 15
AFIRMAŢI-VĂ !

Persoanele cele mai predispuse să devină victime sigure ale manipulatorilor sînt cele care nu s-au
afirmat suficient în viaţă. Acestora le lipseşte încrederea în sine şi răspund cu prioritate nevoilor celorlalţi. Sînt
persoane care nu-şi respectă propriile nevoi dar fac totul pentru a lăsa o impresie pozitivă asupra lor. Sînt
„extrem de generoase" pentru a nu fi calificate drept „egoiste", nu cer nimic, pentru a nu se crede că „impun",
sînt foarte „discrete" din teama de a nu „deranja", nu îndrăznesc să refuze nimic, pentru a nu părea
„insensibile", „inumane" sau „antipatice". Referitor la comportamentul pe care îl adoptă, aceste persoane sunt
denumite „subiecţi pasivi".
Printre aceştia, îi întîlnim pe timizi, persoane amabile, gata oricînd să facă plăcere altora sau să le sară
în ajutor, indiferent de ceea ce îşi doresc în acel moment. De fapt, aceste persoane „uită" de ele însele şi în
timp, trăiesc un sentiment de neîmplinire şi insatisfacţie. Nu reuşesc de obicei să atingă obiective concrete, nu
vorbesc niciodată pozitiv despre ele însele (de exemplu, în timpul unei întîlniri pentru recrutare de personal,
faptul de a se prezenta pozitiv = a ieşi în evidenţă = a afişa aere de superioritate = comportament inadmisibil,
îi terorizează şi le diminuează considerabil şansele de angajare). Se pot da multe exemple care să evidenţieze
consecinţele negative ale unui comportament pasiv. Pasivii nu sînt indivizi dificil de reperat, cu atît mai puţin
pentru un manipulator, care va şti imediat să folosească acest lucru în avantajul lui. Poate chiar dumneavoastră
faceţi parte din rîndurile lor (statistic exprimat, persoanele cu un comportament pasiv reprezintă o treime a
populaţiei). Acest capitol va interesa cu certitudine pe acei dintre dumneavoastră care nu au dimensiunea
corectă a propriei lor valori şi care nu îndrăznesc să-i înfrunte ferm pe ceilalţi.

Mai puţină sensibilitate, dar mai multă raţiune

Emoţiile antrenează totul în calea lor, dar ceea ce le frînează sînt gîndurile, convingerile şi principiile
fiecăruia, între persoanele afirmate şi cele pasive există o mare diferenţă, care este, de fapt, diferenţa dintre
convingerile şi modul lor de a gîndi. Un individ cu o personalitate afirmată (asertivă) - ale cărui afirmaţii au
caracter de adevăr -înseamnă că este capabil să-şi exprime sincer şi clar propriile lui dorinţe, cereri, refuzuri
sau sentimente, cu scopul de a-şi atinge obiectivele personale, fără a-i devaloriza pe celălalt şi în funcţie de
riscurile la care se expune. Un individ pasiv vede riscuri şi acolo unde nu există, le anticipează într-un mod
iraţional, blocînd astfel manifestarea unui comportament adaptat situaţiei respective.

Gîndurile iraţionale
Doamna X se întoarce acasă şi începe să-şi vadă de ocupaţiile ei casnice, cînd realizează că soţul său
trebuia să vină de 45 de minute (în acest exemplu, nu fuseseră stabilite ore exacte pentru acţiuni care aveau loc
în mod obişnuit). Brusc, bătăile inimii au devenit mai accelerate şi, cu respiraţia aproape tăiată, s-a îndreptat
spre fereastră, de unde vedea locul unde soţul ei îşi parca în mod obişnuit maşina. Devenise atât de neliniştită,
încît nu-şi putea dezlipi privirea de fereastră. Agitată, a început să treacă din salon în încăperea de la fereastra
căreia putea privi locul de parcare. Ce putuse declanşa în această femeie o emoţie atât de intensă? Fără
îndoială, întîrzierea de 45 de minute a soţului, care provocase, prin gîndurile iraţionale, teama şi neliniştea
exagerată (şi nejustificată).
Doamna Y se găseşte exact în aceeaşi situaţie (soţul său nu obişnuieşte să întîrzie, dar nici să se
întoarcă acasă la ore fixe) şi, cu toate acestea, nu se îngrijorează; mai mult, telefonează liniştită unei prietene
şi discută despre planurile de vacanţă. De ce nu au reacţionat la fel femeile din exemplul prezentat? Doamna
X şi-a justificat reacţia prin întîrzierea soţului său. Dacă acesta nu ar fi întîrziat, nici ea nu s-ar fi comportat
astfel. Explică reacţia exagerată pe care a avut-o prin faptul că-şi iubeşte soţul şi s-a temut ca acesta să nu fi
avut un accident.
Dar şi doamna Y îşi iubeşte soţul, chiar dacă nu s-a îngrijorat că întîrzie, deci sentimentul de iubire nu
este un motiv temeinic pentru a explica diferenţa între cele două reacţii. Aceasta este, de fapt, consecinţa

96
existenţei unor sisteme diferite de percepţie a realităţii. Doamna X s-a gîndit imediat, conştient sau nu, că
soţul ei a avut un accident şi pentru ea a fost singura explicaţie a întîrzierii lui. Doamna Y nu s-a gîndit o clipă
la acest lucru, presupunînd că întîrzierea soţului se datorează faptului că a mai avut de lucru la serviciu sau că
fusese prins în blocajele de maşini, explicaţii plauzibile, care nu puteau provoca un sentiment de nelinişte.
Exemplul demonstrează că nu evenimentul este cel care provoacă emoţia, ci interpretarea care i se dă.
Majoritatea oamenilor este convinsă că emoţiile lor de furie, teamă sau tristeţe (pentru a numi doar cîteva din
emoţiile negative) sînt cauzate de evenimente exterioare sau de atitudinile celorlalţi. De fapt, cea mai mare
parte a stărilor noastre emotive sînt provocate de discursurile interne (sub formă de fraze conştiente sau nu).
Specialiştii în teoria cunoaşterii le numesc automatisme de gîndire, automatisme de cunoaştere, autodecizii.
De exemplu: „I s-a întîmplat ceva." (se subînţelege un grav accident), „Nu voi ajunge niciodată.", „Mă voi
bîlbîi, cu siguranţă. Ce oribil!", „Dacă refuz, înseamnă că sînt un nerecunoscător. Aşa ceva nu se face.",
„Numai mie mi se pot întîmpla astfel de nenorociri.", „E greşeala mea.", „Nu ar fi trebuit să iau această
hotărîre." etc.
Astfel de gînduri sau convingeri, pentru că nu sînt întotdeauna conştiente sau pentru că sînt percepute
ca adevăruri absolute, pot influenţa foarte mult caracterul unei persoane. Aşa se explică faptul că un individ
poate deveni anxios, timid, pasiv, perfecţionist, pesimist, vinovat... Nu ne întrebăm frecvent: „Sînt o fire
anxioasă?" sau „Sînt o fire timidă?". Aceste exprimări sînt improprii realităţii: nu există „naturi" timide,
anxioase sau pesimiste. Ceea ce ne face să ne manifestăm astfel sînt gîndurile, convingerile şi percepţiile
noastre. Dacă automatismele noastre de gîndire au frecvent o anumită caracteristică, atunci vom deveni nişte
indivizi cu caracterul respectiv.
O altă consecinţă nefastă a acestor automatisme de cunoaştere (catastrofism, totul sau nimic,
raţionament arbitrar, devalorizare, asumare nejustificată a responsabilităţii etc.) este emoţia sau sentimentul
negativ pe care le provoacă imediat. Emoţia nu este deloc inofensivă, provocînd, prin reacţiile neurovegetative
pe care le antrenează, tulburări psihologice. Aceste reacţii sînt reacţii somatice la stres. Pot surveni imediat şi
pot fi trecătoare, cum ar fi: accelerarea ritmului cardiac şi a respiraţiei, tremurături, senzaţie de „gît uscat",
bîlbîială, transpiraţie, îmbujorare, valuri de căldură, acces de plîns sau alte fenomene cu care ne-am întîlnit
fiecare în viaţă, sau pot crea terenul propice pentru simptome mult mai profunde: tulburări de somn, probleme
digestive, cefalee (dureri de cap sau migrene), senzaţie de nod în plexul solar, respiraţie toracică constantă,
erupţii cutanate etc. Cum pot gîndurile noastre să provoace astfel de reacţii? Răspunsul a fost găsit de
specialiştii care au studiat transmiterea influxurilor nervoase: creierul uman (prin funcţiile şi mecanismele
sale de transmitere a informaţiei) nu poate face diferenţa între real şi imaginar.
Închipuiţi-vă un moment, cu ochii închişi, că un şarpe sau un păianjen urcă uşor pe piciorul
dumneavoastră cînd sînteţi aţipit. Observaţi imediat reacţia: vietatea nu a avut timp să ajungă pe coapsă, că
aţi şi simţit muşchii încordîndu-se, degetele s-au crispat pe corp şi aţi avut o grimasă de dezgust sau de groază
(după cum priviţi vietatea respectivă). Persoanele care au diverse fobii cunosc foarte bine acest fenomen. De
exemplu, un claustrofob care trebuie să urce într-un ascensor îşi spune: „Dumnezeule, trebuie să iau
ascensorul! Poate să rămînă în pană şi va fi îngrozitor. Mă voi sufoca."; va evita sistematic să-i folosească, cu
toate că nu se întîmplă nimic şi nici nu se cunoaşte cazul unei persoane care să fi murit sufocată într-un
ascensor în pană.
Nu subestimaţi niciodată forţa gîndurilor dumneavoastră. Ele acţionează asupra sferei emoţionale, asupra
proceselor fiziologice şi asupra comportamentelor dumneavoastră.
De exemplu, doamna X, exagerat de neliniştită pentru soţul ei care întârziase 45 de minute, îşi
închipuie dintr-o dată că acesta a fost victima unui accident. Chiar în acel moment intră în salon fiul său de 10
ani, care dorea să-i recite poezia pe care o învăţase în acea zi la şcoală. Cum reacţionează doamna X?
Copleşită de nelinişte, îi răspunde agresiv copilului: „Nu e momentul acum! Vezi doar că tatăl tău nu a
venit!" Comportamentul său devine neadaptat situaţiei respective (agresivitate faţă de fiul său care nu era
responsabil de întîrzierea tatălui).
Iată cum, sub influenţa unor emoţii intense, comportamentul dumneavoastră poate deveni inadaptat,
incoerent sau inhibat.
Acest fenomen este frecvent întîlnit şi cu ocazia reuniunilor sociale ( eveniment banal în sine), cînd
mulţi dintre dumneavoastră gîndesc: „Ceilalţi sînt mai cultivaţi şi mai inteligenţi decît mine. Mi-e teamă că
voi spune prostii şi în societate nu trebuie să te înşeli. Voi fi ridicol. Nu voi avea nimic interesant de spus."

97
Emoţia creată va fi cea de teamă (de a spune prostii, de a fi judecat, de a apărea inferior celorlalţi) şi va bloca
participarea spontană şi discuţia elaborată, conducînd la un comportament inhibat al persoanei respective.
Să vizualizăm cronologic aceste etape (de la stimuli, la gînduri şi apoi la reacţii), într-o schemă
inspirată de aceea a cunoscutului psiholog american Albert Ellis.
Fraze ca aceea de mai sus, care reprezintă o cunoaştere eronată e realităţii, sînt, de fapt, nişte gînduri
iraţionale. Apariţia lor este influenţată de convingerile noastre sau de scheme stereotipe, dobîndite încă din
copilărie. Cele mai multe provin din experienţele noastre, din mesajele verbale sau modelele pe care le-au
reprezentat părinţii pentru noi. Convingerile noastre sînt ancorate de timpuriu în noi şi foarte rar sînt
reevaluate sau puse sub semnul îndoielii (chiar dacă ocazionează suferinţe în viaţa noastră de zi cu zi). Din
fericire, există metode eficace (care cer un efort susţinut din partea noastră), pentru a învăţa să confruntăm
gîndurile noastre cu realitatea. Acesta este scopul terapiilor de cunoaştere şi al metodei numite Strategie
Raţională-Emotivă, de Albert Ellis

Schema lui Ellis

(Modificată de Isabelle NAZARE-AGA)

Eveniment
fapt

ex „Sînt la şedinţă”

Gîndire raţională Gîndire

iraţională

ex „Trebuie să-mi aduc şi eu contri- ex „Voi spune o prostie

buţia” „Ar fi oribil”
„Toate ideile sînt inacceptabile” „Alţii sînt mai intere-
„Schimbarea e condiţia progresului” sanţi”

Decizie sau comportament Reacţie somatică Emoţie negativă

Raţional exagerată

ex: „Mă adaptez în mod ex: Tensiuni musculare, ex:Teamă, anxietate,

potrivit unei conversaţii. respiraţie blocată, nod indispoziţie.
Îmi dezvolt opiniile sau în gît.
relatările.”

Comportament
neadaptat sau
inhibat

ex: „Nu particip spontan la

o discuţie. Răspund pe scurt
la întrebări.”

98
 Metoda «Strategia raţională -emotivă» (S.R.E.)
S.R.E. a fost elaborată de Albert Ellis, doctor în psihologie şi psihoterapeut, după observaţii şi studii
aprofundate, dezvoltate în mediul terapeutic, încă din 1958. Ideea nu era nouă, fusese abordată şi de curentul
filozofic stoicism apărut în Grecia şi în Roma Antică, potrivit căruia omul trebuie să se conducă după raţiune
şi să înfrunte cu fermitate şi curaj vicisitudinile vieţii (în jurul anului 300 î.C), şi fusese reluată în scrierile lui
Epictet şi Marcus Aurelius (în jurul anului 100 d.C). Astfel gîndul, această noţiune iniţial filozofică, a devenit
un instrument terapeutic. S.R.E. este (aşa cum indică şi numele) o strategie, elaborată în mai multe etape.
Pentru început, observaţi-vă pe plan comportamental şi identificaţi rapid toate atitudinile dumneavoastră
inadaptate sau inhibate (de exemplu, nu îndrăzniţi să formulaţi cereri sau refuzuri).
În al doilea rînd, reperaţi în dumneavoastră înşivă sentimentul şi emoţia care apar în situaţia respectivă.
Este posibil chiar să resimţiţi mai multe emoţii, numiţi-le fără falsă pudoare, sînt omeneşti şi, mai ales, sînt pe
cale de a vă copleşi definitiv. Dacă dorim să ne schimbăm, nu trebuie să ascundem nimic şi să numim cu
precizie emoţia care ne invadează. Mă simt jignit, mînios, furios, devalorizat, trist...? Întrebarea la care trebuie
să se răspundă cît mai exact este: „Ce simt în acest moment?" sau, dacă vă analizaţi emoţiile şi sentimentele
după ce a avut loc situaţia care v-a provocat atitudini inadecvate: „Ce am simţit cu exactitate în acel
moment?"
Urmează a treia etapă, cînd va trebui să identificaţi tot ceea ce apare în mintea dumneavoastră Fiţi sincer
cu dumneavoastră înşivă şi nu vă cenzuraţi niciodată gîndurile pe care vi le surprindeţi. Dacă ceea ce gîndiţi
nu vă place sau găsiţi că este un mod stupid de a gîndi, este momentul oportun să ştiţi că orice gînd sau
convingere iraţională este stupidă. Această caracteristică nu a fost un impediment pentru a se regăsi în spiritul
dumneavoastră şi nu uitaţi că obligatoriu, aţi reacţionat în momentul apariţiei gîndului sau convingerii
respective! Dacă pentru acelaşi stimul declanşator v-aţi confruntat cu mai mult de două gînduri sau convingeri,
este mult mai eficient să le notaţi imediat, fără a omite nici un cuvînt. De exemplu, vă spuneţi: „Dacă refuz,
mă va urî de moarte. Nu va mai dori niciodată să mă revadă. îmi va purta mereu pică.", notaţi cuvintele: de
moarte, niciodată, revadă, poartă pică. Este absolut necesar să notaţi toate aceste cuvinte, pentru că împreună
creează în mintea dumneavoastră argumentul (fals) pentru care nu puteţi refuza persoana respectivă.
Spunîndu-vă, de exemplu: „Dacă aş refuza-o, probabil îmi va purta pică.", efectul ar fi diferit.
În momentul în care aţi reuşit să vă identificaţi corect toate gîndurile, emoţiile, convingerile şi
sentimentele legate de o anumită situaţie care vă obligă să luaţi o decizie (aţi reuşit să cunoaşteţi şi să evaluaţi
exact poziţia în care vă aflaţi), puteţi începe să aplicaţi S. R. E. Metoda respectivă constă într-o confruntare a
gîndurilor şi convingerilor dumneavoastră (ceea ce cunoaşteţi), cu realitatea. Procedeul este mental fiind de
fapt. un mijloc de schimbare pe plan emoţional. Cum putem confrunta ceea ce gîndim cu realitatea?
Răspunsul este simplu: printr-un sistem de întrebări obiectiv. Nu este vorba de o practică de persuasiune şi
nici de o trecere categorică de la un mod de a gîndi negativ la unul absolut pozitiv, sau de a înlocui un gînd
nefast printr-unul de genul : „Nu trebuie să gîndesc astfel." Acest mod de exprimare va fi dificil de transpus
dintr-o dată în practică şi respectat, pentru că în acel moment gîndiţi cu totul altceva şi pentru că formularea
respectivă introduce ea însăşi o emoţie negativă: culpabilitatea! Este de preferat să se spună: „Ar fi mai bine
dacă aş gîndi altfel." Chiar dacă nu veţi reuşi acest lucru nici după ce aţi încercat S. R. E., nu este o tragedie.
Cel puţin, aţi făcut tot posibilul să vă schimbaţi modul de a gîndi.
Învăţaţi lista întrebărilor frecvent utilizate pentru a adopta S. R. E. Ordinea acestora nu are nici o
importanţă şi rămîne la latitudinea dumneavoastră să le adaptaţi. Pentru anumite situaţii, unele pot fi chiar
inutile.
- Cît cred în ceea ce gîndesc acum (între 0-100%?) Apoi:
- Sînt deci X şanse la 10 ca să fie adevărat?(de exemplu: dacă aţi răspuns 80% la prima întrebare,X=8
pentru întrebarea a doua.)
- Ce dovezi am că este adevărat?
- Există şi alte motive care pot explica acest lucru?
- (Enumeraţi alte motive) Este posibil?
- Cine a spus asta?
- Persoana respectivă a avut întotdeauna dreptate?
- (urmare) De ce, de această dată, persoana respectivii a avut dreptate?
- Cine sînt „ei"?
- Mă gîndesc la o persoană anume sau la toţi oamenii în general?

