Lect. univ. dr.

Andreea Stan

Istoria psihologiei

SUPORT DE CURS
 Istoria psihologiei - noţiuni introductive.
Teme majore în istoria psihologiei

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu temele majore din istoria psihologiei
2. Analiza critică a diverselor perspective cu privire la natura ființei umane

Cuvântul „psihologie” provine din termenii greceşti „psyche” şi „logos”, însemnând

ştiinţa sau discursul despre suflet.
De-a lungul istoriei sale, psihologia a avut ca obiect de cercetare psihicul sau mintea,
spiritul, conştiinţa, comportamentul, stările mentale subiective etc. Această multitudine de
obiecte de cercetare este evidențiată de M. Zlate (2000), care atrage atenția că psihologia nu are
nici în prezent un obiect unitar de cercetare. În acest sens, același autor subliniază nevoia de a se
identifica elementele comune ale diferitelor concepții psihologice.
Psihologia ca știință se conturează în secolul al XIX-lea, deși multe din temele ei actuale
au fost abordate cu mii de ani în urmă de către gânditori. Specialiştii din domeniul psihologiei
abordează astăzi diverse subiecte în cercetările lor, fac apel la diferite metode, ceea ce contribuie
la îmbogăţirea şi dezvoltarea psihologiei ca ştiinţă (Hergenhahn, 2000).

Teme majore în istoria psihologiei (Hergenhahn, 2000).

 Care este natura fiinţei umane?
o Suntem de la naștere agresivi/non-agresivi/neutri?
 Avem liber arbitru?
 Care este relația dintre minte și corp?
o Există o interacțiune între minte și corp? Care este natura acestei
interacțiuni?
 Înnăscut vs. dobândit în dezvoltarea umană
o Cât este înnăscut și cât este dobândit în ceea ce privește diferitele
atribute umane?
 Raţiune vs. Emoţii (iraţionalitate)
 o Ce anume stă la baza comportamentului uman: intelectul (rațiunea) sau
emoțiile?
 Cum se produce cunoașterea?
o Empirism (experiențele senzoriale stau la baza cunoașterii) vs.
Raţionalism (cunoașterea se produce prin prelucrarea informației
senzoriale de către intelect)
 Sinele – oferă unitate și continuitate, organizează experiența individului

În zilele noastre psihologii sunt interesați de diferite subiecte și domenii: studiul

creierului animalelor pentru a-i înțelege pe oameni, crearea unor programe de îmbunătățire a
practicilor parentale, a climatului organizațional, a strategiilor de învățare, studiul limbajului, al
inteligenței artificiale în vederea înțelegerii proceselor de gândire, cercetarea factorilor implicați
în dezvoltarea umană etc. (Hergenhahn, 2000).

Concepţia despre suflet în Grecia Antică

Obiectivul cursului:
1. Familiarizarea studenților cu concepția despre suflet în Grecia Antică

Alcmaeon (cca 500)

- sănătatea este văzută ca un echilibru, o armonie în corp
- a făcut primele disecții ale corpului uman și a observat conexiunea dintre creierul
uman și organele de simț, legând astfel funcțiile mentale de creier

Hippocrates (cca 460–377 î.Hr.)

- concepția cu privire la cele 4 umori: sângele, bila galbenă, bila neagră și limfa
- corpul se poate vindeca singur
- jurământul lui Hippocrates
- Galen (cca 130 – 200 d. Hr.) asociază cele 4 umori cu temperamentele
Protagoras (cca 485–415 î.Hr.)
- Omul este măsura tuturor lucrurilor și a celor care există precum există, și a celor care
nu există, precum nu există

Socrate (cca 469–399 î.Hr.)

 Ion Mânzat (2003, p. 8) îl consideră „primul mare psiholog din istorie”
 A preluat deviza de la templul din Delphi „Cunoaşte-te pe tine însuţi”
 Propune ca metodă în căutarea adevărului definirea inductivă

Platon (cca 427–347 î.Hr.)

 Discipol al lui Socrate
 Pune bazele unei şcoli filosofice, numită Academia
 A fost influenţat atât de profesorul său cât şi de şcoala lui Pitagora
 Teoria Formelor sau Ideilor
 Formele pure (Ideile) pot fi cunoscute prin raţiune, prin simţuri ne formăm doar
opinii
 Alegoria peşterii
 Sufletul provine din lumea Ideilor, prin el fiind posibilă cunoaşterea acestei lumi
 Anamnesis (reamintirea) – arhetipurile (C. G. Jung)
 Regiunile sufletului şi virtuţile corespunzătoare: inteligenţa (înţelepciunea),
instinctele generoase (curajul), dorinţele legate de corp (temperanţa); conflictul
dintre aceste regiuni ale sufletului amintește de dinamica dintre cele trei instanțe
ale aparatului psihic la Freud

Aristotel (cca 383–322 î.Hr.)

 Discipol al lui Platon
 Pune bazele unei şcoli filosofice, numită Liceu
 Pentru a cunoaște adevărul (principiile, esențele, universaliile) este necesar studiul
naturii, prin observație și clasificare
  „De anima” (Despre suflet), „Parva naturalia”
 Psyché – este o trăsătură a tuturor fiinţelor vii (suflet vegetal, suflet senzitiv -
animal, suflet raţional - uman)
 Sufletul este o formă substanţială, este legat de trup
 Niveluri ale cunoașterii: informațiile senzoriale, simțul comun, intelectul pasiv şi
intelectul activ
 Postulează legile asocierii în legătură cu memoria și reactualizarea: legea
contiguității, legea similarității, legea contrastului, legea frecvenței; mai târziu,
asociaționismul a explicat viața psihică prin legile asocierii, asocierea mentală
fiind un principiu important și în psihologia învățării de astăzi
 Relaţia dintre evenimentele psihice şi mecanismele fiziologice („părintele
psihologiei experimentale”)

Concepţia despre suflet în Evul Mediu

Obiectivul cursului:
1. Familiarizarea studenților cu concepția despre suflet în Evul Mediu

În istorie, se consideră că Evul Mediu începe odată cu căderea Imperiului Roman de Vest,
în sec. V până la Renaştere în sec. XV.
Gândirea medievală preia din gândirea grecească doar acele elemente compatibile cu
noua credință: Creştinismul. Cunoașterea este importantă, însă credința primează.

