UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE INGINERIE
DEPARTAMENTUL DE CALCULATOARE ŞI INGINERIE
ELECTRICĂ
SPECIALIZAREA: ELECTRONICĂ APLICATĂ

STUDIUL ENERGETIC AL
REDRESOARELOR PWM

Coordonator științific :
Șef lucr. ing. Francisc Szombatfalvi-Török

Absolvent:
Țene Mihai

– Sibiu, 2018 –
 Cuprins

1. Introducere .................................................................................................................................. 1
1.1 Problematica .......................................................................................................................... 1
1.2 Stadiul actual al tehnicii ........................................................................................................ 1
1.3 Noutatea temei și a soluției ................................................................................................... 1
1.4 Importanța tehnică și economică a temei .............................................................................. 2
2. Regimul deformant ...................................................................................................................... 3
3. Tehnologia MID și invertoarele MID ....................................................................................... 18
4. Proiectul tehnic .......................................................................................................................... 43
4.1 Redresoare Necomandate .................................................................................................... 47
4.1.1 Redresoare monofazate monoalternanță ...................................................................... 47
4.1.2 Redresoare monofazate dublă alternanță...................................................................... 49
4.1.2.1 Redresor monofazat dublă alternanță cu priză mediană........................................ 49
4.1.2.2 Redresor monofazat dublă alternanță în punte ...................................................... 49
4.2 Redresoare monofazate comandate .................................................................................. 50
4.2.1 Redresoare monofazate monoalternanță comandate .................................................... 51
4.2.2 Redresorul monofazat în punte de comandă ................................................................ 52
4.3 Redresorul Trifazat .............................................................................................................. 54
4.3.1 Redresoare necomandate .............................................................................................. 55
4.3.1.1 Redresorul trifazat cu punct median necomandat cu sarcină puternic inductivă .. 55
4.3.1.2 Redresor trifazat în punte, necomandat, cu sarcină puternic inductivă ................. 56
4.3.2 Redresoare semi comandate ......................................................................................... 56
4.3.2.1 Redresorul semi comandat, trifazat, în punte ........................................................ 57
4.3.2.2 Redresor trifazat în punte semi comandată, cu sarcină inductivă ......................... 58
4.3.2.3 Puntea redresoare trifazată semi comandată, cu sarcină rezistivă ......................... 59
4.3.3 Redresoare comandate.................................................................................................. 59
4.3.3.1 Redresorul trifazat în punte ................................................................................... 60
4.3.3.2 Redresorul trifazat cu punct median...................................................................... 62
4.3.4 Redresor cu comandă PWM ......................................................................................... 63
4.3.4.1 Soluția Existentă .................................................................................................... 73
4.3.4.2 Soluția propusă ...................................................................................................... 76
5. Concluzii ................................................................................................................................... 79
Bibliografie.................................................................................................................... 80
 1. Introducere

1.1 Problematica
Poluarea rețelelor de distribuție a energiei electrice este datorată conectării la acestea a
sarcinilor care determină un schimb important de energie reactivă, sau o absorbție de curenți
armonici.
Absorbția de energie reactivă antrenează o creștere a valorii efective a curenților absorbiți
de către sarcină, deci și o pierdere în lungul liniei de transport rezultând un factor de putere slab.
Absorbția curenților armonici conduce de asemenea la un factor de putere scăzut
producând și căderi de tensiune nesinusoidale care deformează tensiunile consumatorilor vecini.
Această poluare este datorată în principal convertoarelor statice utilizate în energetica
conversiei energiei. Convertoarele care poluează rețeaua de distribuție pot fi de natură diferite, dar
redresoarele constituie cea mai mare parte a convertoarelor poluante. În această situație conform
normelor de consum a energiei electrice se impune corecția factorului de putere, într-un cuvânt
depoluarea rețelelor.

1.2 Stadiul actual al tehnicii

Numărul crescut de convertoare de mică și medie putere prezente în industrie, dar și în
instalațiile casnice, conduce la o poluare importantă care nu mai poate fi neglijată. Soluțiile clasice
utilizate până în prezent cum ar fi filtre pasive, filtre active, compensatoare statice, pentru puteri
mici şi medii, devin foarte costisitoare, de aceea se impun soluții noi.
Se cunosc soluții de depoluare , rezultate a unor cercetări recente, cum ar fi circuitele de
corecție a factorului de putere, redresoare matriciale, etc. care au o utilizare, cu precădere, la nivele
energetice modeste cum ar fi : alimentarea televizoarelor, monitoarelor, calculatoarelor, etc.
Domeniul redresoarelor trifazate de medie putere este mai puțin prezent în lucrările
publicate, lucrări care reflectă stadiul actual nu numai a tehnicii ci și a cercetării.

1.3 Noutatea temei și a soluției

În rezolvarea problemei depoluării rețelelor de alimentare cu energie electrică, în
domeniul puterilor medii instalate, nu se poate rezuma la filtre pasive , filtre active sau circuite de
corecție a factorului de putere. Se impune o soluție mai puțin costisitoare care să răspundă și
cerințelor de randament energetic ridicat. Soluția redresării trifazate comandate cu undă plină nu
satisface decât parțial și atunci cu intervenții de comandă, cerințele impuse de consumator, dar mai

1
ales de furnizorul energiei electrice. Descoperirile recente și noile dispozitive semiconductoare de
putere fac posibile utilizarea tehnologiei PWM și în proiectarea și realizarea redresoarelor
comandate.
Lucrarea de față, prin tema aleasă și prin soluția propusă, se integrează în efortul comun
al cercetătorilor din domeniul distribuției și utilizării energiei electrice.

1.4 Importanța tehnică și economică a temei

În scopul reducerii poluării rețelelor de distribuție, redresoarele poluante de până acum
trebuie înlocuite cu convertoare cu absorbție sinusoidală de curent. Redresoarele ideale trebuie să
asigure:
• un factor de putere unitar
• să ofere o tensiune continuă și stabilizată
• să aibă un randament unitar.
Structura de redresor propusă în lucrare se apropie de ideal într-o măsură suficientă ca să
i se remarce importanta tehnică și economică.

2
 2. Regimul deformant
În circuitele electrice liniare, sub acțiunea unei tensiuni electromotoare sinusoidale:

e(t ) = 2 E sin (ωt + ϕ ) (2.2.1)

se stabilește un curent sinusoidal de aceeași frecvență cu e(t). În cazul unui circuit electric
neliniar sau a unei t.e.m. nesinusoidale aplicată unui circuit liniar, curentul de regim permanent se
va abate de la forma sinusoidală.
În circuitele destinate producerii, transportului şi utilizării energiei electrice, datorită
caracterului neliniar al unor elemente de circuit (redresoare tradiționale, fie comandate sau
necomandate; bobine cu miez de fier saturat, etc.) se produc curenți şi tensiuni nesinusoidale, care
dau naștere la fenomene nedorite cum ar fi:
- pierderi suplimentare de energie
- amplitudini periculoase ale curenților ce parcurg conductorul de nul în sistemele
polifazate
- curenți periculoși prin capacitățile utilizate pentru corecția factorului de putere
- încălzirea și reducerea duratei de viață a circuitelor cu transformatoare și motoare
de inducție
- funcționarea defectuoasă a elementelor de protecție
- creșterea pierderilor tehnologice în rețelele de transmisie, etc.
Dar trebuie menționat faptul că, chiar dacă efectele deformante sunt supărătoare în
electroenergetică, ele pot fi utile în electrocomunicații [5].
În analiza şi proiectarea sistemelor de putere studiile armonicilor au devenit o
componentă foarte importantă, ele fiind folosite pentru a cuantifica deformarea în formele de undă
ale tensiunii și curentului în diferite puncte din sistem, precum şi pentru a determina dacă există
condiții rezonante periculoase. Astfel este deosebit de important a stabili în ce condiții un convertor
electronic funcționează optim (ecologic) din punctul de vedere al rețelei de alimentare.
Marea majoritate a echipamentelor electronice de putere utilizate în prezent se bazează
pe convertoare de c.a./c.c. Chiar şi convertoarele de ca/ca destinate acționărilor electrice,
iluminatului electric, electrotermiei, sau convertoarele pentru alimentare neîntreruptă cu energie
electrică (UPS), apelează la circuite intermediare de tensiune sau, mai rar de curent continuu [8].
Din această cauză echipamentul electronic de putere oricât de complex ar fi este văzut din partea
rețelei ca un convertor de c.a./c.c.

3
 Descompunerea în serie de armonice (serie Fourier)
O funcție periodică, care satisface condițiile Dirichlet, de forma:
f (t ) = f (t + mT ) ; m = ±1, ±2…
cu perioada T poate fi scrisă sub forma unei serii de armonice:
∞
f (t ) = C 0 + ∑ ( An cos nωt + Bn sin nωt )
n =1

unde:
2 T
An = ∫ f (t ) cos nωtdt
T 0
2 T
Bn = ∫ f (t )sin nωtdt
T 0
1 T
C0 = ∫ f (t )dt = f med
T 0
An și Bn sunt amplitudinile armonicilor de ordinul n, iar C0 este valoarea medie a

funcției f (t ) . Pulsația funcției periodice este:

2π
ω=
T
Deseori se utilizează ca variabilă independentă unghiul, adică ωt . Făcând
schimbarea de variabilă se obțin:
1 2π
f (ωt )cos nωtd (ωt )
π ∫0
An =

1 2π
f (ωt )sin nωtd (ωt )
π ∫0
Bn =

1 2π
C0 = ∫0 f (ωt )d (ωt )
2π
Valoarea efectivă a armonicii de ordinul n este :
1
Fn ef = An2 + Bn2
2

4
 Funcțiile trigonometrice formează sisteme ortogonale, care au proprietatea
integrală specială pe intervalul a ≤ t ≤ b:[12]

0 pt. i≠j
f i (t ) ⋅ f j (t )dt =
b
∫a X k2 pt. i=k=j

Astfel valoarea efectivă a funcției f (ωt ) este:

2π ∞
f 2 d (ωt ) = C02 + ∑ Fn2ef
1
Fef =
2π ∫ 0
n =1

Definiții
Pentru început se definesc principalele mărimi ce caracterizează calitatea redresării.

Valoarea efectivă a unei mărimi periodice nesinusoidale

Dezvoltăm în serie Fourier curentul periodic nesinusoidale, astfel:
∞
i(t ) = I 0 + ∑ I n sin (nωt + ϕ n ) (2.2.2)
n =1

unde:
In este amplitudinea
ϕ n este faza inițială a armonicii de ordinul n
Ținând cont de relația de definiție a valorii efective, se poate scrie:

1 T 2
I ef = ∫ i (t )dt
T 0
(2.2.3)

înlocuind relația (2.2.2) în (2.2.3) se obține:

∞ 2
1 T 
I ef = ∫  I 0 + ∑ I n sin (n ω t + ϕ n ) dt (2.2.4)
T 0 n =1 
în (2.2.4) se observă că produfurile armonicilor de ordini diferiți n1 ≠ n2 au o valoare
medie egală cu zero.

∞
I n2
I ef = I 02 +∑ (2.2.5)
n =1 2

5
 În mod asemănător se obține expresia valorii efective a unei tensiuni periodice
nesinusoidale:

∞
U m2
U ef = U 02 +∑ (2.2.6)
m =1 2

Observații:
Armonicile unei mărimi periodice nesinusoidale măresc întotdeauna valoarea efectivă a
acestei mărimi ( I ef , U ef ) valori efective mărite se traduc prin pierderi mărite

Puterea în regim deformant

Asemănător relației (2.2.2) dezvoltăm în serie Fourier și tensiunea periodică nesinusoidale
u(t), și determinăm energia transmisă de către sursă sarcinii într-o perioadă.
∞
u (t ) = U 0 + ∑ U m sin (mωt + θ m ) (2.2.7)
m =1

W per = ∫0 u (t ) ⋅ i (t )dt
T
(2.2.8)

Din relația (2.2.8) se determină puterea medie în felul următor:

W per 1 T
P=
T
= ∫ u (t ) ⋅ i(t )dt
T 0
(2.2.9)

Înlocuind în relația (2.2.9) dezvoltarea în serie Fourier a tensiunii şi a curentului obținem:

1 T ∞   ∞ 
P= ∫ U 0 + ∑ U m sin (mωt + θ m ) ⋅  I 0 + ∑ I n sin (n ωt + ϕ n ) dt
T 0 m =1   n =1 
(2.2.10)

6
 Și în expresia puterii se observă că integrală din produsul armonicilor de ordin diferit n ≠
m este egal cu zero. Rezultă că energia de la rețea este transmisă sarcinii doar atunci, când seriile
Fourier ale u(t) și i(t) conțin termeni de aceeași frecvență. Se obține astfel următoarea expresie:

∞ UnIn
P = U0I0 + ∑ cos(θ n − ϕ n ) (2.2.11)
n =1 2

Prin următoarele exemple se va demonstra transferul de energie de la sursă la

sarcină doar în cazul în care atât tensiunea cât și curentul conțin armonici de aceeași frecvență.
Ex.1
Tensiunea u(t) conține doar fundamentala (sinusoidă cu frecvența de 50 Hz), iar curentul
i(t) conține doar armonica de ordinul 5 fig.2.2.1. Se observă din fig.2.2.2 că puterea medie este
zero.

Fig. 2.2.1

Fig 2.2.2

7
 Ex.2
Tensiunea u(t) conține armonici de ordinul 1, 3, 5; iar curentul i(t) dispune de
armonicile 1, 5, 11 fig.2.2.3. În fig.2.2.4 se prezintă puterea.

