DREPT CIVIL.

DREPTURILE REALE PRINCIPALE

NOTE DE CURS

Conf.univ. dr. Cristina Zamsa

1
 TEMA 1
PATRIMONIUL

CUPRINS

1.Noțiunea patrimoniului. Definiție. Teoriile asupra patrimoniului

2.Caracterele patrimoniului.
3.Funcțiile patrimoniului
4.Temă de reflecție

1.PATRIMONIUL. Noțiune și definiție

1.1.Termenul de “patrimoniu” are mai multe înţelesuri şi este utilizat atât în limbajul juridic,
cât şi în cel obişnuit cu sensul de ansamblu de bunuri, fie ele materiale sau imateriale: patrimoniul
comun al umanităţii, patrimoniul cultural naţional etc. Legiuitorul foloseşte şi alte noţiuni pentru a
desemna un ansamblu de bunuri: “fond” (terenurile alcătuiesc fondul funciar, pădurile – fondul
forestier) sau “domeniu” (domeniul public şi domeniul privat al statului şi al unităţilor administrative-
teritoriale).
Patrimoniul lato sensu. Sensul larg al noțiunii de patrimoniu evocă ideea de ansamblu de
bunuri, de valori:
- în dreptul internațional public: patrimoniul comun al umanității, care ar fi alcătuit din resusele
naturale ale mării libere;
- În Codul civil , art. 2616 folosește sintagma „patrimonial cultural naţional al unui stat”;
Patrimoniul stricto sensu. Este sensul strict, tehnico-juridic al noțiunii, specific dreptului civil:
-Codul civil de la 1864 (CC 1864). Fără a o defini în mod expres, Codul civil anterior a folosit
noțiunea de patrimoniu, de exemplu, în art. 781 și art. 784 (care reglementau sparația de patrimoniu în
materie succesorală) și o evoca în art. 1718, care prevedea: „Oricine este obligat personal este ținut a
îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile și imobile, prezente și viitoare”.
-Legea societăților comerciale nr. 31/1990 : art. 15322 se referă la bunuri aflate în patrimoniul
societății;- art. 163 alin. 1 prevede obligația cenzorilor de a verifica evaluarea patrimoniului societății.
- Codul civil :
- art. 31 alin. 1: „Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care
include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia”;
- art. 187: „Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un
patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general”;

2
 - art. 953: „Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una
sau mai multe persoane în fiinţă”.
-art. 2324 alin. 1: „Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi
imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.”
Definiție.Patrimoniul reprezintă ansamblul de drepturi și obligații cu caracter patrimonial
(economic, care pot fi evaluate în bani), aparținând unui subiect de drept.
Elementele patrimoniului sunt drepturile și obligațiile cu valoare economică, ceea ce înseamnă
că drepturile personale nepatrimoniale nu intră în componența patrimoniului. Patrimoniul poate fi
privit și dintr-o perspectivă „contabilă”: drepturile reprezintă activul patrimonial (+), iar obligațiile
pasivul patrimonial (–). Raportul dintre latura activă și latura pasivă a patrimoniului este extrem de
important în viața juridică a unui subiect de drept: atunci când activul depășește pasivul, subiectul de
drept este solvabil, pe când în situația contrară (pasivul depășește activul), subiectul de drept este
insolvabil (starea de insolvabilitate având o serie de consecințe grave, una dintre ele fiind incapacitatea
de a dispune cu titlul gratuit (art. 12 alin. 2 NCC).

