Ziua mondială de prevenire a suicidului

10 septembrie 2017: Ziua mondială pentru prevenirea suicidului (World Suicide Prevention
Day) este marcată, anual, la 10 septembrie.

Această zi a fost inițiată în anul 2003, de către Asociația Internațională pentru Prevenirea Suicidului,
în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, pentru a atrage atenția asupra suicidului, una
dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate prematură.

Potrivit statisticilor, peste 800.000 de persoane se sinucid în fiecare an, ceea ce înseamnă că la fiecare
40 de secunde o persoană își ia viața. Numărul tentativelor de suicid este, însă, de aproape 25 de ori
mai mare.

Din acest motiv, în 2017, tema Zilei mondiale pentru prevenirea suicidului este, „Take a minute,
change a life”, invitându-ne pe fiecare în parte să acordăm atenție celor de lângă noi, îndeosebi celor
care se confruntă cu astfel de probleme, să păstrăm legătura cu ei, să-i încurajăm să-și deschidă
sufletul, oferindu-le, totodată, sprijinul, încurajându-i și ascultându-i fără să-i judecăm.

Capitolul I. Introducere
1) Suicidul - problemă majoră de sănătate publică în România
Statisticile despre suicid sunt alarmante. Anual, în România, circa 3000 de oameni îşi pierd viaţa prin suicid,
dar se consideră că acest numar este cu cel puţin 10% mai mare. De asemeni, s-a observat o creștere a numărului
de sinucideri la oamenii din instituții psihiatrice și închisori. În România, la fel ca în toată Europa, deţinuţii au
rate mai mari de suicid decât populaţia generală. Astfel, România a raportat un numar de 22 de sinucideri la 31
883 deţinuţi, adică o rată a suicidului de 69 /100 000 deţinuţi, către Datele Statistice Penale Anuale ale Consiliului
Europei (SPACE). Subestimarea numarului de cazuri de suicid se datorează ignorării procedurii de certificare a
decesului de către medicii de familie, care are diferite motivatii: teama de sancţiuni religioase, teama de autopsie,
probleme legate de asigurări, dorinţa de respectare a anonimatului, dificultăți de identificare a naturii suicidare a
unor decese, date incomplete furnizate de către instituțiile medico-legale.
Bazându-ne pe datele naţionale privind suicidul, colectate de INML în ultimii 10 ani, am calculat că în
medie 8 români se sinucid în fiecare zi. Numărul sinuciderilor este de 6 ori mai mare decât al omuciderilor
începând cu anul 2012, fiind mai mare decât numarul omuciderilor şi accidentelor de trafic, cumulate. Aceste
decese au inclus copiii, părinții, membrii familiei, clienţii, pacienţii, prietenii, colegii şi vecinii noștri, oameni din
toate grupurile socio-economice, indiferent de vârstă, sex, cultură și etnie. În plus, comportamentele legate de
suicid sunt o cauză majoră de povară emotională, financiară și psihologică asupra persoanelor, familiilor,
prietenilor, comunităţilor şi sistemelor de asistenţă medicală. Nici o parte a societății noastre nu rămâne
neafectată. Sinuciderea ne afectează pe toți, ea fiind una dintre problemele cele mai grave de sănătate publică din
România.
De prea mult timp, discuția despre suicid a implicat secretizare, stigmatizare și tabu. Frica de stigmatizare
și discriminare care înconjoară sinuciderea poate fi atât de extinsă încât descurajează adesea oamenii să caute
ajutor. Stigmatizarea sinuciderii este la fel de răspandită în rândul profesioniştilor de sănătate mintală, organizații
și instituții, așa cum este în rândul populației. Prin tăcerea noastră și alimentată de temerile și ignoranța noastră a
rezultat multă suferință.
Sinuciderea este o problemă complexă care implică factori biologici, psihologici, sociali și spirituali.
Deoarece sinuciderea este cel mai adesea rezultatul durerii emoționale copleșitoare, deznădejdii și al disperării,
ea poate fi, aproape întotdeauna, prevenită prin grijă, compasiune, angajament și sentimentul de apartenenţă la o
comunitate, astfel încât persoana să poată continua să trăiască o viaţă productivă şi împlinită. De prea multe ori,
există o lipsă de coordonare între sistemele şi furnizorii de servicii de sănătate și o lipsă de cunoștințe despre
recunoaşterea semnelor de avertizare de suicid.
În mod tragic, atunci când cineva moare prin suicid, este îndurerată familia, prietenii și toată comunitatea.
Durerea celor îndureraţi prin sinuciderea unei persoane apropiate (familie, prieteni, cunoştinţe) necesită
compasiune, înțelegere și sprijin pentru a minimiza impactul său.
Tradițional sinuciderea a fost considerată în primul rând o problemă a sistemului de sănătate mintală, în
mare parte, datorită conexiunii dintre bolile mintale, cum ar fi depresia, și riscul crescut de sinucidere.
Strategia Naţională pentru Prevenirea Suicidului în România trebuie să unească toate comunitățile,
structurile guvernamentale, organizațiile și resursele din România, iar părțile interesate să funcționeze eficient
împreună pentru a preveni moartea prin sinucidere și pentru a ajuta, educa și sprijini pe cei care au fost afectaţi
de comportamente suicidare.
Scopul acestui document este de a contribui la elaborarea și adoptarea unei Strategii Naţionale de
Prevenire a Sinuciderii în România. Proiectul expune motivația pentru dezvoltarea unei strategii naționale, şi
prezintă principiile directoare utilizate în construcția sa, scopurile și obiectivele unei strategii naționale.