Sf. Augustin (Aurelius Augustinus, 354 – 430 d. Hr.)

- În scrierile sale pune accent pe spiritualitatea umană, cunoașterea ultimă fiind
cunoașterea lui Dumnezeu, care se poate realiza și în timpul vieții prin analiza
experiențelor interne - introspecția
- Dualitatea ființei umane: războiul dintre corp și spirit
- Libertatea omului de a alege între bine și rău; liberul arbitru presupune însă şi
responsabilitate.
 - Oamenii au un simț intern care îi ghidează în experiențele lor, un control intern al
propriului comportament
- Sufletul omenesc este nemuritor, creat de Dumnezeu odată cu corpul

Sf. Toma d’Aquino (1225 – 1274)

- Scrierile sale se bazează pe filosofia lui Aristotel
- A încercat să reconcilieze credința și rațiunea, amândouă oferind posibilitatea, prin
mijloace diferite, de a–L cunoaște pe Dumnezeu
- Dimensiunile sufletului: sufletul vegetativ (hrană), sufletul senzitiv (simțuri) și
sufletul rațional (memoria, rațiunea)

Empirismul și Raționalismul

Obiectivul cursului:
1. Familiarizarea studenților cu concepția filosofilor empiriști și raționaliști cu privire la
modul în care se produce cunoașterea

Empirismul
Reprezentanți: Francis Bacon (1561-1626), Thomas Hobbes (1588-1679), John Locke
(1632-1704), George Berkeley (1685-1753), David Hume (1711–1776)
Întreaga cunoaștere se obține prin experiență, se realizează a posteriori.
Francis Bacon (1561-1626)
- Cunoașterea se obține prin studiul direct și obiectiv al naturii – observația empirică
- Propune metoda inductivă
- Descrie patru surse de eroare ce pot afecta cunoașterea, idolii minții: idolii peșterii, idolii
tribului, idolii pieței și idolii teatrului
- Rezultatele științei ajută la rezolvarea problemelor practice ale societății
Thomas Hobbes (1588-1679)
- Comportamentul uman poate fi explicat prin principii mecanice și fizice
- Oamenii sunt motivați să caute plăcerea și să evite durerea
John Locke (1632-1704)
- Calitățile primare și secundare ale obiectelor
- Experiența senzorială stă la baza formării ideilor; mintea ca tabula rasa
- Mintea umană: convingeri, imaginație, raționament, voință
- Emoțiile de bază: plăcerea și durerea
George Berkeley (1685-1753)
- Esse est percipi – existența realității externe este asigurată de faptul că aceasta este
percepută de Dumnezeu
- Cunoaștem doar percepțiile noastre asupra lumii externe
David Hume (1711–1776)
- Percepția subiectivă a realității externe; percepția noastră însă nu este acurată
- Imaginație activă
- Legile asocierii: legea contiguității, legea similarității, legea cauzei și efectului
- Pattern-ul de emoții al individului îi determină comportamentul, de unde rezultă
diferențele individuale

Raționalismul
Reprezentanți: Rene Descartes (1596-1650), Baruch Spinoza (1632-1677), Gottfried
Wilhelm Leibniz (1646-1716)
 Cunoașterea se realizează a priori, independent de experiențele senzoriale, prin (Markie,
2017):
- Intuiție (insight rațional)
- Raționament deductiv
 Cunoașterea este înnăscută (sursele cunoașterii: existențe trecute, Dumnezeu, selecția
naturală)
 Experiența nu poate oferi cunoașterea pe care o obținem prin rațiune; cunoașterea prin
experiență nu este sigură
Rene Descartes (1596-1650)
- Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum – Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist
- Utilizarea introspecției pentru a ajunge la adevăr
- Interacțiunea dintre minte și corp
 - Ideile înnăscute
- A încurajat cercetarea având ca subiecți animalele
- Descrie reflexul
Baruch Spinoza (1632-1677)
- Există o singură realitate, Dumnezeu sau natura, materială și conștientă
- Gândurile, emoțiile și comportamentul oamenilor sunt determinate
- Corpul și mintea nu pot fi separate
- Emoții vs pasiuni
Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646–1716)
- Potențialul de a avea o idee este înnăscut, acesta putând fi activat de experiență
- Monadologia
- Petites perceptions – percepția inconștientă
- Limen – pragul senzorial

Existenţialismul

Obiectivul cursului:
1. Familiarizarea studenților cu ideile centrale ale filosofiei existențiale care au stat la
baza dezvoltării psihologiei existențiale

Ideile centrale în existențialism (Hergenhahn, 2000):

 sensul existenţei umane, libertatea de a alege, responsabilitatea personală,
unicitatea indivizilor;
 se pune accent pe experiența subiectivă și pe interpretările personale pe care le
dau oamenii evenimentelor din viața lor.
 reprezentanți: Søren Kierkegaard, Friedrich Wilhelm Nietzsche, Jean Paul Sartre,
Albert Camus etc.
 Asociaţionismul

