Curs dr roman Nr 2

04.03.2014
Capacitatea testamentara sau Testamenti Factio

Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesar ca testatorul, martorii ,
mostenitorii si legatarii sa aiba capacitate testamentara pe care romanii o denumeau Testamenti
Factio si care era de doua feluri: Testamenti Factio Activa si Testamenti Factio Pasiva

A) Testamenti Factio Activa desemneaza aptitudinea persoanei de a-si intocmi

testamentul si de a asista in calitate de martor la intocmirea unui testament. Regula era ca au
testamenti factio activa toti aceia care sunt capabili de drept si de fapt, adica persoanele sui
iuris care aveau reprezentarea consecintelor actelor si faptelor lor.
Totusi, din ratiuni de ordin practic, au fost admise si exceptii. Spre exemplu: fiul de familie care
avea un peculium castrense , adica un peculiu in calitate de soldat , de a dispune de a bunurile
sale prin testament. De asemenea, servul public/ sclavul public , desi nici nu era persoana, avea
totusi posibilitatea de a dispune prin testament de jumatate din peculiul sau.
La origine,femeia sui iuris nu isi putea face testament, fiindca se afla sub tutela perpetua a
agantilor ei, dar incepand din vremea lui Hadrian, s-a admis ca femeia sui iuris sa dispuna de
bunurile sale prin testament , insa numai cu autoritatis tutoris. Femeile care se bucurau de” ius
liberorum” aveau o deplina capacitate de a testa/ de a-si face testamentul.

B) Testamenti Factio Pasiva desemneaza aptitudinea persoanei de a veni la succesiune in

calitate de mostenitor sau de legatar. In mod simetric,aveau testamenti factio pasiva toti aceia
care au capacitate de drept si de fapt. Insa si de la aceasta regula s-au admis exceptii: s-a
admis insitituirea persoanelor alieni iuris, instituirea fiilor de familie,dupa cum s-a admis si
instituirea sclavilor ca mostenitori. Astfel, tot din ratiuni de ordin practic,s-a admis si instituirea
sclavului propriu si instituirea sclavului altuia, cu precizarea ca atunci cand era instituit sclavul
propriu, clauza de instituire era urmata de o clauza de dezrobire astfel incat sclavul propriu
devenea persoana in momentul mortii testatorului. Prin urmare,avea capacitatea de a dobandi
succesiunea in nume propriu.
Totodata, Cato cel Batran a propus o lege in 169 i Hr prin care femeia nu putea veni la
succesiunea unui patrimoniu in valoare mai mare de 100000 asi.

Pe de alta parte, pt ca un testament sa fie intocmit in mod valabil, era necesara instituirea
de mostenitori, despre care Gaius spunea ca este temeiul juridic al oricarui testament. Instituirea
de mostenitori presupunea respectarea unor conditii de forma si de fond . Cu privire la conditiile
de forma, retinem ca instituirea de mostenitori se facea in fruntea testamentului. Orice testament
incepea cu instituirea de mostenitori in termeni imperativi si solemni.
De exemplu: daca era instituit Octavian,se utiliza formula”Octavius Herres esto”/ octavian sa fie
mostenitor.
Conditiile de fond ale instituirii si.au gasit expresia in doua principii ale dreptului succesoral
roman.

 Potrivit primului principiu “nemo pro parte testatus pro parte intestatus decedere
potes” / Nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament.
De aici rezulta ca mostenirea legala nu se poate deschide alaturi de mostenirea
testamentara , iar daca testatorul dispune numai pentru o parte din bunurile sale, cel
instituit pro parte va dobandi totusi intreaga succesiune , caci altminteri ar insemna sa
se deschida mostenirea legala alaturi de mostenirea testamentara , ceea ce nu este
permis

 Potrivit celui de al doilea principiu “ semel heres sempel heres” / odata mostenitor,
pentru totdeauna mostenitor, ceea ce inseamna ca instituirea de mostenitori nu se
poate face cu termen, ci se face pentru totdeauna, deoarece , asa cum vom vedea,
mostenirea este un mod de dobandire a proprietatii, iar proprietatea nu are caracter
temporar, ci are caracter perpetuu.