2) Ce determina suicidul?
Sinuciderea este definită ca luarea intentionată a propriei vieţi. Este punctul final și cel mai sever de-a
lungul unui continuum de comportamente de auto-agresiune.(1)Termenul mai larg de comportament suicidar
include, de asemenea, comportamentele auto-provocate cu potențial dăunător.(2)
În mod evident, este important să se monitorizeze întreaga gamă de comportamente auto-dăunătoare
deoarece acestea pot indica un risc crescut de sinucidere în viitor. Sinuciderile pot fi ascunse din datele statistice,
putând fi considerate supradoză letală de medicamente sau droguri ilegale, coliziuni auto sau incidentele în care
un individ se angajează printr-un comportament ce îi pune viața în pericol.
Cauzele sinuciderii sunt complexe cu variaţii individuale și între grupuri de vârstă, culturale, rasiale și
etnice, riscul de suicid fiind influențat de factori biologici, psihologici, sociali, de mediu și culturali (Tabelul 1).
Tabelul 1: Factori de risc pentru sinucidere
Factori de risc bio-psiho-sociali
- Tulburări psihice, în special tulburări de dispoziție, schizofrenie, tulburări de tip anxios și tulburări de personalitate
- Tulburări legate de abuzul de alcool şi de alte droguri
- Disperarea
- Tendinţe impulsive şi/ sau agresive
- Istoric de traume sau abuz
- Unele boli fizice severe
- Tentativă de suicid anterioară
- Istoric familial de suicid
Factori de risc ambientali
- Pierderea locului de muncă sau pierderi financiare
- Pierderea unei relaţii sau a statutului social
- Acces facil la o metodă letală
- Locuri celebre de sinucidere aflate în apropiere, care au influență prin contagiune
Factori de risc socio-culturali
- Lipsa de sprijin social și sentimentul de izolare
- Stigma faţă de comportamentul de a solicita ajutor
- Bariere în calea accesului la servicii medicale, de sănătate mintală și de tratament pentru abuzul de droguri
- Convingeri religioase și culturale (de ex., credința că sinuciderea este o rezoluție nobilă pentru o dilemă personală)
- Expunerea la sinucidere prin intermediul mass-media și influența altora care au murit prin suicid
 Multe persoane cu tentative de sinucidere sau suicid complet au avut una sau mai multe semne de
avertizare înainte de moarte (Tabelul 2). În timp ce semnele de avertizare se referă la mai multe semne imediate
sau simptome la un individ, factorii de risc pentru sinucidere sunt în general factori pe termen lung, care sunt
asociate cu o prevalenţă mai mare a sinuciderii în populaţie.(3) Recunoașterea semnelor de avertizare are un
potenţial mai mare de prevenire și intervenție imediată, atunci când cei care sunt în poziția de a ajuta știu cum să
reacționeze în mod adecvat.
Sentimentele de inutilitate și o incapacitate de a face schimbări pozitive în viaţă sunt doi precursori
psihologici consistenţi ai comportamentului suicidar.(4,5) Mulți dintre cei care mor prin suicid sunt descrişi de
familie sau prieteni ca fiind deprimaţi sau ca având probleme cu un actual sau fost partener intim.
Trauma are un impact semnificativ asupra riscului de suicid pe întreaga durată de viaţă. Un studiu efectuat
la o clinică de sănătate din San Diego, la care au răspuns 17.000 de pacienţi, a relevat că o istorie de experienţe
adverse în copilărie[ACE] a fost asociată cu o creștere semnificativă în prevalența tentativelor de sinucidere.(6)
De exemplu, persoanele care declară că părinții lor au divorțat sau s-au separat au fost de două ori mai susceptibile
de a avea o tentativă de sinucidere, iar cele care au fost abuzate emoțional în copilărie au fost de cinci ori mai
susceptibile sa aibă o tentativă de suicid. Pentru fiecare experienţă adversă suplimentară, riscul de tentativă de
sinucidere a crescut cu aproximativ 60%. Probabilitatea de tentative de suicid în copilarie /adolescentă și la adulți
a crescut odată cu creşterea scorului experienţelor adverse din copilarie. Un scor ACE de cel puțin 7 a crescut
probabilitatea tentativelor de suicid în copilarie/ adolescenţă de 51 de ori și de 30 de ori la adulți (P <0.001). De
asemenea, acest studiu a constatat o prevalenţă ridicată a depresiei şi abuzului de substanţe, ceea ce sugerează că
o istorie de experiențe negative în copilărie este asociată cu o serie de consecințe negative.

