Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
Autor:
student gr. DE 191m,
învăţământ cu frecvență.,
Diana ȘARPE
____________________
(semnătura)
Conducător ştiinţific:
dr., conf. univ. Ilie DEMERJI
_____________________
(semnătura)
Chișinău, 2019
0
Cuprins
Introducere
1. Istoria bugetului Uniunii Europene
1.1.Bugetul Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului
1.2.Bugetul Comunității Europene a Energiei Atomice
1.3.Bugetul Comunității Economice Europene
1.3.1. Tratatul de fuziune
1.4.Cadrul financiar multianual
1.4.1. Perspectiva financiară din 1988-1992
1.4.2. Bugetul Uniunii Europene 1993-1999
1.4.3. Bugetul Uniunii Europene 1999-2006
1.4.4. Cadrul financiar multianual 2007-2013
1.4.5. Cadrul financiar multianual 2014-2020
6. Note
7. Bibliografie
1
INTRODUCERE
Prin intermediul bugetului Uniunii Europene, se coordonează anual activităţile care se
derulează între statele membre, orientările politicii comunitare şi priorităţile acestora. Bugetele
anuale sunt părţi ale ciclului bugetar de şapte ani, denumite şi „perspective fi nanciare”.
Principiile fundamentale care guvernează bugetul Uniunii Europene sunt: principiul unităţii,
principiul universalităţii, principiul anualităţii, principiul echilibrului, specifi carea cheltuielilor şi
fi nanţarea prin resurse proprii. Politica fi scală acţionează în două planuri: asupra creşterii
economice, în situaţia în care economiile sunt în faza de încălzire accentuată, în sensul încetinirii
acesteia şi prin politica fi scală, care ia măsuri de accelerare în cazul economiilor afl ate în fază de
recesiune. Efectele negative nu pot fi înlăturate decât prin armonizarea politicilor fi scale.
Deşi actualul buget este diminuat comparativ cu cel anterior, acesta este mult mai fl exibil
decât bugetul precedent. Cuvinte cheie: Uniunea Europeană, Politica bugetară constituie un factor
vital pentru funcţionarea Uniunii Europene,1 însă, spre deosebire de celelalte politici, Tratatele
fundamentale (Roma şi Maastricht), nu au defi nit politica bugetară. Prin intermediul bugetului
Uniunii Europene, se coordonează anual activităţile care se derulează între statele membre,
orientările politice comunitare şi priorităţile acestora.
2
1. Istoria bugetului Uniunii Europene
În 1970, bugetul comunității era de 3,6 miliarde ecu ( la 1 ian. 1999, 1ecu = 1 euro) și era
constituit aproape în totalitate din fonduri pentru cheltuielile legate de politica agricolă comună.
4
Se pot regăsi aici toate politicile UE: cheltuielile politicii agricole comune, politica de dezvoltare
regională, cheltuieli de cercetare, educație, formare, acțiuni de cooperare internațională etc.
Tratatul de constituire a CEE, modificat prin Tratatul de la Amsterdam (art. 268-280 ), este
cel care reglementează procedurile de alcătuire și adoptare a bugetului. Astfel, Comisia
Europeană trebuie să elaboreze un draft de proiect bugetar, pornind de la estimări ale nevoilor
economice și priorităților politice ale Uniunii pentru anul care urmează. Acest document este
prezentat Consiliului Uniunii, care îl adoptă după eventualele amendamente, devenind astfel un
proiect de buget. Acest proiect este transmis Parlamentului European. Puterile acestuia din urmă
asupra bugetului depind de natura cheltuielilor: pentru cheltuielile obligatorii (aprox. 40% din
total), parlamentul poate doar propune modificări, iar stabilirea nivelului final al fondurilor alocate
pentru acest domeniu revine Consiliului; pentru celelalte cheltuieli, neobligatorii, Parlamentul
poate modifica proiectul de buget. Trebuie observat însă faptul că parlamentului îi revine rolul cel
mai important, devenind astfel "autoritatea bugetară" a Uniunii. La 1 iulie 1968 erau eliminate
taxele vamale în interiorul comunității și se crea piața comună a zahărului. La sfârșitul lunii iulie
1968 se realiza o piață unică pentru produsele lactate și carnea de vită. La sfârșitul perioadei de
tranziție 1969 se adopta un sistem fiscal comun Taxa pe Valoarea Adăugată -TVA. După
1975 Parlamentul european s-a putut prevala de un rol particular în domeniul dreptului bugetar. În
cadrul procedurii bugetare, Parlamentul hotărăște bugetul împreună cu Consiliul de miniștri și
poate, în anumite condiții și pentru anumite cheltuieli, să purceadă la anumite modificărila care
Consiliul nu se poate opune.
