“CAPITALISM CONTRA CAPITALISM”

de Michael ALBERT

RECENZIE

1
 INTRODUCERE

Pentru a înţelege mai bine lucrarea lui Michael Albert, voi începe această
recenzie prin definirea conceptului de ”capitalism”. Conform DEX, capitalismul
reprezintă un sistem politico-economic care se întemeiează pe proprietatea privată
asupra mijloacelor de producţie şi de schimb.
Cele mai importante aspecte, şi fară de care capitalismul nu ar fi capitalism
sunt: diviziunea claselor (lumea, cum o ştim noi, se împarte în două clase, clasa
capitalistă, adică cei ce deţin mijloacele de producţie şi distribuţie, un număr
relativ restrâns, şi clasa muncitoare, restul populaţiei, ce, în esenţă, işi vând puterea
de muncă în schimbul unei remuneraţii) şi motivul profitului (în capitalism motivul
producerii bunurilor şi serviciilor îl reprezintă vânzarea lor şi obţinerea profitului,
nu satisfacerea nevoilor oamenilor).
În zilele noastre cuvântul ”capitalism” e folostit în mod curent pentru a
descrie sistemul social în care trăim. De asemenea se presupune că a existat, dacă
nu dintotdeauna, atunci de-a lungul majoritaţii istoriei umane. Defapt, capitalismul
este un sistem social relativ nou.
Victoria capitalismului a venit pe trei fronturi:
1. Prin Margaret Thatcher în Anglia şi Ronald Reagan în Statele Unite – prima
”revoluţie conservatoare” în materie de politică economică: revoluţia
”statului minimal”. Scopul principal al acestei revoluţii a fost scăderea
impozitelor pentru cei bogaţi; care ajunseseră la un nivel de neimaginat în
zilele noastre: în USA, în 1981 guvernul federal preleva pâna la 75% din
veniturile cele mai ridicate ale cetaţenilor; în Marea Britanie, situaţia era
chiar mai drastică atingând 98% în timpul guvernelor laburiste.
2. Ce-a de-a doua victorie o reprezintă înlaturarea regimurilor comuniste,
începând cu 9 noiembrie 1989 când tinerii germani din Est au îndrăznit să
treacă zidul Berlinului. Odată cu aceasta îndrăzneală nemţească un val de
nemulţumire s-a propagat în întreaga Europa de Est, guvernele comuniste
fiind înlaturate încetul cu încetul.
3. Ce-a de-a treia victorie, numită ”Războiul din Golf”, a fost purtată în Irak;
aceasta a fost singura victorie militară, venită ca răspuns asupra atacului şi
anexarea Kuweitului de către Irakieni, în frunte cu Saddam Hussein la 2
august 1990. Invazia a fost contra-atacată aproape imediat de către forţele
coaliţiei a 28 de ţari, mânate de către Statele Unite conduse, la acea vreme,
de George H.W. Bush.
Această a treia victorie, pe lângă eliberarea Kuweitului, a mai ridicat un
impediment: problema aprovizionarii cu petrol – ”oxigenul vieţii noastre
economice”. Întrebarea care se pune acum nu este dacă avem destul petrol, ci la ce

2
preţ şi, odată cu recunoaşterea problemelor ecologice tot mai impozante, dacă nu
cumva împraştiem prea mult în atmosferă.
Astfel de la tripartiţia Capitalism – Comunism – Lumea a treia, vorbim
astăzi de dualismul ţari dezvoltate – ţari subdezvoltate. De ce? Pentru că acum,
după ce maştile au căzut şi am putut observa înapoierea lamentabilă a economiilor
comuniste, nu avem de ales decât să le plasăm în aceiaşi categorie cu celelalte ţari
subdezvoltate.
Privit din afară, aşa cum este în clipa de faţa, într-o poziţie de monopol,
capitalismul riscă să apară ca un monolit. Din contră, capitalismul este multiplu şi
tot atât de complex ca şi viaţa însăşi. El nu este o ideologie, ci o practică.
Acum, toţi actorii sunt în scenă. Spectacolul poate să înceapă. Prăbuşirea
comunismului scoate la iveală opoziţia dintre două modele de capitalism. Unul, cel
”neoamerican", se bazează pe reuşita individuală şi pe profitul financiar rapid.
Celălalt, cel „renan", are drept centru Germania şi prezintă numeroase asemănări
cu cel din Japonia. Ca şi acesta din urmă, el pune accent pe reuşita colectivă, pe
consens, pe preocuparea pentru termenul lung.

I. AMERICA IS BACK

La finele razboiului din Golf gloria Americii era atât de mare încât aproape
că era sa uităm că ”revenirea Americii” fusese deviza şi opera lui Roland Reagan.
Şi, totuşi, America lui Reagan, cea de ieri, nu încetează să stralucească pretutindeni
în lume, numele lui Ronald Reagan fiind recunoscut din Moscova, unde din ’90
triumfă în faţa pieţii Puşkin restaurantul McDonald’s, botezat ”noul mauzoleu”, în
Europa de Vest, şi până chiar până la Pekin (Beijing).

