A

Atribuirea interna sau dispozitionala pune comportamentul observat pe seama unor caracteristici
interne ale unui ‘actor’, precum capacitatea, îndemânarea, tipul de personalitate, starea de spirit sau
efortul depus.

Atribuirea externa sau situationala pune comportamentul observat pe seama unor factori exteriori
actorului, precum: natura şi dificultatea arcinii care trebuie îndeplinita, influenta celorlalti, sansa ori
ghinionul etc.

Atribuire multicauzală- comportamentul orientat spre realizarea sarcinii în lipsa cauzalităţii este este
atribuit cauzei interne.Atunci când acţiunile obiectului percepţiei sunt determinate de circumstanţe,
subiectul manifestă incertitudinea în a atribui sau nu comportamentul cauzei interne.

Atitudinea se prezintă ca o stare internă a subiectului‚ manifestată în cadrul relaţiilor lui cu ambianţa‚
implicând aspecte ale proceselor cognitive‚ afective şi volitive‚ organizate în timp în idei‚ credinţe‚
motive‚ trăiri‚ explicând şi provocând comportamentele.

Asociaţia- atribuirea responsabilităţii individului în lipsa legăturii cauzale cu evenimentul

Ancheta- presupune recoltare sistematică a unor informaţii despre viaţa psihică a unui individ sau grup
social şi interpretarea acestora în vederea desprinderii semnificaţiei lor psihocomportamentale.

C
Cauzometria- se stabileşte ierarhia evenimentelor care au o importanţa pentru indivizi. Content-analiza.

Cauzalitatea-având posibilitatea de a realiza sarcina,individul nu deţine intenţia, motivaţia şi previziunea

rezultatului.

Cauzalitate compensatoare- succesul este atribzit condiţiilor maximal prielnice sau capacităţilor
obiectului. Dacă succesul este obţinut în condiţiile unei însărcinări dificile, obiectul percepţiei i se
atribuie capacităţi deosebite: cauzalitate situaţională şi dispoziţională înaltă. În condiţiile unei însărcinări
de dificultate medie, succesul poate fi atribuit sau nu capacităţilor.

Categoriile sociale sunt tipuri de scheme sociale care cuprind informatii despre lume sub forma
atributelor caracteristice si a exemplelor tipice pentru o categorie. Categoriile preexistente reduc
complexitatea lumii sociale, cel ce percepe raspunzând obiectelor sociale în termenii unei categorii
generale de informatie.

Caracterul raportului: disponibilitatea de acceptare/dezaprobare a partenerului, deci şi de

menţinere/întrerupere a comunicării;

Caracterul direct al relaţiei interpersonale-indică la apropierea spaţială, care contribuie la realizarea

contactului perceptiv şi raporturilor comunicative.

Calitatea relaţiei interpersonale-de a fi conştientă ne vorbeşte despre esenţa ei umană, favorizarea de

conştiinţă şi de similaritatea aşteptărilor subiecţilor, care poate rezulta atât din asemănarea
caracteristicilor psihice şi sociale cât şi din deosebirea lor.

Căile (mijloacele) de comunicare (de transmitere şi de recepţonare a mesajelor) pot fi reprezentate de

organele care realizează recepţionarea stimulilor din ambianţă (ochi, ureche, nas, organele tactile).
Corespondenţa: similaritatea/divergenţa opiniilor, scopurilor, intereselor, motivelor.

Conţinutul comunicării (mesajul) se caracterizează prin activism‚ dependenţă sau autonomie, orientare
spre un scop propriu sau spre interese alogene, autodirijare sau influenţare de alţii – intensitate
determinată de caracterul relaţiei interpersonale şi definită cu noţiunile de slabă-puternică, profundă-
superficială‚ evaluată în funcţie de anumite valori şi de corespondenţa lor cu cele ale receptorului.