Fig 2.2.3

Fig. 2.2.4

Seriile Fourier din ex.2 sunt următoarele:

u (t ) = 1.4 ⋅ sin (ωt ) + 0.33 ⋅ sin (3ωt ) + 0.25 ⋅ sin (5ωt )

( ) ( ) (
i(t ) = 0.7 ⋅ sin ωt + 20  + 0.1 ⋅ sin 5ωt + 45 + 0.1 ⋅ sin 11ωt + 60  )

Se calculează puterea medie din armonicile de aceeași frecvență a curentului și a

tensiunii:

P=
(1.4) ⋅ (0.7 ) ⋅ cos(20  ) + (0.25) ⋅ (0.1) ⋅ cos(45 ) = 0.468
2 2
8
 Factorul de putere
Pentru un transfer eficient al energiei de la sursă la sarcină, se dorește o maximizare
a puterii medii și totodată o minimizare a valorilor efective ale curentului și a tensiunii (astfel
minimizând pierderile).
Factorul de putere măsoară cât de eficient este transferată energia. Se definește în
felul următor:
P P
kp = = 0 ≤ kp ≤1 (2.2.12)
S U ef I ef

În cazul ideal k p = 1 (factor de putere unitar). Această situație apare doar dacă
sarcina este pur rezistivă (se supune legii Ohm), în acest caz tensiunea și curentul având aceeași
formă de undă, sunt în fază și conțin același spectru de armonici. Astfel toate armonicile transferă
energie către sarcină şi apare posibilitatea de a construi o rețea de distribuție a energiei electrice
bazat pe unde nesinusoidale care transferă energie, în mod eficient, către sarcină.[10]
Dacă se dispune de o tensiune sinusoidală fără armonici, dar sarcina este neliniară
atunci factorul de putere poate fi exprimat ca un produs de doi termeni; primul termen datorat
defazajului fundamentalei de curent fată de fundamentala tensiunii, iar al doilea termen rezultând
din armonicile de curent.
Astfel puterea medie într-un sistem cu tensiune sinusoidală arată în felul următor:
U 1 ⋅ I1
P= cos(θ 1 − ϕ1 ) (2.2.13)
2
Dar armonicile din i(t) afectează valoarea efectivă a curentului:

∞ I n2
I ef = I 02 +∑ (2.2.14)
n =1 2

Deci armonicile măresc valoarea curentului efectiv cerut de sarcină, dar nu măresc
puterea transferată sarcinii.
Totodată mărind defazajul dintre curent și tensiune termenul cos(θ 1 − ϕ1 ) devine

subunitar, astfel contribuind la scăderea valorii puterii medii, dar acest termen nu influențează
valoarea efectivă a curentului, astfel rezultând un factor de putere și mai scăzut.
Înlocuind ecuațiile (2.2.13) și (2.2.14) în ecuația factorului de putere (2.2.12) se
obține:

9
  
 I1 
 
 ⋅ (
cos(θ 1 − ϕ1 ))
kp =  2 (2.2.15)

 
 2 ∞ I n  factorul de defazaj
2
 I0 + ∑ 
n =1 2 

factor de distorsiuni

Astfel în cazul unei tensiuni sinusoidale factorul de putere se poate scrie ca

produsul a doi factori:
k p = k d ⋅ kϕ (2.2.16)

Factorul de distorsiuni kd se poate exprima ca raportul dintre valoarea efectivă a

fundamentalei curentului și valoarea efectivă a curentului:
I1 ef
kd = (2.2.17)
I ef

Factorul de defazaj se notează cu kϕ şi este egal cu:

kϕ = cos(θ 1 − ϕ1 ) (2.2.18)

Pentru o undă periodică oarecare, se definește coeficientul de distorsiuni armonice

THD (total harmonic distorsion) ca fiind raportul între valoarea efectivă a undei exceptând
fundamentala și valoarea efectivă a fundamentalei:

I n2 ∞
∑
n=2 2
THD = (2.2.19)
I1 ef
Coeficientul de distorsiuni armonice reflectă puritatea spectrală a unei unde. O undă
are o puritate spectrală cu atât mai mare cu cât THD este mai mic, el fiind zero pentru o undă cu o
singură componentă spectrală.
Înlocuind ecuația (2.2.19) în (2.2.17) pentru I0 = 0, obținem:
1
kd = (2.2.20)
1 + (THD )2
Ecuația (2.2.20) se poate reprezenta grafic obținând-se fig.2.2.5.

10
 Fig. 2.2.5

Într-un circuit de redresare cu detecție de vârf (fig.2.2.6) factorul de distorsiuni

joacă un rol important.

~
~ - +
~

Fig.2.2.6

În astfel de circuite curentul pe partea de c.a. este alcătuit din pulsuri de durată
scurtă în momentul în care unda de tensiune atinge valoarea de vârf. Componenta fundamentală a
curentului de linie se află aproximativ în fază cu tensiunea și factorul de defazaj este apropiat de
unitate, dar armonicile de ordini mici au amplitudini destul de mari apropiate de amplitudinea
fundamentalei. Un spectru tipic al acestor circuite se poate observa în fig.2.2.7.[10]
Factorul de distorsiuni a redresoarelor cu detecție de vârf ia valori între 55% și
65%. Astfel și factorul de putere luând valori similare.

11
 Ordinul armonicilor

100%
100% 91%
THD = 136 %
90%
Amplitudinea armonicilor
80% 73% Kd = 59 %
70%
60% 52%
50%
40% 32%
30% 19% 15% 15%
20% 13% 9%
10%
0%
1 3 5 7 9 11 13 15 17

Fig.2.2.7

Sisteme trifazate

În sisteme trifazate armonicile de curent pot crea probleme datorită intensităților

curenților în conductorul de nul care pot depăși cu ușurință valorile efective pentru care a fost
proiectat sistemul. Totodată bateriile de condensatoare montate pentru îmbunătățirea factorului de
putere se pot distruge din cauza măririi valorii efective a curentului.

Armonici de curent în sisteme trifazate cu patru conductoare

În fig.2.2.8 se prezintă un astfel de sistem în care curenții de linie și tensiunile se

pot dezvolta în serii Fourier în felul următor:
∞
ia (t ) = I a 0 + ∑ I an sin (nωt + ϕ an )
n =1

∞
ib (t ) = I b 0 + ∑ I bn sin (n(ωt − 120°) + ϕ bn ) (2.2.21)
n =1

∞
ic (t ) = I c 0 + ∑ I cn sin (n(ωt + 120° ) + ϕ cn )
n =1

12
 u a (t ) = U m sin (ωt )
u b (t ) = U m sin (ωt − 120°) (2.2.22)

u c (t ) = U m sin (ωt + 120°)

ia(t)
a

ua(t) uc(t)
Sursă
trifazată n c ic(t) Sarcină
ideală neliniară
ub(t) iN(t)
conexiune neutru
ib(t)
b

Fig.2.2.8

Curentul prin neutru va însuma curenții din cele trei laturi:

i N = ia + ib + ic (2.2.23)

deci:
i N (t ) = I a 0 + I b 0 + I c 0 +
∞
+ ∑ [I an sin (nωt + ϕ an ) + I bn sin (n(ωt − 120°) + ϕ bn ) + I cn sin (n(ωt + 120°) + ϕ cn )]
n =1

(2.2.24)

În cazul unei sarcini asimetrice, curentul prin neutru conține un spectru de armonici
similar curenților de linie, prezentând armonici pare, caz neîntâlnit la sarcini echilibrate
(simetrice).
Ecuația (2.2.24) se simplifică însă în cazul sarcinilor simetrice, deoarece curenții
prin liniile a, b și c au aceeași amplitudine In și dispun de aceleași defazaje ϕ n . Totodată

armonicile care nu au forma n = 3 ⋅ k se reduc rezultând ecuația:

∞
i N (t ) = 3 ⋅ I 0 + ∑ 3 ⋅ I n sin (nωt + ϕ n ) (2.2.25)
n = 3, 6,9

13
 Rezultă că fundamentala și majoritatea armonicilor se reduc. Armonicile de forma
n = 3 ⋅ k ; k = 0,1,2,3 … se adună.
În acest caz valoarea efectivă a curentului prin neutru va avea valoarea:

∞ I n2
I N ef = 3 I 02 + ∑ (2.2.26)
n = 3, 6,9 2

Observație:
- exprimând amplitudinea armonicilor ca și X % din amplitudinea fundamentalei,
se observă că apariția în curentul de linie a unei armonici de forma 3*k duce la
apariția în conductorul de nul a unui curent de armonică 3*k, având amplitudinea
3*X %.
- totodată această armonică (3*k) are un efect neglijabil asupra valorii efective a
curentului de linie.

Armonici de curent în sisteme trifazate cu trei conductoare

În aceste sisteme nu dispunem de un conductor de nul. După cum se vede și în fig.9

curentul i N (t ) = 0 , dar ecuația (2.2.25) totuși se aplică în cazul sarcinilor simetrice.

ia(t)
a

ua(t) uc(t)
Sursă
trifazată n c ic(t) n Sarcină
ideală neliniară
ub(t) un n
iN(t)=0

ib(t)
b

Fig.2.2.9
Rezultă:

∞
0 = 3 ⋅ I0 + ∑ 3 ⋅ I n sin (nωt + ϕ n ) ⇒ I 0 = 0; In = 0 n=3,6,9,…
n = 3, 6,9

(2.2.27)

14
 Din ecuația (2.227) se obține un spectru curățat de armonici triple (n=3,6,9…) şi de
componente continue pentru curenții de linie ia, ib, ic. Acest lucru este posibil doar dacă în punctul
neutru n al sarcinii simetrice se induce o tensiune cu conținut de c.c. și armonici triple. Această
tensiune, notată în fig.2.2.9 cu un n , elimină componenta continuă și armonicile triple din curenții
de linie.
În realitate sarcina nu este niciodată perfect simetrică şi astfel apar și armonici triple
și componente continue în spectrul curenților de linie.
Un alt caz al sistemelor trifazate cu trei conductoare este cel al sarcinilor legate în
triunghi fig.2.2.10.
ia(t)
a

ua(t) uc(t) Sarcină

Sursă ic(t) neliniară
trifazată n c
conexiune
ideală triunghi
ub(t) iN(t)=0

ib(t)
b
Fig.2.2.10

Și în acest caz curenții de linie nu pot conține armonici triple sau componentă
continuă. Din cauza neliniarității sarcinilor simetrice pot apărea armonici triple, dar acestea vor
circula în interiorul triunghiului format de sarcinile simetrice.

Concluzii

1. Din toate cazurile prezentate mai sus se pot dezvolta anumite idei de bază.
Transferul energiei se măsoară printr-o suprafață S trasată ca în fig.2.2.11.
Concepția „învechită” prin care se proiecta un sistem (convertor) care să satisfacă
cerințele sarcinii (tensiune cerută, număr de faze, etc.) și se neglijau efectele sistemului, compus
din convertor plus sarcină, asupra rețelei nu se mai poate aplica în domeniul electronicii de putere.

15
 Fig.2.2.11
Noul mod de a privi lucrurile nu face altceva decât să mute suprafața analizată S în fața
convertorului (amonte, vezi fig.2.2.12), astfel consumatorul văzut de rețea este (de obicei) un
convertor de c.a./c.c. (redresor), iar îmbunătățirea factorului de putere trebuie să fie satisfăcută de
acest convertor.

S1 S2

surs convertor sarcină

Fig.2.2.12
2. Pentru ca transferul de putere să fie maxim, în cazul unei tensiuni sinusoidale, factorul
de putere k p trebuie să fie unitar. Dar am arătat că factorul de putere este produsul a doi factori,
vezi ecuația (2.2.16), care la rândul lor trebuie să fie unitari.

16
 Astfel se deduc două condiții necesare unui transfer maxim de putere:
• curentul să fie în fază cu tensiunea
• unda de curent să nu prezinte distorsiuni
Exemplu:
O priză monofazată de uz casnic de 220 V, valoare efectivă, cu o valoare efectivă
maxim admisibilă a curentului absorbit de 16 A (rezultă din considerente de încălzire a
conductoarelor, a bornelor prizei, etc. [1]). Astfel puterea maximă pe care priza o poate debita este
deci de 220*16 = 3520 W. Dacă avem un consum de putere de 2000 W, dar cu un factor de putere
scăzut, curentul absorbit va fi mult mai ridicat decât în cazul ideal k p = 1 . Astfel se poate depăși
capacitatea de livrare a prizei. Variația curentului efectiv absorbit de la rețea corespunzătoare unei
variații a factorului de putere între 0,5 și 1 este reprezentată în fig.2.2.13.

Fig.2.2.13

3. În cazul sistemelor trifazate se dorește ca sarcinile neliniare să fie simetrice.

4. S-a prezentat posibilitatea proiectării unei rețele de distribuție a energiei electrice, care
să se bazeze pe tensiuni nesinusoidale. Caz în care energia este transferată eficient atâta timp cât
sarcina este liniară și pur rezistivă, astfel obținând-se o undă de curent cu conținut de armonici
identică cu cea a undei de tensiune. Astfel fiecare armonică transferă energie sarcinii.

