STRAPUNGEREA SPRE FIINTA – Etapele Maturitatii Umane

Adolescenta – trezirea Fiintei ­ Karlfried Graf Durckheim

Adolescenta, reprezinta zorii fiintei noastre autentice. Corpul, este pregatit sa procreeze. Pentru intiia oara, Eul, apare ca o
problema. Spiritul, se avinta spre Infinit. FIINTA din noi, se trezeste. FIINTA, este FIINTA incorporata in fiinta esentiala, este Marea
Viata, care, pentru prima data, rastoarna barierele micii vieti si se adreseaza omului, intr-un limbaj necunoscut pina atunci, cel al
interioritatii lui, care il cheama, pe Calea Destinatiei lui.
Un „simt” nou se iveste, din profunzimile noastre si ale lumii. Viata debordeaza de promisiuni. Tot ceea ce ne inconjoara,
natura, oamenii si lucrurile, capata o semnificatie misterioasa, facind sa freamate, intr-un mod straniu, sufletul nostru tinar. Lumea
finita, se deschide spre Universul Infinit. Din interiorul Sinelui, tisnesc forte secrete, inima, este plina de neliniste, sufletul, de
presentimente indefinite. O neliniste profunda ne invadeaza pe neasteptate si ne emotioneaza, ca si cum, ar contine o mare promisiune.
Viata intreaga este scaldata, de o lumina diferita. Existenta, cea cu contururi net delimitate si definite, este pusa in discutie.
Un lucru devine sigur: existenta, in realitatea ei cunoscuta, este in opozitie cu inima, care creste si pe care, o napadeste
nostalgia. Adolescentul se simte impartit intre, realitatea cotidiana, cunoscuta si invechita, strimta si dura, si noua Realitate,
necunoscuta inca, mai mare, mai puternica, care in mod imperios i se impune.
Nostalgia s-a desteptat, s-a nascut, tisneste din lupta dintre, pe de o parte, presentimentele sau instinctele adolescentului, care
se trezesc cu violenta, si de cealalta parte, rezistenta, pe care o reprezinta realitatile lumii si, in acelasi timp, lipsa de evolutie a Sinelui,
care se opune predominantei acestora.
In aceasta situatie, adolescentul ranit de constringeri, fuge de strimtoarea caminului sau si, explodind de impulsuri, se
refugiaza, in profunzimea inimii lui si in adevarul naturii. Cauta misterul padurii, spatiile largi ale cimpiilor, si eternitatea cerului
instelat; se impregneaza de unduirea sonora a marii; asculta cintecul pasarilor, murmurul izvoarelor si susurul piraielor.
Simtindu-se dintr-odata superior celor mai tineri decit el, si totusi, inca departe de nivelul adult, a carui lipsa de intelegere si
neincredere le evita, el cauta solitudinea si cultiva dialogul intim cu sine insusi sau cu prietenul, care il intelege. Este plin de sperante,
plin de intrebari, ca si cum s-ar afla in pragul unor descoperiri decisive, ca si cum ar trebui sa inteleaga limbajul nefolosit al unei vieti,
care tisnind in el insusi, ii pune mii de enigme, in timp ce ii promite un miracol. Totul pare plin de puteri de neinteles, ale unei Mari
FIINTE necunoscute, a carei voce ii parvine de dincolo.
In timpul adolescentei, FIINTA, se face auzita, pentru prima data, sub o noua forma; vocea ei, este cea a unei nostalgii
nedefinite si a spatiilor nemarginite. Lumea, viitorul, capata brusc o valoare nebanuita pina atunci. Viata, invita la depasirea vechilor
frontiere. Inima bate intr-un ritm agitat si se dilata sub asaltul emotiilor clocotitoare.