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu ideile curentului asociaționist cu privire la psihic
2. Analiza critică a curentului asociaționist
Concepte cheie: asocierea, chimie mentală, asocieri constructive
Viața mentală este explicată prin principiul asocierii. De exemplu, asocierea dintre
senzații dă naștere ideilor. Asocierea ideilor produce cunoașterea.
Această viziune își are originile în gândirea lui Aristotel care formulează patru legi ale
asocierii atunci când analizează procesul memoriei (Boeree, 2006):
 Legea contiguităţii
 Legea frecvenţei
 Legea similarităţii
 Legea contrastului
Filosofi precum Thomas Hobbes, David Hume și John Locke au promovat această idee în
operele lor.
Reprezentanți ai asociaționismului
David Hartley (1705 – 1757)
 A readus în prim plan principiul asocierii în explicarea vieții mentale.
 Cum se produc senzațiile: stimularea simțurilor → vibrații ale nervilor → vibrații
în creier → senzații.
 Cum se produc ideile: după ce încetează acțiunea stimulilor asupra simțurilor, în
creier rămân vibrații mai slabe; acestea sunt ideile.
 Ideile complexe se formează prin asocierea ideilor simple, pe baza legii
contiguității (în timp și spațiu) și a legii frecvenței.
 Emoțiile: vibrațiile puternice produc durere, în timp ce vibrațiile slabe sau
moderate produc plăcere.
 Atrage atenția asupra relației dintre activitatea psihică și cea neurofiziologică
(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).
James Mill (1773 – 1836)
  Viața mentală derivă din asocierea senzațiilor și a ideilor pe baza legii
contiguităţii.
 Puterea asocierii depinde de doi factori: intensitatea senzațiilor și ideilor și
frecvența asocierii (Hergenhahn, 2000).
John Stuart Mill (1806 – 1873)
 Aduce un element de noutate, avansând ideea că viața mentală nu este o simplă
sumă de senzații, aceasta având proprietăți care nu se regăsesc în elementele
componente – chimie mentală.
 Afirmă că viața mentală poate fi studiată științific și propune o metodologie în
acest sens, contribuind astfel la dezvoltarea psihologiei ca știință - știința naturii
umane.
 Psihologia nu poate fi o știință exactă, de aceea, în opinia lui J. S. Mill, nu vom
putea prezice acurat comportamentul uman (gânduri, emoții, acțiuni), ci doar
anumite tendințe generale (Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).
Alexander Bain (1818 – 1903)
 Bain este autorul primelor tratate de psihologie The Senses and the Intellect
(1855) și Emotions and the Will (1859).
 Interesul său pentru relația dintre bazele fiziologice şi cele psihologice s-a
materializat în lucrarea Mind and Body (1873), prima lucrare care a vizat integral
acest subiect.
 Viața mentală este explicată prin principiul asocierii pe baza legilor contiguității,
frecvenței și similarității.
 Asocieri compuse – asocieri între grupări de elemente (idei, emoții, gânduri)
 Asocieri constructive – combinații noi de elemente, care produc experiențe
diferite de cele deja cunoscute – creativitatea.
 Principiul Spencer-Bain – atunci când comportamentele spontane sunt urmate de
plăcere acestea se vor repeta, când sunt urmate de durere, acestea se reduc ca
frecvență; prin acest principiu, Bain a anticipat idei ale școlii behavioriste
(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).
 Fiziologia şi psihofizica

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu cercetările din domeniul fiziologiei

Concepte cheie: teoria energiilor nervoase specifice, pragul senzorial diferențial, pragul senzorial
absolut

Charles Bell (1774–1842) şi François Magendie (1783–1855)

 legea Bell-Magendie – distincția dintre nervii senzoriali și nervii motori
Johannes Müller (1801-1858) - „părintele fiziologiei”
 teoria energiilor nervoase specifice
 stimularea adecvată
 cunoașterea lumii fizice este dependentă de sistemul nervos central
Hermann von Helmholtz (1821-1894)
 Principiul conservării energiei la organismele vii
 A măsurat viteza impulsurilor nervoase
 Teoria percepţiei – inferența inconștientă
 Teoria vederii în culori
 Teoria rezonanţei auditive - vibraţia simpatetică
 Viziune asupra minții ca fiind activă în cunoașterea realității externe
Ernst Heinrich Weber (1795-1878)
 A studiat senzațiile tactile (presiune, temperatură, durere) și senzațiile kinestezice
 „pragul celor două puncte”
 pragul diferenţial
 Legea lui Weber (Δ I / I = K, unde Δ I - intensitatea minimă necesară pentru ca
subiectul să poată detecta schimbarea, I - intensitatea iniţială, K - constantă) -
prima lege cantitativă din istoria psihologiei
Gustave Theodor Fechner (1801-1887)
  În 1860 scrie Elemente de psihofizică, care tratează relația dintre evenimentele
fizice și cele mentale
 pragul absolut
 S = K log I + C, unde S = intensitatea senzaţiei; I = intensitatea stimulului, K şi C
= constante
 Pentru a studia relația minte-corp, Fechner a utilizat o serie de metode psihofizice:
metoda limitelor, metoda constanței stimulilor și metoda erorii medii
(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).

Istoricul testării inteligenței

Obiectivele cursului:
1. Cunoașterea istoricului testării inteligenței
2. Descrierea importanței măsurării inteligenței

Concepte cheie: diferențe individuale, test mental, corelație, coeficient de inteligență

Sir Francis Galton (1822–1911)

 a dorit să măsoare diferențele individuale
 în opinia lui inteligența este ereditară, ea depinzând de acuitatea senzorială
 în 1869 publică Geniul ereditar (Hereditary Genius: An Inquiry into its Laws and
Consequences), în care reafirmă ideea eredității inteligenței, bazându-se pe studii
cu persoane ilustre și copiii lor; rezultatele unei cercetări ulterioare cu oameni de
știință (în care a utilizat pentru prima dată chestionarul în psihologie), l-au
determinat însă să adauge că eminența presupune atât ereditate (potențial), cât și
efort și un mediu favorabil. Dezbaterea privind rolul eredității și al mediului în
dezvoltarea umană este încă o temă de actualitate în psihologie.
 Și-a continuat studiul asupra rolului eredității pe gemeni (monozigoți și dizigoți),
o practică utilizată și astăzi.
  A construit primul test de asociere de cuvinte (The Word-Association Test)
 A introdus conceptul de corelație
James McKeen Cattell (1860–1944)
 Folosește pentru prima dată expresia test mental
 A administrat diverse teste de inspirație galtoniană studenților săi, în speranța că
măsoară aspecte ce țin de inteligență; rezultatele corelațiilor au infirmat însă
ipotezele lui Cattell și acesta se orientează spre alte teme de psihologie aplicată
Alfred Binet
 A construit probe pentru a măsura dezvoltarea intelectuală a celor două fete ale
sale
 În 1903 publică Studiul experimental al inteligenței
 Pentru a răspunde nevoii de a fi identificați copiii cu retard mental în vederea
furnizării unei educații speciale, Binet și Th. Simon au construit în 1905 Scala de
inteligență Binet-Simon; aceasta cuprindea 30 de probe cu diferite grade de
dificultate;
 Inteligența nu este o singură abilitate, ci o serie de abilități
 Binet considera că, deși ereditatea determină nivelul de inteligență, oamenii nu își
folosesc la maximum potențialul intelectual
 Scala este adaptată în Statele Unite de L. M. Terman, cu titlul Scala de inteligență
Stanford-Binet
William Stern (1871–1938)
 Introduce conceptul de vârstă mentală
 Coeficientul de inteligență
Charles Spearman (1863–1945)
 Prin analiză factorială identifică 2 factori ai inteligenței: factorul s (abilitățile
specifice) și factorul g (abilitatea intelectuală generală)
Robert M. Yerkes (1876–1956)
 Programul de testare a recruților din timpul primului război mondial
 S-au elaborat testele Army Alpha și Army Beta
(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).
 Naşterea psihologiei experimentale