17
 3. Tehnologia MID și invertoarele MID

Convertoarele comandate pe principiul modulației impulsurilor în durată (MID) obțin

forme de undă calitativ mai bune, care nu trebuie filtrate, sau sunt mult mai ușor de filtrat.
Realizarea lor a fost posibilă odată cu dezvoltarea dispozitivelor semiconductoare care permit
comutația cu frecvență ridicată a unor tensiuni și curenți de valoare mare.
Modulația în lățime, în cazul invertoarelor, permite variația fundamentalei tensiunii la
ieșire ca valoare efectivă și frecvență și translatează spre domeniul frecvențelor înalte armonicile
tensiunii de ieșire, ceea ce explică filtrarea mai ușoară.
În acest tip de invertoare, semnalele de comandă sunt generate prin comparația între o
undă triunghiulară 𝑢𝑢𝑝𝑝 (𝑡𝑡) numită undă purtătoare, de frecvență 𝑓𝑓𝑝𝑝 și amplitudine Û𝑝𝑝 şi o undă de
referință, asemănătoare ca formă cu cea pe care dorim să o obținem la ieșirea invertorului, notată
cu ur, de frecvență 𝑓𝑓𝑟𝑟 şi amplitudine Û𝑟𝑟. Comparația celor două unde se face în cadrul unui
comparator.
Forma undei de referință poate fi oarecare, dar este preferată forma sinusoidală, atunci când
dorim să obținem o undă sinusoidală la ieșirea invertorului. Frecvența undei de referință trebuie să
fie egală cu cea dorită pentru fundamentala undei de ieșire. Tensiunea de ieșire a comparatorului,
prelucrată, este tensiunea de comandă a dispozitivelor semiconductoare ale invertorului. Această
tensiune, notată 𝑢𝑢𝑐𝑐 este pozitivă, daca 𝑢𝑢𝑟𝑟 > 𝑢𝑢𝑝𝑝 . Frecvenţa 𝑓𝑓𝑝𝑝 dă frecvența de comutație a
dispozitivelor semiconductoare.
Strategia MID poate fi:
• singulară, când dispozitivele semiconductoare primesc un singur impuls de
comandă în timpul fiecărei perioade a tensiunii de ieșire. Durata conducției
dispozitivului semiconductor poate fi modificată;
• multiplă, când dispozitivele semiconductoare primesc mai multe impulsuri de
comandă în timpul fiecărei perioade a tensiunii de ieșire. Aceste impulsuri de
comandă pot avea o durată reglabilă și pot fi egale (când tensiunea de referință este
de valoare constantă), sau neegale (când unda de referință este alternativă) în timpul
fiecărei perioade.
Pentru o bună calitate a undei de ieșire a invertorului se aplică modulația multiplă, cu
undă de referință sinusoidală, numită și modulație sinusoidală.
Strategia MID este caracterizată de doi parametri:
• indicele de modulație (sau modulare), notat m și definit de:

18
 fp
m= (3.1.1)
fr
• coeficientul de reglaj în tensiune (sau gradul de modulare), notat r şi definit de :

ur
r=  (3.1.2)
up
Modulația poate fi:
• sincronă, când m ∈ N;
• asincronă, când m ∈ R.

Când modulația este sincronă, fundamentala este periodică, de perioadă T=1/fr, conținutul de
armonici superioare depinzând de valoarea lui m. Modulația asincronă intervine când se utilizează
fp= const. și o frecvență fr variabilă.
Centrarea se spune că este optimală când poziția relativă a undei de referință ur și a
purtătoarei up face ca fiecare alternanță a tensiunii 𝑢𝑢𝑠𝑠 să fie simetrică faţă de mijlocul ei. Variaţia
valorii efective a tensiunii 𝑢𝑢𝑠𝑠 se face prin modificarea lui r, iar variația frecvenței prin modificarea
lui m.
Pentru prezentarea principiului modulației în durată a impulsurilor, alegem invertorul
monofazat în semipunte comandat prin compararea undei purtătoare cu o tensiune de referință
constantă.
Schema invertorului monofazat este prezentată în fig3.1.1 a, iar în fig.4.1.1b, este
prezentat principiul modulației și formele de undă.

Fig. 3.1.1 a,b

19
 Dacă O este punctul median al sursei de tensiune continuă Ue, unda purtătoare va avea
𝑈𝑈𝑒𝑒
amplitudinea 𝑈𝑈𝑝𝑝 = . Comparându-se up și ur se obține comanda componentelor
2

semiconductoare:
- când 𝑢𝑢𝑟𝑟 > 𝑢𝑢𝑝𝑝 , T1 sau D1 conduce și:

Ue
uS = u AO =
2
- când ur < up, T2 sau D2 conduce și: (3.1.2)
−U e
u S = u AO =
2
𝑈𝑈𝑒𝑒 𝑈𝑈𝑒𝑒
Astfel tensiunea de sarcină variază între și − , iar întrerupătoarele T1 și T2 nu sunt
2 2

niciodată în conducție simultan.

Valoarea medie a tensiunii de sarcină este egală cu:

U
( U  1
U S =  e T p − ∆t − e ∆t  ) (3.1.3)
 2 2  Tp
unde:
1
Tp =
fp
Se calculează t1 și t2 pentru determinarea lui ∆t. În momentele t1 şi t2, up
intersectează ur:

 Tp  U t
- pentru: t ∈  0,  , u p = − e + 2U e
 și u p = ur
 2  2 Tp

 U  Tp
t1 =  u r + e  (3.1.4)
 2  2U e

Tp  3U t
- pentru: t ∈  , T p  , u p = e − 2U e şi u p = ur
 2  2 Tp

 3U  Tp
t2 =  e − ur  (3.1.5)
 2  2U e
Din ecuațiile (3.1.4) și (3.1.5) rezultă:

20
 Tp
∆t = (U e − 2u r ) (4.1.6)
2U e
deci:

U  Tp 
Us =
Ue
2T p
( )
T p − 2∆t = e T p − (U e − 2u r )  = u r (3.1.7)
2T p  Ue 

Ue
U s =U r = r (4.1.8)
2
În cazul modulației sinusoidale dacă este verificată relația 𝑓𝑓𝑟𝑟 ≪ 𝑓𝑓𝑝𝑝 se poate
considera ur = constant (vezi fig.3.1.2) pe un interval de timp scurt. În acest caz ecuația (3.1.8)
rămâne deci valabilă.

Fig.3.1.2

Unda de ieșire este cel mai aproape de o sinusoidă dacă unda de referință este de asemenea
o sinusoidă. Pentru a justifica această afirmație trebuie să se studieze armonicile conținute de unda
de ieșire. Se consideră cazul modulației sincrone,
cu m = 2k și m = 2k+1. Alegerea valorii indicelui de modulație nu se face la întâmplare.
Din analiza armonicilor undei de ieșire vor rezulta regulile ce trebuie respectate pentru a se obține
o valoare optimă. Dacă modulația este sincronă, tensiunea de ieșire este simetrică, dacă se face
centrarea modulației în raport cu referința. Dacă up și ur trec printr-un extrem în același timp
centrarea este optimă și us este simetrică în raport cu punctele sale extreme.
Fig.3.1.3 prezintă modulația sinusoidală sincronă pentru m = 9 și r = 0,8.
În acest caz avem o centrare optimală.

21
Fig. 3.1.3

22
 Armonicile tensiunii de ieșire

Se stabilesc unghiurile de conducție θi, pentru fiecare întrerupător, în funcție de m și r.

- pentru m = 2k, unda us are fiecare alternanță simetrică în raport cu punctul său extrem,
π 3π
adică în raport cu abscisele : , … . În acest caz, există m=2k unghiuri de determinant:
2 2
θ1, θ2,……θk și θ2k+1, θ2k+2,……θ3k , deoarece:

π π π π π π
θ k +1 − = − θ k ; θ k + 2 − = − θ k −1 ; … θ 2 k − = − θ 1
2 2 2 2 2 2

3π 3π 3π 3π
θ 3k +1 − = − θ 3k ; θ 3k + 2 − = − θ 3k −1 ; …
2 2 2 2
3π 3π
θ 4k − = − θ 2 k +1
2 2

Dacă se ia ca origine a timpului mijlocul alternanței pozitive a lui ur, dezvoltarea în serie
a lui us are forma următoare:
∞
us = U s + ∑ Bn cos(nωt ′) (3.1.9)
n =1

π
cu: ωt ′ = ωt − şi:
2
2π
Bn =
π ∫ us cos(nωt′)d (ωt′) (3.1.10)
0

π
Integrala din relația (4.1.10) se transformă în sumă, cu:θ i′ = θ k +i − , astfel :
2
m
- = k = impar :
2
23
 1 4 Ue m
Bn = ∑ (− 1) sin nθ i′ (3.1.11)
i
nπ 2 i =1

m
- = k = par :
2
1 4 Ue m
∑ (− 1)
i +1
Bn = sin nθ i′ (3.1.12)
nπ 2 i =1

Valoarea efectivă a fiecărei armonici este:

Bn
U sn = (3.1.13)
2

- pentru m=2k+1, unda us are încă un punct de simetrie în fiecare perioadă, cel al mijlocului
perioadei, adică punctul de abscisă π. Datorită acestei duble simetrii, nu există decât k
unghiuri de determinat: θ1, θ2,……θk , deoarece:
π π 3π 3π
− θ k −i = θ k + i +1 − = − θ 3k −i +1 = θ 3k + i + 2 −
2 2 2 2

cu: i =0,1,…,k-1 şi:

θ 2 k +1 = θ m = π ; θ 4k + 2 = θ 2 m = 2π
Alegând ca origine a timpului trecerea lui ur prin zero, dezvoltarea în serie a lui us nu
conține decât armonici impare:
∞
us = ∑ An sin (nωt ) (3.1.14)
n =1, ∆n = 2

cu An calculat pe un sfert de perioadă:

4 π /2
An = ∫ u s sin (nωt )d (ωt )
π
(3.1.15)
0

Integrala (4.1.15) se transformă în sumă de integrale:

1 4 Ue  k 
An = + ∑ (− 1) cos nθ i  (3.1.16)
i
nπ 2 1 2
 i =1 

Valoarea efectivă a fiecărei armonici este:

24
 An
U sn = (3.1.17)
2
În cazul în care m ≥ 6 se poate afirma cu o aproximare acceptabilă, pentru fundamentala
tensiunii de ieşire:
Ue U
us1 = r sin ωt şi Uˆ s1 = r e . (3.1.18)
2 2
Componența curentului de intrare constă dintr-o componentă continuă
corespunzătoare puterii active la ieșirea invertorului şi termeni cu frecvența 2fr, 4fr, 6fr, etc.[9]
Alegerea parametrilor modulației sinusoidale
Parametrii care se aleg în cazul modulației sinusoidale sunt: m, r∈(0,1], fp, fr. Este de
preferat ca m ≥ 6 și să fie o valoare impară datorită conținutului de armonici mai redus. Armonicile
tensiunii de ieșire fiind grupate în familii, centrate pe frecvențele f j = jmf r unde j∈N∗
Frecvența diferitelor armonici într-o familie este dată de:
f n = ( jm ± k ) f r = f j ± kf r (3.1.19)

j = par ⇒ k = impar şi j = impar ⇒ k = par

Amplitudinea armonicilor nu depinde de m, dar m determină frecvențele
armonicilor astfel ele putând fi filtrate mai ușor dacă apar la frecvențe înalte. La puteri mai mici
se folosesc invertoare MID cu m ≥ 9, luându-se în calcul doar armonicile date de primele două
familii (j =1;2), celelalte fiind din ce în ce mai scăzute și mai ușor de filtrat.
Pentru m < 21 se utilizează modulația sincronă. La trecerea prin zero a lui up și ur
pantele acestora trebuie să fie de polaritate opusă. Dacă m > 21 se utilizează modulația asincronă
deoarece subarmonicile care apar au amplitudini mici. În cazul în care invertorul alimentează un
motor, subarmonicile tensiunii de ieșire determină curenți care pot jena funcționarea acestuia. În
astfel de cazuri se evită modulația asincronă.
Utilizarea unor frecvențe fp foarte mari aduce avantajul unei filtrări ușoare, dar în
schimb apare dezavantajul pierderilor în comutație care cresc proporțional cu frecvența tensiunii
purtătoare. Din această cauză se alege de obicei frecvența de lucru fp < 6 kHz sau fp > 20 kHz.
Pentru r ≤ 1 modulația sinusoidală se află în domeniul liniar, iar amplitudinea
fundamentalei are o variație liniară cu r după cum se vede în ecuația (3.1.18). Dar această strategie
MID nu ne poate oferi o tensiune foarte ridicată.

25
 Supramodularea (r > 1) duce la creșterea numărului de armonici. Pentru r > 1 se
folosește m < 21 şi modulație sincronă. În cazul supramodulării tensiunea de ieșire se situează
Ue 4 U
între și ⋅ e , după cum se poate vedea în fig.4.1.4.
2 π 2

Fig.3.1.4

Modulația MID fazorială (Space Vector Modulation)

Un alt tip de modulație MID este modulația fazorială, care este destinată convertoarelor
trifazate şi în cele ce urmează ea va fi descrisă pentru un invertor trifazat.
În fig.3.1.5 este prezentată structura tipică a unui invertor trifazat alimentat de la o sursă
de tensiune continuă.