1.2.Teoriile cu privire la patrimoniu

a). Teoria personalistă a patrimoniului. Creată în doctrina franceză, în sec. XIX, această
teorie se baza pe ideea că patrimoniul este o emanație a personalității, ceea ce determina următoarele
consecințe: numai persoanele fizice și juridice au patrimoniu; orice subiect de drept are un patrimoniu,
chiar dacă nu are nici un bun în proprietate; o persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu, iar
acesta este indivizibil, ca și personalitatea titularului său.
b)Teoria patrimoniului de afectațiune. Carcateristica patrimoniului de a fi indivizibil s-a
dovedit a fi contrară nevoilor evoluției economice, deoarece nu permitea divizarea patrimoniului și
constituirea de mase patrimoniale care să fie afectate unei anumite activități. În aceste condiții, a
apărut teoria patrimoniului de afectațiune, care tindea la depersonalizarea patrimoniului, și anume la
separarea lui de ideea de persoană și afectarea sa unui anume scop, urmărit de titularul său Așa fiind,
titularul unui patrimoniu poate să își dividă patrimoniul în câte mase patrimoniale dorește, afectând
fiecare masă realizării unui anumit scop (desfășurarea unei activități profesionale etc.).
c). Concepția modernă asupra patrimoniului. Această teorie îmbină ideile esențiale ale celor
două teorii clasice, și anume legătura indisolubilă dintre subiectul de drept și patrimoniu, precum și
divizbilitatea patrimoniului în mase patrimoniale distincte, care pot fi afectate îndeplinirii unui scop
urmărit de titlularul patrimoniului. Această concepție o regăsim la baza reglementărilor din NCC, care
admite divizarea patrimoniului în mase patrimoniale (de ex., art. 31-33; art. 773, precum și o serie de
alte texte din materia fiduciei; art. 792, dar și alte texte din materia administrării bunurilor altuia) și
chiar folosește sintagma patrimoniu de afectațiune (art. 2614)

3
2.Caractere juridice
A. Patrimoniul este o universalitate juridică
Patrimoniul există indiferent elementele componente, el fiind totuși influențat de situația
componentelor sale: subiectul de drept este solvabil atunci când activul patrimonial depășește pasivul
și, dimpotrivă, insolvabil atunci când pasivul e mai consistent decât activul.
Distincție de universalitatea de fapt. Universalitatea de drept se deosebește de
universalitatea de fapt, care este alcătuită numai din bunuri. Art. 541 NCC (cu denumirea marginală
„Universalitatea de fapt”) prevede: „Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care
aparţin aceleiaşi persoane şi au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege (alin. 1).
Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte
sau raporturi juridice distincte (alin. 2).”
B. Orice persoană are un patrimoniu
Reglementare. Fiind o emanație a personalității, orice persoană, fizică sau juridică, are un
patrimoniu (art. 31 alin. C.civ. prevede că orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a
unui patrimoniu, iar în cazul persoanei juridice patrimoniul constituie chiar o condiție a existenței sale,
potrivit art. 187 NCC).

C. Patrimoniul este inalienabil

În cazul persoanelor fizice, patrimoniul nu poate fi înstrăinat – nici în totalitate, nici parțial – în
timpul vieții, ci se transmite numai prin intermediul moștenirii, la momentul decesului (art. 953 NCC).
În cazul persoanelor juridice, patrimoniul se transmite prin reorganizare (fuziune – art. 234,
235 C.civ., divizare – art. 237-240 sau transformare – art. 241, 242).

D. Patrimoniul este unic (orice persoană are un singur patrimoniu).

Și această caracteristică este impusă de ideea că patrimoniul este emanația personalității:

personalitatea fiind unică pentru fiecare subiect de drept, și patrimoniul este unic.

E. Patrimoniul este divizibil

Divizibilitatea. Masele patrimoniale. Un subiect de drept poate să dividă patrimoniul în mai

multe mase patrimoniale, cărora să le dea o anume afectațiune, dar acest lucru nu este posibili decât în
cazurile și cu respectarea condițiilor prevâzute de lege.

