Analele ASEM, ediţia a IХ-a

CONTROLUL FISCAL – ELEMENT FUNCŢIONAL AL ADMINISTRĂRII

FISCALE

Conf. univ. dr. Ada Ştahovschi, ASEM

Viorel Vîlcu, CCCEC, şef direcţie

Controlling is an objective and subjective necessity and it is not an objective but a means of
executive activity completion, and of its administration process. Private modem enterprise together
with political democracy gives the best freedom keeping perspective and offers the most accessible
ways of economical development and general prosperity. The factor which ties the modern market
economies with political democracy constitutes the premise of freedom, risk, and chance. The main
objective of the control unit is fiscal transformation continuation in accordance with the commitments
taken on for integration in the European Union. These ones refer to the fiscal civism, to the rising of
the voluntary conformation degree of the economical agents; rapidly and efficiently collecting the
dodged tax, sanctioning the dodging behavior and reaching the fiscal discipline. The results are
materialized in the rising of the incomes drawn to the state budget, creating the necessary premise for
rising incomes in real terms - long-term and short-term.

Finanţarea neîntreruptă a sectorului public necesită completarea sistematică cu resurse financiare

a bugetelor de toate nivelele. Asigurarea cu venituri a bugetelor depinde, în cea mai mare măsură, de
nivelul achitării obligaţiilor fiscale de către persoanele fizice şi juridice.
Legislaţia fiscală stabileşte obligativitatea calculării şi achitării în termen a impozitelor şi
taxelor, însă, în practică, sub influenţa unor factori atât obiectivi, cât şi subiectivi, contribuabilii
încalcă prevederile exprese şi imperative ale legislaţiei fiscale. În aceste condiţii, organelor cu atribuţii
de administrare fiscale le revine sarcina de a exercita controlul asupra respectării legislaţiei fiscale,
asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale.
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de
asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în
bugetele de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală în caz de existenţă a
unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Pornind de la scopul şi impactul său, cel mai eficient instrument al administrării fiscale este
controlul fiscal. Controlul fiscal reprezintă verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută
obligaţia fiscală şi alte obligaţii, prevăzute de legislaţia fiscală, inclusiv verificarea altor persoane sub
aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni, prevăzute de
Codul Fiscal. Controlul fiscal este exercitat de organul fiscal sau de un alt organ cu atribuţii de
administrare fiscală, în limitele competenţei acestuia.
În Republica Moldova activează următoarele organe cu atribuţii de administrare fiscală, cu
dreptul de a efectua controale fiscale: Serviciul fiscal (cu drepturi depline – efectuează controale
fiscale potrivit planurilor de activitate, solicitărilor altor autorităţi sau a contribuabililor), Centrul
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (cu drepturi limitate – efectuează controale
fiscale doar în cadrul urmăririi penale), Serviciul vamal (cu drepturi limitate – efectuează controale
fiscale doar la tranzacţiile aferente drepturilor de import şi export) şi Serviciile de colectare a
impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor (cu drepturi limitate – efectuează de comun acord
cu organul fiscal teritorial controale fiscale aferente impozitelor şi taxelor locale administrate).
Procedura controlului fiscal constă dintr-un ansamblu de metode şi operaţiuni de organizare şi
desfăşurare a controlului, precum şi de valorificare a rezultatelor lui. Controlul fiscal poate fi efectuat
prin următoarele metode şi operaţiuni: verificarea faptică, verificarea documentară, verificarea totală,
verificarea parţială, verificarea tematică, verificarea operativă, verificarea prin contrapunere.
În cadrul controlului fiscal, pentru determinarea corectitudinii calculării sumei obligaţiei fiscale,
autoritatea care efectuează controlul poate folosi metode şi surse indirecte de determinare a obligaţiei
fiscale, care pot fi: tipul şi natura activităţilor practicate de contribuabil; mărimea capitalului
contribuabilului; veniturile din vânzări ale contribuabilului; numărul de angajaţi ai contribuabilului;
categoria clienţilor contribuabilului şi numărul lor; diferenţa dintre caracteristicile cantitative şi cele
calitative ale materiei prime, ale altor materiale procurate şi ale celor folosite în producţie; analiza
schimbării valorii nete a proprietăţii contribuabilului; chiria imobilului folosit de contribuabil în

