T E S T nr.

8
pentru examenul de curs la disciplina
DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

Subiectul 1
EFECTELE CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNAŢIONALE

1.1. Relataţi despre principiul forţei obligatorii a contractelor comerciale internaţionale.

Principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă de
drept potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor întocmai ca legea. Cu alte
cuvinte, executarea actului juridic civil este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. In
aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a decis că o parte contractantă nu poate să modifice,
în mod unilateral, preţul convenit în momentul încheierii contractului.

1.2. Determinaţi condiţiile în care devine operantă excepţia de neexecutare a contractelor (exceptio
non adimpleti contractus).
Excepţia de executare a contractului sinalagmatic este un mijloc de apărare specific, care
poate fi folosit de partea căreia i se pretinde executarea obligaţiei ce-i revine, fără ca partea care
pretinde această executare să-şi fi executat propria obligaţie.
Partea care invocă excepţia în discuţie obţine, fără intervenţia instanţei judecătoreşti, o
suspendare a executării propriilor obligaţii până când cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-
i revin. Efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare încetează în momentul în care se vor
îndeplini aceste obligaţii.
Condiţii pentru invocarea excepţiei de executare a contractului
1) obligaţiile reciproce ale părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract. În principiu sunt
reciproce şi interdependente numai obligaţiile care izvorăsc din acelaşi contract. O parte nu poate
invoca excepţia neexecutării pe motiv că cealaltă parte nu şi-a îndeplinit o obligaţie pe care şi-o
asumase într-un alt contract. Astfel, deşii aceleaşi părţi pot stabili raporturi juridice în baza mai
multor contracte, excepţia de neexecutare va putea fi invocată numai în legătură cu obligaţia
corelativă asumată prin acelaşi contract.
2) să existe o neexecutare a obligaţiei suficient de importantă din partea celuilalt contractat, chiar
dacă aceasta ar fi parţială.
Nu are relevanţă cauza acestei neexecutări. Ea poate fi culpa debitorului sau chiar forţa majoră
care îl impiedică pentru moment să execute obligaţia. Totuşi, dacă neexecutarea datorată forţei
majore este definitivă, contractul încetează pentru imposibilitate fortuită de executare.
3) neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia, faptă care să-l fi împiedicat
pe celălalt să-şi execute obligaţia;
4) părţile să nu fi convenit un termen de executare a uneia din obligaţiile reciproce. Stipularea
unui asemenea termen echivalează cu o renunţare la simultaneitatea de executare a obligaţiei şi
ca urmare invocarea acesteia este lipsită de temei. Termenul se consideră stipulat tacit când
rezultă din uzuri;
5) natura obligaţiilor sau legea să nu facă imposibilă simultaneitatea de executare a obligaţiilor
ceea ce ar atrage şi imposibilitatea invocării excepţiei de neexecutare;
De asemenea, excepţia de neexecutare a contractului poate fi invocată şi în instanţă, ca mijloc de
apărare al pârâtului. În acest caz, instanţa, fie va respinge acţiunea în executare introdusă de
reclamant, fie va dispune, după caz, obligarea acestuia la executarea obligaţiei propriii, stabilind
un termen în acest scop.

