Sunteți pe pagina 1din 3

Formarea cuvintelor- unul dintre cele mai importante capitole privitoare la studiul lexicului

unei limbi,reprezintă lingvistic cercetarea și totodată descrierea legimității și procedurilor de formare a


unor cuvinte cu noi semnificații, mai complexe, pe baza cuvintelor deja existente. În acest scop sunt
întrebuințate cuvinte simple sau compuse,morfeme, elemente de îmbinare, afixe (prefixe, sufixe, infixe).
Formarea de cuvinte este o posibilitate de lărgire a vocabularului disponibil. Ea reprezintă, alături de
împrumutul de cuvinte și schimbarea de sens a cuvintelor, un principal mod (procedeu) de găsire a noi
denumiri, repectiv de variere a semnificațiilor și denumirilor deja existente. De aceste toate se ocupă
domeniul teoretic lingvistic al onomasiologiei.

Îmbogăţirea vocabularului

Formarea cuvintelor

Cuvintele noi se creează prin combinarea unor elemente conform unor modele existente în limbă.
Procedeele interne de formare a cuvintelor în limba română sunt: derivarea, compunerea şi
conversiunea.

Derivarea

Derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor cu ajutorul prefixelor şi al sufixelor. Constă în


adăugarea (uneori suprimarea sau substituţia) prefixelor sau a sufixelor la cuvântul de bază. Derivarea
cunoaşte următoarele tipuri:

a) derivarea cu sufixe sau sufixarea (formarea de cuvinte noi prin adăugarea sufixelor la cuvintele-bază);

b) derivarea cu prefixe sau prefixarea (formarea de cuvinte noi prin adăugarea prefixelor la cuvintele-
bază);

c) derivarea cu prefixe şi sufixe, aşa-numita derivare parasintetică;

d) derivarea regresivă (formarea de cuvinte noi prin suprimarea afixelor).

Derivarea cu sufixe

Derivarea cu sufixe (sau sufixarea) este un procedeu de formare a cuvintelor care constă în ataşarea la
cuvântul-bază a unui sufix lexical. De exemplu, cuvântul derivat iepureşte este alcătuit din tema iepur-, la
care se adaugă sufixul -eşte. Cuvântul-bază pentru acest derivat este iepure.

Sufixarea este cel mai productiv procedeu de formare a cuvintelor în română. Cu ajutorul sufixelor se
pot forma: substantive derivate (cânt-ăreţ, căruţ-aş, pietr-ar, învăţ-ător, călăr-eţ, păsăr-ică, arip-ioară,
pietr-oi), adjective derivate (buget-ar, vărg-at, strămoş-esc, argint-iu, copilăr-os, triumf-ător), verbe
derivate (atenţi-ona, sfăt-ui), adverbe derivate (copilăr-eşte, chior-âş).

Derivarea cu prefixe

Derivarea cu prefixe (sau prefixarea) este un procedeu de formare a cuvintelor care constă în ataşarea la
cuvântul-bază a unui prefix. De exemplu, cuvântul derivat răscumpăra este alcătuit din tema -cumpăr, la
care se adaugă prefixul răs-. Cuvântul-bază pentru acest derivat este verbul a cumpăra. Derivarea cu
prefixe este un procedeu mai puţin productiv în română. Cu ajutorul prefixelor se pot forma:
– substantive derivate (confrate, desfrâu, neatenţie, preziuă, răscruce, străbunic);

– adjective derivate (neatent, prelatin, răzbucuros, străvechi);

– verbe derivate (consfătui, dezrobi, înălbi, preface, răsfoi, reciti, străluci).

Prefixele se scriu, de regulă, neseparate de cuvintele de bază. Fac excepţie: a) derivatele cu prefixul -
ex (fost):ex-ministru, ex-director; b) derivatele cu prefixul -re, -ne: de la cuvintele de bază cu iniţială
elidată (căzută): ne-mpăcat, ne-ntors, re-nnoire, (în tempo rapid), dar neîntors, reînnoire (în tempo mai
lent).

Formaţiile parasintetice

Derivarea parasintetică este un procedeu de formare a cuvintelor care constă în ataşarea simultană la
acelaşi cuvânt-bază a unui prefix şi a unui sufix: îm-bărbăt-a, îm-belşug-a, îm-bun-a, îm-pădur-i, în-durer-
a, în-crengă-tură, des-creier-at, în-chip-ui.

