UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREṢTI

Facultatea Ingineria Sistemelor Biotehnice

Dăunătorii din silozurile de cereale ṣi combaterea lor

Profesor coordonator: ṣ l. dr. ing. Ṣtefan Mădălina

Student: Ghiţă Mihaela Oana

Grupa 733
 Cuprins

Introducere…………………………………………………..…. 3
1. Daunatorii porumbului,bolile si combaterea acestora……..….5
1.1 Daunatori…………………………………………………….5
1.2 Boli……………………………………………………..........7
1.2.1 Inflorirea alba a boabelor………………………………….7
1.2.2 Putregaiul tulpinilor si stiuletilor………………………….8
1.2.3 Taciunele comun al porumbului…………………………..9
2. Daunatorii florii-soarelui,bolile si combaterea acestora….....10
2.1 Daunatori………………………………………………..…10
2.1.1 Gandacul pamantiu……………………………………....10
2.1.2 Ratisoara porumbului………………………………….. .10
2.2 Boli………………………………………………………...11
2.2.1 Mana florii-soarelui……………………………………...11
2.2.2 Putregaiul alb al florii-soarelui…………………..………12
3. Daunatorii graului,boli si combaterea acestora……….…….13
3.1 Boli…………………………………………………….…..13
3.1.1 Fainarea graului……………………………………….…13
3.1.2 Septoria tritici…………………………………………....14
3.1.3 Septoria nodurum………………………………………..15
3.1.4 Fuzoriaza tulpinilor si inrosirea spicelor………………...15
3.1.5 Taciunele zburator al graului…………………………….17
3.1.6 Rugina bruna a graului…………………………………..18
3.1.7 Rugina galbena a graului……………………………...…19
3.1.8 Rugina neagra a graului………...………………………..20
Bibliografie………………………………………………….…21

2
 Microorganisme daunatoare cerealelor.
Boli ale cerealelor
Introducere

Dăunătorii sunt nişte organisme, de obicei insecte, care provoacă deprecieri

asupra culturilor de cereale, dar şi asupra produselor depozitate. Mulţi dintre
dăunătorii care provoacă aceste deprecieri trăiesc numai în spaţii de depozitare,
având una sau mai multe generaţii pe an. Sunt însă insecte care au mai multe
generaţii pe an, din care cel puţin o generaţie se dezvoltă în câmp sau una din
etapele ciclului de dezvoltare are loc în câmp. Aceasta denotă faptul că recoltele
agricole pot fi deja infestate la introducerea în spaţiul de depozitare.
Insectele dăunătoare iernează în crăpăturile din pardoseală, din pereţi,
ascunse la elementele acoperişului, în boabe, etc. De asemenea migrează de la un
spaţiu la altul, îndeosebi în vecinătăţi apropiate. Unele sunt atât de mici încât sunt
duse de vânt sau se prind de blana şoarecilor, şobolanilor, pisicilor, pe haine.
Dăunătorii pot deprecia cerealele şi produsele obţinute din prelucrarea
acestora, provocând pagube mari. Aceşti dăunători, în general, sunt adaptaţi
condiţiilor de viaţă din magazii, silozuri, unităţi de producţie sau din câmp,
pierzând facultatea de a zbura, şi nu se poate dezvolta în afara contactului cu masa
de cereale sau cu planta in lan. Dăunătorilor le sunt proprii anumite zone de
răspândire (areal), consecinţă a unei evoluţii îndelungate şi complexe sub acţiunea
factorilor ecologici si geologici. Gradul daunelor produse de fiecare insectă nu este
uniformă pe întinderea întregului areal de răspândire a speciei respective. Se
disting trei zone: zona de maximă intensitate, zona daunelor probabile şi zona
daunelor neinsemnata. Studiul arealului de răspândire al fiecărui organism şi
stabilirea arealului are o importanţă deosebită în organizarea măsurilor de
protecţie.
Cauzele care provoacă variaţii în numărul insectelor dăunătoare în anumiţi ani şi
proporţia lor sunt condiţionate de combinarea factorilor ecologici. Dacă se
întâlnesc condiţii optime de câţiva ani, specia începe să se hrănească intens şi
înmulţindu-se provoacă o invazie în masă. Invazia poate fi provocată şi de lipsa de
activitate gospodărească a omului.Căldura şi umiditatea sunt considerate factori
ecologici principali care influenţează dezvoltarea dăunătorilor.
Insectele dăunătoare cerealelor se împart în trei grupe:
1) insecte cu aripi tari ( coleoptere, gândaci) dintre acestea cele mai periculoase
fiind gărgăriţele
2)fluturii(lipidoptere);
3)acarienii.
Infestarea cerealelor cu insecte şi acarieni se poate prezenta sub două forme:

3
- Forma vizibilă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare se pot
descoperi cu ochiul liber sau când cerealele prezintă semne vizibile de atac
(înţepături, orificii, rosături, etc.);
- Forma ascunsă, în care dăunătorii aflaţi în orice stadiu de dezvoltare sunt
localizaţi în interiorul cerealelor, tratarea cu reactivi speciali sau prin radiografie.
Principalii dăunători ai culturii de grâu
Tripsul grâului (Haplotrips tritici)
Diagnoza atacului. Modul de manifestare al atacului se face prin albirea
spicului de grâu şi în acelaşi timp are loc răsucirea tulpinii.
Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul de culoare brun-negricioasă de 2-3
mm, cu ultimul segment al abdomenului alungit sub formă de tub. Aripile
anterioare prezintă o singură nervură longitudinală. Are o singură generaţie pe an;
iernează sub formă de larve şi ca adulţi şi nimfe în resturile vegetale. Se hrănesc
prin înţeparea şi sugerea frunzelor, tulpinilor, organelor florale determinând albirea
spicelor, zburlirea aristelor şi secarea boabelor. Tripşii sug boabele în faza de lapte.
Răspândire şi importanţă economică. Tripsul grâului are o largă răspândire
pe glob. În Europa, tripsul grâului este predominant în zonele de climă temperată.
Produce reducerea cantităţii cât şi a calităţii recoltei de boabe.
Ploşniţa cerealelor (Eurygaster integriceps)
Diagnoza atacului. Specie oligofagă, dezvoltându-se în principal pe culturile
de grâu, dar atacă şi alte graminee cultivate şi spontane. Adulţii înţeapă tulpinile
tinere, frunzele, rahisul spicelor, florile şi boabele. La locul înţepăturii se formează
o mică umflătură numită ,,con salivar” în jurul căreia apare o zonă de culoare
gălbuie. Adesea frunza atacată se îngălbeneşte, se răsuceşte şi se usucă, de la locul
înţepăturii atârnând ca o sfoară. Uneori spicul rămâne în burduf, iar când apare, are
aristele ondulate şi poate fi parţial sau total steril, albit, aspect care se întâlneşte
frecvent la vârful spicelor. Boabele atacate sunt şiştave, zbârcite sau dacă nu sunt
deformate, poartă urmele înţepăturilor sub formă de puncte negre, înconjurate de o
zonă decolorată.
Dăunătorul şi biologia sa. Adultul are corpul oval, de 11-13 mm lungime, de
culoare brună.Capul este triunghiular. Antenele sunt constituite din 5 articule.
Pronotul este aproape hexagonal.Scutelul foarte dezvoltat egal în lungime cu
abdomenul, cu o carenă în partea mediană şi cu două puncte gălbui la bază. Oul
este sferic şi de culoare verzuie la depunere şi de culoare închisă, pe măsură ce se
dezvoltă embrionul. Larva este asemănătoare cu insecta adultă, fiind mai mică şi
lipsită de aripi sau cu rudimente de aripi, în funcţie de vârsta acesteia.
Are o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, sub frunzarul pădurii, în
liziera pomilor din apropierea culturilor, sub ierburi. Primavara la temperaturi de
peste 10º C, insectele îşi fac apariţia, la început pe gramineele spontane, apoi
zboară în culturile de cereale. Numărul maxim de insecte pe culturi se înregistrează

4
la jumătatea lunii mai. După o perioadă de hrănire şi maturaţie sexuală are loc
copulaţia şi depunerea pontei. Larvele apar la 8-10 zile de la depunerea pontei.
Până la maturare se hrănesc şi năpârlesc de 4-5 ori, întreaga lor evoluţie durând 30-
40 zile, ceea ce corespunde cu ajungerea la maturitate a cerealelor. Adulţii din noua
generaţie apar la sfârşitul lunii iulie, hrănirea lor continuând până în cursul lunii
august, când se retrag pentru iernare.
Răspândire şi importanţă economică. Ploşniţele cerealelor sunt răspândite în
centrul şi sud-estul Europei, în vestul Asiei şi în nord-estul Africii. La noi în ţară se
întâlnesc în toate zonele cultivatoare de grâu, în densităţi mai mari în regiunile de
stepă şi ale pădurilor de stejar. Eurygaster integriceps este specia cea mai frecventă
şi păgubitoare.
Atacul ploşniţei grâului produce şiştăvirea boabelor de grâu în procent de 1-
2%, iar saliva introdusă în bob provoacă distrugerea glutenului, ceea ce duce la
diminuarea calităţii grâului.