SW1 SW3 SW5

VDC

SW2 SW4 SW6

1 2 3

Fig.3.1.5

26
 IGBT - urile, cu care s-au realizat comutatoarele SW1 – SW6, au conectate câte o diodă
în antiparalel. Nu este permis ca două comutatoare de pe aceeași fază să fie închise simultan, din
această condiție rezultând opt stări diferite ale invertorului.
Vectorul spațial este o reprezentare complexă a unui sistem trifazat alcătuit din mărimi
variabile reale (tensiuni, curenți, etc.). Pentru un sistem trifazat de tensiuni v1, v2, v3 se obține
vectorul spațial V al sistemului respectiv, care se reprezintă în planul complex în următorul fel:

V = Re(V ) + j Im(V ) =
2
3
(
v1 + a ⋅ v 2 + a 2 ⋅ v3 ) (3.1.20)

2π
j
unde a = e 3

Pentru un sistem trifazat simetric (v1 + v2 + v3 = 0) conform relației (4.1.20) variabilele

v1, v2, v3 pot fi determinate în orice moment, dacă se cunoaște poziția și modulul vectorului spațial
V în acel moment.
Considerând tensiunile de ieșire ale invertorului ca fiind sinusoidale de frecvență f
vectorul spațial V va descrie o traiectorie circulară în planul complex, cu frecvența f. Dar
invertorul poate genera doar opt vectori spațiali în planul complex corespunzător celor opt stări
distincte ale comutatoarelor, după cum se poate observa şi în fig.3.1.6.

Fig. 3.1.6

27
 Notațiile V000 ÷ V111 din fig.3.1.6 reprezintă starea invertorului și implicit poziția
comutatoarelor. Cifra „0” reprezintă că tranzistorul de sus de pe faza respectivă poziției indicelui
este în starea „deschis”, iar cifra „1” reprezintă un tranzistor în conducție. În tabelul 3.1.1 se arată
modul de generare a celor opt vectori spațiali.

Tab. 3.1.1

Vectorii spațiali V000 și V111 sunt vectori nuli plasați în originea planului complex. Ceilalți
șase vectori au modulul egal cu amplitudinea unei tensiuni de ieșire și se numesc vectori activi.
Traiectoria vectorului de referință Vref se împarte în șase sectoare, delimitate de cei șase vectori
activi.
Prin modulația vectorului spațial se urmărește ca într-o perioadă a ciclului PWM, notată
TPWM, invertorul să genereze vectori spațiali activi și pasivi, astfel încât vectorul spațial rezultat
din aceste combinații, în intervalul de timp TPWM să aproximeze cât mai bine vectorul spațial de
referință Vref. Astfel, dacă Vref se află în sectorul unu, el va fi aproximat prin intermediul vectorilor
activi V100 și V110 precum și vectorii pasivi V000 și V111.
În fig.3.1.7 se prezintă principiul modulației MID fazorială. Doi vectori spațiali adiacenți
lui Vref, notați în fig.2.3.7 cu Va şi Vb, într-un interval de timp TPWM foarte scurt, pot alcătui
vectorul de referință, conform relației (4.1.21), deoarece în acest timp scurt Vref nu se modifică.
Tpwm Ta Ta +Tb Tpwm
∫ V ref ⋅ dt = ∫ V a ⋅ dt + ∫ V b ⋅ dt + ∫ V z ⋅ dt (3.1.21)
0 0 Ta Ta +Tb

Unde Ta este timpul în care invertorul este în starea corespunzătoare vectorului spațial
Va, iar Tb este intervalul de timp corespunzătoare vectorului spațial Vb.

28
 Vb

Tb * Vb
Vref

Va
Ta * Va

Fig. 3.1.7

Vectorul pasiv Vz se alege în așa mod ca trecerea invertorului dintr-o stare în alta să se
facă printr-un număr minim de comutații.
Deoarece în relația (3.1.21) vectorii au module constante se obține următoarea
ecuație:
V ref ⋅ TPWM = V a ⋅ Ta + V b ⋅ Tb + V z ⋅ (TPWM − Ta − Tb )
(3.1.22)
În ecuația (3.1.22) Va şi Vb depind de sectorul în care se află Vref la momentul
respectiv. În tabelul 3.1.2 se poate observa asocierea vectorilor spațiali activi la vectorii adiacenți
Va și Vb.

Tab 3.1.2

Depinzând de circuitul de comandă utilizat, ecuația (3.1.22) poate fi rezolvată prin două
moduri:
sistem de două ecuații în funcție de modulul vectorilor spațiali și faza acestora
funcție de partea reală și imaginară a acestora.
Utilizând metoda a doua, notăm proiecțiile vectorului de referință pe axa reală și cea
imaginară cu Vrefα şi Vrefβ. Exemplificând pentru sectorul unu obținem următoarea relație:

29
 T100 T π T π
Vrefα + jVrefβ = V100 + 110 V110 ⋅ cos + j 110 V110 ⋅ sin
TPWM TPWM 3 TPWM 3
(4.1.22)
de unde rezultă:
1
TPWM ⋅ Vrefα − ⋅ Vrefβ
3
Ta = T100 = (3.1.24)
V100
Vrefβ 2
Tb = T110 = TPWM ⋅ ⋅ (3.1.25)
V110 3
T z = TPWM − Ta − Tb (3.1.26)
Generalizând ecuațiile (3.1.24), (3.1.25) și (3.1.26) pentru toate cele șase sectoare
obținem trei relații generale:
Vrefβ 2
X = TPWM ⋅ ⋅ (3.1.27)
Vbaza 3

 1 Vrefβ Vrefα 
Y = TPWM ⋅  ⋅ + 
 (3.1.28)
 3 Vbaza Vbaza 
 1 Vrefβ Vrefα 
Z = TPWM ⋅  ⋅ −  (33.1.29)

 3 Vbaza Vbaza 
În tabelul 4.1.3 se observă asocierea variabilelor X, Y, Z cu Ta şi Tb.

Tab. 3.1.3

30
 Secvența de comutație este simetrică în intervalul TPWM după cum se observă şi în
fig.3.1.8.

000 100 110 111 110 100 000 000 010 110 111 110 010 000

1 1

2 2

3 3
Sectorul 1 Sectorul 2

000 010 011 111 011 010 000 000 001 011 111 011 001 000

1 1

2 2

3 3
Sectorul 3 Sectorul 4

000 001 101 111 101 001 000 000 100 101 111 101 100 000

1 1

2 2

3 3
Sectorul 5 Sectorul 6
Fig.3.1.8

Varianta de distribuție a stărilor invertorului într-o perioadă TPWM, prezentată mai sus, are
avantajul unor distorsiuni minime pentru tensiunea de ieșire, dacă între două comutații se introduc
și intervale de „timp mort”, distribuite simetric.
Datorită flexibilității algoritmului de calcul al momentelor de comutație, această
metodă a fost adoptată în ultimul timp în majoritatea aplicațiilor industriale, comandate de
microprocesoare.
31
 Modulația calculată (numerică)

Bazându-ne pe principiul MID se pot obține rezultate foarte bune prin așa numita
modulație calculată. În această metodă se calculează durata impulsurilor de comandă, pentru a
elimina anumite armonici. Aceste rezultate sunt memorate și comanda se face de către un
microprocesor.
La această metodă se indică numărul de decupări „d” practicate în fiecare
dreptunghi al unei alternanțe.
În cazul invertorului monofazat în semipunte pentru „d” decupări avem „d”
unghiuri α1….αd, rezultând „d” ecuații cu „d” necunoscute.

1 π U s1
− cos α 1 + cos α 2 − cos α 3 +  ± cos α d = ⋅
2 2 2 Ue
1
− cos 3α 1 + cos 3α 2 − cos 3α 3 +  ± cos 3α d = 0
2
1
− cos 5α 1 + cos 5α 2 − cos 5α 3 +  ± cos 5α d = 0 (3.1.30)
2
…………………………………
1
− cos(2d − 1)α 1 + cos(2d − 1)α 2 − cos(2d − 1)α 3 +  ± cos(2d − 1)α d = 0
2

Pentru „d” decupări avem (4d + 2) comutații pe perioadă, prima armonică care nu
poate fi suprimată va fi de rangul (2d + 1). Tensiunea de ieșire se va compune din valorile efective
ale armonicilor și a fundamentalei.

2 2 1 
Us = ⋅Ue ⋅ ⋅  − cos nα 1 + cos nα 2 −  + (− 1)d −1 ⋅ cos α d 
π n 2 
(3.1.31)
Modulația sinusoidală se poate implementa în modulația calculată cu ajutorul unor
tabele în care sa memorat intersecțiile dintre purtătoarea triunghiulară și referința sinusoidală.
Pentru un m suficient de mare dispar diferențele între caracteristicile obținute prin modulație
sinusoidală și cele obținute cu modulație calculată.

32
 Invertoarele MID (PWM)

Invertoarele MID se pot împărții în două grupe:

invertoare de tensiune
invertoare de curent
La rândul lor aceste două grupe se împart în invertoare monofazate şi invertoare polifazate
(de obicei trifazate).

Invertorul de tensiune în punte monofazată, comandat pe principiul modulației

sinusoidale

În cazul acestui invertor filtrarea este mai ușoară, datorită aproximării mai bune a undei
sinusoidale printr-o variație de o singură polaritate în timpul fiecărei perioade.
Semnalele de comandă se obțin prin compararea undei de referință sinusoidale ur
cu unda purtătoare up triunghiulară, dar care are două componente: o componentă variabilă între 0
și +Ue notată up+ (când ur > 0) şi o componentă up- care variază între 0 și –Ue (când ur < 0).
Etapele de funcționare ale invertorului sunt descrise mai jos folosind notațiile din
fig.3.1.9.:

K K
A ie
ik1 ik3

S3
S1 D1 uk1 D3
ZS
Ue
C D
S2 D2 uS D4 S4

ik2 ik4

B
K K

Fig.3.1.9

33
 Pentru alternanța pozitivă : K4 închis permanent, comutator fără comutații; K1 şi K2
comutatoare de chopare;
Potențialul bornei D va fi mereu egal cu VB, datorită lui K4.
Potențialul bornei C va fi:
VA, când K1 va fi închis și atunci : us = VA-VB = +Ue
VB, când K2 va fi închis și atunci : us = VB-VB = 0
Pentru alternanța negativă: K3 închis în permanentă, comutator fără comutații; K1 şi K2
comutatoare de chopare;
Potențialul bornei D va fi mereu egal cu VA datorită lui K3.
Potențialul bornei C va fi:
VA, când K1 va fi închis și atunci: 𝑢𝑢𝑠𝑠 = 𝑉𝑉𝐴𝐴 − 𝑉𝑉𝐴𝐴 = 0
VB, când K2 va fi închis și atunci: 𝑢𝑢𝑠𝑠 = 𝑉𝑉𝐴𝐴 − 𝑉𝑉𝐴𝐴 = − 𝑈𝑈𝑒𝑒
În fig.3.1.10 se prezintă formele de undă și perioadele de conducție a dispozitivelor
semiconductoare din circuit.
Pentru caracterizarea modulației folosite în afară de m și r se mai poate utiliza un
coeficient notat cu p și reprezentând numărul de impulsuri de amplitudine +Ue sau –Ue pe o
semiperioadă.
Se alege m un număr par pentru a avea la ieșire semialternanțe identice. În acest caz:
m
p= − 1 (3.1.32)
2
Pentru analiza formei de undă a tensiunii de ieșire avem p unghiuri de determinat, datorită
simetriei. Tensiunea de ieșire conține, în afară de fundamentală, doar armonici impare. Sa ales t =
0 trecerea prin zero a lui ur.
∞
us = ∑ An cos(nωt ) (3.1.33)
n =1, ∆n = 2

34
Fig 3.1.10

35
 4π 2
An =
π ∫ u s sin (nωt )d (ωt ) (4.1.34)
0

An =
1 4
[
⋅ ⋅ U e ⋅ cos nθ 1 − cos nθ 2 ... + (− 1) p +1 cos nθ p
n π
]
(4.1.35)
Valoarea efectivă a fiecărei armonici este:
An
U sn = (3.1.36)
2
Dacă m este suficient de mare armonicile tensiunii de ieșire se grupează în familii:
mfr, 2mfr, etc. Conținutul de armonici este mai redus decât în cazul invertorului în semipunte.
Dacă p ≥ 4 valoarea efectivă a fundamentalei devine:
1
U s1 = ⋅ r ⋅Ue (3.1.37)
2
Valoarea medie a curentului absorbit de la sursă are o frecvență dublă fată de cea a
tensiunii de referință.
U s1
Ie = ⋅ I s ⋅ cos ϕ (3.1.38)
Ue
unde:
• reprezintă defazajul între ur și is
• Is este valoarea efectivă a curentului de sarcină
Pentru dimensionarea filtrului de intrare cel mai important parametru este valoarea
efectivă a curentului ie de frecvență 2fr.
U s1 ⋅ I s 1
I e2 = = ⋅ r ⋅ Is (3.1.39)
2 ⋅Ue 2

36
 Invertorul de tensiune trifazat în punte comandat pe principiul modulației
sinusoidale
În fig.3.1.11 se prezintă schema generală a unui invertor trifazat în punte, iar diferența
între această schemă și fig.43.1.5 este că acest invertor nu a fost realizat cu tranzistoare IGBT și
sarcina este un motor asincron trifazat.
K1 K3 K5
ie

Ue R S T

K4 K6 K2

Fig. 3.1.11

Durata semnalelor de amorsare precum și succesiunea lor sunt stabilite prin compararea
undei purtătoare triunghiulare, variabilă între +Ue/2 și –Ue/2, cu trei unde de referință care
formează un sistem trifazat simetric.
Tensiunile pe cele trei faze se determină prin diferența de potențial între punctele
mediane ale fiecărei semipunţi și punctul median al sursei.
Astfel observând care din tranzistoare sunt în conducție se poate determina
tensiunea şi curentul prin fiecare fază.