I. 1. Big-bang-ul american

Cât de fulgerant trebuie să fi fost big-bang-ul din care provine orbitoarea

”lumină americană” pentru ca aceasta să continue să iradieze în întraga lume!
Pentru a înţelege esenţa capitalismului american trebuie să ţinem seama şi de
durata lungă, de evoluţiile de profunzime mult prea adesea neglijate. Exista,
întradevăr, câteva date de bază ce se află la originea puterii cât şi a slăbiciunii
americane de astăzi.

I. 2. Prea multe umiliri şi prea puţine certitudini

Cei zece ani care au precedat alegerea lui Reagan nu oferiseră Americii
aproape nimic altceva decât un interminabil şir de eşecuri pe plan internaţional. Şi

3
eşecuri chiar semnificative. Dintre acestea menţionăm dezastrele din Vietnam şi
Cambodgia; în acelaşi timp Uniunea Sovietica şi aliaţii ei cubanezi marcau, în
Africa, puncte considerate decisive: Etiopia, Angola, Mozambic şi Guineea-
Bissau. În Orientul Apropiat America pierdea, în persoana şahului Iranului, cel mai
de încredere aliat al său. Şi pe continent situaţia era la fel de drasică, Cultul
Liderului, transformat în fetişism juridic este una dintre probleme.
Discursul viguros şi simplificator al lui Ronald Reagan va veni la momentul
potrivit pentru a raspunde aşteptarilor poporului, un popor nemulţumit de această
dezagregare a ţesutului social şi a instrumentului politic; el va şti să exploateze
deopotrivă un context economic favorabil, excesul de birocratizare şi
intervenţionismul statului federal, şi un climat intelectual. Ca să nu mai amintim
situaţia internaţională, care nu va face decât să multiplice efectele mesajului său:
America revine!.

I. 3. Noua sfidare americană

Ronald Reagan, candidatul Partidului Repulican a fost ales preşedinte al

Statelor Unite pe 4 noiembrie 1980. Reagan afirma ca dorinţa lui cea mai arzatoare
era să aduca America in prim-planul scenei internaţionale. America este prima
putere militară a lumii, iar Reagan vroia să demonstreze lumii acest lucrul; iar
pentru a face asta Reagan adresează (în primul rând sovieticilor) ”războiul stelelor”
sau ”initiativa de apărare strategică”. Acest program consta în construcţia unui scut
capabil să intercepteze rachetele sovietice şi astfel să elimine posibilitatea
declanşării unui război atomic.
”Războiul stelelor” este un imens succes mediatic şi politic.
Acestui come-back internaţional i se adaugă o revigorare voluntaristă şi
lipsită de complex a capitalismului reaganian (în interior). Reagan îi ridică în slavi
pe întreprinzători, denunţă risipa statului federal şi mai ales impozitul.
Pe plan economic, această serie de succese ale Statelor Unite au o consecinţă
imediată: banii devin mai scumpi; rata dobanzilor creşte, dolarul depaşind 10
franci la începutul lui 1985.

I. 4. America, America

America a revenit! Cel puţin aşa a lăsat Reagan să se vadă. Acesta a fost un
maestru al ”disimularilor”, reuşind cu ajutorul mass-mediei să acopere slăbiciunile
Americii (de exemplu deficitul bugetar nemaivăzut, ce creştea de la an la an). Noua
Americă, readusă la viaţă de Reagan atinge apogeul influenţei sale.

4
 I. 5. Fundamentele puterii americane

Totuşi, încă din acea perioadă există unele semne de întrebare referitor la
renaşterea spectaculoasă a Americii; este ea una întemeiată? Sau se datorează
puterilor de decepţie a conducătorului acesteia? În primul rând America în esenţa
este o ţara ”privilegiată”, se bucură de anumite atuuri specifice (un activ fără
echivalent, o prodigioasă moştenire economică, financiară, tehnologică).
- stocul de capital, pe care Statele Unite îl acumulează încă de la sfarşitul celui
de-al Doilea Razboi Mondial este incomparabil;
- resursele minerale de care aceasta dispune sunt printre cele mai importante
de pe glob;
- deasemenea beneficiează de un avantaj tehnologic însemnat;
- privilegiul monetar, apoi, se dovedeşte hotărâtor; dolarul serveşte drept
monedă de referinţă în tranzacţiile internaţionale şi este principala monedă
de rezervă ce o înmagazinează băncile centrale din majoritatea ţarilor.
Dar ambiguitatea vine în punerea întrebării: ”a fost ea cu adevărat absentă?”.
America era confruntată cu o situaţie de declin şi de recul relative, însă
fundamentele puterii ei, avantajele cucerite de geniul poporului american, ca şi
privilegiile oferite de Istorie, continuau să existe.

II. AMERICA BACKWARDS: AMERICA ÎN REGRES

America revenită, de care vorbea toată lumea, defapt era o Americă ce

excela la capitolul criminalitate şi consum de droguri, dar era pe ultimele locuri la
capitolul vaccinari şi prezenţă la voturi. O ţară cu o capitală ce avea un deficit
bugetar de 200 de milioane de dolari la sfarşitul anului 1990. Ca sa nu mai vorbim
de aeroporturile prost întreţinute, de cartierele mizere precum Bronx, South Dallas
etc.