1.3. Determinaţi momentul şi locul executării obligaţiei ce rezultă din contractele comerciale
internaţionale, prin prisma prevederilor Principiilor UNIDROIT asupra contractelor
comerciale internaţionale, Ediţia 2010.
O parte este ţinută să îşi execute obligaţiile:
(a)dacă este fixat un termen pentru executarea acelei obligaţii ori acesta poate fi determinat din
contract, la acel termen;
(b)dacă este fixată o perioadă de timp sau această perioadă rezultă din contract, oricând pe
durata perioadei respective cu excepţia situaţiei în care circumstanţele indică faptul că momentul
executării obligaţiei este la latitudinea celeilalte părţi;
(c)în orice altă situaţie, în cadrul unei perioade rezonabile de timp după
încheierea contractului.
Creditorul poate să respingă o ofertă de executare parţială a contractului la momentul scaden
ţei, fie că această ofertă este însoţită ori nu de asigurarea executării integrale a obligaţiilor,
exceptând situaţia în care creditorul nu justifică nici un interes legitim pentru aceasta.
Cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de executarea parţială
trebuiesuportate de către debitor, aceasta neacoperind alte eventuale prejudicii.
(Ordinea executării)
În măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sunt obligate să le execute astfel,
cu excepţia cazului în care din împrejurări rezultă contrariul.
În măsura în care executarea obligaţiei unei părţi necesită o perioadă de timp,acea parte este
obligată să execute contractul prima, cu excepţia cazului în care circumstanţele indică altfel.
(Executarea înainte de termen)
(1) Creditorul poate refuza executarea înainte de termen cu excepţia cazului în care nu poate
justifica un interes legitim pentru aceasta.
(2) Acceptarea executării înainte de termen nu afectează momentul executării propriilor obligaţii,
dacă acel termen a fost fixat distinct de executarea obligaţiilor celeilalte părţi.
(3) Cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de o executare înainte determen trebuie
suportatede către debitor, fără a exclude posibilitatea altor sancţiuni.
(Locul execut ă rii)
(1) Dacă locul executării nu este fixat şi nu este determinabil din contract,executarea obligaţiile
se face astfel:
(a) obligaţia de a plăti o sumă de bani, la sediul creditorului;
(b) orice altă obligaţie, la sediul debitorului.
(2) Partea care îşi schimbă sediul după încheierea contractului trebuie să suporte cheltuielilor
suplimentare pentru executare pe care o astfel de schimbare le-ar putea genera.

Subiectul 2
ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL

2.1. Definiţi arbitrajul comercial internaţional.

Conceptul de arbitaj commercial internațional este susceptibil de mai multe acceptiuni.
Intr-o prima acceptiune arbitrajul commercial internațional este o institutie juridical pentru
solutionarea litigiilor ce se ivesc in cadrul relatiilor comerciale internatioanale si de catre
persoanele investite cu aceasta sarcina, chiar de partile aflate in litigiu. Potrivit altei opinii
arbitrajul internațional este mijlocul prin care un litigiu sau mai multe litigii ce vor aparea in
viitor pot fi solutionate definit de o persoana neinteresata. Alti autori analizeaza arbitrajul
commercial internațional ca jurisdcitie speciala si derogatorie de la dreptul comun procesual,
menita sa asigure rezolvarea litigiilor izvorite din raporturile comerciale internaționale.

2.2. Comparaţi diferite concepţii privind natura juridică a arbitrajului comercial internaţional.
Notiunea juridical a arbitrajului commercial internațional nu a primit o rezovare unitara
in doctrina. Ea a generat o pluralitate de opinii contradictorii, conturindu-se trei conceptii diferite
in aceasta privinta: contractual, jurisdictional si mixta.
Conform conceptiei contractuale arbitrajul commercial international este un ansamblu de acte
juridice avind o natura contractual. Aceasta natura juridical rezulta din faptul ca solutionarea
litigiului aparut intre partile contractante este organizata de catrea acestea prin acordul lor in
limitele satbilite de lege, astfel incit sa fie realizata de persoane care le inspira incredere. Prin
urmare puterile arbitrilor si competent lor de a statua isi au sorgintea in vointa partilor litigante.
Sentinta arbitrala este declarata irevocabila tot prin vointa partilor, forta juridical a acestei
sentinte rezulta din vointa partilor litigante de a o adduce la indeplinire.
Conceptia jurisdictional se fundeaza pe premise ca statul este detinatorul puterii legislative si
judecatoresti. Adeptii acestei conceptii invoca asemanarile care exista intre instantele
judecatoresti si cele arbitrale dintre care retiem urmatoarele:
Si judecatorul si arbitrul au puterea de a statua cu caracter obligatoriu pentru partile in litigiu
asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor formulate de reclamant
Hotarirea pronuntata stabileste drepturile si obligatiile partilor aflate in lititgiu, care este
susceptibila de executare silita in eventualitatea ca nu este executata voluntary
Anumite cai de atac impotriva sentintei arbitrale sint de competent exclusive de solutionare a
instantei judecatoresti de drept comun, ceea ce apropie sensibil hotarirea arbitrala de hotarirea
judecatoreasca.
Conceptia mixta sau eclectic considera ca cele doua conceptii mentionate – contractual si
jurisdictional se refera la arbitraj in mod unilateral, luin din considerare fie punctual de plecare al
activitatii ce o desfasoara, fie specificul acelei activitati.
In doctrina juridical s-a mentionat ca in activitatea sa arbitrajul este conditionat atit de originea
sa contractual, exprimata prin conventia de arbitraj, precum si de finalitatea sa jurisdictional
exprimata in sentinta pe care o pronunta si care este definitive si executorie.

