SĂRBĂTORI DE IARNĂ

Sărbătorile de iarnă la români încep de la Sf. Andrei (30 noiembrie) şi ţin până la Sf. Ioan
Botezătorul (7 ianuarie). Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini ( unele venite din perioada
precreştină ) cu sărbători religioase creştine. Aceste sărbători dau un farmec aparte anotimpului friguros,
impregnându-l cu bucurie, veselie, dar şi cu mister şi trăiri spirituale.
Sfântul Andrei (30 noiembrie) este cel ce a propovăduit Evanghelia în părţile Traciei şi ale
Scythiei, inclusiv în zona Dobrogei de azi. In timpuri mai vechi, mamele se duceau de Sf. Andrei (30
noiembrie) și rupeau mai multe rămurele din fiecare arbore roditor. Apoi le puneau în apă până la
Crăciun. Micile rămurele înmugurite, sau chiar înflorite, se foloseau apoi la împodobirea sorcovei.
Sfântul Nicolae (6 decembrie), considerat ocrotitorul săracilor, este cel care transformat în „Moş
Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia, îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul va pune
darurile. Pentru cei care nu au fost cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat
statut de jucărie.
Urmează cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii, Crăciunul -Naşterea Domnului ( 25
decembrie), dar înainte însă, este Ajunul Crăciunului (24 decembrie).
Ajunul Crăciunului (Moş Ajun) şi Crăciunul sunt două personaje bine conturate în folclorul
tradiţional. Oleg Volontir spunea că legendele vorbesc despre un cioban pe nume Crăciun cu soţia sa
Crăciuniţa. Ciobanul era bătrân şi bogat, dar foarte zgârcit şi rău la inimă.
Tocmai se întâmpla că Fecioara Maria împreună cu Iosif a fost nevoită să meargă la Betleem să
nască, din cauza recensământului făcut de romani.
Ajungând seara lângă satul ciobanului Crăciun, Fecioara Maria a cerut adăpost la casa dânsului.
Acesta, răutăcios cum era, nu i-a primit, însă soţia ciobanului văzând starea în care se afla Fecioara Maria,
le-a permis pe ascuns să stea în grajd până dimineață. În acea noapte, Mariei i-a venit timpul să nască,
fiind ajutată în taină de soţia ciobanului.
Când a aflat, răutăciosul cioban i-a tăiat mâinile soției de la coate, iar Maria a săvârşit o minune,
lipindu-i mâinile la loc. Speriat de fapta care a făcut-o şi uimit de minunea înfăptuită de Maria, Crăciun a
înţeles puterea dumnezeiască, și-a cerut iertare, astfel devenind primul creștin. Imediat după asta, de
fericire, Crăciun a împărţit daruri tuturor, îndeosebi copiilor. Astfel, până în ziua de azi, Moş Crăciun
vine, in Ajun „ intrand pe hornul sobei cu desaga plină de daruri” la toţi copiii. Darurile le lasă sub bradul
frumos impodobit.
Naşterea Domnului Iisus Hristos este sărbatorită , la noi, prin colinde ( colindele sunt cântece
tradiționale cântate de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și până la
Anul Nou, în unele zone). Colindele româneşti, creează o atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de
bucurie şi stare de bine.
De Crăciun, primii colindători sunt copiii (de dimineață până la amiază), urmaţi de grupuri de
tineret, iar mai spre seară prelungesc tradiția cei maturi. Există un repertoriu vast al conţinutului poetic şi
melodic al colindelor: colinde protocolare, colinde profesionale (pentru vânători, pescari, agricultori,
păstori), colinde speciale de familie (soţ, soţie, fată mare, flăcău, alte rude), colinde cosmogonice, colinde
religioase, colinde despre curtea domnească, colinde glume, parodii etc. Printre numeroasele coline
românești, ce răsună începand din seara de Ajun, menționăm ,,Astăzi s-a născut Hristos”, ,,O brad
frumos”, ,,Trei păstori”, ,,Deschide uşa creştine” etc.). Copiii în cete mici umblă cu Steaua, simbol al
stelei ce au călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea pruncului Iisus.
 Colindătorii umblau din casă în casă și erau așteptaţi cu drag de gospodari, primind drept
mulţumire colăcei,turte, fructe, bomboane, bani. Celor care nu primeau colinda li se strigau versuri
batjocoritoare, versuri umoristice prin care erau luaţi în derâdere.
Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou ( 1 ianuarie), ziua Sfântului Vasile, este
marcat de „urări”, făcute prin intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul,
Vasilca, jocuri mimice cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluşul, Cerbuţul), sau personaje ţărăneşti. Nu
lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului.
Plugusorul (31 decembrie), este poate sărbătoarea-emblemă a romanilor. Numele este diferit în
funcție de zonă: Urat în Muntenia, Buhai în Moldova, Plug sau Plugul Mare în Ardeal. Primele cete de
colindători sunt ale copiilor (numai băieții). Cel mai important obiect este buhaiul, confecționat dintr-o
putinică de lemn căreia i se înlocuiește fundul cu o piele de oaie, prin care se trece o suviță de păr de cal.
Odată cu lăsarea întunericului, pe 31 decembrie, își fac apariția cetele Plugului Mare, formate din tineret
și oameni maturi.
Sorcova (1 ianuarie). În dimineața zilei de Sfântul Vasile, grupuri de trei – cinci copii merg la rude
și vecini cu sorcova, pentru a ura de spor și belșug "Să traiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / În mijlocul
verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!". Sorcova este o rămurică de măr sau de păr (culeasă
de Sfântul Andrei de către mame), împodobită cu hârtii de diferite culori, cu poleială, beteală și flori
artificiale.
În noaptea de 31 decembrie, în satele românești au loc numeroase jocuri cu măști ( capra, ursul,
jocul căiuților).
Capra. Jocul cu Capra (Brezaia în Muntenia, Cerbul în Bucovina și Turca în Ardeal) este un
străvechi simbol al fertilității. Capul Caprei, cioplit din lemn, este acoperit cu blană, iar coarnele sunt
împodobite cu mărgelele și basmale.
Ursul. La origine joc dacic, simbolizează moartea și reînvierea naturii. Jocul propriu-zis este
condus de un Ursar care îi îndeamnă pe ceilalți participanți să danseze în ritmul tobelor.
Jocul Căiuților. Un obicei practicat în Moldova, Muntenia și Nordul Dobrogei, este un dans
efectuat de o ceată de feciori – „Căiuții” fiecare purtând măști. Capul și gâtul căluțului sunt sculptate în
lemn fiind apoi acoperite cu pânză roșie sau neagră și cu nenumărate elemente de podoabă: mărgele,
oglinzi, beteală, ciucuri din lână, panglici, etc.
Urmează Boboteaza (Botezul Domnului) , pe 6 ianuarie. Este o sărbătoare religiosă, când
preotul vine şi sfinţeşte cu aghiazmă case, obiecte,oameni şi animale.
Ciclul sărbătorilor de iarnă, se încheie cu prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul ( 7 ianuarie),
cel ce l-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. În această zi, oamenii se stropesc cu apă,
unii se aruncă în râuri pentru a aduce „crucea” aruncată de preoţi. Cei care poarta numele de Ion (Ioan)
sunt udaţi şi aruncaţi în sus, obicei ce se numeşte, Iordănit.