Sunteți pe pagina 1din 175

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

A REPUBLICII MOLDOVA

Cu titlu de manuscris:
C.Z.U.: 796.332:796.015.136

FIRIŢEANU Vasile Dumitru Nicolae

MODELAREA PREGĂTIRII TACTICE A FOTBALIŞTILOR LA


NIVELUL NAŢIONALEI DE JUNIORI

Specialitatea: 13.00.04 -Teoria şi metodologia educaţiei fizice,


antrenamentului sportiv şi culturii fizice de recuperare

Teză de doctor în pedagogie

Conducător ştiinţific :
Rîşneac Boris
doctor în pedagogie,
profesor universitar

CHIŞINĂU, 2009
CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................. 4
Capitolul 1. ANALIZA ŞI GENERALIZAREA LITERATURII DE
SPECIALITATE PE PROBLEMA PREGĂTIRII
FOBALIŞTILOR JUNIORI ........................................................ 11
1.1. Aspecte metodico-ştiinţifice privind organizarea şi desfăşurarea
procesului de antrenament în jocurile sportive .................................... 11
1.2. Abordarea conceptelor teoretico-metodice referitoare la
antrenamentul modern în fotbal ........................................................... 17
1.3. Analiza interdependenţei dintre pregătirea tactică şi ceilalţi factori ai
antrenamentului sportiv ....................................................................... 24
1.4. Studiu privind implementarea modelării pregătirii tactice la fotbaliştii
juniori .................................................................................................. 37
Capitolul 2. METODELE DE CERCETARE, ORGANIZARE ŞI
DESFĂŞURARE A CERCETĂRII .............................................. 50
2.1. Metodele de cercetare ......................................................................... 50
2.2. Organizarea şi desfăşurarea cercetării .................................................74
Capitolul 3. APRECIEREA NIVELULUI PREGĂTIRII FOTBALIŞTILOR
JUNIORI, CONVOCAŢI LA LOTURILE NAŢIONALE ......76
3.1. Analiza opiniilor specialiştilor teoreticieni şi practicieni privind
problema pregătirii juniorilor în jocul de fotbal reieşite din rezultatul
anchetei de tip chestionar şi a interviului ........................................... 76
3.2. Studiu privind documentele de planificare folosite în procesul de
antrenament al fotbaliştilor juniori la etapa actuală în cadrul activităţii
la cluburi şi loturile naţionale .............................................................. 82
3.3. Metodologia selecţiei utilizată în alcătuirea loturilor naţionale de fotbal
juniori .................................................................................................. 86

2
3.4. Conţinutul antrenamentului sportiv al fotbaliştilor juniori componenţi ai
lotului naţional UEFA 1985 în baza modelării pregătirii tactice pe
perioada convocării la lot ................................................................... 90
Capitolul 4. ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICACITĂŢII
PROGRAMELOR DE PREGĂTIRE PROPUSE LA LOTUL
NAŢIONAL DE JUNIORI UEFA 1985 ................................... 105
4.1. Analiza rezultatelor pregătirii fizice, biomotrice şi tehnico-tactice a
fotbaliştilor juniori încadraţi în experimentul de bază ...................... 105
4.2. Dinamica indicilor biomotrice ai fotbaliştilor juniori încadraţi în
experimentul pedagogic de bază ........................................................122
4.3. Analiza rezultatelor pregătirii tehnice a fotbaliştilor juniori încadraţi în
experimentul de bază ......................................................................... 126
4.4. Dinamica progresului obţinut în pregătirea tehnico-tactică a fotbaliştilor
juniori componenţi al lotului naţional în baza modelării pregătirii
tactice ................................................................................................. 138
CONCLUZII ŞI RECOMANDARI PRACTICO-METODICE ................... 150
ADNOTARE (română, rusă, engleză) ............................................................. 155
CUVINTE CHEIE ............................................................................................. 155
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................... 158
LISTA ABREVIERILOR ................................................................................. 170
ANEXE ............................................................................................................... 171

3
INTRODUCERE

Actualitatea temei. Concomitent cu apariţia a noi factori ce influenţează


procesul de antrenament şi în fotbal s-a luat în discuţie tot mai frecvent ponderea
unor metode aplicative noi în formarea fotbalistului profesionist. Conceptul nou de
„antrenament total” include necesitatea abordării pregătirii din perspectiva
multifactorială, inclusiv metodologică [Ionescu M., 80; Ionescu V.I., Dinu C., 83;
Motroc F., Motroc A., 103].
Plecând de la aceste consideraţii, lucrarea de faţă se va concentra asupra
rolului pe care l-ar putea avea aplicarea concretă, sistematică şi corectă a metodei
modelării pregătirii tactice şi, respectiv, a metodelor de formare a tinerilor
fotbalişti în cadrul antrenamentelor de fotbal. Desigur că acest element din cadrul
demersurilor de optimizare a capacităţii de performanţă prezintă diverse
particularităţi de adaptare în funcţie de vârsta subiecţilor, nivelul lor de pregătire,
cât şi a unor aspecte specifice jocului de fotbal [Ardeleanu C., 7; Bârsan M., 17;
Cârstea Gh., 25; Commuci N., Vianni M., 37; Cojocaru V., 32, 33; Demeter A.,
45; Enoiu R., 56; Motroc I., 100, 101; Nadori L., 104; Rădulescu M., 118;
Stănculescu V., 129, 130].
Gradul de investigare a cercetării. Probabil că nu este nici o noutate dacă
spunem că, concepţiile specialiştilor sunt diferite în toată lumea.
Astfel, unii văd în obţinerea condiţiei fizice optime - paleativul universal,
luându-şi ca motto „totul este condiţia fizică”. Alţii preferă un antrenament mai
puţin dur, orientându-se spre îmbunătăţirea cerinţelor tehnico-teoretice. În sfârşit,
alţii văd sarcina lor principală numai în exerciţii şi lecţii tehnice [Bârsan M., 18;
Cernăianu C., 27; Cojocaru V., 34; Commuci N., Vianni M., 37; Mercier I., 96;
Stănculescu G., 128].
Toate trei concepte sunt extrem de importante, procesul de antrenament va fi
direcţionat spre o metodă logică de implementare judicioasă în cadrul căreia se vor
folosi multiple sisteme de modelare a pregătirii sportivilor care pot avea o utilitate

4
majoră în special la nivelul marii performanţe. În concepţia modernă privind
pregătirea tactică a fotbaliştilor juniori de primă importanţă este exersarea şi
antrenarea celor trei elemente de bază ale jocului:
- obţinerea unei condiţii fizice optime;
- pregătirea şi perfecţionarea tehnicii;
- formarea unui comportament tactic ingenios [Caciolin E., 24; Cernăianu I.,
27; Enoiu R., 55; Frantz P., 64, 65; Teaşcă C., 136].
În contextul celor menţionate mai sus se poate constata că pregătirea
sportivă a fotbaliştilor juniori a fost studiată şi interpretată ştiinţific în diverse
lucrări în care s-a specificat pregnant mecanismul de obţinere a rezultatelor
sportive atât în cadrul antrenamentelor, cât şi a competiţiilor.
Problema cercetării. În acest sens considerăm că problema pregătirii
sportive în fotbal la acest nivel prezintă un şir întreg de strategii practico-metodice
în care nu întotdeauna sunt specificate sistemele de modelare a pregătirii sportive,
în general, şi a pregătirii tactice atât în perioada pregătirii de bază cât şi a perioadei
competiţionale, în special.
Astfel, argumentele menţionate şi prezentate mai sus întăresc opinia şi
convingerea noastră că problema modelării tactice este actuală şi necesară pentru a
fi cercetată şi îmbunătăţită în concordanţă cu tendinţele dezvoltării fotbalului
actual.
Obiectul cercetării îl constituie procesul de antrenament sportiv al
fotbaliştilor juniori în baza modelării pregătirii tactice la loturile naţionale.
Subiectul cercetării îl constituie modelarea pregătirii tactice a jucătorilor la
nivelul loturilor naţionale de juniori.
Scopul lucrării: evidenţierea pe cale experimentală a perfecţionării
antrenamentului sportiv şi diferenţierea pregătirii tactice a jucătorilor la nivelul
loturilor naţionale de juniori.

5
Ipoteza cercetării. S-a presupus că modelarea pregătirii tactice a jucătorilor
va contribui la îmbunătăţirea performanţei sportive a echipelor de fotbal la nivelul
loturilor de juniori.
Obiectivele cercetării:
1. Analiza şi generalizarea datelor din bibliografia de specialitate, privind
problemele pregătirii tactice, în antrenamentul sportiv al fotbaliştilor juniori.
2. Aprecierea nivelului de pregătire fizică şi tehnico-tactică a fotbaliştilor
juniori în funcţie de postul de joc.
3. Elaborarea şi estimarea conţinuturilor programului de pregătire tactică a
fotbaliştilor juniori în cadrul loturilor naţionale.
4. Argumentarea şi verificarea pe cale experimentală a eficacităţii
antrenamentului sportiv în baza modelării pregătirii tactice a fotbaliştilor juniori în
cadrul loturilor naţionale.
Baza teoretică şi epistemologică a lucrării o constituie direcţiile ştiinţifice
care se referă la principiile teoretico-metodice ale antrenamentului sportiv, aşa cum
sunt prezentate în lucrările de specialitate studiate [Alexe N., 4; Enoiu R., 56;
Faraglia P., 163; Fascetti E., Scaia R., 164; Frank G., 166; Frantz P., 64; Manno
R., 89; Matveev L.P., Novikov A.D., 92; Motroc I., 100; Ozolin N.G., 111;
Platonov N.V., 116; Şiclovan I., 135; Şiclovan I., Ardeleanu C., 134; Teaşcă C.,
136; Valcareggi F., 149], modul de planificare a pregătirii fotbaliştilor seniori şi
juniori, aspectele individualizării pregătirii acestora, precum şi sistemele de
acţionare, structurile standard, metodele şi modelele tactice [Niculescu A., 110;
Rădulescu M., 118; Stănculescu V., 129, 130].
Metodologia cercetării. În vederea organizării, desfăşurării şi cercetării
ştiinţifice privind modelarea pregătirii tactice la juniori s-au utilizat următoarele
metode de cercetare: analiza şi generalizarea datelor literaturii de specialitate;
studierea materialelor documentare; observaţia pedagogică; ancheta de tip
chestionar; convorbirea; analiza video; nota de experţi; testarea nivelului pregătirii
fizice şi tehnice; modelarea; experimentul pedagogic; metode statistico-

6
matematice.
Subiecţii experimentali. Subiecţii cercetaţi au fost fotbaliştii loturilor
naţionale de juniori.
Inovaţia ştiinţifică a lucrării constă în elaborarea şi implementarea unui
sistem de modelare a pregătirii tactice în funcţie de postul pe care evoluează
fiecare jucător în cadrul loturilor naţionale. Pregătirea tactică pe parcursul unui
macrociclu anual de antrenament are pondere diferită în funcţie de obiective şi
perioada de pregătire în care se află echipa. Astfel, în perioada de pregătire de bază
pregătirea tactică are o pondere de 10%, în perioada precompetiţională este de
30%, iar în cea competiţională este de 60%. Rezultatele aplicării acestor modele
tactice în procesul de antrenament au arătat eficienţa lor atât în procesul de
antrenament, cât şi în competiţii. Astfel, randamentul de aplicare a variantelor
tactice a crescut la echipa experimentală faţă de echipa martor, fapt concretizat prin
creşterea numărului de repetări ale structurilor standard implementate, cât şi a
numărului de acţiuni tactice realizate printr-o succesiune de 2, 3, 4 şi 5 pase între
grupe de 2, 3, şi 4 jucători în cadrul jocurilor de pregătire şi a celor oficiale (fapt
reieşit în urma analizei video), dar mai ales prin rezultatele înregistrate în
competiţiile oficiale. Argumentarea programului se realizează şi în funcţie de
perspectivele de evoluţie şi de creştere a nivelului de performanţă a fotbaliştilor
juniori.
Valoarea teoretică a lucrării constă în elaborarea metodologiei ştiinţifice
stabilite în procesul cercetării noastre, poate fi aplicată în desfăşurarea cursurilor
teoretico-metodice a antrenorilor de diferite niveluri inclusiv a antrenorilor de la
loturile naţionale, precum şi în cadrul antrenamentelor începând de la iniţiere pană
la înalta performanţă. Utilizarea acestei metodologii poate avea aplicativitate în
cadrul cursurilor teoretico-metodice din cadrul facultăţilor de educaţie fizica şi
sport. Însemnătatea teoretico-ştiinţifică a lucrării constă în elaborarea şi
argumentarea metodicii de pregătire tactica a fotbaliştilor juniori în cadrul loturilor
naţionale prin implementarea unor modele tactice în jocul de fotbal. Analizând

7
sursele bibliografice s-a constatat că au fost încercări de realizare a unei metodici
de pregătire tactică, dar în prezent nu există o concepţie argumentată ştiinţific
privind modelarea antrenamentului tactic la nivelul fotbaliştilor juniori. Rezultatele
cercetărilor ştiinţifice pot fi utile pentru completarea bazei teoretice din domeniul
planificării şi dirijării antrenamentului în jocul de fotbal la nivelul fotbaliştilor
juniori, în perspectiva atingerii măiestriei sportive în joc.
Valoarea practică a lucrării constă în posibilitatea folosirii ei în procesul
instruirii de către toţi antrenorii şi fotbaliştii din cadrul cluburilor sportive, în
special la nivelul loturilor naţionale, deoarece pregătirea tactică reprezintă una
dintre componentele cele mai dinamice ale antrenamentului, fiind în mare măsura
determinată de pregătirea tehnică, fizică, psihologică şi teoretică, factori ai
antrenamentului sportiv care sunt influenţaţi şi condiţionaţi la rândul lor de
pregătirea tactică.
Tezele de bază propuse pentru susţinere:
1. Conceptele teoretice privind structura şi conţinutul procesului de
antrenament în fotbal trebuie să corespundă nivelului şi stadiului de dezvoltare şi
pregătire a sportivilor în raport cu vârsta propriu-zisă.
2. Factorii antrenamentului sportiv care vizează determinarea conţinutului şi
nivelului de pregătire tehnico-tactică al fotbaliştilor juniori în vârstă de 17-18 ani.
3. Elaborarea şi aplicarea conţinutului programei experimentale bazate pe
pregătirea tactică, în vederea optimizării randamentului tehnico-tactic al
fotbaliştilor juniori .
4. Modelarea pregătirii fotbaliştilor juniori în cadrul cluburilor sportive
trebuie să contribuie la sporirea nu numai a nivelului pregătirii tehnico-tactice, ci şi
la îmbunătăţirea parametrilor calitativi în condiţii de joc a sportivilor ce sunt
convocaţi la loturile naţionale.
Aprobarea rezultatelor. Rezultatele cercetării au fost prezentate în cadrul
cursurilor Şcolii Federale de Antrenori şi publicate în revista F.R.F. „Antrenorul”,

8
revista USEFS „Ştiinţa culturii fizice” şi revista „Olimpia”, Braşov. Rezultatele
parţiale ale cercetării au fost prezentate în cadrul unor sesiuni ştiinţifice.
Mijloacele modelării tactice folosite în pregătirea lotului au fost prezentate
practic şi teoretic în cadrul cursurilor de perfecţionare a Şcolii de Antrenori din
Tunisia, precum şi în cadrul lecţiilor practice pentru obţinerea licenţei A şi B -
UEFA a Şcolii Federale de Antrenori din cadrul F.R.F.
Modelul etapizat al selecţiei a devenit modelul standard folosit la
selecţionarea juniorilor pentru toate loturile naţionale. În dinamica dezvoltării
activităţii la nivelul loturilor naţionale de juniori durata programului pregătirii a
fost redimensionată în aşa fel, încât strategia pregătirii unui joc internaţional să
cuprindă o perioadă mai mare de 3-5 zile, considerată insuficientă pentru obţinerea
rezultatelor de nivel internaţional, având în vedere nivelul eterogen al cunoştinţelor
tehnico-tactice şi al potenţialului fizic cu care se prezintă juniorii convocaţi la
loturile naţionale.
Lucrarea vine în întâmpinarea strategiei F.R.F şi a Şcolii Federale de
Antrenori de implementare a unei activităţi şi concepţii piramidale şi coerente pe
baza unui model tactic unic specific la nivelul echipelor de juniori şi în cadrul
cluburilor. Lucrările publicate servesc ca material metodic şi ştiinţific pentru
teoreticieni, iar mijloacele folosite în modelarea pregătirii tactice pot reprezenta
repere ale pregătirii care pot fi utilizate de toţi antrenorii practicieni în instruirea
echipelor de juniori sau seniori în baza unei strategii piramidale.
Etapele investigaţiei. Cercetarea a fost realizată pe trei etape astfel:
- Etapa I (01.01.2001-01.10. 2001) în care s-au studiat izvoarele literare de
specialitate, în număr de peste 150 lucrări legate de tema prezentei cercetări.
- Etapa II (01.11.2001-01.06.2002) a ţinut de organizarea experimentului
prealabil.
- Etapa III (01.07.2002-30.11.2003) a fost organizat experimentul pedagogic
de bază (formativ).

9
Baza experimentală a cercetărilor au constituit-o terenurile de fotbal ale
FRF- Centrul Naţional de Pregătire din complexul Mogoşoaia.
Structura şi volumul tezei.
Teza cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii, recomandări practico-
metodice, bibliografie. Lucrarea este prezentată în 175 pagini, text dactilografiat,
39 figuri, 13 tabele şi anexe. Bibliografia cuprinde un număr de 167 titluri.

10
I. ANALIZA ŞI GENERALIZAREA LITERATURII DE
SPECIALITATE PE PROBLEMA PREGĂTIRII
FOTBALIŞTILOR JUNIORI

1.1. Aspecte metodico-ştiinţifice priviind organizarea şi desfăşurarea


procesului de antrenament în jocurile sportive
Ampla dezvoltare a activităţii sportive stimulată de numărul mare de jocuri
pe plan naţional şi internaţional, de efectele pozitive ale practicării sportului, de
dorinţa de afirmare individuală şi colectivă, de impactul social şi spiritual a
determinat amplificarea preocupărilor teoretice şi metodologice referitoare la
pregătirea sportivă a practicanţilor implicaţi în activitatea sportivă.
Socializarea jocului, încorporarea sa printre fenomenele culturale şi
economice ale societăţii, criteriul de afirmare locală, naţională sau internaţională
sunt elemente care conduc fotbalul pe calea activităţii concepţionale, a unei
mentalităţi de conducere şi pregătire care să asigure succesul [Adams J.J., 1;
Cernăianu C., 27; Ionescu V.I., Dinu C., 83; Motroc I., 102; Teodorescu L., 141].
Evoluţia şi dezvoltarea fotbalului mai ales în ultimii 50 de ani a dus la
perfecţionarea continuă a pregătirii tehnico-tactice şi fizice, la o conceptualizare a
jocului care trasează direcţii precise de antrenament realizate pe baza unor idei
bine precizate, a unor mentalităţi sau atitudini mereu mai specializate şi mai
profesionalizate. Mai mulţi specialişti [Harre D. şi colab., 75; Teodorecu L., 141,
142; Tschiene P., 144], care au fost interesaţi de studierea fenomenului sportiv, au
concretizat aceste cercetări într-un ansamblu de principii şi cunoştiinţe specifice
procesului de pregătire a sportivilor, fundamentând Teoria Antrenamentului Sportiv
parte a ştiinţei educaţiei fizice şi sportului, dar cu o problematică distinctă.
Făcând trimitere la fenomenul sportiv şi în special la fotbal putem spune că
acesta a evoluat pe de o parte datorită influenţei factorilor externi dar şi datorită
acumulărilor înregistrate în conţinutul şi factorii săi competenţi:
- pregătirea fizică,

11
- pregătirea tehnică,
- pregătirea tactică,
- pregătirea psihologică,
- pregătirea-teoretică [Hughes Ch., 165; Ionescu I., Dinu C., 83; Mercier J.,
95; Motroc I., 100; Oancea V. D., 112; Palfay I., 113; Stănculescu V., 129].
Pentru a înţelege mai bine stadiul concepţional actual, reflectat la nivelul
echipelor, trebuie delimitate noţiunile teoretice cu care operăm în Teoria
Antrenamentului Sportiv şi anume:
- concepţia de joc,
- tactica,
- strategia [Cocetcob A.P., 30, p. 20].
În lucrarea ”Fotbal - concepţia de joc” Ionescu V.I., Dinu C. [83, p.59]
definesc concepţia de joc ca o “categorie socio-sportivă” larg răspândită consacrată
în jocurile sportive aparţinând echipei, antrenorului, conducerii fotbalistice,
federaţiei de specialitate care trebuie să dirijeze activitatea pe direcţia specifică
desfăşurării fotbalului.
Concepţia de joc este un instrument concret de joc format pe baza
interpretării unitare şi specifice a tacticii, tehnicii, pregătirii fizice şi psihologice de
către toţi jucătorii echipei sub conducerea exclusivă a antrenorului.
Socializarea jocului incorporarea sa printre fenomenele culturale şi
economice ale societăţii, criteriul de afirmare locală, naţională sau internaţională
sunt elemente care conduc fotbalul pe calea activităţii concepţionale, a unei
mentalităţi de conducere şi pregătire care să asigure succesul [Cârstea Gh., 26;
Cernăianu C., 27; Ionescu V.I., Dinu C., 83; Teaşcă C., 138, 139; Teodorescu L.,
141]. Concepţia de joc exprimă stadiul superior al înţelegerii şi practicării jocului
de fotbal, oglindind rezultatul influenţei pe care mediul pedagogic şi social îl
exercită asupra jucătorilor.
Concepţia de joc rezultă din surse metodice sau teoretice, precum şi din
atitudinea fată de fotbal a jucătorilor, antrenorilor şi a structurilor de conducere

12
specializate [Ionescu V.I., Dinu C., 83; Teodorescu L., 140]. Concepţia de joc ca
noţiune generală este substituită uneori cu unele concepte proprii, cu unii factorii ai
propriului conţinut, care au o circulaţie largă şi o largă interpretare cum ar fi:
tactica, sistem de joc, ideie tactică, stil de joc [Miu Şt., 98, p. 129].
Aceste noţiuni teoretice privind concepţia de joc, tactica, sistem de joc, ideie
tactică, stil de joc au fiecare o sferă şi un conţinut propriu aflându-se fiecare în
raporturi unele cu celelalte, dar nu pot defini aceeaşi faptă de joc sau manifestare
tactică şi nu sunt echivalente între ele [Dragnea A., 50; Neţa Gh., 107].
Concepţia de joc reprezintă o noţiune de mare complexitate cu conţinut vast
şi dinamic fiind definită de sistemul cunoştiinţelor şi deprinderilor precum şi de
interpretarea specifică a factorilor de joc printr-o atitudine şi acţiune convergentă a
jucatorilor în vederea randamentului competiţional [Motroc I., 100, p.81].
Strategia se referă la conducere, planificare şi pregătire şi nu trebuie
confundată cu Tactica sau concepţia de joc [Csandi A., 29; Frantz P., 64].
Din punct de vedere etimologic cuvântul vine din greaca veche “stratos” -
armată, “agein” - a conduce al cărui înţeles poate fi extins având şi alte finalităţi în
diferite domenii de activitate cum ar fi strategia economică, strategia politică,
strategia sportivă etc.
Strategia se referă la spaţii largi, perioade lungi şi mişcări mari de forţe, ea
precedând în general planurile de război.
În practica sportivă strategia se referă la organizarea jocului sau competiţiei,
cu echipe sau sporturi individuale, fiind mai mult o filozofie particulară sau un
mod specific de abordare a competiţiilor sportive [Cojocaru V., 32; Şiclovan I.,
Ardeleanu C., 134; Teodorescu L., 140, 141].
Strategia este folosită pentru o perioadă lungă de timp, adesea mai mult
decât o fază competiţională.
Strategia este arta de a proiecta şi dirija planurile unei echipe sau sportiv
pentru un sezon întreg sau mai mult.
În lucrarea “Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă

13
performanţă” Cojocaru V. [32, p.10], defineşte strategia ca un ansamblu de reguli
care facilitează luarea unei decizii sau a unui şir de decizii capabile să asigure
finalizarea acţiunii (mutările) dar şi a unui anumit “câştig”.
Conform teoriei matematice a jocului strategia se stabileşte cu ajutorul
următoarelor operaţiuni:
- stabilirea finalităţii ( obiectivelor);
- estimarea soluţiilor probabile de acţionare;
- adoptarea unor reguli preferenţiale( indicator );
- adoptarea deciziei în raport cu ipoteza cea mai plauzibilă corelată cu
finalităţile urmărite.
Teoria matematică a jocurilor implică şi teoria deciziei pentru că după
Neveanu P.P. [109, p. 38], “strategia este decizia în raport cu ipoteza cea mai
plauzivă corelată cu scopul urmărit”.
Putem spune că decizia este opţiunea care survine ori de câte ori în
desfăşurarea unei activităţi apar evenimente care împiedică anticiparea cu
certitudine a evoluţiei situaţiei în care este angrenat un individ (grup) care nu poate
face supoziţii (Csandi A., 1981, p.207).
Un alt concept cu care operează Teoria Antrenamentului Sportiv
(Teodorescu L., 1975; Teodorescu L., Predescu T., Vasilescu L., 1979) este
TACTICA. Tactica fiind modalitatea concretă de a pune în practică strategia
propusă.Ca orice concept cu care se operează în teorie şi tactica se defineşte
nuanţat diferit de specialiştii din zone diferite ale spectrului activităţii sportive.
Tactica ca şi etimologie vine tot din limba greacă, taktika referindu-se la
probleme de aranjare. Dicţionarul Explicativ [46, p. 1066] defineşte tactica “ca
parte din arta militară care se ocupă cu studiul, organizarea, pregătirea şi ducerea
luptei pentru a îndeplinii cu maximul de eficacitate scopurile fixate”.
Tactica reprezintă contribuţia activă a conştiinţei manifestată în planul
antrenamentului şi jocului, forţa tactică fiind rezultatul participării active şi
creatoare a jucătorilor în realizarea diferitelor acţiuni şi combinaţii de atac şi

14
apărare.
Tactica este o concepţie unitară de desfăşurare a activităţii jucătorilor în
timpul partidelor realizată prin acţiuni individuale şi colective coordonate şi
organizate.
Pregătirea tactică are un rol hotărâtor în obţinerea victoriei mai ales când
echipele au acelaşi nivel de pregătire fizic şi tehnic, fiind condiţionată de pregătirea
tehnică, tehnica fiind factorul care caracterizează şi materializează concepţia
tactică.
În competiţia sportivă succesul este asigurat de nivelul gândirii, tehnica fiind
un mijloc de exprimare dirijat de gândire [Coşbahtiev I.A., 38, p. 112].
În concepţia unor specialişti tactica semnifică acţiunea “pe câmpul de luptă”
şi se referă la planurile de joc, atributele de organizare ale unei echipe sau a unui
sportiv pentru un joc sau o competiţie, fiind o parte esenţială a strategiei [Allaport
G.W., 2; Ardelean T., 8; Colibaba-Evuleţ D., Bota I., 35, 36].
Tactica reprezintă contribuţia activă a conştinţei reflectată în joc şi
antrenament prin participarea conştientă, activă şi creatoare a jucătorilor în
realizarea diferitelor acţiuni de atac şi apărare organizate şi coordonate în scopul
obţinerii victoriei sau a unei performanţe [Barth A., 15, p.4].
Antrenamentul tactic este modul prin care sportivii descoperă şi asimilează
metodele şi căile de pregătire şi organizare a acţiunilor tactice de atac şi apărare în
scopul obţinerii victoriei sau o anumită preformanţă.
Antrenamentul tactic trebuie să urmărească teoriile generale ale pregătirii
dar are caracteristici specifice fiecărui sport sau disciplină [Drăguşin C., 53;
Ghenadi V., 68; Ghermănescu K.I, Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I., 69].
Realizarea antrenamentului tactic este condiţionat de pregătirea tehnică,
mijloc condus de raţiune, gândirea tactică fiind activitatea mentală, cerebrală care
dă conţinut tactic procedeelor tehnice şi este cu atât mai eficace cu cât bagajul de
procedee tehnice, bagajul cunoştinţelor tactice şi experienţa de joc este mai mare.
Pe lângă Teoria Antrenamentului Sportiv care prospectează tezele generale,

15
care stau la baza pregătirii sportivilor din toate ramurile de sport a apărut
necesitatea dezvoltării şi teoretizării activităţii în jocurile sportive [Bota C.,
D’Jamo O., 22; Cârstea Gh., 26; Dragnea A., 48; Platonov V.N., 116, 162].
Teoria şi Metodica Jocurilor Sportive este o disciplină de sinteză inter şi
intradisciplinară [Apostol P., 6, p.102] aparţinând ştiinţei educaţiei fizice şi
sportului care are ca obiect:
- studierea activităţii ludice specifice jocurilor sportive;
- descoperirea şi studierea legităţilor prin care jocurile sportive contribuie la
integrarea socială;
- influenţa practicării jocurilor sportive asupra dezvoltării personalităţii
omului;
- perfecţionarea continuă a teoriei şi a metodelor de instruire şi praticare a
jocurilor sportive;
- generalizarea elementelor din antrenamentul sportiv (pregătirea tehnică,
tactică, teoretică, fizică, psihologică) din cadrul unui joc, care pot fi aplicate şi altor
jocuri sportive;
- selectarea şi adaptarea la toate jocurile sportive a principiilor şi metodelor
enunţate în Teoria Antrenamentului Sportiv.
În privinţa metodologiei generale a jocurilor sportive există o similitudine
între metodele specifice fiecărui joc sportiv, în ceea ce priveşte metodologia
încălzirii, planificarea activităţii şi antrenamentelor, selecţia, sistemelor de
acţionare, sistemelor competiţionale [Gagea A., 66, 67; Ozolin N.G., 111; Palfay I.,
113; Parlebas P., 114].
Teoria şi Metodica Jocurilor Sportive reprezintă o generalizare a pregătirii în
jocurile sportive, fără a limita dezvoltarea teoriei şi metodicii pentru fiecare joc
sportiv în parte, ea jalonând direcţiile de acţionare teoretice valabile pentru jocurile
sportive la modul general.
Jocurile sportive constituie un segment important al activităţii sportive de
performanţă cu un pronunţat caracter psiho-sociologic, morfo-funcţional, psiho-

16
motric şi pedagogic.
Ca şi specialiştii Harre D. şi colab. [75], Şiclovan I. [135] şi Dragnea A. [49]
care au studiat Teoria Antrenamentului Sportiv şi cei preocupaţi de Teoria şi
Metodica Jocurilor Sportive au făcut prospectări în direcţia planificării, a selecţiei,
a metodelor şi mijloacelor de instruire, a principiilor de antrenament, a
caracteristicilor metodologice a pregătirii sportive actuale. Atât în Teoria
Antrenamentului Sportiv cât şi în Teoria şi Metodica în Jocurile Sportive este
abordată problematica factorilor antrenamentului sportiv.
Dacă în Teoria Antrenamentului Sportiv sunt jalonate direcţiile generale care
guvernează pregătirea sportivă în toate ramurile de sport, în Teoria şi Metodica
Jocurilor Sportive se aprofundează metodologia de pregătire din jocurile sportive.
Laturile antrenamentului sportiv sunt abordate în mod sistemic, într-o
interdependenţă şi condiţionare reciprocă, fiind tratate separat din punct de vedere
teoretic şi didactic [Martinez R., 91, p. 37].
Atât Teoria Antrenamentului Sportiv cât şi Teoria şi Metodica Jocurilor
Sportive studiază pe lângă ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv şi pregătirea
tactică ca o necesitate metodică de instruire, fundamentând direcţiile teoretice de
acţionare fără a propune metode şi mijloace care să se refere la modelarea
pregătirii acestui factor.
În ceea ce priveşte modelarea ca principiu al antrenamentului modern cele
două direcţii de acţionare oferite de Teoria Antrenamentului Sportiv şi Teoria şi
Metodica Jocurilor Sportive elaborează bazele teoretice, conţinutul teoretic al
modelului, metodologia de aplicare a unor aspecte ale modelării [Teodorescu L.,
141, p. 57], definiţii, priorităţi în programarea antrenamentului, cerinţe dar nu
propune strategii şi modele aplicabile în mod practic.

1.2 Abordarea conceptelor teoretico-metodice referitoare la


antrenamentul modern în fotbal
În procesul studierii literaturii de specialitate referitor la antrenamentul din

17
fotbal o mare parte din specialiştii care au cercetat problematica antrenamentului
sportiv au reliefat necesitatea şi importanţa planificării şi evidenţa activităţii,
stabilirea particularităţilor metodice de predare a fotbalului la nivelul juniorilor,
generalizarea criteriilor, căilor şi mijloacelor de selecţie a tinerilor jucători,
stabilirea principiilor de instruire în antrenamentul de fotbal la nivelul juniorilor
[Bota I., 20; Broche D., 23; Rădulescu M., Cojocaru V., 119; Roşculeţ N., 124].
Totodată antrenamentul sportiv în fotbal trebuie perceput, desfăşurat şi
analizat ca un sistem dinamic, luând în consideraţie ansamblul factorilor care-i
condiţionează eficienţa [Baroga L., 14; Firea E., Florescu C., 62; Hohmann A.,
Rommel G., 76].
Antrenamentul sportiv poate fi asimilat procesului instructiv-educativ
conceput, organizat, desfăşurat şi evaluat după reguli generale, dar şi după unele
reguli speciale pe ramuri de sport cum ar fi:
- sistematizarea, continuitatea şi gradarea raţională a efortului specific;
- valorificarea la maxim a aptitudinilor generale şi speciale ale sportivului;
- crearea unei ambianţe mobilizatoare, antrenante, stimulatoare [Ardelean T.,
Alexandrescu D.C., 9, p.79].
Teoria antrenamentului sportiv direcţionată spre fenomenul fotbalistic
cercetează şi fundamentează modul de aplicare a metodelor generale de instruire la
specificul şi particularităţile jocului de fotbal.
Pe lângă evidenţa şi planificarea activităţii, teoria antrenamentului sportiv în
fotbal jalonează direcţiile de abordare a factorilor antrenamentului sportiv,
elaborează principiile metodice ale instruirii, metodele şi mijloacele specifice
pregătirii sportive pentru toţi factori pregătirii din fotbal.
Pregătirea sportivă este tratată pe diferite paliere şi nivele de performanţă
începand cu nivelul fotbalului de bază, nivelul fotbalului juvenil pe categorii de
vârstă, nivelul fotbalului profesionist Lig I, Lig II, Lig III, pregătirea la nivelul
echipelor naţionale de juniori, tineret şi seniori precum şi pentru fotbalul feminin şi
cel de sală [Арестов Ю.М., Годик М.А., 156, p. 115].

18
Toţi factorii antrenamentului sportiv sunt abordaţi în mod sistemic dar şi în
mod separat într-o interdependenta metodologică tinându-se cont de
particularităţile de vârstă, perioada de pregătire, nivelul valoric al pregătirii
tehnice, fizice, tactice, teoretice şi psihologice a structurii sportive şi a
componenţilor lotului luaţi individual.
Pregătirea sportivă la nivelul copiilor şi juniorilor este o preocupare
permanentă pentru specialiştii din domeniu [Alexe N., 1972; Firea E., Dragnea A.,
1987; Grigore Gh., 1999; Cojocaru V., 2002] cunoscându-se importanţa deosebită a
acestui eşalon care reclamă o atenţie deosebită în ceea ce priveşte fundamentarea şi
elaborarea propriilor strategii de dezvoltare, a principiilor, metodelor şi mijloacelor
de instruire care au la baza criteriile fiziologice ale dezvoltării psiho-morfo-
funcţionale specifice fiecărei etape de dezvoltare a viitorilor performeri.
Din acest motiv specialiştii din domeniu au căutat să stabilească în modul
cel mai clar şi precis stadiile dezvoltării fiziologice specifice fiecărei vârste, cât şi
metodele şi mijloacele instruirii în vederea instruirii diferenţiate atât din punct de
vedere fizic cât şi din punct de vedere tehnic, tactic, teoretic şi fiziologic [Demeter
A., 1970, 1982; Bota C., Anton B., 1998; Epuran M., Holdevici I., Toniţa F., 2001;
Ploieşteanu C., Ciorbă C., 2003; Rădulescu M., Cijicaru V., 2003; Drăgan I.,
2004].
Având în vedere trimiterile pe care tema lucrării o face ne vom referi în acest
capitol la particularităţile psihomorfofuncţionale caracteristice vârstei 17 - 18 ani
care corespund adolescenţei, acesta fiind segmentul investigat în cadrul cercetării
noastre.
Adolescenţa poate fi considerată a doua etapă importantă privind creşterea şi
dezvoltarea după vârsta copilăriei. După unii autori adolescenţa se identifică cu
pubertatea.
Alţi autori fac o distincţie clară între adolescenţă şi pubertate fiind studiate
separat poziţionându-le în perioade distincte. Adolescenţa este faza de linişte şi
stabilitate faţă de pubertate care reprezintă faza de zbucium şi schimbări.

