UNIVERSITATEA „OVIDIUS” din CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CONSILIERE PARENTALĂ ÎN CAZUL ABUZULUI

MINORULUI ÎN FAMILIE

Numele şi prenumele cadrului didactic:

PROFESOR UNIVERSITAR DR.NINA STĂNESCU

Numele şi prenumele studentului:

BORÎNDEL (BĂLĂȘOIU) VIOLETA

1
CUPRINS:

Introducere………………………………………………………………………………………....pag.3

I.Abuzul asupra copilului în familie…..……………………………………………………………pag.4

1.1.Definirea abuzului asupra copilului în familie……..……………………..…………………....pag.4
1.2. Abuzul copilului în conextul social actual………………….... …………………………….…pag.4
1.3. Tipologia abuzului copilului……………………………………………………………….…..pag.5
1.4. Efectele abuzului asupra copilului …………………………….
…………………....................pag.5

II.CONSILIEREA PARENTALA...................................................................................................pag.6

2.1. Definire concept........................................................................................................................pag.6

2.2. Obiective ale consilierii parentale.............................................................................................pag.7

2.3. Ce sentimente dezvoltă copilul abuzat? Modalități de intervenție în consilierea

parentală.................................................................................................................................. pag.8

III. Studiu de caz al copilului în familie..........................................................................................pag.11

Concluzii.........................................................................................................................................pag.15

Bibliografie.....................................................................................................................................pag.16

2
 Creșterea violenței îndreptată asupra copilului constituie una din problemele sociale cele mai
dramatice cu care se confruntă societățile contemporane, în special în domeniul protecției sociale.

Deși este dificil de estimat corect numărul copiilor care sunt abuzați chiar de către părinții lor,
diferitele studii întreprinse și statistici publicate arată că acest numar este în creștere.

În Romania, în ultimii ani a crescut atenția acordată acestui fenomen. În 1995, Comitetul
Național pentru Protectia Copilului nu considera abuzul si neglijarea copilului ca fiind o prioritate
pentru politica de protecție a copilului. La presiunea diferitelor organisme internaționale și fundații
neguvernamentale, guvernul României elaborează abia in anul 1998 Legea nr. 108 privind protecția
copilului aflat în dificultate.

În prezent, la nivel statistic, Auoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție a

înregistrat, în primul semestru al anului 2018, 7815 cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copilului,
dintre care 3473 în mediul urban și 4342 în cel rural.

“Conform statisticilor A.N.P.D.C.A., în anul ce s-a încheiat, cele mai multe cazuri au fost de
neglijare - 5.594, din care 3.190 în mediul rural. În primul semestru, au fost închise 3.504 cazuri, iar în
92 de situaţii s-a iniţiat urmărirea penală a celor responsabili.

În perioada menţionată au fost înregistrate 597 de cazuri de abuz fizic, 923 de abuz emoţional şi
484 de abuz sexual. La acestea se adaugă 149 de cazuri de exploatare prin muncă, 11 cazuri de
exploatare sexuală şi 157 de exploatare pentru comitere de infracţiuni.”1

În acest context, consilierea parentală devine un instrument extrem de util al protecției sociale
de a lupta cu flagelul abuzului la copii.

1
http://www.radioconstanta.ro/2018/11/06/aproape-8-000-de-cazuri-de-abuz-neglijare-si-exploatare-a-copilului-inregistrate-
in-prima-jumatate-a-anului-in-romania/, accesat în data de 12.04.2019
3
 I. ABUZUL ASUPRA COPILULUI

1.1.Definirea abuzului asupra copilului

Fenomenul abuzului la copii se defineşte ca fiind o formă de maltratare, neglijare, rele tratamente
asupra copiilor care se află în mod obişnuit într-un raport de autoritate cu copilul2.
► este un comportament necorespunzător, agresiv asupra copilului, aflat evident într-o situaţie de
inferioritate şi fără apărare faţă de cel care abuzează de el ( de regulă adult );
► în sens general, în Dicţionarul explicativ al limbii române, abuzul este definit ca încălcarea
legalităţii, faptă ilegală;
► din punct de vedere juridic, abuzul este încălcarea normelor legale care apără relaţiile sociale ce
asigură o bună şi normală dezvoltare psiho-fizico-socială a copilului.