Obiectivele cursului:
1. Analiza importanței primelor experimente în psihologie în dezvoltarea psihologiei ca
știință

Concepte cheie: introspecția experimentală, structuralism, funcționalism

Wilhelm Wundt (1832-1920)

S-a născut la Neckarau, Mannheim. A fost ultimul copil al familiei. Deși născut și crescut
într-o familie de intelectuali, Wundt a fost un copil timid, retras, cu dificultăți în a-și face
prieteni. Înregistrează rezultate școlare scăzute în liceu, ceea ce îi face pe profesori să-și
exprime rezerve cu privire la viitorul său profesional. Mutat la liceul din oraşul Heidelberg
începe să înregistreze progrese și urmează Facultatea de Medicină pe care o absolvă summa
cum laude. I se oferă posturi de profesor la diferite universități, rămânând la Universitatea din
Leipzig timp de 45 de ani (Hergenhahn, 2000).

 1879 - primul laborator de psihologie experimentală la Universitatea din Leipzig -

Institutul de Psihologie Experimentală
 1881 - publică jurnalul Studii Filosofice (mai târziu Studii Psihologice), primul
jurnal dedicat psihologiei experimentale
 introspecţia experimentală
 observaţia naturalistă sau analiza istorică
 două tipuri de experienţe mentale de bază: senzaţiile şi emoţiile
 teoria tridimensională a emoţiilor: plăcere-durere, excitare-linişte, relaxare-
încordare.
 voinţă, alegere şi scop
 Völkerpsychologie (Psihologia popoarelor).
 Introspecționismul
Introspecţia (Zlate, 2000):
 metodă de cercetare în psihologie
 concepţie asupra psihicului uman

Structuralismul
Edward Bradford Titchener (1867-1927)
 Psihologia trebuie să răspundă la următoarele întrebări privind viața mentală: ce?,
cum?, de ce?
 Identificarea și descrierea elementelor mentale care stau la baza experienței
conștiente, a modului în care acestea se combină și investigarea bazelor
neurologice ale vieții mentale

Funcţionalismul
Funcţionalismul sau „şcoala de la Chicago” a fost promovat de William James (1842-
1910) şi de doi dintre studenţii săi: John Dewey (1859-1952) şi James R. Angell (1869-1949).
 investigarea modului în care conştiinţa și comportamentul îndeplinesc funcţiile de
adaptare la mediu
 Emoţiile: Teoria James – Lange a emoţiilor
 Sinele: trei componente:
o sinele material
o sinele social
o sinele spiritual
 Stima de sine
 Pragmatismul
(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).
 Behaviorismul

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu conceptele teoriei behavioriste
2. Utilizarea conceptelor studiate în analiza şi interpretarea unor situaţii şi fenomene
psihologice

Concepte cheie: comportament, mediu, întăriri, condiționare clasică, condiționare operantă

Precursorii behaviorismului
 Edward Thorndike (1874-1949)
o învăţarea prin încercare şi eroare
o învăţarea este incrementală
o conexionismul
o legile exerciţiului şi efectului
 Ivan Pavlov (1849 – 1936)
o condiţionarea clasică
o stimul necondiţionat
o răspuns necondiţionat
o stimul neutru
o stimul condiţionat
o raspuns condiţionat
o extincţia
o recuperarea spontană
John Broadus Watson (1878-1958)
S-a născut în Greenville, South Carolina. Mama sa era extrem de religioasă, în timp ce
tatăl său prefera băutura și petrecerile. Părinții săi se despart când Watson avea 13 ani. Lipsa
tatălui a avut un un impact negativ asupra lui Watson, acesta devenind un adolescent cu
probleme de comportament. Deși suferă de o cădere nervoasă în 1902, reușește să-și prezinte
teza de doctorat în 1903, devenind, la 25 de ani, cea mai tânără persoană cu diplomă de doctor
la Universitatea din Chicago. Rămâne profesor la această universitate și se căsătorește cu
studenta sa, Mary Ickes. Watson își construiește o reputație prin cercetările sale asupra
comportamentului animalelor, oferindu-i-se un post la Universitatea Johns Hopkins. Într-o serie
de prelegeri la Universitatea Columbia își prezintă concepția cu privire la psihologie
„Psihologia, așa cum o vede un behaviorist”- 1913. În urma relației extraconjugale cu Rosalie
Rayner i se cere demisia și nu mai este primit la nicio instituție de învățământ superior. Watson
se va adresa din ce în ce mai mult, în scrierile sale, publicului larg, și mai puțin profesioniștilor
din domeniul psihologiei (Hergenhahn, 2000).

 propune psihologia schemei S – R (stimul-reacţie)

 scopul psihologiei este predicția și controlul comportamentului
 mediul este singura cauză a comportamentului
 patru tipuri de comportament (Hergenhahn, 2000):
o comportamentul învăţat explicit
o comportamentul învăţat implicit
o comportamentul explicit neînvăţat
o comportamentul implicit neînvăţat
 propune patru metode de cercetare a comportamentului (Hergenhahn, 2000):
o observaţia
o metoda reflexului condiţionat
o testarea, analiza unor probe de comportament
o rapoarte verbale
 admite că emoţiile de teamă, furie şi dragoste sunt înnăscute, însă afirmă că prin
învățare, aceste emoții pot fi determinate de alți stimuli decât cei originali; în
sprijinul acestei afirmații, Watson a realizat faimosul experiment cu micul Albert,
în care, prin controlul stimulilor din mediu, a determinat emoția de teamă față de
stimuli (ex. șobolan) care, inițial, nu îi provocau această emoție
 în ceea ce privește creșterea copiilor, Watson descuraja îmbrățișările frecvente și
exprimarea exagerată a afecțiunii.
Neobehaviorismul
Edward Chace Tolman (1886 – 1959)
 behaviorism cognitivist
  studiul comportamentului cu scop, numit de el comportament molar
 a demonstrat în cercetările sale cu șobolani, că între stimul și răspuns se
desfășoară o serie de procese cognitive
Burrhus Frederic Skinner (1904 – 1990)
 condiționarea operantă
 stimuli de întărire; întăririle pot fi pozitive sau negative, ambele având rol în
întărirea comportamentului
 stimuli aversivi
 modelarea comportamentului
(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).