19
Astfel că adolescenţa urmează pubertăţii aşa cum „calmul vine după
furtună” după Mazilu U. şi colab. [93, p. 53], adolescenţa termină şi desăvârseşte
pubertatea [Bardon C., 13, p. 57].
Adolescenţa este legată de sistemul de evoluţie a organismului, ea începând
în perioada prepubertară, manifestându-se complex în faza pubertară şi continuând
în perioada postpubertară.
Durata şi ritmul schimbărilor care caracterizează adolescenţa variază de la
fete la baieţi ritmul evoluţiei fiind încetinit mai ales în perioada prepubertară şi
pubertară, fiind necesari până la 9 ani pentru a deveni tineri.
Adolescenţa este perioada caracterizată prin modificări evidente în
dezvoltarea şi reliefarea sistemului muscular, se definitivează curburile fiziologice
ale coloanei, se definitivează creşterea printr-o acceleraţie compensatorie la băieţi,
o creştere în greutate, creşterea diametrelor şi a perimetrelor antropometrice,
fixându-se proporţiile dintre segmente, apropiindu-se de dimensiunile corpului
tânăr.
După Centrul de Medicină Sportivă criteriile somatice şi nivelul de
dezvoltare fizică generală pentru viitorul performer in fotbal ar fi :
Vârsta
Indici somatici 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Talie medie(cm) 1, 34 1, 39 1, 44 1, 51 1, 61 1, 65 1, 70 1, 71 1, 72
Greutate 30 32 36 40 45 51 56 60 62
medie(kg)

După Rădulescu M. [118, p. 31], statura continuă să crească, limitele


creşterii la 18 ani fiind între 155, 6-182, 7.
Un model orientativ pe posturi pentru nivelul înălţimii îl face Apolzan D.
[5, p. 47]:
Nr.crt. Postul în echipa Inălţimea Vârsta
1 Portari 180cm 16-18 ani
2 Fundaşi laterali 175cm 16-18 ani

20
3 Fundaşi centrali 180cm 16-18 ani
4 Mijlocaşii 175cm 16-18 ani
5 Atacanţi 180cm 16-18 ani

În această perioadă de transformări globulele roşii ating 5 milioane iar cele


albe 7000-7500, ureea creşte în urină dovedind valoarea metabolismului proteic şi
funcţionarea optimă a aparatului renal. Organele ajung la dimensiuni normale
încadrandu-se în sinergia globală a organismului, astfel creierul atinge greutatea sa
maximă, sistemul nervos ajunge la un nivel corespunzător, controlând şi reglând
complexitatea funcţională a organismului iar funcţiile psihice se dezvoltă
multilateral, viaţa psihică fiind dominată de preocupări superioare intelectuale şi
morale, de interese afective puternice [Demeter A., 44; Лаптев А.П., Сучилин
А.А., 159].
Personalitatea se va forma sub influenţa complexă a şcolii, familiei, a
antrenorului şi a climatului profesional din cadrul clubului. Afectivitatea este legată
de apariţia prieteniei juvenile, a pasiununilor exclusive şi excesive, stabilizându-se
echilibrul emoţional. Gândirea este legată de afirmarea propriei personalităţi, de
însuşirea unei profesiuni, respectarea obligaţiilor profesionale, şcolare şi sportive.
Trăirile şi sentimentele sunt interiorizate adolescentul fiind capabil de multă
voinţă, abnegaţie şi sacrificiu pe fondul unui sentiment dezvoltat al prieteniei.
Procesele cunoaşterii sunt organizate la nivel superior, cunoştiinţele teoretice
şi practice se formează pe baza unui discernamânt selectiv, memoria şi atenţia sunt
tot mai active, imaginaţia este controlată de raţiune iar analiza şi sinteza devin mai
complexe. Gusturile şi opiniile personale se afirmă cu vigoare conturând caracterul
individual.
După Epuran M., Egon H. [59, p. 30], această perioadă este perioada
„senzitivă” fiind perioada cea mai propice în dezvoltarea fiecarei funcţiuni, calităţi
sau cantităţi care definitivează trăsăturile viitorului tânăr.

21
Făcând o evaluare a acestei perioade de desăvârşire a viitorului perfomer
apreciem că această perioadă plină de „furtuni” urmate de „linişte” se suprapune
din punct de vedere profesional cu momentul promovării tinerilor fotbalişti în
echipele de seniori, moment foarte important, dificil şi uneori determinant pentru
cariera viitoare a unui fotbalist.
De aceea în ultimile decenii specialiştii din domeniu au căutat să stabilească
şi alţi factori care determină performanţa studiind capacitatea de performanţă atât
pe componente cât şi analitic.
Astfel Lee M.J. [84, p. 221], defineşte capacitatea de performanţă ca fiind
dată de construcţia corpului, de starea de sănătate şi de starea de antrenament.
Bauersfeld R., Schroter G. [16, p. 10], pun accent în obţinerea performanţei
pe factorii ambietali, ai condiţiilor de concurs şi antrenament Weineck J. [154, p.
129], evidenţiază alţi factori importanţi în obţinerea performanţei cum ar fi:
capacitatea coordinativă şi abilităţile dobândite în antrenament Epuran M. [57, p.
150] vorbeşte de antrenamentul total, referindu-se la factorii care concură,
condiţionează sau favorizează obţinerea performanţei, considerând capacitatea de
performanţă ca un vector al intercondiţionării celor patru factori: aptitudini,
atitudini, antrenament şi ambianţă.
Crevoisirer J. [39, p. 70], consideră că factorii prioritari în obţinerea
performanţei în jocul de fotbal sunt:
- Talentul individual: factori ereditari; calităţi motrice; calităţi tehnico-
tactice; inteligenţa de joc; caracteristici psihologice; educaţie sportivă; capacitatea
de muncă; seriozitate; echilibru.
- Valoarea colectivă: adeziune; complementaritate tactică; calitatea grupului;
ambianţa echipei.
- Pregătirea, încadrarea, rolul antrenorului: pregătirea fizică; pregătirea
tehnică; pregătirea tactică; pregătirea psihologică; pregătirea individuală; regim
alimentar, de viaţa.
- Ambiant: atitudinea conducătorilor; susţinerea publicului şi a suporterilor;

22
rolul presei, radioului şi a televiziunii.
- Structurile: gestiunea; suportul financiar; condiţiile de viaţa; locuinţa, masa
etc.
Holdevici I. [77, p. 27], susţine că factorii succesului în fotbal sunt:
- factorii sociali, politici, culturali;
- personalitatea, afectivitatea, inteligenţa;
- motivaţia şi atitudinile;
- nivelul de aspiraţii şi de activare;
- aspectele fiziologice;
- psihomotricitatea.
Gagea A. [67, p. 7], acordă importanţă în obţinerea victoriei factorilor
psihici şi fiziologici la care adaugă factorii care pot influenţa rezultatul:
- mediul de competiţie;
- rezultatele anterioare;
- bioritmul;
- calitatea materialelor;
- condiţiile meteo;
- rezultatul adversarilor.
După Stănculescu V. [130, p. 135], performanţa sportivă a unei echipe de
fotbal se realizează numai în următoarele condiţii :
- concepţie clară de antrenament;
- documente de evidenţă şi planificare;
- evidenţa clară a efortului depus în joc şi anternament;
- climat bun în cadrul echipei;
- viaţă sportivă corespunzătoare a jucătorilor.
Reise clar că formarea viitorului performer de înalt nivel, reprezintă un drum
etapizat condiţionat de factorii fiziologoci şi psihologici ai dezvoltării, de factorii
sociali, de calitatea procesului instructiv-educativ, de personalitatea şi nivelulu
aspiraţiei tânărului sportiv dar mai ales de talentul şi bagajul genetic moştenit.

23
1.3. Analiza interdependeţei dintre pregătirea tactică şi ceilalţi factori ai
antrenamentului sportiv
Activitatea sportivă cunoaşte astăzi alături de celelalte sectoare ale vieţii
sociale un fenomen de aceleraţie, ca efect al progresului rapid al ştiinţelor generale
şi speciale, al spiritului de competitivitate sporit manifestat de omul modern, al
tendinţelor sale de afirmare în ierarhia naţională şi internaţională a valorilor, a
tendinţei sale de câştig material [Grosu B.M., 73; Hantău I., Manolachi V., 74;
Ionescu V.I., 82; Stănculescu V., 129; Teodorescu L., 141]. Alături de condiţiile
externe care au influenţat dezvoltarea pozitiv, accelerată a fotbalului o influenţă
determinantă în evoluţia fenomenului a avut-o acumulările înregistrate în
conţinutul său şi în factorii săi competenţi: pregătirea fizică, tehnică, tactică,
teoretică şi psihologică.
În perioada anilor 1950-1960 aceşti factori au fost suprasolicitaţi pe rând,
dezvoltaţi şi accentuaţi până la limitele relative ale momentului, s-au stimulat
reciproc în dezvoltare, unul pe seama celuilalt, când pregătirea tehnică şi tactică pe
seama celei fizice, când toate pe seama angajării psihice.
Această dezvoltare a apărut ca o necesitate obiectivă izvorată din dorinţa
unor şcoli fotbalistice de a dobândi poziţii fruntaşe, de prim plan, de a câştiga
trofee şi competiţii internaţionale, găsind permanent zone neexplorate, fie în
planul tehnicii şi pregătirii fizice, fie al tacticii şi angajării psihice care să le asigure
întâietatea de moment.
Astfel în perioda anilor 1950-1954 datorită acumulărilor successive generale
şi specifice din anii anteriori au apărut inovaţii tactice [Avram S., 12; Barth A., 15]
la unele echipe, fapt ce a dus la o „revoluţie tactică” în jocul echipelor îndreptând
fotbalul pe drumul unor prefaceri tactice care au caracterizat jocul respectivelor
echipe naţionale şi perioada respectivă de timp prin generalizarea sistemului de joc
în plan internaţional.
Acest fapt a creat noi şi favorabile spaţii de dezvoltare tactică şi implicit
tehnică şi psihică.

24
In stadiul concepţional actual, reflectat de nivelul de joc al echipelor atât de
nivel naţional cât şi internaţional, în planul pregătirii tactice se operează cu
concepte noi privind opiniile actuale despre joc, aspectele de strategie şi tactică în
fotbal.
În evoluţia dezvoltării fotbalul a fost marcat de modelul tactic al naţionalei
Ungariei care prin inovaţiile făcute în cadrul îmbătrânitului sistem WM a sugerat
posibilitatea transformării sistemului de joc, a dinamicii de joc, şi a dispoziţiei
posturilor în cadrul sistemului nou creat.
Apare ca o consecinţă firească a evoluţiei în anul 1958 jocul cu patru fundaşi
al naţionalei Braziliei bazat pe excepţionalele calităţi tehnice a componenţilor
echipei a căror filozofie era “cea mai bună apărare este atacul’’.
Făcând o analiză a jocului echipei Braziliei din acea perioadă putem afirma
că factorul tehnic a generat o nouă distribuţie a posturilor dezvoltată în sitemul nou
creat 1-4-2-4 un sistem cu caracteristici pregnant ofensive având la bază înaltul
grad de tehnicitate individuală şi colectivă a unor jucători ca : Pele, Garincha, Didi,
Vava, Zagalo, Nilton şi Djalma Santos care au făcut epoca şi au marcat evoluţia
fotbalului, dezvoltând spiritul ofensiv, creativ adică fotbalul spectacol.
Noutăţile tactice aduse de şcoala braziliană de fotbal a dus la apariţia unor
solicitări suplimentare în plan fizic, realizate prin eforturi fizice deosebite mai ales
ale mijlocaşilor şi fundaşilor laterali a căror normă fizică s-a amplificat datorită
noilor solicitări tactice impuse de sistem, determinând polivalenţa jucătorilor din
anumite compartimente ale echipei, prefigurând apariţia jucătorului total.
În paralel cu suprasolicitarea celor doi factori tactic şi fizic s-a modificat şi
conţinutul exprimării tehnice determinat de noile cerinţe tactice, de noile
dimensiuni ale nivelului fizic, tehnica devenind mai dinamică, mai funcţională,
pusă în slujba jocului şi a eficienţei.
Amplificarea spiritului ofensiv al echipelor exponente ale şcolii latine şi sud-
americane a determinat preocuparea specialiştilor de a căuta soluţii pentru
contrabalansarea acestor calităţi, vizând în căutările lor ceilalţi factori ai pregătirii

25
sportive-pregătirea fizică, psihică dar şi cea tactică care urmarea îngrădirea sau
diminuarea potenţialului tehnic şi creativ printr-o nouă aşezare tactică pragmatică,
uneori rigidă, care sacrifică spectacolul, pusă în slujba unui singur deziderat
victoria.
Din aceste căutări metodice a apărut probabil ca o contrapondere la jocul
ofensiv creativ, plin de imaginaţie şi fantezie “betonul” lui Herera care a
implementat, dezvoltat şi perfecţionat jocul “om la om”, marcajul şi jocul bazat pe
momentul apărării, jocul distructiv, până la rangul de “politică sportivă”, urmărind
un singur scop câştigarea competiţiei.
Schimbarea registrului tactic a dus la modificări esenţiale în plan fizic şi
tehnic ducând la dezvăluirea unor eforturi fizice foarte dure, fără precedent în
desfăşurarea unei partide caracterrizată de amplificarea adversităţii până la limita
regulmentului, subordonată unui singur scop sucesul [Avram S., 12; Cernăianu C.,
27; Dragnea A., 50; Drăgan I. şi colab. 52; Ionescu V.I., Dinu C., 83].
Modificările în planul exprimării fizice au dus inevitabil la schimbarea
manifestării tehnice a jucătorilor, nevoiţi să-şi exprime calităţile tehnice în cadru
unui angajament fizic hipertrofiat şi în condiţii de adversitate şi combativitate
impuse până la limita superioară a regulamentului [Mazzali S., 94; Mogoş Al.,
Mitra Gh., 99].
Hipertrofiată în baza evoluţiei tactice, pregătirea fizică s-a constituit ca
factor prioritar în pregătirea echipelor la nivel internaţional devenind o dominantă
în urmărirea ţelului suprem dominaţia mondială. Această nouă tendinţă de pregătire
a unei echipe de fotbal a fost generată şi fundamentată de şcoala de fotbal
“nordică’ cu exponenţi de seamă în şcoala britanică, germană şi olandeză
amplificând această latură a pregătirii au căutat să contrabalanseze superioritatea
din planul exprimării tehnice a şcolii latine şi sud-americane [Lee M.J., 84, p. 221].
Aplicată, interpretată şi perfecţionată de aceste şcoli fotbalistice pregătirea
fizică a dus în mod evident la activizarea într-o nouă manieră a tehnicii şi tacticii
acestor echipe având ca suport indicii superiori ai pregătirii atletice.

26
S-a făcut în această perioadă trecerea şi evoluţia rapidă de la o manieră de
manifestare tactică caracterizată “prin angajament fizic” - specific curentului
anglo-saxon la o concepţie exprimată în noţiunea de “fotbal total” care reclamă un
conţinut aproximativ egal în plan tehnic, fizic şi tactic exprimat la indici calitativi
mult superiori.
Escaladarea, dezvoltarea şi perfecţionarea factorilor antrenamentului sportiv,
având la bază interdependenţa dintre ei, la parametrii nebănuiţi în epoca fotbalului
romantic a dus implicit şi la dezvoltarea factorului psihologic, care a creat un nou
tip de performer de înalt nivel internaţional capabil să facă faţă efortului multiplu
din joc, apărut ca urmare a necesităţilor tactice noi, să facă faţă presiunii constante
a adversarului în condiţiile unui joc dominat de presiunea fizică directă a
adversarului în relaţia 1x1, să aibă execuţii tehnice eficiente manifestate în criza
de timp şi spaţiu, cu o concentrare şi o determinare duse la extrem, cu o polivalentă
a posturilor care să-i dea dreptul de manifestare optimă în cele trei zone de teren,
făcând posibilă astfel apariţia “jucătorului complet” consecinţa firească a
“fotbalului total” [Crevoisirer J., 39; Epuran M., 57; Niculescu A., 110;
Stănculescu V., 129].
Componentă a antrenamentului sportiv cu un caracter foarte dinamic
pregătirea tactică ocupă un loc important în Teoria Antrenamentului Sportiv fiind
analizată, teoretizată şi fundamentă pe baza principiilor metodice, de foarte mulţi
specialişti [Hrişcă A., 79; Ionescu V.I., 82; Niculescu A., 110; Şiclovan I., 135;
Teodorescu L., 141; Voica I., 152] din diferite ramuri sportive, jalonându-se astfel
direcţiile caracteristice antrenării acestui factor.
Abordarea pregătirii tactice în cadrul Teoriei Antrenamentului Sportiv scoate
în evidenţa direcţiile de acţionare specifice pentru ramurile de sport în general.
În cadrul acestor abordări teoretice specialiştii au operat cu noţiuni precum:
conţinutul tacticii, sistematizarea tacticii, sarcinile pregătirii tactice, principiile
generale ale pregătirii tactice.
După Şiclovan I. [135, p. 56] conţinutul tacticii este dat de - sistemul de joc

27
şi reprezintă conceptul care stă la baza organizării, pregătirii şi desfăşurării
acţiunilor de atac şi apărare incluzând reguli de dispunere a jucătorilor în teren,
reguli cu privire la sarcini individuale pe post în atac şi apărare, modificările
tactice în funcţie de adversar, atribuţii speciale pentru unii jucători.
Teodorescu L. [141, p. 80] înţelege prin tactica “totalitatea acţiunilor
individuale şi colective din domeniul pregătirii tehnice, fizice, psihologice şi
teoretice”. Factorii de aplicare a tacticii, formele şi mijloacele ei de manifestare
după Teodorescu L. [141, 142] sunt:
- tactica individuală este ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient
în scopul realizării sarcinilor de joc;
- acţiunea individuală este selecţionarea şi aplicarea conştientă a celui mai
indicat complex de procedee tehnico-tactice;
- combinaţia tactică este coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai
mulţi coechipieri într-o fază a jocului;
- schema tactică reprezintă o formă a combinaţiei tactice mai evoluate;
- circulaţia tactică reprezintă o formă superioară a schemei tactice;
- sistemul de joc este forma generală de organizare a echipei;
- concepţia de joc este reprezentată de particularităţile sau caracteristicile
aplicării tacticii de către o echipă ;
- stilul de joc reprezintă caracteristicile în aplicarea tehnicii, tacticii,
ritmului şi tempoului de joc, comune tuturor jucatorilor unei echipe ;
- şcoala reprezintă caracteristicile în interpretarea şi aplicarea unitară a
aceluiaşi stil de joc şi concepţii de pregătire.
Cernăianu C. [28, p. 81] în “Fotbal, manualul antrenorului profesionist”,
vede sistematizarea tacticii în următorul mod:
- tactica individuală,
- tactica colectivă,
- tactica colectivă în apărare,
- tactica colectivă în atac,

28
- momente fixe de joc în atac şi apărare.
Principiile generale sunt structurate de acelaşi autor astfel: permanenta stare
de concentrare a atenţiei jucătorilor asupra acţiunilor de joc; asigurarea unei
superiorităţi numerice în atac şi apărare; asigurarea sprijinului şi ajutorul
partenerului în acţiune; reorganizarea rapidă a dispozitivului ofensiv şi defensiv;
conlucrarea între compartimente; jocul total; posesia sau păstrarea mingii.
Elemente fundametale ale pregătirii sportive, componentele antrenamentului
sportiv sunt reprezentate în Teoria antrenamentului sportiv de: pregătirea fizică,
pregătirea tehnică, pregătirea psihologică, pregătirea teoretică, pregătirea biologică,
refacerea şi regenerarea.
Între componentele generale ale procesului instructiv-educativ materializat
în cunoştinţe de specialitate cum ar fi: indici morfo-funcţionali, priceperi şi
deprinderi de mişcare, calităţi motrice, deprinderi şi obişnuinte de conduita morala
şi componentele antrenamentului sportiv există o corespondentă de conţinut, dar în
acelaşi timp au particularităţi specifice, potrivit ramurei de sport căreia i se
adresează.
Aceste componente sunt într-o legătură strânsă cu dialectica şi nu pot fi
separate în procesul instructiv, dar din punct de vedere teoretico-didactic ele pot fi
tratate separat, având principii şi conţinut propriu dar specific pentru fiecare
ramură de sport [Renato M., 120; Roşculeţ N., Voica I., 123].
Aceşti factori fundamentali ai pregătirii sportive fac parte din toate
programele de pregătire, indiferent de vârsta sportivilor, de potenţialul individual,
de nivelul de pregătire sau etapa de pregătire.
Ponderea lor este variabilă în funcţie de trăsăturile şi caracteristicile
sportului sau a probei, a perioadei de pregătire, a nivelului cunoştiinţelor şi
abilităţilor tactice ale sportivilor, a necesităţii metodice reieşită din desfăşurarea
competiţiei.
Influenţa pregătirii tactice este diferită în obţinerea rezultatelor în ramurile
de sport deşi ea urmează uneori concepte şi reguli general acceptate, influenţa fiind

29
determinată de specificul ramurei de sport.
Astfel Şiclovan I. [135, p. 41] în “Teoria antrenamentului sportiv” arată că
tactica nu îndeplineşte acelaşi rol în toate ramurile de sport, împărţind în două
categorii disciplinele sportive în funcţie de aportul pregătirii tactice şi anume:
jocurile sportive, boxul, luptele, scrima unde importanţa pregătirii tactice este
determinantă în obţinerea victoriei şi cele unde pregătirea tactică are un rol
secundar cum ar fi: gimnastica, unele probe atletice, tirul etc.
O altfel de clasificare a ramurilor sportive în funcţie de asemănarea tactică o
face şi Bompa T. [19, p. 37] în cartea sa ”Teoria şi metodologia antrenamentului.
Periodizarea” care împarte sporturile în 5 grupe:
Grupa 1 - formată din sporturi în care sportivii concurează separat fără un
contact direct, urmărind o ordine prestabilită de intrare în concurs: schi alpin,
patinaj artistic, patinaj viteză, gimnastică, haltere.
Grupa 2 - sportivii încep competiţia în acelaşi timp, fie toţi împreună, fie pe
grupe mici având posibilitatea colaborării între coiechipieri: probele de alergări din
atletism (ştafetele), schi fond, ciclism, înot.
Grupa 3 - competiţie directă cu adversarul, rezultatul direct, bilateral este
mijlocul determinant pentru clasificarea sportivilor: tennis, box, lupte, scrimă.
Grupa 4 - sporturi unde adversarii sunt grupaţi în echipe, sportivii având
contact direct între ei in timpul jocului: baschet, fotbal, hochei, rugby, fotbal
american.
Grupa 5 - este grupa sporturilor combinate, unde tactica generală include
tactica fiecărui sport în parte: heptatlon, decathlon, biathlon, triathlon, pentatlon
modern.
Pentru ca tactica adoptată şi aplicată de către antrenor să fie eficace şi
functională ea trebuie după Арестов Ю.М., Годик М.А. [156, p. 117] să
îndeplinească următoarele cerinţe:
- accesibilitate,
- elasticitate,

30
- creativitate.
Accesibilitatea - tactică trebuie să corespundă nivelului tehnic,
particularităţilor fizice şi psihice ale jucătorilor, particularităţilor adversarului şi
condiţiilor de joc.
Numai atunci când aceste deziderate metodice sunt îndeplinite înseamnă că
modelul tactic ales poate fi asimilat şi pus în practică de către sportivi cu rezultate
pozitive.
Nu totdeauna o tactică, chiar modernă, se poate aplica unei echipe fie din
cauza nivelului tehnic, fie celui fizic dar şi al nivelului mental de întelegere a
modelului tactic ales de către antrenor.
Alegerea modelului tactic pentru o echipă este arta antrenorului, măiestria
lui având la baza anumite criterii determinate de factori obiectivi pornind în primul
rând de la valoarea lotului, tradiţie, experienţa tactică etc.
Elasticitatea – tactică aleasă trebuie orientată în aşa fel încat jucătorii să facă
faţă situaţiilor din joc atât în apărare, atac şi la recuperare, să poată preveni
surprizele adversarului dar să poată produce la rândul lor situaţii noi pentru
adversar.
Tactica nu trebuie să fie rigidă şi redusă la repetarea mecanică a unor
structuri de joc sau a unor procedee standard.
Creativitatea – în procesul de antrenament şi joc, tactica reprezintă doar
cadrul general în care jucătorii se manifestă după posibilităţile proprii, dar care
creează în acelaşi timp posibilităţi nelimitate de manifestare a creativităţii, fanteziei
personale în joc.
Rezolvarea situaţiilor de joc, aducându-şi în acest fel aportul personal în
obţinerea victoriei prin manifestarea personalităţii proprii.
Acest cadru larg de manifestare a propriilor posibilităţi în contextul tactic
ales dezvoltă gândirea şi iniţiativa tactică a jucătorilor care au astfel capacitatea de
a-şi alege cele mai optime mijloace în rezolvarea pozitivă şi eficienţa a situaţiilor
de joc apărute instantaneu.

31
Cu cât această creativitate şi fantezie tehnico-tactică este subordonată
principiilor tactice şi cerinţelor tactice solicitate de antrenor cu atât ea este mai
importantă devenind o cerinţă expresă a jocului modern un factor care poate face
diferenţa şi asigură victoria [Grigore G., 71, 72; Лисенчук Г.А., Лоос В.Г.,
Догодайло В.Г., 160; Madella A., 87].
Pregătirea tactică poate fi înţeleasă ca o preocupare pentru educarea şi
dezvoltarea gândirii jucăorilor în vederea creerii de capacităţi, cunoştinte şi abilităţi
prin pregătirea teoretică.
Tactica este elementul care produce modificări în jocul unei echipe crescând
mereu grâdul de dificultate al exprimării tehnice, al nivelului pregătirii fizice, ea
manifestându-se în planul gândirii creatoare în scopul valorificării optime a
potenţialului jucătorilor [Ionescu I., Dinu C., 83, p.100].
Datorită omogenităţii şi al caracterului sincron de manifestare tactică este o
corelare logică şi eficientă a celor 11 jucători [Uhling J., 148, p.56].
Datorită acestei exprimări unitare, tactica este o organizare a ansamblului şi
în acelaşi timp al subansamblurilor permanente sau spontane, a compartimentelor,
a grupelor, blocurilor, a cuplurilor, atacului, apărării şi al momentului recuperării.
Strategia tactică [Cojocaru V., 32, p.13] folosită in cele trei faze
fundamentale ale jocului atac, apărare, recuperare a apărut ca o necesitate de
depăsire a adversarului în scopul obţinerii victoriei pe baza unor mijloace insuşite
anterior în antrenament sau a unora create spontan în desfăşurarea jocului.
Tactica reprezintă o atitudine conştientă faţă de joc având la bază conţinutul
sau abstract şi mijloacele predominant intelectuale, cum ar fi demarcajul,
plasamentul, colaborarea, ajutorul reciproc [Ionescu V.I., Dinu C., 83, p.101].
Creşterea competitivităţii, agresivităţii, a dorinţei de supremaţie sportivă
reclamă din partea echipei spirit de luptă şi unitate de exprimare tactică.
Tactica înseamnă în acelaşi timp disciplină sub toate formele ei de
manifestare: disciplină în aplicarea planului tactic, disciplină în relaţiile şi
colaborarea cu partenerii, disciplină în respectarea regulamentului şi a adversarilor.

32
Definită ca organizare, corelare, colaborare, disciplină, strategie şi atitudine
conştientă, tactica are la bază manifestările ei: “simţul tactic”, capacitate-aptitudine
dar şi capacitate-deprindere, care orientează jucătorul în alegerea şi respectarea
soluţiilor de colaborare, strategie sau corelare.
De fapt simţul tactic este o componentă psihologică a tacticii, fiind calitatea
care permite jucătorului în desfăşurarea jocului, în diversitatea situaţiilor de joc
date şi create să aleagă din multitudinea de soluţii posibile pe aceea cu cea mai
mare eficacitate şi eficienţă conform logicii jocului [Ionescu V.I., 82; Malho F.,
88].
Simţul tactic dă posibilitatea jucătorului de a anticipa desfăşurarea
acţiunilor, de a intrevedea reacţia partenerilor şi a adversarilor, de a se manifesta
superior în crearea şi inovarea tactica a jocului, imprimându-i propria personalitate.
Simţul tactic se manifestă în oricare din mişcările şi acţiunile sportivului
într-un mare număr şi varietate de situaţii având la bază logica şi ca scop final
randamentul.
Simţul tactic fiind o componentă psihologică a tacticii declansează actul
tactic unitate de bază şi concretă prin care jucătorii interpretează jocul dându-i
rezolvări fizice şi tehnice corespunzătoare. Acest fenomen are o mare complexitate
şi un conţinut fizic, psihic şi tehnic bogat care cuprinde calităţi motrice, vedere
largă şi rapidă periferică, capacitate de apreciere optico- motorie, cunoştinţe şi
deprinderi tactice, viteza de reacţie, atenţie şi concentrare, voinţă, spirit de
colaborare şi de adversitate, motivaţie exprimate în joc într-o succesiune
determinată de următoarele aspecte:
- percepţia de către jucător a situaţiei,
- analiza şi interpretarea ei,
- găsirea soluţiei mentale,
- găsirea soluţiei motrice.
Manifestarea actului motric şi prin el tactica în ansamblu poate fi o soluţie
învăţată sau automatizată pentru situaţiile de joc previzibile şi spontane ca o soluţie

33
de joc pentru situaţiile neprevăzute. In evoluţia jocului insuşi şi a factorilor de joc,
în cadrul permanentelor schimbări de orientare şi accent, tactica a reprezentat pe
rând “factor-efect” şi “factor-cauză”.
După Ionescu V.I. [82, p. 234], în planul pregătirii fizice şi tehnice, tactica
poate avea rol de factor-efect, tehnica fiind factorul cheie in exprimarea tactică.
În strânsă corelaţie cu pregătirea tehnică şi fizică, exprimată în joc într-un
amestec invizibil, tactica devine factor-cauză ducând la evoluţia ei prin aceşti doi
parametrii ai antrenamentului sportiv, dezvoltându-se prin propriile acumulări şi
inovaţii, contribuind la rândul ei la progresul celorlalţi factori.
a) Tactica dezvoltă şi este dezvoltată de pregătirea fizică.Tactica şi
elementele sale individuale şi colective împreună cu sistemul de joc în care sunt
cuprinse, au un pregnant conţinut intelectual [Malho F., 88, p. 211].
Actul tactic în sine este un act de gândire neavând în structura sa internă
componente fizice.
Odată cu dezvoltarea unor capacităţi de rezistenţă, forţă, viteză, îndemânare,
pe măsura perfecţionării prin aceste capacităţi a căilor neuromotorii, a reactivităţii
generale şi specifice actul de natură tactică capătă posibilităţi materiale şi fizice de
execuţie, gândul tactic devenind acţiune tactică palpabilă şi realizată.
Corelaţia dintre pregătirea tactică şi pregătirea fizică este dată de faptul că
prin calităţile ei rezistenţa, viteza şi forţa pregătirea fizică oferă mijloacele
materiale fizice pentru îndeplinirea soluţiei tactice solicitate [Holdevici I.,
Vasilescu I.P., 78, p.47].
Actul tactic adecvat cerinţelor jocului rămâne un simplu gest mental fără
efectorul motric, fără calităţile motrice care să-l exprime [Alexe N., 4; Ionescu V.I.,
Dinu C., 83; Manno R., 89].
Capacităţile fizice dezvoltate la un nivel superior oferă şi creează un câmp
”deschis” pentru solicitările tactice care obligă la declanşarea ideilor tactice. Se
poate afirma că în acest caz pregătirea fizică a creat tactica susţinut fiind acest
exemplu şi de maniera de joc a unor mari jucători, care ies din dipozitivul apărării

34
preconizat şi pe baza acumulărilor fizice participă la construcţie în zona mediană
sau la finalizare în careul advers, opusul situaţiei fiind dat de atacanţii care
participă la momentul apărării prin efectuarea presingului, deposedări şi recuperări
apelând la mijloacele tehnice şi procedeele specifice apărătorilor [Manuşaride Ch.,
Ghemingeanu Ch., 90; Zaţiorski V., 155, 157].
Această interdependenţă dintre cei doi factori a dus la o potenţare reciprocă
dezvoltându-se una pe alta în funcţie de noile cerinţe ale jocului apărute în
dezvoltarea simultană [Planotov V.N., 116; Tschiene P., 145].
În acelaşi timp tactica generată de pregătirea fizică creează la rândul ei un
nou teren solicitant pentru pregătirea fizică, adăugând un plus la nivelul vechi al
pregătirii, ea solicitând astfel ridicarea pregătirii fizice [Singer R., 167; Slusher M.,
125].
Coexistenţa şi potenţarea reciprocă dintre cei doi factori este una din
caracteristicile actuale ale jocului de fotbal, ea fiind în acelaşi timp elemental
motor în afirmarea unor jucători sau echipe.
Solicitarea lor reciprocă creează un spaţiu deschis, liber pe care îl ocupă
suprasolicitându-se când factorul tactic când cel fizic, stimulându-l pe cel rămas în
urmă.
Această avansare alternativă între cei doi factori este completată prin
cuprinderea în lanţul factorilor a tehnicii jocului, a pregătirii psihice şi de voinţă.
Relaţiile de influienţare reciprocă, de stimulare şi interdependenţă
inseparabile în procesul instructiv-educativ sunt guvernate de relaţiile de scop
dintre cei doi factori ai antrenamentului sportiv.
Aceste relaţii de scop sunt unilaterale şi pornesc de la acţiunile tactice spre
capacităţile fizice. Astfel echipa sau jucătorul acţionează tactic prin mijloace fizice,
dar scopul acţiunii tactice nu îl reprezintă realizarea acţiunilor fizice ci depăşirea
adversarului în timp ce pregătirea fizică se desfăşoară strict în scopuri tactice.
Calităţile fizice dezvoltate la nivel superior se manifestă pentru ca jucătorul
să dubleze, să marcheze, să susţină, să deposedeze, să facă pressing, să recupereze.

35
Când aceste disponibilităţi fizice se consumă fără scop tactic asistăm la o
risipă de efort exprimată printr-un efort atactic.
Optimizarea efortului fizic este determinată tactic şi reprezintă o
caracteristică modernă a jocului actual, evidentă în jocul marilor echipe de club şi
naţionale, care dă dreptul jucătorilor şi implicit echipelor să depună eforturi
raţionale cu tendinţa de a economisi energia de a o conserva şi apoi a o folosi în
momentele importante sau dificile ale jocului.
Această economie de efort fizic se face pe baza efortului atactic şi iraţional
şi nu pe seama efortului util, motivat tactic.
Tactica îi conferă scop actului tehnic fiind dependentă de calitatea acestuia.
Tactica şi tehnica sunt doi factori de joc cu un conţinut comun fapt ce îi fac
greu separabili chiar şi în plan teoretic [Romanenco A.N., Djus O.N., Dogadin
M.E., 122, p. 160].
Mijloacele lor sunt într-o totală interdependenţă formând în acelaşi timp
structuri unitare dar şi diferite. Ei sunt factori omogeni manifestându-se prin
interdependenţa, susţinere şi stimulare reciprocă fiind diferiţi prin structură şi
conţinut psihologic, prin elementele componente dar şi prin modul în care servesc
jocul.
Tactica este un proces intelectual, o gândire orientată spre rezolvarea
problemelor de joc în timp ce tehnica şi mijloacele ei reprezintă deprinderi motrice
specifice jocului de fotbal.
Tactica este aceea care îi conferă scop actului tehnic, fiind parte integrantă a
acestuia.In cadrul jocului, fazele de joc se derulează: ori în scopul apărării propriei
porţi şi recuperării mingii, ori în scopul construirii acţiunilor de atac şi a finalizării.
În cadrul jocului nu pot exista acţiuni neutre astfel că acţiunea tehnică este în
acelaşi timp şi acţiune tactică, numai în antrenament şi în afara jocului deprinderile
tehnice exersate analitic şi separate în scopul automatizări lor pot fi lipsite de
conţinut tactic. Subordonarea tehnicii, tacticii duce în mod evident la dezvoltarea
actului tehnic.

