Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Arte
Specializarea Pedagogie muzicală
Disciplina Dirijat coral

Dirijat coral
Anul I

Titular curs: Lector univ. dr. Luminita Gutanu

Cursul de Dirijat cor, componentă de bază în formarea de profesori de

muzică şi dirijori de cor este o disciplină care îmbină pregătirea

 
  

muzicală şi de cultură generală a studenţilor cu lor

           

Cursurile formează personalitatea artistică a studenţilor prin

înţelegerea şi interpretarea muzicii, pentru activitatea pedagogică şi artistică.
Desfăşurarea cursului cuprinde următoarele laturi: predarea
problemelor de tehnică a ansamblului coral practica de ansamblu coral a


studenţilor în formaţia corală a anului; predarea problemelor de tehnică

dirijorală şi practica dirijorală a studenţilor pe corul anului.

Semestrul I

1. Scurt istoric introductiv al artei dirijorale

Se defineşte noţiunea de din punct de vedere etimologic,
   

muzical, social.
Dirijorul a devenit necesar când s-au folosit grupuri numeroase de
cântăreţi sau când cântul vocal-coral se alătură celui instrumental.
  
Funcţia dirijorului apare odată cu organizarea socială având şi o


legată de evenimentele cele mai importante ale vieţii.

  
     

 

vorbind trebuie să se realizeze conştient sinteza triadei



   

acţiunilor
   

          
     

Din punct de vedere , dirijorul îndeplineşte trei funcţii:

    

organizator, pedagog, interpret – „ cântului.

 

      
 

În Antichitate corul avea o funcţie rituală şi ceremonială, dirijorul

deţinând o funcţie importantă (Roma Antică, China, Grecia Antică, mai
târziu Imperiul Bizantin).
Funcţiile dirijorului evoluează odată cu perioadele istorice şi cu
complexitatea procedeelor componistice, periodizându-se în şase etape:
- Antichitate
 - Evul Mediu
- Renaştere
- Barocul
- Clasicismul
- Epoca modernă (Romantism, până în prezent)

1. Scurt istoric introductiv al artei dirijorale

1. În câte perioade este prezentat istoricul artei dirijorale?
2. Definiţi caracteristicile dirijorului din Antichitate.
3. Portretul dirijorului din Evul Mediu.
4. Dirijorul în Renaşterea muzicală.
5. Cum se defineşte partitura pentru dirijorul modern?

2. Specificul artei dirijorale.

Dirijorul - personalitate complexă (interpret, pedagog, organizator);
aptitudini naturale (auz muzical, simţ ritmic, memorie muzicală, forţă de
sugestie, expresivitate, simţ psihologic, temperament) şi calităţi dobândite
prin cultura generală şi de specialitate (cunoştinţe, deprinderi), practica
muzicală corală şi dirijorală.

2. Specificul artei dirijorale.

1. Care sunt calităţile ce definesc personalitatea complexă a dirijorului?
2. Care sunt activităţile prin care dirijorul asigură funcţionarea unui
ansamblu?
3. Care sunt aptitudinile naturale ale unui dirijor?
4. Care sunt aptitudinile dobândite ale unui dirijor?
5. Care este cea mai importantă aptutudine naturală a dirijorului?

3. Tehnica tactării
Tehnica conducerii presupune studiul gestului dirijoral aşa cum
instrumentistul studiază la instrumentul său pentru a-şi putea exprima gândul
muzical prin intermediul gestualităţii. A ajunge în faza în care gestul să
întrupeze însăşi esenţa mişcării expresive a lucrării este nevoie să se
realizeze o subtilă sinteză în auzul intern al dirijorului, proces numit
formarea modelului sonor mental al lucrării.
Etapele studiului vizează date despre:
- compozitor;
- text literar;
- recitare artistică;
- analiza muzicală;
 - exersarea tehnicii de conducere.

3. Tehnica tactării
1. Ce presupune tehnica conducerii sau a tactării dirijorale?
2. Ce presupune formarea modelului sonor mental al dirijorului?
3. Care sunt etapele studiului?
4. În ce constă analiza muzicală în studiul partiturii?
5. În ce constă exersarea tehnicii de conducere?