Tabelul 2: Semne de avertizare pentru suicid

Semne de ideație suicidară acută:
 Amenință să se rănească sau să se omoare
 Caută modalități de a se sinucide, de exemplu, solicită accesul la pastile, arme sau alte mijloace de suicid
 Vorbeşte sau scrie despre moarte, a muri sau sinucidere, dacă acest lucru este neobișnuit pentru acea
persoană
Semne suplimentare de avertizare:
 Exprimă sentimente de inutilitate
 Arată furie sau mânie sau caută răzbunare
 Acţionează neglijent şi se angajează în activități riscante, aparent fără să se gândească
 Se simte prins - că nu are nici o cale de ieșire
 Crește utilizarea de alcool sau de droguri
 Prezintă retragere socială, nu se mai întalneşte cu prietenii, familia
 Prezintă anxietate, agitație, insomnia sau doarme tot timpul
 Afișează schimbări dramatice ale stării mintale
 Exprimă că nu are nici un motiv pentru a trăi, nici un sens sau scop în viață

3) Care sunt factorii de protecție împotriva sinuciderii?

Factorii de protecţie pot reduc riscul de sinucidere prin contrabalansarea unora dintre factorii de risc
(tabelul 3). Examinând populațiile cu rate de sinucidere mai mici putem înțelege potențialii factorii de protecție,
pe care să ne axăm în strategiilor de prevenire. Factorii sociali (inclusiv religioşi), politici și economici ar putea
explica ratele diferite de sinucidere în diferite ţări. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, cea mai mare rată
de suicid din lume este în Guyana (44.2) și cea mai mică în Siria şi Arabia Saudită (0.4). Diferențele între ratele
tulburării depresive, consumul de alcool, procentul de persoane în vârstă, nivelul de izolare socială, și religiozitate,
toate pot influenţa rata suicidului.(7)
În România, rata suicidului la femeile de vârstă mijlocie este foarte mică. Diferențele socio-culturale între
grupurile de populație și dintre indivizi pot fi determinate de o serie de factori, precum: conectarea socială, relațiile
de familie, starea civilă și participarea la activități religioase și credințe (inclusiv atitudini morale negative faţă de
sinucidere).