36
1.4. Studiu privind implementarea modelării pregătirii tactice la
fotbaliştii juniori
În dezvoltarea sa ascendent accelerată fotbalul a căutat adaptarea şi
implementarea unor metode de pregătire enunţate şi fundamentate de Teoria
antrenamentului sportiv.
Această adaptare direcţionată spre specificul jocului de fotbal a fost făcută în
toate planurile antrenamentului sportiv cuprinzând toţi factorii pregătirii sportive.
Una din forţele motorii care au generat progresul pe parcursul dezvoltării
jocului de fotbal este pregătirea tactică, factor de progres care a avut o evoluţie
rapidă, devenind factor “efect”, determinant în obţinerea victoriei.
De la momentele incipiente şi empirice de exprimare tactică folosite de
echipele scoţiene (1872-1877) care au început să construiască fazele de joc
folosind pasa ca prim mijloc al exprimării tactice şi să acţioneze după idei tactice
în ansamblu, până la exprimarea tactică din jocul de astăzi al marilor echipe acest
segment al pregătirii a devenit tot mai important, cunoscând în acelaşi timp o
dezvoltare, îmbunătăţire şi perfecţionare generată de obictivele de performanţă
propuse, de evoluţia ascendentă a celorlalţi factori ai pregătirii, de dorinţa de
victorie progres şi afirmare.
În faza iniţială de dezvoltare a jocului exprimarea tactică se reducea la
acţiuni simple, la lupta dintre atacant şi apărător fără combinaţii raţionale stabilite
şi antrenate anticipat.
Pe parcursul dezvoltării şi evoluţiei jocului modul de exprimare tactică a
căpătat noi valenţe, cu manifestări tactice vizibile atât în faza defensivă cât şi în
faza ofensivă, echipele organizându-se din ce în ce mai bine în funcţie de adversar,
condiţii de desfăşurare a jocului, de obiectivele generale şi de moment, de strategia
propusă.
Ca efect al dezvoltării şi evoluţiei în planul exprimării tactice în jocul
echipelor au apărut manifestări cu caracter tactic atât în atac cât şi în apărare,
cantificate prin combinaţii pe baza unei construcţii prealabile folosind ca mijloc

37
tehnico-tactic pasa, manevre tactice favorizate de o permutare şi rotare a posturilor
facută în mod raţional după o antrenare prealabilă, o mai bună distribuţie a
posturilor în cadrul sistemelor, acţiuni tactice individuale şi colective cum ar fi
marcajul, demarcajul, dublajul, suplinirea, jocul în scară, combinaţiile între 2-3
jucători după principiul “dă şi du-te” etc.
Pe baza acestor considerente de ordin teoretico-metodic putem afirma că
tactica este elementul decisiv care produce modificări esenţiale în jocul de fotbal,
exprimându-se printr-o formă generală de organizare care este sistemul.
La începutul aplicării unui sistem conţinutul tactic este rigid fiind legat de
dispoziţia jucătorilor, care încearcă să-şi respecte strict sarcinile de joc reieşite din
funcţiile postului.
Odată cu evoluţia jocului evoluează şi factorul tactic, fiind potenţat în
dezvoltarea sa de ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv, astfel încât exprimarea
echipelor şi jucătorilor în cadrul sistemului de joc propus devine mai elastică, mai
creativă, mai surprinzătoare fapt ce facilitează apropierea victoriei [Soler T., 126;
Şerban M., 132, 133; Şerban M.H., 131].
Între specialişti există păreri diferite în ceea ce priveşte pregătirea tactica la
nivelul copiilor şi juniorilor.
Unii specialişti reprezentanţi ai curentului conservator [Economu V., 54;
Petrescu N., 115] sunt adepţii unei pregătiri tehnice, tehnica fiind factorul principal
de exprimare a tacticii, mergând pe o dezvoltare naturală, firească a tânărului
jucător fără o pregătire tactică prealabilă.
Alţi specialişti [Apolzan D., 5, Cojocaru V., 33] susţin că instruirea prin joc
este singura cale către organizarea tactică a jocului, rezolvând în acelaşi timp şi
pregătirea tehnica şi cea fizică, rol determinant având talentul tinerilor practicanţi.
Perfecţionarea tehnicii este un aspect foarte important, deoarece măreşte
bagajul de cunoştiinţe al jucătorului uşurându-i alegerea soluţiei tactice şi folosirea
celui mai bun procedeu în situaţiile de joc nou create indiferent de zona de teren în
care se află la un momet dat. Pe de altă parte jocul singur nu poate rezolva cerinţele

38
complexe ale pregătirii tehnice [Hughes Ch., 165; Nadori L., 104, 105].
Fiind un subiect de polemică unii specialişti, menţionati mai sus, cred că este
prea devreme să se înceapă pregătirea tactică la o vârstă timpurie, iar alţii sunt de
părere că pregătirea tactică la copii între 11-15 ani reprezintă ABC tuturor
aspectelor jocului, fiind prima instruire şi perfecţionare care trebuie să ţină seama
şi să fie făcută în funcţie de cerinţele etapei de dezvoltare a tinerilor jucători.
Având în vedere etapa de dezvoltare a jocului, cerinţele actuale ale pregătirii
viitorului performer de nivel înalt, coborârea vârstei de iniţiere în toate ramurile
sportive şi implicit şi în fotbal precum şi cerinţele actuale ale competiţiei, noi
credem că procesul instruirii la nivelul juniorilor trebuie să fie abordat în cadrul
unui proces sistemic şi complex care să îmbine armonios toţi factorii
antrenamentului sportiv şi ai jocului : fizic, tehnic, tactic, psihologic şi teoretic
atât în condiţii globale de joc cât şi analitic în condiţii similare jocului [Nadori L.,
104, p.53].
Putem afirma că tehnica fără tactică şi tactica fără tehnică nu pot da rezultate
superioare ele fiind într-o condiţionare reciprocă neputând fi separate decât în
planul teoretic-metodic.
În planul abordării teoretic majoritatea specialiştilor care au studiat
fenomennul activităţii la nivelul copiilor şi juniorilor au căutat să elaboreze
principalele căi, principii, metode şi mijloace de pregătire, de planificare, de
selecţie. In cadrul acestor abordări ei au făcut trimitere la toţi factorii
antrenamentului sportiv, la modalităţile de aplicare şi folosire practică a metodelor
şi mijloacelor specifice jocului de fotbal în planul pregătirii fizice, tactice, tehnice,
teoretice, psihologice.
Abordând pregătirea tactică specialiştii în domeniu au operat cu concepte ca:
sistematizarea tacticii, principii tactice, tactica individuală, tactica colectivă, tactica
în atac şi apărare, mijloace tehnico-tactice.
Pornind de la realităţile jocului, de la faptul că fiecare joc îşi are
particularităţile lui, de la principiul metodic care ne duce de la joc la antrenament şi

39
de la antrenament la joc, tehnicienii de succes din fotbal au îmbogăţit sfera
cunoaşterii elaborând metode dar mai ales modele de pregătire în strânsă legătură
cu jocul, ţinând cont de deficienţele sesizate dar şi de aspectele pozitive ale echipei
[Arkadiev B.A., 10; Asovici M., 11].
În accepţiunea curentă a modela înseamnă a prelucra un obiect, spre ai da
materialului forma dorită din punct de vedere al pregătirii, a modela înseamnă a
aranja, a forma, a instrui, în vederea unei activităţi.
Modelarea în acceptul antrenorului trebuie să fie principiul care îi ghidează
activitatea pentru că după modul în care se desfăşoară antrenamentul, în acelaşi
mod joacă echipa [Şerban M.H., 131; Tudos Şt., 147; Verhoşanschi I.V., 150; Viru
A., 151].
În pregătirea conţinutului antrenamentelor antrenorul trebuie să plece de la
realităţile jocului propriei echipe pe care să le adapteze la cerinţele competiţiei,
sau la nivelul performanţei la care vrea să ajungă folosind informaţiile, datele şi
înregistrările din joc.
Pe baza unor indicatori cantitativi şi calitativi priviind acţiunile din joc şi
eficienţa lor, pe baza unor parametrii fizici şi fiziologici reieşiti din joc în urma
analizei computerizate antrenorul îşi poate optimiza procesul de antrenament
creâdu-şi şi planificând modele de pregătire cât mai aproape de posibilităţile de
exprimare ale echipei [Grigore Gh., 71; Tudos Şt., 146]. După Neţa Gh. [108, p.81]
procesul de informaţii şi cunoaştere a tuturor elementelor şi parametrilor ce
compun jocul şi antrenamentul pentru joc, ne conduce la realizarea concepţiei
unitare, juste, a acestor două aspecte, la un raport de cauzalitate între două
activităţi ale aceluiaş proces, al cărui obiectiv final este calitatea jocului şi eficienţa
acestuia.
După Teodorescu L. [142, p.93], modelul este o construcţie sau o
reprezentare fizică, logică sau matematică a structurii unui obiect, fenomen sau
proces. Cerinţele realizării unui model cât mai viabil constă în selectarea cât mai
judicioasă a mijloacelor de pregătire astfel încât să corespundă solicitărilor şi

40
structurii jocului.
În practica profesională găsim următoarele feluri de modele:
- model interogativ de joc,
- model de orientare şi selecţie,
- model de pregătire,
- model de cercetare.
În literatura de specialitate modelarea are sensuri diferite:
- metoda de investigaţie ştiintifică a realităţii cu două direcţii, modelarea ca
metodă de studiu a unui fenomen al realităţii, cu scopul elaborării modelului său,
- metoda de instruire - ea fiind înţeleasă ca acţiune de pregătire a subiecţilor
în concordanţă cu indicatorii cuprinşi în modelele elaborate.
Modelarea reprezintă o orientare metodologică şi nu o metodă, putând fi
folosite modele operaţionale pentru obţinerea modelelor ideale, reprezentate verbal
sau intuitiv şi executate de către jucători prin exersare.
Putem spune că modelul este un sistem simplificat al unui fenomen din
realitatea naturală sau socială, care cuprinde elemente semnificative sub aspectul
conţinutului, structurii şi functionalităţii. În fotbal modelul trebuie să fie simplu,
fidel, original şi relevant, să reflecte realitatea obiectivă, să fie limitat, rezumativ şi
să poată fi cuantificat precis, prin parametrii săi.
Modelele pot fi împărtite după următoarele criterii:
- după natura lor: ideale -cerinţe maximale ale jocului; materiale-machete şi
prototipuri ce pot similare cu originalul;
- după calitatea lor: logice;matematice; empirice;
- după criteriul temporal pentru care sunt elaborate: finale; intermediare;
operaţionale [Loy R., 85, 86; Parlebas P., 114].
În fotbal, idealul îl reprezintă modelul teoretic cu un înalt grad de
generalizare şi de punere în practică. În procesul instruirii din antrenamentul de
fotbal modelele operaţionale sunt instrumentele cu care antrenorul acţionează în
vederea abordării fiecărei componente a modelului intermediar cum ar fi exerciţiile

41
fizice şi tehnco-tactice, predate după o logică şi o dozare normală în funcţie de
perioada de antrenament în care ne aflăm sau de planificarea fiecărui antrenor.
Orice model teoretic trebuie structurat după următoarele componente:
- elementele tehnico-tactice;
- elementele de tactică individuală;
- elementele de tactică a echipei şi compartimentelor sale [Golu P., 70;
Neacşu I., 106].
Toate aceste referirii se adresează sportivilor de performanţă, echipelor de
seniori, segmentului de înaltă performanţă, dar ele pot fi aplicate şi altor nivele ale
activităţii fotbalistice, unor echipe mai mici, sau la copii şi juniori dar într-o
adaptare şi dozare raportată la particularităţile psiho-morfo-funcţionale specifice
diferitelor vârste.
Un model final al juniorului, orientativ şi teoretic valabil pentru nivelul
vârstei 17-19 ani elaborat de Rădulescu M. [118], Cojocaru V. [32], arată astfel:
- dezvoltare fizică: armonioasă şi proporţională, cu talie peste medie şi
robusteţe apropiată sau identică cu cea a jucătorului adult;
- calităţi motrice de bază combinate-dezvoltate la cel mai înalt nivel;
- pregătire tehnico-tactică - să fie însuşite mecanismele de bază ale tuturor
procedeelor tehnice şi acţiunilor tactice individuale şi colective pentru atac şi
apărare în condiţii de adversitate;
- pregătire teoretică - cunoaşterea perfectă a regulamentului, informaţii
referitoare la evenimentele şi noutăţile fotbalistice ;
- pregătirea psihică -demostrarea cu ocazia selecţiei a niveluluipregătiri
psihologice, conturul personalităţii.
Din punct de vedere al comportamentului tactic şi al funcţiilor tactice reieşit
din dispoziţia posturilor în cadrul sistemului, modelul teoretic văzut de autorii sus
mentionaţi este următorul:
Fundaşii laterali - în apărare:
- întâmpinarea, tatonarea şi deposedarea de minge a adversarului direct sau

42
intercepţie;
- marcajul adversarului ce acţionează în zonă strict sau la supraveghere,
deblocarea coechipierilor;
- revenirea în caz de depăşire;
- blocarea adversarului care trage la poartă;
- schimbarea sarcini cu coechipierii alăturaţi în cazul depăşirilor;
- bun joc aerian şi în atac;
- întâmpinarea, preluarea în viteză pe direcţia de atac sau zona liberă şi
transmiterea mingii;
- scurtarea timpului dintre preluare şi execuţie;
- conducerea mingii în viteză, terminată cu tras la poartă, centrare şutată
peste apărare sau înapoi;
- revenire pe zona de bază;
- aruncarea mingii de la margine, lung, rapid şi precis;
- intrarea oblică în construcţie şi finalizarea;
- capacitatea de a executa lovituri de colţ.
Funcţiile secundare în apărare:
- funcţia centrală în apărare ;
- jucător de margine în atac.
Fundaşii centrali - în apărare :
- se va urmării perfecţionarea aceloraşi elemente ca la fundaşii laterali dar cu
acţionare pe zona centrală;
- calitatea marcajului, jocul cu capul şi deposedarea au o mare importanţă;
- să fie capabili să joace în zonă, să execute marcaj strict şi intercepţie în
zonă şi în atac;
- să aibe siguranţă în posesie şi trasmisie simplă;
- să aibe siguranţa în lansări, deschideri, pentru a declanşa contraatacul
direct;
- apariţii la finalizare pe fondul jocului colectiv.

43
Sarcini secundare:
- dublaj pe zonele laterale sau centrale;
- mijlocaş prin desprindere de lângă adversarul direct cu participare la
construcţie şi mai ales la finalizare.
Mijlocaşii - în apărare:
- tatonare activă pentru a câştiga timp necesar organizării echipei în apărare;
- dublajul jucătorilor din linia I când aceştia fac pressing;
- recuperarea mingii prin marcaj şi intercepţie în zona centrală;
- închiderea spaţiilor şi culoarelor, blocarea acţiunilor frontale;
- schimbarea de sarcini cu ceilalţi mijlocaşi sau cu jucători din alte
compartimente;
- calităţi deosebite (joc de cap, deposedare, plasament şi anticipaţie).
Mijlocaşii - în atac - în zona de construcţie:
- asigurarea circulaţiei rapide a mingii prin demarcări pe zone libere, crearea
de superioritate numerică - un-doi-uri, un-doi pentru al treilea, schimbarea direcţiei
de joc, desface jocul pe margini, preluări pe direcţia de atac, schimbarea tempoului
de joc.
Mijlocaşii - în atac - în zona de finalizare:
- acţiuni fără minge, demarcări rapide pe zone libere pentru susţinerea
jucătorului cu mingea inclusiv la aruncarea de la margin,intercalarea în linia
întâi,prin pătrunderi în viteză, revenire pe zona de bază, schimb de locuri cu alţi
jucători, rămânerea pe zone mai restrânse pentru schimbarea direcţiei de atac;
- acţiuni cu mingea -un-doi, un-doi pentru al 3-lea, schimbarea direcţiei de
joc, finalizări din linia a II-a, preluări în viteză la finalizare, executarea loviturilor
libere :11m, 16m, 20m .
Sarcini secundare:
- orice sarcină din prima linie, în atac;
- fundaş în apărare.
Atacanţii- în apărare: - exercitarea pressingului asupra apărătorilor, pe

44
unghiuri închise, oferind soluţii limitate de continuare a fazei, din spate, obligând
adversarii la criză de spaţiu, orice recuperare aproape de poarta adversă
reprezentând o finalizare mai rapidă, pot contribui la recuperarea mingii prin
constrângere jucătorului în posesie până la îngustarea spaţiilor, se retrag la fazele
fixe, chiar în propriul careu cu adversarii direcţi.
Atacanţii- în atac: - acţiuni de pregătire a finalizărilor:
- schimbarea plasamentului, demarcarea pe toată lăţimea terenului,
demarcări individuale sau simultane cu scopul de a facilita circulaţia mingii fără a
bloca acţiunea, pătrunderi pe culoare, precedate de schimbări de direcţii pentru
mingii, acţiuni de finalizare - acţiuni pe zona centrală, tras la poartă din prima
situaţie, pase prin deviere, ieşire în întampinare, preluare pe direcţia de atac cu
depăşire, tras la poartă + urmărire, un-doi + tras la poartă + urmărire, driblig + tras
la poartă + urmărire, lansarea unui coechipier + susţinere + tras la poartă +
urmărire pe zonele laterale, conducerea mingii în viteză, cu variaţii de tempo,
intercalate cu un-doi, dribling sau urmată de – tras la poartă + urmărire, centrare +
urmărire, pas înapoi.
Portarul trebuie să aibe calităţi tehnico-tactice de atac - apărare, coordonare
specifică foarte bună constând din - priză la balon: de pe loc, din deplasare, din
săritură, plonjon + priză, boxarea mingii, ieşire din poartă, blocaj, repunerea mingii
în joc, rapid şi precis atât cu mâna cât şi cu piciorul, să închidă cât mai corect
unghiurile de şut ale adversarilor printr-o bună poziţie în spaţiul de poartă şi în
afara lui, să se plaseze corect la loviturile libere directe şi indirecte, să-şi facă zidul
corect, dintr-un număr corespunzător de jucători, să ştie să iasă pe centrările înalte
prin aprecierea distanţelor, să dea indicaţii precise, oportune şi rapide,
coechipierilor, să joace rolul liberoului dacă faza o cere [Mercier J., 1993, p.49].
În lucrarea “Fotbal - tactica azi” Ionescu V.I. [81, p. 12], interpretează tactica
ca fiind o strategie de purtare a acţiunilor de atac şi apărare, un mod de a înşela
vigilenţa adversarului, ea reprezentând în stadiul actual al evoluţiei jocului ceva
mai mult, mai complex şi ceva mai abstract în acelaşi timp. Mulţi autori au definit

45
noţiunea de tactică şi vom menţiona în continuare opiniile considerate mai
elocvente: pregătirea tactică este considerată ca fiind arta desfăşurării luptei
sportive [Matveev L.P., Novicov A.D., 92; Motroc I., 100] afirmă că tactica
reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective, organizate şi coordonate
unitar şi raţional, atât în atac cât şi în apărare, în limitele regulamentului de joc şi al
eticii sportive, în scopul obţinerii victoriei, valorificând calităţile şi particularităţile
jucătorilor proprii, precum şi lipsurile din pregătirea adversarilor; în viziunea
autorului Teodorescu L. [140, p. 63], tactica este activitatea (totalitatea acţiunilor)
prin care un sportiv desfăşoară toate posibilităţile sale fizice, tehnice şi psihice,
pentru a dobândi rezultatele cele mai bune în condiţiile şi în faţa unor adversari
diferiţi:
Teodorescu L. [141, p. 56] şi Şiclovan I. [135, p. 77] înţeleg prin tactică un
sistem de principii, idei, şi reguli de abordare a competiţiilor de către sportiv, prin
care îşi valorifică toate capacităţile tehnice, fizice, psihologice în vederea
rezolvării situaţiilor problematice create de adversari, coechipieri şi ambianţă,
pentru obţinerea succesului;
Miu Şt., [98, p.126] afirmă că tactica reprezintă succesiunea şi dinamica în
acţiunile jucătorilor, impuse de jocul în sine, totalitatea fazelor şi variantelor de
aşezare în teren, cu ajutorul cărora acţionează fiecare jucător sau echipă, atât în
atac cât şi în apărare.
Tactica sportivă se fundamentează pe capacitate cognitivă, abilitate tehnică,
pregătire fizică, capacitate de discemare şi decizie, este condiţionată de principii,
idei, norme, regulamente şi are drept rezultat comportament optim în concursuri
[Dragnea A., 50, p. 250].
Principiile tactice reprezintă un factor de organizare a jocului cu conţinut
psihologic, educativ şi tactic însuşite în procesul de antrenament, care definesc, în
final, calitatea şi randamentul competiţional. Principiile tactice prezintă o mare
importanţă în organizarea jocului, deoarece, însuşite asemănător de către toţi
jucătorii pot ordona şi sincroniza acţiunile acestora [Motroc I., 100, p. 80].

46
Principiile tactice mai importante sunt următoarele:
- principiul stării de permanentă alertă;
- principiul jocului total ( toată lumea atacă, toată lumea se apără);
- principiul reducerii numărului de greşeli;
- principiul efectuării tuturor acţiunilor în timp util;
- principiul susţinerii posesorului mingii;
- principiul asigurării superiorităţii numerice;
- principiul colaborării între compartimente;
- principiul determinării adversarului să greşească;
- principiul sprijinului reciproc.
Principiile jocului marilor echipe după Teaşcă C. [137, p. 51] sunt
următoarele:
- în atac: joc orientat permanent în adâncime, penetrant, direct pe poarta
adversă; desfăşurarea atacului pe toată lărgimea terenului de joc; mobilitatea
atacului prin folosirea schimbărilor rapide de pe o parte pe alta a terenului;
improvizarea permanentă pentru a surprinde adversarul;
- în apărare: întârzierea jocului adversarului (împotriva jocului în
adâncime); concentrarea apărătorilor pe direcţia atacului advers (împotriva jocului
direct); realizarea echilibrului în apărare prin acoperirea tuturor zonelor şi părţilor
laterale ale terenului; controlul retragerii, organizarea şi reorganizarea recuperării
mingii şi oprirea atacului advers.
Referitor la cerinţele tacticii autorii: Csandi A. [29], Bârsan M., [17, 18],
Miu Şt. [98], evidenţiază următoarele cerinţe:
- să fie accesibilă, armonizată cu nivelul pregătirii jucătorilor,
- să fie maleabilă, permiţând manifestarea unor intervenţii de adaptare din
partea jucătorilor, să facă faţă situaţiilor variate apărute în joc;
- să fie evolutivă, să ţină cont de tendinţele tacticii pe plan mondial,
valorificând optim cuceririle realizate pe plan fizic şi tehnic.

47
Componentele tacticii în viziunea autorilor: Alexe N. [4] şi Dragnea A. [50]
sunt: concepţia tactică, principiile tactice, planul tactic, sistemul de joc şi acţiunea
tactică.
Concepţia tactică reprezintă un sistem de principii, idei, reguli şi norme
relativ stabile, elaborate în vederea participării cu succes la competiţii [Dragnea A.,
50; Frantz P., 63; Ionescu V.I., Dinu C., 83], iar concepţia de joc include planul de
joc elaborat pentru o situaţie concretă Alexe N. [4] şi Teaşcă C. [137, 138, 139],
definesc concepţia de joc ca fiind sistemul cunoştinţelor şi deprinderilor, precum şi
interpretarea specifică a factorilor de joc, printr-o atitudine şi acţiune convergentă
a jucătorilor, în vederea randamentului competiţional.
Planul tactic poate fi definit ca ansamblul măsurilor stabilite, în vederea
rezolvării problemelor tactice ridicate de pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de
atac şi apărare [Cojocaru V., 31; Dragnea A., 50]. Referitor la acţiunea tactică în
literatura de specialitate există diferite opinii. Astfel Alexe N. [4, p. 530] afirmă că
acţiunea tactică este componenta de bază a factorului tactic, care se manifestă într-
o formă combinată, întrucât, este alcătuită în egală măsură din calităţi fizice,
psihice şi deprinderi motrice şi include un sistem de structuri, care se rezolvă mai
întâi mental şi apoi motric; deprinderea tactică reprezintă ansamblul mişcărilor
automatizate, structurate într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină
tactică şi se caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine.
Dragnea A. [50], Cojocaru V. [33], consideră acţiunile tactice instrumentele
de realizare a planului tactic şi concepţiei tactice; cu alte cuvinte sunt
componentele concrete ale tacticii; acţiunile tactice se prezintă ca structuri
înlănţuite, denumite combinaţii, scheme şi iniţiative individuale, efectuate în
scopuri tactice bine determinate.
Vom încerca să redăm cele mai reprezentative opinii referitoare la sistemul
de joc. Bârsan M. [17], Miu Şt. [98] şi Motroc I. [100], definesc sistemul de joc ca
fiind forma generală de aşezare, organizare şi coordonare a tuturor acţiunilor pe
timpul jocului, a celor 11 jucători care compun echipa insistă pe faptul că sistemul

48
de joc trebuie să asigure cursivitatea jocului şi sistemul de joc trebuie să asigure un
joc colectiv.
Vom reda în continuare unele opinii referitoare la sistematizarea tacticii.
Colibaba-Evuleţ D., Bota I. [36, p.320] consideră că cel mai important criteriu de
sistematizare a tacticii de joc este cel care-i desemnează structura şi
funcţionalitatea în joc, pregătind-o pentru a fi preluată de procesul de instruire, în
acest sens elementele importante sunt:
- compartimentele de joc (atac şi apărare);
- caracterul acţiunilor (individuale, colective şi de echipă);
- grupele de acţiuni (fără minge, cu minge, între 2-3 jucători şi cu întreaga
echipă);
- varianta de acţionare şi regim de solicitare (mai multe soluţii pentru aceeaşi
situaţie de joc, soluţii variabile în funcţie de comportamentul adversarului).
O sistematizare a tacticii apropiată de specificul jocului de fotbal este
alcătuită şi evidenţiată în anexa 1.
Ca notă definitorie referitoare la factorii antrenamentului, se poate afirma că
în orice acţiune de joc, oricât de simplă, apar şi sunt prezenţi toţi factorii
antrenamentului şi ai jocului, chiar dacă la una dintre faze, se evidenţiază unul sau
altul dintre aceştia. Ţinând cont de strânsa interdependenţă dintre factorii
antrenamentului, trebuie evidenţiată necesitatea abordării lor simultane în cadrul
procesului de pregătire, cu ponderea specifică a fiecărei perioade a antrenamentului
sportiv, deoarece deficienţele sau absenţa unui factor nu poate fi suplinită.

49
II. METODELE DE CERCETARE, ORGANIZARE ŞI
DESFĂŞURARE A CERCETĂRII

2.1. Metodele de cercetare


În vederea organizării, desfăşurării şi cercetării ştiinţifice privind modelarea
pregătirii tactice la juniori s-au utilizat următoarele metode de cercetare:
2.1.1. Metoda analizei şi generalizării datelor literaturii de specialitate;
2.1.2. Metoda studierii materialelor documentare;
2.1.3. Metoda observaţiei pedagogice;
2.1.4. Metoda anchetei de tip chestionar;
2.1.5. Metoda convorbirii;
2.1.6. Metoda analizei video;
2.1.7. Metoda nota de experţi;
2.1.8. Metoda testării nivelului pregătirii fizice şi tehnice;
2.1.9. Metoda modelării;
2.1.10.Metoda experimentului pedagogic;
2.1.11.Metode statistico-matematice.

2.1.1. Metoda analizei şi generalizării datelor literaturii de specialitate


În vederea cunoaşterii opiniilor specialiştilor români şi străini în direcţia
temei abordate, în lucrarea de faţă, s-a recurs la investigarea bibliografică a
literaturii retrospective şi curente. A fost consultat un număr corespunzător de
titluri, din autori români şi străini, care au format bibliografia selectivă a lucrării.
Autorii studiaţi au tratat în lucrările lor probleme legate de teoria şi metodica
antrenamentului sportiv, conceptele teoretico-metodice ale antrenamentului în
fotbal, factorii antrenamentului sportiv, problematica pregătirii juniorilor,
planificarea şi evidenţa activităţii, metode şi mijloace ale pregătirii juniorilor,
selecţia, modelarea ca principiu al antrenamentului sportiv, pregătirea psihologică,
pregătirea biologică, refacerea şi alimentaţia.

50
2.1.2. Metoda studierii materialelor documentare
Au fost cercetate materialele documentare, privind organizarea şi
desfăşurarea procesului de antrenament cu sportivii din Cluburile Sportive Şcolare
şi documentele de planificare şi de evidenţă a activităţii, la echipele de juniori,
calendarul anual al activităţii sportive, planuri anuale de antrenament, planuri de
etapă, cicluri săptămânale, conspecte de lecţie, din care au reieşit numărul de
antrenamente planificate, numărul de ore afectat antrenamentelor, numărul de
jucători cuprinşi în activitatea de pregătire, precum şi ponderea factorilor
antrenamentului sportiv în cadrul instruirii.
Au fost cercetate şi studiate documentele de planificare şi evidenţă existente
în cadrul departamentului de copii şi juniori din cadrul FRF, referitoare la
obiectivele, pregătirea şi direcţiile de acţionare din cadrul instruirii la nivelul
loturilor reprezentative.
Prin studiul bibliografiei şi materialelor documentare am reuşit să acumulăm
un volum corespunzător de cunoştinţe teoretice legate de tema cercetării să
poziţionăm şi să stabilim ponderea pregătirii tactice şi să formulăm ipoteza de
lucru a cercetării.

2.1.3. Observaţia pedagogică


În studiul întreprins de cercetarea noastră am folosit permanent ca metodă
de cercetare observaţia pedagogică. Cu ajutorul acestei metode au fost culese date
concrete, prin care s-a realizat analiza ştiinţifică detaliată a fenomenelor studiate.
În sport este bine cunoscut că antrenorul sau profesorul trebuie să fie un
observator perspicace, atât al sportivilor pe care îi conduce, cât şi a sportivilor
adverşi.
Ca metodă directă de investigare ştiinţifică a realităţii, observaţia realizată
sistematic a însoţit activitatea desfăşurată, în vederea stabilirii ipotezei
experimentale, a problematicii lucrării, precum şi ca modalitate de recoltare a
datelor pe toată durata cercetării.

51
În cercetarea noastră am utilizat observaţia conform unor protocoale de
observaţie în aceste protocoale am direcţionat observaţia spre următoarele aspecte:
a) stabilirea gradului de pregătire a juniorilor de 18 ani, în comparaţie cu
juniorii din ţări cu fotbal avansat şi în comparaţie cu jucătorii seniori;
b) stabilirea metodelor şi sistemelor de acţionare utilizate în procesul de
pregătire pentru Lotul Naţional de Juniori UEFA 1985;
c) înregistrarea unor parametrii de joc, prin care se poate evalua
randamentul tehnico-tactic competiţional, la nivelul întregii echipe şi a unor
jucători din diferite compartimente de joc.

2.1.4. Metoda anchetei de tip chestionar


O altă metodă de cercetare ce s-a aplicat în vederea realizării scopului şi
sarcinilor cercetării, a fost metoda anchetei, prin care s-a înlocuit observarea
condiţiilor reale cu experienţa mentală a respondenţilor .
Am utilizat această metodă pentru a obţine un volum de informaţii privitoare
la:
a) obiectivele pregătirii fizice specifice în jocul de fotbal;
b) opiniile referitoare creşterea randamentului tehnico-tactic;
c) modalităţile de evaluare a randamentului competiţional;
d) metodele de antrenament şi sistemele de acţionare eficiente utilizate în
procesul de pregătire pentru Lotul Naţional de Juniori UEFA 1985;
e) documentele de planificare necesare într-un macro ciclu anual.
În acest scop am formulat un set de 16 întrebări, cu 3-4 de variante de
răspuns, la care au răspuns un număr de 108 specialişti din domeniul jocului de
fotbal.
Modelul chestionarului este prezentat în anexa 2, iar analiza răspunsurilor se
află la capitolul 3.

52
2.1.5. Metoda convorbirii (interviului)
Am utilizat această metodă sub forma unor discuţii purtate cu antrenori,
jucători, arbitri, conducători de club, instructori sportivi, profesori de sport,
studenţi, spectatori. Menţionăm că jucătorii cu care s-au purtat discuţiile activează
în diferite eşaloane, inclusiv în campionatul republican de juniori. Discuţiile au
avut subiecte legate de tema cercetării. De asemenea, s-a utilizat metoda
convorbirii cu antrenorii, căutând să aflăm date referitoare la programele de
pregătire, la obiectivele vizate, la documentele de planificare, la metodele de
pregătire şi principalele sisteme de acţionare utilizate în procesul de pregătire
(chestionar al interviului ).
Constatările reieşite din folosirea metodei convorbirii sunt menţionate la
capitolul 3.

2.1.6. Metoda analizei video


Pentru a stabili progresul obţinut în pregătirea tehnico-tactică am apelat la
analiza meciurilor pe baza metodei video. Analiza video reprezintă modalitatea de
analiză a comportamentului tactic pe care la avut echipa global dar şi o analiză a
manifestării tactice a fiecărui jucător în cadrul sistemului propus. Pe baza analizei
video am putut constata modul în care jucătorii respectă planul tactic propus,
modul în care complexele tactice şi structurile de joc de atac şi apărare se regăsesc
în jocul echipei, progresul tehnico-tactic al jucătorilor.
De asemeni pe baza analizei video am putut inventaria lipsurile şi
neajunsurile pregătirii tehnico-tactice pentru a putea să le elimin. Analiza video a
oferit posibilitatea obiectivizării antrenamentului plecând de la joc la antrenament
şi de la antrenament la joc .

2.1.7 Metoda nota de experţi


Pentru o analiză pertinentă, eficace şi precisă a modului în care echipa s-a
exprimat din punct de vedere tactic cât şi a dinamicii progresului obţinut am folosi

53
metoda „expert” apelând la trei antrenori din cadrul compartimentului de copii şi
juniori ai F.R.F (Cristoloveanu Gh., Cheran F., Cojocaru V.).
Metoda a constat în analiza jocurilor făcută de cei trei antrenori care au
acordat note pe o scară de la 1 la 10 apreciind următoarele aspecte ale jocului:
analiza jocului, organizarea defensivă, organizarea ofensivă, jocul colectiv,
strategia tactică.
Analiza jocului cuprinde :
- jocul, data, starea terenului, scorul, autorii golurilor, ora de disputare,
temperatura;
- dispoziţia de bază ,sistemul de joc, dispunerea jucătorilor.
Organizarea defensivă:
- marcajul (individual, mixt, în zonă),
- dispozitivul de siguranţă (modul de aşezare pe faza a doua ),
- când se pierde mingea (şi unde se face recuperarea),
- recuperarea mingii (prin atacanţi, mijlocaşi, fundaşi),
- replierea (de unde începe),
- agresivitatea (pozitivă, negativă),
- mişcarea de translaţie,
- presing (cum se face ,de unde începe),
- densitatea în treimea proprie,
- poziţia ultimei linii,
- dublajul,
- blocajul,
- forţa,
- ieşirea din apărare,
- atitudinea jucătorilor în faza de apărare.
Organizarea ofensivă:
- posesia mingii,
- jocul direct,

54
- jocul pe contraatac,
- susţinerea fundaşilor la construcţie,
- jocul de atac,
- construcţia (rapidă-lentă),
- relaţia fundaş-mijlocaş-înaintaş,
- orientarea jocului de atac,
- relaţii de joc(1-2 uri, trasee de joc, structuri de joc),
- presing (unde se face ,cine participă),
- viteza de joc,
- continuitatea în joc,
- penetraţia în adâncime.
Jocul colectiv :
- apreciere,
- sprijinul şi susţinerea coechipierilor,
- jocul individual,
- disciplina tactică,
- posesia mingii –în treimea proprie sau adversă,
Strategia tactică :
- momente fixe în apărare -cornere –dispunere,
- lovituri libere –dispunere,
- aruncări de la margine,
- lovitura de începere,
- momente fixe în atac -cornere –dispunere,
- lovituri libere - mod de execuţie,
- aruncări de la margine,
- lovitura de începere.

55
2.1.8. Metoda testării nivelului pregătirii fizice, tehnice, tactice şi
biomotrice
Această metodă a fost utilizată în scopul stabilirii nivelului de pregătire
fizică specifică şi tehnică iniţial şi final al jucătorilor celor două grupe supuse
cercetării. Pe baza valorilor rezultatelor obţinute la aceste teste am putut argumenta
progresele obţinute de grupa experimentală.
Testele au fost următoarele:
A. Teste pentru determinarea pregătirii fizice
1. Flexii ale trunchiului fără sprijin şi ajutor
Material: Un cronometru
Instalaţii: Nu
Execuţie: Poziţie de plecare: culcat dorsal, picioarele întinse, mâinile la
ceafă.

(1)

La comandă, jucătorul flexează trunchiul spre înainte şi atinge cu cotul stâng


genunchiul piciorului drept care a fost şi el flexat, piciorul stâng rămâne întins la
sol.

(2)

La revenirea în poziţia culcat dorsal, mâinile ţinute la ceafă trebuie să vină în


contact cu solul, piciorul drept revine, întins la sol.

(3)

Bazinul rămâne lipit de sol.

56
Se alternează cot stâng – genunchi drept, cot drept – genunchi stâng.
Atenţie: Piciorul flexat trebuie să aibă talpa lipită de sol în momentul în care
cotul opus îi atinge genunchiul.

(4)

Evaluare: Se numără de câte ori un cot vine în contact cu un genunchi timp


de 1 minut.
Penalizări: nu se acordă nici un punct
- dacă mişcările sunt parţiale sau total incorect efectuate,
- dacă bazinul părăseşte solul,
- dacă cotul nu atinge genunchiul opus,
- dacă talpa piciorului flexat nu este pe sol în momentul contactului dintre
cot şi genunchi,
- dacă încercarea este întreruptă (oprire mai mare de 3 secunde).
Încercare: Una.

2. Săritură în lungime fără elan


Material: Ruletă
Instalaţii: Se fixează o ruletă pe un sol nu prea dur (sală de gimnastică,
gazon, pistă de alergare etc.). Linia de plecare trebuie marcată cu o linie (ex.: linia
de fund a unui teren – sală sau afară). Această linie trebuie să fie perpendiculară pe
ruletă şi nu trebuie atinsă de către jucători, nici înainte, nici în timpul săriturii.
Punctul „zero” al ruletei este fixat pe marginea cea mai apropiată de jucător a
liniei.
Execuţie: Trebuie ca jucătorul să sară cu picioarele alăturate cel mai departe
posibil, fără elan.

57
Evaluare: Saltul este măsurat la centimetru, de la marginea exterioară a
liniei de plecare până la punctul cel mai din apoi al locului de aterizare.
Penalizări: Săritura este nulă dacă:
- jucătorul efectuează una sau mai multe sărituri pe loc înainte de saltul
propriu-zis;
- jucătorul calcă linia de plecare.
Încercări: Trei , cea mai bună fiind reţinută.

