Sunteți pe pagina 1din 1

Cei 48 de martiri de la Otopeni. Mâinile sus!

că oricum se trage
După 22 decembrie, aceeași informație era transmisă, ca la telefonul fără fir, civililor și militarilor
deopotrivă: vin teroriștii! Psihoza – termen folosit în rechizitoriul Dosarului Revoluției, din aprilie 2019 –
se răspândea precum cancerul. Centrul Capitalei era deja devastat și asfaltul udat cu sângele nevinovaților.
În noaptea dintre 22 spre 23 decembrie, generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare
Române primește un „pont” cum că aeroportul din Otopeni ar urma să fie atacat de teroriști. Deși era unul
dintre punctele strategice bine păzite, Rus i-a decizia de a-i telefona generalului Grigorie Ghiță,
comandatul trupelor de Securitate, pentru a-i cere întărirea dispozitivului de apărare. Și cum în cazarma
Comandamentului Trupelor de Securitate de la Băneasa era un detașament de 220 de oameni de la UM
0865 Câmpina, venit chiar din ziua de 21 decembrie, generalul Ghiță i-a hotărârea ca 82 dintre ei să își ia
echipamentul și să apere țara de teroriști.
De trei ori măcel
Au primit armele la 5 dimineața și s-au urcat în cele trei camioane cu numere de București. Cu
câteva ore înainte, crainicul de atunci al Televiziunii Române, Teodor Brateș, anunța anxios și alarmant:
„Se îndreaptă trei camioane de teroriști spre Otopeni”. Cine îi dădea informațiile și comunicatele, nu se
știe cu exactitate; Brateș a precizat, totuși, în 1994, că până a ajunge la el se făcea o triere de către un
grup de militari, printre care se numărau contraamiralul Emil „Cico" Dumitrescu și generalul Nicolae
Militaru.
În drumul către aeroport, camioanele au fost oprite la mai multe filtre, de unde au obținut
aprobarea de a trece mai departe, informația fiind de fiecare dată comunicată prin stație. Când au intrat
pe soșeaua care duce către aeroportul civil, au mai fost opriți la un punct de control, de unde însuși
locotenentul-major Constantin Ionescu s-a urcat pentru a-i ghida unde trebuie să ajungă. După ce au mai
mers câteva sute de metri, asupra celor trei camioane s-a declanșat infernul. Rafale de mitralieră veneau
din trei părți: de pe escada aeroportului, de pe clădirea Departamentului Aviației Civile și din fața aerogării.
22 de militari mor pe loc, iar șase sunt grav răniți.
Inocenții
În timpul acestei ambuscade, de niciunde, apare un autobuz plin cu oameni – era, totuși, 7
dimineața, și angajații aeroportului trebuiau să vină la lucru. Pentru opt dintre ei a fost ultima oară când
au ajuns la serviciu, fiind prinși și bătaia mitralierelor.
După ce autobuzul a reușit să fie scos de către șofer din câmpul de luptă, miliarii rămași au primit
ordin să se apropie de clădire, cu mâinile sus. Convinși că protocolul universal valabil nu va fi încălcat,
militarii fac întocmai. Ofițerii de la Câmpina sunt împușcați ca la plutonul de execuție, 18 dintre ei murind
pe loc. Cei 22 de răniți care mai rămăseseră în viață, după ce au fost bătuți și batjocoriți, au fost integrați
în detașamentul de apărare al aeroportului. „Am rămas în aeroport până pe 30 decembrie, nemâncaţi, ca
vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pistă, să păzim «Boeing-ul» lui Ceauşescu. Tocmai pe noi, pe
care ne luaseră drept terorişti şi spuneau că vrem să-l ajutăm pe dictator să fugă din ţară”, povește într-
un interviu de acum 10 ani Paul Buştiuc, unul dintre supraviețuitori.