37
 Ue/2 up
rUe/2
urR urS urT
ωt
0 2π
-
-Ue/2
ur0
Ue/2 K1 K1 K1 π ωt
0 2π
K4 K4 K4
-Ue/2
uS0
Ue/2 K3 K3 K3 π ωt
0 K6 K6 2π
-Ue/2
uT0
Ue/2 K5 K5 K5 π ωt
0
K2 K2 2π
-Ue/2
uRS
Ue
π
ωt
0 2π
-Ue/2
uTR
Ue
π ωt
-Ue 0 2π

uRN
2Ue/3
π ωt
Ue/3
0 2π
-Ue/3
-2Ue/3
ie
Ie
π ωt
0 2π
Ie
ωt
0 2π
iS iT iR

Fig. 3.1.12
Dacă m este multiplu de 3, armonicile de ordinul 3 și multiplu de 3 vor fi eliminate din
undele tensiunii de ieșire. Armonicile importante care vor fi prezente în tensiunea de ieșire sunt
din familiile m ± 2 și 2m ± 1, care nu sunt multiplu de trei.
Se prezintă în fig.3.1.12 unda purtătoare şi cele trei unde de referință sinusoidale,
tensiunile de fază 𝑢𝑢𝑅𝑅𝑅𝑅 şi 𝑢𝑢 𝑇𝑇𝑇𝑇 , tensiunea de fază 𝑢𝑢𝑅𝑅𝑅𝑅 , curenţii de sarcină pe cele trei faze, curentul

38
absorbit de la sursă precum şi variația potențialelor punctelor R, S, T în raport cu punctul median
al sursei.

Invertorul trifazat de curent comandat pe principiul modulației sinusoidale

Fig.3.1.13 prezintă schema de forță a invertorului de curent, cu montaj în punte.

Comanda MID a invertorului de curent permite:
reglajul amplitudinii fundamentalei curenților la ieșire și a frecvenței acestora,
deplasarea spectrului armonicelor spre frecvențe ridicate.

Fig.3.1.13
În cazul invertoarelor de curent se impun anumite restricții:
sarcina fiind considerată sursă de tensiune, nu trebuie să fie scurtcircuitată
alimentarea se consideră sursă de curent și nu trebuie lăsată în gol.
Datorită acestor restricții, dintre întrerupătoarele impare trebuie să fie închis întotdeauna
unul singur și la fel și pentru întrerupătoarele pare.

În continuare se prezintă strategia MID sinusoidală propusă de Onishi și Okitsu [9].

Se folosesc două unde purtătoare triunghiulare, ip1 şi ip2 cu amplitudinea Ie cu un defazaj
între ele de o semiperioadă care se compară cu sistemul trifazat sinusoidal de unde de referință.
Indicele de modulare m trebuie să fie un multiplu impar de trei.
La ieșire curenții sunt în fază cu sistemul undelor de referință:
i r = r ⋅ I e sin ωt

 2π 
i s = r ⋅ I e sin  ωt −  (3.1.40)
 3 
39
  4π 
it = r ⋅ I e sin  ωt − 
 3 
unde gradul de modulare:

Iˆr Iˆr
r= = (3.1.41)
Iˆ p I e
O perioadă a undelor de referință se împarte în 6 intervale egale. În timpul fiecărui
interval un grup (P sau NE) comută curentul, în timp ce celălalt grup rămâne neschimbat (două
întrerupătoare deschise unul închis).
Durata impulsurilor de comandă, pentru două dintre întrerupătoarele active ale
aceluiași grup, se stabilește comparând undele triunghiulare cu undele de referință sinusoidale. Cel
de-al treilea întrerupător conduce când celelalte două sunt blocate.
Tabelul 2.3.4 prezintă starea celor 6 întrerupătoare pe o semiperioadă.

Tab. 3.1.4

Valoarea efectivă a curentului de fază (de ieșire) va fi:

4 π 2 k −1 
I R = I S = IT = I e  + ∑ (− 1) ⋅ α j 
j
(3.1.42)
π  3 j =1 
unde αj reprezintă unghiurile calculate pe durata cărora curentul are valoarea ±Ie.

m π 
r ⋅ sin α j = j − α j  pentru j impar (3.1.43)
π  m 

40
 m π
r ⋅ sin α = α − ( j − 1) 
π 
j j pentru j par (3.1.44)
m

În fig.3.1.14 se poate observa sistemul curenților de fază care alcătuiesc un sistem trifazat
echilibrat.

Fig. 3.1.14
41
 Următoarea relație determină valoarea efectivă a fundamentalei curentului de fază:

I R1 = I S1 = I T 1 = I e ∑ (− 1) j −1 ⋅ cosα j + π 
2 6 2 k −1
(3.1.45)
π j =1  6
iar valoarea efectivă a armonicii de rang n:

(− 1) j −1 ⋅ cos nα j + π 
I e 2 6 2 k −1
I Rn = I Sn = I Tn = ⋅
n π j =1
∑
 6
(3.1.46)
Armonicile se grupează pe familii centrate pe frecvența mfr și 2mfr. Tensiunea de
intrare 𝑢𝑢𝑒𝑒 conține în afară de termenul mediu și termeni cu pulsația 6ω, 12ω etc., a căror valoare
este legată de valoarea armonicilor de curent 5, 7, 11, etc.

42
 4. Proiectul tehnic
Electronica energetică urmărește în principiu tehnica redresoarelor și convertoarelor și
are ca principal scop transformarea energiei electrice dintr-o formă în altă formă de energie,
energia electrică folosită de consumatori fiind sub formă de curent continuu și în anumite cazuri
în funcție de necesitate de frecvențe diferite.

Factori precum calitate, viteza de execuție și sensibilitatea componentelor utilizate

determină randamentul aparaturii electronice folosite.
Forma energiei electrice, precum și mărimea și frecvența curentului și a tensiunii pot fi
obținute cu ușurință în cazul transformării energiei electrice cu un randament ridicat

Redresorul este un convertor static de putere care convertește tensiunea, (mono sau
polifazată) în tensiune continuă, fluxul conversiei energetice fiind de la rețeaua de alimentare cu
tensiune alternativă către ieșirea în tensiune continua.

Ca și mod de construcție un redresor este compus dintr-un transformat, care poate lipsii
în funcție de schema electrică, el putând fi înlocuit cu bobine de limitare după rețeaua de
alimentare, elemente de filtrare a curentului și tensiunii pe partea de ieșire, precum și elemente de
protecție pentru suprasarcini, supratensiuni și din dispozitive semiconductoare de putere
unidirecționale (IGBT-uri, diode),
Prin furnizarea tensiunii de comutație, din rețeaua de alimentare, dispozitivele intră în
conduite conform schemei electrice realizate. Astfel perioada de comutație permite trecere
curentului la intervale bine stabilite de timp închizând și deschizând dispozitivele
semiconductoare.
Căile de curent comută succesiv în mod ciclic și formează astfel o celulă de comutație
Numărul de căi de curent pe fiecare celulă de comutație este notat cu q. Un redresor poate
avea una sau mai multe celule de comutație conectate în serie sau în paralel. Conectarea în serie a
numărului de celule este dat de numărul Sc. Numărul celulelor de comutație care comută simultan
este notat cu K . Numărul de segmente de sinusoidă ale tensiunii redresate pe perioada tensiunii
rețelei se notează cu p.

43
 Clasificarea redresoarelor în funcție de criterii:

1) după tensiunea alternativă de alimentare:

- redresoare monofazate alimentate de la rețeaua monofazată;
- redresoare trifazate alimentate de la rețeaua trifazată.

2) după tensiunea continuă de ieșire:

- redresoare necomandate (cu diode). La ieșirea din redresor este prezentă o tensiune
continuă de valoare constantă.
- redresoare comandate (cu IGBT-uri) și semi comandate (cu IGBT-uri și diode). La
ieșirea din redresor este prezentă o tensiune continuă de valoare ajustabilă

3) după polaritatea tensiunii continue de ieșire:

- redresoare cu tensiune continuă și polaritate unică + Ud .

Caracteristica externă ( Ud , Id ) va fi în primul cadran al planului ( Ud , Id )

Ele sunt numite simplu redresoare sau convertoare cu comutație naturală pentru un
cadran.

Fig. 4.1.1

- redresoare care furnizează la ieșire o tensiune continuă de polaritate ± Ud . Caracteristica

externă se situează în cadranele I și IV ale planului ( Ud , Id ). Ele sunt numite redresoare

comandate sau convertoare cu comutație naturală pentru două cadrane. Funcționarea în cadranul
IV este un regim de invertor cu comutație naturală, pilotat de rețeaua alternativă și care nu este

44
posibil decât cu o sarcină activă (RLE), capabilă să mențină sensul curentului + Id . Redresoarele
comandate pot funcționa în aceste două cadrane

Fig. 4.1.2

Convertorul cu comutație naturală pentru două cadrane.

4) după înfășările transformatorului, înfășurările fiind sursa tensiunilor
alternative:
- redresoare cu punct median, sunt redresoarele cu înfășurări (fiecare în serie cu
întreruptorul unidirecțional) sunt grupate în stea și sunt legate în paralel în raport cu bornele de
ieșire ale redresorului. Deci

- redresoare de tip paralel-dublu (PD), înfășurările alternative grupate în stea. Folosesc

două întreruptoare unidirecționale pe fiecare înfășurare. Valoarea instantanee a tensiunii redresate
este diferența între cea mai mare valoare pozitivă și cea mai mică valoare negativă a tensiunii.

- redresoare de tip serie S, au înfășurările care sunt sursa tensiunilor alternative conectate
în poligon. Sunt 2n întreruptoare unidirecționale, n cu catozi reunite la prima bornă, notată "+" și
n cu noduri legate la a doua bornă, notată cu "- ".

Redresoarele se construiesc pe baza schemei clasice, de redresor cuplat la reţea prin

transformator, sau fără transformator și a cărui funcționare se bazează pe transformarea multiplă a
energiei electrice. Pentru început, să analizăm schema tradițională, care se compune din
următoarele (Fig. 3.1.2):

45
 - T – transformator ridicător sau coborâtor de tensiune, în funcție de raportul dintre
tensiunea la ieșire a sursei de alimentare și tensiunea rețelei;
- R – grup redresor, care servește la transformarea curentului alternativ în curent continuu
(de sens unic);
- F – filtru pentru netezirea pulsațiilor tensiunii redresate;
- ST – stabilizator de tensiune continuă, care asigură valoarea constantă a tensiunii de
ieșire la variația rezistenței sarcinii, a tensiunii de alimentare, etc.

Fig. 4.1.3

În figura 3.1.3 sunt reprezentate și diagramele tensiunii în diferite părți ale schemei
redresorului pentru două valori ale tensiunii de rețea. Partea principală a dispozitivului este grupul
redresor, ce conține un grup de elemente neliniare, cu conducție unilaterală (într-un singur sens).
Ca dispozitive redresoare, la sursele de alimentare de putere mică se folosesc de obicei diodele cu
siliciu și, mai rar, cele cu germaniu. Celelalte elemente ale schemei pot să lipsească în cazuri
particulare.

46
4.1 Redresoare Necomandate

4.1.1 Redresoare monofazate monoalternanță

Se numesc monoalternanță pentru că redresează doar o alternanță a tensiunii monofazate.
Schemă electrică:

Fig. 4.1.4

Funcționare:
a)- cu C neconectat.
Când u are polaritatea fără paranteze (din schema electrică) D este polarizată direct și
𝑢𝑢𝑠𝑠 = 𝑢𝑢 − 𝑢𝑢𝐷𝐷 , unde 𝑢𝑢𝐷𝐷 este căderea de tensiune pe dioda D.
Când u are polaritatea din paranteze D este blocata și 𝑢𝑢𝑠𝑠 = 0
(în realitate D este parcursa de invers ~ nA și care se neglijează).
b)- cu C conectat.
D se afla în conducție numai în intervalele t1 - t2 respectiv t3 - t4 din alternantele fără
paranteze. D intră în conducție când 𝑢𝑢 = 𝑢𝑢𝑐𝑐 + 𝑢𝑢𝐷𝐷 asigurând încărcarea condensatorului C.

47
 În momentul t2 , D se blochează deoarece 𝑢𝑢𝑐𝑐 = 𝑢𝑢𝑠𝑠 ≥. Condensatorul C devine sursa de
tensiune pentru Rs În intervalul t2  t3. C se descarcă pana ce 𝑢𝑢 = 𝑢𝑢𝑐𝑐 + 𝑢𝑢𝐷𝐷 , când D intra din nou
În conducție.
În concluzie capacitatea C se încarcă pe durata de conducție a diodei D și se descarcă pe
rezistenta de sarcină Rs în perioadele când dioda D este blocata. Daca constanta de timp de
descărcare a condensatorului RSC îndeplinește condiția RS C >> 1 / f unde f este frecvența tensiunii
alternative atunci C se descarcă foarte puțin in timpul unei perioade si tensiunea la bornele lui
poate fi considerata aproximativ constanta. Când redresorul funcționează in gol RS −> ∞, atunci C
se încarcă la valoarea tensiunii de vârf și aceasta se păstrează constantă. În sarcina condensatorul
se descarcă si apar variații de tensiune de-a lungul unei perioade. Valoarea medie pe sarcina este
Umed < 2Uef.sec. Cu cat Rs este mai mic cu atât pulsațiile 𝑢𝑢𝑠𝑠 sunt mai mari relația RSC >> 1 / f nu
se satisface.
O particularitate importantă este aceea ca dioda este parcursa de vârfuri mari de curent.
Analiza funcționarii redresorului este acum relativ dificila datorita caracterului neliniar introdus
de diodă.
Mărimi specifice cu C neconectat:
1. Valoarea medie a tensiunii redresate Umed.