Contactul vizual în comunicare are rolul de modalitate de reglare a aşteptărilor în conformitate cu cele
ale interlocutorului. Se consideră că acest contact se menţine de la 28 % la 70 % din timpul rezervat
comunicării (Kendon, 1967). În diadă are loc o “înţelegere” neverbalizată cu referinţă la menţinerea
contactului vizual, care se instaurează la nivelul subconştientului. Lipsa contactului vizual crează
impresia lipsei de atenţie din partea partenerului sau de lipsă de interes, în timp ce privirea insistentă este
tratată ca o încercare de a domina, controla situaţia şi comportamentul altuia.

Consistenţa – menţinerea atribuirilor realizate de subiect în timp şi în funcţie de posibilităţile de

interacţiune cu stimulii sau persoanele;

Consensul - reacţia similară a mai multor indivizi în situaţii adecvate.

Conceptul de sine: ansamblul cunostintelor si convingerilor pe care persoana le are despre carateristicile
sale - exprima cunoasterea subiectiva de sine; stima de sine: autoevaluarea pozitiva / negativa exprimata
prin aprobare / dezaprobare indicand gradul in care persoana se vede pe sine ca fiind valoroasa capabila,
importanta.

Componenta afectivă a relaţiei- se referă la sentimentele pe care le provoacă subiectul. Ele pot fi de
natură diferită, generând raport cu colatatură afectivă pozitivă sau negativ. Şi doar lipsa reciprocităţii-
cognitive sau afective-raportul dintre doua persoane devine imposibil.

D
Disonanţă cognitivă-noţiunea a fost elaborată în 1957 de către Leon Festinger pentru a defini starea
individului în cazul în care acesta este posesorul a două cunoştinţe contradictorii. Cunoştinţele (cogniţiile
sau elementele cognitive – tot ceea ce poate deveni element de cunoaştere la individ: comportament,
opinii, credinţe, sancţiuni etc.), după părerea cercetătorului, se află în două tipuri de legături, relevantă sau
nerelevantă, producătoare de consonanţă sau disonanţă fiind doar prima. Starea de consonanţă rezultă din
posedarea a două elemente cognitive relevante cu conţinut adecvat, disonanţa fiind consecinţa împărtăşirii
a două cunoştinţe neadecvate.

Deductiv-formă fundamentală de raţionament în care cunoaşterea se deplasează de la premisă spre

concluzie, recurgându-se exclusiv la cadrul conceptual teoretic.

E
Experimentul-se prezintă ca o metodă centrală în psihosociologie. Consta în observarea şi măsurarea
efectelor manipulatorii a unor variabile independente asupra celor dependente.

Eşantionarea-este tehnică metodologică prin care se stabileşte universul investigaţiei, părţile din cadrul
social urmează a fi incluse în cercetare, tehnicile şi procedurile de calcul static.

Eşantionarea probabilistă-ia ca referinţă o unitate sau o entitate elementarp primară a populaţiei în

raport cu care se segmentează informaţia sau datele empirice.
Eşantionarea interactivă neprobabilistă- se foloseşte în cadrul grupurilor sociale alese în calitate de
unităţi de analiză sau al reţelelor de relaţii dintre persoan. Individul, în asemenea caz, nu se prezintă ca o
unitate primară de eşantionare, fiind integraţi în relaţii numeroase şi complexe.

Emiţătorul (comunicatorul) influenţează comunicarea, o dirijează spre atingerea unui scop. Cu cât mai
conştientizate sunt acţiunile lui, cu atât mai probabilă este realizarea scopului comunicării.

F
Filtru digital-trece informaţia, care solicită o prelucrare logică, cu ajutorul diferitor surse şi a intuiţiei
personale .

Funcţionalitatea receptorului: realizarea unor scopuri, aspiraţii, care poate duce la instaurarea unor
raporturi de comunicare armonioase sau disarmonice ori la negarea comunicării;

Filtrul vizual-Persoanele colecteaza informatii din mediu prin imagini pe care le vad si le tin minte.

Filtrul kinestezic-Cand filtreaza kinestezic informatiile primite din mediu, oamenii se incred in modul in
care simt lucrurile. Sunt constienti de reactiile emotionale si preiau informatii prin atingere, gust, miros.