1.2 Abuzul copilului în contextul actual

Abuzul și maltratarea în contextul socio-economic actual românesc se caracterizează prin:

- nerespectarea drepturilor copilului;
- nerecunoașterea instituțiilor de protectie a copi1u1ui de catre copil si familie;
- existența unor tabu-uri, secrete și false pudori (in special in privinta abuzului sexual);
- sărăcia accentuată a multor familii;

- situația locativă precară a multor familii;

- interacțiunea inadecvată dintre părinți și copii;
- persistența mentalităților și practicilor punitive, atât în familie, cât și în mediul social;
- numărul redus de consilieri (psihologi și asistenți sociali) în școli.

Găsirea unor răspunsuri concrete și clare pentru o serie de întrebari referitoare la acest fenomen
sunt prerogativele care crează o acțiune concertată a părinților, rudelor, profesorilor: "Care sunt
modalitățile de abuzare a copiilor?"; "Cine sunt cei care abuzează și neglijează copilul?"; "Ce fel de

2
Ş. Ionescu 2001 „ Copilul Maltratat”
4
comportamente le putem considera ca abuzive?"; "care sunt consecintele acestor tratamente asupra
dezvoltării copilului actual, care va deveni părinte la rândul Iui?"; "ce face statul român pentru a stopa
acest fenomen?".

I.3. Tipologia abuzului copilului

Există trei tipuri de abuz asupra copilului3:

 Abuzul fizic: reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune din partea unui părinte sau a unei persoane
aflată în poziţie de răspundere, putere sau încredere care are drept consecinţă vătămarea fizică
actuală sau otrăvirea, zgârâierea, etc.
 Abuzul sexual: este obligarea sau îndemnarea acestuia, de către o persoană adultă, să participe la
activităţi sexuale care servesc plăcerii adultului. Abuzul sexual cuprinde: atragerea,
convingerea, coruperea, forţarea şi obligarea minorului să participe la activităţi de natură
sexuală sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activităţi care servesc obţinerea de către
adulţi a plăcerii.
 Abuzul emoţional (psihic): este un comportament comis intenţionat de către un adult lipsit de
căldură afectivă, care jigneşte, batjocoreşte, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul,
afectându-i în acest fel dezvoltarea şi echilibrul emoţional.
Toate formele de abuz asupra copilului au consecinţe psihologice. Tipurile de abuz se întrepătrund,
astfel încât fiecare formă de abuz prezintă componente din celelalte forme.

I.4. Efectele abuzului asupra copilului.

Abuzul asupra copilului atrage consecinţe directe, asupra dezvoltării copilului pe termen lung.
Dintre consecinţele directe putem menţiona consecinţele fizice ale abuzului şi ale violenţei fizice
(arsuri, plăgi, contuzii, fracturi repetitive şi multiple, fragilitate somatică, etc.). Consecinţele abuzului
sexual pot fi: iritaţii și excoriaţii, infecţii sau leziuni ale organelor genitale, boli cu transmitere sexuală,
tulburări hormonale. Pe lângă aceste consecinţe, abuzul dă naştere şi la diferite tulburări
psihopatologice la copil: tulburări psihosomatice, ale sferei sfincteriene, alimentare (greaţă, anorexie,
bulimie), tulburări ale somnului (insomnie, vise anxioase), tulburări de comportament (agresivitate sau
3
Kari Killen (1998). Copilul Maltratat, Editura. Eurobit, Şerban Ionescu (2001).

5
retragere, automutilare), activitate sexuală compulsivă, depresie, tulburări nevrotice (fobii, teama de
întuneric) sau psihotice (disociere, percepţie greşită a pericolului, gânduri copleşitoare). O stare de stres
post-traumatică este frecventă la copiii care au trăit un abuz sexual sau au fost martori ai unui act de
violenţă.
Copilul agresat, abuzat in familie, suferă, în general, o denaturare a comportamentului social. În
colectivitate el poate fi retras, temător, în stare permanentă de alertă, simțindu-se amenințat, sau,
dimpotrivă, poate fi agresiv, răzbunător, dominator, netolerant.

