Efectul sedativ

 deprimare psihomotorie cu liniştire

 diminuarea reacţiilor psihovegetative

 micşorarea performanţelor psiho-motorii

 somnolenţă.

Efectul hipnotic

Efectul hipnotic constă în producerea unei stări de somn din care bolnavul poate fi trezit, foarte asemănător cu somnul
fiziologic

Clase de sedativ sedativ-hipnotice hipnotice

 Benzodiazepinele (BZD) Barbituricele (BT)

 Alte sedative: ◦ Hidroxizina

 Alte hipnotice: ◦ Zolpidem ◦ Zopiclona ◦ Zaleplonul ◦ Bromizoval ◦ Melatonina ◦ [Cloralhidrat] [Paraldehida]

BZD cresc frecvenţa de deschidere a canalului de Clpotenţând inhibiţia determinată de GABA la nivel spinal,
hipotalamic, hipocampic, substanţei negre, cerebelului şi cortexului cerebral. BZD nu substituie GABA ci doar determină
modificări alosterice ale receptorului care vor favoriza acţiunea GABA.

BT cresc durata de deschidere a canalului de Cl-. Efectul BT este mai intens comparativ cu cel al BZD deoarece BT
pot mima acţiunea GABA activând direct canalul de Cl- în paralel cu reducerea acţiunilor neurotransmiţătorilor excitatori
(ac. glutamic). Datorită multiplelor moduri de acţiune BT au efecte deprimante SNC mult mai intense decât BZD şi pot
induce anestezia chirurgicală mult mai eficient decât BZD sau alte sedativ-hipnotice.

Benzodiazepinele

 BZD se împart în:

◦ agonişti – facilitează acţiunea GABA (diazepam) – modulatori alosterici pozitivi

◦ antagonişti – blochează acţiunea BZD agoniste dar nu şi pe cea a BT (flumazenil )

◦ agonişti de tip invers – interacţionează cu situsul BZD dar acţionează ca modulatori alosterici negativi cu
reducerea acţiunii GABA – betacarbolinele (produc agitaţie psihomotorie).

 Farmacodinamica

 înlătură atât anxietatea cât şi simptomele asociate acesteia: emotivitate, astenie, insomnie, palpitaţii, tulburări
digestive funcţionale, etc.

 diminuează procesul de vigilenţă, scade participarea în procesele agresive, deprima comportamentul de

recompensă şi pedeapsă, precum şi a reacţiile vegetativ-endocrine la stimulii emoţionali.
  determină relaxarea musculară prin inhibarea reflexelor polisinaptice medulare iar la doze mari şi de deprimarea
transmisiei neuromusculare.

 prezintă şi acţiune anticonvulsivantă consecutivă deprimării procesului de difuzare subcorticală a descărcărilor

convulsivante.

 Indicatii terapeutice ale BZD terapeutice ale BD

 afecţiuni neuropsihice însoţite de anxietate

 în afecţiuni medicale cu manifestări psihosomatice sau psihovegetative

 tratamentul unor forme de insomnie

 pregătirea preanestezică şi îngrijirea postoperatorie

 pregătirea manevrelor endoscopice alcoolismul acut

 tratamentul convulsiilor (anticonvulsivante)

 miorelaxante (tratamentul spondilozei lombare si a altor dureri de cauză vertebrală; boli neurologice, cum ar fi
leziunile vechi de neuron motor central sau scleroza laterală amiotrofică).

 Farmacocinetica BZD (liposolubile)

 absorb în general bine din intestin. ◦ Diazepamul, medazepamul şi triazolamul se absorb rapid, clordiazepoxidul
mai lent.

 Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.

 Difuzează bine în creier; trec, prin bariera placentară, şi în lapte.

 Benzodiazepinele sunt metabolizate hepatic după două modele de biotransformare.

◦ oxidare microzomială cu formarea de metaboliţi activi, urmată în timpul doi de glucuronoconjugare cu

formarea de compuşi inactivi.

◦ Deoarece procesul de oxidare microzomială este mai lent la vârstnici, prematuri şi hepatici utilizarea acestui
tip de benzodiazepine impune prudenţă în situaţiile amintite. Unele benzodiazepine (oxazepam, lorazepam) sunt
inactivate direct prin glucuronoconjugare.

 Eliminarea produşilor de metabolizare se face majoritar pe cale renală. O mică parte se elimină prin secreţia
biliară şi reintră în ciclul en-terohepatic.