Sufletul se leagana in reverii. Vointa tinde sa patrunda Universul intreg. Realitatea cotidiana, rece, a oamenilor ca si a
lucrurilor, legile si conventiile existentei rutinate, ii apar adolescentului, ca zidul unei inchisori. Ele devin dusmani, care tin Sinele
inchis, intr-o strimtoare, cu care, in fond, el nu are nimic de a face. Ce are el in comun cu acestea? In contradictia dintre aceasta mica
existenta, veche deja, si Universul largit, dar necunoscut inca al fiintei esentiale, adolescentul, are pentru prima data, Revelatia
apartenentei lui la doua imparatii diferite: intr-una, trebuie sa caute sa se mentina, dar celalata, ii promite implinirea sufletului sau.
***
Una dintre caracteristicile perioadei adolescentei, este aceea, ca viata noastra se scindeaza in doua lumi. Intr-una, adolescentul,
trebuie sa isi dovedeasca aptitudinile, sa isi asigure existenta; cealalta, ii promite inflorirea sufletului. Prima, este cea a existentei
obiective, insipida, bine reglata si definita, obisnuita si rece, strimta, accesibila simturilor, masurabila, rationala, utilitara si impusa ca
atare, de catre societate. In aerieplan, si depasind-o prin infinitudinea ei, se descopera cealalta lume, mult mai atragatoare; aceasta este
accesibila numai inimii, care o considera, ca fiind unica veritabila.
Adolescentul, este impartit si el in sinea sa. Se simte prizonier al invelisului prea strimt al corpului sau, strins de modul de
gindire conventional. Regulile de viata, carora trebuie sa li se supuna, il sufoca si el, se indoieste de valoarea lor. Cu ce vigoare, in
schimb se simte el impins spre o mai Mare Realitate! Este ca si atras de fortele centrifuge, care il cheama spre Adevarata Viata.
***
Drama adolescentului, consta in presimtirea fiintei si adevarului sau, in timp, ce este inca incapabil de a le trai. In zadar se
revolta el, impotriva ordinii stabilite, caci se loveste de zidurile, care il inconjoara. Realitatea existentei isi cere dreptul ei. Elanul
slabeste, entuziasmul lui isi pierde stralucirea, si aspiratiile lui, cele mai inalte, esueaza, in fata surisului adultilor. Adultii, pretind a
cunoaste viata, ei reprezinta realitatea, ei dispun de puteri. Realitatea, pe care o reprezinta ei, pe de alta parte, nu este produsul
imaginatiei lor; ea este acolo, inevitabila, cu exigentele ei evidente, cu limitele ei, cu scopurile ei. Constituita din penibilele necesitati
ale existentei materiale, realitatea adultilor, se impune cu evidenta, exact la momentul, in care adolescentul descopera o alta Realitate.
Ce altceva poate el sa faca, decit sa lase aceasta imparatie a nostalgiei lui, abia simtita, si sa accepte intilnirea, fata in fata, cu lumea
realitatilor. Exista alta iesire pentru el, decit aceea, de a deveni asemanator celor adulti?
***
Cind elanul tineretii scade, cind infinitul isi pierde din atractie, cind adolescentul devine rezonabil si accepta conventiile
limitate, ce se intimpla in fapt atunci? Intr-un anumit sens, se poate spune, ca el s-a adaptat la realitate, adica, la realitatea existentei
temporale. Prin raport cu aceasta, promisiunile, sperantele, nostalgiile (desteptate si manifestate in parte, sub forma de revolta si de
fuga) devin nereale. Acest punct de vedre, este partial evident, Realitatea esentiala a FIINTEI, fiind mult mai vasta, decit, cea a
existentei temporale. Aceasta nostalgie a adolescentei, exprima in fapt, prima „experienta a FIINTEI”.

1
 Datorita acestei deschideri si acestei amplitudini in care si Sinele se umple pe neasteptate de semnificatia unui infinit, omul isi
va da sa seama pentru prima data, de existenta unei Mari Vieti, care imbratiseaza si patrunde mica viata. El devine constient de aceasta,
prin chemarea fiintei lui, pe care o aude pentru prima oara. Isi recunoaste astfel, pentru prima data, fiinta sa autentica, si aceasta in
calitate de „esenta” a lumii.