3. Randamentul η
η = Pu / Pa unde Pu este puterea utila iar Pa este puterea absorbită
Pu este determinată de componenta continuă: Pu = Umed. Imed. = U2med. / Rs.
Pu = 2 U2ef.sec. / π2 Rs.
Pa = 1/2 Uef.sec.Ief.sec.
(coeficientul 1/2 apare deoarece redresorul funcționează numai jumătate din perioada
tensiunii rețelei)
Pa = U2ef.sec. / 2 Rs
η = 0,4
48
 4. Tensiunea inversă maxima pe dioda D - Uinv.max.
Uinv.max. = 2Uef.
5. Tensiunea de zgomot
Uz = USM - USm.

4.1.2 Redresoare monofazate dublă alternanță

4.1.2.1 Redresor monofazat dublă alternanță cu priză mediană

În alternanța pozitivă, când tensiunea are polaritatea fără paranteze conduce D1
(polarizată direct), iar D2 este blocată și US > 0. În alternanța negativă conduce D2, D1 fiind blocată
și US > 0. Rezultă US > 0 în ambele alternanțe.
Schema electrică:

Fig. 4.1.5

4.1.2.2 Redresor monofazat dublă alternanță în punte

Schema electrică:

Fig. 4.1.6

49
 a)- cu C neconectat.
Punțile redresoare monofazate pot fi realizate din 4 diode sau pot avea o structură
monolitică cu patru terminale notate ( ~ + - ~ ). În fiecare alternanță se află în conducție câte
2 diode iar celelalte sunt polarizate invers. În alternanța fără paranteze se află în conducție D1
și D3 iar D2 și D4 sunt polarizate invers. În alternanța din paranteze se află în conducție D2
și D4 iar D1 și D3 sunt blocate. Mărimile specifice sunt aceleași ca si in cazul redresorului
prezentat anterior
b)- cu C conectat. Se asigură creșterea uS. Diodele sunt parcurse de impulsuri ale
curentului ce asigură încărcarea condensatorului C.

4.2 Redresoare monofazate comandate

Redresoarele semicomandate și cele comandate asigură la ieșire o tensiune continuă
reglabilă.
Principala utilizare a acestor redresoare este reglarea turației motoarelor de c.c. prin
conectarea redresoarelor fie în indus fie în circuitul de excitație al motoarelor de c.c. În cazul
conectării redresorului în indusul motorului, turația se reglează prin variația tensiunii produsă de
redresor și turația variază în același sens cu variația tensiunii de comandă. La conectarea
redresorului în circuitul de excitație al motorului turația se reglează prin metoda fluxului de
excitație si turația variază în sens invers cu variația tensiunii de comandă. Cu toate ca redresoarele
comandate sunt mai scumpe față de cele semicomandate ele se utilizează mai mult deoarece pot
asigura și frânarea cu recuperare de energie în cazul motoarelor ce funcționează în ambele sensuri
de rotație.
Comutația directă a tiristoarelor din cadrul redresoarelor se face prin aplicarea unui
impuls de comandă în circuitul poarta-catod atunci când tiristorul este polarizat direct de circuitul
de forță. Astfel prin controlul momentului amorsării pe durata polarizării directe se obține un reglaj
continuu al tensiunii de ieșire. Această metoda se numește comanda în fază a tiristoarelor.
Comutația inversă a tiristoarelor se face prin micșorarea curentului prin circuit sub
valoarea curentului de menținere sau prin aplicarea unei tensiuni inverse.

50
4.2.1 Redresoare monofazate monoalternanță comandate
Schema bloc:

Fig. 4.1.8
Unghiul de comandă al tiristorului este produsul dintre pulsația v și timpul care trece din
momentul în care tiristorul respectiv ar intra în conducție dacă ar fi diodă si până când se aplică
impulsul de comanda.

Fig. 4.1.9

Tiristorul intra în conducție în alternanta fără paranteze după unghiul α. Când sarcina este
pur rezistivă atunci Us ≥ 0 și Usmed este dat de relația:

51
 T
1
Usmed = ∗ � u(t)dt ∗ u(t) = �2 ∗ Uefsec ∗ sin(ωt)
T 0
π
1
Usmed = ∗ � √22 ∗ Uef ∗ sin(ωt) ∗ d(ωt) = √2 ∗ Uefsec /(2 ∗ π)[−cos(ωt)]
2∗π α

Când sarcina este rezistiv - inductiva Z=R+j*XL, Us este atât pozitiva cat si negativa.
La sfârșitul alternantei pozitive ar trebui ca Us să se anuleze însă datorită fenomenului de
autoinducţie generat în bobina Ls a consumatorului apare o tensiune cu polaritatea din fig. 4.3 care
menține tiristorul în conducție și în alternanța din paranteze a tensiunii din secundar.

Fig. 4.1.10

4.2.2 Redresorul monofazat în punte de comandă

În alternanta fără paranteze sunt în conducție Th3 si Th1. În alternanta din paranteze sunt
în conducție Th2 si Th4. Intrarea în conducție a fiecărui tiristor se face după unghiul α.
Când sarcina este pur rezistiva Zs = Rs (Ls = 0) Us ≥ 0 pe toată durata funcționarii și:
Usmed=2*Ö2/(2*p)*Uefsec*(1+cosa) Când a=0, Usmed = 2*Ö2/p*Uefsec redresorul
devine necomandat.
Când sarcina este de tip RL iar Ls este suficient de mare (α suficient de mic) tiristoarele
aflate în conducție nu se blochează. Redresorul funcționează in regim de curent neîntrerupt.

52
 Fig. 4.1.11

Prin intermediul ei se descarcă energia înmagazinata in câmpul magnetic al bobinei LS.

Ea este în conducție cat timp US < 0. Cu ajutorul ei se micșorează puterea reactiva absorbita de
redresor de la rețea menținând regimul de curent neîntrerupt.
In cazul când ZS = RS + jXLS unde LS este de valoare mica apare regimul de curent
întrerupt când in cadrul unei perioade US > 0 ; US = 0 ; US < 0.

53
4.3 Redresorul Trifazat
În cazul consumatorilor mari de curent continuu se folosesc de obicei redresoarele
trifazate, care spre deosebire de cele monofazate au câteva avantaje majore:
• încărcare uniformă a rețelei de alimentare ce reduce interferențele in cazul în care sunt
și alte echipamente conectate la aceeași rețea
• filtre mai simple de netezire datorită tensiunii redresate cu formă mai netedă
Structura circuitelor energetice ale redresorului depinde de sursa de energie şi de natura
dispozitivelor consumatoare.
În funcție de dispozitivele de redresare utilizate redresoarele trifazate pot fi grupate în:
• necomandate (cu diode), cu tensiunea fixă la ieșire;
• comandate (cu tiristoare sau IGBT-uri), cu tensiunea reglabilă la ieșire.
Schemele de redresare pot fi realizate: cu punct median (scheme cu un tact) și în punte
(scheme cu două tacte).
Alimentare redresoarelor se face de la rețeaua de alimentare cu sau fără transformator.
Alimentarea circuitelor de redresare se poate face cu sau fără transformator, direct de la
rețea. Utilizarea transformatorului în circuitul energetic are ca rol mărirea performanței
redresorului. Primarul transformatorului poate fi conectat în stea sau în triunghi. Pentru a reduce
dezechilibrul de excitație se folosește conexiunea în triunghi, evitându-se astfel deformarea
tensiunii în secundar.
La puteri mai mari de cca 3 KVA, se folosesc practic numai redresoare trifazate, deoarece
au următoarele avantaje :
• încărcare simetrică a rețelei trifazate de curent alternativ ;
• utilizează filtre de netezire mai mici iar tensiunea redresată este mai redusă;
• dimensiunile mai reduse transformatorului pentru aceeași putere transmisă
circuitului de sarcină;
• factorul de distorsiune al curentului absorbit de la rețeaua de curent alternativ este
mai mic.
Redresoarele transformă energia electrică de curent alternativ în energie electrică de
curent continuu.
În funcție de natura elementelor componente, redresoarele sunt:
• necomandate - realizate numai cu diode;
• semi comandate - realizate cu diode, IGBT-uri, tiristoare;
• comandate - realizate numai cu IGBT-uri și tiristoare.

54
 Redresoarele necomandate la ieșire au tensiune continuă de valoare constantă.
Redresoarele semi comandate și comandate au la ieșire o tensiune continuă ajustabilă.

4.3.1 Redresoare necomandate

Majoritate consumatoarelor folosesc în mare parte surse de curent continuu.
Aceste surse pot fi surse chimice (baterii galvanice, acumulatoare) sau redresoare.
Redresorul este de fapt un circuit electronic care transformă energia electrică
provenită de la rețeaua de alimentare în curent continuu. Redresoarele de putere mică (cca. 1KW)
se alimentează de la rețele monofazate, pe când pentru cele de puteri mari se folosesc rețele de
alimentare trifazate.
Elementele electronice ale redresorului trebuie să aibă o caracteristică neliniară, să
funcționeze în regim neliniar și să aibă proprietatea de a conduce unilateral curentul electric.
Se pot folosi diode semiconductoare, tiristoare etc.

4.3.1.1 Redresorul trifazat cu punct median necomandat cu sarcină puternic

inductivă
În cazul de față, secundarul este conectat în stea, datorită modului de conectare al
circuitului de sarcină, astfel primarul transformatorului putându-se conecta în funcție de necesitate
fie în triunghi (ca în fig.3.1.1.1), fie în stea.
Regimul normal de funcționare al redresorului este dat de inductanța foarte mare a
circuitului de sarcină.
Astfel pentru redresorul în punte, este necesar un număr dublu de diode, pentru aceeași
valoare medie a tensiunii redresate. Alegerea diodelor se face în așa fel încât reziste la tensiunea
inversă egală cu jumătate din valoarea necesară la redresorul cu punct median.

Fig.4.1.12

55
 La alegerea diodelor redresoare, înafara de valoarea curenților trebuie avut în vedere și
tensiune maximă inversă pe care diodele o pot suporta.

4.3.1.2 Redresor trifazat în punte, necomandat, cu sarcină puternic inductivă

În cazul conexiunii în punte, secundarul transformatorului de rețea poate fi conectat fie
în stea, fie în triunghi.
La un moment dat, se găsesc în conducție 2 diode și anume cea cu potențialele în extreme
maxime , pozitiv respectiv negativ.
Tensiunea redresată conține 6 pulsuri într-o perioadă a tensiunii alternative dată de rețea,
perioada tensiunii redresate este 𝑇𝑇𝑇𝑇 = 𝑇𝑇/6 = 3,33 𝑚𝑚𝑚𝑚, iar pulsaţia 𝜔𝜔𝜔𝜔 = 6𝜔𝜔.
Pentru redresorul în punte sunt necesare un număr dublu față de redresorul cu punct
median, diode care trebuie să reziste la o tensiune inversă egală cu jumătatea tensiunii inverse a
diodelor redresorului cu punct median.

Fig. 4.1.13

Deficiența redresoarelor comandate în raport cu cele necomandate constă în creșterea

pulsațiilor tensiunii de ieșire la creșterea unghiului de comandă.

4.3.2 Redresoare semi comandate

56
 S-a văzut că, prin montarea unei diode de nul, performanțele energetice ale redresoarelor
comandate se îmbunătățesc. În același timp, dioda de nul nu mai permite existența tensiunii
negative la ieșirea redresorului, făcând imposibilă funcționarei în regim de invertor.
Performanțe asemănătoare se obțin prin utilizarea redresoarelor semi comandate, care
sunt mai ieftine.

4.3.2.1 Redresorul semi comandat, trifazat, în punte

Redresorul semi comandat, trifazat, în punte, se obține prin înlocuirea celor 3 tiristori ai
unei celule de comutație, dintr-un redresor comandat, cu diode.

Fig. 4.1.14
Controlul de fază se realizează cu ajutorul tiristoarelor 𝑇𝑇1 , 𝑇𝑇2 , 𝑇𝑇3 numai pe durata
semialternanțelor pozitive ale tensiunilor 𝑢𝑢𝑎𝑎 , 𝑢𝑢𝑏𝑏 , 𝑢𝑢𝑐𝑐 . Tiristoarele sunt comandate cu o întârziere α
(durata unghiului de comandă) față de punctele de comutație naturală βc, care, în cazul de față este
de 𝜋𝜋/6 radiani. Diodele 𝐷𝐷1 , 𝐷𝐷2 , 𝐷𝐷3 alcătuiesc celulă de comutație secundară . Fiecare diodă comută
în punctele de comutație naturală ale tensiunilor 𝑢𝑢𝑎𝑎 , 𝑢𝑢𝑏𝑏 , 𝑢𝑢𝑐𝑐 producând blocarea diodei aflată
anterior în conducție.