 Reactiile adverse ale BZD

 sedare

 reducerea performanţelor psihomotorii (afectarea negativă a memoriei) slăbiciune musculară

 ataxie, cefalee
  tulburări de vedere

 vertij

 greaţă, vomă, disconfort epigastric, diaree

 uneori, mai ales la bătrâni, pot apare reacţii paradoxale: anxietate, iritabilitate, agitaţie motorie (chiar convulsii),
stări confuzionale.

 Benzodiazepine utilizate

 Nitrazepamul, flurazepamul flunitrazepamul şi triazolamul au acţiune sedativă şi hipnotică rapidă, de durată

medie – hipnotice.

 diazepamul, clordiazepoxidul bromazepamul, oxazepamul, lorazepamul sunt utilizate în special ca anxiolitice /

sedative.

 Diazepamul – miorelaxant

Barbituricele (BT)

 Barbituricele sunt derivaţi ai acidului barbituric (compus cu nucleu pirimidinic, rezultat din condensarea ureii cu acid
malonic)

 Farmacodinamia BT

 În funcţie de doză barbituricele au acţiune sedativă, hipnotică sau anestezică generală.

 Deprimarea sistemului nervos central are caracter nespecific şi se manifestă la nivelul scoarţei cerebrale,
sistemului limbic, hipotalamusului, talamusului. Chiar la doze mici este deprimat sistemul reticular activator
ascendent.

 In principal, barbituricele facilitează şi prelungesc efectele inhibitoare centrale ale GABA.

 La dozele uzuale se fixează pe receptorii GABA-ergici, probabil pe alte sedii decât cele pentru GABA şi
benzodiazepine, inducând modificări conformaţionale ce favorizează starea deschisă a canalelor pentru clor, cu
hiperpolarizare şi inhibiţie consecutivă.

 Farmacocinetica BT (liposolubile)

 Pot fi administrate intern, intrarectal sau injectabil

 Absorbţia barbituricelor este în general bună. Compuşi cu durată de acţiune scurtă sau intermediară
(ciclobarbital, amobarbital), se absorb mai bine decât cei cu durată de acţiune lungă (fenobarbital).

 Compuşii liposolubili se leagă parţial de proteinele plasmatice, se distribuie repede sistemului nervos,
redistribuirea către alte ţesuturi se face relativ repede, epurarea se realizează predominant prin metabolizare
hepatică.

 Epurarea BT se face atât prin metabolizare hepatică cât şi prin eliminare renală. intravenos sau intramuscular .
  Barbituricele trec uşor în sângele fetal. In proporţie mică sunt secretate în laptele matern.

 Metabolizarea, predominant hepatică, se face în principal prin oxidare. N-dezalchilarea şi N-glucozilarea

reprezintă căi metabolice secundare.

 Metaboliţii inactivi se elimină renal. Fenobarbitalul se elimină urinar 20- 30% nemodificat.

 Proporţia eliminării barbituricelor creşte prin alcalinizarea urinii, fapt important practic în tratamentul intoxicaţiei
acute cu barbiturice.

 Barbituricele, mai ales compuşii cu timp de înjumătăţire lung (fenobarbitalul), au acţiune inductoare asupra
enzimelor microzomiale şi a altor enzime hepatice (excepţie face secobarbitalul). ◦ Efectul se instalează în câteva
zile de la începerea tratamentului şi se menţine un timp (zile-săptămâni) după întreruperea acestuia.

 Fenobarbitalul (FB) creşte metabolismul sărurilor biliare şi are acţiune coleretică, putând fi folosit în cazuri
selecţionate de colestază.

 FB scade activitatea anticoagulantelor orale, a digitoxinei, griseofulvinei şi a unor hormoni steroizi

 Indicatiile terapeutice ale BT

 tratamentul insomniilor

 premedicaţie în anesteziologie

 sedative în stări de anxietate, agitaţie

 medicaţie adjuvantă în afecţiuni care necesită sedare (hipertensiune arterială, tulburări digestive, tireotoxicoză,
hiperexcitabilitate, sindrom nevrotic în menopauză)

 stări de agitaţie psihomotorie indusă de diferite medicamente

 antiepileptice sau în alte stări convulsive

 tratamentul stărilor de hiperbilirubinemie neconjugată şi pentru profilaxia icterului nuclear

 anumite cazuri de colestază

 Reactiile adverse ale BT

 somnolenţă şi diminuarea performanţelor psihomotorii

 La bătrâni, sau în prezenţa durerii, barbituricele pot provoca o stare confuzională.