II.CONSILIEREA PARENTALĂ

2.1. Definire concept.

Consilierea parentală, spune I. Tabolcea (2011), constituie o metodă psihoterapeutică

(predominant educațională) ce implică instruirea părinților în utilizarea unor tehnici educaționale care
să ducă la antrenarea părinților spre a face față acestor tulburări. Instruirea părinților se face prin
întâlniri organizate în cadrul instituțiilor, vizite la domiciliu și consultații individuale. Pe lângă
stabilirea unui program de viață echilibrat al copiilor, se asigură prezența unui limbaj corect, fluent,
expresiv 4:

Consilerea parentală este un serviciu care vine în sprijinul părinților și al copiilor prin
intermediul relației stabilite între părinte / copil, cu asistentul social sau cu psihologul care are
cunoștintele necesare despre dezvoltarea copilului și a familiei, putând oferi o ințelegere obiectivă a
nevoilor, dorințelor și așteptărilor familiei.
Consilierea parentală a părinților copiilor și adolescenților cu dificultăți constituie un domeniu
al protecției sociale, care necesită intervenții profesionale, realizate prin cooperare. Serviciile de
consiliere au misiunea de a ajuta și de a propune modalitati de interventie concrete atât pentru părinți,
cât si pentru copii, beneficiarul final fiind întotdeauna copilul.

Consilierea este un proces complex care cuprinde o serie de activități:

– cunoaşterea de sine / autoevaluarea în cazul elevilor;
– dezvoltarea relaţiilor interumane şi cu comunitatea locală;
– prevenirea / reducerea absenteismului, eşecului, abandonului şcolar;
– consilierea elevilor cu dificultăţi de comportament;
– informarea şi orientarea carierei.

Consilierea ca principala metoda de a ajuta clientul să devină independent de serviciile sociale este
furnizată de asistentul social.
Construind o relatie de sprijin, asistentul social motiveză clientul să acționeze pentru schimbarea

4
Tobolcea I., Îndrumător practic în terapia dislaliei. Editura Pim, Iaşi, 2011
6
comportamentului care a determinat situatia de criză și pentru restabilirea echilibrului psihosocial al
vieții. În acest sens, asistentul social, împreună cu clientul va analiza în prima etapă care este natura
problemei, apoi vor explora care sunt resursele individului, familiei, comunității.

2.2. Obiective ale consilierii parentale.

Obiective de referinţă ale consilierii parentale5:

Sprijin emoţional:
-încurajarea părinţilor pentru a-şi exprima liber emoţiile, sentimentele de frustrare şi dezamăgire.
Sprijin informaţional:
- să cunoască şi să înţeleagă transformările esenţiale în dezvoltarea copiilor;
- să înţeleagă eficienţa comunicării asertive;
- să identifice factorii determinanţi în succesul şcolar;
- să identifice tehnicile de învăţare eficientă.
Sprijin instrumental:
- să valorizeze proprii copii;
- să utilizeze elementele comunicării asertive;
- să elimine factorii determinanţi în eşecul şcolar;
- să dezvolte copiilor tehnici de învăţare eficientă;
- să organizeze eficient programul de lucrue al copiilor;
- să realizeze planuri educaţionale în echipă.

Pentru a-și atinge obiectivele în cadrul procesului de consiliere, asistentul social sau psihologul va
trebui să desfășoare un demers care să cuprindă următoarele elemente6:
– empatie si intelegere;
– manifestarea încrederii;
– tact in orientarea clientului catre centrul problemei;
– suport;
– motivarea pozitivă a clientului și susținerea clientului.

Pe parcursul sedintelor de consiliere, asistentul social va acompania clientul, astfel incât să îl

