MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Cu titlu de manuscris
CZU 347. 26 (043.2)

RADU ŢURCANU

DREPTUL DE SERVITUTE

AUTOREFERAT
la teza de doctor în drept

Specialitatea: 12.00.03 – Drept privat (civil)

CHIŞINĂU – 2005
Teza de doctor a fost elaborată la Universitatea de Stat din Moldova
(Facultatea de drept, Catedra drept civil).

Conducător ştiinţific: Băieşu Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

(Universitatea de Stat din Moldova)

Referenţi oficiali: 1. Gheorghe Botea, doctor în drept, profesor universitar

(Universitatea „Româno-americană”, România (Bucureşti)

2. Cojocari Eugenia, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar

(Universitatea de Stat din Moldova)

Susţinerea tezei va avea loc la 04 martie 2005, ora 15.00 în cadrul şedinţei Consiliului
Ştiinţific Specializat DH 30.12.00.03-01 din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (MD 2009,
Republica Moldova, mun. Chişinău, str. A. Mateevici, 60, Bloc 4, sala de conferinţe 222).

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a C.S.A.

(http://www.acad.csa.md/teze), la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova şi la Biblioteca
Naţională a Republicii Moldova.

Autoreferatul a fost expediat la 27 ianuarie 2005

Secretarul ştiinţific al Consiliului ştiinţific specializat

doctor în drept, conferenţiar, conducător ştiinţific: Băieşu Sergiu,

Autorul: Radu Ţurcanu

2
 I. Caracteristica generală a tezei
Lucrarea de faţă, prezentare teoretică a servituţilor, intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de
servitute”, încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu, care au fost elaborate şi de
diverşi autori în lucrări de specialitate.
Raporturile de vecinătate, existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe
care le înglobează, finalizează deseori cu conflicte, între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile
vecine. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor, proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte
diferite situaţii nefavorabile, fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine.
Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor
care le reglementează. O astfel de problemă, care se impune, este a dreptului de servitute.
Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare, care
pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor
imobile învecinate. Din acest punct de vedere, analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul
tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic, dar şi necesară.
Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune.
Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe,
nefavorabile societăţii în ansamblu. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine, adoptînd
norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii, de preîntîmpinare şi
soluţionare a litigiilor apărute. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. În ceea ce priveşte
ponderea servituţilor, ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. Prin efectul
naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii, s-au stins drepturile reale
asupra bunurilor, care au devenit proprietate socialistă, liberă de sarcinile constituite anterior.
Astfel, au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a
pămîntului, fapt ce a condus la dispariţia servituţii. Ulterior, o dată cu trecerea pămîntului în
proprietate privată, s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic, menit să lichideze
inconvenientele raporturilor de vecinătate. A apărut astfel, necesitatea reintroducerii în legislaţie a
unei instituţii precum este dreptul de servitute. Prin urmare, examinarea sistemului socialist al
dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute, deoarece, după cum am văzut,
proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile - pămînt, resurse naturale etc. -
a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. În schimb,
instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări, uneori suferind chiar
modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul
utilizării terenurilor în special.

3
 Din acest considerent, vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor
ţări. În special, la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei, care
fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările
dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse),
care, de asemenea, nu vor fi ignorate în studiul nostru. Mai mult decît atît, pentru a avea o viziune
mai largă asupra reglementării servituţilor în lume, ne-am referit pe scurt la practica şi la
reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, bazate mai mult pe dreptul
comun, care se deosebeşte de dreptul continental, însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa
servituţilor mult mai explicit.
Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de
specialitate. De aceea, în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări.
În aceste condiţii, sînt importante orice investigaţii în domeniu care, pe lîngă faptul că ar facilita
înţelegerea esenţei lor, ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. Sperăm că şi
prezenta lucrare va contribui la acest lucru. Astfel, ne propunem să elucidăm reglementările
dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept, lucrările şi comentariile ştiinţifice
efectuate în domeniu, iar, în baza acestor date, de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor,
care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare, definirea dreptului de servitute, stabilirea
modului de constituire, exercitare şi stingere a servituţilor. Acest studiu va permite, ţinîndu-se cont
de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate, crearea unui model optim
pentru legislaţia civilă, în curs de dezvoltare, a Republicii Moldova, lucru foarte important acum, o
dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în
continuare – Codul civil).
Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv
necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat, la nivelul
experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. Adoptarea
Constituţiei, a legilor despre privatizare şi proprietate, a Codului funciar, implementarea reformei
economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. Pentru prima dată materia servituţii şi-a
găsit reglementarea în Codul civil. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu,
Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil, la tendinţele jurisprudenţei
europene, exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica
Moldova, fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în
cadrul unei economii de piaţă moderne. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să
stimuleze relaţiile de proprietate. Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl
constituie protecţia proprietarilor vecini, reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant

4
şi ale proprietarului terenului aservit. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează
această problemă ca pe una secundară. Cu toate acestea, legislaţia civilă, comercială şi cea de
procedură civilă, deşi lent, înregistrează modificări în ultimii ani, inclusiv în instituţia servituţii.
Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate, servitutea are menirea de a
spori confortul terenului dominant, rezultînd din destinaţia lui economică. Reintroducerea
terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a
redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate, inclusiv pentru dreptul de
servitute, considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte
redusă, consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate.
Am constatat, de asemenea, după trecerea terenurilor în proprietate privată, o amplificare a
practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate, un motiv în plus pentru a aborda această
temă. Se impune, de la început, precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî
fie prin destinaţia stabilită de proprietar, fie prin acte juridice ori prin uzucapiune.
Din perspectiva istoriei, servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii, fiind una dintre
cele mai vechi drepturi reale. Cuvîntul servitudine, folosit în diferite coduri civile, este o traducere
literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude.
În perioada socialistă, ca urmare a abolirii proprietăţii private, dreptul civil suferind şi el
schimbări socio-economice, astfel, odată cu alte instituţii, au dispărut şi servituţile. Dacă dreptul
civil se întemeia pe ideea de libertate, pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi
private, în socialism aceste valori au fost răsturnate. După 1989 însă, revenirea la vechile valori a
determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor, aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o
mare aplicabilitate, datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate.
Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere
O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil, pe lîngă multe lucruri necunoscute
pînă la acest moment legislaţiei noastre, s-a revenit şi la reglementările tradiţionale, excluse în
timpul sovietic, una dintre care este servitutea.
Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în
sistemul legislaţiei civile a servituţii. Servitutea, alături de proprietate, a fost creată ca urmare a
utilităţii ei practice. Amintim în acest sens că, în agricultură, acest dezmembrămînt al dreptului de
proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri, a unor terenuri în genere. În
industrie, de asemenea, diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor
servituţi. Prin urmare, instituirea lor este fie de utilitate publică, fie de utilitate privată. Utilităţile
menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. În condiţiile
economiei de piaţă, importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de

5
proprietate privată. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie, se poate determina cu
certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. În ţările cu economie de piaţă,
această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil, un mijloc de
garantare a disciplinei dreptului de servitute, a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului
aservit şi ale proprietarului terenului dominant, în egală măsură.
Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate, în
soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine.
Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai
important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici, ele neavînd atributele
necesare exploatării lor normale. Cînd este vorba de garantarea unui drept, servitutea oferă o
apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor.
Ca drept real, servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea
împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. În genere, servitutea
contribuie la organizarea teritoriului, la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului.
Prin urmare, instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a
Republicii Moldova. În teoria dreptului civil, nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii
dreptului de servitute. Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi
evidenţierea caracterelor acestei instituţii, motiv în plus de abordare a problemei, cu atît mai mult
că, servitutea afectează şi sfera economică, nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării
unor imobile de către proprietarii vecini.
Scopul şi obiectivele tezei
Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul
prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină, analiza diferitelor procedee de
constituire şi exercitare a servituţilor, apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în
Republica Moldova şi în alte ţări, analiza reglementărilor legislative, determinarea rolului şi
importanţei, naturii juridice a servituţii, stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului
dominant şi al celui aservit, precum şi responsabilităţilor lor. Servituţile ridică valoarea economică a
imobilelor, creează un modus vivendi între fondurile vecine, sporind, totodată, valoarea economică a
unui fond din contul altuia. Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării
independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor, precum şi posibilitatea ca
bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor
publice. Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a
imobilelor, convenabile părţilor.

6
 Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute, a
particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate. Pentru prima dată în legislaţia
modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale, cum ar fi:
servitutea, uzufructul, uzul etc. Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului, este
necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor, stabilirea unor limite şi condiţii în care
aceste drepturi să fie exercitate şi, în special, corelarea drepturilor diferiţilor titulari.
Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute
al ţărilor care cunosc acest institut de drept, în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în
domeniu, în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor, ceea ce ar permite delimitarea lor de
alte fenomene similare. Prezentul studiu va permite, ţinînîndu-se cont de laturile negative ale
reglementărilor referitoare la dreptul de servitute, crearea unui model optim pentru legislaţia civilă
în curs de dezvoltare a Republicii Moldova, lucru deosebit de important în procesul actual de
punere în aplicare a Codului civil.
Analizînd legislaţia şi realitatea, făcînd comparaţie cu practica unor alte state, am stabilit
următoarele obiective ale prezentei lucrări:
- definirea servituţii, dreptului de servitute în genere, elaborarea unor propuneri de
modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol;
- apariţia şi evoluţia dreptului de servitute;
- definirea şi generalizarea caracterelor juridice, propunerea variantei accesibile pentru
Republica Moldova;
- clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate);
- constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar;
- dobîndirea servituţii prin uzucapiune;
- exercitarea servituţii;
- caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant;
- caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii, stabilirea cerinţelor şi a procedurii de
stingere;
- calcularea termenului de neuz;
- constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova, elaborarea unor propuneri de
modificare a legislaţiei.
În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă, ceea ce
a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte, date fiind reglementările
cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, din ţările
comunităţii europene. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate, de

