Apărarea antiinfecţioasă

Apărarea antiinfecţioasă

A. Apărarea antiinfecţioasă
nespecifică
B. Apărarea antiinfecţioasă
specifică:
- umorală
- celulară
A. Apărarea antiinfecţioasă
nespecifică

 acţionează asupra oricărui microorganism,

indiferent de specie;

 mecanisme active la primul contact;

 nu sunt amplificate prin expuneri repetate;

 sunt înnăscute, reprezentate de bariere

antiinfecţioase externe şi interne.
 1. Bariere externe de apărare
nespecifică
 funcţionează la nivelul suprafeţelor de înveliş
(tegument şi mucoase);
 reprezentate de bariere:
- mecanice,
- chimice,
- ecologice şi
- celulare.
 Mecanisme de apărare la nivelul
tegumentului

- integritatea anatomică a învelişului tegumentar;

- exfolierea celulelor superficiale;
- condiţii de vieţuire neprielnice (keratina, umiditate
scăzută, concentraţii mari de săruri, secreţia de sebum,
pH acid);
- lizozimul, prezent în secreţia glandelor sudoripare;
- bariera ecologică reprezentată de microorganisme
comensale rezidente (predominent gram-pozitive).
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor
 mecanisme antimicrobiene complexe, dar mai puţin
eficiente ca cele tegumentare;
 prezente la nivelul tuturor mucoaselor sau particulare
pentru anumite mucoase;
 mecanisme comune:
- integritatea mucoaselor;
- prezenţa stratului de mucus care maschează receptorii
celulari pentru liganzii microbieni; conţine lizozim şi
lactoferină;
- îndepărtarea microorganismelor prin spălarea suprafeţelor
de către secreţii sau excrete;
- bariera ecologică de la nivelul mucoaselor normal
colonizate.
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor

 mecanisme particulare
 Conjunctivă
- spălarea mucoasei prin secreţia glandelor lacrimale;
- îndepărtarea microorganismelor prin mişcări ale
pleoapelor;
- prezenţa lizozimului în lacrimi.
 Tractus respirator
- filtrarea aerodinamică;
- sedimentarea;
- transportul mucociliar;
- macrofagele alveolare.
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor
(continuare)
 Tractus digestiv
• orofaringe
- descuamarea epiteliului pavimentos;
- masticaţia şi deglutiţia, inclusiv migrarea bolului
alimentar;
- prezenţa tiocianaţilor şi lizozimului în salivă.
• stomac
- secreţia de HCl (ph 2,5-3).
• intestin
- mişcări peristaltice;
- acizi biliari, enzime digestive.
 Mecanisme de apărare la nivelul mucoaselor

 Tractus urinar
- spălare prin fluxul urinar unidirecţionat;
- pH-ul acid şi osmolaritatea crescută a urinii;
- efectul antibacterian al secreţiei prostatice şi a glandelor
periuretrale.
 Tractus genital la femeie
- descuamarea continuă a mucoasei vaginale şi periodică a
mucoasei uterine;
- pH-ul acid vaginal prin prezenţa florei lactobacilare;
- dopul de mucus cervical;
- transport mucociliar la nivelul mucoasei trompelor.
2. Bariere interne de apărare nespecifică

 mecanice: ciment intercelular, membrane bazale,

ţesut conjunctiv, fascii;
 chimice:
• constitutive: complement şi lizozim;
• ca răspuns la infecţie: interferoni şi proteine de fază
acută;
 celulare: fagocite “profesionale” (PMN şi
macrofage), celule NK (natural ucigașe).
Complement seric
- complex de substanţe proteice sintetizate de
macrofage (C2 şi C4), ficat (C3, C9), splină (C5şi C8) şi
epiteliul intestinal (C1);
- activare prin reacţii enzimatice în cascadă (proenzime
inactiveenzime active)
 pe cale alternativă/alternă (LPS, compuşi endotoxină-
like)
 pe cale clasică (proteina C reactivă, anticorpi, complexe
Ag-Ac);
 lectine (leagă resturi de glucide): asemănător căii clasice,
dar activatorul este MBL (manosse-binding –lectine - legarea
lectinei, la receptorii de manoză de pe suprafața patogenului); se poate desfăşu-
ra şi în absenţa Ac; legarea MBL la receptorii de manoză,
de pe suprafaţa micrgs., duce în final la producerea
convertazei C3 (ca şi în calea clasică).
 Efectele activării C’
• Opsonizarea microbilor ------eficientizează fagocitoza
antigenelor de către celule specializate (prin C3b);
• Chemotaxia - atragerea macrofagelor și neutrofilelor;
• Liza microbilor - este realizată lezarea membranei celulare
de către complexul de atac membranar (CAM) sau ucigaş
(C5-C9);
• Stimularea eliberării mediatorilor preformați (histamină,
interleukine) și cei nou sintetizați (leucotriene, tromboxani)
ai inflamației (C3a şi C5a);
• Agregarea agenţilor microbieni, pe suprafața cărora sunt
prezente antigene.
Interferoni