determine să ajunga la autocunoastere , auto-constientizare si auto-determinare.
Unul dintre obiectivele principale ale consilierii îI constituie prevenirea situațiilor care pot afecta
funcționalitatea individului sau a familiei. Această strategie privind prevenția se focalizează pe
identificarea situațiilor de risc și acțiunea asupra lor înainte ca acestea să genereze situații dificile care
pot avea impact negativ asupra funcționalitatii individului sau a familiei.
Cercetările în domeniul psihologiei au arătat că cea mai puternică influenţă în dezvoltarea copilului
o are familia. Părinţii sunt sprijiniţi pentru a-şi înţelege proprii copii şi ameliora relaţiile cu aceştia.
5
Ghid de bune practici în asistența socială comunitară – Ludovic Fraico
6
Maria Roth S.(1999). Protecţia Copilului, Dileme, Concepţii şi Metode,Editura. Presa Universitară Clujeană
7
 Încercarea de sistematizare a elementelor care sustin comportamentul de ajutorare permite punerea
in evidenta a doua categorii:
– factori situationali: exista situatii in care, indiferent de caracteristicile de personalitate ale
individului, el va acorda ajutor altuia, sau situatii in care el nu va acorda ajutor;
– factori de personalitate:starile psihice tranzistorii si caracteristicile persoanei;
Una dintre intrebarile care apar cel mai des in cadrul sedintelor de consiliere parentala si la care se
poate gasi raspuns atunci cand parintii se adreseaza unui consilier pe probleme de parentalitate
este :”copilul se dezvolta si se comportă normal?există motive de îngrijorare? Părinții trebuie sa fie
atenți la dezvoltarea copilului, la nevoile și caracteristicile sale personale.
Trebuie subliniat faptul că o serie de calităţi personale, cum ar fi perseverenţa, încrederea şi
caracterul trebuie valorizate, iar cu efort pot fi dovedite. Toate acestea conduc la dezvoltarea încrederii,
stimei de sine şi a demnităţii personale, precum şi a abilităţilor de comunicare şi de rezolvare a
problemelor.
Este necesar ca parintii sa continue să îsi sprijine copii prin acordarea încrederii şi valorizare,
precum şi prin abilitarea acestora pentru a face faţă provocărilor vieţii.

Tipul de sprijin solicitat de către părinți:7

– Îmbunătăţirea relaţiei cu copilul;
– Dezvoltarea încrederii;
– Acţiuni contra stresului;
– Ascultare activă;
– Îmbunătăţirea comunicării cu propriul copil şi alţi membri ai familiei.
Oamenii pot beneficia de consiliere/ terapie din partea unui consilier, psiholog, psihiatru sau alte
tipuri de specialişti, iar în cazul adulţilor alegerea le aparţine în întregime. S-a remarcat faptul că atunci
când adultul doreşte consiliere sau terapie de orice tip, procesul are în vedere disponibilitatea acestuia
pentru schimbare în plan personal şi solicitarea consilierii sau terapiei, ca punct de plecare al acestui
proces de schimbare. În domeniul consilierii, orice persoană căreia i se recomandă să consulte un
specialist poate prezenta o anumită rezistenţă în acceptarea schimbărilor în viaţa sau comportamentul
său.

2.3. Ce sentimente dezvoltă copilul abuzat? Modalități de intervenție în consilierea parentală8

Culpabilitate - Consideră că permanent greșește și că merită pedepsele primite, că este răspunzător de

supărarea părinților.
Frica - Copilul supus frecvent agresiunilor, învață să trăiască într-o așteptare anxioasă, într-o stare de
permanentă alertă, în special dacă face parte dintr-o familie în care întălnim violența domestică,
certurile dintre parinti degenerând în violențe care se răsfrâng și asupra copilului. Copilul nu doarme

7
Kari Killen (1998). Copilul Maltratat, Editura. Eurobit, Şerban Ionescu (2001),

8
Stoica Corina Alexandra, București, 2011, pag10-11
8
bine, nu se alimentează adecvat sau suficient, se imbolnavește des, iși face foarte multe griji, asteptând
în orice clipă să fie agresat.
Nedreptate - Copilul intelege că doar cel puternic deține puterea, ca din cauza inferiorității sale fizice
este victimă, își însusește acest raport și invață un model de comportament. Mai târziu, când
dezvoltarea fizică îi permite, își exprimă agresivitatea asupra celor mai slabi (copii, animale)

Consilierea parentală va trebui să împiedice formarea unor convingeri de bază cu impact negativ asupra
dezvoltării ulterioare a copilului, în caz de abuz. Astfel că psihologul sau asistentul social, în urma
evaluărilor făcute copilului, trebuie să observe dacă copilul a internalizat următoarele convingeri:

"Nu sunt iubit". Este greu ca un copil care este umilit, lovit, amenințat, să aibă încredere in adultul
care il rănește. În cadrul consilierii, trebuie să se pună accentual pe crearea unei relații solide,
securizante în familie, pe crearea unui climat armonios, pe minimizarea greșelilor și maximizarea
laudelor. Astfel că iubirea trebuie să fie oferită necondiționat de un anumit comportament, să nu
reprezinte un trofeu pentru copil ci un sentiment natural care să existe în interiorul familiei și să se
manifeste plenar, între toți membrii familiei.9
"Ma voi razbuna". Uneori, copilul este conștient de faptul că, din cauza inferiorității fizice, nu se
poate apăra. De aceea, el tolerează abuzul și, în secret, începe să elaboreze planuri de răzbunare pentru
mai târziu. El nu este capabil să ierte și să treacă cu vederea ceea ce i se intâmplă, deoarece nu i se arată
un model de toleranță și înțelegere. Când devine capabil să-și domine într-o mai mică sau mai mare
măsură părintele, poate găsi o modalitate de răzbunare: sfidare, fuga de acasă, delincvența, sau atacuri
violente. Părintele este consiliat și încurajat să aibă o atitudine echilibrată, să evite pedepsele sau orice
altă modalitate de întărire negativă a comportamentelor nedorite. În schimb, părinții trebuie să fie
îndrumați să ofere copiilor explicații logice ale tuturor activităților pe care le întreprind copiii, să-i ajute
pe aceștia în procesul de maturizare, să le ofere condițiile pentru o dezvoltare responsabilă.7

"Asta este normalitatea". Modelele de comportament se invață în familie. De aceea este bine să nu
subestimăm capacitatea copiilor de a ne imita în cele mai mici amanunte comportamentul (bun sau
rău), cu atât mai mult cu cât, la vârste fragede, nu deține un filtru cu ajutorul căruia să discearnă binele
de rău. Copilul crescut intr-o familie în care se practică violența învață că aceasta este maniera în care

9
Proiectul Socrates – Grundtvig 2, Parteneriate pentru învăţare Strategii educaţionale şi intervenţii de consiliere pentru
părinţii copiilor şi adolescenţilor cu dificultăţi: bune practici
9
oamenii relaționează, considerând că aceasta este normalitatea. Odată însușită această credință, ea se va
reflecta în toate interacțiunile sale. Mai târziu, când va crește și își va intemeia o familie, va aplica
aceleași metode, convins fiind că așa se procedează. Un exemplu dat copiilor este mai valoros decât o
mie de cuvinte. Chiar dacă mesajul verbal dat copilului este “te iubesc “, dacă nu este susținut și de
comportamentul părintelui, acest mesaj nu va valora nimic. De aceea, uneori întălnim părinți care se
plâng “i-am spus de mii de ori să se poarte frumos”, “i-am explicat de fiecare data să nu se bată”, dar
dacă exemplul oferit în casă a fost altul, acesta i-a demonstrat cum se procedează în mod practic. 7
"E mai bine să mint". Copilul observă că atunci când greșește este pedepsit, certat, bătut, părinții nu
iartă și nu tolerează. De aceea, pentru a evita pedepsele aspre, învață să ascundă adevărul, să îl
denatureze. Curând, acesta devine un obicei care îi aduce beneficii (evitarea pedepsei), pe care il
transformă în convingere personală “înseamnă că este mai bine să minți”. Când minciunile sunt
descoperite, copilul este din nou pedepsit, mai aspru chiar, pentru minciună. Asta nu îl va face însă să
renunțe la ea, ci să se perfecționeze, căci a vazut deja ca minciuna îl scapă de cele mai multe ori. Dacă
ajunge să mintă suficient de bine, nu va mai fi pedepsit. În aceste cazuri, asistența parentală trebuie să
creeze premisele dezvoltării armonioase a unei relații între părinți și copil, a unui climat în care să
primeze cinstea, comunicarea, acestea fiind încurajate prin realizarea regulate a unor consilii de
familie.7 10

10
Proiectul Socrates – Grundtvig 2, Parteneriate pentru învăţare Strategii educaţionale şi intervenţii de consiliere pentru
părinţii copiilor şi adolescenţilor cu dificultăţi: bune practici