Tabelul 3: Factori de protecție împotriva sinuciderii

 Îngrijire clinică eficientă pentru tulburări mintale, fizice și abuz de substanțe
 Acces ușor la o varietate de intervenţii clinice şi de consiliere pentru cei care solicită ajutor
 Acces limitat la mijloacele de sinucidere extrem de letale
 Legături puternice cu familia și sprijin comunitar
 Sprijin prin relații de îngrijire medicală și a sănătății mintale
 Abilități în rezolvarea problemelor, conflictelor, precum și rezolvarea nonviolentă a disputelor
 Convingeri religioase și culturale care descurajează sinuciderea și sprijină auto-conservarea

4) Cine moare prin sinucidere?

În ultimii ani cel mai mare număr de decese prin sinucidere a fost în judeţele Ilfov 40.7, Harghita 26.6,
Covasna 22.3 cazuri /100.000 locuitori / an, iar Caraş-Severin 6.2; Buzău 8, Braşov 8.8 au avut cea mai scazută
rată (7.2). (Figura 1). Media națională = 13.7/100.000 de locuitori pe an, relativ constantă față de anii precedenți.
Figura 1. Distribuţia ratei suicidului la 100 000 locuitori în judeţele din România, 2013 (8)
 In perioada 1990-1995 se observa o crestere considerabila a ratei totale a suicidului, de aprox.37%, care
s-a realizat prin cresterea ratei suicidului la barbati, care in aceeasi perioada prezinta o crestere cu 52.6% si
cresterea raportului dintre rata suicidului la barbati comparativ cu femeile cu aproape 53%.

A doua perioada in care are loc o usoara crestere a ratei suicidului este 2005-2010, in care rata suicidului
total creste cu 7.5%, iar la barbati rata suicidului creste cu aproape 13%, in timp ce rata suicidului la femei nu
inregistreaza modificari semnificative.
In perioada 1990-2011 raportul rata suicidului la barbati/femei creste cu 98.2%, rata suicidului la femei
scade cu 24.1%, iar rata suicidului la barbati creste cu aproape 55%
Figura 2.Rata suicidului la 100 000 in functie de sex, Romania 1990-2011
 25
21.2 22.81
20.3 20.2 20.61
20

15 13.3
12.3 12.6 12.9
12 11.87
10 9

4.65 4.53 4.98 5.43

5 4.73 4.54
4.19 4.45 4.24 4.2
2.74 3.59
0
1990 1995 2000 2005 2010 2011

Total Barbati Femei Raport B/F

(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Extract population data by country, year, sex and age si WHO Mortality Database) (9,10)

Rata sinuciderii crește în mod semnificativ odată cu vârsta. În România, adulții cu vârsta între 45- 54 de
ani au cea mai mare rată a sinuciderii, 37.1/100 000 locuitori. Din cele 2721 de persoane care s-au sinucis în anul
2013, peste 50% au fost adulți între 36 și 65 de ani. (Figura 3).
Figura 3. Rata suicidului în România la 100.000 de locuitori în funcţie de sex şi vârstă, 2009 (11)
40 37.1
33.5 32.8
35 31
30 26
25
20.6
18.2 Total
20 17.2
15.8 15.1 15.7 Barbaţi
15
10.5 Femei
9
10 6.6 6.3
4.8 4.8 5.6
1.3 2.6 3.9
5 1.1 1.9
0.9
0
5-14 15-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65-74 75

