Sunteți pe pagina 1din 3

Metodologia cercetarii socio-umane empirice

De îndată ce sociologia a aspirat să devină o ştiinţă a început şi reflecţia asupra căilor pe


care să le urmeze pentru a ajunge la poziţia râvnită. Teoriilor sociologice li s-au asociat, în forme
mai mult sau mai puţin elaborate, metodologii de cercetare. Spre deosebire însă de ştiinţele deja
consacrate, sociologia a păstrat în cadrul său preocuparea de a-şi clarifica în permanenţă
presupoziţiile metodologice.
Este general admisă presupoziţia că, într-o fază iniţială a dezvoltării unei discipline,
acumularea de date, realizarea de descripţii minuţioase sunt întreprinderi utile, deşi prin natura
lor pot fi considerate ca “preştiinţifice”. În acelaşi timp, mesajul cel mai semnificativ derivat din
critica empirismului sociologic constă în aderarea necesară la un protocol ştiinţific mai general şi
integrator, pentru a da sens teoretic datelor empirice, pentru a practica selecţia, aprofundarea,
critica şi evaluarea problemelor sociale. Ne orientăm astfel către afirmarea funcţiilor
metodologiei de cercetare şi concretizarea ei în proiecte şi alternative de realizare.
A finaliza un proiect metodologic de cercetare sociologică înseamnă a conduce la
creşterea progresivă a construcţiei sau reconstrucţiei sistematice a factualităţii sociale.
Totodată, nu putem acumula la nesfîrşit date empirice fără a ajunge la o “mulţime” de
date care nu ne mai spun mare lucru în afara localizării lor într-un timp şi spaţiu social strict
limitate, la imposibilitatea de a le putea integra într-o explicaţie mai generală. De aceea, este
necesar să identificăm o arie problematică şi s-o investigăm în mod sistematic şi aprofundat, atât
prin extindere factuală, cât şi prin corelaţii interfactuale. Aceasta însă nu este şi suficient, pentru
că trebuie să ne raportăm la o teorie mai generală şi să corelăm explicaţiile noastre parţiale cu
predicţii teoretice mai cuprinzătoare. Ne aflăm astfel pe calea articulării coerente a structurii
conceptuale a teoriei de referinţă cu rezultatele cercetării empirice, în scopul de a elimina treptat
unele ambiguităţi, de a dezvolta noi concepte, de a aprofunda sensurile unor propoziţii sau
predicţii. Premisele unor asemenea preocupări trebuie să fie afirmate şi metodologic. Rezultă
astfel necesitatea elaborării sistematice a unei metodologii a cercetării sociologice care să se
concentreze asupra următoarelor do-menii prioritare: a) extinderea şi cuprinderea unui evantai
larg de fapte sociale cu ajutorul unor metode specifice de investigare; b) identificarea corelaţiilor
intra sau interfactuale prin tehnici adecvate; c) îmbogăţire şi rafinare conceptuală; d) construcţie
şi integrare teoretică bazate pe descriere, explicaţie şi predicţie sociologică.
Domeniile specificate nu pot fi ierarhizate într-un tip sau altul de succesiune, atâta vreme
cât raporturile dintre ele sunt de corespondenţă şi concomitenţă. Numai din raţiuni de prezentare
sau de specializare a abordării metodologice ele pot fi sau sunt prezentate într-o anume ordine.
Este de înţeles că fundamentarea proiectului metodologic o desfăşurăm în idealitatea
demersului său. De aici derivă câteva consecinţe:
a) rareori o cercetare se realizează în aşa fel încât să chestioneze şi să aplice toate
principiile metodologice referenţiale, ci cel mai adesea le implică în mod tacit;
b) proiectul metodologic integral dispune de proprietatea decompozabilităţii, astfel că
într-o investigaţie particulară se poate realiza parţial sau fragmentar;
c) investigaţiile segmentate şi specializate (descrieri factuale, explicaţii localizate,
predicţii extrapolate, culegeri şi ordonări de date empirice, analiza secundară a unor date etc.)
sunt sau pot fi corelate între ele prin comunicări între moduri de desfăşurare, concluzii parţiale,
elaborări teoretice sau explicative fragmentate etc., în aşa fel încât, în ultimă instanţă, se
reconstruieşte integralitatea proiectului metodologic;
d) analiza acestuia permite specificarea unor probleme de ansamblu ale cercetării sociale,
având implicaţii în planul demersului de construcţie ştiinţifică a sociologiei.
În principiu, nu ne-am propus să prezentăm metode şi tehnici de investigare, ci cum se
poate orienta analistul social în utilizarea lor, care sunt temeiurile metodologice ale desfăşurării
investigaţiei empirice şi construcţiei teoretice. Metodologia nu este numai sau în primul rând o
colecţie de metode şi tehnici căreia să i se subordoneze ceea ce Wright Mills a numit „imaginaţia
sociologică”. Din contră, menirea ei ar fi să se consacre ca unul din mijloacele principale de
stimulare a imaginaţiei şi creativităţii în cercetare. Nu orice metodă (sau tehnică) de investigare
asigură prin ea însăşi succesul unei cercetări sau analize sociale. Apoi, metoda de cercetare
conduce la acele date care sunt coerente cu principiile metodologice ce au fundamentat-o iar
tehnicile de prelucrare a datelor generează informaţii a căror relevanţă teoretică este sistematizată
în concordanţă cu modelul general al proiectului de analiză socială. De aceea, dimensionarea
unui proiect de cercetare solicită clarificări şi opţiuni metodologice prealabile. Intenţia lucrării de
faţă tocmai în aceasta constă.