 Tratamentul prelungit duce deseori la dereglarea modelului fiziologic de somn. La întreruperea medicaţiei pot
apare fenomene de rebound (insomnie, somn neodihnitor cu coşmaruri, tulburări psihice şi de afect).

 Reacţiile alergice, destul de rare, se pot manifesta prin dermatită (mai ales erupţii morbiliforme), rareori leziuni
hepatice (care pot fi grave).
  Determina toleranţă datorită în parte metabolizării mai rapide, în parte micşorării sensibilităţii neuronale. Efectul
hipnotic scade după 1-2 săptămâni de tratament, dozele eficace crescând progresiv. Sensibilitatea la acţiunea
toxică se păstrează în mare măsură.

 CONTRAINDICATII:

o alergie

o insuficienţă renala

o insuficienţă hepatică avansată

o porfirie hepatică (poate fi declanşată o criză severă, mergând până la paralizie şi moarte, datorită
stimulării sintezei porfirinelor prin acţiune inductoare enzimatică hepatică).
 Barbiturice utilizate
 Fenobarbitalul este un barbituric cu acţiune lentă şi prelungită (efectul apare la circa l oră de la administrarea
orală şi se menţine 8 ore sau mai mult).
◦ hipnotic pentru menţinerea somnului
◦ sedativ
◦ anticonvulsivant în tratamentul epilepsiei (în marele rău) sau în alte stări convulsive acute (injectat
intramuscular sau intravenos – ! nu în cazul preparatului românesc).

 Amobarbitalul, ciclobarbitalul, secobarbitalul sunt barbiturice cu o durată de acţiune medie sau scurtă. Efectul se

instalează în 15 - 30 minute şi durează 2-7 ore (în funcţie de doză şi de condiţii). Sunt de preferat
fenobarbitalului, atunci când insomnia se datorează dificultăţii de adormire.
Alte sedative
 Hidroxizina are proprietăţi sedative, anxiolitice, antiemetice şi antihistaminice. Folosita mai frecvent ca
antihistaminic in dermatologie

Alte hipnotice

 Zolpidemul (derivat imidazopiridinic) este folosit ca hipnotic administrat intern. ◦ Nu are efect anxiolitic,
anticonvulsivant, miorelaxant. Deşi structural diferit, mecanismul acţiunii este asemănător benzodiazepinelor la
nivelul receptorului GABA-ergic. Are toleranţă bună, risc de dependenţă mic.

 Zopiclona este folosită ca hipnotic la vârstnici şi hepatici. ◦ Are efect hipnotic, sedativ, anxiolitic, miorelaxant şi
anticonvulsivant. Nu produce inducţie enzimatică.

 Zaleplonul – este diferit din punct de vedere structural faţă de benzodiazepine şi alte hipnotice.

 se leagă în mod selectiv de receptorii benzodiazepinici de tip 1 (BZ1 sau omega). Este indicat pentru
tratamentul pacienţilor cu insomnie, care adorm cu dificultate.

 Medicamentul este autorizat doar în cazuri de insomnie severă, invalidantă care induce pacientului un grad
extrem de epuizare. Tratamentul trebuie administrat pe durate cât mai scurt posibile, de maxim 2 săptămâni

 Melatonina este indicată ca monoterapie în tratamentul pe termen scurt al insomniei primare, caracterizată
printr-un somn de slabă calitate, la pacienţi cu vârsta peste 55 de ani.
 Este considerată utilă la persoanele cu tulburări de somn ca urmare a schimbării fusului orar (medicamentul
favorizează readaptarea ciclului somn-veghe la noul fus orar). Melatonina este un hormon natural, produs de
către glanda pineală şi înrudit din punct de vedere structural cu serotonina.

 Se consideră că acţiunea melatoninei asupra receptorilor specifici MT1, MT2 si MT3 contribuie la
proprietăţile sale de promovare a somnului, întrucât aceşti receptori (în principal MT1 si MT2) sunt implicaţi
în reglarea ritmurilor circadiene şi în regularizarea somnului.

 Este de evitat asocierea melatoninei cu medicamente care influenţează activitatea sistemului citocromului
P450 sau cu alte deprimante ale SNC (de ex. alcool).