2.3. Întocmiţi o hotărâre arbitrală.

Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor
Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor, neindeplinirea conditiilor de forma
avand caracter nerelevant, coroborata cu necomunicarea facturilor aferente platii chiriei
indreptateste tribunalul arbitral sa aprecieze asupra caracterului neintemeiat al cererii de
obligare a locatarului la plata chiriei pretins datorate pentru perioada ulterioara incetarii
respectivului contract de inchiriere.
sentinta arbitrala nr. 192/24.06.2005 – dosar nr. 464/2004

Partile si obiectul litigiului

Litigiul implica o societate comerciala cu raspundere limitata, in calitate de reclamanta, precum
si o alta societate comerciala cu raspundere limitata, in calitate de parata. Reclamanta a solicitat
Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
obligarea paratei la plata unei sumede bani reprezentand pret neachitat plus dobanzi pentru
serviciile de depozitare si chiriile aferente spatiului de birou, neachitate in intervalul 01.06.2001
– 31.07.2001, cu cheltuieli de arbitrare.

Motivele actiunii
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata un contract de inchiriere
pentru sediu de birou la undepozit, proprietatea reclamantei, unde parata a depozitat pe parcursul
derularii contractului diferite marfuri, contravaloarea chiriei pentru depozitare fiind achitata
lunar, prin ordin de plata, la prezentarea facturii fiscale emisa de reclamanta. Pentru serviciile de
depozitare si chiriile aferente lunilor iunie si iulie 2001, reclamanta a emis doua facturi ce nu au
fost onorate la plata, desi termenul de plata era de 15 zile de la data emiterii facturii. Cu privire la
atitudinea paratei, reclamanta a aratat ca, in primele 5 luni ale anului 2001, aceasta nu a facut
niciun fel de obiectii cu privire la modalitatea de plata a serviciilor de depozitare si a chiriilor
aferente spatiului de birou pus la dispozitie. Dupa ce marfurile proprietatea paratei depozitate la
sediul reclamantei au fost mutate in alt depozit, a mai aratat reclamanta, parata a incetat platile
fara a-si fi mutat toate marfurile depozitate sau sa fi eliberat biroul inchiriat, asa incat aceasta
datoreaza atat pretul pentru serviciile de depozitare, gestionarea chiriilor, cat si dobanzi la aceste
sume. A mai sustinut reclamanta ca parata a fost de rea-credinta pentru ca a mai refuzat
executarea si a altei obligatii, respectiv, cea de achitare a pretului transporturilor marfurilor
depozitate de reclamanta, transport efectuat de reclamanta si ca, printr-o hotarare irevocabila
pronuntata de o instanta statala, parata a fost obligata sa plateasca reclamatei costul
transporturilor marfurilor depozitate in spatiului pus la dispozitie de catre aceasta.
Apararea paratei
Parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si nelegala pentru faptul ca nu datoreaza
sumele pretinse de reclamanta in actiune, facturile emise de reclamanta nefiindu-i comunicate,
nefiind semnate si stampilate, deci nu au fost acceptate, iar reclamanta nu a facut dovada
comunicarii lor. Drept urmare, aceste documente nu-i sunt opozabile. Cu privire la chiria
pretinsa de reclamanta pentru perioada de timp mentionata in actiune, este nedatorata, deoarece
contractul de inchiriere in baza caruia reclamanta a emis facturile a fost reziliat incepand cu