- glicoproteine cu gr. moleculară mică de tip:

• alfa (sintetizaţi de leucocite);
• beta (sintetizaţi de fibroblaşti);
• gamma (sintetizaţi de limfocite T, ca limfokine);
- sinteza interferonului alfa şi beta este stimulată de
virusuri (în special ARN);
Interferoni

- funcţii:
• inhibă replicarea virusurilor prin blocarea sintezei
proteinelor virale (efect antiviral);
• efect antiproliferativ (deci, eficența în terapia unor
cancere);
• acţiune imunomodulatoare – activează funcţional
macrofagele, celulele NK şi limfocitele T citotoxice;
favorizează exprimarea MHC de clasă I.
Proteine de fază acută

- reprezentate de proteina C reactivă (CRP), alfa1-

antitripsina, alfa 2 macroglobulina, fibrinogen,
orozomucoid (imunomodulator care se leaga de mediatori
ai inflamaţiei), amiloid A;
- majoritatea sunt sintetizate în ficat, după efectul
stimulant al citokinelor proinflamatorii (IL-1, IL-6,
TNF-alfa);
- CRP (C Reactive Proteine), cea mai bine studiată,
are efect opsonizant şi de activare pe cale clasică a
complementului.
Celule fagocitare

 polimorfonucleare neutrofile (PMN)

- prima linie de apărare celulară;
- se mobilizează în focarul de infecţie sub efectul
chemotactic al unor compuşi de origine bacteriană
sau tisulară, sau prin activarea complementului;
- prezintă receptori pentru structuri de suprafaţă ale
microorganismelor;
- prezintă receptori pentru C3b şi componenta Fc a
IgG;
 Celule fagocitare

- microorganismele fagocitate sunt omorâte şi digerate

după fuzionarea fagozomului cu lizozomii, prin:

• eliberare de radicali toxici de oxigen (“explozie

respiratorie” );
• polipeptide bazice cu efect antimicrobian (numite
defensine), lizozim, lactoferină, hidrolaze, pH acid.
Microorganismele fagocitate sunt omorâte şi digerate
după fuzionarea fagozomului cu lizozomii (fagolizozom)
 Macrofage

- celule cu viaţă lungă, care se mobilizează în focarul

de infecţie după PMN;
- mai puţin eficiente în distrugerea microorganismelor
fagocitate;
- bacteriile facultativ intracelulare (Mycobacterium
tuberculosis, Listeria monocytogenes, specii Brucella
etc.) sunt omorâte numai după activarea lor prin
limfokine (IL 2-6, TNF, produse de limfocitele T helper).
Celule NK (natural ucigaşe)

- produc perforine care formează canale în mem-

brana citoplasmatică, cu moartea celulei infecta-
te, prin liză osmotică;
- distrug celulele infectate cu virus (independent
de Ac);
- activitatea lor este stimulată prin interferoni.
 B. Apărarea antiinfecţioasă specifică
(imunitatea)

 răspuns specific dirijat faţă de structuri recunoscute

ca non-self (Ag) de către sistemul imunocompetent;
 răspunsul primar (după un prim contact) necesită
mai multe zile pentru ca efectorii imuni să devină
operanţi;
 răspunsul specific este intensificat prin expuneri
repetate (răspuns secundar);
B. Apărarea antiinfecţioasă
specifică (imunitatea)

răspunsul imun poate fi:

- de tip umoral (sau seric), asigurat de Ac
specifici produşi de limfocite B;
- de tip celular, fiind implicate limfocite T.
Clasificarea imunităţii
după modul de obţinere:
 Imunitate activă este
naturală – postinfecţie;
artificială - după vaccinări.
 Imunitate pasivă este
 naturală - Ac materni transmişi la nou-născut
- transplacentar (IgG)
- prin lapte (IgA)
artificială – seroterapie sau seroprofilaxie.
1. Răspunsul imun umoral

 este asigurat de Ac serici specifici pentru un

anumit tip de epitopi antigenici ( IgM, IgG, IgA,
IgE, IgD), produşi de plasmocite;
 limfocite B recunosc şi se leagă de un anumit Ag,

maturarea în plasmocite şi proliferarea acestora fiind

ajutată de limfocite T (răspuns imun T-dependent);
1. Răspunsul imun umoral
 IgM apar primele în cadrul răspunsului imun
primar;
 unele limfocite B devin celule cu memorie,
responsabile de răspuns imun secundar;
 unele Ag polizaharidice (Ag capsulare, LPS) pot
activa limfocitele B fără intervenţia limfocitelor
T (răspuns imun T-independent).
 Acţiunea antimicrobiană a
Ac
- neutralizează toxine şi exoenzime (în special de
către IgG1);
- blochează ataşarea bacteriilor şi virusurilor la
receptorii celulari;
- efect opsonizant (favorizează fagocitoza bacte-
riilor capsulate, prin legare la receptori pentru
subcomponenta Fc a IgG, de pe suprafaţa PMN);
Acţiunea antimicrobiană a Ac
- efect microbicid prin activarea complementului pe
cale clasică, IgM fiind aprox. de 1000 x mai eficiente
decât IgG;
- Ac fixaţi pe determinanţii Ag de pe suprafaţa celule-
lor infectate, le transformă în ţinte pentru complement
şi celule NK, cu receptori pentru IgG (citotoxicitate
dependentă de Ac);
- IgA asigură apărarea antimicrobiană a mucoase-
lor.
 2. Răspunsul imun celular

- limfocitele T joacă un rol major în apărarea

imună faţă de patogenii intracelulari;
- sunt implicate două subpopulaţii celulare:
• limfocite T citotoxice (Tc – cytotoxic - killer) care
identifică celule infectate care exprimă pe suprafaţa
lor Ag virale sau bacteriene, asociate MHC clasă I
şi le omoară prin perforine sau inducerea apoptozei
(moarte celulară);
• limfocite T ajutătoare (Th - T helper)
• Notă: sunt trei clase MHC; de interes sunt clasele I şi II

• MHC de clasă II, prin interacţiunea cu celule CD4 poziti-

ve (limf. T helper), mediază răspunsul imun specific
(dobândit/adaptativ). MHC II prezente şi pe suprafaţa celulelor
prezentatoare de antigen (macrofage, limfocite B, celule dentritice).
• Prin interacţiunea MHC de clasă I, cu molecule CD8 de
pe suprafaţa limf. T citotoxice, acesta mediază distrucţia
celulelor infectate sau a celor canceroase (în cadrul imuni-
tăţii celulare).
• MHC III: diverse proteine cu rol în imunitate: fracţii ale
sistemului C, unele citokine şi proteinele şocului termic.
2. Răspunsul imun celular
* prin subpopulaţia Th-1, activată de Ag asociate cu
MHC clasă II de pe suprafaţa celulelor prezentatoare
de Ag (Ag presenting cells - APC) (macrofage, celule dendritice),
este stimulată apărarea celulară prin producere de
limfokine (o parte dintre aceste celule, devin cu
memorie);
* limfokinele cu rol în imunitatea antibacteriană sunt: factorul chemotactic, de
imobilizare şi de activare a M, factorul mitogen şi factorul de transfer;

* prin subpopulaţia Th-2 este stimulat răspunsul imun

mediat de Ac.
Particularităţi ale apărării
imune la nou-născut
 nou-născutul are capacitatea de a dezvolta
răspuns imun, dar nu are experienţă antigenică;
 apărarea specifică în primele luni este asigurată
de IgG materne transmise transplacentar;
 rata catabolismului Ac materni depăşeşte rata de
sinteză a Ac proprii, ceea ce explică hipogama-
globulinemia fiziologică între lunile 2-4 de viaţă
extrauterină (fereastră imunologică);
Particularităţi ale apărării
imune la nou-născut
 consecinţe:
• receptivitatea crescută la infecţii cu bacili gram-
negativi sau cu bacterii intracelulare;
• prevenirea unor infecţii la n.n. prin vaccinarea
mamei;
• programarea corectă a vaccinărilor;
• diagnosticul serologic la n.n. a unor infecţii congeni-
tale (IgM – infecţia a nn.; IgG – transmişi transpla-
centar).