Daca insa mostenitorul instituit repudiaza succesiunea , atunci se deschide mostenirea legala.
Pentru a preveni o asemenea perspectiva , romanii au creat substituirea de mostenitori care este
tot o instituire ,dar de gradul doi ( sau conditionala) pentru ipoteza in care cel instituit nu poate
sau nu vrea sa dobandeasca succesiunea . Aceasta imbraca trei forme:
A) subtitutio vulgaris este cea obisnuita si se face pentru ipoteza in care cel instituit nu poate sau
nu vrea sa dobandeasca succesiunea.
B) substitutio pupilaris se facea numai pentru ipoteza in care cel instituit mostenitor ar fi murit
inainte de varsta pubertatii(14 ani) deoarecele este incapabil de fapt, neputuand sa isi faca
testament.
C) substitutio cvasipupilaris se face numai pentru ipoteza in care cel instituit mostenitor ar
deveni alienat mintal,deoarece si nebunul e incapabil de fapt.
Pe langa mostenirea legala si mostenirea testamentara , romanii au cunoscut si
succesiunea deferita contra testamentului pe care Gaius o denumea contra tabulas.
Aceasta mostenire este o expresie a principiului simetriei in materie succesorala,caci , in
conceptia vechilor romani,asa cum testatorul isi poate institui descendentii ca mostenitori, tot asa
de bine testatorul poate sa-si dezmosteneasca descendentii cu conditia sa rspecte anumite forme
solemne. Astfel , fiii de familie erau dezmosteniti nominal, fiecare parte printr-o formula
solemna. De exemplu: daca era dezmostenit Octavian, testatorul mentiona Octavius filius meus
exheres esto.
Decat fiicele si nepotii puteau fi dezmosteniti in bloc prin formula solemna " ceteri omnes
exheredes sunto" / Toti ceilalti sa fie dezmosteniti. Daca era dezmostenit un fiu de familie fara
respectarea formelor solemne, testamentul era ruptum (nul) . Daca erau dezmosteniti fara
respectara formelor solemne , fiicele si nepotii , testamentul nu era nul, dar se rectifica de asa
maniera incat cei dezmosteniti fara respectarea formelor solemne sa primeasca totusi o parte din
succesiune. Aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul omisiunii.
Omisiunea apare atunci cand descendentii nu sunt nici instituiti, nici dezmosteniti. Prin
urmare,daca este omis un fiu , testamentul va fi nul. Daca sunt omisi fiice si nepoti,testamentul
va fi rectificat.
Cu timpul insa, ideile romanilor in materie succesorala au evoluat si pe acest fond de evolutie
s-a impus ideea de oficium , in virtutea careia testatorul are indatorirea de a-si iubi rudele
apropiate. Prin rude apropiate intelegem descendentii,dar nu numai , ascendentii,fratii si surorile.
In acest stadiu, chiar daca testatorul isi dezmostenea rudele apropiate ,chiar cu respectara
formelor solemne,cei dezmosteniti aveau posibilitatea sa atace testamentul in justitie printr-o
actiune speciala denumita Querera inoficiosi testamenti ,adica plangere pt testamentul inoficios,
adica pt testamentul lipsit de oficium.
Aceasta actiune era intentata de cei dezmosteniti cu respectara formelor solemne in fata
tribunalului centumvirilor, iar centumvirii anulau testamentul sub pretextul ca testatorul a fost
nebun atunci cand si-a intocmit testamentul , intrucat numai un nebun isi poate dezmosteni
rudele apropiate. Totusi existau unele cauze care justificau dezmostenirea rudelor apropiate,spre
exemplu tentativa de omor, insa acele cauze nu erau prevazute in textele din legi ci erau lasate la
aprecierea tribunalului. In decursul timpului s-a constatat ca practica tribunalului este
contradictorie , spete similare erau rezolvate diferit . De aceea, Imparatul Justinian a intocmit o
lista cu cauzele care justifica dezmostenirea rudelor apropiate si o alta lista cu cauzele care
justifica intentarea quererei inoficiosi testamenti.
Alte texte romane se refera la dobandirea mostenirii , iar in functie de felul in care
mostenirea este dobandita , mostenitorii se clasifica in 3 categorii : heredes sui et
necesarii,necesarii,voluntarii.
1. Heredes sui et necesarii . Din acestia faceau parte toti aceia care in momentul mortii lui pater
familias au devenit persoane sui iuris,ceea ce inseamna ca se confunda cu categoria
mostenitorilor legali din prima clasa. Ei pot veni si la mostenirea legala si la cea testamentara.
Dar,ei sunt , totodata,si motenitori necesari , in sensul ca succesiunea le revine de drept, astfel
incat, in cazul acestor mostenitori nu se pune nici problema acceptarii , nici problema repudierii
succesiunii.
2. Heredes necesarii . Din aceasta categorie fac parte sclavii instituiti mostenitori . Este vorba de
sclavii proprii care devin persoane sui iuris in momentul mortii testatorului. Fireste,sclavii
proprii nu pot veni la succesiunea legala. Ei sunt mostenitori necesari,deoarece mostenirea le
revine de drept.
3. Heredes voluntarii / extraneii sunt straini de familie ,cu precizarea ca in aceasta materie si
numai in aceasta materie, agnatii din categoria a doua si a treia sunt considerati straini de familie.
Acesti mostenitori au posibilitatea fie sa accepte fie sa repudieze succesiunea, iar daca inteleg sa
accepte succesiunea, ei trebuie sa recurga la una din formele acceptarii mostenirii ,caci potrivit
dreptului civil, exista trei forme ale acceptarii pe care le denumim cretio ,pro herede gestio si
Nuda voluntas

 Cretio e o forma solemna de acceptare , ceea ce inseamna ca mostenitorul trebuie sa isi

exprime vointa de a accepta succesiunea in termeni solemni. Testatorul are posibilitatea
de a-i impune mostenitorului sa accepte succesiunea in aceasta forma.