Compunerea

Compunerea este un procedeu de formare a unui cuvânt nou care constă în simpla alipire a două sau a
mai multor cuvinte care există şi independent în limbă. În română, este un procedeu de formare a
cuvintelor noi mai puţin productiv decât în alte limbi. Prin compunere se pot forma:

– substantive (inginer-şef, oţel-beton, zi-lumină, coada-calului, ochiul-boului, gura-leului, bou-de-baltă,


trei-fraţi-pătaţi, bunăstare, botgros, iarbă-albă, coate-goale, rea-voinţă, pierde-vară, fluieră-vânt);

– adjective (albastru-deschis, verde-deschis, sud-american, macedoromân, atotcuprinzător, cumsecade),


verbe (a binecuvânta);

– adverbe (azi-dimineaţă, ieri-noapte, mâine-seară, orişicând);

– pronume (dumneavoastră, oricare, oricine);

– numerale (doisprezece, douăzeci, cincizeci, tustrei);

– prepoziţii (deasupra, dedesubt, despre, dincolo);

– conjuncţii (căci, deoarece, deşi, fiindcă).

Uneori se face distincţie între: a) compunerea propriu-zisă, sau din cuvinte întregi (tren-fulger, iarba-
fiarelor, laptele-cucului, mână-spartă, şarpe-cu-clopoţei, încurcă-lume, soare-apune) şi b) compunerea
cu elemente de compunere, sau din teme ori cuvinte care nu pot avea autonomie (aerogară,
autostradă, hidroavion, macromoleculă, microanaliză).

Conversiunea. Schimbarea valorii sau clasei morfologice

Conversiunea este unul dintre procedeele interne de formare a cuvintelor, alături de derivare şi
compunere. Constă în formarea unui cuvânt nou prin trecerea de la o clasă lexico-gramaticală la alta
fără ataşarea unor elemente derivative. În acest caz, cuvântul este utilizat într-un context nou, ceea ce
implică schimbarea funcţiei sintactice şi admiterea unor determinanţi nespecifici bazei: Lucrează bine. –
Binele nu se uită. În primul enunţ cuvântul bine este adverb (determină un verb), în cel de al doilea, el
devine substantiv (îndeplineşte funcţia de subiect).
Conversiunea cuprinde mai multe tipuri care diferă în funcţie de clasele de cuvinte legate prin acest
procedeu, adică de orientarea procesului de formare a cuvântului nou, de exemplu, de la adjectiv spre
substantiv (un om bătrân – bătrânul), de la adjectiv spre adverb (băiat frumos – scrie frumos) etc. După
clasa morfologică în care intră noul cuvânt, se delimitează următoarele feluri de conversiune:

– substantivizarea (trecerea altor cuvinte în clasa substantivului). În limba română se pot substantiviza
adjectivele (bogatul, zgârcitul), pronumele (eul, sinele, nimicuri), numerale (doiul, zecele), verbele la
formele nepredicative (intrare, aratul, semănatul), adverbele (binele, aproapele), interjecţiile (ofuri).

– adjectivizarea (trecerea altor cuvinte în clasa adjectivului). Trecerea altor părţi de vorbire (substantive,
participii, gerunzii, adverbe) în clasa adjectivului se realizează prin utilizarea lor cu funcţiile sintactice
specifice adjectivului: zi pierdută, pâine aburindă.

– adverbializarea (trecerea altor cuvinte în clasa adverbului). În clasa adverbelor pot trece: adjectivele
calificative, care devin adverbe de mod (merge elegant, sprinten, frumos), unele substantive, care devin
adverbe de timp sau de mod (Lucrează seara. S-a supărat foc.), unele verbe (Poate că e ocupat).

Abrevierea

Abrevierea este procedeul de formare a cuvintelor noi prin prescurtarea unui cuvânt prin litera iniţială
sau printr-un grup de litere. Cuvintele compuse din abreviere se realizează prin izolarea primelor
litere (S.U.A., O.S.C.E., A.S.E.) sau a unor fragmente de cuvinte (Eurasia, Moldtelecom,
Rompetrol). Compusele din abreviere au ca punct de plecare grupuri sintactice: O.N.U. – Organizaţia
Naţiunilor Unite.