TRAIAN DORZ

Spre Lumile Luminii

- POEZII -

https://www.resursecrestine.ro/poezii/index-autori/traian-dorz/spre-lumile-luminii

1
 CUPRINS

Ce Drept eşti Tu!... ............................................................ 3

Ce mare eşti! ................................................................ 4
Cînd las din mînă harfa ......................................................... 5
Îndurerat Izvor ............................................................... 6
Mai trecător e chipul lumii ....................................................... 7
Nu mi-am pierdut ............................................................. 8
O, ce deşertăciune-s toate ........................................................ 9
Pe Crucea Golgotei ........................................................... 10
Poate fi-nfrunzită lunca ........................................................ 11
Totdeauna ................................................................. 12

2
 Ce Drept eşti Tu!...

Ce Drept eşti Tu, o, Doamne,
Ce Drept şi-Adevărat!...

Spun zilele şi anii şi clipa ce-a zburat
Că nu mai leagă nimeni ce Tu ai dezlegat,
Că nu descuie nimeni ce Tu ai încuiat,
Că nimeni nu-osîndeşte ce-odată Tu-ai iertat.

Lucrarea Mîinii Tale, pămîntul lung şi lat,
Cu mările şi munţii, cu tot ce Tu i-ai dat,
Cu-amurgul şi-aurora şi cerul înstelat
Spun cît de Drept eşti, Doamne,
Şi cît de-Adevărat.

Stăpîne-Atotputernic, Părinte-Adevărat,
Mărit să fii de-a pururi,
În veci fii lăudat de orişice fiinţă,
De cerul minunat, de tot ce bunătatea-Ţi
Şi Mîna-Ţi a creat, căci Sfînt
Şi Drept eşti, Doamne, şi Bun şi-Adevărat.

3
 Ce mare eşti!

Ce mare eşti, o, Doamne,
Ce mare eşti şi sfînt,
Spun soarele şi luna
Şi vuietul de vînt,
Şi trăsnetul ce culcă
Stejarii la pămînt,
Şi urletul furtunii,
Şi-al păsărilor cînt,
Văzutul, nevăzutul
Şi toate cîte sînt
În lumile luminii
Şi-n beznă, sub pămînt...

O, de-ar cunoaşte, Doamne,
Toţi oamenii ce sînt
Puterea mîinii Tale
Şi-a glasului Tău sfînt,
De-ar asculta chemarea
Şi Sfîntul Tău Cuvînt,
Te-ar preamări de-a pururi
Ce mare eşti şi Sfînt!

4
 Cînd las din mînă harfa

Cînd las din mînă harfa caldă,
încă vibrînd înfiorat,
- ca urma soarelui pe ape,
mai simt rămas un văl curat.

Cînd las din mînă Cartea Sfîntă,
încă ne-ntors dintre tăceri
- ca urma vîntului pe spice,
mai simt cereştile-adieri.

Cînd las din mînă fruntea, 
încă păstrînd al rugăciunii strai
- ca urma liniştii pe rouă,
mai simt umblările prin rai.

Cînd las din mînă Mîna-Ți dulce,
încă simțindu-Te pe prag
- ca urma lacrimii pe cîntec,
mai simt c-ai fost, Iubite Drag...

Cînd las din mîini făclia dusă,
încă părînd a o ținea
- ca urma razei peste-o noapte,
mai simt c-a fost cărarea mea.

Cînd las şi mîinile odihnei,
încă părînd că n-am sfîrşit
- ca urma imnului pe-o clipă,
mai sui un prag - şi-am biruit.

5
 Îndurerat Izvor

Îndurerat Izvor din Care
Iubirea Veşnică-a ieşit,
Vîslesc pe mări învolburate,
Luntraş, de Chipul Tău vrăjit.

Departe-n zarea strălucită,
Te văd pe-ndureratul Lemn,
Se-ntinde pîn` la mine umbra
Mult-pătimirii Tale semn.

Şi-ntinsa Crucii Tale umbră,
Cît două mii de ani de chin,
Pe mii de mări mi-nseamnă calea
Pe care către Tine vin.

Isuse, azi, din lupta lumii
Mă-ntorc rănit şi suferind
Şi-nfrînt, cu mîinile-amîndouă,
Potirul inimii Ţi-întind:

O, las` să cadă-n el, Iubire,
Un strop din veşnicu-Ţi Izvor,
Şi-o să se-aline-ntregu-i plînset
Şi toate rănile ce-l dor.

Că nu-i ajung din celelalte
Să-l umple de-ar primi potop,
Iubire Sfîntă, dar din tine,
i-ajunge cînd primeşte-un strop.

Atras şi însetat de Tine,
Nu pot să-mi mai găsesc alin,
Nefericit cu jumătate – 
Se linişteşte numai plin.

Cu luntrea vieţii sfîşiată,
Mă-ntorc cu lungi păreri de rău,
-Izvorule-al Iubirii Sfinte,
Dă-mi sufletului stropul tău.

6
 Mai trecător e chipul lumii

Mai trecător e chipul lumii, 
decît un nor ușor în soare, 
o clipă-l vezi scăldat în raze,
iar după-o altă clipă moare.

Mai trecătoare-i tinerețea
ca floarea cea de primăvară, 
o clipă-o ai, un vînt s-abate,
nepăsător o ia şi-o zboară.

Mai trecătoare-i slava lumii 
ca fulgul cel căzut în mînă,
un soare mai călduț o arde,
un vînt mai tărişor o mînă.

Mai trecător e-avutul lumii 
ca paiul dus de vijelie;
a fost, - s-a dus, iar peste-o clipă,
a cui ajunge, cine ştie? 