153
 Analele ASEM, ediţia a IХ-a
afaceri; rulajul mijloacelor băneşti şi soldul lor pe conturile bancare ale contribuabilului; compararea
cheltuielilor contribuabilului cu veniturile lui; venitul altor persoane care activează în aceleaşi condiţii
sau în condiţii similare cu cele ale contribuabilului; proprietatea persoanei cu funcţie de răspundere
(locuinţa, automobilul etc.) procurată sau folosită în scopuri personale, starea ei fizică, apartenenţa
persoanei la diferite cercuri, numărul personalului ei casnic; informaţiile de la instituţiile financiare
(sucursale sau filiale ale acestora), birourile notariale, organele vamale, organele poliţiei, Agenţia de
Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, bursele de valori privind tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de
contribuabil şi datele despre el; alte obiective, procese şi fenomene, informaţiile şi datele care denotă
suma obligaţiei fiscale a contribuabilului.
La aceste metode se recurge dacă în timpul controlului fiscal sumele impozitelor şi taxelor care
urmau să fie vărsate la buget nu pot fi determinate din lipsă de evidenţă contabilă ori din cauza ţinerii
ei neconforme, dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcţie de răspundere
nu prezintă, în totalitate sau în parte, documentele de evidenţă şi/sau dările de seamă fiscale, cu dreptul
efectuării ulterioare a recalculării după restabilirea evidenţei, sau după prezentarea documentelor
respective.
Controlul fiscal îmbracă 2 forme:
♦ controlul fiscal la oficiul organului fiscal sau al altui organ cu atribuţii de administrare
fiscală;
♦ controlul fiscal la faţa locului.
Controlul fiscal la oficiul organului fiscal sau la oficiul organului cu atribuţii de administrare
fiscală (denumit în continuare controlul fiscal cameral) constă în verificarea corectitudinii întocmirii
dărilor de seamă fiscale, a altor documente prezentate de contribuabil, care servesc drept temei pentru
calcularea şi achitarea impozitelor şi taxelor, a altor documente de care dispune organul fiscal sau alt
organ cu atribuţii de administrare fiscală, precum şi în verificarea altor circumstanţe ce ţin de
respectarea legislaţiei fiscale.
Sarcinile de bază ale verificării camerale sunt: verificarea vizuală a perfectării documentelor
contabile, adică verificarea existenţei tuturor rechizitelor necesare, a semnăturilor persoanelor de
răspundere; verificarea corectitudinii întocmirii dărilor de seamă fiscale, inclusiv a calculelor
obligaţiilor fiscale reflectate în acestea, verificarea corectitudinii utilizării cotelor impozitelor şi a
înlesnirilor fiscale, corectitudinea reflectării indicatorilor necesari pentru determinarea bazei
impozabile, verificarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă fiscale; verificarea concordanţei
dintre indicatorii perioadei fiscale curente cu indicatorii perioadelor fiscale precedente; verificarea
corespunderii datelor din evidenţa contabilă cu datele din dările de seamă fiscale.
Metodele concrete utilizate în cadrul controlului cameral sunt stabilite de către organul fiscal,
pornind de la specificul încălcărilor fiscale cel mai frecvent întâlnite pe teritoriul supus controlului, de
posibilitatea prelucrării automatizate a informaţiei, de profesionalismul şi experienţa funcţionarilor
fiscali.
Controlul fiscal cameral se efectuează de către funcţionarii fiscali sau persoanele cu funcţie de
răspundere ale altor organe cu atribuţii de administrare fiscală conform obligaţiilor de serviciu, fără
adoptarea unei decizii scrise asupra obiectivului vizat. Controlul în cauză urmează a fi efectuat în
termen de cel mult 3 luni din ziua prezentării de către contribuabil a dării de seamă fiscale, a unui alt
document prevăzut de legislaţia fiscală.
La relevarea unor erori şi/sau contradicţii între indicii dărilor de seamă şi documentelor
prezentate, organul care a efectuat controlul este obligat să comunice despre aceasta contribuabilului,
cerându-i, totodată, să modifice documentele respective în termenul stabilit.
Controlul fiscal la faţa locului are drept scop verificarea respectării legislaţiei fiscale de
contribuabil sau de o altă persoană supusă controlului, care se efectuează la locurile aflării acestora de
către funcţionarii fiscali sau de persoane cu funcţie de răspundere ale altor organe cu atribuţii de
administrare fiscală. În cazul în care contribuabilul sau o altă persoană supusă controlului nu dispune
de sediu sau de oficiu ori sediul lui se află la domiciliu, în alte cazuri când nu există condiţii adecvate
de lucru, controlul fiscal menţionat se efectuează la oficiul organului care exercită controlul fiscal, cu
întocmirea obligatorie a unui act de ridicare de la contribuabil a documentelor necesare.
Controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii
organului care exercită controlul şi poate cuprinde atât unul, cât şi mai multe tipuri de impozite şi taxe.
În cursul unui an calendaristic se admite efectuarea unui singur control fiscal la faţa locului pe