4. Procesul iniţierii în dirijatul coral.

Tema 1. Gimnastica pretactală :
Tema 2. Bătaia – definiţie.
Funcţiile bătăii:
- de pregătire sau anticipativă;
- de tactare;
- de încheiere.
Bătaia de pregătire-auftakt.
Tema 3. Figura de tact
Tema 4. Realizarea practică a gesturilor de pregătire, tactare şi
închidere.
4. Procesul iniţierii în dirijatul coral.
1. Ce presupune gimnastica pretactală?
2. Definiţi bătaia dirijorală.
3. Care sunt funcţiile bătăii dirijorale?
4. Care este scopul tehnicii tactării?
5. Cum se defineşte figura de tact?

5. Tipuri de închideri
Clasificări în funcţie de terminaţia cuvintelor, locul închideri
(interiorul lucrării, final de secţiune sau de lucrare) pe vocale, consoane în
tempouri lente, moderate, rapide; modificări de contur (interioare ,
exterioare) sau tactare întreruptă, prin dublări, triplări sau recul.
5. Tipuri de închideri
1. Câte tipuri de închideri cunoaşteţi?
2. Când se foloseşte închiderea interioară?
3. Ce înseamnă ânchidere cu dublă funcţie?
4. Clasificaţi tipurile de închideri după tempo şi terminaţia cuvintelor.
5. Ce reprezintă anticipaţia în gestica dirijorală?

6. Etape şi poziţii dirijorale.

 Preluarea celor două poziţii dirijorale de echilibru (de relaxare), de
avertizare, apoi coordonarea tactării pe diverse planuri şi scheme de tactare.
Se pregăteşte momentul prezentării dirijorului în faţa corului: poziţia
de echilibru, intonarea tonului, poziţia de avertizare, auftactul sau gestul de
pregătire (avântul, respiraţia), tactarea propriu-zisă, încheierea.

6. Etape şi poziţii dirijorale.

1. Descrieţi poziţia de echilibru.
2. Enumeraţi etapele prezentării dirijorului în faţa corului.
3. Descrieţi poziţia de avertizare.
4. În care din cele două poziţii dirijorale ansamblul este capacitat
psihologic pentru actul interpretării muzicale?
5. Când se realizează captarea atenţiei ansamblului?

7. Schemele de tactare.
Realizarea practică a gesturilor de pregătire, tactare şi închidere.
Se prezintă diferite desene ale variantelor schemelor de tactare de 2, 3,
4 timpi cu conturi unghiular, rotunjit, modificări de contur, schimbări de
planuri de tactare, adresări de voci, respiraţii interioare, cezuri.
Figura de tact – definiţie.
La nivelul Anului I se cere deprinderea figurilor de tact fundamentale
sau de bază (de 2, 3 şi 4 timpi). Se numesc „fundamentale” întrucât toate
celelalte figuri de tact („derivate” de 5, 6, 7, 8, 9, 12 timpi sau
supraordonate) se organizează tot pe figurile de tact de 2, 3 şi 4 timpi.
Figura de tact de 2 timpi, „ ”, se poate simboliza prin două
    

bare paralele: „//”.

În această variantă timpul 3 este lateral dreapta, având punctul de
cădere în dreapta timpului 2, pe acelaşi plan tangenţial.
Schema de tactare de 3 timpi se va simboliza printr-un triunghi: „
7. Schemele de tactare.
1. Câte scheme de tactare fundamentale cunoaşteţi?
2. Cum poate fi simbolizată schema de tactare ?
    

3. Desenaţi simbolul schemei de tactare în 3 timpi.

4. Descrieţi schema de tactare „în cruce”.
5. În câte combinaţii se pot realiza gesturile de pregătire, tactare şi
închidere?

8. Rolul mâinilor dirijorului.

 Avertizarea nuanţelor se face prin mărirea amplitudinii gestului, mai
exact prin mărirea amplitudinii ridicării bătăii anterioare schimbării nuanţei,
corelată cu susţinerea prin pronaţie a nuanţei cu mâna stângă.
Reamintim că rolul mâinii drepte este exclusiv de tactare. Mâna
stângă poate tacta paralel, dar se poate şi desprinde din această tactare
efectuând modificări progresive şi bruşte de nuanţe.
Prin mijlocul schemei de tactare se vede linia punctată care marchează
„planul de tactare” sau planul de referinţă al poziţiei dirijorale. La
schimbarea planului dinamic se măreşte proporţional amplitudinea gestului
atât în jos cât şi în sus.  

Dinamica poate avea o funcţie sau .

   
         

    

Nuanţele sunt ca rafinament

       





 

   

al unui suport acustic nu de , purtătoare de semnificaţie.

    

Din punct de vedere gestic, nuanţele sunt arătate prin: (1)

amplitudinea tactării, (2) poziţia tactării, (3) pronaţie – supinaţie.
Nuanţele pot fi bruşte sau progresive ( .).
 