1.DAUNATORII PORUMBULUI, BOLILE SI COMBATEREA LOR

1.1 DAUNATORI

Dintre daunatorii porumbului se numara: lacusta calatoare (lacusta

migratoria), lacusta italiana (Calliptamus italicus), lacusta marocana (Dociotaurus
marocanus), cosasul verde (Tettigonia viridissima), paduchii de frunze ai
porumbului (Rhopalosiphum maidis si Schizaphis gragraminum) carabusul de mai
( Melolontha melolontha), carabusul de stepa (amoxia villosa), carabusii cerealelor
(Anisophia sagettum si A. austriaca), purici de pamant (Chaetocnema aridula si
Phyllotreta vittula) viermii sarma (Agriotes lineatus, A. ustulatus si A. obscurus),
ratisoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), buha samanatorilor (Scotia
sagetum), Sfredelitorul porumbului (Astrinia nubilatis), molia porumbului
(Sitotroga cerealella), musca suedeza (Ascinella frit), precum si insecte din fauna
utila: Coccinella septempunetata si Chrysopa perla.
Combaterea biologica consta in distrugerea daunatorilor plantelor cultivate
cu ajutorul biopreparatelor si a dusmanilor naturali, hormonilor si antocidiei.
Organismele folosite in combaterea biologica sunt: virusurile, bacteriile, ciupercile
protozoarele, nematozii, insectele antropodele precum si unele verteblate.
Metodele biologice de combatere prezinta avantaje apreciabile in comparatie
cu celelalte procedee. Aceste avantaje sunt:
- lipsa de toxicitate pentru om si animale
- mentinerea echilibrului biocenotic
- eliminarea pericolului rezidiilor si a celor legate de aparitia rezistentei.

5
 Metodele pot fi folosite indiferent de stadiul de dezvoltare a plantei, iar
pentru efectuarea tratamentelor nu sunt necesare masuri speciale de protectie a
muncii.
Combaterea pe cale biologica a buhai (Scotia segetum) se realizeaza prin
utilizarea parazitilor de oua, larve, pupe. Dintre acestia avilogul Trichogramma
evanescens, crescut si raspandit in culturi, in perioada pontei flututilor, in doze de
50 – 100 de mii de exemplare la ha, reduce in mod considerabil populatiile de buha
semanatorilor.
Scotia segetum este distrusa de granuloza care se transmite prin oua. Acestea
sunt parazitate de viespea trichogramma evanescens. Omizile si pupele sunt
distruse de numerosi dusmani naturali, dintre care 24 de specii de himenoptere, 13
de diptere si 2 de nematode parazite si 16 specii pradatoare. Printre speciile
parazite mai frecvente se numara : Apantheles congestus, Metheorus scutellator,
Rhogas dimidiatus, Hister sp, Ambliteles panseri. Se utilizeaza de asemenea curse
de feromoni specifici, pentru atragerea fluturilor masculi in vederea aprecierii
nivelului populatiei. O astfel de metoda, utila pentru avertizarea tratamentelor si
eventual combaterea in masa a fluturilor, se practica in tara noastra,feromonul
specific fiind pe cale de generalizare in productie. S-a testat si chimiosterilizarea
daunatorului, pecale d emomeli alimentare, utilizand produsele Tiotepa in
concentratie de 0,1 – 0,3 %, Afolatul in concentratie de 1 – 1,5 % si Tetramina in
concentratie de 3 – 5 % .
Viermii sarma adulti pot fi capturati cu ajutorul feromonilor specifici. In anii
cu precipitatii ridicate larvele si pupele de elateriete sunt puternic infectate cu
ciuperci (Beauveria sp, Metarrhizium sp, Entomophthora sp) si infestate de
paraziti, dintre care cel mai important este proctotrupidul Raracodrus apteroginus,
care distruge pana la 60 % din larve.
In culturile de porumbi au fost utilizate efectele sterilizante ale radiatiilor
ionizate sau ale unor substante chimice (chemosterilizanti, substante
radiomilimetice). Initial s-a considerat ca prin copulari succesive intre indivizii
sterili si naturali, sterilizarea ar putea fi anulata. Ulterior s-a ajuns la concluzia ca,
prin lansarea unui evectiv de insecte sterile mult superior populatiilor naturale in
care se aplica tratamentul, acest neajuns poate fi inlaturat. Aceasta metoda s-a
aplicat in cazul Sfredelitorului porumbului.

6
1.2 BOLI

1.2.1 Înflorirea alba a boabelor

Aceasta fuzarioza a porumbului are o larga raspândire geografica, fiind

destul de frecventa în tara noastra.
SIMPTOME: Boala se poate manifesta în toate fazele de vegetatie a
porumbului. Daca infectiile se produc de timpuriu, plantutele putrezesc si mor în
scurt timp, chiar înainte de rasarire. Ca urmare a infectiei este împiedicata
dezvoltarea normala a radacinilor.
Efectul vatamarilor la samânta se limiteaza numai la putrezirea plantelor
tinere. La plantele mai dezvoltate atacul este localizat la baza tulpinii si pe
radacini care putrezesc si se acopera cu un mucegai roz.
Cel mai frecvent, mai caracteristic si totodata cel mai grav, este atacul pe
stiuletii, care se manifesta prin craparea boabelor în perioada maturitatii. (Fig. 31)
Boabele izolate sau grupe de boabe de pe unele portiuni ale stiuletului au o
culoare roza, apoi rosie-bruna si sunt acoperite de un mucegai alb sau roz-
violaceu, purverulent, constituit din miceliul si conidiile ciupercii.
În caz de atac puternic, acest mucegai cuprinde întreg stiuletele. Deseori
tegumentul boabelor se rupe, continutul devine aparent, boabele luând un aspect
caracteristic al "floricelelor de porumb". Boabele bolnave sunt mai usoare decât
cele sanatoase si cu puterea germinativa redusa.
COMBATARE: Pentru prevenirea bolii se recomanda folosirea semintei
sanatoase sau tratarea ei fie prin prafuire cu produse organomercurice (Criptodin,
100 g/100 kg samânta), fie pe cale hidrotermica (la 55 oC timp de 30 minute). De
asemenea sunt indicate sortarea stiuletilor si depozitarea numai a celor cu
umiditatea normala (16-17oC) respectându-se conditiile optime de pastrare
(aerisire). Periodic este necesar sa se controleze stiuletii depozitati, combaterea
moliilor stiuletilor si aplicarea îngrasamintelor cu fosfor limiteaza atacul.