În ştiinţele socioumane, termenul de „metodă” se utilizează în accepţiuni foarte variate,


asociindu-ise când un sens prea larg, când unul prea îngust. Se vorbeşte astfel de metoda
statistică, istoricocomparativă, dialectică, experimentală, dar şi de metoda cazului, convorbirii,
celor mai mici pătrate etc.
Prin „metodă” (gr. methodos, cale, mijloc, mod de expunere), ca şi în celelalte ştiinţe şi în
filosofie, se înţelege modul de cercetare, sistemul de reguli şi principii de cunoaştere şi de
transformare a realităţii obiective. Metoda reprezintă – aşa cum se precizează în Dicţionar de
filozofie (1978, 457) – „aspectul teoretic cel mai activ al ştiinţei, care jalonează calea dobândirii
de cunoştinţe noi”. Gândirea metodică asigură adequatio intellectus ad intellecti (coerenţa logică
internă) şi adequatio intellectus ad rei (concordanţa imaginilor noastre mintale cu realitatea
obiectivă).
Nu este de mirare faptul că specialiştii au remarcat faptul că în ştiinţele sociale şi
comportamentale noţiunea de „metodă” este ambiguă (Grawitz, 1972, 18). Se utilizează când la
singular (metoda comparativă, metoda stimulilor constanţi etc.), când la plural (metode de
culegere a datelor, de prelucrare a informaţiilor). Din raţiuni didactice vom utiliza în continuare
termenul la plural, înţelegând că metodele din ştiinţele socioumane pot fi clasificate după
multiple criterii. După criteriul temporal, facem distincţie între metodele transversale, urmărind
descoperirea relaţiilor între laturile, aspectele, fenomenele şi procesele socioumane la un moment
dat (observaţia, ancheta, testele psihologice şi sociometrice etc.), şi metodele longitudinale,
studiind evoluţia fenomenelor în timp (biografia, studiul de caz, studiile panel etc.).
Un alt criteriu de clasificare a metodelor îl constituie reactivitatea, gradul de intervenţie a
cercetătorului asupra obiectului de studiu. În experiment, cercetătorul intervine provocând
producerea fenomenelor, spre deosebire de observaţie, în care ideal ar fi ca cercetătorul să nu
producă nici o modificare a comportamentelor sau situaţiilor studiate. După reactivitatea lor,
metodele pot fi clasificate astfel: metode experimentale (experimentul sociologic, psihologic),
metode cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia socială provocată etc.) şi
metode de observaţie (studiul documentelor sociale, observaţia şi altele).
Metodele în ştiinţele sociale şi comportamentale mai pot fi clasificate şi după numărul
unităţilor sociale luate în studiu. Există metode statistice, desemnând investigarea unui număr
mare de unităţi sociale (anchetele socio-demografice, sondajele de opinie, analizelele
matematico- statistice), şi metode cazuistice, semnificând studiul integral al câtorva unităţi sau
fenomene socioumane (biografia, studiul de caz, monografia sociologică etc.).
După locul ocupat în procesul investigaţiei empirice, metodele pot fi: de culegere a
informaţiilor (înregistrarea statistică, studiul de teren, ancheta etc.), de prelucrare a informaţiilor
(metode cantitative, metode calitative), de interpretare a datelor cercetării (metode comparative,
interpretative etc.).