57
 Există două situații ale funcționării redresorului în puncte mixtă:
• unghi de comandă 𝛼𝛼 ≤ 𝜋𝜋/3
• unghi de comandă 𝛼𝛼 ≥ 𝜋𝜋/3
Funcționarea redresorului conform formelor de undă:
a) În cazul unghiurilor de comandă 𝛼𝛼 ≤ 𝜋𝜋/3, curentul de sarcină este asigurat, pe rând,
de grupurile (𝑇𝑇3 , 𝐷𝐷2 ), (𝑇𝑇1 , 𝐷𝐷2 ), (𝑇𝑇1 , 𝐷𝐷3 ), (𝑇𝑇2 , 𝐷𝐷3 ), (𝑇𝑇2 , 𝐷𝐷1 ) etc.
b) În cazul unghiurilor de comandă α ≥ π/3, funcționarea redresorului este total diferită,
iar forma de undă a tensiunii de la ieșirea redresorului este modificată față de cea corespunzătoare
unui unghi α≤π/3.
În anumite intervale de timp intră în conducție câte un grup tiristor – diodă situate pe
aceeași parte a punții redresoare: (𝑇𝑇3 , 𝐷𝐷3 ), (𝑇𝑇1 , 𝐷𝐷1 ), (𝑇𝑇2 , 𝐷𝐷2 ), etc.
Aceste perechi scurtcircuitează ieșirea redresorului, tensiunea redresată este nulă în
perioada de conducție, fiind echivalentul diodei de nul.

4.3.2.2 Redresor trifazat în punte semi comandată, cu sarcină inductivă

În cazul conexiunii în punte, curentul redresat circulă prin două dispozitive redresoare
înseriate. A apărut astfel ideea ca doar unul din cele două dispozitive să fie comandat. S-a ajuns la
puntea semi comandată, mai economică, echipată cu trei tiristoare și trei diode, care permite totuși
modificarea tensiunii redresate.
Schema redresorului trifazat în punte semi comandată cu sarcină puternic inductivă se dă
în Fig. 4.1.15.

Fig. 4.1.15

58
4.3.2.3 Puntea redresoare trifazată semi comandată, cu sarcină rezistivă

Schema redresorului și a circuitului de sarcină este ilustrată în Fig. 12, formele de undă
ale tensiunii și curenților redresați prin diode și tiristoare pentru cazurile 𝛼𝛼 < 𝜋𝜋/3 și 𝛼𝛼 > 𝜋𝜋/3.
𝑣𝑣𝑑𝑑
În cazul sarcinii rezistive, curentul redresat 𝑖𝑖𝑑𝑑 = , deci forma de undă repetă, la altă
𝑅𝑅

scară, forma de undă a tensiunii redresate. Domeniile de conducție ale tiristoarele și diodele rămân
aceleași ca și în cazul sarcinii inductive.
Tensiune redresată are aceeași formă de undă ca în cazul sarcinii inductive, atât pentru
𝛼𝛼 < 𝜋𝜋/3, cât şi pentru 𝛼𝛼 > 𝜋𝜋/3. Modificări apar doar în formele de undă ale curentului redresat
și curenților prin tiristoare și diode.

Fig. 4.1.16

4.3.3 Redresoare comandate

Redresoarele comandate transformă curentul alternativ în curent continuu, prin partea de
comandă ajustând valoarea medie pe care redresorul o trimite către sarcină. Ca si domeniu de
aplicabilitate a redresoarelor comandate putem vorbii de domenii precum acționări electrice a
motoarelor de curent continuu.

Redresoarele comandate pot ajusta puterea pe care o trimit către sarcină prin întârzierea
unghiului de comanda, prin comandarea fiecărui tiristor cu o anumită întârziere ajustabilă α, ce se
măsoară din punctul de comutație naturală.

59
 Fig.4.1.17

4.3.3.1 Redresorul trifazat în punte

Aceasta este cea mai folosită schemă de redresare deoarece prezintă avantajul redresării
unui număr mare de pulsuri (p = 6). Ea este constituită din 2 celule de comutație: - celula P (grupul
+) și celula N (grupul -). Tiristoarele sunt comandate în funcție de poziția lor în punte, cu impulsuri
defazate cu 𝜋𝜋/3 radiani. În cazul de față, ordinea de comandă este ordinea numerotării tiristoarelor.
Pentru amorsarea inițială a schemei și pentru ca ea să funcționeze și în regim de curent
întrerupt, este necesar ca fiecare tiristor să fie comandat, nu cu unul, ci cu două impulsuri. Cel de-
al doilea impuls se numește impuls secundar și este defazat în urmă față de primul cu 𝜋𝜋/3 radiani.
Rezultă că, în cazul acestei scheme, se comandă simultan 2 tiristoare: un tiristor din celula
de comutație P (pozitivă) și unul din celula de comutație N (negativă).
În funcționarea acestui redresor se disting două situații:
a) În regimul de curent neîntrerupt, dintre aceste două tiristoare, impulsurile de comandă
găsesc un tiristor blocat și îl amorsează, iar pe celălalt îl găsesc în conducție și nu au nici un efect
asupra sa. Tiristorul care intră în conducție (se amorsează) determină blocarea tiristorului aflat în
conducție, pe aceeași ramură a punții.
b) În regimul de curent întrerupt, ambele tiristoare sunt găsite în stare de blocare, iar
amorsarea lor permite apariția unui circuit închis prin care circulă curentul de sarcină.
În această schemă, comutația (preluarea curentului de sarcină), acest fenomen se produce
astfel:
- pe partea P - de la tiristorul 𝑇𝑇1 la tiristorul 𝑇𝑇3 , de la tiristorul 𝑇𝑇3 la tiristorul 𝑇𝑇5 şi de la
tiristorul 𝑇𝑇5 la tiristorul 𝑇𝑇1 .
- pe partea N - de la tiristorul 𝑇𝑇2 la tiristorul 𝑇𝑇4 , de la tiristorul 𝑇𝑇4 la tiristorul 𝑇𝑇6 şi de la
tiristorul 𝑇𝑇6 la tiristorul 𝑇𝑇2 .

60
 Rezultă că, în regim de curent neîntrerupt, fiecare tiristor conduce 2𝜋𝜋/3 radiani într-o
perioadă. Aceasta înseamnă că, pe intervale de durată 𝜋𝜋/3 radiani, se află simultan în conducție
câte un tiristor din fiecare celulă de comutație (P și N), dar de pe faze diferite. În acest fel, pe
durata unei perioade, se redresează ambele (semi)alternanțe ale tensiunilor de linie, deci acesta
este un redresor dublă-alternanță (𝑝𝑝 = 6).
Pentru succesiunea directă a sistemului trifazat de tensiuni din secundarul
transformatorului, tiristoarele trebuie comandate în ordinea numerotării, cu impulsuri defazate cu
𝜋𝜋/3 radiani. Pentru amorsarea inițială a schemei și pentru ca aceasta să poată funcționa și în regim
de curent întrerupt, fiecare tiristor mai primește un impuls de comandă, numit impuls secundar,
întârziat cu 𝜋𝜋/3 radiani față de primul impuls. Înseamnă că se comandă simultan câte 2 tiristoare,
unul pe partea pozitivă P și unul pe partea negativă N. În regim de curent neîntrerupt, dintre aceste
2 tiristoare, unul este găsit blocat și intră în conducție, iar celălalt este găsit în conducție, comanda
devenind inoperantă. Tiristorul care amorsează determină blocarea tiristorului aflat în conducție,
pe aceeași parte cu el.

Fig. 4.1.18

61
4.3.3.2 Redresorul trifazat cu punct median
Pentru alimentarea redresoarelor cu punct mediat sunt folosite transformatoarele cu punct
median în partea de secundar, acestea putând lipsii dacă rețeaua de alimentare are și nul.
Dacă sarcina impune un anumit nivel de tensiune pe care redresorul trebuie să o satisfacă
atunci folosirea transformatoarelor este necesară. Folosirea transformatorului însă prezintă o altă
problemă datorită înfășurărilor secundare care alimentează redresorul cu punct median pe o
singură alternanță, fapt ce poate necesita supradimensionarea transformatorului.
Un avantaj al redresorului cu punct median ar putea fi simplitatea schemelor de comandă
datorită numărului redus al dispozitivelor semiconductoare de putere, însă acestea sunt rar
utilizate, datorită electronici de putere modernă care folosește dispozitive semiconductoare pe bază
de siliciu.
Redresoarele cu punct median sunt folosite mai mult în mediul didactic, pentru
simplitatea lor.
Controlul în fază a elementelor de comutație permite reglarea tensiunii redresate de la
zero până la valoarea maximă admisă de redresor fără a pierde din puterea activă. Pot apărea însă
limitări în această metodă, limitări produse de creșterea ondulației tensiunii de ieșire, precum și de
creșterea consumului de putere reactivă absorbită din rețea, deci de micșorarea factorului de putere
odată cu mărimea unghiului de comandă.

Fig. 4.1.19
Tiristoarele sunt comandate în ordinea numerotării, cu o întârziere față de punctele de
comutație naturală βc egală cu unghiul de comandă α. Ele intră în conducție (amorsează) în
momentul comenzii pe poartă și se blochează în momentul trecerii prin zero a tensiunii fazei pe
care se află. Simultan cu blocarea tiristorului intră în conducție dioda de nul, deci comutația
curentului se produce între tiristor și dioda de nul. Pe durata conducției diodei de nul, tensiunea la
ieșirea redresorului se anulează.

62
4.3.4 Redresor cu comandă PWM
Datorită efectelor negative pe care convertoarele le au asupra rețelelor de alimentare
precum armonici induse în rețea și un consum mare de putere reactivă s-a căutat o alternativă prin
adăugarea de circuite de filtrare cu condensatori si bobine. Această soluție nu a fost una acceptată
datorită costului crescut și dimensiunea crescută a convertoarelor.
Controlul în fază și comutația dispozitivelor semiconductoare au avut impact negativ
asupra deplasării fazelor între prima armonică a curentului consumat și prima armonică a sursei
de alimentare. Acest defazaj duce către scăderea factorului de putere și consumul de putere
reactivă. Armonicile curentului consumat cauzează căderi de tensiune ne sinusoidală asupra
impedanței rețelei și deformează tensiunea rețelei de alimentare. Această problemă poate afecta
alte dispozitive conectate la rețeaua de alimentare. Puterea reactivă crește cu întârzieri ale
unghiului de control, astfel încât redresorul se comportă ca o impedanță variabilă în timp care
este neliniară și cauzează consum de putere deformantă.
Pentru a contracara aceste efecte negative a redresoarelor convenționale s-au
dezvoltat redresoare cu algoritm de control sofisticat. Aceste redresoare s-au realizat cu ajutorul
IGBT-urilor (Insulated Gate Bipolar Transistor). Controlul redresorului se realizează cu ajutorul
modulației în impulsuri. Astfel de redresoare consumă curent de formă specifică, in mare parte
fiind formă sinusoidală. Funcționează cu un anumit defazaj între curentul consumat și tensiunea
de alimentare. Factorul de putere poate fi ajustat deci efectele negative asupra rețelei sunt minime.
Clasificarea redresoarelor PWM:
• redresoare PWM de curent
• redresoare PWM de tensiune
Redresoare PWM de curent
Pentru funcționarea în parametrii optimi a unui asemenea redresor valoarea maximă a
tensiunii de alimentare trebuie să fie mai mare decât valoarea tensiunii redresate la ieșire.
Avantajul principal este acela că tensiunea redresată poate fi ajustată de la zero. Ca si domeniu de
aplicabilitate acest tip de redresor poate fi folosit pentru controlul motoarelor în curent continuu,
invertoare de curent etc.
Redresoare PWM de tensiune
Pentru funcționarea optimă a unui redresor PWM de tensiune continuă este necesară o
tensiune pe ieșire mai mare decât tensiunea maximă dată de rețeaua de alimentare. Tensiunea
redresată la ieșire este mai netezită decât tensiunea de ieșire în cazul redresorului PWM de curent.
De asemenea redresoarele PWM de tensiune au nevoie de un procesor mai puternic decât cele de

63
curent. O tensiune redresată mai mică decât tensiunea de intrare poate fi obținută doar prin
creșterea consumului de putere reactivă.
Redresorul este format din 4 IGBT-uri care formează o punte, inductanță de intrare și un
condensator pe ieșire. Este control de un PWM. Tensiunea de alimentare Us și tensiunea Ur au
forme sinusoidale și sunt separate de inductanța de ieșire.

Fig.4.1.20
Schema bloc pentru partea de putere
Fluxul energetic depinde de unghiul dintre cei doi fazori.

Fig. 4.1.21

64
 Puterea transferată de la rețeaua de alimentarea la partea de intrare se calculează folosind
formulele:

Unde:
Us - valoarea RMS pe intrare
Ur - valoarea RMS a primei armonici
δ - defazajul între fazorii Us și Ur
Xs - reactanța inductorului 50Hz(Ω)
Φ - factorul de putere
Pentru a avea o tensiune redresată constantă, puterea de intrare și ieșire trebuie ajustate.
Astfel, conform diagramei fazoriale:

Cât timp puterea reactivă consumată este egală cu zero, factorul de putere este unitar.
Așadar ecuațiile (3) și (4) pot fi rescrise astfel:

Scopul este acela de a controla redresorul în așa fel încât acesta să consume curent care
să fie în fază cu cel al sursei de alimentare. Acest lucru poate fi realizat prin controlul punții de
redresare formată din IGBT-uri cu ajutorul PWM-ului. O metodă de comutare a IGBT-urilor este
prezentată în figura de mai jos. Se pot vedea două alternanțe. În prima alternanță curentul ajunge
la sarcină deoarece D1 și D2 sunt în conducție, iar în a doua alternanță intrarea este scurtcircuitată
(D1 și T3 sunt în conducție). Zonele cu negru reprezintă perioadele în care tranzistorii conduc iar
în zonele cu alb elementele pasive intră în conducție. Tranzistorul este oprit iar curentul circulă
65
prin diodele antiparalel. Comutația IGBT-urilor trebuie sincronizată perfect cu tensiunea de
alimentare.