Depresia şi bolile cronice sunt factori semnificativi de risc pentru suicid în rândul persoanelor în vârstă.
În plus, față de riscul de suicid crescut, depresia este asociată cu mai multe consecinţe negative asupra sănătăţii,
inclusiv mortalitate prematură și calitate redusă a vieţii. Rata depresiei este deosebit de mare în rândul persoanelor
în vârstă care primesc îngrijire la domiciliu sau trăiesc în instituții și în rândul celor cu boli cronice cum ar fi
astmul, boala pulmonară obstructivă cronică, artrita şi bolile de inimă. (12)
Tabelul 4. Principalele 10 cauze de deces, România 2012, ambele sexe
Locul 0-4 ani 5-14 ani 15-29 ani 30-59 ani 60-69 ani >70 ani
1 Infecţii respiratorii Infecţii respiratorii Accidente rutiere Infarct miocardic Infarct miocardic Infarct miocardic acut
inferioare inferioare 483 acut acut 40644
728 78 6125 7673
2 Prematuritate Înec Suicid Ciroză Accident vascular Accident vascular
720 51 343 4685 cerebral cerebral
 5634 36505
3 Anomalii cardiace Accidente rutiere Infecţii respiratorii Cancer de trahee si HTA HTA
congenitale 59 inferioare plămân 3039 24179
327 183 3229
4 Asfixie la naştere Epilepsie Înec Accident vascular Cancer de trahee Bronsita cronica
137 23 103 cerebral si plaman obstructiva
3164 3236 3824
5 Accidente rutiere Suicid SIDA Suicid Cancer de colon şi Cancer de trahee şi
33 21 143 1660 rect plaman
1470 3857
6 Sepsis neonatal Leucemie IMA Infecţii respiratorii Cancer de stomac Cancer colon şi rect
30 21 76 inferioare 960 3610
1290
7 Meningită Otravire Omucideri 61 Cancer oralşi Infecţii Ciroză
28 14 Cădere 61 orofaringian respiratorii 3101
1205 inferioare
865
8 Leucemie Boală renală Accident vascular Accidente rutiere BPOC Infecţii respiratorii
25 13 cerebral 1065 857 inferioare
59 2475
9 Defect de tub neural Anomalii cardiace Ciroză Cancer de sân Cancer sân Cardiomiopatii
22 congenitale 8 57 1081 800 2383
Arsuri 8
Cădere8
10 Diaree Limfoame Epilepsie Cancer colon şi rect Cancer de ficat Cancer de stomac
19 7 52 1060 799 1959
(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Estimated deaths ('000) by cause, sex and WHO Member State (1), 2012) (13)

Persoanele în vârstă devin o proporție tot mai mare a populației. În anul 2000, populația de oameni în
vârstă de peste 70 de ani a fost de 1,906 milioane; în anul 2012 a fost de 2.345 milioane; și se estimează că în
2020 acest număr va depăși 3 milioane. Astfel, devine din ce în ce mai important să se acorde atenție ratei ridicate
a sinuciderii în rândul persoanelor în vârstă.

Tabelul 5. Rata suicidului ajustatăîn funcţie de sex şi vârstă la 100 000 locuitori, 2012
5-14 ani 15-29 ani 30-59 ani 60-69 ani >70 ani
Total 0.97 7.73 17.37 18.52 15.22
Barbaţi 1.26 13.02 30.86 32.50 29.30
Femei 0.66 2.21 3.93 7.03 6.28
(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Estimated deaths ('000) by cause, sex and WHO Member State (1), 2012) (13)

Un alt mod de a înțelege aceste date este de a analiza cauzele de deces în România (Tabelul 4). Suicidul
este pe locul 2 intre cauzele de deces la persoanele intre 15-29 ani, pe locul 5 intre 5-14 ani si 30-59 ani, apoi
între 60-69 ani coboară pe locul 17 (398 cazuri), iar peste 70 de ani pe locul 24 (357 cazuri).

Tabelul 6. Locul ocupat de suicid între cauzele de deces în funcţie de sex şi vârstă, 2012
5-14 ani 15-29 ani 30-59 ani 60-69 ani >70 ani
Total 5 2 5 17 26
Barbaţi 6 2 5 14 21
Femei 5 4 13 19 29
(Obţinut prin prelucrarea tabelelor Estimated deaths ('000) by cause, sex and WHO Member State (1), 2012) (13)

Cu toate că rata suicidului în rândul persoanelor în vârstă este mare (Tabelul 5 si 6), sinuciderea nu este
una dintre primele zece cauze de deces în rândul persoanelor în vârstă de peste 60 ani, la care predomina decesul
prin boli cardio-vasculare şi cancer. Printre adolescenţi și adulții tineri între 15 și 29 de ani, sinuciderea este a
doua cauză de deces.