II. 1. O Americă taiată în două

În acestă societate americană disociată apare un nou concept: dualismul.

Dualismul reprezintă disocierea prezentă într-o societate în care diferitele categorii
sociale trăiesc pe ”doua planete”, total diferite. Dualism între bogaţi şi saraci, dar şi
între marile universitaţi şi un sistem şcolar aflat în ruină, între spitale sau clinici
ultramoderne şi o infrastructură sanitară pe cât de costisitoare pe atât de învechită,
şi în final un dualism industrial ce separă industriile de top (de cele mai multe ori
dependente de bugetul pentru Apărare) de restul.

5
 II. 2. Rugul vanitaţilor

Această disociere a societaţii a lărgit chiar mai mult disensiunile rasiale deja
existente. Astfel, America anilor 80 semăna cu cea a anilor 60, cartierele
mărginaşe, de negri, erau evitate de cei din ”upper-class” şi erau scena traficului de
droguri şi criminalitaţii crescânde.

II. 3. Şcoala bolnavă, sănătate bolnavă, democraţie bolnavă

Efectele cele mai grave ale dualismului se propagă în toate sectoarele

societaţii americane: viaţă politică, învăţământ, sistem sanitar. Participarea
cetăţenilor americani la vot e cea mai scăzută dintre toate democraţiile occidentale.
Ruptura dintre unitaţile de învăţământ superior (faimoasele colegii americane ce
întradevăr sunt la nivelul cel mai înalt la capitolul descoperiri şi cercetări
ştiinţifice) şi învăţământul primar şi secundar ce se găsesc la un nivel submediocru
(nivelul de cunoştinţe al elevilor americani de până la 17 ani situează America pe
ultimul loc în rândul ţarilor industrializate), iar în sistemul sanitar, unde Statele
Unite cheltuie cel mai mult pentru sănătate din toate ţarile din OCDE (Organizaţia
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) – 10% din PIB, se observă o ruptură
gravă între unele spitale şi clinici, foarte avansate tehnologic, şi infrastructura
sistemului sanitar ce se află la pământ.

II. 4. O industrie în regres

Industria americană se află în regres. Există cel puţin cinci motive pentru a
demonstra această înapoiere a industriei americane:
- piaţa internă americană s-a îngustat, iar industriile transatlantice nu mai sunt
în stare să facă faţă japonezilor şi europenilor în cucerirea de pieţe externe;
- dominaţia tehnologică a Statelor Unite nu mai este un fapt indiscutabil şi, de
cele mai multe ori, inovaţiile se fac în strainătate;
- nivelul de calificare al muncitorilor americani, superior, pâna mai ieri,
aceluia din ţarile concurente, a scăzut simţitor;
- bogăţia acumulată a Statelor Unite era atât de mare, la un moment dat, încât
permitea realizarea unor performanţe incredibile;
- metodele americane de management, nu mai sunt nici pe departe cele mai
eficiente.

6
 II. 5. Coşmarul deficitelor

Ceea ce ameninţă cel mai serios America de după Reagan nu sunt nici
dualismul social, nici declinul industrial ci mai degrabă deficitele fără precedent. În
perioada 87-89 deficitul federal a fost de aproximativ 150 de miliarde de dolari pe
an (3% din PIB), apoi accentuându-se la 220 de miliarde in 1990 şi la 290 de
miliarde in 1992 (5% din PIB).

II. 6. Cel mai mare debitor din lume

Până în anii 70 America era una din cele două ţări care acordau împrumuturi
(alaturi de Franţa), în 1992 datoria netă a Americii atinsese suma de 1100 miliarde
de dolari. Din creditorul lumii, America devenise după perioada Reagan debitorul
acesteia.

III. CELĂLALT CAPITALISM

Modelul renan, modelul de economie ce se întinde din nordul Europei până

în Elveţia şi care se înrudeşte parţial cu cel din Japonia, atât de necunoscut şi
neînţeles, este un model indiscutabil capitalist. Şi deşi nu este atât de apreciat de
omul de rând ce vrea să se îmbogaţească repede, este un model economic mult mai
avansat decât cel neoamerican. Diferenţa o constituie viziunea asupra organizării
economice, altor structuri sociale şi unui alt mod de reglare socială.

III. Locul pe care îl ocupă piaţa în cele două modele

Există bunuri care prin natura lor nu pot fi nici vândute, nici cumpărate. În
esenţă, bunurile necomerciale sunt aceleaşi în ambele modele. Singura excepţio o
reprezintă religiile. În cadrul modelului neoamerican o importanţă mai mare o au
bunurile necomericiale, pe când în cel renan, bunurile mixte, ce depind atât de
piaţă cât şi de iniţiativele publice.
În modelul renan se pune preţ pe onoare, fidelitate, ataşament faţă de
companie, spaţiu geografic etc. În ceea ce priveşte modelul neoamerican,
angajatorii, dar şi salariaţii, caută să obtină cât mai repede profit din investiţia
făcută. De aceea în Statele Unite nu se pune preţ pe ataşamentul faţa de companie,
schimbarea locului de muncă, ba chiar schimbarea profesiei atestă calitatea omului
de a se descurca în acea situaţie; de asemenea, în modelul neoamerican salariile se
stabilesc după productivitatea respectivului angajat, în timp ce în modelul renan se
pune preţ pe vechimea lui.