Tensiunea de la ieșire Ud este de obicei adusă la o valoare constantă prin folosirea unui
invertor. Astfel, este posibil la un anumit curent dat Id la ieșire, să putem atribui tensiunii de ieșire
Ud o anumită valoare pentru impedanță z și defazajul δ.
Dacă considerăm cos 𝜑𝜑 = 1 ecuația puterii pe partea AC și DC poate fi scrisă astfel:

Din diagrama fazorială:

Controlul redresării poate fi realizat pe baza acestor 3 ecuații. Sunt necesare doar două
variabile pentru controlul redresării: defazajul δ și z care este definit ca raportul dintre tensiunea
semnalului referință 𝑢𝑢𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟 și tensiunea semnalului citit 𝑢𝑢𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 . În timpul controlului defazajului
trebuie avut în vedere faptul că dacă defazajul crește atunci și curentul prin inductanță va crește.
Pentru funcționarea corectă a redresării este de asemenea necesară sincronizarea algoritmului de
control cu tensiunea de alimentare. Când detectează trecerea prin zero microcontrolerul
controlează de asemenea defazajul. Circuitul de sincronizare trebuie să fie foarte precis și rapid.

66
 Fig.4.1.22

Formele de undă curent-tensiune pentru redresorul PWM.

Următoarele figuri prezintă modul de operare al redresorului PWM trifazat, care operează
în patru cadrane. E reprezintă vectorul potențialului rețelei, VL reprezintă corecția inductanței
tensiunii, Iar V este vectorul tensiunii. Ignorând rezistența echivalentă R, redresorul PWM trifazat
poate opera în patru moduri speciale.

Fig. 4.1.23

67
 Când operează în punctul A, redresorul absoarbe putere reactivă de la rețea. Când
operează în punctul B redresorul ajunge la factor de putere unitar.

Fig. 4.1.24
Când operează în punctul C, redresorul absoarbe putere reactiv-capacitivă de la rețea.
Când operează în punctul D ajunge la un factor de putere unitar în regim de invertor.
Când vectorul de tensiune ajunge în arcul AB, redresorul operează în regim de redresare
și absoarbe putere activă și inductiv-reactivă din rețea. Când vectorul de tensiune V ajunge în
arcul BC, redresorul operează în regim de redresare și absoarbe putere activă și reactiv-capacitivă
din rețea.
Când vectorul ajunge în arcul CD, redresorul operează în regim de invertor. Astfel,
rețeaua absoarbe putere din baterie. Când vectorul ajunge în arcul DA, redresorul operează în mod
de invertor active. Astfel rețeaua absoarbe putere active și inductive-reactivă de la baterii.

Proiectarea sistemului și calcule

Circuitul de putere de 10kW a redresorului constă în trei bobine, punte redresoare cu
IGBT-uri, Condensator de curent continuu și rezistență de sarcină. Puntea redresoare din IGBT-
uri folosit este un modul IPM 1200V/100A produs de firma MITSUBISHI, care are protecție de
tensiune curent si căldură.
Frecvența de eșantionare și frecvența de comutație este de 10 kHz. Impulsurile generate
de PWM sunt generate conform SVPWM.
Valoarea inductanței în circuitul de curent alternative este asemănătoare cu punctual static
de funcționare, răspunsul curentului și amplitudinea armonicilor curenților. Pentru un Răspuns
rapid al curentului trebuie îndeplinită relația di/dt, dar este nevoie de o valoare mai mica pentru a
limita amplitudinea armonicilor curenților. Valoarea maximă a inductanței pentru a limita
armonicile curenților se calculează conform formulei:

68
𝑉𝑉𝑉𝑉𝑉𝑉 reprezintă tensiunea continuă, 𝐸𝐸𝐸𝐸 este tensiunea maximă în rețea, Imax este valoarea maximă
a impulsului, 10% din valoarea maximă a curentului. 𝑇𝑇𝑇𝑇 este frecvența de comutație. Valoarea
maximă a inductanței pentru detecția rapidă a punctului 0 foloseste următoarea relație:

𝜔𝜔 – frecvența unghiulară a rețelei

𝐼𝐼𝐼𝐼 – este 1.5 ori mai mare decât valoarea maximă a curentului în partea de rețea când
puterea pe ieșire este regulate
𝐿𝐿 = 7𝑚𝑚𝑚𝑚. Valoarea condensatorului este aproximativ egală cu creșterea tensiunii de la
modul de operare în system de redresare la modul de invertor. Dacă redresorul schimbă din stare
de redresare în stare de invertor, condensatorul se va încărca rapid. În timpul tr, tensiunea
condensatorului ajunge la tensiunea de referință.

În formula 𝑉𝑉𝑑𝑑𝑑𝑑0 = 1.25 𝑈𝑈𝑎𝑎𝑎𝑎 , 𝑈𝑈𝑎𝑎𝑎𝑎 este tensiunea efectivă de fază. Valoarea minimă a
condensatorului este direct proporțională cu fluctuația tensiunii când redresorul trece de la stare
de redresare la invertor.
Puterea în condensator este W iar fluctuația maximă a tensiunii este ∆𝑉𝑉𝑟𝑟

∆𝑉𝑉𝑟𝑟 = 10% 𝑉𝑉𝑑𝑑𝑑𝑑 , 𝑃𝑃 = 10𝑘𝑘𝑘𝑘, 𝐼𝐼𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚𝑚 = 0.9 𝐼𝐼𝑚𝑚 , 𝑉𝑉𝑑𝑑𝑑𝑑 = 600𝑉𝑉.

Dacă redresorul trece de la starea de redresare la invertor, puterea nominală pe ieșirea
redresată pe durata 20 sample-uri.
Așadar 555uF < C < 1244uF C=1200uF.
TMS320 F2812 DSP este folosit pentru controlul VSR iar MAX502 pentru conversia
digital-analog.
Programul este scris în limbajul C iar pseudo-codul acestui program va fi prezentat mai
jos. Programul principal și rutina de întrerupere sunt stocate în programul de control.

69
 După ce a fost inițializat sistemul, programul rulează până ajunge la întreruperea data de
timerul1. Sistemul apelează rutina de întrerupere la fiecare 100us. Rutina de întrerupere conține
eșantioane AD, model de referință și siguranță, detecție pentru comutarea la 0V, detectează
unghiul de sincronizare a tensiunilor, reglează tensiunea și curentul și calculează timpul de
comutație al SVPWM. După ce calculează timpul de comutație, se iese din rutina de întrerupere și
se revine la programul principal.

Fig. 4.1.25

Simularea rezultatelor
Redresorul de tensiune PWM trifazat este simulat în mediul de lucru Saber. Parametrii
simulării sunt următorii: bobină 7mH, rezistor 0.1ohm, tensiunea de rețea 220V, Frecvența 50Hz,
Condensator de ieșire 600uF
Dispozitivele de putere sunt considerate IGBT-uri ideale.

70
 În modul Open-loop, simularea are ca parametrii: tensiunea rețelei 28V, tensiunea bateriei
82V.
În graficele de mai jos sunt prezentate formele de undă ale tensiunilor și curenților în
modul de redresare open-loop. Se observă că factorul de putere este unitar

Fig. 4.1.26

În figura de mai jos vom vedea redresorul operând în regim de invertor, în mod open-
loop. În regim de invertor în modul open-loop avem tot factor de putere unitar

Fig. 4.1.27
71
 În modul closed-loop, simularea are următorii parametrii: tensiunea rețelei 220V,
frecvența 50Hz și bateria 700V.
Rezultatele simulării arată că în regim de redresare factorul de putere este 1.

Fig. 4.1.28

În mod closed-loop în regim de invertor avem tot factor de putere unitar.

Fig. 4.1.29

72
4.3.4.1 Soluția Existentă
Schema bloc:

Fig. 4.1.30
Senzori

Fig. 4.1.31

73
Realizarea fizică (Partea de putere) :

Fig.4.1.32

Realizarea fizică (Partea de comandă):

Fig.4.1.33

74
Schema electrică desfășurată:

Fig. 4.1.34

75
4.3.4.2 Soluția propusă

Schema bloc:

Fig. 4.1.35

Modulația PWM:

Fig.4.1.36 a

76
 Fig. 4.1.36 b
Realizare fizică (Partea de putere și partea de comandă):

Fig. 4.1.37

77
 Realizare fizică parte de comandă:

Fig 4.1.38

Pentru schema detaliată a soluției propuse vezi anexa.

Soluția propusă este mai eficientă, deoarece spre deosebire de soluția existentă este mai
rapidă. Modulația PWM și corecția factorului de putere nu se mai fac prin intermediul
calculatorului, ceea ce ar rezulta într-o procesoare foarte lentă, ci prin intermediul
microprocesorului dedicat, C2000.
Ca si dezavantaj putem enumera complexitatea realizării fizice a soluției propuse, precum
și costul implementării acesteia.

78
 5. Concluzii

Convertoarele reprezintă pentru rețea sarcini neliniare și funcționarea acestora

influențează puternic regimul rețelei și calitatea energiei electrice.
Armonicile produse de convertoarele statice apar datorită asimetriei la construcție,
timpilor de comutație, imprecizia la deschiderea instantanee a tiristoarelor.
Sistemele de acționare cu motoare de curent continuu și redresoare necomandate
constituie o importantă sursă de poluare armonică, atât prin prisma răspândirii lor, cât și prin
armonicile generate.
Un domeniu important de utilizare a convertoarelor îl reprezintă liniile de transport
electric în rețelele si sistemele electrice. Este vorba despre liniile de transport în curent continuu a
energiei electrice la distante mari. O astfel de linie de transport are la intrare un redresor de putere
cu tiristoare, care transforma curentul alternativ de frecventa de 50 Hz în curent continuu. La
ieșirea liniei, se instalează invertorul, care transforma curentul continuu în curent alternativ.
Al doilea domeniu de utilizare al convertoarelor în electroenergetică este cel al surselor
de putere reactivă cu tiristoare, care permit producerea şi reglarea puterii reactive pentru
compensarea deficitului acesteia în sistemul energetic.
Al treilea domeniu este utilizarea convertoarelor pentru asigurarea funcționării
agregatelor de bază ale centralelor electrice, în mod particular pentru excitarea turbogeneratoarelor
sau hidrogeneratoarelor sincrone şi a compensatoarelor (schemele de excitare cu tiristoare), pentru
pornirea generatoarelor de mare putere (de exemplu hidrogeneratoare).
Convertoarele sunt, de asemenea, necesare pentru sursele neconvenționale de energie
electrica cum sunt bateriile solare, generatoarele magneto-hidro-dinamice, etc.
Redresoarele PWM joacă un rol primordial în conversia de energie electrică, el având un
factor de putere aproape unitar, nepoluând astfel rețelele de alimentare cu armonici de curent.

Redresorul PWM este o componentă importantă în foarte multe domenii și aplicații, deci
îi este asigurat un viitor incontestabil.

79
 Bibliografie

1. Viorel Popescu – „Electronică aplicată. Stabilizatoare de tensiune în comutație”,

Editura de Vest, Timișoara, 1992
2. Árpád Kelemen, Maria Imecs – „Mutatoare”, Editura didactică şi pedagogică
București, 1978
3. Árpád Kelemen, M. Imecs, I. Matlac, G. Titz – „Mutatoare. Aplicații”, Ed. did. și
ped. București, 1980
4. Dimitrie Alexa, Dan Micu – „Invertoare şi redresoare cu parametri energetici
ridicați”, Ed. Tehnică București, 1986
5. Petre Marian Nicolae – „Calitatea energiei electrice în sistemele electroenergetice
de putere limitată”, Ed. Tehnică București, 1998
6. Mihaela Iordache, Ion Conecini – „Calitatea energiei electrice”, Ed. Tehnică
București, 1997
7. Viorel Popescu, Dan Lascu, Dan Negoițescu – „Convertoare de putere în
comutație”, Ed. de Vest Timișoara, 1999
8. Richard Marschalko – „Convertoare de c.a./c.c. cu modulare în durată a
impulsurilor”, Ed. Mediamira, 1997
9. F. Ionescu, D. Floricău, J.P. Six, ş.a. – „Electronică de putere. Convertoare
statice”, Ed. Tehnică București, 1998
10. R. W. Erickson – „Fundamentals of Power Electronics”
11. S. Florea, I. Dumitrache, ş.a. – „Electronică industrială și automatizări”, Ed. did.
şi ped. București, 1983
12. HÜTTE – „Manualul inginerului. Fundamente”, Ed. Tehnică București, 1995
13. J.W. Kolar, Hans Ertl – „Staus of the techniques of three-phase rectifier systems
with low effects on the mains”, IEEE Transactions on Power Electronics, 1999
14. M. Rastogi, R. Naik, N. Mohan – „A sinusoidal current rectifier for industrialand
distribution AC to regulated DC voltage”, IEEE International Symposium on
Electrical Power Engineering, 1995
15. J.W. Kolar, F.C. Zach – „A novel three-phase utility interface minimizing line
current harmonics of high power telecommunicatios rectifier modules”, IEEE
1994
16. Bong Hwan Kwon, J.H. Youm, J.W. Lim – „Aline voltage sensorless synchronous
rectifier”, IEEE Transactions on Power Electronics, 1999

80
Anexă