7
argumentare a concluziilor şi recomandărilor, de analiză comparativă, cel mai efectiv procedeu de
sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor, autorul a utilizat şi metodele dialectice, de analiză şi sinteză
logică structural-sistematică, istorică, juridico-comparativă, sociologică (analiza documentelor), alte
metode de cunoaştere ştiinţifică.
Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute, în
caracterul mixt, teoretic şi practic al acestei analize. Reprezentînd o încercare de a elucida, pe baza
sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice, procesul de reglementare
şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova, lucrarea conţine recomandări pentru
optimizarea raporturilor de vecinătate, relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative,
ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Lucrarea aduce un suflu
nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale
în relaţiile de folosire a imobilelor. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol, reglementările
lui sînt insuficiente, deoarece, la adoptare, nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante, fapt ce
implică necesitatea unor modificări, condiţionate de schimbările survenite în structura economico-
socială. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod, care să corespundă noilor relaţii, există
o opinie majoritară, de altfel şi în literatura de specialitate. Astfel, pe lîngă faptul că prezenta lucrare
este una de pionierat în literatura juridică autohtonă, în ea se propune operarea unui şir de
modificări menite să perfecţioneze legislaţia, se accentuează omisiunile, reglementările greşite
conceptual la capitolul servituţii.
În procesul investigaţiilor, s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre
susţinere.
1. O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de
drept privat şi servituţi, în cadrul raporturilor de vecinătate.
2. Totodată, constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. 432 din
Codul civil este foarte limitată.
3. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale, dintre
care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia, să înstrăineze una
dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ.
4. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii, adică o
sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt
proprietar, ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului, fie din situaţia impusă de lege.
5. Art. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere, care este necontinuă şi
neaparentă cînd nu există un drum vizibil. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin
uzucapiune, deoarece, prin exercitarea servituţii, proprietarul terenului înfundat face un act de

8
folosinţă asupra terenului vecin. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului
de servitute.
6. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea
ce priveşte proprietatea. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. O serie
de legi instituie „servituţi legale” (Legea nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la
energetică, Legea nr.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze, Legea nr.137-XIV din 17
septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc.), dar care reglementează mai mult raporturile de
vecinătate.
7. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin
destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat, modalităţile de
stabilire, problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi, acţiunile care decurg
din servituţi. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea
folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia, atîta timp cît ele nu impun
proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor
moldoveni, români, francezi, germani, ruşi: Adam Ioan, Ambroise Colin, Aubry C., Alexandresco
Dimitrie, Alunaru Cristian, Aramă Elena, Baieş Sergiu, Barbieri, Bassenge Peter, Berthelemy M.,
Bîrsan Corneliu, Carbonnier J., Costin Mircea, Crişu Constantin, Deak Francisc, Deleanu Ion,
Domberger G., Durac Gh., Filipescu Ion, Georgean, Hamangiu C., Ionaşcu Aurelian, Jacota Mihai,
Краснов О., Lupan Ernest, Manoliu Julieta, Meйер Д., Mureşan Mircea, Nacu C., Pop Liviu,
Hовицкий И., Побeдоносцeв K., Rau C., Rosetti-Bălănescu I., Roşca Nicolae, Суханов Е., Safta-
Romano Eugeniu, Stătescu Constantin etc.
Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova, Codul civil, legile:
nr.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998;
nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului;
nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică; nr.1543-XIII din 25 februarie 1998
privind cadastrul bunurilor imobile; nr.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze; nr.137-
XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică; Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18
aprilie 1997 despre Regulamentul cu privire la certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau
desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor; Hotărîrea Guvernului nr.984 din 21 septembrie 1998 cu
privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire; Hotărîrea Guvernului
nr.1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile;
Hotărîrea Guvernului nr.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
formarea bunurilor imobile.