***
Cit de plate, apar atunci, conceptele si ideile conventionale, cit de superficiale, explicatiile evenimentelor zilnice! Nu este totul
o problema? Cine il va intelege pe adolescent, acest tinar, care auzind pentru prima data, chemarea fiintei lui, se indoieste de toate
vocile lumii?Adultii? In nici un caz! Nu traiesc ei insasi, ca prizonieri ai validitatii regulamentului de organizare a vietii lor? Camarazii
din copilarie? Nici ei, pentru ca vremea jocurilor a trecut. Numai prietenul, prietenul unic, cel care traieste si indura aceeasi experienta
interioara. Adolescentul, are nevoia arzatoare, de a fi inteles. El aspira din tot sufletul lui, la fericirea unei intelegeri profunde, a unei
comuniuni imediate de gindire, dincolo de cuvinte. Ce legaturi exista, intre modurile de viata obisnuite, constructiile rationale, care
suprima orice mister din viata, care definesc si explica tot, care vad si cauta peste tot utilul si agreabilitatea, si intre elanul, care tisneste
din strafundul fiintei, care doreste pur si simplu sa infloreasca?
Noi si dureroase tensiuni, incearca acest suflet, brusc angajat in profunzimea vietii. Aceasta largire, dezvaluie contradictia
ireductibila, la prima vedere, dintre existenta si domeniul nelimitat al Marii Vieti, promisiune pentru adolescent. Acum, se accentueaza
sfisierea interioara, dintre banalitatea existentei si o lume, care isi trage substanta si semnificatia, din profunzimile FIINTEI.
***
Sa nu fie aceasta experienta, decit aberatia unei tinereti, fara maturitate inca? Nu este asa. Viata are, nu numai o dimensiune,
care depaseste orice limitari, dar si o incomensurabila profunzime, care scapa intelegerii rationale.
Aceasta descoperire a profunzimii, este a doua intelepciune, care ilumineaza pubertatea si tulbura adolescenta. Aceasta etapa
pe Calea cunoasterii, este caracterizata, de privirea complice, schimbata in tacere intre prieteni initiati, si de dispertul cultivat, in
privinta pretinsei „cunoasteri” a anturajului lor.
La virsta pubertatii, suntem cu adevarat initiati, si in curind, nu mai suntem... pentru un timp, pentru totdeauna? Depinde...
Modul, de a fi sesizat de „sensul” profund al vietii si al lumii, se traduce de asemenea printr-o nostalgie. Adolescentul, care
freamata sub presiunea fiintei din el si din toate lucrurile, sufera din cauza unei ordini, care sterge adevaratul sens al existentei si
inchide fiinta, aflata in curs de depasire, in categorii devenite moarte.

Totusi, exigentele vietii imediate, nu vor indrazni sa ne faca, sa iesim din contemplatia/meditatia interioara si sa ne faca sa
renegam misterul FIINTEI. Si, daca ne supunem in totul realitatii lumii, nu este ca si cum, am abandona cautarea unei comori, pe care
ne-ar fi placut sa o continuam, dar care nu ne mai este permisa? Nu ramine o urma de culpabilitate, in privinta datoriei profunde
inmormintate de o necesitate exterioara?
Adultii, vorbesc cu condescenta si fara nici o intelegere, despre fluxul exaltat, despre virsta idealista si visatoare, ca despre o
etapa inferioara, care trebuie traversata, depasita si invinsa, ceea ce au facut si ei, uitind ca si ei insisi, altadata, ca si tinerii de azi, la
prima constientizare a fiintei lor, au fost mult mai aproape de Realitatea Marii Vieti, decit sunt in prezent. Adultii, ignora faptul, ca
realismul plat al existentei lor, devenit un val, ce ascunde Realitatea, interzice Adevaratei Vieti, sa devina Constienta.