7
 III. Un capitalism bancar

În modelul renan, speculaţiile bancare sunt practic inexistente, băncile fiind

cele care joacă rolul încredinţat, în modelul anglo-saxon, pieţei financiare şi bursei.
Astfel, accentul nu se pune pe profit rapid, ci pe investiţii calculate ce aduc profit
maxim, pe termen lung.

III. Reţele de interese încrucişate

În Germania, băncile sunt principalii acţionari ai întreprinderilor, în două

moduri diferite: fie posedă direct o parte din capital, fie prin exercitarea dreptului
de vot al acţionarilor care au conturi în băncile respective. Astfel băncile exercită o
influenţă considerabilă în cadrul consiliilor de administraţie. Aceste participări
încrucişate duc la crearea unei reţele de interese, a unei comunităţi industrial-
financiare trainice, dar relativ închisă.

III. Un consens bine administrat

Modelul renan cunoaşte o structură a puterii şi o organizare a

managementului la fel de speciale ca şi cele ale capitalului, împărţirea
responsabilitaţilor fiind mai dezvoltată ca oriunde, o veritabilă cogestiune, unde la
procesul decizional participă toate parţile implicate: acţionari, patroni, cadre,
sindicate.

III. Fidelitate şi pregătire profesională

În modelul renan, fidelitatea deţine un loc foarte important, salariile şi

promovările în cadrul unei companii fiind direct proporţionale cu vechimea
respectivului în companie. De asemenea, se pune un mare preţ pe pregătirea
profesională, aceasta fiind finanţată intens de către întreprinderi. În ţarile anglo-
saxone, pregatirea profesională funcţioneaza ca un sport de elită, în timp ce în cele
renane este un sport în masă (din 100 de persoane, 15 dintre cele mai calificate
sunt din Fraţa, însă restul sunt mai calificate în Germania).

III. Ordo-liberalismul

Dirijismul economic este perceput în mod oficial ca un apanaj istoric al

regimurilor autoritare, în special al nazismului. Conform şcolii de la Freiburg,
economia socială de piaţă se caracterizează prin două principii de bază:

8
 - dinamismul economiei trebuie să se sprijine pe piaţă, careia trebuie să i se
asigure o cât mai mare libertate de funcţionare;
- mecanismele pieţei nu pot să determine singure ansamblul vieţii sociale.
În sfarşit, aşa cum am văzut, în ceea ce priveşte acţionariatul
întreprinderilor, Germania rămâne o ţară cu puternice tendinţe protecţioniste.

III. Sindicate puternice şi responsabile

Deşi in aproape toată Europa asistăm la un dezinteres pentru sindicate, în

Germania sunt în creştere. Rata de sindicalizare a populaţiei active a atins aproape
42%, în timp ce în Franţa e abia de 10%.
Privită în ansamblul ei, mişcarea asociativă, care grupează şi mobilizează
forţele active ale societaţii civile joacă un rol cheie în funţionarea, pe teritoriul
german, a modelului renan.

III. Valori împărtăşite

Societăţile ce aparţin modelului renan au în comun un număr de valori:

- sunt în primul rând societaţi relativ egalitare (ierarhia veniturilor şi evantaiul
salariilor sunt mai reduse ca în ţările anglo-saxone),
- interesul colectiv trece, de obicei, înaintea obiectivelor individuale,.
Modelul renan este, prin urmare, original.

IV. SUPERIORITATEA ECONOMICĂ A MODELULUI RENAN

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial Statele Unite triumfau asupra
unei lumi aflată în paragină; iar acest lucru se datora în mare parte desfaşurarii
războiului departe de tărâm american. De asemenea, Statele Unite beneficiau şi de
un important excedent bugetar ce, prin intermediul planului Marshall, a ajutat
finanţarea Europei devastate de război.

IV. Victoria învinşilor

La mai puţin de jumătate de secol mai târziu, America se vedea nevoită să

ceară permisiunea Băncii Japoneze şi a celei Germane pentru a debloca resursele
federale după un crash bursier. Astfel cele două învinse ale Războiului ajung să
prindă din urmă, şi chiar să depaşească vechea hegemonie americană, printr-o
politică economică ce depăşeşte de departe modelul ”anglo-saxon”.

9
 IV. Măria Sa, marca

Germania a profitat de pe urma înfiinţarii SME (Sistemul Monetar

European) în două moduri: în cursul anilor de la înfiinţarea SME marca germană s-
a afirmat tot mai mult ca monedă de referinţă în Europa, şi posibilitatea Germaniei,
datorită puterii sale monetare, de a menţine rate scăzute ale dobânzilor.