3. Tracţiuni în braţe
Material: Bară fixă sau obiect similar.
Execuţie: Jucătorul este suspendat întins pe bară, în priză dorsală (cu dosul
palmei spre faţă), flexează braţele până când bărbia se ridică la nivelul barei, apoi
revine în poziţia iniţială, cu braţele întinse.
Indicaţie practică: Pentru a evita balansurile care se pot produce în timpul
exerciţiului, este indicat ca un partener să se plaseze lângă executant (în lateral) şi
să întindă braţele de o parte şi de alta a picioarelor.
Evaluare: Antrenorul (sau partenerul) numără de câte ori a reuşit jucătorul
să ridice bărbia la nivelul barei (deasupra).
Penalizări: Nu este acordat nici un punct, dacă:
- mişcarea este parţial executată (coate îndoite la plecare, bărbie sub nivelul
barei);
- corpul rămâne imobil în timpul execuţiei (fără balans, fără împingeri în
picioare).
Încercări: Una.

4. Alergare de 50 m
Material: Cronometre, două jaloane, cretă pentru marcarea plecării şi
sosirii.

58
Instalaţii: Parcurs rectiliniu şi plat; a se marca linia de plecare cu cretă; a se
planta câte un jalon de fiecare parte a liniei de sosire.
Execuţie: La comanda „pe locuri”, jucătorii se plasează aproape de linia de
plecare, fără să o atingă. La fluier (sau la alt semnal acustic) ei parcurg cei 50 m cel
mai repede posibil.
Evaluare: Cronometrul este oprit în momentul în care pieptul alergătorului
trece linia de sosire. Timpul se măsoară la 1/10 pe secundă.
Încercări: Una.

5. Alergare - navetă (4 x 10 m)
Material: Cronometre, două bucăţi de lemn, două jaloane, material pentru a
marca două linii pe sol.
Instalaţii: Teren plat; se marchează două linii la 10 m una de alta; se
montează două jaloane de fiecare parte a liniei de sosire (care este şi linia de
plecare) şi se pun două bucăţi de lemn dincolo de cealaltă linie.

Execuţie: La comanda „pe locuri”, jucătorul se plasează în picioare lângă


linia de plecare, fără să o atingă. La fluier el aleargă până la linia cealaltă, ia un
martor de lemn, aleargă înapoi şi îl depune, fără a-l arunca, în spatele liniei de
plecare, pleacă pentru a lua celălalt martor, apoi trece în viteză linia de sosire.
Evaluare: Cronometrul se opreşte în momentul în care pieptul alergătorului
trece pentru a doua oară linia de sosire / plecare. Timpul se măsoară la 1/10 pe
secundă.

59
Penalizări: Încercarea este anulată dacă alergătorul aruncă martorul de
lemn, în loc să-l pună pe sol.
Încercări: Două , cea mai bună fiind reţinută.

6. Alergare 12 minute
Material: Cronometre, panouri de distanţă, fi de înregistrare, creioane,
dosare.
Instalaţii: Dacă este posibil, pistă circulară de atletism de 300 m sau 400 m.
Alte posibilităţi:
- pistă circulară (exerciţiul în jurul unui teren de fotbal),
- pistă – navetă de o lungime minimă 100 m.
Parcursul se jalonează din 25 în 25 m cu câte un panou (jalon etc.)
Execuţie: La comanda „pe locuri”, jucătorii se plasează aproape de linia de
plecare. La fluier (sau la alt semnal acustic) ei parcurg în 12 minute, cea mai mare
distanţă posibilă. La fluierul de final, al celor 12 minute, jucătorii care nu se găsesc
exact în dreptul unui panou (jalon) continuă cursa până la primul.
Evaluare: Distanţa parcursă este calculată adunând numărul de tururi
complete şi fracţiunea parcursă în plus. Exemplu : şase tururi de 400 m = 2400 m +
panou (jalon) 75 m = 2475 m.
Încercări: Una.
Organizare: Se împarte grupul în două grupe: alergătorii şi controlorii.
Fiecare alergător este urmărit, controlat de către de către un controlor care
numără cu voce tare tururile parcurse de acesta.
Controlorul înscrie o linie pe hârtie de fiecare dată când alergătorul său a
parcurs un tur. La sfârşitul celor 12 minute, se inversează rolurile.

7. Alergare 2000 m
Material: Cronometru, eventual hârtie, dosar.
Instalaţii: Dacă este posibil, pistă circulară de 300 m sau 400 m.

60
Alte posibilităţi:
- pistă circulară în jurul unui teren de fotbal,
- parcurs rectiliniu plat de 100 m, de parcurs de 20 de ori (alergătorul trebuie
să treacă de fiecare dată prin spatele fanionului aşezat la fiecare extremitate a
parcursului).
Execuţie: La comanda „Pe locuri!”, jucătorii se plasează aproape de linia de
plecare, fără a o atinge. Plecarea se face la semnal acustic.
Evaluare: Cronometrul se opreşte în momentul în care pieptul alergătorului
trece linia de sosire. Timpul se măsoară la secundă, fracţiunile fiind aduse la
unitatea inferioară.
Încercare: Una.
Remarcă: Dacă proba se desfăşoară sub formă de cursă – navetă, se poate
diminua timpul final cu 40 de secunde, dacă este vorba de un parcurs de 100 m şi
cu 30 de secunde dacă este vorba de un parcurs de 150 m.

B. Teste biomotrice
1. Testul de echilibru
Este format din patru probe, cu durată de 20 secunde fiecare, ce diferă prin
condiţiile lor de desfăşurare.
Se evidenţiază nivelul capacităţii de control al posturii bipodale, cerinţa fiind
de a menţine o variaţie cât mai mică a proiecţiei centrului de greutate pe platforma
de echilibru. Această variaţie poate fi vizualizată pe ecranul monitorului
calculatorului printr-un spot indicator ce reprezintă poziţiile succesive ale
proiecţiei centrului de greutate pe suprafaţa platformei. Nivelul de stabilitate este
apreciat prin valoarea razei vectoriale.
2.Testul de control neuromuscular
Se evaluează capacitatea de a rezolva sarcini motrice cu cerinţa unui control
fin al forţei exercitate, în condiţii care nu ridică probleme din punct de vedere
energetic. Cuprinde două probe care diferă prin condiţiile de viteză, subiectul

61
putând urmări pe ecranul calculatorului modul în care realizează sarcina.
Aprecierea nivelului de rezolvare a sarcinii se face prin note de la 1 la 10.
3. Testul MGM
Vizează determinarea elementelor definitorii ale calităţilor neuromotrice,
energetice şi de control la nivelul triplei extensii, într-un efort maximal de forţă-
viteză. Cuprinde trei serii de câte 15 sărituri ca mingea pe ambele picioare, pe
piciorul drept şi pe piciorul stâng. Sunt obiectivate atât aspecte energetice – nivelul
calităţilor de forţă-viteză , cât şi aspecte de control, prin parametri specifici.
Parametri energetici:
Pu – puterea medie unitară (W/kg);
H zbor – înălţimea medie de zbor (m);
V rep. – parametru de viteză (viteză de repetiţie), ce reprezintă de fapt
timpul mediu de contact cu solul necesar pentru propulsie (ms).
D-S – diferenţa de putere în valoare absolută dintre piciorul drept şi cel
stâng (W/kg).
A-(D+S) – diferenţa dintre valoarea puterii medii unitare pe ambele picioare
şi suma valorilor pe dreptul şi pe stângul, oferă informaţii despre echilibrul dintre
componenta de forţă şi cea de viteză; valorile cuprinse între 0 şi -1 semnifică un
dezechilibru în sensul lipsei de forţă, iar cele mai mici decât -1, un dezechilibru în
sensul lipsei de viteză.
Parametri de control:
C v.e. – coeficient de variabilitate energetică (%); valorile foarte mici
reprezintă un grad avansat de automatizare; în cazul unor sporturi, cum este şi
fotbalul, la care considerăm ca nerecomandabilă o automatizare crescută, valorile
optime se pot aprecia în intervalul 2,5-3.
C v.s. – coeficient de variabilitate de structură (%).
Cu ajutorul acestor parametri se apreciază atât capacitatea de a controla
resursele energetice în faza activă a mişcării şi respectiv nivelul de anticipare,

62
precum şi pregătirea structurală a muşchiului în faze premergătoare contactului (cu
solul, cu mingea, cu adversarul, cu diferite obiecte).
Rezultate
Rezultatele măsurătorilor sunt prezentate atât sub formă centralizată cât şi
sub forma fişelor individuale cu valorile şi graficele respective ale fiecărei probe.
Pentru centralizarea datelor şi stabilirea ierarhiei s-au folosit metode matematice de
analiză utilizându-se programele de calculator elaborate în cadrul INCS.
Tabelul centralizator cuprinde valorile individuale la fiecare parametru luat
în consideraţie în analiză, mediile de grup, limite superioare şi inferioare şi
variabilitatea lor în cadrul grupului testat.

C. Teste pentru determinarea pregătirii tehnice


1. Jonglarea în mişcare înainte – înapoi

Marcaj: Se montează două fanioane la 5m interval, conform schemei.


Execuţie: Plecând de la primul fanion, jucătorul jonglează cu ambele
picioare, deplasându-se constant spre înainte. După 5 m, înconjoară al doilea
fanion şi continuă jonglarea revenind la punctual de plecare.
Reguli: Se poate jongla cu acelaşi picior de câte ori vrea jucătorul, însă
numărătoarea nu se face decât pentru trecerile mingii de pe stângul pe dreptul şi
invers. Este permis de a jongla cu genunchiul, cu pieptul, cu capul, dar fără
atribuire de puncte. Încercarea este terminată atunci când balonul atinge solul.

63
Rezultat: Număr de treceri directe ale mingii de pe stângul pe dreptul sau
invers. Distanţa parcursă nu contează. Mingea jonglată static nu contează (nu se
numără).
Încercări: Trei , cea mai bună fiind reţinută.

2. Conducerea mingii în cercul central


Exerciţiul:

Marcaj: Se trasează un cerc suplimentar de rază 9,15 m (identic cu cercul


central) şi se dispun fanioanele schemei. Porţile măsoară 1m lungime.
Execuţie: La plecare, mingea se găseşte pe linia cercului, lângă poarta de
plecare. Jucătorul conduce mingea, înconjurând fanioanele, conform schemei.
Exerciţiul se poate începe şi de partea opusă.
Reguli: Cronometrul porneşte atunci când jucătorul atinge mingea prima
dată şi se opreşte atunci când jucătorul cu minge trece corect peste linia de sosire.
Timpul este luat la 1/10 de secundă. Nici jucătorul, nici mingea nu trebuie să
atingă linia cercului. O astfel de greşeală atrage o penalizare de 2 secunde. Dacă
sunt comise mai mult de două greşeli, încercarea nu este valabilă.
Rezultat: Timpul total conţine timpul măsurat la care se adaugă eventualele
penalizări de 2 secunde.

64
Încercări: Două , cea mai bună fiind reţinută.

3. Şut la poartă de la 16 m

Marcaj: Poarta este împărţită în trei părţi egale (2,44 m x 2,44 m) cu


ajutorul halterelor suspendate de camerele de bicicletă.
Execuţie: Jucătorul se plasează la 20 m de poartă. Lansează mingea cu
mâna, o lasă să cadă o dată pe sol şi înainte ca ea să intre în suprafaţa de pedeapsă,
o loveşte din voleu pentru a marca. Se respectă traiectoria aeriană a mingii.
Rezultat:
- trei puncte: mingea cu traiectorie aeriană directă ajunge într-una din
treimile laterale ale porţii:
- un punct: mingea cu traiectorie directă aeriană ajunge în treimea din
centrul porţii ;
- zero puncte: mingea şutată după linia de 16 m ; mingea atinge solul înainte
de a intra în poartă (înaintea liniei porţii); mingea şutată după ce a atins de două ori
solul (după lansare).
Demi-vole-ul nu este permis; mingea şutată alături de poartă sau într-una din
barile porţii.

65
Rezultat valabil: suma punctelor.
Încercări: Una (în total opt şuturi).

4. Pasă lungă (în cercul central – 40 m)

Marcaj: Se desenează în cercul central un cerc suplimentar (de rază de 3,5


m). Linia de la care se şutează este trasată la 40 m de centrul cercului (conform
schemei).
Execuţie: Mingea este imobilă. Jucătorul efectuează o pasă lungă aeriană în
cercul central. Se execută patru pase cu fiecare picior.
Rezultat:
- trei puncte: mingea aterizează direct în interiorul cercului mic (r = 3,5m)
sau pe linia lui;
- un punct: mingea aterizează direct în interiorul cercului mare (r = 9,15m)
sau pe linia lui;
- zero-puncte: pasă la exteriorul cercului mare sau mingea care atinge solul
înainte de a intra în cerc.
Rezultat valabil: suma punctelor.
Încercări: Una (în total opt pase lungi aeriene)

66
5. Controlul (preluarea) mingii după o pasă aeriană (înainte de primul
contact cu solul sau la primul contact cu solul)

Marcaj: Se trasează o linie de cca. 5 m la distanţa de 5,5 m de linia de fund,


în afara suprafeţei de pedeapsă.
Execuţie: Jucătorul se plasează în spatele liniei de fund având mingea în
mâini. El joacă mingea cu piciorul efectuând o pasă cu traiectorie înaltă (boltită)
care să cadă după linia de 5 m trasată. Jucătorul urmăreşte mingea şi o preia înainte
de primul contact cu solul sau la primul contact cu solul (demi–vole). El aduce
(conducând) mingea la linia de plecare şi reîncepe. Parcursul trebuie efectuat
corect, de 5 ori, cel mai rapid posibil.
Reguli: Dacă mingea nu depăşeşte direct în aer linia de 5 m, sau dacă
mingea nu este preluată maxim, la primul contact cu solul, pasa trebuie repetată.
Jucătorul trebuie deci să aducă mingea la start conducând-o cu piciorul şi apoi să
reîncepă. În tot acest timp cronometrul nu este oprit. Mingea nu poate fi luată în
mâini decât în spatele liniei de fund.

67
Rezultat: Cronometrul demarează atunci când jucătorul atinge prima dată
mingea cu piciorul şi se opreşte atunci când jucătorul şi mingea au trecut linia de
fund, după executarea a cinci parcursuri corecte. Se cronometrează la 1/10
secundă.
Încercări : Două , cea mai bună fiind reţinută.

6. Lovirea mingii cu capul (din 8 m )

Marcaj: Poarta este împărţită în trei părţi egale (2,44 m x 2,44 m) cu


ajutorul unor haltere suspendate de camere de bicicletă. Se trasează o linie la 8 m
în faţa porţii printr-o perpendiculară pe linia trasată la 8 m (conform desenului).
Execuţie: Un asistent se aşeză cu mingea în mâini la colţul careului mic.
Executantul se plasează în spatele liniei de 8 m, cu faţa la jumătatea porţii
cea mai depărtată de asistent. Asistentul aruncă mingea şi executantul încearcă să
marcheze cu capul, din lateral, prin rotaţie. Mingea nu trebuie să atingă solul.
Se efectuează patru lovituri cu capul din partea stângă şi patru din partea
dreaptă.

68
Reguli: Jucătorul poate refuza un balon incorect aruncat lăsându-l să treacă
sau prinzându-l în mâini. Dacă jucătorul joacă mingea cu capul, aceasta înseamnă
că a acceptat centrarea şi încercarea se notează. În momentul lovirii mingii cu
capul, jucătorul trebuie să se afle în interiorul suprafeţei care îi este repartizată.
Este deci recomandat ca jucătorul să se îndepărteze suficient, de zona delimitată
pentru a nu o depăşi.
Rezultat:
- trei puncte: lovitura cu capul direct în treimea exterioară a porţii;
- un punct: lovitura cu capul direct în treimea centrală a porţii;
- zero puncte: mingea atinge solul înainte de a intra în poartă (înainte de linia
porţii);
- lovitura cu capul în afara porţii sau în bare;
- jucătorul intră în „zona interzisă”.
Rezultat valabil: suma punctelor.
Încercări: Una (în total opt lovituri cu capul).
Aprecierea (testarea) pregătirii tactice
Testarea pregătirii tactice a constituit problema cea mai dificilă în cadrul
activităţii de cercetare, întrucât nu există în literatura de specialitate nici un
exemplu de testare a acestui parametru al pregătirii sportive .
În încercările de a găsi o modalitate de testare a pregătirii tactice am studiat
literatura de specialitate, de asemeni în cadrul dezbaterilor, convorbirilor şi
interviurilor avute cu antrenorii din toate eşaloanele fotbalistice am căutat să
identific metodele testării acestui parametru al pregătirii sportive.
Nefiind posibilă identificarea unor teste sigure şi precise datorat faptului că
pregătirea tactică este elastică şi versatilă am apelat la singura posibilitate de a
analiza exprimarea tactică prin analiza video.
Dacă analiza computerizată a jocului îţi dă posibilitatea cuantificării
efortului din punct de vedere al distanţelor cât şi natura efortului făcut, analiza

69
video oferă posibilitatea analizării exprimării tactice atât global pe ansamblul
echipei, dar şi pe compartimente şi individual.
Pentru a putea face o obiectivizare a factorului tactic am gândit şi am
introdus în cadrul antrenamentelor tactice pe lângă jocuri cu temă ,structuri de joc
pentru atac şi apărare, exerciţii pe cupluri şi compartimente, jocuri şcoală şi trei
structuri standard una pentru atac una pentru mijlocaşi şi una pentru fundaşii
laterali, pe care am căutat să le identific în cadrul jocurilor de pregătire şi oficiale
pe baza analizei video.
În cadrul analizei video pentru a avea un parametru precis am inventariat de
câte ori s-a repetat structurile nominalizate introduse în experiment în cadrul
jocului atât în prima repriza cât şi în repriza a doua.
Am considerat că acţiunea bună care poate fi înregistrată este acţiunea care
s-a încheiat cu finalizare . De asemeni am gândit că un parametru al exprimării
tactice având la bază factorul tehnic, acţiunile realizate, construite şi finalizate
printr-o succesiune de 2, 3, 4, 5 şi pase ca un factor al exprimării construcţiei
tactice colective. Ca element de progres am considerat numărul de repetări al
structurilor standard implementate, în cadrul jocurilor de la începutul
experimentului până la terminarea lui.
Urmărind în paralel realizarea acestor deziderate tactice cât şi modul lor de
regăsire în jocul echipei am putut să obţinem o imagine clară asupra progresului
tactic făcut în jocul echipei prin implementarea unor modele tactice , dar şi efectul
lor pozitiv în obţinerea unor rezultate.

2.1.9. Metoda modelării


Având în vedere cerinţele antrenamentului care fac trimitere la joc şi de la
joc la antrenament modelarea urmăreşte implementarea unui sistem tactic şi o
dispoziţie tactică în aşezarea 1-4-3-3 care a avut la bază calităţile şi posibilităţile
jucătorilor selecţionaţi.

70
Plecând de la principiul modelării, modelarea antrenamentelor echipei a
urmărit implementarea unei concepţii tehnico-tactice similare cu a echipei
naţionale de seniori, şi cu o posesie şi progresie a balonului care să dea siguranţă,
cu implementarea unor structuri standard , automatizate, specifice pentru jocul de
atac şi apărare, cu o exprimare colectivă, coerentă în cadrul unui bloc funcţional
având la bază jocul în zonă.
Pentru că modelarea se adresează în special echipelor de seniori care
activează la un înalt nivel precum şi echipelor naţionale, am considerat că aplicarea
acestei metode de pregătire a factorului tactic la nivelul echipei naţionale de juniori
( născuţi 1985 ) va aduce plusul necesar în obţinerea rezultatelor.

2.1.10. Metoda experimentului pedagogic


Experimentul şi-a propus să verifice şi să demonstreze în mod practic,
eficienţa dezvoltării calităţilor motrice combinate în perfecţionarea factorilor fizici
şi tehnici şi în optimizarea randamentului competiţional.
În cadrul experimentului variabila independentă a fost constituită de
programa experimentală, care a fost experimentată timp de un an, la Lotul Naţional
de Juniori UEFA 1985 (grupa experimentală).
Variabila dependentă a fost reprezentată de optimizarea randamentului
tehnico-tactic, în urma aplicării programei experimentale propuse.
Descrierea experimentului se va face în subcapitolul Organizarea cercetării.

2.1.11. Metode statistico-matematice de prelucrare şi interpretare a


datelor
Urmărind etapele oricărui proces de cunoaştere pentru rezolvarea
problemelor care fac obiectul cercetării mulţi specialişti au elaborat procedee şi
metode speciale.

71
Ştiinţa activităţilor corporale nu se poate dispensa nici ea de o serie de
mijloace matematice dintre care cele de statistică sunt de mare importanţă [Epuran
M., 58, p. 219].
În lucrarea noastră am folosit [Dragnea A., 47, p. 157], pentru analiza
datelor obţinute prin măsurare şi testare, următorii indicatori statistico–matematici:
- media aritmetică – rezultă din adunarea fiecărei valori a variabilei (X)
raportată la numărul de cazuri (n) după formula:
n

∑ xi
j −1
x=
n
Media aritmetică caracterizează însuşirile comune ale unei grupări. Ea este
un parametru al tendinţei centrale. Utilizarea practică a indicatorilor tendinţei
centrale poate fi pusă în evidenţă numai prin calcularea dispersiei.
Dacă dispersia este mai mare ,vom întâlni valori mult deosebite de medie,
pe când la colectivul de dispersie mică valorile acestea tind să se grupeze în jurul
mediei.
Dintre indicatorii de dispersie am avut în vedere:
- eroarea mediei care este dependentă de volumul eşantionului (numărul n
de subiecţi) şi de abaterea standard a distribuţiei şi se calculează cu relaţia:

σ
±m =
n
Ţinând cont că într-o distribuţie normală 95% din rezultate se încadrează
între –2,13σ şi +2,13σ, iar 99% din rezultate se situează între –2,95σ şi +2,95σ, iar
intervalul de încredere sau limitele între care se află valoarea reală a mediei unei
distribuţii pentru populaţia teoretic infinită în raport cu aproximaţia ei din cadrul
unui eşantion sunt:

72
⎡ σ σ ⎤
⎢x − 2,13 ; x + 2,13 ⎥ cu probabilitatea de 0,95 ( 95% ) sau la pragul de
⎣ N N⎦
semnificaţie de 0,05.

⎡ σ σ ⎤
⎢ x − 2,95 ; x + 2,95 ⎥
⎣ N N ⎦ cu probabilitatea de 0,99 ( 99%) sau la pragul de
semnificaţie de 0,01.
Interpretare:
Pentru a afla dacă diferenţa este semnificativă, căutăm în tabela lui Student
valoarea variabilei “t” la coloana b =n
- dacă “t” calculat de noi este mai mare decât cel din tabela lui Student la
gradul de libertate egal cu “n ” şi la gradul de semnificaţie de 0,05, atunci diferenţa
este semnificativă şi din punct de vedere statistic;
- dacă “t” calculat de noi este mai mic decât cel din tabela lui Student, atunci
diferenţa este nesemnificativă.
- intervalul de semnificaţie ( W ) se obţine după formula:

W = Sx ⋅ p
în care: W = intervalul de semnificaţie, S = abaterea standard, P = din
tabela lui Fischer
Indicatorii statistici ai eşantionului permit stabilirea unor intervale de
semnificaţie sau de “încredere”, intervale în care se va situa, cu un anumit risc
precizat de a greşi, valoarea indicatorilor populaţiei.
Riscul, pe care îl numim “conştient”, este precizat de pragul de semnificaţie.
El precizează şansele de a greşi situând valoarea indicatorului populaţiei
întregi în limitele “intervalului de semnificaţie”. Pragul cel mai nepretenţios,
admis de ştiinţa activităţilor corporale, este de 95% (p = 0,05 ).
- abaterea standard (σ) este indicatorul dispersiei şi se calculează după
formula:

73
X max − X min
σ= [Массальгин А.Н., 161, p. 54].
K
X max = rezultatul maxim din grupă;

X min = rezultatul minim din grupă;

K= coeficientul din tabelul Ermalaev.


Ea are înainte totdeauna semnul ± şi reprezintă standardul cu care se poate
abate de la media aritmetică. O distribuţie se numeşte normală dacă dintr-o abatere
standard la stânga şi una la dreapta sunt cuprinse peste 68% din cazuri.
- indicele de corelaţie. Dintre metodele parametrice ale determinării
corelaţiilor dintre fenomene, literatura de specialitate menţionează metoda de
calcul a coeficienţilor de corelaţie Pearson, regresia, corelaţia curbilinie,
determinarea multiplă. În prezentarea metodei propuse de Pearson, coeficientul de
corelaţie are la bază deviaţia valorilor variabilelor de la media aritmetică şi
abaterile standard ale celor două distribuţii şi se determină după relaţia:
n

∑ (x i − x )( y i − y )
r= i
n ⋅σ x ⋅σ y

unde x i şi y i sunt valorile celor două variabile, x şi y sunt mediile, iar σ x şi


σy sunt abaterile standard ale celor două distribuţii.

2.2. Organizarea şi desfăşurarea cercetării


Cercetarea se prezintă ca un ansamblu de activităţi şi rezultatul acestora,
desfăşurate cu intenţie, deliberat şi în mod sistematic şi evident, pentru acumularea
şi prelucrarea de date (informaţii), într-un anumit domeniu al activităţii şi realităţii
şi pentru utilizarea concluziilor, în vederea realizării unui progres în cunoaşterea şi
practica acestui domeniu.
După modul de organizare a activităţii, considerăm că prezenta cercetare,
este una de constatare şi de verificare.

74
Activitatea de cercetare s-a desfăşurat în modul următor:
1. S-a efectuat o cercetare prealabilă având ca obiective:
- stabilirea opiniilor diferiţilor specialişti ai fenomenului fotbalistic
referitoare la tema cercetării printr-o anchetă de tip chestionar;
- stabilirea nivelului de pregătire a juniorilor I 18 ani, convocaţi în vederea
selecţiei la Lotul Naţional de Juniori UEFA 1985;
- stabilirea eficienţei sistemelor de acţionare preconizate pentru a fi
experimentate în cadrul experimentului propriu-zis;
- elaborarea modelului pregătiri tactice a fotbaliştilor.
Constatările la care s-a ajuns după cercetarea prealabilă sunt menţionate în
capitolul 3.
In prealabil a fost elaborat un plan detailat de antrenament pentru echipa
inclusă în experiment unde s-au prevăzut metode şi mijloace pentru pregătirea
tactică (modelul tactic).
In cadrul experimentului pedagogic au fost incluşi 48 jucători, 24
reprezentând grupa experimentală şi 24 grupa martor .
Experimentul s-a derulat pe perioada 2002-2003.
2. După finalizarea cercetării prealabile, s-a efectuat experimentul
propriu-zis:
- care a fost orientat în vederea argumentării experimentale a eficacităţii
antrenamentului sportiv, în urma aplicării metodicii propuse pe parcursul unui
ciclu anual de antrenament cu fotbaliştii lotului naţional UEFA 85, care constituie
grupa experimentală.
Constatările la care s-a ajuns în urma desfăşurării şi finalizării
experimentului sunt scoase în evidenţă în capitolul 4.
Menţionăm că pentru îmbunătăţirea activităţii am elaborat şi o serie de
documente de planificare, care sunt prezentate în anexe.

75
III. APRECIEREA NIVELULUI PREGĂTIRII FOTBALIŞTILOR
JUNIORI, CONVOCAŢI LA LOTURILE NAŢIONALE

3.1. Analiza opiniilor specialiştilor teoreticieni şi practicieni privind


problema pregătirii juniorilor în jocul de fotbal reieşite din
rezultatul anchetei de tip chestionar şi a interviului
În urma discuţiilor avute cu specialiştii din domeniu pe baza interviurilor şi
dialogului profesional prilejuit de vizionarea şi analiza jocurilor echipelor naţionale
de juniori cât şi a diferitelor competiţii interne cum ar fi meciuri din campionatul
de juniori, turnee de zonă şi turnee finale am putut constata că majoritatea celor
intervievaţi s-au pronunţat pentru un model de pregătire structurat pe nivel de
vârstă, care să aibă în vedere etapele de creştere cu particularităţile psiho-morfo-
funcţionale specifice fiecărei etape. Majoritatea au opinat pentru programe de
pregătire care să vizeze învăţarea şi perfecţionarea procedeelor şi complexelor
tehnico-tactice.
Antrenori cu mare experienţă practică şi teoretică [Apolzan D., 5; Cernăianu
C., 28; Cojocaru V., 33; Rădulescu M., 118] precum şi marea majoritate a
antrenorilor care au participat la cursurile de perfecţionare din cadrul Şcolii
Federale de Antrenori pentru licenţa A şi B şi-au exprimat preferinţa pentru o
pregătire stadială a copiilor şi juniorilor cu programe ale dezvoltării fizice şi
tehnice care să corespundă vârstei (6-8 ani, 8-10 ani, 10-12 ani, 12-14 ani, 14-16
ani, 16-18 ani).
Analizând opiniile specialiştilor s-a constatat că majoritatea antrenorilor au
ca obiective ale instruirii dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea calităţilor
fizice cumulate, pregătirea tehnică care să permită jucătorului folosirea în condiţii
variate de joc a procedeelor tehnice de bază (pasa, preluarea, conducerea,
driblingul, jocul cu capul, deposedarea, trasul la poartă). Aceste discuţii cu feed-
back profesional au reliefat faptul că antrenorii, mai ales cei practicieni, nu au o
preocupare majoră pentru factorul tactic şi mai ales al modelării pregătirii tactice la

76
nivelul grupelor de performanţă de copii şi juniori. În urma discuţiilor avute în
cadrul interviurilor am constatat că pregătirea tactică este reprezentată de
încadrarea jucătorilor pe posturi, în cadrul unui sistem de joc pe baza calităţilor
demonstrate de jucători.
Modelarea pregătirii tactice este puţin aprofundată în practica
antrenamentului sportiv fiind cauzată de lipsa unui model tactic universal valabil,
specific şi caracteristic pentru tot fotbalul românesc, dar şi de lipsa unei activităţi
piramidale, coerente în cadrul cluburilor şi asociaţiilor sportive, unde trebuie să
existe acelaşi model tactic implementat de la echipa de seniori la toate echipele din
structura cluburilor. Necesitatea abordării pregătirii tactice şi în principal a
modelării pregătirii tactice a reieşit în mod evident din răspunsurile antrenorilor
chestionaţi în cadrul anchetei de tip chestionar. Pentru a putea investiga părerea
antrenorilor în privinţa pregătirii tactice am folosit metoda chestionarului dar în
acelaşi timp s-au purtat şi discuţii pe aceasta temă în cadrul unor simpozioane la
care am participat în ţară şi în străinătate. Chestionarul a fost alcătuit pe baza a
şaisprezece întrebări care sau referit la pregătirea tactică, necesitatea pregătirii
tactice, locul şi importanţa ei, ponderea pregătirii tactice în anumite perioade,
modalităţile de desfăşurare şi de abordare a pregătirii tactice pe anumite paliere ale
performanţei sportive.
Au fost chestionaţi peste 100 de antrenori din toate eşaloanele de
performanţă ale fotbalului românesc, de la antrenori a căror activitate este esenţială
in creşterea şi formarea tinerilor viitori performeri, până la antrenori de liga a -II- a
şi liga I precum şi ai loturilor naţionale de juniori.
În cadrul cercetării au fost chestionaţi şi intervievaţi în urma interviurilor şi
cursanţii Şcolii Federale de Antrenori viitori posesori de licenţe de antrenori a
căror strategie este foarte importantă ei fiind specialiştii viitorului chemaţi să aducă
noutăţile metodice în instruirea viitorilor performeri.
În alcătuirea chestionarului s-au folosit întrebări cu alegere „forţată” aşa
numita metodă „Forced Performance” (preferinţa forţa ta) unde respondenţii

77
trebuiau să aleagă între mai multe variante de răspuns (da, nu, nu este cazul, altele,
depinde de antrenor).
La întrebarea nr. 1 „credeţi că la momentul actual în fotbalul românesc
pregătirea tactică este o prioritate?” 90% din cei chestionaţi au relevat necesitatea
unei atitudini schimbate faţă de importanţa pregătirii tactice şi numai 10 % din
respondenţi consideră că pregătirea tactică nu este prioritară.
Întrebarea nr. 2 solicită celor intervievaţi părerea dacă modelul tactic
preconizat să fie implementat trebuie să fie specific fotbalului românesc şi să fie
general valabil pentru toate echipele indiferent de nivelul la care activează, 90 %
din cei care au răspuns au scos în evidenţă faptul că un eventual model tactic ar
trebui să aibă la bază caracteristicile fotbalului românesc, construit pe baza
calităţilor jucătorului român creativitate, tehnicitate, fantezie, iar 10% cred că nu
este cazul.
Întrebarea nr. 3 se referă la elementul de progres pe care îl poate genera
adoptarea unui model tactic general valabil ,85 % au evidenţiat un eventual progres
în timp ce 15 % sunt sceptici în privinţa unui progres pe care ar putea să-l
genereze.
Întrebarea nr. 4 „pe ce caracteristici ar trebui să se bazeze un astfel de
model” 90 % merg pe un model propriu şcolii româneşti de fotbal care să se bazeze
pe combinarea calităţilor tehnico-tactice având la baza accentuarea factorului fizic
şi 10% pe alt model.
Întrebarea nr. 5 se referă la dispoziţia posturilor în cadrul modelului tactic
adoptat pe care specialiştii din fotbal să-l folosească, 60% din respondenţi au optat
pentru sistemul 1-4-4-2, 13% au optat pentru o aşezare 1-4-3-3, 7% pentru 1-3-4-
3, iar 20% au optat pentru alte aşezări.
Întrebarea nr. 6 face trimitere la faptul - dacă fotbalul românesc poate şi
trebuie să implementeze un model specific unor mari şcoli fotbalistice din lume
sau trebuie să perfecţioneze propriul model având la baza caracteristici proprii, 88

78
% au optat pentru un sistem bazat pe caracteristicile jucătorilor români şi numai 12
% văd ca un sistem specific altor şcoli care va genera progres .
Modelul tactic la nivelul echipei naţionale bazat pe caracteristicile şcolii
româneşti trebuie să fie un model de urmat pentru toate echipele de club româneşti
reprezintă opţiunea a 75% dintre subiecţi care au răspuns la întrebarea nr. 7 iar 25
% consideră că această decizie aparţine fiecărui antrenor în funcţie de propria
filozofie despre fotbal.
Întrebarea nr. 8 „dacă modelul tactic al echipelor naţionale de tineret şi de
juniori trebuie să fie identic cu cel al echipei naţionale de seniori” toţi cei
chestionaţi au fost de acord (100%), că toate echipele naţionale să folosească
acelaşi model tactic pentru a asigura o continuitate tactică în antrenamente şi
jocuri.
La întrebarea nr. 9 „dacă un club trebuie să aibă aceeaşi strategie tactică
pentru toate echipele care îl reprezintă în competiţii „toţi antrenorii sunt de acord
(100%) cu această politică care favorizează şi facilitează instruirea, formarea şi
promovarea tinerilor jucători potenţiali.
Întrebarea nr. 10 „sunteţi pentru o cultură tactică care să dea posibilitatea
propriei echipe să-şi adapteze jocul în funcţie de factori şi situaţii de joc nou
apărute”, 90 % au aderat la această necesitate tactico-metodică şi doar 10% pentru
altă cultură.
Întrebarea nr. 11 chestionează participanţii despre vârsta la care se poate
începe pregătirea tactică, 53 % sunt pentru vârsta de 12-14 ani, 23,5 % pentru
vârsta de 14-16 ani şi 23,5 % pentru o vârstă cât mai mică.
La întrebarea nr. 12 „ce pondere are pregătirea tactică în diferite etape de
pregătire pe perioada unui ciclu anual 80 % consideră că pregătirea tactică trebuie
să aibă un caracter permanent, 10 % cred că pregătirea tactică trebuie făcută doar
în perioada pregătitoare de bază şi 10 % în perioada precompetiţională .
Întrebarea nr. 13 care se referă la locul pregătirii tactice în ciclul săptămânal
15% cred că pregătirea tactică trebuie făcută înaintea competiţiei, 25 %

79
poziţionează pregătirea tactică la jumătatea ciclului săptămânal iar 60 % cred că
pregătirea tactică trebuie să aibă caracter permanent.
Întrebarea nr. 14 se referă la interdependenţa dintre pregătirea tactică şi
ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv, 13 % consideră că nu există nici o
legătură , 19 % cred că există uneori o condiţionare reciprocă şi 68 % afirmă că
există o strânsă legătură şi intercondiţionare între toţi factorii antrenamentului.
Întrebarea nr. 15 „ce metode folosiţi pentru învăţarea şi perfecţionarea
modelului tactic„ 60 % au arătat că folosesc ca metode explicaţia la tablă, 25 % au
răspuns că folosesc pe lângă explicaţia la tabla şi ale mijloace video şi numai un
procent mic de 15 % folosesc în pregătirea echipei metode şi mijloace care se
adresează principiului modelării, cum ar fi structuri automatizate, jocuri cu temă
sau jocul global .
Întrebarea nr. 16 se referă la propria filozofie de antrenor în ceea ce priveşte
locul pregătirii tactice, 25 % au scos în evidenţă faptul că pregătirea tactica are un
rol primordial iar 75 % aşează pregătirea tactică pe acelaşi palier al importanţei cu
ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv.
Analiza opiniilor specialiştilor arată în mod pregnant că antrenorii în marea
majoritate optează pentru un model tactic de joc universal valabil specific
echipelor de juniori ,arată lipsa unei linii metodice caracteristică unui sistem de
joc, arată că ponderea factorului tactic în programele de pregătire este mică, arată
că puţini antrenori folosesc în pregătirea echipei metoda modelări pregătirii tactice.
De asemenea am putut constata că majoritatea antrenorilor optează pentru un
model tactic de joc coerent la nivelul loturilor de tineret şi juniori care să fie
implementat în tot fotbalul românesc la nivelul copiilor şi juniorilor în aşa fel încât
în momentul selecţiei jucătorii nominalizaţi să vină la acţiunile lotului cu o cultură
tactică care să-i permită integrarea rapidă în cerinţele antrenorului al jocului şi al
nivelului competiţiei. Atât din discuţiile purtate în cadrul interviurilor cât şi din
răspunsurile date în cadrul anchetei de tip chestionar am constatat că metoda
modelării pregătirii tactice este puţin folosită în cadrul programelor de pregătire a

80
fotbaliştilor juniori. Din analiza făcută se desprinde faptul că majoritatea
antrenorilor se orientează metodic în planul pregătirii şi dezvoltării fizice şi al
însuşirii procedeelor tehnice de bază. Putem afirma că aceeaşi direcţie de acţionare
s-a constatat şi în planul activităţii practice în cadrul loturilor naţionale de juniori
unde ponderea antrenamentelor era direcţionată spre repetarea unor complexe
tehnice şi influenţarea calităţii de viteză pe baza unor programe de pregătire
specifică.
Având în vedere perioada limitată de timp la dispoziţie (3-5 zile) noi credem
că în cadrul programelor de pregătire ponderea mare trebuie să o aibă pregătirea
tactică, folosind metoda modelării tactice aceasta fiind singura modalitate metodică
de valorificare a potenţialului jucătorilor într-o perioadă foarte scurtă.
Folosind metoda modelării pregătirii tactice antrenorul poate obţine în
perioada scurtă de timp o omogenizare a exprimării tactice colective, o
reactualizare a sarcinilor pe posturi cerută de modelul tactic propus, o exprimare
tactică individuală mai bună a jucătorilor în cadrul funcţiilor avute în echipă dar şi
un randament global mai bun al întregii echipe. Necesitatea modelării pregătirii
tactice în perioada scurtă pe care o are la dispoziţie antrenorul pentru pregătirea
unui meci este impusă metodic şi de faptul că jucătorii convocaţii pentru acţiunile
lotului vin cu o cultură tactică minimă, eterogenă şi cu un comportament tactic
diferit faţă de concepţia tactică a antrenorilor de la lot. Putem concluziona că
modelarea pregătirii tactice are o importanţă covârşitoare în obţinerea
performanţei, că ea nu este suficient pusă în evidenţă în planurile de pregătire şi în
practica antrenamentului sportiv atât în cadrul activităţii la cluburi cât şi la nivelul
loturilor naţionale de juniori.