Gestaltismul

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu teoria gestaltistă cu privire la psihicul uman
2. Utilizarea cercetărilor din psihologia gestaltistă în analiza şi interpretarea unor situaţii
şi fenomene psihologice

Concepte cheie: gestalt, învățarea prin insight, procesarea top-down

 Cuvântul german „gestalt”, introdus de Christian Ehernfels, în 1890, înseamnă „formă”

sau „configuraţie”
 Reprezentanții gestaltismului: Max Wertheimer, Wolfgang Köhler, Kurt Koffka şi Kurt
Lewin
 Gestaltismul se opune asociaționismului și behaviorismului, promovând ideea că
individul uman percepe lucrurile ca întreguri cu sens

Max Wertheimer (1880-1943)

 fenomenul phi – o iluzie a mișcării care demonstrează faptul că proprietățile
întregului nu se regăsesc în părțile componente
  1945 este publicată cartea Gândirea productivă

Teoria gestaltistă
 Legile gestaltiste ale percepției
o Legea proximităţii
o Legea similarităţii
o Legea continuităţii
o Legea simetriei
o Legea închiderii
 Legea Prägnanz
 Principiul relaţiei figură-fond
 Procesarea top-down a informaţiei
 Izomorfismul
 Învățarea prin încercare și eroare cognitivă
 Învățarea prin insight
 Transpoziția
(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).

Psihanaliza

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu conceptele teoriei psihanalitice, psihologiei analitice și
psihologiei individuale
2. Utilizarea conceptelor studiate în analiza şi interpretarea unor situaţii şi fenomene
psihologice

Concepte cheie: inconștientul, analiza viselor, transferul, mecanisme de apărare, stadiile

dezvoltării psihosexuale
 Sigmund Freud (1856 – 1939)
S-a născut la 6 mai 1856, la Freiberg, Moravia, însă și-a petrecut cea mai mare parte a
vieții în Viena. Preferatul mamei sale, a manifestat încă de mic abilități intelectuale înalte. A
studiat medicina la Universitatea din Viena și, deși interesat de cercetarea în fiziologie, din
rațiuni financiare, s-a hotarât să practice medicina (Hergenhahn, 2000).

Influențe
Jean-Martin Charcot
Josef Breuer
A înființat Societatea Psihologică din Viena care mai târziu se va numi Asociaţia
Psihanalitică din Viena, printre membrii de seamă numărându-se Alfred Adler (1870-1937), Otto
Rank (1884-1939) şi Carl Gustav Jung (1875-1961).

Teoria freudiană
Prin psihanaliză, Freud propune atât o viziune asupra vieţii psihice a individului, cât și o
metodă psihoterapeutică.
Aparatul psihic în concepţia freudiană (Zlate, 2000).
Înainte de 1920, Freud descrie trei niveluri ale „aparatului psihic”:
 conştientul
 inconştientul
 preconştientul
După 1920, Freud propune teoria structurală cu privire la psihicul uman:
 id (sine) – principiul plăcerii
 ego-ul (eul) – principiul realităţii
 superego-ul (supraeul)
Inconștientul – conceptul central în psihanaliză
Psihanaliza ca metodă terapeutică
Elemente specifice terapiei psihanalitice (Boeree, 2000).
 atmosfera de relaxare
 asociaţiile libere
 rezistenţa
  analiza visului
 catharsis-ul
 transferul
 insight-ul
Atunci când presiunea instinctelor Sinelui devine copleșitoare pentru Eu, individul
resimte anxietatea nevrotică. Pentru a se apăra, Eul apelează la o serie de strategii inconștiente,
care distorsionează realitatea, numite mecanisme de apărare:
- negarea defensivă
- regresia
- proiecţia
- raţionalizarea
- sublimarea
Stadiile dezvoltării psihosexuale – de-a lungul dezvoltării individului diferite părți ale corpului
devin surse ale plăcerii sexuale.
 stadiul oral
 stadiul anal
 stadiul falic (complexul lui Oedip)
 stadiul de latenţă
 stadiul genital
Deși influentă, teoria lui Freud a fost deseori criticată ca fiind netestabilă, dogmatică,
ineficientă și limitată în accentul pe care îl punea pe motivele sexuale (Hergenhahn, 2000).

Psihologia analitică

Concepte cheie: inconștientul colectiv, arhetipuri, atitudinile, sincronicitate

Carl Gustav Jung (1875 – 1961)

S-a născut la 26 iulie 1875, în satul Kesswil, Elveția. A studiat medicina și a lucrat sub
îndrumarea lui Eugen Bleuler (cel care a introdus termenul de schizofrenie).
Devine interesat și începe să pună în aplicare ideile lui Freud după ce citește
„Interpretarea viselor”. Treptat, devin prieteni, însă relația lor se va deteriora în momentul în
care Jung pune sub semnul întrebării accentul pe care Freud îl punea pe motivaţia sexuală.
Ruptura este trăită mai greu de Jung care trece printr-o perioadă îndelungată de depresie,
numită de el „anii de întuneric” („dark years”). Este totuși și o perioadă de creație, în urma
propriei analize, Jung dezvoltând propria teorie asupra personalității - psihologia analitică
(Hergenhahn, 2000).