IV. ”Artileria grea” monetară

O situaţie asemănătoare regăsim şi în Japonia, deşi la un nivel mai scăzut. O

monedă forte dă posibilitatea de a cumpăra la preţuri scăzute în străinătate, iar
japonezii nu se abţin de la acest lucru, investind enorm în lume. Aceste investiţii,
pentru ţarile renane, au rolul de a controla mai îndeaproape pieţele pe care exportă.

IV. Cercul vicios al monedei forte

La o prima vedere o monedă forte naţională pare un dezavantaj, pentru că

înseamnă scumpirea produselor proprii pe pieţele externe, însă, pentru
întreprinderi, această situaţie reprezintă un imbold: din cauza faptului că işi văd
penalizate exporturile, iar produsele straine se ieftinesc, acestea sunt nevoite să-şi
mobilizeze energiile pentru a putea face faţă situaţiei, iar asta înseamnă progres
tehnologic şi industrial, o dezvoltare pe termen lung.

IV. Adervăratele arme ale puterii

Secretele ţarilor renane le reprezintă industriile ieşite din comun şi o

agresivitate comercială dintre cele mai susţinute. Industria ţărilor renane este cea
mai bună din lume – partea ocupată de industrie în ansamblul economiei este mai
mare in Germania, Suedia şi Japonia decât în toate celelalte ţari din OCDE.

IV. Cultură economică şi cultură a economiei

Cultura economică deosebeşte cele două modele economice într-un mod cât
se poate de evident: în ţările renane există o tendinţa dominantă a familiilor de a
face economii. Astfel germanii şi japonezii işi permit să-şi finanţeze propriile
investiţii şi să poată acorda împrumuturi cu dobânzi avantajoase. La polul celalalt
avem America, ai cărei locuitori s-au obişnuit atât de mult cu creditul încât uneori
ajung să acorde pana la 25% din venituri rambursării dobânzilor.

10
 V. SUPERIORITATEA SOCIALĂ A MODELULUI RENAN

În primul rând trebuie să precizăm că nu se poate vorbi despre o

superioritate socială în aceiaşi manieră în care vorbim de o superioritate
economică. Astfel, diferenţele dintre cele două modele vor avea drept criterii:
gradul de securitate pe care fiecare model îl oferă (boală, şomaj etc.) şi
deschiderea adică posibilitatea cetaţenilor de a urca diferitele trepte sociale.

V. Sănătatea nu are preţ

Reluăm problema sistemului sanitar regăsit în modelul neoamerican, ce am

dezbătut-o şi la capitolul II, şi observăm neajunsurile cu care se confruntă un
model în care nu există asigurare obligatorie de sănătate. Prin urmare, sistemul
social al modelului neoamerican este total insuficient şi lacunar.

V. Umbrele renane

Un paradox extraordinar îl regasim în procentele din PIB alocate de ţarile

ambelor sisteme sistemului de sănătate: Marea Britanie 7% (aceasta reprezintă
excepţia, căci, deşi face parte din modelul anglo-saxon, asigurările sociale sunt
cele mai bune din OCDE), Germania 9%, USA 11%. În teorie, America, ţara care
alocă cele mai multe resurse sistemului de sănătate ar trebui să aibe sistemul cel
mai avansat. În realitate, însă, este exact pe dos.
O altă idee dezbătută în acest paragraf ar fi aceea a plasării Franţei între
ţarile renane: răspunsul este categoric negativ.

V. Derapajele americane

În 1984 Congresul american a încercat o reformă care vroia minimizarea

cheltuielor de sănătate (MEDICARE) prin schimbarea sistemului de rambursare
utilizat de spitale, care până atunci era foarte susceptibil fraudei. Deşi reforma era
un logică şi foarte bine pusă la punct, în loc să scadă cheltuielile, acestea chiar au
crescut.

V. Logica egalităţii

Această logică se observă cel mai pertinent în existenţa ”middle-class-ului”,

concept ce în mod ironic a aparut în modelul neoamerica, însă este cel mai eficient
în ţările renane: în America aproximativ 50% din populaţie aparţine clasei de
mijloc, faţă de 75% în Germania, 80% în Suedia şi Elveţia şi 89% în Japonia.

11
Această limitare a evantaiului salariilor, apropierea claselor, are ca efect existenţa
unei lupte împotriva sărăciei şi excluziunii mult mai bine organizate.

V. Neîncetata chemare a visului si povara Istoriei

Într-o oarecare privinţa, modelul renan este mai rigid decât cel neoamerican.
Mobilitatea socială este mai lentă, iar reuşita individuală mai puţin spectaculoasă.
America este o ţară compusă din naţionalităţi de tot felul; imigranţii sunt foarte
repede acceptaţi în societate. În ţările renane această situaţie nu se aplică.
Germania, Japonia, Suedia etc. sunt ţari în care cetaţenii săi primează strainilor în
toate domeniile. Astfel societaţile renane sunt mai puţin expuse schimbărilor
brutale şi influenţelor de afară.