99
 - Ce risc, de fapt?
- Este un risc real?
- În cel mai rău caz, ce se poate întîmpla?
- Şi atunci?
- Întotdeauna?
- Niciodată?
- Toată lumea?
- Oricum, indiferent ce aş face?
- Oare asta ar putea însemna şi altceva?
- Există o lege care mă obligă?
- Trebuie neapărat sau e doar mai bine?
- Sînt într-adevăr o persoană... (adjectiv)?
- Făcînd un lucru sînt obligată neapărat să fac şi alt lucru?
- Ce s-ar întâmpla dacă aş spune altceva?
- Sînt în mod obligatoriu o persoană... (adjectiv), doar pentru că fac... (acel lucru)?
- Este adevărat?
- Mi se întîmplă des?
- Este un lucru oribil sau dezastruos?
- Dacă ce e mai rău se poate oricând întîmpla, cum aş putea limita efectele nocive ale acestei
situaţii?
- Cum aş putea fi sigur(ă) de ceea ce gîndeşte celălalt?
- Cine-mi conferă această putere?
- În acest fel, propria mea valoare devine discutabilă?
- De ce fac o legătură între... (faptul respectiv) şi semnificaţia pe care i-o dau?
- Doar pentru că acest lucru s-a întâmplat în trecut, trebuie în mod obligatoriu să se repete?
- Erau exact aceleaşi circumstanţe?
- Ce lege a naturii stabileşte repetarea fidelă a acestei situaţii?
- Cum pot să fiu sigur(ă) de ceea ce îmi va rezerva viitorul?
- …………
Fiecare întrebare are legătură cu răspunsul precedent, reluînd ideea anterioară. În timpul utilizării S. R.
E. nu fiţi preocupat de alte probleme sau activităţi care v-ar putea perturba sau diminua puterea de
concentrare. Dacă constataţi că intensitatea emoţiei negative pe care aţi resimţit-o a diminuat, puneţi-vă o
ultimă întrebare: „Cît mai cred acum în ceea ce am gîndit iniţial, între 0-100%?" Veţi constata o diminuare
considerabilă a convingerii dumneavoastră iraţionale. Veţi deveni mai încrezător în dumneavoastră, iar acţiu-
nile pe care le veţi întreprinde vor căpăta o altă formă. Veţi suferi mai puţin, iar alegerile dumneavoastră vor fi
mai bine adaptate situaţiei respective.

Cum exploatează un manipulator convingerile tradiţionale?

Manipulatorul foloseşte de obicei două arme, care s-au dovedit a. fi întotdeauna imbatabile: convingeri
şi judecăţi admise de societate şi cele pe care le descoperă cu cea mai mare uşurinţă la ceilalţi. Cea mai mare
parte a manipulatorilor nu sînt conştienţi de modul în care procedează pentru a obţine ceea ce vor de la
ceilalţi, pentru că sînt ei înşişi copleşiţi de gînduri şi convingeri iraţionale sau de principii prestabilite şi.deci,
neadaptate. De multe ori nu cred în ceea ce încearcă să-i convingă pe ceilalţi, iar discursurile şi acţiunile lor
sînt contradictorii şi se desfăşoară după scheme total opuse.
Iată cîteva principii-şabloane asupra cărora insistă, făcîndu-i pe ceilalţi să creadă că sînt cele după care el
însuşi trăieşte şi pe care le pretinde exigent şi celorlalţi:
- Trebuie să ştii totul.
- Nu trebuie să te înşeli.
- Nu trebuie niciodată să te arăţi ignorant.
- Trebuie să arăţi celorlalţi că eşti inteligent, cultivat, interesant.
- Pentru a fi acceptat şi apreciat, trebuie să fii competent în toate circumstanţele.
- Trebuie să fii perfect, altfel nu ai nici o valoare.
- Nu trebuie să-ţi schimbi părerile, pentru a nu fi considerat instabil.

100
 - Doar imbecilii nu-şi schimbă părerile (convingere opusă celei precedente!).
- Cînd faci o promisiune, trebuie întotdeauna s-o respecţi.
- Nu trebuie niciodată să fii nerecunoscător.
- Dacă dau ceva, trebuie obligatoriu să primesc altceva în schimb.
- Oamenii trebuie să-şi dovedească competenţa direct, altfel nu au nici o valoare.
- Trebuie să fii generos în orice circumstanţă, altfel eşti considerat un egoist.
- Trebuie să fii întotdeauna drăguţ şi amabil, altfel eşti considerat răutăcios, insensibil sau agresiv.
- Nu trebuie să (îmi!) faci rău. Ar fi insuportabil.
- Oamenii trebuie pedepsiţi pentru răutatea lor (faţă de mine!).
- Apariţia unei erori dovedeşte că nu poţi avea niciodată încredere în ceilalţi.
- Eu am întotdeauna dreptate şi toţi ceilalţi ar trebui să ştie.
- Dacă oamenii se plâng, e vina lor.
- Eu am dreptul să-mi spun părerea în orice situaţie.
- E mult mai uşor să eviţi dificultăţile vieţii, decît să le înfrunţi.
- Dacă oamenii sînt inteligenţi (şi trebuie să fie), mă înţeleg fără să fie nevoie de explicaţii.
- Trebuie întotdeauna să iei deciziile bune, altfel eşti considerat stupid.
- Trebuie întotdeauna să răspunzi nevoilor tuturor membrilor familiei, indiferent care ar fi cererile
acestora.
- Etc.
Anumite convingeri din cele prezentate în lista anterioară vă aparţin, chiar dacă sînt greşite. Este
motivul pentru care un manipulator poate avea o influenţă atît de puternică asupra dumneavoastră şi poate
provoca atîtea emoţii nocive! De exemplu, dacă un manipulator din mediul dumneavoastră familial vă cere o
sumă de bani pe care nu puteţi (vreţi) să i-o împrumutaţi, imediat va replica: „Sînt totuşi fratele tău!"
subînţelegînd: „Trebuie întotdeauna să răspunzi nevoilor familiei, indiferent care ar fi cererile." Dacă
dumneavoastră aţi asimilat această convingere ca pe un adevăr universal, veţi fi profund marcat şi veţi trăi un
sentiment de culpabilitate numai prin simplul fapt că aţi încercat să vă abateţi de la această regulă. în acest
mod manipulatorul va reuşi să vă influenţeze hotărîrea de a face lucruri pe care altfel nu le-aţi fi acceptat.
Teama de a fi judecat de ceilalţi (şi mai ales de manipulator!) este punctul dumneavoastră cel mai
vulnerabil. Manipulatorul nu acceptă jumătăţile de măsură: ceea ce nu este absolut „alb" din punctul lui de
vedere, devine cu siguranţă „negru".
Dacă dumneavoastră înşivă vă consideraţi jalnic numai pentru că nu sînteţi perfect (un ideal), sau
egoist, pentru că nu vă consacraţi tot timpul celorlalţi, vă veţi surprinde prins în propria dumneavoastră cursă
(manipulatorul a întins-o şi totul a funcţionat perfect). Este suficientă o frază de tipul : „Nu eşti un tip de
treabă. Doar nu ai copii şi ai putea foarte bine să vii la serviciu în locul meu, sîmbătă!". Dacă vă sperie gîndul
că nu aţi putea fi considerat în orice circumstanţe un tip de treabă, veţi prefera să vă abandonaţi propriile
proiecte (egoiste?) pentru sfîrşitul de săptămînă, numai pentru a răspunde imaginii respective. E ca şi cînd
manipulatorul v-ar face să vă priviţi în oglindă propriul mod de a gîndi! În această situaţie, efortul pe care l-aţi
face încercînd să nu răspundeţi cererii (impunerii?) manipulatorului vă poate provoca un sentiment de
culpabilitate şi de indispoziţie. Este momentul potrivit pentru a reevalua situaţia respectivă, ajutîndu-vă de
S.R.E. Nu sînt într-adevăr un tip „de treabă"? Mi se întîmplă să fac pentru ceilalţi anumite lucruri numai pentru
a-mi păstra această imagine? Mi se întîmplă des? Am vreo responsabilitate în decizia colegei mele de a avea
copii? A fost alegerea ei? A nu avea copii înseamnă că-mi pierd dreptul de a avea propriile-mi nevoi sau
libertatea de a-mi face planuri pentru sfîrşitul de săptămînă? Nevoile mele sînt mai puţin importante decît ale
colegei de serviciu numai pentru că nu am copii? Colega mea manifestă în general respect pentru nevoile şi
dorinţele mele? Dacă nu-mi respect eu însumi propriile-mi nevoi, mi le va respecta prompt colega mea?...
Să luăm un ultim exemplu. Manipulatorul vă sugerează, atunci cînd rezultatele nu sînt cele pe care le
aştepta, că nu aţi luat cea mai bună decizie. Dacă dumneavoastră înşivă sînteţi nesatisfăcut şi mînios, avînd
convingerea profundă că nu este permis să te înşeli sau să greşeşti, că imperfecţiunea este insuportabilă şi că
trebuie întotdeauna să iei cele mai bune decizii, atunci fiţi sigur că manipulatorul şi-a atins perfect scopul!
În realitate, o decizie nu este nici bună, nici greşită. Cînd situaţia o cere, este important să se ia o
decizie ţinînd seama de mai multe alternative. Decizia se ia de obicei în funcţie de două criterii importante:
timpul şi eficacitatea (moment şi scop precis). Dar niciodată nu puteţi fi sigur100% de rezultatul final. Nimeni

101
nu poate exercita un control absolut asupra viitorului sau evenimentelor exterioare care pot deveni obstacole
în calea derulării proiectelor prestabilite.
Dacă de exemplu, vreţi să urmăriţi lucrările unei conferinţe să participaţi la un congres care se
desfăşoară la Lyon, dar dumneavoastră locuiţi la Paris; în afară de a lua avionul, mai aveţi încă două variante:
să plecaţi cu maşina sau cu trenul. Imaginaţi-vă că cel mai bun prieten al dumneavoastră locuieşte la
Grenoble şi nu l-aţi văzut de un an. De aceea, vă gîndiţi că dacă alegeţi să faceţi călătoria respectivă cu
maşina, aţi putea să vă întîlniţi prietenul şi să petreceţi împreună o seară, îmbinînd astfel utilul cu plăcutul. În
afară de asta, ocazia de a-i revedea reprezintă pentru dumneavoastră un eveniment fericit şi o consideraţi ca o
compensare a cheltuielilor suplimentare pentru benzină şi taxe de autostradă, pe care le aveţi de suportat
alegînd varianta de a călători cu maşina. În plus, condusul maşinii nu vă deranja şi e deosebit de plăcut să
ascultaţi muzica preferată, singur în maşină. În aceste condiţii, călătoria cu maşina pare cea mai bună alegere,
aveţi mai multă libertate şi nu trebuie să respectaţi un anumit orar. După ce aţi mai reflectat un timp,
comparînd avantajele cu inconvenientele, aţi hotărît să vă sunaţi prietenul, pentru a-i împărtăşi planul pe care
l-aţi făcut. Acesta s-a arătat deosebit de încîntat de vizita pe care urma să i-o faceţi.
Două zile mai tîrziu însă, prietenul dumneavoastră vă sună să vă anunţe că nu va fi în Grenoble în
perioada respectivă (probleme profesionale îl obligă să lipsească cîteva zile din oraş). Iată-vă în situaţia de a
reveni asupra hotărîrii iniţiale şi a alege pentru călătoria respectivă un alt mijloc de transport. Într-adevăr, ceea
ce stabiliserăţi iniţial era legat de importanţa pe care o acordaţi întîlnirii cu el, chiar dacă drumul cu maşina ar
fi costat mai mult. Dispărînd cel mai important factor care vă influenţase iniţial decizia, recunoaşteţi că un
drum dus-întors cu TGV (un tren special, de mare viteză) este mai rapid, mai sigur şi mai ieftin, mai ales că
acum, schimbîndu-se datele problemei, nu aveţi nici un motiv să vă abateţi din drum. Hotărîţi deci să luaţi
trenul în ziua începerii congresului respectiv, dimineaţa foarte devreme, pentru a nu lipsi de la deschiderea
oficială.
Din nefericire, la jumătatea distanţei dintre cele două oraşe, trenul se opreşte, din cauza grevei
lucrătorilor feroviari din zonă. Aceştia ocupaseră calea ferată, iar trenul nu mai putea înainta. Evenimentul nu
fusese prevăzut şi trenul rămăsese blocat 3 ore şi 20 de minute. Sînteţi sigur că rataţi prima zi a congresului şi
gîndul acesta vă creează o stare de nervozitate pe care nu reuşiţi s-o controlaţi. În astfel de situaţii şi momente,
mulţi dintre noi îşi spun: „Ce dobitoc sînt! Nu ar fi trebuit niciodată să iau trenul. Ar fi trebuit să plec cu
maşina, aşa cum am vrut iniţial. Sînt un prost!...” şi continuăm să ne simţim vinovaţi că nu am luat decizia „cea
mai bună”.
Prima întrebare pe care trebuie să v-o puneţi înainte de a continua să vă auto-culpabilizaţi este
următoarea: „Cum aş fi putut să ştiu care era cea mai bună alegere pe care trebuia s-o fac?"
A doua întrebare: „Ce fapt sau eveniment îmi permite să trag concluzia că am făcut o alegere greşită?"
A treia întrebare: „Acest fapt sau eveniment a apărut înainte sau după ce am luat decizia respectivă?"
A patra întrebare: „Exista o probabilitate să prevăd faptul sau evenimentul survenit?"
A cincea întrebare: „Cine spune că ar fi trebuit să prevăd ceea ce s-a întâmplat? Am calităţi de
prezicător sau am vreo putere deosebită asupra celorlalţi sau asupra realităţii exterioare?"
Acest auto-chestionar, dar mai ales răspunsurile obiective pe care le veţi da, vă vor permite să analizaţi în
mod eficient situaţia respectivă şi să vă desculpabilizaţi de o greşeală pe care, în realitate, nu aţi comis-o
niciodată.
Într-adevăr, dacă veţi lua orice decizie numai după ce aţi cîntărit cu atenţie avantajele şi dezavantajele
alegerii respective, înseamnă că aţi analizat corect fiecare alternativă şi decizia pe care aţi luat-o nu a fost
impulsivă şi neîntemeiată. Analiza situaţiei respective a fost însă făcută pe baza informaţiilor pe care le
deţineaţi la un moment dat. Revenind la exemplul anterior, au fost parcurse în mod voluntar în două etape,
care au avut ca final două decizii diferite. Ce a determinat această situaţie? După cum aţi înţeles, cele două
decizii au apărut analizînd informaţii diferite, în momente diferite. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că o
decizie este luată în funcţie de multiplele informaţii la care avem acces la momentul prezent, pentru care nu
există niciodată o garanţie că vor fi regăsite într-un moment viitor. Există doar o previziune a anumitor conse-
cinţe, care poate fi estimată prin calcule probabile. Ceea ce numim o decizie „bună" este ; de fapt o noţiune
raportată nu la rezultat, cît la structura sa raţională sau nu. Sînt oameni care nu folosesc niciodată trenul,
avionul sau maşina, de teama unui accident. Probabilitatea pe care o iau în considerare este eronată, pentru că
are ca punct de plecare convingerea (iraţională) că este foarte probabil să li se întîmple ceva deosebit de grav
în timpul călătoriei. Acest mod de a gîndi este considerat de persoanele respective perfect justificat, încît iau

102
hotărîrea de a nu folosi niciodată mijloacele de transport amintite. Realitatea contrazice aceste convingeri
eronate: accidentele de tren, avion sau maşină sînt extrem de rare raportate la numărul impresionant de ore în
care circulă. Acest proces mental este descris ca iraţional, pentru că nu ia în considerare fapte reale şi
obiective apropiate şi este principala cauză pentru care multe persoane iau decizii „greşite" (au din de în ce mai
puţină libertate de a lua o decizie, pînă cînd „nu mai au ce alege”!).
Pentru a vă elibera de sentimentul de culpabilitate provocat de o decizie care nu duce la un rezultat
satisfăcător, analizaţi-vă toate hotărîrile pe care le luaţi, „bune” sau „greşite”, integraţi-le în viaţa
dumneavoastră cotidiană şi deresponsabilizaţi-vă de rezultatele negative imprevizibile. Sînt persoane care nu
îndrăznesc niciodată să ia decizii de teamă că nu vor obţine rezultatele aşteptate. Acestor persoane le vor lipsi
experienţele noi şi senzaţionale, îndrăzniţi şi fiţi printre cei care aleg. Riscul este parte indisolubilă a alegerii
şi trebuie luat în considerare chiar dacă s-a reflectat atent înainte de luarea deciziei, pentru că nu avem puterea
de a influenţa evenimentele exterioare, independente de voinţa noastră. Manipulatorul omite acest adevăr şi vă
reproşează că nu aţi prevăzut totul pentru a lua cea mai bună hotărîre. Infruntaţi-l întrebîndu-l dacă el însuşi a
prevăzut obstacolul respectiv. Dacă vă răspunde afirmativ, întrebaţi-l de ce nu v-a prevenit şi pe
dumneavoastră sau de unde putea să ştie atît de sigur. Dacă va avea un răspuns pentru fiecare întrebare pe
care i-o puneţi, înseamnă că este singurul exemplar de „perfecţiune” de pe planeta noastră!
Să ştiţi să refuzaţi