5) Justificarea elaborării acestui document

 Depresia este cea mai frecventă tulburare mintală, fiind un factor de risc important pentru comportamentul
suicidar. În UE, la fiecare 9 minute o persoană moare ca urmare a sinuciderii şi se estimează că numărul
tentativelor de suicid este de zeci de ori mai mare. Ratele suicidului raportate diferă între statele membre.
Sănătatea presupune în egală măsură sănătatea mintală, din următoarele motive: una din patru persoane
este afectată de o tulburare psihică cel puţin o dată în viaţă; depresia este cea mai frecventă tulburare psihică, în
Europa fiind afectată una din şase femei şi se estimează că „în 2020 va fi cea mai frecventă boală din lumea
dezvoltată şi a doua cauză de handicap”; în UE mor anual aproximativ 59000 de persoane prin sinucidere, dintre
care 90% sufereau de tulburări mintale; categoriile vulnerabile şi marginalizate (şomerii, emigranţii, persoanele
cu handicap, cei care au suferit abuzuri, consumatorii de substanţe psihotrope) sunt mai predispuse să fie afectate
de probleme psihice.(1)
Comportamentul suicidar are motivaţie multiplă şi poate avea o evoluție letală. El este rezultatul
interacțiunii unor factori bio-psiho-sociali complexi, care includ probleme de sănătate mintală, izolare socială,
vulnerabilitate biologică, traume, stres, violență în familie, boală şi abuzul de substanţe.
Problemele de sănătate mintală reduc calitatea vieţii persoanelor afectate şi a familiilor lor, determinând
cheltuieli care împovărează sistemul sanitar, social, economic, educaţional, juridic, penal şi de asigurări. Natura
tragică și complexă a sinuciderii are consecințe traumatice pentru indivizii cu tentative de suicid și cei din jurul
lor. Moartea unei persoane afectează părinți, copii, frați, bunici, precum și rude, prieteni, profesori, colegi și alţi
cunoscuţi. Până în momentul de faţă nu a fost efectuată o cercetare amănunţită în România sau la nivel
internațional cu privire la impactul sinuciderii asupra bunăstării celor rămaşi în viaţă.
Primul Raport Mondial privind Violența și Sănătatea, publicat de Organizația Mondiala a Sănătății în
octombrie 2002, indică faptul că sinuciderea este cea mai importantă cauză de deces violent în întreaga lume,
determinând mai multe decese anual decât războiul și omuciderile combinate. Acest raport mai precizează că
sinuciderea este una din principalele cauze de deces la nivel mondial și, prin urmare este o importantă problemă
de sănătate publică.(2)
În Rezoluţia Parlamentului European nr. 2008/2209(INI) din anul 2009, referitoare la sănătatea mintală,
se specifică necesitatea prevenirii depresiei şi a sinuciderii în toate ţările membre ale Uniunii Europene.(1)
Parlamentul European invită statele membre să elaboreze programe transsectoriale de prevenire a
suicidului, din urmatoarele motive:
- sinuciderea este o cauză semnificativă de mortalitate prematură în Europa, numărul deceselor fiind de
circa 59000 pe an,
- multe sinucideri sunt precedate de evoluţia unor tulburări psihice, adesea depresia,
- rata sinuciderilor şi a tentativelor de sinucidere în rândul deţinuţilor este mai mare decât în populaţia
generală,
- elaborarea unor politici de reducere a numărului de cazuri de depresie şi sinucidere este în corelaţie
directă cu protejarea demnităţii umane. Aceste programe ar trebui să se adreseze în special adulţilor tineri şi
adolescenţilor, promovând un mod de viaţă sănătos, reducând o serie de factori de risc (accesul facil la
medicamente, droguri, substanţe chimice toxice şi abuzul de alcool).(1)
Prevenirea sinuciderii şi a depresiei este primul domeniu prioritar identificat în Pactul European, celelalte
domenii fiind sănătatea mintală a tinerilor în cadrul sistemului de învăţământ; sănătatea mintală la locul de
muncă; sănătatea mintală a persoanelor în vârstă; şi combaterea stigmatizării şi a excluderii sociale.(3)
Sinuciderea este, în general, văzută ca o acțiune care poate fi prevenită. Pentru a obtine reducerea incidenta