V. Bătălia prevederilor obligatorii

Prelevările obligatorii sunt reprezentate de taxe, impozite, contribuţii la

sistemul de sănătate, având valori diferite pentru cele două modele economice: în
modelul renan ele tind să fie mai mari, ajungân la un moment dat la un nivel chiar
îngrijorator, în cel neoamerican taxele sunt mai scăzute, şi sunt blamate de toată
lumea – concepţia generală este că taxele îngrădesc posibilităţile societăţilor
comerciale, şi deci, a întregului sistem. În Statele Unite nivelul prelevarilor
reprezintăa 30% din PIB, faţă de 40% în Germani, 44% în Franţa şi 52% în Suedia.

V. Franţa devenită ”greiere”

Dintre toate ţările europene Franţa este ţara cu prelevările obligatorii cele
mai mari (44,6% din PIB), şi, deşi guvernul francez a reuşit să-şi ţină bugetul sub
control, cheltuielile sociale (sănătate şi mai ales pensiile obligatorii) tind să iasă de
sub control.

VI. RECULUL MODELULUI RENAN

Având în vedere superioritatea economică şi socială a modelului renan, ne-

am aştepta ca acesta să triumfe şi politic: realitatea este chiar pe dos, chiar şi în
ţările pur renane, influenţa de peste Atlantic se resimte din plin.

12
 VI. Capcana inegalităţii

Ca un caz concret, Japonia, o ţară tipic renană, puternic înradacinată în

tradiţie, suferă din plin influenţele americane. Deşi este o ţara relativ egalitară, în
care majoritatea populaţiei reprezintă clasa de mijloc, există şi câţiva bogaţi, ce au
profitat în anii 80, în principal cu ajutorul imobiliarelor şi a bursei. Aceşti câţiva
bogaţi reprezintă un ”ţel” pentru populaţia de rând, situaţie ce duce la nemulţumiri
sociale, şi reprezintă opusul gandirii tradiţionale japoneze.

VI. Ameninţări la adresa consensului

Odată cu trecerea timpului, în ţarile aparţinând modelului renan, atât

consensul cât şi prioritaţile pe care el se întemeiază (primatul colectivului asupra
individualului, puterea sindicală şi asociativă, modul de gestionare al
întreprinderilor) se văd puse sub semnul întrebarii.

VI. Individualism şi demografie

Creşterea individualismului atrage după sine un declin demografic, ce se

concretizează prin îmbatrânirea populaţiei (reducerea populaţiei active), lipsa
mâinii de lucru şi în consecinţă criza sistemului de pensii, scumpirea protecţiei
sociale ca urmare a scăderii numarului de cotizanţi etc.
Situaţia aceasta este simţita cel mai dur în ţările renane, între acestea
Germania şi Japonia, unde constrangerile economice, financiare şi sociale
determină familiile să-şi limiteze numarul de copii.

VI. Noi moravuri, noi revendicari

Această nouă evoluţie a moravurilor aduce şi un alt exemplu: atitudinea pe

care o au ţarile renane faţă de muncă. În Japonia, spre exemplu, dacă în trecut
munca reprezenta totul pentru un angajat, dispus să-şi sacrifice ”viaţa” pentru
binele companiei (săptămâna medie de munca e de 44 de ore), în prezent se aud tot
mai multe strigăte de nemulţumire la adresa statului cu privire la condiţiile de
muncă.
Iar cum forţa sindicatelor se află în scădere în ţarile renane, modurile de
gestionare a întreprinderilor sunt şi ele criticate.

13
 VI. Atracţiile finanţei

În pofida extraordinarei efervescenţe pe care au cunoscut-o pieţele financiare

anglo-saxone în anii 80, pieţele renane se plasează în frunte. Pe scurt, banul facil
pătrunde puţin câte puţin în inima economiilor renane. Iar acesta nu este un lucru
de invidiat, deoarece ţările renane nu sunt deloc pregătite pentru astfel de situaţii.
Fenomenul de globalizare financiară a izbit lumea cu o forţă ieşită din comun.

VI. Rupturile

O principală ruptură mondiala o reprezintă hegemonia dolarului, care pierde

teren odată cu hegemonia americană. O a doua ruptură o reprezintă prabuşirea
sistemului pus la punct la Bretton Woods, când Nixon, preşedintele Americii,
anunţă sfârşitul convertibilitaţii în aur a dolarului: acesta este devalorizat cu 80%.
Ultima ruptură o reprezintă dezechilibrele mondiale: şocurile petroliere,
dezechilibrele comerciale şi datoriile ţărilor de Lumea a Treia, au făcut ca lumea să
trăiască într-o continuă stare de agitaţie.

VI. Inovaţia: mijloacele aflate în serviciul finanţei

Fenomenul de globalizare financiară nu s-ar fi putut produce la o asemenea

anvergură dacă nu ar fi existat anumite mijloace tehnologice şi juridice. Pe plan
tehnologic informatica şi telecomunicaţiile reprezintă armele finanţei. Pe plan
financiar s-a constituit o nouă sferă: au luat amploare produsele de acoperire
(contracte pe termen, opţiuni), s-au înmulţit noile tipuri de titluri, cu bonuri de
subscripţie, de convertire a opţiunilor etc. Astfel, industrializarea sferei financiare
reprezintă o consecinţă directă a dezvoltarii acestei sfere.