81
3.2. Studiu privind documentele de planificare folosite în procesul de
antrenament al fotbaliştilor juniori la etapa actuală în cadrul
activităţii la cluburi şi loturile naţionale
Din analiza documentelor de planificare ale antrenorilor de juniori de la
cluburi şi a celor existente în cadrul sectorului de copii şi juniori al F.R.F reiese că
în mare parte antrenorii împart un ciclu anual în perioade de pregătire cu pondere
şi caracteristici diferite în funcţie de perioada căruia i se adresează. Trebuie
menţionat faptul că studierea documentelor de planificare a dus la constatarea
diferenţei dintre planurile de pregătire ale antrenorilor din cadrul unui club, planuri
care se adresau unei perioade de lucru mai lungă şi planurile de pregătire ale
antrenorilor de la loturile naţionale care se adresau unei perioade mai scurte de
timp aferente pregătirii unui joc de 3-5 zile. Din studierea celor două modele de
planuri de pregătire se pot constata diferenţe majore, datorate obiectivelor diferite
pe care le are un antrenor la club şi un antrenor federal la nivelul loturilor
naţionale.
Dacă antrenorul de la club poate să-şi planifice activitatea pe o perioadă
lungă de timp eşalonându-şi obiectivele pregătirii în mod logic, coerent în funcţie
de perioada de instruire, antrenorul unui lot noţional trebuie să-şi planifice
activitatea în funcţie de calendarul competiţional anual, de ritmicitatea activităţii şi
a jocurilor. În timp ce antrenorii din cadrul cluburilor au posibilitatea de a face o
planificare cu obiective ale instruirii înlănţuite, antrenorii loturilor naţionale trebuie
să-şi orienteze planificarea numai pe perioada spaţiului de timp afectat 3-5 zile.
Antrenorul de la club împarte planul anual de pregătire în macro-cicluri,
mezo - cicluri şi micro-cicluri. Proiecte care se adresează perioadei de pregătire de
bază, perioadei de pregătire specifică, perioadei de pregătire precompetiţională si
perioadei de pregătire competiţională. În cadrul acestor programe antrenorii de la
cluburi compun strategii de pregătire pe factorii antrenamentului sportiv. În acelaşi
timp ei pot în funcţie de necesităţi şi obiective să se adreseze cu prioritate unui
anumit factor al pregătirii.

82
Pe parcursul unui macrociclu sau microciclu de pregătire antrenorul de la
club poate să se adreseze cu prioritate unui anumit factor al pregătirii al cărui nivel
de exprimare nu este cel optim. În schimb antrenorii loturilor naţionale de juniori
trebuie să-şi planifice activitatea în mod secvenţial raportându-se doar la perioada
de timp afectată pregătirii unui meci.
La cluburi antrenorul are imaginea unei activităţi coerente, începută în prima
zi de pregătire cu o finalitate la sfârşitul unui ciclu, în timp ce antrenorul lotului
naţional nu are o viziune precisă şi obiectivă asupra nivelului de pregătire cu care
vin jucătorii la convocări. Pe parcursul unui ciclu anual de pregătire în cadrul
micro-ciclurilor antrenorii din cluburi pot elimina, îmbunătăţii sau perfecţiona
aspectele deficitare ale pregătirii jucătorilor, în timp ce antrenorii loturilor nu are la
dispoziţie timpul material pentru a remedia lipsurile din planul pregătirii cu care
vin jucătorii de la cluburi. Din studierea documentelor de planificare reiese clar că
perioada de pregătire centralizată alocată perioadei de baza pentru juniori este de
maximum 12 zile, în care antrenorul poate apela la un program cu şedinţe duble de
instruire zilnice, cea ce reprezintă un volum de muncă de între 30-40 de ore. După
terminarea pregătirii centralizate volumul de muncă se reduce, juniorii în regimul
de muncă zilnic participă la un singur antrenament, plus programul de şcoală. De
aceea mulţi antrenori de copii şi juniori au ca priorităţi în cadrul micro ciclurilor
dezvoltarea fizică generală, pregătirea fizică specifică şi pregătirea tehnică,
considerând că aceste aspecte ale pregătirii sunt determinante în obţinerea
succesului. Tot din analiza planurilor de pregătire ,a obiectivelor de instruire
propuse rezultă că antrenorii au o aplicare mai modestă asupra pregătirii tactice
,folosind pentru antrenarea acestui aspect doar jocurile de pregătire. Din studiul
planurilor de pregătire ale loturilor naţionale de juniori, aferente perioadei pe care
o au la dispoziţie antrenorii loturilor, reiese că direcţiile de acţionare se îndreaptă
spre repetarea unor complexe tehnico-tactice, exerciţii de finalizare si la stimularea
pregătirii fizice specifice. Studiul şi analiza documentelor de planificare aferente
celor două direcţii, de la loturile naţionale de juniori şi din cadrul cluburilor, arată

83
că problematica modelării pregătirii tactice nu este în mod corespunzător abordată
nici în cadrul cluburilor şi nici în cadrul pregătirii loturilor naţionale fotbalişti
juniori. Astfel studiind şi analizând documentele de planificare ale lotului naţional
U.E.F.A. născuţi 1989, în cadrul microciclului de 7 zile, pe parcursul a 14-15 ore
de antrenament, constatăm că antrenorul şi-a stabilit obiective de instruire care
vizează:
- pregătirea fizică în cadrul a 4-5ore,
- pregătirea tehnică în cadrul a 4-5 ore,
- pregătirea teoretică în cadrul unei ore,
- pregătirea tactică în cadrul a 3 ore.
Pregătirea fizică are ca obiective:
- dezvoltarea rezistenţei generale,
- dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză,
- dezvoltarea vitezei de reacţie.
Pregătirea tehnică are ca obiective:
- dezvoltarea tehnicii individuale,
- exerciţii de pasare şi transmitere.
Pregătirea tactică are ca obiective:
- exerciţii pentru marcaj,
- exerciţii de dublaj,
- exerciţii de recuperare şi presing,
- exerciţii de construcţie şi finalizare.
Considerăm că obiectivele de instruire care vizează dezvoltarea unor calităţi
fizice şi tehnice nu pot fi atinse într-o perioadă aşa scurtă de timp alocată şi că
aceşti factori ai antrenamentului sportiv pot fi cel mult influenţaţi pozitiv şi nu
dezvoltaţi.
De asemenea obiectivele pregătirii tactice se referă la acţiuni tactice
individuale sau colective şi nu la modelarea pregătirii tactice la repetarea,

84
consolidarea şi perfecţionarea unor structuri de joc standard specifice de atac şi
apărare.
Privind procentual rezultă că pregătirea tactică a reprezentat 20% din totalul
perioadei de pregătire în timp ce ponderea mare de 80% a fost reprezentată de
ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv. Din studiul planurilor de pregătire
raportate la diferite perioade de pregătire elaborate în cadrul sectoarelor tehnice ale
cluburilor am putut constata că ponderea mare a obiectivelor de pregătire se referă
la amplificarea factorul fizic în ceea ce priveşte dezvoltarea calităţilor fizice şi
motrice precum şi la învăţarea consolidarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice
de bază şi aplicarea lor în joc. De asemenea în cadrul planurilor de pregătire
elaborate de antrenorii din diferite cluburi ponderea pregătirii tactice reprezintă
doar 15%.
Planificarea activităţii din antrenament apare ca o necesitate metodică care
să îmbrace următoarele caracteristici :
- planificarea să fie adaptată la cerinţele şi particularităţile de vârstă şi
valoare ale jucătorilor,
- planificarea asigură organizarea desfăşurării conţinutului antrenamentului
sportiv,
- programarea şi planificarea sunt indicatori principali ai conducerii
antrenamentului,
- planificarea este un proces complex care presupune o elaborare minuţioasă,
cu obiective şi metodologii de pregătire –metode, mijloace, forme de organizare,
probe şi norme de control,
- planificarea trebuie să înglobeze o strategie pe termen scurt, mediu şi lung.
Ca o concluzie a studierii documentelor de planificare în cele două sectoare
ale activităţii juniorilor reiese clar necesitatea aprofundării pregătirii tactice prin
metoda modelării atât în cadrul activităţii din cluburi dar şi la nivelul loturilor
naţionale de juniori.

85
3.3. Metodologia selecţiei utilizată în alcătuirea loturilor naţionale de
fotbal juniori
Având în vedere că activitatea de selecţie este o activitate de mare
importanţă în metodologia depistării viitorilor performeri, activitate determinantă
care stă la baza activităţii de prognozare, pregătire, formare şi dezvoltare
jucătorului profesionist în cadrul sectorului de juniori F.R.F. s-a căutat şi încercat
să se pună bazele unei activităţi coerente şi piramidale în ceea ce priveşte selecţia.
Astfel trebuie să parcurgă nişte etape care în final să certifice potenţialul lui atât de
moment cât şi o prognoză de viitor. Etapele parcurse de un tânăr jucător până să
devină component al unui lot naţional de juniori sunt următoarele: figura 1.
Etapa 1. Se face o evaluare a celor mai talentaţi copii nominalizaţi în urma
turneelor de minifotbal în sala „Gheorghe Olla“ competiţie premergătoare oficială
pentru copii. Aceste turnee se desfăşoară pe zone geografice şi au ca finalitate un
turneu final la care participă câştigătoarele de zona. Jucătorii potenţiali sunt
monitorizaţi şi înregistraţi de către antrenorii zonali alcătuindu-se astfel o bază de
date cu jucătorii generaţiei respective.
Etapa 2. A doua etapă cuprinsă în metodologia de selecţie F.R.F. pentru
alcătuirea unui lot naţional de juniori o reprezintă acţiunea de selecţie pe care
antrenorii zonali, în număr de doisprezece, o fac pe zonele geografice arondate (4 –
6 judeţe fiecare) în care sunt inventariaţi jucătorii din generaţia respectivă.
Antrenorii din teritoriu pot recomanda şi aduce la selecţiile respective orice jucător
pe care îl consideră compatibil cu nivelul unui lot naţional de juniori. Antrenorii
din cadrul cluburilor au obligaţia de a prezenta la selecţie fişa personală a
jucătorului care să cuprindă date cu privire la dezvoltarea psiho–morfo-funcţională
testele şi normele de control precum şi aprecieri despre nivelul pregătirii tehnico-
tactice. În cadrul acestor selecţii din zonele geografice jucătorii sunt nominalizaţi şi
înregistraţi într-o baza de date cu calităţile şi neajunsurile lor din punct de vedere
fizic, tehnic şi tactic.

86
Aceste acţiuni de selecţie stau la baza alcătuirii echipelor zonale care vor
participa la Cupa Regiunilor .
Etapa 3. O altă etapă în cadrul metodologiei de alcătuire a selecţiei o
reprezintă turneele zonale şi finale unde se califică cele mai bune echipe din
campionat şi unde se va desemna campioana ţării pe nivelul respectiv de vârstă. La
aceste turnee finale participă toţi antrenorii zonali şi federali precum şi staful
administrativ şi tehnic al sectorului de copii şi juniori ai federaţiei care au
obligativitatea de a nominaliza pentru lotul naţional cei mai buni jucători care se
remarcă în cadrul acestor turnee.
Etapa 4. A patra etapă o reprezintă competiţia Cupa Regiunilor competiţie
care se desfăşoară după modelul turneelor de calificare la care va participa viitorul
lot naţional de juniori pentru Campionatul European.
Aceste echipe reprezintă zonele istorice ale ţării şi sunt alcătuite şi conduse
de antrenorii zonali care au responsabilitatea profesională a selecţiei şi al
comportamentului echipei şi a jucătorilor. La acest nivel în urma activităţilor
preliminare desfăşurate anterior se creionează şi se stabileşte în proporţie mare
componenţa viitorului lot naţional de juniori.
Etapa 5. A cincia etapă o reprezintă testările şi investigaţiile făcute la
Centrul Naţional de Cercetări. În urma acestor acţiuni ample şi complexe de
selecţie se formează prima structură a viitorului lot naţional care are de trecut
testările de la laboratorul biomotric al Centrului de Cercetări Sportive, unde în
urma rezultatelor obţinute se poate face o evaluare ştiinţifică a potenţialului
viitorului performer. În cadrul acestor testări jucătorii nominalizaţi vor fi testaţi în
plan biomotric obţinându-se date obiective care să ajute la creionarea personalităţii
viitorului performer atât din punct de vedere al calităţilor şi posibilităţilor fizice cât
şi al celor psihice (tabelele 1 şi 2 din anexe).
Aceste testări biomotrice au rolul de a valida şi întări ,sau nu, criteriile de
selecţie care au la bază probe şi norme fizice, probe şi norme tehnice, dezvoltarea
fizică generală, aptitudini psiho-motrice şi proba jocului propriu zis. Metodologia

87
de selecţie are caracter naţional şi se desfăşoară pe zone geografice în locaţii
prestabilite unde jucătorii pe parcursul a 4-5 zile sunt testaţi datele obţinute fiind
înregistrate în fişele personale pe care antrenorul federal le alcătuieşte. Aceste date
sunt comparate cu cele din fişa personală a jucătorului venită de la club corelându-
se astfel informaţiile lucru care asigură o mare obiectivizare a activităţii depuse. În
baza testelor şi normelor fizice şi tehnico-tactice pe care antrenorul le dă cu
jucătorii se obţin puncte pentru fiecare factor testat şi se alcătuieşte un tabel cu
punctajul obţinut de fiecare jucător. Datele testelor sunt comunicate atât jucătorului
cât şi antrenorului şi clubului pentru a conştientiza jucătorul la ce nivel se află faţă
de cerinţele unui lot naţional cât şi antrenorului care va şti pe ce direcţii viitoare să
acţioneze pentru dezvoltarea sportivă a jucătorului [Firea E., Dragnea A., 61;
Grigore Gh., 72].
Etapa 6. Ultimul criteriu de evaluare, criteriu determinant şi decisiv cu o
pondere de 50% din evaluarea viitorului component al lotului îl reprezintă jocul
propriu zis. În cadrul jocului se urmăreşte de către fiecare antrenor federal
următoarele aspecte :
- calităţile şi deficienţele în planul pregătirii fizice;
- calităţile şi deficienţele în planul pregătirii tehnico-tactice;
- atitudinea în faza de apărare;
- atitudinea faţă de recuperarea balonului;
- soluţii tehnico-tactice în momentele cheie ale jocului;
- gândirea tactică ;
- comportamentul la fazele fixe;
- disciplina tactică necesară funcţiei din echipă;
- disciplina şi respectarea sarcinilor în cadrul sistemului tactic propus.

88
ECHIPA NAŢIONALĂ
DE JUNIORI

ETAPELE SELECŢIEI

ETAPA 1 ETAPA 2 ETAPA 3 ETAPA 4 ETAPA 5 ETAPE 6

Turneu minifotbal Selecţie pe zone Turnee zonale Cupa regiunilor Testări la Centrul Jocul criteriul de bază -
în sală geografice făcută de cei -selecţionate pe zone Naţional de Cercetări 50%.
Gh. OLLA 12 antrenori zonali Turnee finale geografice . -testări biomotrice -disciplina tactică
-turnee zonale -stadii de 4-5 zile -program de jocuri Testări şi norme de -găndirea tactică
-turneu final -probe şi norme de Finale modelat după control stabilite de -soluţii tehnico-tactice
Joc 5x5 control -acţiuni de selecţie programul C.E F.R.F -atitudinea faţă de atac,
-fişe personale -participă tot staful tehnic -se conturează lotul -testări fizice apărare
-echipe zonale al F.R.F -testări tehnice

Figura 1. Etapele selecţiei pentru echipa naţionala de juniori


3.4. Conţinutul antrenamentului sportiv al fotbaliştilor juniori
componenţi ai lotului naţional UEFA 1985 în baza modelării
pregătirii tactice pe perioada convocării la lot
Activitatea antrenorului la lotul de juniori implică organizarea procesului de
planificare şi elaborare a structurii şi conţinutului pregătirii activităţii pe perioada
unui an de zile. Prin elaborarea planului calendaristic anual antrenorul federal îşi
fixează activităţi cu caracter lunar care să cuprindă acţiuni de selecţie, acţiuni de
testare a potenţialului jucătorilor selecţionaţi, jocuri amicale de pregătire
internaţionale, dar şi competiţiile oficiale la care va trebui să participe cu echipa. În
vederea susţinerii meciurilor amicale şi oficiale din calendarul competiţional anual
antrenorul trebuie să ţină cont de calendarul competiţional intern, corelând cele
două activităţi în aşa fel încât să poată avea la dispoziţie cât mai mult jucătorii la
dispoziţie.
Corelând cele două activităţi antrenorul are la dispoziţie pentru meciurile
amicale 3-5 zile iar pentru meciurile oficiale destinate calificării 7-8 zile. Pentru
bunul mers al activităţii antrenorul îşi elaborează planuri de pregătire pe perioada
scurtă stabilind obiectivele de instruire imediate. În stabilirea obiectivelor
antrenorul trebuie să ţină cont de anumiţi parametrii obiectivi cum ar fi:
- starea fiziologică a jucătorilor care vin după jocurile din campionat,
- nivelul pregătirii fizice eterogen,
- lipsa omogenităţii tactice.
În plan fiziologic obiectivele antrenorului sunt : refacerea şi regenerarea
fotbaliştilor pentru a da randament în cadrul meciurilor, ţinând cont că este o
perioada scurta de pregătire.
În planul pregătirii fizice având în vedere perioada scurtă pe care o are la
dispoziţie antrenorul va acţiona pentru influenţarea tonusului muscular şi a
reactivităţii. În planul pregătirii tactice antrenorul va acţiona pe compartimente,
posturi şi global cu echipa pentru:
- repetarea şi perfecţionarea structurilor tactice standard implementate şi
cunoscute;
- modelarea pregătirii tactice în funcţie de adversar, obiective şi condiţii de
joc;
- repetarea şi perfecţionarea exprimării tactice globale cu toată echipa;
- repetarea şi perfecţionarea fazelor fixe în atac şi apărare;
- vizionarea meciurilor jocului adversarului;
- şedinţe teoretice şi discuţii individuale.
Programul primei zile de pregătire
Obiective : refacerea potenţialului energetic al jucătorilor după competiţie ;
Conţinutul antrenamentului :
Durata: 60-70 minute ;
Intensitatea: medie-uşoară;
Indicaţii metodice: menţinerea unui ritm constant în alergare pentru o bună
capilarizare, atenţie la programul de refacere terapeutică ;
Mijloace: - alergare aerobă; 2 reprize a şase minute; 2 reprize a zece minute ;
puls 150-160 bătăi / min.; streching - reprize a 3 min. intercalate între alergări joc
cu temă; pe jumătatea terenului la două porţi, suprafaţă delimitată la lăţimea
careului de 16 m, joc cu două şi trei atingeri, durata 15-20 minute, cu accent pe
posesie [Rieu M., 121; Solverborn A.S., 127].
Încheiere: alergare 10-15 minute.
Refacere terapeutică 30 minute: duş ,bazin, masaj.
Ziua a doua de pregătire
Obiective:
- modelarea pregătirii tactice;
- omogenizarea tactică;
- repetarea structurilor standard de atac;
- repetarea structurilor standard de apărare.
Conţinutul antrenamentului:

91
Durata: 80-90 minute;
Intensitatea: medie spre mare ;
Indicaţii metodice:
- dinamism, viteză şi corectitudine în execuţiile tehnice;
- accent în repetarea structurilor de joc pe responsabilitatea tactică şi
colaborarea cu partenerii;
- simularea modelului tactic în condiţii cât mai apropiate de joc;
- după două, trei repetări se schimbă grupa care execută.
Mijloace: - încălzire 5 minute simţul mingiei, repetarea procedeelor tehnice
înlănţuite;
- menţineri de balon: picior, cap, preluări, conduceri, accelerări, driblinguri,
7-10 minute exerciţii de coordonare sub conducerea preparatorului fizic.
Partea fundamentală : - exerciţii de pasare;
- lucru pe compartimente;
- modelarea structurilor de joc atac-apărare;
- ansamblul global cu echipa.

Exerciţii de pasare
Exerciţiul nr. 1

92
În două careuri cu latura de 25- 30 m delimitate de jaloane, câte opt jucători
stau în fiecare locaţie ,patru pe colţurile careului cu câte o minge, ceilalţi patru din
alergare continuă se deplasează în viteză la un partener din colţurile careului şi
după skiping rapid retransmit balonul oferit de partener cu unul din procedeele
indicate de antrenor :
- cu capul de pe loc sau săritură
- cu piciorul cu: latul; şiretul; după o preluare
Durata de lucru: 40-45 secunde
Pauză activă: 1 minut streching
Repetări: 3-4 serii
Pauză între serii : 2 minute streching
Exerciţiul nr. 2

Într-un cerc cu raza de 9-10 m, opt jucători stau dispuşi pe circumferinţa


cercului la distanţă egală iar opt jucători cu mingea la picior în interiorul cercului
conduc balonul îşi semnalizează un partener de pe exteriorul cercului căruia îi
pasează, reprimeşte, preia prin fentă, conduce rapid în direcţie opusă şi repetă
exerciţiul.

93
Lucru pe compartimente atacanţi, mijlocaşi şi apărători.
Repetarea structurilor de joc în apărare în jocul cu patru fundaşi.
Obiective de instruire
Modelarea comportării tactice a modulului celor patru fundaşi.
Învăţarea şi perfecţionarea circulaţiei balonului în cadrul modulului celor
patru fundaşi pentru eliminarea presingului advers printr-o construcţie dirijată şi
orientată şi ieşirea organizată din apărare.
Învăţarea şi perfecţionarea mişcării de translaţie pe orizontală şi pe verticală
a modulului celor patru fundaşi.
Ieşirea în bloc a modulului celor patru fundaşi după respingere şi anticiparea
pasei în spatele liniei apărătorilor.
Indicaţii metodice
Se repetă exerciţiile în condiţii uşurate fără adversitate, apoi cu adversar
semiactiv şi în final cu adversar activ.
Aceste structuri se vor exersa în cadrul antrenamentului global cu toată
echipa.
Exerciţiul nr. 1

Modulul celor patru fundaşi în faţa careului de 16 m repetă circulaţia


balonului prin pase succesive pentru eliberarea unui fundaş lateral care să urce în
atac, odată cu translaţia orizontală a liniei celor patru fundaşi.

94
Varianta la exerciţiul nr. 1

Fundaşii centrali pasează în diagonală pentru fundaşii laterali care urcă până
la linia de centru.
Exerciţiul nr. 2

Jocul în scară şi dublajul fundaşului central pentru deposedarea atacantului


advers angajat pe culoarul dintre fundaşul central şi cel lateral. La angajarea
atacantului advers pe culoar sau peste fundaşul lateral ,fundaşul central dublează
printr-o deplasare oblică fundaşul lateral care la rândul său se deplasează în zona
lăsată liberă de partenerul din apărare.

95
Exerciţiul nr. 3

Dublajul celor doi fundaşi centrali în adversitate cu doi atacanţii, de către


fundaşii laterali. Când adversarul joacă cu doi atacanţi centrali în zona centrală,
fundaşii laterali trebuie să strângă spre zona centrală pentru dublarea partenerilor
din modulul apărării.
Exerciţiul nr. 4

Ieşirea în bloc după respingere şi anticiparea pasei în spatele liniei de


fundaşi.
Structuri de joc modelate tactic pentru atacanţi şi mijlocaşi
Obiective de instruire

96
Omogenizarea tactică pe grupe, cupluri şi compartimente.
Repetarea, perfecţionarea şi automatizarea structurilor tactice specifice
echipei.
Stimularea concentrării şi atenţiei jucătorilor pentru o cât mai bună corelare
şi execuţie.
Indicaţii metodice
Repetarea acţiunilor de atac se face alternativ stânga ,dreapta după care
urmează asamblarea dispozitivului de atac.
Repetarea să se facă în condiţii uşurate apoi progresiv cu adversari pasivi şi
semi activi.
Execuţia să se facă în viteză iar după 2-3 repetări se schimbă executanţii.
Repetări ale modelului tactic global cu echipa
Obiective de instruire ale echipei
Repetarea momentelor fixe din atac şi apărare.
Indicaţii metodice
Se lucrează combinaţiile în cadrul grupelor de atac.
Se exersează în condiţii uşurate, cu adversar semi activ şi a cu adversitate.
Se apelează la concentrare şi se pune accent pe reuşită.
Exerciţiu nr. 1

Mijlocaşul defensiv dreapta pasează atacantului central care redublează pasa


cu mijlocaşul ofensiv care angajează pe culoar pe atacantul lateral din banda

97
stângă. Atacantul central după redublarea pasei pleacă în viteză pe colţul lung iar
atacantul din banda stângă pleacă la colţul scurt.
Exerciţiul nr. 2

Mijlocaşul central dreapta pasează atacantului central care redublează pasa cu


atacantul din banda dreaptă intrat în interior, după care pleacă pe culoar printre
fundaşi pentru pasa oferită de mijlocaşul de bandă dreaptă.
Exerciţiul nr. 3

Acelaşi exerciţiu dar atacantul din banda dreaptă intrat în teren pasează în
diagonală pentru pătrunderea printre fundaşi a atacantului de bandă stângă.

98
Exerciţiul nr. 4

Mijlocaşul central dreapta pasează atacantului central şi pleacă pe poziţie


viitoare. Atacantul central redublează pasa cu mijlocaşul ofensiv care angajează cu
o pasă printre sau peste pe mijlocaşul defensiv care a iniţiat acţiunea.
Exerciţiul nr. 5

Rotarea posturilor mijlocaşilor pentru a scăpa de marcaj şi a ajunge la finalizare la


centrarea de pe poarta opusă. Mijlocaşul ofensiv se deplasează lateral stânga pentru
a primii pasa de la mijlocaşul defensiv stânga după care pasează mijlocaşului
defensiv dreapta urcat în atac şi urmăreşte să finalizeze centrarea. Mijlocaşul

99
dreapta angajează cu o pasă printre atacantul de bandă dreapta şi rămâne în zona
centrală pentru recuperare. După urcarea mijlocaşului ofensiv la finalizare în
poziţie de atacant, mijlocaşul defensiv stânga avansează ocupând zona de
recuperare.
Exerciţiul nr. 6

Fundaşul dreapta pasează mijlocaşului de bandă dreapta care vine la primit.


Acesta pasează mijlocaşului central dreapta care îl angajează printre sau peste pe
fundaşul dreapta care face o mişcare de învăluire a mijlocaşului de bandă dreapta
.în mod sincronizat atacantul central se deplasează opus fazei pe colţul lung şi
aşteaptă centrarea.
Exerciţii de reactivitate sub îndrumarea preparatorului fizic
Repetări: 2-3 serii a 3-6 repetări ;
Alergare de rulaj pentru eliminarea reziduurilor ;
Refacere : bazin şi masaj .
A treia zi de pregătire
Conţinutul antrenamentului tehnico-tactic
Durata : - 50-60 minute
Intensitatea : - slabă
Indicaţii metodice :

100
- repetarea momentelor fixe,
- repetarea globală a modelului tactic propus,
- reactivitate pe distanţe specifice, scurte,
- discuţii individuale şi vizionări.
Mijloace de încălzire: - jocuri complementare şi derivate, - handbal cu reguli
modificate 15-20 minute, - momente fixe: cornere în atac şi apărare, lovituri libere,
aruncări de la margine, lovituri de la 11, echipa repetă global modelarea jocului,
exerciţii de reactivitate pe distanţe scurte 5 - 30 m a două serii, vizionarea şi
discuţii individuale.
Când echipa are la dispoziţie mai multe zile de pregătire antrenorul poate
programa antrenamente duble alternând energetic antrenamentele, introducând în
planul de pregătire şi jocuri şcoală cu adversari accesibili ,în care antrenorul poate
modela în condiţii uşurate jocul pe care îl are de disputat.
De asemeni antrenorul poate pe parcursul unui program mai lung de pregătire
să influenţeze selectiv şi nivelul pregătiri specifice pe baza unui program prestabilit
al preparatorului fizic.
Modelarea pregătirii tactice a fotbaliştilor juniori componenţi ai lotului
UEFA 1985
Analizând şi studiind planurile de pregătire pe care antrenorii de la cluburi le
alcătuiesc şi planurile de pregătire concepute pentru pregătirea unui lot s-au
constatat deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte conţinutul , obiectivele, mijloacele
de instruire, intensitatea, volum .
Dacă în cadrul cluburilor numărul de ore afectate instruirii este între 350-400
de ore pentru loturile naţionale, numărul de ore afectat este între 50-70 de ore în
funcţie de numărul de meciuri pe care le dispută în anul calendaristic. De
asemenea, există o diferenţă majoră între obiectivele şi mijloacele instruirii,
antrenorul din cadrul cluburilor având posibilitatea remedierii unor neajunsuri de
pregătire pe parcursul micro-ciclurilor în timp ce antrenori loturilor trebuie să-şi
direcţioneze obiectivele spre pregătirea tactică în perioada scurtă de timp pe care o

101
are la dispoziţie. Altă diferenţă majoră o reprezintă conţinutul şi mijloacele
pregătirii folosite în cadrul celor două direcţii ale activităţii fotbalistice. În timp ce
antrenorul lotului trebuie să-şi modeleze pregătirea tactică la cerinţele competiţiei
imediate, antrenorul de la club poate să-şi eşaloneze pregătirea tactică pe o
perioadă de timp mai lungă. Diferenţe majore apar şi între planurile de pregătire
ale antrenorilor de loturi şi programul propus de noi în timp ce în planurile de
pregătire ale celorlalţi antrenori pregătirea tactică se regăseşte în proporţie de 20%
obiectivele instruirii fiind orientate spre dezvoltarea calităţilor fizice şi tehnice în
proporţie de 80%, în programul de pregătire propus în cadrul experimentului –
obiectivele de performanţă se îndreaptă în proporţie determinantă spre modelarea
pregătirii tactice. Astfel în cadrul unui micro-ciclu de 6 zile cu 7 lecţii de 10-11 ore
de antrenament, ponderea mare o deţine modelarea pregătirii tactice prin repetarea
şi perfecţionarea unor structuri standard (tabelul 1 şi 2).
Având la bază această metoda a modelării tactice, modelul propus de noi a
dus la îmbunătăţirea exprimării colective – obţinându-se rezultate foarte bune atât
în competiţiile oficiale (câştigarea: Cupei Balcanice, a turneului de la Limoges,
Finala turneului de la Merida) şi în jocurile amicale.
Din punct de vedere metodologic selecţia se desfăşoară in şase etape
distincte cu caracteristici proprii, etape care se completează una pe cealaltă în aşa
fel încât la final să reiasă o radiografie clară şi precisă a potenţialului psiho–morfo-
funcţional şi tehnico-tactic al jucătorului în momentul selecţiei dar şi o prognoză
sportivă cât mai reală asupra perspectivei de performanţă a fiecărui component al
lotului.
Putem spune în concluzie că această metodologie de selecţie fundamentată
pe etape şi criterii bine determinate va ajuta la obiectivizarea selecţiei dar şi la
trasarea direcţiilor de acţionare în plan metodic, direcţii care îi va permite
antrenorului să adopte cele mai bune mijloace şi metode pentru dezvoltarea şi
perfecţionarea calităţilor jucătorului, dar şi la eliminarea deficienţelor constatate.

102
Tabelul 1
Planul de pregatire anual 2002-2003
Competiţii oficiale - câştigarea cupei balcanice
OBIECTIVE
Competiţii amicale-câştigarea jocurilor de pregătire - promovarea jucătorilor la lotul de tineret
PREGĂTIRE PREGĂTIRE PREGĂTIRE PREGĂTIRE PSIHCĂ PREGĂTIRE TEORETICĂ
FIZICĂ TEHNICĂ TACTICĂ -educarea încrederii în
-exerciţii de -simţul mingii -structuri de joc în propiile posibilităţi -cunoaşterea sistemului de joc
coordonare -elemente apărare -dezvoltarea relaţiilor de -sarcini pe posturi
-circuit de tehnicee -combinaţii de atac grup -profilul modelului tactic pentru fiecare funcţie a
OBIECTIVE DE INSTRUIRE reactivitate înlănţuite pe cupluri şi -educarea mentalităţii de sistemului de joc
(pe factorii antrenamentului ) -viteză pe distanţe -exerciţii de compartimante învingător -cunoasterea regulamentului de joc
specifice pasare -modele tactice -cunoştiinţe medico -sanitare
-streching -complexe globale
tehnico tactice -momente fixe
CALENDAR ANUL 2002 2003
COMPETIŢIONAL LUNI APR MAI IUN IUL AUG SEPT OCT NOIEM DEC IAN FEB MAR APR MAI IUN
ZILE 6 6 3 3 5

TRANZITIE

TRANZITIE
COMPETTI

COMPETIŢ

COMPETIŢ
PREGĂTIT
PERIODIZAREA PERIOADA

PREGA
TITOA

NALĂ

NALĂ
NALA

OA
RE

RE
ANTRENAMENTELOR
IO

IO

IO
MEZO- club club 1 club club club club 1 club club
CICLURI
MICRO- 2-la lot 1-la 1-la 2-la 1-la
CICLURI lot lot lot lot
LECŢII 14 10 4 4 6
NR DE ORE 14 12 5 8 11
LOCUL PREGĂTIRII lot club club lot club club club club club club club club club club club
lot lot lot
JOCURI DE OFICIALE 4
VERIFICARE DE 5 1 1 2 4
PREGATIRE
PREGATIRE FIZICA GENERALA club club club club club club club club club
SI SPECIFICA
PREGATIRE MODELAREA lot lot lot lot lot lot
TEHNICO -TACTICA PREGATIRII
TACTICE
* activitate în cadrul lotului ; *activitate pregătitoare la club ; *perioadă compeţională la club ;
Tabelul 2
Microciclurile pentru 3 -5 zile de pregătire la loturile naţionale
Perioadă Competiţională Microcicluri pentru 3 zile Microcicluri pentru 5 zile
Ziua 1 2 3 4 1 2 3 4 5 6
Pregătire fizică 1; 2; 3 1; 3 1; 2 1; 3 1; 2 1; 3
1-exerciţii de coordonare
2-exerciţii de reactivitate
3-sprinturi pe distanţe specifice
Pregătire tehnică 1;2 1;2 J 1; 2 1; 2; 3 1; 3 2; 3 J
1-procedee tehnice înlănţuite O O
2-exerciţii de pasare C C
3-complexe tehnico –tactice de atac şi apărare
Pregătire tactică 1; 2; 4 3; 5 A 4; 1 2; 4 3 3; 5 O
1-lucru pe cupluri şi compartimente M F
2-modelarea jocului în atac şi apărare I I
3-modelarea jocului global C C
I
4-jocuri şcoală A A
5-momente fixe L L
Pregătire psihologică 1; 2 1
1-încredere şi concentrare
2-mentalitate de învingător
Pregătire teoretică 1; 3; 4 2; 5 5; 6 1; 2; 3 4 5 6
1-sistemul de joc
2-funcţiile în cadrul sistemului
3-sarcini pe posturi
4-jocul în zonă
5-discuţii individuale
6-şedinţa de pregătire a jocului
Regenerare 1 -alergare aerobă; 2 -streching 1; 2; 3 3 1; 3 1; 2; 3 3 3 3 1; 2; 3
Recuperare 3 -duş,bazin,masaj
Intensitate (M-mare; m-medie) m m m M m M m m m M
Volum (M-mare; m-mediu) M m m M m m
Durată (minute) 60 60 40-50 60 60 60 60 40-50
30 80 30 90 30 70-80 70-80 70-80 30 90
Număr de antrenamente 2 2 2 2 2 2 2 2

104
IV. ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICACITĂŢII
PROGRAMELOR DE PREGĂTIRE PROPUSE LA LOTUL
NAŢIONAL DE JUNIORI UEFA 1985

Unul din obiectivele de bază ale cercetării noastre a fost argumentarea


teoretică şi experimentală a eficacităţii antrenamentului sportiv, în urma aplicării
metodicii propuse privind modelarea pregătirii tactice pe parcursul unui ciclu anual
de antrenament cu fotbaliştii Lotului Naţional UEFA 85, care constituie grupa
experimentală.
Rezultatele acumulate de către grupa experimentală vor fi comparate cu
rezultatele Lotului Naţional UEFA 86 care în continuare apare ca grupă martor.
Menţionăm faptul că aceste grupe, pe parcursul unui ciclu anual de pregătire, şi-au
desfăşurat activitatea conform cerinţelor impuse de programele în vigoare în
România la fotbal, la vârsta respectivă.
Atât rezultatele iniţiale, cât şi cele finale, au fost comparate între grupele
amintite mai sus pe următorii parametri: motrici, tehnici, tactici şi calitativi în
condiţii de antrenament şi de joc.