154
 Analele ASEM, ediţia a IХ-a
unele şi aceleaşi tipuri de impozite şi taxe pentru una şi aceeaşi perioadă fiscală. Această restricţie nu
se extinde asupra cazurilor când controlul fiscal la faţa locului se efectuează în legătură cu
reorganizarea sau lichidarea contribuabilului; când după efectuarea controlului se depistează semne de
încălcări fiscale; când acesta este o verificare prin contrapunere; când controlul ţine de activitatea
posturilor fiscale; când controlul se efectuează la solicitarea organelor de drept sau în legătură cu
inspectarea activităţii organului fiscal de către organul ierarhic superior; când necesitatea controlului a
apărut în urma examinării cazului cu privire la încălcarea fiscală sau în urma examinării contestaţiei.
Durata unui control fiscal la faţa locului nu trebuie să depăşească două luni calendaristice. În
cazuri excepţionale, conducerea organului care exercită controlul fiscal poate să decidă prelungirea
duratei în cauză cu cel mult 3 luni calendaristice sau să sisteze controlul. Perioada sistării controlului
şi prezentării documentelor nu se include în durata efectuării controlului, ultima fiind calculată din
ziua începerii lui până la ziua semnării actului respectiv, inclusiv.
Controlul fiscal se efectuează în programul de lucru al organului, care efectuează controlul fiscal
şi/sau în programul de lucru al contribuabilului.
Activitatea contribuabililor poate fi supusă controlului fiscal pentru o perioadă ce nu depăşeşte
termenele de prescripţie stabilit.
Astfel, obligaţiile fiscale pot fi determinate în următoarele termene:
− impozitele, taxele, majorările de întârziere – în cel mult 4 ani de la ultima dată
stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru plata
impozitului, taxei, majorării de întârziere (penalităţii), în cazul în care nu este
prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale;
− sancţiunile fiscale aferente unor impozite şi taxe concrete – în cel mult 4 ani de la
ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale privind impozitul şi taxa
menţionată sau pentru plata impozitului şi taxei în cazul în care nu este prevăzută
prezentarea unei dări de seamă fiscale;
Termenul de prescripţie nu se extinde asupra impozitului, taxei, majorării de întârziere
(penalităţii) sau sancţiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă
fiscală care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce
constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.
La finalizarea controlului fiscal la faţa locului, pentru valorificarea rezultatelor acestuia, se
întocmeşte un act de control fiscal. La posturile fiscale, actul de control fiscal se va întocmi numai în
caz de depistare a încălcării legislaţiei fiscale. În cazul depistării vreunei încălcări fiscale, organul care
exercită controlul ia decizia corespunzătoare.
Actul de control fiscal este un document întocmit de funcţionarul fiscal sau altă persoană cu
funcţie de răspundere a organului care exercită controlul, în care se consemnează rezultatele
controlului fiscal. În act se va descrie obiectiv, clar şi exact încălcarea legislaţiei fiscale şi/sau a
modului de evidenţă a obiectelor impunerii, cu referire la documentele de evidenţă respective şi la alte
materiale, indicându-se actele normative încălcate. În act va fi reflectată fiecare perioadă fiscală în
parte, specificându-se încălcările fiscale depistate în ea.
Contribuabilul, inclusiv prin intermediul conducătorului sau altui reprezentant al său, este
obligat, după caz, să asigure condiţii adecvate pentru efectuarea controlului, să participe la efectuarea
lui şi să semneze actul de control fiscal, chiar şi în cazul dezacordului. În caz de dezacord, el este
obligat să prezinte în scris, în termen de până la 15 zile calendaristice, argumentarea dezacordului,
anexând documentele de rigoare.
În cazul depistării vreunei încălcări fiscale, organul care exercită controlul adoptă decizia
corespunzătoare asupra cazului de încălcare fiscală.
Decizia asupra cazului de încălcare fiscală reprezintă un document de dispoziţie a şefului
(adjunctului) autorităţii fiscale respective, sau a directorului (vicedirectorului) Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (subdiviziunilor teritoriale), adoptat în conformitate cu
legislaţia în vigoare în baza actului de control fiscal şi a dezacordului (în caz dacă există), prin care
este stabilită şi concretizată obligaţia fiscală a contribuabilului şi cerută executarea acesteia.
Cazul de încălcare fiscală (adoptarea deciziei) se examinează în termen de 15 zile din data:
− prezentării dezacordului – dacă a fost prezentat la timp (15 zile de la data semnării
actului de control);
− expirării termenului de prezentare a dezacordului – dacă nu a fost prezentat sau dacă a