VI. Dereglementare/reglementare

De asemenea, dereglementarea a constituit ultimul factorul de globalizare

(dereglementarea permite accesul la pieţele internaţionale).

VII. CUM AJUNGE SĂ SE IMPUNĂ TOCMAI CEL MAI PUŢIN

PERFORMANT?

Modelul renan, faţă de omologul său american, tronează la toate capitolele:

atât economic cât şi social. Aici intervine paradoxul: deşi modelul renan este mai
performant, modelul american caştigă, psihologic şi politic, teren.

14
 VII. Totul pentru a seduce

Capitalismul american este unul de tip ”roz-bombon”, al banului, al

caştigului rapid, al averilor constituite de pe o zi pe alta, infinit mai captivant decât
perseverenţa prosperitate al capitalismului renan, un show ce reuşeşte să-şi întreacă
oponentul mult mai performant.

VII. Un triumf mediatic

În ciuda tuturor eşecurilor, datoriilor, slăbiciunilor industriale şi

inegalităţilor lui, capitalismul american continuă să fie un adevărat ”star” mediatic.
Se ştie, de altfel, ca mijloacele mediatice joacă un rol deosebit de important în
viaţa economică, iar modelul renan, paşnic în faţa camerelor de luat vederi, nu are
cum să se impună în noua lume a show-biz-ului economic.

VII. În schimbul unor speranţe de miliarde

Regula de azi în Statele Unite este una simplă: succesul unei întreprinderi şi
câştigurile pe care le realizează patronul sunt două lucruri indisociabile; este vorba,
deci, de îmbogăţire, cât mai rapidă – diferenţă ca de la cer la pământ faţă de
modelul renan în care conceptul general acceptat este bunăstarea companiei,
indiferent de nivelul avuţiei patronului.

VII. Mediatizarea economiei şi criza mijloacelor de informare în masă

Nu avem cum să nu observăm că febra speculativă, preocuparea obsesivă

pentru rentabilitate imediată şi dictatura banului au pus în clipa de faţă, stăpânire
chiar pe mijloacele de informare în masă. Altfel spus, informaţia nu mai este
altceva decât o marfă ce ascultă de legile pieţei.

VII. Profitul pentru prezent

În contextul în care anii 80 au fost cufundaţi într-o negură a incertitudinii, a

unei crize generalizată a sistemelor de gândire, în care nu mai exista decât
preocupare pentru ego-ul propriu, modelul neoamerican prezintă avantajul de a
oferi o idee puternică şi simplă: un profit cât mai mare, imediat. Astfel, când
gândirea era focalizată pe prezent, viitorul nu era luat în consideraţie, şi odata cu el
şi modelul renan, care oferea soluţii practice pentru viitor, a fost lăsat în urma
modelului ce oferea soluţii riscante pentru prezent.

15
 VII. Farmecele lui Venus si virtutea Iunonei

Preocuparea pe care modelul renan o arată pentru termenul lung nu se

potriveşte cu consumul ”bulimic” de imediatitate. În esenţă, capitalismul american
câştigă batalia prin imagine; imagine ce lipseşte cu desavârşire celui renan, care nu
este stralucitor, nu promite miracole imediate şi nu se bazează pe ideea de ”fiecare
pentru el”.

VII. Marele vid din Est

Sfârşitul comunismului şi al rivalitaţii Est-Vest nu marchează numai

triumful unui sistem (cel liberal) asupra altuia (etaist) ci pune ”capitalismul
împotriva capitalismului”. Centrul de greutate politic s-a deplasat spre
conservatorism în Europa zilelor noastre iar modelul american trece drept variantă
pură a capitalismului; în schimb, capitalismul renan, impregnat de idei sociale, văr
primar cu social-democraţia, se izbeşte din plin de noile sensibilităţi ultra-liberale.

VII. Trăiască multinaţionalele!

Excepţia de proporţii de la noua tendinţa de triumf al modelului mai puţin

performant o reprezintă companiile multinaţionale; caci chiar dacă sunt companii
americane (McDonalds, IBM, Coca-Cola etc.) ele s-au dezvoltat în primul rând
prin creştere internă, pe baza unui proiect industrial susţinut de inovaţie
tehnologică şi comercială. Prin urmare ele nu au încetat nici o clipă să gândească
pe termen lung, preluând astfel caracteristici renane.

CONCLUZIE

Concluziile se trag uşor din cele menţionate mai sus:

- sistemul capitalist nu mai are un adversar pe masură (caderea comunismului
a însemnat, pe lânga altele, domnia solitară a capitalismului);
- cele două variante ale capitalismului diferă una de cealaltă, şi chiar se opun
una alteia;
- dintre cele două variante de capitalism, ironic, continuă să se impună cea
mai contestabilă, mai puţin eficientă şi mai violentă.