A îndrăzni şi a şti să refuzi constituie un element primordial al afirmării de sine. Asta nu înseamnă însă
că o persoană afirmată refuză întotdeauna - totul - pe toată lumea! Dimpotrivă, o astfel de persoană acceptă
tot ceea ce este autentic şi ştie să refuze ceea ce nu-i convine. Cînd spune „da”, gîndeşte „da”, pe cînd o
persoană pasivă spune de mai multe ori „da” în timp ce gîndeşte „nu”, şi astfel se instalează frustrarea cu toate
consecinţele nefaste pe care le implică.
Îndrăzniţi să refuzaţi
Ce vă împiedică să refuzaţi atunci cînd aţi dori s-o faceţi?
Motivele sînt numeroase (dar niciodată real justificate), cum ar fi:
- Teama de a fi considerat (calificat) egoist, inuman, incompetent, neconştiincios, indiferent, amoral,
ingrat etc.
- Teama de a supăra, a jigni sau a prejudicia.
- Teama de a pierde un prieten sau slujba.
- Teama de a vi se refuza după aceea şi dumneavoastră un serviciu.
- Teama de a declanşa un conflict.
- Şi mai ales, teama de a nu mai fi iubit sau apreciat.
Teama este o emoţie. În această situaţie, emoţia este generată de anticiparea riscului. Riscul unei
imagini deteriorate, de a pierde o prietenie, de a declanşa un conflict etc. Apare întrebarea: Aceste riscuri sînt
într-adevăr reale? Sau, altfel spus, care este probabilitatea ca anumite preziceri sau previziuni să se realizeze?
O a doua întrebare devine imperios necesară: Dacă temerile noastre se adeveresc, care ar fi consecinţele unor
astfel de situaţii? Aceste două întrebări stau la baza procesului de confruntare (constituie debutul acestuia) a
gîndurilor care au declanşat emoţia de teamă.
„Ea va gîndi că nu sînt simpatic."
„Dacă îi voi spune nu, va ieşi un mare scandal.”
„Trebuie să lucrez în locul ei la acest sfîrşit de săptămână, altfel mă vă refuza şi ea cînd voi avea eu
însumi nevoie."
„Mi-au făcut, la rîndul lor diverse servicii, nu-i pot refuza, indiferent de ce-ar fi. Altfel, ar fi o dovadă de
ingratitudine din partea mea şi nu pot accepta să fiu considerat un ingrat.”
Toate gîndurile de tipul celor exemplificate mai sus nu sînt decât foarte rar formulate în mod conştient în
mintea dumneavoastră. Este suficient totuşi să vă întrebaţi de ce nu vreţi să refuzaţi, din moment ce doriţi
acest lucru. Cînd astfel de gînduri sînt formulate ca certitudini, creează emoţii de tipul fricii şi, deci, blocaje
de atitudini. Creierul înregistrează o realitate inventată, total imaginată, dar pe care o crede adevărată. Ideile
acestei false realităţi sînt asociate întotdeauna cu evenimente negative, iar creierul transmite mesaje care să
blocheze anumite comenzi, cu scopul de a evita efecte nefaste.
Teama este utilă atunci cînd ne previne de un pericol real, devenind însă neplăcută şi inhibatoare atunci
cînd pericolul nu există, sau cînd consecinţele sînt minime şi nesemnificative.

103
 Să analizăm împreună următorul exemplu. Este vorba de cazul doamnei în vîrstă care locuieşte în satul
vecin şi care a luat obiceiul să vă telefoneze în orice zi a săptămânii, cerîndu-vă să-i faceţi cumpărăturile.
Pentru a ajunge la cel mai apropiat supermarket,trebuie să mergeţi cu maşina în jur de 15 km. Această situaţie
durează de mai multe luni şi nu aţi îndrăznit niciodată s-o refuzaţi, chiar dacă tocmai făcuseţi (cu o zi înainte
de a telefona persoana respectivă) cumpărăturile pentru dumneavoastră. Drumurile pe care trebuie să le faceţi
vă obosesc şi vă împiedică să vă organizaţi timpul după propriile dumneavoastră nevoi, dar vă supuneţi
necondiţionat cererii acestei persoane. Oare de ce? „Pentru a face un serviciu!" A face un astfel de serviciu vă
creează un avantaj? Veţi răspunde, probabil: „Este bine să faci servicii altora şi îmi face plăcere să pot face şi
eu." Vă face plăcere serviciul pe care îl faceţi acestei femei?... „Nu, nu tocmai. La început nu mă deranja, dar
acum a devenit o corvoadă!" Atunci, de ce continuaţi? „... Nu ştiu cum să-i spun, sau mai degrabă, nu
îndrăznesc să-i spun." De ce? „Aş putea s-o jignesc. Este destul de în vîrstă. Şi apoi, soţul meu o cunoaşte
foarte bine... În sfîrşit, nu vreau... să creez discuţii neplăcute, pentru un lucru de nimic!"
Iată că am ajuns să dezvăluim mecanismul de gîndire a persoanei care nu îndrăzneşte să refuze.
Convingerea de bază pe care se clădeşte tot sistemul de argumente cu care această persoană îşi justifică
comportamentul este: „întotdeauna e bine să faci servicii celorlalţi şi acest lucru ar trebui să procure plăcere."
Imediat apar alte două idei. care menţin comportamentul respectiv: „A înceta să facem serviciul respectiv
poate jigni persoana căreia i se adresează, cu atît mai mult cu cît este o persoană în vîrstă." şi „Dacă îmi
exprim refuzul, soţul meu şi această femeie ar putea avea o dispută din cauza mea." Deci, e de preferat să
gîndim că problema respectivă nu există sau că nu înseamnă nimic. Doar punîndu-vă întrebările „De ce?" şi
„Şi atunci cum de... ?" puteţi descoperi ceea ce vă împiedică să îndrăzniţi. Continuaţi apoi, confruntându-vă
gîndurile cu realitatea.
Să reluăm exemplul anterior:
1. Este întotdeauna bine să facem servicii? De obicei, da. Dar, dacă e pe termen lung trebuie evitat. În
cazul prezentat, doamna în vîrstă nu avea de ales, trebuia să ceară cuiva să-i facă serviciul respectiv.
2. Trebuie întotdeauna să resimţim plăcere, cînd facem un serviciu celuilalt?
Plăcerea este un sentiment şi nimeni nu are un control absolut asupra sentimentelor pe care le trăim.
Să luăm exemplul clasic al sentimentului de iubire... Dacă iubiţi o persoană care nu e „potrivită" pentru
dumneavoastră, ce puteţi face? Eventual, să asociaţi persoanei respective ceva puternic negativ pentru a
provoca repulsie sau resentimente. Dar a crea plăcere din suferinţă este mult mai dificil, nu-i aşa? Pe de altă
parte, un sentiment refulat, dat mereu prezent, nu conduce în timp la fericirea la care râvnim cu toţii.
3. Cine a spus că ar trebui să resimţim plăcere, atunci cînd facem un serviciu?
Teoria sau religia creştină, cum doriţi. Dacă ar fi fost o lege universală, bineînţeles că nu am fi pus-o
în discuţie şi nici nu am fi contestat-o pentru că ar fi fost o realitate evidentă. Nu este însă cazul unui serviciu
pe care îl facem şi pe care îl resimţim ca pe o corvoadă.
Aceste trei întrebări sunt formulate cu scopul de a confrunta convingerea, considerată de mulţi dintre
noi fundamentală, că este bine să facem diverse servicii şi că acest lucru ar trebui să ne procure plăcere şi
bucurie. Răspunsurile la aceste întrebări arată că nu trebuie să trăim sentimente de culpabilitate dacă nu
resimţim, de fiecare dată cînd facem un serviciu celuilalt, un sentiment de plăcere.
În exemplul anterior, persoana al cărui comportament îl analizăm a răspuns: „Dacă aş înceta să mai
fac serviciul obişnuit, aş putea-o jigni pe această doamnă şi aşa ceva nu se face, mai ales că este o persoană în
vîrstă."
Ce „nu se face"? Să explicăm că nu sîntem întotdeauna disponibili? Realitatea capătă o altă
dimensiune, numai pentru că persoana care solicită serviciul respectiv este în vîrstă? Un comportament diferit
de cel pe care l-aţi adoptat de obicei ar însemna că vă deterioraţi valoarea de adult responsabil? Trebuie să ne
respectăm pe noi înşine mai puţin, oricare ar fi circumstanţele, numai pentru că ne aflăm faţă în faţă cu o
persoană mai în vîrstă? Dacă ar fi adevărat, ar însemna că puterea fiecăruia dintre noi creşte odată cu vîrsta.
Nu credeţi că, într-o astfel de situaţie, ne putem considera manipulaţi? Dacă persoana în vîrstă din exemplul
nostru a descoperit convingerea pe care o aveţi faţă de acest subiect, „poarta este larg deschisă" abuzului de
putere! Dar să presupunem că această persoană nu are intenţia de a abuza de celălalt şi nu face altceva decât
să ceară un serviciu care nu i-a fost niciodată refuzat. Cum ar fi putut să ştie (doar să ghicească!) că v-aţi
supărat pentru că cererea ei a venit (pentru dumneavoastră) prea tîrziu. însăşi ideea dumneavoastră de a nu
pune în discuţie o cerere formulată de o persoană în vîrstă şi devenită obişnuinţă v-a întins o cursă. Ceea ce

104
vă face dependent de serviciul respectiv nu este persoana care îl solicită, ci propriul dumneavoastră
principiu. De altfel, cine spune că refuzul dumneavoastră ar fi jignit acea persoană? Nu există căi mai subtile
prin care se pot explica anumite atitudini, fără a jigni sau fără a supăra interlocutorul? Credeţi că un refuz
înseamnă să spuneţi „Nu" sau „Nu mai vreau... ", net şi categoric? Răspunsul, în acest caz, constă în a şti să
formulaţi ceea ce se numeşte refuz parţial. Îl vom prezenta detaliat, după ce vom analiza şi ultima convingere
care provoacă atitudini inhibate.
„Dacă îmi exprim refuzul, îmi e teamă că soţul meu va avea din cauza mea o dispută cu această
doamnă." Chiar credeţi că s-ar certa? Cum puteţi prevedea această situaţie, cu atîta certitudine? Să analizăm
acest eventual risc. Imaginaţi-vă că doamna în vîrstă devine furioasă în momentul în care o refuzaţi, la fel ca şi
soţul dumneavoastră. Ce semnificaţie are un astfel de comportament? Gîndiţi-vă şi înţelegeţi exact cum au
decurs lucrurile: aţi explicat unei persoane care vă solicita acelaşi serviciu de mai multe luni de zile că sînteţi
prea obosită pentru a face de două ori acelaşi drum într-o zi, mai mult, vă perturbă şi organizarea timpului din
ziua respectivă şi... persoana devine furioasă. Atitudinea acesteia are o singură semnificaţie: nu este deloc
preocupată de problemele dumneavoastră personale, nu le ia în considerare şi nu doreşte decît să-şi atingă
propriile obiective (în acest exemplu, să găsească pe cineva care să-i facă cumpărăturile). În concluzie,
persoana respectivă nu vă respectă!
Revenind, vă pun întrebarea: Credeţi că ceea ce am prezentat ca o consecinţă probabilă a refuzului
dumneavoastră reprezintă exact ceea ce gîndeşte doamna la care am făcut referire? Dacă răspunsul la această
întrebare este negativ, înseamnă că refuzînd-o, nu veţi risca niciodată o ruptură sau o deteriorare a relaţiei pe
care o aveţi, pentru că va înţelege exact situaţia. Dacă răspunsul dumneavoastră este însă afirmativ, credeţi că
acest tip de prietenie este benefic şi va prezenta în viitor acelaşi interes pentru dumneavoastră? Puteţi
considera toate întrebările pe care vi le-am sugerat un test care vă ajută să descoperiţi ce fel de relaţie aveţi în
realitate cu persoana respectivă.
În sfîrşit, dacă vă temeţi de reacţia soţului dumneavoastră faţă de dorinţa pe care o aveţi de a schimba
situaţia obişnuită, principiul pe care trebuie să-i respectaţi rămîne acelaşi. Depinde de dumneavoastră să vă
afirmaţi şi să-i faceţi să înţeleagă că din acel moment aţi hotărît că au prioritate nevoile dumneavoastră
personale. Respectîndu-vă dumneavoastră înşivă, îi veţi face şi pe ceilalţi să vă respecte.
Învăţaţi refuzul diplomatic

Există trei momente în care se impune necondiţionat refuzul:

a) Nu puteţi să satisfaceţi în totalitate cererea celuilalt.
b) Doriţi să puneţi capăt unei situaţii care nu vă mai convine (sau care nu v-a convenit niciodată!).
c) Cererea nu vă convine absolut de loc.
Pentru a răspunde în fiecare din cele trei cazuri, există trei formulări privilegiate pentru a vă face
înţeles, păstrînd în acelaşi timp o relaţie bună cu persoana căreia vă adresaţi (acest lucru mai depinde şi de
interlocutor, şi de motivaţiile sale).
A. Refuzul parţial.
B. Critica constructivă.
C. Refuzul total.

A. Refuzul parţial
Refuzul parţial constă în a exprima cu mare precizie elementele cererii pe care le putem satisface în
totalitate şi pe cele asupra cărora există restricţii. Astfel, formula generală este de tipul:
„Bineînţeles că vreau... cu condiţia să ... "
„Sînt de acord să... , dar... "
„Sigur că vreau..., dacă ..."
De exemplu, în loc să refuzaţi să-i împrumutaţi prietenului dumneavoastră maşina pentru că aveţi şi
dumneavoastră nevoie de ea în aceeaşi zi, gîndiţi-vă exact ce puteţi răspunde pentru a-i face plăcere, fără a fi
dumneavoastră înşivă dezavantajat. Puteţi formula un răspuns de genul: „Bineînţeles că îţi împrumut maşina,
dar te rog să mi-o aduci la ora 16:30. pentru că mai tîrziu am şi eu nevoie de ea, de acord?"
Sau, vecina dumneavoastră de palier vă cere să aveţi grijă de pisica ei trei zile, cît lipseşte. Puteţi
formula un refuz parţial de genul: „Oh, bineînţeles, dar prefer să rămînă la tine în apartament şi eu îi voi da să
mănînce. Voi merge s-o văd cît mai des posibil."

105
 Dacă ascultaţi cu atenţie cele două răspunsuri, nici unul nu seamănă cu un refuz, mai degrabă cu o
acceptare. Fiţi sigur că formularea răspunsului pe care îl daţi începe cu partea pozitivă („Bineînţeles că vreau...
"), dar este condiţionat de un detaliu care pentru dumneavoastră este deosebit de important. Aveţi dreptul de a
nu vă asuma riscul ca pisica vecinei să-şi ascută ghearele pe „canapeaua dumneavoastră, sub pretextul că
sînteţi amabil şi mulţumit că faceţi un serviciu. Refuzul parţial facilitează un aranjament convenabil pentru
ambele părţi. (Principiul pe care se construieşte refuzul parţial: Nimeni nu pierde, ambii sînt câştigători!)
Acest mod subtil de a refuza este foarte des aplicabil în practică.

B. Critica constructivă
Critica constructivă are ca scop sensibilizarea interlocutorului într-o situaţie devenită problematică şi
care doriţi să se modifice.
Încercaţi mai întîi să înţelegeţi motivaţiile interlocutorului pentru a şti ce l-a determinat să acţioneze în
felul respectiv. Dacă acesta are un comportament hotărît şi nu ia în considerare faptul că ar provoca asupra
dumneavoastră efecte nefaste, înseamnă că urmăreşte să obţină un anumit beneficiu din situaţia respectivă.
Apoi descrieţi cu precizie problema cu care vă confruntaţi (dată, oră, comportament, dacă s-a produs
sau nu un atac la persoană etc), evitînd cuvintele cu înţeles categoric: „întotdeauna", „niciodată", „oricum"
etc.
Urmează etapa cea mai importantă: descrieţi consecinţele materiale (pierdere de timp etc.) sau
emoţionale (stres, oboseală, sentiment etc.) pe care le-ar avea situaţia respectivă (în forma ei nemodificată)
asupra dumneavoastră începeţi această descriere, accentuând pronumele personal „Eu".
Terminaţi analiza problemei, propunînd o soluţie convenabilă pentru ambele părţi.
Formula generală va fi de genul:
„Înţeleg că ... , dar atît timp cît dumneavoastră... (faceţi asta ), problema respectivă îmi ... (face asta)
şi mă gîndesc că am putea... "
Avantajul formulării criticii constructive constă în a explica celuilalt, fără a-i acuza, ce implicaţie ar
avea pentru dumneavoastră comportamentul respectiv. Este singura metodă de a vă sensibiliza interlocutorul,
pentru că îi daţi astfel şansa să vizualizeze mai bine efectul acelui comportament din punctul dumneavoastră
de vedere şi să vă înţeleagă mai bine. Critica constructivă este în acelaşi timp cerere (de a schimba sistemul
sau comportamentul) şi refuz (pentru că situaţia se continuă sub aceeaşi formă pînă la momentul prezent.)
Revenind la exemplul pe care l-am analizat, aţi putea telefona doamnei în vîrstă care vă cerea să-i
faceţi, ca de obicei, cumpărăturile şi să-i spuneţi:
„M-am gîndit mult la obiceiul pe care l-am luat să vă facem cumpărăturile. Am remarcat că de multe ori
cererea dumneavoastră a venit a doua zi după ce făcusem cumpărăturile pentru familia noastră. Deci, pentru a
evita să mergem de două ori în acelaşi loc, m-am gîndit că mi-aţi putea transmite la telefon lista
dumneavoastră, vineri seara sau sîmbătă dimineaţa, pentru a putea face toate cumpărăturile, ale noastre şi ale
dumneavoastră, în acelaşi timp. Mai mult, dacă voi avea nevoie să cumpăr ceva în timpul săptămînii, vă voi
telefona şi dumneavoastră. Ce spuneţi, ar fi o soluţie bună?"
Cererea formulată în această variantă de răspuns e simplă şi nu implică riscul de a jigni interlocutorul.
Doar dumneavoastră ştiţi că răspunsul respectiv este de fapt un refuz, dublat de o critică constructivă.
Exemplul prezentat a fost inspirat de un caz real, relatat de o persoană care efectua stagiul în cadrul
unui seminar avînd ca subiect „afirmarea de sine". După ce şi-a analizat atent blocajele cognitive (gînduri şi
principii iraţionale), şi-a formulat anticipat răspunsul pe care trebuia să-i dea (redat mai sus). Doar ea singură
ştia că aplicase teoria învăţată la seminar, despre refuzul parţial şi cererea de schimbare inclusă în critica
constructivă. Interlocutorul acestei persoane (doamna în vîrstă) a fost încîntat de propunerea făcută şi a
acceptat imediat noua organizare, fără a se simţi ofensat şi fără să genereze vreo stare conflictuală.