4.1. Analiza rezultatelor pregătirii fizice, biomotrice şi tehnico tactice a


fotbaliştilor juniori încadraţi în experimentul de bază
După cum am menţionat mai sus, majoritatea indicatorilor au fost cercetaţi
atât în condiţii de antrenament, cât şi în condiţii de joc. Pentru început, vom analiza
dinamica indicilor parametrilor fizici recomandaţi de F.R.F. în condiţii de
antrenament, între grupa martor şi grupa experimentală, la etapa iniţială a
experimentului propriu-zis şi etapele ulterioare ale cercetării noastre. Astfel în
tabelele 3 (a şi b) şi 4 (a şi b) este prezentată analiza comparativă a dinamicii
nivelului mediu al testelor fizice din cadrul grupei martor şi grupei experimentale.

105
Tabelul 3
Analiza comparativă a dinamicii nivelului mediu al testelor pregătirii fizice din cadrul grupei martor şi experimentale
A B
Nr Testare iniţială Testare finală
Crt. Grupa Grupa Grupa Grupa
martor experiment martor experimen
n=24 n=24 t P n=24 t n=24 t P
x ±m x ±m x ±m x ±m
1 Flexii trunchi (nr.repetări)
44,00±0,87 45,00±0,83 0,83 >0,05 46,00±0,86 48,00±0,6 2,53 <0,05
7
2 Săritura în lungime de pe
loc (m.) 229,00±2,35 231,00±2,50 0,79 >0,05 234,00±2,22 240,20±1, 2,11 <0,05
87
3 Tracţiune (nr.repetări)
10,00±0,70 11,00±0,76 0,97 >0,05 11,00±0,63 13,00±0,5 2,35 <0,05
8
4 Viteză 50m (sec.)
7,11±0,23 7,02±0,24 0,27 >0,05 6,85±0,21 6,31±0,15 2,07 <0,05
5 Viteză 4 x 10m (sec.)
10,42±0,26 10,12±0,25 0,83 >0,05 9,96±0,24 9,36±0,17 2,06 <0,05
6 Alergare 12 min. (m.)
3005,00±101, 3047,00±101,45 0,29 >0,05 3060,00±99, 3342,00±8 2,13 <0,05
05 35 7,12
7 Alergare 2000 m (sec.)
371,00±3,78 369,00±3,75 0,37 >0,05 365,00±3,41 355,00±3, 2,16 <0,05
13
Legendă: * p - la pragul de semnificaţie 0,05, t≥2,01şi 0,01, t≥2,67, pentru n=24
** t - calculat între cele două testări

106
În procesul testării iniţiale (tabelul 3a) privind stabilirea nivelului pregătirii
fizice ale fotbaliştilor din ambele grupe se poate afirma că între grupe nu s-au
observat diferenţe semnificative la toţi cei şapte parametri studiaţi, unde testul „t”
variază între 0,27 şi 0,97 iar „P„ pragul de semnificaţie este mai mare de 0,05.
Aceasta ne permite să constatăm că între grupele incluse în cercetare la parametri
pregătiri fizice nu sunt diferenţe statistice veridice, în acest sens ambele grupe sunt
omogene.
În finalul cercetărilor ştiinţifice s-a efectuat analiza statistico-matematică
între grupa experiment şi grupa martor. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3b.
Rezultatele obţinute ne-au permis aă începem experimentul pedagogic, să
implementăm programul modelării pregătirii tactice cu fotbaliştii grupei
experimentale.
În continuare prezentăm analiza comparativă a rezultatelor iniţiale şi finale
ale grupei experimentale la testările pregătirii fizice (tabelul 4 a şi b).
La proba „flexii trunchi” (figura 2), la începutul experimentului nivelul
mediu al rezultatului grupei experimentale a fost de 45 de repetări. La sfârşitul
experimentului, acest indice a crescut în medie cu 3 unităţi, grupa experimentală
atingând un nivel mediu de 48 de repetări, ceea ce reprezintă o diferenţă
semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,001).

Figura 2. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba - flexii trunchi –grupa


experimentală

107
La testul fizic „ săritura în lungime de pe loc”, la începutul experimentului
nivelul mediu al rezultatului grupei experimentale a fost de 2,31 m. La sfârşitul
experimentului, acest indice a crescut în medie cu 0,09 m, respectiv cu 3,95 %,
grupa experimentală atingând un nivel mediu de 2,40 m, ceea ce reprezintă o
diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,001): figura 3.
În cadrul testului fizic „tracţiuni” nivelul mediu al probei a crescut de la 11
repetări la 13 repetări progresul fiind de 2 unităţi, iar ritmul creşterii fiind de 2,81
% la testarea finală faţă de testarea iniţială. În urma prelucrării statistice a
diferenţei nivelul mediu iniţial şi nivelul mediu final al testului fizic, s-a obţinut un
nivel semnificativ al acesteia (P<0,01): figura 4.

Săritura în lungime de pe loc

cm.
2,4
2,38
2,36
2,34
2,32
2,3
2,28
2,26
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 3. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – săritura în lungime de


pe loc –grupa experimentală

108
Tabelul 4
Analiza comparativă a dinamicii nivelului mediu al testelor pregătirii fizice din cadrul grupei martor şi experimentale
A B
Nr. Grupa martor n =24 Grupa experiment n =24
crt. Testare iniţială Testare Testare iniţială Testare finală
finală
x ±m x ±m t P x ±m x ±m t P

1 Flexii trunchi( nr.repetări)


44,00±0,87 46,00±0,86 2,24 >0,0 45,00±0,83 48,00±0,67 3,79 <0,001
5
2 Săritura în lungime de pe loc(m.)
229,00±2,35 234,00±2,22 2,13 <0,0 231,00±2,50 240,20±1,87 3,95 <0,001
5
3 Tracţiuni(nr.repetări)
10,00±0,70 11,00±0,63 1,45 >0,0 11,00±0,76 13,00±0,58 2,81 <0,01
5
4 Viteză 50m (sec.)
7,11±0,23 6,85±0,21 1,13 >0,0 7,02±0,24 6,31±0,15 3,38 <0,01
5
5 Viteză 4 x 10m (sec.)
10,42±0,26 9,96±0,24 1,76 >0,0 10,12±0,25 9,36±0,17 3,30 <0,01
5
6 Alergare 12 min. (m.)
3005,00±101,05 3060,00±99,3 1,86 >0,0 3047,00±101,45 3342,00±87,1 2,98 <0,01
5 5 8
7 Alergare 2000m (sec.)
371,00±3,78 365,00±3,41 1,60 >0,0 369,00±3,75 355,00±3,13 3,88 <0,001
5
Legendă: * p - la pragul de semnificaţie 0,05, t≥2,07şi 0,01, t≥2,81, pentru n=24
** t - calculat între cele două testări
109
Tracţiuni
nr.repetări

13

12

11

10
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 4. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – tracţiuni –grupa


experimentală
Comparând rezultatele iniţiale şi finale ale parametrilor fizici, putem
considera că în cadrul testului fizic „viteza 50 m” al grupei experimentale, timpul
mediu al probei a scăzut de la 7,02” la 6,31”, micşorarea fiind cu 0,71”. Calculul
diferenţei dintre timpul mediu iniţial şi timpul mediu final la testul fizic „viteza 50
m”, s-a dovedit a fi semnificativ din punct de vedere statistic (P<0,01): figura 5.

Viteză 50 m
sec.

6,85
6,8
6,75
6,7
6,65
6,6
6,55
6,5
6,45
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 5. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – viteză 50 m –grupa


experimentală

110
În cadrul testului fizic „ viteza 4x10 m ” nivelul mediu al probei a scăzut de
la 10,12 sec. la 9,36 sec., micşorarea fiind cu 0,76”, iar ritmul scăderii timpului
mediu final faţă de timpul mediu iniţial fiind de 3,30 %. Calculul diferenţei
timpului mediu iniţial şi timpului mediu final deţine un caracter semnificativ la
această probă fizică (P<0,01): figura 6.

Viteză 4 x 10 m
sec.

9,95
9,9
9,85
9,8
9,75
9,7
9,65
9,6
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 6. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba –viteză 4x10 m –grupa


experimentală
În ceea ce priveşte testul fizic „ alergare 12’ ”, nivelul mediu al probei a
crescut de la 3047 m la 3342 m, progresul fiind de 295 m, iar ritmul creşterii fiind
de 9,69 %. În urma prelucrării statistice a rezultatelor iniţiale şi finale la proba
dată, s-a demonstrat că diferenţa dintre mediile obţinute este semnificativă
(P<0,01): figura 7.

111
Figura 7. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – alergare 12 min –grupa
experimentală

În ceea ce priveşte testul fizic „alergare 2000 m”, la începutul


experimentului timpul mediu al grupei experimentale a fost de 6,15 . La sfârşitul
experimentului, acest indice a scăzut în medie cu 14 sec., respectiv cu 3,9 %, grupa
experimentală atingând un timp mediu de 5,91, ceea ce reprezintă o diferenţă
semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,001): figura 8.

Alergare, 2000m

sec.
6,1
6
5,9
5,8
5,7
5,6
5,5
5,4
5,3
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 8. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – alergare 2000 m –


grupa experimentală

112
Analiza comparativă a dinamicii nivelului mediu al testelor tehnice din cadrul
grupei martor (tabelul 4a).
La proba „flexii trunchi”, la începutul experimentului nivelul mediu al
rezultatului grupei martor a fost de 44 de repetări. La sfârşitul experimentului,
acest indice a crescut în medie cu o unitate, grupa martor atingând un nivel mediu
de 46 de repetări (figura 9).

Flexii trunchi

45
44,8
44,6
44,4
44,2
44
43,8
43,6
43,4
Iniţial grupa Final grupa
martor martor

Figura 9. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – flexii trunchi –grupa


martor

La testul fizic „ săritura în lungime de pe loc”, la începutul experimentului


nivelul mediu al rezultatului grupei martor a fost de 2,29 m. La sfârşitul
experimentului, acest indice a crescut în medie cu 0,05 m , respectiv la 2,34 m
(figura 10).

113
Săritura în lungime de pe loc
metri

2,34
2,33
2,32
2,31
2,3
2,29
2,28
2,27
2,26
Iniţial grupa Final grupa
martor martor

Figura 10. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – săritura în lungime


de pe loc –grupa martor

În cadrul testului fizic „tracţiuni” nivelul mediu al probei a crescut de la 10


repetări la 11 repetări progresul fiind de doar o unitate. În urma prelucrării
statistice a diferenţei nivelul mediu iniţial şi nivelul mediu final al testului fizic, s-a
obţinut un nivel semnificativ al acesteia (P<0,05): figura 11.
Comparând rezultatele iniţiale şi finale ale parametrilor fizici , putem
considera că în cadrul testului fizic „viteza 50 m” al grupei martor, timpul mediu al
probei a scăzut de la 7,11” la 6,85”, micşorarea fiind cu 0,26. Calculul diferenţei
dintre timpul mediu iniţial şi timpul mediu final la testul fizic „viteza 50 m”, s-a
dovedit a fi semnificativ din punct de vedere statistic (P>0,05): figura 12.

114
Tracţiuni
nr.repetări

11
10,8
10,6
10,4
10,2
10
9,8
9,6
9,4
Iniţial grupa Final grupa
martor martor

Figura 11. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – tracţiuni –grupa


martor
Viteză 50 m
sec

7,11
7,1
7,09
7,08
7,07
7,06
7,05
Iniţial grupa Final grupa
martor martor

Figura 12. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – viteză 50 m–grupa


martor

În cadrul testului fizic „viteza 4x10 m” nivelul mediu al probei a scăzut de la


10,42 sec. la 9,96 sec., micşorarea fiind cu 0,46.
Calculul diferenţei timpului mediu iniţial şi timpului mediu final deţine un
caracter semnificativ la această probă fizică (P>0,05): figura 13.

115
În ceea ce priveşte testul fizic „alergare 12 minute”, nivelul mediu al probei
a crescut de la 3005 m la 3060 m, progresul fiind de 55 m. În urma prelucrării
statistice a rezultatelor iniţiale şi finale la proba dată, s-a demonstrat că diferenţa
dintre mediile obţinute este semnificativă (P>0,05): figura 14.

Figura 13. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba viteza 4x10 m – grupa


martor
Alergare 12 min
metri
3060
3050
3040
3030
3020
3010
3000
2990
2980
2970
Iniţial grupa Final grupa
martor martor

Figura 14. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – alergare 12 min –


grupa martor

În ceea ce priveşte testul fizic „alergare 2000 m”, la începutul


experimentului timpul mediu al grupei martor a fost de 6,18. La sfârşitul

116
experimentului, acest indice a scăzut în medie cu 10 sec., respectiv cu 1,6 %
(figura 15).
În continuare, vom analiza dinamica indicilor pregătirii fizice între grupa
experimentală (Lotului Naţional UEFA 85) şi grupa martor (Lotului Naţional
UEFA 86): tabelul 3.

Alergare 2000m
minute

6,28
6,26
6,24
6,22
6,2
6,18
6,16
6,14
6,12
6,1
Iniţial grupa Final grupa
martor martor

Figura 15. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – alergare 2000 m –


grupa martor

Conform experimentului, fotbaliştii grupei experimentale au fost net


superiori faţă de rezultatele echipei martor in ceea ce priveşte rata de progres.
Destul de reprezentative a fost proba „săritura în lungime de pe loc”, unde
diferenţa dintre lungimea medie a probei la finele experimentului la grupa
experimentală a fost cu 0,06 m mai mare faţă de cea a echipei martor. În urma
prelucrării statistice a diferenţei dintre lungimea medie finală a probei la grupa
experimentală şi cea pe echipa martor, prin testul „t”, aceasta s-a demonstrat a fi
semnificativă (P<0,001): figura 16.
La proba „ flexii trunchi” nivelul mediu final al grupei experimentale este de
48 de repetări şi este mai mare decât nivelul mediu final al grupei martor, 46 de
repetări, progresul echipei experimentale fiind de 2 repetări, iar ritmul creşterii

117
nivelului mediu al probei grupei experimentale s-a manifestat cu 3,83 % faţă de cel
al grupei martor (figura 17).

Săritura în lungime de pe loc


metri

2,4
2,39
2,38
2,37
2,36 Final grupa experimentala
2,35
2,34 Final grupa martor
2,33
2,32
2,31
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 16. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba– săritura în lungime de


pe loc – comparativ grupa experimentală-grupa martor

nr.repetări Flexii trunchi

49

48

47

Final grupa experimentala


46

45 Final grupa martor

44

43
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 17. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – flexii trunchi –


comparativ grupa experimentală-grupa martor

118
Calculul semnificaţiei diferenţei dintre nivelul mediu final al testului pe
grupa experimentală şi cel pe grupa martor, s-a dovedit a fi semnificativ din punct
de vedere statistic (P<0,001).
În cadrul testului fizic „tracţiuni”, grupa experimentală a înregistrat în final
un nivelul mediu al probei de 13 repetări care este mai mare decât cel al grupei
martor de 11 repetări, progresul echipei experimentale fiind în medie de 2 repetări,
respectiv de 13 % faţă de grupa martor, ceea ce exprimă o diferenţă semnificativă
din punct de vedere statistic (P<0,01): figura 18. Important este că în procesul
testărilor pregătirii fizice a fost stabilit nivelul de dezvoltare a parametrilor de
viteza astfel timpul mediu final al probei de 50 m viteza (figura 19), la grupa
experimentală a fost îmbunătăţit cu 6,23 % faţă de grupa martor iar la testul fizic
”viteză 4x10 m” grupa experimentală a înregistrat în final un progres faţă de cel al
grupei martor cu 0,25 secunde ceea ce exprimă o diferenţă semnificativă din punct
de vedere statistic (P<0,01): figura 20.

Tracţiuni
nr.repetări

13

12,5

12
Final grupa experimentala
11,5

11 Final grupa martor

10,5

10
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 18. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – tracţiuni– comparativ


grupa experimentală-grupa martor

119
Viteză 50m
sec

7,1
7
6,9
6,8
Final grupa experimentala
6,7
6,6
Final grupa martor
6,5
6,4
6,3
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 19. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – viteza 50 m–


comparativ grupa experimentală-grupa martor
Viteză 4 x 10m
sec

10
9,95
9,9
9,85
9,8 Final grupa experimentala
9,75
9,7 Final grupa martor
9,65
9,6
9,55
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 20. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – 4x10 m – comparativ


grupa experimentală-grupa martor

În ceea ce priveşte testul fizic „alergare 12’”, grupa experimentală a


înregistrat în final un nivel mediu al alergării de 3342 m care este mai mare decât
cel al grupei martor de 3060 m, progresul echipei experimentale fiind în medie de
282 m, respectiv de 9,21 % faţă de grupa martor, ceea ce exprimă o diferenţă
semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,01): figura 21.

120
Alergare 12 min.
metri

3120
3110
3100
3090
3080 Final grupa experimentala
3070
3060 Final grupa martor
3050
3040
3030
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 21. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – alergare 12 min. –


comparativ grupa experimentală - grupa martor

La testarea „alergare 2000 m”, grupa experimentală a înregistrat în final un


timp mediu de 5’,91” care este mai mic faţă de cel al probei grupei martor de
6’,08”, progresul echipei experimentale fiind micşorarea timpului mediu pe echipă
faţă de cel al grupei martor cu 0,17”, ceea ce exprimă o diferenţă semnificativă din
punct de vedere statistic (P<0,001): figura 22.

Alergare 2000m
sec.

6,2
6,1
6
5,9
5,8
Final grupa experimentala
5,7
5,6
5,5 Final grupa martor
5,4
5,3
5,2
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 22. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – alergare 2000 m –


comparativ grupa experimentală - grupa martor

121
Aşadar, s-au obţinut diferenţe semnificative din punct de vedere statistic
între nivelurile medii finale şi nivelurile medii iniţiale ale tuturor testelor fizice
desfăşurate în condiţii de antrenament în cadrul grupei experimentale, ceea ce
exprimă creşterea eficienţei aplicării în timpul antrenamentului a metodicii
propuse, a programărilor, a modelelor de pregătire şi de joc în cadrul Lotului
Naţional UEFA 85, deci o creştere a efectelor ca urmare a eforturilor depuse atât
de antrenor, cât şi de fotbaliştii juniori.

4.2. Dinamica indicilor biomotrice ai fotbaliştilor juniori încadraţi în


experimentul pedagogic de bază
Comparând rezultatele iniţiale şi finale ale parametrilor biomotrici tabelul 5,
putem considera că în cadrul testului fizic „ MGM ” al grupei experimentale, la toţi
parametrii (putere unitară, H de zbor, C ve şi C vs)” nivelul mediu a înregistrat
parametrii superiori comparativ cu grupa martor (tabelul 5). Acest lucru s-a
întâmplat atât în cazul săriturilor pe ambele picioare cât şi în cazul săriturilor pe
piciorul drept respectiv stângul. Coeficientul de variaţie a evoluat între 8,65 şi 86,5
în cazul grupei experimentale, iar în cazul grupei martor între 6,48 şi 76,5 ceea ce
arată în majoritatea cazurilor o omogenitate superioară grupei experimentale faţă
de grupa martor.

Figura 23. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – MGM –putere unitară


– comparativ grupa experimentală-grupa martor

122
Tabelul 5
Analiza comparativă a dinamicii nivelului mediu al testelor biomotice tehnice finale dintre grupa experimentală şi grupa martor (n1=24; n2=24)
A) Test MGM
PARAMETRI
INDIC
ATOR

TESTARE PUTERI UNITARE (W/kg) H zbor (m) V rep, (s) C ve (%) C vs (%)
I

FINALĂ GRUPE A-
A D S D-S (D+S) A D S A D S A D S A D S
Final grupa
x experimentală 4,92 3,21 3,14 0,07 -1,43
-
0,37 0,24 0,23 0,190 0,29 0,29 2,79 3,73 4,40 7,17 5,84 5,50
Final grupa martor
5,08 3,11 3,20 0,21 1,236 0,38 0,22 0,23 0,173 0,254 0,272 2,44 4,69 4,21 5,49 5,00 4,76
Final grupa
σ experimentală 0,42 0,36 0,40 0,31 0,38 0,04 0,03 0,04 0,03 0,03 0,03 1,77 1,55 2,35 3,44 2,93 2,08
Final grupa martor
0,33 0,31 0,33 0,16 0,35 0,03 0,03 0,03 0,02 0,04 0,03 1,22 2,16 1,59 1,69 1,82 1,68
Final grupa
Cv (%) experimentală 8,65 11,16 12,84 86,5 26,79 10,52 13,71 16,06 17,97 9,49 11,08 63,22 41,58 53,52 48,00 50,23 37,79
Final grupa martor
6,48 9,89 10,17 76,5 28,60 8,89 12,71 13,14 11,65 16,29 12,26 49,92 45,98 37,85 30,68 36,46 35,25

B)Test Echilibru

TEST ECHILIBRU TEST CNM


INDICATORI RAZE VECTOARE MEDII (mm) NOTE
STATISTICI TESTARE FINALĂ GRUPE Rv 1 Rv 2 Rv 3 Rv 4 N (k 400) N (k 150)
Final grupa experimentală 1,95 2,17 1,62 2,58 8,28 8,03
x Final grupa martor 1,72 1,80 1,33 2,20 7,99 7,95
Final grupa experimentală 0,73 0,97 0,53 0,72 0,50 0,73
σ Final grupa martor 0,55 0,55 0,39 0,76 1,05 0,62
Final grupa experimentală 37,37 44,89 32,36 27,77 6,06 9,10
Cv (%)
Final grupa martor 32,04 30,83 29,62 34,48 13,20 7,83

123
0,4

0,35

0,3

0,25

0,2
Final grupa experimentala
0,15 Final grupa martor
0,1

0,05

0
A D S

H zbor (m)

Figura 24. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – MGM – H zbor –


comparativ grupa experimentală-grupa martor

0,3

0,25

0,2

0,15
Final grupa experimentala
0,1 Final grupa martor

0,05

0
A D S

V rep, (s)

Figura 25. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – MGM –Viteza de


repetiţie – comparativ grupa experimentală-grupa martor

124
5
4,5
4
3,5
3
2,5
Final grupa experimentala
2
Final grupa martor
1,5
1
0,5
0
A D S

C ve (%)

Figura 26. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – MGM – C ve –


comparativ grupa experimentală-grupa martor

4
Final grupa experimentala
3 Final grupa martor
2

0
A D S

C vs (%)

Figura 27. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – MGM – C vs –


comparativ grupa experimentală-grupa martor

În cadrul testului biomotric „Echilibru ” nivelul mediu al razelor vectoare


R1, R2, R3 şi R4 în cadrul echipei experimentale înregistrează valori superioare
grupei martor .

125
4.3. Analiza rezultatelor pregătirii tehnice a fotbaliştilor juniori
încadraţi în experimentul pedagogic de bază
Ca şi în cazul analizei pregătirii fizice a fotbaliştilor incluşi în cercetare,
la etapa iniţială s-a stabilit nivelul omogenităţii grupelor martor şi
experimentale la parametrii tehnici. Confrom datelor statistice prezentate în
tabelul 6 se poate constata că diferenţele între grupe la etapa iniţială nu sunt
semnificati unde P >0,005. Astfel, se poate afirma că grupele au o pregătire
aproximativ egală.
Vom analiza în continuare, dinamica indicilor pregătirii tehnice în
condiţii de antrenament în cadrul grupei experimentale (Lotului Naţional UEFA
85): tabelul 6 şi 7, în perioada finală faţă de perioada iniţială, cât şi dinamica
rezultatelor grupei experimentale faţă de grupa martor (Lotului Naţional UEFA
86). Comparând rezultatele finale cu cele iniţiale ale parametrilor tehnici în
condiţii de antrenament din cadrul grupei experimentale prezentate , putem
aprecia că în cadrul testului tehnic „ Jonglare”, nivelul mediu final de 46 de
unităţi este mai mare decât cel iniţial de 44 de unităţi, progresul grupei
experimentale fiind în medie de 2 unităţi, respectiv de 4,6 %, ceea ce reprezintă
o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,01): figura 28.

126
Tabelul 6
Analiza comparativă a dinamicii nivelului mediu al testelor tehnice din cadrul grupei martor şi experimentale

Testare iniţială Testare finală


Grupa Grupa Grupa Grupa
martor experiment martor experiment
Nr.crt n=24 n=24 t P n=24 n=24 t P

x ±m x ±m x ±m x ±m
1 Jonglare (nr. menţineri)
43,00±0,71 44,00±0,72 0,99 >0,05 44,00±0,70 46,00±0,63 2,12 <0,05

2 Conducerea mingii (sec.)


41,10±0,53 41,30±0,51 0,27 >0,05 42,24±0,52 43,70±0,44 2,14 <0,05
3 Şut la poartă (puncte)
21,80±0,35 22,04±0,35 0,48 >0,05 22,24±0,34 23,16±0,28 2,09 <0,05

4 Pasă lungă (puncte)


23,00±0,31 23,10±0,32 0,23 >0,05 23,30±0,29 24,12±0,26 2,10 <0,05
5 Controlul mingii (sec.)
21,82±0,30 21,90±0,31 0,23 >0,05 22,35±0,28 23,33±0,23 2,72 <0,01
6 Lovirea mingii cu capul (puncte)
22,50±0,33 22,60±0,31 0,22 >0,05 23,04±0,30 23,81±0,22 2,08 <0,05
Legendă: * p - la pragul de semnificaţie 0,05, t≥2,01şi 0,01, t≥2,67, pentru n=24
** t - calculat între cele două testări

127
Jonglare
nr.menţineri

49
48,5
48
47,5
47
46,5
46
45,5
45
44,5
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 28. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – jonglare –grupa


experimentală

La testul tehnic „conducere a mingii”, la începutul experimentului media


punctelor grupei experimentale a fost de 41,3. La sfârşitul experimentului, acest
indice a crescut la 43,7 în medie cu 2,4 unităţi, respectiv cu 5,80 %, ceea ce
reprezintă o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,001): figura
29.
Conducerea mingii
sec.

47
46
45
44
43
42
41
40
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 29. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – conducerea mingii –


grupa experimentală

128
În ceea ce priveşte testul tehnic „şut la poartă”, nivelul mediu final de 23,16
de puncte este mai mare faţă de cel iniţial de 22,04 de puncte, progresul în cadrul
grupei experimentale fiind în medie de 1,12 puncte, respectiv de 5,12 %. Calculul
diferenţei dintre nivelul mediu final şi cel iniţial al testului tehnic s-a dovedit a fi
semnificativ din punct de vedere statistic (P<0,01): figura 30.

Şut la poartă
puncte

24
23,5
23
22,5
22
21,5
21
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 30. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – şut la poartă –grupa


experimentală

Luând sub observaţie testul tehnic „ pasa lungă”, nivelul mediu final de
24,12 puncte este mai mare decât cel iniţial de 23,1 puncte, progresul în cadrul
grupei experimentale fiind de 4,45%. Folosind testul „t” pentru calculul diferenţei
dintre nivelul mediu final şi cel iniţial al probei tehnice, acesta exprimă un caracter
semnificativ al acesteia (P<0,01): figura 31.
La testul tehnic „controlul mingii”, la începutul experimentului timpul
mediu al grupei experimentale a fost de 21,90 secunde. La sfârşitul experimentului,
acest indice a crescut în medie cu 1,43 secunde, respectiv grupa experimentală
atingând un timp mediu de 23,33 secunde, ceea ce exprimă o diferenţă
semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,001): figura 32.

129
Pasă lungă

puncte
24
23,8
23,6
23,4
23,2
23
22,8
22,6
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 31. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – pasa lungă –grupa


experimentală
Controlul mingii
sec.

24
23,5
23
22,5
22
21,5
21
20,5
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 32. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – controlul mingii –


grupa experimentală

În cadrul testului tehnic „lovirea mingii cu capul”, nivelul mediu final al


testului de 23,81 de puncte,este mai mare decât cel iniţial de 22,60 puncte,
progresul în cadrul grupei experimentale fiind de 5,38 %. Calculul prin testul „t” a
diferenţei dintre nivelul mediu final şi cel iniţial al probei tehnice, exprimă un
caracter semnificativ al acesteia (P<0,001): figura 33.

130
Lovirea mingii cu capul
puncte

24

23,5

23

22,5

22

21,5
Iniţial grupa Final grupa
experimentala experimentală

Figura 33. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – lovirea mingii cu


capul –grupa experimentală

Astfel, rezultatele înregistrate demonstrează clar eficacitatea aplicării


programei experimentale în grupa cercetată, unde la finalul experimentului acestea
au fost net superioare faţă de indicatorii iniţiali la toate probele tehnice testate.
Analiza comparativă a dinamicii nivelului mediu al testelor tehnice din
cadrul grupei martor (tabelul 7).
Comparând rezultatele finale cu cele iniţiale ale parametrilor tehnici în
condiţii de antrenament din cadrul grupei martor , putem aprecia că în cadrul
testului tehnic „jonglare”, nivelul mediu final de 44 de unităţi este mai mare decât
cel iniţial de 43 de unităţi, progresul grupei martor fiind în medie de o unitate,
respectiv de 2,4 %, ceea ce reprezintă o diferenţă semnificativă din punct de vedere
statistic (P>0,05).
La testul tehnic „conducerea mingii”, la începutul experimentului media
punctelor grupei martor a fost de 41,1. La sfârşitul experimentului, acest indice a
crescut în medie cu 1,14 unităţi, ajungând până la 42,24 puncte, ceea ce reprezintă
o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,05).

131
Tabelul 7
Analiza comparativă a dinamicii nivelului mediu al testelor tehnice din cadrul grupei martor şi experimentale

Grupa martor ( n=24 ) Grupa experiment (n=24 )


Testare iniţială Testare Testare Testare
Nr. crt. finală iniţială finală
x ±m x ±m t P x ±m x ±m t P

1 Jonglare (nr. menţineri)


43,00±0,71 44,00±0,70 1,37 >0,05 44,00±0,72 46,00±0,63 2,85 <0,01

2 Conducerea mingii (sec.)


41,10±0,53 42,24±0,52 2,11 <0,05 41,30±0,51 43,70±0,44 4,80 <0,001
3 Şut la poartă (puncte)
21,80±0,35 22,24±0,34 1,77 >0,05 22,04±0,35 23,16±0,28 3,39 <0,01

4 Pasă lungă (puncte)


23,00±0,31 23,30±0,29 1,55 >0,05 23,10±0,32 24,12±0,26 3,40 <0,01
5 Controlul mingii (sec.)
21,82±0,30 22,35±0,28 1,83 >0,05 21,90±0,31 23,33±0,23 4,93 <0,001
6 Lovirea mingii cu capul (puncte)
22,50±0,33 23,04±0,30 1,63 >0,05 22,60±0,31 23,81±0,22 4,32 <0,001
Legendă: * p - la pragul de semnificaţie 0,05, t≥2,07şi 0,01, t≥2,81, pentru n=24
** t - calculat între cele două testări

132
În ceea ce priveşte testul tehnic „şut la poartă”, nivelul mediu final de 22,24
puncte este mai mare faţă de cel iniţial de 21,8 puncte, progresul în cadrul grupei
experimentale fiind în medie de 0,44 puncte. Calculul diferenţei dintre nivelul
mediu final şi cel iniţial al testului tehnic s-a dovedit a fi semnificativ din punct de
vedere statistic (P>0,05).
Luând sub observaţie testul tehnic „pasa lungă”, nivelul mediu final de 23,3
puncte este mai mare decât cel iniţial de 23,0 puncte, progresul în cadrul grupei
martor fiind de 1,34%. Folosind testul „t” pentru calculul diferenţei dintre nivelul
mediu final şi cel iniţial al probei tehnice, acesta exprimă un caracter semnificativ
al acesteia (P>0,05).
La testul tehnic „controlul mingii”, la începutul experimentului timpul
mediu al grupei martor a fost de 21,82 secunde. La sfârşitul experimentului, acest
indice a crescut în medie cu 0,53 secunde, ajungând la 22,35 secunde.
În cadrul testului tehnic „lovitura cu capul”, nivelul mediu final al testului de
23,04 puncte este mai mare decât cel iniţial de 22,5 puncte, progresul în cadrul
grupei experimentale fiind de 2,4%. Astfel, rezultatele obţinute la ambele teste
tehnice dintre nivelul mediu final şi cel iniţial nu reprezintă diferenţe semnificative
la aceşti parametri.
Concluzionând asupra celor menţionate mai sus putem constata că sportivii
din grupa martor nu au realizat îmbunătăţiri considerabile la pregătirea tehnică cu
toate că nivelul elementelor tehnice a crescut comparativ cu cel iniţial, însă
diferenţele ,după cum s-a menţionat, nu au fost semnificative. În acest sens se
poate afirma că în procesul antrenamentului nu s-a acordat o atenţie cuvenită
acestui compartiment.
După cum s-a menţionat mai sus, una din sarcinile cercetării a fost
aprecierea nivelului tehnic al grupei experimentale faţă de grupa martor (tabelul 6).
Rezultatele comparative între cele două tipuri de grupe prezentate, ne
furnizează informaţiile cu privire la comparaţiile dintre nivelurile medii finale ale

133
testelor tehnice în condiţii de antrenament efectuate între grupa experimentală şi
grupa martor, grupa experimentală fiind superioară la toate probele.
Astfel, în cadrul testului tehnic „jonglare”, nivelul mediu final al testului
grupei experimentale de 46 puncte este mai mare faţă de cel al grupei martor de 44
puncte. Astfel, acest indice a crescut în final la grupa experimentală faţă de grupa
martor, în medie cu 2 unităţi, respectiv cu 4,55 %, ceea ce reprezintă o diferenţă
semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,05): figura 34.

Jonglare
nr.menţineri
49
48
47
46 Final grupa experimentala
45 Final grupa martor

44
43
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 34. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – jonglare – comparativ


grupa experimentală-grupa martor

În ceea ce priveşte testul tehnic „conducerea mingii”, grupa experimentală a


înregistrat în final un nivel mediu al testului de 43,70 puncte care este mai mare
faţă de cel al grupei martor de 42,24 puncte, progresul echipei experimentale faţă
de grupa martor fiind de 1,46 puncte, ceea ce reprezintă o diferenţă semnificativă
din punct de vedere statistic (P<0,05): figura 35. În cadrul testul tehnic „şut la
poartă”, grupa experimentală a înregistrat în final un nivel mediu al testului de
23,16 de puncte care este mai mare faţă de cel al grupei martor de 22,24 puncte.
Astfel, acest indice a devenit mai mare în final la grupa experimentală faţă de

134
grupa martor, în medie cu 0,92 puncte, respectiv cu 4,15 %, ceea ce reprezintă o
diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic (P<0,05):figura 36.

sec. Conducerea mingii

47
46
45
44
Final grupa experimentala
43 Final grupa martor
42
41
40
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 35. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – conducerea mingii –


comparativ grupa experimentală-grupa martor
puncte Şut la poartă

24
23,8
23,6
23,4 Final grupa experimentala
Final grupa martor
23,2
23
22,8
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 36. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – şut la poartă –


comparativ grupa experimentală-grupa martor

În ceea ce priveşte testul tehnic „pasa lungă”, grupa experimentală a


înregistrat în final un nivel mediu al testului de 24,12 puncte care este mai mare
faţă de cel al echipei martor de 23,30 puncte. În final, acest indice a crescut în

135
medie la grupa experimentală faţă de grupa martor cu 0,82 puncte, respectiv cu
3,52%, ceea ce reprezintă o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic
(P<0,05): figura 37.

Pasă lungă
puncte

23,9
23,8
23,7
23,6
23,5
Final grupa experimentala
23,4
Final grupa martor
23,3
23,2
23,1
23
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 37. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – pasă lungă –


comparativ grupa experimentală-grupa martor

La testul tehnic „controlul mingii”, timpul mediu final al testului grupei


experimentale de 23,33 secunde este mai mare faţă de cel al grupei martor de 22,35
secunde, progresul echipei experimentale faţă de grupa martor fiind micşorarea
timpului mediu final al echipei cu 0,98 sec. Calculul prin testul „t” a diferenţei
dintre timpii medii finali pe cele două echipe ai probei tehnice, exprimă un caracter
semnificativ al acesteia (P<0,01): figura 38.
Referitor la testul tehnic „lovitura cu capul”, nivelul mediu final al testului
grupei experimentale de 23,81 puncte este mai mare faţă de cel al grupei martor de
23,04 puncte, progresul echipei experimentale faţă de echipa martor fiind de 0,77
unităţi. Ritmul creşterii nivelului mediu final al testului grupei experimentale faţă
de grupa martor este de 3,35 %. Utilizând testul „t” pentru calculul diferenţei dintre
nivelurile medii finale ale probelor tehnice în cadrul celor două echipe, se obţine
un caracter semnificativ al acesteia (P<0,05): figura 39.