Atunci cind idealurile pun stapinire pe adolescenti si ii conduc in sferele superioare, mult deasupra banalei lor existente, ei
sunt efectiv ingroziti de josnicia, in care viata, care ii inconjoara, pare a vrea sa ii constringa sa se tirasca. O data in plus, lumea este
impartita: cea de dincolo si cea de aici. Sufletul ii inalta intr-una, insa, lumea adultilor, este ca un acoperis, care le impiedica zborul,
obligindu-i sa duca o viata de vierme pe pamint. Contradictia dintre cele doua lumi, este asemanatoare celei, care deosebeste ordinarul,
de nobil. Si nimic, nu il poate impiedica, pe cel care efectiv a ajuns la aceasta maturitate, sa ramina fidel FIINTEI si sa considere
autoritatea spiritului, in care isi afunda radacinile, ca Realitatea si regula sa de viata.
Adolescenta este o virsta in care se manifesta impulsuri decisive. O fericire imensa ii este acordata celui, care , chiar si
trecator, a trait acest elan interior, a fost antrenat spre aceste inaltimi si s-a simtit acasa, chiar daca, mai tirziu, puterile existentei
temporale, i-au retezat aripile si l-au intemnitat, in maracinii exitentei.
Exista o anumita existenta, care incontestabil, este singura realitate, ce conteaza pentru multi oameni. Este cea, in care fiecare,
cauta sa reuseasca si sa se impuna, cea a ratiunii si a eficientei, in toate domeniile spiritului obiectiv si calculat; existenta limitata in
timp si spatiu, unde toti, lupta impotriva tuturor si unde inferiorul triumfa intotdeauna. Singura intrebare, care se pune pe aceasta tema,
este urmatoarea: este aceasta existenta, esentialul vietii? Cel care i se lasa aservit, nu pierde cumva privirea, asupra a ceea ce aceasta
realitate nu este? Nu pierde el din vedere, ceea, ce este mai mare, decit, aceasta existenta?
Este evident, ca toti oamenii, trebuie sa invete sa traisca si in aceasta existenta, trebuie sa ii recunoasca propria ei realitate.
Dar, daca o considera, ca singurul adevar, ei se pierd pe ei insisi.
Acest elan al inimii tinere, spre o inaltime care transforma omul, dincolo de sine insusi, este cel de al treilea mod, prin care se
anunta Marea Viata. (1. elanul spre marele larg, 2. elanul spre marea profunzime si 3. elanul spre inaltimi)
Adolescenta, este o perioada de sfisiere, in care fiinta, se ridica impotriva existentei, Eul superficial, se ridica impotriva Eului
profund, frontierele strimte ale realului vizibil, contrazicind Marea Viata, care izvoreste din Infinit, si se prelungeste in Infinit.
Ceea ce existenta cotidiana cere pe parcursul derularii ei vremelnice, este mult diferit, de ceea ce Marea Viata ne invita. A
armoniza contrariile, este datoria, care incumba unei maturitati mai mari si mai tirzii. Cu toate acestea, este un fapt experimentat cu
certitudine la pubertate, acela, ca adevaratul sens al vietii, depaseste mica existenta.
Daca cuvintul „Suflet”, si-a pierdut semnificatia, aceasta se datoreaza, influentei interpertarii rationaliste a lumii, si faptul, ca
omul, concentrat cu totul, pe lupta pentru existenta cotidiana, devine surd la vocea FIINTEI.