Prin Tratatul de la Bruxelles din 1975 puterea de a controla respectarea bugetului a fost
încredințată Curții Europene de Audit.[6] Aderarea primelor state noi din al doilea val, Marea
Britanie, Danemarca, Irlanda a dus la implementarea graduală a aportului lor la bugetul
Comunității Economice Europene, astfel în 1973 aceste 3 noi state membre s-a hotărât să plătească
45% în 1973, 56% în 1974, 67,5% în 1976 și 92% în 1977, pentru ca din 1978 să plătească 100%
din modul de calculare a contribuțiilor celorlalte state.[7] Bugetele Comunității Economice
Europene pentru anii 1980, 1985, 1986 și 1988 nu au fost adoptate decât după ce anul financial
începuse, astfel în acești ani s-a aplicat un aranjament care prevedea ca să se aplice regula celor
doisprezecimi, și anume să se cheltuiască în fiecare lună a douăsprezecea parte din cheltuielile din
anul precedent. Acest aranjament era deobicei aplicat în primele cinci, șase luni până când bugetul
era în final aprobat.[3] Până în anul bugetar 1974 inclusiv, Consiliul Comunităților Europene, a fost
singura autoritate bugetară și legislativă, începând cu anul bugetar 1975, Parlamentul
Comunităților Europene va prelua o parte din aceste puteri.
5
Evoluția bugetului Uniunii Europene
Data
semnării în
vigoare
CEE
un singur Buget
23 martie 1 ianuarie Tratatul de la
EURATOM
1957 1958 Roma
un Buget administrativ
un Buget pentru cercetare și investiții
Tratatul de
8 aprilie 1 iulie Se unește Bugetul administrativ CECO și Bugetul administrativ
fuziune
1965 1967 EURATOM cu Bugetul CEE
(Bruxelles)
22 iulie 1 iunie Tratatul de la Parlamentul European are puterea de a respinge în bloc Bugetul
1975 1977 Bruxelles CEE
6
1.4. Cadrul financiar multiannual
Cadrul financiar multianual (CFM) (în trecut numit perspective financiare) este o
structură de programare multianuală, care traduce prioritățile politice ale Uniunii în termeni
financiari, pe o perioadă de cel puțin cinci ani. Acesta stabilește sumele maxime anuale pentru
categorii mari de cheltuieli (denumite rubrici). Procedura bugetară anuală trebuie să respecte
aceste plafoane maxime. Cadrul financiar multianual asigură disciplina bugetară și previzibilitatea
cheltuielilor Uniunii Europene. Scopul negocierilor privind Cadrul financiar multianual este de a
defini, în linii mari, pentru următorul ciclu bugetar, limitele de cheltuieli care determină câți bani
poate cheltui Uniunea Europenă, programele de cheltuieli care determină în ce scopuri ar trebui
cheltuiți banii și normele care definesc modul de finanțare a cheltuielilor.[8] Părțile la negocierile
privind Cadrul financiar multianual sunt Comisia Europeană, Consiliul și Parlamentul European.