Să nu-ți legi inima de ele, 
crezîndu-le că-n veci vor ține,
căci vîntul care ți le-aduce
le ia mai grabnic de la tine.

Ci, cît le ai, le dă pe-altarul
iubirii lui Hristos curate,
că-n veşnicie-ți vor fi-ntoarse
nebănuit mai minunate. 

7
 Nu mi-am pierdut

Nu mi-am pierdut niciuna din vorbele rostite;
Pe-o cale cunoscută s-au înşirat pe rând
Şi-au mers să mă aştepte acolo unde, -odată,
Pe ultima urmînd-o, voi fi şi eu curînd!

Nu mi-am pierdut niciuna din urmele vieții
Pe care-n zi sau noapte, cu vină sau cu har,
Le-am semănat prin locuri, prin inimi şi prin clipe;
- le voi găsi-adunate odată toate, iar.

M-aşteaptă toate-toate la capătul de-aproape,
Cu zîmbet sau cu lacrimi ,cu slavă sau mustrări,
Să-mi apere lumina şi numele de moarte
Sau Celui Drept să-mi ceară plătitele ocări.

- O, dragi cîntări alese, veniți atunci spre mine
Cu dragostea cu care m-am dus şi eu spre voi,
Cum eu v-am pus podoabe să fiți voi mai frumoase
Să-mi puneți şi voi mie în Ziua de Apoi!

8
 O, ce deşertăciune-s toate

O, ce deșertăciune-s toate
ce după moarte nu rămîn,
a' lor cuprinderi vinovate
vor arde ca o gheață-n sîn.

Păreri şi amăgire-s toate
ce vezi cu ochii cei de lut,
din lupta lumii zbuciumate,
te duci mai gol cum te-ai născut.

Ce goană după vînt sînt toate
necontenitele-alergări,
tot ce cuprinzi sînt necurmate
prilejuri noi de-ndurerări.

De cîte-ți legi iubirea, toate,
cînd pleci, zdrobesc adîncul tău,
chiar ce-ai mai drag pe lume poate
să-ți facă cel mai mare rău.

O, dacă vezi ce vis sînt toate
şi-n ce deșertăciune-apun,
dezleagă-te de tot ce poate
s-ajungă-n orice clipă scrum.

Şi caută mai presus de toate
avutul cel mai prețios,
izvorul vieții nesecate,
comoara veşnică: Hristos.

9
 Pe Crucea Golgotei

Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdînd suferința tăcut şi smerit,
păcatele lumii amar apăsau,
prostia şi ura sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pămîntul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul, alături, lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare, iubind.

Căci Harul priveşte spre Tatăl, mereu
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
Mai tare-i iertarea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea și El este ea.

Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
că-n orişice jertfă a fiilor sfinți 
și-aduc şi-a lor parte zdrobiții părinți.

Stă frînt ucenicul iubit, suspinînd,
iubirea alături rămîne, oricînd.
Cît veacul e ură şi lumea e rea,
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.

Dar vine şi Ziua Iubirii, curînd,
Hristos va învinge, pe veci rămînînd,
pieri-va tot răul de orişice fel,
iubirea va-nvinge, căci ea este El!

10
 Poate fi-nfrunzită lunca

Poate fi-nfrunzită lunca, iarba s-o-nveşmînte,
Mieii pe cîmpii să zburde, graurul să cînte,
Pot cireşii să-nflorească, inul să răsară,
Poate cîmpul să-nverzească, - nu e primăvară!

Pot copii să se joace, vîntul să adie, 
Pot să se îmbrace-n zîmbet caişii toți la vie,
Pot albinele s-alerge floare după floare,
Clopotele pot să cînte, - nu e sărbătoare!

Pot să sune mii de strume, cîntecul suspină,
Pot să ardă candelabre, - jale e-n lumină...
Pot să fie ouă roşii, - casa e tăcere,
Cît mormintele sînt pline, nu e Înviere!

Cînd nu vor mai fi pe lume ziduri şi lăcate,
Cînd va respira şi gîndul numai libertate,
Cînd va fi lumină-n case şi senin afară,
- aia fi-va Sărbătoare, aia Primăvară!

11
 Totdeauna

Totdeauna pe-a Domnului cale
Au fost lupte şi-au fost spini destui,
Căci acei ce-au urmat voii Sale
Trebuit-a să-I semene Lui!

N-a iubit lumea, nu, niciodată
Pe-acei cîți I-au urmat Lui cu zel,
Ci c-o ură mereu ne-mpăcată
I-a primit, pe pămînt, ca pe El.

Dar cu ochii-ațintiți la răsplată,
Prin răbdarea Golgotei privind, 
N-au cîrtit cei aleși niciodată,
Ce-au trăit şi-au murit biruind.

Nu-i la fel pentru toți încercarea,
Nici nu-i vremea la toți într-un fel,
Însă toți în vreun fel au chemarea
La un preț de dureri pentru El.

Cei ce fug sau fricoși la-ncercare
L-au lăsat sau vîndut pe Isus,
Ruşinați se vor pierde-n uitare,
Alungați de blestemul de Sus.

Tu fii tare, că-n ziua-ncercării
E alegerea ta pentru har,
Strălucit ești în haina ocării
Cînd te urci răbdător pe calvar! 

Tu cătuşele-atunci le sărută,
Rugător pentru cei ce le-au pus,
Că-n cereasca răbdare tăcută
Semăna-vei atunci cu Isus! 

Iar prin moarte-nmiit vei culege
Răsplătirea cerescului zel,
Căci mereu astfel Domnul Şi-alege
Pe-acei ce-mpărăți-vor cu El.

12