01.06.2001, fapt recunoscut si acceptat de reclamanta ce a efectuat ea insasi transporturile.
Faptul ca reclamanta a efectuat transporturile si a evacuat spatiul inchiriat reiese din hotararea
instantei statale, cat si din avizele de expeditie (de insotire) a marfii depuse de reclamanta la
dosar. In privinta serviciilor de depozitare pe care reclamanta le-a facturat in perioada cand
contractul era in vigoare, acestea au facut obiectul unor intelegeri distincte, efectuandu-se plati
pentru fiecare serviciu in parte.
Solutia tribunalului arbitral
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul arbitral retine ca, la data de 22.12.2000, intre parti
s-a incheiat contractul de inchiriere pentru sediul birou (inclusiv pentru utilizarile asociate) care,
in art. 22 lit. c contine o clauza compromisorie, ceea ce a determinat solutionarea litigiului de
catre Curtea de Arbitraj. In aceste conditii, orice alte intelegeri care au existat intre parti si care
nu s-au concretizat intr-un contract cu clauza compromisorie nu pot fi avute in vedere de catre
Tribunalul arbitral si cu atat mai putin litigiile care apar in legatura cu aceste „intelegeri“. In
cauza, intre parti au existat intelegeri separate privind serviciile de depozitare, manipulare si
transport, care s-au transformat in uzante comerciale, servicii care erau facturate separat de chiria
datorata de parata potrivit contractului de inchiriere.
Aceste pretentii care exced cadrul contractului de inchiriere incheiat intre parti la data de
22.12.2000 nu pot fi solutionate de catre Curtea de Arbitraj.
In legatura cu cele doua facturi fiscale a caror plata se solicita in actiune, tribunalul arbitral
constata ca, pe de o parte, acestea contin si alte prestatii (in afara chiriei), care exced cadrului
contractual, iar pe de alta parte, contractul de inchiriere din 22.12.2000 incheiat intre parti, a
incetat la data de 01.06.2001, potrivit adresei (scrisorii) comunicate de parata reclamantei, chiar
daca aceasta nu este datata.
Asadar, relatiile contractuale au incetat la data de 01.06.2001, fapt acceptat de ambele
parti, chiar daca in cadrul acestei actiuni reclamanta nu mai recunoaste, prevalandu-se de
clauzele contractuale care prevad indeplinirea anumitor conditii de forma. Faptul ca reclamantei i
s-a comunicat de catre parata intentia de reziliere (incetare) a contractului, rezulta din continutul
actiunii formulate impotriva paratei la instanta statala, precum si din continutul motivelor de
recurs, incetarea relatiilor contractuale fiind motivul principal pe care si-a intemeiat reclamanta
pretentiile legate de transportul marfurilor ce apartineau paratei, marfuri depozitate in spatiul
reclamantei.
In conditiile in care relatiile contractuale au incetat, orice pretentii pentru perioada ulterioara
datei de 01.06.2001 sunt neintemeiate. De altfel, cele doua facturi nu au fost comunicate si
evident nu au fost acceptate de catre parata, asa incat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de
art. 46 C.comercial, privind mijloacele de proba specifice obligatiilor comerciale, stiut fiind
faptul ca numai facturile acceptate reprezinta mijloace de proba.
In concluzie, fata de cele aratate mai sus, Tribunalul arbitral urmeaza sa respinga actiunea
formulata de reclamanta ca neintemeiata.