Formarea resurselor financiare publice se bazează în principal pe constituirea banului public prin

intermediul prelevărilor obligatorii de la persoane fizice şi juridice.

 Fiscalitatea reprezintă un sistem de legi, regulamente şi dispoziţii privitoare la stabilirea,

aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor, ce alcătuiesc venituri ale statului.

 Sistemul fiscal reprezintă ansamblul conceptelor, principiilor, metodelor şi proceselor

referitoare la proiectarea, legiferarea, aşezarea şi perceperea obligaţiilor fiscale, în scopul
realizării obiectivelor sistemului, de asigurare a veniturilor financiare publice.

 Politica fiscală desemnează ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea

impozitelor şi taxelor, caracterizând opţiunile statului în materie de obligaţii fiscale.

Construcţia oricărui sistem fiscal trebuie să asigure acţiunea corespunzătoarea a trei funcţii:

 funcţia de finanţare a cheltuielilor publice - ce urmăreşte obiectivul de randament bugetar;

 funcţia de redistribuire a veniturilor şi patrimoniilor - ce urmăreşte obiectivul de echitate;

 funcţia de stabilizarea a activităţii economice sau de corectarea a dezechilibrelor - ce

urmăreşte obiectivul de eficienţă.

obiectivele principale ale politicii fiscale sunt:

 creşterea randamentului resurselor fiscale, prin crearea unui sistem fiscal adecvat politicii
generale;

 realizarea procesului de redistribuire a pnb, în baza criteriilor de echitate;

 reglarea proceselor economico-sociale, în baza obiectivelor politicii generale.

Relatii de dependenta intre fiscalitate si alte stiinte:

 fiscalitate - management (funcţiile şi principiile generale ale managementului sunt regăsite şi

la nivelul activităţii fiscale);

 fiscalitate - statistică (imaginea completă, complexă şi relevantă a fiscalităţii se obţine pe

baza indicatorilor statistici);

 fiscalitate - analiză economică (identificarea relaţiilor cauză-efect din domeniul fiscal are la
bază metodele şi tehnicile de analiză economico-financiară);

 fiscalitate - informatică (prelucrarea datelor şi informaţiilor fiscale, precum şi identificarea

relaţiilor dintre sistemul condus şi sistemul conducător din domeniul fiscal se bazează pe
tehnologia informaţiei);

 fiscalitate - contabilitate (reflectarea fidelă a elementelor patrimoniale şi a rezultatelor

trebuie să determine o reflectare fidelă şi a obligaţiilor fiscale);

 fiscalitate - matematică (utilizarea modelării matematice permite identificarea punctelor de

optim în materie de impozitare şi taxare);

 fiscalitate – sociologie (în baza metodologiei cunoașterii sociologice, pot fi studiate regulile și
procesele ce leagă sau separă contribuabilii);

 fiscalitate – etică (fie îmbracă forma normativă, descriptivă, explicativă, aplicată sau
științifică, etica pentru domeniul fiscal este cea care permite cercetarea problemelor de
 ordin moral, atât la nivelul contribuabililor, cât și al lucrătorilor cu atribuții în domeniul
fiscal);

 fiscalitate – marketing (metodele și tehnicile de investigare specifice marketingului pot oferi

soluții pentru ca suma nevoilor, dorințelor, resurselor, condițiilor interne și externe din
domeniul fiscal să ofere contribuabilului o imagine pozitivă asupra fiscalității);

 fiscalitate – managementul calității totale (elementele definitorii din managementul calității

totale, respectiv “îmbunătățire permanentă” și “la nivelul întregii organizații” trebuie să fie
regăsite în toate instituțiile ce vizeză administrarea fiscală).

Deciziile de politică fiscală se pot identifica în :

 Microdecizii fiscale;

 Macrodecizii fiscale.

Microdeciziile fiscale se iau de către structurile administraţiei publice care asigură gestionarea
obligaţiilor fiscale şi respectarea prevederilor fiscale în vigoare.

Macrodeciziile fiscale se iau de către factorul decizional public şi produc modificări structurale ale
sistemului fiscal.

 Macrodeciziile marginale determină reglarea întregului sistem fiscal prin intermediul

mecanismului de feed-back. Urmăresc corectarea efectelor nedorite produse ca urmare a
fluctuaţiilor ciclice ale economiei, asupra fluxurilor fiscale care finanţează nevoile publice,
şi de asemenea reducerea efectelor dezechilibrelor reale din economie. Macrodeciziile
marginale determină modificări de amploare mai mică a sistemului fiscal, în sensul
modificărilor referitoare la cotele de impozitare, la baza de impozitare, la reducerile sau
majorările aplicate asupra fluxurilor fiscale brute.

 Macrodeciziile structurale (denumite şi decizii strategice de politică fiscală) determină

reglarea sistemului fiscal prin intermediul mecanimului de feed-before. Prin aceste decizii
se urmăreşte: prevenirea sau corectarea unor efecte nedorite; inducţia unor noi efecte;
creşterea funcţiei de stabilizator a sistemului fiscal; armonizarea sistemului fiscal al
fiecărei ţări cu sistemul fiscal al ţărilor participante la acorduri de tip regional sau
internaţional; modificarea structurală a sistemului de impozite şi taxe în concordanţă cu
modificările politice; inducerea unui nou comportament decizional la nivelul subiecţilor
din economie.

 funcţii ale managementului:

 funcţia de previziune;

 funcţia de organizare;

 funcţia de coordonare;

 funcţia de antrenare;

 funcţia de evaluare-control.

Aceste funcţii sunt regăsite şi în cadrul procesului de management al activităţii fiscale, având
conţinut, cerinţe şi modalităţi de realizare specifice activităţii fiscale.
Funcţiile managementului activităţii fiscale trebuie tratate în strânsa lor interdependenţă, datorită
caracterului lor complementar şi al conexiunilor dintre ele.

Prin exercitarea funcţiilor managementului activităţii fiscale se caută răspuns la următoarele

întrebări:

 Cine se ocupă de gestionarea impozitelor şi taxelor fiscale?

 Care este scopul activităţii fiscale?

 Ce trebuie şi ce poate fi realizat pentru buna desfăşurare a activităţii fiscale?

 Cine se ocupă de realizarea obiectivelor activităţii fiscale?

 Care sunt rezultatele obţinute în urma desfăşurării activităţii fiscale?

Sistemul principiilor generale ale managementului activităţii fiscale cuprinde:

 Principiul asigurării concordanţei dintre caracteristicile esenţiale ale sistemului de

management al activităţii fiscale şi ale mediului ambiant.

 Principiul managementului participativ.

 Principiul motivării tuturor factorilor implicaţi în activitatea fiscală.

 Principiul eficienţei.