Libidoul – Jung consideră limitată viziunea lui Freud cu privire la motivația sexuală a
comportamentului, considerând că energia libidinală este o forță creativă a vieții, care poate
satisface chiar și nevoi spirituale.
Eul – partea conștientă a psihicului (percepție, memorie, gândire)
Inconştientul personal – experiențe din timpul vieții individului, care nu sunt
conștientizate
Inconştientul colectiv (cel mai important construct al lui Jung) – reprezintă „cea mai
adâncă și mai puternică componentă a personalității, reflectând experiențele cumulate ale
oamenilor de-a lungul întregului lor trecut” (Hergenhahn, 2000, p. 489).
Inconştientul colectiv conține arhetipurile - „idei universale care sunt încărcate de
emoție și care creează imagini/viziuni care ar corespunde unui aspect din viața reală, conștientă”
(Roeckelein, 2006, p. 329); „tendințe neînvățate de a trăi experiențele într-un anumit fel”
(Boeree, 2000, p. 22).
Printre arhetipurile descrise de Jung, cele mai cunoscute sunt:
 persona
 anima
 animus
 umbra
 sinele
Atitudinile
Introversie - indivizii sunt tăcuți, reflexivi, interesați de idei
Extraversie - indivizii sunt sociabili, se simt bine în compania altora
Cauzalitate, teleologie, sincronicitate
 viziune deterministă asupra personalității
  pentru a cunoaște o persoană este necesară o analiză atât a trecutului, cât și
a scopurilor cu privire la viitor
 sincronicitatea sau coincidența cu sens
Visele
 în interpretarea lui Jung, visele indică aspecte ale inconștientului colectiv
care nu sunt suficient exprimate
Convingerea lui Jung era că oamenii au o tendință înnăscută spre autoactualizare, care
presupune un echilibru armonios între diferitele forțe care se află în conflict în personalitate:
introversie-extraversie, masculinitate-femininitate etc.
Critici aduse teoriei jungiene
 nu este susținută de dovezi științifice
 unele asumpții ale teoriei lui Jung nu sunt testabile
 lipsa de coerență a teoriei jungiene
Contribuţii
 noţiunile de introversie şi extraversie
 a reactivat conceptul aristotelic de autoactualizare (Hergenhahn, 2000).

Psihologia individuală

Concepte cheie: inferioritatea organică, compensarea, interesul social, stilul de viață

Alfred Adler (1870 – 1937)
S-a născut într-o suburbie a Vienei, el însuși afirmând că a avut o copilărie nefericită,
marcată de boli și conflicte cu fratele mai mare. Deși inițial aderă la concepțiile lui Freud și
conduce Societatea Psihanalitică din Viena, treptat conștientizează dezacordurile și după nouă
ani de prietenie cei doi pun capăt relației.

Teoria adleriană
 Inferioritatea organică şi compensarea
o Pentru a depăși inferioritatea unui organ, oamenii compensează
prin a dezvolta alte caracteristici fizice
 Supracompensarea
 o Transformarea slăbiciunii într-un punct tare
 Sentimentele de inferioritate, complexe de inferioritate
o Lupta pentru perfecțiune este alimentată de sentimentele de
inferioritate, însă dacă acestea sunt prea intense pot deveni
complexe de inferioritate care afectează negativ individul
 Individul dă sens propriei vieţi, își stabilește scopuri, în funcție de
concepția pe care și-a construit-o în copilărie cu privire la lume
 stilul de viaţă este „planul de viață auto-creat prin care personalitatea
unică a individului atinge un nivel mai înalt de funcționare în viață și în
care toate impulsurile, sentimentele, amintirile, emoțiile și procesele
cognitive ale persoanei sunt subordonate stilului de viață al acelui individ”
(Roeckelein, 2006, p. 12);
 un stil de viață sănătos este cel în care se urmărește interesul social.
 sine creativ – prin acest concept Adler accentuează libertatea fiecărui
individ de a-și alege sensul în viață
 Ordinea la naştere influențează personalitatea individului, Adler indicând
caracteristicile psihologice ale individului în funcție de poziția față de
frați.

Alți reprezentanți ai psihanalizei și neopsihanalizei: Anna Freud, Melanie Klein, Karen

Horney, Erich Fromm, Henry Murray, Erik Erikson, Otto Rank, Sandor Ferenczi, Gordon
Allport, Gardner Murphy, George Kelly, Ludwig Binswanger.

Psihologia umanistă

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu conceptele teoriei umaniste
2. Utilizarea conceptelor studiate în analiza şi interpretarea unor situaţii şi fenomene
psihologice
Concepte cheie: nevoile umane, studiul individului ca întreg, autoactualizarea, acceptarea
necondiționată, starea de congruență, liberul arbitru

Perspectiva umanistă (numită a treia forţă în psihologie)

 Psihologia umanistă a fost influențată de filosofia existențialistă (Kierkegaard,
Nietzsche, Heidegger)
 Promovează libertatea fiecărui individ în a-și alege modul în care își construiește
existența (realitatea subiectivă)
 Reprezentanții acestei mișcări au fost interesați de individ ca întreg, punând
accent pe unicitatea sa și pe posibilitatea de a-și îndeplini potențialul

Abraham Maslow (1908-1970)

S-a născut în Brooklyn, New York, într-o familie de imigranți evrei din Rusia. A avut o
relație problematică cu părinții, îndeosebi cu mama sa, pe care nu a reușit să o ierte, afirmând
într-un jurnal că perspectiva sa umanistă asupra naturii umane își are rădăcinile în ura sa față
de mamă. A fost un copil singuratic și timid, găsindu-și alinare în studiu. A pus bazele
psihologiei umaniste ca ramură a psihologiei (Hergenhahn, 2000).

Principiile psihologiei umaniste (Hergenhahn, 2000):

- Studiile pe animale nu sunt relevante pentru psihologia umană
- Se pune accent pe realitatea subiectivă
- Abordarea idiografică în studiul individului
- Accent pe condițiile care îmbogățesc experiența individului și pe soluțiile la
problemele oamenilor
- Deși este important ca specialiștii să studieze persoanele cu tulburări
mentale, umaniștii consideră că este necesar să se investigheze și persoanele
sănătoase în încercarea lor de a-și îndeplini propriul potențial.
Piramida nevoilor
Maslow concepe un model piramidal al nevoilor umane. Pe măsură ce sunt satisfăcute
nevoile de bază, oamenii pot accesa mijloace pentru a-și satisface nevoile superioare și a ajunge
la autoactualizare.
 Nevoi de
autorealizare

Nevoi de stimă și statut

Nevoi de afiliere și apartenență

Nevoi de securitate

Nevoi fiziologice

Fig. 1. Piramida nevoilor umane (A. Maslow)