7
1.2.2 Putregaiul tulpinilor si stiuletilor

Putregaiul tulpinilor si stiuletilor produs de Fusarium roseum cerealis se

întâlneste în toate tarile cultivatoare de porumb. Apare mai frecvent în zonele
temperate, cu umiditate ridicata, producând în unii ani importante scaderi de
productie, în special când se cultiva hibrizii sensibili.
În tara noastra aceasta boala este destul de raspândita, producând atacuri
îndeosebi în sud si Câmpia de vest.
SIMPTOME: Porumbul poate fi infectat în toate fazele de vegetatie.
Plantutele atacate putrezesc chiar înainte de rasarire, radacinutele si cotiledoanele
lor fiind acoperite de un mucegai alb-roz (miceliul si conidiile ciupercii).
Acest atac provine fie de la samânta infectata, fie din solul infestat. Mai
târziu în perioada matasii - fecundarii, boala se localizeaza pe radacini si pe
tulpini, obisnuit pe internodiile bazale.
Radacinile infectate putrezesc, se înrosesc, iar plantele pot fi usor scoase din
pamânt. Primele 2-3 internodii de la baza se coloreaza în galben ca paiul, apoi în
brun, iar maduva este descompusa.
Într-o sectiune prin tulpina, se observa o brunificare a tesuturilor si uneori
caverne pline cu miceliul ciupercii
COMBATERE: Mijlocul cel mai important pentru combaterea fuzariozei la
porumb îl reprezinta utilizarea de samânta sanatoasa. Tratarea chimica cu produse
organomercurice sau pe baza de T.M.T.D. s-a dovedit foarte eficace în protejarea
semintelor în sol împotriva putrezirii, la care participa frecvent si ciuperca
Fusariuma roseum gramineorum.
La tara boabele destinate însamântarii sunt supuse unui tratament semiumed
cu produsul românesc Tirodin 75% prin mocirlire . Aceasta metoda consta în
stropirea semintei cu o cantitate foarte mica de suspensie densa a produsului în
apa. De asemenea, se recomanda respectarea complexului de masuri
agrofitotehnice prevazut în tehnologia culturii porumbului.

8
 1.2.3 Taciunele comun al porumbului

Taciunele comun sau basicat al porumbului este o boala originara din

America,de unde a patruns si în Europa fiind semnalat mai întâi în Italia (1809) si
Franta (1815) si ulterior si în alte tari.
În tara noastra este frecventa în Câmpia Dunarii, nordul Moldovei si estul
Transilvaniei. Pagubele produse sunt evaluate în medie la 2-5% din recolta
anuala,dar în anumite zone pagubele înregistrate pot fi si mai mari.O intensitate
mai mare a atacului se înregistreaza când porumbul este cultivat în monocultura
iar în ultimii ani se întâlneste în lanurile producatoare de samânta hibrida,
dezvoltându-se pe tesuturile ranite în urma ruperii paniculelor.
SIMPTOME: Atacul ciupercii se manifesta dupa rasarire sau când
porumbul are 7-8 frunze si pâna la coacere.
Principalul simptom al bolii îl constituie prezenta unor pungi pline cu
clamidospori,pe toate organele aeriene ale plantei, uneori si pe radacinile
adventive. Cel mai frecvent sunt atacate tulpinile si stiuletii, mai rar frunzele si
paniculele. O infectie puternica a plantelor tinere are ca urmare deformarea si
distrugerea lor.
Pe tulpini, tumorile se formeaza de regula la nodurile bazale sau în treimea
superioara a plantei, deasupra stiuletelui, iar în acest caz urmarile atacului sunt
mai grave.
COMBATERE: Pentru prevenirea taciunelui comun se recomanda:
adunarea resturilor de plante ramase dupa recoltare precum si adunarea si
distrugerea tumorilor pentru a evita marirea rezervei de clamidospori din sol.
Aratura adânca, respectarea unui asolament de 4-5 ani. Aplicarea îngrasamintelor
cu fosfor si evitarea gunoiului de grajd proaspat deoarece clamidosporii îsi
pastreaza capacitatea de infectie chiar si dupa ce au trecut prin tubul digestiv al

9
animalelor hranite cu porumb taciunat. Evitarea ranirilor mecanice, distrugerea
insectelor daunatoare.