In timpul pubertatii, omul traieste, pentru prima data, tensiunea dintre FIINTA si existenta, dintre mica si Marea Viata, dintre
Eul lui conditionat si fiinta lui ne-conditionata. Cine spune tensiune, spune lipsa de unitate. Omul, este sfisiat intre limitarea sa in
2
finitudine si eleanul sau spre infinit, impartit intre Eul lui, al carui sens si scop, se situeaza in existenta, si Sinele profund inradacinat,
dincolo de existenta. Numai integrarea celor doua, permite realizarea unei totalitati armonioase. Ce ii lipseste inca, pentru a o realiza?
Cu cit omul ia cunostiinta de sine insusi si de datoria de a deveni el insusi, cu atit isi da seama, ca nu va putea sa faca singur
aceasta. Acest lucru, nu va fi posibil, decit, intr-o relatie cu altcineva. Astfel, pe de o parte, viata, il incredinteaza pe om lui insusi, fara
ca el sa poata inflori singur. Pentru a deveni o fiinta completa, el are nevoie de un altul, adica, de o fiinta, cu care poate deveni UNA; si
numai, daca va putea gasi o unire cu altul, ii va fi permis sa se realizeze in totalitate pe sine insusi.
A trebui sa fii singur, in sensul cel mai profund al cuvintului, si, a nu te putea implini, decit, impreuna cu altul, dezvaluie in
limbajul sufletului, fiinta noastra, care in timp ce apartine Unitatii Marii Vieti, in calitate de parte, nu va putea fi totusi niciodata Totul,
care traieste prin sine insusi. Daca nu ar fi ceea ce este, numai ca sine insusi, nu ar fi o fiinta individuala, dar fiind un mod al Marii
Unitati, el nu va putea trai, decit, in masura in care aceasta Unitate, se va deschide in el. Si acest TOT, din care facem parte, fara ca noi
insine sa fim Totul, cum se adreseaza el omului? Care va fi puntea? Va fi o alta persoana, care din aceeasi „substanta” ca si noi insine,
adica, din aceeasi radacina transcendenta, ni se deschide noua!
Relatia umana, pe care adolescentul o cauta cu ardoare, nu este camaraderia, ci, prietenia.
Diferenta este considerabila: prietenia este o comunitate de deznadejde si beatitudine, prin raport cu FIINTA.
Camaraderia, este orientata spre o performanta, pe care o realizam impreuna sau unul pentru celalat, in timp ce prietenia, se
realizeaza pe planul FIINTEI, datorita careia suntem UNA si datorita careia ne intelegem.
Camaraderia, este posibila fara prietenie, prietenia, include camaraderia.
Camaraderia, atinge doar o parte a persoanei, in prietenie, persoana se da in intregime.
Camaraderia, permite partii muritoare sa se afirme, prietenia, permite partii eterne sa fie.
Camaraderia, procura siguranta, prietenia, ne ajuta sa inflorim la infinit.
Cautarea unui camarad, este urmata de nostalgia prietenului.
Adolescenta este virsta desteptarii primei iubiri. Desi, aceasta desteptare, este si o consecinta a transformarilor fiziologice
importante, ne inselam radical, daca reducem iubirea la sex. Atunci, cind fiinta esentiala devine constienta de FIINTA pe care o
reprezinta, o nostalgie de unire cu un altul, se insufleteste in noi si se manifesta prin viata noastra: este desteptarea iubirii. Cautarea
celuilalt, in adolescenta, este o cautare a complementului, datorita caruia, adevaratul Eu ia trup. Fiecare se regaseste pe sine, in masura,
in care fiinta lui, il ridica mai presus de Eul lui, facindu-l disponibil deschiderii catre Marea Viata. Fiecare om, este prin esenta, un Sine
unic, „el este, cel care este”. Este chemat dupa numele lui: „Tu, tu esti ceea ce esti, dar, nu poti sa devii aceasta, decit, daca te descoperi
pe Tine in Totalitate”. Daca adolescentul, nu se poate gasi pe sine in Totalitate, decit descoperindu-si esenta lui unica, el nu va realiza
„forta totalizanta” a lui cu adevarat, decit, intr-o unire reala cu un altul (o alta), cu cel, care va fi „esentialmente” UNA cu el, in iubire.
