TRAIAN DORZ

Din cele mai frumoase poezii

- POEZII -

https://www.resursecrestine.ro/poezii/index-autori/traian-dorz/din-cele-mai-frumoase-poezii

1
 CUPRINS

Am fost o harfă... ............................................................. 3

Când ai să vii ................................................................ 4
Lacrimi .................................................................... 5
Mi-e dor ... .................................................................. 7
Octombrie .................................................................. 8
Răbdare .................................................................... 9
Şuierând a jale, vântul ......................................................... 10
Toamnă ... ................................................................. 11

2
 Am fost o harfă...

Am fost o harfă plângătoare
vrăjită-n faptul unei seri
pe-a' mele strune cântătoare
să plâng a' lumii lungi dureri.

Dar într-o dulce primăvară,
prin luna crinilor culeși,
când pe cărări ningea comoară
de floare albă de cireși,

O Mână s-a atins de strune
și-n pacea liniștii din lunci
un cântec nou a prins să-mi sune
cum nu cântasem până-atunci.

Ce blând m-a legănat întruna
al melodiei sfânt ecou,
când îmi cânta voioasă struna
preafericitul cântec nou.

Din clipa cea de mângâiere
în mai mulți spini am stat apoi,
dar n-am mai plâns de-a mea durere
și nici de-a lumii mici nevoi.

Ci-n bucurie și-n furtună
cu inima și ochii-n Sus
am scos înfiorat din strună
cântări și psalmi
pentru Isus.

3
 Când ai să vii

Când ai să vii ca să mă iei
Te voi primi în casa plină
Şi-Ți voi aduce-n ochii mei
Cea mai netulbure lumină.

Cu cel mai limpede izvor
Al lacrimei spăla-Ți-voi Mîna
Cînd mă vei dezlega de dor
Şi-mi vei despovăra țărîna.

Cu cele mai cereşti cîntări
Îți voi întîmpina privirea
Şi-n toate-a' inimii cămări
Va străluci arzînd iubirea.

Cel mai de preț mărgăritar
Păstrat cu greu atíta cale
Am să-l aşez ca pe-un altar
În zarea albă-a Mîinii Tale.

Dar cînd plecînd mă vei lua,
Isuse, lasă-mi după mine
La toți cîți vin în urma mea
O cale albă către Tine.

4
 Lacrimi

Lacrimi, - stele căzătoare
din doi ochi senini ca cerul,
cine v-ar cunoaște oare
obârșia și misterul?

Cine știe câtă jale
plânge-n stropii ploii voastre
stele ce cădeţi la vale
tot din înălțimi albastre! ...

Lacrimi, pâinea tuturora
celor care plâng ca mine,
așteptându-şi aurora
unor zile mai senine,

voi nălţaţi spre Domnul plânsul
și durerea noastră multă
și oricând le duceți - Domnul
ne-nţelege și ne-ascultă.

Lacrimi, - martoră ni-i faţa
v-am golit din plin paharul,
v-am gustat din plin dulceața,
v-am simțit din plin amarul!

De demult de când în șoapte
legănat dormeam alene,
de-a fost ziua, - de-a fost noapte
v-am purtat mereu în gene

Picuratu-v-am pe struna
harfei mele reci și mute,
de-a pornit să cântre-ntruna
imnuri ne mai cunoscute.

Câte chinuri sunt sub stele,
plinul lor adânc le strânge,
și de-aceea cântă-n ele
orice suflet care plange

Picuratu-v-am din pană
v-am cântat în nopți cu ploaie,
numai lacrima din geană
orice viers cântat mi-l moaie.

5
- Binecuvântate lacrimi?
voi îmi străjuirăţi somnul,
prin a voastre sfinte patimi
m-aţi legat pe veci de Domnul.

Lacrimi binecuvântate,
inima-mi pe veci vă cheamă
să vă strâng în loc de frate
să vă simt în loc de mamă ...

6
 Mi-e dor ...

Mi-e dor de dulcea odihnire
a gândului și-a vieții-ntregi,
să mă desprind de țărmul lumii
ca luntrea care o dezlegi...

S-alunec spre cerești limanuri
și într-un liniștit apus
să intru-n Portul Veşniciei,
iar Tu pe Țărm s-astepti, Isus ...

Și stând cu brațele întinse, 
deschise larg și iubitor,
să mă primești-
un singuratic
și obosit biruitor.