10
 III.STUDIU DE CAZ – ABUZ FIZIC11

Date privind copilul:

Copilul A. S. A., în vârstă de 13 ani, locuieşte în Constanța şi este elev în clasa a VII-a.
Date privind familia:
Mama, P.C.M. locuieşte în Constanța, este căsătorită. Este absolventă de studii liceale şi este
casnică. Aceasta este reprezentantul legal al copilului.
Tatăl, A.S., nu se cunosc date despre acesta. Din informaţiile obţinute, acesta nu se interesează
de situaţia copilului.
Aceştia au avut o relaţie de concubinaj, în urma căreia a rezultat copilul A. S. A. Când mama
era însărcinată în şapte luni, a fost părăsită de concubin. La insistenţele bunicii materne a copilului,
acesta a recunoscut paternitatea minorului.
Tatăl vitreg, P.C., lucrează ca ospătar. Din căsătoria dânsului cu mama copilului, a rezultat
copilul P.E., în vârstă de 2 ani.
Bunicii materni: Dl B.I. este decedat. Dna B.S. este pensionară. Bunicii paterni: nu se cunosc
date despre aceştia.

Rezumatul cazului: Situația copilului a ajuns în atenția D.G.A.S.P.C. urmare unei sesizări
făcute de către mătușa maternă a copilului, B.T.I., cu privire la faptul că nepotul său a fost agresat fizic
de către tatăl vitreg. Aceasta declara faptul că A.S.A. a fost lovit la nivelul feței cu pumnii, pe motiv că
minorul i-a spus că nu-l dorește ca tată. Deși mama copilului era de față, nu i-a luat apărarea fiului ei,
iar când B.T.I. a intervenit, dna P.C.M. i-a solicitat să nu intervină în familia ei.

11
Caz preluat din arhvia DGASPC Constanța
11
 Dna B.T.I. a mai declarat că nu este primul incident de acest gen, însă este prima oară când
nepotul său a fost lovit atât de tare.
În cadrul discuţiilor purtate cu membrii familiei materne a copilului, a reieşit faptul că aceştia
i-au acordat copilului multă atenţie, dragoste din cauza faptului că nu au vrut ca acesta să nu simtă lipsa
tatălui din viaţa sa.
Din cauza comportamentului adoptat de copil faţă de tatăl vitreg, reprezentanţii D.G.A.S.P.C.
i-au solicitat acordul mamei copilului cu privire la includerea copilului într-un demers de evaluare
psihologică. Aceasta şi-a exprimat acordul, însă a solicitat ca evaluarea să înceapă după terminarea
vacanţei de vară, deoarece vor fi plecaţi din Constanța. Reprezentanţii D.G.A.S.P.C. l-au convocat la
sediul instituţiei pe tatăl vitreg al copilului pentru a discuta despre aspectele sesizate, însă acesta nu a
colaborat, neprezentânu-se la convocări. După terminarea vacanţei de vară, a fost convocată dna P.C.M.
pentru demararea evaluării psihologice a copilului, însă aceasta nu a mai dat curs convocărilor. În
cadrul unei discuţii cu mătuşa maternă a copilului, aceasta a declarat că situaţia conflictuală s-a
ameliorat, nu au mai avut loc abuzuri fizice asupra copilului şi că nu mai este necesară intervenţia
instituţiei.
Cazul a fost redeschis în urma unei sesizări depuse de mama copilului prin care semnala un
abuz fizic asupra fiului său săvârşit de către un unchi matern al acestuia. Dna P.C.M. preciza că fiul său
a intervenit într-un conflict dintre dănsa şi fratele acesteia pentru a-i lua apărarea, iar dl B.B. l-a lovit.
Dna P.C.M. solicita ca reprezentanţii D.G.A.S.P.C. să îl consilieze pe fratele său pentru a preveni alte
episoade violente asupra copiilor. În cadrul evaluării situaţiei, s-a constatat că există relaţii conflictuale
între adulţi (mama copilului şi fraţii acesteia) din cauza spaţiului locativ mic în comparaţie cu numărul
de persoane care locuiesc în apartament, conflicte în care este implicat direct şi indirect şi copilul
A.S.A. La acel moment, în apartamentul de trei camere locuiau 13 persoane. Reprezentaţii
D.G.A.S.P.C. i-au adus la cunoştinţă d-nei P.C.M. prevederile legislative cu privire la drepturile
copilului şi i-au făcut recomandări cu privire la situaţia fiului său.
Reprezentanţii D.G.A.S.P.C. au solicitat informaţii cu privire la plângerea depusă de mama
copilului la secţia de poliţie competentă administrativ- teritorial cu privire la abuzul asupra copilului,
iar reprezentanţii secţiei de poliţie au comunicat că nu a fost înregistrată o plângere în acest sens.
În timpul evaluării situaţiei copilului, dna B.M.C., mătuşă maternă a copilului, a sesizat un abuz
sexual asupra fiului său săvârşit de către copilul A.S.A. Au fost realizate întrevederi cu părinţii copiilor,
dar şi cu ceilalţi membrii ai familiei extinse, copilul B.B.A. a fost examinat la I.N.M.L. (din rezultatul
acestei examinări reieşind că nu au fost identificate elemente care să confirme abuzul sexual sesizat de