Numai, prin unirea cu un altul, devine omul o fiinta completa, caci, in izolarea lui, el intra in contradictie cu Unitatea vie a FIINTEI
prezente in fiinta sa.
Adolescentul traieste, deci, in opozitia a doua domenii, dintre care fiecare isi are semnificatia lui proprie: cel spatio-temporal
si cel supra-spatio-temporal. Contradictia dureroasa resimtita, este datorata mai intii acestei opozitii in sinea sa, in privinta valorilor si
revendicarilor existentei. Adolescentul se ofera totalmente FIINTEI infinite; din ea isi trage el forta si ratiunea sa de a trai; ar dori sa
asculte numai promisiunea Marii Vieti, sa se supuna numai chemarii acesteia, chiar daca mediul lui social ambiant a uitat-o sau a
pierdut-o. Aceasta opozitie radicala, nu caracterizeaza decit, prima faza a evolutiei. Or, existenta, este indisolubil legata de FIINTA,
mica viata, de Marea Viata, in fericire si nefericire.
Dar nu intirzie sa apara momentul, in care descoperim, ca nu exista opozitii absolute si ireductibile, intre cele doua lumi, ci, ca
mica viata, ar putea si ar trebui sa fie, modul temporal, pe care Marea Viata il imprumuta. De acum nostalgia, nu mai planeaza intr-un
cer abstract, ci, pune stapinire pe existenta, pe care se straduieste sa o ridice si sa o transcenda. Incet-incet, omul, se considera pe sine si
lumea, ca o misiune.
Vocatia noastra, in raport cu lumea, este „sensul” veritabil, pe care Sufletul nostru il descopera in sine insusi, adica, a conduce
si a transforma Viata, prin toate manifestarile ei, potrivit esentelor lor proprii!
Destinatia noastra, in raport cu noi insine, este de a trai si de a inainta pe o Cale, in conformitate cu sentimentul devenirii
propriei noastre fiinte, facind sa coincida existenta traita, zi de zi, cu fiinta noastra autentica!
Cu tristete resimte adolescentul, cit de mare este diferenta, dintre ceea ce este existenta lui si ceea ce ar trebui sa fie, potrivit
datoriei resimtite in interiorul sau. Iar compromisurile, la care trebuie sa se supuna, sunt si mai dureroase, dupa trezirea absolutului din
el. Aceasta distanta, intre imperfectiunea lumii, ca si, a sa proprie, raportate la ceea ce cheama FIINTA in el, si in toate lucrurile, pe care
o resimte, ii permite sa descopere, cu si mai multa acuitate, absolutul Marii Vieti, si aceasta, prin intermediul unei insistente, care il
invita, sa dea forma concreta Persoanei si operei lui, potrivit celor trei dimensiuni: inaltime, profunzime si largime. Exigenta non-
conditionata, care izvoreste din valoarea infinita, pe care o resimte in sine insusi, ca nucleu profund al fiintei lui autentice, ii pare a veni
din Divin. Tot in acelasi timp, impresia, de a nu putea corespunde acestei valori infinite, il arunca in tensiuni disperate, care se exprima
atunci, printr-o radicalitate a exigentelor, fata de lumea lui, printr-o critica acerba a adultilor, si in final deznadejdea.
Ferice de tineretea, careia o stea binevoitoare, ii permite sa lase sa creasca, pentru un timp, Constiinta valorii Infinite, care se
anunta, prin trezirea fiintei noastre, inainte ca inconditionatul acestei misiuni, sa fie pierdut in conditionatul existentei.
Deci in al treilea rind, dupa Vocatia si Destinatia personala, adolescentul vede nascindu-se in el „Constiinta Destinului”.
Exista intotdeauna, odata cu Constientizarea unei Destinatii personale, o relatie cu Viata, ca Putere Superioara.