4
 Divizarea patrimoniului nu duce la crearea mai multor patrimonii, ci la apariția mai multor
mase patrimoniale, care – împreună – alcătuiesc un patrimoniu unic, aparținând aceluiași subiect de
drept.
1. Masele fiduciare. Acestea sunt expres prevăzute de art. 31 alin. 3 C.civ. și se constituie
potrivit art. 773: „Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă
drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea
drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat,
în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă,
distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor.”
2. Masele patrimoniale afectate exercitării unei profesii. Potrivit art. 33 alin. 1,
„constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se
stabileşte prin actul încheiat de titular, cu respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate prevăzute
de lege”. Textul e generic și se aplică în cazul oricărei profesii autorizate, care se poate exercita
individual sau în asociere, dar fără crearea unui nou subiect de drept (persoană juridică). Intră în
ipoteza textului profesiile de avocat, notar, consilier juridic, arhitect, medic etc.
Mărirea sau micşorărea patrimoniului profesional individual se face cu respectarea condițiilor
prevăzute pentru crearea sa (art. 33 alin. 2), iar lichidarea sa se realizează în conformitate cu
dispoziţiile art. 1.941–1.948.
3. Masele patrimoniale în cazul regimului matrimonial al comunității. Soții căsătoriți sub
regimul matrimonial al comunității, fie ea legală (art. 339-359 NCC) sau convențională (art. 366-368
NCC) au, fiecare, câte un patrimoniu propriu, alcătuit din două mase patrimoniale: a) drepturile asupra
bunurilor comune și obligațiile comune și b) drepturile asupra bunurilor proprii și obligațiile proprii.
Transferul intrapatrimonial. Recunoscând divizibilitatea patrimoniului și existența maselor
patrimoniale, Codul civil reglementează în art. 32. alin. 1 modul în care se poate face transferul
drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiaşi patrimoniu: cu
respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase
patrimoniale. Codul Civil precizează natura juridică a transferului drepturilor şi obligaţiilor dintr-o
masă patrimonială în alta, dispunând, în mod firesc, că aceasta nu constituie o înstrăinare (art. 32 alin.
2).

3.Funcţiile patrimoniului
1. Subrogația reală universală și cu titlu universal

5
 Subrogație înseamnă înlocuire: subrogația personală presupune înlocuirea unei persoane cu
alta, în cadrul unui raport juridic (art. 1593-1598 NCC), în timp ce subrogația reală presupune
înlocuirea unui bun cu altul sau cu o valoare pecuniară: in iudiciis universalibus pretium succedit
loco rei et res loco pretii.
Dacă înlocuirea are loc într-un patrimoniu neîmpărțit în mase patrimoniale, subrogația se
numește universală, iar dacă înlocuirea are loc în cadrul unei mase patrimoniale, subrogația se
numește cu titlu universal.
Subrogația reală sau cu titlu universal are loc independent de orice prevedere legală, ca o
consecință a fungibilității economice a bunurilor și a caracterului de universalitate a patrimoniului.
Subrogația reală universală sau cu titlu universal poate fi definită ca fiind înlocuirea unui bun
cu altul în cadrul unui patrimoniu sau al unei mase patrimoniale, în urma căreia bunul care intră în
patrimoniu ori într-o masă patrimonială dobândește regimul juridic general al tuturor bunurilor din
acel patrimoniu, respectiv din acea masă.
2.Subrogația reală cu titlu particular. Reprezintă tot o înlocuire a unui bun cu altul în cadrul
unui patrimoniu sau al unei mase patrimoniale, cu observația că bunul care intră în patrimoniu
dobândește nu numai regimul juridic general al tuturor bunurilor din acel patrimoniu sau din masa
patrimonială, ci și regimul juridic particular, propriu numai bunului care a fost înlocuit.
Pentru a se produce acest transfer de regim juridic specific, este nevoie ca legea să îl prevadă în
mod expres:
- art. 748 alin. 2 C.civ. prevede că, în cazul pieirii bunului asupra căruia poartă un drept de
uzufruct, „uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terţ sau, după caz, asupra
indemnizaţiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului”;
-. art. 2330 C.civ. dispune: „Dacă bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaţia de
asigurare sau, după caz, suma datorată cu titlu de despăgubire este afectată la plata creanţelor
privilegiate sau ipotecare, după rangul lor (alin. 1). Sunt afectate plăţii aceloraşi creanţe sumele
datorate în temeiul exproprierii pentru cauză de utilitate publică sau cu titlu de despăgubire pentru
îngrădiri ale dreptului de proprietate stabilite prin lege (alin. 2)”.
- art. 2392 C.civ. reglementează, de asemenea, un caz de subrogație reală cu titlu particular:
„Ipoteca se extinde asupra fructelor şi productelor bunului mobil ipotecat, precum şi asupra tuturor
bunurilor primite de constituitor în urma unui act de administrare ori de dispoziţie încheiat cu privire
la bunul mobil ipotecat (alin. 1).