136
Controlul mingii, sec.

23,8
23,6
23,4
23,2 Final grupa experimentala
23 Final grupa martor

22,8
22,6
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 38. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – controlul mingii –


comparativ grupa experimentală-grupa martor
Lovirea mingii cu capul, puncte

24

23,95

23,9

23,85 Final grupa experimentala


Final grupa martor
23,8

23,75

23,7
Final grupa Final grupa
experimentala martor

Figura 39. Reprezentarea grafică a rezultatelor la proba – lovitura cu capul –


comparativ grupa experimentală-grupa martor

Analiza comparativă a rezultatelor obţinute la testele tehnice în condiţii de


antrenament, între grupa experimentală şi grupa martor, exprimă un nivel superior
al aplicării metodicii în cadrul grupei experimentale .
Se observă că, rezultatele cele mai bune obţinute în cadrul grupei
experimentale faţă de grupa martor au fost la următoarele probe tehnice:

137
„conducerea mingii”; „jonglare”; „şut la poartă”. Rezultate optime sunt prezente şi
în cadrul celorlalte teste tehnice din cadrul grupei experimentale faţă de grupele
martor. Astfel, în cadrul testului „controlul mingii” există scăderea timpului mediu
final în cadrul grupei experimentale faţă de echipa martor. De asemenea, la testul
tehnic „lovitura cu capul” nivelul mediu final pe grupa experimentală este mai
mare decât cel realizat la grupa martor.

4.4. Dinamica progresului obţinut în pregătirea tehnico-tactică a


fotbaliştilor juniori componenţi ai lotului naţional în baza
modelării pregătirii tactice
Pentru a stabili progresul obţinut în pregătirea tehnico-tactică am apelat la
analiza meciurilor pe baza metodei video. Analiza video reprezintă modalitatea de
analiză a comportamentului tactic pe care la avut echipa global dar şi o analiză a
manifestării tactice a fiecărui jucător în cadrul sistemului propus. Pe baza analizei
video am putut constata modul în care jucătorii respectă planul tactic propus,
modul în care complexele tactice şi structurile de joc de atac şi apărare se regăsesc
în jocul echipei, progresul tehnico-tactic al jucătorilor .
De asemenea pe baza analizei video am putut inventaria lipsurile şi
neajunsurile pregătirii tehnico-tactice pentru a putea să le eliminăm. Analiza video
a oferit posibilitatea obiectivizării antrenamentului plecând de la joc la
antrenament şi de la antrenament la joc .
Pentru o analiză pertinentă, eficace şi precisă a modului în care echipa s-a
exprimat din punct de vedere tactic cât şi a dinamicii progresului obţinut am folosi
metoda „expert” apelând la trei antrenori din cadrul compartimentului de copii şi
juniori ai F.R.F (Cristoloveanu Gh., Cheran F., Cojocaru V., 2002): tabelele 8, 9 şi
10. Metoda a constat în analiza jocurilor făcută de cei trei antrenori care au acordat
note pe o scară de la 1 la 10. Scara notării a cuprins patru nivele de apreciere
eşalonate astfel: 1-4 foarte slab, 5-6 slab, 7-8 bun, 9-10 foarte bun .În cadrul

138
analizei jocului pe baza metodei expert antrenorii au analizat şi notat următoarele
aspecte ale jocului:
- organizarea defensivă
- organizarea ofensivă
- jocul colectiv
- strategia tactică.
Organizarea defensivă: - marcajul (individual, mixt, în zonă); -
dispozitivul de siguranţă(modul de aşezare pe faza a 2 ); - când se pierde mingea,
când şi unde se face recuperarea);- recuperarea mingii(prin atacanţi, mijlocaşi,
fundaşi); - replierea (de unde începe);- agresivitatea (pozitivă, negativă); - mişcarea
de translaţie; - presing (cum se face, de unde începe); - densitatea în treimea
proprie; - poziţia ultimei linii; - dublajul; - blocajul; - forţa; - ieşirea din apărare; -
atitudinea jucătorilor în faza de apărare.
Organizarea ofensivă: - posesia mingii; - jocul direct; - jocul pe contraatac;
- susţinerea fundaşilor la construcţie; - jocul de atac; - construcţia (rapidă-lentă); -
relaţia fundaş –mijlocaş – înaintaş; - orientarea jocului de atac; - relaţii de joc (1-2
uri, trasee de joc, structuri de joc); - presing (unde se face ,cine participă); - viteza
de joc; - continuitatea în joc; - penetraţia în adâncime.
Jocul colectiv: - apreciere; - sprijinul şi susţinerea coechipierilor; - jocul
individual; - disciplina tactică; - posesia mingii – în treimea proprie sau adversă.
Strategia tactică:
- momente fixe în apărare: -cornere –dispunere; lovituri libere –dispunere;
aruncări de la margine; lovitura de începere;
- momente fixe în atac: -cornere –dispunere; lovituri libere -mod de
execuţie; aruncări de la margine; lovitura de începere.
O analiză a calificativelor acordate de cei trei antrenori prin metoda expert
pentru fiecare parametru al meciului analizat sunt prezentate în tabelul 11.

139
ANTRENOR Tabelul 8
COJOCARU V. TABEL CU APRECIEREA EXPRIMĂRII TACTICE PRIN METODA EXPERT A JOCURILOR
IN PERIODA 2002 - 2003

ANUL 2002 2003


LUNA APRILIE MAI IULIE APRILI MAI IUNIE
E
ZIUA 10 11 13 29 30 1 7 9 11 13 9 7 28 9 10 12 14
RO RO SPA ROM ROM- ROM- ROM RO RO RO ROM- RO ROM RO RO RO RO
M- M- N- - AUSTR U.CHI - M- M- M- GREC. M- - M- M- M- M-
ELEMENTELE SLO POL RO ATL A. LE GRE ALB YUG BUL 1-1 ITA ISR GR ANG SLO ALB
EXPRIMARII V 1-0 M AS 0-0 1-O C. . 3-2 3-2 L 1-0 E. 2-0 V 7-2
TACTICE 2-1 3-1 5-3 0-0 4-1 2-0 1-2 1-1
NOTĂ
ORGANIZAREA
DEFENSIVĂ 7 8 6 7 7 8 7 8 6 6 7 8 8 5 8 6 8

ORGANIZAREA
OFENSIVĂ 8 8 6 7 6 8 7 8 8 8 7 8 8 6 8 6 9

JOCUL
COLECTIV 7 8 6 7 7 8 6 8 7 7 7 8 8 6 8 6 9

STRATEGIA LA
MOMENTELE 7 8 6 7 7 8 7 8 7 7 7 8 8 5 8 7 8
FIXE ATAC
APĂRARE

TOTAL 29 32 24 28 27 32 27 32 28 28 28 32 32 22 32 25 34
PUNCTE
LEGENDĂ
MECI PIERDUT MECI CĂŞTIGAT MECI EGAL
140
ANTRENOR Tabelul 9
CHERAN FL. TABEL CU APRECIEREA EXPRIMĂRII TACTICE PRIN METODA EXPERT A JOCURILOR
IN PERIODA 2002 – 2003

ANUL 2002 2003


LUNA APRILIE MAI IULIE APRILI MAI IUNIE
E
ZIUA 10 11 13 29 30 1 7 9 11 13 9 7 28 9 10 12 14
RO RO SPA ROM ROM- ROM- ROM RO RO RO ROM- RO ROM RO RO RO RO
M- M- N- - AUSTR U.CHI - M- M- M- GREC. M- - M- M- M- M-
ELEMENTELE SLO POL RO ATL A. LE GRE ALB YUG BUL 1-1 ITA ISR GR ANG SLO ALB
EXPRIMARII V 1-0 M AS 0-0 1-O C. . 3-2 3-2 L 1-0 E. 2-0 V 7-2
TACTICE 2-1 3-1 5-3 0-0 4-1 2-0 1-2 1-1

NOTĂ
ORGANIZAREA 7 8
7 8 6 8 8 8 8 8 6 6 7 8 8 6 8
DEFENSIVĂ
ORGANIZAREA 6 8
OFENSIVĂ 8 8 6 8 6 8 6 8 8 8 7 8 7 6 8
JOCUL 6 8
7 8 6 8 7 8 7 8 7 7 7 8 8 6 8
COLECTIV
STRATEGIA LA 7 8
MOMENTELE
7 8 7 8 7 8 7 8 7 7 7 8 8 7 8
FIXE ATAC
APĂRARE
TOTAL 26 32
29 32 25 32 28 32 28 32 28 28 28 32 31 25 32
PUNCTE

LEGENDĂ
MECI PIERDUT MECI CĂŞTIGAT MECI EGAL

141
ANTRENOR Tabelul 10
CRISTOLOVEANU GH. TABEL CU APRECIEREA EXPRIMĂRII TACTICE PRIN METODA EXPERT
A JOCURILOR IN PERIODA 2002 - 2003

ANUL 2002 2003


LUNA APRILIE MAI IULIE APRILI MAI IUNIE
E
ZIUA 10 11 13 29 30 1 7 9 11 13 9 7 28 9 10 12 14
RO RO SPA ROM ROM- ROM- ROM RO RO RO ROM- RO ROM RO RO RO RO
M- M- N- - AUSTR U.CHI - M- M- M- GREC. M- - M- M- M- M-
ELEMENTELE SLO POL RO ATL A. LE GRE ALB YUG BUL 1-1 ITA ISR GR ANG SLO ALB
EXPRIMARII V 1-0 M AS 0-0 1-O C. . 3-2 3-2 L 1-0 E. 2-0 V 7-2
TACTICE 2-1 3-1 5-3 0-0 4-1 2-0 1-2 1-1

NOTĂ
ORGANIZAREA
DEFENSIVĂ 7 7 5 7 7 7 6 8 7 7 7 8 7 4 7 6 8
ORGANIZAREA
OFENSIVĂ 8 8 6 7 6 7 6 8 8 8 7 8 7 6 8 7 9

JOCUL
COLECTIV 8 7 6 7 7 7 7 8 7 7 7 8 7 6 7 6 9
STRATEGIA LA
MOMENTELE 7 7 7 7 7 7 6 8 7 7 7 8 7 7 7 7 8
FIXE ATAC
APĂRARE
TOTAL
PUNCTE 30 29 24 28 27 28 25 32 29 29 28 32 28 23 29 26 34

LEGENDĂ MECI PIERDUT MECI CĂŞTIGAT MECI EGAL

142
Tabelul 11
Tabel centralizator privind aprecierea exprimării tactice prin metoda expert a jocurilor în perioda 2002-2003
Media punctaj –media procentaj

Media punctaj Media Locul ocupat


procentaj /punctaj

Cristoloveanu
Cristoloveanu

Cojocaru

Cheran
Cojocaru

Cheran
% % % % loc punctaj
1 7,45 7,27 7,54 74,5 72,7 75,4 74,2 2 79,1
Meciuri 2 8,00 7,82 7,91 80,0 78,2 79,1 79,1 3 76,3
câştigate 3 7,72 7,45 7,72 77,2 74,5 77,2 76,3 4 75,4
4 7,63 7,27 7,72 76,3 72,7 77,2 75,4 1 74,2
1 5,50 4,50 6,00 55,0 45,0 60,0 53,3 4 65,0
Meciuri 2 6,00 6,00 6,00 60,0 60,0 60,0 60,0 2 60,0
pierdute 3 6,00 6,00 6,00 60,0 60,0 60,0 60,0 3 60,0
4 5,50 7,00 7,00 55,0 70,0 70,0 65,0 1 53,3
1 6,75 6,50 7,50 67,5 65,0 75,0 69,1 1 69,1
Meciuri 2 6,50 6,50 6,25 65,0 65,0 62,5 64,1 4 69,1
egale 3 6,50 6,75 6,75 65,0 67,5 67,5 66,6 3 66,6
4 7,00 6,75 7,00 70,0 67,5 70,0 69,1 2 64,1
Legendă : 1.Organizarea defensivă
2.Organizarea ofensivă
3.Jocul colectiv
4.Strategia la momentele fixe în atac şi apărare

143
Faza defensivă
Pentru faza defensivă fiecare antrenor notează cu calificativul slab câte patru
meciuri. Constatăm că aprecierea antrenorilor nu se referă la aceleaşi jocuri În
categoria meciurilor apreciate cu calificativul slab intră în primul rând meciurile
pierdute cu Spania şi cu Grecia , meciurile terminate la egalitate cu adversari
potenţiali mai slabi cu Slovenia şi Australia dar surprinzător şi meciuri câştigate
(3-2) dar în care sau primit goluri cum ar fi cele cu Iugoslavia şi Bulgaria. Raportat
la faza defensivă numărul golurilor primite pe parcursul a 17 partide este de 18 din
care 4 din lovituri de pedeapsă unul în timpul meciului cu Spania şi celelalte trei la
barajul de departajare cu Atlas ceea ce reprezintă o medie de peste un gol primit
pe meci. Dacă eliminăm cele trei goluri primite la loviturile de departajare cu Atlas
media golurilor primite este sub un gol pe meci ceea ce este un procentaj bun.
Celelalte meciuri au fost apreciate cu calificative de la bun la foarte bun şi
reprezintă ponderea cea mai mare a meciurilor jucate şi câştigate sau terminate la
egalitate.
Faza ofensivă
Un alt parametru foarte important al exprimării tactice scoate în evidenţă
faptul că numărul jocurilor cotate cu calificativul slab în ceea ce priveşte faza
ofensivă este de patru şi au în vedere meciurile pierdute sau terminate la egalitate,
meciuri în care atacul nu a funcţionat bine nereuşind să înscrie sau meciuri
terminate la egalitate în care s-a înscris doar un gol. În această categorie intră
meciurile pierdute cu Spania (1-3) şi Grecia (1-2) dar şi meciurile egale cu
Australia(0-0) şi Grecia (1-1). De remarcat că în categoria meciurilor cotate cu
calificativul slab intră şi meciul cu Grecia deşi adversarul era cu un an mai mare ca
nivel de vârstă fiind calificat la turneul final al C.E.
Analizând succesiunea jocurilor putem constata că după o suită de jocuri
calificate bune în parcursul echipei apare câte un joc calificat slab. Se poate
constata de asemenea că din cele patru jocuri apreciate ca slabe doar două sunt
pierdute iar două sau terminat la egalitate ceea ce reprezintă un procentaj bun.
Un raport al golurilor marcate şi al golurilor primite pe parcursul celor 17
jocuri arată că numărul golurilor marcate este de 35 ceea ce reprezintă o medie de
peste două goluri pe meci în timp ce numărul golurilor primite este de 18 ceea ce
reprezintă o medie de peste un gol pe meci. Aceste raporturi ne dă dreptul să
afirmăm că per ansamblu exprimarea defensivă a fost în unele partide deficitară
dar că exprimarea ofensivă a fost parametrul tactic cel mai bine interpretat de
echipă cu o medie de goluri marcate foarte bună.
Putem aprecia că exprimarea defensivă a fost deficitară şi datorită altor
factori cum ar fi atitudinea jucătorilor, faţă de această dimensiune a jocului, care
consideră că momentul apărării aparţine numai unor compartimente sau unor
jucători specializaţi pentru faza defensivă. Afirmăm că din datele obiective reieşite
putem orienta în viitor modelarea pregătirii tactice spre îmbunătăţirea organizării
defensive.
Jocul colectiv
Alt parametru al exprimării tactice a fost apreciat pe parcursul a 14 jocuri cu
calificativele bun şi foarte bun şi doar în 3 meciuri a fost apreciat ca slab, respectiv
meciurile pierdute cu Spania şi Grecia şi meciul egal cu Slovenia .Corelând
aprecierea jocului colectiv cu ceilalţi parametrii apreciaţi putem afirma că el s-a
îmbunătăţit, cu o notă în plus pentru faza ofensivă, fapt ce a permis echipei o
exprimare tactică superioară cuantificată în rezultate bune.
Momentele fixe în atac şi apărare
Momentele fixe în atac şi apărare au fost apreciate cu calificative bune
având în vedere că nu s-au primit goluri din faze fixe, dar am reuşit să marcăm în
urma unui astfel de moment în meciul cu Slovenia. Calificativul bun se datorează
faptului că pe parcursul a 17 meciuri nu am luat goluri din faze fixe fapt ce scoate
în evidenţă o bună organizare şi un mod superior de tratare a acestor faze din care
se înscriu din ce în ce mai multe goluri decisive.
Făcând o analiza a celor 17 meciuri jucate pe parcursul anului 2002 – 2003
susţinute de grupa experimentala putem remarca: 11 meciuri au fost câştigate, 4 s-
au terminat la egalitate, 2 meciuri au fost pierdute

145
Au fost marcate 37 de goluri şi s-au primit 16. Acest lucru evidentiaza
superioritatea exprimarii ofensive a echipei in raport cu faza devensivă fapt reiesit
si din punctajele obtinute în urma notarii celor 3 antrenori experti, iar mai apoi din
procentele calculate la cei patru indicatori ai exprimarii tactice analizati
(organizarea defensivă, organizarea ofensivă, jocul colectiv, strategia la momentele
fixe în atac şi apărare): tabelul 11.
În ceea ce priveşte organizarea defensivă media punctajului la meciurile
câştigate, în urma notării făcute de cei trei antrenori experţi a fost de 74,2 % , lucru
care ne reliefează ca organizarea defensiva a fost pe ultimul loc în viziunea tuturor
celor 3 experţi cu notele: 7,45 - Cojocaru, 7,27 - Cristoloveanu, 7,54 - Cheran.
Acest lucru atrage atenţia asupra faptului că în procesul de instruire în cadrul
modelării antrenamentului trebuie să ne axam pe perfecţionarea organizării
defensive.
De asemenea, la meciurile pierdute precum si la meciurile cu rezultat de
egalitate, ca procentaj organizarea defensivă a obţinut cele mai mici note, lucru
care confirmă necesitatea îmbunătăţirii şi perfecţionării în cadrul antrenamentelor a
acestui moment tactic al jocului.
Aşa cum era si firesc la meciurile câştigate organizarea ofensiva a înregistrat
cele mai bune note (Cojocaru 8,00, Cristoloveanu 7,82, Cheran 7,91). Procentajul
notelor la acest indicator a fost ridicat - 79,1%. Nu acest lucru se poate spune şi in
cazul meciurilor pierdute sau celor terminate la egalitate. Aici procentajele
inregistrate au fost de 60 % respectiv 69 %.
La meciurile castigate jocul colectiv a primit o apreciere unanima, situându-
se pe locul 2 dupa organizarea ofensiva cu un procentaj de 76,3% (Cojocaru 7,72,
Cristoloveanu 7,45, Cheran 7,72).
În ceea ce priveşte strategia la momentele fixe în atac şi apărare media
punctajului la meciurile câştigate, în urma notării făcute de cei trei antrenori
experţi a fost de 75,4 %, lucru care ne reliefează ca strategia la momentele fixe a

146
fost pe penultimul loc în viziunea tuturor celor 3 experţi cu notele: 7,63 -
Cojocaru, 7,27 - Cristoloveanu, 7,72 - Cheran.
Concluzionand, din datele obtinute cei 4 factori ai pregatirii tactice au fost
ierarhizaţi in urma notelor obtinute astfel:
1.organizarea ofensivă la toate meciurile, inclusiv cele pierdude si
terminate la egalitate
2.jocul colectiv in special la jocurile castigate dar si cele terminate la
egalitate
3.strategia la momentele fixe, în atac şi apărare
4.organizarea defensivă, a fost notata cu cele mai slabe note de catre toti cei
3 antrenori experti
Acest lucru atrage atenţia că pentru optimizarea exprimarii tactice, în
procesul de instruire folosind metoda modelarii antrenorul trebuie să se axeze in
principal pe perfecţionarea organizării defensive, dar fara a neglija celalte
componente tactice, incercand sa le aduca la trepte valorice aprpopiate.
Corelând calificativele obţinute de echipă la parametrii exprimării tactice pe
baza metodei ,,expert,, cu numărul de 17 meciuri jucate pe parcursul anului 2002-
2003, cu numărul de 11 victorii, cu cele 4 meciuri egale şi cu cele 2 meciuri
pierdute apreciem că echipa a înregistrat un salt calitativ atât în planul rezultatelor
dar şi în planul exprimării tactice fapt datorat modelării pregătirii tactice singurul
factor al antrenamentului sportiv pe care l-am licitat în cadrul micro ciclurilor de
pregătire pe parcursul a 3-5 zile.
În toate cazurile legătura corelativă este strânsă între indicii legaţi de
pregătirea tehnică şi cei de natură somatică, funcţională şi motrică. Astfel s-a
stabilit că între indicii de pregătirea tehnică şi ceilalţi indicatori folosiţi în
experiment există în medie o legătură corelativă foarte mare având o valoare
medie de 0,92 la grupa experimentală şi de 0, 88 la grupa martor, corelaţie care
este veridică din punct de vedere statistic (tabelul 12 şi 13).

147
Tabelul 12
Analiza corelativă a rezultatelor obţinute în competiţii oficiale şi de pregătire pe parcursul unui ciclu anual cu indicii biomotrici şi
indicii pregătirii fizice şi tehnico-tactice

CORELAŢIA ÎNTRE INDICATORII SOMATICI, PROBELE FUNCŢIONALE ŞI TESTELE DE PREGĂTIRE TEHNICĂ


- GRUPA EXPERIMENTALĂ -
Nr
Indicator 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
crt
1 Flexii trunchi 0,85 0,88 0,85 0,35 0,30 0,35 0,85 0,80 0,75 0,45 0,50 0,80 0,80 0,75 0.85 0,70 0,65
2 Salt lungime 0,30 0,25 0,50 0,80 0,35 0,60 0,55 0,85 0,80 0,50 0,60 0,85 0,80 0,90 0,85 0,70
3 Tracţiuni 0,40 0,35 0,65 0,40 0,40 0,35 0,30 0,25 0,50 0,70 0,85 0,80 0,70 0,90 0,80
4 Viteză 50m 0,30 0,35 0,40 0,25 0,70 0,75 0,70 0,45 0,40 0,75 0,85 0,85 0,80 0,75
5 Viteză 4 x 10m 0,80 0,85 0,80 0,40 0,80 0,85 0,15 0,20 0,90 0,90 0,90 0,90 0,85
6 Alergare12 min 0,90 0,85 0,85 0,85 0,90 0,35 0,25 0,90 0,90 0,80 0,75 0,60
Alergare 2000m 0,80 0,80 0,85 0,80 0,25 0,35 0,90 0,90 0,90 0,70 0,85
8 Puterea unitară 0,60 0,80 0,90 0,35 0,20 0,90 0,85 0,75 0,70 0,90
9 H zbor 0,80 0,75 0,70 0,70 0,85 0,85 0,70 0,85 0,70
10 V rep 0,70 0,45 0,40 0,85 0,80 0,70 0,90 0,60
11 C ve 0,40 0,30 0,70 0,90 0,85 0,80 0,80
12 C vs 0,20 0,75 0,75 0,90 0,90 0,80
13 Jonglare 0,80 0,85 0,80 0,75 0,90

14 Conducerea mg. 0,90 0,90 0,70 0,60

15 Şut la poarta 0.80 0,70 0,80

16 Pasa lungă 0,85 0.95


17 Controlul mg 0,90
18 Lovit cu capul
n=24 ; P – 0,05 0,01 ; C – 0,404 0,515
Tabelul 13
CORELAŢIA ÎNTRE INDICATORII SOMATICI, PROBELE FUNCŢIONALE ŞI TESTELE DE PREGĂTIRE TEHNIICĂ
- GRUPA MARTOR -
Nr.
Indicator 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
crt
1 Flexii trunchi 0,45 0,50 0,80 0,55 0,70 0,30 0,85 0,80 0,35 0,55 0,60 0,80 0,80 0,85 0.95 0,70 0,80
2 Salt lungime 0,30 0,75 0,50 0,60 0,80 0,60 0,55 0,55 0,80 0,50 0,60 0,85 0,90 0.,90 0,85 0,85
3 Tracţiuni 0,60 0,35 0,65 0,65 0,40 0,35 0,40 0,25 0,50 0,70 0,85 0,80 0,70 0,90 0,85
4 Viteză 50m 0,30 0,35 0,35 0,25 0,70 0,75 0,70 0,45 0,40 0,75 0,85 0,80 0,80 0,75
5 Viteză 4 x 10m 0,80 0,80 0,80 0,40 0,80 0,85 0,15 0,20 0,90 0,85 0,85 0,90 0,90
6 Alergare 12 min 0,90 0,85 0,85 0,85 0,90 0,35 0,25 0,90 0,75 0,85 0,75 0,90
7 Alergare 2000m 0,80 0,80 0,85 0,80 0,25 0,35 0,90 0,90 0,75 0,70 0,90
8 Puterea unitară 0,60 0,60 0,90 0,35 0,20 0,90 0,90 0,90 0,70 0,90
9 H zbor 0,35 0,75 0,70 0,70 0,85 0,90 0,90 0,85 0,85
10 V rep 0,55 0,45 0,40 0,85 0,90 0,90 0,90 0,85
11 C ve 0,60 0,30 0,70 0,85 0,90 0,80 0,70
12 C vs 0,70 0,75 0,85 0,85 0,90 0,75
13 Jonglare 0,80 0,70 0,85 0,75 0,80

14 Conducerea mg. 0,90 0,70 0,70 0,60

15 Şut la poartă 0,75 0,70 0,80

16 Pasă lungă 0,85 0.95


17 Controlul mg. 0,90
18 Lovit cu capul
n= 24 ; P -0,05 0,01 ; C – 0,404 0,515

149
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

1. Rezultatul analizei literaturii ştiinţifice şi metodice de specialitate


ne-a demonstrat că marea majoritate specialiştilor abordează profund
problema antrenamentului sportiv în fotbal. Antrenorii din domeniu acordă
o atenţie deosebită modului de planificare a procesului de antrenament,
selecţiei, pregătirii multilaterale a fotbaliştilor în diferite perioade ale
activităţii sportive. Totodată în procesul studiului teoretic s-a stabilit că
specialiştii teoreticieni se axează puţin pe metodologia antrenamentului
sportiv aL fotbaliştilor la nivel de echipe naţionale şi, în special, a echipelor
naţionale de juniori. În acest context putem afirma că în literatura de
specialitate se tratează insuficient problematica pregătirii tactice la nivelul
loturilor naţionale de juniori.
2. Rezultatele chestionării şi interviurilor specialiştilor teoreticieni
din fotbal ne-a arătat că o mare parte din cei chestionaţi (80 %) susţin că
problema pregătirii fotbaliştilor juniori de nivel naţional necesită o
îmbunătăţire considerabilă. După cum se poate observa 90% din cei
chestionaţi au relevat schimbarea atitudiniI faţă de importanţa pregătirii
tactice, 75% dintre cei chestionaţi au optat pentru un model tactic
caracteristic şi specific şcolii româneşti, general valabil pentru toate
echipele, 80% evidenţiază necesitatea permanentă a pregătirii tactice, iar
70% din antrenorii chestionaţi arată că nu folosesc modelarea tactică la
nivelul copiilor şi juniorilor.
3. Analiza documentelor de planificare studiate în procesul cercetării
ne-a demonstrat că există unele modele de organizare şi desfăşurare a
procesului de antrenament în fotbal în diferite etape de pregătire. Totodată,
în baza acestui studiu putem constata că în structura şi conţinutul acestor
planuri nu se acordă suficientă atenţie privind modelarea pregătirii tactice a
fotbaliştilor juniori, componenţi ai loturilor naţionale de fotbal.
4. În procesul desfăşurării experimentului prealabil s-a constatat că
metodica de selecţie se bazează în principal pe nivelul pregătirii fizice,
tehnice şi biomotrice şi mai puţin pe nivelul culturii tactice, consolidat ca
urmare a modelării pregătirii tactice, nivel necesar unui junior din cadrul
lotului naţional .
5. În baza analizei literaturii de specialitate, a documentelor de
planificare, a chestionării şi interviurilor specialiştilor din fotbal şi
metodicii de selecţie a fotbaliştilor juniori la loturile naţionale s-a întreprins
încercarea de a elabora un model de pregătire tehnico-tactică pe perioada
unui ciclu anual de antrenament, unde a fost stabilită structura şi conţinutul
planificării antrenamentului sportiv ,al pregătirii, pe o perioadă de 60-70 de
zile aferente etapelor de convocare la acţiunile lotului prevăzute în
calendarul competiţional anual al Federaţiei Române de Fotbal, atât pentru
meciurile amicale şi de pregătire, cât şi pentru meciurile oficiale .
6. Datorită faptului că la selecţie şi la convocări componenţii lotului
naţional se prezentau cu o cultură tactică redusă şi eterogenă ,pentru prima
dată s-au propus modele ale pregătirii tactice în funcţie de o concepţie
tactică unitară, în funcţie de modelul tactic al postului-funcţie din echipă
(portar, fundaşi, mijlocaşi, atacanţi), precum şi în funcţie de adversar,
obiectivele de performanţă şi de instruire, fapt ce a permis îmbunătăţirea
randamentului global al echipei şi individual al fiecărui component al
lotului în cadrul jocurilor avute.
7. Implementarea metodologiei de pregătire care a avut la bază
modelarea pregătirii tactice pe perioada celor 50-70 de zile din cadrul
ciclului anual, în care sportivii au fost la dispoziţia echipei naţionale, a
influenţat pozitiv în primul rând nivelul exprimării tactice, dar şi al
manifestării celorlalţi factori tehnic, fizic şi al calităţilor biomotrice. În
acest sens datele reieşite din experimentul de bază demonstrează un nivel
superior al pregătirii tactice în raport cu grupa martor .

151
8. În procesul analizei corelative între indicii fizici, tehnico–tactici şi
biomotrici obţinuţi în cadrul experimentului de bază s-a stabilit că cea mai
strânsă corelaţie între indicii menţionaţi mai sus s-a obţinut între parametrii
tehnico-tactici, unde coeficienţii de corelaţie variază între 0,60 şi 0,95.
9. Metodologia implementării modelării pregătirii tactice în cadrul
echipei naţionale de juniori U.E.F.A. 1985 pe perioada unui ciclu anual de
antrenament şi competiţii a creat posibilitatea ca echipa naţională să obţină
în turneele oficiale şi amicale dintr-un număr de 15 jocuri 13 victorii, un
meci egal şi o înfrângere.

***
Planificarea şi programarea conţinutului antrenamentului sportiv în
fotbal trebuie să ţină seama de cât mai mulţi factori care influenţează
procesul de antrenament, factori de progres care au dus la o pondere cât
mai mare a unor metode noi aplicative care include necesitatea abordării
pregătirii din perspectiva multifactorială. Astfel fără a minimaliza
importanţa celorlalţi factori ai antrenamentului sportiv lucrarea de faţă
abordează rolul şi aplicarea concretă, corectă şi sistematică a metodei
modelării pregătirii tactice în formarea tinerilor fotbalişti.
Concepţiile specialiştilor din domeniu diferă în ceea ce priveşte
modul de pregătire şi formare a tinerilor fotbalişti licitând pe rând rolul şi
importanţa pregătirii fizice sau tehnice.
În concepţia modernă privind pregătirea fotbaliştilor tineri o mare
importanţă o are cele trei direcţii în care trebuie să se îndrepte procesul de
antrenament:
- obţinerea unei condiţii optime superioare,
- perfecţionarea continuă a tehnicii ,
- formarea unui comportament tactic ingenios şi a unei culturi
tactice solide.

152
Dintre cele trei direcţii de acţionare abordate în procesul de
antrenament, direcţii aflate într-o interdependenţă şi corelare metodică
,pregătirea tactică şi mai ales modelarea pregătirii tactice nu reprezintă o
prioritate în strategia majorităţii antrenorilor fapt ce încetineşte formarea
tinerilor fotbalişti. Pentru a forma un bagaj complex de cunoştinţe şi
deprinderi tehnico-tactice este necesar ca acest factor al antrenamentului
sportiv să fie introdus în planurile de pregătire încă de la o vârstă cât mai
mică. Mijloacele pregătirii tactice să fie adecvate vârstei şi nivelului mental
căruia i se adresează. Este necesar alcătuirea unor modele accesibile în
concordanţă cu nivelul dezvoltării capacităţii fizice, cu nivelul execuţiilor
tehnice, dar şi cu capacitatea de învăţare a copiilor.
Pregătirea tehnico-tactică să se facă mai întâi sub forma unor
complexe tehnico-tactice care să se adreseze fiecărei funcţii din echipă. Pe
baza acumulărilor cunoştinţelor tactice să se creeze modele de antrenament
pentru fiecare post din echipă, care să includă sarcini în cele trei momente
ale jocului: atac, apărare, recuperare dar şi în cele trei zone distincte ale
terenului.
Modelele să aibă la bază combinaţiile standard care să ducă la
formarea unor automatisme de joc, dublate de fantezia şi creativitatea
jucătorilor.
Modelarea pregătirii tactice să se regăsească în planurile de pregătire
în fiecare lecţie de antrenament. În formarea cunoştinţelor tactice
antrenorul trebuie să apeleze la pregătirea teoretică, materiale video, dar
mai ales la repetarea modelului tactic în condiţii apropiate de joc.
Pregătirea tactică trebuie să aibă un caracter permanent, indiferent de
perioada de pregătire în care se află echipa.
Modelarea pregătirii tactice trebuie să ţină cont de competiţie, de
adversari şi de toţi factorii care pot apropia succesul. În ciclul săptămânal la
finalul fiecărui antrenament, antrenorul trebuie să exerseze modelul tactic
propus pentru viitorul joc. Ca mijloace pentru modelarea pregătirii tactice
153
antrenorul trebuie să folosească jocul sub diferitele lui forme, aceasta fiind
prin simularea momentelor din jocul cel mai apropiat de competiţia
oficială.
Concluzionăm afirmând că formarea tinerilor fotbalişti cât şi
obţinerea succesului are la bază interdependenţa dintre factorii
antrenamentului sportiv, dar depinde de nivelul pregătirii fizice şi, în
special, de nivelul tehnico-tactic.

154
ADNOTARE
la teza de doctor în pedagogie a domnului Firiţeanu Vasile Dumitru Nicolae
Tema: ”Modelarea pregătirii tactice a fotbaliştilor la nivelul naţionalei de
juniori”
Specialitatea:13.00.04 - Teoria şi metodologia educaţiei fizice,
antrenamentului sportiv şi culturii fizice de recuperare

În prezenta lucrare sunt abordate problemele sportului de performanţă la


fotbal.
Analiza şi generalizarea teoretico-ştiinţifică din literatura de specialitate a
demonstrat că o bună parte din autori constată că la etapa actuală sunt insuficient
dezvoltate metodologia unor factori în pregătirea fotbaliştilor ca: pregătirea
tactică şi pregătirea psihologică. Astfel, în lucrarea de faţă sau întreprins unele
încercări de a elabora şi implementa unele modele pentru pregătirea tactică la
fotbaliştii juniori incluşi în loturile naţionale.
În lucrare sunt prezentate modelul de selecţie şi modele de pregătire
tactică, care s-au aplicat pe perioada unui ciclu anual la sportivii lotului naţional
de fotbal.
Rezultatele implementării acestui sistem de modelare a contribuit la
îmbunătăţirea considerabilă a pregătirii fizice, tehnice, biomotrice şi, în special, a
pregătirii tactice a sportivilor.
Cercetările ştiinţifice efectuate în cadrul experimentului pedagogic au
demonstrat că fotbaliştii au obţinut rezultate înalte la organizarea ofensivă,
procentajul fiind de 79,1 şi jocul colectiv cu un procent al punctajului de 76,3, la
ceilalţi doi factori, organizarea defensivă şi strategia momentelor fixe, rezultatele
sunt exprimate într-o ascendenţa mai puţin pronunţată.
Îmbunătăţirea pregătirii tactice a contribuit eficient la calitatea jocurilor
competiţionale, unde echipa naţională de juniori a obţinut în turmele oficiale şi
amicale 11 victorii din 17 meciuri planificate.

Cuvinte cheie: fotbal, metodologie a antrenamentului, pregătire tactică,


pregătire tehnică, pregătire fizică, modelarea pregătirii tactice, juniori.