Deși Maslow afirmă că nevoia de autorealizare este înnăscută, sunt puțini oameni
autoactualizați: „Această natură interioară nu este puternică și înverșunată și inconfundabilă
precum instinctele animale. Este slabă și delicată și subtilă și ușor de trecut cu vederea prin
obișnuință, presiune culturală, și atitudini greșite față de ea” (Maslow, 1968, p.4, cit in
Hergenhahn, 2000, p. 522)
Maslow prezintă și o serie de caracteristici ale persoanelor autoactualizate, printre care:
 percepție acurată a realității
 acceptarea propriei persoane și a celorlalți
 spontaneitate și creativitate
 independență, prospețime a analizei
 trăiesc experiențe de vârf
 umor
 preocupare pentru întreaga umanitate
 deși sunt animați de aceste caracteristici pozitive, Maslow atrage atenția că
persoanele autoactualizate nu sunt perfecte.
Maslow introduce conceptul de „peak experience” (experienţă de vârf) care este definit
ca „trăiri intense, mistice, de extaz, asociate cu un sentiment nemărginit al unei puteri depline,
pierderea simțului de loc și de timp. Această experiență unică provine din iubire, din credință,
din explozii de revelație și creație și uneori din fuziunea cu natura (cosmizare)” (Mânzat, 2003,
p. 129).

Carl Rogers (1902-1987)

S-a născut în Oak Park, Illinois, într-o familie pe care o descrie ca fiind unită și
religioasă. Ca și Maslow, Rogers era un copil singuratic, fiind preocupat de studiu. Deși a
studiat agricultura și istoria, a urmat un master de psihologie clinică și a obținut diploma de
doctor la Universitatea Columbia (Hergenhahn, 2000).

Rogers a dezvoltat o metodă de psihoterapie numită terapia nondirectivă sau centrată

pe client. Aceasta se caracteriza prin:
- Abordare nondirectivă, centrată pe client
- Acceptarea realității subiective a clientului
- Rogers prefera să utilizeze termenul de client și nu cel de pacient, așa cum o
făceau psihanaliștii
Rogers a folosit și o tehnică de măsurare obiectivă a eficienței terapiei (Q-sort technique,
creată de William Stephenson).
Concepte ale teoriei rogersiene asupra personalității:
 Tendința înnăscută spre autoactualizare
 Procesul de valorizare organismică
 Nevoia copilului de apreciere pozitivă
 Acceptare necondiționată
 Persoană total funcțională
 Conceptul de congruență
Rogers descrie cele trei caracteristici ale unei relații care permite dezvoltarea personală a
indivizilor:
- Congruența
- Acceptarea necondiționată
- Înțelegerea empatică (ascultarea activă)
 Psihologia transpersonală

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu conceptele psihologiei transpersonale
2. Analiza unor experiențe din perspectivă transpersonală

Concepte cheie: transpersonal, stări modificate de conștiință, meditația transcendentală,

spiritualitate

Abraham Maslow pune bazele acestei noi orientări, considerată a patra forță în
psihologie. Accentul se pune pe transpersonal, pe ceea ce este dincolo de persoană (aspectele
mistice, spirituale ale naturii umane).
Psihologia transpersonală studiază „conștiința cu toate transformările sale (conștient,
inconștient, preconștient, transconștient, conștiința cosmică) inclusiv stările modificate de
conștiință” (Mânzat, 2003, p. 134).
Printre reprezentanți se numără: A. Maslow, Viktor Frankl, Anthony Sutich, Stanislav
Grof, Ken Wilber.
Psihologia transpersonală se inspiră din înțelepciunea, filosofia și religiile orientale.
Propune o nouă metodologie (Mânzat, 2003):
 meditaţia transcendentală
 utilizarea LSD (acidul lisergic) şi a hipnozei transpersonale în lucrul cu
clienții;
 respiraţia holotropică dezvoltată de Stanislav Grof;
 exerciţii spirituale.
Stanislav Grof (1992, p. 1):
 se pune accent pe spiritualitate
 diferitele niveluri ale psihicului uman accesate în stările modificate de conștiință
 se studiază: experiențele din timpul meditației, trăiri mistice spontane, „urgențe”
psihospirituale, experiențe de moarte clinică, moarte și renaștere psihologică,
conștiința cosmică, unitatea mistică cu întregul univers, experiențe karmice,
întâlniri cu ființe arhetipale etc.
  experiențele perinatale sunt văzute ca o combinație între trăirea terifiantă a morții
și lupta pentru a se naște și a se elibera; experiența traumatică a nașterii este
considerată o sursă a psihopatologiei adultului
 experiențele spirituale pot avea două forme:
o experiența divinului imanent
o experiența divinului transcendental
Criticii psihologiei transpersonale afirmă că aceasta nu utilizează metode științifice. Din
acest motiv, Asociația Psihologilor Americani (APA) a refuzat crearea unei divizii a psihologiei
transpersonale. Acest curent rămâne totuși influent în psihologie.

Psihologia cognitivă

Obiectivele cursului:
1. Familiarizarea studenților cu conceptele psihologiei cognitive
2. Utilizarea cercetărilor din psihologia cognitivă în analiza şi interpretarea unor situaţii şi
fenomene psihologice

Concepte cheie: cogniție, raționament, rezolvare de probleme, memorie, atenție

În istoria psihologiei cogniția a fost un subiect de cercetare pentru diferite școli și curente
psihologice. Printre personalitățile care au studiat cogniția se numără Fechner, Ebbinghaus,
William James, Jean Piaget (stadiile dezvoltării cognitive), reprezentanții gestaltismului.
1948 - Norbert Wiener definește cibernetica
1949 - Claude E. Shannon și Warren Weaver - teoria informaţiei
Printre teoreticienii procesării informaţiei se numără: Norbert Wiener, Alan Turing şi
Ludwig von Bertalanffy.
1967 - Ulrich Neisser publică volumul „Cognitive Psychology”
Reprezentanții psihologiei cognitive:
  George Miller – investighează capacitatea psihicului uman de a procesa
informația și identifică numărul magic 7; putem reține șapte unități de
experiență (plus sau minus două)
 Donald Broadbent
 Karl Lashley
 Leon Festinger – disonanța cognitivă
 Jerome Bruner – formarea conceptelor
 Alte personalități care au contribuit la dezvoltarea psihologiei cognitive sunt
Tracy şi Howard Kendler, Chomsky, psihologii umanişti şi psihanalişti.
Subiectele de cercetare ale psihologilor cognitiviști sunt: atenția, rezolvarea de probleme,
limbajul, memoria etc.
După 1970, în cadrul psihologiei cognitive se impune psihologia procesării informației
care face analogia dintre mintea umană și modul în care computer-ul procesează informația.
Această ramură a psihologiei s-a impus în urma dezvoltării inteligenței artificiale.
Psihologia începe să împrumute termeni din domeniul inteligenței artificiale: input, output,
stocare, procesare, encodare etc.
Scopul declarat este acela de a cerceta mecanismele prin care psihicul uman procesează
informația (Hergenhahn, 2000).