C. Refuzul total
Formulaţi un refuz total ori de cîte ori nu există nici o cale de a face un refuz parţial. Apar două
cazuri tipice:

• Vă este imposibil să faceţi serviciul respectiv.

Exemplul nr. I:

106
 Aveţi o întîlnire importantă sau o şedinţă la care trebuie să participaţi, chiar în momentul cînd
prietenul dumneavoastră vă cere să-l însoţiţi la gară.
• Nu vreţi să faceţi acel gen de serviciu, din motive personale.
Exemplul nr. 2:
Nu doriţi să împrumutaţi cărţile şi discurile.
În acest caz, arătaţi-vă compătimitor, înţelegînd că celălalt trebuie să-şi rezolve problema; explicaţi
scurt că dumneavoastră nu puteţi să-i împrumutaţi obiectul respectiv sau că respectaţi un principiu care vă
obligă să-i refuzaţi; propuneţi-i imediat interlocutorului dumneavoastră o soluţie care să-i satisfacă totuşi
cererea, dar care să nu vă includă. Formularea răspunsului ar trebui să fie de genul:
„Înţeleg că aveţi nevoie de... , dar eu... (nu pot sau nu vreau), dimpotrivă, puteţi...
Soluţia propusă trebuie conţinută în aceeaşi frază, fără a se aştepta reacţia interlocutorului.

Exemplul nr. I:
„Te-aş fi însoţit bucuros, dacă nu aş fi avut această întîlnire importantă. Poate eşti interesat să faci în
ajunul plecării o comandă pentru taxi sau să ceri unui alt prieten să te însoţească, dacă poate."
Nu faceţi pauză între „important" şi „eşti interesat", aşteptînd reacţia interlocutorului. Dirijaţi-i imediat
atenţia spre noua opţiune. înainte de toate, ceea ce-i interesează este să ajungă la timp la gară şi drumul pînă
acolo să-i coste cît mai puţin. Nu sînteţi singura persoană care poate furniza serviciul respectiv, chiar dacă ar
fi fost mai plăcut să fiţi dumneavoastră Dar asta este!

Exemplul nr. 2:
„Ai dreptate, este o carte deosebit de interesantă. Este scrisă de specialişti în domeniu, dar cu toate astea,
pe înţelesul tuturor. În ceea ce mă priveşte, am un principiu: să nu împrumut cărţi, dar nu-ţi face griji, voi nota
de îndată toate referinţele cărţii: probabil o vei găsi la bibliotecă, dacă nu, o poţi comanda fără probleme la o
librărie."
Vă anunţaţi principiul (ca o regulă personală) de la care nu doriţi să vă abateţi, în mod natural şi fără
să vă culpabilizaţi. Este dreptul dumneavoastră de a respecta această regulă. Alţii o aplică faţă de alte bunuri
personale: maşina, casa, o rochie de seară etc. A împrumuta ceva nu este lipsit de riscuri (cartea poate fi
returnată cu colţurile rupte, maşina accidentată, rochia pătată etc), dar nu trebuie să amintiţi acest lucru în faţa
interlocutorului dumneavoastră, pentru că s-ar putea simţi jignit sau ar încerca să vă convingă că în cazul lui
nu se va întîmpla nimic de care să vă temeţi.
A îndrăzni şi a şti să formulaţi corect un refuz în caz de nevoie este, aşa cum am mai spus, o parte de
primă importanţă a afirmării de sine. A fi afirmat nu se limitează bineînţeles, la a şti exact ceea ce nu vrei. A fi
conştient şi a exprima clar ceea ce doreşti, a te integra într-un grup de oameni, chiar necunoscuţi, a menţine
conversaţii interesante, a te face iubit şi preţuit, a avea conştiinţa propriei valori, a îndrăzni şi a şti să te
împotriveşti, a fi mulţumit şi deschis spre ceilalţi, fără temeri şi îndoieli, sînt atitudini şi comportamente care
stau la baza programelor de antrenare a afirmării de sine. Aceste şedinţe terapeutice iniţiate şi conduse de
profesionişti (în cunoaştere şi comportament) reprezintă mijlocul cel mai rapid şi durabil pentru a reuşi să
controlăm mai bine situaţiile şi evenimentele cu care ne confruntăm în viaţă. Şedinţele de antrenare a
afirmării de sine se desfăşoară în grupuri de aproximativ 12 persoane, pe parcursul mai multor luni. Le
recomand fără reţinere tuturor celor care nu se simt suficient de afirmaţi. După cîteva luni de practică, veţi fi
surprinşi de rezultate! Vă recomand să citiţi cu atenţie şi lucrarea de faţă şi să aplicaţi principiile pe care le
regăsiţi aici.
În calea afirmării de sine există două obstacole redutabile: convingerile şi gîndurile iraţionale şi...
manipulatorii! Aceştia destabilizează chiar şi persoanele afirmate, care se vor elibera însă mai uşor de sub
influenţa lor, datorită încrederii pe care o au în ele însele şi a puterii de a spune „nu" ori de cîte ori îşi simt
ameninţată propria fericire şi realizare. Înainte de a porni să înfruntăm un manipulator, trebuie să dobîndim un
minim de caracteristici ale unei persoane afirmate. Cea mai importantă armă împotriva unui manipulator este
ştiinţa de a refuza. Dacă vă lipseşte încrederea în dumneavoastră înşivă, manipulatorul va fi primul care îşi va
da seama. Înfruntaţi-l şi nu-i daţi posibilitatea să transforme slăbiciunile dumneavoastră în avantaje pentru el.

107
 Utilizaţi „discul zgîriat"
Manipulatorul este nemulţumit cînd i se refuză cererea sau propunerea. Mai mult, cum nu este obişnuit
să se confrunte cu vreo formă de opoziţie, nu ia în considerare refuzul dumneavoastră. Reacţia sa imediată
este să vă ignore răspunsul şi să-şi repete cererea. Dar dumneavoastră care aţi înţeles perfect încă de la început
ceea ce dorea el, repetaţi răspunsul. în acel moment, lucrurile se complică: manipulatorul începe atacul,
folosind tot arsenalul de manipulare: culpabilizează („După tot ce am făcut eu pentru tine... "), vehiculează
principii morale („Noi, colegii, trebuie sa fim solidari, altfel nimic nu va merge cum trebuie!"), devalorizează
(„Ştiam că nu ai pic de suflet..,dar nici chiar aşa!", sau ameninţă („Nu uita că şi alţii vor un loc ca al tău... ").
În general, uzează de schemele după care trăiţi şi gîndiţi, le pune în valoare folosind fraze abil formulate şi vă
acuză că nu vă respectaţi propriile principii. Încearcă să vă facă să credeţi că nu sînteţi atît de generos, de bun,
de solidar sau alt calificativ onorabil, cum păreaţi a fi pînă în acel moment. Dacă nu sînteţi suficient de
vigilent, vă surprindeţi aparent prins în cursa propriilor dumneavoastră principii morale, de neclintit şi veţi
sfîrşi prin a reveni asupra refuzului, ca un soldat care se predă înainte de a începe bătălia. O astfel de reacţie
apare pentru că ideea de a fi considerat, chiar şi de o singură persoană, lipsit de generozitate, indiferent la
problemele altora, imperfect, ineficient, nesolidar etc, vi se pare de nesuportat! Valorile în care credeţi se
confundă cu propria dumneavoastră persoană. Dacă o singură dată nu le luaţi în considerare, aveţi convingerea
că nu mai sînteţi demn de ele (convingere iraţională!).
De exemplu, mulţi dintre noi nu acceptăm să fim superficiali cu un manipulator (cu scopul de a nu
suferi inconvenientele unei relaţii cu o astfel de persoană), de teama de a nu fi ipocrit! Dar a se implica
superficial într-o astfel de relaţie cu consecinţe nocive înseamnă într-adevăr ipocrizie? Mulţi cred, a priori, că
aşa este şi refuză să dea dovadă de ipocrizie, chiar dacă se manifestă faţă de manipulatori. Nu fac nici o
diferenţă între interlocutorii lor. Dacă atitudinea pe care o adoptaţi faţă de manipulatori este strategică, gîndită,
calculată, există o motivaţie de care trebuie să ţineţi neapărat seama: rămînînd 100% autentic, spontan, naiv,
transparent sau profund cu ei, efectele vor fi inverse celor aşteptate. Se vor întoarce, ca bumerangul, împotriva
dumneavoastră. Este singurul caz cînd lucrurile se petrec astfel.
Dacă convingerile şi principiile dumneavoastră iraţionale vă împiedică să faceţi o alegere care să vă
aducă un beneficiu, cele impuse de manipulator vă înlănţuie, privîndu-vă de libertatea de gîndire şi acţiune.
Manipulatorul va uza de argumente şi calificative pe care le detestaţi, cu atît mai mult cu cît vă sînt direct
adresate. Aveţi de ales între două alternative: fie cedaţi, culpabilizat sau înfricoşat de ameninţări, fie îl
înfruntaţi şi aplicaţi metoda cunoscută sub numele de „discul zgîriat" (sau deteriorat).
Metoda „discului zgîriat" constă în a repeta refuzul cu un ton identic (necrescător), fără a vă justifica,
folosind practic aceeaşi formulare, cu scopul de a accentua fermitatea răspunsului dumneavoastră, fără a
folosi agresivitatea.
Această metodă îşi justifică aplicabilitatea în cazul în care refuzul dumneavoastră este perfect legitim
(de exemplu, este riscant să refuzaţi cererea patronului de a înlocui o colegă bolnavă, care deţine un post-
cheie în structura organizatorică respectivă, sub pretext că nu aţi fost anunţat din timp). A se afirma nu
înseamnă a refuza în viitor orice sarcină neconvenabilă sau neplăcută. Viaţa noastră personală şi profesională
implică o mulţime de obligaţii, contribuţii şi concesii de la care nu putem întotdeauna să ne sustragem atît
timp cît trăim în societate. Metoda „discului zgîriat" rămâne valabilă de fiecare dată cînd simţiţi că aveţi
dreptul (uman) de a refuza. Folosită fără discernămînt, vă poate pune în situaţii penibile.
Să urmărim, dialogul dintre un bărbat manipulator şi sora sa. Bărbatul îi cere bani cu împrumut, cu
toate că nu restituise suma pe care deja i-o datora. Femeia (pe care o vom numi, Anne) este căsătorită, dar nu
are copii. Ştie că fratele ei, Denis, este manipulator şi este păţită de mult timp. Scena se petrece în salonul
familiei. În absenţa soţului lui Anne.
Denis îşi întinde nada:
„Mă bucur că te văd, Anne. Cu atît mai mult, cu cît sînt convins că mă vei ajuta şi să-mi rezolv o
problemă foarte importantă.
—Ce problemă? (prudenţă).
-- Sînt obligat să achit nişte impozite pe care mi-e imposibil să le plătesc. N-am nici un ban.
— Da.
—Cum «Da»? Asta este singura ta reacţie?
— Nu, am înţeles că nu ţi-ai plătit impozitele, răspunde calm, Anne (adaptarea situaţiei).

108
 — Exact, nu le pot plăti. Cînd eşti celibatar, perceptorii nu scapă nici o ocazie să-ţi ia banii! (pozează în
victimă).
—... (Anne nu anticipează cererea care nu a fost încă formulată în mod clar.)
—Deci, aş avea nevoie să-mi împrumuţi ceva bani, dacă nu, mă vor hărţui fără încetare. Nu am chef să-
mi pună sechestru pe mobila din casă! (cerere neprecizată complet. În continuare, pozează în victimă, de data
aceasta, a unei posibile ameninţări).
—«Ceva bani», nu înţeleg prea bine ce înseamnă! (contra-manipulare).
—Aş avea nevoie de 7000 de franci.
—Şapte mii de franci? Pentru mine este mai mult decât «ceva bani»! reacţionează Anne.
—Asta-i suma pe care mi-o cer (nu cea pe care o datorez?!).
—Ţinînd seama că-mi mai datorezi nişte bani, mi-ar fi greu să-ţi împrumut această sumă. Aş putea să-
ţi împrumut 500 de franci pentru a putea opri procedura. Apoi, va trebui să-mi înapoiezi toată suma luna
viitoare, pentru că şi eu sînt destul de strîmtorată (refuz parţial).
—Cinci sute de franci? exclamă Denis, dezamăgit.
—Da, asta e tot ce pot, spune sora, deplin satisfăcută de răspunsul pe care i-l dă.
—Dar ce crezi că aş putea face cu 500 de franci?
— Cel puţin, vei opri procedura juridică, dacă într-adevăr există. Nu mi-ai înapoiat cei 3500 de franci
pe care mi datorezi de şapte luni, aşa că e tot ce pot face pentru tine.
—Ţii foarte bine socotelile, încearcă Denis să atace.
—Viaţa ne obligă să fim meticuloşi, răspunde calm Anne (contra-manipulare).
—Să fii atât de zgîrcit, încît să ţii seama la orice ban...
— Mi se pare că zgîrciţii nu împrumută bani.(contra-manipulare)
—Ai putea să mă ajuţi măcar de data asta. Doar sînt fratele tău! (culpabilizare)
—Într-adevăr, pentru că eşti fratele meu am făcut efortul de a-ţi împrumuta acum cîteva luni 3500 de
franci, (contra-manipulare)
—Dar ştiu foarte bine că îţi datorez bani. Nu asta e problema. Trebuie să găsesc bani acuma, răspunde
Denis iritat.
—Încerci să-ţi rezolvi problema şi, ai dreptate, dar eu trebuie să iau în considerare în egală măsură şi
propriile mele probleme.
—Dar tu nu ai nici un fel de probleme!
—Ah, da! dacă tu aşa crezi... (Anne nu se justifică).
—Aşa este. Tu eşti căsătorită şi cîştigaţi amîndoi foarte bine. Să fii celibatar, nu e acelaşi lucru!
—Bineînţeles. Dreptul de a alege în viaţă aparţine fiecăruia. Nimic nu te împiedică să te căsătoreşti şi
tu, dacă crezi că astfel se rezolvă toate problemele. Oricum, îţi spun încă o dată că pot să-ţi împrumut 500 de
franci şi nimic mai mult. Va trebui să împrumuţi restul de la bancă sau de la prietenii tăi. (contra-manipulare,
refuz parţial cu soluţii alternative).
—Cinci sute de franci, e zero, insistă Denis.
—Eu pot să-ţi împrumut 500 de franci, restul îl iei din în altă parte, repetă Anne (metoda «discului
zgîriat» aplicată acceptării plus soluţia unică).
—Mi-ai putea împrumuta cel puţin jumătate, 3500 de franci?
—De data aceasta pot să-ţi împrumut 500 de franci. Sînt sigură că poţi să aranjezi pentru restul sumei
cu bancherul tău, repetă hotărîtă Anne ( «disc zgîriat»).
—A, nu! Bancherul meu nu va accepta niciodată să-mi dea un împrumut pentru că am deja un cont
neacoperit!
— Atunci încearcă să vorbeşti cu alţii. Eu îţi împrumut totuşi 500 de franci («disc zgîriat»).
— Alte persoane... Nu este acelaşi lucru, «alte persoane» nu înseamnă familia.
—Familia nu poate să facă orice pentru tine. Eu îţi pot împrumuta 500 de franci. Tu hotărăşti dacă îi
vrei sau nu («disc zgîriat»).
—Nu eşti prea generoasă, este? apreciază Denis.
—Nu te sfătuiesc să te hazardezi într-o discuţie pe acest subiect pentru că între mine şi tine, cine a dat
celuilalt? (contra-manipulare).
—Nu mi-ai dat nimic, mi-ai împrumutat!