9
 II. Conţinutul lucrării
Lucrarea este compusă din trei capitole, divizate în secţiuni şi paragrafe. Ea are la bază
analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale, a practicii de aplicare, a prevederilor legale
privind dreptul de servitute.
Primul capitol, intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”, divizat în trei
mari secţiuni, are un caracter teoretic. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale
noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate, cunoscute în legislaţia naţională şi
în cea străină. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute, de la istoricul apariţiei şi pînă
în prezent. Aceeaşi secţiune este consacrată, de asemenea, istoricului şi caracterelor juridice ale
dreptului de servitute.
Următoarea secţiune, a III-a, este dedicată clasificării servituţilor, studiul fiind axat pe
analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie.
Capitolul II, consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”, reprezintă
examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar, ca cea mai
veritabilă servitute. Capitolul are trei secţiuni. În prima secţiune se face prezentarea generală a
constituirii servituţilor de către proprietar, distincţia între aceste servituţi, se consemnează şi
îngrădirile dreptului de proprietate, domeniul de aplicare şi obiectul acesteia.
Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin
fapta omului. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii, deosebirile dintre servitutea stabilită
de proprietar şi uzufruct, uz şi abitaţie personală, prevederile legislaţiei în vigoare, se propune
modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi, este arătată metodologia de
cercetare, se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale, relevîndu-se esenţa şi
specificul celor prediale.
Capitolul III, „Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”, reprezintă un
studiu al procedurilor, prevăzute de legislaţie, de constituire, dobîndire şi exercitare a dreptului de
servitute. În genere, capitolul este axat în jurul acestor probleme. Astfel, sînt analizate temeiurile
apariţiei dreptului subiectiv de servitute, conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept.
Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia
dată de proprietar, prin act juridic şi prin uzucapiune. Sînt arătate atît modalităţile de constituire, cît
şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune.
Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului
dominant, cît şi ale proprietarului terenului aservit, posibilele acţiuni, derivînd din servituţi, în
instanţa de judecată. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut.

10
 Secţiunea a treia, „Stingerea servituţilor”, reglementează cauzele legale de stingere a acestui
drept, relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar.
Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor:
- au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil;
- a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii, indicîndu-
se principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative, principii deduse din
practica unor alte ţări la acest capitol;
- concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia
servituţii în ţară. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi
drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor, avocaţilor şi judecătorilor;
- lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul
superior şi mediu de specialitate, precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice, acte normative etc.
Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic, înglobînd şi îmbinînd aspecte
teoretico-istorice ale instituţiei date, materializînd unele argumente pragmatice prin practica
judiciară: franceză, rusă, română, germană. În încheiere, sînt formulate concluzii principale şi
propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere.
Ideea fundamentală este că servitutea, unul dintre cele mai vechi drepturi reale, alături de
proprietate, a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice, găsindu-şi loc, pentru prima dată în
legislaţia naţională, într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil.
Sinteza rezultatelor obţinute
Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea, în
special, pe problemele constituirii ei.
Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil
moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului.
Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare,
care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între
proprietarii unor imobile învecinate.
Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie, caracterelor juridice şi
clasificării servituţilor, un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta
omului (servitutea de vedere, de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). Analizînd
fenomenul luat în studiu, am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit,
are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. Am
atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de

11
evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania,
Franţa România, Rusia, Olanda etc.
În consecinţă, s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme
ce priveşte dreptul de servitute, dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în
activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. Intenţia
autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute, pentru care
a trebuit să procedeze, în prealabil, la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate, a
caracterelor şi atributelor lui. De asemenea, autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de
servitute de dreptul vecinătăţii, care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie
exercitarea acestui din urmă drept. De asemenea, pentru explicarea originii şi naturii juridice a
dreptului de servitute, autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept
românesc. Cu atît mai mult, că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică, ci şi
practică. Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de
pilonul real - dreptul de proprietate. Prin prisma acestei lucrări, s-a făcut o delimitare exactă şi
argumentată, fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi
reale. Din cele menţionate, se relevă faptul că servitutea, unul dintre cele mai vechi drepturi reale,
alături de proprietate, a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. Din prezenta lucrare ne-am
convins despre importanţa dreptului de servitute.
Procesul privatizării a demarat în anul 1992. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să
apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. În urma privatizării, s-au
creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. Amintim că în agricultură acest
dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor
fonduri înfundate, a unor terenuri, în genere. De asemenea, în industrie, diferitele relaţii de
vecinătate teritorială reclamă, deseori, stabilirea unor servituţi. Prin urmare, instituirea acestora este
condiţionată fie de utilitatea publică, fie de utilitatea privată. Utilităţile menţionate l-au determinat
pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil, cît şi în alte acte
normative. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii, deoarece situaţiile de
litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare, iar, lipsa unor prevederi legale, conform cărora ele
trebuie soluţionate, va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate, la apariţia unor
alte consecinţe nefavorabile. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se
impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii.
De exemplu, Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a
servituţilor, deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre, dispoziţie) ce ar
reglementa detaliat acest fenomen. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri, ci şi la alte