Fiecare instituție contribuie în felul său propriu la adoptarea noului cadru financiar
multianual. Tratatul de la Lisabona a introdus cerința stabilirii cadrului financiar multianual prin
regulament. Cele patru cadre financiare multianuale anterioare (începând cu 1988) au făcut parte
din acorduri interinstituționale între Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul
European și Comisia Europeană. Regulamentul este o lege care se aplică direct și este obligatorie
în toate statele, în timp ce acordurile interinstituționale sunt obligatorii numai pentru părțile
contractante.[9] Ideea creării cadrului financiar multianual s-a născut în urma crizei bugetului UE
de la sfârșitul anilor ‛70 și ‛80. În 1979, 1984, 1985 și 1987, Consiliul și Parlamentul European nu
au reușit să se pună de acord la timp cu privire la bugetul UE pentru anul următor. Această situație
a atras după sine folosirea sistemului anevoios al doisprezecimilor provizorii, care a generat
întârzieri legate de punerea în aplicare a programelor și de rambursarea plăților către statele
membre.[10] Primului cadru financiar multianual („pachetul Delors I” derulat în perioada 1988 –
1992) a oferit condiții care au asigurat funcționarea în bune condiții și cu succes a procedurii
bugetare.[10]
Regulamentul privind CFM stabilește plafoane pentru 2 tipuri de cheltuieli anuale[9]:
angajamente - angajamente legale de a cheltui bani care nu trebuie plătiți în cursul
aceluiași exercițiu financiar, ci pe parcursul mai multor exerciții financiare;
plăți – sume efective care trebuie plătite în cursul unui exercițiu financiar dat.
Există 2 tipuri de plafoane de cheltuieli[9]:
un plafon pentru fiecare rubrică din angajamente;
un plafon total pentru cheltuielile totale din angajamente și din plăți. Plafonul total
din angajamente este echivalent cu suma plafoanelor pentru rubricile individuale.
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede în cadrul capitolul doi, articolul 312,
în cazul în care regulamentul Consiliului de stabilire a unui nou cadru financiar nu a fost adoptat
7
la încheierea cadrului financiar precedent, plafoanele și celelalte dispoziții corespunzătoare
ultimului an al acestui cadru se prorogă până la adoptarea acestui act.[11]
Din 1998, bugetul anual al Uniunii este stabilit în concordanță cu un plan financiar pe termen
mediu, care definește limitele anuale ale cheltuielilor comunitare. În 1999, în cadrul negocierilor
"Agendei 2000", legate de prioritățile viitoare ale UE, au fost stabilite și adoptate liniile directoare
ale politicii bugetare pe o perioadă de 7 ani, între 2000 și 2006. Fixându-se aceste perspective
bugetare pe mai mulți ani, adoptate atât de Consiliul UE, cât și de Parlamentul European, s-a creat
un cadru care facilitează adoptarea anuală a bugetului și controloul asupra evoluției cheltuielilor.
Perspectivele financiare pe 2000-2006 au inclus și credite pentru lărgirea Uniunii.
8
1.4.3. Bugetul Uniunii Europene 1999-2006
Perioada 1999 - 2006 a fost prima perspectivă multi-anuală de șapte ani de proiect de buget
aprobat. În 1999 se codifică într-un singur document, înțelegerile inter-instituționale. Acest aspect
a fost prevăzut în 1988 atunci când Comisia Europeană, Consiliul Uniunii
Europene și Parlamentul European au semnat trei înțelegeri inter-instituționale cu privire la
disciplina bugetară și la îmbunătățirea procedurilor.[14] Între 2000 și 2010 bugetele naționale în
Uniunea Europeană au crescut cu 62% în timp ce bugetul Uniunii Europene a crescut cu 37% în
aceași perioadă.[1]
Pentru finanțarea politicilor sale, Uniunea Europeană dispune de un buget anual care a
depășit 140 miliarde EUR în 2010. Acest buget este finanțat prin așa-numitele „resurse proprii”
ale UE, care nu pot depăși echivalentul a 1,23 % din venitul național brut total al tuturor statelor
9
membre și nici 1,29 % din venitul național brut (VNB) al UE pentru angajamente (cea ce se
numește plafonul CFM pentru perioada 2007 – 2013).
Aceste resurse provin în principal din:
taxe vamale asupra produselor importate în UE, inclusiv din prelevări pe produse agricole;
un procent din taxa pe valoarea adăugată (TVA) aplicată bunurilor și serviciilor pe întreg
teritoriul UE;
contribuții din partea statelor membre proporționale cu puterea economică a acestora.