 


Realizarea -ului.
 



.

 



8. Rolul mâinilor dirijorului.

1. Cum se avertizează planurile dinamice?
2. Ce este pronaţia şi supinaţia?
3. Care sunt funcţiile braţelor în procesul tactării?
4. Cum se realizează gestic schimbarea planurilor dinamice bruşte şi
progresive?
5. Care sunt funcţiile dinamicii?

Semestrul II

1. Elemente de tehnică a conducerii.

Se prezintă kinograma mişcărilor dirijorale pentru conducerea unei
lucrări: poziţia de echilibru, de avertizare, auftactul, tactarea propriu-zisă,
conturul bătăilor, impulsul, adresări de voci, planuri de tactare, închideri,
frazare, avertizarea nuanţelor (a planurilor dinamice).
Reluarea, aprofundarea şi fixarea problematicii expuse în cursurile
semestrului I până la formarea reflexelor, deprinderilor şi atitudinilor cerute
în faţa ansamblului coral.
- gimnastica pretactală,
- gestul,
- poziţii şi mişcări dirijorale,
- bătaia şi funcţiile bătăii,
 - auftakt-ul şi elementele lui,
- figuri de tact fundamentale,
- tipuri de închideri, fermată;
- introducere în tehnica tactării artistice - gesturi cu dublă funcţie;
tactarea măsurilor de 2 timpi şi 4 timpi cu contur unghiular
- reculul, tactarea prin divizarea timpilor; tactarea măsurii de 3 timpi
cu contur unghiular
- combinarea conturului unghiular şi rotunjit (corespunzând
articulaţiilor staccato şi legato) a amplitudinii diferite (pentru
nuanţe mari şi mici) şi a închiderilor (exterioare şi interioare) pe
lucrări corale
- începeri şi terminaţii pe timpi şi fracţiuni de timp; tipuri de
închideri pe vocale, consoane în tempouri lente, moderate, rapide
cu modificări de contur (interioare , exterioare)
- Schimbări de tempo: exerciţii pregătitoare (accelerando,
rallentando, ritenutto).
1. Elemente de tehnică a conducerii.
1. Ce reprezintă kinograma mişcărilor dirijorale pentru conducerea unei
lucrări?
2. Enumeraţi toate gesturile, deprinderile şi atitudinile cerute dirijorului în
faţa ansamblului coral.
3. Arătaţi închiderile prin modificare de contur pe toţi timpii schemei de
tactare de 2 timpi.
4. Arătaţi închiderile prin modificare de contur pe toţi timpii schemei de
tactare de 3 timpi.
5. Arătaţi închiderile prin modificare de contur pe toţi timpii schemei de
tactare de 4 timpi.

2. Vocea umană. Ambitus. Întindere. Registrele vocale.

Materialul cu care operăm în sonoritatea corală este . Utilizarea

 


ei în cântul vocal poate fi: voce cântată, voce vorbită, voce şoptită,
strigătură, onomatopee şi alte efecte vocale (folosite mai ales în muzica
contemporană).
Pentru început coristul trebuie să solfegieze o lucrare cu un ambitus
comod, apoi din ce în ce mai extins.
Ambitus – definiţie. Întindere vocală – definiţie. Registrele vocilor –
definiţie.
2. Vocea umană. Ambitus. Întindere. Registrele vocale.
1. Definiţi ambitusul vocal sau instrumental.
2. Ce reprezintă întinderea unei voci?
3. În câte feluri poate fi utilizată vocea?
4. Descrieţi registrele vocale.
5. O voce poate cânta în două moduri: care sunt acestea?

3. Coroana. Modalităţi de execuţie din punct de vedere dirijoral.

Coroana constituie una din problematicile dirijorale care este atât o
problemă de tehnică dar şi un mijloc de expresie muzicală.
Definiţie: ieşirea pentru un anumit timp din curgerea discursului
muzical, suspendarea ei temporară prin staţionarea pe ultimul timp al duratei
pe care apare semnul.
Se realizează practic în trei faze: pregătirea coroanei, susţinerea
coroanei şi ieşirea din coroană.
3. Coroana. Modalităţi de execuţie din punct de vedere dirijoral.
1. Cum se defineşte coroana în dirijat ?
2. Care sunt fazele realizării gestice a coroanei ?
3. În câte moduri se poate realiza ieşirea din coroană ?
4. Există trei moduri de realizare a coroanei propriu-zise: care sunt acestea ?
5. După coroană se respiră întotdeauna ?