12
către dna B.M.C.), a avut loc evaluarea psihologică a acestuia, urmând să fie inclus într-un demers de
evaluare psihologică. În toată această perioadă, mama copilului A.S.A. a colaborat cu inspectorii din
cadrul D.G.A.S.P.C., însă de când membrii familiei B.B. s-au mutat, situaţia familială îmbunătăţindu-
se, dna P.C.M. nu mai colaborează bine. În urma evaluării psihologice a copilului B.B.A., a rezultat
faptul că minorul nu au fost identificate elemente ale unui abuz sexual.
Cazul copilului A.S.A. se află în lucru, iar pentru evaluarea detaliată a cazului responsabilul de
caz a iniţiat demersurile necesare, solicitând informaţii cu privire la aspectele medicale, juridice (cu
privire la plângerea de abuz sexual săvârşit de către copilul A.S.A.) şi şcolare.
Situaţia educaţională: Copilul este elev în clasa a VII-a. Din informţatiile obţinute de la copil
şi mama sa, acesta are rezultate şcolare bune, este bine integrat în colectivul şcolar.
Situaţia locativă: Locuinţa este compusă din trei camere, bucătărie (poate fi locuibilă), bine
întreţinută, condiţiile igienico-sanitare sunt bune. Apartamentul este proprietatea bunicii materne a
copilului. În apartament au locuit 13 persoane, în prezent locuiesc permanent șase persoane, iar
ocazional încă trei.
Starea de sănătate: A.S. a avut probleme de sănătate când era mic, fiind diagnosticat cu
rahitism, a fost suspect de TBC şi diabet. Din declaraţiile mamei, copilul este diagnosticat cu fimoză şi
astm bronşic. În această privinţă, mama a declarat că se prezintă la medicul de familie cu copilul ori de
câte ori este necesar.
Situaţia materială/ financiară a familiei: Sursa de venit a familiei o reprezintă salariul tatălui
vitreg al copilului.
Starea psiho-emoţională a copilului: Copilul pare a fi afectat emoţional de acuzaţiile de abuz
sexual care i s-au adus, acesta devenind mai închis în sine, este mai puţin comunicativ decât la
întrevederile avute anterior. Cu toate acestea, se observă suportul oferit de mamă şi de membrii familiei
extinse.
Concluzii şi recomandări: Se impune realizarea evaluării psihologice a copilului, acordarea
serviciilor necesare în funcţie de nevoile ce vor fi identificate în cadrul evaluării detaliate a stituaţiei
copilului.
Se impune realizarea unui plan de interventie și consiliere parentală, realizat de o echipa
multidisciplinară formată din psiholog și asistent social.