155
АННОТАЦИЯ
диссертации Фирицяну Василе на тему: «Моделирование тактической
подготовки футболистов на уровне национальной юношеской сборной»
Специальность 13.00.04 - Теория и методология физического
воспитания, спортивной тренировки и оздоровительной физической
культуры
В данной диссертационной работе исследована проблема спорта
высших достижений в футболе.
Анализ и синтез теоретико-научной литературы по специальности
показал, что большая часть авторов считают что на данном этапе
недостаточно изучена методология влияния ряда факторов в подготовке
футболистов, таких как: тактическая и психологическая подготовка.
Следовательно, в данной работе была предпринята попытка разработать и
внедрить некоторые модели тактической подготовки футболистов-
юниоров, включенные в национальные сборные.
В работе представлены модели отбора, а также модели тактической
подготовки, которые внедрялись в годовом тренировочном цикле для
футболистов национальной сборной.
Результаты внедрения системы моделирования позволили
значительно улучшить физическую, техническую, биомоторную
подготовку спортсменов.
Проведенные научные исследования в процессе педагогического
эксперимента показали что футболисты достигли высоких результатов в
организации нападения где качественный процент составляет 79,1 а
процент коллективной игры достиг до 76,3, в тоже время, организация
защиты и стратегия стандартных положений не были достаточно выражены
в ответственных соревнованиях.
В целом используемая методика тактической подготовки повлияла
повысить качество соревновательных игр футболистов юношеской
национальной сборной, так как в 17 запланированных матчах, 11 были
выиграны.
Ключевые слова: футбол, методология тренировки, тактическая
подготовка, техническая подготовка, физическая подготовка,
моделирование тактической подготовки, юниоры.
156
ANNOTATION
to the thesis of Firiţeanu Vasile “Tactical training modelling of the junior
national ligue football players”
Specialty 13.00.04 – Theory and methodology of physical education, sport
training and rehabilitation physical culture

This paper approaches the issues of sports performance in football. The


theorethical-scientific analysis and generalisation found in the literature about
this subject demonstrated that the majority of the authors notice the fact that in
the current stage the methodology of some of the factors in the training of the
football players are insuficiently developed: tactical training and psychological
training. Therefore, in this paper, some attempts have been made to implement
some of the models for the training of the junior football players included in the
national teams.
This paper presents the selection and tactical training models, that have
been applied during an anual cicle on the national football team sports.
The results of the implementation of this tooling system have contribued
to the major improvement of the physical, technical, biomotric training and
especially in the tactical training of the sports.
The scientific research performed in the pedagogical experiment have
demonstrated that the football players have obtained high results in the offensive
structure, the percentage being of 79,1 and the collective game with a percentage
76,3. For the other two factors, deffensive structure and fixed moments strategy,
the results are expressed in an upward not so pronounced.
The tactical training improvement has efficiently contribued to the quality
of the competition games where the junior national team has obtained in the
official and friendly tournaments 11 victories out of 17 planned matches.

Keywords: football, practice methodology, tactical training, technical


training, physical training, tactical training modelling, juniors.

157
BIBLIOGRAFIE

1. ADAMS, J.J. Diferenţieri individuale în viteza de procesare a


informaţiilor vizuale şi predicţia diferenţelor performanţiale în sporturile de
echipă. C.C.P.S., Jurnal of Sport Sciences. Bucureşti, 1991, p. 13-16.
2. ALLAPORT, G.W. Structura şi dezvoltarea personalităţii.
Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1991, p.18-60.
3. ALEXE, N. Studii privind pregătirea copiilor şi juniorilor.
Bucureşti: Stadion, 1972, p.3-10.
4. ALEXE, N. Antrenamentul sportiv modern. Bucureşti: Editis,
1993. 530 p.
5. APOLZAN, D. Fotbal 2010. Bucureşti: F.R.F., 1998. 434 p.
6. APOSTOL, P. Educaţia şi pedagogia în perspectiva operaţională.
Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1969, p.101-123.
7. ARDELEANU, C. Fotbal la copii. Bucureşti: Stadion, 1972, p.10-
20; 55-78.
8. ARDELEAN, T. Particularităţile dezvoltării calităţilor motrice în
atletism. Bucureşti: Stadion, 1982, p.24-46.
9. ARDELEAN, T., ALEXANDRESCU, D.C. Bazele teoriei şi
metodicii atletismului. Bucureşti: I.E.F.S., 1974, p.43-111.
10. ARKADIEV, B.A. Jocul colectiv al echipelor de fotbal. În: Revista
Fotbal III, nr. 127. Bucureşti, 1968, p. 7-12.
11. ASOVICI, M. Fotbalistul în antrenament şi joc. Bucureşti: 1975,
p.27-83.
12. AVRAM, S. Fotbal - exerciţii pentru pregătirea fizică şi tactică.
Bucureşti: Sport-Turism, 1980, p.14-70.
13. BARDON, C. Fotbal. Jocuri de echipă pentru 6-12 ani I şi II. În:
Sportul la copii şi juniori Nr.2 (84), 1991, p.54-60.
14. BAROGA, L. Educarea calităţilor fizice combinate. Bucureşti:
Sport-Turism, 1984. 423 p.

158
15. BARTH, A. Strategia şi tactica în sportul competiţional. În:
Leistrungs sport, nr. 3, 1994, p.3-4.
16. BAUERSFELD, R., SCHROTER, G. Dezvoltarea
morfofuncţională a calităţii psihice. Bucureşti, 1979, p.10-15.
17. BÂRSAN, M. Fotbal – tactica jocului. Bucureşti: I.E.F.S., 1980.
210 p.
18. BÂRSAN, M. Fotbal – probleme generale în tehnica jocului.
Bucureşti: I.E.F.S., 1980, p.36-52.
19. BOMPA, T., Teoria şi metodologia antrenamentului. Periodizarea.
Bucureşti: Ex ponto, 2002. 435 p.
20. BOTA, I. Modele de joc şi pregătire. Bucureşti: Sport-Turism,
1984, p.10-18.
21. BOTA, C., ANTON, B. Ergofiziologie. Bucureşti: Editura Antim
Ivireanu, 1998, p.53-59.
22. BOTA, C., D’JAMO, O. Fiziologia generală şi fiziologie efortului
fizic. Bucureşti: Editura A.N.E.F.S., 1999. 150 p.
23. BROCHE, D. Fotbal - controlul mingii. În: Revue Education
Physique et Sport, nr. 255, 1995, p.16-20.
24. CACIOLIN,E. Tactica în fotbal. Bucureşti, 1986, p.26-43.
25. CÂRSTEA, Gh. Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului.
Bucureşti: Editura Universul, 1993, p.60-67.
26. CÂRSTEA, Gh. Sociologia sportului. Bucureşti: A.N.E.F.S.,
1995, p.33-41.
27. CERNĂIANU, C. Fotbalul modern. Bucureşti: Sport-Turism,
1978, p.40-50.
28. CERNĂIANU, C. Fotbal, manualul antrenorului profesionist.
Bucureşti: Rotech –Pro, 2000. 224 p.
29. CSANDI, A. Strategia în fotbal. Bucureşti, 1981, p.70-84.
30. COCETCOB, A.P. Managementul echipei de fotbal - Concepte
privind activitatea antrenorului de fotbal. Bucureşti, 2002, p.20-67.
159
31. COJOCARU, V. Jocul de fotbal. Elemente de strategie şi tactică.
Bucureşti: Editura Topaz, 1995, p.5-20.
32. COJOCARU, V. Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de
înaltă performanţă. Bucureşti: Editura Axis Mundi, 2000, p.5-35.
33. COJOCARU, V. Fotbal de la 16 la 18 ani – metodica pregătirii.
Editura A.E.F.F.S. Bucureşti, 2002.- P.189.
34. COJOCARU, V. Ţine mingea aproape de inima ta. În: Revista
Antrenorul Nr.1, F.R.F. Şcoala Naţională de Antrenori. Bucureşti, 2003,
P.27-30; 45-50.
35. COLIBABA-EVULEŢ, D., BOTA, I. Modelul de joc şi modelarea.
În: Discobolul A.N.E.F.S. Bucureşti, 1996, nr.4-5, p.8-10; nr.6, 1997, p.15-
17.
36. COLIBABA-EVULEŢ, D., BOTA, I. Jocuri sportive - teorie şi
metodică. Bucureşti: Editura Aldin, 1998, p.320-328.
37. COMMUCI, N., VIANNI, M. Manualul antrenorului de fotbal.
Bucureşti: CNEFS, 1988. 112p.
38. COŞBAHTIEV, I.A. Caracteristica pedagogică a procedeelor
tactice individuale cu mingea şi argumentarea mijloacelor de perfecţionare.
Bucureşti, 1975, p.110-124.
39. CREVOISIRER, J. Analiza strategiilor de intervenţie folosite de
antrenorii de fotbal. În: Science et motricite, nr.25, 1995, p.70-83.
40. CSANDI, A. Fotbal. Tehnică şi tactică. Bucureşti: Editura
Tineretului, 1978, 237 p.
41. CSANDI, A. Strategia în fotbal. Bucureşti, 1981, p.200-233.
42. DEMETER, A. Fiziologia educaţiei fizice şi sportului. Bucureşti:
Editura Stadion, 1970, p.37-43.
43. DEMETER, A. Bazele biochimice ale formării deprinderilor
motrice. Bucureşti: Sport - Turism, 1982, p.5-21; 30-40.
44. DEMETER, A. Fiziologia şi biochimia dezvoltării calităţilor
motrice. Bucureşti: Sport – Turism, 1983, p.65-85.
160
45. DEMETER, A. Fiziologia efortului fizic. Bucureşti: Sport-
Turism, 1994, p.12-23.
46. DEX. Bucureşti: Univers enciclopedic, 1998, p. 1066.
47. DRAGNEA, A. Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport.
Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1984. 257 p.
48. DRAGNEA, A. Teoria şi metodica dezvoltării calităţilor motrice.
Bucureşti: A.N.E.F.S., 1991. 101 p.
49. DRAGNEA, A. Antrenament sportiv. Teorie şi metodologie. Vol.I
şi II. Bucureşti: A.N.E.F.S., 1993, p.10-13, 15-23.
50. DRAGNEA, A. Antrenamentul sportiv. Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică, 1996, p.70-80; 250-280.
51. DRĂGAN, I. Factorii antrenamentului. În: Antrenorul, nr.2,
F.R.F. Şcoala Naţională de Antrenori. Bucureşti, 2004, p.50-55.
52. DRĂGAN, I. şi colab. Medicina sportivă aplicată. Bucureşti:
Editura Editis, 1994, p.250-270.
53. DRĂGUŞIN, C. Jocul în viteză, metode şi mijloace. În:
Antrenorul, F.R.F. Şcoala Naţională de Antrenori, nr.6. Bucureşti, 1994,
p.70-83.
54. ECONOMU, V. Fotbalul modern simplificat şi 400 de întrebări.
Bucureşti: Editura Stadion, 1972, p.16-57.
55. ENOIU, R. Metoda modelării antrenamentului la structura jocului
de fotbal. Braşov: Editura Univers, 2001, p.145-148.
56. ENOIU, R. Consideraţii privind jocul fără minge în fazele de atac
şi de apărare în fotbalul actual. Braşov: Editura Univers, 2003, p.222-224.
57. EPURAN, M. Modelarea conduitei sportive. Bucureşti: Sport-
Turism, 1990. 150 p.
58. EPURAN, M. Metodologia cercetării activităţii corporale.
Bucureşti: A.N.E.F.S., 1992. 419 p.
59. EPURAN, M., EGON, H. Mecanisme de influenţare a
comportamentului în fotbal. Bucureşti: Sport-Turism, 1975, p.30-60.
161
60. EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIŢĂ, F. Psihologia sportului
de performanţă. Teorie şi practică. Editura Fest, Bucureşti, 2001. 468 p.
61. FIREA, E.; DRAGNEA, A. şi colab. Studii privind elaborarea
conţinutului şi metodologiei activităţii copiilor selecţionaţi în grupele de
pregătire sportivă. Bucureşti: I.E.F.S., 1987. 131 p.
62. FIREA, E., FLORESCU, C. Sportul de performanţă. Bucureşti:
Sport-Turism, 1985, p.15-40.
63. FRANTZ, P. Fotbal selecţiuni. Bucureşti: C.N.E.F.S. – C.C.P.S.,
1986, p.24-25.
64. FRANTZ, P. Jocul pe posturi. Fotbal-selecţiuni. Bucureşti:
C.N.E.F.S., 1989, p.115-121.
65. FRANTZ, P. Programul anual pentru o echipă profesionistă.
Fotbal - selecţiuni. Bucureşti: C.N.E.F.S., 1989, p.91-99.
66. GAGEA, A. Eseu despre cercetarea ştiinţifică. În: Revista de
educaţie fizică şi sport. Bucureşti, 1987, p.3.
67. GAGEA, A. Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi
sport. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 1999, p.4-10.
68. GHENADI, V. Pentru o abordare interdisciplinară în jocurile
sportive. În: Revista Ştiinţa sportului, nr.1, 1995, p.43-49.
69. GHERMĂNESCU, K.I., GOGÂLTAN, V., JIANU, E.,
NEGULESCU, I. Teoria şi metodica handbalului. Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică, 1983. 304 p.
70. GOLU, P. Ce ştim despre învăţare. Bucureşti: Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, 1983. 230 p.
71. GRIGORE, Gh. Selecţia sportivă (cerinţe, particularităţi, criterii,
etape, conţinut). Referat nr.2 (doctorat), 1999, p.15-18.
72. GRIGORE, Gh. Probe – teste fizice şi tehnico-tactice pentru
selecţia sportivă în jocul de fotbal la copii, cadeţi şi juniori. Referat nr.3
(doctorat), 1999, p.26-28.

162
73. GROSU, B.M. Concepţia modernă a jocului de fotbal şi integrare
a jucătorului. În: Probleme ştiinţifice în domeniul învăţământului şi
sportului: Conferinţa ştiinţifică a doctoranzilor. Chişinău, 2004, p.63-65.
74. HANTĂU, I., MANOLACHI, V. Pregătirea fizică a jucătorilor de
performanţă. Chişinău: Editura Tipografia Centrală, 2000, p.198.
75. HARRE, D. şi colab. Teoria antrenamentului sportiv. Bucureşti:
Editura Stadion, 1973. 302 p.
76. HOHMANN, A.; ROMMEL, G. Observarea în jocul de fotbal. În:
Leistungs sport Nr.6, 1994, p.29.
77. HOLDEVICI, I. Psihologia succesului. Bucureşti: Editura Ceres,
1993, p.22-30.
78. HOLDEVICI, I.; VASILESCU I.P. Activitate sportivă. Decizie,
autoreglare, performanţă. Bucureşti: Sport-Turism, 1988, p.46-82.
79. HRIŞCĂ, A. Curs baschet. Bucureşti, 1968. 302 p.
80. IONESCU, M. Fotbal. Tehnică şi stil. Bucureşti: Editura Sport -
Turism, 1976, p.36-45.
81. IONESCU, V.I., Fotbal – tactica de azi. Timişoara: Univers,
1984, p.9-36.
82. IONESCU, V.I. Curs de fotbal. Vol. I şi II. Timişoara: Editura
Univers, 1993. 337 p.
83. IONESCU, V.I., DINU, C. Fotbal, concepţie de joc. Bucureşti:
Editura Sport-Turism, 1982, p.59-70; 100-145.
84. LEE, M.J. Valori exprimate la fotbaliştii britanici juniori.
Motivation , Emotion, Stress. 1993. 221 p.
85. LOY, R. Observarea sistematică a meciului de fotbal. În:
Leistungs sport, nr.3, 1995, p.83.
86. LOY, R. Posibilităţi de folosire a recunoaşterii modelului de
vorbire automată în analizarea meciurilor de fotbal, cu ajutorul
computerului. În: Leistrungs sport, nr.2, 1996, p.61-63.

163
87. MADELLA, A. Evaluare tehnicii sportive. În: Scuolla dello sport
nr.35, 1996, p.6-89.
88. MALHO, F. Actul tactic în jocul de fotbal. Paris: Editura Vigot,
1984, p.211.
89. MANNO, R. Bazele antrenamentului sportiv. Bucureşti: M.T.S.,
C.C.P.S., S.D.P., 1996, p.65-70.
90. MANUŞARIDE, C., GHEMINGEANU, C. Aproape totul despre
fotbal. Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1982, p.7-9.
91. MARTINEZ, R. Analiza performanţei competiţionale şi interesul
faţă de conducerea antrenamentului. În: Leistung Sport, 1994, p.36-52.
92. MATVEEV, N., NOVICOV A.D. Teoria şi metodica educaţiei
fizice. Bucureşti: Editura Stadion, 1980.-P.376-420.
93. MAZILU, U. şi colab. Selecţia în sport. Bucureşti: C.N.E.F.S.,
1976. P.53.
94. MAZZALI, S. Pregătirea fizică a fotbaliştilor. Reggio Emilia,
Editura Koala Libri, 1996, P.13-26.
95. MERCIER, J. Football. Paris, 1982. 318 p.
96. MERCIER, J. Jocul în dezechilibru numeric. Paris: E.P.S., 1985,
p. 50-60.
97. MERCIER, J. O nouă regulă în fotbal - Portarul jucător de câmp.
În: Revue Education Physique et Sport, nr.239, 1993, p. 49.
98. MIU, Şt. Fotbal - Specializare. Bucureşti: Editura România de
mâine, 2001. 200 p.
99. MOGOŞ, Al., MITRA, Gh.. Dezvoltarea calităţilor motrice.
Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1980. 222 p.
100. MOTROC, I. Probleme ale teoriei şi metodicii
antrenamentului în fotbal. Bucureşti: Editura I.E.F.S., 1989, p.80-90.
101. MOTROC, I. Fotbal de la teorie la practică. Bucureşti: Editura
Rodos, 1994, p.100-150.

164
102. MOTROC, I. Fotbal la copii şi juniori. Bucureşti: Didactică şi
Pedagogică, 1996. 286 p.
103. MOTROC, F., MOTROC A. Fotbal – tehnică şi tactică.
Bucureşti: Sport –Turism, 1999, p.15-35.
104. NADORI, L. Probleme psihologice ale antrenamentului la
juniori. Implicaţiile psihologice ale unui antrenament intensiv la vârsta
adolescenţei. Scuola dello sport, 1993, p. 53.
105. NADORI, L. Talentul şi selecţia lui. Probleme teoretice şi
metodologice ale selecţiei talentelor sportive. Scuola dello sport, 1993, p.
89-102.
106. NEACŞU, I. Instruire şi învăţare. Bucureşti: Editura
Ştiinţifică, 1990. 257 p.
107. NEŢA, Gh. Orientări şi concepte majore în pregătirea
jucătorilor de fotbal. În: Şcoala Naţională de Antrenori, nr.6, Bucureşti,
1994, p.71-78.
108. NEŢA, Gh. Aspecte privind metodica antrenamentului pentru
perfecţionarea finalizării în jocul de fotbal. În: Analele Universităţii din
Oradea, 1995, p. 80-87.
109. NEVEANU, P.P. Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura
Albatros, 1978, p. 38-39.
110. NICULESCU, A. Fotbal. Metode şi mijloace. Bucureşti:
Editura Stadion, 1972, p.20-35.
111. OZOLIN, N.G. Metodica antrenamentului sportiv. Bucureşti:
Editura Stadion, 1972. 374 p.
112. OANCEA, V.D. Optimizarea randamentului tehnico-tactic prin
dezvoltarea calităţii motrice combinate specifice jocului de fotbal la 17-18
ani (teză doctorat). Chişinău, 2005, p.8-13; 107-121.
113. PALFAI, I. Metode şi lecţii de antrenament pentru fotbal.
Bucureşti: C.N.E.F.S., 1985, p.28-44.

165
114. PARLEBAS, P. Legile universale ale jocului sportiv.
Modelarea jocului sportiv. În: Sportul de performanţă, nr.156, 1977, p.83.
115. PETRESCU, N. Fotbal pe culmile performanţei sportive.
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977.- P.53-62.
116. PLATONOV, V.N. Teoria şi metodica antrenamentului sportiv
modern. Editura Kovall, Ceskova, 1998. 345 p.
117. PLOIEŞTEANU, C., CIORBĂ, C. Analiza şi importanţa
exerciţiilor pliometrice în dezvoltarea forţei-vitezei. În: Probleme actuale
privind perfecţionarea sistemului de învăţământ ăn domeniul Culturii
Fizice: Materialele Conferinţei Ştiinţifice. Chişinău, 2003, p.153-156.
118. RĂDULESCU, M. Fotbal, aspecte actuale ale pregătirii
juniorilor. Bucureşti: Sport-Turism, 1984, p.30-47.
119. RĂDULESCU, M., COJOCARU, V. Ghidul Antrenorului de
fotbal - Copii şi juniori. Bucureşti: Editura Axis Mundi, 2003, p.188-195.
120. RENATO, M. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv.
Paris: Editura Revue E.P.S., 1996, p.8-19.
121. RIEU, M. Zona de tranziţie aerob-anaerob. Seminaire de
bioenergetique, X, 1990, p. 45.
122. ROMANENCO, A.N., DJUS, O.N., DOGADIN, M.E.
Antrenamentul în fotbal - variante tehnico –tactice. Bucureşti, 1979. 160 p.
123. ROŞCULEŢ, N., VOICA,I. Lecţii de fotbal. Bucureşti:
C.N.E.F.S., 1970, p.16-20; 42-58.
124. ROŞCULEŢ, N. Fotbal. Probleme de joc şi antrenament.
Bucureşti: C.N.E.F.S., 1971, p.35-40.
125. SLUSHER, M. Antrenamentul cu greutăţi în condiţiile unei
programe şcolare modificate. În: Strength and Conditioning, nr.3. 1994, p.
32-37.
126. SOLER, T. Fotbal - cum se joacă? În: Revue Education
Physique et Sport, nr. 253, 1995, p. 76-82.

166
127. SOLVERBORN, A.S. Streching. Bucureşti: C.N.E.F.S., 1988.
223 p.
128. STĂNCULESCU, G. Tehnica şi tactica jocului de fotbal.
Constanţa: Ovidius University Press, 2004, p.432-438.
129. STĂNCULESCU, V. Aspecte moderne de antrenament şi joc.
Bucureşti: Sport - Turism, 1977, p.22-67.
130. STĂNCULESCU, V. Ghidul antrenorului profesionist de
fotbal. Braşov: Editura Transilvania Express, 1999. 550 p.
131. ŞERBAN, M.H. Gândirea – factor de optimizare a modelării.
Volei. Bucureşti: Editura Printech, 1999, p. 43.
132. ŞERBAN, M. Mici secrete ale marii performanţe. Bucureşti:
Editura Sport-Turism, 1983, p.16-31.
133. ŞERBAN, M. Aprecierea calităţilor în sport. Bucureşti: Editura
Sport-Turism, 1987, p.17-21; 140.
134. ŞICLOVAN, I., ARDELEANU, C. Fotbal la copii. Bucureşti:
Editura Stadion, 1971, p.5-18.
135. ŞICLOVAN, I. Teoria antrenamentului sportiv. Bucureşti:
C.N.E.F.S., 1984, p.39-58.
136. TEAŞCĂ, C. Modelarea antrenamentului fizic în jocul de
fotbal. În: Buletin Informativ, nr.7, C.N.E.F.S. Bucureşti, 1984, p.19-30.
137. TEAŞCĂ C. Concepţia de joc. În: Şcoala Naţională de
Antrenori, nr.6, Bucureşti, 1994, p.50-53.
138. TEAŞCĂ, C. Tactica atacului. În: Şcoala Naţională de
Antrenori, nr.6, Bucureşti, 1994, p.54-56.
139. TEAŞCĂ, C. Tactica apărării. În: Şcoala Naţională de
Antrenori, nr.6, Bucureşti, 1994, p.57-59.
140. TEODORESCU, L. Probleme de antrenament în jocurile
sportive. Bucureşti: Editura U.C.F.S., 1962, p.62-84.
141. TEODORESCU, L. Probleme de teorie şi metodică în jocurile
sportive. Bucureşti: Sport –Turism, 1975, p.55-84.
167
142. TEODORESCU, L. Regândiri. Reconsiderări. Reactualizări
în pregătirea teoretică, practică, metodică a domeniului Educaţie Fizică şi
Sport (I şi II). În: Revista E.F.S., nr.7 şi nr. 11, 1986, p. 93.
143. TEODORESCU, L., PREDESCU, T., VASILESCU, L.
Baschet. Teorie, tactică, probleme de metodică. Bucureşti: Sport- Turism,
1979, p. 59-73.
144. TSCHIENE, P. Stadiul actual în teoria antrenamentului.
Roma, Scuola dello Sport, vol. IX, 1991. 245 p.
145. TSCHIENE, P. Prioritatea aspectului biologic în teoria
antrenamentului. În: Leistungs sport, Nr.6, 1991, Tradus în C.C.P.S. şi
S.D.P., 1994, p. 61-63.
146. TUDOS, Ş. Elemente de statistică aplicată. Bucureşti:
A.N.E.F.S., 1993. 123 p.
147. TUDOS, Ş. Criterii psihologice în fundamentarea şi
structurarea pregătirii sportive. Bucureşti: Editura Paideia, 2000, p. 49-60.
148. UHLING, J. Forme de joc pentru dezvoltarea capacităţii de
acţiune tehnică şi tactică în fotbalul pentru tineri. În: Leistungs sport, nr. 5,
1996, p. 56.
149. VALCAREGGI, F. Scheme tactice şi particularităţii
individuale în vederea alcătuirii unei echipe reprezentative. S.D.P., nr.305,
Bucureşti, 1990, p.84-100.
150. VERHOŞANSCHI, I.V. Un nou sistem de antrenament în
sporturile ciclice. Scuola dello sport, Roma, 1992, p.33-30.
151. VIRU, A. Anumite aspecte actuale ale teoriei antrenamentului.
Scuola dello Sport, Roma, 1992, p. 95.
152. VOICA, I. Fotbal. Exerciţii. Bucureşti: Editura Stadion, 1973,
p. 14.
153. WEINECK, J. Fiziologia în sport. Paris: Editura Vigot, 1992,
p. 210.
154. WEINECK, J. Antrenamentul ideal. Editura Manole Lda, Sao
Paulo, 1999, p. 129-140.

168
155. ZAŢIORSKI, V. Teoria şi metodica educaţiei fizice. Bucureşti:
Sport-Turism, 1980, p.231-253.

***
156. АРЕСТОВ, Ю.М., ГОДИК, М.А. Подготовка футболистов
высших рязрядов. Учеб. Пособие для слушателей Высшей школы
тренеров. М., 1981. 127 с.
157. ЗАЦИОРСКИЙ, В.М. Физические качества спортсмена. М.:
ФиС, 1970. 200с.
158. КОЗЛОВСКИЙ, В.И. Подготовка футболистов. М.: ФиС,
1977. 154 с.
159. ЛАПТЕВ, А.П., СУЧИЛИН, А.А. Юный футболист. М.:
ФиС, 1983. 254 с.
160. ЛИСЕНЧУК, Г.А., ЛООС, В.Г., ДОГОДАЙЛО, В.Г. Тактика
футбола. Киев, 1991. 86 с.
161. МАССАЛЬГИН, А.Н. Математико-статистические методы в
спорте. М.: ФиС, 1974. 151 с.
162. ПЛАТОНОВ, В.Н. Общая теория подготовки спортсменов в
олимпийском спорте: Учебник для студентов ВУЗов физического
воспитания и спорта. К.: Олимпийская литература, 1997. 583 с.
163. FARAGLIA, P. Preparazione atletica: una stagione completa
exercizio per exercizio. Edizioni Nuova Prhomos, 2003, p.23-200.
164. FASCETTI, E., SCAIA, R. Schemi ed esercitazioni d’attacco.
Edizioni Nuova Prhomos, 1996, p.5-107; 138-182.
165. HUGHES, Ch. Tattiche e tecniche del calcio. Edizione
Gremese, Roma, 1982, p. 35-74.
166. FRANK, G. Fussball coaching. Meyer & Meyer Verlag,2000.-
P.55-97.
167. SINGER, R. Learning Sport Skills: The „Just do it” Approach.
International Journal of Physical Education, Volume XXX, 1993, p. 223-
256.

169
LISTA ABREVIERILOR

A-(D+S) =diferenţa dintre valoarea puterii medii unitare pe ambele


picioare şi suma valorilor pe dreptul şi pe stângul
Cm =centimetri
CV =coeficient de variabilitate
C v.e.=coeficient de variabilitate energetică
C v.s.= coeficient de variabilitate se structură
Dr.=drept
D-S=diferenţa de putere în valoare absolută dintre piciorul drept şi
cel stâng
Ex.=exemplu
Fig.=figură
FRF=Federaţia Română de Fotbal
H zbor=înălţimea medie de zbor
kg.=kilogram
m=metru
M=medie
MGM=Miron Georgescu modificat
n=număr subiecţi implicaţi în cercetare
nr. =număr
P=probă
pag.=pagină
Pu=puterea medie unitară
S=abaterea standard
sec.=secunde
St.=stâng
t=timp
T1=testare iniţială
T2=testare finală
UEFA=Uniunea Europeană de Fotbal Asociaţie
V=coeficient de variabilitate
V rep.=parametru de viteză-timpul mediu de contact cu solul
W=interval de semnificaţie

170
ANEXA 1

Tabelul 1
Punctajul la normele fizice a juniorilor la vărsta de 17 ani
1a 2a 2b 3 4a 4b 5a 5b 5c

12min/m
Tracţiuni

Enduran
Verticală
PUNCTE

PUNCTE
Alergare
4 x 10m
lungime
Detentă
trunchi

Scăriţă

2000m
Viteză

Viteză
Flexii

50m
Salt

min
sec

sec
cm
nr.

nr.

ce
m
100 55 67 2.77 16 6.1 8.9 3175 240 5.57 100
95 49 62 2.62 14 6.5 9.4 3000 218 6.45 95
90 45 59 2.53 13 6.7 9.6 2925 207 7.01 90
85 43 58 2.48 12 6.8 9.8 2875 199 7.12 85
80 41 56 2.43 11 6.9 9.9 2825 192 7.20 80
75 40 55 2.39 10 10.0 2775 187 7.28 75
70 38 54 2.36 7.0 10.1 2725 183 7.35 70
65 37 53 2.32 9 7.1 10.2 2700 178 7.42 65
60 36 2.30 10.3 2675 174 7.48 60
55 35 52 2.27 8 7.2 10.4 2650 170 7.54 55
50 34 51 2.24 7.3 10.5 2625 166 8.00 50
45 32 50 2.21 10.6 2575 162 8.06 45
40 31 49 2.18 7 7.4 10.7 2550 158 8.13 40
35 30 48 2.15 7.5 10.8 2525 154 8.20 35
30 29 47 2.12 6 10.9 2475 149 8.27 30
25 27 46 2.08 7.6 11.0 2450 144 8.35 25
20 26 45 2.04 5 7.7 11.2 2400 139 8.46 20
15 24 44 2.00 4 7.8 11.4 2350 133 8.59 15
10 22 42 1. 94 3 8.0 11.6 2300 125 9.21 10
5 19 40 1. 86 2 8.3 12.1 2200 114 10.03 5
0 0
Tabelul 2
Punctajul la testele fizice la junior de 18 ani
1a 2a 2b 3 4a 4b 5a 5b 5c
PUNCTE

Tracţiuni

Enduran

12/min/

PUNCTE
verticală

Alergare
4 x 10m
lungime
Detentă
trunchi

Scăriţa

2000m
Viteză

Viteză
Flexii

50m
Salt

min
sec

sec
cm
nr.

nr.

ce
m
100 56 68 2.83 17 6.0 9.0 3250 240 5.49 100
95 50 63 2.67 15 6.4 9.4 3075 218 6.33 95
90 46 61 2.59 13 6.6 9.6 2975 207 6.50 90
85 44 59 2.53 12 6.7 9.8 2900 199 7.03 85
80 42 58 2.49 6.8 9.9 2875 192 7.12 80
75 41 57 2.45 11 10.0 2825 187 7.21 75
70 39 56 2.42 6.9 10.1 2800 183 7.29 70
65 38 55 2.38 10 7.0 10.2 2775 178 7.37 65
60 37 54 2.36 10.3 2725 174 7.44 60
55 36 53 2.33 9 7.1 10.4 2700 170 7.51 55
50 35 2.30 7.2 10.5 2650 166 7.58 50
45 33 52 2.27 8 10.6 2625 162 8.06 45
40 32 51 2.24 7.3 10.7 2575 158 8.13 40
35 31 50 2.21 7 10.8 2550 154 8.21 35
30 30 49 2.18 7.4 10.9 2525 149 8.30 30
25 28 48 2.14 6 7.5 11.0 2475 144 8.40 25
20 27 47 2.10 5 7.6 11.2 2450 139 8.52 20
15 25 46 2.06 7.7 11.4 2400 133 9.06 15
10 23 44 2.00 4 7.8 11.7 2350 125 9.25 10
5 20 42 1. 92 3 8.1 12.3 2250 114 9.55 5
0 0
172
Tabelul 3
Baremurile şi punctajul pentru testele tehnice la juniori de 17-18 ani

PUNCTE JONGLARE CONDUCEREA ŞUT LA PASA CONTROLUL LOVIT. CU PUNCTE


(NUMĂR) MG. Poartă LUNGĂ MG. CAP.
(TIMP ÎN SEC.) (PUNCTE) (PUNCTE) ( TIMP ÎN SEC.) (PUNCTE)
20 50, + 46,0 sec – 24 24 24,0 – 24 20
19 46 – 49 46,1 – 47,1 21 – 22 21 – 22 24,1 – 25,5 21 – 22 19
18 42 – 45 47,2 – 48,2 19 – 20 19 – 20 25,6 – 27,0 19 – 20 18
17 38 – 41 48,3 – 49,3 17 – 18 17 – 18 27,1 – 28,3 17 – 18 17
16 35 – 37 49,4 – 50,4 16 16 28,4 – 29,6 16 16
15 32 – 34 50,5 – 51,7 15 15 29,7 – 30,9 15 15
14 29 – 31 51,8 – 53,0 14 14 31,0 – 32,0 14 14
13 26 – 28 53,1 – 54,3 13 13 32,1 – 33,1 13 13
12 23 – 25 54,4 – 55,6 12 12 33,2 – 34,2 12 12
11 20 – 22 55,7 – 56,9 11 11 34,3 – 35,3 11 11
10 18 – 19 57,0 – 58,2 10 10 35,4 – 36,4 10 10
9 16 – 17 58,3 – 59,5 9 9 36,8 – 38,1 9 9
8 14 – 15 59,6 –60,8 8 8 38,2 – 39,5 8 8
7 12 – 13 60,9 – 62,1 7 7 39,6 – 40,9 7 7
6 10 – 11 62,2 – 63,5 6 6 41,0 – 42,3 6 6
5 9 63,6 – 65,0 5 5 42,4 – 43,7 5 5
4 8 65,1 – 66,5 4 4 43,8 – 45,1 4 4
3 7 66,6 – 68,0 3 3 45,2 – 46,5 3 3
2 5 68,1 – 70,0 2 2 46,6 – 47,9 2 2
1 6 70,1 – 72,0 1 1 48,0 – 50,0 1 1
0 0

173
ANEXA 2
CHESTIONAR

Tema: “Optimizarea proceselor instruirii tactice la nivelul echipei naţionale de


juniori prin aplicarea metodei modelării”

Numele:
Prenumele:
Adresa:
Echipa:

1.Credeţi că în fotbalul românesc pregătirea tactică reprezintă o prioritate?


Da Nu Nu este cazul

2.Credeţi că în fotbalul românesc trebuie implementat un model tactic specific şcolii


româneşti, general valabil pentru toate echipele începând cu cele de juniori?
Da Nu Nu este cazul

3.Implementarea unui astfel de model ar fi benefică şi eficientă pentru programul


fotbalului românesc?
Da Nu Nu cred

4.Pe ce caracteristici ar trebui să se bazeze un astfel de model tactic?


Calităţi tehnice Calităţi fizice Combinarea lor

5.Ce model tactic credeţi că este eficient şi adaptabil specificului echipelor româneşti şi
jucătorilor români? Argumentaţi.
1-4-4-2 1-4-3-3 1-3-4-3 Altele

6.Modelul tactic trebuie „importat” din una din şcolile de fotbal de mare succes cum ar fi:
cea italiană, germană, franceză, braziliană sau sau în cadrul propriului model trebuie
dezvoltate şi perfecţionate trăsăturile şi caracteristicile jucătorului român?
Da Nu Sa dezvolte propriile caracteristici

7.Credeţi că modelul tactic al echipei naţionale de seniori trebuie să aibă caracteristicile


specifice şcolii româneşti fiind ea însăşi un prim model?
Da Nu Depinde de antrenor

8.Echipele naţionale de tineret şi juniori trebuie să aplice modelul tactic al echipei


naţionale de seniori?
Da Nu Depinde de antrenor

9.În cadrul unui club acelaşi model tactic trebuie implementat de sus în jos pentru toate
echipele de club? Daca da, de ce?
Da Nu Depinde de antrenor

174
10.Sunteţi pentru o cultură tactică care să-i dea posibilităţi propriei echipe să-şi modifice
exprimarea tactică în funcţie de necesităţile jocului şi a campionatului?
Da Nu Un singur model bine
interpretat

11.De la ce vârstă credeţi că poate începe pregătirea tactică la grupele de copii şi juniori?
12-14 ani 14-16 ani 16-18 ani De la o vârstă cât mai
mică

12.În cadrul unui an de pregătire în ce perioadă pregătirea tactică are ponderea cea mai
mare?
Perioada de pregătire de baza Perioada precompetiţională Perioada competiţională
Sau are caracter permanent

13.În cadrul ciclului săptămânal unde credeţi că se poate poziţiona pregătirea tactică şi în
ce proporţii ?
La început La jumătatea ciclului Înaintea competiţiei
Sau are caracter permanent

14.Există o relaţie de interdependenţă şi de condiţionare între ceilalţi factori ai


antrenamentului sportiv ( pregătirea tehnică, fizică, psihică ) şi pregătirea tactică?
Da Nu Uneori

15.Pentru învăţarea şi perfecţionarea modelului tactic ales folosiţi:


Automatisme de joc Jocul global Materiale intuitive Alte metode

16.În filosofia proprie privind antrenamentul sportiv şi instruirea unei echipe de fotbal, ce
loc ocupă pregătirea tactică?
Primordial Nu are importanţă La fel ca ceilalţi factori

175