12
imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii
unui imobil. Scopul reglementării servituţilor, văzut prin prisma lucrării de faţă, constă în asigurarea
folosinţei şi utilităţii unui fond.
Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului:
distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat, modalităţile de stabilire, problemele pe care
le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi, inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. La analiza
acestei lucrări, am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date,
analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii, delimitarea ei de alte drepturi reale
reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. Studiul efectuat este binevenit pentru
practicieni, avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil, lipsa unor studii în domeniu
care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt
dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii
Moldova cu pămînt, ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. De asemenea, din lucrare
decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi raţionale elaborarea şi completarea
legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute.
Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute.
Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil, la aprofundarea cunoştinţelor juridice
în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. Autorul nu s-a limitat la
elaborarea unei teze teoretice, ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să
studieze în profunzime această instituţie, recomandîndu-le unele soluţii. Autorul nu a apelat
frecvent la doctrină, la practica judiciară sau la dreptul comparat, ci doar în cazul tălmăcirii unor
legi naţionale, realizînd un studiu echilibrat şi util. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi
ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute, autorul a realizat un model optim al dreptului de
servitute, lucru de extremă necesitate. În procesul investigaţiilor, a cercetat şi evidenţiat tezele pe
care le înaintează spre susţinere, expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute”
din introducerea la prezenta lucrare.
Concluzii şi recomandări
În prezenta lucrare, autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de
servitute, modului de constituire, exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia
ţărilor ce cunosc instituţia servituţii, generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute,
a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de
imobile vecine. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute,
introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia
de piaţă. Considerăm că, servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională,

13
participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. Structurată
astfel, lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei
materii esenţiale a dreptului civil, atît pentru studenţii facultăţilor de drept, cît şi pentru practicieni.
Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit
constituirea acestui drept real, respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele
specifice dreptului de proprietate. De asemenea, am considerat necesar să delimităm dreptul de
servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului, care nu constituie decît limitele normale în
care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va
permite, ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute, să
creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de
dezvoltare. Acest lucru este extrem de important astăzi, cînd este în vigoare un nou Cod civil. Cele
expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii, raţionamentele doctrinare
relative la acest fenomen juridic, precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice
din teoria generală a dreptului la etapa actuală, cer cu insistenţă reformularea definiţiei, pregătirea
condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. Considerăm că o nouă
definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea.
O definiţie care ar reflecta geneza servituţii, care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor
romani, dar le-ar exprima recunoştinţă, care nu ar repeta-o în mod dogmatic, ci ar îmbogăţi-o cu
idei noi, dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile
poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice, ar fi cea expusă în propunerea de lege-
ferenda.
1. Prin urmare, în lumina celor expuse, considerăm că avem temei suficient de a propune
legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii, expunînd art. 428 alin. (1)
din Codul civil în următoarea variantă:
„Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui
imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate
asupra unui alt imobil (teren dominant). Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a
imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării
dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”1.
Definiţia propusă este compatibilă cu:
a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil, art. 315), din
care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil, limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui,

1
Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv, la fel ca şi uzufructul (Codul civil, art. 395 alin. (1), dar
nu ar fi în unison cu denumirea, camuflîndu-i-se astfel geneza.

14
iar imobilul (terenul, fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de
proprietate, cît şi al celui de servitute;
b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil,
art. 9);
c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane, consfinţite prin legislaţia
internă şi acte internaţionale3, întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile
2

juridice civile, conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de
contract drepturile şi obligaţiile lor, orice alte condiţii contractuale, dacă nu contravin legii şi
bunelor moravuri (Codul civil, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 9 alin. (1)). Prin urmare, în virtutea aceleiaşi
libertăţi, egalităţi şi independenţe, persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii,
inclusiv obligaţia dintr-o servitute, cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor
moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane
contemporane, fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică.
Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii
Moldova, considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări
europene (Franţei, Belgiei, Spaniei, României, Olandei etc.) care au formulat definiţia servituţii,
inspiraţi de prevederile art. 637 al Codului civil francez. Dorim să adăugăm că definiţia legală
propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic, păstrîndu-i-se identitatea
milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor - cheie (teren aservit şi teren dominant). Totodată,
esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. Nu în ultimă instanţă,
factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant), precum şi factorul subiectiv (intenţia,
dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii.
Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei
instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de aplicare. Considerăm
că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de
coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ, contribuind astfel şi la cristalizarea definirii
doctrinare a servituţii.
2. Trebuie să menţionăm, că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica
probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii, creînd astfel neclarităţi instanţelor de

2
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, art. 1 alin. (1), art. 4, 15, 16 şi 46. Codul civil al Republicii
Moldova, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 9, 207, 220 alin. (1) şi (2).
3
Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată la New York la 10 decembrie 1948; Pactele internaţionale:
„cu privire la drepturile civile, şi politice; cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale”, adoptate de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966, în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie
1990. În: „Tratate internaţionale”, ediţie oficială, 1998, vol. 1, p. 12-49; Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi protocoalele 1-11. În: ”Tratate internaţionale”, vol. 1, p. 342-383.