Pachetul aprobat oficial de Parlamentul European include un buget pentru 2013 în valoare de:
-132.8 miliarde de euro în plăți,
-150.9 miliarde euro în angajamente.[15] Bugetul actual se ridică la 0,99% din venitul național brut
(VNB) al UE în plăți și 1,13% din VNB al UE în angajamente.[15] Acesta este mai redus decât
bugetul pe 2012.
Buget 2013 Diferența
Cheltuielile estimate pentru politicile UE în credite de angajament
(miliarde EUR) față de 2012
Competitivitate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, inclusiv: 16,1 4,8 %
Coeziune pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, inclusiv: 54,5 3,3 %
10
Cetățenie, libertate, securitate și justiție(1) 2,1 2,0 %
12
Principiul bunei gestiuni financiare este definit în raport cu principiile economiei, eficienței
și eficacității.
Bugetul este întocmit în conformitate cu principiul transparenței, asigurând o bună
informare privind execuția bugetară și conturile.
Uniunea Europeană are „resurse proprii” pentru a-și finanța cheltuielile. Din punct de vedere
juridic, aceste resurse aparțin Uniunii. Statele membre le colectează în numele Uniunii Europene
și le transferă în bugetul Uniunii Europene. Veniturile diferite de resursele proprii includ:
impozite și alte deduceri fiscale din remunerațiile personalului Uniunii Europene;
dobânzi bancare;
contribuții ale statelor terțe la anumite programe ale Uniunii Europene (cum ar fi
cercetarea);
rambursarea asistenței financiare acordate de Uniunii Europene care nu a fost
utilizată;
penalități de întârziere și amenzi;
14
excedentul financiar din exercițiul precedent.
Resursele proprii se împart în trei categorii. Resurse proprii tradiționale (RPT) acestea sunt
formate în principal din taxe impuse asupra importurilor de produse provenite dintr-un stat din
afara Uniunii Europene. Ele contribuie cu aproximativ 12 % la veniturile totale. Resursa bazată
pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o rată fixă aplicată veniturilor din TVA-ul
armonizat ale fiecărui stat membru. Resursele bazate pe TVA reprezintă 11 % din veniturile totale.
Resursa bazată pe venitul național brut (VNB) este o rată procentuală fixă aplicată VNB-ului
fiecărui stat membru. Deși este o categorie neuniformă, aceasta a devenit cea mai mare sursă de
venituri, contribuind în prezent cu 76 % din veniturile totale. Bugetul primește și alte venituri,
precum impozitele pe salarii plătite de către personalul Uniunii Europene, contribuțiile din partea
țărilor din afara Uniunii Europene pentru anumite programe ale Uniunii Europene și amenzile
plătite de către întreprinderile care încalcă normele de concurență sau alte legi. Aceste resurse
diverse constituie aproximativ 1 % din buget. Statele membre contribuie la buget cu sume
aproximativ proporționale cu prosperitatea lor economică. Germania, Țările de Jos, Austria,
Suedia și Regatul Unit beneficiază totuși de unele ajustări („corecții”) la calcularea contribuțiilor,
în vederea reducerii contribuțiilor nete la buget, considerate excesive Pe de altă parte, fondurile
Uniunii Europene revin beneficiarilor din statele membre și țările terțe în conformitate cu
prioritățile stabilite de Uniune. În timp ce toate statele membre beneficiază de fonduri alocate din
bugetul Uniunii Europene, statele membre mai puțin prospere primesc proporțional mai multe
fonduri decât statele mai bogate, ca rezultat al solidarității care stă la baza programelor Uniunii
Europene, inclusiv în contextul politicii de coeziune.
15
un regulament financiar adoptat de Consiliu Uniunii Europene și Parlament European, care
prevede norme privind întocmirea, execuția, gestiunea și auditul bugetului.
16
NOTE
I. ACTE NORMATIVE:
1. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
2. Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice
3. Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii
ale Uniunii Europene;
4. Regulamentul (UE, Euratom) nr. 608/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 de stabilire a măsurilor
de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii Europene;
5. Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 privind metodele și
procedura de punere la dispoziție a resurselor proprii tradiționale și a resurselor proprii bazate pe
TVA și pe VNB și privind măsurile pentru a răspunde necesităților trezoreriei.
18