155
 Analele ASEM, ediţia a IХ-a
fost prezentat cu întârziere.
În cazul prezentării unor argumente întemeiate, termenul menţionat poate fi prelungit cu 30 de
zile prin decizia organului abilitat să examineze cazurile de încălcare fiscală, inclusiv în baza
demersului argumentat, prezentat de persoana trasă la răspundere pentru încălcare fiscală.
Dacă contribuabilul nu este de acord cu decizia adoptată, acesta o poate contesta în termenii şi
modul stabilit de Legea Contenciosului Administrativ.
Astfel, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act
administrativ poate solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de
zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu
dispune altfel.
În cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi
adresată, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior.
Ulterior, dacă persoana se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un
act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un
răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ
competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate.
Reclamanţii, în acţiunile născute din raporturi de contencios administrativ, sunt scutiţi de plata
taxei de stat.
Controlul nemijlocit al contribuabilului, de regulă, este cel mai eficient tip de control şi nu are
drept scop doar sancţionarea contribuabililor, dar contribuie la ridicarea nivelului de organizare a
evidenţei contabile şi disciplinează contribuabilul din punct de vedere fiscal.
Sfera de cuprindere a acestui tip de control este destul de limitată, deoarece aparatul fiscal nu
este în stare să verifice concomitent un număr mare de contribuabili, care din an în an este în
permanenţă creştere. Din acest motiv, eficienţa controlului fiscal depinde, în mare măsură, de
selectarea adecvată a contribuabililor pentru control.
În aceste condiţii Serviciul Fiscal a implementat metoda de preselecţie a contribuabililor pentru
control, în baza analizei factorilor de risc, astfel, în preponderenţă sunt verificaţi contribuabilii, care
comit cel mai frecvent încălcări fiscale, majorându-se precizia depistării încălcărilor fiscale la un
control fiscal.
Rezultatele controalelor fiscale efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2008-2009
sunt prezentate în tabelul 1, iar rezultatele controalelor fiscale efectuate în cadrul urmăririi penale de
către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru aceeaşi perioadă, sunt
prezentate în tabelul 2.