109
 —Doar n-ai vrea să-ţi împachetez frumos cei 3500 de franci pe care mi datorezi deja şi încă 7000 şi să
ţi-i fac şi cadou? (contra-manipulare).
—De data aceasta îţi împrumut 500 de franci pe care trebuie să mi-i înapoiezi luna viitoare. N-ai de
ales încheie Anne discuţia pe acelaşi ton calm, dar ferm («disc zgîriat»).
—Bine, de acord. Dă-mi-i! Nu înseamnă mai nimic, dar tot e ceva!"
Din dialogul prezentat aţi putut constata formularea determinată şi neagresivă a răspunsului pe care
Anne l-a dat fratelui ei, manipulator. Folosind cu perseverenţă metoda „discului zgîriat", puteţi să vă apăraţi
de o agresivitate necontrolată şi puteţi rămâne ferm pînă la capăt. Ceea ce dă valoare acestei metode este
procesul de repetiţie. Efectul asupra unui manipulator insistent, apare cel mai adesea, după a patra repetiţie.
Acest instrument accesibil tuturor, permite evitarea enervării şi a furiei, protejîndu-ne împotriva stresului.
Pentru a fi eficient, este important să rămînem calmi (fără a creşte volumul vocii) şi răbdători, timp de cîteva
minute.

16
ALTE ATITUDINI PE CARE LE PUTEŢI ADOPTA

După cum am arătat şi în capitolele precedente, cea mai bună iniţiativă pe care o puteţi lua dacă sînteţi
în contact cu un manipulator (obligat sau convins că nu vă mai puteţi altfel elibera), este să renunţaţi să mai
speraţi că veţi putea stabili vreodată o relaţie ideală şi autentică cu persoana respectivă.
În aceste condiţii, modul de comunicare pe care puteţi să-i adoptaţi este diferit radical de cel cu care
eraţi obişnuit, ba chiar opus. Un exemplu relevant în acest sens este exerciţiul de contra-manipulare. Există
însă şi alte metode de protecţie care pot fi la fel de eficiente în anumite situaţii.

1) Încetaţi urgent orice sistem obligatoriu, deja stabilit între dumneavoastră şi manipulator

De exemplu, dacă în ultimii cinci ani aţi avut obiceiul să petreceţi concediul de odihnă cu
manipulatorul, luaţi hotărîrea ca,începînd cu anul în curs, să vă petreceţi concediul separat. E posibil ca în ziua
în care îl anunţaţi, să dorească să vă urmeze şi să i se pară natural să vă sugereze acest lucru. Pentru a evita un
astfel de risc, fie că îl anunţaţi în ultimul moment, fie că, la întrebarea: „Unde mergi în concediu?" îi
răspundeţi: „Habar nu am. Voi vedea.", iar la întrebarea: „Cînd pleci?" îi răspundeţi: „Nici asta nu ştiu!". Este
posibil ca manipulatorul să se simtă ofensat de schimbarea pe care o observă la dumneavoastră şi acesta este
de fapt lucrul de care vă temeţi cel mai mult. Protejaţi-i amorul-propriu şi găsiţi un pretext convenabil. De
exemplu, puteţi să-i anunţaţi, folosind o formulare de genul: „Ah! Annie şi cu mine nu vom merge la mare
anul acesta (în loc de «cu tine»). A fost minunat de fiecare dată, dar simţim nevoia să fim numai noi doi."
Rămâneţi diplomat atingîndu-vă scopul.
Şi în mediul familial există multe sisteme obligatorii (cu excepţia soţului), mai ales dacă manipulatorul
e capul familiei. Dacă vă daţi seama că anumite fapte, gesturi sau persoane* care încearcă să se amestece fără
nici un drept în problemele dumneavoastră, vă enervează şi vă provoacă stări de indispoziţie, faceţi ca aceste
manifestări să înceteze progresiv. De exemplu, dacă un manipulator vă telefonează în fiecare zi obligîndu-vă
să faceţi acelaşi lucru pentru a-i face plăcere, lucru care vă enervează şi vă deprimă, inventaţi diverse pretexte
pentru a opri acest proces (problemele dumneavoastră personale sau profesionale v-au „acaparat" complet
încît aţi uitat să-i telefonaţi sau investiţi într-un robot telefonic, pentru a nu fi constrîns să răspundeţi de câte
ori vă sună). Trebuie să vă aşteptaţi că va fi furios, surprins şi în cele din urmă, derutat de iniţiativa
dumneavoastră. Schimbaţi treptat acest obicei stresant. Telefonaţi-i la început o dată la două zile, apoi
prelungiţi perioada, pînă. de exemplu, la o săptămînă.
Există adesea şi alte sisteme de dependenţă stabilite, poate chiar de-a lungul anilor, între
dumneavoastră şi manipulator. Nu întrerupeţi decît acele ritualuri care vă apasă şi vă nemulţumesc.
Remarcaţi că, de cîte ori există astfel de situaţii, cel care le sesizează înaintea noastră şi ne atrage atenţia
asupra lor este partenerul nostru de viaţă.
2) Nu vă povestiţi viaţa în cele mai mici detalii

110
 Aţi remarcat, fără îndoială, că manipulatorul este înzestrat cu o memorie selectivă care îi permite să
întoarcă împotriva dumneavoastră faptele pe care i le-aţi povestit. Face imediat legătura între diverse lucruri şi
le interpretează, de obicei, într-un mod negativ. De exemplu, dacă îi povestiţi amănunte despre viaţa
dumneavoastră sentimentală de-a lungul anilor, va remarca, afişînd o expresie care nu spune nimic, că nu aţi
ştiut să vă „păstraţi" partenerii! Dacă povestiţi despre dificultăţile şcolare ale copiilor dumneavoastră, va
concluziona subtil, că nu sînteţi un părinte „bun". Cu cît veţi povesti mai multe detalii despre acţiunile sau
proiectele dumneavoastră, cu atît va utiliza mai multe informaţii după bunul său plac. Împărtăşindu-i amănunte
precise din viaţa dumneavoastră, vorbindu-i despre defectele, lipsurile sau eşecurile dumneavoastră, nu faceţi
altceva decît să-i neteziţi drumul spre manipulare. E de preferat să nu spuneţi niciodată totul despre
dumneavoastră, să minţiţi dacă e nevoie (nu înseamnă că sînteţi un ipocrit sau un mincinos), unicul scop fiind
de a vă proteja. Aceste sfaturi nu trebuie să le urmaţi decît faţă de manipulatori şi să le consideraţi în mod
simplu, metode de protecţie.

3) Nu răspundeţi cererilor neformulate în mod clar

Manipulatorul nu formulează o cerere clară de la început. Omite scopul întrebării sale, atunci cînd nu
uită să precizeze «unde», «cine», «cînd», «cît» sau «cum»! Nu formulaţi nici un răspuns la cererea sa, atît
timp cît nu a spus totul. Cereţi-i să clarifice ceea ce vă solicită, de cîte ori e necesar, chiar dacă aţi înţeles deja
ce scop urmăreşte.
De exemplu, dacă manipulatorul spune: „Nu faci nimic special marţi seara?", întrebaţi-l: „De ce?",
chiar dacă ştiţi că are nevoie să-i însoţiţi undeva în seara respectivă. Faceţi acelaşi lucru, dacă vă confruntaţi
cu comportamentul non-verbal al colegei dumneavoastră manipulatoare, care v-a lăsat pe birou un vraf de
dosare pe care trebuia să le claseze ea însăşi. Aţi înţeles că vrea să vă facă să le rezolvaţi dumneavoastră, dar
reacţionaţi ca şi cînd nici nu le-aţi observat. Doar în acest mod o obligaţi să exprime clar ceea ce doreşte şi să
vă acorde un minim de respect.

4) Notaţi totul
Vă recomand să notaţi tot ceea ce aţi stabilit de comun acord cu un manipulator în cazul unor
aranjamente, negocieri, întîlniri, reuniuni profesionale sau alte situaţii care au cerut luarea unor decizii.
Reformulaţi în faţa lui tot ceea ce vi se pare neclar, de aşa manieră încît să împiedicaţi orice interpretare
asupra căreia manipulatorul ar putea reveni, speculînd eventuale exprimări confuze. Notînd tot ceea ce spune
un manipulator, în faţa dumneavoastră îl lipsiţi de orice posibilitate de a insista asupra faptului că nu aţi înţeles
sau nu aţi auzit bine ceea ce aţi discutat împreună, dacă la un moment dat cele stabilite nu-i mai convin din
punctul lui de vedere. Luaţi-vă această măsură de prevedere pretextînd că nu doriţi să uitaţi absolut nimic şi
că evitaţi neînţelegerile. Explicaţi-i că este modul dumneavoastră obişnuit de a vă organiza. A nota totul este
o metodă eficientă şi vă apără de multe neplăceri, mai ales cînd este vorba de mediul profesional. Un
manipulator printre cei cu care colaboraţi la locul dumneavoastră de muncă poate provoca probleme serioase,
cu efecte importante asupra tuturor: revocări de ordine, schimbări bruşte de decizii, diminuări de buget de
ultim moment, falsificări de documente, semnături ale acestuia pe rapoartele întocmite de altcineva, notaţii
nejustificate, calcule eronate în mod voluntar a orelor suplimentare sau a zilelor de concediu ale celorlalţi,
propuneri nejustificate de premieri etc.
Documentul pe care aţi făcut însemnările respective şi care constituie singura dovadă a evenimentelor
descrise trebuie păstrat cu multă grijă. E posibil ca într-o bună zi să devină foarte folositor.
Dacă apare o problemă gravă, nu ezitaţi să alertaţi pe superiorul său ierarhic, chiar dacă manipulatorul
este şeful dumneavoastră Se întîmplă de multe ori într-o companie ca directorii să nu fie informaţi de ceea ce
se întîmplă în serviciile subalterne. Dacă aceste persoane sînt capabile să înfrunte conflictele şi îndrăznesc să
ia decizii ferme, poziţia adoptată de dumneavoastră îşi va demonstra eficienţa. Altfel spus, nu trebuie să fiţi
pasiv, terorizat sau să faceţi jocul manipulatorului. Situaţia este deosebit de delicată cînd tocmai persoana cu
cea mai înaltă funcţie de conducere este ea însăşi un manipulator (din nefericire, acest caz e destul de des
întîlnit).

5) Refuzaţi să fiţi intermediarul unui manipulator

111
 În numeroase situaţii (dar nu totdeauna) manipulatorul şi-ar putea transmite el însuşi mesajele, dar
preferă să se folosească de un intermediar. În cazul în care persoana aleasă sînteţi chiar dumneavoastră,
spuneţi-i pe un ton prietenos, că ar fi mai corect, simplu sau preferabil să-şi anunţe el însuşi mesajul, mai ales
dacă conţine critici la adresa altora sau faţă de un sistem. Lăsa-ţi-i să-şi asume personal această
responsabilitate. Evitaţi un ton sau o formulare agresivă, de genul: „N-ai decît să-i spui tu însuţi!" Fiţi
diplomat când vă exprimaţi refuzul sau spuneţi: „Da, cînd îl voi întîlni pe colegul nostru. îi voi spune că
doreşti să-i vorbeşti."
6) Victime ale manipulării, solidarizaţi-vă!
Manipulatorul este maestru în arta de a crea suspiciune şi dezbinare, de aceea cel mai bun mijloc de a
nu cădea în capcana pe care o întinde este de a rămîne uniţi, toţi cei care sînteţi victime ale urzelilor acestuia.
Dacă totuşi apar fisuri, faceţi tot posibilul să refaceţi unitatea grupului în cel mai.scurt timp. Informaţi pe toţi
membrii anturajului dumneavoastră de aspectul manipulator al personajului respectiv. Astfel, nu veţi mai fi
singur în faţa agresiunii. Solidaritatea este im mijloc de a-i susţine pe cei mai vulnerabili din anturajul
dumneavoastră care sînt cei mai expuşi influenţei unui manipulator şi care de obicei nu îndrăznesc să-şi
dezvăluie sentimentele legate de acest subiect.
7) Răspundeţi cu prudenţă la măguliri
Manipulatorul încearcă să vă seducă, flatîndu-vă. Ştie că un compliment face întotdeauna plăcere şi
recunoştinţa faţă de autor apare astfel ca o reacţie firească. A flata însă, ascunde întotdeauna un scop bine
determinat: fie că doreşte incitarea persoanei căreia i se adresează la o anumită acţiune, fie că urmăreşte
cîştigarea unui aliat. Asta pentru moment, pentru că trebuie să vă amintiţi că un manipulator poate să-şi
schimbe foarte uşor sentimentele sau opiniile faţă de celălalt dacă acestea nu mai corespund obiectivului pe
care şi l-a propus. Simulaţi că aţi luat drept compliment toate remarcile măgulitoare pe care un manipulator vi
le adresează. Surîdeţi fără a manifesta un exces de plăcere şi mulţumiţi sobru. Nu vă simţiţi obligat să vă
exprimaţi îndoiala faţă de sinceritatea cuvintelor care vă sînt adresate. Important este însă să nu vă lăsaţi
înşelat.
CONCLUZII
Am constatat, parcurgînd lucrarea de faţă, că prezenţa unui manipulator poate preocupa pe oricare
dintre noi. Sînt sigură că mulţi dintre cititori au trăit ei înşişi experienţe ca cele descrise în această carte,
confruntîndu-se cu suferinţe psihice şi somatice provocate de contactul cu un manipulator. Chiar dacă a fost
singurul pe care l-au întîlnit, experienţa respectivă i-a afectat atît de profund, încît nu vor uita cu certitudine
nimic. Lucrarea a fost concepută tocmai pentru a ne apăra pe viitor de aceste neplăceri, sau cel puţin, de a le
limita. Pentru că nu putem trăi izolaţi şi fără relaţii exterioare, e foarte probabil să întîlnim din nou manipu-
latori. Nu trebuie însă să dramatizăm fenomenul: există acest risc, dar manipulatorii nu sînt foarte numeroşi
încît să ajungem să ne îndoim sistematic şi să manifestăm neîncredere faţă de orice persoană de curînd
cunoscută. Să ne ascultăm constant intuiţia şi emoţiile pe care le resimţim faţă de toţi cei pe care îi întîlnim,
pentru a fi pregătiţi, în caz de pericol, să tragem un semnal de alarmă. Cu cît se întâmplă să apreciem mai
devreme aspectul patologic al relaţiei noastre cu un astfel de personaj, cu atît mai repede putem să elaborăm şi
să adoptăm o strategie potrivită obiectivelor noastre. Lista celor 30 de caracteristici ale unui manipulator
rămîne cel mai important reper care ne va ajuta să ne clarificăm sentimentele confuze pe care ni le suscită o
anumită persoană. Trebuie să avem din ce în ce mai multă încredere şi respect pentru noi înşine, adoptînd
progresiv o poziţie indiferentă faţă de subiectul respectiv. Personalitatea manipulatoare este un puternic factor
de stres. Pericolul constă în faptul că devenim prizonierii propriilor noastre principii şi convingeri. Puterea de
a lupta pentru eliberarea de sub influenţa atât de nocivă a unui manipulator stă în noi înşine. Acesta nu-şi va
modifica niciodată "psihoterapia" la care ne supune, rămîne ca schimbarea s-o facem noi, cu scopul precis de
a ne proteja, fără să creăm voluntar animozităţi sau conflicte. Este inutil să-i umilim, să-i devalorizăm, să-i
culpabilizăm, să creăm noi înşine discordie sau să ne considerăm "victime".
Ce este deci personalitatea manipulatoare? O personalitate narcisistă? Paranoică? Psihopată? Chiar
psihotică? Sînt manipulatori care răspund la cîte două din aceste diagnostice, întrebarea rămîne însă deschisă,
doar specialiştii în probleme de sănătate mentală pot răspunde, studiind fiecare caz în parte. Însăşi lucrarea de
faţă a fost rodul studiilor şi observaţiilor făcute pe multe loturi de subiecţi, în decurs de mai mulţi ani..
Se poate vindeca personalitatea manipulatoare? Se pare că da, dacă manipulatorul o conştientizează şi
doreşte să se schimbe, cerînd ajutorul unui specialist. Această situaţie, aşa cum am spus-o deja, este extrem de
rar întîlnită. Se întîmplă de obicei cînd persoana respectivă suferă o depresie, o boală organică, cînd începe să

112
suporte din ce în ce mai greu singurătatea sau cînd se resimte profund afectat şi nefericit în urma unei rupturi
sentimentale. În cazul în care manipulatorul se adresează unui terapeut, acesta va trebui să instaureze o relaţie
care trebuie să fie, pe de o parte, prudentă faţă de tentativele de seducţie şi disimulare încercate de
manipulator, iar pe de altă parte, menţinută până la sfârşit sub semnul cooperării. Se va constata că este un
aspect dificil de stabilit, pentru că pacientul va deveni din ce în ce mai speriat şi destabilizat de răsturnarea de
situaţie. Obiectivele terapeutice au ca scop primordial o schimbare comportamentală, cu dezvoltarea
capacităţii de a manifesta sentimente pozitive şi respect faţă de ceilalţi. în acelaşi timp, pacientul trebuie să fie
convins să adopte noi scheme cognitive, pentru a diminua puterea convingerilor sale legate de raţionamente
eronate şi de teama de a nu fi simpatizat de ceilalţi sau de a nu fi la înălţimea propriilor lui iluzii. În sfîrşit, un
antrenament de afirmare de sine îl va învăţa să se respecte, respectîndu-i şi iubindu-i pe ceilalţi. Pentru înce-
put, misiunea cea mai importantă a specialiştilor în probleme de sănătate mentală este de a ajuta victimele
manipulatorilor, învăţîndu-le cum să-i recunoască şi cum să se apere de efectele nocive ale unui contact
prelungit cu aceştia.
În ceea ce priveşte manipulatorul, nu trebuie să ne aşteptăm să se schimbe spontan. Noi sîntem cei care
trebuie să ne adaptăm şi să fim hotărâţi să nu ne lăsăm niciodată distruşi de o astfel de persoană... oricine ar fi
ea.