ei este nevoie de:
a) o mai bună înțelegere a naturii sinuciderii și a comportamentului asociat suicidului,
b) o strategie națională concepută pentru a mobiliza politici și servicii,
c) educație cu privire la atitudinea publicului față de suicid și prevenirea acestuia.
Prevenirea depresiei şi a sinuciderii necesită implementarea de programe transsectoriale axate pe
promovarea unui mod de viaţă sănătos, reducerea factorilor de risc şi pe acordarea de sprijin şi monitorizarea
persoanelor care au avut tentative de sinucidere, precum şi a familiilor persoanelor care s-au sinucis, accentuând
faptul că depresia este o tulburare care poate fi tratată şi că sinuciderea este un act care poate fi prevenit. În acest
context, dezvoltarea de reţele la nivel local este importantă pentru facilitarea accesului la informaţii şi sprijinirea
autoajutorării. (1)
 Responsabilii politici şi factorii interesați sunt invitaţi să întreprindă acțiuni de prevenire a sinuciderii şi a
depresiei care să includă următoarele :
-îmbunătățirea pregătirii personalului din sistemul sanitar şi a principalilor responsabili de sănătatea mintală din
sectorul social;
-limitarea accesului la mijloacele care pot fi utilizate pentru comiterea suicidului: medicamente, droguri, abuzul
de alcool;
-luarea de măsuri pentru creșterea conștientizării publice, a profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi din alte
sectoare relevante pentru domeniul sănătății mintale;
-luarea de măsuri pentru reducerea factorilor de risc pentru suicid, precum consumul excesiv de alcool,
toxicomania, excluderea socială, depresia şi stresul;
-punerea la dispoziţie a unor mecanisme de sprijin, cum ar fi asistenţa telefonică pentru persoanele care au încercat
să se sinucidă şi pentru cele care au fost afectate de sinuciderea unei persoane apropiate.(3)
Este necesar tratamentul persoanelor cu tentative de sinucidere şi psihoterapie pentru familiile persoanelor
care s-au sinucis. Parlamentul European subliniază necesitatea formării unor „reţele regionale de informare
destinate personalului medical, utilizatorilor serviciilor şi persoanelor cu probleme de sănătate mintală, familiilor,
instituţiilor de învăţământ şi locurilor de muncă ale acestora, la care să aibă acces şi organismele locale şi publicul,
cu scopul de a reduce frecvenţa cazurilor de depresie şi a comportamentului suicidar.” Numărul de apel de urgenţă
unic european 112 trebuie sa fie cunoscut de publicul larg şi să fie „utilizabil în caz de tentative de sinucidere sau
stări psihice de criză, pentru a permite intervenţia rapidă şi furnizarea de ajutor medical de urgenţă”.(1)
Pentru combaterea stigmatizării şi a excluderii sociale trebuie organizate campanii de informare şi de
sensibilizare a publicului prin intermediul tuturor mijloacelor de informare, inclusiv prin internet, la nivelul
şcolilor şi al locurilor de muncă, urmărindu-se promovarea sănătăţii mintale, creşterea nivelului de cunoştinţe
privind simptomele depresiei şi comportamentul suicidar, scăderea stigmatizării persoanelor cu tulburări mintale,
încurajarea solicitării asistenţei medicale şi promovarea integrării active a persoanelor cu probleme de sănătate
mintală.(1)
O strategie națională mobilizează o gamă largă de indivizi și organizații, publice și private, care să se
alăture în lupta de prevenire a suicidului prin coordonarea și dezvoltarea de servicii corespunzătoare în
comunitățile din întreaga țară.
În anul 2012, România a raportat OMS-ului o rată a suicidului de 10.5/ 100 000 şi s-a clasat pe locul 65
din 237 de ţări care au raportat către OMS statistici privind sinuciderea, fiind în treimea țărilor cu cele mai mari
rate ale suicidului şi la mijlocul clasamentului țărilor în curs de dezvoltare. (4,5) Se observă că România depăşeşte
rata medie a suicidului, de 9.7/100 000 locuitori, calculată la nivelul celor 237 de ţări. Totuşi pentru anul 2012