In „Constiinta Destinului”, Viata se manifesta, prin inexorabilitatea legilor, care neparticipind la domeniul libertatii omului,
pot, la fel de bine, sa il favorozeze sau sa il nimiceasca. Dar, omul este si modul, prin care Marea Viata, se manifesta sub conditiile
micii vieti, intr-un mod, mai mult, sau mai putin, dureros. Inca de la inceputul nasterii FIINTEI, atunci, cind omul aude, pentru prima
data, vocea Marii Vieti, el resimte Destinul, in doua moduri foarte diferite, in Constiinta lui.

3
 Prin Destinul lui, omul, isi va cistiga sau isi va pierde Realitatea sa, potrivit Marii Legi Universale; dar, ce vrea sa insemne
Realitatea? Realitatea, inteleasa ca „Viata”, care se implineste, sau nu, semnifica intr-adevar, doua lucruri complet diferite, dupa cum
omul, o ia in considerare, numai din punct de vedere existential, sau cind, in aceasta existenta, el se abandoneaza Marii Vieti.
In primul caz, Destinul, este ansamblul puterilor, care servesc Viata umana din exterior, si care, fara sa tina seama, si, in mod
misterios, favorizeaza Vointa omului sau o nimicesc, o confirma sau o infirma, o modeleaza pozitiv sau negativ, afirmind sau nimicind
omul in final. Fata de acest Destin – sau aceasta fatalitate – omul, redus la propria lui Vointa, este neputincios. Si va experimenta, cu
atit mai mult teama si teroare, cu cit, in strafundul fiintei lui, el se va simti chemat, sa stapineasca lumea si viata.
Un cu totul alt sentiment al Destinului – o alta conceptie a realitatii – se contureaza, in masura in care existenta se
inradacineaza in FIINTA, in masura in care fiinta autentica se angajeaza in existenta. Aici, Destinul, nu mai este resimtit ca o putere
straina, ci, ca o providenta, care protejeaza, ca o „Ordine” data, superioara, careia ii apartinem. Supunindu-ne acestei providente,
acestei Ordini, in libertate, suntem eliberati de orice angoasa.
Doua etape marcheaza „Constientizarea destinului”, si ele corespund la doua atitudini, fata de viata. Adolescentul, se
recunoaste, pe de o parte, numai in calitatea unui Eu angajat in existenta; pe de alta parte, ca Persoana condusa in interior de Marea
Viata.
Toata lumea cunoaste ochii mirati, seriosi, impregnati de deznadejde, ai adolescentului, care se simte supus unei puteri,
impotriva careia, nu poate nimic. Dar, cine nu cunoaste si privirea intoarsa spre interior, plina de speranta si plina de intrebari,
intrebindu-se, cit din ceea ce resimte, ca noua sursa de viata, in fiinta lui profunda, contine si forta, de a rupe din interior, plasa
destinului, care il leaga de barierele existentei? Numai in momentul in care omul, recunoaste limitele puterii lui, vizavi de puterea
Destinului lui exterior (care apasa asupra lui cu greutatea unei legi sraine, si care il retine prizonier), poate el, sa presimta libertatea ce
izvoreste din strafundul fiintei lui, in fata existentei. Aceasta cu conditia de a se supune, cu o supunere plina de incredere, legii care il
impinge, intr-un elan, deopotriva, dureros si plin de beatitudine, dincolo de existenta. Omul, presimte pentru prima data, ca in
supunerea lui fata de Marea Lege, care il misca, in calitate de Promisiune si nostalgie (si de Datorie), se afla secretul fortei, de a se
ridica pe un plan mai inalt al Persoanei. Acest plan, imbratiseaza existenta cu puterile ei negative, incorporindu-le in viziunea lui despre
Marea Viata, surmontind astfel, contradictia dureroasa, in care omul, ca prizonier al existentei, nu poate resimti Marea Lege, decit, ca
putere straina.