ANEXE

Anexa nr. 1: Sora lui Sylvette

Cifrele înscrise între paranteze fac trimitere la adnotările care apar în finalul acestei anexe şi reprezintă
caracteristici de manipulare. Încercaţi să le identificaţi în textul care urmează, înainte de a vedea adnotările
respective.
Sylvette, de 40 de ani, este originară din Insulele Antile. În prezent, lucrează ca funcţionar
administrativ la Guvern. Primul episod se petrece în urmă cu 10 ani, cînd tocmai venise să lucreze în oraş şi
locuia pentru început la sora ei.
Jeanne, sora lui Sylvette, era pe punctul de a pleca în vacanţă în Antile. Sylvette fiind de curînd
angajată, nu beneficia încă de concediu de odihnă. Este momentul în care îi propune lui Jeanne să participe şi
ea la cheltuielile pentru chirie (nu ştia despre ce sumă este vorba) şi îi cere să-i spună ce doreşte să facă în
perioada în care lipsea. Sora sa îi răspunde astfel:
„Dar tu ai un salariu mic şi totul este deja organizat, nu-ţi face griji. Nu e nici o problemă... Acum, dacă
vrei... Dacă poţi, ar trebui plătită chiria, poţi să te ocupi de asta! (mesaje contradictorii).
—Bine, aprobă Sylvette, voi vedea în ce măsură pot să contribui la plată chiriei pentru că mi-am
planificat deja cheltuielile. Voi vedea ce pot face."
S-a dovedit că salariul lui Sylvette (de acum 10 ani) era mult prea mic pentru a plăti chiria
apartamentului sorei sale. îi telefonează atunci în localitatea unde aceasta îşi petrecea concediul şi îi explică:
„Trebuie să ştii că nu va fi plătită chiria. Pot să contribui cu o parte din bani, dar trebuie totuşi să
trimiţi tu restul sumei."
Jeanne se enervează (copleşită de o emoţie nejustificată):
„Tu chiar exagerezi, mi-ai spus că vei plăti chiria! Eu mi-am făcut deja bugetul, ştiind că nu am şi
chiria de plătit... (1)
— Bine, nu este atît de grav. Să văd ce pot aranja cu mama.
— Da, tu ne pui în încurcătură şi apoi trebuie să vin eu să descurc problemele! (a-şi plăti chiria
este o noutate sau o încurcătură?)
— Nu, nu este o problemă, a replicat Sylvette abătută, să văd cum mă descurc. Trebuie să găsesc o
soluţie. Mă voi gîndi calm şi voi vedea ce pot face. Voi plăti chiria, dar cred că îţi aminteşti că am
convenit... (Sylvette cade în cursă).
— Da, o întrerupe Jeanne, dar nu mi-ai spus categoric că nu vei plăti chiria. Mi-ai spus că vei face un
efort, aşa că eu am avut încredere în cuvîntul tău şi din moment ce te-ai angajat că vei face un efort, fă un
efort şi mergi pînă la capăt." (2)
Astfel, Sylvette s-a văzut în situaţia de a plăti o chirie a cărei valoare se ridica la două treimi din
salariul său! (3)

113
 În timpul celor cîteva luni cît a locuit la sora ei, Sylvette a fost determinată de aceasta nu numai să
contribuie financiar la cheltuielile legate de chirie şi hrană (ceea ce era normal), dar a fost obligată moral, să-i
demonstreze tot timpul recunoştinţa sa. Sylvette a fost cea care a făcut menajul, a spălat şi călcat rufele şi a
supravegheat multe seri nepoţii, cînd sora sa ieşea în oraş toate în virtutea recunoştinţei pe care i-o „datora".
Sora sa obişnuia să iasă la fiecare sfîrşit de săptămînă, nefiind deloc preocupată de faptul că şi Sylvette avea
propriile ei nevoi, (supunere, subordonare)
Într-o seară, la întoarcerea dintr-o plimbare duminicală în familie, Jeanne s-a înfuriat foarte tare că nu
a găsit lenjeria pentru a doua zi, călcată. Chiar în acel moment a sunat telefonul. Era mama celor două surori,
care observînd iritarea din vocea lui Jeanne, a întrebat-o care este cauza. Aceasta i-a răspuns:
„Cum să nu mă enervez!. Imaginează-ţi că am ieşit la plimbare şi acum, cînd ne-am întors, constat că
eu sînt cea care trebuie să calc lenjeria pentru mîine, a soţului meu şi a copiilor!... " (4)
Mama o întreabă, surprinsă:
„Cum? Ai avut o menajeră pe care ai plătit-o şi care nu şi-a făcut bine treaba?
—Nu, dar trebuie să ne ajutăm! De ce să facă mereu totul aceleaşi persoane: eu sînt cea care trebuie să
fac cumpărături, să calc... de fapt, totul! (5)
—Am impresia că nu ai ştiut ce responsabilităţi ai cînd te-ai căsătorit. Trebuia să stabileşti un acord cu
soţul tău şi să rezolvaţi toate aceste probleme împreună."
Mama a încercat discret să reevalueze situaţia, obişnuită ca fiica ei să-şi decline responsabilităţile şi să
le transfere altora.
Cu cîtva timp în urmă, Sylvette şi-a anunţat sora că ea doreşte să plece; sora nu s-a arătat afectată., dar
cînd Sylvette şi-a găsit în sfîrşit un apartament, s-a arătat evident nemulţumită (doar pierdea atîtea avantaje).
Atunci îşi schimbă radical strategia şi începe s-o flateze cum n-o mai făcuse niciodată. (6)
De data aceasta, Sylvette nu s-a lăsat manevrată şi s-a mutat din apartamentul în care locuia Jeanne cu
familia ei. Dar încercările de a-şi domina sora nu s-au oprit aici. Jeanne i-a pretins lui Sylvette să-şi
îndeplinească în continuare rolul de dădacă a copiilor ei. Îi reproşa că lucrează în zilele de sîmbătă, fără să o
consulte în prealabil şi copiii rămîn nesupravegheaţi. (7)
În acea perioadă, Jeanne era infirmieră şi putea să opteze pentru a lucra la sfîrşit de săptămînă, mai ales
că orele respective erau şi mai bine plătite, pe cînd Sylvette nu avea posibilitatea de a alege, {inversarea
realităţii)
Anii au trecut şi Sylvette a reuşit să se ţină la distanţă de sora ei.
„Am realizat că are o influenţă nefastă asupra mea şi am hotărît să mă retrag. Revelaţia cea mai
puternică am avut-o în timpul sarcinii mele.
Cît timp a durat sarcina lui Sylvette, sora ei a avut faţă de ea o atitudine ambivalenţă (manifesta
simultan emoţii contradictorii): o felicita pentru hotărîrea de a aduce pe lume un copil, pentru ca în clipa
următoare să-i reproşeze că a conceput copilul cu un bărbat jalnic, total nepotrivit pentru ea etc.
Criticile, mai mult sau mai puţin perfide, sînt atît de nocive, încît influenţa lor e suficientă pentru a
produce destrămarea unui cuplu. Jeanne o obligă pe Sylvette să ia o decizie (a ei) legată de soţ, şi pentru că
aceasta nu se conformează dorinţelor ei, se arată ofensată că şi-a pierdut puterea de influenţă. Îi spune că nu
va mai interveni niciodată să o ajute cînd va avea probleme. Timp de câteva luni, Jeanne a fost foarte
supărată pe sora ei.
Şapte ani mai târziu, Sylvette trăia singură cu fiica ei şi continua să-şi întîlnească sora din cînd în cînd.
Aceasta, nemulţumită că nu obţinea de la Sylvette ceea ce dorea, se folosea de copil ca instrument de
convingere, întreţinea cu fetiţa convorbiri telefonice lungi şi îi punea diverse întrebări, cu scopul de a obţine
informaţii suplimentare: „Fiica ta mi-a spus că..., oare e într-adevăr conştientă de ceea ce spune?" (fetiţa avea
şapte ani!) (8)
Sylvette îşi aminteşte o povestire relevantă pentru comportamentul unui manipulator.
Într-o zi, sora sa Jeanne o sună la telefon şi îi propune:
„M-am mutat sîmbăta trecută, ar trebui să o aduci pe micuţă să vadă unde locuiesc (Sylvette nu
cunoştea nici ea noul apartament în care se mutase sora ei, dar aceasta nu invitase decît copilull)
—Da, dar are un curs de dans sîmbătă dimineaţă, a răspuns Sylvette.
—Ştiu, tocmai de aceea, sîmbătă cînd va ieşi de la curs o voi lua să mănînce la mine. Îi voi pregăti
ceva ce-i place, deci să mi-o aduci sîmbătă, după ce iese de la curs." (9)

114
 Aşa cum au stabilit, sîmbătă, după cursul de dans, Sylvette şi-a condus fiica la sora ei. Era pe punctul
de a pleca, cînd Jeanne a făcut următoarea remarcă:
„Ce păr murdar ai!
—Da, nu m-am refăcut după ce mi-a fost atît de rău miercuri. Sînt într-adevăr foarte obosită. (Sylvette
avusese o indispoziţie şi i se prescrisese un tratament. Jeanne a sfătuit-o atunci să se odihnească şi să evite
orice stres inutil.)
—Ai mîncat de prînz?
—Nu, dar merg să-mi fac cumpărăturile.
—Atunci mergi la cumpărături şi apoi întoarce-te aici.
—Nu, mă voi duce la mine, pentru că sînt cu adevărat foarte obosită, a explicat Sylvette.
—Dar ce cumpărături faci? a întrebat-o atunci sora ei.(10)
—Produse de băcănie.
—Ei, bine! Pentru că mergi la supermarket, îţi propun să mănînci aici, apoi facem cumpărăturile
împreună şi te conduc acasă. (11)
— Bine, de acord", a consimţit Sylvette.
După ce au luat masa împreună, Jeanne începe să facă ordine în apartament. Sylvette devine
neliniştită:
„Mi-ai spus că vrei să mergem împreună la cumpărături!
—Da, da. Aranjez nişte fleacuri, doar nu pot să las casa aşa. Mergem într-un sfert de oră, cel mult o
jumătate de oră."
Cu toate că terminaseră masa la ora 13, nu au plecat decît la ora 16:30! În acest timp Sylvette,
neavînd altceva de făcut, a hotărît să-şi ajute sora să desfacă nişte cutii de carton şi să aranjeze lucrurile. (12)
Doar după cîteva ore, Jeanne îi propune lui Sylvette (extenuată) să se odihnească (13), în timp ce ea
sfîrşea de aranjat lucrurile. îi promite că vor pleca în 10 minute, dar Sylvette a trebuit să mai aştepte încă
jumătate de oră! (14)
Iată un alt episod interesant: Jeanne era atunci infirmieră-şefă la o casă de pensionari şi era să fie
practic dată afară din locuinţa de serviciu . Ar fi trebuit să găsească foarte repede un apartament de închiriat
sau pe cineva care s-o găzduiască, dar pentru că nu şi-a formulat clar cererea, nu a reuşit. Într-o seară, îi
telefonează lui Sylvette:
„Sînt cu moralul la pămînt. M-am săturat. Nu mai ştiu ce să fac. Cred că voi abandona totul...
—Dar ce ai? Ce ţi s-a mai întîmplat? încearcă să afle Sylvette.
—Trebuie să predau locuinţa. E de necrezut... (reacţionează ca şi cînd tocmai a aflat vestea şi a sur-
prins-o nepregătită).
—Dar ştiai de acum o lună, se miră Sylvette.
—Da, dar nu am de ales. Mi-au promis o locuinţă, dar nu mi-au dat-o. Trebuie să eliberez
apartamentul la începutul lunii august.
—Trebuie să-i predai exact la începutul lui august?
— Da, e într-adevăr o obligaţie. Am primit o scrisoare recomandată însoţită de un aviz de primire pe
care l-am semnat. Dacă nu eliberez apartamentul la începutul lui august, îmi pun sechestru pe mobilă. Cu alte
cuvinte, sînt aruncată în stradă. (16) I-am povestit şi fratelui nostru (acesta, căsătorit, locuieşte cu familia
într-un apartament de două camere, pe cînd Sylvette şi fiica sa locuiesc într-un apartament cu patru camere).
Intenţionam să-mi vînd lucrurile şi să mă mut la hotel, dar mi-a spus că în familie trebuie să te ajuţi reciproc
şi dacă nu mi-am găsit încă un apartament, pot să merg să locuiesc la ei. (17) Dar cu cei doi copii ai mei (este
divorţată) este imposibil să trăiască cinci persoane în două camere. Deci cred că îl voi trimite la ei numai pe
fiul meii, iar eu şi fiica mea ne vom muta la hotel.
— Dar, întreabă Sylvette, trebuie să iei o decizie săptămîna asta?
— Nu. nu, mai am încă o lună, dar pentru că nu am o locuinţă, trebuie să iau o hotărîre şi cred că asta voi
face...
(18) Şi apoi, sînt aşa sătulă de toate, încît cred că mă voi sinucide, ca să rezolv odată problemele; nu voi mai
supăra pe nimeni(19)! Aşa m-am săturat... oamenii... toată lumea e într-adevăr dezgustătoare... (20)
—Cred că la vîrsta ta ar trebui să ştii cum stau lucrurile, îi aminteşte Sylvette (contra-manipulare
folosind modul de a gîndi al manipulatoarei însăşi). Ar fi trebuit să şti cum să reacţionezi. Dar acum nu asta
e problema. Dacă într-adevăr pe 31 iulie încă nu ţi-au repartizat o altă locuinţă, ştii foarte bine că am un

115
 apartament mare şi poţi veni la mine cu copiii, (este o propunere autentică sau este o consecinţă naturală a
sentimentului de culpabilitate?)
—Nu te va deranja să ne găzduieşti?
— Nu, de ce m-ar deranja? Te pot găzdui pentru o perioadă de timp.
— Da, mai ales că nu e decât problemă de timp. Am telefonat în această dimineaţă la biroul care se
ocupă de dosarul meu. Este în curs de examinare, sunt printre primii pe lista lor. deci curând voi avea o
locuinţă, e o problemă cam de 15 zile. (21)
— Ce vei face cu mobila şi celelalte obiecte? încearcă să afle Sylvette
—Mă voi gîndi. Te sun din nou şi îţi spun." (22)
Peste două zile, Jeanne sună şi îşi anunţă sora că a hotărît să se mute cu cei doi copii la ea, de la întîi
august. Discuţia respectivă avea loc la mijlocul lunii iulie. Apoi Jeanne îi face lui Sylvette o vizită, pentru a
stabili cum se vor organiza. Sylvette îşi previne sora că fina sa venită în oraş să consulte un medic şi să-şi
rezolve nişte probleme de sănătate, va rămîne la ea pînă la sfîrşitul lunii iulie, dar şederea acesteia nu va
constitui un impediment pentru ceea ce au stabilit împreună. În plus. fiica ei, Divine, va lipsi pînă la începutul
lunii septembrie.
„Pînă cînd va rămîne la tine fina ta? întreabă Jeanne.
—Pînă la sfârşitul lunii iulie, repetă Sylvette. Vei avea disponibile, pentru tine şi copii, două camere.
—Dar nu poate pleca mai devreme? (23)
—Poate pleca oricînd la alte rude, dar din moment ce m-a rugat încă de la începutul lunii ianuarie s-o
găzduiesc la mine, ar fi nepoliticos să-i cer să plece (greşeala lui Sylvette de a intenţiona să dea satisfacţie
cererii). Mai ales că tu nu ai nevoie de locuinţă înainte de luna august. (realizează prea tîrziu absurditatea
întrebării)
—Bine, de acord; dar m-ar deranja să locuiesc cu atîtea persoane! (24)
—Dar nu trebuie să locuieşti „cu atîtea persoane, pentru că tu vii abia la începutul lunii august! Nu va
trebui să locuiţi împreună, pentru că ea pleacă la sfîrşitul lui iulie."
Sylvette recunoaşte că nu a dat suficientă atenţie acestor întrebări şi remarci destul de ciudate.
„Şi, pivniţa este liberă? întreabă Jeanne. (25)
—Da, este liberă. Nu e nimic acolo, dar este cam murdar. Aşa că dacă vrei să depozitezi lucruri în
pivniţă, n-ai decît s-o cureţi!
—Îmi poţi lăsa o cheie de la pivniţă?
—Da, dacă vrei să faci curăţenie.
—Dar de la apartament? (26)
—De la apartament îţi voi da cheia cînd va pleca fina mea, pentru că acum este la ea.
—Ah! I-ai dat o cheie?
—Bineînţeles. Eu nu sînt acasă 24 de ore din 24. Nu pot fi sclava unei uşi. Cum locuieşte aici şi eu
lucrez, e foarte normal să-i dau o cheie, (se justifică prea mult)
— Deci, nu mai ai şi alte chei? (De ce pune tocmai acum întrebarea?)
—Nu, am doar trei. Una la portar, una o are fiica mea şi a treia e la mine. (Prea multe detalii.)
—De ce la portar? continuă Jeanne întrebările.
—Pentru că dacă mi se mai întîmplă să-mi pierd cheia, cred că e mai inteligent să chem portarul,
decît un lăcătuş care să-mi spargă broasca.
—A, bine..."
Discuţia s-a terminat în acest mod. A doua zi către orele 17, Sylvette se întoarce de la serviciu, dar nu
reuşeşte să descuie uşa apartamentului (părea să fie încuiată din interior). Intrigată, sună la uşa propriului
apartament şi-i deschide uşa un necunoscut! Neplăcut surprinsă, intră în apartament şi constată că e invadat
de o mulţime de obiecte şi cutii de carton. „Erau împrăştiate peste tot. Era imposibil să mai circuli prin
încăperi!" îşi aminteşte Sylvette. La un moment dat, apare nepoata sa şi îi explică:
„Am preferat să eliberăm locuinţa mai devreme şi am profitat că erau în zonă cei care mută mobilier,
pentru a aduce restul lucrurilor aici.
- Nu înţeleg, aproape a ţipat Sylvette, trebuia să veniţi în august!"
Sylvette se simte îngrozitor. Este furioasă şi se închide la ea în cameră plîngînd, nervoasă şi confuză.
Nu se calmează decît făcând un efort şi spunîndu-şi: „Porţi şi tu o parte din răspundere!"(se simte vinovată de
sentimentul pe care îl are, îl refulează şi i se supune)