4. Studiu de caz asupra procesului iniţierii în experienţa corală.

Se observă elemente de conducere ca: schema de tactare, tonalitatea,
intonarea tonului, variante de asimilare cu corul a unei noi lucrări, pregătirea
concertului.
Sonoritatea corală este o consecinţă a citirii partiturii.
În etapa de iniţiere, studentul dirijor este mai întâi corist. În momentul
primirii unei noi partituri, el trebuie să urmărească aspecte de cânt şi apoi de
conducere (dirijat) a partidelor vocal-corale.
Se conştientizează particularităţile:
– sistemul de portative
– notarea vocilor
– încadrarea metrică a lucrării (măsura);
– textul literar.
4. Studiu de caz asupra procesului iniţierii în experienţa corală.
1. Care este elementul comun între citirea pe partide şi cea de ansamblu?
2. Care sunt aspectele ce trebuie urmărite la descifrarea unei noi partituri?
3. Definiţi termenul de ştimă.
4. Definiţi termenul de partitură generală.
5. Ce reprezintă sonoritatea de ansamblu?

5. Elemente de bază ale analizei muzicale

 Înainte ca fiecare dirijor să procedeze la o citire cu corul se cer
precizate următoarele elemente de bază ale analizei muzicale în care există
şi unul mai mult „administrativ” dar foarte important de organizat pentru
sonoritatea de ansamblu (îl vom nota ca elementul ”0”):
- Componenţa corului
- Schema de tactare
- Tempo-ul şi caracterul
- tonalitatea (sau scara modală)
- caracterul articulaţiei sau maniera de cânt
- urmărirea liniei melodice principale.
- pornirea corului
- relaţionarea cu corul.
Dirijorul va urmări prin tactarea sa realizarea pulsaţiei metrice cu
senzaţia de curgere (mişcarea muzicală) a discursului muzical, cu supleţe,
fluenţă şi continuitate, precum şi a senzaţiei coeziunii verticale a
partidelor corului în sonoritatea de ansamblu.
Prin redarea muzicală a acestor elemente şi corelarea lor cu gestul
dirijoral, se dobândeşte sonoritatea optimă a corului determinând satisfacţia
conducerii dirijorale atât ansamblului cât şi studentului dirijor, încă de la
primul contact cu corul.
5. Elemente de bază ale analizei muzicale
1. Care sunt elementele de bază ale conducerii dirijorale?
2. Ce urmăreşte dirijorul prin tactarea sa?
3. Când se folosesc închiderile interioare?
4. Este necesară precizarea tonalităţii în care se va cânta lucrarea corală?
5. Tempoul este legat de caracterul lucrării muzicale?

6. Vocaliza. Exerciţii şi aplicaţii practice.

Definiţie, tipuri de vocalize, realizarea practică în repetiţii.
Vocaliza este o succesiune de exerciţii progresive pentru încălzirea,
întreţinerea şi perfecţionarea vocii atât în canto coral cât şi solistic şi pentru
construirea sonorităţii corale.
Prin vocalize se urmăreşte omogenizarea culorii timbrale a vocii atât
în cele trei registre, grav, mediu, acut, eventual supraacut ale vocii unui
corist cât şi în cadrul partidei. Aceasta se realizează în cor, numai în
concentrare maximă, urmărind senzaţiile de plasare „


către


   

sinusurile nazale şi frontale.

6. Vocaliza. Exerciţii şi aplicaţii practice.
1. Ce este vocaliza?
2. Cum se realizează practic o vocaliză?
3. Ce se urmăreşte prin vocaliza corală?
4. Ce se urmăreşte prin vocaliza solistică?
5. Ce reprezintă impostarea sunetului?

7. Planuri de tactare.
Se aplică exerciţii pregătitoare şi aplicaţii ale dirijării în poziţie joasă,
medie şi înaltă.
Planul tangenţial este obţinut prin coliniaritatea punctelor în care are
loc descărcarea impulsurilor bătăilor dirijorale ce alcătuiesc schema
dirijorală de tactare.
Planul de tactare este înţeles în însă numai ca zonă medie de
     

referinţă geometrică a traiectoriilor „desenate” de mâna dirijorului,

întrucât timpii fiind ierarhizaţi între ei, locul de descărcare al impulsurilor nu
va fi pe acelaşi plan.
Planul de tactare va fi prin convenţie considerat ca planul ce
traversează mijlocul traiectoriilor schemei de tactare.
Există trei planuri (sau poziţii) de tactare importante ale braţelor,
medie sau „de referinţă”, înaltă şi joasă, după planul de tactare.
7. Planuri de tactare.
1. Câte planuri de tactare folosim în dirijat?
2. Ce este planul tangenţial de tactare?
3. Există legătură între desenul schemei dirijorale de tactare şi ierarhia
metrică?
4. Definiţi planul de tactare.
5. Când folosim planul jos de tactare?