Dezvoltarea psihologiei în România

Obiectivul cursului:
1. Familiarizarea studenților cu diferitele personalități ale psihologiei românești și
contribuțiile acestora la dezvoltarea științei psihologice

Psihologia experimentală este dezvoltată în România de personalități care au studiat în

laboratorul lui W. Wundt, precum Eduard Gruber, Constantin Rădulescu-Motru, Florian
Ştefănescu-Goangă.
Eduard Gruber (1861-1896)
- 1893, Iași – primul laborator de psihologie experimentală

Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957)

- 1906 - Pune bazele Laboratorului de psihologie experimentală din Bucureşti
- În cărțile sale „Curs de psihologie” (1923) și „Problemele psihologiei” (1898),
tratează relația dintre substratul biologic și evenimentele psihice, precum și influența
mediului social asupra psihicului.
- Propune ca metode de cercetare în psihologie: observaţia internă/externă, metoda
experimentală, comparativă, patologică etc.

Florian Ştefănescu-Goangă (1881-1958)

- Profesor la Universitatea din Cluj
- A înființat, în 1922, „Institutul de psihologie experimentală, comparată şi aplicată”.
- Coordonează colecțiile „Studii şi cercetări psihologice”, „Teste, chestionare, fişe” și
periodicul „Revista de psihologie”
- A militat pentru aplicarea psihologiei în diverse domenii
- Publică în 1929 - „Selecţionarea capacităţilor şi orientarea profesională”, iar în 1940
„Măsurarea inteligenţei: revizuirea, adaptarea ş i completarea scării de inteligenţ a
Binet-Simon”
- A susținut formarea altor psihologi români, precum: N. Mărgineanu, Al. Roşca,
A.Chircev, M. Beniuc, M. Peteanu etc.
- A adaptat și a construit instrumente pentru evaluarea personalității și aptitudinilor

Mihai Ralea (1896-1964),

- Profesor la Universitatea din Iaşi
- A publicat „Formarea ideii de personalitate - studiu de psihologie genetică” (1924),
„Problema inconştientului” (1925)
- A fost interesat de aplicațiile practice ale psihologiei în diferite domenii, abordând și
subiecte de psihologia artei
- Prin activitatea sa a contribuit la dezvoltarea, ca știință, a psihologiei românești
 În perioada interbelică, se remarcă prin activitățile desfășurate în laboratoarele de
psihologie aplicată: conf. dr. P. Tomescu, dr. V. Atanasiu, C. Rădulescu-Motru, Vl. Ghidionescu,
G.G. Antonescu, G. Zapan, G. Bontilă, I. M. Nestor şi alţii.

Paul Popescu-Neveanu (1926-1994)

- profesor la Universitatea din Bucureşti
- o personalitate remarcabilă
- realizează sinteze teoretice și cercetări experimentale și introduce concepte precum
anticiparea operațională, atitudinea creativă
- publică: Tipurile de activitate nervoasă superioară la om, Bucureşti (1961);
Psihologie generală (1964, 1974); Psihologia creaţiei actoriceşti (1969); Probleme ale
învăţării (1969); Personalitatea şi cunoaşterea ei (1969); Studii psihologice privind
dezvoltarea psihică a a copiilor (1970); Introducere în psihologia militară (1970);
Curs de psihologie generală (vol I - 1976, vol II – 1977); Dicţionar de psihologie
(1978); Tratat de psihologie generală (2013).

Ştefan Odobleja (1902-1978)

- publică la Paris, în 1938, „Psychologie consonantiste”, fiind considerat unul dintre
părinţii ciberneticii; în această lucrare tratează psihicul uman ca un sistem cibernetic
cu tendința de a ajunge la o stare de organizare internă și de armonie cu mediul
extern; definește reacția inversă sau conexiunea inversă (feedback-ul)
Bibliografie:
Aniţei, M. (2007). Istoria psihologiei. Sibiu: Editura Psihomedia.
Freedheim, D.K. (editor), Weiner, I.B. (editor-in-chief) (2003). Handbook of psychology,
volume 1, Hystory of psychology. Hoboken, NJ: John Wiley & Sons.
Grof, S. (1992). Theoretical and Empirical Foundations of Transpersonal Psychology.
Twelfth International Transpersonal Conference entitled Science, Spirituality,
and the Global Crisis: Toward A World with A Future.
Hergenhahn, B. R. (2000). An introduction to the history of psychology. California:
Wadsworth Publishing Co.
Mânzat, I. (2003). Istoria psihologiei universale (de la Socrate până în zilele noastre),
curs-compendium. Bucureşti: Editura Psyche.
Pavelcu, V. (1971). Drama psihologiei, eseu asupra constituirii psihologiei ca ştiinţă.
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Ralea, M., Botez, C (1958). Istoria psihologiei. Bucureşti: Editura Academiei.
Roeckelein, J. E. (2006). Elsevier's dictionary of psychological theories. Amsterdam:
Elsevier.
Zlate, M. (2000). Introducere în psihologie. Iaşi: Editura Polirom.

Surse web:
Boeree, C. George. (2006). The History of Psychology.
https://webspace.ship.edu/cgboer/historyofpsych.html
Markie, Peter, “Rationalism vs. Empiricism”, The Stanford Encyclopedia of
Philosophy (Fall 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL =
<https://plato.stanford.edu/archives/fall2017/entries/rationalism-empiricism/>.