116
 La un moment dat, Jeanne îi bate la uşă, intră şi fără să pară deloc afectată de reacţia lui Sylvette,
spune „Fiica mea mi-a spus că nu ai fost prea încîntată. Recunosc că ţi-am făcut puţină dezordine, dar vom
aranja totul, nu-ţi face griji. Am fost foarte obosită şi m-am odihnit puţin, dar voi face ordine. (27)
—Nu înţeleg. Ai spus că vei veni în august şi iată-te deja aici! Dormi aici în seara asta sau te întorci la
tine?
—Dacă tot sîntem aici, dormim la tine. (28)
—Ce faci cu apartamentul tău?
—Asta fac, prefer să termin cu toţi cei de acolo. Dar o dată pentru totdeauna, vreau să nu mai vorbim
despre asta!" (29)
După cum vedeţi, coabitarea nu debutase în condiţii excelente. Sylvette îşi manifestă în continuare
nemulţumirea (destul de slab, însă) dar se simte moral, prizoniera acestei situaţii, pentru că îşi spune: „Nu pot
s-o dau afară!" Foarte repede începe să se simtă străină în propria sa casă. Într-o zi, sora sa îi propune totuşi:
„Am putea vorbi de cheltuieli, cu toate că eu nu am prea mulţi bani! Ştii, am fost surprinsă şi
nepregătită: a trebuit să plătesc celor care m-au ajutat să mă mut, celor care îmi păstrează mobilierul şi cîte
alte cheltuieli nu am avut! (30)
— Cît timp veţi rămîne? (sugerînd că ar exista o posibilitate de a alege!)
— Am spus cel mult o lună. (31) Voi pleca în septembrie.
— Ascultă, îi spune Sylvette, dacă pleci până în septembrie, voi plăti eu chiria, ca de obicei. Mi-e
indiferent. Nu e nici o problemă. Consideră că îţi dau ocazia să faci o mică economie. Vreau însă să fiu
cinstită cu tine: voi profita de lipsa fiicei mele şi nu voi face cumpărături şi nici nu voi pregăti masa. Aşa că nu
voi găti pentru voi, rămîne să vă organizaţi fără mine. (formulare clară)
— Oh! doar nu îţi cer să ne hrăneşti! (32). E suficient că ne găzduiesti."
Cîteva zile mai tîrziu, fina lui Sylvette se pregăteşte de plecare. Sylvette - surprinsă de această plecare
neaşteptată - înţelege că în absenţa ei, sora sa Jeanne a provocat treptat o atmosferă neplăcută, care a
determinat-o pe aceasta să plece înainte de termenul propus (33)
La începutul lunii septembrie, situaţia devine critică: se întoarce fiica lui Sylvette, iar sora sa nu şi-a
găsit încă locuinţă şi nici măcar nu aduce discuţia despre plecare! Sylvette nu are de ales şi doarme în aceeaşi
cameră cu fetiţa. Copilul de şapte ani suferă din cauza schimbărilor pe care le trăieşte. Sylvette ajunsese să se
resemneze cu noua sa viaţă, numai pentru a asigura un maxim de confort (inversare de situaţie) sorei sale şi
celor doi nepoţi, în vîrstă de 19 şi 20 de ani. În casă nu mai era niciodată linişte în jurul orei 20:30, ora
obişnuită de culcare a fiicei sale, pentru că cei doi nepoţi priveau la televizor, aveau musafiri sau ascultau
muzică. Acest „fericit" trai comun a durat pînă la sfârşitul lunii... ianuarie!
A venit şi ziua mult aşteptată: Sylvette este anunţată de nepoata ei că vor pleca definitiv (34), dar nu
ştie bine în ce zi, cu siguranţă sîmbătă! (35)
Fratele celor două surori, care ajută la mutatul obiectelor grele, îi spune lui Sylvette că sora lor a
anunţat că sîmbătă se va întoarce seara tîrziu acasă, pentru a fi sigură că toate pregătirile legate de mutat s-au
terminat. Au fost însă foarte multe de făcut şi miercurea următoare, fratele celor două încă nu terminase de
mutat lucrurile lui Jeanne. Contrar asigurărilor pe care i le dăduse sora lui, că vă trimite mai multe persoane să
ajute la această acţiune, nu îl ajutaseră decît copiii. (36) Iată cum Sylvette şi-a pus locuinţa la dispoziţia sorei
sale pentru mai bine de şase luni, iar calculele legate de cheltuielile suplimentare pe care le estimase iniţial,
dar care crescuseră practic de patru ori, depăşeau orice aşteptări! De aceea îi pretinde sorei sale diferenţa pe
care nu şi-o putea asuma. Dar Jeanne, ca de obicei, se plînge de mari dificultăţi financiare şi pînă la urmă
Sylvette este cea care suportă toate cheltuielile.
Nici fratele lor, cel care o ajutase pe Jeanne să se mute, nu are mai mult noroc: pentru că el însuşi e
nevoit să se mute peste un timp, le cere ajutorul celor doi nepoţi, care îl refuză categoric, sub pretext că nu
sînt într-o „dispoziţie" potrivită. Mama lor îi susţine: „Sînt în vacanţă! Doar nu-i pot obliga... " Acest episod
pregăteşte ultimul exemplu din povestirea noastră.
Cu ocazia aniversării fratelui lor, toată familia (cu excepţia lui Jeanne) îi pregăteşte o surpriză: vor
merge să petreacă duminica la el la ţară. Soţia acestuia şi surorile lui vor pregăti masa de sărbătoare. Planul
este păstrat în mare secret. Sylvette îi telefonează lui Jeanne, îi povesteşte despre surpriza pe care vor să o
facă şi îi propune să participe şi ea.
Jeanne răspunde:
„Da, dacă nu voi avea atunci altceva de făcut, sînt de acord. Altfel, nu voi veni." (37)

117
 Dintr-un motiv care a rămas încă inexplicabil pentru Sylvette, Jeanne telefonează fratelui ei, cîteva
zile mai tîrziu:
„Se pare că vom mînca toţi la tine, de ziua ta de naştere, (sabotează efectul surprizei pregătită de
ceilalţi).
—Ah, da??? Nu ştiam! Atunci e grozav, veţi fi toţi bineveniţi!
—Ştii, adaugă Jeanne, eu prefer să vin la tine din ajun. Cum vrei. Anunţă-mă din timp, ca să-ţi
pregătesc camera. Chiar prefer să vii din ajun."
Aflînd de această convorbire, Sylvette o sună pe Jeanne şi îi cere explicaţii asupra acestui act de
sabotaj. Jeanne răspunde:
„Sărbătorile-surpriză nu sînt genul meu. Nu mă înţeleg prea bine cu soţia lui, aşa că am vrut să fiu
sigură că sînt binevenită şi de altfel, prefer să fiu acolo din ajun, pentru a nu fi nevoită să mă trezesc
duminică dimineaţa foarte devreme." (38)
Sylvette şi celelalte rude nu contau pe o vreo contribuţie din partea lui Jeanne (îi cunoşteau bine
modul de a se comporta) şi s-au aranjat între ele.
Sîmbătă dimineaţa Jeanne îşi sună fratele să-i întrebe dacă poate veni însoţită de o prietenă („căreia
îi datorează multe servicii" spune ea). Fratele se vede obligat să accepte prezenţa acelei necunoscute. După
un timp, Sylvette vorbeşte din nou cu sora sa la telefon şi constată că aceasta s-a răzgîndit:
„Da, da, se justifică Jeanne, nu voi veni duminică. Nu văd ce-aş putea face acolo!" (39)
Sylvette insistă şi o roagă să vină la ora 10:30 dimineaţa, cînd toată lumea va fi acolo pentru a lua o
gustare împreună. (Fratele locuia într-o suburbie.)
„Cum la 10:30? răspunde Jeanne rîzînd. Doar nu voi ajunge la 10:30 cînd ştii foarte bine că nu mă
înţeleg cu soţia lui. E o persoană cu care nu am ce vorbi... (40)
—Dar nu vii să faci conversaţie cu cumnata ta, o întrerupe scurt Sylvette. Vii pentru că e ziua de
naştere a fratelui tău. Am hotărît să-i facem o surpriză...
—Ah! Nu începe să mă baţi la cap cu asta. Voi pleca cînd voi pleca şi voi ajunge cînd voi ajunge!"
(41)
Bineînţeles că nici un membru al familiei nu a fost surprins de absenţa acesteia la gustarea de
dimineaţă. De altfel, toţi au povestit despre manevrele pe care le experimentase cu fiecare în parte,
sora lor atît de ... specială! În cele din urmă, au hotărît să nu o mai aştepte, gîndindu-se că nu va mai veni.
Era un obicei al ei, pe care toţi îl cunoşteau. Cu toate acestea, fratele sărbătorit nu-şi putea stăpîni furia:
masa era pregătită şi din cauza ei lucrurile nu puteau să decurgă aşa cum stabiliseră. Atmosfera se degrada
continuu, în aer plutea nervozitatea provocată de aşteptare, cînd a sunat telefonul, în jurul orelor 14. Era
Jeanne, care explica că s-a rătăcit, dar că va ajunge în curînd. Ceea ce se şi întîmplă. La orele 14:30. Jeanne
îşi face apariţia singură, neînsoţită de prietena pe care o anunţase şi cu multă nonşalanţă începe să dea nişte
explicaţii care nu erau nici pe departe, plauzibile. Imediat îşi manifestă dorinţa de a face o plimbare în
împrejurimi. Fiind deja tîrziu, i se sugerează că ar fi bine să se servească masa mai întîi. Jeanne protestează:
„Oh! Puteaţi să mă aşteptaţi două minute! (42)
— Te-am aşteptat pînă acum o clipă, se-nfurie Sylvette. Noi începem să mîncăm!"
În timpul mesei de prînz, Jeanne monopolizează întreaga conversaţie, povestindu-le tuturor despre
problemele ei şi înainte de a se termina masa se ridică să-şi caute un şezlong. Spune că trebuie să-şi facă
siesta, obosită pentru că a lucrat toată noaptea. Adoarme (oare?) în şezlong, În timp ce ceilalţi strîng masa,
spală vasele, pregătesc un desert special sau joacă jocuri de societate. Ca din întîmplare, povesteşte Sylvette,
s-a trezit exact în momentul cînd se servea desertul şi şampania. A fost prima care a întins farfuria şi cupa
pentru a fi servită. Înainte de a pleca, se hotărăşte să meargă în grădină să-şi taie nişte trandafiri pentru a-i lua
acasă.
Sylvette îşi aminteşte că ziua de naştere a fratelui ei, pe care îşi imaginaseră că o vor petrece într-o
atmosferă veselă şi plăcută, fusese de fapt tensionată şi lipsită de bucuria autentică a unei sărbători, din cauza
acestei surori manipulatoare, care dimpotrivă, plecase foarte încîntată de modul cum petrecuse ziua
respectivă.
Vă amintesc că toate episoadele descrise sînt adevărate. Această povestire prezintă un dublu interes:
pe de o parte sînt exemplificate atitudinile unui manipulator în diferite circumstanţe, pe de altă parte
reprezintă reuşita unei victime (Sylvette) de a recunoaşte şi mărturisi propriile-i experienţe provocate de
contactul cu un manipulator cu care se afla într-o relaţie afectivă deosebit de puternică (soră). Evenimentele

118
au fost prezentate cronologic şi descrise cu multă precizie şi simţ al observaţiei, calităţi indispensabile
acţiunii de reperare a unui manipulator şi de stabilire a „diagnosticului" corect.

Adnotări la anexa nr.l:

(1) Interpretare. Modifică ceea ce spusese anterior.

(2) Se referă la diverse principii morale pentru a o determina pe Sylvette să plătească.
(3) Jeanne îşi atinge propriul scop în detrimentul lui Sylvette.
(4) Joacă rolul victimei.
(5) Joacă rolul victimei. Minciună.
(6) Realitatea asupra modului cum se înţeleg este cu totul alta.
(7) Culpabilizare. Pretenţii nejustificate. Transfer de responsabilitate.
(8) Utilizează un intermediar. Recomandă ceea ce e fals, pentru a afla adevărul.
(9) Adoptă masca persoanei simpatice. Se impune obligîndu-i pe ceilalţi.
(10) Cerere formulată neclar.
(11) Foloseşte un raţionament logic, pentru a-şi disimula cererea.
(12) O face pe Sylvette să-şi asume sarcini pe care aceasta nu le prevăzuse.
(13) Discurs cu tentă de compătimire, pînă îşi atinge scopul.
(14) Egocentrism. Nu ţine seama de nevoile celorlalţi. Nu e preocupată de nepoata sa, aşa cum pretinde.
(15) Victimă a unui sistem (administrativ) care nu-şi respectă făgăduielile.
(16) Alege cuvinte care să neliniştească.
(17) Utilizarea, facilitată de existenţa unor opţiuni, a unui principiu moral.
(18) Utilizarea imediată a unui raţionament logic fals.
(19) Şantaj prin ameninţarea de sinucidere.
(20) Rol de victimă, transfer de responsabilitate, generalizare, culpabilizare.
(21) Schimbare de opinie şi exprimare în funcţie de situaţie. Cîteva minute mai înainte, orice speranţă era
pierdută! Mai mult, trece de la o previziune de cîteva luni, la cincisprezece zile!
(22) Rămîne evaziv.
(23) Nu ţine seama de alţii. Cerere neclară şi nejustificată.
(24) Exagerează o problemă falsă.
(25) Scopul nu este precizat în întrebare.
(26) Cerere neclară.
(27) Se abate de la subiectul adevărat al nemulţumirii.
(28) Evidenţă falsă.
(29) Victimă a unor persoane răutăcioase. Pretext.
(30) Se plasează în poziţia victimei unor evenimente pretins imprevizibile. Vrea să spună că ar fi inuman să i
se ceară să plătească mai mult.
(31) Minciună: spusese cincisprezece zile.
(32) Modul ei de a interpreta.
(33) Provoacă indispoziţie, discordie. Îşi extinde teritoriul în defavoarea altora.
(34) Nu furnizează informaţii clare. Se foloseşte de intermediar.
(35) Decizie luată în ultimul moment.
(36) Nu ţine seama de nevoile celorlalţi.
(37) Minimalizează importanţa evenimentului. Nu ia o decizie clară.
(38) Discurs contradictoriu.
(39) Îşi modifică opiniile în funcţie de persoane sau situaţii.
(40) Devalorizează.
(41) Răspuns ambiguu. Nu ţine seama de timpul şi programul celorlalţi.
(42) Egocentrism.

119
 Anexa nr.2: O prietenă ciudată

Cifrele înscrise între paranteze fac trimitere la adnotările care apar în finalul acestei anexe şi
reprezintă caracteristici de manipulare. încercaţi să le identificaţi în textul care urmează, înainte de a vedea
adnotările respective.
„ O manipulatoare machiavelică (abilă, vicleană şi lipsită de scrupule).” Aşa îşi începe mărturisirea
Nadine, secretară, referindu-se la relaţia pe care o trăieşte de cîţiva ani cu o prietenă pe care o vom numi
Helene (studentă la ştiinţe politice).
Cu un an în urmă, Helene îi cerea lui Nadine să-i dactilografieze lucrarea de sfîrşit de an. Aceasta a
acceptat şi chiar i-a propus un preţ deosebit de convenabil, „ca între prieteni", de 10 franci pagina. Teza avea
aproximativ 500 de pagini şi s-au înţeles asupra sumei de 5000 de franci.
Sîntem în luna noiembrie. Lucrarea ar fi trebuit terminată de două luni, cînd Helene începe treptat să
impună nişte exigenţe care nu fuseseră prevăzute iniţial în contract.
—Nadine, mi-am consultat îndrumătorul de lucrare, trebuie să refac complet 60 de pagini. (1)
—De acord, dactilografiez alte 60 de pagini, dar te va mai costa încă 600 de franci.
—Între noi nu sînt probleme legate de bani! Sîntem prietene. Nu doar banii contează! (2)
—Da, sînt de acord, dar am şi altceva de făcut la serviciu, nu pot să-mi ocup timpul cu teza ta, doar
pentru ochii tăi frumoşi!
Dar în cele din urmă, Nadine cedează. Dactilografierea lucrării îi cerea mult timp şi justifica plata
respectivă. Nadine lucra la ea la fiecare sfîrşit de săptămînă, de un an de zile; mai mult, Helene îi interzisese
să-şi ia concediu de odihnă în septembrie, pentru ca lucrarea ei să fie terminată cît mai repede posibil!...
Nadine dactilografiază şi cele 60 de pagini care fuseseră modificate şi termină în sfîrşit lucrarea. Era
epuizată nervos. Helene ridica tot timpul pretenţii care depăşeaţi orice aşteptări. De mai multe ori încercă să
o pună pe Nadine pe o poziţie inferioară, făcînd-o să înţeleagă că este nepricepută: „Helene îmi spunea că
am o capacitate scăzută de citire, că nu sînt suficient de atentă la ceea ce bat la maşină, că omit litere etc. Mă
simţeam jignită, pentru că acuzaţiile pe care mi le aducea erau false. Îmi cunoşteam perfect valoarea în acest
domeniu (recunoscută şi de ceilalţi). Eram considerată „regina" dactilografelor! De aceea am hotărât s-o pun
la punct."
A venit şi ultima zi de lucru în comun, consacrată finisării lucrării. Nadine să gîndea cu bucurie la
clipa cînd se va elibera de această corvoadă, cînd va putea să dispună (în sfîrşit, după un an!) de timpul liber
de la sfîrşit de săptămînă şi de o viaţă socială normală după bunul ei plac. Dar în planurile ei nu luase în
consideraţie răutăţile de care dădea în continuare dovadă Helene.
„Nadine, trebuie revăzută prima parte a tezei (324 de pagini). Mai sunt încă cîteva litere pe care le-ai
omis. (3) — E-n regulă! le corectăm, nu-i nimic grav." Încep să corecteze şi Nadine realizează că,în multe
situaţii, Helene dorea să modifice fraze întregi.(4) Poate că fusese cererea îndrumătorului de lucrare, dar nu
în acest fel se pusese problema corectării. Nadine se enervează:
„Cred că suferi de «lipsă de onestitate intelectuală», dacă am exprimat bine ceea ce-mi inspiră
comportamentul tău! Eşti gata să mă minţi: mi-ai spus că din cauza neglijenţei mele trebuie să corectăm
nişte litere. Dar constat că ai de modificat fraze întregi. Mai mult, mi-ai spus de curînd că prima parte este
impecabilă şi o schimbasem deja de două ori!
— Nu, e din vina ta, pentru că tu nu baţi corect, eu nu am putut să-ţi observ toate greşelile." (4)
Nadine plînge cu sughiţuri de enervare. Atacurile şi pretenţiile fără sfîrşit ale lui Helene o pun pe Nadine în
poziţie delicată şi o epuizează nervos (5). Parcă ar fi un maratonist, căruia i se mai adaugă kilometri, la
fiecare 100 de metri parcurşi! În realitate, nu fuseseră omise litere sau bătute incorect, aşa cum pretinsese
Helene. Fusese un pretext mincinos, pentru a schimba conţinutul primei părţi: trebuiau refăcute 324 de
pagini! Nadine acceptă, dar încearcă să-şi impună condiţiile:
„Bine, de acord, dar trebuie să renegociem preţul. Fie renegociem, fie îţi las discheta şi găseşti pe
altcineva să-ţi rezolve problema.
— Nu, pînă la urmă, te prefer pe tine pentru că lucrezi foarte bine." (Atunci când doar cu un minut
mai înainte îi reproşa că bate prost şi cu greşeli.)
Helene încearcă atunci o tactică inversă. Pentru a îndepărta obstacolul creat de atitudinea reticentă a lui
Nadine, decide să folosească o altă armă: linguşirea. O copleşeşte pe Nadine cu complimente şi elogii la