8. Respiraţia.
Se îmbunătăţeşte şi se cultivă modalităţi de cânt prin cunoaşterea
aparatului fonator, a respiraţiei şi emisiei.
Respiraţia este un act complex fiziologic sau artistic de expresie. Ea
poate fi individuală când fiecare corist respiră într-un alt moment pentru a da
senzaţia de legătură, continuitate, fără a întrerupe coloana sonoră a partidei.
Respiraţia colectivă se realizează cu toată partida sau cu tot corul
odată şi este marcată în partitură sau la sugestia dirijorului.
Respiraţia are două momente: inspiraţia şi expiraţia (liberă,
fiziologică, forţată).
- toracică (ridicarea umerilor – nerecomandată în cântul vocal)
- costodiafragmatică (lărgirea cutiei toracice, cea mai bună pentru cântul
vocal)
- abdominală (relaxarea muşchiului diaafragmatic, coborârea lui.
8. Respiraţia.
1. Care sunt momentele respiraţiei?
2. Cum se realizează respiraţia artistică?
3. De câte tipuri este respiraţia?
4. Enumeraţi tipurile de respiraţii folosite în cântul coral.
5. Care este cea mai bună respiraţie pentru cântul coral?

9. Articulaţia. Pronunţia. Dicţia.

Definiţii, urmărirea şi realizarea acestor trei procese în cântul vocal-
coral.
Prin articulaţie înţelegem actul mecanic al coborârii maxilarului, al
mişcării limbii, apropierea sau depărtarea buzelor şi interdependenţa acestor
organe în procesul vorbirii. Pentru cânt, articulaţia se referă şi la maniera
staccato, legato, non-legato de scandare a cuvintelor cântate.
Articularea vocalelor şi consoanelor duce la realizarea unei emisii
vocale îngrijite. Ea stă la baza unei bune pronunţii.
Pronunţia se referă la rostirea artistică a cuvintelor, la urmărirea şi
realizarea accentului logic sau expresiv. Accentul expresiv este acel cuvânt
cheie în urul căruia gravitează exprsia întregii fraze; aşa cum în limba
română fiecare cuvânt conţine numai o silabă accentuată, aşa în frază, vers,
hemistih există un singur cuvânt cheie.
Atunci când muzica este însoţită de cuvânt, dubla preocupare a
textului muzical şi a celui literar nu trebuie să văduvească înţelegerea
textului literar, ci dimpotrivă să-l redea cu o claritate şi mai mare, potenţând
valenţele expresive pe care i le adaugă caracterul artistic muzical.
Dicţia se ocupă cu rostirea integrală a silabelor cuvintelor din
propoziţii. Ea asigură capacitatea omului de a exprima clar şi corect un
cuvânt prin îndepărtarea defectelor de vorbire în cânt. Se sprijină pe
articularea distinctă a silabelor unui cuvânt, respectând însuşirile lor
fonetice. Dicţia este o problemă de tehnică, arta de a rosti cuvintele corect şi
frumos. Printr-o bună dicţie se dă un sens cuvintelor şi ideilor. Fără o bună
dicţie ascultătorul va auzi doar sunete învălmăşite şi vorbe nedesluşite.
9. Articulaţia. Pronunţia. Dicţia.
1. Definiţia articulaţia.
2. Ce reprezintă dicţia?
3. Cum se defineşte pronunţia?
4. Ce reprezintă accentul expresiv?
5. Ce stă la baza unei bune pronunţii?

Bibliografie
 

Drăgan Adriana şi Drăgan Ovidiu – , Editura


        

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2007 

Botez, Dumitru – , vol.I, II, 1982, 1985

  
           

Bena, Augustin – , vol.I, II, 1982, 1985

  
           

Bena, Augustin – , Editura Muzicală,

     
        

Bucureşti, 1968     

Dorizo, Alex. – , Editura Medicală,



 


  
 
       
    

Bucureşti, 1972   

Marin, Constantin –
       
  
 
        

  

  

       

Gâscă, Nicolae – , Editura Didactică şi Pedagogică,

         

Bucureşti, 1982