3. Gajul general al creditorilor chirografari

6
 Noțiune. Reglementare. Creditorii chirografari sunt cei care a căror creanță nu este garantată
cu o garanție reală (gaj, ipotecă). Ei au posibilitatea să se îndestuleze, în caz de neexecutare a
obligației de către debitorul lor, din bunurile aflate în patrimoniul acestuia: „Cel care este obligat
personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept
garanţie comună a creditorilor săi.” (art. 2324 alin.1)
Sintagma „gaj general” este o metaforă, creditorii chirografari neavând o garanție real asupra
unui bun anume ; pentru a evita orice confuzie, Codul civil utilizează sintagma garanție comună.
Specializarea gajului. O consecință a posibilitătății divizării patrimoniului în mase
patrimoniale distincte, care să fie afectate unei anumite activități, o constituie specializarea gajului
general, în sensul că un creditor chirografar trebuie să urmărească bunurile ce se află în masa
patrimonială în legătură cu care s-a născut creanța sa.
3. Transmisiunea universală și cu titlu universal
La decesul persoanei fizice, patrimoniul acesteia se transferă către moștenitorii legali (art. 963-
983 C.civ.) sau testamentari (art. 1034-1085 C.civ.), fie în integralitate (când este un singur
moștenitor), fie fracționat (atunci când sunt mai mulți). În cazul persoanei juridice supuse reorganizării
(art. 232-243 C.civ.), patrimoniul acesteia se poate transmite integral (prin fuziune sau transformare)
ori parțial (prin divizare) altei persoane juridice. Când patrimoniul se transmite integral.
Transmisiunea este universală când patrimoniul se transmite integral și cu cu titlu universal când
patrimoniul se transmite fracționat.
De observat că afirmația potrivit căreia la decesul persoanei fizice, patrimoniul acesteia se
transmite către moșenitor(i) reprezintă o convenție de limbaj ; această afirmație trebuie citită în
următoarea cheie tehnico-juridică : ceea ce se transmite este conținutul patrimoniului sau elementele
sale componente și nu patrimoniul în sine, întrucât acesta este indisolubil legat de persoana lui de
cuius.

4.Temă de reflecţie

7
 Comentaţi în maxim 300 de cuvinte urmatorul citate din literatura juridica:
„În termenii luptei de clasă, un marxist şi-ar fi imaginat teoria lui Aubry şi Rau ca
făcând alianţă cu creditorii chirografari şi cu bancherii, iar teoria obiectivă ca
reflectând puternica presiune exercitată de clasa micilor comercianţi aflată în progres.
Totuşi, sistemul lui Aubry şi Rau continuă să aibă un loc important în gândirea
contemporană. El are cel puţin o valoare didactică: explică destul de bine, în special,
drepturile creditorilor chirografari şi mecanismul succesiunii în universum jus. Că
acest sistem este abstract, nu este de negat. Însă, din punct de vedere politic, i se
poate reproşa un anume egocentrism”. (J. Carbonnier).

Bibliografie Folosiţi spaţiu de mai jos pentru scrierea răspunsului:

C.
Bîrsan,
Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2017
V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C. H. Beck, București, 2017
C.Zamșa, Drept.civil.Drepturile reale principale,Manual de seminar, Ediția 2, Ed. C. H. Beck,
București, 2015

8
9