Din unduirile luminii
să mă privească frații duși
recunoscându-mă din semnul
de-nsângerări și de cătuşi.

Când  Ceru-ntreg o să-mi lucească
de Chipul Tău prea mult dorit,
atunci apusul meu deodată
să se prefacă Răsărit ...

7
 Octombrie

În lacrimi dese și mărunte
all toamnei cer jeleşte iar,
plâng codrii galbeni de durere
sub biciul crudului Brumar...

Pe-o cruce cu Isus în cuie
doi stropi de ploaie s-au oprit
ca două boabe mari de lacrimi
în ochi la Sfântul Răstignit. 

Privesc... și-un gând mă înfioară:
în lumea de " creștini " și az'
Tu tot pe Cruce ești, Isuse,
și tot cu lacrimi pe obraz.

O, Doamne, când să vin-o toamnă
să nu mai plângă ceru-amar,
să nu mai plângă ochii Crucii,
să cânte numai
și Brumar?! ...

8
 Răbdare

Răbdare, o, încă puțină răbdare!
- Sus ochii şi gîndul şi brațul şi paşii;
Slăvita Cetate Cerească răsare,
Iar cea mai frumoasă şi sfîntă intrare
E-aceea prin care te-nalţă vrăjmaşii.

Răbdare, în chinuri şi-n lipsă răbdare,
În zbucium, în lupte şi-n dorul fierbinte!
- Pe fața brăzdată de lacrimi amare
Vor cerne lumină răsfrîngeri de soare
Din Slava ce vine... priveşte-nainte!

Răbdare în viață şi-n moarte răbdare!
- al tău e triumful din veacul ce vine,
Cînd noaptea apune, cînd  Ziua răsare...
Nu moarte e-aceea, ci viață şi har e,
Răsplata răbdării-ndelungi şi senine!

Răbdare, o, încă puțină răbdare!
- priveşte răsplata să birui suspinul,
Şi treci peste moarte cu-a vieții cîntare...
Răbdare, o, încă puțină răbdare,
Căci vine seninul, seninul, seninul! ...

9
 Şuierând a jale, vântul

Şuierând a jale, vântul
zboară singur prin livadă,
plâng în urma lui cireșii
lacrimi albe de zăpadă.

Se-ncovoaie trist, castanul
peste banca cea pustie
unde odihnea odată
dusa mea copilărie.

Mai trăiește-n săpătură
pe speteaza ei un Nume,
Numele Tău scris, Isuse,
până n-am plecat în lume...

Lemnul e-nvechit de vreme
iar pe scândura crăpată,
ca-ntr-o taină se mai vede
Numele, săpat odată.

Doamne, oare nu-i asemeni
și-a mea inimă, pe care,
Numele Tău sfânt, odată,
era scris cu-nflăcărare?

Când Te-ntorci să vezi, Isuse,
locul Tău plăcut, odată,
oare nu-Ţi vezi cu tristețe
dragostea înstrăinată?

Doamne, sapă mai puternic
al Tău nume peste mine,
să nu-l mai poată nimeni șterge 
în orice necaz m-ar ține!

10
 Toamnă ...

A căzut murind o frunză,
cea din urmă
din arin,
plânsul vrând să și-l ascunză
cu o urmă
de suspin.

Eu, privindu-i legănarea
din al serii
rece zbor,
m-a cuprins înfiorarea
și-al durerii
vag fior:

Doamne vine toamna vieții
să m-ascunză
sub mormânt,
cum a dus puterea gheții
biata frunză 
la pământ. 

Plânsul inimii ce geme
stând de-o parte
mi-l ascult,
ca pe-un glas din altă vreme,
de departe,
de demult.

De-aş fi frunza care zboară,
nu m-ar paşte gând amar,
căci aș ști că-n primăvară
m-aş renaște
frunză, iar ...

Însă nu-s și moartea vine,
vlaga-mi toată 
jos căzu
și nu-i nimeni lângă mine,
Doamne Tată,
numai Tu.

Din scânteia de iubire
care nu mi-e
stinsă-n piept,
fă să crească-n nemurire

11
crin cu nume
alb și drept.

Iar când lutu-mi în neștire
o s-aştepte-
al morții ger,
o scânteie de iubire
să mă-ndrepte către cer.

Să mă nasc pe totdeauna
pentru Țara
fără chin,
precum frunza naște-ntruna
primăvara
codrul plin.

12