Filtrul auditiv-Persoanele folosesc auzul ca sursa principala de informatie.

I
Ipoteză înțelegem o sentință verbală, derivată din observații, teorii sau din rezultatele altor cercetări cu
privire la relația dintre variabile, care se exprimă sub forma unei predicții cu privire la relația dintre
variabilele cercetate și care poate fi testată pe cale.

Introspectia - procesul prin care persoana se centreaza pe sine si examineaza propriile ganduri,
sentimente, motivatii ale conduitei.

Interacţiunea socială-oferă posibilitatea comparaţiei cu ceilalţi; situării în reperele unui grup social;
sesizării imaginii pe care o au ceilalţi despre propria persoană. Procesul cunoaşterii de alţii este nu mai
puţin dificil .

Intenţia- atunci când individul are posibilitatea de a acţiona şi încerca, dorind căpătarea unui rezultat, el
va fi complet responsabil de consecinţe.

Inerţia percepţiei sociale-procesul în care perceperea şi evaluraea comportamentului actual al unui

individ sunt realizate având ca referinţă comportamentul anterior.

Inductiv- metodă de cercetare care urmăreşte identificarea faptelor particulare în scopul generalizării,
urmărindu-se succesiunea efect-cauză. În calitate de raţionament realizează aceeaşi trecere de la particular
la general.

J
Justificarea- la fel ca intenţia,însă comportamentul individului este dirojat de circumstanţe.
 L
Limbajul – activitate de comuniare interumană, sistem de semne, simboluri şi semnale prin care se
realizează transmiterea mesajelor de la om la om şi «vorbirea internă» -gândirea.

M
Modelarea socială – unul dintre mecanismele socializării –se fundamentează pe trebuinţa de afiliere‚ una
din trebuinţele umane superioare, manifestată în dorinţa de a face parte dintr-un grup, realizând în cadrul
lui aspiraţia de autoidentificare şi autoafirmare, asigurând o stare de securitate, de protejare. Prin
modelare se formează abilităţile sociale, deprinderile, conduitele. Modelarea socială mai este definită ca
proces de formare a semnificaţiilor convenţionale.

Mimica este sursa cea mai importantă de informaţie. Au fost stabilite circa 1000 de expresii faciale,
prezente în comunicare. Privim la faţa interlocutorului, pentru a primi o informaţie adecvată stărilor lui
Remarcînd expresia feţei interlocutorului nu numai că cunoaştem emoţiile pe care acesta le suportă, dar şi
capacitatea lui de a le controla.

Mijloacele comunicării non- şi paraverbale includ expresivitatea corporală sau numită încă şi
expresivitate afectivă (privirea, starea buzelor etc. - mimica) şi poziţia corpului (gestica şi pantomimica),
proxemica – distanţa, prezenţa în comunicare, contactul vizual.

Metodologia- constituie sistemul de norme, tehnici, metode prin care o teorie este testată, controlată şi
dezvoltată empiric.

Metoda sociometrică elaborată de Moreno- este un demers de cercetare directă microstructurală a unor
calităţi privite în profunzime ale fenomenului psihosocial, a raporturilor intragrupale. Prin metoda
sociometrică este depistat segmentul atracţiilor într-un lanţ interpersonal, dar implicit. Această metodă
poate fi utilizată pentru aprecierea unor fenomene aparte de grup:coeziunea grupului, orientările grupului,
atmosfera psihologică.

Metoda impresie- utilizarea în cercetare a unui subiect, inclusiv identificarea în psihoterapii a acestuia în
calitate de poveste.Metoda de poziţie pe martor:datele se obţin de la persoanele care-l înconjoară pe
subiect.

Motivaţia- este o organizare a factorilor de activare a unor conduite şi caracteristici ale personalităţii,
care exprimă tensiunea internă latentă şi necesitatea de implicare conştientă, luând forma de dorinţe,
interese, apiraţii.

Modelul societăţii- Procesul social rezultă din interacţiunea a două sisteme: practic, în care se produc
mijoace ale existenţei, şi expresiv-producătoare de onoruri şi de reputaţie. Al doilea sistem domină,
prezentându-se ca fiind mai important pentru om.