120
adresa profesionalismului şi eficienţei ei şi o asigură de admiraţia sinceră faţă de tenacitatea de perfecţionistă.
Adaugă că nu ar fi terminat niciodată lucrarea fără ea, singura persoană în care avea încredere absolută.(6).
Nadine nu înţelege şi nu ştie ce să răspundă. Epuizarea nervoasă acumulată în timp şi emoţia puternică care o
stăpînesc au făcut-o să izbucnească în lacrimi. Îi mărturiseşte lui Helene că e dărîmată psihic, că nu crede să
mai reziste la un efort suplimentar şi îi aminteşte de toate sfîrşiturile de săptămînă din ultimul an, pe care le-a
petrecut în faţa maşinii de scris, pentru un preţ de nimic.
Nadine pare să cedeze nervos, fiind pe punctul de a face o depresie nervoasă.
Helene o întrerupe:
„Nu mă pot implica în probleme de acest gen. Eu ştiu doar că tu eşti o profesionistă, iar eu trebuie să
merg pînă la capăt. (7)
—De acord, mergem pînă la capăt, dar trebuie să renegociem preţul pe lucrare
—Nu! Am convenit că va fi 5000 de franci. Doar înţelegi, nu sînt decît o studentă. Nu pot să-ţi dau
mai mult. (8)
—Mă desconsideri. Nu încetezi să faci acest lucru, iar eu nu accept să fiu dispreţuită, aşa că ne oprim
aici. Am făcut şi refăcut de cîteva ori această lucrare, pentru care nu mă aştept la nici o recompensă,
categoric, această problemă nu mă mai interesează. Doar nu crezi că-mi face plăcere să mă chinui singură!
—Bine, bine! Dacă o iei aşa, uite, îţi mai dau 1000 de franci, dar nu acum. (Hotărăşte singură
valoarea unei prestaţii suplimentare încă nedefinite.)
—Dacă e vorba de încă 1000 de franci, în plus vreau un cec, pentru că nu mai am încredere, conchide
Nadine."
Nadine îşi comentează percepţiile şi sentimentele profunde referitoare la conversaţia respectivă: „Ştiu
foarte bine că nu îmi va plăti cei 1000 de franci. Am mai făcut trei luni suplimentare de efort, începînd cu luna
septembrie şi ea tot nu mi-a plătit. Ştiu că preferă să-şi cumpere un pulover cu acelaşi preţ, pentru că îşi
cumpără mereu tot felul de haine scumpe. Pe mine mă dispreţuieşte. Nu am mai întîlnit niciodată o astfel de
persoană. E ceva de neimaginat. Vede că nu mai pot, că sînt epuizată fizic şi psihic (ultimele două ore de
discuţii au fost pentru mine un adevărat supliciu), dar puţin îi pasă. E absolut insensibilă la tot ce fac pentru
ea sau faţă de sentimentele mele. Repet, depăşeşte orice imaginaţie. Din nefericire, cu toate încercările mele
(firave, e adevărat) de a o contra-manipula, m-am trezit prinsă în capcana pe care mi-a întins-o. Nu am ştiut
să fac ceea ce trebuia. Poate nici nu ar fi trebuit să discut cu ea, ar fi trebuit să plec în momentul în care
această manipulatoare mi-a spus că nici nu concepe să lucreze cu altcineva, în afară de mine. Ar fi trebuit să
refuz categoric. Acum, mă simt prizonieră. Echilibrul meu psihic a devenit foarte fragil. Mi-am compromis
toate relaţiile, datorită acestor sfîrşituri de săptămînă pe care le petreceam dactilografiindu-i lucrarea. Am
ajuns în situaţia în care mă gîndesc dacă nu ar fi mai bine să renunţ la cei 5000 de franci, numai pentru a mă
elibera. Ea ştie însă foarte bine că nu voi renunţa, că pentru mine un angajament luat este o problemă de
onoare, un principiu de la care nu mă abat niciodată. Mai mult, am muncit din greu, pentru a duce la bun
sfîrşit ceea ce am început. Acestea sînt considerentele de care se prevalează. Ştie că eficienţa este una din
calităţile mele. Nu o mai suport, iar cei 5000 sunt lipsiţi de importanţă faţă de suferinţa pe care mi-a provocat-
o. Dar am hotărît: nu-i voi da discheta cu lucrarea, decît după ce îmi va plăti toată suma. Vreau să fiu mai
puternică şi să o înfrunt, pentru că nimeni nu a reuşit acest lucru pînă acum. Poate că atunci relaţia mea cu ea
se va schimba. Nu ştiu ce se va întîmpla. Dar ştiu că nu mai pot!"
După un timp, Nadine o anunţă pe Helene că nu mai doreşte să lucreze pentru ea şi îi găseşte o prietenă,
tot secretară, care să termine lucrarea (Nadine preia problema lui Helene!). Helene îi telefonează să-i spună
de acordul pentru 1000 de franci făcut cu cealaltă dactilografa şi să-i ceară discheta. De data aceasta, Nadine
e foarte hotărîtă să nu cedeze: nu-i va da discheta pînă nu îşi va primi plata pentru munca depusă.
„Nu te voi plăti decât cînd lucrarea va fi tipărită, anunţă Helene. (9).
—Helene, fii sigură că nu-ţi voi da discheta pînă nu plăteşti.
— Ei, bine! Nu-i nici o problemă. Păstrează-ţi discheta! Eu voi plăti altă dactilografă, poate o voi
plăti de două ori mai mult şi îmi voi rezolva problema. N-ai decît să păstrezi discheta! (10)
—Nu e atît de grav, Helene. Pentru mine e mai importantă sănătatea psihică şi mai ales libertatea, ca
să pot face în sfîrşit ceea ce vreau." (contra-manipulare)
Cînd aude această frază, Helene închide nervoasă telefonul. Nadine se simte în sfîrşit, liberă şi
fericită, chiar dacă a pierdut 5000 de franci! Zece minute mai tîrziu, Helene sună din nou, de data aceasta cu
un ton schimbat, aproape mieros. (11)

121
 „M-am gîndit mai bine. Oamenii inteligenţi (12) nu se ceartă pentru fleacuri. Am auzit ce ai spus la
sfîrşit, că vrei să scapi odată de lucrarea asta pentru că nu îţi mai rămîne timp liber şi am înţeles că nu ai
acum de făcut nimic special cu aceşti bani.(13). Aşa că m-am gîndit să nu îţi dau bani lichizi (14). pentru că
nu am încredere în cealaltă dactilografă, nu o cunosc (15), deci îţi voi completa un cec de 4200 de franci (de
ce 4200 de franci?).Ne dăm întîlnire mîine seară la tine şi tu „în schimb, îmi dai discheta. Poţi încasa cecul
sau poţi la fel de bine să aştepţi impresia pe care o va face lucrarea tipărită, pentru a primi banii lichizi.
Pentru tine e acelaşi lucru!" (16)
Nadine acceptă întîlnirea. Nu înţelege prea bine şi nu mai vrea să aibă nici o legătură cu Helene sau
teza ei. De altfel, refuzul de a plăti noua dactilografă a fost pronunţat pentru a o face pe Nadine să-şi asume
această sarcină. Nadine suferă, se simte umilită şi dispreţuită, are nevoie de sfaturi şi decide să le ceară unor
prieteni care recunosc imediat tertipurile manipulatoarei. O sfătuiesc pe Nadine să nu accepte cecul, existînd
riscul de a fi emis fără acoperire, îşi dau seama de pericolul care o ameninţă: depresia nervoasă. Există o
singură soluţie care o mai poate salva pe Nadine: să înceteze imediat orice relaţie cu Helene. Nadine însăşi
recunoaşte că se află prinsă în cercul unei manipulări machiavelice, de care nu ştie cum să scape.
Să analizăm acum fiecare detaliu al acestei situaţii. Ce ar fi trebui făcut? Şi cînd? În mod cert,
situaţia era dramatic otrăvită de existenţa manipulării, dar indiferent de interlocutor, prima greşeală fusese
făcută încă de la debutul înţelegerii: contractul încheiat nu prevăzuse termene de plată în funcţie de numărul
de pagini dactilografiate. Nu este normal să aştepţi nouă luni (perioada minimă estimată iniţial) pentru a fi
plătit. Trebuie întotdeauna să ai în vedere şi eventuale situaţii neprevăzute, pentru a nu risca să pierzi totul,
iar aceste considerente nu au nici o legătură cu neîncrederea în celălalt.
Prin analogie, muncitorii care construiesc o clădire sînt plătiţi lunar, nu la finalizarea lucrărilor, la fel
un medic care tratează un pacient este plătit după fiecare consultaţie, indiferent cît durează tratamentul.
Deci, prima greşeală a fost un contract cu condiţii neclare. A urmat a doua: nu s-au renegociat lunile
suplimentare de muncă, totul rămînînd confuz pentru că nu s-a vorbit deschis şi nu s-au stabilit clar sumele
şi termenele de plată. Se pare că un obstacol major în calea rezolvării acestor probleme a fost teama de a nu
părea meschin în ochii celuilalt.
A treia eroare s-a produs în cinci etape: slăbiciunea de nu fi capabil de un refuz. Aşa cum am arătat
anterior, există două tipuri de răspunsuri diplomatice (pe care nu le exprimăm decît dacă dorim să păstrăm în
continuare relaţii bune cu interlocutorul): refuzul parţial şi refuzul total cu propuneri de soluţii. În povestirea
lui Nadine regăsim două răspunsuri parţiale: „De acord, mergem pînă la capăt, dar atunci trebuie să
renegociem." şi „Dacă e vorba de 1000 de franci în plus şi nu ai disponibil numerar, trebuie să-mi completezi
un cec. Ambele fraze conţin afirmaţii condiţionate. Refuzurile parţiale sînt cele mai inteligente, precise şi
diplomatice din cîte există.
Condiţia care este formulată în acest tip de refuz trebuie să fie în concordanţă cu sentimentele şi
nevoile celui care o pronunţă, iar prima parte trebuie să conţină ceea ce acesta acceptă. Dar Nadine nu dorea
să continue. Dacă ar fi fost ascultată, nu ar fi mai existat nimic de negociat. Nici al doilea refuz nu mai
trebuia să fie formulat ca un refuz de tip parţial: cei 1000 de franci nu se mai plăteau, nici în numerar, nici cu
cec.
Al doilea tip de refuz diplomatic este refuzul total cu soluţii alternative. Nadine l-a folosit cînd a
căutat ea însăşi o dactilografă care să o înlocuiască. Dar aceasta nu era sarcina ei. Trebuia să se limiteze la
propunerea ca Helene să găsească pe altcineva. Cu atît mai puţin trebuia să implice într-o astfel de situaţie, o
altă prietenă. Era ca un dar ..otrăvit" pe care i-l făcea.
Remarcăm că Nadine a exprimat trei refuzuri diplomatice (două refuzuri parţiale şi un refuz total), dar
nici unul nu a fost corect adaptat sentimentelor şi nevoilor ei. Cu atît mai puţin dacă le raportăm la situaţia
privită în ansamblul ei: Nadine nu trebuia să fie foarte diplomată pentru că deja nu îşi mai suporta
interlocutoarea şi nici nu dorea să salveze această relaţie.
A patra greşeală a fost un refuz pe care Nadine nu a îndrăznit să-l pronunţe: nu ar fi trebuit să
accepte să dactilografieze încă 60 de pagini.
Mai există încă o greşeală, a cincea : nu intra în obligaţiile ei plata noii dactilografieri.
Iată cum o slăbiciune, aceea de a ceda în orice condiţii, se plăteşte scump! A nu îndrăzni să refuzi
reprezintă pentru oricine un handicap în viaţă şi se poate transforma în tragedie dacă se manifestă faţă de
manipulatori.

122
 Decizia finală pe care a luat-o Nadine, de a întrerupe orice contact cu acea manipulatoare,
devenise efectiv indispensabilă. O ruptură urgentă era singură soluţie pentru a se vindeca de depresia
puternică pe care i-o provocase relaţia respectivă. Nadine mai avea o posibilitate de a nu pierde chiar tot: să
meargă la întîlnire. Dar mai înainte trebuia să ceară un cec (era mai bine decât nimic, dacă Helene era
hotărîtă să nu plătească în numerar) de 5000 de franci, nu 4200, cum a anunţat-o manipulatoarea. Nadine era
de fapt într-o poziţie avantajoasă: deţinea discheta care reprezenta un an de muncă, pentru numai 5000 de
franci. Nici un manipulator nu ar fi atît de nebun, încît să reia o acţiune care implică o astfel de perioadă de
timp. Din această cauză Nadine nu trebuia să facă concesii, doar să se menţină ferm pe poziţie, repetînd
mereu acelaşi discurs (metoda „discului zgîriat"): „Dă-mi 5000 de franci, în numerar sau cec valabil.
Doar atunci vei avea discheta." Sau putea să copieze pe altă dischetă prima parte a lucrării pe care să i-o dea,
spunîndu-i că cealaltă parte o va avea cînd se decontează cecul. Nu mai exista efectiv nimic dintr-o relaţie
autentică, bazată pe încredere, deci nu mai avea nimic de pierdut, iată poate, cea mai eficientă metodă de a se
elibera dintr-o astfel de cursă.
Experienţa pe care am prezentat-o nu este nici extraordinară, dar din nefericire, nici neobişnuită. Ar
putea fi doar şocantă pentru cititorul fericit care nu a întîlnit sau nu a avut un contact prelungit cu un
manipulator. Cuvîntul pe care Nadine l-a repetat cel mai des pe tot parcursul povestirii sale şi care pentru ea
descria cel mai bine experienţa trăită, a fost: de neimaginat. Dar pentru cineva care a înţeles şi a învăţat cum
funcţionează mecanismul manipulării, totul devine posibil!

Adnotări la anexa nr. 2

(1) Nu formulează cererea.

(2) Schimbare de atitudine: foloseşte principii care stau la baza prieteniei. Culpabilizare.
(3) Critică. Transferă greşeala asupra celuilalt.
(4) Foloseşte ultimul moment. Minte.
(5) Nu e clară. Creează instabilitate.
(6) Linguşeşte. întinde o capcană.
(7) Lipsă de respect faţă de celălalt. Flatează. Creează confuzie. Egocentrism.
(8) Mizează pe angajamentul celuilalt. Victimă.
(9) Modifică înţelegerea în ultimul moment.
(10) Şantaj.
(11) Îşi schimbă atitudinea în funcţie de situaţii.
(12) Linguşeală.
(13) Interpretează în avantajul său.
(14) Schimbare de învoială în ultimul moment.
(15) Se abate de la subiect. Utilizează o logică falsă.
(16) Decide ceea ce este bine pentru celălalt.

DESCHIDE OCHII MINŢII, ÎNVAŢĂ SĂ FII LIBER…LIBERTATEA NU ESTE

UN DREPT CU CARE TE NAŞTI,TREBUIE SĂ-L CÎŞTIGI
GÎNDEŞTE LIBER,VORBEŞTE LIBER,ACŢIONEAZĂ LIBER…
ŞI NU UITA…PRACTICA ÎNSEAMNĂ ŞI GREŞELI…

123