2.DAUNATORII FLOAREA-SOARELUI, BOLILE SI COMBATEREA

LOR
2.1 DAUNATORI

2.1.1 Gândacul pământiu

Gândacul pământiu este un dăunător polifag care atacă: floarea-soarelui, în anii

secetoşi pagubele mari provocate culturilor de floare-soarelui putând depăşi 50%
din recoltă. Adulţii rod seminţele abia încolţite, frunzele bazale ale plantelor şi
chiar coletul puieţilor din pepiniere. Atacul se produce, de obicei, în lungul
rândurilor, realizându-se, mai ales, noaptea. În cazul larvelor, acestea se hrănesc la
început cu diferite vegetale intrate în descompunere, atacând apoi rădăcinile
plantelor, asemeni viermilor sârmă, fără a provoca însă daune notabile.
Prevenire: a)rotaţia culturilor; b)arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea
larvelor; c)adunarea şi distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare;
d)cultivare de soiuri şi hibrizi rezistenţi.

2.1.2 Răţişoara porumbului

Insecta este polifagă, atacând peste 30 de specii de plante cultivate şi

spontane.
În cultura de floarea soarelui plantulele pot fi roase din faza de răsărire,
uneori chiar înainte de apariţia lor la suprafaţa solului. Până în faza de 2-3

10
frunze, plantele pot fi retezate în zona coletului. Această perioadă este cea mai
periculoasă pentru culturile de floarea soarelui, mai ales dacă timpul este
călduros şi uscat. Plantele atacate într-o fază mai avansată prezintă un atac
caracteristic, frunzele fiind roase marginal, în trepte. La plantele tinere
rosăturile bazale provoacă frângerea frunzelor. Când plantele depăşesc faza de
4-5 frunze, adulţii le părăsesc şi migrează pe flora spontană.
Prevenire: a)rotaţia culturilor; b)arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea
larvelor; c)adunarea şi distrugerea prin ardere a tuturor resturilor după recoltare;
d)cultivarea de soiuri şi hibrizi rezistenţi.

2.2 BOLI

2.2.1 Mana florii soarelui

Boala se poate observa atât pe samulastră cât şi în culturi, manifestându-se

în toate fazele de vegetaţie ale florii soarelui. Pe partea superioară a frunzelor
apar decolorări sub formă de pete, orientate de-a lungul nervurilor. Pe faţa
inferioară în dreptul acestor pete se formează un puf compact de culoare albă,
reprezentat de miceliul şi organele de fructificare ale patogenului. Plantele
atacate de timpuriu se dezvoltă cu dificultate (se pipenicesc), au tulpină joasă,
cu internodii scurte şi capituli de mici dimensiuni, cu seminţe puţine, mici, în
mare măsură seci.
Prevenire: a)aplicarea unui asolament de lungă durată 6-7 ani; b)a se evita
cultivarea plantei pe terenurile joase şi umede sau în terenurile infestate;
c)distrugerea samulastrei care constituie focare de infecţie; d)folosirea de
seminţe neinfestate.

2.2.2 Patarea bruna a frunzelor si frangerea tulpinilor

Atacul se manifestă prin apariţia pe tulpini, frunze, peţioli şi mai rar pe

capitule, a unor pete brune cu marginile difuze care se extind, antrenând

11
 ţesuturile din profunzime. Aceste infecţii au loc în faza de 6-8 perechi de
frunze, simptomele fiind vizibile abia la formarea butonului floral sau la
începutul înfloritului
Prevenire: a)respectarea unei rotaţii raţionale; b)reducerea focarelor de
infecţie prin efectuarea de arături adânci; c)distrugerea samulastrei care
constituie focare de infecţie; d)se recomandă sortarea seminţelor şi tratarea lor.

2.2.3 Putregaiul alb al florii soarelui

Boala poate să apară în toate fazele de vegetaţie, manifestându-se pe rădăcini,

tulpină, frunze şi capitul.
La plantele tinere atacul se localizează în zona hipocotilului, provocând
înmuieri şi brunificări ale ţesuturilor şi, ca urmare moartea plantelor.La plantele
mature atacul se observă mai frecvent la baza tulpinii, în regiunea coletului şi pe
rădăcini. Pe capitule boala se manifestă mai târziu (iulie-august). Pe rădăcini şi
tulpini boala apare sub forma unor pete brune, pe timp umed acoperite cu o pâslă
albicioasă. Ţesuturile interioare (măduva) putrezesc, patogenul formând
corpuşoare mici, negre (scleroţi), care îi asigură perpetuarea de la un an la altul. Pe
frunze se formează pete necrotice care avansează de la margine spre centrul
limbului.
Prevenire: a)respectarea unei rotaţii raţionale; b)a se evita terenurile cu exces
de umiditate; c)arătura adâncă de toamnă diminuează atacul în ani următori;
d)nutriţia echilibrată, semănatul la dată, densitate şi adâncime optimă; e)cultivarea
de hibrizi cu rezistenţă combinată.