16
 Cele trei vârste ale capitalismului

De la începuturi, capitalismul a parcurs trei faze:

- prima a fost aceea a capitalismului contra statului. Data cheie pentru această
etapă este, pentru Franţa, 1791, când a fost adoptată legea LeChapelier care
suprimă corporaţiile, interzice sindicatele şi pune bazele libertaţii comerţului
şi industriei;
- a doua, a capitalismului supravegheat de stat. Toate reformele vizează
corectarea exceselor pieţei şi temperarea violenţelor capitalismului. Vrând
prea mult să tutoleze economia, statul era cât pe ce să o sufoce;
- a treia, în care ne aflăm, a capitalismului care ia loc statului. Ideile de bază
ale acestei noi ideologii sunt: piaţa e buna, statul e rău.

Pentru 16 400 de franci în plus ...

Ştim foarte bine că sistemul fiscal este cel care determină bogaţia unui stat.
Luăm ca exemplu Franţa, unde rata prelevărilor obligatorii este de 44,6%, faţa de
30% în America. Ce s-ar întâmpla dacă am aplica Franţei aceiaşi rată de
impozitare de 30 de procente? În primul rând, statul ar fi mai sărac cu 920 de
miliarde de franci (la 44,6% PIB-ul Franţei este de 6300 de miliarde de franci). Dar
nu putem să sărăcim statul şi să pretindem să-şi asume aceleaşi sarcini. Drept
urmare ar dispărea protecţia socială, învăţământul nu ar mai fi gratuit, transportul
în comun ar deveni, asemenea Statelor Unite, învechit şi prost întreţinut, iar
inegalităţile dintre clase s-ar adânci şi mai mult: cei bogaţi s-ar îmbogăţi şi mai
mult iar saracii ar fi şi mai săraci, iar neajunsurile pot continua.
Concluzia o reprezintă faptul că deplasarea unui tip de capitalism în direcţia
celuilalt ar fi în mod obligatoriu însoţită de schimbari, într-un sens mult mai
profund decât ne putem imagina.

17
 BIBLIOGRAFIE

”CAPITALISM CONTRA CAPITALISM”, de Michael Albert, ed.

HUMANITAS, 1994
http://www.worldsocialism.org/articles/what_is_capitalism.php
http://en.wikipedia.org/wiki/Capitalism
http://www.investopedia.com/dictionary/default.asp
http://www.theshortrun.com/main.html
http://dexonline.ro/

18
CUPRINS

Introducere Pag. 2
America is back Pag. 3
Big-bang-ul American Pag. 3
Prea multe umiliri şi prea puţine Pag. 3
certitudini
Noua sfidare americană Pag. 4
America, America Pag. 4
Fundamentele puterii americane Pag. 5
America backwards: America în Pag. 5
regres
O Americă tăiată în două Pag. 5
Rugul vanităţilor Pag. 6
Şcoală bolnavă, sănătate bolnavă, Pag. 6
democraţie bolnavă
O industrie în regres Pag. 6
Coşmarul deficitelor Pag. 7
Cel mai mare debitor din lume Pag. 7
Celălalt capitalism Pag. 7
Locul pe care îl ocupă piaţa în cele Pag. 7
două modele
Un capitalism bancar Pag. 8
Reţele de interese încrucişate Pag. 8
Un consens bine administrat Pag. 8
Fidelitate şi pregătire profesională Pag. 8
Ordo-liberalismul Pag. 8
Sindicate puternice şi responsabile Pag. 9
Valori împărtăşite Pag. 9
Superioritatea economică a Pag. 9
modelului renan
Victoria învinşilor Pag. 9
Măria Sa, marca Pag. 10
„Artileria grea" monetară Pag. 10
Cercul virtuos al monedei forte Pag. 10
Adevăratele arme ale puterii Pag. 10
Cultură economică şi cultură a Pag. 10
economiei

19
Superioritatea socială a modelului Pag. 11
renan
Sănătatea nu are preţ Pag. 11
Umbrelele renane Pag. 11
Derapajele americane Pag. 11
Logica egalităţii Pag. 11
Neîncetata chemare a visului şi Pag. 12
povara Istoriei
Bătălia prelevărilor obligatorii Pag. 12
Franţa devenită ”greiere” Pag. 12
Reculul modelului renan Pag. 12
Capcana inegalităţii Pag. 13
Ameninţări la adresa consensului Pag. 13
Individualism şi demografie Pag. 13
Noi moravuri, noi revendicări Pag. 13
Atracţiile finanţei Pag. 14
Rupturile Pag. 14
Inovaţia: mijloacele aflate în serviciul Pag. 14
finanţei
Dereglementare/reglementare Pag. 14
Cum ajunge să se impună tocmai cel Pag. 14
mai puţin performant?
Totul pentru a seduce Pag. 15
Un triumf mediatic Pag. 15
În schimbul unor speranţe de miliarde Pag. 15
Mediatizarea economiei şi criza Pag. 15
mijloacelor de informare în masă
Profitul pentru prezent Pag. 15
Farmecele lui Venus şi virtutea Pag. 16
Iunonei
Marele vid din Est Pag. 16
Trăiască multinaţionalele! Pag. 16
Concluzie Pag. 16
Cele trei vîrste ale capitalismului Pag. 17
Pentru 16 400 franci în plus Pag. 17
Bibliografie Pag. 18

20