Caracterizare Alexandru Lăpușneanul

Nuvela este specia genului epic cu număr redus de personaje, de

dimensiuni reduse, cu un conflict complex centrat asupra personajului puternic
individualizat.
Nuvela romantică de inspirație istorică are următoarele trăsături:
- sursa de inspirație este istoria
- are ca temă evocarea artistică a unui eveniment istoric
- conflict puternic, politic și social
- narațiune liniară și previzibilă
- personaje excepționale ce apar în situații excepționale: reîntoarcerea la
domnie, uciderea boierilor
- prezentarea personajelor în antiteză
- recrearea spiritului vremii respective prin prezentarea obiceiurilor, a
vestimentației, a limbajului.
Prima nuvelă istorică din literatura română ʺAlexandru Lăpușneanulʺ de
Costache Negruzzi aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă în
primul numar al revistei Dacia Literară în 1840. Este inspirată din istoria națională
potrivit recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al
romantismului românesc, articolul program ʺIntroducțieʺ.
Opera Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă deoarece are o construcție
riguroasă, epică în proză cu un fir narativ central și conflict concentrat. Se remarcă
concizia intrigii, tendința de obiectivare a perspectivei narative, iar personajele relativ
puține sunt caracterizate pe scurt pentru a scoate în evidență trăsăturile personajului
principal.
Este o nuvelă romantică prin tema de inspirație istorică, personaje
excepționale construite în antiteză, culoarea epocii în descrieri, gesturi și replici
devenite memorabile.
Tema nuvelei este evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lăpușneanul 1564-1569. Lupta pentru impunerea autorității și consecințele deținerii
puterii de către un domnitor crud și tiran se raportează la realitățile social-politice din
Moldova în secolul al XVI-lea.
Doua episoade în care se evidențiază tema sunt: întâlnirea lui Lăpușneanul
cu cei 4 boieri la intrarea în țară și scena uciderii celor 47 de boieri.
Raportul realitate-ficțiune este ilustrativ pentru viziunea despre lume a
scriitorului pașoptist care se inspiră din Letopisețul Țării Moldovei scris de Grigore
Ureche din care preia imaginea personalității domnitorului Alexandru Lăpușneanul,
replici, cap. I și IV motto, scena uciderii boierilor, dar modifică ficțional realitatea
istorică conform ideologiei pașoptiste.
Perspectiva narativă este obiectivă iar narațiunea este la persoana a III-a,
narator omniscient, omniprezent, sobru, detașat, dar care intervine uneori prin epitete
de caracterizare ˝Vodă, domnul, tiranul, bolnavul˝.
Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului principal,
excepțional (ieșit din comun) prin hotarârea și cruzimea sa.
Din punct de vedere al compoziției narațiunea se desfășoară linear, cronologic
prin înlănțuirea secvențelor narative, iar incipitul și finalul se remarcă prin sobrietate.
Echilibrul compozițional este realizat prin organizarea textului în 4 capitole care
fixează meomentele subiectului. Capitolele poartă câte un motto cu rol rezumativ:
I - ˝Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu˝- cuvintele rostite de Lăpușneanul către boierii
care îl întâmpină la intrarea în țară spunându-i că poporul nu-l dorește și nu-l vrea.
 II- ˝Ai să dai samă, doamnă!˝- cuvintele văduvei unui boier ucis de Lăpușneanul care
o roagă pe domnița Ruxanda să îl convingă pe domnitor să înceteze cu omorurile.
III- ˝Capul lui Moțoc vrem!˝- cuvintele gloatei adunate la cetate.
IV- ˝ De mă voi scula pre mulți am să popesc și eu.˝- cuvintele lui Lăpușneanul
rostite în momentul în care trezit din boală se descoperă călugarit.

Caracterizarea directă a lui Alexandru Lăpușneanul este făcută de către

narator. Naratorul îl prezintă prin descriere notând puține trăsături fizice și atrăgând
atenția asupra ˝urâtului său caracter˝. Mimica îi este expresivă ˝ai cărui ochi
scânteiară ca un fulger˝ sau ˝ mușchii i se suceau în râsul acesta și ochii lui hojma
clipeau.˝ Detaliat este prezentat în biserică prin descrierea înfățișării exterioare ˝...Era
îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor și purta dulma
poloneză de catifea stocojie, avea căbănită turcească”. Este caracterizat de celelalte
personaje: de catre boierul Stroici care spune că este ˝un tiran cu sânge pângărit˝, de
mitropolitul Teofan care îl numește ˝crud și cumplit˝, doar doamna Ruxanda îi găsește
calități adresându-i apelative ˝bunul meu domn˝ și ˝viteazul meu soț˝.
Caracterizarea indirectă este făcută prin fapte, gesturi, atitudini,
comportamente, relații cu alte personaje. Prin fapte, Alexandru Lăpușneanul dă
dovadă de o puternică hotărâre de a-și recăpăta tronul pierdut din cauza trădării
boierilor ˝voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră˝. Dorința lui de răzbunare este
mai puternică decât rațiunea, căci ucide fără să se gândească la consecințe, cruzimea
și violența manifestându-se în voie. Uciderea celor 47 de boieri dezvăluie o cruzime
îngrozitoare, el pune în scenă un spectacol al groazei, distribuind roluri de ucigași și
de victime. Prin comportamente, gesturi, atitudini Alexandru Lăpușneanul dovedește
un comportament imprevizibil, impulsivitatea și calmul succedându-se fără nici un
gest care să anunțe schimbarea dispoziției sufletești.
Este tandru cu doamna Ruxanda, o sărută pe frunte, o îmbrățișează: ˝ridicând-
o ca pe o pană și punând-o pe genunchii săi˝ pentru că imediat ce află scopul venirii
sale, să o numească ˝muiere nesocotită˝, abținându-se cu greu să nu o lovească cu
jungherul ˝ spre care mâna sa se îndreptase din obișnuință˝. În biserică jură strâmb,
iar smerenia lui este prefăcută, căci și ˝racla sfântului ar fi tresărit˝, când domnul s-a
aplecat pentru a săruta moaștele, este așadar este ipocrit, jucând o comedie a umilinței
când le cere iertare boierilor. Zsunt furnizate detalii vestimentare sau reacții ale
fizionomiei personajului ce conturează un individ impulsiv, demonic și tiran.
În concluzie, Alexandru Lăpușneanul din nuvela cu același nume de Costache
Negruzzi este un personaj romantic pus în situații excepționale, el fiind alcătuit din
lumini și umbre.