Modelul ipotetic- consta în formularea ipotezelor, adică a unor presupoziţii de natură factuală sau
teoretică cu care mai apoi va diriga investigaţia.

Modelul conceptual al omului- motivul de bază al activităţii omului este trebuinţa de apreciere şi stimă.
Individul uman se manifestă în 2 ipostaze- de producător şi de consumator de stimă- urmând să înveţe să
„citească textul”interacţiunii sociale, cunoscându-i regulile şi principiile de interpretare, înţelegând
aprecierile şi expunându-şi evaluările.Omul dă dovadă de creaţie socială,inventând forme noi ale
interacţiunii interumane şi materializându-le.
Modelele sociale- sunt anumite tipuri de conduită, gândire sau sentimente comune unei societăţi sau unui
anumit grup social, care asigură dirijarea vieţii în comun.

N
Normele sociale- sunt nişte reguli nescrise, convenţii care reglementează toată paleta de raporturi
interumane, reprezentând standarde medii ale opiniilor, atitudinilor indivizilor incluşi într-un anumit
context social. Ele determină anumite reguli de conduită, modele comune de percepere, gandire, acţiune,
prezentându-se în formă de prescripţii generalizate cu conţinut reglatoriu.

O
Observaţia-este cea mai directă formă de achiziționare a informației printr-o experiență directă,
nemediată, obținută de la o sursă primară. La ființele vii, observarea implică folosirea organelor de simț.
În știință, observarea implică adeseori folosirea de înregistrări cu ajutorul instrumentelor de măsură.
Observațiile pot fi calitative și/sau cantitative, atunci când valori măsurabile sunt atașate actului
observării.

P
Preveziunea-indentică cauzalităţii, însă subiectul consideră că obiectul percepţiei prevede rezultatul

Poziţia de receptor (interlocutor) este temporară, schimbându-se cu cea de emiţător.

Persuasiunea este procesul prin care tu convingi interlocutorul sa faca ceva. Este o activitate umana care
decurge natural. Fiecare dintre noi convingem sau influentam mai mult sau mai putin, asa cum fiecare
dintre noi comunicam mai intens sau mai superficial.

Perceptia sociala- se prezintă ca o activitate de selectare, organizare şi interpretare a stimulilor, centrată

pe un obiect social, dirijată de capacităţile psihologice şi motivaţia, credinţele, trebuinţele, cunoştinţele şi
experienţa subiectului, influenţată de particularităţile socio-profesionale, de vârstă şi sex, plasată într-un
anumit context sociocultural, din care rezultă o cunoaştere senzorial-apreciativă.

Perceptia propriului comportament-Fraisse atragea atentia asupra dualitatii modului de perceptie

asupra propriei persoane: omul sesizeaza propriile ganduri, sentimente, pe de o parte, iar pe de alta parte,
se cunoaste pe sine in acelasi mod in care ii cunoaste pe ceilalti, din activitatea proprie, din analiza
comportamentului (prin prisma self-efficacy – con tiin ei eficientei proprii).

Pantomimica-Poziţia corpului şi mişcările lui (pantomimica) sunt un alt mijloc de comunicare non-
verbală. Unele mişcări pantomimice au un conţinut simbolic (în semn de salut, de negare etc.), altele
relatează despre starea internă a interlocutorului.

R
Rolul social este o formă de comportament asociată funcţiei deţinute în comunitatea umană sau în grupul
de apartenenţă.

Relaţiile interpersonale-se prezintă ca interacţiuni directe sau indirecte dintre subiecţii sociali, decurg în
formă de percepere, înţelegere şi evaluare reciprocă, contribuind prin reciprocitatea lor la influenţă şi
schimbare mutuală a ambelor părţi care implică în raport aşteptări şi conduite personale.
Reciprocitateaîn relaţiile interpersonale-presupune ajustarea comportamentelor la aşteptările şi
scopurile celuilalt. O relaţie interpersonală va evolua în timp doar în condiţia asigurării de către părţi a
unei înţelegeri a partenerului şi răspunsuri adecvate la solicitările lui de natură cognitivă şi afectivă.