12
 3. DAUNATORII GRAULUI, BOLI SI COMBATEREA ACESTORA

3.1 BOLI

3.1.1 Fãinarea grâului

Fainarea este una dintre cele mai raspândite boli la cerealele paioase, mai
ales la grâu si orz, dar poate sa apara si la gramineele din pasuni si fânete.
În tara noastra apare an de an dar cu intensitati diferite, putând produce
pagube cuprinse între 3-4% ,pâna la 20% din productie.
SIMPTOME: Boala începe sa se manifeste primavara de timpuriu din
aprilie, mai sau chiar din luna martie, prin simptome caracteristice evidente pe
toate organele plantei, dar mai ales pe tulpini si frunze. (Fig. 14)
La început, la baza tulpinilor si pe tecile si limbul frunzelor inferioare apar
pete galbene sau verde deschis acoperite cu pernite pâsloase, albe, prafoase,
izolate sau confluente,sub care tesutul gazdei se necrozeaza. Aceste pernite sunt
constituite din miceliul si conidioforii cu conidiile ciupercii.
Uneori la plantele puternic atacate, miceliul se usuca si cade iar în locul lui
se observa pe frunze pete alungite,brun violacee de tesut mort.
Cand conditiile climatice sunt favorabile, boala se extinde si pe frunzele
superioare, si chiar pe spice. În pâsla miceliana, care devine cu timpul de culoare
galben roscata, apar numeroase puncte brun-negricioase, vizibile si cu ochiul liber,
care sunt periteciile ciupercii. Acestea rezista pe frunzele bolnave sau pe tulpini
pâna toamna sau primavara urmatoare.
COMBATERE: Pentru prevenirea si combaterea patogenului se recomanda
respectarea unui complex de masuri agrofitotehnice : semanatul la epoca optima si
la distanta stabilita de tehnologiile de cultura, aratura adânca, rotatia culturilor,

13
aplicarea îngrasamintelor în doze echilibrate, drenarea excesului de umiditate din
sol, distrugerea resturilor de plante bolnave, prin arderea miristii, cultivarea de
soiuri rezistente sau tolerante (de ex.: dintre soiurile de grâu de toamna sunt
rezistente soiul Montana, Silvana, Doina iar din soiurile de primavara : Hatri,
Rubin; rezistenta mijlocie au soiurile Ileana, Lovrin 231, Turda 84.Dintre soiurile
de orz de toamna rezistenta buna au soiurile Miraj si Victoria). Trebuie mentionat
ca rezistenta soiurilor de grâu la fainare este diferita : unele sunt rezistente în faza
tânara altele numai în faza adulta.Exista soiuri rezistente la fainare în tara de
origine iar dupa cultivare la noi, dupa câtiva ani au început sa-si diminueze aceasta
însusire.Chiar si conditiile de mediu precum si agrotehnica aplicata influenteaza
rezistenta plantelor la fainare de ex. dupa o nutritie intensa cu fosfor plantele devin
mai sensibile pe când potasiul mareste rezistenta acestora. Ierbicidele pe baza de
uree maresc intensitatea atacului de fainare pe când cele pe baza de stimulatori de
crestere nu-l influenteaza ci chiar par sa-l reduca.

3.1.2 Septoria tritici

Septoria nodorum - este o specie foarte pagubitoare care apare frecvent la

noi în tara, în zonele cu umiditate ridicata.
SIMPTOME: Boala se manifesta pe toate organele aeriene în toate fazele de
vegetatie. Simptomele sunt apropiate de cele produse de Septoria tritici, cu
deosebirea ca acestea apar mai mult pe coleoptil, pe tulpini în dreptul nodurilor si
pe spice. (Fig. 17)
Petele au forma liniara, la mijloc sunt mai închise la culoare, iar picnidiile
apar dupa necrozarea tesuturilor, spre deosebire de S. tritici unde picnidiile apar
înaintea acestui proces.
La spicele bolnave se observa o brunificare a paleelor în treimea sau
jumatatea superioara, însotita de aparitia picnidiilor ciupercii.

14
 În cazul unui atac puternic spicele ramân partial sterile sau formeaza boabe
mici, sticloase, mai închise la culoare,pe care se dezvolta, dupa germinare,
picnidii negricioase, situate în special în dreptul santului ventral si la vârful
cariopselor.

3.1.3 Septoria nodurum

Miceliul ciupercii este hialin când este tânar si brun la maturitate, se dezvolta
în spatiile intercelulare ale tesuturilor atacate. Picnidiile sunt globuloase sau
piriforme, cu numerosi picnospori pluricelulari, hialini.Periteciile sunt globuloase,
negre si contin asce cilindrice, hialine cu câte 8 ascospori fusiformi, tetracelulari,
bruni.
COMBATERE: Se recomanda urmatoarele masuri preventive: respectarea
unui asolament corespunzator; distrugerea resturilor de plante bolnave si a
samulastrei prin araturi adânci; folosirea de samânta sanatoasa.