Tabelul 1
Rezultatele controalelor fiscale efectuate de Serviciul Fiscal de Stat
Calculate suplimentar
Nr. contribuabililor % depistării
Stabilite încălcări obligaţii fiscale,
supuşi controalelor fiscale încălcărilor
mln lei
Anul 2008
49023 24689 50,4 106367,3
Anul 2009
63297 39623 62,6 449560,3

Din datele prezentate în tabelul 1, în anul 2009, în raport cu anul 2008, se accentuează tendinţa
de creştere a rezultatelor controalelor fiscale efectuate şi a procentului de depistare a încălcărilor
fiscale.
Aceasta este o consecinţă a faptului perfecţionării continuă a aplicării metodelor de preselecţie a
contribuabililor pentru control, prin sistematizarea şi prelucrarea criteriilor de risc, care şi generează
atingerea unor indici mai calitativi.

156
 Analele ASEM, ediţia a IХ-a
Tabelul 2
Rezultatele controalelor fiscale efectuate de Centrul
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei
Nr. contribuabililor Calculate suplimentar
% depistării
supuşi controalelor Stabilite încălcări obligaţii fiscale,
încălcărilor
fiscale mln lei
Anul 2008
32 32 100 1,4
Anul 2009
49 49 100 3,9

Datele aferente activităţii de control fiscal al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice
şi Corupţiei denotă depistarea sută la sută a încălcărilor fiscale.
Aceasta se datorează faptului că de către Centru controalele fiscale se efectuează doar în cadrul
urmăririi penale, în care, deja, se conţin indici de evaziune fiscală.

Bibliografie:
1. Codul Fiscal, Legea nr. 1163-XIII din 24.04.1997 //republicat în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 62/522 din 08.02.2007, ediţie specială;
2. Legea nr. 1104-XV din 06.06.2002 „Cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei” // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 91-94/668 din
27.06.2002;
3. Legea nr. 793-XIV din 10.02.2000 „Contenciosului administrativ” // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 57-58/375 din 18.05.2000;
4. Forfolea M. //”Legea şi viaţa”, 2008, nr. 12;
5. Reţeaua Internet (www.fisc.md), (www.CCCEC.md).

PERFORMANŢELE PIEŢEI DE ASIGURĂRI DIN REPUBLICA MOLDOVA

Conf. univ. dr. Oleg Verejan, ASEM

The current stage of the Moldovan insurance market is still very small. Insurance penetration,
which is about 1.35% in 2009, pales in comparison with its neighbor countries. However, premiums
written as a percentage of GDP (penetration rate) have been registering modest growth. Gleaned
from this perspective, the current very low insurance penetration itself offers enormous opportunities
for growth and expansion of the insurance sector. The current market, typical to new undeveloped and
developing markets, the world over, is dominated by general insurance, particularly motor third party
liability covers which accounts for more than 65% of the gross written premium.

Dinamica primelor de asigurare

Piaţa asigurărilor din Republica Moldova este, ca volum, cea mai mică din regiunea Europei
Centrale şi de Est. De altfel, având în vedere numărul scăzut de locuitori (3,56 mln locuitori), precum
şi dimensiunile reduse ale ţării, piaţa de asigurări nu se va ridica niciodată la mărimea celor din statele
europene cu tradiţie în domeniul economic per ansamblu.
În pofida condiţiilor social-economice dificile, în perioada anilor 2000 – primele 9 luni ale
anului 2010, industria asigurărilor a înregistrat o tendinţă de creştere, cu excepţia anului 2009, afectat
de criza financiară mondială (figura 1). Sectorul asigurărilor tinde să devină unul competitiv, deşi nu a
atins cote performante în această ordine de idei. E şi firesc, întrucât asigurările în spaţiul nostru nu
cunosc tradiţii remarcabile în sensul celora din ţările europene.
Potrivit datelor oficiale, după creşteri permanente anuale, până în anul 2008, când a fost atins
momentul maxim de prime brute subscrise (837.2 mln lei – echivalentul a circa 54,4 mln euro), piaţa
de asigurări a raportat o uşoară diminuare a volumului de afaceri în anul 2009 cu 2,5%, pentru ca în

157