13
 PLAN DE INTERVENȚIE ȘI CONSILIERE PARENTALĂ

În cadrul planului de intervenție, s-a evaluat problema semnalată de mama copilului, folosindu-se
un set de instrumente (teste) psihologice, pentru a se putea stabili gravitatea problemei și a se interveni
ulterior. Această intervenție s-a făcut prin stabilirea obiectivelor pe termen scurt și pe termen lung. În
cadrul planului de intervenție s-a avut în vedere audierea tuturor celor implicați, atât a copilului, a
mătușii, a părinților și a unchiului. În toate etapele de intervenție se încearcă crearea unui cadru
securizant pentru copil, prin folosirea empatiei față de problemele enumerate și discutate. S-a încercat
îmbunătățirea relațiilor familiale între membrii adulți ai familiei, dezvoltarea încrederii reciproce între
aceștia, acțiuni de combatere a stresului, precum și modalități de dezvoltarea a strategiilor de coping în
situații frustrante. De asemenea, au fost enumerate efectele pe termen scurt și lung ale folosirii violenței
fizice și psihice asupra minorului. În procesul consilierii, s-a urmărit conceptualizarea unor concepte
precum empatie, asertivitate, ascultare activă, precum și detalierea unor aspecte privind trauma la copii.
De asemenea, au fost folosite teste și chestionare psihologice, atât la demararea procesului terapeutic,
cât și la finalizarea acestuia. De asemenea, s-a încercat obținerea unui autocontrol al emoțiilor, tehnici
de autocunoaștere și relaxare.
Intervenția s-a desfășurat pe parcursul mai multor ședințe, analizându-se toate resorturile
familiale care au avut de-a lungul timpului caracter cu potențial agresiv. În momentul final, când s-au
cuantificat o serie de îmbunătățiri în viața și sistemul de relaționare familial, s-a efectuat o reevaluare,
considerându-se abuzul depășit și dosarul fiind închis. Ulterior, pe parcursul a câteva luni, cazul va fi
supravegheat, prin efectuarea de convorbiri telefonice sau vizite la domiciliu.
Modelul de lucru care a fost abordat trebuie individualizat de fiecare dată pentru fiecare copil în
parte, avându-se în vedere excluderea posibilităților de remaltratare a acestuia.
De asemenea, s-a intervenit prin consilierea copilului, datorită faptului că acesta era închis în
sine.
Cazul prezentat a avut o soluționare optimă datorită sesizării rapide a rudelor, datorită
complianței de care s-a bucurat consilierea în rândul rudelor copilului.

14
 CONCLUZII:

Constructia unei societăți armonioase trebuie să se fundamenteze pe protecția și bunăstarea

familiei. Copiii de azi sunt părinții de mâine. Un copil abuzat și neglijat va ap1ica probabil un
tratament asemănător copiilor lui, generându-se astfel un cerc vicios, din care cu greu se va mai putea
scăpa. Procesele prin care se poate contracara evoluția ascendentă a abuzului familial trebuie să se
bazeze pe o dezvoltare personală a membrilor familiei, în special a reprezentanților diadei parentale.

Este resposabilitatea psihologilor și a asistenților sociali să ofere o îndrumare sistematică tuturor

cuplurilor tinere, încă de la faza premaritală, în care să se conceptualizeze responsabilitățile pe care le
au părinții în societatea actuală. De asemenea, instruirea în cadrul consilierii parentale trebuie să aibă în
vedere modalitățile de evitare a unui climat conflictual în familie, pe fondul creării premiselor pentru
realizarea unei educații sănătoasă a generațiilor viitoare.

15
 BIBLIOGRAFIE

 Ş. Ionescu (2001). Copilul maltratat, Evaluare, Prevenire, Intervenţie. Bucureşti: Editura

Fundaţiei Internaţionale pentru Copil şi Familie,
 Maria Roth S. (2005). Femei şi copii victime ale violenţei, Editura. Presa
Universitară Clujeană,
 Maria Roth S.(1999). Protecţia Copilului, Dileme, Concepţii şi Metode, Editura.
Presa Universitară Clujeană,
 Kari Killen (1998). Copilul Maltratat, Editura. Eurobit, Şerban Ionescu (2001),
 Legea 272/2004 Privind Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului.
 Proiectul Socrates – Grundtvig 2, Parteneriate pentru învăţare Strategii educaţionale şi
intervenţii de consiliere pentru părinţii copiilor şi adolescenţilor cu dificultăţi: bune practici
 Ghid de bune practici în asistența socială comunitară – Ludovic Fraico (2010)
 Tobolcea I., Îndrumător practic în terapia dislaliei. Editura Pim, Iaşi, 2011
 Vrășmaș E.,Consilierea și educația părinților, Ed Aramis, București 2002

16