15
judecată în procesul de aplicare. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. 431 alin.
(3), în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în
registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care
au la bază alte fapte juridice. Ar fi fost normal, ca în primul rînd, să se concretizeze faţă de ce
persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit), iar în al
doilea rînd, pornind de la prevederea acestui alineat, să se ajungă la concluzia că numai servituţile
constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. Soluţionarea
problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. 290, 496 şi 499.
3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune,
prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4):
„(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de
servitute”.
Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se
exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute.
4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea.
Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi
conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele
interpretări.
5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii
contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa
proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul
civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă
simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5)
şi completarea alin. (4) cu următorul text:
„Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba
locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de
comodă pentru proprietarul fondului dominant”.
6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea
juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi
exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar
reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins:
„Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor
(1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi
utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit.

16
 (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea
terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin.
(6).
(3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile
despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din
terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.”
7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile
respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532-
XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993 nr.10) cu două articole noi în
materia dreptului de servitute, şi anume:
„Articolul 421. Regimul de servitute
(1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în
vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi
mediu, fără a percepe taxe, pentru:
a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în
exerciţiul funcţiunii;
b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte
aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul
pentru întreţinerea lor;
c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative
de apărare împotriva inundaţiilor;
d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a
personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii.
(2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube,
deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din
alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele
persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”.
Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de
vecinătate.
„Articolul 422. Regimul de expropriere
(1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări
hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora,
hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor,
sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor,

17
regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare,
corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă
despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii.
(2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor,
monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii.
(3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor.
(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost
abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară.
(5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu:
a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile
avariate sau distruse;
b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu
foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”.
S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte
dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi
egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private
înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de
prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu
încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie
diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi
restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice.
Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem
constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în
adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii
Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a
dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă
privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă
răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie,
aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în
ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei
legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele
interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult
decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă,
publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin

18
modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt
compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de
servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte
puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era
reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de
norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prin act care ar necesita modificări este Legea cu
privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care
are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte
şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem
legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de
folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume
după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins:
„(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia
de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala
reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de
amplasare”.
9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea cu privire la gaze nr. 136-XIV din 17
septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998
(„Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de
folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor
alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior.
10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă
un nou articol:
„Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute
Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu
titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru
retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea
capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile
prezentei legi.”
11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII
din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.).
Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

19
 În varianta actuală, servitutea - reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea
traversării, trecerii, accesului la obiectele de utilitate publică, instalării şi deservirii liniilor de
comunicaţie etc.) asupra unui bun imobil străin. Este unul din tipurile de grevare.
În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute, în acelaşi timp şi al ajustării
normelor existente la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului să substituie norma
existentă cu următoarea formulă:
„Servitute - sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul
utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant).
Concluzionînd asupra lucrării în întregime, putem spune că studiul efectuat este un punct de
cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. Lucrarea conţine multe idei
noi referitor la definirea servituţii prediale, la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului
de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca
instituţie juridică. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul
lucrării, sînt clar formulate şi bine argumentate. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor
dreptului de proprietate, particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale
dreptului de proprietate; au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de
drept al vecinătăţii. Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. Şi într-un
caz, şi în altul, obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. Mai mult decît
atît, unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de
vecinătate. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice, am observa că dreptul
de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de
servitute. În pofida unor particularităţi comune, servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii
juridice diferite. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite, pe de o parte, pentru
perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia, iar pe de
alta, pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public, prin a căror respectare conştientă,
aceste norme se realizează în mod firesc.
Structurată după un plan bine chibzuit, lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie
juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările
din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova. Graţie faptului că nu numai în Codul civil al
Republicii Moldova, ci şi în codul similar al altor state, la baza reglementărilor servituţii se află
principiile dreptului privat roman, am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale
acestei instituţii, care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a
categoriilor respective de relaţii sociale. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt
reglementate în Codul civil al Germaniei (art. 1018-1029), în cel al Franţei (art. 637-710) şi în

20
codurile unor alte ţări. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu
mai vast de reglementări şi opinii doctrinare, de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta
propriile concluzii. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. A fost analizată
minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. Pentru a
confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate, în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr
vast de surse doctrinare şi legislative, dar şi de practica judiciară din alte ţări.
În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al
Republicii Moldova, putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza
aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de
litigii. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la
servituţi în baza legii, nici aici nu avem date concrete, aşa cum aceste întreprinderi încă nu au
încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra
terenurilor, relative la natura şi conţinutul servituţilor, prevăzute prin legile respective. Din practica
aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens pot fi evidenţiate
unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii. Ele
vizează: caracterul gratuit sau oneros al servituţii, dobîndirea servituţii prin uzucapiune, stingerea
servituţii prin neuz, determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar, determinarea proporţiei dintre
avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de proprietarul terenului dominant la
efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. Dacă ar fi să ne referim la normele
subordonate Codului civil, am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-
a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. Este vorba despre legile cu privire la toate
categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente, care prevăd expres dobîndirea
servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării, adoptării şi punerii în
vigoare a Codului civil. În asemenea situaţie, pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi
legea, ne vedem siliţi să apelăm la art. 8 alin. (1) din Codul civil, care prevede că drepturile şi
obligaţiile civile apar în temeiul legii.
De asemenea, normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere
referitoare la apărarea dreptului de servitute. În această situaţie, urmează a invoca normele privind
proprietatea şi posesiunea, însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de
servitute. În această situaţie, vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. 11 lit. b), precum şi ale
art. 376 alin. (3) din Codul civil, pentru a apăra un drept de servitute lezat. S-ar mai putea face uz şi
de art. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul
corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri.