3.1.4 Fuzarioza tulpinilor si înrosirea spicelor

15
 Fuzariozele reprezinta un grup de boli produse de Fusarium, raspândite pe
toate continentele, fiind mai pagubitoare în tarile temperate, cu clima umeda când
pierderile de productie pot ajunge în anii favorabili atacului, la 10-20%.
Boala apare frecvent la grâu, orz, secara, mai putin la ovaz si la diferite
graminee spontane. La porumb produce putregaiul rosu al porumbului.
SIMPTOME: Simptomele sunt diferite în functie de faza de vegetatie a
grâului. (Fig.18)
Din semintele de grâu infectate si netratate apar plantute bolnave, care se
îngalbenesc, se rasucesc si putrezesc iar ca urmare, culturile sunt rare, cu goluri
multe si dau productie mai mica.
În faza de înfratire plantele sunt infectate la radacina sau la colet, care
se brunifica sau se înnegresc pe o zona de 10-12 cm. În acest caz ca sursa de
infectie este miceliul sau organele de rezistenta ale ciupercii aflate în sol sau pe
resturile de cereale din anul precedent. Plantele îmbolnavite în aceasta perioada se
dezvolta mai slab si formeaza spice mici, adeseori sterile.
Cînd atacul apare mai târziu, dar tot la baza tulpinii, aceasta se înnegreste,de
obicei la primul internod. si în acest caz spicele contin boabe putine, sistave.
Cea mai grava forma de atac apare dupa faza de înspicare, în lunile mai
iunie, pe spice, care ramân mai mici decât cele sanatoase si se albesc treptat.
La început atacul este limitat la spiculete izolate dar în conditii favorabile,
cuprinde tot spicul.
Spiculetele bolnave se înmoaie, devin clorotice si se usuca. Cînd infectia se
produce de timpuriu, spicele tinere se usuca înainte de vreme si
ramân sterile. Pe timp umed si cald, toate componentele spicului se acopera
cu un învelis micelian de culoare alb-roz sau alb rubiniu, pe care se formeaza
fructificatiile asexuate ale ciupercii (sporodochiile) sub forma unor pernite roz-
portocalii. La spicele mature de grâu, forme de înmultire sexuata se dezvolta pe
palee, ariste si chiar pe boabe, si este reprezentata de peritecii, cu aspect de puncte
negre, superficiale, aglomerate. Boabele provenite din spicele puternic atacate
sunt mici,zbârcite, albicios-cenusii sau roz, mate, usoare cu facultatea germinativa
si puterea de strabatere a solului foarte scazute.
COMBATERE: Se recomanda urmatoarele masuri agrofitotehnice :
distrugerea resturilor de plante si a buruienilor prin dezmiristire si aratura adânca,
folosirea de samânta, evitarea terenurilor umede, irigarea rationala a culturilor,
fertilizarea cu doze echilibrate de îngrasaminte.

16
 3.1.5 Taciunele zburator al grâului

Taciunele zburator al grâului este cunoscut de foarte mult timp, fiind

raspândit în toata zona de cultura a grâului producând pagube ce variaza de la o
regiune la alta si de la un an la altul.
SIMPTOME: Boala este evidenta în câmp în timpul înspicarii plantelor.
Principalul simptom îl reprezinta distrugerea tuturor componentelor spicului,
cu exceptia rahisului si înlocuirea acestora cu o masa de clamidospori prafoasa,
brun negricioasa.
COMBATERE: Cel mai eficace mijloc pentru combaterea taciunelui
zburator la grâu este dezinfectarea hidrotermica a semintelor dupa procedeul
bifazic sau monofazic. Procedeul bifazic consta în scufundarea semintelor 4-5 ore
în apa la temperatura de 28-30°C (pentru saturarea miceliului cu apa) si apoi în
apa fierbinte (10 minute la 50°C sau 7 minute la 53°C). Dupa tratarea cu apa
fierbinte semintele sunt supuse imediat racirii cu ajutorul unui curent de apa
(pentru a se evita actiunea prelungita a temperaturilor ridicate asupra embrionului)
si apoi a uscarii (pentru a se evita mucegairea).
La locul de contact cu pericarpul, filamentul de infectie formeaza un apresor
si apoi o punte de patrundere care strabate pericarpul si învelisul seminal.
Miceliul ciupercii se dezvolta intercelular ajungând în embrion dupa 4
saptamâni de la germinarea clamidosporului.Infectia are loc din momentul
fecundarii oosferei si pâna când bobul atinge 2/3 din marimea lui
normala.Ciuperca trece în stare de repaus si ramâne cuibarita în bobul de grâu
sub forma de miceliu de rezistenta. La exterior, bobul infectat nu se deosebeste
de cel sanatos.