 Pro herede gestio inseamna gestiune/ administrare in calitate de mostenitor si consta intr-
un act de administrare a bunurilor succesorale , act din care rezulta ca mostenitorul a
inteles sa accepte succesiunea .

 Nuda voluntas este o forma expresa de acceltare a succesiunii ,dar nesolemna.

Insa, pt accepatrea mostenirii era necesar sa fie respectare anumite conditii :

 In primul rand era necesar ca mostenitorul sa aiba capacitatea de a se obliga, deoarece

o mostenire cuprinde pe langa lucruri corporale si drepturi de creanta si o seama de
datorii care trebuie sa fie platite de mostenitor. De aceea,daca sunt instituiti
mostenitori fiul si sclavul altuia , ei nu pot accepta succesiunea fara apropbarea lui
pater familias sau a lui dominus intrucat,asa cum am vazut,la materia persoanelor,fii
de familie si sclavii nu pot incheia acte juridice in nume propriu si numai
imprumutand numele lui pater familias, fara a ingreuna situatia lui pater familias.
De aceea e necesara aprobarea lui pater sau dominus( iusu patri sive domini)

 In al doilea rand ,era necesar ca mostenitorul instituit sa aiba ius capiendi sau dreptul
de a culege o mostenire , drept care a fost creat de imparatul August prin doua legi :

Iulia si Papia Popeea , cunoscute sub denumirea de legi caducare , ale caror dispozitii au fost
clasificate in doua parti : pars nuptiaria si caducaria
A) pars nuptiaria. Potrivit acestor dispozitii, femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre
25 si 60 de ani trebuie sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii.
B) pars caducaria. Prin aceste dispozitii s-a prevazut ca aceia care nu sunt casatoriti nu
pot primi nimic din mostenirea pt care au fost institutiti. Aceia care erau casatoriti dar nu aveau
copii primeau numai jumatate din partea pt care au fost institutiti , urmand ca partea caduca sa
revina celor instituiti in acelasi testament si care indeplineau conditiile cerute de legile caducare.
Daca nu existau asemenea mostenitori, intreaga succesiune trecea asupra statului.

Pe de alta parte,acceptarea mostenirii genera si anumite efecte juridice :

Primul efect este confuziunea patrimoniilor caci,in momentul acceptari mostenirii,patrimoniul
defunctului se contopeste cu patrimoniul mostenitorului. Acest efect juridic poate genera
consecinte pagubitoare si pentru mostenitori si pentru creditorii defunctului. Consecintele
pagubitoare pentru mostenitori se produc atunci cand succesiunea este incarcata de datorii caci
mostenitorul raspunde pt datoriile succesorale , ultra vires hereditatis, adica raspunde dincolo de
limitele activului succesoral,ceea ce inseamna ca , dupa ce se epuizeaza activul succesiunii,
constand in lucruri corporale si drepturi de creanta, mostenitorul plateste din bunurile sale. De
aceea mostenitorii repudiau succesiunile incarcate de datorii in paguba creditorilor defunctului
care nu isi mai puteau valorifca drepturile de creanta. De aceea, praetorul a intervenit si a creat
un drept special denumit ius abstinendi , in virtutea caruia mostenitorul raspundea de datoriile
succesorale numai intra vires hereditatis, adica numai in limitele activului succesoral. Imparatul
Justinian a creat beneficiul de inventar( beneficium inventarii) , cf caruia, acela care face un
inventar al bunurilor succesorale , va raspunde pentru datoriile succesiunii, iarasi, numai in
limitele activului succesoral.
Dar confuziunea patrimoniilor poate genera efecte pagubitoare si pentru creditorii defunctului
atunci cand mostenitorul este insolvabil, deoarece creditorii defunctului vin in concurs cu
creditorii mostenitorului si intrucat mostenitorul e insolvabil, creditorii defunctului nu isi pot
valorifica drepturile de creanta integral ci numai in parte. Iata de ce praetorul a intervenit si a
creat separatio bonorum prin care , ori de cate ori mostenitorul era insolvabil, bunurile
defunctului erau separate de bunurile mostenitorului iar creditorii defunctului isi valorificau
integral drepturile de creanta pe seama bunurilor defunctului si numai dupa aceea se producea
confuziunea patrimoniilor.