21
 PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI

1. ŢURCANU, RADU. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii

reale. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale.
Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific. Chişinău, 17-18 decembrie 1999”,
Chişinău, 2002, p. 102. (0,41 c.a.).
2. ŢURCANU, RADU. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute. În: „Analele
ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. Anul I, nr. I. Chişinău, 2001,
p. 13. (0,64 c.a.).
3. ŢURCANU, RADU. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în
dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. În: „Analele
ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. Anul II, nr. 2, Chişinău,
2002, p. 52. (0,42 c.a.).
4. ŢURCANU, RADU. Stingerea servituţilor. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului
trei. Simpozion ştiinţific internaţional”. ULIM, 15 octombrie 2002, Chişinău, 2002, p.
41.(0,70 c.a.).
5. ŢURCANU, RADU. Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii
Moldova. În: „Avocatul Poporului”,” 2003, nr. 3-4, p. 20. (0,49 c.a.).
6. ŢURCANU, RADU. Servitutea - un drept real principal. În: „Avocatul Poporului”, 2003,
nr. 7, p. 9. (0,50 c.a.).
7. ŢURCANU, RADU. Constituirea servituţii prin uzucapiune, reglementată de Codul civil al
Republicii Moldova. În: „Revista naţională de drept”, 2003, nr. 8, p. 51. (0,35 c.a.).
8. ŢURCANU, RADU. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc. În: „Avocatul
Poporului”, 2004, nr. 1, p. 10. (0,37 c.a.).
9. ŢURCANU, RADU. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. În:
„Revista naţională de drept”, 2004, nr. 7 (46), p. 42. (0,38 c.a.) - recenzent - Eugenia
Cojocari.
10. ŢURCANU, RADU. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate. În: „Revista
naţională de drept”, 2004, nr. 8 (47), p. 41.(0,55 c.a.) - recenzent - Eugenia Cojocari.
11. ŢURCANU, RADU. Exercitarea servituţii. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului
dominant. În: „Legea şi Viaţa”, 2004, nr. 10 (154), p. 37. (0,62 c.a.).
12. ŢURCANU, RADU. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile
dreptului de proprietate. În: „Revista naţională de drept”, 2004, nr. 9 (48), p. 42. (0,44 c.a.) -
recenzent - Eugenia Cojocari.

22
 Summary
The Doctor Degree Thesis on
„The Right to Servitude”
The neighbouring relations, that are quite various, include in their sphere a great number of
difficult situations that often end up with conflicts. These conflicts appear between the landowners
or owners of other adjacent land plots. The present work is a theoretical presentation of the
servitudes, proved by its title “The Right to Servitude”. The work deals with a series of theoretical
aspects concerning the servitudes domain, also emphasized by different specialty works that
appeared in this field. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate
market development, that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared
between the owners of adjacent lands. The diversification and intensification of ownership relations
raise new problems as regards their regulation. The present work pursues the goal to elaborate, in
general aspects, the notion of servitude right, to characterize the creation, practicing and methods of
implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an
institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to
servitude.
The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis, but it is aimed
to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute
and to recommend some solutions. For this reason we tried to avoid to address too often the
doctrine, the judicial practice or comparative law. The actuality of this work is determined by
scientific argumentation of the right to servitude, by particularities of the adjacent lands.
For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a
series of real rights, such as - servitudes, usufruct, use, etc. Because these real rights restrict the
owner rights, it is needed a more detailed regulation of their titular rights, the limits and the
conditions in what these rights can be exercised and, particularly, the correlation between rights of
titulars of other real rights and the owner’s rights. It were emphasized the servitudes that are set up
by established destination of the owner, by legal acts and by usucaption. In order to implement the
enumerated objectives, the work was divided in three chapters, which, in their turn, were divided in
sections and paragraphs.
The first Chapter, entitled, “General Сonsiderations on the Right to Servitude”, has a
theoretical character. It is divided in three big sections. The first section examines doctrinal
approaches to the notion of servitude - dismemberment of the right of ownership known in the
national and foreign legislation. In the second section the notion of servitude is considered from the
historical point of view, since it emerged till present.