17
 3.1.6 Rugina bruna a grâului

Rugina bruna sau rugina limbului este raspândita în toate tarile unde se
cultiva grâu. La noi în tara este cea mai frecventa dintre rugini, producând pagube
estimate pâna la 5% din recolta si aparând fara exceptie în toti anii, cu intensitati
diferite în functie de factorii care o conditioneaza.
SIMPTOME: Rugina bruna a grâului apare primavara de timpuriu pe
frunze.
Boala se manifesta prin aparitia de numeroase pustule ovale, eliptice sau
circulare,mici, de culoare bruna, risipite neuniform pe ambele fete ale limbului
frunzei, mai rar pe teci, tulpini sau spice. Prin ruperea epidermei, aceste pustule
devin aparente si pulverulente. Ele contin uredosporii ciupercii, care, luati de vânt
servesc la raspândirea ruginii brune. La început boala este localizata pe frunzele
inferioare,dar cu timpul se extinde si pe cele superioare.În cazul unui atac
puternic, frunzele se îngalbenesc si se usuca prematur si ca urmare se produce
sistavirea boabelor.
Un simptom aparte îl constituie prezenta de insule verzi pe frunze,cu
acumularea de clorofila în zonele din jurul uredopustulelor. La soiurile sensibile
apar pe frunze pete clorotice în timpul formarii uredosporilor iar la cele
hipersensibile se observa pete necrotice, fara uredospori.
COMBATERE: Se recomanda : semanatul la epoca optima, aplicarea de
îngrasaminte cu fosfor, potasiu si azot în doze echilibrate, distrugerea samulastrei,
cultivarea de soiuri rezistente. Dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente:
Dacia, Ceres, Montana, Lovrin 25 (Triticum aestivum) si Topaz (Triticum durum)
iar dintre soiurile de grâu de primavara: Rubin (Triticum aestivum).
Crearea de soiuri rezistente la rugini figureaza permanent în preocuparile de
ameliorare a grâului. Pentru combaterea ruginii brune prezinta interes, în zonele
endemice, cultivarea de soiuri precoce.

18
 3.1.7 Rugina galbena a grâului

Rugina galbena sau rugina glumelor este raspândita pe tot globul cu exceptia
Australiei si a unor tari din nordul Africii. Apare si este foarte pagubitoare în
regiunile umede si reci din zonele temperate.
În tara noastra se manifesta mai ales în anii cu primaveri reci si umede, când
provoaca pagube considerabile, ce au ajuns în unii ani la 60-70% din productie.
SIMPTOME: Rugina galbena apare în aprilie, mai si prima jumatate a lui
iunie pe toate organele aeriene ale grâului.
Pe frunze (limb, teci), tulpini, glume, ariste, chiar pe boabe, apar pustule
mici, dreptunghiulare galben portocalii, ce contin uredospori. Infectia porneste de
la frunzele bazale si progreseaza treptat în sus.
Pe frunze se observa pustule cu uredospori mai ales pe fata inferioara,a caror
dispozitie este caracteristica, sub forma de siruri paralele, formînd siruri alungite
fusiforme,însotite de pete clorotice.
Pe tulpini, mai ales în treimea superioara a internodurilor apar striuri
asemanatoare cu cele de pe frunze.
Pe rahisul spicului si spiculetelor si pe ariste apar uredosori izolati sau în
siruri.
Pe fata interna a glumelor apar pustule cu uredospori în siruri, fiind
aglomerate mai ales spre baza.
Mai târziu se formeza pustule cu teleutospori a caror asezare este identica cu
a pustuleor cu uredospori,dar au culoare neagra.
COMBATERE: Se recomanda : semanatul la epoca optima, aplicarea de
îngrasaminte cu fosfor, potasiu si azot în doze echilibrate, distrugerea samulastrei.
Cea mai importanta metoda de combatere este crearea si introducerea în cultura
de soiuri rezistente. Dintre soiurile de grâu de toamna sunt rezistente : Lovrin
231, Ceres, Silvana (Triticum aestivum) iar dintre soiurile de primavara :
Hatri,Rubin

19
 3.1.8 Rugina neagra a grâului

Rugina neagra este o boala larg raspândita în toate zonele de cultura ale
grâului, fiind considerata cea mai pagubitoare boala a acestei plante.
La noi în tara se manifesta în toti anii , cu intensitati diferite de la an la an.
Pagubele produse au importanta practica atunci când conditiile sunt favorabile
unor atacuri puternice si când pagubele pot ajunge la 50-80% din recolta de
grâu.În conditiile din tara noastra rugina neagra apare ultima, pe semanaturile de
grâu întârziate, ajunse aproape de maturitate.
SIMPTOME: Simptomele bolii se manifesta prin aparitia de uredopustule
pe toate organele aeriene ale grâului, îndeosebi pe tulpina, de aceea se mai
numeste si rugina paiului.
COMBATERE: Se recomanda un complex de masuri agrofitotehnice:
cultivarea de soiuri precoce care ajung la maturitate înainte de aparitia ruginii
negre în lan, recoltarea la epoca optima si în perioade scurte, evitarea terenurilor
joase, umede, respectarea perioadei optime de semanat. Aplicarea îngrasamintelor
în complex cu fosfor si potasiu si evitarea excesului de azot, distrugerea
samulastrei, distrugerea gazdei intermediare : dracila - aceasta poate fi distrusa
mecanic sau chimic.

20
Bibliografie

1.https://biblioteca.regielive.ro/referate/industria-alimentara/daunatorii-
graului-140359.html
2. https://conspecte.com/Merceologia-marfurilor-
alimentare/microbiologia-cerealelor-fainurilor-si-produselor-
derivate.html
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cereale

21