Rapport este numele dat procesului prin care doi oameni relationeaza bine. Inseamna construirea
increderii, armoniei si cooperarii in relatie cu celalalt. Cheia intrarii in rapport este acceptarea.

S
Stereotipul poate fi definit ca o legatura stabila între apartenenta la un grup si posesia anumitor
caracteristici. Stereotipul trimite la imaginea pe care membri diferitelor grupuri sociale o au despre grupul
lor (auto-stereotip) si despre alte grupuri (hetero-stereotip), fiind constituit dintr-un ansamblu de credinte
asupra grupurilor.

Statusul social desemnează poziţia unui individ în cadrul grupului de apartenenţă şi se prezintă ca un
ansamblu legitim de aşteptări dictat de configuraţia unităţii ierarhico-sociale‚ care este supusă‚ la rândul
ei‚ solicitărilor şi organizării câmpului social. Este o categorie dinamică. Individul uman deţine în acelaşi
timp mai multe statusuri în funcţie de numărul de grupuri al căror membru este, iar în interiorul
formaţiunii sociale el poate avansa sau coborî pe scara ierarhică.

Statusul impus este determinat chiar de naşterea şi dezvoltarea ontogenetică a individului, legat fiind de
sexul, rasa, etnia, vârsta lui.

Statusul achiziţionat este un rezultat al iniţiativelor personale, manifestat în performanţe (social-

generale, succese profesionale, implicări în activităţi grupale etc.).

Specificitatea – gradul de diferenţiere a stimulilor, persoanelor şi motivaţia unui comportament adecvat

celui a obiectului perceput;

Socializarea este un proces prin care individul însuşeşte şi interiorizează anumite norme şi valori sociale,
modele de comportament, atitudini şi evaluări, devenind membru al unei comunităţi umane

Situaţia socială- este un fragment firesc al vieţii sociale, determinat de oamenii incluşi în aceasta, locul
în care decurg acţiunile sau activitatea lor, caracteristicile evenimentului care influenţează
comportamentul individului uman.

Scalare- Procedeu tehnic folosit în sociologie și în psihologia socială pentru măsurarea intensității
opiniilor, atitudinilor, cunoștințelor.

T
Tranzacţiile tangenţiale- stimulul şi reacţia se referă la chestiuni diferite sau la una şi aceeaşi, dar din
două direcţii ferite. Comunicarea devine inutilă.

Tranzacţiile şi reacţiile para- şi non-verbale- în tranzacţiile ascunse mesajul este transmis în formă
verbală la nivel social, şi non-verbală la cel psihologic.
Tranzacţiile paralele- au loc atunci când vectorii tranzacţionali sunt paraleli, reacţia survenind de la
stadiului Eului căruia i-a fost adresat stimulul: reacţia este in conformitate cu cerinţa stimului- Adult-
Adult; Părinte-Copil; Părinte-Educator-Copil Liber – şi feed-back-ul corespondent ei facilitează
comunicarea. Stadiile Eului pot fi aceleaşi la nivel, sau la nivele diferite. Tranzacţia paralelă include
aşteptarea. Comunicarea decurge eficient.

Tranzacţiile încrucişate- Stimulul trezeşte o reacţie inadecvată aşteptării. Comunicarea sau capătă o altă
orientare sau se întrerupe.

Testul de percepţie-care prin întrebările adresate subiecţilor le cere să intuiască cine îl va alege. În unele
variante se propune adresarea de întrebări invers negative dar aplicarea acestor variante cere mult tact şi
anumite condiţii.

Teoria-constituie scopul şi premisa cercetării, iar mai apoi consecinţele şi finalitatea ei.

V
Valoarea socială – o relaţie prin care comunitatea îşi exprimă concordanţa dintre idei, fenomene,
procese, lucruri şi necesităţile ei, condiţionate natural şi social-istoric.