23
 The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. The
next Section is dedicated to the classification of servitudes. The research was based on the
comparative analysis of legislations that provide for such institute.
The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action”
and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner,
as the most veritable servitudes. This Chapter, in its turn, is divided in three sections. The first
section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner,
to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property, to
determine the scope of application and its subject. The second section was dedicated to the legal
nature of the most frequent servitudes established by the human action. It this section there were
also examined the methods of establishing the servitude, the differences between the established
servitude of the owner and usufruct, use and the personal occupation, basing on the actual
provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some
provisions of the legislation. This Chapter also determines the methodology of the research, makes
the comparison between the inherited and personal servitudes, determines more clearly the essence
and the particularity of inherited servitudes.
The Chapter III, entitled, “The Creation, Exercising and Ceasing the Servitude Right”
represents a study of procedures provided by legislation on creation, obtaining and exercising of the
servitude right. Generally, this Chapter is focused on these issues, and also, analyses reasons of
appearance of the legal right to servitude, content and methods of exercising this right. The first
section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner
destination, by legal act and by usucaption. It also demonstrates the modalities of creation and the
controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. The second section of the
above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant
land, and also of the owner of subservient land, the possible actions that result from servitudes in
the Court. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation.
The third section, entitled “The Ceasing of the Servitude”, regulates the legal cases of extinction of
this right, as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its
establishing by the owner.
We consider that this research will allow, taking into consideration the negative futures of
the regulations on the right to servitude at the actual phase, to create an optimal model for civil
legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. In present, it is
extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code.

24
 Аннотация
к докторской диссертации на тему "Право сервитута"
Соседские отношения, которые отличаются большим разнообразием и предполагают
множество сложных ситуаций, нередко завершаются конфликтами. Осуществляя права на
свое имущество, соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные
неблагоприятные ситуации, либо ограничены в полномерной эксплуатации своей
собственности.
Данная работа является теоретическим представлением сервитутов, о чем
свидетельствует уже ее наименование, и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в
данной области.
Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований, а
рассмотрел основные проблемы, возникающие у тех, кто желал бы изучить более подробно
этот институт, и предложил конкретные решения. По этой причине автор попытался
избежать слишком частого обращения к доктрине, судебной практике или сравнительному
праву. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права
сервитута.
Впервые в действующим законодательстве Республики Молдова регулируется целый
ряд вещных прав, таких как сервитут, узуфрукт, пользование и др. Так как эти вещные права
ограничивают права собственника, необходимо более детальное регулирование прав их
обладателей, пределов и условий осуществления этих прав, в частности соотношения между
правами обладателей этих вещных прав и правами собственника.
В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы, которые, в
свою очередь, подразделяются на части и параграфы. Теоретический анализ понятий и
положений законодательства сочетается в ней с практическим применением
законодательных норм, касающихся права сервитута.
Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический
характер. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как
раздробление права собственности, известное в национальном и международным
законодательстве. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций,
начиная с его возникновения и по настоящее время. Здесь же рассмотрены с исторической
точки зрения правовые особенности права сервитута. В последней, третьей части изложена
классификация сервитутов. Исследования основаны на сравнительном анализе
законодательств, в которых предусмотрен такой институт.

25
 Глава II – посвящена анализу - "Сервитуты, устанавливаемые действиями человека".
В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником,
определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности,
определены сфера применения и предмет. Вторая часть посвящена правовому
регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов, устанавливаемых действиями
человека. Рассмотрены порядок учреждения, различия между сервитутом, устанавливаемым
собственником, и узуфруктом. В этой главе также изложена методология исследования,
проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами, более четко
определены сущность и специфика унаследованных сервитутов.
Глава III – "Установление, осуществление и прекращение права сервитута" –
представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур
установления, приобретения и осуществления права сервитута. Кроме того, в этой главе
проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута, содержания и
порядка осуществления этого права. Первая часть содержит общие положения об
установлении сервитута по назначению, определенному собственником, как вследствие
заключения сделки, так и вследствие приобретательной давности. Здесь указаны не только
порядок установления, но и противоречия, касающиеся допустимости сервитута вследствие
приобретательной давности. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности,
как собственника доминирующего земельного участка, так и собственника участка,
обремененного сервитутом, возможные иски, вытекающие из сервитута, в судебные
инстанции. Предложены изменения, которые могли бы облегчить разрешение возникшего
спора.
Третья часть– "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания
прекращения этого права, а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае
неделимости и в случае его установления собственником.
Считаем, что проведенное исследование, с учетом отрицательных моментов
регулирования права на сервитут на современном этапе, позволит создать оптимальную
модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого
развивающегося государства. Это крайне важно в настоящее время, когда Республика
Молдова приняла новый Гражданский кодекс.

26
 Radu ŢURCANU

DREPTUL DE SERVITUTE

Autoreferat
la teza de doctor în drept
_______________________________
Bun de tipar 18.01.2005. Comanda 6.
Coli de tipar 1,0. Tirajul 50 ex.

Centrul Editorial-poligrafic al USM

str. Al. Mateevici, 60. Chişinău, MD 2009

27