Institutul Naţional de Medicină Legală raportează o rată a suicidului de 13.3/100 000 locuitori, clasând astfel
România pe locul 40 în clasamentul de mai sus, în cincimea ţărilor cu cele mai mari rate ale suicidului.(6)
Comparând rata suicidului din România cu rata suicidului în ţările europene, se observă că România
ocupă locul 12 în Europa şi locul 7 dintre cele 28 ţări ale Uniunii Europene, după Lituania, Ungaria, Polonia,
Letonia, Finlanda şi Belgia, dintre care Polonia, Finlanda şi Belgia au adoptat o strategie de prevenţie a suicidului.
Din cele 28 de ţări UE, 19 ţări au adoptat o strategie naţională de prevenţie a suicidului, Grecia fiind
singura ţară care a aderat la UE înainte de 2004 şi încă nu are o strategie de prevenţie a suicidului.
În acest funest clasament suntem urmaţi de Estonia, Cehia, Slovenia, Franţa, Croaţia, Austria, Suedia,
Irlanda, Bulgaria şi Slovacia, care au rate ale suicidului peste 10%. Dintre aceste state doar Cehia şi Slovacia nu
au strategii de prevenţie a suicidului.
Dintre cele 13 ţări care au aderat la UE după 2004, doar 4 au o strategie de prevenţie a suicidului deşi
înregistreaza cele mai mari rate ale suicidului.
Guvernul României este conștient că sinuciderea este o problemă serioasă pentru comunitate şi a inclus
prevenirea depresiei şi a suicidului în cadrul obiectivelor Programului Naţional de Sănătate Mintală şi Profilaxie
în Patologia Psihiatrică,adoptat în anul 2015. Una dintre activităţile prevăzute a fi implementată în scopul
prevenirii depresiei şi a suicidului este instruirea medicilor de familie în vederea depistării precoce a depresiei.(7)
Şi OMS-ul recunoaşte sinuciderea ca fiind o prioritate a sănătăţii publice, iar prevenirea sinuciderii este
una dintre direcțiile prioritare ale „Programului de Acțiune pentru Sănătate Mintală”, lansat de OMS în 2008,
care oferă orientări tehnice bazate pe dovezi care să intensifice furnizarea de servicii și îngrijire pentru
tulburările mintale, neurologice și datorate utilizării de substanțe, în special în țările cu venituri mici și mijlocii.
(8)
În cadrul lucrării „Acțiune de sănătate publică pentru prevenirea sinuciderii: un cadru” publicat de OMS
în 2012 se menţionează că este imperios necesar ca guvernele – prin sectorele de sănătate, sociale și alte
sectoare relevante - să investească resurse umane și financiare în prevenirea sinuciderii, având în vedere că, în
mare parte, sinuciderea poate fi prevenită. (9)
În „Planul de Acțiune în Domeniul Sănătății Mintale 2013-2020”, statele membre ale OMS s-au angajat
să colaboreze pentru atingerea obiectivului global de reducere a ratei suicidului cu 10% până în 2020 prin
elaborarea de strategii de prevenţie a suicidului şi să integreze sănătatea mintală în sistemul informatic de
sănătate și să identifice, să adune, să raporteze și să utilizeze datele esențiale de sănătate mintală dezagregate
pe sexe și vârstă (inclusiv datele referitoare la sinuciderile finalizate și tentativele suicidare), în scopul de a
îmbunătăți strategiile de furnizare a serviciilor de sănătate mintală, de promovare a sănătăţii mintale și de
prevenire a tulburărilor mintale și de a furniza date pentru Observatorul Global de Sănătate Mintală (ca parte
a Observatorul Global de Sănătate din cadrul OMS). Un alt obiectiv este ca 80% din ţări să aibă cel puţin 2
programe naţionale funcţionale, multisectoriale de promovare şi prevenţie în sănătatea mintală până în anul
2020.(10)
Primul Raport Mondial privind Sinuciderea "Prevenirea sinuciderii: Imperativ Global", publicat de OMS
în 2014, are ca scop creșterea gradului de conștientizare a importanței suicidului și tentativelor de suicid din
perspectiva sănătății publice și de a face prevenirea sinuciderii o prioritate majoră pe agenda sănătăţii publice
la nivel global. De asemenea, urmărește să încurajeze dezvoltarea şi consolidarea unor strategii cuprinzătoare
de prevenire a sinuciderii într-o abordare multisectorială a sănătății publice.(11)