Orice contradictie in comportamentul adolescentului, reflecta conflictul fortelor care se disputa in el. De o parte, cele ale
fiintei, care izvoresc din profunzimea lui, concentrindu-se intr-o vointa orientata spre scopuri indepartate si elevate, contribuind la
intarirea Constintei individualitatii lui, si, de cealalta parte, ca o umbra ce se intinde asupra sufletului sau tinar si care tinde sa ii fringa
elanul, cele ale puterilor, care guverneaza existenta din exterior, printre care fatalitatea. Tocmai din cauza acestei chemari a Marii Vieti,
adolescentul sufera tot mai mult, din cauza platitudinii. In toate lucrurile, el resimte aceasta contradictie, dintre izbucnirea unei puteri
magnifice si rutina unei vieti, ale carei forme, sunt, mai mult sau mai putin, goale, necorespunzind in nici un fel, cu ceea ce ar trebui sa
fie, si cu ceea ce traieste, ca exigenta interioara in om.
Purtat de demnitatea valorii sale interioare, omul, se simte ranit de non-valoarea existentei.
Sesizat de misiunea sa fata de lume, omul, se simte raspunzator de opera, care ii este impusa si, in acelasi timp, este incapabil
sa raspunda Marii Misiuni, din lipsa de „a fi” si de „putere”.
Sesizat de vocatia lui interioara, el, este in slujba imaginii fiintei lui esentiale, dar, cit de departe de realizarea ei, totusi! Ceea
ce predomina, in pofida a toate, este Marea Chemare. Este pentru prima data, cind Viata, se afla sub semnul Marii Vieti, si, prin urmare,
cind existenta, este plina de un sens mai profund. Si, pentru ca aceasta chemare si aceasta promisiune, nu sunt inca atinse de experiente,
pubertatea reprezinta sursa originara si pura, a impulsurilor esentiale si a dezvoltarii unei Constiinte morale. Un lucru este sigur: atunci,
cind omul, sub presiunea necesitatilor, se indeparteaza de sensul esential, la care l-a invitat sufletul lui tinar si, odata ajuns adult, se
crede obligat sa „priveasca de sus” ceea ce el numeste iluziile adolescentei, aceasta infidelitate fata de Sinele profund, se va intoarce
impotriva lui.
Clientela psihoterapeutilor, este in cea mai mare parte, constituita din persoane a caror nevroza, nu este nimic altceva, decit,
semnul unei vieti, care s-a derulat, in afara fiintei lor profunde. Rareori se intimpla ca adultul, dedicat exclusiv dimensiunii existentiale,
sa isi dea seama, prin sine insusi, ca este mai departe de adevar, decit in tineretea lui. Este nevoie, in general, sa traiasca o experienta
aneantizanta, o experienta, care sa il bulverseze cu totul, pentru a putea opera o intoarcere, si a re-auzi vocea Marii Vieti.
Presentimentul, ca viata are un „sens” dincolo de simpla existenta, este un adevarat cadou regal, facut tineretii, la virsta
pubertatii.
Nu putini cititori, vor crede, ca aceasta imagine a adolescentei, este unilaterala si utopica, si ca ea, nu se mai potriveste
tineretului modern. Atunci, cind un ger primavaratic a nimicit florile si a impiedicat fructele sa creasca, se poate spune, ca ideea florii in
general nu este valabila, referitor la anul acela. Aici, nu am vorbit despre tineretea de astazi, ci, despre tineretea in sine si despre sensul
etern al deznadejdii si incintarii ei. Este posibil, sa masuram deznadejdea sufletelor tinere, care nu au fost atinse de gerul primaverii, al
epocii noastre? Tristetea infinita a oamenilor, ale caror aripi au fost devreme retezate, ochii cu stralucirea stinsa – nu sunt oare acestea,
dovada, a ceea ce reprezinta comoara ascunsa in noi?